Referat la pedagogie

Jean Piaget

A efectuat: Vadim Septichin

Profesor: Mariana Valueva

Jean Piajet a fost un psiholog, biolog, logician și filozof elvețian, cunoscut pentru contribuțiile sale din
domeniul epistemologiei și psihologiei dezvoltării.

S-a nascut la Neuchâtel (Elveția), ca cel mai mare copil a lui Arthur Piaget, profesor de literatură
medievală la Universitate și Rebecca Jackson. La vârsta de 11 ani, când era elev la școala latină de la
Neuchâtel, a scris o scurtă notă despre o vrabie albinoasă. Această scurtă notă este considerată ca
începutul unei strălucite cariere științifice, constând în peste șaizeci de cărți și câteva sute de articole.

Interesul său pentru moluște s-a amplificat în timpul adolescenței târzii, până la punctul în care, la
terminarea școlii, a devenit un malacolog bine cunoscut. A publicat numeroase articole în acest
domeniu, care a continuat să-l intereseze de-a lungul întregii vieți.

După absolvirea școlii, a studiat științele naturale la Universitatea din Neuchâtel. În timpul acestei
perioade, a publicat două eseuri filosofice pe care le-a considerat drept „lucrări de adolescență” dar care
au fost importante pentru orientarea generală a modului său de gândire.

După un semestru petrecut la Universitatea din Zürich unde a arătat un deosebit interes pentru
psihanaliză, a părăsit Elveția pentru a pleca în Franța. Și-a petrecut un an lucrând la Ecole de la rue de la
Grange-aux-Belles o instituție pentru băieți, creată de Alfred Binet și condusă de De Simon care,
împreună cu Binet a desăvârșit un test de inteligență. Acolo Piaget a standardizat testul de inteligență a
lui Burt și a făcut primele studii experimentale asupra dezvoltării inteligenței.

În 1921, a devenit director de studii la institutul J. Rousseau din Geneva la cererea lui Sir Ed. Claparéde și
a lui P. Bovet.

În 1923 s-a căsătorit cu Valentine Châtenay. Cuplul a avut trei copii, Jacqueline, Lucienne și Laurent, a
căror dezvoltare intelectuală a fost studiată de Piaget din fragedă copilărie până când au început sa
vorbească.

Succesiv sau simultan, Piaget a ocupat câteva posturi: psihologie, sociologie și istoria științelor la
Neuchâtel din 1925 până în 1929; istoria gândirii științifice la Geneva din 1929 până în 1939; Biroul
Internațional de Educație din 1949 până în 1967; psihologie și sociologie la Lausanne din 1938 până în
1951; sociologie la Geneva din 1939 până în 1952, apoi psihologie genetică și experimentală din 1940
până în 1971. În 1955, a creat și a condus până la moarte Centrul Internațional de Epistemologie
Genetică.

Într-o perioadă de șase decenii, Jean Piaget a desfășurat un program de cercetări naturaliste,
care a afectat profund înțelegerea noastră asupra dezvoltării copilului. Piaget și-a denumit lucrarea
teoretică generală de bază "epistemologie genetică" pentru că a fost în primul rând interesat de cum se
dezvoltă cunoașterea în organismul uman.

Conceptul de structură cognoscibilă stă la baza teoriei sale. Structurile cognoscibile sunt modele
fizice sau mentale de acțiuni care subliniază acte specifice de inteligență și corespund unor stadii ale
dezvoltării copilului. Conform teoriei lui Piaget, există patru stadii de dezvoltare: senzi-motor,
preoperații, operații concrete, și operații formale.
 În stadiul senzi-motor (0-2 ani), inteligența ia forma acțiunilor motoare. În perioada de
preoperații (3-7 ani), inteligența este intuitivă. În timpul stadiului de operații concrete (8-11 ani),
structura cognoscibilă este logică, dar depinde de referințe concrete. În stadiul final de operații formale
(12-15 ani), gândirea implică noțiuni abstracte.

În timp ce stadiile cunoașterii identificate de Piaget sunt asociate cu diferențele caracteristice

vârstei, ele variază de la individ la individ. Ba mai mult, fiecare stadiu are mai multe forme structurale
distincte.

Piaget a fost un scriitor prolific și a publicat cărți ca Biologia și cunoașterea, Concepția copilului
asupra lumii, Limbajul și gândirea copilului, Epistemologie genetică.

Opera lui Piaget constituie o sursă de inspirație în domenii

ca: psihologie, sociologie, educație, epistemologie, economie și drept. El a fost răsplătit cu numeroase
premii în toată lumea.

Stadiile dezvoltării la Piaget

 Stadiul senzoriomotor
 Stadiul preoperațional
 Stadiul operațiilor concrete
 Stadiul operațiilor formale
În studiile sale, Piaget a elaborat o teorie originală asupra genezei și mecanismelor
gândirii denumită teoria operațională. El a delimitat stadii și serii de operații ale
inteligenței. În ce privește stadiile:

 stadiul senzorialo-motor, desfășurat de la naștere până la vârsta de 2 ani, când

copilul este preocupat cu câștigarea controlului motor și învățarea obiectelor
fizice.

 stadiul preoperațional, între 2 și 7 ani, când copilul este preocupat cu calificarea

verbală.

 stadiul concret operațional, între 7 și 12 ani, când copilul începe să se descurce

cu conceptele abstracte, cum ar fi numerele și relațiile, înrudirile.

 în fine, stadiul, formal operațional, între 12 și 15 ani, etapă în care copilul începe
să raționeze logic și sistematic.
Într-o altă concepție aceste stadii sunt denumite: stadiul animist infantil, cel al
gândirii magice, al gândirii referențial egocentrice-sincretice, subiectivist-autistă și în
fine, al constituirii gândirii concrete și apoi a celei formal-logice.
Teoria lui Piaget conform căreia capacitatea intelectuală este calitativ diferită la
vârste diferite și copiii au nevoie de interacțiunea cu mediul înconjurător pentru a
câștiga competență intelectuală, a influențat știința educației și psihologia. Acest nou
concept asupra inteligenței a afectat modelul, proiectul învățării naturale pentru
copiii mai mici și dezvoltarea matematicii și a programelor științifice.