Sistemul osos

Biologie
Sistemul osos
03.02.2013

Faur Adela Evelina

I
 Sistemul osos

Nume: Faur
Prenume: Adela Evelina
Sex: Feminin
Data naşteri: 04.07.1998
Locul natal: Chişineu-Criş
Judeţul: Arad
Adresă de E-mail:
fauradela@yahoo.com
A studiat la: Liceul Teoretic clasele
I-IV
În prezent studiază la: Liceul Teoretic
Mihai Veliciu

II
 Sistemul osos

CUPRINS
Jh

Osul
Tipuri de oase
Fracturi osoase
Scheletul uman
Scheletul apendicular
Osteogeneza
Fazele osteogenezei
Boli ale oaselor
Funcțiile oaselor
Fracturi osoase
Craniul

III
 Sistemul osos
membrelor
Peroneu Scheletul
membrelor
Tibia Scheletul
membrelor
alte componente Astragal Scheletul
apă membrelor
colagen Calcaneu Scheletul
fosfat de calciu membrelor
Oasele carpiene Scheletul
0 50 100 membrelor

Oasele Unde se afla

scheletului oasele
uman
osul

Maxilar inferior sau Craniu

mandibulă osteogen scheletul
eza uman
Os frontal Craniu
Os parietal Craniu
Os temporal Craniu
Os zigomatic sau Craniu
malar Scheletul
Os sfenoid Craniu apendicu craniul
Clavicula Scheletul trunchiului lar
Omoplatul Scheletul trunchiului
Fracturi
Coaste Scheletul trunchiului osoase
Humerus Scheletul trunchiului
Vertebre Scheletul trunchiului
Os coxal Scheletul trunchiului
Sacrum Scheletul trunchiului
Pubis Scheletul trunchiului scheletul
Ischion Scheletul trunchiului piciorului

Coccis Scheletul trunchiului scheletul mainii

Oase metacarpiene Scheletul

scheletul
membrelor trunchiului
Falange Scheletul scheletul capului
0 50 100
membrelor
Femur Scheletul

IV
 Sistemul osos
Osul:
Osul reprezintă elementul de bază
al scheletului vertebratelor, caracterizat prin
structura lui dură, solidă și rezistentă. Cel
mai lung os este femurul piciorului, de
obicei de peste 50 cm, iar cel mic este
„scărița” din ureche.
Numărul oaselor se reduce la om, prin
fuzionare, odată cu vârsta, de la 350 la un
nou-născut la 206 la un adult.
Oasele sunt nişte piese dure si
rezistente,de forme şi mărimi foarte
diferite,care alcătuiesc scheletul corpului şi
fac posibile mişcările noastre.Fără îndoiala,
nu sunt elemente interne: sunt compuse
dintr-un ţesut viu care funcţionează in mod
constant şi unde se depozitează minerale
care le conferă o duritate aparte.
Schema ţesutului osos
V
Imagine cu tesutul osos
Ţesutul osos este un ansamblu complex de
elemente organice si minerale intr-o
constanta regenerare.Unele celule
specializate,osteoblastele,fabrică o matrice
organică de fibre de colagen şi un material
amorf,substanţa osteoidă, se transformă în
osteocite,inactive.
Substanţa osteoidă se dispune în jurul
conductului pe unde trece vasul sangvin şi
de-a latul multitudinii de canalicule
transversale.Astfel rămân formate o
infinitate de trabecule foarte mici al căror
număr şi dispune permit distingere a două
tipuri de ţesut osos: unul compact,mai
dur,care reprezintă scoarţa oaselor,si unul
spongios, mai puţin dens şi cu aspect
poros,care conţine măduva osoasă.
La naştere,oasele sunt formate din
cartilaje, dar cu timpul sunt înlocuite de
ţesut osos.
Componentele ţesutului osos
Imagine cu componentele ţesutului
osos
 Sistemul osos
Formarea şi creşterea oaselor:

Imagine cu femurul
Imagine cu formarea şi creşterea
Exemple de oase late: omoplat,stern,coaste.

