BIOTEHNOLOGII IN CRESTEREA ANIMALELOR

Hrana administrata animalelor influenteaza atat cantitatea si calitatea produselor obtinute, cat si
rentabilitatea productiilor zootehnice.
Realizarea unor ratii optimizate presupune mai intai, calcularea diferentelor normelor in functie de
specie, rasa, hibrid, categorie de productie, greutatea corporala, nivelul productiv, tehnologia de
exploatare, temperatura mediului etc.
Norma reprezinta cantitatea de energie necesara unui animal in 24 ore pentru mentinerea functiilor vitale
si elaborarea productiei planificate.
Normele se calculeaza pe baza cerintelor nutritive ale animalelor, determinate in conditii de laborator prin
experientele de digestibilitate, de bilantul nutritiv energetic si nutritiv material etc., la care se adauga o
majorare de pana la 10%, tinand cont de variabilitatea genetica si a conditiilor de intretinere ale
animalelor.
Ratia reprezinta cantitatea de nutreturi care trebuie ingerata de un animal in 24 ore pentru a-si asigura
energia si substantele nutritive stabilite prin norma.
Ca urmare, ratia trebuie sa fie materializarea normei. Administrarea ratiei se face in unul sau mai multe
tainuri, in functie de tehnologia de hranire a fiecarei categorii de animale. Un tain este format din
cantitatea de nutreturi administrate si ingerate la un moment dat.
Atat normele, cat si valoarea nutritiva trebuie sa fie exprimate in aceleasi sisteme de evaluare, in functie
de specia si categoria de productie:
- normele de energie si valoarea energetica conventionala, de exemplu:
TSD (total substante digestibile): UN ovaz (unitate nutritiva ovaz); UML (unitate nutritiva lapte): UNC
(unitate nutritiva carne); UFL (unitate furajera lapte); UFV (unitate furajera carne) si in kcal sau MJ
(megajouli) energie digestibila, energie metabolizabila si energie neta;
b) normele proteice si valoarea proteica a nutreturilor se exprima in grame si procente proteina bruta
(PB), g proteina digestibila (PD), g proteina digestibila la nivel de intestin (PDI), g aminoacizi esentiali, g
aminoacizi esentiali digestibili;
c) normele de elemente minerale si valoarea minerala a nutreturilor se exprima in procente, g, mg si ppm;
d) normele de vitamine si valoarea vitaminica a nutreturilor se exprima in procente, U.I., mg si ppm.
Principalele criterii pentru intocmirea ratiilor
In vederea alcatuirii unor ratii corespunzatoare din punct de vedere cantitativ si calitativ trebuie respectate
anumite criterii, dintre care cele mai importante vor fi prezentate in continuare:
1. Ratia trebuie sa fie completa. Nutreturile care alcatuiesc ratia trebuie sa contina energia si toate
substantele nutritive prevazute de norma.
2. Ratia trebuie sa fie echilibrata. Intre energia si substantele nutritive continute de o ratie, precum si intre
diferitele substante nutritive trebuie sa existe anumite raporturi sau echilibre nutritionale.
Sunt folosite numeroase ratii de calcul prin care se verifica daca o ratie este echilibrata din punct de
vedere nutritiv.
De exemplu:
Raportul nutritiv RN. Reprezinta raportul dintre substantele azotate digestibile si energia substantelor
neazotate din ratie.
RN = PD(g) / UN x 0,6 x 1000 - PD(g)
Ratia trebuie sa aiba valori diferite ale raportului nutritiv pe categorii de productie:
- raport nutritiv strans, intre 1/3-1/4 la animalele cu cerinte mari de proteina, cum sunt reproducatorii
masculi si tineretul tuturor speciilor;
- raport nutritiv mijlociu, intre 1/4,5-1/6,5 la animalele cu cerinte medii de proteina, cum ar fi femelele in
lactatie si femelele gestante;
- raport nutritiv larg, intre 1/7-1/9 la animalele cu cerinte mai mici de proteina, cum sunt animalele adulte
la reconditionat si animalele de tractiune.
Raportul energo-proteic E/P. Acest raport este folosit mai ales la analiza echilibrului dintre energia si
proteina bruta a nutreturilor combinate complete.
E/P = kcalEM/%PB
De exemplu, la gainile ouatoare pentru oua consum, raportul energo-proteic are valori de 180-190 kcal
EM% PB, iar la porcii la ingrasat cu greutati de 60-100 kg, intre 230 si 240 kcal EM% PB.
