REPERE TEORETICE

Eul liric
Esenţa poeziei ţine nu de ceea ce vrea poetul să spună în opera lirică, ci de emoţia pe care eul liric o provoacă
cititorului prin discursul său. Astfel, autorul intră într-un con de umbră, iar eul liric i se substituie în textul poetic.
Poezia este o comunicare între autor şi eu liric, care este mesager abstract.
Definiţie:
 Eul liric - reprezintă stratul cel mai profund al fiinţei omeneşti, vocea interioară permanentă, prin intermediul
căreia autorul îşi exprimă stări sufleteşti, sentimente, emoţii, idei.
 Eul liric – instanţă convenţională abstractă prin care poetul se proiectează în text, ca „voce” a discursului liric
(alter ego).

Eul liric – este expresia unei experienţe interioare: trăiri, atitudini, aspiraţii, idealuri, lecturi, experienţe ce constituie
germenele creaţiei.
Eul liric absoarbe lumea, o asimilează, e copleşit de durere sau fericire.
Toate acestea sunt aduse în faţa cititorului prin vocea care se instituie în text şi care poate să aibă diverse modulaţii
sau să se articuleze la diverse persoane (I, II, III), cu un grad diferit de implicare sau detaşare.
Sentimente general umane: Ipostazele eului liric: Mărcile eului liric:
- dragoste - copilul - pronumele
- împlinire - adolescentul personal,
- bucurie - îndrăgostitul - adjective
- încântat - maturul pronominale
- exaltare - contemplatorul popsesive
- mulţumire - patriotul - verbe la
- seninătate - creatorul pers. I
- nostalgie - revoltatul - exclamaţii
- pietate - gânditorul - interjecţii.
- respect - căutătorul unui ideal
- admirație etc.
- duioșie
- melancolie
- beatitudine
- deziluzie
- neastâmpăr
- disperare
- resemnare
- deznădejde
- teamă
- vină
- tulburat
- neliniștit
- dorință de a-și redobândi dragostea
- furie
- disperare
- regret
- frustrare
- dezamăgire
- indignare
- alarmă
- căință
- presentimentul morţii apropiate
- dorul de moarte etc.

*Atenție:
A COPLEȘÍ ~ésc tranz. 1) (despre stări sufletești sau fizice) A
cuprinde brusc și cu putere; a năpădi; a năvăli. 2) (despre
ființe) A înconjura în număr mare. 3) (persoane) A emoționa
puternic. /<lat. complexire
EXUBERÁNT, -Ă, exuberanți, -te, adj. 1. Care își manifestă
sentimentele prin numeroase demonstrații exterioare; de o
mare vioiciune, foarte vioi; expansiv. 2. (Rar) Abundent,
îmbelșugat.
 Eul liric obiectiv/lirismul obiectiv:
- comunică mesage generale, cu impact
asupra maselor,
- poezia – mod de expresie a unor valori
comunitare (poezia socială),
- eu liric îşi abrogă un discurs impersonal.
Disimulează prezenţa eului liric:
1. lirica măştilor – exprimarea ideilor şi a
sentimentelor sub o identitate străină;
2. lirica rolurilor – identificarea într-un
anumit personaj, exprimă sentimente care
nu sînt propriu-zise ale sale;
3. lirica gnomică – meditaţii pe teme
filozofice, pot fi formulate şi la per.
a III-a;
4. lirica descriptivă – de tip tablou sau de tip
portret.
Teme colective:
Cântece de muncă, războinice, magice, imnuri
către divinitate.
Eul liric subiectiv/ lirismul subiectiv:
- se comunică pe sine,
- poezia este expresia impulsurilor interioare ale
poetului,
- este o expresie a individualităţii, a
subiectivităţii sale,
- structura poeziei are drept principiu ordonator o
stare emoţională intensă, care poate fi redată
printr-un strigăt sau prin rafinamentul expresiei
ce ţine de discursul eului liric,
- este o coborîre în sine, unde eul îşi descoperă
propria-i interioritate.
Temele subiective: apar o dată cu problematizarea
existenţei interioare a omului, cînd poezia vine să redee
un alt tip de sensibilitate, conform cu schimbările ce se
petrec în conştiinţa umană. Viaţa individuală devine
purtătoare de profunzimi. Acestea sînt:
deşărtăciunea vieţii şi a plăcerilor, poezia filozofică,
profetică, civică, a exilului, a carcerei.
Daţi-mi un trup „Aici nu mai stă nimeni
voi munţilor, de douăzeci de ani ...
mărilor... Eu sunt risipit prin spini
(L.Blaga) şi bolovani ...
Au murit şi numărul din poartă
Şi clopotul şi lacătul şi cheia. „
(Duhovniceasă,
T. Arghezi)

Genul liric
Opera lirică - opera în care autorul îşi exprimă în mod direct gândurile, ideile şi sentimentele cu
ajutorul eului liric (vocea autorului în text) se numeşte operă lirică.
Poezia lirică - artă a limajului care exprimă sau sugerează o emoţie, un sentiment, o idee,
prin ritm, armonie şi limbaj.
Temele lirice Iubirea, natura, trecerea timpului, moartea, divinitatea.
Maxime - Nu poţi găsi poezie nicăieri, când nu o porţi în tine. (J.Joubert)
şi cugetări - Poezia este un veşmânt în care ne îmbrăcăm iubirea şi moartea. (L. Blaga)
- Poezia este deschiderea şi închiderea unei uşi, lăsându-i pe cei care privesc
prin deschizătură şă ghicească ce s-a văzut în frântura aceea de clipă. (C.
Sandburg)
- Dacă poezia nu nu răsare la fel de firesc ca o frunză pe copac, e mai bine să nu
se nască deloc. (J. Keats)
- Poezia trebuie să fie proaspătă ca şi spuma mării şi veche ca stânca.
(R. W. Emerson)

Caracteristicile genului liric:

 cuprinde totalitatea operelor în care predomina subiectivitatea, exprimarea directa a sinelui.
 autorul prezinta în mod direct propriile gînduri, idei și sentimente cu ajutorul eului liric, care poate trăi diferite ipostaze:.
 euul liric îş face simţită prezenţa în text prin marci lexico-gramaticale ca: pronumele şi adjectivele pronominale la
persoana I, verbe la persoana I;
 modul principal de expunere într-un text liric este monologul liric (adresat sau nu), dar poat aparea şi descrierea;
 limbajul este sugestiv şi expresiv, folosindu-se imaginile artistice şi figurile de stil precum şi cuvintele cu sens figurat;
 textul poeziei este structurat în strofe şi versuri, valorificîndu-se astfel muzicalitatea limbajului realizată prin elemente de
prozodie (rimă, ritmă, masură de vers), dar şi prin figuri sintactice (repetiţii, refrene), sau de sunet (aliteraţii, asonanţe).