CUPRINS

Capitolul I

Stadiul cercetărilor cu privire la grupele de sânge și incidența cancerului ................................3

I.1. Asocierea dintre cancer și grupele de sânge.........................................................................3

I.2. Sistemul sanguin ABO și incidența cancerului aparatului respirator..................................4

I.3. Sistemul sanguin ABO și incidența cancerului tubului digestiv și glandelor anexe............5

I.4. Sistemul sanguin ABO și incidența cancerului sistemului nervos.......................................7

I.5. Sistemul sanguin ABO și incidența cancerului tegumentar..................................................8

I.6. Sistemul sanguin ABO și incidența cancerului mamar .......................................................8

I.7. Sistemul sanguin ABO și incidența cancerului organelor genitale și glandelor anexe .......8

I.8. Sistemul sanguin ABO și incidența leucemiei ....................................................................8

Capitolul II

Aspecte teoretice cu privire la sistemele de grup sanguin .........................................................9

II.1. Sistemul de grup sanguin ABO...........................................................................................9

II.1.1. Aglutinogenele sistemului sanguin ABO.......................................................................10

II.1.2. Aglutininele sistemului sanguin ABO............................................................................11

II.2. Sistemul Rh.......................................................................................................................11

II.3. Alte sisteme de grup sanguin.............................................................................................12

II.4.Tehnici de determinare a grupului sanguin și Rh-ului.......................................................12

Capitolul III

Materiale și metode...................................................................................................................15

III.1. Determinarea grupelor de sânge – Metode de laborator..................................................15

III.1.1. Determinarea grupelor de sânge prin determinarea antigenelor OAB eritrocitare

(Metoda directă – metoda Beth-Vincent)..................................................................................15

III.1.2. Determinarea grupelor de sânge prin determinarea aglutininelor din ser (Metoda
indirectă - metoda Simonin)......................................................................................................17

III.2. Determinarea factorului Rh..............................................................................................17

Capitolul IV
1
Rezultate și discuții..................................................................................................................18

Bibliografie...............................................................................................................................21

2
Capitolul I

I. Stadiul cercetărilor cu privire la grupele de sânge și incidența cancerului

Cancerul reprezintă una dintre principalele cauze ale decesului la nivel mondial și
gestionarea bolii este un motiv major de îngrijorare. De-a lungul timpului, multe cercetări s-au
axat pe determinarea factorilor de risc care contribuie la etiopatogeneza cancerului, inclusiv
factorii de mediu cum ar fi fumatul, consumul de alcool, dieta, obezitatea, infecțiile, poluarea
mediului și radiațiile . Cu toate acestea, factorii genetici, cum ar fi mutațiile genetice și
grupele sangvine ABO au fost, de asemenea, asociate cu un risc crescut de cancer. Antigenii
sistemului ABO au fost primii care au fost recunoscuți ca grupe de sânge și de fapt primii
markeri umani genetici cunoscuți. Se află nu numai pe eritrocite, ci și pe celelalte celule
sanguine, leucocite și trombocite. De asemenea, prezența lor a fost identificată în țesuturi
(incluzând celule epiteliale, celule endoteliale vasculare și neuroni), organe și umori, ceea ce
explică importanța lor chiar și în grefe sau transplanturi de organe (Storry and Olsson, 2009).
I.1.Asocierea dintre cancer și grupele de sânge
Mecanismele prin care sistemul sanguin ABO poate influența apariția cancerului sunt
încă subiect de cercetare. S-a dovedit că există o dereglare a activității enzimatice a
glicoziltransferazelor din sistemul sanguin ABO, care sunt implicate în mod special în
procesele de adeziune intercelulară ale membranei celulare cu rol în semnalizare precum și în
răspunsul imun al gazdei. Modificarea acestor molecule de suprafață poate favoriza procesul
de malignitate, printr-un mecanism analog celui cunoscut al rolului jucat de
glicoziltransferazele ABO în modularea nivelelor plasmatice circulante ale factorului von
Willebrand și a riscului crescut de tromboembolism venos. Această asociere este deosebit de
interesantă, având în vedere, de asemenea, faptul că factorul von Willebrand a fost recent
descoperit a fi un modulator important al angiogenezei și apoptozei, care, la rândul lor, sunt
procese implicate în tumorigeneză (Franchini et al. 2015).
Modificările în starea inflamatorie a gazdei datorate antigenelor grupului sanguin ABO oferă
un alt mecanism potențial prin care tipul de sânge poate influența progresia și răspândirea
malignității. Studiile recente au raportat o asociere între grupurile de sânge ABO și nivelurile
circulante ale factorului necroză alfa-tumorală, molecula de adeziune intercelulară solubilă
ICAM -1, E-selectina și P-selectina (Melzer et al. 2008; Paterson et al. 2009). sugerând că
antigenii din grupa sanguină pot să influențeze răspunsul inflamator sistemic. Inflamația
cronică a fost în mare măsură legată de dezvoltarea cancerului și presupune un alt mecanism
prin care antigenele sistemului ABO pot influența riscul de cancer (Grivennikov et al.2010).
Toate aceste molecule de adeziune sunt mediatori importanți ai inflamației cronice și a
recrutării celulelor imune. Acestea pot oferi o bază biologică pentru influența sistemului
sanguin ABO în declanșarea și răspândirea tumorilor. Molecula ICAM-1 solubilă, care inhibă
atașarea limfocitelor la celulele endoteliale prin legarea la liganzii ICAM din celulele
circulante, este semnificativ redusă la pacienții cu grup sanguin non-O (în special grupa
sanguină AII) comparativ cu cei cu sânge grupa O. Deoarece unele celule maligne utilizează
mecanisme similare pentru aderarea la celulele endoteliale și metastazarea ulterioară, scăderea
nivelurilor ICAM solubile la pacienții cu grupuri de sânge non-O poate favoriza răspândirea
tumorilor metastatice.
Aird și colab. au raportat primii, o asociere între sângele cu grupa AII și cancerul gastric acum
60 de ani, această observație a fost confirmată în mai multe studii de caz pe un grup de
donatori de sânge din Suedia și Danemarca. Un studiu al metaplaziei și displaziei intestinale,
ambele leziuni gastrice precanceroase, a constatat că asocierea cu sistemul sanguin ABO a
fost influențată de prezența bacteriei Helicobacter pylori ( H. pylori ) și citotoxina asociată
cagA, un factor de risc cunoscut pentru cancerul gastric. Unele bacterii H. pylori utilizează un

3
sistem specific pentru a injecta toxina produsă de gena A asociată cu citotoxina (cagA) în
locurile unde se întâlnesc celulele din mucoasa stomacului. Această toxină (cunoscută sub
numele de cagA) modifică structura celulelor stomacale și le permite bacteriilor să se atașeze
mai ușor. Expunerea pe termen lung la toxină crește riscul de inflamație cronică. Cu toate
acestea, nu toate tulpinile de H. pylori poartă gena cagA; cele care poartă gena sunt clasificate
ca tulpini cagA+ (pozitive).Un risc crescut al acestor leziuni a fost asociat cu grupa AII de
sânge numai la purtătorii tulpinilor virulente cag A+ de H. pylori , care se presupune că se
datorează legării diferențiate a bacteriei la antigenele din grupa sanguină. Interesul mare
pentru grupele de sânge provine din conștientizarea faptului că antigenele de tip sanguin sunt
componente importante în procesul de maturizare și control al celulelor; de exemplu, apariția
sau dispariția antigenelor de tip sanguin este un semn distinctiv al afecțiunilor maligne în
numeroase tipuri de cancere. Genele sistemului ABO codifică glicoziltransferaza cu trei alele
principale (A,B și O) cu specificități diferite de substrat (Reid et al. 2004). Antigenii grupelor
sanguine se găsesc pe suprafața globulelor roșii și în numeroase alte țesuturi din corp. Pentru
o varietate de tipuri de tumori, antigenele grupului de sânge exprimate pe suprafața celulelor
maligne au fost diferite de antigenele exprimate pe celulele normale (Hakomori et al. 1999).
Antigenele grupului sanguin de pe suprafața celulelor canceroase modifică motilitatea
celulelor, sensibilitatea la apoptoză și imunitate, influențând astfel inițierea și răspândirea
cancerului (Le Pendu et al. 2001). Decenii la rând, s-au efectuat studii pentru a evalua
asocierea dintre grupurile sanguine ABO și incidența cancerului. Un grup de cercetători
chinezi a publicat în 2014 o sinteză metaanaliză bazată pe 89 studii (82 studii de caz-control,
7 studii de cohortă) din 30 de țări, publicate între 1953 și 2013, incluzând 30 de publicații
despre cancer, implicând100554 cazuri de cancer (Zhang et al,2014).
Frecvențele grupurilor sangvine variază la nivel global cu grupa OI, a cărui frecvență este
mare la populațiile indigene din America Centrală și de Sud, urmată de grupa AII, mai
frecventă în Europa Centrală și de Est, apoi grupa BIII, mai frecventă în China și India și
grupa ABIV, care este mai frecventă în Japonia, China și Coreea . Pentru cancer în general,
rezultatele au arătat că pacienții cu grupa de sânge AII prezintă un risc semnificativ mai mare
comparativ cu grupele de sânge OI, BIII și ABIV și aceia cu grupa sanguină OI au prezentat
un risc semnificativ scăzut din totalul cazurilor de cancer, comparativ cu grupele AII, BIII și
ABIV. Au fost găsite rezultate asemănătoare atât la formele frecvente de cancer cât și la
forme rare de cancer (Zhang et al. 2014).
I.2. Sistemul sanguin ABO și incidența cancerului aparatului respirator
Cancerul laringian poate fi prevenit în mare măsură prin controlul factorilor de risc
comportamentali, cum ar fi consumul de alcool și fumatul. Infecția cu papilomavirus uman a
fost de asemenea asociată semnificativ cu riscul de cancer laringian. Este important faptul că
unii pacienți fără acești factori de risc prezintă un carcinom laringian deosebit de agresiv.
Astfel de cazuri mandatează investigarea altor posibili factori predispozanți, cum ar fi grupul
de sânge ABO.
Un total, de 1260 de pacienți cu cancer laringian care au primit tratament curativ la Centrul de
Cancer al Universității Sun Yat-sen (China) în perioada ianuarie 1993 - decembrie 2009 au
fost identificați pentru studiu. Dintre aceștia, 1226 erau bărbați, iar 34 erau femei. Vârsta a
fost cuprinsă între 22 și 90 de ani. Un total de 747 pacienți au prezentat boala în stadiul I-II,
iar 513 au prezentat boala în stadiul III-IV. 885 de pacienți au prezentat cancer laringian
glotic, 331 au prezentat cancer laringian supraglotic și 44 au avut cancer laringian subglotic.
În plus, 808 de pacienți nu consumaseră niciodată alcool, în timp ce 452 pacienți
consumaseră.Acest studiu a evidențiat un risc crescut de cancer pancreatic în rândul
persoanelor din grupa de sânge BIII 347 de pacienți (27,5%) aveau grupa AII, 332 aveau
grupul sanguin BIII (26,4%), 101 aveau ABIV (8,0%) și 480 aveau grupa sanguină OI
(38,1%).

