Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Temperatura aerului din sala de operaţie trebuie să fie între 22 – 250C la o umeditate de 50% şi cu o
ventilaţie ce asigură schimbul aerului de 3-4 ori pe oră. Temperatura mai înaltă provoacă
transpiraţie, infectând astfel tegumentele cu bacterii din glandele sudoripare. Temperatura joasă
poate provoca răcirea bolnavilor şi crea condiţii pentru dezvoltarea complicaţiilor.
În cazul când se foloseşte epuratorul de aer staţionar se asigură schimbul aerului curăţit de 40 de
ori într-o oră. În afară de aceasta dezinfectarea aerului din sala de operaţie şi pansamante se face cu
lămpi ultraviolete bactericide.
3) Măsuri de profilaxie a infectiei prin contact. Metodele clasice și contemporane de
prelucrare a mîinelor chirurgului (enumerati)
La început cu ajutorul unei perii şi a săpunului se spală palma, apoi partea dorsală a fiecărui deget,
spaţiile interdegitale şi loja unghială, de exemplu a mâinii stângi. La fel se dezinfectează degetele
mâinii drepte. Apoi se spală suprafaţa regiunii metacarpiene dorsale şi ventrale mai întâi la mâna
stângă şi apoi la cea dreaptă, şi în sfârşit se spală antebraţul. La sfârşit încă o dată se spală loja
unghială.
Se şterg mâinele cu o compresă sterilă şi se dezinfectează cu antiseptice în aceiaşi succesiune.
Metodele clasice de dezinfectare a mâinilor chirurgului sunt: Fiurbringher, Alfeld, Spasocucoţki-
Kocerghin. Metodele Fiurbringher şi Alfeld au doar o importtanţă istorică.
Metoda Spasocucoţki – Kocerghin.
În cazul utilizării accestei metode nu este necesar de a spăla în prealabil cu apă întrebuinţând peria
şi săpunul. Metoda se bazează pe dezolvarea cu soluţie de amoniac a grăsimilor de pe suprafaţa şi
din porii pielii şi îndepărtarea împreună cu soluţia a bacteriilor.
Metodica: soluţie proaspătă şi caldă de amoniac de 0,5% se toarnă în două ligheane sterile. Cu o
compresă sterilă se spală mâinile în consecutivitatea descrisă mai sus timp de 3 minute, mai întâi
într-un lighean, apoi timp de 3 minute în altul. După aceasta mâinile se şterg cu un prosop steril sau
compresă şi timp de 5 minute se dezinfectează cu alcool de 96*.
Mulţi chirurgi badijonează lojile unghiale cu tinctură de iod. Pregătirea mâinilor pentru operaţie
trebuie să prevadă:
1. îndepărtarea de pe suprafaţa pielii mâinilor a murdăriei şi a bacteriilor.
2. distrugerea bacteriilor rămase pe mâini.
3. tăbăcirea pielii pentru a închide canalele glandelor sebacee şi sudoripare.
4. inofensivitatea pentru piele.
Este imposibil de a obţine o sterilitate absolută a mîinilor pe tot parcursul operaţiei. În legătură cu
aceasta este necesar de a izola pielea mâinilor de plaga operatorie cu mănuşi.
O altă metodă de dezinfectare a mâinilor este utilizarea pervomurului sau C-4 (amestec de apă
oxigenată şi acid formic şi bigluconat de clorhexidină (hibitan). Înainte de dezinfectarea mâinilor cu
pervomur, mâinile se spală cu apă şi săpun (fără perie – timp de 1 min.). Se şterg cu o compresă
sterilă. Apoi mâinile se dezinfectează timp de 1 min. cu soluţie C-4 sau pervomur într-un lighean
emailat, se şterg cu o compresă sterilă şi se îmbracă mănuşile sterile.
4) Expres metodele de prelucrare a mîinelor (cu bigluconat de clorhexidina și alcool
etilic)
Mâinile se spală cu săpun şi se şterg cu o compresă sterilă, apoi timp de 2-3 min. se dezinfectează cu un
tampon de vată muiat în soluţie alcoolică de 0,5% de clorhexidină.
La metoda de spălare a mâinilor bazată numai pe tăbăcirea pielii se referă dezinfectarea mâinilor timp de
10 minute cu alcool de 96*. Spălarea mâinilor cu apă în acest caz nu se recomandă, pentru că aceasta
înrăutăţeşte procesul tăbăcirii. Această metodă nu a căpătat o largă întrebuinţare din cauza siguranţei
insuficiente. Însă metoda tăbăcirii se recomandă în lipsa apei calde sau mănuşilor sterile.
5) Metodele de sterializare a mănușilor și de prelucrare a cîmpului de operatie
(Grossch-Filoncikov, metodele contemporane)
Complicatiile antibioticoterapiei :
- Reactii alergice. Se manifesta prin eruptii cutanate, dereglari respiratorii, spasm bronsic, pina la
dezvoltarea socului anafilactic.
- Actiune toxica asupra organelor interne. Se afecteaza mai frecvent auzul,ficat si rinichii
- Dizbacterioza(modificarea microflorei organismului) este caracteristica la administrarea enterala
am AB, mai frecvent intilnita la copii si la administrea indelungata a AB in doze mari.
- Formarea bacteriilor rezistente – complicatie ce cauzeaza infectia antibioticoerapiei.
