Caracteristica clinico-farmacologică a medicamentelor cu acţiune asupra SNC

1. Farmacologia clincă a sedativelor: clasificarea, caracteristica farmacodinamica( mecanismele şi manifestările),

particularităţiile farmacocinetice, indicaţiile şi principiile de selecţie şi dozare, contraindicaţiile, reacţiile adverse şi
manifestările clinice, interacţiunele medicamentoase indicaţiile, principiile de utilizare în stomatologie.pagina 1-6

Medicamente sedative amplifică procesele de inhibiţie sau le diminuie pe cele de excitaţie. Acţiunea
lor este îndreptată preponderent spre micşorarea influxului ionilor de natriu în celulă cu diminuarea
reacţiilor motorii şi emoţionale la acţiunea factorilor exogeni (încordarea psihoemotivă, iritabilitatea,
neliniştea, excitabilitatea). Efectul sedativ (calmant) este gradul cel mai mic de inhibiţie a SNC în şirul
sedaţie  somn  anestezie generală.
Clasificarea sedativelor
I. Barbituricele în doze subhipnotice: barbital , fenobarbital, amobarbital
II. Benzodiazepinele : diazepam, fenazepam etc.
III. H1-antihistaminice: prometazina, difenhidramina, cloropiramina, doxilamina
IV. DerivaţiiGABA- oxibatul sodic în pulbere; posedă aceeaşi acţiune ca şi barbituricele; obişnuinţa se
dezvoltă mai lent;
V. Bromidele: natriu bromid, kaliu bromid, calciu bromid
VI. Preparatele vegetale:
 Preparatle din valeriană (odolean): extract şi tinctură de valeriană
 Preparatele din crategus (păducel): extract şi tinctură de crategus
 Preparatele din pasiforă: extract şi tinctură din pasiforă, pasit
 Preparatele din Leonurus (talpa găştei): extract şi tinctură de Leonur Preparatele
 Preparatele din Paeonia (bujor): extract şi tinctură din bujor
 Preparatele din Kava-kava: extract uscat, Antares 120 combinate
VII. Preparatele combinate:
 valocordin, beloid, valocormid, belaspon, valosedan, corvalol, nervoflux, valoserdin, novo-pasit,
corvaldin, persen, extraveral, sanosan, belataminal
Indicaţiile. Preparatele sedative sunt indicate în:
1) stări astenoneurotice, iritabilitate crescută;
2) tulburări de somn;
3) maladiipsihosomatice (distonieneurovegetativă, hipertensiunearterială, eczemă, neurodermită,
etc.);
4) în stomatologie se indică în: tratamentul complexalmaladiilor în patogeneza cărora sunt implicate
dereglările SNC: încazdereacţiineuroticeneadecvate (excitaţie, plânseteetc.); în tratamentul complex al
paradontozei, neuralgiilor, afecţiunilormucoaseicavităţiibucale; glosalgii; neuralgia nervului trigemen;
perioada pre- şi postoperatorie.
Barbituricele ca sedative
Se utilizează preponderent cele de durată lungă sau medie în doze ce constituie 1/5 – 1/10 parte din
cele hipnotice. Aceste doze mici provoacă sedare, cu diminuarea sensibilităţii şi acuităţii la stimulii exogeni,
performanţelor psihomotorii şi pot avea oarecare efect antianxios. În doze sedative la bolnavii cu sindrom
dureros, barbituricele pot provoca excitaţie şi manii, deoarece ele nu înlătură durerea, ci chiar pot creşte
sensibilitatea la ea (se presupune că inhibă acţiunea deprimantă a formaţiei reticulate cu amplificarea

1
sensibilităţii dureroase şi activare). La copii şi bătrâni pot cauza uneori stări paradoxale de euforie,
excitaţie, indispoziţie şi confuzie.
Benzodiazepinele ca sedative
Efectul sedativ este caracteristic pentru benzodiazepinele hipnotice, fiind evident chiar la dozele mici,
iar pentru cele cu acţiune predominant tranchilizantă la doze mai mari decât cele uzuale. Sedarea pentru
unele benzodiazepine se manifistă prin înlăturarea excitaţiei exagerate şi activităţii motorii. Pentru
medazepam şi oxazepam efectul sedativ este slab. La baza sedaţiei stau mecanismele GABA – ergice din
sistemul nervos central (vezi mecanismul de acţiune).
Bromurile ca sedative
(bromura de sodiu si de potasiu şi hipnoticele slabe ce conţin brom -carbromal,bromizoval)
Acţiunea sedativă este bazată în principal pe intensificarea proceselor inhibitorii din SNC, restabilirea
raportului dintre procesele excitatorii şi inhibitorii. Efectul depinde de tipul SNC şi starea lui funcţională (cu
cât este mai slab tipul SNC cu atât sunt necesare doze mai mici). Ele reduc reacţia motorie şi emotivă la
factorii exogeni, contribuie la instalarea şi aprofundarea somnului. Se folosesc în isterii, neuroze, insomnii,
epilepsie (ca adjuvante). În stomatologie seindică ca sedative în: tratamentul complex al maladiilor în
patogeneza cărora sunt implicate dereglările controlului nervos; paradontoze; glosalgii; nevralgia nervului
trigemen; perioada pre- şi postoperatorie.
Bromurile se absorb bine din tubul digestiv şi se distribuie preponderent extracelular. Se
caracterizează printr-o eliminare lentă prin urină, glandele sudoripare, mamare şi gastrice. T 0,5 constituie
12 zile, iar urme de bromuri se determină peste o lună şi mai mult. Medicamentele, având o activitate
slabă şi provocând reacţii adverse la administrarea îndelungată, din cauza cumulării, care poate duce la
intoxicaţie cronică (bromism), se utilizează rar, mai frecvent în combinaţie cu alte remedii sedative şi
hipnotice.
H1-antihistaminicele ca sedative
Preparatele din prima generaţie (difenhidramina, prometazina, cloropiramina etc.) posedă un efect
sedativ marcat datorita blocării H1-receptorilor din SNC. La cele din generaţia a doua efectul sedativ este
moderat (clemastina, alimemazina, azatadina) sau slab (cetirizina, meclazina, clorfeniramina, astemizol,
terfenadina, etc.) din cauza penetrării modeste a barierii hematoencefalice. H 1-antihistaminicele
potenţează de asemenea efectele deprimantelor SNC, inclusiv a alcoolului, şi contribuie la instalarea şi
creşterea duratei somnului. Deseori efectul sedativ poate fi nedorit în cazul tratamentului ambulator.

Sedativele de origine vegetală

Preparatele din plantele medicinale (infuzii, tincturi, extracte) ce conţin uleuri eterice, alcaloizi,
saponine, substanţe organice sunt utilizate din timpurile străvechi ca remedii sedative prin diminuarea
proceselor de excitaţie din SNC, modularea reactivităţii la stimulii exogeni, precum şi contribuirea la
instalarea somnului. Sedativele vegetale sunt indicate în tratamentul iniţial al diferitor maladii somatice în
patogenia cărora este important factorul nervos (hiperexcitabilitatea).
Interacţiunile sedativelor
Sedativele manifestă antagonism cu: adrenomimeticele, IMAO, hormonii corticosuprarenalelor.
Bromurile micşorează efectul analgezicelor opioide. Sedativele manifestă sinergism cu tranchilizantele,
hipnoticele, antihistaminicele, antidepresivele triciclice, inhibitorii colinesterazei, anestezicele locale şi
generale, analgezicele opioide, M-colinoblocantele, neurolepticele, antiparkinsonienele etc.

2
 1) Barbituricele cu durată medie şi lungă de acţiune; ele se administrează în doze mici subhipnotice;
mai frecvent se utilizează fenobarbitalul, barbitalul sodic, amobarbitalul; survine starea de somnolenţă, se
micşorează capacitatea de muncă, scade dispoziţia, obişnuinţa se dezvoltă destul de rapid, iar întreruperea
bruscă a medicaţiei este însoţită de o stare nepronunţată a «sindromului de suspendare», caracterizat prin
insomnie, iritabilitate, încordare psihoemoţională;
2) Derivaţii GABA - oxibatul sodic în pulbere; posedă aceeaşi acţiune ca şi barbituricele; obişnuinţa se
dezvoltă mai lent;
3) Bromurile - bromura de sodiu şi de potasiu şi hipnoticele slabe ce conţin brom (carbromal,
bromizoval) intensifică procesele inhibitorii în SNC, restabilesc raportul dintre procesele excitatorii şi
inhibitorii. Se folosesc în isterii, neuroze, insomnii, epilepsie (ca adjuvante). În stomatologie se indică ca
sedative în: tratamentul complex al maladiilor în patogeneza cărora sunt implicate dereglările controlului
nervos; paradontoze; glosalgii; nevralgia nervului trigemen; perioada pre- şi postoperatorie.
Medicamentele, având o activitate slabă şi provocând reacţii adverse la administrarea îndelungată
(bromism), se utilizează rar, mai frecvent în combinaţie cu alte remedii sedative şi hipnotice;
4) Sedativele de natură vegetală; se utilizează sub formă de tincturi, extracte, infuzii, specii din
valeriană (odolean), leonur (talpa gâştei), passifloră, bujor (pion) etc. Acestea reduc excitabilitatea SNC,
posedă acţiune spasmolitică. În stomatologie sunt folosite ambulator în caz de reacţii neurotice neadecvate
(excitaţie, plânsete etc.); în tratamentul complex al paradontozei, neuralgiilor, afecţiunilor mucoasei
cavităţii bucale.
5) Preparate combinate;sub formă de combinaţii compuse (cardiovalen, corvalol sau valocordină etc.)
sau sub forma unor substanţe individuale (ghindarină, fruticină etc.); se recomandă, la administrarea în
cure, numai în cazurile când excitabilitatea, iritabilitatea şi manifestările distoniei nu ating nivelul neurozei.
Totodată pentru tratament preparatele sunt puţin toxice, suportabile şi pot fi indicate ambulatoriu,
mai ales în geriatrie şi pediatrie. Mai des se utilizează preparate compuse din diferite medicamente
sedative şi substanţe adjuvante sub formă de mixturi: mixtură Kvater (infuzie de valeriană, infuzie de
mentă + bromură sodică + MgSO4 + aminofenazonă + barbital sodic) etc.
Bromură de sodiu.F.l.: pulbere.
I.: neuroze, iritabilitate, insomnie, hipertensiune arterială, stare spastică (pilorospasm, laringospasm)
etc.
CI.: intoleranţă individuală faţă de bromide, dereglări ale activităţii cardiovasculare în stadiu de
decompensare, atero-scleroză, hipotensiune arterială, afecţiuni renale, anemie.
RA.: administrate timp îndelungat, apar fenomene de bromism, slăbiciune, vorbire lentă, somnolenţă,
dereglări ale auzului, văzului şi memoriei, ataxie, bradicardie.
Ad.: oral câte 0,1- 1 g de 3-4 ori pe zi, postprandial în mixtură; i/v câte 5-10 ml soluţie de 5%, 10% şi
20%.
Bromură de potasiu. F.l.: pulbere şi comprimate câte 0,5 g.
I., CI., R.A.: vezi bromura de sodiu.
Ad.: oral câte 0,1-1 g de 2-3 ori pe zi postprandial sub formă de mixtură.
Bromcamforă
F.l.: pulbere şi comprimate câte 0,15 sau 0,25 g.
I.: distonie neuro-circulatorie, neurastenie, hipertensiune arterială etc.
CI.: intoleranţă individuală.
RA.: nu se cunosc.

3
 Ad.: oral câte 0,1-0,5 g în pulbere, (capsule), comprimate de 2-3 ori pe zi.
Tinctură de valeriană (odolean). F.l.: soluţie în flacoane câte 30 ml.
I.: tulburări funcţionale cardiovasculare şi gastrointestinale moderate; stări de excitaţie nervoasă,
migrenă, neurastenie, insomnie.
CI.: intoleranţă individuală.
RA.: oboseală, somnolenţă, rar reacţii de hipersensibilitate.
Ad.: oral câte 20-30 picături de 3-4 ori pe zi. Se administrează des în combinaţie cu bromide şi glicozide
cardiotonice.
Rizomi cu rădăcini de valeriană.F.l.: rădăcini mărunţite în pachete sau brichete a câte 7,5 g.
I., CI., RA.: vezi tinctura de valeriană.
Ad.:oral sub formă de infuzie (6-20g de rădăcini la 200 ml apă). Câte 1 lingură de masă de 3 ori pe zi.
Extract de valeriană.F.l.: soluţie densă în borcane şi drajeuri a câte 0,02g.
I., CI., RA : vezi tinctura de valeriană.
Ad.: oral câte 0,02-0,04 g în drajeuri sau pilule de 2-3 ori pe zi.
Preparate combinate
Valfen fenobarbital 20 mg, extractvaleriană 50 mg).F.l.:Capsule N 30 în blistere.
FD:fenobarbitalul în doze mici, de ex. 20 mg, exercită acţiune sedativă, induce enzimele hepatice.
Extractul de odolean manifestă efect sedativ moderat, contribuie la instalarea somnului. Mai are acţiune
spasmolitică, coleretică, stomahică, dilată vasele coronariene.
I.:hiperexcitabilitatea nervoasă, insomnia, tulburările neurovegetative, hipertensiunea arterială,
hipertiroidismul.
CI.:insuficienţa renală sau hepatică severă, primul trimestru al gravidităţii, perioada de lactaţie, vârsta
sub 16 ani.
RA.:somnolenţă, anemie megaloblastă, osteomalacie, tulburări psihice, nistagmus,
ataxie.Sd.:simptome:somnolenţă, confuzie, comă.Tratament: Alcalinizarea urinei, diureză forţată,
respiraţie asistată.
Ia.:psiholepticele şi băuturile alcoolice potenţează acţiunea preparatului. Preparatul potenţează
efectele psiholepticelor, anestezicelor şi analgezicelor, însă o scade pe cea a preparatelor hormonale,
anticoncepţionalelor, antibioticelor, anticoagulantelor, antidepresivelor.
Pc.:nu se recomandă în timpul efectuării muncii care solicită atenţie şi vigilenţă sau reacţie
psihomotorie rapidă.
Ad.:în insomnii câte 1-2 capsule înainte de culcare, în celelalte cazuri câte 1-2 capsule de 2-3 ori pe zi.
Valfen plus fenobarbital 20 mg, extractvaleriană 50 mg, extractCrataegi 30 mg.F.l.:Capsule gelatinoase
N 30 în blistere.
FD.:fenobarbitalul în doze mici, de ex. 20 mg, exercită acţiune sedativă, induce enzimele hepatice.
Extractul de odolean manifestă efect sedativ moderat, contribuie la instalarea somnului. Extractul de
păducel dilată vasele sanguine, în special ale inimii şi creierului, ameliorează circulaţia sanguină în aceste
organe şi aprovizionarea lor cu oxigen, creşte forţa de contracţie a muşchiului inimii, inactivează radicalii
liberi, protejând în aşa mod ţesuturile de procesele degenerative. Preparatul în ansamblu are acţiune
spasmolitică, coleretică, stomahică, dilată vasele coronariene.
I.:hiperexcitabilitatea nervoasă, insomnia, tulburările neurovegetative, hipertensiunea arterială,
hipertiroidismul.

4
 CI.:insuficienţa renală sau hepatică severă, primul trimestru al gravidităţii, perioada de lactaţie, vârsta
sub 16 ani.
RA..:somnolenţă, anemie megaloblastă, osteomalacie, tulburări psihice, nistagmus, ataxie.
Sd.:simptome:somnolenţă, confuzie, comă. Tratament:slcalinizarea urinei, diureză forţată, respiraţie
asistată.
Ia.:psiholepticele şi băuturile alcoolice potenţează acţiunea preparatului. Preparatul potenţează
efectele psiholepticelor, anestezicelor şi analgezicelor, însă o scade pe cea a preparatelor hormonale,
anticoncepţionalelor, antibioticelor, anticoagulantelor, antidepresivelor.
P.c.:nu se recomandă în timpul efectuării muncii care solicită atenţie şi vigilenţă sau reacţie
psihomotorie rapidă.
Ad.:în insomnii câte 1-2 capsule înainte de culcare, în celelalte cazuri câte 1-2 capsule de 2-3 ori pe zi.
Specie calmantă. Componenţa: frunze de mentă rece – 2 părţi; frunze de trifoi de apă 2 părţi; rizomi şi
rădăcini de valeriană – 1 parte; Strobiti lupili– 1 parte.
F.l.: specie în pachet câte 100 g.
I.:neuroză, insomnie.
CI., R.A.: vezi tinctura de valeriană.
Ad.: oral câte 1/2 pahar de 2 ori pe zi sub formă de infuzie (2 linguri de masă de specie se fierb într-un
pahar cu apă).
Valocormid. Componenţa: tinctură de valeriană – 10 ml, tinctură de lăcrămioară – 10 ml, tinctură de
Beladonă – 5 ml, bromură de sodiu – 4 g, mentol – 0,25 g, apă până la 30 ml.
F.l.: soluţie în flacoane a câte 30 ml.
I.: neuroză cardio-vasculară, angină pectorală, bradicardie.
CI., RA.: vezi bromura de sodiu şi alte componente.
Ad.: oral câte 10–20 picături de 2–3 ori pe zi.
Valosedan. Preparat combinat, ce conţine extract de valeriană 0,3 g, tinctură de Humulus lupulus –
0,15 g, măcieş – 0,133 g, radix Rhei – 0,83 g, barbital sodic – 0,2 g, alcool etilic – 20 ml, apă purificată – 100
ml.
FD.: substanţă calmantă ce acţionează asemănător altor preparate combinate cu acţiune sedativă în
asociere cu doze mici de barbiturice (vezi corvalolul).
I.: se utilizează în neuroze câte 1 ling. de ceai de 2–3 ori pe zi.
Corvalol. Componenţa: eter etilic al acidului bromizovalerianic –2 g, fenobarbital sodic–1,86 g, ulei de
mentă – 0,14 g, alcool etilic – 57,4 g, apă purificată – 44,2 g, bază de sodiu (în soluţie) – 7,8 ml.
F.l.: soluţie în flacoane câte 15 ml.
I.: neuroze, angină pectorală, tahicardie, insomnie, hiperten-siune arterială de gradul I, spasm
intestinal.
CI.: administrat cu atenţie în hipotensiune arterială.
RA.: somnolenţă, vertij.(vezi fenobarbital).
Ad.: oral sau sublingual câte 5–20 picături pe o bucăţică de zahăr de 2–3 ori pe zi.
Tinctură de leonur (talpa-gâştei).Componenţa: alcaloizi, ulei eteric, saponine.
F.l.: soluţie în flacoane a câte 25 ml.
I.: neuroze în afecţiunile cardiovasculare, hipertensiune arterială de gradul I, stări de nervozitate şi
tensiune psihică.
CI., RA.: nu se observă.

5
 Ad.: oral câte 30–50 picături de 3–4 ori pe zi.
Extract de leonur fluid. Componenţa: ulei eteric, glicozide steroide şi flavonoide, stahidrină, leonurină,
saponine, substanţe tanante.F.l.: soluţie câte 30 ml.
I., CI., R.A.: vezi tinctura de leonur.
Ad.: oral câte 15–20 picături de 3–4 ori pe zi.
Extract de passifloră fluid.F.l.: soluţie în flacoane a câte 25 ml.
I.: neuroze, insomnie.
CI.: angină pectorală, infarct miocardic, ateroscleroza vaselor cerebrale şi coronariene.
RA.: nu se cunosc.
Ad.: oral câte 20–30 picături de 3 ori pe zi.
Tinctură de bujor. Componenţa: ulei eteric ce conţine peonol, metilsalicilat, tanină, acizi benzoic şi
salicilic.F.l.: tinctură în flacoane a câte 200 ml.
I.: neurastenie, insomnie, distonie neurocirculatorie.
CI., R.A.: nu se cunosc.
Ad.: câte 30–40 picături sau câte o linguriţă de ceai de 3 ori pe zi. Durata tratamentului este de o lună.
Cardiovalen. Componenţa: suc proaspăt din iarbă micsandră-sălbatică –17,2 ml, ruşcuţă – 30,3 ml,
tinctură de valeriană – 46,9 ml, camfor – 0,4, bromură de sodiu – 2 g, alcool etilic 95% – 1,6 ml,
cloralbutanolhidrat – 0,25 g (ca conservant).
F.l.: flacoane câte 15, 20 şi 25 ml.
I.: angină pectorală, neuroză vegetativă, dereglări circulatorii.
CI., RA.: vezi adonizidul şi alte componente.
Ad.: oral câte 10–20 picături de 1–2 ori pe zi. Tratamentul durează 20–30 de zile.
Brichete din iarbă de leonur rotund.
F.l.: brichete câte 8 g. Modul de întrebuinţare: 2 brichete se pun într-un vas smălţuit, în care se toarnă
200 ml (1 pahar) de apă clocotită, se închide cu un capac şi se încălzeşte în baie de apă timp de 15 min,
răcindu-se mai apoi timp de 45 min. la temperatura odăii, se strecoară printr-un tifon. În volumul de infuzie
obţinut se adaugă până la 200 ml apă.
I.: ca substanţă calmantă în excitaţii nervoase determinate.
Ad.: oral câte ½ pahar de 2 ori pe zi cu o oră înainte de luareamesei.
Novo-passit.F.l.: flacoane ce conţin soluţie buvabilă 100 ml.
I.: formele uşoare de neurastenie, asociate de iritabilitate, angoasă, frică, oboseală, afecţiuni ale
memoriei, surmenaj psihic; formele uşoare de insomnie; cefaleea cauzată de tensiunea nervoasă, migrena,
hiperexcitabilitatea neuro-musculară, sindromul climacteric, bolile gastro-intestinale funcţionale
(sindromul dispeptic, sindromul colonului iritat), distonia neuro-circulatorie, dermatozele asociate cu prurit
(eczema atopică, eczema seboreică, urticaria).
CI.: miastenia, hipersensibilitatea la preparat.
RA.: ameţeli, senzaţie de oboseală, somnolenţă, scăderea atenţiei, greaţă, vomă, pirozis, diaree sau
constipaţie, prurit, exanteme, slăbiciune musculară, convulsii.
Ad.: Câte 5 ml de 3 ori pe zi. La necesitate până la 10 ml de 3 ori pe zi. Se recomandă 5-10 ml cu 20-30
min. înainte de efortul emoţional.
Nervoflux. F.l.: flacoane a 150 ml cu 37,5 g ceai solubil instant.
I.: exitaţia nervoasă, dereglările adormirii, insomnia.
CI., RA.: nu sunt specificate.

6
 Ad.: Câte 1 linguriţă de ceai instant la o ceaşcă de apă fierbinte, se îndulceşte după gust, se amestecă şi
se bea de 3 ori pe zi (seara cu 30-60 min. înainte de culcare). Flaconul trebuie de închis imediat.
Extraveral.(extract din rădăcină de odolean 80 mg, fenobarbital 20 mg) F.l.: comprimate Nr. 20.
I.: hiperexcitabilitate nervoasă, insomnii, tulburări neurovegetative, hipertensiune arterială,
hipertiroidie.
CI.: insuficienţa hepatică sau renală severă, vârsta sub 16 ani.
RA.: somnolenţă, anemie megaloblastică, osteomalacie,tulburări psihice, nistagm, ataxie.
Ad.: în insomnie 2-3 comprimate înainte de culcare. În celelalte cazuri 1 comprimat de 2-3 ori pe zi.
Barbroval.F.l.: flacoane-picurători câte 25 ml sol. buvabilă.
I.: neuroze, angină pectorală formă iniţială, tahicardie, insomnie, tulburări vasomotorii, hipertensiune
arterială în stadiile incipiente, spasme intestinale.
CI.: nu sunt.
RA.: rar ameţeli uşoare şi somnolenţă în timpul zilei, care dispar după micşorarea dozei.
Ad.: câte 10-15 picături de 2-3 ori pe zi cu apă sau pe zahăr sub limbă.

