Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
INDRUMǍTOR DE LABORATOR
CHIMIE COLOIDALĂ
CUPRINS .............................................................................................................................. 1
LABORATOR 1 .................................................................................................................... 2
NORME DE ORGANIZAREA MUNCII, TEHNICA SECURITĂŢII MUNCII ŞI
PAZĂ CONTRA INCENDIILOR ÎN LABORATORUL DE CHIMIE ANALITICĂ .... 2
LABORATOR 2. ................................................................................................................... 8
SISTEME COLOIDALE. SOLURI. OBŢINEREA SOLUŢIILOR COLOIDALE ......... 8
HIDROCOLOIZI DE TIP GLUCIDIC ............................................................................... 14
LABORATOR 3 .............................................................................................................. 14
GLUCOZANI - AMIDONUL ......................................................................................... 14
LABORATOR 4 .................................................................................................................. 25
DEXTRINELE. OBTINEREA DEXTRINELOR IN URMA HIDROLIZEI
AMIDONULUI ............................................................................................................... 25
LABORATOR 5 .................................................................................................................. 27
VASCOZITATEA HIDROCOLOIZILOR TIP GUME –MANOGALACTANI,
GALACTANI SULFATAŢI, POLIURONIDE .............................................................. 27
HIDROCOLOIZI DE TIP POLIURONIDE (1) .................................................................. 36
LABORATOR 6 ................................................................................................................. 36
SOLIDIFICAREA AGARULUI ÎN FUNCŢIE DE pH SI DE TEMPERATURA ............ 36
LABORATOR 7 .................................................................................................................. 39
HIDROCOLOIZI DE TIP POLIURONIDE (2) .................................................................. 39
LABORATOR 8 .................................................................................................................. 46
DETERMINAREA GRADULUI DE ESTERIFICARE AL PECTINELOR ..................... 46
HIDROCOLOIZI PROTEICI.............................................................................................. 50
LABORATOR 9 .................................................................................................................. 50
COAGULAREA LAPTELUI – OBȚINEREA CAZEINEI ............................................... 50
LABORATOR 10 ............................................................................................................... 55
VERIFICARE PARIALĂ - TEST la HIDROCOLOIZI ..................................................... 55
HIDROCOLOIZI DE TIP GLUCIDIC ............................................................................... 55
EMULSII ȘI EMULGATORI ............................................................................................. 56
EMULSII IN INDUSTRIA ALIMENTARA ...................................................................... 56
LABORATOR 11 ............................................................................................................... 63
EVIDENTIEREA ACTIUNII EMULGATORILOR .......................................................... 63
LABORATOR 12 ................................................................................................................ 69
A - EXTRACTIA SI IDENTIFICAREA LECITINEI DIN ................................................ 69
GALBENUSUL DE OU ..................................................................................................... 69
LABORATOR 13 ................................................................................................................ 71
A.VERIFICARE PARŢIALĂ - TEST ................................................................................ 71
INSTRUCTIUNI INTOCMIRE REFERAT COLOIZI ȊN INDUSTRIA ALIMENTARA 72
LABORATOR 14 ................................................................................................................ 75
SUSTINERE REFERAT ................................................................................................. 75
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................. 76
1
LABORATOR 1
2
12. Se vor controla robinete de gaz şi de apă care trebuie lăsate închise înainte
de părăsirea laboratorului.
3
12. De câte ori se manipulează substanţe toxice se va evita ducerea mâinii la
nas, gură sau ochi şi se vor spăla măine cu apă şi săpun după utilizare.
13. La aprinderea becurilor de gaz, se aprinde mai întâi chibritul şi apoi becul.
14. Încălzirea soluţiilor se va face numai prin sprijinirea vaselor pe sită de
azbest şi nu direct la flacără.
15. Manipularea vaselor termorezistente calde din etuvă sau de pe becul de gaz,
se va face cu cleştele special.
16. Creuzetele în care se execută mineralizarea uscată se manevrează cu cleşte
special iar mâinile se vor proteja cu mănuşi cu azbest.
17. Instalaţiile de distilare se supraveghează continuu. În caz de oprire a apei de
răcire se opreşte complet instalaţia.
18. Toate aparatele electrice vor fi dotate cu prize de împamântare.
19. Laboratorul va fi dotat cu stingător de incendiu.
20. Sustanţele periculoase şi toxice nu se vor arunca la chiuvetă ci se vor
colecta în vase separate pentru neutralizare
21. Tuburile cu gaz sub presiune necesare experimentelor se vor depazita în
afara laboratorului
22. Fumatul în laborator este strict interzis.
23. Dacă izbucneşte un incendiu se va proceda cu calm la evacuarea
laboratorului, închiderea sursei de gaz, scoaterea din priză a aparaturii
electrice. Se va proceda la stingerea focului cu mijloacele din dotare (nisip,
extinctor), chemarea pompierilor se face în caz de nevoie.
4
Sticlărie şi aparatură necesară
5
Pipetele au formă şi capacitate diferită şi sunt calibrate pentru anumite temperaturi. Ele pot
fi cu sau fără scală gradată. În cazul măsurării volumului unei substanţe volatile a căror
vapori sunt toxici la pipete se poate ataşa o pară de cauciuc.
Biuretele sunt tuburi cilindrice gradate, care au la partea inferioară un vârf de golire. Ele se
folosesc pentru titrări volumetrice cu diverşi reactivi sau pentru măsurarea exactă a
volumelor de reactivi.
Fiole de cântărire se folosesc pentru cântărirea cu precizie a substanţelor sub formă de
pulbere sau lichide. Ele sunt prevăzute cu capace şlefuite pentru a le asigura etanşeitatea.
Exicatoarele se folosesc pentru uscarea lentă şi conservarea substanţelor care absorb cu
uşurinţă apa din atmosferă. Ele sunt recipiente din sticlă, care au la partea inferioară o
substanţă higroscopică (de exemplu clorura de calciu anhidră, acidul sulfuric concentrat,
acidul fosforic, anhidrida fosforică). Sunt prevăzute cu o placă de porţelan cu orificii pe
care se aşează vasele conţinând substanţele pentru uscare. Închiderea şi deschiderea
exicatorului se face trăgând capacul prin alunecare. Pentru închiderea ermetică a lor,
marginile şlefuite ale capacelor se ung cu puţină vaselină.
Cristalizatoarele sunt vase de sticlă joase şi largi utilizate pentru concentrarea rapidă a
soluţiilor şi pentru recristalizare.
Sticle de ceas se folosesc pentru cântărirea substanţelor, pentru acoperirea paharelor, a
cristalizatoarelor, pentru luarea probelor de macroanaliză.
Refrigerentele au rolul de a condensa vaporii care se formează prin încălzirea unor
compuşi. Ele pot fi ascendente sau descendente. La utilizarea refrigerentului ascendent sau
de reflux, condensatul curge înapoi în vasul de reacţie. Acest tip de refrigerent se utilizează
la refluxare. La utilizarea refrigerentului descendent, condensatul se culege separat. Acest
tip de refrigerent se foloseşte la distilări. În funcţie de agentul de răcire, refrigerentele pot
fi: cu aer şi cu apă. Refrigerentul cu aer este un simplu tub de sticlă şi se foloseşte pentru
condensarea vaporilor lichidelor cu temperaturi de fierbere mai mari de 1500C, pentru că
aerul înconjurător este destul de rece pentru a produce condensarea acestor vapori. Este
folosit atât la refluxare cât şi la distilare. Refrigerentul cu apă este format dintr-o ţeavă de
sticlă având la exterior o manta prin care circulă apa. Se foloseşte pentru condensarea
vaporilor substanţelor cu temperaturi de fierbere până la 1500C. Un refrigerent cu apă va fi
cu atât mai eficace cu cât va fi mai lung. În mantaua refrigerentului, apa circulă în
contracurent cu vaporii. Refrigerentele cu apă sunt de mai multe tipuri:
refrigerente Liebig, cu ţeava inferioară dreaptă, se utilizează la distilări
6
refrigerent cu bule, cu ţeava interioară sub formă de bule unite, se foloseşte la
refluxări,
refrigerent cu spirală, cu ţeava interioară sub formă de spirală, este cel mai eficace
prin suprafaţa mare de răcire. Nu se foloseşte la refluxări, ci ca refrigerent
descendent la distilarea substanţelor cu temperaturi de fierbere foarte scăzute; se
montează numai în poziţie verticală.
