UNIVERSITATEA DE VEST ”VASILE GOLDIȘ” din ARAD

MASTER ȘTIINȚE JURIDICE

Instituţii de drept penal şi procesual penal

REFERAT

Drept Penal European

”Izvoarele Dreptului Penal European”

MASTERAND:

COORDONATOR:
Lector universitar doctor Pavel PALCU

A R A D

2 0 1 0
 Izvoarele Dreptului Penal European

Dreptul european sau comunitar constituie un ansamblu de norme juridice ierarhizate

care guvernează raporturile stabilite de către Comunitățile europene cu diferitele categorii de
subiecte de drept: statele membre, statele nemembre ale Comunităilor europene, alte organizații
internaționale, persoane fizice și juritice care nu aparțin statelor membre ale Comunităților
europene.

Dreptul comunitar reprezintă o ordine juridică nouă, autonomă faţă de ordinea juridică
internaţională, şi totodată integrată în sistemul juridic al statelor membre.1

Această nouă ordine juridică este guvernată de două principii de bază:

- integrarea directă a ordinii juridice comunitare în ordinea juridică internă a statelor

membre ale Comunităţilor europene;

- aplicabilitatea prioritară a dreptului comunitar în dreptul intern al statelor membre.

Se disting două categorii de izvoare ale dreptului european: izvoare primare şi izvoare
secundare. O altă distincţie se referă la izvoare interne (tratatele constitutive, principiile
generale ale dreptului, legislaţia secundară) şi la izvoare externe (acordurile internaţionale).

Pe lângă aceste două categorii de izvoare se poate vorbi despre izvoarele nescrise,
precum principiile generale de drept sau jurisprudenţa Curţii ori izvoare care îşi au originea în
afara ordinii juridice europene, ca dreptul izvorât din relaţiile externe ale Comunităţilor sau
dreptul complementar aparut prin acte convenţionale încheiate de către statele membre pentru
aplicarea tratatelor.

Izvoarele primare cuprind actele juridice fundamentale ale dreptului comunitar:

 Tratatele de instituire a celor trei Comunităţi europene;

 Tratatele de modificare a tratatelor de instituire a Comunităţilor europene;

1
D.C. Dragoş – „Uniunea Europeana. Instituţii .Mecanisme”, Ediţia 2, Editura All Beck, Bucureşti, 2005
2
  Cele două tratate bugetare;
 Deciziile şi tratatele de aderare;
 Deciziile privind resursele proprii ale Comunităţilor.
Tratatele constitutive au cea mai mare forţă juridică, acestora subordonându-li-se toate
celelalte izvoare ale dreptului comunitar.

Cea de-a doua categorie – izvoarele secundare – cuprinde, în mod obişnuit, actele
adoptate de instituţiile comunitare în scopul aplicării prevederilor Tratatului: regulamente,
directive, decizii. Ele au un caracter juridic obligatoriu, nu sunt simple rezoluţii sau recomandări
care sunt folosite de regulă în dreptul internaţional.

Izvoarele nescrise ale dreptului comunitar sunt principiile generale de drept şi

jurisprudenţa. „Prioritatea”, „supremaţia” sau „superioritatea” dreptului comunitar implică
două aspecte:

a) prin legi (sau alte acte normative, evident) naţionale posterioare, nu

pot fi modificate sau abrogate dispoziţii normative comunitare, orice astfel de lege fiind nulă și
inaplicabilă;

b) normele comunitare posterioare pot modifica sau face inaplicabile norme juridice
naţionale. Administraţia și judecătorii naţionali vor asigura corelarea necesară și vor lăsa
inaplicabile, dacă este cazul, normele interne contrare dreptului comunitar, fără a aştepta
intervenţia legiuitorului naţional de abrogare a acestora.2

Sursele (izvoarele) dreptului

Prezentare generală
Prin sursă a dreptului comunitar european înţelegem forma juridică de transpunere a
normelor juridice, a regulilor ce guvernează conduita subiecţilor de drept ce participă la
raporturile juridice comunitare. Regimul izvoarelor (enumerarea și ierarhia acestora) rezultă nu
numai din Tratatele institutive, ci și din practica instituţiilor și a statelor membre, precum și din
sistematizarea realizată de chiar Curtea de justiţie a Comunităților europene. „Nucleul central” și
cantitativ preponderent este reprezentat prin ceea ce poartă denumirea de drept comunitar în sens
restrâns; este vorba despre Tratatele institutive, ca izvoare primare, precum și de regulile
conţinute în actele luate de către instituţiile comunitare pentru aplicarea acestor Tratate, ca
izvoare derivate.