2. Farmacologia clincă a trachilizantelor (anxioliticelor): clasificarea in funcţie de utilizarea terapeutica şi durata de

acţiune, efectele şi manifistările lor clinice, particularităţile mecanismului de acţiune, indicaţiile şi principiile de
elecţie şi dozare, contraindicaţiile, reacţiile adsverse şi profilaxia lor, interacţiunele medicamentoase. Pagina 7-12
Tranchilizante (anxiolitice prezintă o grupă deosebită de remedii psihosedative, capabile să înlăture
manifestările însoţite de tensiune psihică şi anxietate (nelinişte, frică, agitaţie, iritabilitate etc.). Ele sunt
eficiente în neuroze şi stări intermediare.
Din grupa tranchilizantelor fac parte:
1) tranchilizantele majore (puternice, foarte active); din această grupă fac parte:
 derivaţii benzodiazepinei, care posedă acţiune sedativă şi anxiolitică rapidă şi marcată; ei au un
spectru terapeutic larg, care, de regulă, influenţează negativ asupra vitezei şi preciziei reacţiilor
psihomotorii, asupra coordonării mişcărilor şi performanţei de muncă – fenazepam, diazepam (sibazon,
seduxen etc), nitrazepam, clordiazepoxid (elenium), oxazepam (nozepam), medazepam, etc.;
 derivaţii nebenzodiazepinici (benzoclidina, trimetazina, etc.)
 preparate combinate (amixid, librax, antares 120)
 cu acţiune antidepresivă (alprazolam, opipramol)
2) tranchilizantele minore sau de zi – cu acţiune anxiolitică selectivă şi cu efect sedativ şi hipnotic redus
sau nul, făra influenţe negative vădite asupra reacţiilor psihomotorii şi performanţei de muncă. La această
grupă se referă tranchilizantele ce au o structură chimică diversă. Se utilizează în tratamentul ambulator.
Din grupa tranchilizantelor de zi fac parte: proroxan (piroxan), fenibut, piracetam, mebicar, trimetozin
(trioxazin), tofizopam etc.
După durata acţiunii tranchilizantele se clasifică:
 De durată scurtă, T1/2 3-10 ore – oxazepam, tofozopam, triazolam, clotiazepam;
 De durată scurtă, T1/2 10-40 ore – alprazolam, bromazpam, lorazepam;
 De durată scurtă, T1/2 30-90 ore –diazepam, fenazepam, medazepam, clodiazepoxid, clorazepam.
După utilizarea clinică tranchilizantele se clasifică:
 Ca tranchilizante- alprazolam, bromazpam, lorazepam, medazepam, clodiazepoxid, clorazepam;
 Ca hipnotice – flurazepam,flunitrazepam,nitrazepam, temazepam, triazolam, midazolam,
ketazolam;

7
  Ca miorelaxante central – diazepam, fenazepam, tetrazepam, bromazepam, ketazolam,
temazepam;
 Ca anticonvulsivante şi antiepileptice – clonazepam, diazepam, fenazepam, nitrazepam,
flunitrazepam, bromazepam;
 Ca antidepresive – alprazolam, opipramol;
 Ca anestzice generale inhalatorii – diazepam, midazolam.
Derivaţii benzodiazepinici. Farmacodinamia. Mecanismul de acţiune.
Spectrul efectului farmacologic include:
1) acţiune anxiolitică ce se manifestă prin micşorarea labilităţii emoţionale, înlăturarea tensiunii
psihice, fizice şi a devierilor vegetative şi endocrine corespunzătoare lor; comportamentul critic faţă de
evenimente şi acţiunile personale se păstrează complet;
2) efectul psihosedativ constă în diminuarea nivelului general de reacţionare la diferiţi excitanţi; duce
la micşorarea vitezei şi exactităţii reacţiilor la stimuli exogeni, somnolenţă, scăderea capacităţii de muncă
intelectuală. Este contraindicată administrarea lor în condiţii ambulatorii la şoferi, constructori şi la
operatori de maşini care solicită reacţii psihomotorii riguroase;
3) acţiune stimulantă, caracteristică pentru administrarea în doze mici a medicamentelor cu efect
psihosedativ redus; se restabilesc iniţiativa, contactul, tendinţa de a fi lider, curajul în luarea unor decizii
responsabile; se micşorează influenţa unor calităţi personale negative ca: timiditatea, neîncrederea în sine,
frica de a face greşeli; se păstrează claritatea în aprecierea critică a situaţiei (spre deosebire de acţiunea
alcoolului etilic);
4) acţiune hipnotică - într-o măsură sau în alta ea este caracteristică tuturor benzodiazepinelor; se
manifestă prin accelerarea adormirii şi măririi duratei totale a somnului;
5) acţiune miorelaxantă - micşorarea tonusului şi forţei de contracţie a musculaturii striate direct
proporţional cu doza administrată;
6) acţiune anticonvulsivantă - unele benzodiazepine sunt eficace în diferite stări convulsivante –
tetanos, eclampsie la alcoolici şi în unele forme de epilepsie; cele mai active în acest caz sunt nitrazepamul,
fenazepamul, diazepamul (sibazon).
Indicaţiile: neuroze; stări intermediare între neuroze şi psihoze; vegetoneuroze în cardiopatia
ischemică, boala ulceroasă, hipertensiunea arterială etc.; premedicaţie, înainte şi după intervenţiile
chirurgicale şi stomatologice; convulsii de geneză necunoscută; epilepsie; stări spastice ale musculaturii
striate; insomnii; sindromul de abstinenţă în alcoolism, narcomanii; potenţarea analgezicelor; situaţii
stresante etc.
Derivaţii benzodiazepinici se folosesc pe larg în condiţii de ambulator (anesteziologie) inclusiv în
stomatologie. În special midazolamul este preparat de elecţie în stomatologia ambulatorie, la pacienţi cu
frică, nelinişte înainte de intervenţii; de asemenea în tratamentul complex al maladiilor maxilo-faciale cu
contracţii ale muşchilor mimetici (bruxism, maladiile articulaţiei mandibulare, etc.). Utilizarea lor raţională
pentru premedicaţie şi tratamentul multor maladii cronice ale regiunii oro-maxilo-faciale permit de a
optimiza asistenţa stomatologică a populaţiei.
Contraindicaţii: miastnia gravis, prsoanelor activitatea cărora necesită precizie şi atenţie sporită sau
sunt periculoase din punc de vedere al securităţii (conducătorii auto, operatori, manevrarea utilajelor şi
dispozitivelor, etc.); insuficienţă hepatică, renală şi respiratorie; dependenţă medicamentoasă în
anticedente; trimestrul I al sarcinii; lactaţia.
Precauţie la vârstnici şi copii; evitarea asocierii cu băuturi alcoolice şi dprimante ale SNC.
Reacţii adverse:
8
  Din partea SNC: sedare, ce poate însoţi efectul anxiolitic sau hipnotic, care se manifestă prin
încetinire psihomotorie, întârzierea reflxelor, apatie, somnolnţă; depresie, amnezie anterogradă;
diminuarea performanţelor psihomotorii; slăbiciune, ataxie, cefalee, dereglări de vedere; toleranţă;
fenomenul rebound şi de postacţiun; dependenţă medicamentoasă; efecte paradoxale (anxietate,
iritabilitate, agitaţie motorie, excitaţie, furie, convulsii).
 DinparteaTGI: greaţă, vomă, discomfort înepigastru, modificărialegustului, diaree,
creştreaapetitului şiamaseicorporale.
 Din partea sistemului endocrin: diminuarea libidoului, şi dereglări menstruale.
Clordiazepoxid (clozepid, eleniu.).F.l.: comprimate acoperite cu un înveliş protector 0,005 g.
I.: sindrom psihovegetativ, sindrom de menopauză, afecţiuni patologice ale sistemului cardiovascular şi
ale tractului gastrointestinal, dereglări în care predomină componentul emoţional, artrită, bursită, cefalee,
insomnie, neuroze, în special dacă predomină senzaţiile de nelinişte, tensiune psihică, frică etc.
CI.: şoc, comă, alergie, glaucom. Celor bătrâni şi copiilor se administrează cu precauţie împreună cu
remedii psihotrope (barbiturice, neuroleptice, inhibitori MAO etc.), precum şi în afecţiuni hepatice şi
renale.
RA.: lipotimie, somnolenţă, oboseală, ataxie, greaţă, icter, edeme, erupţii cutanate, uneori reacţie
paradoxală (excitaţie, furie), dereglări ale ciclului menstrual, impotenţă sexuală, toleranţă şi dependenţă
medicamentoasă.
Ad.: oral 0,005–0,01g de 3–4 ori pe zi; doza se alege individual.
Diazepam (sibazon, seduxen, relanium, valium). F.l.: comprimate 2mg, 5mg şi 10mg; fiole câte 2ml
sol. 0,5%.
I.: vezi clordiazepoxid.
CI.: miastenie gravă, glaucom. Nu se administrează celor care lucrează la maşini de precizie sau
periculoase şi în prima perioadă a sarcinii.
RA.: oboseală, somnolenţă, micşorarea capacităţii de concentrare, erupţii cutanate şi alte manifestări
alergice, toleranţă şi dependenţă medicamentoasă. Diazepamul nu se administrează concomitent cu
hipnoticele şi remediile analgezice (efectul sporeşte), cu anticoagulantele (se micşorează efectul
anticoagulant), cu fenitoina (diazepamul suprimă metabolismul fenitoinei), cu clorpromazina şi
antidepresivele triciclice (creşte efectul sedativ şi colinoblocant), cu inhibitorii MAO şi miorelaxantele (pot
apărea efecte neprevăzute din partea tonusului muscular, posibil apnee). În premedicaţie cu fenobarbital
tratamentul începe cu cele mai mici doze, deoarece există pericolul potenţării. În timpul tratamentului cu
diazepam se interzice folosirea băuturilor alcoolice. Mamele ce alăptează în timpul administrării
diazepamului trebuie să urmărească starea copilului, deoarece excreţia prin laptele matern a preparatului
poate avea consecinţe asupra sugarului. La administrarea parenterală diazepamul nu se asociază în aceeaşi
seringă cu alte medicamente.
Ad.: oral 0,0025–0,005g de 1–2 ori pe zi. În cazuri grave se indică intern câte 0,01–0,02 g de 2–3 ori pe
zi;i/m mai rar i/v câte 1–4 ml sol. 0,5% de 3–4 ori pe zi (în dependenţă de caracterul patologiei).
Fenazepam. F.l.: comprimate 0,0005g şi 0,001g.
I.: neuroze, afecţiuni neuropsihice însoţite de anxietate, frică, hiperexcitaţie, cât şi în afecţiuni cu o
componentă psihosomatică sau psihovegetativă, insomnii.
CI.: forme grave de miastenie, afecţiuni hepatice şi renale însoţite de insuficienţă funcţională. Nu se
administrează şoferilor şi altor persoane cu profesii, ce necesită reacţii motorii şi psihice rapide.
RA.: vezi diazepamul.

9
 Ad.: oral 0,25–0,5 mg de 2–3 ori pe zi. În condiţii de staţionar doza zilnică poate fi mărită până la 3–
5mg, în dereglări de somn 0,25–1 mg înainte de culcare.
Medazepam (mezapam, nobriu, rudotel). F.l.: comprimate 0,01 g.
FD.: are acţiune sedativă centrală, înlătură tensiunea emoţională fără a produce efect hipnotic
pronunţat. Acţiunea sa se datorează inhibiţiei sistemului limbic şi a formaţiunii reticulare din trunchiul
cerebral. Se caracterizează printr-un efect sedativ mai puţin pronunţat comparativ cu clordiazepoxidul.
Potenţează acţiunea alcoolului, tranchilizantelor, antidepresivelor, remediilor hipnotice şi analgezice.
I.: infarct miocardic, ulcer gastric şi duodenal, stări însoţite de frică, nelinişte, insomnie, dereglări
psiho-vegetative.
CI.: miastenie, persoanelor munca cărora necesită reacţii fizice şi psihice rapide.
RA.: somnolenţă, fatigabilitate sporită.
Ad.: oral dimineaţa şi la prânz câte 1/2 de comprimat (5 mg), seara – 10 mg. În clinică – câte 1
comprimat de 3 ori pe zi (până la 6 comprimate pe zi) înainte de masă.
Midazolam ( Dormicum). F.l.: fiole câte 5 mlsol.0,1%.
FD.:derivat de imidobenzodiazepină,cu acţiune hipnotică şi sedativă rapidă şi puternică. Manifestă şi
efecte anxiolitice, anticonvulsivante şi miorelaxante. După administrarea im sau iv se observă amnezie
anterogradă. Induce somnul rapid (în circa 20 min. după ingestie), îi măreşte durata până la norma de
vârstă, fără a influenţa faza somnului paradoxal. Trezirea este imediată, calitatea somnului bună, cu
senzaţia unei odihne plăcute. Doza adecvată creşte capacitatea de muncă fără a reduce reacţiile
pacientului. Este puţin toxic şi are marjă de siguranţă mare.
I.:insomniile, în special dereglarea adormirii sau trezirii precoce. Sedarea în medicaţia preanestezică
pentru intervenţiile chirurgicale, inclusiv stomatologice sau de diagnostic.
CI.: insomniile secundare în psihoze sau depresiile grave.
RA.: dependenţă psihică şi fizică în tratamentul îndelungat.
Sd.: simptome: ataxie, amnezie, depresie respiratorie. Tratament: lavaj gastric puţin timp după
ingestie,terapie simptomatică (menţinerea funcţiilor organice vitale),flumazenil (antidot specific).
Ad.: 7,5-15 mg. Pentru vârstnici doza se reduce la 7,5 mg. În medicaţia preanestezică 15 mg cu 30-60
min înainte de intervenţie.
Ia.: alcoolul, psihotropele (neurolepticele, anxioliticele, hipnoticele, analgezicele şi anestezicele),
anticonvulsivantele şi anihistaminicele cresc efectele midazolamului. Cimetidina şi eritromicina îi reduc
clearance-ul şi cresc efectele farmacologice şi durata acţiunii datorită supresiei enzimelor hepatice.
Ciclosporina, amiodaronul şi neurolepticele îi inhibă hidroxilarea hepatică şi-i cresc efectele.
Pc.: afecţiunile organice cerebrale, insuficienţa respiratorie severă, miastenia gravă, hipersensibilitatea
la preparat.
Oxazepam (nozepam, tazepam).F.l.: comprimate 0,01 g.
FD.: vezi clordiazepoxidul. E mai puţin toxic comparativ cu clordiazepoxidul.
I.: neuroze, stări anxioase şi depresive, insomnii legate de dereglarea sistemului nervos.
CI. şi RA.: vezi clordiazepoxidul. Pot apărea de asemenea uscăciunea gurii, afonie redusă, lipotimie,
somnolenţă, mai rar
excitaţie paradoxală, dereglări ale acomodaţiei, ataxie.
Ad.: oral câte 5–10 mg sau 20 mg de 1–4 ori pe zi.
Lorazepam (ativan, laubeel, tavor). F.l.: comprimate 2,5 mg.
FD.: după structură este asemănător cu oxazepamul. Posedă acţiune anxiolitică pronunţată.

10
 I.: identice ca la diazepam şi alte tranchilizante benzodiazepi-nice.
Ad.: oral, în stările neurotice câte 1,25–2,5 mg; în dereglări psihice – 5 mg şi mai mult (până la 15 mg)
pe zi.
RA.: aceleaşi ca şi la alte preparate benzodiazepinice.
Bromazepam (Deptran, Bromazep, Calmepam) F.l.: comprimate a câte 1,5, 3 şi 6 mg.
FD.: După structura chimică, mecanismul de acţiune şi indicaţiile terapeutice este similar
Diazepamului.
Nitrazepam (vezi hipnoticele).
Alprazolam (Xanax, Helex) F.L.: Comprimate 0,00025 şi 0,0005 g
FD.: Derivat de triazolo-benzodiazepină cu acţiune anxiolitică. Are efect antidepresiv, miorelaxant
central şi hipnotic moderat.
I.:Anxietatea şi neurozele asociate cu angoasă, nelinişte, tensiune nervoasă, tulburări ale somnului,
irascibilitate şi afecţiuni somatice. Stările anxiodepresive mixte, stările neuroticodepresive reactive
asociate cu indispoziţie, pierderea interesului pentru mediul ambiant, nelinişte, insomnie, inapetenţă,
afecţiuni somatice; stările anxioase, anxiodepresive şi depresiile neurotice asociate cu bolile somatice.
CI.: hipersensibilitatea la benzodiazepine.
RA.: somnolenţă şi ameţeli, tulburări vizuale, cefalee, depresie, irascibilitate, tremor, dereglări ale
memoriei şi coordinaţiei. Sunt posibile excitaţie, dificultăţi ale concentrării atenţiei, anorexie, creşterea
tensiunii intraoculare,greaţă, vomă, icter, creşterea activităţii transaminazelor hepatice,retenţie urinară
sau enureză,tulburări ale libidoului şi ciclului menstrual. În tratamentul de durată (peste 12 săptămâni)
poate dezvolta la dependenţă.
Sd.: simptome:ataxie şi somnolenţă. Tratament:vomă sau spălătură gastrică. Monitorizarea
respiraţiei şi hemodinamicii, perfuzie de lichid în cantităţi mari. La necesitate respiraţie asistată,
noradrenalină i/v. Diureza forţată şi hemodializa sunt puţin eficiente.
Ia.: administrarea concomitentă a psihotropelor, anticonvulsivantelor, antihistaminicelor, alcoolului
etilic creşte efectul deprimant al alprazolamului. Preparatul creşte concentraţia serică a imipraminei şi
dezipraminei. H2-antihistaminicele şi antibioticele macrolide inhibă metabolismul hepatic al alprazolamului
şi-i cresc durata acţiunii.
Pc.: insuficienţa hepatică şi/sau renală, stările depresive şi de inhibiţie psihomotorie, depresia bipolară şi
stările cu simptome psihotice;pacienţii predispuşi la dependenţă medicamentoasă;depresiile severe cu
tentaţii suicidale (se indică doar doze mici, observaţie medicală riguroasă);conducerea vehiculelor şi lucrul
cu maşini care solicită atenţie şi vigilenţă (somnolenţă şi ameţeli),vârstnicii.
Ad.:adulţi în stările de angoasă şi nelinişte, iniţială 0,25-0,5mg de 3 ori pe zi, de întreţinere 0,5-4mg/zi
divizată în câteva prize. În depresii, iniţială 0,5mg de 3 ori pe zi, mărind-o, la necesitate, până la 1-4mg/zi.
Pentru bătrâni şi pacienţii slăbiţi 0,25mg de 2-3 ori pe zi, la necesitate până la 0,5-0,75mg/zi. Sistarea
tratamentului se face gradual, micşorând doza cu 0,5mg/zi timp de 3 zile sau mai mult.
Tranchilizantelede zi
Mebicar. F.l.: comprimate 0,3 g.
FD.: mebicarul este un medicament psihotrop original, care combină efectele tranchilizant şi
antipsihotic. El nu produce miorelaxare şi adinamie.
I.: neuroze şi alte stări asemănătoare, îndeosebi la copii.
RA.: rar reacţii alergice, hipotensiune arterială.
Ad.: oral 0,3–0,9g de 3 ori pe zi (indiferent de luarea meselor). Doza zilnică 1–3g.

11
 Benzoclidină (oxilidină). F.l.: comprimate 0,02 g şi 0,05 g; fiole câte 1 ml sol. 2% şi 5%.
FD.: blochează formaţiunea reticulară a trunchiului cerebral şi inhibă centrii vasomotori, exercitând un
efect dublu: hipotensiv şi sedativ. Efectul hipotensiv e legat de proprietăţile ganglioplegice şi adrenolitice
ale preparatului.
I.: dereglări ale somnului, neuroze, hipertensiune arterială (în stadiile I şi II), angioneuroze.
CI.: hipotensiune arterială.
RA.: uscăciunea gurii, greaţă, euforie uşoară, erupţii cutanate
Ad.: oral 0,02–0,4 g de 3–4 ori pe zi; s/c şi i/m – 1–2 ml soluţie 2%–5%. Doza terapeutică medie
administrată oral, s/c şi i/m la o priză e de 0,02–0,05 g, iar cea zilnică – 0,2–0,3 g. Durata tratamentului e
de 1–2 luni.
Trimetozin (trioxazin, sedoxazin). F.l.: comprimate 0,3g.
FD.: influenţează formaţiunile scoarţei cerebrale şi cele subcorticale; potenţează efectele analgezicelor
opioide şi hipnoticelor. Nu influenţează excitabilitatea măduvei spinării.
I.: neuroze, depresii, spaimă nocturnă, ticuri, dereglări ale vorbirii, încordare şi tensiune premenstruală
şi menstruală, agitaţie emoţională.
CI.: n-au fost stabilite.
RA.: uscăciune în gură, slăbiciune generală, fatigabilitate, greaţă, uneori somnolenţă, reacţii alergice,
manifestări dispeptice, obişnuinţă. Şoferilor şi altor persoane ale căror profesii necesită reacţii fizice şi
psihice rapide se indică sub un control medical riguros, luând în consideraţie toleranţa individuală a
preparatului.
Ad.: oral câte 0,3–0,6g de 2–3 ori pe zi. La necesitate doza poate fi mărită până la 2,4–3,0g pe zi.
Tofizopam (grandaxin). F. l.: comprimate 0,05g.
FC.: se absoarbe bine din tractul gastrointestinal. După prima priză a preparatului în doză de 0,05 g
concentraţia maximă plasmatică apare peste 2 ore. T 1/2este de 6 – 8 ore. Se elimină cu urina aproximativ
57% din doza administrată pe cale orală. La administrarea repetată a medicamentului în doze de 150 mg/zi
concentraţia sanguină se stabileşte peste 3 – 4 zile, fiind egală cu 15 mg/ml.
FD.: ocupă un loc intermediar între tranchilizantele minore şi cele psihoenergetice. Are acţiune asupra
sistemului limbic, asupra structurii medii şi inferioare a formaţiunii reticulare şi altor structuri ale SNC.
Manifestă efect anxiolitic, neinfluenţând capacitatea de concentrare mintală şi capacitatea de muncă fizică
şi intelectuală.
I.: patologii însoţite de dereglări vegetative, apatie, frică, oboseală, nelinişte, depresii reactive, dureri
pseudoanginoase.
CI.: în primul trimestru de sarcină.
RA.: de obicei este foarte bine suportat. Rar se constată simptoame cu caracter dispeptic, prurit,
exanteme, insomnie (la administrarea medicamentului în doze mari). Preparatul se indică cu precauţie
şoferilor şi persoanelor ce lucrează la înălţime sau la maşini periculoase, care necesită reacţii psihice şi
motorii rapide. Se poate constata de asemenea acutizarea agresivităţii mascate, care dispare o dată cu
micşorarea dozei sau cu întreruperea tratamentului.
Ad.: pentru adulţi în formă de cure câte 1-2 comprimate de 1-3 ori pe zi (50 – 300mg), în restul
cazurilor câte 1-2 comprimate pe zi.
Hidroxizină (atarax, atara, atazin, durrax). F. l.: comprimate a câte 0,01 şi 0,025 g (10 şi 25 mg); sirop
de 0,2% în flacoane a câte 200 ml; soluţie de 5% în fiole a câte 2 ml.

