Sunteți pe pagina 1din 4

1.

Constituţia României

SUBIECT

Indicaţi forma de guvernământ a statului român şi identificaţi puterile statului în democraţia


constituţională. Prezentaţi dreptul Guvernului de a reglementa la nivel de normă primară, potrivit
Constituţiei României, republicată. - 15 puncte

BAREM CORECTARE

art. 1 alin. (2) şi (4) şi art. 115 alin. (1) şi (4) din Constituţia României, republicată

- indicarea formei de guvernământ drept republică – 3 puncte;


- identificarea puterilor statului – 6 puncte (dintre care: menţionarea puterii executive – 2 puncte,
menţionarea puterii legislative – 2 puncte, menţionarea puterii judecătoreşti – 2 puncte);
- dreptul Guvernului de a reglementa – 6 puncte (3 puncte pentru indicarea reglementării prin
ordonanţă, în temeiul şi cu respectarea legii speciale de abilitare + 3 puncte pentru indicarea
reglementării prin ordonanţă de urgenţă, în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate
fi amânată, cu respectarea limitelor stabilite cu privire la această modalitate).

SUBIECT

Detaliaţi prevederile constituţionale ce au ca obiect munca şi protecţia socială a muncii. Identificaţi în


Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, cel puţin 3 (trei) modalităţi prin care sistemul reglementat asigură şi/sau dezvoltă aplicarea
prevederilor constituţionale detaliate – 15 puncte.

BAREM CORECTARE

(art. 41 din Constituţia României, republicată; prevederi ale Legii nr. 188/1999 cu privire la
elementele menţionate la alin. (2) al art. 41 din Constituţie, precum : art. 33, art. 35-39, art. 41,
art. 50-53, art. 57, art. 72, art. 90, etc.)

- indicarea elementelor specifice neîngrădirii dreptului la muncă - 3 puncte;


- precizarea dreptului la măsuri de protecţie socială - 3 puncte (dintre care 2 puncte pentru
indicarea explicită a celor 8 domenii vizate de protecţia socială - 0,25 puncte/domeniu);
- durata normală medie a zilei de lucru - 1 punct;
- egalitatea de gen în ceea ce priveşte remunerarea muncii prestate - 1 punct;
- garantarea dreptului la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al
convenţiilor colective - 1 punct;
- identificarea argumentată a cel puţin 3 modalităţi prin care sistemul reglementat asigură şi/sau
dezvoltă aplicarea prevederilor constituţionale detaliate - 6 puncte.

SUBIECT

Identificaţi şi detaliaţi 5 (cinci) drepturi şi libertăţi fundamentale, aşa cum sunt prevăzute în Constituţia
României, republicată. Pentru 2 (două) dintre drepturile şi libertăţile fundamentale identificate şi
detaliate, la alegere, indicaţi modalitatea în care acestea se regăsesc reflectate în Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare- 15 puncte

BAREM CORECTARE
(art. 22-53 din Constituţia Rămâniei, republicată; prevederi ale Legii nr. 188/1999 cu privire la
elementele menţionate)
- identificarea şi detalierea a 5 drepturi şi libertăţi fundamentale stabilite de Constituţie – 10
puncte (2 puncte/drept sau libertate fundamentală identificată şi detaliată);
- indicarea argumentată a modalităţii în care 2 dintre drepturile şi libertăţile fundamentale
identificate se regăseşte reflectat în Statutul funcţionarilor publici – 5 puncte.

SUBIECT

Detaliaţi modalitatea în care Constituţia României, republicată, dispune cu privire la egalitatea în


drepturi în ceea ce priveşte ocuparea de funcţii şi demnităţi publice, incluzând prevederile cu privire la
dreptul de a fi ales şi restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Identificaţi în Legea
nr.188/1999 republicată, cu modificările şi completările ulterioare cel puţin două modalităţi prin care
legea dezvoltă aplicarea prevederilor constituţionale. – 15 puncte.

BAREM CORECTARE

(art. 16 alin. (3) şi (4), art. 37-38 şi art. 53 din Constituţia României, republicată; prevederi ale
Legii nr. 188/1999 cu privire la elementele menţionate, precum : art. 54 lit. a) şi h)-j), art. 34, art.
44 , art. 94 lit. a), e), i), m), art. 95 lit. d), etc.)
- ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice – 1,5 pct;
- dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile administraţiei publice locale – 1,5 pct;
- condiţionarea dreptului de a fi ales de lipsa unei interdicţii de asociere în partide politice – 1,5
pct;
- limitele de vârsta pentru exercitarea dreptului de a fi ales – 1,5 pct;
- dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European al cetăţenilor români – 1 pct;
- identificarea elementelor specifice restrângerii exerciţiului unor drepturi – 4 pct;
- identificarea argumentată a cel puţin 2 modalităţi prin care Legea nr.188/1999 asigură şi/sau
dezvoltă aplicarea prevederilor constituţionale detaliate - 4 pct.