Raportul g aminoacizi esentiali/1000 kcal EM . Acest raport este, de asemenea, folosit in cazul
nutreturilor combinate complete si se calculeaza mai ales pentru principalii aminoacizi limitativi: lizina,
metionina, triptofan si trionina.
Raportul Ca/P sau Ca/P disponibil . Este raportul care exprima echilibrul nutritional dintre principalele
macroelemente ale ratiei.
De exemplu:
- 1,2-1,3 g Ca/1 g P la vacile in lactatie;
- 1,38-1,42 g Ca/1 g P sau 2,20-2,25 g Ca/1 g P disponibil la puii de carne;
- 4,5-5 g Ca/1 g P sau 8-8,5 g Ca/1 g P disponibil la gainile de reproductie rase grele;
- 1,4-1,45 g Ca/1 g P la porcii la ingrasat.
La taurine si ovine se analizeaza si alte rapoarte, cum ar fi: Ca/Mg, K/Na, raportul acido-bazic CL + S +
P/Na + K + Ca + Mg.
Ratia trebuie sa fie corespunzatoare ca volum . Volumul unei ratii se exprima in kg SU/100 kg G vie, kg
SU/G 0,75 sau g SU/G 0,75 .
Volumul unei ratii tgrebuie sa tina seama de capacitatea de ingerare a unui animal, adica de substanta
uscata ingerata voluntar de animalul caruia ii este destinata ratia.
Recomandarile privind volumul unei ratii se exprima in mod obisnuit sub forma de limite:
- limita maxima a volumului nu trebuie depasita, deoarece animalul nu poate ingera totalitatea nutreturilor
administrate si productia scade datorita aportului insuficient de energie si substante nutritive;
- limita minima a volumului ratiei trebuie asigurata, pentru ca un volum mai mic al ratiei nu realizeaza
senzatia de satietate a animalului, secretiile gastrice nu sunt corespunzatoare si hrana nu este bine
valorificata.
Pentru animalele cu potential productiv foarte ridicat, cum ar fi, de exemplu, vacile cu productii de peste
8000 l/lactatie normala, este necesar sa se calculeze volumul optim al ratiei.
Volumul optim al unei ratii pentru rumegatoare se poate estima cu ajutorul unor calcule complexe, care
tin cont de numerosi factori, cum ar fi:
- factorii legati de animal (specia, rasa, categoria de productie, starea fiziologica, greutatea vie sau
greutatea metabolica-G 0,75 , nivelul productiv, etc.);
- factorii legati de nutreturile care alcatuiesc ratia (marimea sau gradul de maruntire a furajelor,
concentratia in energie a unui kg de SU, continutul in substante azotate, continutul in celuloza bruta,
raportul dintre nutreturile de volum si nutreturile concentrate etc.).
in vederea estimarii volumului optim si al proportiei de participare a principalelor categorii de nutreturi in
structura unei ratii au fost calculate pentru taurine si ovine unitatile de satietate.
- Ratia trebuie sa aiba o buna consumabilitate . Nutreturile care alcatuiesc ratia trebuie sa fie palatabile,
adica sa fie consumate cu placere de animal. Este cunoscuta preferinta taurinelor si ovinelor pentru gustul
usor amarui sau sarat si al suinelor pentru gustul dulce. O ratie formata din fibroase, suculente si
concentrate are o buna consumabilitate decat o ratiec bazata numai pe nutreturi fibroase si grosiere.
Animalele refuza consumul unor ratii cu nutreturi care au un pronuntat gust amar sau miros de mucegai.
Uneori, in ratie se adauga substante corectoare de gust in vederea maririi ingestei, de exemplu, in
nutreturile combinate pentru purceii sugari se introduce glutamatul de sodiu.
- Ratia nu trebuie sa influenteze negativ satrea de sanatate a animalelor. Ratia nu trebuie sa contina
nutreturi alterate, substante toxice, corpuri straine etc. Foarte sensibile din acest punct de vedere sunt
femelele gestante si tineretul tuturor speciilor. Nutreturile care nu corespund din punct de vedere igienico-
sanitar nu trebuie folosite in ratia animalelor.
- Ratia trebuie sa fie economica. Hrana detine cea mai mare pondere din cheltuielile de productie, de
exemplu, cca 50% din costul de productie a unui litru de lapte si cca 60% din costul de productie a unui
kg de carne la puiul broiler, de aceea optimizarea economica a ratiei este esentiala pentru rentabilizarea
productiilor animaliere.
Costul unei ratii trebuie analizat in functie de productia obtinuta de la animalul respectiv, calculand, de