În laborator în afară de vasele de sticlă se utilizează şi vase de porţelan ce prezintă
avantajul faţă de sticlă că sunt rezistente la temperaturi înalte. Cele mai utilizate sunt:
capsulele de evaporare, creuzetele, pâlnile Büchner, mojarele cu pistil.
Din diferite metale (de exemplu fier, aluminiu) sau aliaje (fonta, oţelul, alama) se
confecţionează ustensile ca stative, cleme, inele, cleşte pentru creuzete, trepiede,
triunghiuri prevăzute cu inele de ceramică, site de azbest pentru încălzire, mufe, spatule
etc.
Aparatura deasemenea este cea utilizată în mod curent în orice laborator de chimie:
balanţă analitică, balanţă tehnică, etuvă, agitator, baie de apă, baie de nisip, centrifugă,
vâscozimetru, densitometre, cuptor calcinare, etuvă, pH-metre.
Sursele de încălzire în laborator variază după temperatura de fierbere a substanţei:
baia de apă pentru substanţe cu temperatură de fierbere sub 1000C,
încălzire electrică (plite) cu dispozitive de reglare,
baie de nisip pentru solvenţi organici.
7
LABORATOR 2.
Solurile (soluţiile coloidale), sunt sisteme în care particulele se prezintă sub formă de
agregate moleculare cu dimensiuni între 10-6 şi 10-3 mm. După mărimea particolelor sunt
sunt sisteme intermediare între soluţii şi suspensii.
Solurile pot fi preparate numai din substanţe practic insolubile în lichidul care
înconjoară particulele, deci care nu dau soluţii reale cu acel lichid.
Coloizii liofili - pot fi obţinuţi prin simpla dizolvare a polimerilor liniari în solvenţi
potriviţi.
Coloizii liofobi – se obţin pe 2 căi principale, ambele procedee putând fi realizate prin
metode chimice şi fizice:
1. metode de condensare
2. metode de dispersare
Metode de condensare
a. Condensare chimică – reprezintă acea condensare când noua fază ia naştere în
urma unei reacţii chimice. Produseul obţinut este puţin solubil în mediul de reacţie.
Reacţia poate fi: - de dublu schimb
- de hidroliză
- de oxidoreducere
- de polimerizare
Stabilitatea soluţiei coloidale este asigurată prin excesul unuia dintre reactanţi, care
conferă particulelor coloidale sarcină electrică.
Prin reacţie de dublu schimb se obţine soluţie de AgI sau AgNO3 şi KI.
Prin reacţie de hidroliză se obţin hidrosoli ai oxizilor (SnO2, TiO2) şi sulfurilor
Prin reacţia de oxidoreducere se obţin hidrosoli ai metalelor nobile.
In natură are loc oxidarea Fe2+, şi hidroliza bicarbonaţilor dizolvaţi în apele
termale când aceştia ajung la suprafaţă. Solul de Fe(OH)3 astfel obţinut imprimă
nuanţa brun-roşcată a apelor naturale şi formează depuneri colorate.
Prepararea prin condensare a coloizilor polimerici se realizează prin tehnici de
polimerizare în emulsie.
8
b. Condensarea fizică – se realizează suprasaturarea prin evaporare, răcire,
condensarea vaporilor sau înlocuirea solventului. De exemplu: ceaţa şi aerosolii în
general.
Metodele de condensare asigură asigură apariţia unei suprasaturări, condiţie
obligatorie pentru formarea unei faze - faza dispersată. Formarea fazei noi decurge în
2 etape:
- aparţia nucleelor de condensare
- creşterea nucleelor de condensare.
Nucleul este considerat ca o cantitate minimă din noua fază care se află în echilibru
cu mediul înconjurător.
Metode de dispersie
Procedeul necesită consumarea unei energii exterioare şi realizează sisteme coloidale
prin dispersare fizică. Această dispersie se poate realiza prin procedee mecanice,
ultrasonice, electrice.
a. Dispersarea mecanică – foloseşte mori cu bile cu vibraţii mecanice periodice
sau cu curent de aer. Fărâmiţarea este uşurată prin adăugarea de mici cantităţi de substante
tensioactive care micşorează tensiunile interfaciale. Cele mai fine dispersii se pot obţine în
mori coloidale în care dispersarea se realizează în spaţiu îngust între rotor şi stator sau între
discuri paralele.
b. Dispersarea cu ultrasunete – este economică şi comodă. De exemplu prin
ultrasonare lipidele se dispersează formând vezicule sau lipozomi în mediu apos. Domeniul
de frecvenţă este de ordinul MHz.
c. Dispersarea electrică – se realizează prin efectul electrohidraulic sau prin arc
electric în curent continuu. Se aplică la dispersarea mineralelor şi a sedimentelor depuse de
râuri şi fluvii.
d. Există şi un procedeu chimic de dispersare şi anume peptizarea – care
înseamnă trecerea unui precipitat proaspăt preaparat sau a unui gel în stare de sol prin
adăugarea unui agent chimic - de obicei un electrolit.
9
Metode de separare şi purificare folosite în chimia coloidală
Dializa
Graham a dezvoltat o tehnică de purificare a substanţelor cristaline dizolvate pe care
a denumit-o dializă.
Dializa sau filtrarea prin membrane naturale semipermeabile reale este proprietatea
ionilor şi a moleculelor din soluţiile propriu-zise de a difuza prin membrane
semipermeabile reale.
Dializor – este un dispozitiv folosit pentru separarea sistemelor coloidale de
substanţe cristaloide, folosind difuzia prin membrane semipermeabile (pergament, vezică
de porc, branhii de peşte).
Dializa este folosită pentru a obţine soli curaţi liberi de electroliţi.
Filtrarea
Filtrarea este operaţia de separare a precipitatelor din soluţii sau a fazei disperse din
mediul dispergent.
Filtrarea are rolul reţinerii unor agregate mai mari, coloizi de dimensiuni mici
trecând prin porii filtrului. Dacă se utilizează filtre speciale care permit trecerea unor
coloizi de anumite dimensiuni operaţia se numeşte ultrafiltrare. Ultrafiltrarea permite
concentrarea solurilor şi analiza fazei disperse. Este o filtrare selectivă şi are numeroase
aplicaţii în domenii de importanţă vitală: biochimie, medicină, depoluarea apelor, industrie
alimentară, farmaceutică, petrochimică.
Separarea fracţionată – constă în separarea tuturor componenţilor unui sistem
polidispers folosind un set de membrane ultrafiltrante cu dimensiuni diferite ale porilor.
Gel filtrarea – filtrarea prin gel este utilizată pe scară largă pentru purificarea
coloizilor moleculari şi micelari. Principiul este trecerea unui amestec printr-un strat de gel
îmbibat. Moleculele mai mari decât porii din granulele de gel nu trec prin gel. Moleculele
mai mici difuzează în lichidul din interiorul gelului în funcţie de mărimea şi forma lor, în
ordine descrescătoare a dimensiunii moleculare. Cel mai cunoscut tip de gel folosit la gel
filtrare este SEPHADEX G.