12
 FD.: după structura chimică este asemănător preparatelor antihistaminice, unul dintre primele
blocante ale receptorilor H1-histaminici. Totodată manifestă acţiune sedativă şi anxiolitică, proprietăţi m-
colinolitice şi antiemetice.
I.: hiperexcitaţia, tensiunea, anxietatea, sindromul de abstenenţă alcoolului, premedicaţie.
CI.: insuficienţă hepatică şi renală, porfirie, accese de glaucoma, hipertrofia prostatei, perioada de
sarcină şi alăptare.
RA.: somnolenţă, slăbiciune generală, vertij, xerostomie şi alte fenomene dispeptice şi alergice.
Ad.: pentru adulţi câte 1-2 comprimate de 1-2 ori pe zi (10 – 25mg) în doză nictemerală totală de 25-
100 mg. Cura de tratament nu va depăşi 4 săptămâni.

3. Farmacologia clincă a hipnoticelor. Clasificarea în funcţie de criteriul farmacodinamic,farmacoterapeutic şi

durata de acţiune. Particularităţile efectului hipnotic şi efectelor adverse, aspectele farmacinetice. Principiile de
corectare a dereglarilor de somn.pagina 13-17
Hipnoticele sunt substanţe deprimante neselective ale sistemului nervos central, care, fiind
administrate în anumite doze, produc somn asemănător cu cel fiziologic, accelerează procesele de
adormire şi de aprofundare a somnului şi previn sau micşorează frecvenţa duratei trezirilor nocturne în
somnul superficial.
Clasificarea hipnoticelor:

13
 1) barbituricele şi preparatele înrudite – hexobarbital, pentobarbital sodic, amobarbital, barbital sodic,
fenobarbital, ciclobarbital, noxiron etc.;
2) derivaţii benzodiazepinici – nitrazepam (eunoptin), oxazepam (tazepam), flurazepam,
flunitrazepam, lorazepam (tavor, temes), trioazolam, ketazolam, midazolam, brotizolam etc.
3) derivaţii alifatici – cloralhidrat, bromizoval;
4) derivaţii acidului gama-aminobutiric (GABA) – oxibatul de sodiu (somsanit), fenibut.
5) derivaţii nebenzodiazepinici – zolpidem, zopiclonă, zaleplonă;
6) H1 - antihistaminicele – difenhidramină, prometazină, clorpiramină, doxilamină etc.
7) preparate combinate – reladorm, nervoflux;
8) preparate din diverse grupe – sedative, tranchilizante, doze mici de neuroleptice, glutetimidă,
metacvalonă etc.
Barbituricele şi preparatele analogice.
În dependenţă de durata efectului, medicamentele se clasifică în preparate de durată scurtă – 2-3 ore
(ciclobarbital, secobarbital), de durată medie – 5-6 ore (pentobarbital, amobarbital) şi cu efect hipnotic de
lungă durată – 6–8 ore (barbital, fenobarbital). Ele micşorează latenţa apariţiei somnului, măresc timpul
total şi durata somnului «sincronizat», reduc substanţial cota totală, numărul episoadelor şi gradul de
manifestare a somnului «desincronizat», limitând numărul şi plinătatea trezirilor nocturne. Întrebuinţarea
barbituricelor ca hipnotice este limitată. Dezavantajele depăşesc adesea efectele terapeutice benefice. Ele
sunt contraindicate în administrarea ambulatorie persoanelor, în exercitarea funcţiei cărora se solicită
reacţii psihice şi fizice rapide (şoferi, aviatori, constructori, operatori etc.). Administrate timp scurt (1–3
zile), barbituricele produc efectul scontat. Utilizarea barbituricelor hipnotice timp îndelungat provoacă
tulburări de somn şi stimulează dezvoltarea dependenţei medicamentoase psihologice (frica de a nu
adormi fără administrarea preparatului), psihice, fizice sau încrucişate. Barbituricele pot provoca de
asemenea reacţii adverse somatice şi neurologice (apnee, scăderea presiunii arteriale, depresie,
necoordonare motorie, afecţiuni neurotrofice ale articulaţiilor, reacţii alergice), acestea fiind mai frecvente
la bătrâni şi la copii.
Barbital (veronal). F.l.: pulbere.
I.: insomnie, neuroze,în combinare cu aminofenazona se utiliza în cefalee, neuralgie.
CI.: afecţiuni hepatice şi renale, graviditate, hipotensiune arterială, alcoolism cronic, dereglări psihice
acute.
RA.: colaps, tahicardie, edem pulmonar, cefalee, ataxie, somnolenţă, deprimare psihică, amnezie,
anemie, anorexie, slăbiciune, dereglări ale văzului, erupţii cutanate, toleranţă, dependenţă
medicamentoasă, uneori comă.
Ad.: pe cale orală câte 0,25–0,5g. D.Max.U. 0,5 g. D.Max.Z. 1g.
Barbital sodic (medinal). F.l.: pulbere şi comprimate câte 0,3 g.
I.: insomnie, neuroze, neuralgie, vomă, convulsii etc.
CI., RA.: vezi barbitalul.
Ad.: oral câte 0,3–0,5g; s/c şi i/m până la 5ml soluţie 10% împreună cu procaina, în doză de 0,005 g,
microclisme şi supozitoare câte 0,5g. D.Max.U.: 0,5g. D.Max.Z.: 1g.
Fenobarbital (luminal).F.l.: pulbere şi comprimate conţinând fenobarbital 0,05 şi 0,1 g.
I.: insomnie, excitare nervoasă, hipertensiune arterială, angină pectorală.
CI. şi R.A.: vezi barbitalul.
Ad.: oral câte 0,05–0,1g. D.Max.U.: 0,2g. D.Max.Z.: 0,5g.

14
 Amobarbital (barbamil).F.l.: pulbere şi comprimate 0,1-0,2g.
I.: insomnie, excitare nervoasă, hipertensiune arterială, angină pectorală.
CI.: identic ca pentru barbital. Administrarea îndelungată a medicamentului necesită o supraveghere
sistematică a funcţiilor hepatice, renale şi a sistemului cardio-vascular.
Ad.: oral 0,1–0,2g, microclisme şi supozitoare 0,1–0,3 g; i/v (lent 1 ml/ min) şi i/m câte 5–10 ml soluţie
5–10%; ca spasmolitic (0,025–0,05g) în combinaţie cu alte remedii medicamentoase. D.Max.U. pentru
administrarea orală – 0,3 g. D.Max.Z.: 0,6 g.
Pentobarbital sodic (etaminal sodic, nembutal sodic). F.l.: pulbere şi comprimate 0,1g.
I., CI. şi R.A.: vezi barbitalul.
Ad.: se administrează oral (0,1–0,2g) înainte de culcare. În supozitoare şi clisme – 0,2–0,3g; i/v (lent)
câte 5–10 ml soluţie 5%. D.Max.U.: 0,3g. D.Max.Z.: 0,6g.
Ciclobarbital. F.l.: comprimate 100 şi 200 mg.
I.: dereglări ale somnului, stări de angoasă, excitabilitate, delirium tremens (adjuvant).
CI.: afecţiunile hepatice sau renale severe, vârsta sub 1 an, hipersensibilitatea la barbiturice.
RA.: rar reacţii alergice, dereglări motorii.
Ad.: ca hipnotic – adulţi 100-200 mg/zi, copii peste 1 an 50-100 mg/zi, adolescenţii 50-150 mg/zi cu 30
min. înainte de culcare;ca sedativ – adulţi 50-100 mg de 1-2 ori pe zi.
Derivaţii benzodiazepinici.
Benzodiazepinele micşorează latenţa apariţiei somnului, măresc durata totală a somnului (mai ales
când acesta este scăzut), măresc pragul şi reduc numărul de treziri. În structura somnului «sincronizat»
începe prevalarea relativă şi absolută a fazei a II-a a somnului. Somnul devine mai superficial comparativ cu
cel produs de barbiturice. Totodată, benzodiazepinele micşorează probabilitatea apneei îndelungate şi a
altor complicaţii. Benzodiazepinele, în comparaţie cu barbituricele, mai puţin influenţează somnul
«desincronizat». Fenomenul rebound este mai slab pronunţat. În doze hipnotice preparatele practic nu
produc reacţii adverse din partea sistemului cardio-vascular. Preparatele din grupa benzodiazepinelor,
flurazepam, diazepam, clordiazepoxid au o durată lungă de acţiune (peste 8 ore) şi o perioadă de eliminare
de peste 40 ore. Deseori după trezire se instalează sindromul de postacţiune tipic, caracterizat prin:
moleşeală, reducerea capacităţii de concentrare, miastenie, somnolenţă etc. Din această cauză
benzodiazepine cu durată lungă de acţiune sunt contraindicate ca hipnotice conducătorilor auto şi altor
persoane, profesia cărora este însoţită de reacţii psihice şi fizice rapide. Remediile nitrazepam,
flunitrazepam, lorazepam au o durată medie de acţiune – 4-7 ore şi o T 1/2 de 10-40 ore. Benzodiazepinele
cu o durată scurtă de acţiune (1–2 ore) şi o biotransformare rapidă (oxazepam, triazolam, ketazolam etc.)
influenţează benefic procesul de adormire, au o influenţă minimă asupra structurii somnului, mai puţin pot
produce dependenţă medicamentoasă. Ele sunt medicamente de elecţie în terapia de lungă durată a
insomniei, somnambulismului. Toleranţa faţă de benzodiazepine se dezvoltă mult mai lent decât faţă de
barbiturice. E posibilă dezvoltarea dependenţei medicamentoase. De menţionat că benzodiazepinele
potenţează efectul depresiv al alcoolului etilic. Administrarea lor pe fondalul ebrietăţii alcoolice poate duce
la inhibarea profundă a SNC şi la apariţia insuficienţei respiratorii.
Nitrazepam (eunoptin, mogadon, radedorm, neozepam).F.l.: comprimate 0,005 şi 0,01g.
I.: dereglări ale somnului de etiologie diversă, insomnie.
CI.: miastenie, afecţiuni hepatice şi renale, insuficienţă respiratorie, în primul trimestru al sarcinii.
RA.: Deseori după trezire apare sindromul de postacţiune.

15
 Alcoolul etilic potenţează efectul deprimant al nitrazepamului asupra SNC, de aceea pe parcursul
tratamentului se interzice întrebuinţarea băuturilor alcoolice. După administrarea nitrazepamului, timp de
10–12 ore nu se recomandă conducerea automobilului sau exercitarea unei munci care necesită reacţii
psihice şi fizice rapide.
Ad.: oral la adulţi câte 5–10 mg, la bătrâni (2,5–5 mg), seara (cu 30–40 min. înainte de somn).
Nitrazepamul are o durată lungă de acţiune (6–8 ore). D.Max.U.: 0,02g. D.Max.Z.: 0,03 g. Persoanelor mai
în vârstă câte 0,0025–0,0005g la o administrare.
Flunitrazepam (rohypnol). F.l.: comprimate 1 mg şi 2 mg; fiole a 1 ml ce conţin 2mg flunitrazepam.
I.: insomnia (tratamentul de scurtă durată). Formele injectabile sunt indicate pentru medicaţia
preanestezică, inducerea în anestezie şi menţinerea anesteziei generale.
CI.: miastenia gravă, insuficienţa respiratorie severă, insuficienţa hepatică severă, vârsta sub 15 ani,
hipersensibilitatea la benzodiazepine. Relative: sarcina (primul trimestru), lactaţia, vârsta înaintată,
ateroscleroza vaselor cerebrale.
RA.: somnolenţă, scăderea vigilenţei, confuzie mintală, oboseală, ameţeli, cefalee, slăbiciune
musculară, ataxie, diplopie, irascibilitate, rar halucinaţii, psihoze. În tratamentul îndelungat – amnezie
anterogradă, dependenţă psihică şi fizică.
Ad.: 0,5-1mg la culcare, în cazuri excepţionale 2mg. Persoanelor vârstnice 0,5mg, ca excepţie 1mg. În
insuficienţa hepatică doza se reduce. Medicaţia preanestezică 1-2 mg (15-30 mg/kg) i/m. Inducerea în
anestezie 1-2mg i/v lent, timp de 30-60 sec. Conţinutul fiolei se dizolvă ex tempore cu solventul din fiolele
asociate.
Triazolam (halcion). F.l.: comprimate a 0,25mg.
I.: tratamentul de scurtă durată (până la 7-10 zile) a insomniei.
CI.: hipersensibilitatea la benzodiazepine, miastenia, bolile hepatice şi renale severe, primul trimestru
al gravidităţii.
RA.: somnolenţă, vertij, tulburări ale concentrării atenţiei, memoriei, depresie, ataxie,
hiperexcitabilitate, agresivitate, halucinaţii.
Ad.: adulţi 0,125-0,25mg înainte de culcare.
Temazepam (signopam). F.l.: comprimate a 10 mg.
I.: neurozele şi psihopatiile asociate cu nelinişte, angoasă, tensiune emoţională, sindrom depresiv şi
ipocondric, neurastenia, depresia involuntară.
CI.: dependenţa medicamentoasă, alcoolism, hipersensibilitatea la benzodiazepine.
RA.: rar somnolenţă, senzaţie de oboseală, dezorientare, ameţeli, reacţii alergice cutanate, micşorarea
libidoului, dereglări ale ciclului menstrual.
Ad.: câte 10mg de 3 ori pe zi, la necesitate până la 2mg de 3 ori pe zi.
Midazolam (dormicum). F.l.: comprimate a 7,5 şi 15 mg; fiole 1 ml a 5 mg şi 3 ml a 15mg.
I.: insomnii, în special dereglările adormirii sau la trezirea precoce. Sedaţia în premedicaţie pentru
intervenţiile chirurgicale sau de diagnostic.
CI.: insomniile secundare în psihoze sau depresiile grave.
RA.: dependenţă psihic şi fizică în tratamentul îndelungat.
Ad.: 7,5-15mg, vârstnici 7,5mg. În premedicaţie 15mg cu 30-60 min. înainte de intervenţie.
Derivaţii nebenzodiazepinici. Diferă după structură de benzodiazepine, dar au mecanism de acţiune
similar. Fac parte din hipnoticele cu durata scurtă de acţiune. Interacţionează numai cu receptorii din SNC,

16
acţionează rapid, fără influenţă semnificativă asupra structurii somnului şi memoriei; nu provoacă fenomen
postacţiune. Sunt destul de efective în tratamentul insomniilor la vârstnici.
Zopiclonă (imovane). F.l.: comprimate a 7,5 mg.
I.: tratamentul de scurtă durată (până la 4 săptămâni) a insomniilor de orice formă: adormire dificilă,
treziri nocturne, trezire prematură, tulburări secundare ale somnului în afecţiunile psihice.
CI.: insuficienţa respiratorie severă, vârsta sub 15 ani, sarcina, lactaţia, hipersensibilitatea la preparat.
RA.: gust metalic sau amărui, foarte rar greaţă, vome;iritabilitate, indispoziţie, confuzie
mintală;urticarie, erupţii cutanate;somnolenţă după trezire, rar ameţeli, ataxie.
Ad.: 7,5 mg la culcare;în insomnia severă sau rebelă 15 mg;la vârstnici şi pacienţi cu insuficienţă
hepatică 3,75 mg. În funcţie de toleranţă şi efect doza poate fi ulterior mărită.
Zaleplon (Andante).F.l.: capsule 5mg, 10 mg.
FD.: zaleplon este un hipnotic, derivat de pirazolo-pirimidină, creat pentru tratamentul de scurtă
durată al insomniei manifestate prin dificultatea de a adormi.
I.:dereglările somnului (dificultatea adormirii).
Ad.:adulţi 10 mg, vârstnici 5 mg intern înainte de culcare.
Sd.:simptome: În intoxicaţia uşoară somnolenţă, confuzie mintală, letargie. În intoxicaţia severă:
ataxie, hipotensiune, dereglări respiratorii, rareori comă cu sfârşit letal. Tratament: Vomă indusă, lavaj
gastric, cărbune activat, menţinerea funcţiilor vitale. Flumazenil în calitate de antidot.
RA.:cefalee, slăbiciune, somnolenţă, vertij. Sunt posibile: dureri abdominale, diaree, greaţă, vomă,
dereglări ale memoriei, coşmaruri, somn neliniştit, tremor, surmenaj, ataxie, confuzie mintală, diplopie şi
alte dereglări ale vederii. La pacienţii vârstnici sunt posibile reacţii psihice: depresie, nelinişte, iritabilitate,
agresivitate, halucinaţii, dereglări de comportament. La apariţia acestor simptome tratamentul trebuie
suspendat. Tratamentul poate conduce la dependenţă psihică şi fizică cu simptome „rebound”.
CI.:hipersensibilitatea la preparat, insuficienţa hepatică severă, sindromul de apnee nocturnă,
insuficienţa respiratorie severă, perioada de lactaţie, vârsta sub 18 ani.
Ia.:alcoolul potenţează acţiunea sedativă. Antipsihoticele, hipnoticele, sedativele, anxioliticele,
antidepresivele, antiepilepticele, analgezicele opioide, antihistaminicele potenţează acţiunea preparatului,
iar inductorii enzimelor hepatice (rifampicina, carbamazepina, fenobarbitalul ş.a.) o reduc.
Pc.:dacă somnul nu se normalizează sau dereglările lui progresează, trebuie de precizat diagnosticul.
Administrarea preparatului timp de câteva săptămâni conduce la toleranţă şi reducerea efectului hipnotic.
În acelaşi timp se dezvoltă dependenţa psihică şi fizică (doze mari, tratament îndelungat, alcoolism).
Întreruperea tratamentului în asemenea stare poate produce efecte „rebound”: cefalee, dureri musculare,
anxietate, nelinişte, confuzie mintală, iritabilitate. În cazurile severe: autoagresiune, depersonalizare,
hipoacuzie, parestezii, fotosensibilitate, halucinaţii, crize epileptice. În perioada tratamentului se
recomandă abţinerea de la conducerea vehiculelor şi lucrul cu utilaje din cauza efectului sedativ, reducerea
concentraţiei atenţiei şi inhibiţiei reacţiilor psihomotorii.
Zolpidem (Hipnogen, Stilnox ):F.l.: Comprimate filmate 10 mg N 10 şi N 20 în blistere.
FD.:zolpidemul este un hipnotic din familia imidazopiridinelor. Interacţionează cu complexul GABA-
receptor – canalul de clor, responsabil de acţiunea sedativă, anxiolitică şi miorelaxantă centrală. Din acest
punct de vedere se aseamănă cu benzodiazepinele, însă este aproape lipsit de acţiune miorelaxantă şi
anticonvulsivantă. Este un modulator al receptorilor GABA-A cu acţiune selectivă asupra receptorilor
omega-1 din lamina IV a cortexului senso-motor, substantia nigra (pars reticulata), stratul molecular
cerebelar, bulbul olfactiv, complexul talamic ventral, pons, colliculus inferior şi globus pallidus. Preparatul

17
nu afectează fazele fiziologice ale somnului.
I.:tratamentul de scurtă durată (până la 4 săptămâni) al insomniei.
Ad.:câte 10mg imediat înainte de culcare. Pentru vârstnici şi pacienţii cu insuficienţă hepatică dozele
se reduc la jumătate.
Sd.:simptome: Inhibiţie a SNC începând cu somnolenţă şi până la comă. Pacienţii au fost salvaţi după o
doză de 400 mg (10 doze recomandate). Tratament: Lavaj gastric imediat sau cât mai repede posibil.
Măsuri de suport – menţinerea respiraţiei, pulsului, tensiunii arteriale. În caz de excitaţie – sedative.
Flumazenilul poate fi util. Zolpidemul nu este dializabil.
RA.:somnolenţă, ameţeli, amnezie, cefalee, greţuri, vărsături.
CI.:hipersensibilitatea la preparat, apneea obstructivă de somn, miastenia, insuficienţa hepatică
severă, insuficienţa respiratorie acută şi/sau severă. Nu se administrează copiilor.
Ia.:psiholepticele potenţează acţiunea zolpidemului. Flumazenilul reduce acţiunea zolpidemului.
Pc.: Pacienţii cu funcţia respiratorie compromisă.
Hipnoticele şirului alifatic.La această grupă se referă cloralhidratul şi bromizovalul. Ultimul e puţin toxic,
are acţiune hipnotică slaba. Fiind dezavantajos, se utilizează îndeosebi în calitate de remediu sedativ la
bătrâni cu dereglări nepronunţate ale somnului.
Cloralhidrat. F.l.: pulbere.
FD.: are acţiune iritantă locală asupra mucoasei gastrice şi intestinale. În ficat se metabolizează rapid,
transformându-se în tricloretanol, care produce un efect hipnotic cu o durată de acţiune de 4–8 ore, uneori
mai mult. Preparatul devine periculos pe fondalul ebrietăţii alcoolice, la administrarea concomitentă cu
benzodiazepine sau cu barbiturice. Indicele terapeutic este mic, dozele toxice fiind aproape de cele eficace
(4 g faţă de 2 g).
I.: insomnie, agitaţie nervoasă, spasmofilie, intoxicaţii cu stricnină. În stomatologie se utilizează în
dureri dentare acute (picăturile „Denta” – datorită efectului anestezic local), precum şi în componenţa
materialelor pentru atenuarea durerilor după extracţii dentare.
CI.: persoanelor cu boli hepatice, renale sau cardiace severe şi în porfiria hepatică. Nu trebuie
administrat oral la bolnavii cu gastrite sau ulcere.
RA.: hipotensiune, convulsii, comă, tulburări de somn, incoordonare motorie. Uneori apar erupţii
cutanate alergice, greaţă, vomă. Administrat repetat, timp îndelungat, dezvoltă toleranţă si dependenţă de
tip alcool - barbiturice. De asemenea, poate afecta toxic ficatul şi rinichii, poate acutiza unele boli ale
tractului gastro-intestinal (gastrită, ulcer, enterită, colită).
Ad.: oral sub formă de capsule, doza hipnotică fiind de 0,2–1g. În caz de iritare gastrică se
administrează sub formă de clismă (0,2–1 g) cu apă (cu adaos de mucilagiu de gumă arabică) sau în ulei.
D.Max.U.: 2g. D.Max.Z.:6g.
Bromizoval (bromural, somnural). F.l.: pulbere şi comprimate 0,3 g.
I.: neurastenie, isterie, insomnie. Se indică la copii înainte de intervenţii stomatologice.
CI.: sensibilitate crescută faţă de bromuri.
RA.: fenomene toxice prin bromura eliberată, manifestate prin depresie, iritabilitate, erupţii cutanate.
Ad.: oral 0,6–0,75 g cu 30–40 min. înainte de culcare. D.Max.U.: 1 g. D.Max.Z.: 2 g.
Derivaţii acidului gama-aminobutiric.
Oxibatul de sodiu.F.l.: pulbere; sirop 5% în flacoane a 400 ml; sol. 20% în fiole a 10 ml.
FD.: după proprietăţile farmacologice oxibatul de sodiu şi acidul gama-oxibutiric se aseamănă cu acidul
gama-aminobutiric (GABA, aminalon). Spre deosebire de GABA, traversează bariera hematoencefalică,

18
având acţiune sedativă, hipnotică şi anestezică pronunţată în dependenţă de doza administrată.
Prelungeşte stadiul somnului-delta. Slab influenţează asupra respiraţiei, sistemului cardiovascular,
funcţiilor renale şi hepatice. Măreşte rezistenta ţesutului nervos şi a cordului la hipoxie. Intensifică
acţiunea remediilor anestezice şi analgezice.
I.: insomnii cauzate de dereglarea procesului de adormire.
CI.: hipokaliemie, miastenie. Cu prudenţă pacienţilor cu hipertensiune arterială şi toxicoza gravidităţii.
Ad.: ca hipnotic se administrează oral câte 2–4g de substanţă medicamentoasă.