Exemple de oase scurte: încheietura mâinii,

Tipuri de oase: încheietura piciorului,vertebrele.
Exemple de oase lungi: humerus, femur.

Femurul este cel mai mare și cel mai lung

os tubular al omului - la bărbatul adult
având o lungime medie de 48 cm, are la
capătul proximal un cap, separat de corp
printr-un col. La hotarul dintre col și corp se
află două trohantere – trohanterul mare și
trohanterul mic, care se unesc pe suprafața
posterioară a osului prin creasta
intertrohanterică, iar în față – prin linia
intertrohanterică. În partea medială, la baza
trohanterului mare, se vede fosa
trohanterică.

Imagine cu mai multe tipuri de oase

VI
 Sistemul osos
Irigarea suprafeţei oaselor se face prin
intermediul arterelor periostice,în timp ce în
Oasele lungi: sunt alcătuite dintr-un corp
interiorul oaselor acesta se face prin arterele
central (diafiză) şi două extremităţi
nutritive, care penetrează osul şi se divid
(epifize), cu un înveliş extern de ţesut
într-o infinitate de ramificaţii subţiri.
compact (corticala) şi alta internă reyistentă
(endost).Extremităţile sunnt formnate,în Funcţiile oaselor:
timp ce în interior se află un canal central
care găzduieşte măduva osoasă galbenă. Reprezintă structura rigidă care
formeaza scheletul corpului, determinând
Oasele scurte:de mici dimensiuni şi forma şi dimensiunea acestuia.
forme diverse,cubice sau
Protejează diverse organe interne
cilindrice,acoperite de un înveliş subţire de
moi,vulnerabile la loviturile şi agresiunile
ţesut compact şi pline de ţesut osos
externe.
spongios.
Sunt componentele rigide ale aparatului
Oasele late:de forme şi dimensiuni
locomotor : servesc drept puncte de sprijin
diferite,mai mult sau mai puţin late,alcătuite
pentru muşchi şi reprezintă astfel braţele de
din două sau mai puţin late,alcătuite din
pârghie care permit mobilitatea părţilor
două învelişuri de ţesut osos compact care
distincte ale corpului.
conţine un ţesut osos spongios,numit
diploe. Constituie o importantă reyervă de minerale
cum ar fi calciul şi fosforul.
Vascularizaţia osoasă:
Conţin măduva osoasă roşie,cu rol în
producerea hematiilor.

Fracturile osoase:

Imagine cu vascularizația osoasă

VII
 Sistemul osos
Imagine cu fracturile osoase
O fractură osoasă corespunde unei
rupturi de os , ea putând fi incompletă ,
atunci când este parţială , sau completă ,
atunci când se rupe în două sau mai multe
fragmente, uneori în multiple rupturi
(fracturi cominutive) . Dacă pielea care
acoperă osul rupt rămâne intactă,atunci
fractura se numeşte închisă ; în schimb,
dacă ţesuturile superficiale se rup iar
fragmentele oaselor rupte ies în afară, este
vorba despre o fractură deschisă.
Membrele superioare se leagă de scheletul
toracic prin două oase,omoplatul şi
clavicula,care formează centura
scapulară.Membrul superior propriu-zis are
trei segmente: braţul, antebraţul şi mâna.
Scheletul braţului este alcătuit din humerus;
cel al antebraţului, din două oase: radius şi
ulna, solidarizate între ele printr-o
membrană conjunctivă – membrana
interosoasă.
Scheletul mâinii este alcătuit din oasele
carpiene (8), metacarpiene (5) şi falangele.

În general , scheletul uman este alcătuit

din 208 oase, dar acest număr nu este
întotdeauna constant; la unele persoane se
formează nişte oase mici între oasele
craniului sau între articulaţiile degetelor.

