Corespondența dintre Avgar regele Edesei și Domnul Iisus Hristos

Eusebie, Episcopul Cesareei Palestinei, scriitorul Istorii Bisericii, din timpul lui
Constantin cel Mare, pe la anul 330, mărturisește că a aflat această corespondență scrisă
sirienește în arhivele cetății Edesa, de unde, luându-o și traducându-o, a publicat-o în istoria
sa, cum urmează:

Copie de pe epistola scrisă de Avgar, eparhul Edesei și trimisă la Ierusalim

lui Iisus, prin curierul Anania

„Avgar, Regele Edesei către Mântuitorul Iisus care s-a arătat la Ierusalim. Am auzit de
minunile și tămăduirile ce faci, fără a te servi de ierburi sau alte doctorii. Am înțeles că faci
orbi să vadă, pe ologi să umble, pe cei leproși curățești, duhurile necurate gonești din cei ce
pătimesc, pe cei cu boli netămăduite lecuiești și dai viață morților.
Aceste minuni m-au convins că ești un Dumnezeu sau Fiul lui Dumnezeu pogorât din
Cer, pentru a face aceste minuni. Pentru aceasta am îndrăznit a-ți scrie această scrisoare,
rugându-te să vii să mă vezi și să mă tămăduiești de boala de care pătimesc de multă vreme.
Am auzit că și iudeii te gonesc și cârtesc pentru minunile tale și caută a te pierde. Eu am aici o
cetate frumoasă și răsfățată și măcar că nu este prea mare, ea ne va fi de ajuns pentru
amândoi.

Răspunsul lui Iisus către eparhul Avgar, prin Anania curierul

Fericit ești Avgar, că ai crezut in Mine mai înainte de a Mă vedea, căci scris este
despre Mine, că cei ce Mă vor vedea nu vor crede întru Mine, și cei ce nu Mă vor vedea, vor
crede și se vor mântui. Cât despre dorința ce arăți că ai, de a veni să te văd, Eu trebuie mai
întâi a îndeplini în țara aceasta toate lucrurile pentru care am venit și după aceasta să Mă sui
către Acela care M-a trimis și dacă mă voi sui, de aici îți voi trimite pe unul dintre ucenicii
Mei, care te va vindeca de boala de care pătimești și-ți va da viață veșnică, ție și celor cu
tine”.
Lucru ce a avut loc. Că după Înălțarea Domnului, Apostolul Toma a trimis la Edesa pe
Tadeu, unul din cei 70 de apostoli, care, prezentându-se la Avgar, l-a vindecat de boala lui și a
predicat Evanghelia în toată cetatea.

Iscălitura Mântuitorului este aceasta:

Theos Theu, Thion Thavma, adică, Dumnezeu al lui Dumnezeu, Dumnezeiască

minune.
 Mărturia lui Iosif Flavie despre Iisus Hristos

Iosif Flavie este scriitor iudeu aproape contemporan cu Iisus Hristos și cu toate că nu
credea în Mântuitorul, aflăm în Arheologia sa iudaică, următoarea însemnare despre Hristos
(Arheol. XVIII, 3 și 4):
„În timpul acesta se arată Iisus înțelept, dacă se cade a-l numi bărbat. Că este făcător
de lucruri minunate, învățător oamenilor celor ce îm mod plăcut primesc adevărurile, și și-a
atras mulți dintre iudei, mulți chiar și din cei bogați. Acesta este Hristos. Și cu toate că pe
Acesta, după acuzarea bărbaților fruntași între noi, Pilat l-a pedepsit cu moartea ce cruce,
totuși nu s-au liniștit cei ce de la început cu iubire s-au alipit de dânsul. Căci s-a arătat lor a
treia zi iarăși viu, cum au grăit despre Dânsul dumnezeieștii profeți, acestea și alte nenumărate
lucruri admirabile. Încă și până acum, seminția creștinilor, așa numiți de El, nu s-a stârpit.”
Acestea scris Iosif în jurul anilor 70, după Hristos.

Descrierea Figurii Mântuitorului

În zilele Domnului nostru Iisus Hristos, un roman numit Publius Lentulus, petrecând
în Ierusalim și find amic al lui Pilat Ponțiu, într-o epistolă a sa către Senatul Roman, descrise
figura Mântuitorului, astfel:
„În acest timp s-a arătat un bărbat, CARE ÎNCĂ TRĂIEȘTE ȘI ARE PUTERE
MARE. Numele Lui este Iisus Hristos; oamenii Îl numesc puternic profet, iar discipolii Îl
numesc Fiul lui Dumnezeu. Înviază morții și vindecă pe cei bolnavi de toată neputința.
Bărbatul este de statură înaltă, dar simetrică, aspectul feței Lui este serios și plin de energie,
încât cei ce-L privesc, PE DE O PARTE ÎL IUBESC, IAR PE DE ALTA, SE SFIESC.
Părul capului este de culoare roșiatică, până la urechi, fără lustru și drept, iar de la
urechi până la umeri, creț și lucios; și atârnând și mai jos de umăr, despărțit într-o parte și într-
alta, după datina Nazarinenilor; fruntea netedă și curată, fața Lui nepătată, înfrumusețată de o
rumeneală moderată; privirea Lui nobilă și grațioasă, nasul și gura Lui cu totul fără defecte;
barba Lui deasă și de culoarea părului capului, asemenea despărțită, ochii lui albaștri (albaștri-
închiși) și foarte luminoși. CÂND MUSTRĂ ESTE ÎNFIORĂTOR, IAR CÂND ÎNVAȚĂ ȘI
SFĂTUIEȘTE, ATRĂGĂTOR ȘI AMABIL. Grația feței Lui este de o gravitate admirabilă.
Nimeni nu L-a văzut niciodată râzând, plângând însă da. După statura cea lungă a corpului
Său, mâinile Îi sunt drepte și brațele frumoase. Grav și maiestuos în cuvânt, scump însă la
vorbire. LA FIGURĂ ESTE CEL MAI FRUMOS DINTRE OAMENI”.

(Ceaslovul cel Mare, Editura Biserica Ortodoxă Alexandria 2003, pag. 768-769)