4
Patru studii cuprinzând 1561 de cazuri de cancer au investigat relația dintre cancerul
pulmonar și grupurile de sânge. Toate studiile au arătat un risc scăzut al cancerului pulmonar
pentru grupa de sânge BIII față de restul grupelor de sânge (Zhang et al. 2014).
I.3. Sistemul sanguin ABO și incidența cancerului tubului digestiv și glandelor anexe
Termenul de cancer oral se referă, în general, la carcinomul mucoasei orale. Cancerul oral are
etiologie diversă și este asociat semnificativ cu factorii de risc ai stilului de viață al
individului, în special utilizarea cronică a tutunului, a alimentelor picante, alcoolului și
fumatului. Multe studii au indicat faptul că factorii genetici au, de asemenea, o influență
importantă asupra etiologiei cancerului. Unii cercetători au studiat relația dintre grupurile de
sânge ABO și cancerul oral. Posibilitatea de asociere între grupurile sangvine ABO și
malignitatea orală a fost cercetată prima dată în 1921. Abia după 30 de ani, Aird et al. (1953)
și Walter (1956) au raportat o asociere strânsă între cancerul gastric și grupul de sânge AII
(Jaleel and Nagarajappa, 2012).
În India, studiile efectuate au arătat că persoanele cu grupa sanguină AII au predispoziție
pentru cancerul oral. Într-un studiu al incidenței grupurilor de sânge ABO în cazurile de
cancer oral din districtul sudic Kanara din India, s-a constatat o sensibilitate crescută la
cancerul oral în rândul persoanelor cu grupa sanguină AII. Protecția împotriva cancerului oral
a fost mai mare pentru grupa sanguină OI, urmată de grupul sanguin ABIV și BIII (Jaleel and
Nagarajappa, 2012).
Studiul s-a realizat la Institutul de Oncologie Memorial Kidwai (KMIO) din Bangalore
(India), pe 235 de pacienți, cuprinzând 77 de bărbați și 158 de femei, diagnosticați
histopatologic cu cancer oral pe o perioadă de 2 luni. Datele privind detaliile personale ale
pacientului, grupele de sânge și obiceiurile orale au fost obținute din foile de observație din
spital.
S-a constatat că persoanele cu grupa sanguină AII au avut de 1,46 ori mai mare risc de a
dezvolta cancer oral în comparație cu alte grupuri de sânge. Riscul relativ a fost de 1,19
pentru persoanele cu grupa sanguină BIII și 0,90 pentru persoanele cu grupa sangvină ABIV.
Riscul relativ pentru persoanele cu grupa sanguină OI a fost de 0,66, ceea ce a fost statistic
semnificativ (Jaleel and Nagarajappa, 2012).
Majoritatea cazurilor de cancer oral (54%) au fost găsite în grupa de vârstă de 40-59 ani,
indiferent de grupul de sânge pe care îl aveau. Foarte puține cazuri au fost observate la
celelalte grupe de vârstă, adică 21-39 ani și peste 60 ani.
În urma studiului a reieșit că factorul determinant în majoritatea cazurilor de cancer oral
(adică 80%) era obiceiul pacienților de a mesteca tutun. Fumatul și consumul de alcool au fost
cauze întâlnite la mai puțini pacienți.Când a fost studiată distribuția cazurilor de cancer oral,
s-a observat că mucoasa bucală a fost afectată în majoritatea cazurilor (68%), urmată de limbă
(12%), și buză (1%) (Jaleel and Nagarajappa, 2012).
Trei studii au furnizat date privind cancerul faringian, în total 1872 de cazuri, toate
efectuate în Asia. Rezultatele au arătat că riscul de apariție al cancerului faringian pentru
grupa sanguină AII a fost semnificativ mai mare față de celelalte grupe, iar pentru grupa
sanguină OI, riscul a fost semnificativ mai scăzut. (Zhang et al. 2014).
În urma acestei meta-analize sistematice privind grupele de sânge ABO și cancer, a reieșit că
grupa de sânge AII e asociată cu un risc crescut de cancer și în funcție de tipul de cancer
astfel: cancer gastric (18%), cancer de pancreas (23%), cancer de sân (12%), cancer ovarian
(16%), și cancer nasofaringian (17%). Grupul de sânge OI a fost asociat cu un risc scăzut de
cancer (Zhang et al. 2014).
Au fost șase studii despre cancerul esofagian și grupurile de sânge, toate studiile au indicat că
sângele cu grupa BIII a fost un factor de risc al cancerului de esofag, dar numai un singur
studiu a fost statistic semnificativ. Analiza generalizată a constatat că riscul de cancer de
esofag pentru grupa sanguină BIII a fost semnificativ mai mare decât grupurile de sânge non-
5
B (Zhang et al,2014).
Un total de 36 de studii (incluzând 31 783 cazuri de cancer) au investigat asocierea dintre
cancerul gastric și grupul de sânge ABO, incluzând 35 studii de caz și control,1 studiu de
cohortă. Șapte studii au fost efectuate în Asia și 29 au fost efectuate în Europa. În majoritatea
studiilor a fost raportată o asociere între cancerul gastric și grupa sanguină AII (Zhang et al,
2014).
Cancerul gastric este al cincilea cel mai frecvent diagnosticat cancer și cea de-a treia cauză
principală de deces prin cancer la nivel mondial, cu aproximativ 1.033.701 de cazuri noi și
782.685 de decese în 2018. Factorii de risc pentru cancerul gastric includ infecția cu
Helicobacter pylori, fumatul, consumul de alcool și consumul de alimente sărate; cu toate
acestea, acești factori de risc stabiliți ar putea explica doar o parte din cazuri.
În cazul unui studiu de caz-control pe un număr de 4932 pacienți diagnosticați cu acest tip de
cancer, analizele făcute au validat asocierea grupului sanguin A cu risc de cancer gastric și au
sugerat că grupul de sânge AB a fost, de asemenea, asociat cu riscul de cancer gastric.
Investigațiile funcționale sunt justificate pentru elucidarea mecanismului exact al grupărilor
sangvine ABO în carcinogeneza gastrică. În comparație cu grupul sanguin OI, ambele grupuri
de sânge AII și ABIV au fost asociate cu un risc crescut de cancer gastric (Mao et al. 2019).
Cancerul colorectal este cel de-al treilea cel mai frecvent diagnosticat cancer la bărbați și al
doilea cel mai frecvent la femei. În fiecare an, mai mult de 1,2 milioane de cazuri noi de
cancer colorectal sunt diagnosticate în întreaga lume. În ultimele trei decenii, s-au înregistrat
evoluții și progrese substanțiale în screeningul, diagnosticul, stadializarea și tratamentul
acestei afecțiuni neoplazice. Cu toate acestea, în întreaga lume, rata mortalității în cancerul
colorectal este de aproape 33% (Jemal et al, 2011).
O mai bună înțelegere a factorilor de mediu predispozanți și genetici ai cancerului colorectal
ar putea îmbunătăți prognozele pacienților și ar putea oferi terapii mai adecvate.
Un total de opt studii au raportat asocierea între cancerul colorectal și grupele de sânge având
la bază 6931 cazuri de cancer, dintre care 7 au fost studii de caz-control și 1 a fost un studiu
de cohortă. S-a observat un risc scăzut de cancer colorectal pentru persoanele cu grupa
sanguină OI (Zhang et al. 2014).
Au fost realizate puține studii care au evaluat rolul sistemului ABO în carcinomul
hepatocelular (HCC). Într-un grup de 6275 pacienți chinezi cu hepatică cronică cu virus B,
pacienții de sex masculin cu grupa AII au prezentat un risc crescut de a dezvolta HCC
comparativ cu cei cu grupa de sânge OI; un risc crescut a fost, de asemenea, observat la
bărbații cu grupa sanguină BIII, cu toate acestea, la pacienții de sex feminin, cei cu tipuri de
sânge B sau AB au avut risc scăzut de HCC. Un studiu separat din Taiwan a constatat că
femeile cu grupul sanguin AII au prezentat un risc crescut de a dezvolta cancer la ficat
(Rummel and Ellsworth, 2016).
Un total de 13 studii (12 studii de caz-control și 1 studiu de cohortă) a furnizat date despre
cancerul pancreatic cuprinzând 8068 de cazuri. Grupa sanguină AII prezintă un risc mult mai
mare de cancer pancreatic în comparație cu celelalte grupe. Grupa sanguină OI a înregistrat
cea mai mică incidență a cancerului pancreatic (Zhang et al. 2014).
Un studiu efectuat în Italia (Vioque et al.1991) a evidențiat un risc crescut de cancer
pancreatic în rândul persoanelor din grupa de sânge BIII și, de asemenea, un studiu de cohortă
din SUA (Wolpin et al. 2009) a evidențiat un risc crescut pentru persoanele care aveau grupa
de sânge BIII, urmată de grupele AII și ABIV, comparativ cu OI. Asocierea dintre grupul de
sânge și riscul de cancer pancreatic nu a fost semnificativ modificată statistic de alți factori de
risc cunoscuți pentru cancerul pancreatic, incluzând vârsta, sexul, fumatul, IMC sau
activitatea fizică (Wolpin et al. 2009).
I.4. Sistemul sanguin ABO și incidența cancerului sistemului nervos

