MOTRICITATEA UMANA-ASPECTE ONTOGENETICE

Perspesctivele de studiu ale pattern-urilor de miscare de-a lungul vietii,faciliteaza

raspunsuri la intrebari de tipul:
 Exista o perioada optima la care se atinge un maximum al potentialului
motric?
 La ce varsta incepe declinul capacitatii motrice a subiectului?
 Care sunt reperele normalitatii,in ceea ce priveste insusirea deprinderilor
motrice de baza?
 Care sunt factorii care influenteaza dezvoltarea motrica?
 Etc.

In mod traditional,dezvoltarea motrica este privita ca un proces de invatare

progresiva a deprinderilor motrice in timpul primelor etape ale vietii,in copilarie si
adolescenta.Din aceasta perspectiva,specialistul procedeaza la testarea copiilor la
diferite varste,monitorizand evolutia acestora.
“Cresterea”,”dezvoltarea”,”maturizarea” si “imbatranirea” desemneaza procese
complementare sau succesive care afecteaza unitatile biologice in sensul adaugarii
cantitative,specializarii si organizarii functionale,schimbari calitative a compozitiei
biochimice si respectiv,a degenerarii lente.

Invatarea si utilizarea deprinderilor motrice reprezinta o incercare la care suntem

supusi pe parcursul vietii.Acest proces incepe timpuriu cu realizarea controlului
posturii corporale si a deprinderilor de apucare-prindere,pentru ca aceasta sa
constituie cu achizitia deprinderilor de deplasare si manipulare.
In timpul copilariei deprinderile de baza sunt consolidate si combinate in secventele
de miscare ce vor conduce la formarea deprinderilor complexe.

Perspectivele teoretice ale abordarii dezvoltarii motrice

Indiferent de perspectiva din care este privita motricitatea,determinarile

biologica si psihosociala sunt complementare in intelegerea globala a acesteia.
Perspectiva behaviorista (1900)- evidentiaza individul ca tip reactiv,cuplul
stimul-raspuns stand la baza dezvoltarii sale motrice.
Perspectiva maturizarii (1930)- sustine ideea ca ontogeneza reflecta filogeneza,in
sensul ca evolutia speciei umane a determinat secventele ordonate,invariabile ale
dezvoltarii individului.
Perspectiva descripto-normativa-domina in anii 1945-1970 studiul dezvoltarii
motrice.Testele standardizate si normele corespunzatoare devin o preocupare
importanta a specialistilor care califica comportamentul motric al copiilor in special
dupa rezultatele obtinute la testele de motricitate.
 Perspectiva cognitiva (1952)- contrasteaza cu teoria behaviorista statuand
interventia activa a individului care reformuleaza si reorganizeaza informatia
provenita din exterior.In lumina acestei teorii,procesul dezvoltarii motrice cuprinde:
cresterea biologica,experienta personala,transfer de informatie si de atitudini de la
adulti(parinti) si tendinta de cautare a echilibrului cu mediul si cu sine insusi.

Perspectiva procesarii informatiei (1970)- recunoaste importanta proceselor

perceptive si de cunoastere,bazate pe schema de functionare cibernetica.Ea a fost
influentata atat de behaviorism cat si de descriptivism.
Perspectiva ecologista- proprie anilor 1980-1990 reuneste doua aspecte
distincte:
a) teoria sistemelor dinamice sugereaza ca organizarea sistemelor fizice si
chimice ale organismului are efecte restrictive asupra comportamentului
motric,impunandu-I anumite limitari.Posibilitatile de miscare sunt restranse la un set
convenabil,realizat in mod coordonat de catre efectori,fara comenzile extensive si
detaliate ale sistemului nervos central care ar fi necesare daca motricitatea ar fi
nelimitata.
b) perspectiva perceptie-actiune subliniaza necesitatea studiului paralel al
sistemelor perceptiv si motor.In aceasta acceptie,mediul extern favorizeaza sau
determina in mod necesar un anumit tip de miscare.De asemenea,miscarea exterioara
a individului este perceputa direct de sistemul nervos printr-o permanenta orientare a
ochilor,capului sau corpului in intregime.