Centrifugarea
Centrifugarea este o metodă de separare a hidrocoloizilor pe baza densităţii şi a
mărimii diferite a particulelor coloidale sub acţiunea forţei centrifuge.
Electroforeza
Electroforeza este un fenomen de transport al coloizilor sub acţiujea curentului
electric. Este fenomenul cel mai caracteristic şi mai cunoscut din chimia coloizilor.
10
Verificarea proprietăţilor soluţiilor coloidale
Teorii privind vâscozitatea dispersiilor (coloizilor)
Una din proprietăţile fundamentale ale fluidelor este fluiditatea sau vâscozitatea.
In stare coloidală, materialele prezintă suprafeţe specifice mari pe unitate de volum, ceea
ce creşte reactivitatea chimică, capacitatea de absorbţie şi transferul de căldură – o altă
caracteristică a coloizilor este structura lor microcristalină care este şi un parametru al
calităţii.
a. Legea Newton – este un caz particular al mecanicii fluidelor şi se referă la modul
de măsurare a vitezei de curgere a fluidelor prin cilindrii concentrici sau prin
capilare. Aceste configuraţii sunt flosite în mod practic la construcţia
vâascozimetrelor (aparate care măsoară vâscozitatea soluţiilor);
b. Teoria lui Einstein – consideră dispersiile de particule sferice şi rigide şi este punct
de plecare pentru aplicaţiile în industria alimentară şi cosmetică.
Comportamentul unei substanţe ca lichid sau solid este o problemă de timp şi de
mărime a forţelor aplicate asupra ei. Dacă o dispersie coloidală în formă fluidă este
coagulată proprietatea ei se apropie de cele ale unui solid.
Măsurarea practică a vâscozităţii
11
Dacă mediu absorbant este transparent el absoarbe anumite radiaţii din diferite domenii ale
spectrului după natura lui. In spectrele de absorbţie radiaţiile apar sub forma unor linii sau
benzi negre corespunzătoare radiaţiilor caracteristice spectrelor de emisie.
Refracţia – Cercetarea coloizilor la microscop necesită evitarea la maxim a
pierderilor de energie luminoasă prin sistem optic al microscopului. O mare parte din
aceasta energie se pierde prin efectul de reflexie totală. Vizibilitatea particolelor coloidale
cu aparate optice depinde şi de contrastul dintre culoarea lor proprie şi culoarea mediului.
Difuziunea – difuziunea luminii în soluţii sau sisteme coloidale este influenţată şi
de fluctuaţiile de densitate. Difuziunea luminii este determinată de caracteristicile
fundamentale ale particulelor coloidale (masă, volum, diametru, formă). Pentru măsurarea
difuziunii se pot folosii determinări fotometrice, determinări refractometrice sau
polarimetrice.
Turbiditatea – se determină prin spectrofotometrie. Pentru aceasta se măsoară
transmisia luminii la 560 nm iar în funcţie de gradul de turbiditate vom avea 0 – pentru
turbiditate mare (soluţie opacă) şi valori crescătoare până la 100 pentru soluţii cu
turbiditate mică.
Funcţiile hidrocolizilor în produsele agroalimentare
Hidrocoloizii îndeplinesc numeroase funcţii în produsele agroalimentare, fiind
încadraţi în categoria aditivilor oganoleptici şi nutriţionali. Astfel aceştia pot fi:
Agenţi de udare – folosiţi la obţinerea cremelor;
Agenţi de îngroşare – obţinerea de gemuri, sosuri, umpluturi;
Agenţi de umflare – în prelucrarea cărnii;
Agenţi de stabilizare – obţinerea de frişcă, spumă, bere, coloizi de protecţie;
Agenţi de gelifiere – oţinerea de aspicuri, budinci, deserturi;
Agenţi de peliculare – obţinerea produselor de caramelaj;
Agenţi de tulbureală – obţinerea de sucuri de fructe şi imitaţii de sucuri citrice;
Agenţi de clarificare – limpezirea vinului, a berii;
Inhibitori de cristalizare – obţinerea de îngheţată, siropuri de zahăr;
Agenţi de legare – obţinerea salamurilor tip prospături (parizer, cremwurşti, etc.);
Agenţi de mărire a volumului – obţinerea alimentelor dietetice;
Adezive – obţinerea de glazuri de patiserie;
Emulgatori – obţinerea maionezelor;
Formatori de membrane – la obţinerea membranelor pentru salamuri
Agenţi de suspendare – la suspendarea ciocolatei în lapte.
12
Hidrocoloizi pot suferi 2 tipuri de modificări importante:
Sinereza – reprezintă un proces de separare a moleculelor mediului de dispersie dintr-un
gel. Prin sinereză volumul gelului scade, gelul devine tot mai compact.
Tixotropia – unele geluri pot fi readuse în stare de sol prin agitare sau încălzire, urmând ca
la răcire sau repaos să se formeze structura de gel.
Exceptând amidonul şi celuloza, pentru toţi ceilalţi hidrocoloizi se foloseşte
denumirea generică de gume.
13
HIDROCOLOIZI DE TIP GLUCIDIC
LABORATOR 3
GLUCOZANI - AMIDONUL
1 Generalități
Cele mai importante surse de amidon sunt porumbul, cartoful, orezul, grâul dar el
se găsește și ȋn mazǎre, tapioca, banane
Din punct de vedere chimic amidonul este format din două componente amiloza și
amilopectina, raportul mediu ȋntre ele fiind 1/3 - amiloză / amilopectină (Fig 1).
s4.zetaboards.com
Amidonul este hidrocoloidul cel mai utilizat datorită proprietăților sale functionale
și a prețului de cost scăzut . Utilizarea amidonului modificat este necesitate pentru
14
industria alimentara, deoarece acesta prezintă proprietăți funcționale superioare
amidonului. Tipurile de amidonul modificat folosite la procesarea alimentelor sunt:
- amidon oxidat E1404 – substanță de îngroșare, de încărcare, glazurantă,
stabilizatoare;
- fosfat de amidon E 141 0 – substanță de îngroșare, stabilizatoare, emulgatoare,
liantă;
- fosfat de diamidon E1412 – substanță de îngroșare, liantă, stabilizatoare;
- acetat de amidon E1420 – substanță de îngroșare, stabilizatoare, liantă,
emulgatoare;
- adipat de diamidon acetilat El422 – substanță de îngroșare, stabilizatoare, liantă;
- amidon hidroxipropilat E1440 – substanță de îngroșare, stabilizatoare, lianta,
gelifiantă;
- fosfat de diamidon hidroxipopilat E1442 - substanță de îngroșare, stabilizatoare,
emulgatoare;
- octenil succinat de amidon E1450 - substanță emulgatoare, stabilizatoare, de
îngroșare;
octenil succinat de amidon și aluminiu E1452 – substanță de îngroșare,
stabilizatoare, emulgatoare
15
- sǎ dea soluţii sau paste transparente
- pastele sǎ prezinte stabilitate – şi sǎ pǎstreze proprietǎţile şi dupǎ tratamente
ulterioare: fierbere, refrigerare, congelare, valori scǎzute ale pH-ului, tratamente
mecanice – pompare, amestecare, etc).
Reacţia cu iodul
Principiu
Identificarea amidonului se bazează pe componenta amiloză care este răspunatoare
de formarea unei colorații albastru ȋnchis cu iodul. Amiloza este un polimer liniar format
din 200-1000 resturi de α-D- glucoză, unite prin legături 1,4 glicozidice după cum se
observă ȋn figura 1.Moleculele de glucoză au o formă de spirală. Amiloza pură se dizolvă
uşor în apă rece iar în apă fierbinte nu formează coca de amidon. Molecula iod- iodură
alunecă în interiorul lanțului amilozei, după cum se observă ȋn fig.2.