exemplu, costul ratiei/productia zilnica de lapte sau costul ratiei/kg spor.
Pentru animalele cu potential productiv ridicat se formeaza ratii de productie maxima, formate din
nutreturi de foarte buna calitate si cost ridicat, care permit obtinerea unor productii mari, fara a creste
cheltuielile pe unitate de produs.
Pentru animalele cu potential productiv scazut, crescute in conditii semiintensive sau extensive, trebuie
intocmite ratii de cost minim, prin utilizarea unor nutreturi ieftine. Acest lucru se poate realiza prin
folosirea in ratie a unor cantitati mari de nutreturi fibroase, grosiere si suculente produse in unitatea
respectiva si utilizarea in cantitati reduse a nutreturilor concentrate in special a nutreturilor proteice care
au preturi de cost ridicate.
Optimizarea din punct de vedere economic a ratiei se poate realiza pe calculator, cu ajutorul unor
programe speciale care echilibreaza ratia din punct de vedere nutritiv si aleg o structura de nutreturi care
sa indeplineasca conditia de cost minim.
Pe langa aceste criterii generale care trebuie respectate in vederea intocmirii ratiilor, pentru fiecare
categorie de animale este necesar sa fie indeplinite criterii specifice care tin cont de particularitatile
anatomice si fiziologice ale tubului digestiv, de randamentele de utilizare, digestiva si metabolica a
nutreturilor din hrana.
Constienti de importanta realizarii unei alimentatii corespunzatoare din punct de vedere cantitativ si
calitativ, adevaratii fermieri apeleaza tot mai mult la serviciile de consultanta oferite de nutritionisti, in
vederea evaluarii corecte a valorii nutritive a nutreturilor de care despun si elaborarii unor ratii optimizate
nutritiv si economic.
Animalele de companie trebuie hrănite cu o dietă ce furnizează nutrienţi esenţiali, în cantităţi si proporţii
adecvate, cu scopul de a le menţine sănătoase pe tot parcursul vieţii.
Principala preocupare este aceea de a menţine animalul sănătos prin hrănire, de a avea o rată de creştere
normală, dar nu excesivă, de a ajuta gestaţia şi lactaţia şi, în unele situaţii, de a contribui la performanţe
de înaltă calitate. O hrănire adecvată contribuie de asemenea şi la menţinereaa vitalităţii.
Datorită dezvoltării în industria producerii hranei pentru animale, deficienţele de nutrienţi la câini şi pisici
sunt destul de rare. Se pare că dezechilibrele nutriţionale apar mai frecvent datorită suprahrănirii, prin
exagerarea hrănirii cu suplimente alimentare.
Este important de ştiut că un singur tip de nutrienţii nu ajută la hrănire, ci interacţiunea nutrienţilor
esenţiali ajută la funcţionarea metabolismului celular. Acestă legătură ajută al absorbţia, folosirea şi
excreţia nutrienţilor.
Companiile producătoare de mâncare de animale au folosit aceste informaţii pentru a creea formule de
hrană echilibrate şi complete, pentru diferite stadii de viaţă ale câinilor şi pisicilor. Datorită interacţiunii
complexe între componentele dietei, întotdeuna trebuie luate în considerare atât calitatea cât şi cantitatea
fiecărui nutrient.
Toţi câinii şi toate pisicile au devoie de o raţie adecvată zilnic pentru a-şi menţine sănătatea optimă.
Necesarul de energie şi anumiţi nutrienţi pot varia semnificativ pe timpul vieţii unui singur animal.
Necesarul se modifică prin creşterea nevoilor pe parcursul creşterii, reproducţiei sau in perioade de
suprasolicitare şi prin scăderea nevoilor de energie pe perioada de maturitate sau de îmbătrânire. De
asemenea, necesarul de energie diferă de la rasă la rasă, de exemplu aportul de energie de care are nevoie
un Bulldog englez, care leneveşte întreaga zi, va fi semnificativ mai scăzut faţă de Teckel sârmos, care
este mult mai activ, deşi au aproximativ aceeaşi greutate.
Chiar dacă sunt la fel de plăcuţi în rândul animalelor de companie, trebuie să nu uităm că pisicile şi câinii
au nevoi nutriţionale diferite. Câinii sunt omnivori, în timp ce pisicile sunt carnivore. Pisicile nu pot
obţine toţi nutrienţii necesari din plante sau produse din plante, ci trebuie să consume alimente de ordin
animal pentru a-si satisface nevoile de proteine, taurină şi vitamina A.