4. Farmacologia clincă a antipsihoticelor (neurolepticelor): clasificarea în funcţie de efectul clinic, farmacodinamica

(mecanismele şi manifestările), particularităţiile farmacocinetice, indicaţiile şi principiile de selecţie şi dozare,
contraindicaţiile, reacţiile adverse şi manifestările clinice, interacţiunele medicamentoase.18-25
Antipsihotice (neuroleptice)-Preparate medicamentoase cu acţiune blocantă asupra anumitor sisteme
mediatoare ale creierului. Proprietăţile farmacologice se manifestă prin capacitatea de a combate excitaţia
psihomotorie de diferită geneză, de a deminua dereglările de percepţie, gândire şi comportament social în
psihoze, totodată pot provoca simptome de parkinsonism.
Clasificarea după structura chimică şi prezenţa efectelor caracteristice:
A. Antipsihoticele „tipice” (dereglări extrapiramidale majore şi pronunţate).
I. Derivaţii fenotiazinei(fenotiazine):
1.Alifatici: clorpromazina, levomepromazina, triflupromazina, propazina
2. Piperidinici:tioridazina, periciazina, pipotiazina, perimetazina
3. Piperazinici:trifluoperazina, flufenazina, perfenazina, tioproperazina, proclorperazina
II. Derivaţii tioxantinei (tioxantene):
 clorprotixen, clopentixol, flupentixol, zuclopentixol, tiotixen.
III. Derivaţii butirofenonei (butirofenone):
 haloperidol, benperidol, trifluoperidol, droperidol.
IV. Derivaţii difenilbutilpiperidinei:
 pimozid, fluspirilen, penfluridol.
B. Antipsihotice „atipice”(dereglări extrapiramidale relativ rar şi nepronunţate). Actioneaza pe
receptorii serotoninici
I. Dibenzodiazepine:
 dibenzotiazepine: clotiapina;
 dibenzodiazepine: clozapina, olanzapina;
 dibenzoxazepine: loxapina:
II. Benzamide: sulpirid, tiaprid, amisulprid;
III. Indoli: oxipertina, molindona, carbidina;
IV. Alcaloizii din Rauvolfia: reserpina;
V. Diverse grupe: risperidon, cvetiepina.
Efectul: ///////////////////////////////////// Mecanismul și manifectările clinice

1. Antipsihotic - este determinat preponderent de acţiunea dopaminoblocantă şi mai puţin de cea

serotoninolitică.
Se manifestă prin: - înlăturarea schimbărilor personalităţii şi dereglărilor de comportament; - înlăturarea
delirului, halucinaţiilor, stărilor confuzionale, autismului, maniilor; - efecte de reactivare, datorită cărora se
întoarce interesul faţă de mediul înconjurător, a iniţiativei; Neurolepticele polivalente, antireductoare şi
dezinhibitorii sunt de elecţie în psihozele cu delir, halucinaţii, manii, dereglări de comportament şi gândire.
19
 2. Psihosedativ - este determinat preponderent de acţiunea α-adrenoblocantă şi mai puţin M-colinoblocantă şi
H1-antihistaminică.
Se manifestă prin:
- somnolenţă, slăbiciune, scăderea tensiunii nervoase, agitaţiei şi agresivităţii, suprimarea anxietăţii, apatie,
deprimare (inhibiţie) psihică şi motorie;
- deprimarea iniţiativei, voinţei, interesului faţă de mediul înconjurător;
- produc neutralitate afectivă şi emoţională. Neurolepticele sedative posedă un efect rapid şi se folosesc ca
tratament iniţial în stările de psihoze cu excitaţie, agresivitate, precum şi în urgenţe însoţite de excitaţie
psihomotorie de diferită geneză.

3. Antivomitiv - este cauzat de blocarea receptorilor dopaminergici şi serotoninergici din zona declanşatoare a
centrului vomei.

Neurolepticele pot fi eficiente în voma provocată de:

- unele produse intermediare ale metabolismului, - unele stări patologice şi fiziologice (azotemie, migrenă,
graviditate, boala actinică);

- unele preparate medicamentoase (morfină, apomorfină, antitumorale etc.);

- voma survenită în timpul sau după anestezia generală. Voma de altă origine este rezistentă la neuroleptice. Potenţa
acţiunii antivomitive se manifestă după cum urmează: pimozid > droperidol > clorpropazină > trifluperazină >
flufenazină > sulpiridă > clorpromazină.

4. Miorelaxant și anticonvulsivant:

Efectu miorelaxant- se manifestă prin diminuarea tonusului musculaturii striate şi activităţii motorii. - se utilizează
preponderent pentru tratamentul stărilor spastice după ictus, traume cerebrale, afecţiuni medulare; - în situaţii
acute se recurge la clorpromazină, levomepromazină, droperidol, iar în cele cronice la tioproperazină, periciazină,
tioridazină.

Efectul anticonvulsivant: - este relevat prin influenţarea pragului convulsivant; - sunt utile ca anticonvulsivante
simptomatice pentru jugularea convulsiilor şi statusului epileptic.

3. Hipotermic - cauzat de diminuarea activităţii centrilor termoreglatori (acţiune alfa-adrenoşi

serotoninoblocantă), vasodilataţie şi pierderile de căldură; - acesta este mai pronunţat în cazul folosirii
anestezicelor generale şi temperaturii ridicate a mediului; - hipotermia este mai manifestă la neurolepticele
sedative, care se pot utiliza în situaţii critice în componenţa diferitor coctailuri cu scop antipiretic, sau pentru
realizarea “hipotermiei dirijate” în cazul unor intervenţii chirurgicale, care necesită diminuarea
metabolismului şi consumului de oxigen la nivelul ţesuturilor.
4. EFECTUL DE POTENŢARE A ACŢIUNII ANALGEZICELOR, ANESTEZICELOR, HIPNOTICELOR ŞI A ALTOR
DEPRIMANTE ALE SNC, INCLUSIV A ALCOOLULU - acest efect este cauzat preponderent de acţiunea α-
adrenoblocantă, mai puţin de acţiunea M-colinoblocantă şi H1-histaminoblocantă; - se manifestă prin
amplificarea efectului şi duratei de acţiune a preparatelor din grupele respective; - concomitent se
potenţează şi acţiunea negativă a acestor medicamente asupra centrilor vitali (respirator etc.); - acest efect
este mai pronunţat la neurolepticele sedative; - cel mai frecvent se foloseşte droperidolul în asociere cu
fentanilul (talamomal) pentru efectuarea neuroleptanalgeziei.
5. Efecte endocrine - - diminuarea eliberării rilizing hormonilor hipotalamusului şi respectiv a secreţiei ACTH,
TTH, ADH, oxitocinei, hormonilor gonadotropi (LH, FSH); - creşterea secreţiei prolactinei (până la 10 ori), care

20
 inhibă acţiunea gonadotropinelor asupra glandelor sexuale cu micşorarea secreţiei lor, cu dezvoltarea
ulterioară a atrofiei; - s-a depistat, de asemenea, o hiperproducţie a hormonului melanostimulant.

Efecte vegetative - efect hipotensiv – datorită acţiunii alfa-adrenoblocante centrale şi periferice

(neurolepticele sedative) şi se manifestă mai evident la începutul tratamentului, în caz de hipertensiune
arterială sau urgenţe hipertensive. Uneori se pot declanşa stări hipotensive, chiar până la colaps, cu o
tahicardie reflectorie. acţiune antimuscarinică (de tip atropinic) – datorită acţiunii M-colinoblocante
periferice cu usc.
Clasificarea în funcţie de utilizarea farmacoterapeutică:
A. Neuroleptice sedative (se caracterizează prin efect sedativ intens, antipsihotic moderat şi
fenomene vegetative marcate):
 clorpromazina, levomepromazina, clorprotixen, clozapina, etc.
B. Neuroleptice medii (manifestă efect sedativ şi antipsihotic moderat şi sunt lipsite de efecte adverse
marcate):
 tioridazina, propazina, periciazina, alimemazina, tiaprid, risperidon.
C. Neuroleptice polivalente (manifestă efect antipsihotic marcat, acţiune sedativă şi dezinhibitorie şi
dereglări extrapiramidale importante):
 haloperidol, droperidol, trifluperidol, flufenazina, tioproperazina, fluspirilen, pimozid,
penfluridol, olanzepina, flupentixol, zuclopentixol, sultoprid.
D. Neuroleptice dezinhibitorii, „antideficitare”, „incisive” (manifestă efect antipsihotic moderat (în
deosebi faţă de simptomele negative), acţiune sedativă slabă sau absentă, fenomene extrapiramidale
moderate sau marcate):
 perfenazina, pipotiazina,trifluoperazina, sulpirid, amisulpirida, carbidina.
E.Neuroleptice „antiproductive” sau „reductoare” (active faţă de simptomele pozitive sau „floride”
ale psihozelor- halucinaţii, delir, agitaţie, comportament stereotip):
 clorpromazina, flufenazina, pipotiazina, haloperidol, penfluridol, tioproperazina
Mecanismul de acţiune
Neurolepticele posedă capacitatea de a influenţa asupra diferitor sisteme de neuromediatori,
manifestând următoarele acţiuni:
1) Dopaminoblocantă;
2) Serotoninoblocantă.
3) -adrenoblocantă;
4) M-colinoblocantă;
5) H1-histaminoblocantă (H1-antihistaminică).
De obicei, acţiunile blocante sunt centrale şi periferice, dar predomină cele centrale. Neurolepticele
blochează atât receptorii postsinaptici, cât şi cei presinaptici (care reglează procesul de eliberare a
mediatorilor după principiul feed back invers). În consecinţă la administrarea neurolepticelor receptorii
postsinaptici sunt blocaţi, iar în fanta sinaptică poate fi surplus de mediator, care la suspendarea bruscă a
tratamentului poate fi cauza reactivării simptomelor clinice ale psihozei (fenomenul rebound).
Influenţa neurolepticelor asupra SNC şi a sferei vegetative stau la baza utilizării lor în diferite domenii
ale practicii medicale, inclusiv în stomatologie. Cel mai des se folosesc derivaţii fenotiazinei (clorpromazina,
etaperazina, tizercina) şi buterofenonei (haloperidolul, droperidolul).
Mecanismul psihotrop de acţiune al neurolepticelor (precum şi al altor efecte specifice) se explică prin
capacitatea lor de a influenţa metabolismul unor mediatori chimici ai S.N.C. şi, parţial, al structurilor
21
periferice neurovegetative. Efectul neuroleptic (slăbiciune, apatie, inhibiţie psihică şi motorie generală,
înlăturarea excitaţiei psihomotorii, dereglări vegetative) este determinat de o acţiune asociată alfa-
adrenoblocantă, colinolitică şi antihistaminică a acestor substanţe.
Efectul antipsihotic (înlăturarea halucinaţiilor, maniei) se bazează pe acţiunea dopaminolitică şi
antiserotoninică a preparatelor. De efectul dopaminolitic depind şi dereglările motorii extrapiramidale.
Clorpromazina, levomepromazina (tizercina), droperidolul posedă, în mare parte, acţiune neuroleptică,
fiind incluse în neurolepticele sedative, iar pentru perfenazină şi haloperidol este caracteristică în special
acţiunea antipsihotică, ele referindu-se la neurolepticele antipsihotice. Pe lângă efectul psihotrop, aceste
substanţe posedă şi alte proprietăţi farmacologice. Ele potenţează anestezia şi analgezia, blocând alfa-
adrenoreceptorii (mai puţin M-colinoreceptorii şi receptorii histaminici) formaţiunii reticulare a trunchiului
cerebral şi micşorează fluxul de impulsuri activatoare ce acţionează asupra scoarţei cerebrale (prin sistemul
SAA).
Neurolepticele sedative cu un efect potenţial mai mare: droperidolul, levomepromazina şi mai puţin
clorpromazina. Preparatul de alternativă pentru potenţarea anesteziei şi analgeziei este droperidolul,
deoarece el în doze terapeutice influenţează slab alfa-adrenoreceptorii vasculari, micşorând pericolul
instalării colapsului datorat insuficienţei circulaţiei cerebrale. Datorită proprietăţilor menţionate,
droperidolul se foloseşte în calitate de remediu pentru profilaxia şi tratarea şocului traumatic, cardiogen,
combustional. Droperidolul în asociere cu analgezicul opioid (fentanil), se foloseşte pentru obţinerea unei
analgezii chirurgicale speciale – neuroleptanalgezie. De asemenea, el se indică împreună cu analgezicele cu
scopul măririi eficacităţii şi inofensivităţii preparatelor menţionate (micşorarea dozei, euforiei, dezvoltarea
dependenţei fizice şi psihice).
În doze mici neurolepticele au o acţiune favorabilă asupra funcţiilor SNV, datorită suprimării emoţiilor
negative şi acţiunii blocante asupra alfa-adrenoreceptorilor vasculari şi ai organelor cu musculatura netedă.
Micşorează reactivitatea sistemului cardiovascular, organelor genitale, peristaltismul şi secreţia gastrică.
Remediul de elecţie fiind la fel droperidolul,deoarece clorpromazina, levomepromazina, din cauza acţiunii
-adrenoblocante creşte riscul dezvoltării colapsului.
Neurolepticele, datorită blocării receptorilor dopaminergici din membrana celulelor hemoreceptoare
aparţinând zonei Trigger din centrul vomitiv, au o acţiune antiemetică în cazurile când voma este
condiţionată de influenţa asupra acestor receptorii a substanţelor exogene (medicamente) sau endogene
(azotemie, vomă la gravide). Cele mai efective sunt haloperidolul, apoi pimozidul, fluspirilena, droperidolul,
trietilperazina, perfenazina şi clorpromazina. Deşi nu sunt remedii anticonvulsive esenţiale, neurolepticele
micşorează tonusul muscular şi activitatea motorie. La tratarea bolilor psihice cronice această manifestare
a lor e nedorită, însă în alte ramuri ale medicinii efectul hipochinetic al neurolepticelor poate fi folosit
pentru tratarea stărilor spastice, ce apar după traume cerebrale, lezarea măduvei spinării, ictus, pentru
jugularea statusului epileptic.
În cazuri acute se indică clorpromazina şi levomepromazina. Este necesar să reţinem că neurolepticele
nu sunt remedii anticonvulsive esenţiale şi de aceea la supradozarea lor apar reacţii hiperchinetice
caracteristice: tremor, spasme locale ale grupelor musculare mici, sindromul catatonic, convulsii.
În doze terapeutice aceste remedii potenţează activitatea preparatelor anticonvulsive esenţiale. La
apariţia dereglărilor acute de comportament, gândire şi conştiinţă la bolnavii psihici cu un grad sporit de
periculozitate, atât pentru ei, cât şi pentru cei din jur, se va indica i/m/m haloperidol (soluţie 0,5%–2–3 ml).
Haloperidolul este efectiv atât în excitaţii psihomotorii, cât şi în excitaţii cu simptoame de halucinaţie. În

22
primul caz se mai folosesc: clorpromazina şi levomepromazina; în al doilea caz – trifluperidolul şi
trifluorperazina.
În afară de farmacoterapia bolnavilor psihici, neurolepticele se utilizează şi pentru potenţarea
analgeziei (droperidol, clorpromazină, levomepromazină), pentru realizarea neuroleptoanalgeziei ca
metodă de analgezie chirurgicală (droperidol şi fentanil); pentru tratarea şocului traumatic şi combustional
(numai după lichidarea deficitului volumului de sânge circulator!), intravenos prin perfuzie se
administrează clorpromazina, levomepromazina sau droperidolul în doze foarte mici. Neurolepticele se
utilizează în vegetoneuroze ce însoţesc alte patologii ca boala ischemică, ulceroasă, crizele hipertensive cu
manifestări de encefalopatie. Se indică în vomă, greaţă, sughiţuri, neuralgia nervului trigemen şi nevrita
nervului facial (levomepromazina).
Derivaţii fenotiazinei
Clorpromazină (aminazină). F.l.: drajeuri – 0,025: 0,05 şi 0,1 g; fiole câte 1, 2, 5 şi 10 ml, soluţie 2,5%.
FC.: la administrarea i/m se absoarbe bine; oral se reabsoarbe incomplet; în plasma sanguină nivelul
maxim se constată peste 2–4 ore de la administrarea orală; peste 1–2 ore după injectarea I/m penetrează
bariera hematoencefalică; în cantităţi mai mari se acumulează în plămâni, ficat, apoi în rinichi, splină şi
suprarenale; T 0,5 – 15-30 ore; se metabolizează în ficat cu formarea a peste 160 compuşi intermediari; din
organism se elimină 20% din doză (pe parcursul unei zile), 1–6% se elimină prin rinichi.
FD.: are o acţiune sedativă puternică, iar efectul antipsihotic este mai puţin pronunţat; potenţează
acţiunea hipnoticelor, analgezicelor şi anestezicelor generale şi locale; are o acţiune hipotermică,
condiţionată de creşterea procesului de termoliză (pe baza suprimării funcţiei centrului termoreglator
hipotalamic şi acţiunii vasodilatatoare) şi de micşorare a termogenezei (din cauza diminuării proceselor de
oxidare şi suprimare a activităţii motorii). Efectul hipotermic este mai pronunţat la o răcire artificială a
organismului; are un efect antiemetic moderat, dacă voma este provocată de excitarea hemoreceptorilor
zonei Trigger centrului vomitiv. Voma provocată de excitarea receptorilor aparatului vestibular sau a
receptorilor mucoaselor nu poate fi suprimată cu acest preparat.
În urma acţiunii adrenoblocante asupra receptorilor vasculari, se micşorează presiunea arterială,
însoţită de o tahicardie compensatorie. Pe baza scăderii permeabilităţii vaselor şi activităţii chininelor şi a
hialuronidazei, clorpromazina provoacă o acţiune antiinflamatorie moderată.
I.: boli psihice, în practica stomatologică (se indică concomitent cu analgezicele în cazul unor dureri
intense); în practica anesteziologică pentru potenţarea anesteziei, în hipotermie artificială (sub formă de
amestecuri litice, în combinaţie cu alte remedii neurotrope, de exemplu, cu preparatele antihistaminice sau
cu analgetice); ca remediu antiemetic în voma legată de excitarea hemoreceptorilor zonei Trigger (terapia
radiologică); crize hipertensive, în clinica dermatologică (în dermatoze şi alte patologii).
Ad.: oral (D.Max.U.– 0,3g; D.Max.Z.– 1,5g); i/m (D.Max.U. – 0,15g; D.Max.Z. – 1,0 g);i/v (D.Max.U. –
0,1g; D.Max.Z. – 0,25g).
În tratamentul bolilor psihice iniţial se indică doze relativ mici (intern – 0,025–0,075 g/24 ore în 1–2–3
prize) şi, treptat, doza se măreşte (până la 0,3–0,6 g pe zi). În alte patologii dozele pot fi micşorate (de
exemplu, se indică intern 0,025g de 3–4 ori pe zi). Datorită acţiunii iritante a clorpromazinei, ea se
administrează intern numai postprandial, iar la utilizarea formelor injectabile se recomandă dizolvarea cu
procaină (i/m), cu soluţie de glucoză sau soluţie izotonică de clorură de sodiu (I/v). După injectarea (i/m sau
i/v) a clorpromazinei, bolnavii trebuie să rămână în poziţie culcată aproximativ 1,5–2 ore.
CI.: afecţiuni renale, hepatice, dereglarea funcţiilor organelor hematopoietice, coagulabilitatea
sanguină crescută, hipotensiune pronunţată, decompensare cardiovasculară, stări comatoase, afecţiuni

23
organice ale encefalului şi ale măduvei osoase, boala ulceroasă gastrică, miocardită reumatoidă, boala
bronşectatică.
RA.: scăderea bruscă a tensiunii arteriale, îndeosebi la bolnavii cu HTA (de aceea se indică în doze mici)
şi la schimbarea bruscă a poziţiei corpului (la trecerea din decubit în poziţie verticală, după folosirea
preparatului, apare colapsul ortostatic). La folosirea îndelungată a clorpromazinei se dezvoltă obişnuinţă
faţă de efectul hipotensiv al preparatului, dar creşte probabilitatea apariţiei dereglărilor extrapiramidale.
De asemenea pot apărea: reacţii alergice (la nivelul pielii şi mucoaselor), leucopenie şi agranulocitoză, icter,
flebită.
La administrarea intravenoasă apar dureri locale, iar la cea intramusculară se pot observa infiltraţii
locale, hipercoagulabilitatea sângelui, manifestări dispeptice şi dereglarea statusului endocrin la o terapie
îndelungată (dereglări sexuale, creşterea producţiei de prolactină).
Levomepromazină (tizercină). F.l.: comprimate (drajeuri) – 0,025g; fiole penlru administrarea i/m câte
1 ml soluţie 2,5%.
FD.: după structura chimică şi proprietăţile farmacologice preparatul se aseamănă cu clorpromazina;
cedează ultimei după efectul antiemetic şi acţiunea colinolitică. Este mai puternic prin capacitatea de
potenţare a analgezicelor şi anestezicelor generale, precum şi prin acţiunea alfa-adrenoblocantă şi
antihistaminică. Este un analgezic destul de puternic.
I.: boli şi dereglări psihice, inclusiv psihozele alcoolice, sindrom psihovegetativ, neuroză, schizofrenie,
stări depresive sau manie cu agitaţie, halucinaţii cronice, psihoze. Acţiunea preparatului se caracterizează
printr-o activitate puternică şi cu apariţia rapidă a efectului sedativ. Se indică în preanestezie şi pentru
calmarea postanestezică; în crizele hipertensive cu encefalopatii, după lichidarea deficitului volumului de
sânge circulant în tratarea şocului traumatic şi combustional, cu scopul creşterii perfuziei organelor
(intravenos prin perfuzie, doza fiind redusă până la 0,1–0,15mg/kg corp), în sindromul dolors (doza zilnică
0,05–0,2g); în dozele 0,0125–0,05g pe zi se utilizează în terapia dereglărilor neurotice, în insomnie,
hiperexcitaţie, dermatoze pruriginoase.
Ad.: oral, i/m, rar i/v. Doza se alege individual. În practica psihiatrică doza zilnică iniţială este de 0,05–
0,075g, apoi se majorează până la 0,3–0,4g pe zi, fiind administrată în 2–3 rate. În alte forme de patologii
doza zilnică este de 0,0125–0,05–0,2g. Pentru administrarea I/m soluţia 2,5% levomepromazină se dilu-
ează cu 3–5ml soluţie de procaină 0,5% sau cu soluţie izotonică de clorură de sodiu, iar i/v – în 10–20 ml
soluţie glucoză 40%.
CI.: decompensarea cardiovasculară, afecţiuni hepatice, ale sistemului hematopoietic (antecedente de
agranulocitoză toxică şi porfirie), hipotensiune stabilă.
RA.: dereglări extrapiramidale, tahicardie, hipotensiune arterială, icter, agranulocitoză, constipaţie,
somnolenţă, xerostomie, creşterea greutăţii corporale (la tratamentul îndelungat), hipertermie (de scurtă
durată).
Perfenazină (etaperazină). F.l.: comprimate – 0,004; 0,006 şi 0,01g.
FC.: la administrarea internă nu se reabsoarbe complet, peste 2–4 ore constatându-se nivelul maximal
al preparatului în sânge. Se distribuie neomogen în diferite organe interne, se metabolizează în ficat, cu
formarea unui număr mare de metaboliţi, viteza de inactivare depinde de particularităţile individuale ale
organismului bolnavului, ceea ce determină diferenţe mari între concentraţiile plasmatice ale preparatului
la diferiţi pacienţi, precum şi în lichidul cefalorahidian, la intervale egale de timp şi după administrarea
unor doze identice. Metaboliţii şi preparatul nemetabolizat se elimină în cea mai mare parte prin urină.