Dupa evolutie :
Acuta – hemoragia are loc intr-un scurt interval de timp
Cronica - hemoragie lenta in cantitati mici(oculta)
Cauza este determinata de lezarea vasului sangvin provocata de un oarecare agent : trauma ,
erodarea vasului in cazul diferitor boli si procese purulente, tensiune arteriala ridicata, coborirea
brusca a presiunii atmosferice, dereglarea permiabilitatii vasului poate fi cauzata de modificarile
chimice ale singelui, actiunea toxinelor, dereglarea echilibrului de vitamine din organism.
23. Grupele de sînge. Sistemele de antigeni a sângelui şi rolul lor în practica medicală.
Hemaglutinarea.
Grupa de sânge – este o combinare de semne imunologice şi genetice normale, determinate prin ereditate şi
reprezintă o calitate biologică individuală.
În 1901 bacteriologul din Viena Landşteiner - conceptul de grup sangvin şi a identificat primele 3 grupe.
1902 Stwili, 1907 Janski şi în 1910 Moss independent au identificat grupa a patra.
Aglutinogenii - polipeptizi cu sediul în stroma eritrocitelor, dar mai pot fi găsite în leucocite, spermă, salivă,
suc gastric.
Termostabili, suportă temperatură de 1000timp de 24 ore şi-s rezistenţi la uscare. Aglutinogenul poate avea
câteva varietăţi – A1; A2 în dependenţă de forţa de aglutinare.
În prezent au fost identificaţi circa 7500 de antigeni eritrocitari împărţiţi în 9 sisteme, însă importanţă practică
o au numai A şi B.
Aglutininile α şi β se găsesc în fracţia gama a globulinelor plasmei şi-s mai puţini termostabile, suportând
temperatura sub 600.
Ele se împart în Naturale (cu care omul se naşte) şi Imune (care apar pe parcursul ontogenezei, spre exemplu-
aglutinine anti-rezus).
Mai deosebim aglutinine „la rece”, care î-şi manifestă reacţia de aglutinare la temperatura +40 - +160 şi
aglutinine „la cald” activitatea maximală la temperatura +370 - +420.
În afară de aceasta se întâlnesc aglutinine complete, care aglutinează eritrocitele în mediu salin şi coloidal,
precum şi incomplete, fiind active nuami în mediu coloidal.
Eritrocitele umane pot conţine ambii aglutinogeni, unul singur sau nici unul, tot aşa şi în plasmă pot fi întâlnite
ambele aglutinine, una singură sau nici una. În dependenţă de aceasta conform sistemului ABO, pot fi întâlnite
4 grupe sangvine:
O (I) α, β; A (II) β; B (III) α; AB (IV) O.
„Grupa de sânge „ ca regulă, reflectă combinarea antigenilor eritrocitari a sistemului ABO şi a anticorpilori
respectivi în serul sangvin.
Frecvenţa după grup:
I – 33,5%; II – 37,8%; III – 20,6%; IV – 8,1%
În cazul pierderilor masive de sânge - transfuzia unei cantităţi mai mare de sânge, aglutininele plasmei
donatorului nu sunt suficient diluate în serul recipientului şi astfel pot aglutina eritrocitele pacientului. Din
această cauză este necesar de a transfuza numai sânge de aceiaşi grupă.
O pikatura de ser-test (0,1 ml) de grupa I, se aplica cu o pipeta sub cifra I si la fel cu diverse pipete se aplica
ser-test de gr. II si III, la cifrele respective.
Apoi cu o bagheta de sticla se recolteaza singe de la pacient si se aplica cite o picatura de singe(de 5-10 ori mai
mica decit cele de ser) alaturi de fiecare picatura de ser-standart. Fiecare picatura de ser-test se amesteca cu un
betisor de sticla. Se apreciaza rezultatele timp de 5 min.
1.Daca aglutinarea nu a avut loc cu serul –test de gr. I, II ,III, inseamna ca eritrocitele singelui dat nu contin
aglutinogene si este gr. O(I).
2.Daca aglutinarea a avut loc cu serul-test de grupa I si III, dar n-a avut loc cu serul de grupa II, singele cercetat
e grupa II (A)
3.Daca aglutinarea a aparut cu ser de grupa I si II si lipseste cu ser de grupa III, singele cercetat
apartine grupei III(B)
4.Prezenta aglutinarii cu serurile celor 3 grupe, inseaman ca singele cercetat e grupa IV(AB). In asemenea
cazuri se face cercetarea suplimentara cu ser-test de grupa IV(AB). Numai lipsa aglutinarii cu acest ser ne
permite de a concluziona ca singele apartine grupei IV(AB).
Indicatii:
1)Indicațiabsolute
-hemoragie acuta(mai mult de 15 %din volumul singelui circulant);
-soc traumatic;
-operatii complicate, insotita de traume masive a tesuturilor si hemoragie;
2)Indicatii Relative
-anemia
-maladii inflamatorii cu intoxicatie grava
-prelungirea hemoragiei, dereglari a sistemului de coagulare
-unele otraviri
-procese infalmatorii cornice însoțite de diminuarea statutului imunologic a organismului
- procese inflamatorii cronice de lunga durata
Contraindicatii
1)Contraindicatii Absolute
-insuficienta cardiopulmonara acuta, insotita de edem pulmonar
-infarct al miocardului
In caz ca persista o hemoragie acuta contraindicatii absolute nu exista.