6
 Studiul sistemic al tumorilor sistemului nervos central (SNC) a început când Baily și
Cushing și-au început studiile la începutul anilor 1920. Multe rapoarte au sugerat că atât
incidența cât și tipul neoplaziei intracraniene sunt supuse unor variații geografice și rasiale
considerabile. Cunoașterea particularităților acestor leziuni ar contribui, prin urmare, la
identificarea posibililor factori de risc.
Studiul a fost efectuat la secțiile de hematologie și histopatologie din cadrul Departamentului
de Patologie al JSS Medical College din Mysore, India. Acesta a fost un tip de studiu analitic
efectuat pe o perioadă de 2 ani și 8 luni din ianuarie 2009 până în august 2011. Au fost
analizate o sută patruzeci și șapte de cazuri (Kumarguru et al. 2017).
S-au observat leziuni neoplazice ale SNC la toate grupele de vârstă, de la vârsta de patru zile
până la 88 de ani, statistic semnificative la pacienții cu vârsta de 70 de ani. Leziunile au fost
ușor predominante la bărbați cu un raport bărbat/femeie de 1,01:1. Leziunile neoplazice SNC
au fost mai frecvente în regiunea intracraniană (82,31%) decât în regiunea măduvei spinării
(17,68%). Regiunea frontală (17%) a fost cea mai frecventă zonă craniană implicată.
Regiunea cervicală (3,4%) a fost cea mai frecventă zonă afectată a măduvei spinării
(Kumarguru et al. 2017).
În studiul de față, grupul sanguin OI a fost cel mai frecvent în majoritatea categoriilor de
leziuni, cu excepția leziunilor metastatice și a tumorilor hematopoietice. Au fost observate
tumori metastatice și tumori hematopoietice la pacienții cu grupa sanguină A și B (Kumarguru
et al. 2017).
Pentru celelalte grupe de sânge o asociere semnificativă a fost găsită între craniofaringiom,
astrocitoame, meningioame și grupa de sânge AII. Frecvență semnificativ mai mare de
meduloblastom a fost găsit la pacienții cu grupa de sânge BIII (Kumarguru et al. 2017).
Pe baza observațiilor studiului, se poate sugera că grupul de sânge ABO poate fi asociat cu
neoplasme primare ale SNC și leziuni metastatice. Se poate sugera ipoteza probabilă că o
modificare a caracteristicilor antigenelor grupului sanguin ABO pe suprafața celulei de
origine, sub influența fie a factorilor de mediu, fie a factorilor genetici, poate determina
procesul de dezvoltare a tumorilor. Acest mecanism poate opera atât în leziunile primare
neoplazice cât și în leziunile metastatice ale SNC la persoanele sensibile genetic.
Pe lângă faptul că sunt exprimate pe eritrocite, antigenele grupului sanguin ABO sunt
exprimate pe diferite celule în diferite țesuturi umane, incluzând celule epiteliale, celule
endoteliale vasculare și neuroni .
Glioblastomul (GB) este o tumoare cerebrală malignă care duce, de obicei, la moarte.
Cohorta de studiu a constat din 115 pacienți diagnosticați cu GB la Spitalul Universitar King
Abdullah (KAUH), Iordania, între 2004 și 2015. Criteriile de diagnosticare au inclus
constatări clinice și radiologice, precum și dovezi histopatologice fără echivoc.
Informații despe datele pacienților, incluzând vârsta, sexul, grupul de sânge ABO și factorul
Rh, au fost colectate din evidența spitalului.
A existat o asociere semnificativă între distribuția antigenelor grupului sanguin ABO și
incidența glioblastomului. Analiza a arătat că persoanele cu grupa A au avut un risc mai mare
decât cea preconizată de a dezvolta glioblastom, în timp ce persoanele cu grupul O au avut o
șansă mai mică decât cea preconizată. În acest studiu,s-a demonstrat că, în Iordania,
persoanele cu grupa AII au un risc crescut de a dezvolta glioblastom, în timp ce persoanele cu
grupul OI au un risc redus. Aceste constatări sugerează că distribuția antigenelor grupului
sanguin ABO este asociată cu un risc de tumori cerebrale și poate juca un rol important în
dezvoltarea lor. Cu toate acestea, sunt necesare alte investigații clinice și experimentale pentru
a confirma această asociere (Allouh et al. 2016).
Un studiu, deasemenea, a detectat o frecvență mai mare a grupului A și o frecvență
mai mică a grupului O, la pacienții cu GB din Polonia (Allouh and colab. 2016). Într-un alt
studiu s-a raportat că cel mai frecvent grup de sânge la pacienții cu GB din Turcia a fost

7
grupul A. Cu toate acestea, nu a existat o diferență semnificativă în distribuția antigenelor
grupului sangvin cu cea a populației în general, dat fiind faptul că grupul A este cel mai
frecvent grup de sânge al populației din Turcia. Discrepanțele dintre aceste constatări se
datorează variațiilor tipului și mărimii populațiilor de studiu (Allouh et al. 2016).
I.5. Sistemul sanguin ABO și incidența cancerului tegumentar
Grupele de sânge și incidența cancerului de piele a fost examinată într-un studiu
prospectiv utilizându-se două cohorte mari în SUA, incluzând melanomul, carcinomul cu
celule scuamoase (SCC) și carcinomul bazocelular (BCC). S-au urmărit participanții la studiu
(70 650 asistente medicale de sex feminin și 24 820 de profesioniști din domeniul sănătății de
sex masculin) cu diagnosticul de cancer de piele, începând cu anul 1976 pentru femei și
1986 pentru bărbați până în anul 2006. Timpul mediu de urmărire a fost de 27 ani pentru
femei și de 17 ani pentru bărbați. Între momentul inițial și 2006, 685 de participanți au
dezvoltat melanom, 1533 de participanți au dezvoltat SCC, iar 19.860 de participanți au
dezvoltat BCC (Xie et al. 2010).
Cancerul de piele este cea mai frecventă malignitate și reprezintă aproximativ jumătate din
toate cazurile de cancer din Statele Unite. În fiecare an mai mult de 1 milion de cazuri de
cancer de piele sunt diagnosticate în această țară. Au existat aproximativ 11.590 de decese
cauzate de cancerul de piele în 2009. Factorii de risc ai cancerului de piele includ expunerea
la lumină ultravioletă, vârsta, sexul, susceptibilitatea genetică și factorii constituționali, de
exemplu, culoarea pielii, culoarea părului și reacția cutanată la expunerea la soare. Există trei
tipuri de cancer de piele: melanomul, carcinomul cu celule scuamoase (SCC) și carcinomul
bazocelular (BCC) provenind din trei tipuri majore de celule din epidermă.
S-a observat că grupele de sânge non-O (AII, BIII și ABIV) au fost semnificativ asociate cu
un risc scăzut de cancer de piele. În comparație cu participanții cu grupa sanguină O,
participanții cu grup sanguin non-O au prezentat un risc scăzut a SCC de 14% și un risc scăzut
4% de dezvoltare a BCC (Xie et al. 2010).
Multe studii anterioare au raportat o asociere între grupul de sânge ABO și riscul de diferite
forme de cancer, în special cancerele epiteliale. Un studiu care a utilizat aceleași două cohorte
a arătat o asociere între tipul de sânge ABO și riscul de apariție a cancerului pancreatic. În
acest studiu, în comparație cu participanții cu grupa sanguină O, cei cu grupe de sânge A, AB
sau B aveau mai multe șanse de a dezvolta cancer pancreatic. Un alt studiu efectuat a sugerat
că prezența antigenului B a fost asociată pozitiv cu riscul de apariție a cancerului ovarian
epitelial, în timp ce grupul de sânge A nu a fost asociat cu riscul apariției acestui tip de cancer
(Xie et al. 2010).
I.6. Sistemul sanguin ABO și incidența cancerului mamar
Cele 11 studii privind cancerul de sân (10 studii de caz-control și un studiu de cohortă)
toate efectuate în Europa, au inclus 11 460 de cazuri. S-a înregistrat un risc crescut de cancer
de sân pentru grupa sanguină A și un risc scăzut pentru grupa sanguină OI (Zhang et al.
2014).
I.7. Sistemul sanguin ABO și incidența cancerului organelor genitale și glandelor anexe
Un studiu realizat pe un grup de 300 de femei în Japonia cu diagnosticul de cancer de
col uterin, grupul de sânge AII a fost cel mai frecvent; această relație a fost de asemenea
observată la pacientele din Delhi, India (Rummel and Ellsworth, 2016).
Au fost raportate 7 studii de date despre cancerul ovarian implicând 9956 de cazuri.
Grupa de sânge AII a fost asociată cu un risc crescut de apariție a cancerului ovarian și grupa
sanguină OI s-a asociat cu risc scăzut (Zhang et al. 2014).
I.8. Sistemul sanguin ABO și incidența leucemiei
Leucemia sau cancerul de sânge este cunoscut ca cel de-al cincilea tip de cancer la
nivel mondial și reprezintă 8% din totalul cancerelor.

