Tema 4: Factorii de risc victimal

1. Caracterizarea generală a vizualității victimizării

2. Factorii victimizării de natură biologic-socială, relațională și naturală
3. Agresivitatea și violența
4. Automutilare, victimă de simulare și provocarea

-I-
Cauzalitatea victimală reprezintă o structură comportamentală complexă a victimei care
joacă un rol deosebit în realizarea agresiunii. Caracterizarea victimală este determinată de
influența mai multor factori de natură obiectivă ca cei politici, religioși sau factori de natură
subiectivă ca interese individuale, sentimente de inferioritate, superioritate, atitudini, relații
interindividuale.
Cauzalitatea victimală, indiferent de situația agresională, este întotdeauna concretă și
formează împreună cu mediul ambiental o totalitate care explică modelele de agresiune.
Agresorul nu acționează la fel, în oricare situație agresională. În unele împrejurări este
mai insistent, în altele este mai pasiv. Totul depinde și de reacția pe care o are victima în
rezultatul atentatului săvârșit. Depinde de impulsivitatea, de insistența agresorului. Dar toate
aceste trăsături individuale, care caracterizează atât agresorul, cât și victima, sunt puse în
dependență de factorii de mediu în care se produce agresiunea.

-II-
Factorii care determină victimizarea sunt clasificați în mod diferențiat. O parte din
autori consideră că aceștia sunt de natură biologică, psihologică și socială, care sunt aplicabile
atât victimelor cât și agresorilor. De exemplu:
- factorii de natura biologică – dacă victima este slabă, firavă, aceste trăsături
biologice predispun victima spre a fi ținta unui atentat agresional.
- factorii de natură psihologică – foarte multe persoane devin victime ca urmare a
naivității lor, a credulității, au un nivel de inteligență mai scăzut, ceea ce nu le permite
să perceapă riscul lucrurilor care ar putea să li se întâmple.
Corespunzător, aceste trăsături psihologice care caracterizează agresorul influențează și
determină anumite situații victimogene. De exemplu:
- temperamentul coleric al agresorului – dacă dânsul începe executarea actului
infracțional, în cazul în care victima opune rezistență, aceste acțiuni mai mult îl
provoacă.
- temperamentul sanguinic al agresorului – dacă dânsul începe executarea actului
infracțional, iar victima opune rezistență, în acest caz există posibilitatea ca agresorul
să nu execute până la sfârșit actul infracțional sau să aleagă o altă modalitate de
săvârșire a acestuia.

În cazul trăsăturilor psihologice, în afară de temperament un rol important îl au și

aptitudinile noastre. O parte sunt dobândite prin ereditate, iar o parte pe parcursul existenței
noastre.

Trăsăturile sociale, la fel, au un rol important în a determina o persoană să devină

victimă. De regulă, cele mai vulnerabile categorii de victime sunt copii, bătrânii, femeile. De
multe ori, victimele provin din familiile social-vulnerabile, acolo unde nu sunt persoane
apropiate care ar putea să acorde protecție în caz de săvârșirea unui atentat.
 Un grup de risc ar fi persoanele care exercită anumite atribuții sau care au anumite
profesii cum ar fi polițiștii, pompierii, prostituatele etc.
Aceste trăsături sociale influențează și comportamentul agresorului. Din analiza
statisticilor reiese că o bună parte din agresorii care comit atentate provin din familii social-
vulnerabile sau aparțin la anumite grupuri sociale cu anumite culturi, subculturi, care i
favorizează pentru săvârșirea acestor atentate.

Autorii care consideră că factorii biologici, psihologici și sociali determină procesul de

victimizare sunt apreciați altfel de autorii care împart factorii de risc victimal în alte trei
categorii, și anume factorii de natură relațională, situațională și naturală.