Reactivi necesari:
- iod soluţie 0,1N- preparată ca și soluție iod-iodură de potasiu
- amidon, soluţie 1%.
16
Mod de lucru
Se prepară o soluție 1% de amidon astfel:
Intr-un pahar Berzelius se cântăreşte 1g amidon pulbere peste care se adaugă
treptat.50 ml apă distilată amestecând continuu pentru a nu se forma cocoloși.. Pentru
dizolvarea amidonului, soluţia se încălzeşte pe sită de azbest omogenizând continuu cu
ajutorul unei baghete de sticlă. După câteva minute de fierbere soluţia se clarifică complet.
După răcire se trece cantitativ în balon de 100 ml şi se completează la semn cu apa
distilată. Soluţia se prepară ȋn momentul folosirii.
Din această soluție se prepară prin diluții, conform celor studiate la chimie
analitică, câte 25 ml soluție 0,5% și 0,1%
Calcul preparare soluții diluate:
Apă distilată
Concluzie:
17
2.3 Identificarea amidonului modficat (E1404-1450) din
carne și produse carne din carne
Principiul metodei
In prezența iodului, extractul probei de analizat sau secțiunea preparatului de carne
se colorează în albastru.
Reactivi și materiale
Iod în iodură de potasiu, soluție preparată astfel: într-o capsulă de porțelan se
cântăresc 4 g iodură de potasiu, peste care se adaugă 10 ml apă și 2 g iod. După dizolvarea
completă a iodului se aduce cu apă la 100 ml.
Mod de lucru
Se cântăresc cca. 10 g din proba pregătită, cu o precizie de 0,01 g, se fierbe cu 100
ml apă timp de 2-3 minute și se lasă să se răcească și să decanteze.
Lichidul limpede se transvazează într-un pahar de laborator și se tratează cu câteva
picături de soluție de iod în iodură de potasiu.În prezența amidonului, lichidul se colorează
în albastru, până la albastru cu nuanță de negru, în funcție de conținutul de amidon existent
în proba de analizat.
Interpretarea rezultatului
Culoarea lichidului de extracție în albastru intens ce aparțin de pete, sau zone difuze de
culoare albastră pe secțiunea probei supusă analizei indică prezența amidonului adăugat.
Apariția unor puncte bine delimitate, de culoare albastră spre negru, indică prezența
condimentelor.
18
Determinarea practică
A – Hidroliza amidonului
Reactivi necesari:
acid clorhidric 1,124 %, pentru cereale ;
acid clorhidric 0,4125 %, pentru cartofi;
acid clorhidric 25 %;
hidroxid de sodiu 30%;
molibdat de sodiu 12 %;
fenolftaleina, solutie alcoolică 1 %.
19
TEMĂ
1. Calculați cum se obțin câte 100 ml din cele trei soluții necesare de HCl
considerând că avem la dispoziție HCl de concentrație 36% și densitate
1, 1789.
Modul de lucru :
Într-un balon cotat de 100 cm3 se introduc circa 2 g din produsul de analizat (cartof
sau cereale), bine mărunţit, şi se adaugă 5 ml acid clorhidric de concentrație potrivită.
Balonul se introduce într-o baie de apă în fierbere, unde se menţine 15 minute, agitându-l
la început printr-o mişcare de rotaţie.
Se adaugă apoi 70 ml apă distilată rece, 20 ml acid clorhidric 25% şi 3 ml soluţie
molibdat de sodiu pentru limpezire. După ce soluţia s-a răcit, se aduce la semn şi se
filtrează.
Din filtratul obţinut se iau 20 ml şi se introduc într-un balon cotat de 100 cm3, se
neutralizează cu hidroxid de sodiu 30% , în prezenţă de fenolftaleină (ce schimbare de
culoare așteptăm pentru verificarea neutralizării?) şi apoi se aduce la semn. Din
această soluţie se ia o cotă parte şi se determină zahărul reducător prin metoda Bertrand.
Atunci când aceastǎ metodǎ nu se poate aplica, se utilizeazǎ metoda Shrool
20
B - Determinarea glucozei
Metoda Schrool
Principiu
Determinarea glucidelor reducătoare dupa această metodă este mult mai rapidă, nu
necesită aparatura specială (filtru G4) însă este mai puţin exactă decât metoda Bertrand.
Prin această metodă, cantitatea de oxid cupros formată se determină indirect, prin dozarea
iodometrică a sulfatului de cupru existent în soluţia Fehling, înainte şi după reducere.
Reacţiile chimice care au loc sunt următoarele:
Reactivi necesari:
soluţie Fehling I 69,2 g sulfat de cupru cristalizat (CuSO4.5H2O) la 1 litru.
soluţie Fehling II 340 g tartrat dublu de sodiu şi potasiu (sare Siegnette) + 100 g
hidroxid de sodiu la 1 litru.
tiosulfat de sodiu 0,1N
iodură de potasiu 10%
acid sulfuric, d=1,11
amidon solubil 1%
Mod de lucru
Intr-un balon Erlenmeyer de 300ml se introduc 10ml soluţie Fehling I, 10ml soluţie
Fehling II şi 20ml din soluţia de analizat. Balonul se încălzeşte pe sită de azbest, reglându-
se astfel flacăra becului încât soluţia să fiarbă după trei minute. Se fierbe două minute, se
răceşte apoi soluţia în curent de apă după care se adaugă 20ml soluţie de iodură de potasiu
şi 15ml acid sulfuric.
Se titrează iodul pus în libertate, prin reducerea Cu2+( CuSO4) la Cu+ (iodură
cuproasă), cu tiosulfat de sodiu 0,1N în prezenţa amidonului ca indicator. Soluţia de
amidon se adaugă către sfârşitul titrării când soluţia are o culoare galben pai. Titrarea se
continuă până la dispariţia culorii albastre.
21
Se face o probă martor pentru stabilirea titrului cantităţii de cupru din cei 100ml
soluţie Fehling. Proba martor se lucrează în aceleaşi condiţii ca şi proba de analizat, cu
diferenţa că în locul soluţiei de glucide se adaugă 20ml apă distilată.
Cantitatea de cupru redusă de către zahăr se află în funcţie de cantitatea de tiosulfat
de sodiu 0,1N folosită la titrare, pe baza relaţiei :
V=V1 – V2 în care
0,9 B x 100
Amidon % =
G
în care :
G - este masa produsului luat în analiză, în g;
B - cantitatea de glucoză calculată la G produs, în g;
0,9 - coeficientul de transformare al glucozei în amidon.
22
Determinarea glucozei după Schoorl
Soluţia de tiosulfat de Cupru mg Glucoză mg
sodiu 0,1N ml
1 6,4 3,2
2 12,7 6,3
3 19,1 9,4
4 25,4 12,6
5 31,8 15,9
6 38,2 19,2
7 44,5 22,4
8 50,9 25,6
9 57,3 28,9
10 63,6 32,3
11 70,0 35,7
12 76,3 39,0
13 82,7 42,4
14 89,1 45,8
15 95,4 49,3
16 101,8 52,8
17 108,1 56,3
18 114,4 59,8
19 120,8 63,3
20 127,2 66,9
21 133,5 70,7
22 139,8 74,5
23 146,2 78,5
24 152,6 82,6
25 159,0 86,6
Temă:
Verificați utilizând resursele bibliografice ȋn format hârtie sau format electronic
veridicitatea rezultatelor practice obținute.
23
COMENTATI !!!!!!