2
Idem
3
 Izvoarele derivate ale dreptului comunitar

Acte comunitare cu forţa juridică obligatorie

Regulamentul. Regulamentul are aplicabilitate generală. El este obligatoriu în toate

elementele sale și este direct aplicabil în toate statele membre. 3 Faptul că regulamentul are
aplicabilitate generală înseamnă că se aplică, în mod abstract, tuturor persoanelor care intră în
sfera lui de aplicare.

Decizia. Decizia este obligatorie în toate elementele sale pentru destinatarii pe care îi
desemnează. Decizia este deci, prin natura sa, un act individual care produce efecte pentru unul
sau mai mulţi destinatari, care pot fi: statele membre sau particularii. Decizia se deosebeşte de
regulament prin absența aplicabilităţii generale.4

Directiva. Directiva comunitară continua să apară ca având „un obiect normativ

neidentificat”. Directiva leagă orice stat membru destinatar în ceea ce priveşte rezultatul de atins,
lăsând instanţelor naţionale competența în ceea ce priveşte forma și mijloacele”.5

Acte comunitare fără forţa juridică obligatorie

Recomandarea. Recomandările și avizele nu au nici un efect constrângător, cu excepţia

recomandărilor C.E.C.O., care aveau acelaşi efect ca cel al directivelor. Recomandarea
reprezintă, uneori, un substitut pentru adoptarea unei directive, pornind de la premisa încrederii
in autodisciplina destinatarilor săi. În situaţia în care luarea în considerare a recomandării
eşuează, aceştia din urma ştiu că va fi tradus conţinutul recomandării într-un act constrângător
din punct de vedere juridic. În alte cazuri, recomandarea vizează un cadru general de acţiune.6

Avizul. Acest act comunitar este folosit pentru a exprima un punct de vedere. În ceea ce
priveşte obligativitatea solicitării sale de către instituţiile comunitare, avizul poate fi obligatoriu
sau facultativ.

Izvoarele complementare

Alături de actele comunitare, există o serie de acte derivate numite „atipice”. În această
categorie intră următoarele acte comunitare: aşa-numitele acte interne, care cuprind
regulamentele de organizare și funcţionare a organelor sau instituţiilor, statute, regulamente
financiare etc., pe de o parte, iar, pe de altă parte, actele sui generis, și anume: hotărâri cu
caracter general, rezoluţii, declaraţii, concluzii, programe de acţiune, comunicări ale Comisiei,
acorduri inter-instituţionale.

3
D.C.Dragoş – „Uniunea Europeană. Instituţii. Mecanisme”, Ediţia 2, Editura All Beck, Bucureşti, 2005

4
Idem

5
A.Fuerea – “Drept comunitar European. Partea generală”, Editura All Beck, Bucureşti, 2003

6
Tudorel Ştefan – „Introducere în dreptul comunitar”, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006
4
 Actele interne ale instituţiilor comunitare

Aceste acte privesc activitatea internă a instituţiilor. Este vorba despre: statute,
regulamente interne, regulamente financiare etc. (fiecare dintre instituţiile comunitare are
dreptul, prevăzut de Tratate, de a-și elabora Regulamentul de organizare interna și de
funcţionare); acte pregătitoare în cadrul etapelor procesului decizional (în această categorie
intră: propunerile Comisiei, programele generale pe care trebuie să le adopte instituţiile,
recomandarea adresată de Comisie Consiliului în vederea încheierii unui acord internaţional,
deliberarea Consiliului cu privire la negocierea și încheierea unui acord internaţional); acte care
modifica dispoziţiile instituţionale ale Tratatelor (la cererea C.J.C.E., Consiliul, statuând cu
unanimitate, poate crește numărul judecătorilor și poate face adaptările necesare modului de
organizare a sesiunilor Curţii in plen sau în Camere).