1. Factorii de risc conjuncturali – la care atribuim factorii economici, politici, culturali, se

pot manifesta atât la nivelul individual al persoanei, cât și la nivelul grupului. De obicei,
acești factori au ca motivare discordanțele care exisă între situația economico-socială a
individului și dorința sau tendința de modificare a acesteia. Natura acestor factori de
obicei, rezultă din anumite necesități sau nevoi obiective care preocupă victima (ex.:
viața de familie, existența unui libertinaj în comportament, perfecționarea individuală a
persoanei). De obicei, aceste lucruri se pot observa mai pronunțat sau evident în grupurile
sociale tinere. De obicei, tinerii vor mai mult decât au posibilitatea să dețină.
2. Factorii de risc relațional – ei se referă la relațiile ce se stabilesc între victimă și
agresor, relații care pot interveni atât înainte de săvârșirea atentatului agresional, în
timpul acestuia, cât și după consumarea lui. De obicei, caracterul subiectiv al relațiilor
inter-individuale determină o anumită concordanță dintre actul agresional și efectul
victimal. De obicei, relația victimei cu agresorul nu este percepută la fel de către ambii
participanți la acest raport și depinde, în mare măsură, de condițiile de existență,
momente variabile de conduită. Efectul victimal produs asupra victimei este mijlocit, în
mare parte, de relația anterioară care a existat între victimă și agresor, de reacția victimei
care se exprimă în acceptarea sau refuzul unei relații. Atitudinea victimei față de agresor
este esențială în determinarea comportamentelor agresionale.
3. Factorii de risc natural – comportamentul victimei este justificat în mod obiectiv de
modul de a înțelege existența socială, modul de a determina și stabili relațiile inter-
individuale, depinde de calitățile de natură psihică, morală și intelectuală. Mediul în care
victima și agresorul se dezvoltă, existența socială a acestuia determină un anumit
comportament ales de către ambii participanți. Înzestrarea biologică, gradul de sănătate,
apariția unor necesități de natură materială servesc ca premise pentru capacitatea de
adaptare sau inadaptare a victimei la mediul social în care trăiește, la stabilirea sau la
lipsa unui conflict inter-individual și a urmărilor acestora.

De obicei, factorii de risc victimal își au originea în existența socială și în viața psiho-
morală a victimei. În afară de factorii de risc victimal urmează să constatăm aportul condițiilor
favorizante care contribuie la producerea efectului victimal. Aceste condiții, deși nu sunt cauze
directe ale producerii agresiunii, contribuie în mare măsura la realizarea procesului victimizării.
Condițiile favorizante pot fi de natură psihologică, fiziologică, socială, psihiatrică și
demografică. De obicei, condițiile favorizante apar ca un produs a unui sistem complex de
împrejurări care ajută violența și conflictul în dezvoltarea sa naturală. Aceste condiții amplifică
tensiunile care există între persoane, conflictele Totuși, aceste condiții direct nu duc la
declanșarea actului agresional, acest atribut revenind tot timpul cauzelor.
 Reieșind din factorii de risc victimal, specialiștii atestă cele mai vulnerabile categorii de
victime ca fiind copiii, vârstnicii, femeile.
Analizei sunt supuse:
1. în primul rând – conștientul victimei
2. în al doilea rând – inconștientul
3. în al treilea rând – stilul victimal

Dacă e să analizăm copiii și bătrânii ei, de regulă, devin pradă a acelorași acte
agresionale. Este vorba de anumite vătămări din cauza neputinței la copii sau a incapacității de
dezvoltare la bătrâni, a insuficienței de sănătate.
Dacă ne referim la categoria de femei ca victime, atunci putem specifica că acestea, de
obicei, sunt supuse violențelor, vătămări. De asemenea, în cazul în care ne referim la o categorie
mai tânără, femeile devin și ținta atentatelor de viol și altor infracțiuni de abuzuri sexuale.

O mare parte din autori consideră că victimizarea persoanei este conștientă provocată și
victima, de fiecare dată, în principiu, conștientizează ceea ce se întâmplă cu ea sau ar putea
prevedea ceea ce ar putea să se întâmple.
O bună parte din autori consideră că un rol important îl joacă și inconștientul unde
victima, fără a-și da seama, provoacă declanșarea anumitor atentate din diferite motive.
O importanță destul de serioasă o are stilul victimal. Stilul victimal ține de
comportament, e un fel de a fi, de a vorbi, de a se manifesta, de a intra în relații cu cei apropiați.
Victima, indiferent de faptul dacă conștient sau inconștient provoacă declanșarea atentatului
agresional, până la urmă acest lucru se materializează în felul său de a fi, care se numește stil
victimal

-III-
Marea majoritate a autorilor consideră, actualmente, că agresivitatea și violența sunt
lucruri diferite.
Agresivitatea este de natură ereditară. Ea ține de persoană, ține de interior. Noi toți avem
o anumită doză de agresivitate. Deseori, agresivitatea reprezintă o forță motrice, care determină
reușita noastră în viață. Ea se manifestă într-o formă de insistență în obținerea anumitor scopuri.
Fiecare din noi are această doză de agresivitate, dar nu fiecare o exprimă pentru că violența,
conform specialiștilor, este agresivitatea pusă în aplicare. Ea este o trăsătură interioară care
caracterizează fiecare individ în parte.
Violența reprezintă agresiunea pusă în acțiunea, aplicarea în practică, exprimarea ei
fizică.
Agresivitatea ține de interior, iar violența presupune exprimarea ei fizic.

