Sunteți pe pagina 1din 1

Fișă de lucru

Clasa a IX-a

PARTEA I (60 de puncte)

Citeşte textul:
„M-ai uitat, iubit cetitor? Sînt eu, naratorul. E drept că nu mi-am mai scos căpşorul gingaş la vedere, dar asta
fiindcă am avut cu totul altă treabă. Eu sînt cel care se lăfăie acum călare pe oul de pe masă, ca şi cînd ar vrea să-l
cloceasca, eu sînt cel care-şi agită lăbuţele invizibile (dar multe, multe!) prin odaie, gras şi satisfăcut. Tot ce s-a petrecut în
noaptea asta între cei doi prieteni ai noştri, care n-au fost prea cuminţi, a trecut în burtica mea sferică. Ia uite-i cum îşi
trag, înfriguraţi, hainele pe ei. Se evită cu privirea, nu mai au nimic să-şi spună şi, chiar dacă ar avea, nu mai socotesc că
merită osteneala. El zîmbeşte rece, ea nu mai vede şi nu mai ştie nimic. N-a mai povestit niciodată, nimănui, ce-a avut
norocul neisprăvitul de Vali să audă. De aici trag concluzia că ea îl iubeşte. Ghinion!
Căci Vali, imediat ce-au ieşit pe uşa blocului în ninsoarea de-afară, ea ţinându-l de braţ, obrajii îngheţându-le şi
strângând ochii de prea mult alb în copaci şi pe aleile dintre blocurile verzulii, găseşte cu cale să-i spună din nou ceea ce i-
a spus în fiecare dimineaţă în care au plecat de la ea împreună: că s-a terminat, că nu are niciun sens, că asta a fost ultima
dată. Ea îşi trage uşor mâna de sub braţul lui, tace multă vreme uitându-se într-o parte, iar apoi spune, cu o expresie
indescifrabilă: „Faci cum vrei." Merge lângă el pînă în staţia de autobuz şi rămân tăcuţi, privind fulgii care coboară uşor
pe pavajul alb. Când maşina roşie soseşte, Vali spune un „la revedere" scurt şi peste câteva secunde Nana îl vede
aşezându-se pe un scaun: o umbră verzuie străbătând prin geamul îngheţat al autobuzului.”
(Mircea Cărtărescu, REM)
I. Nivel minimal

A.Redactează răspunsul la fiecare din următoarele cerinţe cu privire la text:


1. Numeşte sinonimele pentru sensul din text al cuvintelor: osteneala şi indescifrabilă.
2. Explică rolul cratimei în secvenţa: Ia uite-i.
3.Transcrie, din textul citat, două sintagme care fixează reprele spațio-temporale ale operei literare.
4. Construieşte câte un enunţ în care să ilustrezi sensul conotativ al verbului a scoate şi a merge.
5. Transcrie, din textul citat, două sintagme care constituie mărci ale subiectivităţii.
6. Ilustrează, cu exemple din text, două trăsături ale textului epic.

Nivel mediu

7. Precizează tipul de perspectivă narativă şi tipul de narator prezente în textul citat.


8. Explică, în 5-7 rânduri, relaţia narator – naratar(cititor fictiv), evidenţiată în textul citat.
9. Comentează, în 60 – 100 de cuvinte, următoarea secvenţă din text:

„M-ai uitat, iubit cetitor? Sînt eu, naratorul. E drept că nu mi-am mai scos căpşorul gingaş la vedere, dar asta
fiindcă am avut cu totul altă treabă. Eu sînt cel care se lăfăie acum călare pe oul de pe masă, ca şi cînd ar vrea să-l
cloceasca, eu sînt cel care-şi agită lăbuţele invizibile (dar multe, multe!) prin odaie, gras şi satisfăcut.”

II.1.Rezumă al doilea paragraf.


2.Transcrie din text cuvinte care aparțin câmpului lexical al culorilor.
3. Demonstrează omonimia următoarelor cuvinte: la, han, bandă, par.
4. Alcătuiește enunțuri cu următoarele perechi de paronime: monah/monarh; vizibil/lizibil; temporar/temporal.

Nivel maximal

PARTEA a III-a ___________________

Scrie un text de tip argumentativ de 150 - 300 de cuvinte (15 - 30 de rânduri) despre importanţa jocului în
dezvoltarea personalităţii tinerilor.

S-ar putea să vă placă și