24
LABORATOR 4
25
Minute de la Felul produsului Puterea reducătoare faţă Culoarea cu
începutul de a maltozei considerată soluţia de iod
experienţei 100%
0 amidon --
2 amilodextrină 1%
8 eritrodextrină 2-3%
15 acrodextrină 10%
20 maltodextrină 30-40%
25 maltoză 100%
26
LABORATOR 5
Generalități
Pentru toţi hidrocoloizii de natură poliglucidică cu excepţia amidonului, se foloseşte
denumirea generică de gume:
Din punct de vedere al structurii chimice, un număr redus de gume sunt omogene din
punct de vedere structural, majoritatea fiind poliglucide eterogene, formate din mai mulţi
monomeri. Componentele de bază sunt: glucoza, galactoza, manoza, acizii hexuronici,
arabinoza, rhamnoza şi xiloza.
Tipuri de gume:
27
Guma Xanthan
Guma Gellan
TEMĂ:
Completați tabelul de mai jos (pentru gumele de tip manogalactani și galactani
sulfatați) după consultarea notițelor de curs și a surselor bibliografice indicate ȋn curs:
Tip gumă Tip chimic Proprietăți Exemple de utilizare
Gumă
arabică
Guma
Tragacanth
Agar
Carragenaan
Alginați
Pectina
Guma Guar
28
Guma
Carruba
Guma
Xanthan
Guma
Ghatti
Guma Tara
29
Verificarea proprietăţilor soluţiilor coloidale - Măsurarea practică a vâscozităţii
Vâscozimetru Hoppler
www.labor-soft.ro
30
Determinări practice
Scopul lucrării:
Scopul acestei lucrări este de a investige efectul diferitelor temperaturi asupra
vâscozităţii diferitelor gume vegetale.
Materiale necesare:
- balanţa analitică,
- baie de apă termostatată,
- cronometru,
- 4 pahare Berzelius,
- siringi de plastic de 20 ml (4 bucăţi) şi stativ pentru seringi,
- diferite gume vegetale (guma arabica, guma xanthan, sau amestecuri din diferite
gume)
Modul de lucru:
Etapele care se parcurg sunt:
1. Prepararea soluţiilor. Se vor prepara soluţii din diferite gume vegetale de diferite
concentraţii (0,25%, 0,50%, 0,75% şi 1%).
Calculul cantităților necesare pentru a prepara câte 50 ml din cele 4 concentrații ce
se vor testa
31
2. Se umple siringa gradată până la gradaţia de 20 ml. Se va ţine cu degetul vârful
seringei pentru a nu se scurge soluţia respectivă.
3. Determinarea vâscozităţii. După umplerea siringii se îndepărtează degetul de la
vârful seringii şi se porneşte cronometrul când soluţia ajunge la gradaţia de 10 ml.
Se opreşte apoi cronomentrul, când soluţia ajunge în dreptul gradaţie de 5 ml. Se va
nota timpul (în secunde) necesar scurgerii soluţiei de gumă în 5 ml (Tabelul 1). Se
vor efectul 3 determinări pentru fiecare concentraţie a soluţiei respective.
4. Înfluenţa temperaturii asupra văscozităţii. Se vor menţine timp de 10 minute soluţia
de gume de concentraţii diferite la următoarele temperaturi: 4, 50, 75 şi 1000C.
Apoi probele se lasă să se răcească (respectiv să se încălzească) la temperatura
camerei şi se repeta etapa 2. Datele vor fi trecute în tabel
32
Determinarea vascozitatii gumelor vegetale
33
B - Determinarea vâscozităţii diferitelor gume vegetale în funcţie de pH
Scopul lucrării:
Scopul acestei lucrări este de a investige efectul diferitelor pH-uri asupra
vâscozităţii diferitelor gume vegetale.
Materiale necesare:
- balanţa analitică,
- pH-metru,
- 4 pahare Berzelius,
- siringi de plastic de 20 ml (4 bucăţi) şi stativ pentru seringi,
- diferite gume vegetale (guma arabica, guma xanthan, sau amestecuri din diferite
gume)
Modul de lucru:
Etapele care se parcurg sunt:
1. Prepararea soluţiilor. Se vor prepara soluţii din diferite gume vegetale de
diferite concentraţii (0,25%, 0,50%, 0,75% şi 1%).
2. Se umple siringa gradată până la gradaţia de 20 ml. Se va ţine cu degetul vârful
seringei pentru a nu se scurge soluţia respectivă.
3. Determinarea vâscozităţii. După umplerea siringii se îndepărtează degetul de la
vârful seringii şi se porneşte cronometrul când soluţia ajunge la gradaţia de 10
ml. Se opreşte apoi cronomentrul, când soluţia ajunge în dreptul gradaţie de 5
ml. Se va nota timpul (în secunde) necesar scurgerii soluţiei de gumă în 5 ml
(Tabelul 1). Se vor efectul 3 determinări pentru fiecare concentraţie a soluţiei
respective.
4. Înfluenţa pH -ului asupra văscozităţii. Se vor prepara diferite solutii de gume cu
urmatoarele pH-uri (3, 5, 7, 11). Se va determina vascozitatea conform
punctului 3, iar datele vor fi trecute în tabel.
34
Determinarea vascozitatii gumelor vegetale
pH
Guma 3 5 7 11
0,25% 0,5% 0,75% 1% 0,25% 0,5% 0,75% 1% 0,25% 0,5% 0,75% 1% 0,25% 0,5% 0,75% 1%
Arabica
1.
2.
3.
Xanthan
1.
2.
3.
Amestec
1.
2.
3.
35
HIDROCOLOIZI DE TIP POLIURONIDE (1)
LABORATOR 6
SOLIDIFICAREA AGARULUI ÎN FUNCŢIE DE pH SI DE TEMPERATURA
Scopul lucrării:
Scopul acestei lucrări este de a determina pH-ul si temperatura optima necesara
solidificarii agarului.
Materiale necesare:
- balanţa analitică,
- baie de apă termostatată,
- pH-metru,
- 4 pahare Berzelius,
- siringi de plastic de 20 ml (4 bucăţi) şi stativ pentru seringi,
- agar
Modul de lucru:
Etapele care se parcurg sunt:
1. Prepararea soluţiilor. Se vor prepara soluţia de agar de concentraţie de 1,2% si pH-uri
(2, 3, 4, 5, 7).
2. Se mentin solutiile timp de 10 minute, pe baia de apa la urmatoarele temperaturi:
500C, 750C, 900C si 1000C.
3. Se umple siringa gradată până la gradaţia de 20 ml. Se va ţine cu degetul vârful
seringei pentru a nu se scurge soluţia respectivă.
4. Determinarea vâscozităţii. După umplerea siringii se îndepărtează degetul de la vârful
seringii şi se porneşte cronometrul când soluţia ajunge la gradaţia de 10 ml. Se opreşte
apoi cronomentrul, când soluţia ajunge în dreptul gradaţie de 5 ml. Se va nota timpul
(în secunde) necesar scurgerii soluţiei de gumă în 5 ml (Tabelul 1). Se vor efectul 3
determinări pentru fiecare concentraţie a soluţiei respective.
5. Înfluenţa pH -ului asupra văscozităţii. Se vor prepara diferite solutii de gume cu
urmatoarele pH-uri ( 3, 5, 7, 11). Se va determina vascozitatea conform punctului 3 si
4 , iar datele vor fi trecute în Tabelul 1.
36
Tabel 1
Determinarea solidificarii agarului
pH
Guma 3 5 7 11
500C 750C 900C 1000C 500C 750C 900C 1000C 500C 750C 900C 1000C 500C 750C 900C 1000C
Agar1
1.
2.
3.
Agar2
1.
2.
3.
Agar3
1.
2.
3.