2)Contraindicatii Relative
-tromboze acute si embolii
-dereglari grave a circulatiei cerebrale
-endocardita septica
-viciile septice
-miocardite si miocardioscleroze -
boala hipertonica
-astm bronsic
-dereglari grave a funtiei hepatice si renale
-reumatism
-tuberculoza acuta si diseminata
Etapele Hemotransfuziei :
1. Determinarea contra/indicațiilor , anamneza transfuzională
2. Determinarea grupei de sînge și Rh al recipientului
3. Selectare sîngelui corespunzător gupei și Rh + aprecierea macroscopic calitatea
4. Verificarea gr.sînge a donatorului după AB0
5. Efectuarea probei compatibilității individuale după AB0
6. Efectuarea probei compatibilității individuale după rezus factor
7. Efectuarea probei biologice
8. Efectuarea hemotransfuziei
9. Îndeplinirea actelor necesare
10. Suprevegherea pacientului după hemotransfuzie
a)Reactii pirogene
Cauza-formarea in mediul de transfuzie a substantelor pirogene-a produselor de descompunere
a proteinelor singelui donator sa a activitatii vitale a microorganismelor ce patrund in singe la
preparare, pastrarea lui sau in caz de incalcarea a asepsiei in timpul transfuziei.
Clinica-creste temperatura corpului, frisoane, cefalee, tahicardie Tratament-
stopam transfuzia, administram analgetice, narcotice si preparate
antihistaminice(dimedrol, suprastin, taveghil)
Profilaxia- respectarea regulilor de preparare, pastrare si transfuzie a
singelui.
b) Reactiile antigene
Cauza-sensibilizarea cu antigeni leucocitari, trombocitari si a proteinelor plasmei, ca rezultat al
hemotransfuziilor efectuate in antecedente sau a graviditatilor.
Clinica-peste 20-30 min de la finisarea hemotransfuziei apar frisoane, creste temp corpului,
bradicardie, cefalee, dureri in reg lombara.
Tratament-se indica preparate antihistaminice, analgetice, narcotice, sol de antisoc si de
detoxicare. Profilaxia-studiul minutios al anamnezei
c)Reactii alergice
Cauza-sensibilizarea organismului la diverse imunoglobuline.
Clinica-urticarie, edem Quinqe, bronhospasm, dispnee, neliniste. Poate progresa pina la socul anafilactic. Hiperemia
tegumentelor, cianoza mucoaselor, acrocianoza, transpiratii reci, edem pulmonar.
Tratament-remedii intihistaminice, corticosteroizi, preparate cardio-vasculare si narcotice.
Profilaxia-studiul minutios al anamneze
Tratamentul.
Terapia infuzională. L a apariţia semnelor incipiente de şoc e necesar de întrerupt transfuzia de sânge
şi se efectuează infuzia substituienţilor sangvini (reopoliglucină, poliglucină şi a preparatelor gelatinei).
E necesar de administrat sol. de bicarbonat de sodiu 4% sau lactasol pentru a obţine reacţia bazică a
urinei ce împiedică formarea hematinei acidclorhidrice.
Remediile medicamentoase utilizate în I rând: prednizolonul (90-120 mg), eufilina (10 ml de sol.
2,4%) şi lazix (100 mg) aşa numită triadă antişoc. În afară de aceasta se utilizează preparate antihistaminice
(dimedrol, taveghil) şi analgetice narcotice (promedol)
Metode extracorporale – plazmafereza masivă (exfuzia a 2 l de plazmă şi substituirea cu plazmă
proaspăt congelată şi soluţii coloidale) pentru înlăturarea hemoglobinei libere şi a produselor de degradare a
fibrinogenului.
Corecţia funcţiilor organelor şi sistemelor. La indicaţii sunt utilizate glicozidele cardiace, remedii
cardiotonice, etc.
Corecţia sistemului de hemostază. Este utilizată heparină (50-70 un/cg corp., transfuzii de plazmă
proaspăt congelată, antifermenţi (contrical).
Tromboze si embolii
Cauza-patrunderea cheagurilor de singe de diverse dimensiuni in vena pacientului, ce s-au format din
cauza conservarii incorecte a singelui donator, a greselilor comise la hemotransfuzie si transfuzia
dozelor mari de singe conservat cu un termen lung de pastrare.
Clinica-apar brusc dureri in piept, dispnee, tusa, paliditate si cianoza
tegumentelor.
Tratament-efectuarea terapiei trambolitice cu remedii ce activeaza procesul de
fibrinoliza(urochinaza), utilizarea anticoagulantilor(heparina).
Proba biologică
La începutul transfuziei se transfuzează 10-15 ml de sânge, după aceasta transfuzia se stopează
pe un timp de 3 minute. Dacă lipsesc semne clinice de complicaţii sau reacţii (tahicardie, dispnee,
hiperemie, dureri în regiunea lombară), atunci din nou se transfuzează 10-15 ml de sânge şi în decurs
de 3 minute se supraveghează bolnavul. În total se repetă procedura de 3 ori.
39.Combustiile.Clasificarea.
Combustio – este lezare a ţesuturilor organismului sub acţiunea locală al temperaturii înalte, sau al
substanţelor chimice sau radiaţiei actinice.
Clasificarea:
Există mai multe principii de clasificare:
1. după împrejurimile producerii arsurii:
a. industriale;
b. de uz casnic;
c. de război;
2. după caracterul factorului de acţiune:
a. termice;
b. electrice;
c. chimice;
d. actinice;
Din aceste considerente în practica clinică are importanţă de stabilit nemijlocit şi agentul lezant, care
va exprima caracteristica acestor factori:
- arsură cu flacăra;
- arsură cu aburi umezi sau uscaţi;
- arsură cu ulei fierbinte;
- arsură cu bitum topit;
- arsură de contact cu metale incandescente…
- Arsurile de gradul I, II şi IIIA sunt considerate ca arsuri superficiale, iar IIIB şi IV ca arsuri
profunde.
41.Boala arsilor.Definitie.Perioadele
BOALA COMBUSTIONALĂ - este o totalitate de reacţii generale ale organismului şi dereglarea funcţiei
organelor interne ca răspuns la trauma termică.
