Referat la disciplina Estetică

Conversie Filosofie, An I

Estetica a fost definita in mod traditional ca studiu al frumosului. Studierea esteticii se

desfasoara in mai multe directii, cuprinzand atat teoria frumosului cat si teoria artei, cercetand
deopotriva teoria obiectelor estetice si cea a experientelor estetice .
Unii esteticieni, convinsi ca notiunea de frumos este nedeterminata si vaga, improprie
pentru cercetare, s-au indreptat mai mult spre o cercetare a artelor, definind estetica drept un
studio al artelor. Anticii au studiat si arta, si frumosul insa le-au tratat separat, nevazand nici un
motiv ca sa le asocieze.
Unul dintre anticii care au tratat estetica a fost Platon. Interesele, competentele si ideile
sale originale din domeniul esteticii au avut o cuprindere foarte larga. Nu a existat niciodata un
filosof cu o cuprindere mai
vasta decat Platon: era estetician, metefizician, logician si profesor de etica.
In mintea lui, problemele estetice s-au impletit cu alte probleme: metafizica si etica in special.
Pentru prima data, conceptele de frumos si de arta au fost integrate intr-un mare sistem
filosofic. Acest sistem era idealist, spiritualist si moralist. Nu e cu putinta sa intelegem estetica lui
Platon decat in legatura cu teoria ideilor, a sufletelor si a statului elaborat de el.
Opera lui Platon se intinde pe o jumatate de secol si in cautarea lui constanta de solutii
mai bune, filosoful si-a modificat conceptiile de mai multe ori. Ideile lui despre estetica au fost
angrenate in aceste fluctuatii si l-au condos la o intelegere si la o apreciere diferita a artei. Cu
toate acestea, existenta unor trasaturi recurente ale gandirii sale, estetica lui Platon poate fi
prezentata ca pe o unitate.
Platon scria in Banchetul ca “daca viata merita prin ceva s-o traiasca omul, numai pentru
acela merita care ajunge sa contemple frumusetea insasi” (211 d). Si dialogul e in intregime un
elogiu entuziast al frumusetii ca valoarea suprema. E, fara indoiala, primul elogiu de acest fel
cunoscut in literatura. Elogiind insa frumesetea, Platon elogia ceva diferit de ceea ce intelegem
astazi prin termenul respecriv. Formele, culorile si melodiile nu erau, pentru el si pentru greci in
general, decat un fragment din sfera completa a frumosului. In acest termen ei includeau nu
numai obiecte fizuce, dar si obiecte psihologice si sociale, caractere si sisteme politice, virtuti si
adevaruri. Ei includeau nu numai lucruricare produceau placere cand sunt private sau ascultate, ci
orice provoaca admiratia, orcie naste apreciere si satisfactie.
In Hippias Maior, Platon a incercat sa defineasca acest concept. Protagonistii sunt Socrate
si sofistul Hippias, amindoi cautand sa clarifice esenta frumusetii. Primul exemplu pe care il dau
– fete frumoase, cai, instrumente musicale si vase frumoase – pare a sugera ca ei s-ar ocupa de
frumosul in sensul mai ingust, pur estetic. Sectiunile urmatoare ale dialogului trateaza de
asemenea despre personae frumoase, desene colorate, picture, melodii si sculptura.
Si in alte dialoguri, Platon a exprimat o conceptie asemanatoare despre frumos. El a
mentionat nu numai frumusetea femeilor, frumusetea Afroditei, cisi frumusetea dreptatii si
prudentei, a bunelor moravuri, a invataturii si a virtutii, ca si frumusetea unui suflet. Nu incape
indoiala ca notiunea de frumos la Platon era foarte larga. El includea nu numai valorile pe care
noi le numim “estetice”, dar si valorile morale si cognitive.Intr-adevar, conceptual lui de frumos
nu se deosebea prea mult de un concept al binelui larg inteles.
Aceasta nu era opinia personala a lui Platon, ci parerea general acceptata a anticilor. Ei
nutreau un interes la fel de mare fata de frumos ca si in vremurile moderne, dar intr-un inteles
oarecum diferit. In vremurile moderne, conceptual de frumos e de obicei restrans la valori
estetice.
Conceptul de frumos al lui Platon, raspandit in anii maturitatii, a fost realizat din propriile
lui convingeri filosofice, care erau spiritualiste si idealiste.Recunostea nu numai existenta
corpurilor, ci sip e cea a sufletelor.
Sufletele erau pentru Platon mai desavarsite decat corpurile, iar ideile mai desavarsite si decat
corpurile, si decat sufletele.Din aceste convingeri decurg anumite consecinte cu implicatii in
estetica. Frumosul, asa cum il vedea Platon, nu e limitat la corpuri, ci caracterizeaza si sufletulsi
ideile, a caror frumusete e superioara celei a corpurilor.Rezultatul premiselor filosofice ale lui
Platon a fost o spiritualizare si o idealizare a frmusetii si deci o deplasare in estetica de la
experienta la constructie.
Platon nu a acceptat ca oamenii gasesc placere in trupurile frumoase, dara considerat ca
gandurile si actiunile sunt mai frumoase decat trupurile.
Frumusetea spirituala e o frumusete superioara, desi nu suprema. Acesta rezida in “idee”, singura
care “frumusete pura”.Cand un om izbuteste safaca ceva frumos, se modeleaza pe sine insusi
dupa idee. Daca trupurile si sufletele sunt frumoase, ele sunt astfel datorita faptului ca seamana
cu idea de frumos.
Conceptand idea de frumos ca mai presus de orice intelegere, Platon s-a despartit de
convingerea grecilor. Acesta era conceptual lui propriu, care nu a fost doar o simpla noutate, ci a
marcat o revolutie. El a deplasat frumo-sul pe un plan transcendent.