37
TEMĂ
Notați cantitățile de soluție de acid (soluție HCl 0,1N) necesar pentru a atinge
valorile de pH solicitate de metodă, pentru un volum de 20 ml soluție de agar,
38
LABORATOR 7
TEMĂ
Pe baza celor predate la curs și a surselor bibliografice indicate studenții vor da
exemple din cele 4 tipuri de poliuronide utilizate ca și coloizi completând tabelul de mai
jos:
39
Tipuri de Coloid alimentar Exemple de utilizare
poliuronide
Pectinele
Poliuronide
exudate din arbori
Poliuronide din
alge
Poliuronide de
biosinteza
40
PECTINA (E 440)
Pectina este un hidrocoloid care se obţine prin extracţie din materiale de natură
vegetală, fiind componenta principală cu rol structural din fructe şi legume (coaja
fructelor de citrice, merele, tăiețeii de sfeclă epuizați), un heteropolizaharid complex, cu
masa moleculară care poate varia între 35.000 și 360.000, care constă dintr-un lanț de
unități de acid galacturonic legate α (1-4), după cum se observă ȋn figura 2.
Pectinele pot fi din punct de vedere chimic acizi poligalacturonici ca atare sau
acizi partial esterificaţi - mai ales sub formă de esteri metilici după cum se observă ȋn
figura 3.
41
Fig 3 – Structura schematică a pectinei
www.plantphysiol.org
TEMĂ
Pe baza cunoștințelor de la disciplinele Chimie organică și biochimie, identificați
minim 5 dintre compușii chimici legați pe lanțul polimeric din structura pectinei și care
sunt nominalizați ȋn figura 3, traducând ȋn același timp denumirile ȋn limba română.
Pentru fiecare se va scrie:
Denumirea
Clasa de compus chimic căreia ȋi aparține
Formula chimică
42
43
Utilizarea pectinelor ca și coloid alimentar se datorează următoarelor
considerente:
- prin gelifiere se conferă textura dorită sistemului format din pectină, zahăr și acizi
(conserve fructe, jeleuri etc.);
- prin menținerea particulelor de fructe în suspensie se realizează stabilizarea
sistemului (sucuri, nectaruri, lactate acidifiate, etc.);
- prin reducerea cristalelor formate în produsele congelate (fructe, deserturi) se
imprimă acestora textura dorită;
- intensificarea aromei, imbunătățirea consistenței, impiedicarea sinerezei (lapte
gelificat, iaurt);
Lucrare practică
Reactivi și materiale
pectina comercială (lichid vâscoz);
zahăr;
acid citric;
eprubete.
Mod de lucru
44
Eprubetele C și E se vor agita, iar eprubetele B, C, D și E se introduc într-o baie
de apă la fierbere pentru 5 minute. Eprubetele C și E se vor agita din când în când. După
5 minute se vor lua eprubetele din baia de apă și se introduc în apă rece pentru a se răci,
cca. 5 minute.
Se vor compara cele 5 eprubete în funcție de vâscozitatea lichidului format (se
măsoară viteza de curgere a lichidului din eprubetă) și dacă s-au format sau nu geluri în
eprubetele respective.
45
LABORATOR 8
După viteza de formare a gelului, respectiv după timpul scurs din momentul
adăugării tuturor componentelor în sistem şi momentul formării gelului, pectinele sunt
clasificate în:
- pectine cu gelificare rapidă – cu grad de esterificare > 70%, în acest caz
gelificarea începe la 80°C, la pH între 3,3-3,5 şi are loc în 3 ore;
- pectine cu gelificare medie – gradul de esterificare este în jur de 68-70%,
gelifierea are loc la 65-70°C, pH 3,1-3,3, între 3-6 ore;
- pectine cu gelifiere lentă – gradul de esterificare este în jur de 60%, temperatura
de 54°C, pH 2,9-3,1; timp > 6 ore.
Principiu
Scopul lucrării este determinarea gradului de esterificare (%) respectiv de
metoxilare a substanțelor pectice. În acest sens, soluția de pectină se titrează cu soluția
NaOH în prezența indicatorului Hinton, în vederea determinărilor grupării –COOH și –
COOCH3. În prima fază are loc saponificarea grupărilor –COOH și –COOCH3 din soluția
de pectină, iar apoi numărul acestor grupări se determină printr-o a doua titrare a soluției
de pectină cu NaOH.
46
Reactivi și materiale
Pectină praf rafinată;
NaOH 0,1 M;
HCl 0,1 M;
Indicator Hinton
alcool etilic 96%.
Mod de lucru
Se cântăresc în balanța analitică 2 probe de pectină a câte cca. 0,4 g care se trec
apoi cantitativ în pahare Erlenmeyer de 300 ml. Peste probele de pectină se adaugă câteva
picături de alcool etilic 96%, 100 ml apă distilată, se agită și apoi se lasă în repaus 30
minute. După repaus, probele se încălzesc la 40-60°C și se agită conținutul baloanelor
până la dizolvarea completă a pectinei. Se adaugă în fiecare probă câte 6 picături de
indicator Hinton și se titrează cu soluție de NaOH 0,1 M până la apariția culorii roz,
persistentă minim 30 s.
Conținutul unei grupări carboxilice din molecula de pectin se calculează pe baza
relației:
V1
KC = x 0,45 (%)
G
Calcul
În soluțiile de pectină care au fost utilizate pentru determinarea grupărilor
carboxilice libere, se introduc câte 50 ml NaOH 0,1 M. Se astupă vasele cu dop și se lasă
în repaus 60 minute la temperatura camerei pentru saponificarea grupărilor carboxilice
metoxilate. Se adaugă apoi din biuretă câte 50 ml HCl 0,1 M, se agită și se titrează
probele cu NaOH 0,1 M pentru a neutraliza excesul de HCl.
47
Volumul de soluție NaOH, care a fost utilizat la a doua titrare (V2), corespunde
cantității grupărilor carboxilice esterificate (Ke) din proba de pectină analizată.
Conținutul de grupări carboxilice metoxilate se calculează pe baza relației:
V2
Ke = x 0,45 (%)
G
Ke
Me = x 100, (%).
Kt
Interpretarea rezultatului
48
Proba 1 Proba 2
V1 (ml)
V2 (ml)
Kc (%)
Ke (%)
Kt (%)
Me (%)
Concluzii
49
HIDROCOLOIZI PROTEICI
LABORATOR 9
50
Cazeina se poate obţine din lapte de vacǎ degresat dupǎ urmǎtoarele metode:
o precipitare cu un acid mineral (H2SO4, HCl);
o prin coalgulare cu reninǎ (cheag);
o prin acidifiere spontanǎ sau cu ajutorul culturilor pure de bacterii lactice.
Cazeinaţii sunt sǎrurile cazeinei şi sunt utilizaţi mai mult în industria alimentarǎ
decât cazeina.
Se obţin prin alcalinizarea cazeinei pure cu
o K2CO3, KHCO3, KOH
o CaCO3, Ca(HCO3)2, Ca(OH)2
www.ilri.org -
51
Determinare practică
Principiul metodei
Se urmăreşte fenomenul de coagulare într-o emulsie de tipul U/A (lapte) prin
modificări fizice (creşterea temperaturii) şi chimice (adaus de acid lactic şi clorură de
sodiu, cristale).
Materiale:
- lapte,
- acid lactic, sol. 85%
- NaCl solid
- Pahare Berzelius
- Cilindru gradat
- Pipete
- Hârtie de pH
- Baie de apă termostatată
- Microscop
Modul de lucru:
1. Se pregătesc 5 pahare Berzelius, în care se introduc câte 50 ml lapte. Se adaugă
apoi 0,05 ml; 0,1; 0,2; şi respectiv 0,4 ml de acid lactic în câte 4 pahare Berzelius
cu lapte, (conform tabelului de mai jos).