Boala arşilor se dezvoltă în cazul când:
- suprafaţa afectată este mai mult de 15-25% de arsuri superficiale;
- sau mai mult de 10% de arsuri profunde;
- sau în cazul arsurilor căilor respiratorii indiferent de arsurile externe.
Perioadele bolii combustionale:
I - perioada şocului combustional: (durează pînă la 3 zile) şi este determinate de:
- aferentaţie dureroasă excesivă;
- plasmoragie;
- dereglarea funcţiei rinichilor.
Tabloul clinic al şocului combustional este destul de tipic: accidentatul suferă dureri puternice în
locurile arsurilor, este excitat dar foarte repede devine inhibat şi adinamic. Progresiv se micşorează TA, se
accelerează pulsul, se micşorează temperatura. În cazurile grave se dereglează respiraţia, se dezvoltă
hipoxia organelor şi a ţesuturilor, se stabileşte acidoza, hemoconcentraţie, micro- şi macrohematurie,
oligurie.
Deosebim trei grade al şocului combustiona în raport cu dereglările sus enumerate:
- Şoc de gr.I se instalează la arsuri de 15-20% din suprafaţa corpului;
- Şoc gr.II în 20-60% de arsuri;
- Şoc gr.III în cazul când suprafaâa este mai mare de 60%.
II – perioada toxemiei combustionale (durează pînă la 10-15 zile) este determonată de absorbţia din
plaga combustională al toxinelor (oligopeptidele toxice, glucoproteizilor cu specifitate antigenică;
III – perioada de septicotoxemie combustională (durează 2 - 3 săptămîni). Această perioadă este
determinată de:
- Hipoproteinemia declanşată;
- Inhibarea-epuizarea activităţii sistemului imun;
- Alipirea infecţiei şi dereglările provocate de procesul inflamator infecţios;
- Absorbţia toxinelor bacteriene.
IV – perioada de reconvaliscenţă.
Tablou clinic: dureri puternice in locurile arsurilor, progresiv se micsoreaza TA, se accelereaza pulsul, se
micsoreaza temperature. In cazuri grave se deregleaza respiratia, se dezvolta hypoxia organelor.
Tratament:
1. MASURI DE PRIM AJUTOR
2. TRATAMENT GENERAL
3. CHIRURGIA ARSULUI
1. Acordarea primului ajutor: stoparea actiunii agentului termic asupra tesuturilor ,racirea locului timp de
10-15 minute, aplicarea pansamentului aseptic, analgezie si initierea tratamentului antisoc.
2. TRATAMENTUL LOCAL:spalarea cu apa si sapun, aseptizarea cu alcool, incizii de decompresiune,pe
suprafetele arse se aplica pansament aseptic.
3.TRATAMENT GENERAL:
1.reechilibrarea hidroelectrolitica
2.reechilibrarea hematologica
3. normalizarea presiunii colloid-osmotice
Metoda inchisa de tratament pe suprafata arsurii se aplica pansamente, cu antibiotic ce blocheaza evolutia
infectiei. Sau unguent anticombustionat, emulsie de sintomicina, unguent de dioxidina)
Metoda deschisa-dupa prelucrarea primara a suprafetei arse bolnavul este culcat in patul asternut cu cearsaf
steril si se acopera cu o carcasa tot din cearsafuri sterile. Suprafata arsurii se prelucreaza cu preparate tanate
(permanganate de potasiu 2-3%, solutie e nitrat de argint 10%) Cu ajutorul becurilor electrice se mentine
temperature de 23-25 grade.Suprafata arsurii se usuca si se acopera cu crusta, sub care isi are loc vindecarea.
48. Eletrocutarea. Primul ajutor(inclusive in starea terminala). Tratamentul: respiratie artificial, masajul
cardiac. Metode, tehnica.
Primul ajutor in cazuri de leziuni grave cu manifestari de moarte aparenta trebuie acordata la locul accidentarii si in
timpul transportarii. In lipsa respiratiei si a ctivitatii cardiac acordarea primului ajutor incepe cu respiratia artificiala a
plaminilor si masajul cordului. Concomitet se iau masuri contra socului (introducerea intravenoasa a cardioonicelor,
hemotransfuziei intravenoase si intraarteriale). In leziuni locale se aplica pansamente.Tratamentul local a leziunilor
se reduce la complexul de masuri folosite la tratamentul arsurilor( racirea locului timp de 10-15 min, aplicarea
pansamentului aseptic, analgezie si tratamenant antisoc).
Tehnica masajului cardiac- se aplica transversal podul palmei uneia dintre maini (de obicei stanga) pe 1/3 inferioara
a sternului, iar cealalta palma se suprapune perpendicular pe prima. Cu cele doua maini suprapuse si cu bratele
intinse, ajutandu-se de greutatea corpului, salvatorul exercita presiuni ritmice asupra sternului. Fiecare
compresiuneva fi brusca si scurta (aproximativ o secunda) si va exercita o presiune verticala a sternuluispre coloana
vertebrala, in asafel ca sternul sa fie infundat cu aproximativ 5-6 cm. Se apasa numai cu podul palmei, degetele fiind
ridicate pentru a se evita comprimarea coastelor. Dupa fiecare compresiune sternul este lasat sa revina in pozitie
initiala, farasa se ridice mainile de pe sternul victimei.
49. Plagile: notiune, semnele locale si caracteristica acestora
Plaga este numita orisice traumatizare mecanica a organismului asociata cu dereglarea integritatii invelisului
tesuturilor-al tegumentelorsau mucozitatilor.