Scheletul uman:

Scheletul uman este alcătuit din 206 de

oase cu diferențe mici de la individ la
individ, diferențiat printr-un schelet axial și
scheletul extremităților.
Scheletul axial constă din craniu, gât și
trunchi, iar scheletul extremităților se
compune din brațe. picioare ca și din
centura scapulară (humerală) și pelviană
(bazinului).
Scheletul omenesc are nevoie de mai mulți
ani pentru o dezvoltare completă, această
dezvoltare fiind atinsă la vârsta de 20 de
ani.
Exemplu de schelet uman articulat,
Scheletul membrelor: folosit în scopuri didactice

VIII
 Sistemul osos
Scheletul uman este format din un număr
variabil de oase de mărimi diferite,
fuzionate și individuale, sprijinite și
completate de ligamente, tendoane,
mușchi și cartilaje. Scheletul îndeplinește
în corpul uman o serie de funcții
cumulative și anume, susținerea și
sprijinirea corpului, formarea de pârghii
puse în mișcare de către mușchi care
realizează locomoția, protejarea
diferitelor organe, reprezintă un depozit
de săruri fosfo-calcice și dă forma
întregului corp și diferitelor sale
segmente.
Oasele care formează scheletul uman
pot fi fuzionate cu alte oase, cu oase
primare formate în timpul vieții
intrauterine sau se pot articula cu un
singur os sau deloc. Oasele craniului sunt
exemplul perfect pentru articulații fixe
multiple, cele din urechea mijlocie ca
articulații singulare, iar osul hioid ca
nearticulat, fiind înconjurat doar de
mușchi și ligamente. Oasele pelvine,
coxalul (os pereche care împreună cu
sacro-coccigele formează centura
pelvină), reprezintă oasele evoluate din
oasele primare intrauterine, acesta fiind
format din ilium, ischium și pubis. Astfel
că la momentul nașterii de la 300 de oase
se ajunge în viața adultă la un număr în
medie de 206 de oase. Osteologia este
știința medicală care studiază oasele și
scheletul uman.
Componentele scheletului uman
Scheletul uman se împarte în didactica
medicală în:
 Scheletul capului si gatului
 Scheletul trunchiului
 Scheletul membrelor
IX
sau în funcție de poziția față de planul
medio-sagital, axul longitudinal:
 scheletul axial, compus din oasele
capului și gâtului (22+7), coloana
vertebrală (24+9) și cutia (cușca)
toracică (2x12+3)
 scheletul apendicular, compus din
scheletul membrelor inferioare cu
centurile osoase corespondente,
superioară (scapulară) şi inferioară
(pelvină)
Scheletul axial:
Există un număr variabil de clasificări ale
scheletului uman, dar în general, se
consideră scheletul compus în totalitate
dintr-un număr total de 89 de oase,
reprezentate de oasele capului şi gâtului
(29), coloanei vertebrale (33) şi ale cutiei
toracice (27). Oasele capului şi gâtului (29)
sunt cele reprezentate de neurocraniu (8) şi
viscerocraniu (14) şi oasele asociate în
număr de 8 (6 oase auditive împreună cu
osul hioid). Neurocraniul reprezintă oasele
care intră în contact intim cu encefalul, iar
viscerocraniu se referă la oasele feţei.
Scheletul apendicular:
Este reprezentat de oasele membrelor
libere împreună cu oasele centurilor
corespunzătoare care leagă aceste oase la
scheletul axial. Oasele scheletului
apendicular sunt în număr total de 126 de
oase repartizate inegal între membre,
corespondența exista doar la nivelul
aceluiași membru în axul de simetrie, astfel
ca pentru membrul superior avem 64 oase
(centura scapulară 4, braț 2, antebraț 4,
mână 54) și pentru membrul inferior 62
oase (centura pelvină 2, coapsă 2, gambă 4,
picior 52).
 Sistemul osos
Rolul scheletului uman:
Schelet uman îndeplineşte unele funcţii
importante, care sunt necesare pentru
supravieţuire.
Rezistenta, suport și forma: Fără un sistem
osos dur si rigid, organismul uman nu poate
sta in picioare, si ar fi doar o punga de
ţesuturi moi, fără nici o forma adecvata.
Protecţie a organelor delicate: In zone
precum cutia toracica si craniu, scheletul
protejează organele interne moi, vitale, cum
ar fi inima si creierul de şocurile externe.
Orice deteriorare a acestor organe se pot
dovedi fatale, prin urmare, funcția de
protecție a scheletului este foarte
importanta. Pârghie pentru mişcări: Muşchii
scheletici sunt fixaţi pe suporturile dure,
osoase, care servesc ca pârghii pentru
menţinerea echilibrului si realizarea
diferitelor mişcări. Poziţia de echilibru
stabil a corpului uman este cea de
ortostatism. Producerea de globule roşii:
Oasele, cum ar fi sternul, și măduva osului
spongios au rol hemopoetic (producția de
globule roşii).
Osteogeneza:
Procesul de transformare a scheletului
cartilaginos şi conjunctiv-fibros al
embrionului şi fătului în scheletul osos al
adultului constituie osteogeneza.Acest
proces începe încă din a 4-a săptămână a
vieţii embrionare.
X
Imagini cu osteogeneza
În dezvoltarea scheletului osos se disting
două faze: în prima fază se formează ţesutul
osos,prin înlocuirea ţesutului osos,prin
înlocuirea ţesutului conjunctiv sau
cartilaginos şi se constituie osul primar.În a
doua fază au loc procese de remaniere şi
distrugere, adică de modelare a ţesutului
osos,care dau srtuctura funcţională
caracteristică osului definitiv,constituindu-
se osul secundar.Concomitent osul creşte ăn
lungime şi grosime. Când osteogeneza se
realizează prin înlocuirea unui ţesut
conjunctiv se numeşte endoconjunctivă sau
de membrană , iar când se realizează prin
osificarea unui ţesut cartilaginos se numeşte
endocondrală sau de cartilaj.
Osificarea de membrană caracterizează
formarea oaselor bolţii craniene, a unor
oase ale feţei, a corpului claviculei,dar
realizează şi creşterea în grosime a oaselor
lungi pe seama periostului şi reparaţia
osoasă în caz de fracturi.Se desfăşoară în
membrane conjunctive,în trei faze:
proteică,minerală şi remaniere.
Fazele osteogenezei:
1. Faza proteică a osteogenezei este
caracterizată prin aceea că fibrele colagene
 Sistemul osos
din membrana conjunctivă, în centrele de
osificare, se înmulţesc, se îngroaşă, se
condensează şi se dispun pe direcţia
viitoarelor trabecule ale osului. În acelaşi
timp, celulele mezenchimale din membrana
conjunctivă se multiplică şi se transformă în
osteoblaste, care se dispun sub forma unui
strat în lungul trabeculelor; stratul de
osteoblaste se numeşte strat osteogen şi are
un rol important în formarea osului. Tot în
această fază trabeculele se impregnează cu
diferite substanţe şi din această cauză
fibrele colagene care le formează nu se mai
pot distinge; această substanţă din care sunt
formate trabeculele se numeşte substanţă
preosoasă şi este constituită în cea mai mare
parte, din oseină (substanţă proteică care
are aceleaşi proprietăţi precum colagenul).
Osteoblastele din stratul osteogen pătrund
în interiorul substanţei preosoase, şi au rolul
de a produce substanţele care impregnează
trabeculele, în special oseina.
2. Faza minerală a osteogenezei constă din
impregnarea substanţei preosoase cu săruri
de calciu, în special fosfat tricalcic în stare
coloidală. Impregnarea se datorează marii
afinităţi pe care o are subsanţa preosoasă
pentru sărurile de calciu, care sunt aduse de
sânge. Prin impregnarea cu săruri de calciu,
substanţa preosoasă se transformă în
substanţă osoasă. În timp ce se produce
impregnarea, osteoblastele care au pătruns
în substanţa preosoasă îşi pierd proprietăţile
secretoare şi se transformă în osteocite,
celule osoase adulte. După terminarea
acestei faze, osul care s-a format are
trabecule foarte neregulate şi cu o dispoziţie
necorespunzătoare funcţiilor lui. Este un os
embrionar grosolan, de tip spongios,
îmbrăcat într-o membrană conjunctivă, care
are un strat extern fibros şi un strat intern
celular, osteogen (periostul embrionar).
3. Faza de remaniere modelează structura
osului, pentru a o aduce în starea
XI
caracteristică osului definitiv. Trabeculele
osoase sunt remaniate şi adaptate nevoilor
de rezistenţă locală a osului. Această
remaniere se produce prin două procese:
osteoliză şi osteoclazie. Prin osteoliză se
înţelege procesul de distrugere a substanţei
osoase; aceasta se produce datorită faptului
că sărurile minerale se separă de oseină şi
trec în circulaţie, iar oseina se distruge.
Osteoliza nu este un proces celular.
Osteoclazia este procesul de distrugere a
substanţei osoase, prin acţiunea unor celule
speciale numite osteoclaste (celule derivate
din celula mezenchimală), care se găsesc în
măduva osoasă şi care distrug substanţa
osoasă, atât prin fagocitoză, cât şi prin
procese chimice.
Ţesutul osos provenit în urma procesului de
remaniere este de tip spongios.
Osificarea de membrană sau desmală
începe în luna a doua a vieţii intrauterine,
fără însă ca la naştere procesul de
osteogeneză să fie complet încheiat. Astfel,
la naştere, părţile periferice ale oaselor
craniului sunt încă neosificate, realizând
între ele un spaţiu larg, umplut de
membrana conjunctivă încă necalicficată,
denumit fontanelă (nou-născutul are 6
fontanele). Aceste spaţii se închid în primii
ani dupa naştere, datorită procesului de
