Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
de
studiu biblic
Vol. VII
Iosif Anca
PREFAŢĂ
INTRODUCERE
1. Oamenii au o origine comună, toţi pot fi înscrişi în „cartea neamurilor lui Adam” (Geneza
5:1). După potop neamurile în cursul istoriei au apărut din familiile fiilor lui Noe, având ca
„piatră de hotar” Turnul Babel / loc de încercare a unificării (Geneza 10:1, 32; 11:1-9; geneza 3)
2. Fiecare neam de oameni are înzestrarea nativă de a fi purtătorul de transmitere „genetică” a mai
multor coduri specifici fiecărui neam, în plan spiritual şi fizic (Psalmul 78:1-7; Ieremia 16:19; 1
Petru 1:18)
I. CARACTERIZARE GENERALĂ
1. Definirea de neamuri apare în Scripturi sub aspectul separării oamenilor pe limbi şi structuri de
organizare, dar este şi o noţiune specifică pentru toţi neevreii (Deuteronom 32:6-8; Psalmul 86:9;
Numeri 23:9; Estera 3:8; Fapte 10:28)
2. Ceea ce este însă fundamental pentru orice popor este religia lui, care în aşează împreună cu
Dumnezeu sau împotriva Lui, de aceea evrei au fost diferiţi, iar când nu au mai fost, au fost
îndepărtaţi printre neamuri (Exodul 19:6; Deuteronom 28:62-65; 2 Regi 17:8-15, 26-41; Isaia
36:18; Ieremia 2:10-11; Mica 4:5). Idolatria, în general politeistă a fost religia tuturor popoarelor
care au pierdut relaţia cu Dumnezeu şi care a atras mânia geloziei divine (Exodul 20:1-7; Ieremia
10:1-5, 25; Romani 1:18-32; 1 Corinteni 10:20)
3. Istoria neamurilor este o succesiune de forme de organizare distruse de conflictele urii dintre
popoare şi alte probleme ale lumii aflate sub influenţa răului, care nu au permis niciodată
atingerea unui stadiu matur şi stabil al vreunui neam de oameni (2 Cronici 15:1-7; Eclesiatul 2;
Ieremia 25:8-26, 31-32; 51:58; 1 Tesaloniceni 5:3)
4. În completarea „problemei” de azi se adaugă teama zilei de mâine – un viitor nesigur, deşi
prezis de cei implicaţi în plan spiritual sau promis de cei aflaţi la conducere sau care voiau să
ajungă să conducă acele popoare (Deuteronom 28:15-67; Judecători 18:27-29; Luca 12:22-30)
ÎNCHEIERE
1. Toate neamurile sunt sub autoritatea lui Dumnezeu – Împăratul neamurilor – El le va decide
destinul pentru eternitate (Apocalipsa 15:3; 2 Cronici 20:6; Psalmul 33:10-11; Isaia 40:15-17;
Fapte 4:25-28; Romani 3:29)
2. Neamurile au o libertate limitată şi responsabilă, în condiţii de binecuvântare şi blestem în
aşteptare (Fapte 14:15-17; 17:26-28; Romani 11.25; Matei 25:31-46; Romani 2:1-10)
Neamuri de oameni
Lecţia 2
INTRODUCERE
1. Lot, nepotul ui Avraam, a fost strămoşul moabiţilor şi amoniţilor, vecinii de răsărit ai statului
Israel (Geneza 19:37-38)
2. Dumnezeu le-a rânduit celor două neamuri un loc - o ţară ce nu era sortită nimicirii odată cu
popoarele Canaanului (Deuteronom 2:9, 19, 21, 27; Judecători 11:15). În Câmpia Moabului s-a
scris cartea Deuteronom, în Moab a fost înmormântat Moise (Deuteronom 1:5; 34:1-6)
I. NEAMUL MOABIŢILOR
1. Un neam duşman al poporului lui Dumnezeu. Moabul a stăpânit peste Israel în perioada
judecătorilor, apoi evreii şi-au recăpătat independenţa (Judecători 3:12-14, 28-30). Moabul a ajuns
vasal pe vremea mai multor împăraţi ai lui Israel (2 Samuel 8:2; 2 Regi 3.4-5, 18), dar generaţi la
rând apar „cete de moabiţi” (2 Regi 13:20; 24:29 care atacau, după sloganul: „acum, la pradă,
moabiţi!” (2 Regi 3:23). Moabiţii apar ca aliaţi împotriva evreilor în diferite războaie (2 Cronici