8
Această boală este, de asemenea, cunoscută sub numele de cancerul copiilor, deoarece
aproximativ 15% dintre copiii cu vârsta sub 15 ani sunt afectați de această maladie.
În acest studiu, 424 de pacienți ce erau diagnosticați cu cancer de sânge în secțiile de
hematologie și oncologie din Spitalul Shariati au fost studiați în perioada septembrie 2007 -
2008 în Teheran.
În ansamblu, raportul de cancer la bărbați a fost mai mare decât la femei (61-39%).
Grupul de sânge cu Rh pozitiv a fost mai frecvent decât grupul de sânge cu Rh negativ în
toate cazurile de cancer. În total, 80,43% din probe au avut grup de sânge cu Rh +.
Incidența cancerelor din rândul grupurilor de sânge AII și OI a pacienților a fost mai mare
decât din celelalte grupuri de sânge. Incidența cancerului de sânge a fost mai mare la
grupurile cu vârsta cuprinsă între 15-30 ani și 30-45 de ani (Zand et al. 2010).
Statisticile publicate în lume sugerează o incidență mai mare a cancerului la grupele de sânge
OI și AII cu Rh +, care sprijină rezultatele actuale. Prin urmare, persoanele cu grupa sanguină
AII Rh + și OI Rh+ prezintă potențial mai mare pentru dezvoltarea diferitelor tipuri de
cancere de sânge (Zand et al. 2010). Dovezile sugerează că, în general, persoanele cu grupa de
sânge AII sunt mai predispuse la leucemie. Această tendință este deosebit de puternică pentru
o varietate mai rară a grupei de sânge A (A2A) și a leucemiei limfocitare cronice asociate. În
mod similar, grupa de sânge OI pare să ofere un grad de rezistență mai ales în cazul leucemiei
acute. Această protecție este cea mai cunoscută în rândul femeilor cu grupa sanguină OI. Din
acest motiv, unii cercetători au sugerat că ar putea exista o genă în apropierea locusului genei
ABO de pe cromozomul 9, care protejează relativ femeile din grupa de sânge OI împotriva
leucemiei acute. Boala Hodgkin se întâlnește mai frecvent la pacienții cu grupa de sânge OI
(Janardhana et al. 1991).
În comparație cu Europa, valorile ratelor de prevalență privind cancerul în țara noastră
sunt mai mici, deși înregistrează valori mai mari an de an (Cristea et al. 2016).
În ceea ce priveşte incidenţa pentru ambele sexe, pe primul loc se află cancerul pulmonar,
urmat de cancerul mamar, de prostată, de vezică urinară si cel gastric. Dacă ne referim la
incidenţa pe sexe, pe primul loc pentru sexul masculin se află cancerul pulmonar, urmat de cel
de prostată, vezică urinară, stomac şi hepatic, iar pentru femei cancerul mamar, pulmonar, de
corp uterin (endometrial) şi ovarian. În România nu s-au făcut studii privind grupele de sânge
și incidența cancerului.
Dupa frecvență, repartiția pe grupe sanguine a populației țării noastre se prezintă astfel: 33%
grupa O; 43% grupa A, 16% grupa B si 8% grupa AB (Hălmagi and Bichiș, 2015).

Capitolul II
II.Aspecte teoretice cu privire la sistemele de grup sanguin
Denumirea grupelor sanguine este dată de antigene, structuri tridimensionale care fac
parte din membrana celulară a eritrocitelor şi au o stuctură chimică complexă (atât glucidică,
cât și lipidică sau protidică). Sistemele de grup sanguin au fost descoperite pe rând începând
cu anul 1900, până în prezent cunoscându-se mai mult de 30 de sisteme cu peste 600 de
antigene. Unele sunt de natură glucidică, cum ar fi sistemele ABO, Rh și Lewis, care la
capetele terminale glicoproteice sau glicolipidice posedă antigenii. Altele, de natură peptidică
reprezintă expresia directă a genelor și sunt ancorate în membrana eritrocitelor. Pe lângă
sistemul de grup sanguin ABO, sistemul Rh, sistemul Lewis, importante sunt și sistemele
Kell-Cellano, Duffy, MNS, Kidd, P, sistemul HLA și HPA (Hălmagi and Bichiș, 2015) .

II.1 Sistemul de grup sanguin ABO

Cele mai cunoscute grupe sanguine sunt cele ale sistemului ABO și ale sistemului Rh.
Clasificarea grupelor sanguine din sistemul ABO se bazează pe prezența sau absența de pe
membrana eritrocitelor a unuia sau a ambelor antigene A și B specifice. Sistemul ABO

9
cuprinde 4 grupe de sânge: grup O, grup A, grup B și grup AB. Vom întâlni denumirile OI,
AII, BIII, ABIV. (Niculescu et al. 2014)

II.1.1. Aglutinogenele sistemului ABO

Genele care au rolul de a coordona formarea antigenelor de sistem de grup sanguin
ABO se găsesc pe cromozomul 9, iar cele pentru Rh sunt situate pe cromozomul 1 (Apăteanu
et al. 1977).
Din punct de vedere biochimic sunt deosebiri în compoziția sângelui. Eritrocitele se
deosebesc prin prezența sau absența pe suprafața lor a unor substanțe chimice complexe
numite antigene (aglutinogene), iar în plasmă se remarcă prezența anticorpilor (aglutinine),
care acționează asupra aglutinogenelor, dupa reacția antigen-anticorp. Pe eritrocite se pot găsi
două aglutinogene – A și B.
Cele două antigene, A și B sunt prezente încă din timpul vieții intrauterine. Se află nu numai
pe eritrocite, ci și pe celelalte celule sanguine, leucocite și trombocite, în salivă sau lapte. De
asemenea, prezența lor a fost identificată în țesuturi, organe și umori, ceea ce explică
importanța în grefe sau transplanturi de organe (Storry and Olsson, 2009).
Grupările glucidice ale glicoproteinelor membranei globulelor roșii au rol important în
determinarea specificității de grup sanguin.
Substanța H reprezintă substratul asupra căruia acționează genele A sau B pentru a genera
antigenele din sistemul ABO: A, B, H. Antigenul H, recunoscut de anticorpii anti-H, nu este
specific doar eritrocitelor de grup O (Hălmagi and Bichiș, 2015).
Antigenul H se găsește pe eritrocite încă de la naștere, indiferent de grupa sanguină, dar scade
cantitativ în favoarea antigenelor A și B.
Specificitatea antigenică de grup sanguin OI este conferită de L-fucoză. Grupul sanguin AII
are o genă ce codifică sinteza glicozil-transferazei, enzimă ce adaugă N-acetil-D-
galactozamina, la galactoza preterminală a moleculei H. De aceea, specificitatea antigenică a
eritrocitelor de grup A este conferită de trizaharidul N-acetil-galactozamină, galactoză şi L-
fucoză.
Indivizii de grup B au o genă ce adaugă D-galactoza, în loc de N-acetil galactozamină la
galactoza preterminală a moleculei H, având un determinant antigenic format din două resturi
terminale de D-galactoză şi L-fucoză (Grigore Mihăescu, 2001).
Cercetarea enzimelor de grup este importantă pentru o corectă determinare a grupei sanguine
în anumite situații patologice.
Imunogenetic s-a dovedit ca antigenele A și B nu sunt produsul direct al genelor, ci genele
codifică producerea unor enzime specifice (transferaze) care adaugă la o substanță de bază
glucidul specific grupei. În anumite situații patologice, cercetarea enzimelor serice poate duce
la elucidarea grupei sanguine. Astfel, la unii bolnavi de grupă sangvină AII cu cancer de colon
și suprainfecții cu Escherichia coli, printr-o dezacetilare bacteriană se pierde un radical N-
acetil, eritrocitele devenind sensibile la anticorpi cu specificitatea anti-B. Antigenul respectiv
este un antigen B „câștigat”. Lipsa enzimei serice specifice grupului A (D-galactozamina
transferaza) demonstrează că genetic persoana respectivă nu posedă antigenul B. Acest
fenomen este doar temporar și durează numai pe durata de viață a eritrocitelor care au suferit
acțiunea acestei enzime bacteriene.
Deasemenea în cursul unor leucemii sau în boala Hodgkin pot să apară alterări ale
antigenelor eritrocitare, în sensul slăbirii lor sau chiar al apariţiei unui nou antigen numit
"antigen câştigat sau pseudoantigen" (Hălmagi and Bichiș, 2015).
La testarea antigenilor sistemului ABO cu seruri standard pot apărea dificultăţi dependente de
modificarea determinantelor prezente pe membrana eritrocitară. La persoanele aparent
sănătoase s-a constatat heterogenitatea antigenului A. S-a stabilit că există două subclase mai
importante de antigen A: A1şi A2 ceea ce a sugerat existenţa respectivelor subgrupe sangvine.