24
 FD.: perfenazina, după acţiunea dopaminolitică şi antiserotoninică, prevalează asupra clorpromazinei şi
levomepromazinci, dar cedează preparatelor menţionate după capacitatea de blocare a -
adrenoreceptorilor, colino- şi histaminoreceptorilor. Datorită efectului dopaminoblocant puternic,
perfenazina are o acţiune antipsihotică, antiemetică şi contra sughiţului mai pronunţată ca clorpromazina
şi levomepromazina.
I.: boli psihice; ca antiemetic în voma produsă de excitarea hemoreceptorilor zonei Trigger a centrului
vomitiv, în radio- şi chimioterapia tumorilor maligne, voma postanestezică; vomă la gravide; neuroze
însoţite de teamă, încordare; uneori se utilizează în prurit cutanat.
Ad.: oral postprandial. La tratarea bolilor psihice se începe cu doze de 0,004–0,01g de 1–2 ori pe zi;
apoi doza se măreşte treptat ajungând la 0,25–0,3g pe zi. În alte patologii doza va fi de 0,004–0,008g de 3–
4 ori pe zi.
CI.: boli hepatice, renale, dereglări ale funcţiei sistemului hematopoietic.
RA.: se suportă mai bine ca clorpromazina, producând doardereglări extrapiramidale nepronunţate,
uneori reacţii alergice şi vasculare, somnolenţă, cazuri rare de anemie, leucopenie, icter.
Derivaţii butirofenonei
Haloperidol (Doric, Serenace, Haldol-Decanoat).
F.l.: comprimate – 0,0015 şi 0,005g; flacoane de 10ml soluţie 0,25% pentru administrarea internă; fiole
câte 1ml soluţie 0,5%.
FC.: la administrarea enterală circa 50–70% din doză se absoarbe rapid în sânge, concentraţia maximă
în plasma sanguină se constată peste 2–6 ore, iar după administrarea i/m - peste 10–60 minute. În
concentraţii mai mari se depozitează în ficat, vezica urinară, peretele intestinal, rinichi, encefal. Se
metabolizează în cea mai mare parte în hepatocite si se elimină prin urină şi parţial prin bilă. În organism se
menţine un timp îndelungat, iar T 0,5este de aproximativ de 21 ore.
FD.: posedă un efect antipsihotic puternic determinat de o acţiune pronunţată dopaminolitică şi
antiserotoninică. Blocarea alfa-adrenoreceptorilor, M-colinoreceptorilor şi acţiunea antihistaminică sunt de
o importanţă mai mică. Are o acţiune antiemetică pronunţată datorită blocării complete a receptorilor
dopaminergici, a hemoreceptorilor zonei Trigger, a centrului vomitiv bulbar. Influenţa medicamentului
asupra reacţiilor vegetative periferice este slab pronunţată. Potenţează acţiunea analgezicelor şi
anestezicelor generale.
I.: schizofrenie, manie, tulburări de comportament la copii, stări de excitaţie psihomotorie de geneză
diversă, excitaţii cu manifestări de halucinaţii, greaţă şi vomă de o geneză variabilă (condiţionată de
excitarea hemoreceptorilor zonei Trigger), vegetoneuroze, boala ulceroasă, perioada climacterică,
dischinezii de natură neurotică, pentru pregătirea preoperatorie a pacientului (în combinaţie cu hipnotice
şi alte preparate neurotrope), în doze mici în stări reactive şi neurotice.
Ad.: în bolile psihice – intern peste 1 –1,5 ore postprandial în comprimate sau picături. Doza iniţială
zilnică este de 0,0015–0,003 g sau 0,0045 g, apoi se măreşte treptat până la 0,01–0,015–0,02– 0,04 g pe zi
ca mai târziu să se micşoreze lent până la 0,0005–0,005 g pe zi. Doza zilnică se împarte în trei prize. Pentru
sistarea excitării psihomotorii se introduc i/m câte 0,4–1 ml soluţie 0,5% de 2– 3 ori pe zi. În alte patologii
preparatul se administrează în doze mai mici: câte 0,015–0,002 g ca remediu antiemetic şi câte 0,0005 g ca
sedativ.
CI.: parkinsonism, stări comatoase, decompensare cardiovasculară, dereglarea conductibilităţii
sistemului conductor al cordului, patologii renale.

25
 Pc.: dereglări cardiace grave, hipertiroidism, epilepsie, insuficienţă hepatică sau renală, dischinezii
tardive, sarcină, lactaţie.
RA.: după injectarea i/m sau i/v apare o tahicardie ce dispare rapid. La administrarea enterală pe
stomacul gol pot apărea greaţă şi vomă, glaucom, reacţii cutanate, fotosensibilizare.
Droperidol (drileptan). F.l.: fiole câte 5 şi 10 ml soluţie 0,25%.
FC.: se administrează numai i/m şi i/v; după administrarea i/m se reabsoarbe bine, concentraţia
sanguină fiind maximă peste 10–60 min; după administrarea i/v, acţiunea începe peste 2–3 min. atingând
maximul peste 10–12 min. Droperidolul, spre deosebire de haloperidol, acţionează nu mai mult de 3–5 ore.
FD.: după efectul sedativ este mai puternic decât haloperidolul, dar mai puţin efectiv după efectul
antipsihotic; acţiunea -adrenoblocantă este pronunţată, iar cele dopaminolitică şi antiserotoninică sunt
mai slabe în comparaţie cu haloperidolul; intensitatea efectului antiemetic e mai mare decât cea a
etaperazinei şi clorpromazinei; produce hipotensiune arterială, are un efect antiaritmic; datorită efectului
analgezic potenţează acţiunea analgezicelor, iar graţie proprietăţilor sedative, analgezice şi -
adrenoblocante influenţează favorabil evoluţia şocului.
I.: boli psihice, excitaţii psihomotorii, halucinaţii, psihoze alcoolice, jugularea crizelor hipertensive, şoc
traumatic şi combustional, infarct miocardic, edem pulmonar; în anesteziologie şi chirurgie – pentru
neuroleplanalgezie; pentru premedicaţie şi în perioada postoperatorie; pentru efectuarea anesteziei
endotraheale şi anesteziei locale (împreună cu fentanilul); pentru realizarea manipulaţiilor instrumentale
chirurgicale dureroase.
Ad.: pentru premedicaţie şi neuroleptanalgezie în practica anesteziologică se injectează preoperator
(înainte cu 30–50 minute) intramuscular 1–4 ml soluţie 0,25% droperidol împreună cu 1–2 ml soluţie
0,005% fentanil sau trimeperidină (1 ml soluţie 2%) şi, ca de obicei, cu 0,5 ml soluţie 0,1% atropină sulfat.
Preoperator intravenos se introduce 4–8 ml soluţie 0,25% droperidol, apoi 6–14 ml soluţie 0,05% fentanil şi
bolnavul este cuplat la aparatul pentru respiraţie asistată cu inhalarea protoxidului de azot cu oxigen. Pe
parcursul operaţiei poate fi repetată administrarea a 0,5–1 ml soluţie 0,25% droperidol.
Droperidolul împreună cu fentanilul se folosesc sub denumirea de talamonal pentru inducţia în
anestezia endotraheală. După administrarea lor intravenoasă se aplică anestezia cu protoxidul de azot, iar
la pierderea cunoştinţei se introduce suxametoniu, efectuându-se apoi intubaţia traheală. Ulterior
anestezia generală este menţinută cu protoxidul de azot, la intervale de 15–30 minute se injectează
fentanilul. În perioada postoperatorie, pentru prevenirea greţei, vomei şi micşorarea sindromului algic,
droperidolul şi fentanilul se injectează intramuscular. Administrarea repetată a acestor preparate
preoperator – intravenos şi apoi după fiecare 6-8 min. a fentanilului şi după 30–40 minute a droperidolului
se utilizează şi în cadrul anesteziei locale; 1–2 ml soluţie 0,25% droperidol se introduc i/v în pregătirea
bolnavilor pentru proceduri instrumental-diagnostice dureroase.
Pentru jugularea crizelor hipertensive se administrează i/v 2 ml soluţie 0,25% droperidol. Bolnavilor cu
infarct miocardic şi cu accese grave de stenocardie li se injectează lent (i/v) 1–2 ml soluţie 0,25% droperidol
şi 1–2 ml soluţie 0,005% fentanil diluate în prealabil în 20 ml soluţie de glucoză 5–40%.
CI.: stări comatoase, depresii severe, dereglări extrapiramidale, ateroscleroză, folosirea îndelungată a
remediilor anitihipertensive.
Precauţii speciale: parkinsonism, boli hepatice grave, decompensare cardiovasculară, dereglarea
conductibilităţii cardiace,tratament cu glucocorticoizi şi insulină, epilepsie, sarcină, lactaţie.
RA.: suprimarea respiraţiei, micşorarea presiunii arteriale (în special în doze mari şi în combinaţie cu
anestezice, analgezice şi miorelaxante), distonii acute (spasme ale musculaturii oculare, cervicale, faciale),
26
fatigabilitate, rigiditate, tremor, dischinezie tardivă, xerostomie, tahicardie, constipaţii, dificultăţi în
micţiune, creşterea ponderală, impotenţă, hipotermie, galactoree, ginecomastie.
Derivaţii dibenzodiazepinei
Clozapina (Leponex, Azaleptina ). F.l.:comprimate 0,025 g şi 0,1g;fiole a 2 ml sol. 2,5%.
FD.: antipsihotic şi sedativ puternic. Având efect dopaminoblocant slab, nu provoacă efecte
extrapiramidale («antipsihotic atipic») şi nu creşte prolactinemia. Are acţiune anticolinergică centrală şi
periferică şi alfa-adrenoblocantă.
I.:schizofrenia acută şi cronică, stările maniacale, psihoza maniaco-depresivă, agitaţia psihomotorie,
stările de excitaţie psihotică.
CI.:discraziile sanguine, insuficienţa renală sau/şi hepatică severă, psihozele alcoolice şi toxice de altă
natură, glaucomul, adenomul de prostată, atonia intestinală.
RA.:somnolenţă, senzaţie de oboseală, hiperhidroză, tahicardie. Rar hiposalivaţie, tulburări de
acomodaţie, hipotensiune ortostatică, hipertermie, greaţă, constipaţie. În tratamentul de durată adaos
ponderal, granulocitopenie, agranulocitoză.
Ia.:creşte efectele psihotropelor, în special al deprimantelor SNC. Administrat concomitent cu
benzodiazepinele poate provoca colaps, inhibiţie respiratorie sau apnee, stop cardiac. Creşte efectele
adverse ale anticoagulantelor indirecte şi digitoxinei (deplasarea lor de pe proteinele plasmatice), efectele
hipotensive ale antihipertensivelor, colinoblocante ale anticolinergicelor, mielodepresive ale preparatelor
care induc agranulocitoză.
Pc.:suspendarea tratamentului trebuie făcută micşorând dozele gradual timp de 7-14 zile (riscul efectului
rebound); la persoanele vârstnice (riscul diskineziei tardive).
Ad.:iniţială câte 25-50 mg de 2-3 ori pe zi, care se creşte gradual cu 25-50 mg/zi timp de 7-14 zile până
la doza de întreţinere egală cu 200-300 mg/zi. Preparatul poate fi administrat o dată pe zi înainte de somn
sau de 2-3 ori pe zi după mese.
FC.:după administraea internă se absoarbe rapid şi complet; se elimină cu urina şi fecalele.
Olanzapină (Egolanza, Olanzapin-Lek, Zyprexa): F.l.: Comprimate filmate 2,5 mg, 5 mg, 7,5 mg, 10 mg,
15 mg şi 20 mg.
FD.:olanzapina este un preparat antipsihotic cu profil farmacologic larg: interacţionează cu mai multe
sisteme de receptori – serotoninergici (5HT 2A-2C, 5HT3, 3HT6; dopaminergici – D1, D2, D3, D4 şi D5;
muscarinergici M1 şi M5, alfa-1-adrenergici şi H 1histaminergici. Olanzapina reduce selectiv descărcările
neuronilor dopaminergici mezolimbici (A10) având efecte reduse asupra corpilor striaţi (A9) implicaţi în
funcţiile motorii.
I.:tratamentul de durată al schizofreniei şi altor dereglări psihotice cu simptome productive
(halucinaţii, automatisme, confabulaţii), sau negative (emoţionalitate diminuată), stări bipolare cu acutizări
maniacale cu sau fără dereglări psihotice.
CI.:hipersensibilitatea la componentele preparatului, lactaţia.
RA.:somnolenţă, creşterea masei corporale, rareori ginecomastie, galactoree, astenie frecventă, vertij,
edeme periferice, hipotensiune ortostatică, uscăciunea gurii, constipaţii, fotofobie, bradicardie, ataxie,
convulsii, erupţii cutanate, eozinofilie, leucopenie, trombocitopenie.
Sd.:simptome posibile: somnolenţă, midriază, vedere neclară, depresie respiratorie, hipotensiune,
dereglări extrapiramidale. Tratament: terapie simptomatică.
Ia.:inductorii enzimelor hepatice nu modifică acţiunea olanzapinei. La fumători olanzapina se

27
metabolizează mai rapid.

Pc.:în rare cazuri poate apărea sindromul neuroleptic malign, diskinezii tardive, afecţiuni hepatice,
convulsii, modificări hematologice, antagonism dopaminergic. În perioada sarcinii se va utiliza cu precauţie.
Pe parcursul tratamentului nu se recomandă conducerea vehiculelor şi lucrul cu utilaje.

Ad.:adulţi: câte 10 mg pe o dată pe zi;ulterior doza poate fi ajustată între 5 şi 20 mg pe zi, în

dependenţă de răspunsul clinic.

FC.:se absoarbe rapid şi complet din TGI, Cmax se atinge în 6 ore, T 1/2 - 29-55 ore. Este supusă
biotransformărilor în ficat, se elimină prin rinichi.

Derivaţii Benzamidei

Sulpirida (Eglonil, Betamax, Depral, Prosulpin). F.l.: Comprimate 0,0 5 g, 0,1g, 0,2 g N 30, soluţie
injectabilă 25% 2ml, 0,5 2 ml în fiole.

FD.: antipsihotic din familia benzatidelor substituite. Are acţiune antipsihotică moderată, antidepresivă
dezinhibitorie în doze moderate. Nu manifestă efect sedativ. Blochează receptorii dopaminergici encefalici,
însă dereglările extrapiramidale sunt rare din care cauză este considerat ca antipsihotic atipic. Are acţiune
antivomică,contribuie la cicatrizarea ulcerului gastric şi duodenal.

I.:stările neurotice însoţite de inhibiţie psihică, afecţiunile somatice asociate cu tulburări psihosomatice
cardiovasculare, genitourinare sau digestive, inclusiv ulcerul gastric şi duodenal; psihozele acute şi cronice,
stările posttraumatice cerebrale cu fenomene anxioase şi depresive, psihozele acute şi cronice asociate cu
delir sau confuzie mintală, inclusiv schizofrenie.

CI.: feocromocitomul, hipersensibilitatea la preparat.

RA.: diskinezii precoce (spasme ale musculaturii masticatorii, oculomotorii) înlăturate uşor cu
anticolinergice centrale; sindrom extrapiramidal; diskinezii tardive; inhibiţie psihică, somnolenţă.
Hiperprolactinemie care poate conduce la amenoree şi frigiditate, ginecomastie şi impotenţă, adaos
ponderal;hipotensiune ortostatică.

Sd.: simptome: diskinezie (spasme ale musculaturii masticatorii ş.a.) şi tulburări extrapiramidale,în
unele cazuri parkinsonism accentuat, comă. Tratament: terapie simptomatică, colinoblocante centrale
(gravidelor colinoblocantele se vor administra în doze mai mici).

Ia.: creşte efectul depresiv al inhibitoare SNC (analgezice opioide, hipnotice, anxiolitice, antitusive cu
acţiune centrală), efectul hipotensiv al antihipertensivelor şi riscul hipotensiunii ortostatice. Levodopa
scade efectul sulpiridului.

Pc.: vârstnicii sunt sensibili la Sulpirid. Insuficienţa renală (se vor micşora dozele). Epilepsia (preparatul
creşte riscul convulsiilor). Hipertermia apărută pe fondul tratamentului cu sulpirid poate fi un prim semnal
al sindromului neuroleptic malign (paliditate, afecţiuni vegetative). În acest caz tratamentul trebuie
suspendat imediat. Sarcina (în a doua jumătate a ei dozele trebuie reduse; se va controla starea
neurologică şi somatică a femeii şi nou-născutului). Alcoolul este contraindicat pe toată perioada
tratamentului. Conducerea vehiculelor şi munca care solicită vigilenţă (sulpiridul scade reacţiile, poate
provoca somnolenţă).

Ad.: în tulburările psihosomatice şi inhibiţie motorie 100-200 mg/zi, în ulcerul gastric 150 mg/zi timp
de 4-6 săptămâni. Copii 5-10 mg/kg/zi;în simptomatologia negativă 200-600 mg/zi;în simptomatologia
28
productivă (delir, confuzie mintală) 800-1600 mg/zi. În psihozele acute şi cronice 200-800 mg/zi timp de 2
săptămâni.

FC.:administrat intern se absoarbe rapid şi complet, deşi biodisponibilitatea nu depăşeşte 25-35%

(efectul „primului pasaj” hepatic), Cmax la administrarea perorală şi parenterală constituie respective 4,5 ore
şi 0,5 ore T1/2-7 ore, se elimină, în fond, prin rinichi.