20)
2. Un neam imoral; fetele lor în asociere cu fetele madianite, au fost îndrumate să amăgescă la
curvie şi idolatrie pe tinerii din neamul evreilor (Numeri 25:1-2), fapt repetat după intrarea în
Canaan (Judecători 10:6; Ezra 9:1-2), ispită căreia i-a căzut pradă şi Solomon (1 Regi 11:8, 33)
3. Moabul, „poporul lui Chemoş” (Numeri 21:2) - „Chemoş, urîciunea Moabului” (Numeri 21:2)
(2 Regi 11:7) şi-a rostit singur soarta de nimicire a generaţiilor următoare prin vinovăţia idolatră şi
slujbele de blestem la care au apelat împotriva evreilor, în loc să fie binevoitori (Numeri 21:29;
22:1-6; 24:17), fapt ce le-a adus interdicţia de a intra în adunarea Domnului (Deuteronom 23:2-3)
şi prin comportamentul general, dar şi simbolic prin practicile de jertfire a propriilor copii (2 Regi
3:26-27)
4. Judecata Moabului a fost anunţată de Dumnezeu prin profeţii Israelului şi executată prin
babilonieni (Isaia 15; 16:6, 12-14; 25:10; Ieremia 9:25-26; 48), tinerii vinovaţi urmau să plătească
păcatele lor şi ale înaintaşilor lor (Isaia 16:2; Ieremia 48:25). Chemoş a rămas de ruşine, iar
Moabul a încetat să mai fie un popor (Ezechiel 25:8-11)
5. Rut, moabita este o excepţie în acest neam păcătos şi o dovadă a posibilităţilor de mântuire, de
atragere a îndurărilor divine în orice vreme, pentru orice om (Rut 1-4). În timpul persecutării lui
David de către Saul, împăratul de atunci al Moabului a oferit azil politic familiei lui Isai (1
Samuel 22:2-3)
B. NEAMUL AMONIŢILOR
1. Neamul lui Amon şi-a ales ca dumnezeu pe „Milcom / Moloc , urîciunea Amoniţilor” (1 Regi
11:5, 7), zeitate distrusă ca şi Chemoş, de evlaviosul rege Iosia (2 Regi 23.23)
2. Amoniţii au fost aliaţi cu moabiţii împotriva evreilor (Judecători 3.13; 2 Cronici 20:1) şi au
stăpânit peste ei 18 ani (Judecători 10:7-8), apoi au fost înfrânţi prin Iefta (Judecători 11:32-33).
Războaiele cu evreii au continuat, dar au fost mereu înfrânţi (1 Samuel 11:1-2, 11; 2 Samuel 10-
11; 12:26; 2 Cronici 26:8; 27:5).
3. Un neam răutăcios, scandalos, batjocoritor şi violent (Judecători 11:13-27; 2 Samuel 10:1-4).
Aceste atitudini vinovate au revenit în actualitate în perioada rezidirii Ierusalimului, de după robia
babiloneană, prin Tobia, care a reuşit să afectezue prin influenţă şi abuz (Neemia 2:10, 19; 4:3, 7;
6:1; 13:1-9) şi Baalis împăratul amoniţilor, care a complotat şi a reuşit uciderea dregătorului
Ghedalia (Ieremia 40.14)
4. Pentru toate păcatele lor, între care se evidenţiază crimele împotriva evreilor şi stăpânirea peste
teritoriile lor amoniţii au fost pedepsiţi de Domnul şi apoi distruşi ca neam (Ieremia 49:1-6;
Ezechiel 25:1-7, 10; Amos 1:13-15)
5. Au avut şi amoniţii oamenii lor aleşi, ca bogatul de neam regesc Şobi, fiul lui Nahaş (2 Samuel
17:27-29), sau viteazul Ţelec (2 Samuel 23:37). A mai intrat în neamul lui Israel Naama, soţia lui
Solomon, mama lui Roboam (1 Regi 14.21), dar au fost şi alte amonite care au afectat familiile
evreilor (Neemia 13:23)
ÎNCHEIERE
1. Istoria urmaşilor lui Lot dovedeşte un Dumnezeu care controlează îndeaproape evoluţia fiecărui
popor (Psalmul 60:6-9), dar toate în baza felului Său de a lucra cu oamenii, fie un individ, fie un
neam (Ieremia 18:7-10; 25:15, 21; 27.1-3)
2. Moabiţii şi amoniţii au fost apropiaţi ca origine, aşezare geografică şi istorie, rămânând o pidă