În fiecare dintre noi trăiește o fiară care are anumite instincte primare. Ele se
exteriorizează în acțiunile noastre și dacă nu le materializăm în forma lor normală, atunci
ea este exteriorizată altfel.
-III-
Automutilarea (sau autolezarea) reprezintă o acțiune prin care persoana își produce
anumite daune, răni, lovituri nu întâmplător, dar cu bună-știință.
 Automutilarea este, de obicei, un mod de a-și exprima emoțiile adânci sau problemele cu
care se confruntă persoana. Putem exemplifica următoarele forme:
 Tăierea pielii este cea mai comună formă de automutilare. De obicei tăieturile nu sunt
adânci, dar în unele cazuri este necesară intervenția medicală pentru a coase, a curăța sau
a pansa rana.
- cele mai frecvente locuri de tăiere sunt la încheietura mâinii, partea superioară a
brațului, partea interioară a coapselor, toracele superior.
- cele mai puțin folosite zone sunt fața, sânii (la femei), abdomenul și organele genitale.
- cele mai des folosite instrumente pentru mutilare sunt obiectele tăioase cum ar fi
cuțitul, sticla, lama.
 La fel ca și tăierea pielii, o formă destul de răspândită a automutilării o reprezintă
arderea pielii (de obicei cu țigara sau cu un fier călit).
 Mai rar întâlnite forme de mutilare sunt zgârierea, lovirea, ciupirea pielii, roaderea sau
mușcarea unghiilor, smulgerea părului, înghițirea substanțelor toxice, ruperea
oaselor.
 Sunt unele forme atipice de automutilare precum ar fi folosirea greșită a
medicamentelor, fumatul, înfometarea, provocarea vomelor.
 Cea mai gravă formă de automutilare este suicidul.

Majoritatea formelor de automutilare sunt o încercare de a face față stresului, anumitor

dificultăți și nu urmărește scopul de a-și curma viața.
Automutilarea este mult mai frecventă la femei decât la bărbați. Cea mai supusă riscului
grupă este cu vârsta de la 13 până la 18 ani. Sunt persoane care-și provoacă autolezări o singură
dată, de două ori, dar sunt și persoane care o fac în permanență.

Simptomele care se manifestă la aceste persoane:

1. automutilarea este un semn al problemelor de sănătate cum ar fi depresia, stima de sine
scăzută, ura de sine, doliu, unele tulburări emoționale profunde.
2. semne că cineva se automutilează sunt tăieturile, vânătăile, cicatricile, arsurile care de
obicei nu pot fi explicate de către persoane. De obicei aceste persoane ascund rănile și
cicatricele. Leziunile, de obicei, sunt provocate în locuri mai ascunse, mai puțin vizibile
sau sunt acoperite.
3. alt semn că persoana se automutilează este retragerea de la comunicarea cu membrii
familiei, prieteni.

Cauzele care determină o persoană să recurgă la automutilare sunt diverse, dar cele mai
frecvent sunt
1. trăirile emotive puternice
2. sentimentele
3. dificultățile întâlnite în copilărie și adolescență
4. plăcerea

Nu absolut valabile, dar frecvent întâlnite cauze ale automutilării sunt:

1. abuzul sexual, fizic sau emoțional
2. încrederea în sine scăzută
3. ura de sine
4. teama de a fi respins
5. neglijarea de către cei din jur
 6. separarea de o persoană apropiată
7. sentimentele de vinovăție, mânie, doliu, singurătate
8. senzații de gol interior

Specialiștii atestă că automutilarea este un semn de tulburare emoțională și nu este o

modalitate de a atrage atenția. Persoanele care se automutilează deseori declară despre senzații
de amorțeală, de detașare de la realitate, izolare. Unele persoane se pot leza pentru a se separa de
realitate, iar altele pentru a se simți mai vii, mai conectați.

Automutilarea, de obicei, se produce în secret dar, totuși, există metode de tratare. În

primul rând, drept metode de tratare pot servi adresarea la psihiatru, la psiholog, la medicul de
familie și la membrii familiei, rude, prieteni sau persoane apropiate.

Victima de simulare:
- cea mai tipică formă de victimă de simulare este în cadrul infracțiunilor de viol.
- este foarte greu de demonstrat această simulare.

Provocarea:
- victimele pot provoca, conștient sau inconștient, declanșarea atentatului criminal.
- de cele mai dese ori victimele provoacă conștient această declanșare prin forma de
comportament, prin felul de manifestare, prin felul de a fi.