Actele sui generis

Hotărâri având caracter general. Aceste hotărâri sunt acte generale care nu au
destinatari desemnaţi. Poate fi vorba despre hotărâri prevăzute în Tratate, caz în care Tratatul
însuşi determină ce efecte juridice le acordă. De asemenea, poate fi vorba despre decizii de
ordine internă.

Rezoluţii, concluzii, programe de acţiune, declaraţii adoptate de Consiliu, comunicări

ale Comisiei, declaraţii comune. Consiliul adoptă, în mod regulat, rezoluţii și concluzii.
Concluziile sunt adoptate în urma unor dezbateri care s-au derulat în cursul sesiunilor
Consiliului. Ele pot conţine declaraţii având caracter pur politic, dar pot conţine și hotărâri cu
caracter general.

Acordurile internaţionale la care sunt parte Comunităţile europene - izvoare de

drept comunitar

Acordurile încheiate de Comunități. Acordurile încheiate de C.E. cu statele terţe sau cu

organizaţii internaţionale fac parte integrantă din ordinea juridică comunitară din momentul
intrării lor în vigoare.

Actele unilaterale adoptate de organele infinitate prin acordurile încheiate de

Comunități. Regimul aplicabil acordurilor încheiate de C.E. este acelaşi și pentru actele adoptate
de organele create prin aceste acorduri. Numeroase acorduri încheiate de către C.E. și, mai ales,
acordurile de asociere sau de cooperare instituie organe cărora le conferă o putere de decizie.

Succesiunea la acordurile încheiate anterior de statele membre. În ordinea juridică

comunitară pot intra anumite acorduri încheiate de statele membre înainte de intrarea în vigoare a
Tratatelor institutive. În acest caz le este permis statelor membre să continue executarea acestor
acorduri, dar acest aspect nu presupune, în nici un caz, că acestea din urmă fac parte din ordinea
juridică comunitară.

Izvoarele nescrise

5
 Principiile generale ale dreptului comunitar

Se poate afirma că sursa „naturală” a principiilor generale de drept comunitar ar trebui să

fie principiile generale ale dreptului internaţional, deoarece Comunităţile sunt fondate pe baza
unor tratate internaţionale. Totuşi, C.J.C.E. manifestă o oarecare rezervă cu privire la aceste
principii în măsura în care ele corespund unei organizaţii internaţionale fondate pe raporturi de
egalitate între subiectele de drept.

Principiul securităţii juridice presupune ca fiecare persoana să cunoască regulile care i se

aplică și să își întemeieze, cu toata încrederea, acţiunile pe aceste reguli, ceea ce implică
elaborarea unei legislaţii comunitare clare și previzibile.

Principiul proportionalității, inspirat din dreptul intern german constituie unul din
mijloacele de limitare a puterii discreţionare. În virtutea principiului proporționalității
„legalitatea unei reglementări comunitare este subordonată condiţiei ca mijloacele pe care le
pune în aplicare să fie apte să realizeze obiectivul legitim urmărit prin reglementarea în cauză și
să nu meargă dincolo de ceea ce este necesar pentru a-l atinge, fiind înțeles că, dacă se poate
alege între mai multe măsuri adecvate, trebuie aleasă cea mai puţin constrângătoare”.7

Cutuma

Având în vedere structura relativ recentă a Dreptului comunitar, deci caracterul sau de
noutate, cutuma nu este un izvor de drept în sensul clasic în care este definit aceasta în toate
sistemele de drept. Pentru a deveni un izvor de Drept comunitar, cutuma trebuie să reprezinte o
practică îndelungată, relativ continuă și repetată, ceea ce nu poate fi interpretat astfel în condițiile
Dreptului comunitar. Totuși, cutuma se conturează treptat, iar unele practici comunitare ar putea
fi luate în considerare ca un posibil izvor de drept.
Jurisprudenţa Curţii Europene de la Luxemburg. Metoda de interpretare utilizata
de C.J.C.E.