Necesarul de energie
Toate animalele au nevoie de aport de energie. Energia este în echilibru când consumul este egal cu
aportul, iar schimbările sunt minime la nivelul energiei depozitate în organism.
Raportul este pozitiv atunci când aportul caloric depăşeste cheltuielile de energie. În creştere şi la
animalele gestante, energia în exces este folosită pentru hrănirea ţesuturilor. La animalele adulte
nereproductive, raportul pozitiv duce spre acumulări de grăsime.
Raportul este negativ când aportul caloric este mai mic decât consumul de energie. Pierderile în greutate
apar când raportul este negativ.
Necesarul zilnic de energie al unui animal depinde de cantitatea de energie pe care organismul o consumă.
Mai multi factori influenţează necesarul de energie, factori care trebuie luaţi în considerare atunci când se
stabileşte numărul de calorii şi cantitatea de hrană necesară unui animal.
Determinarea necesarului zilnic de energie se face prin însumarea energiei consumate în repaus, energiei
activităţii musculare voluntare şi energiei consumate pentru termoreglare. Câinii şi pisicile în creştere, pe
perioada reproductivă şi în monente de solicitare fizică crescută au nevoie de energie crescută.

Metabolismul carbohidraţilor
Toate animalele au nevoie metabolică de glucoză. Această nevoie poate fi suplinită fie prin sinteză
endogenă, fie prin aport de carbohidraţi. Gluconeogeneza are loc în ficat şi rinichi, folosind acidul
propionic, acidul lactic, glicerol şi anumiţi aminoacizi pentru a produce glucoză, care, mai apoi, este
eliberată în circulaţia sangvină pentru a ajunge la ţesuturi.
Carbohidraţii furnizează energia necesară efortului fizic, funcţionării organismului şi metabolismului. Cel
mai important carbohidrat necesar într-o alimentaţie sănătoasă este amidonul. Acesta procesat este bine
digerat atât de câini cât şi de pisici. Lactoza şi zaharoza sunt buni carbohidraţi, dar nu sunt bine tolerate
de către animale.
Câinii şi pisicile nu au nevoie de suplimente de carbohidraţi deoarece majoritatea hranei comerciale
conţine cantităţi moderate din acest component. În general hrana uscată conţine între 30% şi 60%
carbohidraţi, iar conservele conţin până la 30%.