10
Aceasta determină, că și grupa AB să fie subîmpărțită în A1B și A2B. Determinarea
subgrupelor trebuie să se facă cu seruri specifice anti A1 și anti A2 ( Hălmagi and Bichiș,
2015).

II.1.2 Aglutininele sistemului ABO

Plasma sanguină conține două aglutinine α și ß. Aglutinina α aglutinează și hemolizează
eritrocitele care conțin aglutinogenul A, numindu-se și aglutinina anti-A. Aglutinina ß
aglutinează și hemolizează eritrocitele care conțin aglutinogenul B, numindu-se și aglutinină
anti-B.
Anticorpii (aglutininele) sistemului ABO sunt anti-A, anti-B și combinația lor, anti-AB.
Natura chimică a acestora este cunoscută, fiind proteine specifice (globuline) care
reacționează cu antigenele. Ei sunt fie de tip natural - apărut fără o stimulare antigenică;
fie de tip imun - care apar în urma unei stimulări.
Anticorpii naturali apar la toate persoanele la care antigenul omolog este absent, dar ei
nu sunt bine dezvoltați la naștere. În serul nou-născutului se găsesc anticorpii mamei
(transplacentar), de aceea pot apare discordanțe la determinarea grupului sanguin prin cele
două metode, serică și globulară. Anticorpii se dezvoltă natural după luna 5-6 de viață,
atingând maximul în jurul vârstei de 5-10 ani. Există situații când pot prezenta un titru mai
mic, la vârstnici sau în condiții patologice: boala Hodgkin, leucemie limfatică cronică , a/
hipogamaglobulinemii, terapie imunosupresivă, mielom, transplant medular. Imunoglobuline
IgM reprezintă forma sub care se gãsesc anticorpii naturali ai grupelor sanguine (au moleculă
mare) (Hălmagi and Bichiș, 2015).
Indivizii cu grupa O produc atât anticorpi anti-A cât și anticorpi anti-B (au în ser
aglutinine α și ß). Oamenii din grupa AB nu posedă anticorpi naturali în sistemul ABO.
Aglutininele α și ß sunt capabile să activeze cascada complementului când
reacționează aglutinina α cu antigenul A sau aglutinina ß cu antigenul B și să producă
hemoliza globulelor roșii atât în sângele pacientului cât și ,,in vitro” (testul de laborator).
Acest fenomen are loc când un pacient de grup B este transfuzat cu sânge grup A. În acest caz
aglutinina α recunoaște antigenul A de pe hematiile transfuzate, se cuplează cu acesta,
activează cascada complementului și produce liza hematiilor transfuzate. Activarea
complementului antrenează o hemoliză intra-vasculară cu eliberarea de hemoglobină liberă în
plasmă și plasma va căpăta o culoare roșie ,,lăcuită”, iar urina va fi închisă la culoare. Deci
prin legarea acestor anticorpi naturali anti-A și anti-B la suprafața hematiilor străine
incompatibile în sistemul ABO, se poate induce o reacție de hemoliză masivă de multe ori
fatală cu distrugerea în proporție crescută a hematiilor incompatibile (Hălmagi and Bichiș,
2015).
Anticorpii imuni anti-A sau anti-B apar în special la persoanele de grup O, care pe lângă
anticorpii naturali anti-A și anti-B, de tip IgM, produc, în urma unei stimulări antigenice, prin
alimente, din mediu sau prin sarcină, și anticorpi de tip IgG, anti-A sau/și anti-B imuni.
Anticorpii anti-A și anti-B de la grupul O, conțin o mai mare cantitate de imunoglobulină Ig G
decât cei de la grupul A sau B (Storry and Olsson, 2009).
Fenotipul Bombay este un fenotip rar în care antigenele A, B și H lipsesc complet, dar în ser
prezintă anticorpi anti-A, anti-B și anti-H. Deși dă reacții de grupă similare cu grupul O, nu
poate fi transfuzat decât cu hematii din sânge cu fenotip Bombay (atenție la persoane de
origine indiană) (Grigore Mihăescu, 2001).

II.2 Sistemul Rh
Factorul Rhesus este din punct de vedere clinic cel mai important sistem de sânge
bazat pe proteine. Cu 49 de antigeni descriși până acum, este cel mai mare dintre cele 30 de
sisteme de sânge. Numărul neobișnuit de mare de antigeni Rhesus se datorează bazei sale

11
genetice complexe. Antigenii sunt localizați pe două proteine Rhesus - RhD și RhCE - și sunt
produse prin diferențe în secvențele lor de proteine. Spre deosebire de proteinele altor grupe
de sânge, proteinele de rhesus sunt exprimate numai pe membranele eritrocitelor (Flegel,
2007).
Cinci antigene ale sistemului Rh sunt mai importante: D, C, E, c, e.
Termenii Rh pozitiv și Rh negativ se referă doar la antigenul D. Antigenele sistemului Rh
sunt situate numai pe eritrocite şi sunt complet dezvoltate la naştere. Cel mai imunogen este
antigenul D, care din punct de vedere structural este un mozaic antigenic alcătuit din mai
multe fragmente care în mod normal se transmit în bloc. Indivizii care posedă pe eritrocit
antigenul D sunt numiţi Rh pozitivi, cei care nu au antigenul D sunt consideraţi Rh negativi.
Antigenul D este cel mai imunogen antigen al sistemului Rh şi în consecinţă este cel mai
important în transfuzie, când trebuie să ne asigurăm că pacienţii cu Rh Negativ nu vor fi
transfuzaţi cu sânge Rh Pozitiv. Transfuzia cu D pozitiv la un pacient cu D negativ poate duce
la formarea de anticorpi anti-D, iar la o noua transfuzie D-pozitiv, la reacţie transfuzională
severă (Hălmagi and Bichiș, 2015).
Anticorpii anti-D apar doar în urma unei stimulări antigenice prin sarcină sau transfuzie, în
general la un interval de 1 lună - 6 luni de la stimulare. Ei pot trece bariera feto-placentară şi
pot produce boala hemolitică a nou-născutului.
Sunt activi la 37ºC şi se evidenţiază cu precădere în mediu care potenţează reacţia (test
antiglobulinic, test enzimatic). Produc hemoliză extravasculară, dar nu activează
complementul.
Antigenul D-slab este datorat prezenței unui număr mai mic de antigene pe eritrocit.
Caracteristici:
- Dă reacții de intensități diferite cu reactivi diferiți pentru testarea anti-D.
- Aglutinarea se va face cu întârziere existând diferențe față de testările anterioare.
În conduita transfuzională donatorul cu antigenul D-slab va avea Rh-ul pozitiv, iar primitorul
D-slab va avea Rh-ul negativ.
Precizarea grupului sanguin a unei persoane trebuie să conțină obligatoriu tipul de antigen
OAB și prezența sau absența factorului RH. Un exemplu : "grup AII, Rh (-) negativ".
Se știe că există patru grupe sanguine: O, A, B și AB. Dupa frecvența, repartiția pe
grupe sanguine a populatiei țării noastre se prezintă astfel: 34% grupa O; 41% grupa A,
19% grupa B si 6% grupa AB (Hălmagi and Bichiș, 2015).
Grupa sanguină este ereditară și rămâne neschimbată toată viața, oricare ar fi starea
organismului. Ea nu se schimbă nici după ce se face o transfuzie cu altă grupă de sânge,
bineînțeles compatibilă cu grupa inițială (Apăteanu et al, 1977).