Semiologia plăgilor
Semnele de bază ale plăgilor sunt:
Doloritate;
Hemoragie;
Dehiscenţa marginilor plăgii.
Dolaritatea apare ca rezultat al acţiunii traumatice directe al receptorilor nervoşi şi ca rezultat al compresiei cu edemul ce se
declanşează. Intensivitatea sindromului dolor în plagă depinde de următoarele momente:
Localizarea plăgii. Sunt destul de dureroase plăgile localizate în regiuni cu o reţea de receptori nervoşi de durere (periostul,
peritoneul parietal, pleura). Mai puţin contribuie la sindromul dolor plăgile cu localizare în ţesutul adipos, muşchi, fascii;
Traumatizarea trunchilor nervoşi magistrali;
Caracteristica armei traumatizante şi a rapidităţii producerii plăgii. Cu cât mai ascuţită este arma cu atât mai puţin receptori nervoşi
sunt afectaţi, şi respectiv mai puţin sunt durerile. Cu cât mai rapid s-a produs plaga cu atât mai puţine dureri.
Starea neuro-psihică a bolnavului. Sindromul dolor este mai puţin pronunţat când bolnavii se află într-o stare de afect, şoc,
ebrietate alcoolică sau narcotică.
Hemoragia – este un semn obligatoriu al plăgii, deoarece plaga orişicărui ţesut se asociază cu lezarea integrităţii vasului.
Pronunţarea hemoragiei poate fi diferită: de la neînsemnată capilară, până la profuză arterială.
Intensivitatea hemoragiei este determinată de următoarele:
Prezenţa traumării vaselor magistrale – artere, vene;
Localizarea plăgii. Mai pronunţate sunt hemoragiile localizate la cap, gât, mâini – acolo unde hemocirculaţia este bine dezvoltată;
Caracteristica armei traumatizante: cu cât ea este mai ascuţită cu atât hemoragia este mai mare. În plăgi contuzionate şi
angrenate hemoragia este minimală;
Starea hemodinamicii locale şi sistemice. La o hipotonie sau a compresie al vasului magistral hemoragia este mai puţin
pronunţată;
Starea sistemei de coagulare. La dereglarea ei (hemofilie) traumarea chiar şi a unui vas mic va fi o hemoragie masivă.
Dehiscenţa marginilor plăgii - este determinată de constricţia fibrelor elastice ale dermei şi direcţia plăgii în raport cu direcţia
liniilor elastice Langher.
50. Patofiziologia si morfologia ( evolutia) plagilor, fazele. Caracteristica.
Proces de plagă – este o totalitate de dereglări consecutive ce apar în plagă şi reacţiile declanşate ale
întregului organism.
Evoluţia procesul de plagă se poate deviza în:
1. reacţia generală a organismului;
2. reacţia locală sau regenerarea plăgii.
Conform lui Rufanov procesul de plagă este divizat în două faze:
- faza de hidrataţie;
- faza de dehidrataţie.
La momentul actual, mai aproape de a înţelege procesul de plagă, este clasificarea propusă de către
M.I.Cuzin (1977):
faza de inflamaţie (1-5 zile);
faza dereglărilor vasculare;
faza curăţirii plăgii de mase necrotice;
faza de regenerare (6-14 zile);
faza de formare şi reorganizare al cicatricei (de la a 15 zi).
Faza de inflamaţieCuprinde :
I . faza dereglărilor vasculare
Dereglarea integrităţii vaselor de sânge şi de limfă cu dereglarea fluxului sanguin şi limfatic contribuie la:
1. Spasmul vascular de scurtă durată cu dilatare stabilă şi dereglarea permeabilităţii peretelui
2. extravazarea lichidului;
3. mărirea densităţii sângelui;
4. adghezia şi agregarea trombocitelor;
5. trombarea capilarelor şi a venulelor;
6. micşorarea perfuziei => alterarea oxigenării tisulare în jurul plăgii;
7. se instalează acidoza tisulară;
8. se dereglează metabolismul glucidic şi proteic
9. se măreşte presiunea osmotică în ţesuturi => reţinerea apei declanşarea edemului tisular (hidrataţia
ţesuturilor).
II. Faza curăţirii plăgii de mase necrotice
În această fază importanţa esenţială este pe seama elementelor figurate ale sângelui şi a fermenţilor. Deja
în primele 24 de ore în plagă apar leucocitele, iar la a 2-3 zi limfocitele şi macrofagii.
Neutrofilele sunt responsabili de: fagocitarea microorganismelor, maselor necrotice;proteoliza
extracelulară; liza ţesutului devitalizat; eliberarea mediatorilor inflamaţiei.
Macrofagii sunt responsabili de:eliberarea fermenţilor proteolitici; fagocitarea maselor necrotice parţial
distruse de neutrofile;fagocitarea neutrofilelor alterate;
fagocitarea productelor dezintegrate bacteriene; participarea în reacţiile de răspuns imun.
Limfocitele contribuie la producerea răspunsului imun.
Într-o evoluţie a procesului de plagă fără complicaţii la a 5-6 zi majoritatea reacţiilor inflamatorii deminuiază şi
survine următoarea fază.
Faza de regenerare
În plagă are loc două procese:
- formarea colagenului;
- creşterea intensivă al vaselor de sânge şi limfatice.
În plagă are loc deminuarea numărului de neutrofile şi migrarea de fibroblaşti. Fibroblaştii sunt
responsabili de: sinteza ţesutului conjuctiv; producerea fibrelor elastice de colagen; sinteza citokinelor;
posedă receptori IL-2 factorului de baza de creştere al fibroblaştilor şi factorului de creştere trombocitar.
