2.

RAPORTUL JURIDIC CIVIL

2.1. Noţiunea şi caracterele raportului juridic civil 29

2.2. Elementele raportului juridic civil 30

Obiectivele specifice unităţii de învăţare

Rezumat 49

Teste de autoevaluare 49

Lucrare de verificare 50

Bibliografie minimală 51

Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:

• să evidențiezi caracterele raportului juridic civil;

• să identifici şi să relaţionezi elementele constitutive ale raportului
juridic civil;
• să corelezi argumentat noțiunile de drept subiectiv civil şi obligație
civilă;
• să descrii specificul fiecărei categorii de bunuri.

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 6 ore

Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice

2.1. Noţiunea şi caracterele raportului juridic civil

2.1.1. Noţiunea raportului juridic civil

Relaţiile dintre oameni sunt diverse. Unele sunt simple relaţii care alcătuiesc
raporturi de prietenie, de amiciţie, de colegialitate etc. Altele sunt relaţii
reglementate de norme juridice şi alcătuiesc raporturi juridice. Deci nu toate
relaţiile sociale sunt şi raporturi juridice, ci doar acelea care fac obiectul
reglementării juridice, celelalte rămânând în domeniul social1. (Andrei &
Apetrei, 1998, p. 5)
Dintre raporturile juridice (relaţiile sociale reglementate de norme juridice)
care se stabilesc între oameni, unele intră în sfera dreptului civil. Vânzarea-
cumpărarea, schimbul, prestarea unor servicii constituie exemple de raporturi
juridice ale căror condiţii de desfăşurare sunt reglementate de dreptul civil.
Putem defini astfel raportul juridic civil ca fiind acea relaţie socială
reglementată de norma de drept civil.

2.1.2. Caracterele raportului juridic civil

Raportul juridic civil are atât caracterele comune tuturor raporturilor juridice,
cât şi unele caractere specifice, care-l deosebesc de celelalte categorii de
raporturi juridice. Acestea sunt:
a) Caracterul de raport social
Memorizează Raportul juridic civil, fiind un raport social, este un raport între oameni, priviţi
caracterele fie individual, în calitate de persoane fizice, fie grupaţi în colective de
raportului persoane, în calitate de persoane juridice (Lupulescu, 2000, p. 37). Prin
juridic civil! reglementarea relaţiei dintre oameni de către norma de drept civil, această
relaţie nu îşi pierde principala sa trăsătură, aceea de a fi o relaţie socială.
Norma de drept civil se adresează conduitei oamenilor în relaţiile dintre ei, în
calitatea lor de fiinţe sociale, şi nu între oameni şi lucruri. Chiar şi atunci când
se vorbeşte despre „regimul juridic al bunurilor”, în realitate se are în vedere
conduita oamenilor cu privire la lucruri2.
b) Caracterul voliţional
Raportul juridic civil este un raport voliţional, în sensul că exprimă atât voinţa
statului de a transforma o simplă relaţie socială în raport juridic prin edictarea
unei norme de drept civil, cât şi voinţa subiectivă a persoanelor care dau
naştere raporturilor juridice civile prin încheierea de acte juridice.

1
Numai existenţa unei norme de drept dă relaţiilor sociale caracterul de raport juridic, normă care creează şi posibilitatea
realizării dreptului cu ajutorul forţei de constrângere a statului.
2
În literatura juridică s-a evidenţiat în mod deosebit caracterul social al raporturilor juridice civile, deoarece au fost unii
autori, în special francezi, care au susţinut că în cazul raporturilor de proprietate, raportul juridic civil s-ar stabili între
proprietar, pe de o parte şi bunul ce alcătuieşte obiectul dreptului său de proprietate. Acest punct de vedere a fost supus
criticii, susţinându-se, pe bună dreptate, că legea nu poate reglementa decât conduita oamenilor nu şi pe cea a lucrurilor care
nu sunt susceptibile de a avea voinţă. A stabili obligaţii în sarcina lucrurilor constituie „o absurditate” remarca Nicolae
Titulescu (Dumitru Lupulescu, ed. cit., p. 39).
Drept civil. Partea generală 29
Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice

Prin urmare, în raporturile juridice civile concrete, voinţa are un caracter dublu
şi anume: ea apare ca voinţă a legiuitorului şi ca voinţă juridică individuală a
participanţilor la raporturile juridice de drept civil.
c) Caracterul de raport de drept în care părţile au o poziţie de egalitate
juridică
În raporturile juridice de drept civil părţile sunt pe poziţie de egalitate juridică,
ele nefiind subordonate una, celeilalte. În acest fel raporturile juridice de drept
civil se deosebesc de raporturile juridice ale altor ramuri de drept (drept penal,
drept administrativ etc.) în care una dintre părţi este în poziţie de subordonare
faţă de cealaltă. Acest caracter nu trebuie confundat cu principiul fundamental
al dreptului civil şi anume „egalitatea în faţa legii civile”1. Această poziţie de
egalitate juridică nu semnifică faptul că părţile ar avea drepturi egale sau că
patrimoniile lor ar fi identice. Poziţia de egalitate juridică înseamnă că nici una
din părţi nu poate impune celeilalte să încheie un raport juridic civil sau să
stabilească unilateral conţinutul acestuia.

Sarcina de lucru 1
Prezintă în 10 rânduri noţiunea şi importanţa raportului juridic civil

2.2. Elementele raportului juridic civil

Raportul juridic civil este alcătuit din trei elemente constitutive: părţile,
conţinutul şi obiectul. Pentru a fi în prezenţa unui raport juridic civil aceste trei
elemente trebuie întrunite cumulativ.
Părţile (sau subiectele) raportului juridic sunt persoanele fizice sau persoanele
juridice între care se statorniceşte raportul juridic.
Conţinutul raportului juridic reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor
civile ale părţilor care participă la raportul juridic civil.
Obiectul raportului juridic civil constă în acţiunile sau inacţiunile pe care le
vizează drepturile şi obligaţiile părţilor.

1
Codul Civil intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, în art. 30 prevede egalitatea în fața legii civile1:„Rasa, culoarea,
naționalitatea, originea etnică, limba, religia, vârsta, sexul sau orientarea sexuală, opinia, convingerile personale,
apartenența politică, sindicală, la o categorie socială ori la o categorie defavorizată, averea, originea socială, gradul de
cultura, precum și orice altă situație similară nu au nicio influență asupra capacității civile”.
Drept civil. Partea generală 30
Andy Puşcă Identificarea pe
persoanei fizice