5. Farmacologia clincă a antidepresivelor: clasificarea în funcţie de utilizarea clinică,mecanismul de acţiune

efectele şi manifistarile clinice, indicaţiile şi principiile de utilizare şi dozare, farmacocinetica, reacţiile adverse,
interacţiunele cu alte medicamente.Particularităţle utilizării antidepresivelor la vârstnici.26-34
2.1.7 Antidepresive
Medicamente din diverse grupe după structură efective în tulburările afective cu ameliorarea
dispoziţiei afectiv alterate şi înlăturarea depresiei şi pesimismului dureros.
Sindromul depresiv se caracterizează prin simptome cardinale (stare depresivă: tristeţe, melancolie,
deprimare, sărăcie afectivă însoţită uneori de anxietate, iritabilitate; inhibiţia proceselor gândirii: gândire
greoaie, lipsă de imaginaţie, scăderea concentrării şi memoriei; idei obsesiv pesimiste sau de suicid;
tulburări cantitative psihomotorii, astenie sau/şi simptome asociate (psihice: descurajare, insatisfacţie,
nihilism, sentiment de vinovăţie, în special la bătrâni şi în depresiile endogene; dereglări de somn:
hiposomnie intermitentă şi terminală; dereglări somatice: cefalee, nevralgii, mialgii, dureri de tip reumatic,
parastezii; cardiace: palpitaţii, dureri anginoase; respiratorii: dispnee, senzaţie de constricţie toracică etc.;
digestive: hiporexie, greaţă, etc.; uro-genitale: dereglări menstruale, diminuarea libidoului, etc.).
În literatura de specialitate sunt mai multe criterii de clasificare a depresiilor.
Clasificarea simptomatică (în funcţie de simptomele cardinale) include: depresia inhibată (corespunzător
asteniei psihomotorii) şi depresia agitată (corespunde agitaţiei psihomotorii).
După formele etiologice se deosebesc: depresia secundară sau reactivă; depresia endogenă; depresia
asociată cu tulburări afective bipolare, de tip maniacal-depresivă (sau boala maniacal depresivă).
După criteriul nozologic evidenţiază: depresii psihogene (reacţionale, de epuizare, neurotice); depresii
endogene (ciclice (bipolare), periodice (unipolare), tardive, schizofrenice); depresii somatogene:
simptomatice (consecinţa unor boli şi suferinţe somatice) şi organice (senilă, aterosclerotică etc.).
Clasificarea clinică prevede: epizodul depresiv major (sau tulburarea unipolară endogenă, melancolia)
include anhedonia (pierderea interesului şi a plăcerii) şi distimia (tulburarea depresivă cronică) cu
simptome mai uşoare, dar de durată prelungită (câţiva ani) comparativ cu epizodul depresiv major.
CLASIFICAREA ANTIDEPRESIVELOR
Există mai multe criterii de clasificare a antidepresivelor, însă în această ediţie vă propunem
clasificarea după mecanismul acţiunii şi criteriul farmacoterapeutic.
I. Clasificarea după mecanismul de acţiune
A. Preparate ce inhibă recaptarea neuronală a monoaminelor.
1) Neselective: clomipramină, amitriptilină, imipramină, doxepină, pipofezină, clovoxamină.
2) Selective:
a) ceblochează preponderentrecaptareaserotoninei: fluoxetină, trazodonă, paroxetină, sertralină,
fluvoxamină, citalopram, femoxetină, ifoxetină.
b) ceblochează preponderentrecaptareanoradrenalinei: maprotilină, amoxapină, desipramină,
proptriptilină nortriptilină, oxaprotilină, dosulepină, lofepramină, fluoracizină etc.
c) ce blochează preponderent recaptarea dopaminei: amineptină, bupropion, nomifensină, minaprină.
B. Preparate ce inhibă metabolismul monoaminelor (inhibitorii MAO).
29
1) Cu acţiune ireversibilă:
a) neselectivă: nialamidă, fenelzină, tranilcipromină, iproniazidă, izocarboxazidă etc.
2) Cu acţiune reversibilă:
a) neselectivă: metralindol, metiltriptamină, caroxazonă, cimoxaton.
b) selectivă (MAO A): pirlindol, moclobemidă, toloxaton, tetrindol, befol, brofaromină, bofloxaton.
C. Preparate din diverse grupe cu mecanisme nedefinitivate:
ritanserină, mianserină, mianeptină, minaprină, feprozidină, cefedrină,
S-adenozilmetionină, risperidon, iprindol, viloxazină, opipramol, alprozolam.
II. După predominarea efectelor (criteriul farmacoterapeutic)
A. Antidepresive timoleptice (cu efect sedativ): amitriptilină, trimipramină, doxepină, amoxapină,
mianserină, pipofezină, opipramol, fluvoxamină, fluoracizină, alprazolam, adinazolam, mirtazapină,
trazodonă, femoxetină, butriptilină, clovoxamină, mefazodonă.
B. Antidepresive timeretice (cu efect activator): desipramină, imipramină, cefedrină, nortriptilină,
tranilcipromină, viloxazină, fluoxetină, amineptină, moclobemidă, nialamidă, fenelzină, protriptilină,
bupronion, citalopram, tomoxetină, metralindol, toloxaton, metiltriptamină, brofaromină, minaprină etc.
C. Antidepresive echilibrante sau psihomotor stabilizatoare: maprotilină, dosulepină, tianeptină,
lofepramină, ritanserină, sertralină, paroxetină, pirlindol, clomipramină, minacipran, caroxazon,
venlafaxină etc.
D. Antidepresive cu efect anxiolitic: opipramol, alprazolam, adinazolam, fluvoxamină, sertralină,
mianserină, clomipramină.
Mecanismul de acţiune. Antidepresivele inhibitoare ale recaptării neuromediatorilor (noradrenalinei,
serotoninei şi mai puţin dopaminei) blochează selectiv sau neselectiv proteinele transportoare specifice
pentru reabsorbţia mediatorilor respectivi din fanta sinaptică în citoplasma terminaţiunilor adrenergice
şi/sau serotoninergice în creier. În rezultat are loc creşterea concentraţiei în fanta sinaptică a
noradrenalinei şi serotoninei (neuromediatori deficitari în stările depresive) cu potenţarea
neurotransmisiei. Acest mecanism primar este urmat de o cascadă de fenomene responsabilă de efectul
antidepresiv.
Printre acestea s-ar include instalarea unui mecanism adaptiv de micşorare a reactivităţii şi numărului
auto- şi heteroreceptorilor -2-presinaptici cu creşterea eliberării noradrenalinei şi/sau serotoninei. La
utilizarea de durată (timp de câteva săptămâni- latenţa instalării efectului antidepresiv) este posibilă o
modificare a densităţii receptorilor (-1, -2 etc.) pentru neuromediatori. Unele antidepresive prin
blocarea auto-şi heteroreceptorilor -2-presinaptici favorizează eliberarea noradrenalinei şi serotoninei în
fanta sinaptică cu stimularea -adrenoreceptorilor şi serotoninoreceptorilor (5-HT 1) postsinaptici.
În rezultatul administrării de durată a antidepresivelor ciclice se poate: modifica sensibilitatea M-
colinoreceptorilor (posibil, prin acţiune M-colinoblocantă); acţiune H1-histaminomodulatoare; diminua
densitatea GABAB-receptorilor şi receptorilor NMDA-glutamatergici; blocada 5-HT 2 şi 5-HT3-receptorilor
serotoninergici presinaptici şi, posibil, postsinaptici; creşte formarea AMPc şi activitatea proteinkinazelor;
normaliza producerea glucocorticoizilor şi sensibilitatea receptorilor pentru ei; modificarea formării
prostaglandinelor şi citokinelor, activităţii limfocitelor etc.
IMAO blochează ireversibil sau reversibil enzima respectivă (MAO-A şi MAO-B) din creier cu
diminuarea degradării noradrenalinei, serotoninei şi dopaminei în citoplasma neuronală presinaptică cu
favorizarea acumulării acestora în depozitele presinaptice şi difuziunea excesului în fanta sinaptică cu
stimularea receptorilor postsinaptici. La dozele terapeutice se inhibă circa 80% din MAO. Preparatele cu
30
acţiune neselectivă şi ireversibilă blochează MAO-A şi MAO-B cu o refacere a moleculelor noi de enzimă
peste 2 săptămâni după suspendarea tratamentului. Antidepresivele IMAO selective şi reversibile inhibă
MAO-A cu diminuarea procesului de dezaminare a noradrenalinei şi, în măsură mai mică, a serotoninei. Se
estimează că în dezvoltarea efectului antidepresiv al IMAO se pot include şi mecanismele descrise şi pentru
antidepresivele ciclice la utilizarea de durată.
Efectele antidepresivelor. Antidepresivele manifestă o gamă variată de efecte utile în practica
psihiatrică şi nepsihiatrică.
Efectul antidepresiv (timoleptic) – capacitatea de ameliorare a dispoziţiei afective. Treptat dispar
simptomele caracteristice sindromului depresiv (vezi simptomele cardinale şi asociate). În cadrul efectului
antidepresiv inhibarea recaptării noradrenalinei determină preponderent atenuarea inhibiţiei
psihomotorii, indispoziţiei, reducerea tulburărilor de spaimă şi fobie, iar a serotoninei contribuie la:
ameliorarea dispoziţiei, modificărilor circade vitale; diminuarea simptomaticii obsesiv-fobice; controlul
acţiunilor impulsive; reducerea dependenţei toxicomanice.
IMAO prin blocarea MAO-A pot corecta dispoziţia afectată, tulburările de somn (scurtarea somnului
rapid) şi alte simptome ale sindromului depresiv, precum şi manifestă efect de activare.
Efectul timeretic (activator, stimulant) – ameliorarea dispoziţiei se asociază cu activarea psihomotorie,
restabilirea motivaţiei, iniţiativei, înlăturarea oboselei psihice şi fizice. Uneori poate fi cauză de agitaţie,
insomnie.
Efectul sedativ şi anxiolitic (adjuvant) – capacitatea de a înlătura emoţiile negative, de a diminua
reacţia la stimulii exogeni, spaima, neliniştea (acest efect lipseşte la IMAO). Potenţează efectele
deprimantelor şi antagonizează acţiunea excitantelor SNC.
Efect analgezic propriu şi de potenţare a preparatelor respective care după potenţă nu cedează
neurolepticelor. Se consideră că este determinat de blocada receptorilor serotoninergici.
Efecte anticolinergice cauzate de blocarea M-colinoreceptorilor la nivelul SNC (responsabil posibil de
efectul sedativ), precum şi a celor periferici ce poate fi uneori destul de semnificativ, în deosebi, din partea
ochilor, sistemului cardiovascular tubului digestiv şi tractului urinar. Efect vasodilatator cauzat
preponderent de blocada -adrenoreceptorilor şi manifestat prin hipotensiune arterială până la colaps,
tahicardie reflectorie. Efectul orexigen care este adjuvant şi, posibil, rezultatul acţiunii activatoare,
antihistaminice şi serotoninolitice. Efect antihistaminic prin blocarea H 1-receptorilor din SNC şi la periferie,
important în realizarea acţiunii sedative, orexigene şi hipotensive.
Efect serotoninolitic prin blocarea receptorilor 5-HT 2 şi 5-HT3 cu dezvoltarea unei acţiuni anxiolitice,
antipsihotice, antivomitive, hipnotice, orexigene.
Efecte simpatomimetice, îndeosebi cardiovasculare, prin inhibarea MAO şi recaptării noradrenalinei,
adrenalinei la periferie cu creşterea tensiunii arteriale şi potenţarea acţiunii simpatomimeticelor.
INDICAŢIILE. Antidepresivele actualmente sunt folosite frecvent în activitatea medicilor psihiatri,
precum şi medicilor de diferite profesii. Printre indicaţiile antidepresivelor se pot include:depresia
inhibată (corespunzător asteniei psihomotorii); depresia agitată (corespunde agitaţiei psihomotorii);
depresia secundară sau reactivă; depresia endogenă; depresia bipolară; depresii psihogene; depresii
endogene; depresii somatogene; epizodul depresiv major; distimia (tulburarea depresivă cronică); stări
asteno-depresive; dereglări grave de anxietate (neuroze cu spaimă, crize de panică, sociofobia, neuroze
obsesive); stări de hiperreactivitate, fobia şcolii; catalepsia asociată narcolepsiei; sindromul dereglării
concentraţiei cu hiperreactivitate la copii şi adulţi; enureza nocturnă; incontenenţa urinară la copii şi adulţi;
tratamentul diferitor dereglări fizice şi psihice (claustrofobia, parkinsonism, anorexie şi bulimie,
31
somnambulism etc); cazuri selective de migrenă; fibromialgii; sindromul colonului iritabil, boala ulceroasă;
surmenaj cronic; dureri cronice rebele cu elemente de depresie şi/sau pentru potenţarea analgezicelor în
cancer, nevralgii, neuropatia diabetică, dureri post-zosterice etc.
În practica stomatologică antidepresivele triciclice, în special amitriptilina este recomandată în
tratamentul nevralgiei de trigemen.
Tabelul nr. 14
Dozele antidepresivelor recomandate în practica medicală
Preparatul Doza iniţială Doza medie Doza de Doapazonul
mg/zi mg/zi întreţinere mg/zi dozelor mg/zi
Amitriptilina 25-50 100-250 50-100 25-300
Imipramina 25-75 100-200 50-100 25-300
Trimipramina 25-75 75-200 50-100 25-300
Desipramina 25-75 100-200 50-100 25-300
Clomipramina 25-75 100-200 50100 25-300
Nortriptilina 30-100 75-150 25-100 25-300
Doxepina 25-75 100-200 50-100 25-300
Amoxapina 25-100 200-300 5-100 50-600
Maprotilina 25-75 100-150 50-100 25-225
Protriptilina 15-40 10.60
Trazodona 150-200 50-600
Nefazodona 200-400 100-600
Fluoxetina 20-40 5-80
Fluvoxamina 100-200 50-300
Citalopram 20-40 10-60
Venlafaxina 75-225 25-375
Paroxeina 20-40 10-50
Sertralina 100-150 50-200
Mirtazapina 15-45 7,5-45
Amfebutamona 200-300 150-450
Fenelzina 30-60 15-90
Tranilcipromina 20-30 10-60

Contraindicaţiile şiprecauţiile. Antidepresiveleheterociclicesuntcontraindicate în: glaucomcuunghi

închis; retenţieurinară; asociereacuIMAO şimedicamentelecesemetabolizează înficat.
Preparateledingrupelerespectiveseprescriucuprecauţie în: glaucomcuunghideschis; adenomdeprostată;
bolicardiaceorganice; vârsta înaintată; instabilitateapresiuniiarteriale; hipotensiunearterială;
dereglărideconductibilitate; insuficienţă hepatică; insuficienţă renală; epilepsie; ladiabetici, I-
ultrimestrualgravidităţii.
IMAOsuntcontraindicaţisaunecesită precauţie în: depresiilecuexcitaţiesauagitaţie, vârsta înaintată,
aterosclerozaavansată, accidentelecerebro-vasculare, hipertensiuneaarterială, afecţiunilehepatice,
asociereacuunelemedicamente (simpatomimetice, rezerpină, levodopa, antidepresiveleheterociclice,
anestezicelegenerale, hipnoticele, sedativele, alcoolul, petidina şialteopioide, anticolinergiceetc.)
şiprodusececonţintiramină (brânzeturi, cafea, vinroşu, bere, mezeluriafumateetc.).
Reacţiile adverse. Antidepresivele heterociclice, îndeosebi cele triciclice, provoacă relativ frecvent
(circa 5%) reacţii adverse. Compuşii tetra- şi biciclici sunt mai bine suportaţi. În mare parte efectele adverse

32
sunt cauzate de acţiunile principale (antidepresivă, timeretică) sau secundare (M-colinolitică, H1-
antihistaminică, -adrenoblocantă, serotoninolitică, inhibarea MAO).
Printre reacţiile adverse centrale se pot enumera: sedarea, somnolenţa (determinată de acţiunea
antihistaminică, M-colinoblocantă şi -adrenoblocantă); dereglări ale memoriei, confuzie şi delir,
îndeosebi la vârstnici (preponderent de acţiunea M-colinoblocantă); dereglări extrapiramidale, fasciculaţii
mioclonice, hiperreflexie, convulsii tonico–clonice şi crize epileptice (blocarea recaptării serotoninei);
dereglări dispeptice de origine centrală (dereglarea recaptării serotoninei); psihoză delirantă, manie,
agravarea comportamentului maniacal (inhibarea recaptării noradrenalinei).La tratamentul de durată se
poate instala toleranţa (obişnuinţa) şi dependenţa medicamentoasă.La o parte din pacienţi se pot constata
un şir de efecte adverse periferice (gust acru sau metalic şi uscăciune în gură, tulburări de vedere,
tahicardie cu palpitaţii, constipaţie, hipomotilitate intestinală, retenţie urinară etc.). La utilizarea
antidepresivelor triciclice clasice, dar absente la cele atipice, se pot dezvolta efecte cardio-vasculare. Destul
de frecvent pacienţii pot reclama despre o creştere ponderală datorită efectului orexigen. Mai rar bolnavii
pot constata şi alte dereglări digestive (greaţă, vomă, icter, hepatită, diaree, colici etc.).La unii pacienţi se
pot dezvolta dereglări endocrine şi a funcţiilor glandelor sexuale (dereglări ale ejaculării, micşorarea
libidoului, priapism).
La administrarea antidepresivelor heterociclice se pot releva reacţii hematologice (leucopenie,
eozinofilie, trombocitopenie) şi alergice (urticarie, dermatovasculită, etc.).
IMAO cu acţiune ireversibilă provoacă frecvent reacţii adverse din care cauză utilizarea lor este practic
suspendată.
Farmacocinetica antidepresivelor ciclice
Absorbţia. Antidepresivele ciclice, ca substanţe lipofile, de regulă, se absorb bine din tubul digestiv,
îndeosebi din intestinul subţire. Însă acest proces poate fi lent şi incomplet la preparatele cu efect
anticolinergic prin reducerea peristaltismului tractului gastrointestinal. Concentraţiile plasmatice maxime
se ating peste 2-8 ore, sau chiar peste 12 ore, dar care nu corelează cu efectul clinic. Efectul sedativ, de
exemplu, se manifestă peste câteva ore sau, chiar, peste câteva zile, iar cel antidepresiv peste câteva
săptămâni (7-28 zile). Aprecierea efectului antidepresiv se efectuează nu mai devreme decât 4-6
săptămâni.
Distribuţia. Antidepresivele ciclice se cuplează cu proteinele plasmatice (85-90%) şi tisulare. Volumul
de distribuţie este de 10-50 l/kg, ce ne explică distribuirea preponderentă în ţesuturi. Preparatele pot
concura cu alte remedii pentru proteinele plasmatice. Nivelul concentraţiei plasmatice este comparativ
important pentru apariţia efectelor adverse. Concentraţiile terapeutice oscilează între 50-500 ng/ml, iar
cele toxice peste 1 g/ml, iar uneori de două ori mai mică. Însă instabilitatea parametrilor farmacocinetici
cauzată de particularităţile genetice individuale nu permit stabilirea unei corelaţii strânse între nivelul
plasmatic şi efectul antidepresiv. Aceasta este adecvată doar pentru cel anticolinergic. Deci şi determinarea
nivelului plasmatic nu este atât de preţios în vederea tratamentului şi controlului după supradozare.
Metabolismul. Antidepresivele ciclice se supun intens metabolizării presistemice în ficat, prin ce se
explică nivelul scăzut al biodisponibilităţii. Metabolismul majorităţii antidepresivelor depinde de activitatea
enzimelor microzomiale hepatice şi respectiv a izoformelor citocromului P-450. Astfel, o parte
considerabilă se inactivează cu participarea CYP1 A2, iar unele preparate prin intermediul CYP2C19
(imipramina, citalpram etc.), CYP2D6 (paroxetina, trazodona, mirtazepina şi unele triciclice), CYP3A3 şi
CYP3 A4 (unele triciclice şi inhibitorii recaptării serotoninei.).

33
 Metabolismul antidepresivelor triciclice este sporit la copii şi redus la pacienţii peste 60 ani (din care
cauză efectele anticolinergice sunt mai pronunţate, îndeosebi - constipaţia, retenţia urinară).
Este destul de importantă influenţa asupra farmacocineticii antidepresivelor a remediilor care modifică
activitatea enzimelor hepatice. Fumatul, alcoolul şi barbituricele reduc nivelul antidepresivelor în ser, pe
când inhibitorii enzimatici (neurolepticele, anticoncepţionale orale şi alţi steroizi), cresc nivelul lor, măresc
T0,5 şi riscul reacţiilor adverse.
Inactivarea şi eliminarea completă a antidepresivelor triciclice are loc timp de câteva zile.
E necesar de menţionat că antidepresivele însăşi pot inhiba activitatea izoformelor citocromului P-450
cu diminuarea metabolismului altor preparate.
Eliminarea. Antidepresivele ciclice se excretă preponderent prin urină (70%) sub formă de produse
metabolice neactive şi parţial prin bilă şi intestin (30%). Nemodificat se elimină circa 55%, ceea ce nu
necesită corecţia dozelor în insuficienţa renală. Preparatele slab dializează din cauza cuplării intense cu
proteinele şi Vd mare. Se pot elimina şi prin laptele matern, circa 1% din doza administrată de mamă, dar
nu este clară semnificaţia clinică. În caz de ciroză hepatică se reduce clearance-ul antidepresivelor cu riscul
creşterii efectului inhibitor asupra SNC.
Interacţiunile medicamentoase. Antidepresivele heterociclice prezintă un şir de interacţiuni
medicamentoase manifestate clinic. Asocierea antidepresivelor triciclice cu IMAO, deşi pot realiza beneficii
terapeutice, trebuie evitate din cauza unor reacţii adverse grave (excitaţia SNC, tremor, delir, febră,
convulsii, hipertensiune arterială, comă). Primele se pot indica numai după 2 săptămâni de la suspendarea
IMAO, iar ultimele după 10 zile de la sistarea antidepresivelor triciclice. Inhibitorii selectivi ai recaptării
serotoninei la asocierea cu IMAO pot provoca „sindrom serotoninergic” cu potenţial letal. Trecerea de la
primii la IMAO se efectuează după o pauză de 6 săptămâni.
Antidepresivele, înseosebi IMAO, potenţează efectele amfetaminei, epinefrinei, efedrinei,
norepinefrinei, alcoolului şi altor preparate cu efect sedativ, analgezicelor opioide, preparatelor
anticolinergice (antiparkinsonienelor etc.), antiaritmicelor din grupa IA (chinidinei), şi produselor ce conţin
tiramină (brânzeturi, cafea, vin roşu, bere, boboase, mezeluri afumate etc.).
Preparatele antidepresive pot antagoniza efectele anticolinesterazicelor (neostigminei, galantaminei,
ezerinei etc.), colinomimeticelor, simpatoliticelor (guanetidinei) şi alfa-2-adrenomimeticelor centrale
(clonidinei, metildopei etc.).
IMAO pot creşte riscul toxic la asocierea cu anestezicele generale, hipnoticele, sedativele,
anticolinergicele, antiparkinsonienele. Se interzice consumul băuturilor alcoolice. În general în timpul
tratamentului cu IMAO şi câteva zile după oprirea lui nu sunt recomandate alte preparate.
La utilizarea antidepresivelor se pot constata interacţiuni de tip farmacocinetic. Astfel, nivelul
preparatelor triciclice poate fi majorat prin deplasarea de pe proteinele plasmatice de fenilbutazonă,
fenitoină, fenotiazine, acid acetilsalicilic. Unele medicamente ca fenotiazinele, hormonii steroizi prin
inhibarea metabolismului de asemenea pot creşte concentraţia fracţiei libere active. Barbituricele,
carbamazepina şi alte inductoare enzimatice grăbesc metabolismul antidepresivelor triciclice cu micşorarea
eficacităţii.
La rândul său unele antidepresive pot influenţa metabolismul altor preparate prin ihibarea enzimelor
microzomiale hepatice şi creşterea efectelor.
Amitriptilina. F.l.:comprimate filmate 25 mg, Soluţie injectabilă 1% - 2 ml în fiole.
FD.: Antidepresiv triciclic cu acţiune timoleptică, anxiolitică şi sedativă exprimată, M-colinoblocantă
(antimuscarinică) şi antihistaminică. Inhibă recaptarea norepinefrinei şi serotoninei, ceea ce conduce la

34
ameliorarea transmisiunii interneuronale în regiunea receptorilor noradrenergici şi serotoninergici
encefalici. Nu inhibă monoaminoxidaza. Efectul clinic apare peste cel puţin 4 zile, posibil peste 2-4
săptămâni de tratament.
I.:depresiile psihice, enureza nocturnă, bulemia nervoasă, durerile neurogene, neuralgia de trigemen.
CI.: sarcina, alcoolismul, astmul, excitaţia maniacală, afecţiunile cardiovasculare sau hepatice,
glaucomul cu unghi închis, hipertrofia de prostată, schizofrenia, convulsiile, hipertiroidismul, retenţia
urinară, sensibilitatea la antidepresive. Tratamentul actual sau recent cu inhibitori de MAO.
RA.: hipotensiune ortostatică, efecte anticolinergice (paralizia acomodării, delir, halucinaţii), ileus
paralitic, retenţie urinară, irascibilitate, palpitaţii, tremor, agranulocitoză, alopecie.
Sd.: simptome:confuzie, aritmii severe până la bloc cardiac, insuficienţă cardiacă, halucinaţii vizuale,
hipotensiune arterială până la colaps, convulsii. Tratament: Vomă indusă urmată de lavaj gastric, cărbune
activat 20-30 g. În aritmia cardiacă neostigmină sau propranolol. În insuficienţa cardiacă digitalice. În
convulsii diazepam i/v.
Ia.: antipsihoticele cresc riscul convulsiilor, iar inhibitorii de MAO (inclusiv furazolidonul, procarbamida
şi selegilina) riscul convulsiilor şi crizelor hipertensive. Amitriptilina scade efectele clonidinei, guanetidinei,
anticonvulsivantelor şi antihistaminicelor. Administrată concomitent cu anticolinergicele provoacă
halucinaţii, cu anticoagulantele hemoragii, cu simpatomimeticele aritmii cardiace, hipertensiune arterială,
hiperpirexie.
Pс.: vârstnicii şi pacienţii cu afecţiuni cardiace. Bolnavii cu intenţii suicidale trebuie internaţi şi
supravegheaţi până la apariţia efectului clinic. Bolnavii de schizofrenie sau cu simptomatologie paranoidă
(pot da acutizarea stării).
Ad.: antidepresivă, adulţi, iniţial 25 mg de 2-4 ori pe zi, copii 6-12 ani 10-30 mg/zi (1-5 mg/kg/zi
divizată în 2 prize), peste 12 ani 10 mg de 3 ori pe zi şi 20 mg la culcare. În enureza nocturnă, copii sub 6 ani
10 mg la culcare, peste 6 ani 10 mg la culcare, crescând-o până la 25 mg (dacă e nevoie). Formele
injectabile se administrează i/m sau i/v lent câte 10-20-30 mg (în dependenţă de gravitatea bolii) până la 4
ori pe zi, iar peste 2 săptămâni se trece la administrarea formelor perorale.
Azafen. F.l.: comprimate filmate 25 mg N 50 în blistere.
FD.: Azafenul (pipofezina) este un antidepresiv triciclic care inhibă neselectiv recaptarea
monoaminelor, în special a serotoninei şi norepinefrinei, ceea ce conduce la creşterea concentraţiei lor în
fantele sinaptice ale SNC şi înlătură simptomele depresiei. Preparatul nu inhibă MAO şi este lipsit de
acţiune cardiotoxică.
I.:stări depresive endogene şi exogene uşoare şi moderate, inclusiv în cadrul bolilor somatice cronice.
CI.:hipersensibilitatea la preparat, insuficienţa hepatică sau renală gravă, insuficienţa cardiacă,
infarctul de miocard, insuficienţa coronariană, starea după insuficienţa vasculară cerebrală acută, bolile
infecţioase grave, diabetul zaharat, sarcina şi lactaţia, tratamentul cu IMAO.
RA.:cefalee, ameţeli, greaţă, vomă, reacţii alergice.
Sd.:simptome: cefalee, vertij, greaţă, vomă, aritmii, hipertensiune arterială.Tratament: Lavaj gastric,
diazepam.
Ia.:potenţează acţiunea alcoolului şi altor inhibante ale SNC, antihistaminicelor şi anticoagulantelor,
antihipertensivelor, glicozidelor cardiace, coronarodilatatoarelor. Administrat concomitent cu nifedipina,
nitroglicerina, alfa-blocantele, antihipertensivele şi vasodilatatoarele, azafenul poate declanţa tahicardie şi
provoca hipotensiune arterială. Preparatul reduce eficienţa antiepilepticelor.
Pc.:în perioada tratamentului cu Azafen nu se recomandă conducerea automobilelor şi munca care