Acestei faze este caracteristic:
- micşorarea acidozei tisulare;
- mărirea ionilor de Ca;
- micşorarea ionilor de K;
- deminuarea inflamaţiei;
- micşorarea eliminărilor din plagă;
- dispariţia edemului tisular.
Faza de formare şi reorganizare a cicatricei
În această fază are loc:
- deminuarea activităţii sintetice al fibroblaştilor;
- formarea reţelei de fibre elastice şi conexiunilor între fibrele de colagen.
Factorii ce contribuie la regenerarea plăgii:
vârsta bolnavului;
starea nutriţiei şi masa ponderală a bolnavului;
prezenţa infecţiei secundare;
starea hemodinamicii în aria plăgii şi în întreg organismul;
prezenţa dereglărilor dismetabolice şi hidrosaline;
statusul imun;
prezenţa afecţiunilor cronice;
administrarea de antiinflamatorii.
51. Tipuri de regenerare a plagii. Cicatrizarea primara a plagii.
Regenerarea plagii- procesul de reparaţie (restabilire) al ţesutului traumatizat cu restabilirea completă al
integrităţii şi trăinicii.
Procesul de regenerare a plăgii are loc în trei etape:
1. etapa de formarea de către fibroblaşti al colagenei;
2. etapa de epitelizare a plăgii;
3. etapa de organizare (retracţie) tisulară.
La complicaţiile precoce al plăgilor, care pot pune în pericol viaţa pacientului se referă:
- hemoragia;
- dezvoltarea şocului traumatic;
- supurarea (infectarea) plagii;
- eventratia (dehiscenta marginilor plagii);
- traumatizarea organelor de importanţă vitală.
Intensitatea hemoragiei depinde de tipul de vas lezat. Hemoragiile masive determinate de lezarea vaselor
mari pot duce la şoc hemoragic. Din aceste considerente e important de stopat hemoragia prin aplicarea
garoului în caz de lezare a arterei, iar în cazul lezării venei de instalat un pansament compresiv.
În caz de traumă penetrantă al toracelui cu dezvoltarea pneumotoracelui este necesar de hermetizat prin
aplicarea unui pansamen ocluziv din cauciuc. În plăgi mari a peretelui abdominal anterior pot eviscera
organele. Din aceste considerente se aplică un pansament aseptic larg (mare).
Pentru prevenirea şocului de durere se aplică o atelă de imobilizare şi, important este, administrarea
analgeticilor opiate chiar la locul tramei. La posibilitatea se efectuează chiar şi măsuri de antişoc:
cateterizarea venei centrale, transfuzie de substituienţi sangvini. Important este de transportat
traumatizatul cât mai repede în staţionarul chirurgical.
Indiferent de tipul de plagă şi locul traumei, toate plăgile sunt considerate primar infectate. În afară de
aceasta e posibil penetrare secundară al agenţilor bacterieni din mediul ambiant (diferite obiecte, piele
bolnavului ...). este necesar de curăţit pielea în jurul plăgii cu orişice antiseptic, de spălat plaga şi
de acoperit cu pansament steril. Este important, de asemenea, vaccinarea pentru prevenirea dezvoltării
tetanosului, iar în plăgi muşcate a rabiei.
După modul de pătrundere în organism a agentului patogen:tetanos prin plagă,tetanos prin injecție,prin
combustie,postoperator,prin degerătură, electrotraumatic, neonatal și postnatal –după naștere agentul
patogen pătrunde prin mucoasa uterului sau a căilor de naștere.
După extinderea procesului patologic- 1.tetanos generalizat (formă primară generalizată, formă
descendentă,ascendentă) 2. Tetanos limitat/local- interesează extremitățile, apare în regiunea capului-tetanos
cefalic fiind consecința acțiunii toxinei asupra unuia sau mai multor nervi cranieni
1). în urma infecţiei, se realizează o producţie locală de citokine (TNF, IL-1, IL-6), cu rol pozitiv în procesul de reparaţie a leziunilor şi în
recrutarea de elemente celulare (macrofage) capabile să distrugă agentul patogen.
Concomitent, în circulaţie se eliberează mici cantităţi de citokine şi se induce secundar un răspuns de fază acută.
- stimularea măduvei osoase şi modificarea tipului de monocite produse (monocite şi limfocite cu funcţii aberante, tulburări metabolice,
creşterea disproporţionată a limfocitelor cu receptori de IgG, care stimulează producţia de IgG şi, prin aceasta, creşterea producţiei de citokine);
în această etapă, citokinele au un efect distructiv.3) Integritatea capilarelor este afectată (F 14.6.), iar citokinele ajunse în organe aflate la distanţă
de infecţia iniţială produc leziuni tisulare suplimentare asociate cu intervenţia altor factori: acţiunea PMN (aderenţă, agregare, leucostază,
eliberare de radicali de oxigen şi proteaze), sistemul coagulare/fibrinoliză, factorul de activare a trombocitelor (PAF), fosfolipaza A2 non-
pancreatică, eicosanide. Se ajunge, în final, la un sindrom de insuficienţă multiorganică
Alte metode care pot fi folosite pentru a mentine rana curata si pentru a induce vindecarea sunt terapia cu
ultraviolete si terapia cu ultrasunete. Daca se produce suprainfectia leziunii este necesara terapia cu
antibiotice. Escarele de decubit severe pot necesita tratament chirurgical.
Dacă operaţia se va efectua cu anestezie generală, e necesar ca înainte de operaţie bolnavul să fie consultat
de medicul anesteziolog, care determină varianta optimală de anestezie.