2. Se observă modificările survenite la adausul fiecărei concentraţii de acid lactic.
3. Se determină apoi pH-ul din fiecare pahar Berzelius, inclusiv a probei de lapte
netratate. Se va nota pH-ul la care laptele a coagulat.
52
ml lapte Acid lactic (ml) pH Observaţii
50 -
50 0,05
50 0,1
50 0,2
50 0,4
53
8. Soluţiile se încălzesc în 4 trepte de temperatură: 40, 60, 80 şi 1000C, timp de 5
minute.
9. Se observă concentraţia de NaCl şi temperatura la care are loc coagularea.
54
LABORATOR 10
55
A - Studenții vor primi un test cu 10 ȋntrebări, care se vor referi la:
EMULSII ȘI EMULGATORI
Emulsia este un amestec eterogen a doua sau mai multe lichide nemiscibile, în
care diametrul particulelor este de ordinul 10-8 – 10-5m. Lichidul dispersat sub forma de
picǎturi reprezintǎ faza disperǎ (faza internǎ) iar lichidul care îl înconjoarǎ formeazǎ
mediul dispergent (faza externǎ)
Emulsiile în care unul dintre lichide este apa sunt cele mai importante.Lichidul
nemiscibil este denumit în general ulei. Emulsiile pot fi clasificate după diferite criterii
dar pentru emulsiile alimentare cea mai relevantă este cea dupǎ tipul fazelor lichide când
distingem:
- emulsii tip ulei – apǎ (U/A) – emulsii directe
- emulsii tip apǎ-ulei (A/U) - emulsii inverse
56
Fig. 1 – Tipuri de emulsii
nsb.wikidot.com
57
2. Metoda adǎugǎrii emulgatorului în ulei
In acest caz agentul emulgator este dizolvat în faza uleioasǎ. Emulsia se poate forma
în 2 moduri:
a) prin adǎugarea amestecului format din emulgator şi ulei direct în apǎ – se
formeazǎ spontan emulsia U/A;
b) prin adǎugarea apei direct în amestecul format de emulgator şi ulei când se
formeazǎ emulsie A/U.
3. Metoda adǎugǎrii alternative
Apa şi uleiul sunt adǎugate alternativ în cantitǎţi mici la agentul emulgator. Aceastǎ
metodǎ este cea mai potrivitǎ pentru prepararea emulsiilor alimentare. In ceea ce priveşte
agitarea s-a constatat cǎ este suficient sǎ se agite 1-5 minute în funcţie de metodǎ şi
aparatul cu care se face agitatarea.
In procesarea industrialǎ a unor produse alimentare care sunt alcǎtuite din emulsii,
este necesarǎ cunoaşterea tipurilor de emulsii formate dintr-o fazǎ dispersatǎ şi un mediu
de dispersie. Pentru a determina tipul de emulsie se foloseşte una din metodele:
58
ulei şi se agitǎ. Se observǎ la care din lichidele de diluţie se observǎ diluarea fǎrǎ a
destabiliza emulsia.
5. Metoda udǎrii hârtiei de filtru – se poate aplica ambelor tipuri de emulsii şi constǎ în
capacitatea acestora de a umecta hârtia de filtru. O picǎturǎ de emulsie se plaseazǎ pe o
hârtie de filtru. Dacǎ lichidul difuzeazǎ rapid lǎsând în centru un punct de ulei, atunci
emulsia este de tip U/A.
59
In produsele de panificaţie - contribuie la frǎgezimea produselor coapte, la
creşterea volumului, la îmbunǎtǎţirea texturii şi asigurarea unei porozitǎţi fine şi uniforme
şi la prelungirea duratei de prospeţime;
In produsele de patiserie - determinǎ o densitate mai micǎ a aluaturilor şi
dublarea duratei de prospeţime
In cazul pastelor fǎinoase - asigurǎ o distribuţie uniformǎ a lipidelor, o trecere
mai uşoarǎ prin presǎ, o fierbere mai rapidǎ şi menţinerea formei;
La fabricarea caramelelor – asigurǎ emolierea acestora şi îmbunǎtǎţeşte calitǎţile
de mestecare şi evitarea lipirii acestora de ambalaj şi de dinţi;
In industria cǎrnii – stabilizeazǎ distribuţia grǎsimiişi a apei., ajutǎ la mǎrirea
capacitǎţii de hidratare a produselor dietetice.
Prepararea maionezei
Introducere
Maioneza este o emulsie de tip ulei în apă (U/A), în care mediul de dispersie
(uleiul) reprezintă 60-80% din cantitatea totală. Agenţii de emulsificare care se utilizează
pentru prepararea maionezei sunt gălbenuşul de ou şi muştarul.
O formulă tipică pentru producerea maionezei este prezentată ȋn tabelul de mai
jos:
Ingrediente Procent (%)
Ulei 75
Sare 1,5
Gălbenuş de ou 8,0
Muştar 1,0
Apă 3,5
Oţet ( acid acetic 6%) 11
În plus, alte substanţe (flavoring sau coloranţi) pot fi adăugaţi. Majoritatea fazelor
apoase care se introduc în maioneză se dizolvă în oţet.
Factorii care influenţează stabilitatea maionezei sunt:
- gălbenuşul de ou,
60
- volumele fazelor,
- efectul de emulsificare a muştarului,
- duritatea apei,
- viscozitatea.
Obiectivul lucrării:
Familiarizarea studenţilor cu unele proprietăţi ale emulsiilor de tip ulei în apă.
Modul de lucru:
Trei proceduri de fabricare a maionezei vor fi investigate pentru a ilustra
importanţa proceduriilor de fabricare asupra stabilităţii emulsiilor.
A. Prepararea maionezei
Ingrediente % Grame sau ml
Ulei 75 750 g
Gălbenuş de ou proaspăt 8 80 g
Sare 1,5 15 g
Pudră muştar 1 1g
Apă distilată 1,3 13 ml
Oţet (5% acid acetic) 13,2 132 ml
TOTAL 100 1000 g
Procedura I
Plasează toţi ingredienţii într-un bol si amesteca cu un omogenizator la viteza maxima
pentru 10 minute.
Procedura II
Amesteca mustarul, sarea, apa, otetul şi gălbenuşul de ou, apoi adaugă uleiul în bol si
amesteca-l la viteza maxima şi adaugă încet mixtura apoasă. Continuă mixarea timp de 5
minute.
61
Procedura III
Adaugă gălbenuşul de ou în bol şi mixează-l la viteza medie. În alt bol, amestecă
mustarul, cu 13 ml apă, 32 ml oţet şi sare. Amestecă până când sarea s-a dizolvat. Adaugă
apoi acest amestec gălbenuşului de ou şi amesteca-l la viteza medie timp de 2-3 minute.
Adaugă apoi incet uleiul şi creşte viteza la maxima. Acesta este punctual critic de
formare a emulsiei. Timpul total de adăugare a uleiului trebuie să fie de 15 minute.
a. în primele 5 minute adaugă 10-15% din ulei, incet şi gradual. Aşteaptă 30 de
secunde între adăgarea uleiului.
b. În următoarele 5 minute adaugă 50% din ulei
c. În ultimile 5 minute adaugă uleiul rămas.
Gradual adaugă oţetul rămas şi apa si mai amesteca conţinutul timp de un minut la viteza
medie. Se mai mixează încă un minut la viteza mica.
B. Observaţii
1. Văscozitatea finală
62
LABORATOR 11
Principiul metodei
Gălbenușul de ou conține o fosfolipidă, ovolecitina, care are proprietăți
emulgatoare, stabilizatoare și antioxidante. Datorită proprietăților sale de emulgator,
lecitina face posibilă amestecarea uleiului cu apa, formând o emulsie.