35
necesită reacţii rapide.
Ad.:adulţi câte 25-50 mg de 2 ori pe zi (dimineaţa şi la amiază). Ulterior doza poate fi mărită până la
150-200 mg/zi divizată în 3-4 prize, în unele cazuri până la 400 mg/zi. Doza optimă zilnică este de 150-200
mg, maximă de 400-500 mg. La atingerea efectului dorit se trece la doza de susţinere egală cu 25-75 mg/zi.
Cura de tratament este de până la 1 an (însă nu mai puţin de 1-1,5 luni).
Imipramină (Melipramin ).F.l.:drajeuri 25 mgsoluţie injectabilă 25 mg/2 ml în fiole
FD: antidepresiv triciclic. Inhibă recaptarea monoaminelor neurotransmiţătoare, concentraţia cărora în
fantele sinaptice encefalice creşte şi se ameliorează transmiterea impulsului nervos, activitatea fiziologică a
creierului. Creşte dispoziţia, tonusul psihic şi general, activitatea fizică şi apetitul, reduce senzaţia de
tristeţe şi melancolie. Manifestă efecte M-colinoblocante periferice şi centrale, musculotrope, spasmolitice
şi antihistaminice moderate.
I.:depresiile psihice, enureza nocturnă, bulimia nervoasă, sindromul de abstinenţă cocainică, durerile
neurogene.
CI.: sarcina, alcoolismul, astmul, excitaţia maniacală, afecţiunile cardiovasculare sau hepatice,
glaucomul cu unghi închis, hipertrofia de prostată, schizofrenia, convulsiile, hipertiroidismul, retenţia urinară,
sensibilitatea la antidepresive. Tratamentul actual sau recent cu inhibitori de MAO.
RA.: hipotensiune ortostatică, efecte anticolinergice (paralizia acomodării, delir, halucinaţii), ileus
paralitic, retenţie urinară, iritabilitate, palpitaţii, tremor, agranulocitoză, alopecie.
Sd.: simptome:insuficienţă cardiacă şi respiratorie, aritmii severe, hipertermie, convulsii, acidoză
metabolică, comă.Tratament:lavaj gastric, diazepam, digoxină, lidocaină, alcalinizarea sângelui.
Ia.: antipsihoticele cresc riscul convulsiilor, inhibitorii de MAO (inclusiv furazolidonul, procarbamida şi
selegilina) riscul convulsiilor şi crizelor hipertensive. Imipramina scade efectele clonidinei, guanetidinei,
anticonvulsivantelor şi antihistaminicelor. Administată concomitent cu anticolinergicele provoacă
halucinaţii, cu anticoagulantele hemoragii, cu simpatomimeticele aritmii cardiace, hipertensiune arterială,
hiperpirexie.
Pc.: vârstnicii şi pacienţii cu afecţiuni cardiace. Bolnavii cu intenţii suicidale trebuie internaţi şi
supravegheaţi până la apariţia efectului clinic.
Ad.: antidepresive, adulţi câte 25-50 mg de 3-4 ori pe zi. Copii 6-12 ani 10-30 mg/zi divizată în 2 prize,
peste 12 ani 25-50 mg/zi (până la 100 mg/zi). În enureza nocturnă 25 mg/zi înainte de culcare. La
administrarea parenterală se recurge numai pentru iniţierea tratamentului, când bolnavul nu poate înghiţi.
Mianserină.F.l.:comprimate filmate 10 mg.
FD.: antidepresiv tetraciclic. Blochează adrenoreceptorii presinaptici centrali şi facilitează eliminarea
neurotransmiţătorului în fantele sinaptice. Are efect antiserotoninergic şi antihistaminergic. Manifestă
acţiune anxiolitică, hipnotică şi sedativă.
I.:depresiile reactive, depresiile endogene, în special psihotice de tip melancolic, stările depresive de
tip neurotic, melancolia involutivă.
CI.: tratamentul cu IMAO.
RA.: somnolenţă, uscăciunea gurii, constipaţie;cazuri rare de convulsii, priză ponderală;la persoanele
peste 65 ani agranulocitoză.
Sd.: simptome:somnolenţă fără efecte cardiace toxice. Tratament:evacuaţia rapidă a conţinutului
stomacului şi menţinerea funcţiilor vitale până la eliminarea produsului. Mianserina nu are antidot.
Hemodializa nu ameliorează starea bolnavului.
Ia.: scade efectul antihipertensiv al clonidinei, creşte efectele adverse ale alcoolului, barbituricelor şi

36
altor deprimante ale SNC. Mianserina este incompatibilă cu inhibitorii de MAO.
Pc.: persoanelor trecute de 65 ani se recomandă controlul sanguin, în special dacă prezintă febră,
angină sau alte semne de infecţie. După tratamentul cu IMAO se va respecta un repaus de 15 zile, în cazul
invers sunt suficiente 3 zile. A se abţine de la băuturile alcoolice pe parcursul întregii cure de tratament. În
cazul epilepsiei se cere o supraveghere riguroasă, inclusiv EEG;în diabetul zaharat: supraveghearea
nivelulului glicemiei.
Ad.: adult 30 mg pe zi, seara la culcare. Doza poate fi majorată, dacă e nevoie, până la 60 mg/zi,
repartizată în 2 prize sau luată o singură dată la culcare. Pentru persoanele vârstnice doza trebuie
diminuată de două ori.
Fluoxetină (Fluxen, Magrilan, Sofluxen ). F.l.: capsule 20 mg.
FD.: inhibă specific recaptarea serotoninei în sinapsele encefalice. Procesele adrenergice sau
dopaminergice le influenţează foarte slab. Ameliorează dispoziţia, înlătură senzaţia de frică şi tensiune,
disforia. Inhibă puţin receptorii histaminergici, muscarinergici şi alfa-1-adrenergici. Efectul deplin se
instalează peste 1-4 săptămâni de tratament.
I.:depresia psihică, afecţiunile obsesiv-compulsive,obezitatea.
CI.: diabetul zaharat, insuficienţa renală sau hepatică, convulsii în antecedente, hipersensibilitatea la
fluoxetină.
RA.: febră, artralgii şi mialgii, erupţii cutanate, prurit, tulburări respiratorii, hipoglicemie, hiponatremie,
excitaţie psihică (maniacală), convulsii, reacţii alergice de tipul bolii serice.
Sd.: simptome:agitaţie şi nelinişte, greaţă şi vărsături, convulsii.Tratament:cărbune activat cu sorbitol,
diazepam (anticonvulsivant), menţinerea funcţiilor cardiovasculare, respiratorii, temperatuirii corporale.
Ia.: antidepresivele, în special inhibitorii de MAO (inclusiv furazolidonul), triptofanul, neurolepticele
cresc toxicitatea fluoxetinei. Fluoxetina creşte efectele adverse ale anticoagulantelor, digitalicelor, litiului.
Pc.: la apariţia erupţiilor cutanate tratamentul trebuie sistat. Conducerea vehiculelor poate fi
periculoasă din cauza somnolenţei. A nu folosi alcool. A se ridica din pat cu atenţie (vertij).
Ad.: iniţială 20 mg pe zi (dimineaţa). Peste câteva săptămâni doza poate fi mărită gradual cu 20 mg/zi
la intervale de o săptămână până la efectul dorit. Dozele mai mari de 20 mg/zi se administrează în 2 prize
(dimineaţa şi seara). Doza maximă constituie 80 mg/zi. Pentru vârstnici doza iniţială 10 mg/zi, maximă 60
mg/zi.
Sertralină (Asentra, Misol , Setral, Stimuloton, Zoloft): F.l.:comprimate filmate 50 mg şi 100 mg N 14
şi N 28 în blistere.
FD.:mecanismul acţiunii antidepresive al sertralinei este legat de inhibiţia recaptării serotoninei în
sinapsele encefalice. Nu modifică activitatea psihomotorie.
I.:tratamentul stărilor depresive de diversă geneză, atât mono- cât şi bipolare. Profilaxia recidivelor
stărilor depresive.
CI.:hipersensibilitatea la sertralină, sarcina, lactaţia.
RA.:xerostomie, greţuri, diaree, retenţia ejaculării, tremor, sudoraţie, insomnie, somnolenţă.
Sd.:simptome:somnolenţă, greaţă, tahicardie, modificări ale ECG, anxietate, midriază.Tratament: Lavaj
gastric, cărbune medicinal, laxative osmotice, hidratarea organismului. Alcoolul poate înrăutăţi starea.
Ia.:creşte efectele diazepamului, cimetidinei, antidiabeticelor orale, efectele adverse ale litiului. Este
incompatibil cu remediile serotoninergice (fenfluramină).
Pc.:afecţiunile renale. Dacă se trece de la sertralină la IMAO sau viceversa se recomandă un interval de
cel puţin 2 săptămâni între ele. În afecţiunile hepatice dozele se reduc. Se recomandă monitorizarea

37
litiemiei.
Ad.:câte 50 mg o dată pe zi. Doza poate fi, la necesitate, mărită gradual (timp de câteva săptămâni)
până la 200 mg/zi. Efectul apare peste o săptămână de la debutul tratamentului şi atinge vârful peste 2-3
săptămâni.

6. Farmacologia clincă a anticonvulsivantelor simptomatice: clasificarea dupa aparenţa de grup şi influenţa asupra
centrului respirator, particularităţile efectului anticonvulsivant.Principiile de selectare şi utilizare a
anticonvulsivantelor din grupul benzadiazepinelor, barbituricelor, derivaţilor GABA şi alifatici, magnezilui.
Particularităţile farmacocinetice,reacţiile adverse, interacţiunele medicamentoase. 34-37

Preparatele utilizate în tratamentul convulsiilor. Sindromul convulsiv se poate dezvolta în: maladiile SNC
(meningite, encefalite, encefalopatia bilirubinică, tumorile, traumele, anomaliile vasculare, etc.); intoxicaţii cu
medicamente şi toxine (pentetrazol, bemegrid, stricnină, procaină, compuşii organofosforici etc.); dereglările
metabolismului (hipocalciemia, hipoglicemia, hipertermia, hipoxia etc.); maladiile infecţioase (gripă, tusea
convulsivă etc.). Sindromul convulsiv se poate declanşa şi în cazul intervenţiilor stomatologice datorită unor
factori predispozanţi şi/sau prezenţei unor maladii (epilepsia etc.). În aceste cazuri medicul, inclusiv
stomatolog, va avea menirea de a jugula rapid şi efectiv convulsiile, precum şi de a preveni apariţia lor
ulterioară până la determinarea cauzei acestora. Cu acest scop se folosesc anticonvulsivantele simptomatice,
remedii din diverse grupe farmacologice capabile să înlăture sau să prevină convulsiile de diferită geneză.
Anticonvulsivantele simptomatice se subdivizează în: benzodiazepine (diazepam, fenazepam, clonazepam,
lorazepam, midazolam, etc.); barbiturice (tiopental de natriu, pentobarbital, fenobarbital de natriu, barbital
de natriu etc.); derivaţii GABA (oxibat de natriu); anestezice locale (lidocaină); derivaţii alifatici (cloralhidrat);
preparate de magneziu (magneziu sulfat); neuroleptice (droperidol, clorpromazină etc.); miorelaxante
periferice (tubocurarină, anatruxoniu, pancuroniu, etc.).
Anticonvulsivantele simptomatice inhibă hiperactivitatea neuronilor ce participă la declanşarea
sindromului convulsiv şi suprimă iradierea excitaţiei prin dereglarea transmisiei sinaptice. În primul rând
are loc inhibarea scoarţei cerebrale, formaţiunei reticulate şi hipocampului.
Anticonvulsivantele simptomatice se folosesc pentru jugularea şi profilaxia convulsiilor. Tratamentul
este etiopatogenetic. Cel mai esenţial este determinarea cauzei şi înlăturarea ei cât mai rapidă. Dacă
aceasta nu este posibil, atunci se recurge la combaterea sau profilaxia lor cu determinarea ulterioară a
cauzei. Preparatele de prima linie în jugularea convulsiilor de geneză neclară sunt cele ce slab inhibă
centrul respirator. Dacă acestea nu sunt efective atunci se asociază remediile din grupul celor ce inhibă
marcat acest centru sau ele se utilizează separat. În caz de deprimare marcată şi durabilă a respiraţiei se
foloseşte fizostigmina, remediu anticolinesterazic, pe fundal de respiraţie asistată.
Benzodiazepinele ca anticonvulsivante simptomatice. Benzodiazepinele sunt cele mai efective în
convulsiile de diferită geneză. Acţiunea lor se datorează activării prin mecanism alosteric al structurilor
GABA-ergice de la nivelul hipocampului, care primar este implicat în generarea sindromului convulsiv,
precum şi prin deprimarea procesului de difuziune subcorticală a descărcărilor convulsive. Sub influenţa
preparatelor se micşorează implicarea structurilor piramidale şi neuronilor cerebelului în descărcările
convulsive. La doze mari se alătură inhibiţia motoneuronilor măduvei spinării prin manifestarea efectului
miorelaxant central.

38
 Administrarea benzodiazepinelor în timpul sindromului convulsiv se face cel mai frecvent
intramuscular sau rectal şi mai rar, dar şi mai raţional, intravenos. Se recomandă ca la injectarea
intravenoasă 2-4 ml soluţie 0,5% diazepam să se dizolve în 20-40 ml apă injectabilă şi de introdus lent timp
de 1-1,5 min. În caz de necesitate se poate repeta încă 2 ml peste 10-15 min. La copii doza de diazepam
constituie 0,3-0,5 mg/kg intravenos. Intramuscular se administrează 2-6 ml soluţie 0.5% diazepam. Însă în
acest caz absorbţia preparatului este lentă şi variată cu dezvoltarea uneori destul de lentă a efectului (chiar
peste 2-3 ore) din care cauză mai frecvent se recomandă utilizarea acestei căi pentru profilaxia ulterioară a
convulsiilor. La copii uneori poate fi folosită şi calea rectală de administrare a diazepamului în doza de 0,5
mg/kg sub formă de soluţie în tubi rectali.
Barbituricele ca anticonvulsivante simptomatice. Barbituricele, ca şi benzodiazepinele, activează prin
mecanism alosteric structurile GABA-ergice din SNC, îndeosebi la nivelul hipocampului, căilor piramidale,
scoarţei etc. Un anumit rol joacă de asemenea şi efectul protector al preparatelor asupra creierului în caz
de hipoxie circulatorie prin antagonizarea acţiunii radicalilor liberi, acţiunea mebranostabilizatoare,
preîntâmpinarea dezvoltării edemului intracelular şi creşterii presiunii intracraniene. Afinitatea mică şi
spectrul larg de acţiune asupra SNC face posibilă utilizarea barbituricelor în abolirea convulsiilor de diferită
geneză. Însă un obstacol important spre folosirea frecventă a acestora este influenţa negativă asupra
centrilor vitali (respirator şi mai puţin cardiovascular), îndeosebi în afecţiunile cu creşterea permiabilităţii
barierei hematoencefalice.
Barbituricele cel mai frecvent se administrează intramuscular şi foarte rar intravenos (din cauza riscului
inhibiţiei centrului respirator), iar uneori şi rectal. După administrarea intramusculară a barbituricelor
efectul se dezvoltă comparativ lent peste 30-60 min, iar după intravenoasă - peste 5 min.
Pentobarbitalul poate fi injectat intramuscular soluţie 5% 2-5 ml sau intravenos soluţie 5% 5-10 ml cu o
viteză de 1 ml pe minut. Rectal se poate introduce sub formă de clister ce conţin 0.2-0.3 g preparat sau 5-
10 ml soluţie 5%.
Amobarbitalul se administrează intravenos câte 5-10 ml soluţie 5% pentru jugularea convulsiilor.
Barbitalul de natriu se indică ca anticonvulsivant intramuscular sau subcutanat câte 5 ml soluţie 10%
cu suplimentarea de procaină soluţie 0.5%-1 ml. Uneori poate fi introdus şi rectal sub formă de clisme sau
supozitoare ce conţin 0.5 g preparat.
Hexobarbitalul sau tiopentalul se pot folosi ca anticonvulsivante simptomatice intravenos soluţie 1%-
10 ml cu repetarea în dependenţă de reacţia pacientului. În aceste condiţii la copii până la 5 ani se
introduce reieşind din doza de 10-15 mg/kg soluţie 1%, iar peste 5 ani – 15-20 mg/kg. Preparatele la adulţi
pot fi administrate şi intramuscular soluţie 5 sau 10% 5-10 ml sau 1 ml/10 kg. Copii până la 5 ani – 25
mg/kg soluţie 5% şi 15-20 mg/kg peste 5 ani. Rectal se poate folosi soluţia 5% 10-20 ml, iar la copii soluţia
10% a câte 0.5 ml/kg.
Fenobarbitalul sodic se utilizează intravenos şi intramuscular pentru jugularea convulsiilor şi per os
pentru profilaxia lor. Pentru realizarea unei concentraţii eficente de barbituric se recomandă doze de 15-20
mg/kg, iar pentru menţinerea efectului 1 mg/kg/zi. În caz că nu aveţi preparatul sub formă de soluţie gata
se recomandă ca 50-100 mg fenobarbital de dizolvat într-un ml apă distilată prin suplimentarea
bicarbonatului de sodiu până la dizolvare completă. Intern se recomandă doze iniţiale de 15 mg/kg urmate
apoi la 12 ore de doze de 3-5 mg/kg timp de 10 zile.
Derivaţii GABA ca anticonvulsivante simptomatice. Oxibatul de natriu, derivat al acidului gama
aminobutiric, inhibă eliberarea mediatorilor stimulatorii din membrana presinaptică prin excitarea
receptorilor GABA-Bşi blochează transmisia postsinaptică prin influenţa asupra receptorilor GABA-A.

39
Preparatul manifestă deasemenea acţiune antihipoxantă şi neuroprotectoare, prin ameliorarea circulaţiei
cerebrale şi metabolismului. Oxibatul de natriu exercită de asemenea efect hipnotic, anestezic general,
antişoc, contribuie la înlăturarea acidozei intracelulare prin influxul ionilor de kaliu în celulă şi substituirea
celor de hidrogen. Preparatul poate creşte presiunea arterială şi efectul vasoconstrictor al catecolaminelor
din care cauză nu se recomandă la persoanele cu hipertensiune arterială.
Derivatul GABA se administrează intravenos lent sau mai bine prin perfuzie, intramuscular şi intern.
După introducerea intravenoasă a dozei de 100-150 mg/kg efectul se dezvoltă peste 10-15 min şi durează
circa 2-3 ore. În cazul administrării pe fondalul altor remedii anticonvulsivante doza se reduce cu 50%.
Preparatul poteţiază acţiunea droperidolului, fenobarbitalului. Paralel cu injectarea oxibatului se utilizează
clorura de kaliu în raport de 1:10 faţă de volulmul anticonvulsivantului pentru preîntâmpinarea
hipokaliemiei.
Preparatele magneziului ca anticonvulsivante simptomatice. Acţiunea anticonvulsivantă a sulfatului
de magneziu se datorează efectului central şi periferic. Mecanismul de acţiune se reduce la micşorarea, sub
influenţa ionilor de magneziu, eliberării mediatorilor, îndeosebi a acetilcolinei, la nivelul membranei
presinaptice prin antagonismul cu ionii de calciu, influxul cărora contribuie la ieşirea neuromediatorilor în
fanta sinaptică. Acest antagonism este concurent şi poate fi reciproc înlăturat. Magneziul sulfat este folosit
preponderent în cazul cînd convulsiile survin pe fondalul de hipomagniemie, edem cerebral sau
hipertensiune arterială. Utilizarea preparatului este limitată din cauza diapazonului terapeutic mic şi
inhibiţia marcată a centrului respirator, îndeosebi la administrarea intravenoasă.
Magneziul sulfat se introduce intramuscular, foarte rar intravenos, reieşind din doza de 0,2 ml/kg sub
controlul respiraţiei. În absenţa inhibiţiei respiraţiei doza poate fi majorată la 0,8 ml/kg, dar nu mai mult de
2,5 ml la nou-născuţi. La adulţi preparatul se injectează intravenos soluţie 25% 10 ml sub controlul strict al
respiraţiei. Cel mai frecvent se foloseşte intramuscular 5-15 ml soluţie 25% însă efectul survine peste 2-3
ore din care cauză este recomandat pentru profilaxia convulsiilor sau susţinerea acţiunii anticonvulsivante
a altor preparate. Per os şi rectal cu acest scop nu se administrează deoarece puţin se absoarbe din tubul
digestiv.
Anestezicele locale ca anticonvulsivante simptomatice. Ca anticonvulsivant se foloseşte mai frecvent
lidocaina acţiunea căreia se datorează efectului membranostabilizator faţă de ionii de natriu şi calciu. Din
cauza perioadei de înjumătăţire mici preparatul ca anticonvulsivant se administrează prin perfuzie
intravenoasă în doza iniţială de 2 mg/kg, apoi 4-6 mg/kg/oră timp de 24-36 ore. Peste 12 ore de perfuzie
viteza se micşorează cu 30-40% din cauza diminuării clearance-ului hepatic. Utilizarea lidocainei prezintă
precauţii la pacienţii cu insuficienţă hepatică şi renală din cauza cumulării preparatului şi metaboliţilor săi
cu dezvoltarea unei hipotensiuni arteriale, dizartriei, dereglărilor respiraţiei şi deglutiţiei, psihozelor şi
comei.
Preparatele utilizate în starea de rău epileptic (status epileptic). În tratamentul statului epileptic se
recomandă: benzodiazepinele (diazepam, lorazepam, midazolam, clonazepam); fenitoina sau fosfenitoina;
acidul valproic; barbituricele (fenobarbital de natriu etc.).
Benzodiazepinele se consideră cele mai efective în starea de rău epileptic. Diazepamul cu acest scop se
poate injecta prin bolus câte 10-20 mg la adulţi (cu viteza de 5 mg/min.), iar la copii 0,25-0,5 mg/kg (cu
viteza de 2-5 mg/min) cu repetarea dozei la necesitate peste 30-60 min. Este posibilă şi introducerea prin
perfuzie intravenoasă în doze de 3 mg/kg în decurs de 24 ore.
Diazepamul (5-10 mg) sau lorazepamul (2-4 mg) sunt adesea folosite pentru tratarea status
epilepticus, administrate intravenos cu o viteză de 1-2 mg/min. Preparatele sunt de elecţie la pacienţii cu o

40
durată lungă (mai mult de 5 min) a crizelor convulsive generalizate, precum şi în cazurile în care fenitoina
sau fenobarbitalul, în doze saturaţie, nu au fost efective. Convulsii de scurtă durată şi rare nu sunt o
indicaţie pentru utilizarea diazepamului şi lorazepamului. Diazepamul nu trebuie asociat cu alte
medicamente pentrui perfuzie intravenoasă, deoarece se precipitează pe pereţii tuburilor ale sistemului de
perfuzie.
Diazepamul rectal la adulţi se indică câte 10-30 ml, iar la copii 0,5-0,75 mg/kg.
Midazolamul se indică intravenos în doze de 5-10 mg (0,1-0,3 mg/kg) cu viteza de 4 mg/min şi/sau prin
perfuzie intravenoasă 0,05-0,4 mg/kg/oră. Preparatul se carcaterizează printr-o solubilitate înaltă în lipide
cu o redistribuţie rapidă (15-20 min) şi o perioadă de înjumătăţire de 2 ore. Midazolamul se poate
administra intramuscular sau intrarectal la adulţi în doza de 5-10 mg, iar la copii 0,15-0,3 mg/kg. Preparatul
poate fi instilat în cavitatea bucală retrobucal la adulţi şi copii în doza de 10 mg.
Lorazepamul se administrează în doza de 4-8 mg. Preparatul se caracterizează printr-o liposolubilitate
mai joasă ca diazepamul cu o redistribuţie mai lentă (2-3 ore) şi o pperioadă de înjumătăţire de 6-12 ore.
Clonazepamul în starea de rău epileptic se injectează intravenos foarte lent câte 0,25-0,5 mg/kg la
copii, 1 mg/kg la adulţi cu viteza de 2mg/min, ce se pot repeta intravenos sau intramuscular de 4-6 ori/zi.
Barbituricele. Fenobarbitalul se recomandă în doza de 20 mg/kg cu o viteză de perfuzie de 100
mg/min cu jugularea convulsiilor în 20-30 min şi o durată a efectului sub 48 ore.
Fenobarbital este adesea folosit, în loc de fenitoină, ca tratament de prima linie în status epilepticus,
precum şi în cazurile în care crizele reapar după introducerea de fenitoină în doză de saturaţie.
Fenobarbital se introduce intravenos cu viteza de 100 mg/min până la atingerea dozei de încărcare de 10
mg/kg. Dacă crizele nu se jugulează, se suplimentează intravenos fenobarbital cu viteza de 50 mg/min până
la o doză totală de 30 mg/kg. Concentraţiile plasmatice maxime se ating într-o oră. Doza de întreţinere este
de 1-5 mg/kg/zi, intern sau intravenos care vă permite să menţinem o concentraţie plasmatică terapeutică
de 15-40 mg/l. La administrarea fenobarbitalului, uneori, pot surveni tulburări de ritm cardiac şi micşorarea
marcată a tensiunii arteriale, care necesită o monitorizare permanentă .
În status epileptic se poate folosi, la ineficacitatea altor preparate, pentobarbitalul în doza de saturaţie
de 15 mg/kg şi o perfuzie ulterioară de 1 mg/kg/oră.
Fenitoina este medicamentul de alegere pentru tratamentul status epilepticus, datorită eficienţei
înalte, duratei lungi de acţiune, puţine efecte adverse şi capacitatea de a utiliza un tratamentul de durată al
epilepsiei. În starea de rău epileptic se foloseşte fenitoina sodică sau fosfenitoina prin administrarea lentă a
150-250 mg (cel mult 50 mg/min), suplimentând la necesitate încă 100-150 mg peste 30 min. La copii
dozele recomandate constituie 10-15 mg/kg/zi. Preparatul se va administra intravenos (diluată în soluţie
fiziologică şi nu glucoză) cu viteza de 50 mg/min, pentru o doză totală de încărcare de 18-20 mg/kg.
Concentraţia maximă de medicament (10-20 mg/ml) în ţesutul cerebral este obţinută în prima oră de la
administrare. Doza de întreţinere de fenitoină - 300-500 mg/zi ( 4-8 mg/kg/zi ). În timpul administrării
fenitoinei este necesară monitorizarea tensiunii arteriale şi electrocardiogramei, datorită hipotensiunii
arteriale tranzitorii şi tulburărilor de conducere intracardiacă.
Acidul valproic parenteral (i/v) în status epileptic se administrează în doza de 25 mg/kg şi produce în 2-4
ore un nivel plasmatic de 150-200 mg/l.
Lidocaina se poate administra la adulţi intravenos în bolus în doza de 1,5-2 mg/kg cu viteza de 50 mg/min
cu doza de întreţinere de 3-4 mg/kg/oră prin perfuzie intravenoasă.
7. Farmacologia clincă a preparatele antiepileptice. Farmacoterapia crizei epileptice (rău epileptic).308

