Introducere

Organizarea este funcția managementului care se concentrează pe

alocarea şi aranjarea, ajustarea resurselor umane şi non-umane astfel ca
planurile să fie realizate în conditii optime şi de succes deplin.
Resursele sunt considerate intrãri în proces, iar obiectivele ieşiri, succesul
unei bune conduceri (management) fiind dat de raportul dintre ieşiri şi intrãri,
care indicã productivitatea organizaţiei.
Derularea unei afaceri necesită atât resurse financiare și materiale, cât
și resurse umane, acestea fiind de o importanță esențială pentru succesul
afacerii. Determinarea necesarului de resurse este foarte importantă, aceasta
regăsindu-se în planul de afaceri. De exemplu, determinarea cât mai realistă a
sumei necesare evită blocarea afacerii din cauza lipsei de resurse sau cheltuielile
inutile antrenate de resurse neutilizate.

Ce resurse sunt necesare?

- Resursele umane
- Resursele financiare
- Resursele materiale
- Neofacturii de producție
- Timpul și managementul timpului

De unde le obtinem?

- Accesare fonduri structurale;

- Subcontractare de la instituțiile publice;
- Accesare fonduri private;
- Resurse proprii, entității juridice pentru proiecte interne de eficientizare.

Resursele umane

„Resursele umane reprezintă organizaţia; oamenii reprezintă o resursă

comună şi totodată, o resursă cheie, o resursă vitală, de azi şi de mâine, a
tuturor organizaţiilor, care asigură supravieţuirea, dezvoltarea şi succesul
competiţional al acestora”
În centrul tuturor afacerilor stă omul. Toate celelalte resurse, terenuri,
clădiri, mecanisme, utilaje, autovehicule sau bani sunt doar de importanță
secundară. Fără oameni nu se pot face afaceri. Afacerile nu au alt scop decât să
servească nevoile oamenilor.
Desigur, oamenii au roluri diferite în cadrul unei afaceri și au multe
legături cu alte afaceri. Oamenii sunt angajații unei afaceri. Uneori ei sunt
managerii acesteia, alteori sunt furnizori, clienți, creditori, debitori și deseori
sunt acționari ai unei inițiative. În mod frecvent ei pot avea toate aceste atribute
la un loc.
Importanța ființei umane este în conducerea cu succes a unei afaceri este
cea care face din “ Managementul Resurselor Umane” competența esențială
pentru toți managerii. Această responsabilitate nu este numai de a da slujbe
oamenilor, de a-i îndruma cum să lucreze și de a le înregistra performanțele,
deși, managerii trebuie să facă acest lucru. Pe lângă toate acestea, este o
investiție : a da oamenilor putere, pentru ca ei să acționeze eficient și înseamnă
să exploatezi cunoștințele individuale, talentele, imaginația și creativitatea
pentru binele comun.

1.1 Consideraţii privind resursele umane şi rolul lor în succesul

organizaţiilor

În contextul societăţii actuale româneşti, al unei economii în dezvoltare,

marea majoritate a managerilor şi întreprinzătorilor motivează eşecul în afaceri
în principal prin gestionarea improprie a resurselor financiare ale organizaţiei.
Puţini sunt cei care realizează că eşecul s-ar putea datora şi utilizării defectuoase
a resurselor umane, motivării neadecvate a acestora sau necorelării sistemului
de recompense cu performanţele obţinute pe seama angajaţilor. În legătură cu
această problemă, Nasbitt şi Aburdene menţionau că „în noua societate
informaţională, capitalul uman a înlocuit capitalul financiar, ca resursă
strategică”.
În condiţiile unei societăţi în permanentă schimbare, în condiţiile actuale
în care tehnologiile se modifică extraordinar de repede, lipsa de investiţii în
resursele umane duce mai devreme sau mai târziu la moartea organizaţiei.

1.2 Rolul şi caracteristicile resurselor umane în succesul întreprinderilor

 Rolul factorului uman în realizarea progresului începe să fie din ce în ce
mai bine cunoscut. Resursele umane sunt cele care influenţează hotărâtor
rezultatul economic. Din acest motiv, toate disciplinele care doresc să
investigheze progresul economic acordă un spaţiu, mai larg sau mai restrâns
factorului uman şi contribuţiei acestora la obţinerea rezultatelor.
Cu toate că oamenii sunt „măsura tuturor lucrurilor”, nu tot timpul în
cadrul firmelor importanţa lor este apreciată la reala valoare. Cauzele sunt
diverse: de la o subestimare a motivării, la teama că angajaţii, prin realizarea
propriei lor importanţe vor cere drepturi salariale sporite.
Rolul resurselor umane este clar şi în ceea ce priveşte implicarea lor în
creşterea eficienţei: „oamenii sunt resursele active ale organizaţiei, deoarece
potenţialul lor, experienţa şi pasiunea oamenilor, iniţiativele şi dezvoltarea lor
contribuie activ la creşterea eficienţei şi eficacităţii organizaţionale”, posedând
capacitatea de a amplifica considerabil efectul utilizării celorlalte resurse.