Jurisprudenţa C.J.C.E. nu reprezintă un izvor de drept comunitar în sensul cunoscut de

sistemul de drept common law, hotărârile judecătoreşti neavând efect erga omnes. Soluţiile date
de Curtea de Justiţie de la Luxemburg sunt obligatorii în ceea ce priveşte modul în care
interpretează dispoziţiile dreptului comunitar.8

Cele trei tratate “compozite”. Actul unic European, semnat la Luxemburg și la Haga, la
17 și 28 februarie 1986, intrat în vigoare la 1 iulie 1987, Tratatul asupra Uniunii Europene,
semnat la Maastricht, la 7 februarie 1992 și Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie
1997 sunt izvoare ale dreptului comunitar și au un caracter compozit. Ele nu constituie dreptul

7
Idem

8
Idem
6
comunitar asimilat Tratatelor comunitare decât în măsura în care acestea, prin dispoziţiile pe care
le conţin, modifică Tratatele comunitare.9

Izvorul natural al dreptului penal european îl constituie nevoile necesitățile și interesele

vieții sociale. Acestea sunt normele sociale care alimentează izvorul natural. Necesitatea
securitții și apărării valorilor sociale este amplificată de gravitatea și frecvența conflictelor
militare care pun în pericol acele valori sociale. Ele determină conținutul și structura normelor de
drept penal european. Sursele politice respectiv izvorul politic expresie a intereselor politice,
publice exprimă esența dreptului și reprezintă în fond izvorul constitutive al dreptului penal
European. Actul legislative, haina juridică pe care o îmbracă celelalte două surse sociale și
politice, Constituția Europei, a țărilor europene cae în majoritatea lor au un astfel de
documentjuridic esențial și legile penale specific, constituie izvorul formal sau juridic, cu alte
cuvinte tocmai actele normative, normele de drept penal european cu elementele componente ale
acestora. De fapt, termentul de izvor de drept este tocmai cel de izvor formal sau sursă juridică
în accepțiunea noastră. Specificul acestor izvoare de drept penal European constă în aceea că
societatea civilă este cea care impune normele de drept penal European. Instituirea normelor de
drept penal European are profunde implicații politice, economice, sociale, nu numai juridice și de
aceea unicul for legislativ, organul suprem al puterii de stat este acela care emite legea penală,
reglementarea primară a relațiilor sociale privind infracțiunea răspunderea panală și sancțiunea,
domeniul de executare a pedepselor penale. În baza acestui drept penal European instituțiile U.E.
pot emite acte subordinate legii care completează și precizează reglementarea la nivelul legii care
prin ea însăși nu poate să epuizeze întreaga complexitate a domeniului penal. Pe această linie d
concretizarea a executării legilor, deciziilor și recomandărilor se înscriu și instrucțiunile, ordinele
și regulamentele etc. Este necesar ca U.E. să aibă un Cod Penal European și un Cod de Procedură
Penală Europeană care să cuprindă normele de drept penal European, și care să devină practice,
unicele izvoare de drept penal European și de procedură penală europeană după Constituția
Europei. Această sistematizare ar face ca normele de drept penal European să fie mai ușor și mai
repede cunoscute de cei cărora li se adresează, făcându-le în același timp mai ușor aplicabile.
Unificarea izvoarelor de drept penal European este cu putință deși ar face din legea penală un
instrument uriaș, greu de însușit prin multitudinea și diversitatea prevederilor sale.

Legiuitorul poate să grupeze normele penale generale și cea mai mare parte a normelor
penale speciale într-o lege unică denumită Codul Penal European care să cuprindă inclusiv
9
A.Fuerea – “Drept comunitar European. Partea generala”, Editura All Beck, Bucuresti, 2003
7
infracțiunile europene, lăsând totuși unele reglementări să-și aibă sediul în unele legi speciale cu
dispoziții naționale. Ar exista, deci, ca izvor Codul Penal European, unele legi penale ca
dispoziții penale, alte legi extrapenale care ar conține unlele dipoziții de drept penal European.
Codul Penal European ar da expresie unor principia ale concepției integrate privind politica
penală a U.E. și doctrina penală de apărare în accepțiunea contemporană a acestora și ar reflecta
gândirea juridică penală europeană, experiența juridico-filosofică a U.E. și a altor țări ținând cont
și de tendințele europene în această materie de constantele universal ale problematicii penale
internaționale. După adoptarea Constituției Europei vor fi introduce noi dispoziții de drept penal
European destinate să întărească ordinea juridică penală europeană prin instrumentele
constituționale cunoscute.