osificare desmală care continuă.
Osul de membrană nou format este la
început spongios, rămânând ca atare încă
câtva timp după naştere. Treptat, periostul
din jurul lui dă naştere, de o parte şi de alta
a ţesutului spongios, la cele două lamele de
ţesut osos compact, respectiv tabla internă
şi tabla externă, care închid la mijloc osul
spongios, numit diploe.
Osteogeneza endocondrală. Acest tip de
osificare constă în substituirea ţesutului
cartilagionos hialin, care alcătuieşte piesele
 Sistemul osos
scheletului embrionar, prin ţesut osos.
Osificarea de cartilaj intervine în formarea
oaselor lungi, a oaselor scurte şi a unor
porţiuni din oasele late; ea stă la baza
creşterii oaselor în lungime.
Punctele de osificare apar mai înâi în
diafiză, apoi în epifizele oaselor lungi.
Aceste puncte de osificare primitivă, care
iau naştere în ţesutul cartilaginos hialin al
scheletului embrionului se dezvoltă
înlocuind treptat scheletul cartilaginos cu
unul osos, în afară de unele mici porţiuni de
cartilaj, situate între diafiză şi epifize,
denumite cartilaje de creştere sau de
conjugare. Aceste cartilaje au rol important
în creşterea în lungime a osului, ele
dispărând în jurul vârstei de 25 de ani, în
momentul când scheletul osos este complet
dezvoltat şi creşterea lui oprită.
Osificarea de cartilaj se desfăşoară atât în
punctele de osificare primitivă, cât şi în
cartilajele de creştere în trei faze care se
succed şi care în acelaşi timp se
întrepătrund: faza de distrugere a
cartilajului, faza de osificare şi faza de
remaniere a osului primar.
1. Faza de distrugere este caracterizată prin
schimbările pe care le suferă structura
cartilajului. Are loc o multiplicare activă a
celulelor cartilaginoase, apoi aceste celule
multiplicate cresc în dimnesiuni şi în cele
din urmă se distrug, lăsând în locul lor
spaţii goale, numite condroplaste. În acest
timp, substanţa fundamentală a ţesutului
cartilaginos se impregnează cu săruri de
calciu şi se constituie în travee directoare.
Ţesutul mezenchimal din pericondrul
segmentului cartilaginos în care se
desfăşoară osificarea pătrunde treptata în
condroplastele goale, aducând cu el vase
sanguine. Urmează distrugerea pereţilor
despărţitori ai condroplastelor şi
transformarea acestora în adevărate canale
umplute cu ţesut mezenchimal bogat în
XII
vase. Această distrugere se realizează prin
acţiunea enzimatică, mecanică şi fagocitară
a ţesutului mezenchimal. Teritoriul în care
se produce procesul de distrugere a
pereţilor condroplastelor poartă numele de
zonă de eroziune.
2. Faza de osificare se realizează pe seama
ţesutului conjunctiv mezenchimal care a
invadat cartilajul. În canalele din cartilajul
hialin remaniat, celulele mezenchimale se
aşază în rânduri alipite de peretele
cartilaginos al canalelor. Acum celulele
mezenchimale se transformă în osteoblaste
şi apar primele lamele de oseină. Formarea
lamelelor se face printr-un proces de
secreţie a oseinei de către osteoblaste. În
aceste lamele se depun sărurile de calciu,
care contribuie la formarea ţesutului osos.
Ulterior osteoblastele devin adulte,
transformându-se în osteocite. La sfârşitul
acestei faze se formează ţesutul osos
primar. Osificarea urmează aceeaşi cale ca
în cazul osificării endoconjunctive, cu
deosebirea că ţesutul conjunctiv osteogen se
găseşte în interiorul substanţei
cartilaginoase calcificate, care, treptat, este
distrusă şi înlocuită cu substanţa osoasă
produsă de osteoblaste, proces care poartă
denumirea de metaplazie.
3. Faza de remaniere. În această fază au loc
fenomene de osteogeneză secundară, în
care se produc osteoliza şi osteoclazia, care
duc la formarea osului, în concordanţă cu
funcţiile lui speciale.
Boli ale oaselor:
Deformarile- Pot aparea la nivelul oricarui
component al sistemului osos.Cele mai des
intalnite sunt cele de la nivelul coloanei
vertebrale: cifoza,lordoza si scolioza.
Cifoza reprezinta o exagerare a curburii
coloanei vertebrale la nivel toracal si
 Sistemul osos
sacral.Privita in plan sagital, concavitatea
va privii anterior.
Lordoza reprezinta o exagerare a curburii
coloanei vertebrale la nivel cervical sau
lombar.Privita in plan sagital,concavitatea
va privii posterior.
la animalele vertebrate craniate. Aceasta se
află în partea superioară a endoscheletului
mamiferelor. Craniul uman este compus din
opt oase care împreună formează o cavitate
ovoidă cu duritate variabilă şi cu o
capacitate de circa 1.450 ml (la adulţi).