Caracteristicile motricitatii la diferite etape de varsta

Motricitatea copiilor sugari

Primul an de viata reprezinta o perioada de schimbari rapide in dezvoltarea

motrica.Dezvoltarea morfologica si functionala caracteristica influenteaza nemijlocit
si activitatea motrica.Avand in vedere slaba dezvoltare a sisteemului nervos si
capacitatea senzoriala redusa, o mare parte din reactiile noului nascut au caracter
reflex,miscarile sunt grosiere;un stimul extern antreneaza raspunsul nediferential al
tuturor celor patru membre.
Primele 24 de luni sunt critice pentru maturizarea sistemului neuromuscular si
pentru insusirea deprinderilor de baza in controlul postural,a mersului si a
deprinderilor de apucare-prindere.
Actiunile motrice ale noului nascut se caracterizeaza printr-un consum mare de
energie ceea ce duce la aparitia timpurie a oboselii.
Dintre calitatile care se dezvolta cel mai complet in ontogeneza
timpurie,mentionam echilibrul,acesta fiind in relatie cu activitatea tonica posturala.
Echilibrul este dificil de evaluat atat in formula sa statica,cat si in cea
dinamica,neexistand probe sau teste consacrate si precise pentru etapa de varsta la
care ne referim.
Progresele in structura miscarilor sunt observabile spre sfarsitul primului
an,astfel miscarile apar evidente datorita intentiilor copilului de a de deplasa.
 Motricitatea in prima copilarie-perioada anteprescolara (1-3 ani)

Aceasta etapa este marcata in continuare de o dezvoltare biomotrica

evidenta,o dezvoltare activa a emisferelor cerebrale,fapt ce favorizeaza procesele de
invatare,adaptare si reltiva emancipare.
Se remarca o dezvoltare motrica accentuata,favorizata de un climat psiho-
social si motor optim in care trebuintele copilului sunt satisfacute inclusiv nevoia de
miscare.
Deprinderea motrica de baza care marcheaza debutul acestei etape a
ontogenezei este mersul.
Pana la 2 ani sincronizarea temporala a grupelor musculare nu este corecta,inii
muschi se contracta inutil,functionand astfel ineficient.
Intre 2 si 3 ani diminueaza contractiile in paralel cu imbunatatirea
echilibrului,cu sincronizarea musculara si cuu miscarile bratelor.

La 1 an-mersul initial
• La 2 si 3 ani-mersul optimal;
• Dupa 7 ani-mersul adult.

ALERGAREA-reprezinta o alta deprindere motrica ce capata p pondere din ce

in ce mai mare in repertoriul motric al copilului.Diferenta din punct de vedere tehnic
intre mers si alergare,o reprezinta faza de saltare fara sprijin pe sol a membrelor
inferioare,ceea ce solicita un plus de forta si de echilibru.
In paralel cu viteza creste si amplitudinea fuelului,miscarea bratelor este mai
coordonata,piciorul de sprijin se extinde complet iar oscilatiile laterale ale corpului
incep sa diminueze.
In ceea ce priveste aruncarea ca deprindere aceasta se supune aceleiasi
dezvoltari ierarhice,caracteristica de innceput reprezentand-o limitarea miscarii din
articulatia cotului.Aceasta deprindere necesita coordonarea numeroaselor articulatii,a
gradelor lor de libertate,evolutia sa constand tocmai in cresterea numerica a acestor
grade si a relatiei acesteia cu activitatea posturala si cu miscarile preparatorii ale
aruncarii.Se trece astfel de la o actiune mono-articulara la o actiune bi- si
pluriarticulara,in care segmentele diferite participa la miscare.
Odata cu insusirea alergarii copilul isi dezvolta si structurile sariturii.Dupa
varsta de 1 an si jumatate apar primele faze de saltare,succesiuni de impulsuri pe doua
picioare,in care acestea nu lucreaza la unison si bratele raman statice.
Se remarca dificultati in realizarea sariturii,cum ar fi:
• Incapacitatea de a impinge simultan in ambele picioare;
• Torsiune laterala a corpului la desprindere;
• Imobilizarea unui brat
• Inclinarea exagerata a trunchiului;
• Aterizarea rigida.