Tratatele și convențiile internaționale. În anumite condiții tratatele și convențiile

internaționale încheiate de U.E. cu alte state sau la care el a aderat constituie izvoare ale
dreptului penal European. Sunt două categorii de tratete și convenții la care U.E. este angajat să
acționeze în interesul umanității, prima – delicate juris gentium, iar a doua tratatele și convențiile
în materie penală. Dreptul penal European a încetat să mai fie un instrument al politicii
conjuncturale șia redevenit un drept al apărării valorilor fundamentale ale societății europene în
ansamblu. Normele și instituțiile dreptului penal European ca și principiile pe care acestea le
exprimă, eliberate de influențele conjuncturale, sunt în present capabile să asigure apărarea
acestor valori. Amplul process de refundamentare și de modernizare completă a dreptului penal
European, revenirea sa la matcă ne îndreptățește să afirmăm că în prezent dreptul depal European
are deschideri euroatlantice vădite și universal întemeiate.

În toate ramurile dreptului, ca de altfel în toate domeniile de activitate, au avut și au loc

schimbări în lumea contemporană și cu atât mai mult acum când întreg sistemul de drept penal
European se reașează pe temeiuri noi, fundamentele noii ordini de drept penal European sunt
necesare. Observăm o anumită încetineală în definitivarea proiectelor de legi, a luării lor în
dezbatere în forurilr competente, a aprobării și promulgării lor. Au fost situații când unele legi au
apărut în spațiul European, înainyte de a fi elaborată doctrina penală, de securitate și apărare, iar
testul Irak arată concepții penale diferite în spațiul euroatlantic și nu numai, care nu se
fundamentau pe o concepție penală europeană unitară în domeniu, situație care ar putea dăuna
imaginii U.E. în lume.

8
 Dreptul penal European poate fi definit ca totalitatea acelor norme juridice care alcătuiesc
sistemul unitar de norme în spațiul juridic European care au drept obiect de reglementare
European, unitar și unic, propriu. Reglementarea conduitei nu se face după ce au săvârșit
infracțiuni, după ce au devenit infractori ci de la început, de când se adoptă legea penală, uneori
chiar înainte să devină infractori, chiar înainte de a se naște, o parte dintre ei. Normele juridice
exercită o puternică influență asupra conduitei oamenilor prin prevenirea relațiilor de conflict de
la intrarea lor în vigoare. În dreptul penal European și persoana juridică poate primi sancțiuni de
drept penal. Dacă obligația prevăzută de normle dreptului penal European este respectată
raportul juridic respective este un raport de conformare. Atunci când obligația nu este respectată
și se săvârșește o infracțiune, o faptă prevăzută de legea penală, apare un nou raport, un raport
juridic de contradicție sau de conflict între societate și infractor. El permite U.E., statelor membre
U.E. și organelor acestora să acționeze în sensul sde a trage la răspundere și a-l pedepsi,
sancționa pe infractor, dar naște și obligația corelativă a infractorului de a răspunde pentru
infracțiunea săvârșită și de a suporta sancțiunea prevăzută de lege, care va fi aplicată cu
respectarea strictă a normelor de drept stabilite privind urmărirea penală, judecarea și executarea
pedepselor. Desigur pe parcursul aplicării legii trebuie să se aibă în vedere principiile europene
de drept penal European.10

10
P. Palcu, Drept Penal European, Arad, 2009, pg. 57
9
 BIBLIOGRAFIE

1. D.C. Dragoş – „Uniunea Europeana. Instituţii .Mecanisme”, Ediţia 2,

Editura All Beck, Bucureşti, 2005;

2. A.Fuerea – “Drept comunitar European. Partea generală”, Editura All

Beck, Bucureşti, 2003;

3. T. Ştefan – „Introducere în dreptul comunitar”, Editura C.H.Beck,

Bucureşti, 2006;

4. P. Palcu, Drept Penal European, Arad, 2009.

10