2.2.1. Părţile
ile (subiectele) raportului juridic civil
Noţiunea
iunea de subiect al raportului juridic civil
Raportul juridic civil fiind un raport social, părţile
p ile acestui raport nu pot fi decât
oamenii, priviţi
ţi fie individual, în calitate de persoane fizice, fie grupa
grupaţi în
anumite colective, în calitate de persoane juridice1.
Persoanele fizice sunt oamenii priviţi
privi i individual ca titulari de drepturi şi
obligaţii
ii în raporturile juridice civile. Persoanele juridice sunt colective de
oameni, care, în numele lor propriu, pot să
s dobândească drepturi şşi să-şi asume
obligaţii.
Pentru a deveni persoan
persoană juridică un colectiv de persoane trebuie ssă
îndeplinească,
ă, cumulativ, următoarele
urm condiţii prevăzute
zute de Codul Civil intrat
în vigoare la 1 octombrie 2011,
201 în art. Art. 187:
„Orice persoană juridică trebuie să s aibă o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu
propriu, afectat realizării
rii unui anumit scop licit șii moral, în acord cu interesul general”.
În lipsa acestor elemente, un colectiv nu dobândeşte
dobânde personalitate juridic
juridică.
Astfel, un cerc de prieteni sau un grup de persoane care urmă urmăresc
urm în mod
temporar un scop comun, alc alcătuiesc un colectiv, fărăă ca să dobândeasc
dobândească
personalitate juridic
juridică. În schimb agenţii ii economici, instituţiile
instituţ publice,
partidele politice
litice sau organiza
organizaţiile
iile neguvernamentale dobândesc personalitate
juridică.
Persoanele fizice sau persoanele juridice au în cadrul raportului juridic civil
situaţii
ii diferite. Unele sunt titulare de drepturi, altele de obligaţii.
obligaţii. Persoana care
dobândeşte drepturile
epturile ce formeaz
formează conţinutul
inutul raportului juridic civil se nume
numeşte
subiect activ,, iar persoana căreia
c îi incumbă obligaţiileiile corespunzătoare
corespunz se
numeşte subiect pasiv
pasiv. În raporturile de obligaţii,ii, subiectul activ este numit
creditor, iar cel pasiv debitor.
Determinarea subiectelor raportului juridic civil
În majoritatea cazurilor, subiectele raportului juridic civil (pă (p
(părţile) sunt
determinate în mod concret şi individualizate încă de la început. În anumite
raporturi juridice civile, însînsă, numai unul din subiecte
ubiecte este determinat.
Determinarea subiectelor raporturilor juridice civile se face diferit, după
dup cum
acesta are în conţinutul
ţinutul lui un drept absolut sau un drept relativ.
Astfel, în cazul raporturilor juridice ce au în con
conţinutul lor un drept absolut,
absolut
precum dreptul de proprietate, numai subiectul activ (titularul de drepturi) este
determinat; subiectul pasiv (titularul de obligaţii)
obliga ii) este nedeterminat, el fiind
format din toate celelalte persoane cărora
c le incumbă obligaţia
ţia general negativă
negativ
de a nu stânjeni
jeni exercitarea drepturilor de către
c subiectul activ2.

1
În dreptul modern, orice fiinţă umanăă este subiect de drept, deci poate să s figureze ca parte într-un un raport juridic civil.
Această calitate a fiinţei umane este însăă o însu
însuşire social – juridică ce necesită o consacrare legalăă cu puternic caracter
istoric. De exemplu, în epoca sclavagistă,
ă, sclavilor nu li se recunoştea
recuno calitatea de fiinţee umane, fiind consideraţi
considera lucruri.
2
De exemplu, într-un un raport juridic de proprietate asupra unui automobil, proprietarul automobilului (subiect activ
determinat) are toate
te prerogativele acordate de lege asupra bunului aflat în proprietate, în timp ce, toate celelalte persoane
(subiecte pasive nedeterminate) au obligaţia
ţia să se abţină de la comiterea unor acte care ar aduce atingere stăpânirii
stă în bune
condiţii a bunului respectiv. Aşadar
adar subiectul pasiv, respectiv titularul obligaţiei,
obliga nu este individualizat.
Drept civil. Partea generală 31
Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice

La raporturile juridice ce au în conţinutul lor drepturi relative, precum

drepturile de creanţă1, atât subiectul activ, cât şi subiectul pasiv sunt
determinate din momentul naşterii raportului juridic. De asemenea, în cele mai
multe situaţii, fiecare dintre părţile raportului juridic civil este în acelaşi timp şi
subiect activ şi subiect pasiv, caracter specific raporturilor juridice civile care
izvorăsc din contractele sinalagmatice2. În aceste raporturi, fiecare din părţi are
drepturi şi obligaţii3 (Lupulescu, 2000, p. 43).
Pluralitatea subiectelor raportului juridic civil
Raportul juridic civil se stabileşte, în mod obişnuit, între două persoane, caz în
care vorbim despre un raport juridic simplu. Există şi cazuri în care raportul
juridic se stabileşte între mai multe persoane, raport în care mai multe persoane
au calitatea de subiect activ sau pe aceea de subiect pasiv. Un raport juridic de
drept civil poate avea deci, fie mai multe subiecte active şi un subiect pasiv4,
fie mai multe subiecte pasive şi un subiect activ5, fie mai multe subiecte active
şi mai multe subiecte pasive6. În astfel de situaţii ne aflăm în prezenţa unui
raport juridic complex, cu pluralităţi active, pasive ori mixte de subiecte.
(Stătescu & Bârsan, 1998, p. 381)
În funcţie de categoria din care face parte raportul juridic respectiv, pluralitatea
de subiecte se înfăţişează astfel:
a) În raporturile reale (care conţin drepturi reale precum dreptul de
proprietate) există o pluralitate de subiecte pasive, toate persoanele având
obligaţia de a nu stânjeni pe proprietar în exercitarea atributelor recunoscute de
lege (Lupulescu, 1973, p. 37).
Pluralitatea activă în cazul raporturilor de proprietate se întâlneşte în cazul
dreptului de proprietate comună, când un bun sau o universalitate de bunuri
aparţin mai multor proprietari sub formă de cote părţi sau în devălmăşie.
b) În raporturile obligaţionale (care conţin drepturi de creanţă), pluralitatea
poate fi: activă (când există mai mulţi creditori), pasivă (când există mai mulţi
debitori) sau mixtă (când există mai mulţi creditori şi mai mulţi debitori).
În funcţie de forma pe care o îmbracă pluralitatea de subiecte, raporturile
obligaţionale sunt de trei feluri:
- raporturi obligaţionale conjuncte;
- raporturi obligaţionale solidare;
- raporturi obligaţionale indivizibile.

1
Dreptul ce aparţine creditorului într-un raport juridic de obligaţie de a pretinde debitorului său îndeplinirea prestaţiei la care
acesta s-a obligat, adică de a da, a face sau a nu face ceva.
2
Contract care produce, de la data încheierii lui, obligaţii reciproce şi interdependente în sarcina ambelor părţi.
3
Astfel, în raportul juridic civil care se naşte dintr-un contract de vânzare-cumpărare, vânzătorul este subiectul activ al
dreptului de a i se plăti preţul lucrului vândut şi subiectul pasiv al obligaţiei de transmitere, predare şi garantare a lucrului, iar
cumpărătorul este subiectul activ al dreptului de a i se transmite, preda şi garanta lucrul cumpărat şi subiectul pasiv al
obligaţiei de a plăti preţul.
4
De exemplu, o casă este coproprietatea mei multor persoane care o închiriază alteia.
5
De exemplu, o persoană împrumută altor trei persoane o sumă de bani.
6
De exemplu, doi fraţi vând altor doi fraţi un teren.
Drept civil. Partea generală 32
Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice

În cadrul raporturilor conjuncte, drepturile şi obligaţiile părţilor se împart în