Din momentul când bolnavul trece hotarul blocului operator se începe – perioada operatorie, care constă
din următoarele etape:
• Aranjarea bolnavului pe masa de operaţie în poziţia respectivă pentru fiecare intervenţie chirurgicală.
• Inducerea bolnavului în narcoză sau efectuarea anesteziei locale.
• Pregătirea câmpului operator.
• Efectuarea intervenţiei chirurgicale (accesul, momentul principal, restabilirea integrităţii ţesuturilor).
In operația imediată perioada preoperatorie este minima, în operația pogramată perioada preopeatorie
este mai mare și include toate investigațiile necesare.
Lidocaina are o structură amidică, având şi un efect antiaritmic (antiaritmic de clasa Ib). Se găseşte în concentraţie
de 0,5-1-2-4%, cu sau fără adrenalină (1 la 80000-200000), sub formă de gel, spray (10 mg per doză). Se leagă de
proteinele plasmatice (de acidul alfa-glicoproteinic) în proporţie de 70% şi se metabolizează hepatic prin
dezalchilare. Eliminarea este redusă în prezenţa disfuncţiei hepatice
Bupivacaina se găseşte sub formă de soluţie 0,25 şi 0,5%, cu sau fără adrenalină.. Bupivacaina are o durata de
instalare lungă dar şi o durată de acţiune foarte lungă, o potenţă mare şi o toxicitate mare, mai ales cardiacă. Doza
maximă este de 2 mg/kg. Este anestezicul local cel mai utilizat în tehnicile epidurale de analgezie la naştere şi de
terapia a durerii postoperatorii.
Prilocaina se prezintă sub formă de soluţii 0,5%-2%, are indicaţii asemă nătoare lidocainei. Doza maximă este de 6
mg/kg. Are o structură amidică şi este anestezicul local cel mai repede metabolizat la nivel hepatic, renal şi
pulmonar. Este contraindicat mai ales la noi-născuţi
104. Anestezia de contact şi prin infiltrare. Particularităţile metodei A. Vişnevski.
Anestezia de contact(superficiala):consta in administratea de solutie de anestetic pe mucoasa.Se indica in inele
intervetii in oftalmologie.Chirurgia mica a mucoasei nazele si a cavitatii bucale.Se utilizeaza solutie de cocain1-
4%,lidocaina 5%,dicaina 3%
Anestezia prin infiltrare:Solutii de lidocaina 0.25-0.5%,sau novocaina 0.25-0.5%.Se indica pentru inlaturarea
tumorilor superficiale de dimensiuni mici,sau operatiile ce nu sunt insotite de dificultati
tehnice:apendectomie,herniotomie.Tehnica este injectarea regiunii operatorii cu solutie anestezica si ca
rezultat poate fi contactul anestezicului cu terminatiunile nervoase.
Anestezia prin infiltrare “Visnevski”consta in administrarea pe straturi a novocainei,deci prin infiltrarea
tesuturilor cu solutie anestezica.Dupa disecarea stratului superficial e necesar de introdus novocaina in
urmatorul strat mai adinc.Deci procedura se efectueaza in consecutivitatea urmatoare:infiltrarea tesuturilor cu
novocaina-incizia,infiltrare-incizie.
105. Anestezia regională. Anestezia prin procedeul Oberst-Lukaşevici.
Anestezia regionala poate fi obtinuta ca rezultat al contactului substantei anestezice cu terminatiile nervoase
superficial sau prin administrarea anestezicului in tesuturile unde sint terminatiile sensibile ale nervilor
periferici. Cu pastrarea constiintei pacientului.
Anestezia de conducere Oberst Lukasevici consta in introducerea novocainei de 1-2% pe ambele parti laterale
ale degetului.In prealabil pe falanga bazala.Metoda e utilizata pentru operatii la degete in caz de panaritiu,plagi
ale degetelor.
Substante: 1.5-2ml solutie de novocaina de 5% si 0.3-1 ml sol. Sovocaina de 1%..Doza in dependent de starea
pacientului si durata probabila a operatiei.
Tehnica Raheanesteziei: Bolnavul va fi asezat transversal pe masa de operatie cu spatele maximal indoiat spre
chirurg cu scopul largirii spatiului dintre apofizele spinale si arcurile vertebrale. In punctia rahidiana se impune
respectarea celei mai riguroase asepsii, spatele se sterge cu alcool se badijoneaza cu tinctura de iod care apoi se
spala cu alcool. Repere: 1. linia dreapta ce uneste punctele superioare ale crestelor iliace dreapta si stinga trece
prin apofiza spinoasa a vertebrei IV lombare
2. linia care uneste unghiurile inferioare ale omoplatilor trece prin apofiza spinoasa a vertebrei VII toracice
3. Apofiza VII a vertebrei cervicale se palpeaza aproape intotdeauna bine.
Folosind unul dintre reperele indicate se poate determina nivelul necesar pentru punctionare.Cu un ac subtire
se introduce intracutant la acest nivel si intre apofizele spinoase, 3-5 ml de solutie de novacaina 0,5 Imediat
dupa aparitie lichidului cefalorahidian se va opri miscarea acului, pentru a nu leza radacinile nervoase, iar in
punctie mai sus de vertebra II lombara – maduva spinarii. La aparitie lichidului cefalorahidian in ac se
racordeaza la ac seringa umpluta cu cantitatea strict necesara de solutie anestezica (0,3 – 1,0 ml de solutie de
sovcaina de 1% sau 1,5- 2,0 ml de solutie de novocaina de 5%) si se aspira in ea 2-5ml de lichid cefalorahidian
Rahianestezia se desfasoara de obicei in trei stadia. Stadia I incepe dupa introducerea substantei anestezice in
spatial subarahnoidian. Bolnavul percepe senzatia de caldura la picioare, la inceput dispare sensibilitatea
dureroasa, pe urma cea termica si tactila, faza dureaza de la 3 la 20 min. La inceput dispare sensibilitatea in
regiunea perineala, pe urma sensibilitatea mebrelor inferioare si a metamerelor situate mai sus pina la nivelul
injectiei..