Mod de lucru
Într-o eprubeta (A) se introduc 5 ml apa distilată și 5 ml ulei. Într-o altă epubetă
(B) se introduc 5 ml apă distilată, 5 ml ulei și 2,5ml galbenuș de ou.
Ambele eprubete se agită puternic timp de 30 s și apoi se așeaza în repaus în stativ
pentru aproximativ 10 minute. In tabelul de mai jos se notează observațiile pentru cele
două eprubete:
63
Observații Eprubeta A Eprubeta B
Aspectul eprubetelor inițial
1. Examenul organoleptic
In urma examenului organoleptic se evidențiază culoarea brun-roșcată a
lecitinei. Aspectul acesteia este omogen vâscos. Gustul și mirosul sunt plăcute,
specifice uleiului de soia. Nu apare gust amar sau acru.
Aplicație practică:
Culoare
Aspect
Gust
Miros
64
Se agită bine și se lasă pe o baie de apă cu gheață. Se adaugă sub agitare,
acetona răcită la 0-5°C, timp de 15 min. Se centrifugheaza apoi la o viteză astfel incât
soluția să rămână limpede.
Se decantează acetona într-un pahar Berzelius de 250 ml, uscat în etuvă și tarat.
Eprubeta se centrifughează, se umple din nou, cu acetonă până la semnul de 50 ml, sub
agitare. Se răcește eprubeta ca mai sus, se centrifughează și se decantează acetona în
paharul Berzelius de 250 ml. Se evaporă acetona pe baie de apă, apoi se usucă în etuvă la
150°C, se răcește în exterior și se cântărește.
2.2. Calcul
Unde:
m1 - este greutatea extractului acetonic, în g
m - este masa probei luată pentru analiză, în g
Standardele în vigoare prevăd ca A≤35%.
Aplicația practică:
m1 (g) m (g) A(%) Concluzii
65
fiolă de cântărire adusă la greutate constantă. Paharul se clătește de două ori cu câte 250
ml benzen care de asemenea se filtrează. Spălarea se face astfel încât hârtia de filtru să nu
mai prezinte urme de ulei.Hârtia de filtru se usucă în etuvă timp de o oră la 150°C, iar
după răcire în exicator, se cântărește la balanța analitică.
3.2. Calcul
Procentul de substanțe insolubile în benzen, se determină cu formula:
B(%)= x 100
unde:
m1 - este masa hârtiei de filtru ce conține reziduul, în g;
m2 - este masa hârtiei de filtru, în g;
m - este masa probei luată pentru analiză, în g
Standardele în vigoare prevăd un conținut maxim de impurități de 1%.
Aplicație practică
m1 (g) m2 (g) m (g) B(%) Concluzii
66
camerei, și se cântărește cu o precizie de 0,001g. Operația de uscare și cântărire se repetă
până când, pierderea de masă nu depășește 0,05% pentru o perioadă de uscare de 15
minute. Se efectuează în paralel două determinări din aceeași probă.
4.3. Calcul
Procentul de umiditate și substanțe volatile, se determină cu formula:
C(%)= x 100
unde:
m0 - este masa fiolei goale, în g;
m1 - este masa fiolei cu probă înainte de uscare, în g;
m2 - este masa fiolei cu probă după uscare, în g;
Standardele în vigoare prevăd că lecitina trebuie să aibă cel mult 4% apă și
substanțe volatile.
Aplicație practică
m1 (g) m2 (g) mo (g) C(%) Concluzii
67
Aplicație practică
A(%) B(%) C (%) D(%) Concluzii
unde:
V – volumul soluției de NAOH 0,1 n folosit la titrare, ml
n – normalitatea soluției de NAOH
m – masa probei, în g.
Conform standardelor în vigoare se prevede o limită de maxim 20% acid oleic.
Aplicație practică
m (g) V (ml) n E(%) Concluzii
68
LABORATOR 12
1. Principiul metodei
Lipidele din se îndepărtează prin extracție cu acetona, iar lecitina din reziduu se
extrage cu cloroform. Lecitina se hidrolizeaza cu NaOH iar prin tratare cu iod-iodurat are
loc formarea unor cristale de periodură de colina (cristale Florence), vizibile la
microscop
2. Reactivi și materiale
- gălbenuș de ou
- acetonă
- cloroform
- soluție de NAOH 10%
- acid acetic
- iod-iodură
- apă distilată 2ml
- iodură de potasiu 2g
- iod 1g
- apă distilată 20 ml.
3. Mod de lucru
3.1. Extracția
Intr-un mojar se omogenizeaza un galbenuș de ou cu 25 ml acetona. Acetona se
îndepărtează prin decantare și se repetă operația de eliminare a lipidelor cu acetona de 3
ori. Se filtrează, iar reziduul rămas pe filtru se usucă la aer, se trece într-un balon și se
agită puternic cu 10 ml cloroform; se filtrează reținându-se filtratul. Se repetă extragerea
69
reziduului de pe filtru cu alți 20 ml cloroform. Extractele cloroformice reunite într-un
pahar se distilă. Reziduul galben rămas este format din lecitină.
3.2. Identificarea
Reziduul galben rămas în balon se fierbe timp de 5 minute cu 15 ml soluție
NaOH 10%. Soluția se neutralizează cu acid acetic în prezența hârtiei de turnesol; în final
se adaugă o picătură de acid acetic în exces. Se răcește soluția și se filtrează. O picătură
din filtrat se depune pe o lamă curata și se tratează cu o picătură de iod-iodurat. Se
acoperă cu o lamelă și se observă la microscop cristalele de periodură de colină ce se
formează. Acestea poartă numele de cristale Florence.
70
LABORATOR 13
71
INSTRUCTIUNI INTOCMIRE REFERAT COLOIZI ȊN INDUSTRIA
ALIMENTARA
Amidon de X X
porumb
Guma guar X X X
Guma xantan X X X
72
5. ROLUL COLOIZILOR DIN PRODUS (1-3 slide)
5. BIBLIOGRAFIE (1 slide)
Tema pentru referat se alege dupa saptămânile 9-10 și se anunța la laborator sau prin
e-mail la d-na asistenta Morna Anamaria.
1.Hidrocoloizi
Sosuri, maioneze, dressinguri
Produse lactate: iaurturi, branzeturi, inghetata
Produse fainoase si zaharoase
Produse de patisserie
Deserturi instant, jeleuri
Gem, marmelada
73
Pateuri cu umpluturi dulci
Glazuri
Preparate din carne, pește,
Supe, sosuri
Produse hipolipidice
2. Emulgatori:
Margarina
Sosuri emulsionate
Inghetata
Paine, produse de panificatie si de patiserie
Paste fainoase
Produse grase tartinabile
Ciocolata
Caramele
Cereale extrudate
Creme spumate obtinute prin freezare
Produse lactate de imitatie
Referatele nepersonalizate (fara poze, copiate din diverse surse), nu vor fi luate in
considerare
74
LABORATOR 14
SUSTINERE REFERAT
75
BIBLIOGRAFIE
Banu C - Aditivi şi ingrediente pentru industria alimentară, Ed. Tehnică Bucureşti 2000;
Banu C. - Manualul inginerului de industrie alimentară, Editura Tehnică Bucureşti,
p.345-368, 2002
Banu C., coordonator – Tratat de industrie alimentarǎ, probleme generale, vol. I. Editua
ASAB, 2008.
Jianu I, Delia Dumbravă - Extracte şi aditivi agroalimentari. Timisoara, 1997
Pârvu D., - Hidrocoloizi şi emulgatori în industria agroalimentară.Ed Eurostampa
Timişoara, 1999.
76