SUBIECT

Detaliaţi dreptul la grevă potrivit Constituţiei României şi prezentaţi condiţiile de exercitare a acestuia
de către funcţionarii publici, conform prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor
publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - 15 puncte

BAREM CORECTARE

(art. 43 din Constituţia României, republicată; art. 30 şi art. 95 alin. (1) lit. e) şi alin. (3)-(5), art.
96 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare)

Constituţia României, republicată


- scopul legitim în exercitarea dreptului la grevă – 3 puncte;
- stabilirea prin lege a condiţiilor şi limitelor exercitării dreptului la grevă – 2 puncte;

Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare


- dreptul la grevă şi condiţiile în care acesta poate fi exercitat – 1 punct;
- dreptul la salariu şi alte drepturi salariale pe durata grevei – 2 puncte;
- suspendarea raportului de serviciu pentru participarea la grevă – 2 puncte;
- aspecte procedurale prevăzute de lege pentru suspendarea raportului de serviciu şi pentru
reluarea activităţii– 4 puncte;
- interdicţia stabilită de lege cu privire la încetarea şi modificarea raporturilor de serviciu pe
perioada suspendării – 1 punct
SUBIECT

Trataţi corelativ textul constituţional referitor la libertatea de exprimare şi norma generală de conduită
profesională a funcţionarilor publici privind libertatea opiniilor prevăzută de Legea nr.7/2004, republicată
- 15 puncte

BAREM CORECTARE

(art. 30 din Constituţia României, republicată; art. 8 din Legea nr. 7/2004 privind Codul de
conduită a funcţionarilor publici, republicată)

Constituţia României
- inviolabilitatea libertăţii de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea
creaţiilor– 1 punct;
- interzicerea cenzurii şi libertatea presei - 1 punct;
- interdicţiile cu privire la utilizarea libertăţii de exprimare - 6 puncte;
- răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică - 1 punct;

Legea nr.7/2004, republicată


- norma de conduită generală libertatea opiniilor - 6 puncte.

SUBIECT

Detaliaţi restrângerea exerciţiului unor drepturi potrivit Constituţiei României, republicată. Indicaţi
regulile aplicabile în legătură cu desfăşurarea de activităţi politice sau asociate activităţilor politice de
către funcţionarii publici, aşa cum sunt acestea stabilite potrivit Constituţiei României, republicată, Legii
nr.188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr.7/2004, republicată - 15
puncte

BAREM CORECTARE

(art. 37 alin. (1), art. 40 alin. (3) şi art. 53 din Constituţia României, republicată; art. 44 şi art. 49
din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările şi completările ulterioare; art. 10 din Legea
nr. 7/2004, republicată)
Constituţia României, republicată
- dreptul de a fi ales– 1 punct;
- dreptul de asociere în partide politice şi limitările acestuia – 1 punct;
- elementele specifice restrângerii exerciţiului unor drepturi– 3 puncte;
Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările şi completările ulterioare
- îndatoririle funcţionarilor publici privind activitatea politică – art.44– 3 puncte;
- obligaţia de a respecta regimul juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor – 1
punct;
- suspendarea raportului de serviciu pentru numirea/alegerea într-o funcţie de demnitate publică,
respectiv pentru participare la campania electorală – 2 puncte;
Legea nr. 7/2004, republicată
- norma de conduită generală activitatea politică – 4 puncte.

SUBIECT

Detaliaţi dreptul de asociere al funcţionarilor publici din perspectiva Constituţiei României, republicată,
şi din perspectiva Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare - 15 puncte
BAREM CORECTARE

(art. 40 din Constituţia României, republicată; art. 29 şi art. 44 din Legea nr. 188/1999
republicată, cu modificările şi completările ulterioare)

Constituţia României
- dreptul de asociere– 4 puncte;

Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările şi completările ulterioare


- dreptul de asociere sindicală pentru funcţionarii publici – 4 puncte;
- asocierea funcţionarilor publici în organizaţii profesionale sau în alte organizaţii având ca scop
protejarea intereselor profesionale - 1 punct;
- îndatoririle funcţionarilor publici privind activitatea politică – art.44 din Legea nr. 188/1999 – 6
puncte.

S-ar putea să vă placă și