Grăsimile
Lipidele reprezintă cea mai eficientă sursă de energie. Un gram de lipide generează 8,5 kilocalorii, spre
deosebire de proteine şi carbohidraţi care generează 4 kilocalorii. Acestea sunt foarte bine digerate de
către animale.
Acizii graşi necesari pentru un metabolism normal sunt acidul linoleic şi acidul arahidonic.
Deficienţele de grăsimi din hrană pot să conducă la scăderea energiei totale. De asemenea palatabilitatea
hranei este scăzută. Apar şi probleme dematologice: blană uscată, pierderi de păr şi leziuni ale pielii. În
timp apare pruritul, pielea este unsuroasă şi predispusă la infecţii.
Excesul de grăsime poate produce şi el dezechilibru al metabolismului prin apariţia diareei, ceşteri în
greutate sau obezitate.

Proteinele şi aminoacizii
Organismul are nevoie de proteine pentru două lucruri: să furnizeze aminoacizi esenţiali folosiţi pentru
sinteza proteinelor şi pentru a suplimenta azotul pentru sinteza aminoacizilor.
Proteinele în dieta câinilor şi pisicilor, atât adulte cât şi a puilor, sunt necesare pentru înlocuirea
proteinelor piedute la nivelul pielii, părului, sistemului dugestiv, în celulele mucoaselor şi, de asemenea,
prin catabolismul proteinelor în metabolismul celular.
Puii au nevoie de proteine pentru creştere, de aceea procentul de proteine din hrana acestora este mai
crescut.
Scăderea proteinelor din hrană duce la pierderea de masă musculară, iar la pui apare o stagnare a creşterii
şi dezvoltării.
Excesul de proteină contribuie la dezvoltarea bolilor cronice ale rinichilor prin producerea unei cantităţi
mari de uree. Mai pot apărea şi dermatite pruriginoase.

Vitaminele şi mineralele
Vitaminele sunt componente organice ale dietei necesare pentru creştere şi menţinerea vieţii, dar nu sunt
folosite ca sursă de energie.
Fiecare vitamină are un rol deosebit în menţinerea echilibrului metabolismului.
De asemenea, mineralele ajută sistemul osos, musculatura, ţesutul nervos, pielea şi blana.
Ex:
Analiza medie:
 Proteină brută: 30%
 Grăsime brută: 14%
  Fibre: 4%
 Cenușă brută:7, 8%
 Umiditate: 9% Calciu: 1,2%
 Fosfor: 0,6% Vitamina A 18.000 UI/kg
 Vitamina D3 1.200 UI/kg
 Vitamina E 80 mg/kg
 L-carnitina: 100 mg/kg
 Taurină: 1000 mg/kg
 Cupru 20 mg/kg
Caracteristici:
Aceste ingrediente ajută la menţinerea unei flore intestinale sănătoase. Flora intestinală face posibilă
absorbţia nutrienţilor în organism de la nivel intestinal. Dacă flora intestinală funcţionează corect, atunci
şi sistemul imunitar rămâne sănătos

INSAMANTARILE ARTIFICIALE
Biotehnologie de generaţia I-a, ce permite multiplicarea descendenţei unui mascul valoros, dincolo de
limitele biologice ale acestuia
Aplicată pe scară largă la bovine şi ovine şi, într-o măsură mai mică, la celelalte specii
Oferă avantaje de ordin :
Economic
Zootehnic
Medical

Cuprinde patru etape principale :

Recoltarea spermei
Examenul materialului seminal
Ex. Macroscopic
Ex. Microscopic
Ex. complementare
Diluarea si conservarea materialului seminal
Refrigerarea
Congelarea
In gheata carbonica
In azot lichid
Inocularea materialului seminal
A. Recoltarea spermei
1. Vaginul artificial
Imita conditiile de temperatura, presiune si lubrifiere din vaginul femelei in estru
Alcatuit din : carcasa cu robinet, camasa din latex + inele de cauciuc, pahar colector + protectie
Recoltarea se poate face pe o femela in calduri spontane sau induse hormonal, pe manechin sau pe un alt
mascul
Folosit la taur, armasar, berbec, vier, caine