II.3. Alte sisteme de grup sanguin

1.Sistemul KELL (K) – CELLANO (k)
Cuprinde patru antigene: K, k, Kpa şi Kpb, cel mai imunogenic fiind antigenul k. Peste 90%
din populaţie este k negativ. Anticorpul anti-k se află după sistemul ABO și Rh, în privința
implicării în reacțiile hemolitice posttransfuzionale și în boala hemolitică a nou-născutului
(Olsson et al. 2012).
Alte sisteme sanguine care au importanță mai ales în transfuzia sanguină sunt: sistemul Duffy,
sistemul Lewis, sistemul Kidd, sistemul MNS, sisteme de grup trombocitar, sisteme
granulocitare.

II.4 Tehnici de determinare a grupului sanguin și a Rh-ului

Tehnicile utilizate pentru determinarea grupului sanguin sunt:
a) tehnici clasice - macrometodă pe lamă/placă
- macrometodă în tub.

12
b) tehnici mai noi cum ar fi - tehnica în coloane de filtrare - gel sau bile (micrometode).
c) folosirea cartelelor impregnate cu reagenţi monoclonali specifici uscaţi
a) Determinarea grupei sanguine OAB prin macrometodă, tehnica pe lamă/placă se face prin
ambele metode: Beth –Vincent și Simonin (cap.III).
b)1.Determinarea grupelor de sânge prin determinarea antigenelor OAB eritrocitare -
micrometodă
Pentru metoda pe carduri (micrometodă) se realizează determinări imunohematologice prin
tehnica de aglutinare și gel-filtrare pe carduri cu microtuburi ( ex. Across system) ce conțin
un gel impregnat cu reactivul specific antigenului eritrocitar de determinat (anticorpi
monoclonali murini sau umani) test direct de grupaj ABO. Mai avem nevoie de sânge de la
pacient recoltat pe vacuumtainer cu EDTA, eprubete pentru diluții, centrifugă, pipete
automate, conuri de unică folosință, soluție de suspensie pentru hematii (ex. Sol.Across)
În cadrul secției UTS a Spitalului de Urgență Drobeta Turnu Severin, se folosește linia Across
system.
Pentru a determina grupa sanguină prin micrometoda în gel am procedat astfel:
-Am preparat 5% suspensie eritrocitară într-o eprubetă curată – se adaugă 25µl eritrocite în
0,5 ml soluție Across.
-Am centrifugat cardurile înainte de folosire.
-Am pipetat 10 µl 5% suspensie eritrocitară în microtuburile corespunzătoare, evitând
contactul conului pipetei cu pereții microtuburilor sau cu conținutul acestora.
-Am introdus cardurile la centrifugă 15 min.
Pentru metoda de aglutinare pe carduri o reacție pozitivă se validează numai dacă microtubul
de control este negativ. Reacția pozitivă se apreciază în funcție de dispersia aglutinatelor în
microtub – inel-în partea de sus a microtubului, indicând prezența antigenului eritrocitar
corespunzător. Reacție negativă este când hematiile neaglutinate sedimentează complet la
baza microtubului (avem buton în partea de jos a microtubulului). Ca grupa să fie validată,
microtubulul Ctl trebuie să fie negativ.
-Am scris pe card datele pacientului (nume și prenume, secția, F.O) și am consemnat grupa
sanguină obținută.
2.Determinarea grupelor de sânge prin determinarea aglutininelor din ser prin micrometodă
Pentru micrometodă se folosesc carduri ce conțin microtuburi cu un gel impregnat cu
reactivul specific aglutininelor din serul de determinat, fiind un test direct de grupaj ABO.
- Am adaugat 50 µl reactiv A1 în microtubul N/A1și 50 µl reactiv B în N/B.
- Am pipetat 50 µl ser sau plasmă în fiecare din aceste microtuburi.
- Am introdus cardurile la centrifugă.
Pentru metoda de aglutinare pe carduri o reacție pozitivă se validează numai dacă microtubul
de control este negativ. Reacția pozitivă se apreciază în funcție de dispersia aglutinatelor în
microtub - inel în partea de sus a microtubului, cea negativă - buton jos.
-Am scris pe card datele pacientului (nume și prenume, secția, F.O) și am consemnat grupa
sanguină obținută.
3.Determinarea factorului Rh prin micrometodă
Pentru metoda de aglutinare și gel-filtrare pe carduri cu microtuburi ce conțin un gel
impregnat cu reactivul specific antigenului eritrocitar de determinat (anticorpi monoclonali
murini sau umani) test direct de grupaj ABO și de determinare a Ag RH1( D) și a Ag RH
1,2,3 ( DCE), am preparat o suspensie de 5% hematii în mediu special de suspensie într-o
eprubetă curată (am adaugat 25µl eritrocite în 0,5 ml soluție Across).
- Am centrifugat cardurile înainte de folosire.
-Am pipetat 10 µl 5% suspensie eritrocitară în microtuburile corespunzătoare, evitând
contactul conului pipetei cu pereții microtuburilor sau cu conținutul acestora.
-Am introdus cardurile la centrifugă 15 min.

13
 O reacție pozitivă se validează numai dacă microtubul de control este negativ. Interpretarea
rezultatului în microtubul Rh1 (D) - Un rezultat pozitiv în microtubul Rh1(D) –inel în partea
de sus-indică prezența antigenului Rh1(D) pe suprafața hematiilor investigate. Prezența unui
buton în partea de jos a microtubulului indică absența antigenului.
4.Determinarea fenotipului Rhesus și Kell
Pentru determinarea fenotipului Rhesus și Kell se folosește metoda automatizată pe cartele cu
microtuburi ce conțin un gel impregnat cu reactivul specific antigenului eritrocitar de
determinat (profil fenotip Rhesus și antigen Kell).
- Am preparat 5% suspensie eritrocitară într-o eprubetă curată – se adaugă 25µl eritrocite în
0,5 ml soluție Across.
- Am centrifugat cardurile înainte de folosire.
- Am pipetat 10 µl 5% suspensie eritrocitară în microtuburile corespunzătoare, celor 5
antigene D, C, E,e, c și K evitând contactul conului pipetei cu pereții microtuburilor sau cu
conținutul acestora.
- Am introdus cardurile la centrifugă 15 min.
Pentru metoda de aglutinare pe carduri o reacție pozitivă se validează numai dacă microtubul
de control este negativ. Reacția este pozitivă dacă avem inel-în partea de sus a microtubului și
este negativă dacă avem buton în partea de jos a microtubulului (-).
c)Determinarea grupelor de sânge cu cartele Serafol.
Pentru determinarea grupelor de sânge la patul bolnavului se folosesc cartele de test
impregnate cu reagenţi monoclonali specifici uscaţi pentru verificarea identităţii grupului
sanguin. Cartelele Serafol ABO+D se folosesc în scopul verificării grupei de sânge chiar
înainte de efectuarea unei transfuzii sanguine (test la patul bolnavului). Testul confirmă
caracteristicile grupului sanguin ABO şi D ale pacientului ale cărui caracteristici au fost
determinate în prealabil şi asigură compatibilitatea dintre grupa sanguină a primitorului şi
sângele care urmează a fi transfuzat. În acest fel se pot depista eventuale erori. Testul se poate
efectua şi în cazul transfuziilor cu concentrat eritrocitar. Principiul testului: test de
hemaglutinare în scopul determinării antigenilor eritrocitari respectivi. Grupele sanguine din
sistemul AB0, respectiv factorul D din sistemul Rhesus se definesc pe baza prezenţei sau
absenţei antigenilor A, B, şi D din eritrocite. Dacă aceşti antigeni sunt prezenţi în eritrocite,
vor fi aglutinaţi prin anticorpii corespunzători (reacţie pozitivă). Anticorpii provin din culturi
de linii celulare stabile comportându-se ca și anticorpii monoclonali.
Reactivi adiţionali şi alte materiale necesare: soluție salină izotonă sau apă, pipete.
Material de testare: sânge venos recoltat ân eprubeta cu E.D.T.A.
Această metodă am realizat-o astfel:
- Am desfăcut folia şi am scos cartela.
- Am completat datele pacientului.
- Am aplicat picături de sânge pe suprafeţele de reacţie - câte o picătură (50 µl) din sângele
pacientului pe fiecare suprafaţă de reacţie dintr-un rând. Se adaugă câte o picătură de soluţie
salină izotonă sau de apă pe fiecare suprafaţă de reacţie (FIG.1).
Am observat dacă se produce aglutinare pe suprafeţele de testare şi am notat rezultatele pe
cartelă – Aglutinare = reacţie pozitivă – Lipsa aglutinării = reacţie negativă.
Am notat grupa de sânge pe cartelă.