mod corespunzător. Fiecare creditor nu va putea cere decât partea sa şi fiecare
debitor va fi obligat numai pentru partea sa1.
În cazul raporturilor de obligaţii solidare, fiecare creditor poate cere
debitorului întreaga datorie (solidaritate activă), sau creditorul poate cere de la
oricare din debitori plata integrală a datoriei (solidaritate pasivă). Solidaritatea
nu se presupune. Ea trebuie să rezulte din voinţa părţilor sau din lege.
În raporturile obligaţionale indivizibile, obligaţiile nu pot fi împărţite nici între
creditori şi nici între debitori., fie datorită naturii obiectului, fie datorită voinţei
părţilor2.
c) În raporturile nepatrimoniale, care decurg din creaţia intelectuală (operă sau
invenţie), pluralitatea se manifestă sub forma coautoratului. Opera comună a
fost creată de mai multe persoane prin contribuţia determinată (operă comună
divizibilă) sau imposibil de determinat (operă comună indivizibilă) a fiecărui
autor.
Schimbarea subiectelor raportului juridic civil
Subiectele raportului juridic civil (persoanele fizice sau juridice) se pot
schimba doar în cadrul raporturilor civile patrimoniale, fiindcă drepturile
personale nepatrimoniale sunt inalienabile, iar subiectele pasive sunt
nedeterminate (Lupulescu, 2000, p. 45). În privinţa schimbării subiectelor
raporturilor civile patrimoniale trebuie să distingem după cum conţinutul
acestora este format din drepturi reale sau de creanţă.
În cazul raporturilor civile reale, schimbarea subiectului activ se realizează
prin transmiterea bunului ce formează obiectul dreptului real către o altă
persoană. Subiectul pasiv în astfel de raporturi fiind nedeterminat nu se pune
problema schimbării acestuia.
În cadrul raporturilor civile obligaţionale, subiectul activ poate fi schimbat prin
una din următoarele forme: cesiunea de creanţă, subrogaţia personală şi novaţia
prin schimbare de creditor Schimbarea subiectului pasiv în astfel de raporturi
juridice se poate realiza prin: novaţie prin schimbare de debitor, delegaţie
imperfectă şi perfectă , stipulaţie pentru altul şi poprire.
Capacitatea civilă a subiectelor raportului juridic
Pentru ca o persoană fizică sau juridică să poată participa la raporturile juridice
de drept civil, trebuie să aibă capacitate civilă. Capacitatea civilă cuprinde
capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu (Art. 28 Cod civil3).
Capacitatea de folosinţă este „aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi
obligaţii civile” (Art. 34 Cod civil). „Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea
persoanei de a încheia singură acte juridice civile” ( Art. 37 Cod civil).

1
De exemplu, dacă o persoană împrumută 100 de lei altor două persoane, creditorul nu va putea cere de la fiecare dintre
debitori decât câte 50 de lei.
2
De exemplu, dacă 3 persoane se obligă să predea alteia o maşină, nu este posibil ca fiecare să predea câte 1/3; de aceea
creditorul se poate îndrepta împotriva oricăruia dintre debitori.
3
Capacitatea civilă Art. 28 Cod civil: „ (1) Capacitatea civilă este recunoscută tuturor persoanelor.
(2) Orice persoană are capacitate de folosință și, cu excepția cazurilor prevazute de lege, capacitate de exercițiu”.
Drept civil. Partea generală 33
Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice

Capacitatea de folosinţă este deci aptitudinea care conferă persoanelor

posibilitatea de a avea drepturi şi obligaţii şi de deveni, astfel, subiecte în
raporturile juridice de drept civil.
Capacitatea civilă de folosinţă a persoanei fizice începe la naşterea ei, iar în ce
priveşte aptitudinea de a dobândi drepturi civile, chiar de la data când copilul a
fost conceput, cu condiţia însă de a se naşte viu. Capacitatea de folosinţă a
persoanei fizice încetează la moartea acesteia sau odată cu declararea
judecătorească a morţii persoanei fizice1.
Capacitatea de folosinţă este recunoscută de lege tuturor persoanelor fizice,
fără nici o discriminare. Ea este generală – cuprinde toate drepturile şi
obligaţiile civile recunoscute de dreptul obiectiv – şi este egală pentru toate
persoanele. Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea sa de folosinţă, decât în
cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege. De asemenea, nici o persoană
fizică nu poate renunţa, nici în tot, nici în parte, la capacitatea ei de folosinţă
sau la cea de exerciţiu. În acest sens, Art. 29 Cod civil dispune:
(1) Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosință sau lipsit, în tot sau în parte, de
capacitatea de exercițiu, decât în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.
(2) Nimeni nu poate renunța, în tot sau în parte, la capacitatea de folosință sau la capacitatea
de exercițiu”.
Persoanele juridice dobândesc capacitatea de folosinţă odată cu înfiinţarea lor.
Astfel, persoanele juridice supuse înregistrării dobândesc capacitatea de
folosinţă de la data înregistrării lor2. Persoanele juridice care nu sunt supuse
înregistrării, dobândesc capacitatea de folosinţă, după caz, de la data înscrierii
actului de dispoziţie prin care se înfiinţează, de la data recunoaşterii actului de
înfiinţare sau a celui prin care se autorizează înfiinţarea lor, precum şi de la
data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege. Capacitatea de folosinţă
a persoanelor juridice ia sfârşit prin încetarea fiinţei lor.
Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanelor fizice sau juridice de a-
şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii, încheind acte juridice în nume
propriu.
Persoanele fizice dobândesc capacitatea deplină de exerciţiu la 18 ani, vârsta
majoratului, la care legiuitorul presupune că ele au o voinţă conştientă şi putere
de discernământ care le îngăduie să-şi dea seama de însemnătatea actelor
juridice pe care le săvârşesc3. Până la vârsta de 14 ani, minorii sunt complet
lipsiţi de capacitatea de exerciţiu. Sunt, de asemenea, lipsiţi de capacitatea de
1
Durata capacitatii de folosinta Art. 35 Cod civil: „Capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată
cu moartea acesteia”.
Drepturile copilului conceput Art. 36: „Drepturile copilului sunt recunoscute de la concepțiune, însă numai dacă el se naște
viu. Dispozițiile art. 412 referitoare la timpul legal al concepțiunii sunt aplicabile”.
2
În conformitate cu prevederile art. 205 din Codul civil „(1) Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au
capacitatea de a avea drepturi și obligații de la data înregistrării lor.
(2) Celelalte persoane juridice au capacitatea de a avea drepturi și obligații, după caz, potrivit art. 194, de la data actului de
înființare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege.
(3) Cu toate acestea, persoanele juridice prevăzute la alin. (1) pot, chiar de la data actului de înființare, să dobândească
drepturi și să își asume obligații, însă numai în măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod valabil.”
3
Art. 38 din Codul civl: „(1) Capacitatea de exercițiu deplină începe la data când persoana devine majoră.
(2) Persoana devine majoră la împlinirea vârstei de 18 ani”. În ceea ce privește situația minorului căsătorit, în Art. 39 se
prevede: „(1) Minorul dobândește, prin căsătorie, capacitatea deplină de exercițiu.
(2) În cazul în care căsătoria este anulată, minorul care a fost de bună-credință la încheierea căsătoriei păstrează
capacitatea deplină de exercițiu”.
Drept civil. Partea generală 34
Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice

exerciţiu alienaţii şi debilii mintali puşi sub interdicţie judecătorească. Actele

juridice ale celor lipsiţi de capacitatea de exerciţiu sunt încheiate de
reprezentanţii lor legali, părinţi sau tutori, în numele şi pe seama minorilor şi a
alienaţilor şi debililor mintali puşi sub interdicţie judecătorească (art. 43 Cod
civil).
Minorii care au împlinit vârsta de 14 ani au capacitatea de exerciţiu restrânsă
(art. 41 Cod civil). Ei încheie singuri acte juridice, dar cu încuviinţarea
prealabilă a părinţilor sau tutorelui. Aceasta înseamnă că între 14 şi 18 ani
minorii au o voinţă conştientă şi discernământul actelor lor de comportament
însă nu au experienţa vieţii juridice.
În ce priveşte capacitatea de exerciţiu a persoanelor juridice, potrivit legii ele
îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile prin organele lor de
conducere. Actele juridice făcute de organele persoanei juridice în limita
puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi. Faptele
licite sau ilicite săvârşite de organele sale obligă însăşi persoana juridică, dacă
au fost săvârşite cu prilejul exercitării atribuţiilor lor. Faptele ilicite atrag însă
şi răspunderea personală a celor ce le-au săvârşit, atât faţă de persoana juridică,
cât şi faţă de terţi (Lupulescu, 2000, p. 49). Codul civil în art. Art. 209 dispune:
„(1) Persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale
de administrare, de la data constituirii lor.
(2) Au calitatea de organe de administrare, în sensul alin. (1), persoanele fizice sau
persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să
acționeze, în raporturile cu terții, individual sau colectiv, în numele și pe seama persoanei
juridice.
(3) Raporturile dintre persoana juridică și cei care alcătuiesc organele sale de administrare
sunt supuse, prin analogie, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul
de constituire sau statut”.