1.3 Caracteristici ale resurselor umane

Dintre caracteristicile resurselor umane unele pot fi considerate factori

favorabili, potenţatori ai progresului (+) în timp ce altele pot fi considerate ca
factori ce pot încetini progresul organizaţiei (-):

(+) potenţialul de creştere şi dezvoltare al resurselor umane este

remarcabil;
(+) au capacitatea de a amplifica considerabil efectul utilizării celorlalte
resurse;
(+) spre deosebire de resursele materiale care se confruntă periodic cu
uzura morală, resursele umane se pot adapta continuu la schimbările din mediul
actual revoluţionar din punct de vedere al evoluţiei informaţiei şi tehnicii;
(+) starea (vârsta, gradul de cultură etc.) acestora influenţează, sau ar
trebui să influenţeze politicile de resurse umane (principiul respectării
individualităţii personalului);
(+) buna utilizare a resurselor umane poate contribui la atenuarea unor
deficienţe cauzate de slaba sau ineficienta utilizare a altor resurse;

(-) sunt influenţate de mentalităţi, obiceiuri, de comportamentul altor

persoane;
(-) sunt adeseori refractare la schimbare;
 (-) dificil de gestionat – dacă mijloacele materiale şi financiare sunt
relativ uşor de gestionat, resursele umane pot avea reacţii imprevizibile;
(-) deciziile în domeniul resurselor umane sunt cel mai dificil de luat
deoarece afectează structuri sociale şi modul de viaţă al individului; în ciuda
faptului că denumirea de resurse umane permite o anume detaşare, cel care este
afectat este omul, individul.

Aspecte privind evoluţia forţei de muncă

Perioada - se impune din ce în ce mai mult folosirea capacităţilor intelectuale

modernă ale individului;
- calităţi preţuite sunt creativitatea, inteligenţa;
- acestea sunt din ce în ce mai bine plătite decât forţa de muncă
brută;
- individul are dublu statut de producător şi de beneficiar.

- schimbări impuse de industrializare şi de revoluţia industrială;

Începutul
orânduirii - se foloseşte plata salarială ca expresie bănească a muncii depuse;
capitaliste - forţa de muncă brută este şi în această perioadă majoritară;
- relaţiile dintre posesorii forţei de muncă şi beneficiarii acesteia
erau slab reglementate şi permiteau folosirea abuzivă a forţei de
muncă cu o plată care nu oglindea adevărata valoare a muncii
depuse.

- era exploatată forţa de muncă brută;

- aceasta era prestată şi contraprestată pentru achiziţionarea de
Orânduirea bunuri necesare traiului de zi cu zi;
- relaţiile dintre posesorii forţei de muncă şi beneficiarii acesteia
feudală
erau relaţii de vasalitate şi de dominaţie.

Resursele materiale

2.1 Aprovizionarea tehnico-materială - componentă a funcţiunii comerciale

 Funcţiunea comercială, la nivelul firmei, are ca obiect conectarea acesteia
pe planul asigurării resurselor materiale şi a vânzărilor. În mod practic, ea
grupează activităţi din domeniul aprovizionării materiale şi din cel al desfacerii
(vânzării).
în domeniul aprovizionării materiale, firma îşi stabileşte necesarul de
materii prime, materiale, combustibili, energie etc. din ţară şi din import, cu
termene de livrare, şi stabileşte stocurile de producţie, încheie contracte
economice cu diverşi furnizori, efectuează recepţia bunurilor aprovizionate şi
depozitarea acestora.
în domeniul desfacerii (vânzării), firma încheie contracte cu diverşi
beneficiari pentru produsele din domeniul său de activitate, urmăreşte şi
livrează mărfurile la termenele stabilite, prospectează piaţa şi negociază
vânzarea produselor sale. Derularea normală a proceselor de aprovizionare şi
desfacere presupune funcţionarea în cadrul structurii organizatorice a firmei a
unor compartimente specializate.

2.2 Organizarea activităţii de aprovizionare cu resurse materiale

Aprovizionarea cu resurse materiale este prima fază a circuitului

economic la nivelul unei firme

Gestiunea aprovizionării asigură, de regulă, echilibrul între disponibilul

de resurse materiale ce trebuie asigurat şi necesităţile de consum de materiale
ale firmei.