14
 FIG. 1. Determinarea grupelor de sânge cu Cartela Serafol
Capitolul III
III. Materiale și metode
Studiul a fost realizat la Unitatea de Transfuzii Sanguine (U.T.S.) a Spitalului de
Urgență Drobeta-Turnu Severin în perioada octombrie – noiembrie 2018. Investigațiile au
fost realizate la un număr de 99 de pacienți internați la secția Oncologie, care au avut nevoie
de transfuzii sanguine.
Pentru fiecare pacient am realizat:
- determinarea grupei de sânge
- determinarea Rh
- preluarea următoarelor date din foile de observație: vârstă, sex, greutate, înălțime, mediu de
proveniență, fumător/nefumător, tensiune arterială, puls, grupa de sânge și Rh, diagnostic.
Tensiunea arterială și pulsul au fost măsurate în timpul internării, când pacienții cu afecțiuni
cardiace erau sub tratament antihipertensiv.
Biostatistic, datele colectate au fost analizate cu ajutorul programului Microsoft Excel.
III.1 Determinarea grupelor de sânge – metode de laborator
Pentru a determina grupa sanguină a pacienților am folosit cele două probe obligatorii, Beth-
Vincent şi Simonin, care se completează reciproc, iar rezultatul trebuie să fie identic. Aceste
două tehnici au fost realizate de două persoane diferite.
La final, am notat datele pacientului (nume, prenume, vârstă, sex, diagnostic, număr foaie
observație, secție) și grupa de sânge obținută în registrul de grupe sanguine al pacienților, din
cadrul U.T.S.
III.1.1.Determinarea grupelor de sânge prin determinarea antigenelor OAB eritrocitare
(Metoda directă - Beth-Vincent)
Această metodă, cunoscută și ca probă globulară sau eritrocitară, constă în amestecarea
eritocitelor primitorului cu serurile hemotest monoclonale standard O, A și B (anticorpii
monoclonali de tip IgM) ce produc aglutinarea directă, pe lamă, la temperatura camerei, a
antigenelor omoloage A, respectiv B.
Se folosește sânge venos ce se recoltează în vacuumtainer cu anticoagulant (E.D.T.A).
Sângele este recoltat de către asistentele din secția oncologie a Spitalului de Urgență,
Drobeta-Turnu Severin. Avem nevoie de următoarele materiale necesare:
- lame de sticlă curate și uscate
- pipetă automată cu vârfuri de unică folosință
- seruri hemotest monoclonale standard O, A și B
Am scos reactivii din frigider pe masa de lucru pentru a se adapta la temperatura
camerei cu aproximativ 30 min. înainte de a ne apuca de lucru
Pe o lamă de sticlă, am pus, de la stânga la dreapta câte o picătură de ser hemotest anti-AB, de
ser hemotest anti-B și o picătură de ser hemotest anti-A. Pe fiecare dintre ele am amestecat-o
cu câte o picătură de suspensie eritrocitară de cercetat, de 10-20 ori mai mică, pentru a evita
pseudoaglutinarea dată de fibrinogen.
Am amestecat fiecare picătură, făcând un cerc de aprox. 2 cm diametru, cu câte un colț de
lamă.
Am mișcat lent lama de sticlă, circular.
Am lăsat lama la temperatura camerei.
Citirea am făcut-o macroscopic după 3 minute.
Rezultate:
- când nu se produce aglutinare în niciunul dintre serurile test, sângele face parte din grupa
O(I) (FIG.2).

15
 FIG. 2. Grupa OI + (determinată prin metoda Beth-Vincent)

- când se produce aglutinare în picătura de ser hemotest anti AB și picătura de ser hemotest
anti-B sângele face parte din grupa B(III) (FIG.3)

FIG. 3. Grupa BIII (determinată prin metoda Beth- Vincent

- când se produce aglutinare în picătura de ser hemotest anti-AB și picătura de ser hemotest
anti-A sângele face parte din grupa A(II) (FIG.4).

FIG. 4. Grupa AII + (determinată prin metoda Beth-Vincent)

- când se produce aglutinare în toate picăturile de ser hemotest sângele face parte din grupa
AB(IV)(FIG. 5)

FIG. 5. Grupa AB IV (determinată prin metoda Beth-Vincent)

16
III.1.2 Determinarea grupelor de sânge prin determinarea aglutininelor din ser (Metoda
indirectă- Simonin)
Această metodă, cunoscută și ca probă serică, folosește hematii test O, A, B şi serul de
cercetat din eprubeta corect etichetată. Eprubeta cu sângele pacientului am centrifugat-o
înainte.
Pe o lamă de sticlă am pus 3 picături din serul de cercetat şi am amestecat astfel:
- picătura de ser de cercetat cu o picătură eritrocite test O;
- picătura de ser de cercetat cu o picătură eritrocite test A;
- picătura de ser de cercetat cu o picătură eritrocite test B;
- Am amestecat serul cu eritrocitele test cu câte un colț al unei lame de sticlă curată.
- Am aşteptat câteva minute (3 min.), mişcând uşor placa.
- Am observat prezenţa aglutinării.
Rezultate:
- când aglutinarea se produce în ultimile două picături omogenizate, serul de cercetat face
parte din grupa 0I (în serul de cercetat se află ambele aglutinine α și β);
- când aglutinarea se produce numai în ultima picătura de ser în care am pus eritrocite - test B,
serul aparţine grupei AII (aglutinogenul B s-a întâlnit cu aglutinina omoloagă β);
- când aglutinarea se produce numai în picătura de ser din mijloc în care am pus eritrocite -
test A serul aparţine grupei BIII (aglutinogenul A s-a întâlnit cu aglutinina omoloagă α);
- când aglutinarea nu se produce in nicio picătură de ser, serul aparține grupei de sânge ABIV.
La metoda Beth-Vincent, folosind seruri hemotest cu anticorpi selecționați pentru aviditatea și
titrul lor, rezultatele apar mult mai repede decât la metoda Simonin când rezultatele apar după
câteva minute, fiind o reacție naturală între un antigen și un anticorp în titru mic.
III.2 Determinarea factorului Rh
Pentru determinarea Rh-ului avem nevoie de suspensie de eritrocite în ser propriu sau ser
fiziologic (10-20%) și ca reactiv, ser anti-D (anti-Rh monoclonal).
Determinarea se va face de două persoane diferite prin tehnica manuală sau de către o singură
persoană prin tehnica automatizată pe microcarduri.
Serul anti-D poate fi de origine umană (policlonal IgG+IgM) sau produs in vitro, monoclonal
specific (IgM). Testarea se face la temperatura camerei, fără să necesite incubare. Este indicat
să se lucreze cu probe martor - eritrocite Rh-pozitive și eritrocite Rh- negative.
- Pe o lamă de sticlă curată (placă cu godeu) am pus cu pipeta din eprubetă o picătură din
suspensia de eritrocite și o picătură din serul anti- D.
- Am amestecat cu o baghetă de sticlă și am așteptat 5 min. pentru a citi rezultatul.
Dacă s-a produs aglutinare avem Rh pozitiv. Dacă nu s-a produs aglutinare avem Rh negativ.
În cazul în care aglutinarea apare după o perioadă mai mare de timp avem un Rh slab pozitiv.
În acest caz vom avea grijă ca pacientului să i se administreze sânge Rh negativ.

FIG. 6. Pipetarea sedimentului eritrocitar

17
FIG. 7. Determinarea Rh negativ FIG. 8. Determinarea Rh pozitiv

CAPITOLUL IV
REZULTATE ȘI DISCUȚII
Din totalul de 99 pacienți , 45 sunt bărbați și 54 sunt femei, astfel încât distribuția pe sexe
arată o frecvență mai mare a afectării pacienților de sex feminin comparativ cu cei de sex
masculin.

Pondere bărbați/femei

45
54

Bărbați Femei

FIG. 9. Pondere bărbați/femei în cadrul lotului.

Vârsta pacienților este cuprinsă între 30 și 90 de ani, iar media de vârstă a lotului este de 66
de ani cu abatere standard de 11,42.
Pacienții din mediul urban sunt în număr de 58, iar 41 pacienți sunt din mediul rural.
Fumatul s-a dovedit a fi un factor important în producerea cancerului. Din lotul nostru, 54 de
pacienți sunt fumători, restul de 45 fiind nefumători.
Indicele masă corporală (IMC) în cadrul lotului de pacienți are valoarea minimă de 17,3 și
valoarea maximă de 26,9. Valoarea medie a IMC-ului este de 21,1, cu abatere standard de
1,93.
Din totalul de 99 pacienți incluși în studiu - 43 de pacienți au grupa sanguină AII - 43,43%
- 35 de pacienți au grupa sanguină OI - 35,35%
- 15 pacienți au grupa sanguină BIII - 15,15%
- 6 pacienți au grupa sanguină ABIV – 6,06% (FIG.10).

18
 FIG.10. Ponderea grupelor de sânge în cadrul lotului de pacienți

De asemenea, 83 de pacienți au Rh-ul pozitiv(+), iar restul de 16 pacienți au Rh-ul negativ

(FIG.11). Știind că majoritatea populației din țara noastră prezintă Rh pozitiv, și pacienții din
lotul de studiu prezintă acest Rh. Nu s-a determinat până acum vreo legătură între cancer și
tipul Rh-ului.