Scolioza reprezinta o exagerare a curburii

laterale a coloanei vertebrale putand aparea
la orice nivel al acesteia.Privita in plan
frontal,curbura va avea o directie
laterala(stanga sau dreapta).

Fracturile- Se definesc ca o intrerupere a

continuitatii anatomice a unui os.De regula
survin in urma traumatismelor,dar si in
cazul unor deficiente hormonale sau
boli,cand pot fi spontane.

Entorsele- Se definesc prin alungirea

ligamentelor componente ale unei articulatii
precum si a ligamentelor de vecinatate.Pot
avea diverse grade de gravitate.Se asociaza
frecvent cu sinovitele.

Luxatile- Se definesc ca fiind dislocarea
elementelor componente ale unei
articulatii,in special a suprafetelor de
articulatie.Cele mai frecvente fiind luxatile
articulatilor umarului si genunchiului.
Artritele- Se definesc ca fiind afectiuni
articulare avand ca simptom
edemul,inflamatia si durerea.Se cunosc
peste 50 de afectiuni articulare,numite pe
larg "boli reumatismale".Cauzele celor mai
multe artrite sunt necunoscute ,darmulte
dintre ele survin pe seama unor
traumatisme sau procese infectioase.
Craniul:
Craniul sau cutia craniană este o structură
osoasă care conţine şi protejează encefalul.
Imagine cu craniu uman văzut din faţă
Regiuni craniene:
Partea interioară a craniului se
numeşte endocraniu iar parte
exterioară exocraniu. Pe de altă parte,
craniul poate fi segmetat pe verticală şi în
acest caz se vorbeşte despre craniul
superior sau bolta craniană (în latină:
calvaria) şi craniul inferior sau baza
craniului (lat: basis cranii).
Această diviziune nu este arbitrară ci se
fundamentează pe
origineaembriologică diferită a structurii
oaselor craniene: osificare endocondrală
pentru oasele de la baza craniului şi
osificare intramembranoasă pentru oasele