2. FRUMOSUL RELATIV SI ABSOLUT

Platon era un artist si un iubitor de arta, dar era si un filosof neincrezator in arta.
Conceptul sau general de frumos si arta era derivate din filosofia sa, dar preocuparea si
competenta artistica stateau la originea multora dintre observatiile, reflectiile, analizele si
distinctiile lui specifice.
In vremea noastra, o alta distinctie a lui Platon pare inca si mai semnificativa si mai
contemporana. In Filebos, el a diferentiat frumusetea lucrurilor reale (si a reprezentarii lor in
picture) pe de o parte, si frumusetea formelor abstracte, a liniilor drepte sau cercurilor, a
corpurilor geometrice pe de alta parte. Primul frumos, in gandul lui, e relativ, si nimai pe cel de-al
doilea il considera ca fiind “frumos totdeauna si pentru el insusi”. A preferat frumusetea formelor
abstracte simple ca si pe cea a culorilor pure, despre care gandea ca sunt “frumoase si aducatoare
de placeri”. Atitudinea lui fata de arta plastica era asemanatoare cu atitudinea pitagoriciana fata
de muzica. Aceste placeri sunt exceptionale prin faptul ca nu sunt asemanate cu nici o suferinta.
Prin aceasta se poate deosebi experienta estetica de alte experiente.
Conform conceptului pitagorician, adoptat si dezvoltat de Platon, esenta frumosului
consta in ordine, masura, proportie, consonanta si armonie. Era inteles in primul rand ca o
proprietate determinata de aran-jamentul (dispozitia, armonia) partilor, iar in al diolea rand, ca o
proprietate numerica, matematica (masura, proportie).
Aceasta doctrina pitagoriciana a masurii si proportiei a aparut destul de tarziu in filosofia
lui Platon, dara devenit imediat dupa aceea trasatura ei permanenta. Ei i se datoreaza ultimul
cuvant al esteticii platonice. Platon sustinea ca simtul frumusetii, similar simtului ordinii, masurii,
proportiei si armoniei, specifice omului, e expresia “legaturii cu zeii”. Pe ea si-a intemeiat si
aprecierea sa despre arta. Ii admira pe egipteni fiindca ei intelesera ca in arta, ordinea si masura
sunt cele mai inseminate lucruri, ca odata descoperita masura corecta, i te poti conforma, fara a
mai cauta forme noi. Platon a acuzat arta ateniana contemporana ca abandoneaza masura si se
lasa ademenita de ispitele “placerilor dezordonate”. A pus in contrast arta buna, bazata pe masura,
si arta rea, care se baza pe reactiile senzuale si emotionale ale publicului. Le-a reprosat
muzicienilor contemporani ca pun judecata auzului mai presus de cea a mintii. Judecata
simturilor, spunea el, e un criteriu impropriu frumosului si artei.
In teoria estetica a masurii, ordinii si proportiei, asa cum a formulat-o el, Platon nu a
pledat niciodata pentru formalism.A acordat, e drept, formei un rol decisive in frumos si in arta,
dar numai in sensul de “aranjament al partilor”, iar nu de forma inteleasa ca “aparenta a
lucrurilor”. A elogiat frumusetea aparentei, dar si pe cea a continutului.
Platon a fost autorul faimoasei triade “adevar, bine si frumos”, care intruchipeaza cele mai
inalte valori umane, El a asezat frumosul la acelasi nivel cu alte valori supreme, nu deasupra lor.
Platon s-a referit la aceasta triada in mai multe randuri: in Fairos si de asemenea, sub o forma
oarecum diferita, in Filebos. Epocile ulterioare au continuat sa invoce triada lui, dar intr-un sens
diferit. Referirile la adevar, bine si frumos sunt la Platon urmate in general de fraza “si toate
lucrurile asemanatoare”, aceasta dovedind ca nu privea triada ca pe o sinteza completa. Fapt si
mai important, in contextul de fata, “frumos” avea intelesul grecesc, care nu era in exclusivitate
estetic. Triada lui Platon a fost adoptata de veacurile ulterioare, dar cu un mai mare accent pe
valorile estetice.