FIG. 11. Numărul pacienților cu Rh +/-

Aparatele și sistemele anatomice cele mai afectate de această boală necruțătoare, după cum
reiese din tabelul 1, sunt: aparatul respirator, aparatul digestiv și glandele anexe, aparatul
circulator și în cazul pacientelor din grupul de studiu, aparatul genital și glandele anexe.
Cele mai frecvente tipuri de cancer cu care au fost diagnosticați pacienții din lotul studiat
sunt: - cancer bronho-pulmonar -18 pacienți
- cancer gastric -11 pacienți
- leucemie -12 pacienți
- cancer de col uterin - 9 pacienți (TABEL1)

TABEL 1- Numărul de pacienți cu tipurile de cancer diagnosticate și grupele de sânge determinate

Aparatul anatomic Tip cancer Număr Grupa Grupa Grupa Grupa
afectat cazuri de de sânge de de
sânge AII sânge sânge
OI BIII ABIV
Aparatul Cancer laringian 1 1 - - -
respirator Cancer bronho-pulmonar 18 5 11 1 1
Cancer oro-faringian 1 - - 1 -
Cancer esofagian 4 - 4 - -
Cancer gastric 11 3 7 1 -
Aparatul digestiv Cancer colon 8 3 3 2 -
și glande anexe Cancer hepatic 2 2 - - -
Cancer pancreatic 2 - 2 - -

19
 Cancer rectosigmoidian 1 1 - - -
Cancer rectal 7 3 3 1 -
Aparat urinar Cancer renal 1 - 1 - -
Cancer vezică urinară 7 3 2 2 -
Cancer de prostată 2 1 - - 1
Aparat genital și Cancer ovarian 8 3 2 2 1
glande anexe Cancer de col uterin 9 2 5 1 1
Cancer trompă uterină 1 1 - - -
Cancer mamar 2 1 - 1 -
Sistem nervos Cancer cerebral 1 1 - - -
Neuroblastom olfactiv 1 1 - - -
Aparat circulator Leucemie 12 4 3 3 2

Din cei 18 pacienți cu cancer bronhopulmonar - 11 pacienți au grupa de sânge AII

- 5 pacienți au grupa de sânge OI
- 1 pacient are grupa de sânge BIII
- 1 pacient are grupa de sânge ABIV.
Toți pacienții cu cancer esofagian au grupa sanguină AII.
De asemenea, la pacienții cu cancer gastric grupa AII are o frecvență crescută, față de alte
grupe sanguine. Din cele 11 cazuri, 7 pacienți au grupa AII, 3 pacienți au grupa sanguină OI
și numai un singur pacient are grupa sanguină BIII. Ca și în alte studii făcute în lume, și acest
studiu arată că incidența cancerului gastric este destul de evidentă la pacienții cu grupa de
sânge AII.
Pacienții cu cancer de colon din lotul nostru de studiu au grupele de sânge OI (3 pacienți), AII
(3 pacienți) și grupa de sânge BIII (2 pacienți).
Cancerul hepatic afectează pacienții cu grupa sanguină OI.
Incidența cancerului de col uterin este crescută la pacientele cu grupa sanguină AII, din cele 9
paciente diagnosticate cu acest tip de cancer, 5 paciente au această grupă sanguină.
Pacienții diagnosticați cu leucemie prezintă toate cele patru grupe de sânge - OI (4 pacienți),
cu grupa de sânge AII (3 pacienți), cu grupa de sânge BIII (3 pacienți), cu grupa de sânge
ABIV (2 pacienți).
Se observă, din acest studiu că incidența cancerului este crescută la pacienții cu grupa
sanguină AII (43,43%) și la pacienții cu grupa sanguină OI (35,35%).

20
Bibliografie

Aird I., Bentall H.H., Roberts J.A.1953. A relationship between cancer of stomach and the
ABO blood groups. Br Med J. 846:799–801.

Allouh M. Z., Al Barbarawi M. M., Hiasat M. Y., Al-Qaralleh M. A., Ababneh E. I. 2017.
Glioblastoma and ABO blood groups: further evidence of an association between the
distribution of blood group antigens and brain tumours. Blood transfus. 590: 543–547.

Apăteanu I.V.1977. Recoltarea, conservarea și transfuzia de sânge. Editura Medicală,

București. 260p:10-40.

Benetato G. 1962. Elemente de fiziologie normală și patologică. vol. I, Editura Medicală,

București. 655p:260-332.

Cristea C., Calomfirescu C., Scorţan E., Cucu M. A. 2016. România- Profilul stării de
sănătate pe baza indicatorilor comunitari Echi. Editura Universitară Carol Davila, Bucureşti,
60p:40-43.

Franchini M., Liumbruno G.M., Lippi G. 2016. The prognostic value of ABO blood group in
cancer patients. Blood Transfus. 486:434–440.

Grivennikov S.I., Greten F.R., Karin M. 2010. Immunity, inflammation and cancer. Cell J.
952: 883-899.

Hălmagi V., Bichiş C. 2015 . Paşi importanţi în siguranţa transfuzională. Editura Mirton,
Timișoara.497p: 20-110.

Jaleel B.F., Nagarajappa R. 2012. Relationship between ABO blood groups and oral cancer.
Indian J Dent Res. 124:7-10.

Janardhana V., Propert D.N., Ralph E. G.1991. ABO blood groups in hematologic
malignancies. Cancer Genet și Cytogenet.141:113-120.

Jemal A. , Bray F., Ferlay J. , Ward E. , Forman D. 2011. Global cancer statistics. CA Cancer
J Clin. 134: 69–90.

Jin T., Li P.J., Chen X.Z., Hu W.Z. 2016. ABO blood group is a predictor of survival in
patients with laryngeal cancer. Chin. J Cancer 35:90.

Khalili, H., Wolpin B. M., Huang E. S., Giovannucci E. L., Kraft, P., Fuchs, C. S., Chan A.
T. 2011 . ABO blood group and risk of colorectal cancer. Cancer epidemiol biomarkers
prev.1055:1017–1020.

Kumarguru B.N., Pallavi P., Sunila, Manjunath G.V., Vasan T.S., Rajalakshmi B.R. 2017.
Histopathological Study of Central Nervous System Lesions: Emphasizing Association of
Neoplasms with ABO Blood Groups. J Clin Diagn Res.151:15–20.

21
Hakomori S. 1999.Antigen structure and genetic basis of histo-blood groups A, B and O: their
changes associated with human cancer. Biochimica și Biophysica Acta. 266:247-266

Melzer D, Perry JR, Hernandez D. 2008. A genome-wide association study identifies protein
quantitative trait loci (pQTLs) PLoS Genet.4:e1000072

Mihăescu G. 2001. Imunologie și biochimie. Editura Universitățíi, București, 524p:13-51.

Niculescu Th.C. 2014. Anatomia și fiziologia omului compendiu, ed.2 , Editura Corint,
București, 424p:33-47.

Paterson AD, Lopes-Virella MF, Waggott D. 2009. Genome-wide association identifies the
ABO blood group as a major locus associated with serum levels of soluble E-selectin.
Arterioscler Thromb Vasc Biol.29:1958–67

Pleșan C. 2003. Ghid terapeutic în afecțiunile oncologice. Editura Scrisul Românesc, Craiova.
358p:1-16.

Reid E.M., Mohandas M. 2004.Red blood cell blood group antigens: structure and function.
Seminars in Hematology188:93-116.

Rummel S.K., Ellsworth R.E. 2016. The role of the histoblood ABO group in cancer. Future
Sci OA. doi: 10.4155/fsoa-2015-0012.1531-1542

Storry J.L. și Olsson M.L.2009. The ABO blood group system revisited. Immunohematology.
88p:48-59.

Vioque J., Walker A.M. 1991.Pancreatic cancer and ABO blood types: a study of cases and
controls.J Medicina Clin.761-764

Wolpin B. M., Chan A. T., Hartge P., Chanock S. J., Kraft P., Hunter D. J., Fuchs C. S. 2009.
ABO blood group and the risk of pancreatic cancer. J Natl Cancer Inst. 435: 424–431.

Xie J., Qureshi A. A., Li Y., Han J., 2010. ABO Blood Group and Incidence of Skin Cancer.
PLoS ONE 5(8) doi: 10.1371/journal.pone.0011972

Zand A. M., Imani S., Saadati M., Ziaei R., Borna H., Zaefizadeh M., Shazad B. 2012.
Statistical Approach to Discovery of Factors Impacting on Emergence of Blood Cancers in
Iran. Asian Pac J Cancer Prev. 6496: 5965–5967.

Zhang B.L., He N., Huang Y.B., Song F.J., Chen K.X. 2014. ABO Blood Groups and Risk of
Cancer: a Systematic Review and Meta-analysis. Asian Pac J Cancer Prev. 4738: 4643–4650.

FIG.1. Determinarea grupelor de sânge cu Cartela Serafol

FIG.2. Grupa OI + (determinată prin metoda Beth-Vincent)
FIG.3. Grupa BIII (determinată prin metoda Beth- Vincent
22
FIG.4. Grupa AII + (determinată prin metoda Beth-Vincent)
FIG.5. Grupa ABIV (determinată prin metoda Beth-Vincent)
FIG.6. Pipetarea sedimentului eritrocitar
FIG.7. Determinarea Rh negativ
FIG.8. Determinarea Rh pozitiv
FIG.9. Pondere bărbați/femei în cadrul lotului
FIG.10. Ponderea grupelor de sânge în cadrul lotului de pacienți
FIG.11. Numărul pacienților cu Rh +/-

23