Obiectivul principal al aprovizionării constă în asigurarea completă şi

complexă a întreprinderii cu resurse materiale, corespunzătoare calitativ, la
locul şi termenele solicitate, cu cost minim. Cele cinci elemente-cheie în
aprovizionarea unei firme sunt:

 calitate,
 cantitate,
  preţ,
 timp,
 furnizori.

Aprovizionarea - ca o componentă a funcţiunii comerciale - prezintă o

importanţă deosebită pentru firmele care achiziţionează articole cu pondere
mare în costul produselor fabricate; când preţurile de pe piaţă au fluctuaţii
importante; când sunt necesare materiale în cantitate mare; când calitatea
resurselor materiale achiziţionate influenţează într-o măsură apreciabilă
costul producţiei.
Organizarea conducerii activităţii de aprovizionare presupune mai multe
momente:
a)Formularea scopului şi a funcţiilor compartimentului de
aprovizionare. În acest sens, agenţii de aprovizionare participă la:
 formularea politicii firmei în domeniul aprovizionării;
 investigarea pentru descoperirea unor materiale noi, care pot contribui
la reducerea costului, la îmbunătăţirea calităţii produselor fabricate.

b) Elaborarea politicii de aprovizionare practicate de firmă în ceea ce priveşte

cantitatea de aprovizionat, preţurile, modul de alegere a furnizorilor şi a
formelor de aprovizionare, care pot fi de tipul:
 aprovizionare, pe măsura apariţiei nevoilor de consum;
 aprovizionarea pe o perioadă determinată;
 aprovizionarea anticipată, în funcţie de conjunctura pieţei;
 aprovizionarea frecventă cu cantităţi mici (în perioadele de mare instabilitate
a preţurilor);
 aprovizionarea speculativă;
 aprovizionarea cu materii prime (ex.: petrol, cupru, cositor, bumbac,
cafea, zahăr etc.) pentru care există burse de mărfuri;

c) Organizarea propriu-zisă a compartimentului de aprovizionare, stabilirea

statutului acestuia, respectiv a poziţiei ocupate de acesta în structura
organizatorică a firmei;
d) Stabilirea formelor şi metodelor concrete pentru întocmirea
documentaţiei specifice, a metodelor de achiziţionare a materialelor necesare
producţiei, a metodelor de alegere a furnizorilor, de lansare a comenzilor, de
urmărire a livrărilor şi de evidenţă a acestora.

Organizarea aprovizionării tehnico-materiale trebuie astfel condusă,

încât să contribuie la:
 asigurarea completă, complexă şi la timp a firmei cu resursele materiale
necesare;
 asigurarea condiţiilor optime de depozitare a resurselor materiale;
 alimentarea raţională a unităţilor consumatoare cu resursele materiale
necesare;
 utilizarea raţională a resurselor materiale, astfel încât să se respecte normele
de consum stabilite şi stocurile de producţie determinate.

În practică, pentru îndeplinirea acestor cerinţe ce stau în faţa comparti-

mentului de aprovizionare (programarea aprovizionării, aprovizionarea
propriu- zisă şi depozitarea resurselor materiale), conducerea firmei poate
adopta organizarea aprovizionării tehnico-materiale după unul dintre
următoarele sisteme:
1. sistemul funcţional;
2. sistemul de organizare pe grupe de materiale;
3. sistemul de organizare în funcţie de destinaţia de consum a resurselor ma-
teriale;
4. sistemul mixt de organizare a compartimentului de aprovizionare.

2.3Rolul strategic al managementului asigurării cu resurse materiale în

condiţii de criză
 În condiţii de criză , managementul asigurării cu resurse materiale trebuie să
prezinte o importanţă strategică esenţială. Rolul şi contribuţia procesului de
asigurare materială a crescut tot mai mult, creşterea importanţei şi recunoaşterii
acestuia putându-se explica prin mai multe motive. Astfel, putem enumera:

- ponderea mare pe care resursele materiale o deţin din costul de producţie ( 30-
70%)

- creşterea importantă a cheltuielilor externe ca urmare a specializării accentuate

- interesul tot mai mare faţă de găsirea unor furnizori externi

- concentrarea atenţiei asupra lanţului de aprovizionare şi deci asupra procesului

de asigurare cu resurse materiale datorită emergenţei unor idei noi privind
calitatea şi eliminarea risipei

- exemplul bunelor practici dat de organizaţiile lider care, în ultima perioadă se

caracterizează printr-o abordare strategică a procesului de asigurare materială

- necesitatea creşterii flexibilităţii şi receptivităţii organizaţiilor care pot

răspunde acestei cerinţe doar dacă şi furnizorii lor prezintă aceleaşi caracteristici

- delimitarea mai clară a aportului procesului de asigurare materială prin

utilizarea tehnologiilor informaţionale foarte avansate.