41
Antiepileptice sunt preparate din diverse grupe farmacologice capabile sa inlature sis a previna manifestarile
formelor convulsive ale epilepsiei

◼ 1. Barbiturice și dezoxibarbiturice(fenobarbital, benzobarbital,metilfenobarbital)

◼ 2. Hidantoinele (fenitoina, mefenitoina,etotoina, albutoina)
◼ 3. Minostilbenii (carbamazin,oxcarbazepina)
◼ 4. Preparatele ac. Valproic (acidvalproic, valproat de sodiu, valpromida)
◼ 5. Succinimidele (etosuximida,fensuximida, morsuximida, mesuximida)
◼ 6. Oxazolidinele (trimetadiona,parametadiona)
◼ 7. Benzodiazepinele (diazepam,clonazepam, lorazepam, fenazepam)
◼ 8. Inhibitoarele carboanhidrazei(acetazolamida, sultiam)
◼ 9. Agoniștii GABA (baclafen,vigabatrina, gabapentina, tiagabina)
◼ 10. Carbamații
◼ 11. Antagoniștii aminoacizilor excitanți(lamotrigen, tizanidina)
◼ 12. Diverse grupe (barbexaclona, beclamida,fenacemida, feneturida)
◼ 13. Corticotropina și Glucocorticoizii(vigabatrina, lamotrigina, gabapentina)
◼ 14. Adjuvante (L-dopa, flunarizina, coliniliticele,excitante SNC, Neuroleptice, tranchilizante,antidepresivele,
nootropele, antioxidantele (tocoferol).

Preparatele utilizate în starea de rău epileptic (status epileptic). În tratamentul statului epileptic se
recomandă: benzodiazepinele (diazepam, lorazepam, midazolam, clonazepam); fenitoina sau fosfenitoina;
acidul valproic; barbituricele (fenobarbital de natriu etc.).
Benzodiazepinele se consideră cele mai efective în starea de rău epileptic. Diazepamul cu acest scop se
poate injecta prin bolus câte 10-20 mg la adulţi (cu viteza de 5 mg/min.), iar la copii 0,25-0,5 mg/kg (cu
viteza de 2-5 mg/min) cu repetarea dozei la necesitate peste 30-60 min. Este posibilă şi introducerea prin
perfuzie intravenoasă în doze de 3 mg/kg în decurs de 24 ore.
Diazepamul (5-10 mg) sau lorazepamul (2-4 mg) sunt adesea folosite pentru tratarea status
epilepticus, administrate intravenos cu o viteză de 1-2 mg/min. Preparatele sunt de elecţie la pacienţii cu o
durată lungă (mai mult de 5 min) a crizelor convulsive generalizate, precum şi în cazurile în care fenitoina
sau fenobarbitalul, în doze saturaţie, nu au fost efective. Convulsii de scurtă durată şi rare nu sunt o
indicaţie pentru utilizarea diazepamului şi lorazepamului. Diazepamul nu trebuie asociat cu alte
medicamente pentrui perfuzie intravenoasă, deoarece se precipitează pe pereţii tuburilor ale sistemului de
perfuzie.
Diazepamul rectal la adulţi se indică câte 10-30 ml, iar la copii 0,5-0,75 mg/kg.
Midazolamul se indică intravenos în doze de 5-10 mg (0,1-0,3 mg/kg) cu viteza de 4 mg/min şi/sau prin
perfuzie intravenoasă 0,05-0,4 mg/kg/oră. Preparatul se carcaterizează printr-o solubilitate înaltă în lipide
cu o redistribuţie rapidă (15-20 min) şi o perioadă de înjumătăţire de 2 ore. Midazolamul se poate
administra intramuscular sau intrarectal la adulţi în doza de 5-10 mg, iar la copii 0,15-0,3 mg/kg. Preparatul
poate fi instilat în cavitatea bucală retrobucal la adulţi şi copii în doza de 10 mg.
Lorazepamul se administrează în doza de 4-8 mg. Preparatul se caracterizează printr-o liposolubilitate
mai joasă ca diazepamul cu o redistribuţie mai lentă (2-3 ore) şi o pperioadă de înjumătăţire de 6-12 ore.
Clonazepamul în starea de rău epileptic se injectează intravenos foarte lent câte 0,25-0,5 mg/kg la
copii, 1 mg/kg la adulţi cu viteza de 2mg/min, ce se pot repeta intravenos sau intramuscular de 4-6 ori/zi.
Barbituricele. Fenobarbitalul se recomandă în doza de 20 mg/kg cu o viteză de perfuzie de 100
mg/min cu jugularea convulsiilor în 20-30 min şi o durată a efectului sub 48 ore.

42
 Fenobarbital este adesea folosit, în loc de fenitoină, ca tratament de prima linie în status epilepticus,
precum şi în cazurile în care crizele reapar după introducerea de fenitoină în doză de saturaţie.
Fenobarbital se introduce intravenos cu viteza de 100 mg/min până la atingerea dozei de încărcare de 10
mg/kg. Dacă crizele nu se jugulează, se suplimentează intravenos fenobarbital cu viteza de 50 mg/min până
la o doză totală de 30 mg/kg. Concentraţiile plasmatice maxime se ating într-o oră. Doza de întreţinere este
de 1-5 mg/kg/zi, intern sau intravenos care vă permite să menţinem o concentraţie plasmatică terapeutică
de 15-40 mg/l. La administrarea fenobarbitalului, uneori, pot surveni tulburări de ritm cardiac şi micşorarea
marcată a tensiunii arteriale, care necesită o monitorizare permanentă .
În status epileptic se poate folosi, la ineficacitatea altor preparate, pentobarbitalul în doza de saturaţie
de 15 mg/kg şi o perfuzie ulterioară de 1 mg/kg/oră.
Fenitoina este medicamentul de alegere pentru tratamentul status epilepticus, datorită eficienţei
înalte, duratei lungi de acţiune, puţine efecte adverse şi capacitatea de a utiliza un tratamentul de durată al
epilepsiei. În starea de rău epileptic se foloseşte fenitoina sodică sau fosfenitoina prin administrarea lentă a
150-250 mg (cel mult 50 mg/min), suplimentând la necesitate încă 100-150 mg peste 30 min. La copii
dozele recomandate constituie 10-15 mg/kg/zi. Preparatul se va administra intravenos (diluată în soluţie
fiziologică şi nu glucoză) cu viteza de 50 mg/min, pentru o doză totală de încărcare de 18-20 mg/kg.
Concentraţia maximă de medicament (10-20 mg/ml) în ţesutul cerebral este obţinută în prima oră de la
administrare. Doza de întreţinere de fenitoină - 300-500 mg/zi ( 4-8 mg/kg/zi ). În timpul administrării
fenitoinei este necesară monitorizarea tensiunii arteriale şi electrocardiogramei, datorită hipotensiunii
arteriale tranzitorii şi tulburărilor de conducere intracardiacă.
Acidul valproic parenteral (i/v) în status epileptic se administrează în doza de 25 mg/kg şi produce în 2-4
ore un nivel plasmatic de 150-200 mg/l.
Lidocaina se poate administra la adulţi intravenos în bolus în doza de 1,5-2 mg/kg cu viteza de 50 mg/min
cu doza de întreţinere de 3-4 mg/kg/oră prin perfuzie intravenoasă.

8. Farmacologia clincă a nootropelor: clasificarea, particularităţiile mecanismului de acţiune, efectele şi

manifestările clinice, indicaţiile şi aspectele utilizării clinice,principiile de dozare, reacţiile adverse, interacţiunele
medicamentoase.39-43
NOOTROPELE (NEUROTONICE) -Preparate din diverse grupe ca structură, mecanism și loc de acțiune, care exercită o
influență pozitivă asupra metabolismului neuronal, activează procesele integrative în creier ce țin de memorie și
instruire,cresc rezistenta SNC la actiunea factorilor nefavorabili de diversa geneză.

Clasificarea nootropelor

I. Nootropele propriu-zise includ:

A. Derivații de pirolidonă (racemații):

I generație - piracetam (nootropil, nestim,):

II generație - aniracetam, oxiracetam, pramiracetam, nefiracetam, etiracetam, detizacetametam, dipiracetametam,
dipiracetametam. , nebracetam;

B. Derivații de piridoxină - piritinol (piriditol, encefabol, enerbol), biotredin;

C. Derivații de dimetilaminoetanol -meclofenoxat, deanol aceglumat, centrofenoxin;

43
D. Derivații GABA - acidul gasma-aminobutiric (aminalon), acidul nicotinoil gama-aminobutiric (picamilon), acidul
gama-aminofenilbutiric (fenibut), acidul hopantenic (pantogam), calciu homopantotenat,

E. Preparate cerebrovasoactive

a)alcaloizi din Vinca minor- vinpocetina (Cavinton), vincamina, vincapan;

b) derivații xantinici - pentoxifilina, xantinol nicotinat;
c) anmtagoniștii de calciu - cinarizina (stugeron), flunarizina, nimodipina;

F. Preparate combinate –fezam(piracetam+cinarizina),orocetam (piracetam+acid orotic), tiocetam (piracetam +

tiotriazolin), vinotropil (piracetam + vinpocetina), diapiram (piracetam + diazepam), apic, olatropil etc.

G. Antioxidanții- dibunol, gutimină , mexidol, ionol

II.Preparate cu influență benefică asupra metabolismului cerebral

A. Derivații de aminoacizi - glicina, acidul glutamic;

B. Derivații de acid gama-oxibutiric - oxibutirat de natriu;
C. Derivații de triptamină - melatonina (melaxen, melaton)
D. Neuropeptide – cerebrolizina,cerebramina,cortexina,cerebrolecitina,lipocerebrina,solcoseril,noopent.
E. Colinomimetice cu acțiune centrală - colină alfoscerat;
F. Derivații de mercaptobenzimidazol - etiltiobenzimidazol (bemitil);
G. Preparatele din Gingo Biloba - bilobil, memoplant, tanacan, revaitl, gingobil;
H. Preparatele tonizante și adaptogene - ginseng, leuzea, rodiolă ,eleuterococ

Mecanismul de actiune.

Nootropele intensifică procesele energetice și plastice în creier prin: stimularea utilizării glucozei; creșterea sintezei
de ATP, ARN, proteine fosfolipide; intensificarea proceselor respiratorii în mitocondrii. S-a constat o influență
pozitivă asupra membranelor celulare si nucleare,aparatului lizozomal, mitocondriilor, ribozomilor.

Nootropele contribuie la creșterea tonusului și activității funcționale a structurilor și centrilor nervoși (scoarței
cerebrale, sistem limbic, trunchiului). In acelasi timp împiedică eliberarea și / sau blochează acțiunea componentelor
proagregante ale trombocitelor. Se presupune că nootropele exercită acțiune vasodilatatoare cerebrală. În ultimii ani
s-au acumulat date care ar constata activarea sistemelor mediatoare (colinergic, adrenergic etc.).

Efectele.

1. Acționează și restabilește funcțiile asociative și integrative manifestate prin: concentrarea atenției; ameliorarea
procesului de învățare și memorizare; micșorarea numărului de greșeli și timpului la rezolvarea problemelor;
accelerarea și facilitarea transferului informațiilor în memoria de lungă durată.

2. Mărește tonusul și activitatea funcțională cu: restabilirea interesului față de mediul ambiant, a optimismului și
încrederii în sine; majorarea tonusului general la bătrâni, la bolnavii cu neuroze și la persoanele cu supraoboseală,
dezadaptare;

3. Crește rezistența SNC și organismului la diferite agresiuni (hipoxie, hiper-sau hipotermie etc).

4. Accelerează procesele reabilitării funcționale și reparative după traume, neuroinfecții, intoxicații, ischemii
cerebrale.

44
5. Acțiune antistres și profilaxia dereglărilor posibile

6. Ameliorează circulația cerebrală.

7. Efect antiagregant.

Indicații.

Indicațiile nootropelor sunt destul de variate și incomplet stabilite. Unele din ele necesita studii randomizate
multicentrice. La momentul actual indicații nootropelor se pot sistematiza astfel:

- Diferite stări ale insuficienței cerebrovasculare cronice de origine organică și funcționale.

- Encefalopatii și stări cerebroastenice de diferită geneză (traumatică, vasculară, toxică etc).
- În geriartrie în tratamentul deficitului de memorie și atenție, comportament inadecvat, perioada de reabilitare
după traume cerebrale, infecții etc.
- În pediatrie în tratamentul de comportament si adaptare la mediu,retentia dezvoltarii psihomotorii ; tratamentul
bolilor nerurologice și psihice; afecțiunilor creierului la nou-născuți după traume, hipoxie; enureza nocturn.
- Tulburări cauzate de alcoolism.
- Migrenă, cefalee rebelă, amețeli, nevralgia trigemenului, sindromul radicular dureros.
- În unele stări acute: dereglări tranzitorii a circulației cerebrale, ictus ischemic, traume, meningite.
- Coma traumatică și toxică, delirium tremens
- Cu scop profilactic în stările de stres.

Principiile de dozare.

Nootropele se indică intern sau parenteral în dependență de starea patologică și a pacientului. E necesar de reținut
că efectul nootrop stabil se obține la utilizarea de durata a pacientului (4-6 săptămîni).

Piracetamul se poate administra intern, intramuscular si intravenos. Dacă situația permite este preferabila ingerarea
orală. La injectarea i / v (prin bolus sau perfuzie) se recurge în stările clinice grave și / sau starea pacientului gravă.
Dozele nictemerale variază de la 30 la 60 mg / kg subdivizate în 2 sau chiar 3-4 prize.În stări acute grave se indica
i / v lent sau perfuzie câte 3 g / zi, iar la nevoie până la 12 g / zi. Dozele de întreținere 2.4 g. Durata curei nu mai puțin
de 3 săptămâni în stările comatoase, traume cerebrale etc. Intramuscular se administrează câte 1 g de 3 ori / zi.

Cu scop de tartament piracetamul se indică în doze medii de 1,2-2,4 g / zi, iar în primele zile chiar 4,8 g / 24 ore,
continuând cu doze de 0,8 g de 3 ori / zi cel puțin 4-6 săptămâni deoarece efectul evoluează lent.

La copii piracetamul se prescrie oral câte 50 mg / kg / zi fără a depăși 400 mg de 3 ori / zi. În cazul corecției
învățăturilor se indică câte 3.3 g / zi (8ml sol. 20% sau 5 ml sol 3.3% de 2 ori / zi înainte de dejun și cină) în timpul
anului școlar.

În situații acute (edem cerebral, meningoencefalite etc) perfuzie i / v a câte 5-10 ml sol. 20% în 100-150 ml glucoză
5% timp de 10 zile. În cazul tratamentului de plan i / m câte 3-4 ml sol. 20% 10-20 injecții. Durata curelor de la 3-4
săptămâni la 2-6 luni. Se pot efectua în cazul tratamentului de durată câte 10 injecții a 5 ml sol. 20% peste o zi, apoi
intern câte 0,4 de 2-3 ori / zi încă 1-2 luni.

La pacienții cu insuficiență renală dozele se micșorează cu 50% dacă clearance-ul creatinei constituie 60-40 ml / min,
și cu 3/4 dacă acesta constituie 40-20 ml / min.

Piritinolul se dozează individual în dependență de gravitatea maladiei și reacția pacientului la tratament. Doza
medie pentru adulți 200 mg 3 ori / zi (2 drajeuri sau 10 ml sirop - 2 linguri) 3 ori / zi) și 50-200 mg / zi la copii
(conform vârstei) cel puțin timp de 6-7 săptămâni (efectul evoluează lent după circa 2-4 sau chiar 12 săptămâni).
45
 În tratamentul complex al ictusului cerebral se indică câte 200 mg 2 ori / zi sau 100 mg 3 ori / zi. În dereglările
intermitente se indică după 1-2 zile, iar în ictusul ischemic după 7-10 zile. În insuficiența cerebrovasculară cronică se
indică câte 100 mg 3 ori / zi timp de 1-2 luni.

În poliartrita reumatoidă ,oral câte 600 mg / zi timp îndelungat.

În unele situații poate fi administrat prin perfuzie intravenoasă 200-400 mg (uneori până la 1 g).

În caz de tulburări de somn sau excitație la copii nu se recomanda administrarea pe seară. Se ingerează piritinolul în
timpul sau după masă cu lichid suficient.

Pentru adulți sunt recomandate doze de acid gama-aminobutiric de 0.5-1.25 g 3 ori / zi (1.5-3.75 g / 24 ore). În
cinetoze cu scop curativ se indică câte 0,5 g 3 ori / zi, iar pentru profilaxie câte 500 mg 3 ori / zi 3 zile până la
călătorie și în aceleași doze nemijlocit înainte.

În stările grave pregătite se întroduce prin perfuzie i / v câte 20 ml soluție 5% in 500 ml ser fiziologic câte 25-35
picături pe minut. Intravenos în jet se poate administra de 2 ori / zi in decurs de 3-4 zile.

Dozele pentru copii depind de vârstă: 1-3 ani 1-2 g / zi; 4-6 ani 2-3 g / zi; pests 7 ani 3 g / zi repartizate în 3 prize.
Durata tratamentului este de la 2-3 săptămâni la 6 luni. În cinetoză la copiii se indică cu scop curativ 250 mg 3ori / zi
timp de 3-4 zile. Preparatul se injerează după masă.

La adulți sunt recomandate doze de 4-6 g / zi calciu homopantotenat. La copii cu 15-30 min înainte de masă câte
250-500 mg 4-6 ori pe zi timp de 3 luni- repetat după 3-6 luni. În cazul epilepsiei în aceleași doze 3-4 ori / zi timp mai
îndelungat.

Meclofenoxatul la adulți se indică oral câte 0,5 g dimineața și la prânz pe o durată de 4-8 săptămâni. În situații acute
în anesteziologie se administrează i / v lent câte 1-3 g / zi.

Contraindicațiile și precauțiile. Nootropele sunt contraindicate sau mai frecvent folosite cu precauție în:

- graviditate,
- lactație;
- sensibilizează la preparat;
- afecțiuni renale și / sau hepatice grave;
- dereglări ale hemopoezei;
- maladii sistemice ale tesutului conjunctiv;
- miastenia gravis;
- dermatoze severe;
- psihoze endogene cu neliniște și agitații.

Reacții adverse.

- nervozitate,
- excitație,
- iritabilitate,
- neliniște;
- tulburări de sonm (insomniii sau somnolență).;
- tremur;
- dereglări gastrointestinal e(greață, vomă, constipație sau diaree) și ale ficatului (majorarea tranzitorie a
transaminazelor);

46
 - reacții alergice cutanate și pe mucoase;
- dereglări ale hemopoezei (leucopenia, eozinofilie, trombocitopenia).

Farmacocinetica.

Preparatele se absorb rapid și bine din tubul digestiv, având o biodisponibilitate înaltă (pests 70-90%). Penetrează
bine bariera hematoencefalică (cu excepția acidului gama-aminobutiric). Manifestă afinitate mare față de creier
(substanța cenușie) cu o prezență mai durabilă decât în ser. Putin sau practic nu se cuplează cu proteinele.
Realizează o concentrație maximă la aproximativ o oră după administrare orală.

Piracetamul prezintă o absorbție rapidă indiferent de modul de administrare cu o concentrație maximă în ser peste
o oră. Preparatul practic nu se cuplează cu proteinele și se distribuie uniform în organism cu concetrații mai mari în
creier, cu tropism specific față de creier (indeosebi scoarță, hipocamp, nucleul caudat, cerebel) atingând
concentrația 2-3 ore la administrare. Concentrații înalte creeazaa și în miocard, ficat, rinichi, plămâni. Are un Vd-
0,64 / kg. Piracetamul nu se metabolizează și circa 90% se elimină neschimbat prin urină și doar 1-2% se determină în
scaun. Cl renal 86 ml / min. TO, 5 în ser - 4,5 ore, în creier 7,5 ore, eliminare deplină în 30 ore. T0,5 este mai mare în
creier decât în sânge.

Piritinolul, se absoarbe rapid din tubul digestiv cu o biodisponibilitate de 76-93%. Concentrația în ser este maximă
peste 30-60 min. Preparatul se cuplează 20-40% cu proteinele plasmatice, penetrează bariera hematoencefalică,
placenta, iar în lapte se determină în cantități neînsemnate. Piritinolul se metabolizează rapid cu formarea de
metaboliți activi care se acumulează preponderent în substanța cenușie. Se elimină preponderent prin urină sub
formă de metaboliți și 5% prin scaun. T0,5-2,5 ore, cu o eliminare timp de 24 ore circa a 74% din doză.

Acidul gama-aminobutiric se absoarbe din tubul digestiv cu o concentrație maximă în plasmă peste 30-60 min. Prin
bariera hematoencefalică penetrează doar 2% din doză și se cuplează selectiv în sectoarele afectate de procesul
patologic. Preparatul se supune metabolizării cu formarea de acid succinic, care este folosit în ciclul Krebs cu
eliminarea unei cantități considerabile de energie.

Acidul nicotino-gama-aminobutiric se absoarbe din tubul digestiv indiferent de administrare hranei. La injectarea
subcutană peste 30 min se depistează în creier. Penetrează bariera hematoencefalică cu o corelație directă dintre
concentrația în ser și creier. Preparatul practic nu se metabolizează în acidul gama-aminobutiric inclusiv și în SNC și
se elimină sub formă neschimbată prin urină.

9. Particularităţile administrării medicamentelor cu acţiune asupra SNC în timpul sarcinii şi alăptării, precum şi
principiile farmacocinetice, farmacodinamice şi farmacogenetice în individualizarea şi optimizarea administrării
medicamentelor grupelor date la copii şi vârstnici.

47