2. Electroejacularea
Stimularea centrilor nervosi ai erectiei si ejacularii din maduva lombo-sacrala, cu ajutorul unui curent
electric de joasa tensiune
Se practica la taur (electrod endorectal bipolar) si berbec (electrod endorectal monopolar si electrod
lombar monopolar)
Avantaj : poate fi folosita la masculii cu impotenta de copulatie (impotentia coeundi)
Dezavantaje : ejaculatul este inferior d.p.d.v. cantitativ si calitativ celui obtinut cu vaginul artificial ;
uneori se poate produce ejacularea in furou

3. Metoda prezervativului (condomului)

Se practica uneori la armasar, de regula ca un expedient
Pe post de prezervativ, se poate utiliza o manusa obstetricala pentru ETR
4. Metoda manuala (masturbarea)
Se practica la vier si la caine
La vier – elementul esential este presiunea exercitata de operator cu degetele la nivelul portiunii spiralate
a penisului, analog papilelor cervicale ale scroafei
La caine – presiunea trebuie exercitata la nivelul bulbilor glandului, iar penisul se orienteaza posterior
B. Examinarea materialului seminal
Este precedata de si corelata intotdeauna cu examenul fizic general al reproducatorului mascul.
1.Ex. macroscopic:
Volum– se apreciaza imediat dupa recoltare prin citire directa in paharul de recoltare
Culoare- se apreciaza subiectiv imediat dupa recoltare si variaza in functie de specie, concentratia in
spermatozoizi sau prezenta substantelor straine in ejaculat (sange, puroi, urina, etc).
pH – apreciat cu ajutorul pH-metrelor; exista o corelatie directa intre calitatea spermei si pH-ul acesteia
(cu cat proba de sperma este mai buna cu atat este mai acida)
acida)
Miros

2. Ex. Microscopic:
Concentratia materialului seminal - 2 tehnici:
-tehnica hemocitometrica:
hemocitometrica: adaptata dupa tehnica de numarare a globulelor rosii.
- metoda electronica (SQA): mult mai rapida si mai exacta.

Mobilitatea spermatozoizilor
 - Mobilitatea generala a spermei se apreciaza cat mai repede dupa recoltare, miscarea in val se
noteaza cu 5, iar lipsa de miscare cu 0;
- Mobilitatea individuala se apreciaza prin examinarea unei picaturi de sperma proaspata diluata;
se va aprecia traiectoria si viteza de inaintare. Mobilitatea individuala se noteaza pe o scara de la
0-5, sperma normala regasindu-se in intervalul 2,5-5.

Morfologia spermatozoizilor – ofera posibilitatea de a pune in evidenta spermatozoizii imaturi, cu

anomalii sau morti.
Se apreciaza imediat dupa recoltare prin examen microscopic (100x cu imersie) si colorare (albastru
de metilen, violet de gentiana, tus de China, opal-blau, albastru-tripan-Giemsa, eozina-negrozina,
etc).
Intr-un ejaculat normal procentul spermatozoizilor anormali, imaturi sau morti = max 20%.
3. Ex. complementare:
Testul hipoosmotic – permite aprecieri privind integritatea membranei spermatozoidului

Proba redox – se bazeaza pe principiul masurarii capacitatii de reducere a celulelor spermatice prin
intermediul unei substante colorate (albastru de metilen); cu cat decolorarea amestecului este mai rapida
cu atat proba de sperma este mai buna.
4. Ex. bacteriologic
- presupune recoltarea separata a fractiunilor ejaculatului si realizarea de insamantari pe medii
pentru germeni aerobi, anaerobi, micoplasme si fungi; in mod normal in sperma se gasesc
aproximativ 10.000 celule bacteriene/ml.
5. Ex. imunologic
- urmareste detectarea anticorpilor antispermatici care ar altera capacitatea fecundanta a
spermatozoizilor.
C. Diluarea si conservarea materialului seminal
Diluarea materialului seminal se realizeaza in scopul fractionarii ejaculatului permitand astfel
obtinerea unui numar mai mare de doze de inseminare.