Lovirea cu piciorul a mingii este o alta actiune motrica ce se realizeaza la

inceput din stand si mai tarziu din deplasare,dupa varsta de 2 ani copilul poate lovi cu
piciorul cu urmatoarele rezerve:
• Miscarea limitata a piciorului;
• Pozitie rectilinie a trunchiului;
• Amplitudine limitata a miscarii;
 • Lipsa de forta in lovitura.
Dupa aceasta succinta enumerare a principalelor actiuni,deprinderi motrice pe
care antreprescolarul si le insuseste se cuvine sa remarcam rolul jocului,in aceasta
perioada sub semnul caruia sta intreaga activitate a copilului.Astel se explica
spontaneitatea,bucuria,satisfactia miscarilor carora copilul le ofera o anumita
simbolistica..
Jocul de manipulare,jocul cu adultul sau cu persoanele imaginare ocupa circa 90% din
timp avand un continut actional simplu si repetitiv.

Motricitatea in a doua copilarie- perioada prescolara( 3-6 ani )

Aceasta perioada este numita si “varsta de aur a copilariei” in care

comportamentul se diversifica,urmare a intregrarii in mediul gradinitei,a solicitarilor
cognitive,comunicationale si nu in ultimul rand motrice carora copilul le face fata.
Spre sfarsitul perioadei prescolare si inceputul celei scolare (5-7 ani),apar o serie
de modificari morfologice in care proportia extremitati-trunchi se schimba in favoarea
celor dintai.Imbunatatirea comunicarii verbale alaturi de exprimarea de relatii
interpersonale favorizate si de abilitatile motrice.
Alergarea se caracterizeaza printr-o faza de propulsie care se imbunatateste si
prin diminuarea fortelor de franare.De asemenea ,faza de amortizare capata
importanta iar oscilatiile verticale si laterale scad in amplitudine.
Aruncarea cu un brat de deasupra umarului capata amplitudine.Aceasta este
insotita de o rotatie a centurii scapulare in plan orizontal.Pozitia corpului este in
continuare statica,dar miscarea devine biarticulara;la 5-6 ani,forta aruncarii creste prin
actiunea trunchiului care innsoteste miscarea si care se finalizeaza printr-o flexie la
nivelul bazinului.
In ceea ce priveste saritura copiii isi amelioreaza sariturile de tip “stangul-dreptul-
dreptul-stangul” si galopul.In debutul invatarii sariturii in lungime profesorul
plaseaza un obstacol nu foarte inalt care sa stimuleze desprinderea pe verticala.Cu
toate acestea ,copilul manifesta o incapacitate de a impinge in membrul inferior si
deci o slaba desprindere in inaltime.Bratele nu lucreaza eficace,franand zborul.
Lovirea mingii cu piciorul de catre prescolari conduce la o proiectie a balonului
de la 3 m,la 5 ani pana la 6 m,la 6 ani,caracteristicile acestei deprinderi sunt:
• Miscarea pregatitoare a piciorului are loc la niveluul genunchiului;
• Elanul poate consta in unul sau doi pasi;
• Piciorul care loveste ramane flectat in timpul miscarii active.