In stadia II se dezvolta anestezia si relaxarea musculara complete. De obicei se instaleaza peste 10-15 minute de
la injectarea anestezicului si dureaza de la 45 min pina la 1 ora 20 min.
Stadia III se caracterizeaza prin restabilirea miscarilor, sensibilitatii si reflexelor. Dureaza de obicei 20-30 min.
Restabilirea functiilor, miscarile, pe urma sensibilitatea tactila si, ultima, sensibilitatea dureroasa.
Complicatiile.Ruperea acului.Scaderea Tensiunii arteriale,
sincopa respiratorie(oprirea respiratiei)
Din complicatiile tradive fac parte urmatoarele:
1. Meningita purulenta se intilneste extrem de rar. Cauzele ei pot contamina cu flora de pe suprafata pielii in
timpul punctionarii.
2. Paraliziile si parezele moptorii intr-un mod aparte decurg paraliziile (parezele) nervilor oculomotori aparute,
de obicei, la citeva zile sau chiar saptamini dupa anestezie. Instalarea lor se explica prin meningita locala
aseptica in regiunea radacinilor acestor nervi. Complicatiile mentionate dispar de obicei in primele 2-3 luni, insa
uneori pot dura peste 6 luni.
3. Meningismul se manifesta prin cefalee pronuntata, greata, varsaturi, somnolenta, bradicardie, redoarea
cefei, cresterea temperaturii corpului.
4. Cefaleea (durerile de cap) este cea mai frecventa complicatie prostoperatorie. Poate tulbura capacitatea de
munca si cauza multe suferinte bolnavului. Uneori cefaleea este insotita de vertij (ameteala), greata, varsatura
si tulburari de echilibru.
108. Anestezia epidurală: indicaţii şi contraindicaţii, tehnica efectuării, pericolele şi complicaţiile
posibile.
Anestezia epidurala- consta in injectarea unei solutii de anestezic in spatiul peridural (intre vertebresi
duramater, invelisul meningean cel mai exterior).
Indicatii - In regiunea lombara, peridurala este indicata in cursul operatiilor ginecologice, ale cailor urinare sau
alemembrelor inferioare, mai rar ale cailor digestive (apendicectomia, de exemplu). Ea este utilizata, de
asemenea, la pacientii debilitati, pentru a diminua durerile postoperatorii in urmatoarele doua zile dupa
operatie si, in cursul nasterilor, pentru atenuarea durerilor unei nasteri pe cai naturale sau pentru a realiza o
cezariana. Peridurala cervicala sau dorsala permite practicarea operatiilor de tiroida, ale organelor
otorinolaringologice, ale arterelor carotide si ale sanului.
Contraindicaţiile:
Hipersensibilitatea individuală a bolnavului la soluţia de anestezic.
Este contraindicată copiilor până la 10 ani.
Hiperlabilitatea (sporită) neuro – psihică a pacientului.
În caz de operaţii urgente pentru hemoragii acute, când e necesară efectuarea hemostazei.
Când chirurgul presupune greutăţi tehnice în timpul operaţiei
Solutii: solutie de dicaia (3:1000) se pregateste in ziua de operatie
Vi se va cere sa va asezati pe un pat si sa va ghemuiti intr-o parte. Aceasta pozitie este esentiala pentru prevenirea problemelor si
cresterea eficientei epiduralei. Se va folosi o solutie antiseptica pentru a curata zona din spate a taliei si pentru a minimiza riscul
infectiei. Apoi o zona mica de la nivelul saptelui va fi amortita local cu un anestezic. Se va introduce un ac in zona amortita din
jurul maduvei spinarii in partea inferioara a spatelui.
Acul va fi introdus printr-un tub sau cateter in spatiul epidural. Apoi acul este indepartat cu grija lasandu-se cateterul
pe loc pentru a se putea furniza cu usurinta diverse medicamente prin acesta.Acul se introduce in spatiul
intervertebral ales din timp,la o adincime de 2cm.
Complicaţiile anesteziei
Se împart în două grupe: locale şi generale. Complicaţiile locale se dezvoltă în zona de administrare a soluţiei anestezice:
leziunea peretelui vascular cu formarea hematomului;
dezvoltarea parezei în rezultatul comprimării nervului de către soluţia anestetică sau leziunea nervului cu ajutorul acului;
traumarea ţesuturilor moi la aplicarea garoului în timpul efectuării anesteziei locale intravenoase sau intraosoase
Complicaţiile generale se pot manifesta într-o formă uşoară, medie şi gravă. Forma uşoară se manifestă prin vertijuri, slăbiciune,
greţuri, tahicardie, apariţie de sudoare rece, paloarea tegumentelor, dilatarea pupilelor, uneori dereglări de respiraţie.
Forma medie se caracterizează prin excitabilitatea motorică a bolnavului, apariţia halucinaţiilor, vomelor, convulsiilor, hipotonie,
dereglări pronunţate de respiraţie.
Forma gravă se manifestă prin: scăderea bruscă a tensiunii arteriale, apariţia aritmiei, bradicardiei, lipotemiei, dereglări severe de
respiraţie până la apnoe.