mediile de dilutie trebuie sa contina:

- substante energetice (glucide);
- substante crioprotectoare (glicerina, lecitina din galbenusul de ou);
- substante tampon - mentin constant pH-ul spermei in timpul diluarii si conservarii (citrati, fosfati,
tartrati, etc);
- substante care sa activeze mobilitatea spermatozoizilor in caile genitale femele (mucinaza);
- substante care sa impiedice dezvoltarea florei microbiene (antibiotice, sulfamide)

Conservarea materialului seminal urmareste mentinerea mobilitatii si capacitatii fecundante a

spermatozoizilor un timp cat mai indelungat, inafara cailor genitale femele.

conservarea materialului seminal se poate realiza prin

-refrigerare (pastrare la 2-8C)
 -congelare (pastrare in azot lichid la -196 grade Celsius).

Procedee de congelare a materialului seminal:

- congelarea in paiete (mari, mijlocii si mici);
- congelarea in fiole;
- congelarea in pilule – in gheata carbonica la – 79 grade Celsius– abandonata la ora actuala
D. Inocularea materialului seminal
Inocularea consta in depunerea materialului seminal in caile genitale femele.
Principii care trebuie respectate la inocularea materialului seminal:

- inocularea sa se realizeze in momentul optim pentru fiecare specie;

- depunerea materialului seminal sa se faca la locul de electie caracteristic fiecarei specii;
- instrumentarul folosit la inseminare sa fie steril si incalzit la 38C;
- sa se evite traumatizarea mucoasei vestibulo-vaginale, cervicale sau uterine in timpul inocularii.

Pentru sperma refrigerata:

refrigerata: - flaconul cu material seminal se lasa la temperatura camerei 5 minute; se
utilizeaza sperma care contine cel putin 60% spermatozoizi cu miscari vioaie de inaintare.

Pentru sperma congelata:

congelata: - se inoculeaza dupa decongelare brusca in apa la 36 grade Celsius; se admite
inocularea spermei care contine minimum 35-40% spermatozoizi cu miscari vioaie de inaintare.

Inocularea spermei la vaca: - de regula se inoculeaza 2 doze de material seminal la interval de 12 ore;
-depunerea materialului seminal se realizeaza in canalul cervical sau in cavitatea uterina;
uterina;
- pentru depunerea spermei in caile genitale femele se poate utiliza metoda recto-
vaginala/bimanuala (cel mai frecvent) sau metoda cu speculum vaginal.

Inocularea spermei la iapa: - depistarea momentului optim pentru I.A. se realizeaza prin ultrasonografie
(folicul peste 35-40 mm) sau numai prin palpare transrectala cand se identifica modificarile de forma,
marime si consistenta;
- inseminarea artificiala ar trebui sa se realizeze cu 12 ore inaintea ovulatiei;
- materialul seminal se depune in cavitatea uterina.

La oaie: inocularea materialului seminal se realizeaza imediat ce este depistata in calduri de catre
berbecul incercator si se repeta dupa 12-18 ore;
- cu un speculum vaginal si seringa de inoculare se inoculeaza 0,1 ml sperma la nivelul canalului
cervical.

La catea: - detectarea momentului optim pentru I.A. se realizeaza prin ex. citovaginal (celule Schollen)
sau prin dozarea progesteronului plasmatic (peste 8 ng/ml);
- depunerea se poate realiza intravaginal, intracervical sau intrauterin (cateterul Osiris), apoi
cateaua se va mentine cu trenul posterior ridicat 15 min pentru a facilita pasajul spermatozoizilor in
uter