La aceasta varsta,activitatea sportiva este practicata doar sub forma de joc,ca

divertisment,contribuind la dezvoltarea motricitatii in ansamblu,prin sarcini de tip
nedefinit,cu caracter general.
 Programul genetic al dezvoltarii si maturizarii

Toate lucrarile de specialitate incep capitolul dezvoltarii fiintei umane prin

a mentiona cei trei factori responsabili de dezvoltarea ei : ereditatea, mediul si
educatia.
Omul se naste cu caracteristicile speciei, inscrise in programele sale
genetice, in ceea ce se numeste ,,homeorhesis’’ si care explica de ce functii
motrice sau psihice (mersul, vorbirea, de exemplu) incep sa se exprime intr-un
anumit interval de timp, egal ca medie pentru toti copii normali.
Din studiul descrierilor stadiilor dezvoltarii motrice si psihice se poate
observa caracterul ,,determinist genetic’’ al unor elemente. Ele sunt putin
afectate de influentele educationale sau ambientale. Acest fenomen este valabil
in primii ani ai copilariei, maturizarea diferitelor functii reducand ponderea
unor mecanisme genetice. Vor ramane insa cu rol deosebit de
important programele genetice ale conducerii si controlului miscarilor, ca si cele
ale unor functii cognitive, afective si conative, precum si cele care regizeaza
manifestarile aptitudinale sau temperamentale ale indivizilor.
Cand se analizeaza dezvoltarea ontogenetica, este important sa ne indreptam
atentia asupra a doi factori : secventialitatea si unicitatea. Copiii se dezvolta intr-
o maniera previzibila, conform secventelor tipice de dezvoltare. Un stadiu de
dezvoltare, conduce la atingerea altuia.

Un copil adopta pozitia asezat inainte de a sta in picioare si sta in

picioare inainte de a merge. Deprinderile motorii grosiere ( mersul si
alergarea, de exemplu) se formeaza inaintea celor fine (cum ar fi
scrisul).

Schema urmatoarea prezinta, intr-o maniera sugestiva, relatia dintre invatare si

dezvoltare in procesul insusirii mersului.
Al doilea factor important de care trebuie sa se tina seama este unicitatea. Fiecare
individ are propriul sau ritm de dezvoltare. La unii copii, anumite comportamente
( cum ar fi mentinerea independenta a pozitiei asezat) apar mai devreme, la altii mai
tarziu. Manifestarea acestor conduite, intre anumite limite, este considerata a fi
normala. Tocmai de aceea, atunci cand se evalueaza un copil, trebuie utilizata si cea
mai potrivita harta de dezvoltare. In plus, trebuie sa se accepte faptul ca si rata de
dezvoltare a unui copil (ritmul de progres) este unica.
 Evolutia motrica a copilului

Mersul cu ajutor
Sta in picioare fara ajutor
Se agata pentru a se ridica in picioare
Sta in picioare cu ajutor
Adopta pozitia asezat fara ajutor
Se taraste; isi dezvolta forta musculaturii bratelor si picioarelor
Adopta pozitia asezat cu ajutor
Se rostogoleste
Sustinerea capului; dezvoltarea fortei cefei si musculaturii superioare a spatelui
Depasirea reflexului de flexie specific pozitiei fetale

Adoptarea pozitiei asezat este prezentata in literatura de specialitate ca fiind

valabila pentru 4-6 luni, cu sprijin, si 6-8 luini, fara sprijin. Intr-o maniera
asemanatoare, mersul apare cel mai devreme la 8-9 luni,dar in majoritatea
cazurilor, la 12-15 luni.

Deprinderile si priceperile de miscare

Deprinderile de miscare sunt definite ca acte motrice ajunse prin exersarea la un

inalt grad de stabilitate, precizie si eficienta. Ele se formeaza in practica vietii si in
procesul de instruire special organizat. In prectica vietii, mai ales la copii, se formeaza
deprinderile motrice prin repetarea unor sctiuni de miscare ca : mersul, alergare,
aruncarea, saritura etc. In cadrul procesului de instruire el se perfectioneaza si se
formeaza alte noi, de o mare varietate, specifice indeplinirii sarcinilor educatiei fizice
sau practicarii unor discipline sau ramuri de sport.