XIII
 Sistemul osos
boltei. Bolta este formată din
oasele: frontal (partea verticală), parietali,
scuamele temporalilor şi occipital (partea
superioară). Baza cuprinde restul părţilor
scheletului cranian. Limita între bază şi
boltă este reprezentată printr-o linie care
formează o circumferinţă sinuoasă şi care
pleacă de la depresiunea naso-frontală până
la protuberanţa occipitală externă.
Origine,dezvoltare şi creştere:
Structurile cefalice craniene încep să se
dezvolte în mezenchim provenind din
celulele crestei neurale şi ale mezodermului
paraxial. Oasele care formează craniul nu
au aceeaşi origine, din această cauză se face
distincţie între regiunile boltei şi ale bazei
craniului.
Neurocraniul membranos – bolta
craniană
Oasele boltei craniene sunt oase plate cu rol
de protecţie. Aceastea iau naştere în timpul
procesului de osificare intramembranoasă
din plăcile ţesutului conjunctiv fibros
(mezenchim) care înconjoară encefalul.
Astfel, în mod centrifug se dezvoltă
(osifică) oasele membranoase plate. În
momentul naşterii, procesul de osificare nu
este încheiat iar oasele boltei nu sunt
complet unite având spaţii între ele
acoperite de ţesut fibros (aceste suturi sunt
denumite fontanele).
Neurocraniul cartilaginos
(condrocraniul) – baza craniului
Oasele bazei craniului se dezvoltă din
condrocraniu prin procesul de osificare
endocondrală. Condrocraniul este o
structură formată din diferite nuclee
cartilaginoase osteogenice separate
(condrocraniul precordal îşi are originea în
XIV
creasta neurală iar condocraniul cordal în
mezodermul paraxial).
Fontanelele – craniul nou-născutului
La naştere, oasele plate ale craniului nu
sunt complet osificate şi sunt separate de
spaţii ocupate de ţesut conjunctiv fibros
(provenit din creasta neurală) care în viitor
va contribui la formarea definitivă a oaselor
şi a articulaţiilor oaselor (sinfibroză).
Aşadar, aceste spaţii sunt:
sutura metopică

 coronală
 sagitală
 lambdoidă.
În acele locuri în care se articulează mai
mult de două oase, suturile sunt ample şi
formează şase fontanele:
două impare şi mediane: fontanela

anterioară şi posterioară;
 două laterale şi pare: mastoida şi
sfenoida.
Fontanelele au o importanţă capitală în
timpul naşterii pentru că permit
suprapunerea plăcilor osoase ale craniului
care dau posibilitatea trecerii capului fătului
prin canalul de naştere. În timpul
puerperiului, oasele revin la poziţia lor
iniţială. În timpul copilariei, palparea
fontanelei anterioare permite verificarea
normalităţii în dezvoltare, a osificării
craniului precum şi a presiunii
intracraniene.
Creştere şi consolidare
Fontanelele au nevoie de mulţi ani pentru a
se osifica complet şi pentru a obţine
coaptaţia totală cu oasele craniului.
Creşterea oaselor bolţii craniene care
continuă până la stadiul de adult se
realizează din materialul fibros al suturilor
fontanele.
 Sistemul osos

Când am facut proiectul eu mam inspirat

din: Siteul Wikipedia, Memoratorul de
biologie pentru clasa a VII-a,Manualul din
clasa a VII-a, Manualul din clasa a XI-a,
Memoratorul din clasa a XI-a, Atlasul de
anatomie,Siteul Lefo.ro.

XV