Sarcina de lucru 2
Delimitaţi în 10-15 rânduri relaţia existentă între capacitatea de
folosinţă şi cea de exerciţiu, precizând pentru fiecare momentul
dobândirii şi al încetării acestora Realizați o comparație între vechiul
Cod civ. și Codul civil în vigoare.

Drept civil. Partea generală 35

Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice

2.2.2. Conţinutul raportului juridic civil. Noţiune

Conţinutul raportului juridic civil este alcătuit din drepturile subiectului activ şi
din obligaţiile subiectului pasiv. Drepturile şi obligaţiile ce se nasc între părţile
raportului juridic civil sunt interdependente în sensul că drepturilor subiectului
activ le corespund obligaţiile subiectului pasiv şi invers, obligaţiilor subiectului
pasiv le corespund drepturile subiectului activ1.
Conţinutul drepturilor subiective este, aşadar, determinat de obligaţiile ce
corespund acestor drepturi, după cum conţinutul obligaţiilor este determinat de
drepturile subiective corespunzătoare.
Cuprinsul drepturilor şi obligaţiilor care alcătuiesc conţinutul raportului juridic
civil este, prin urmare, corelativ sau, cu alte cuvinte, drepturile şi obligaţiile
reprezintă diferitele aspecte ale conţinutului unui raport juridic civil, după cum
acest conţinut e privit din punctul de vedere al subiectului activ sau al
subiectului pasiv. Interdependenţa corelativă a drepturilor şi obligaţiilor ce
alcătuiesc conţinutul raportului juridic se întâlneşte la toate raporturile juridice,
indiferent că acestea sunt patrimoniale sau nepatrimoniale, iar cele
patrimoniale, reale sau de creanţă.
Dreptul subiectiv civil
Dreptul subiectiv poate fi definit ca fiind posibilitatea juridică a titularului
dreptului, dintr-un raport juridic civil, de a desfăşura o anumită conduită
garantată de lege prin putinţa de a pretinde persoanei obligate o anumită
comportare corespunzătoare care poate fi impusă, în caz de nevoie, prin
mijlocirea forţei coercitive a statului.
Din această definiţie, reiese că dreptul subiectiv prezintă următoarele caractere
specifice:
a) presupune neapărat o obligaţie corelativă a altei sau altor persoane,
implicând astfel în mod necesar un raport social între două sau mai multe
persoane, raport reglementat de norma juridică de drept civil;
b) conferă titularului său posibilitatea de a desfăşura o anumită conduită, în
limitele legii, căreia îi corespunde o anumită comportare corelativă din partea
persoanei obligate;
c) conferă titularului său putinţa de a pretinde persoanei obligate să-şi
îndeplinească obligaţia, adică de a avea o anumită comportare corespunzătoare,
recurgând în caz de nevoie la concursul forţei de constrângere a statului;
d) ia fiinţă la naşterea raportului juridic, chiar dacă titularul său n-a început
încă să-l exercite, deoarece el este posibilitatea juridică a unei anumite conduite
şi nu numai decât însăşi această conduită.
Art. 26 din Codul civil prevede:

1
Astfel, de exemplu, la raportul juridic de vânzare-cumpărare, dreptului vânzătorului de a obţine preţul lucrului vândut îi
corespunde obligaţia cumpărătorului de a-i plăti preţul, iar obligaţiilor vânzătorului de a transmite, preda şi garanta lucrul
vândut, le corespund drepturile cumpărătorului de a i se transmite, preda şi garanta lucrul cumpărat. Tot astfel, la raportul
juridic de proprietate, drepturilor proprietarului de posesiune, folosinţă şi dispoziţie asupra lucrului său, le corespunde
obligaţia tuturor celorlalte persoane de a nu stânjeni pe proprietar în exerciţiul acestor drepturi.
Drept civil. Partea generală 36