de fapte rele şi pedeapsă „capitală”, fiind vinovaţi faţă de Domnul şi faţă de poporul Lui (Geneza
12:3-5; Ieremia 48:13, 35, 42; Ţefania 2:8-10)
Neamuri de oameni
Lecţia 3
NEAMUL EDOMIŢILOR
INTRODUCERE
1. Edomiţii sunt urmaşii lui Esau, fratele geamăn al lui Iacov / Israel (Geneza 25:30; 36:1, 8-9). Ei
locuiau organizaţi cu căpetenii şi au format un regat în muntele Seir în sud estul Israelului, ţinut
ce le-a fost rezervat de Dumnezeu ca şi în cazul urmaşilor lui Lot şi la cucerirea Canaanului de
către evrei (Geneza 36.1-19, 31-43; Deuteronom 2:2-6, 12, 22; Iosua 24:2)
2. Analiza existenţei lor în istoria biblică, aprox. 1500 de ani, evidenţiază comportamentul uman
în raport cu divinitatea şi poporul lui Dumnezeu, cu efecte imediate şi îndepărtate al celor care au
origini sfinte, dar nu şi dorinţe sfinte – o istorie a pierderii tuturor favorurilor şi binecuvântărilor
divine (Geneza 25:32-34; Exodul 34:19; Levitic 27:26; Evrei 12:16-17)
ÎNCHEIERE
1. Edomiţii au fost urmaşii unui om care a realizat prea târziu ce a pierdut neiubind de Domnul
dumnezzeul părinţilor săi Avraam şi Isaac, iar generaţiile ce au descins din el au fost la fel de
insensibili faţă de Dumnezeu şi tot ceea ce apropierea de El putea să le ofere (Geneza 27.36-40;
Obadia 1:1-15)
2. Domnul Dumnezeu s-a dovedit a fi stăpânul edomiţilor, autoritate dovedită prin îndelunga
răbdare care i-a suportat sute de ani, dar şi prin pedeapsa irevocabilă de distrugere a acesrtui neam
(Ieremia 49:19-20; Maleahi 1:3-4; Romani 9:13)
Neamuri de oameni
Lecţia 4
INTRODUCERE
1. Avraam a mai avut 7 copii prin Agar şi Chetura, care s-au răspândit în apropierea evreilor din
Canaan. Celelalte rudenii ale lui Avram evreul, urmaşi ai lui Terah, toţi plecaţi din Haldea, au
rămas în Haran (Iosua 24:2-4)
2. Istori (sumară) a rudeniilor celor credincioşi a fost scrisă de Moise sub inspiraţie divină, iar
studiul ei are rol educativ, în scopul înţelegerii vieţii oamenilor care „ieşiţi dintr-unul singur”
(Fapte 17:26), se împart şi unii apucă pe drumul vieţii iar alţii pe drumul morţii (Deuteronom
30:15-20)
ÎNCHEIERE
1. Neamul lui Terah s-a extins nu doar prin cei trei urmaşi cu câte 12 copii (Nahor, Ismael, Iacov)
ci şi prin alţii care au avut mai puţini copii, dar „exemplarele” sfinte au fost foarte rare. Aleşii lui
Dumnezeu se evidenţiază după criteriul preştiinţei predestinării divine (Romani 9:6-13; Galateni
4:21-30)
2. Evidenţele altor neamuri rude ale evreilor, urmaşi ai lui Terah, alături de moabiţii, amoniţii şi
edomiţii din lecţiile anterioare arată responsabiliatea părinţilor şi copiilor înaintea lui Dumnezeu
(Psalmul 78:1-8)
Neamuri de oameni
Lecţia 5
NEAMURILE CANAANULUI
INTRODUCERE
1. Canaaniţi au fost urmaţii lui Canaan, fiul lui Ham, fiul lui Noe şi cuprind mai mute neamuri
stabilite în zona dintre Marea Mediterană şi râul Iordan (Geneza 10:6, 15-19)
2. Ţara neamurilor canaanite a fost „o ţară unde curge lapte şi miere” (Exodul 3:8; Deuteronom
3:25), oferită de Dumnezeu întâi canaaniţilor, apoi evreilor. Pe vremea lui Avraam, Isaac şi Iacov
au fost mai multe perioade de foamete în Canaan, determinate de cauze spirituale, fapt repetat în
istoria de mai târziu, dar întreaga zonă a Cornului fertil a fost cunoscută în antichitate ca o regiune
bogată în bogăţiile solului şi subsolului (Geneza 12:10; 26:1; 42:5; 2 Samuel 21:1; Ezechiel 20:6)
ÎNCHEIERE
1. Neamurile canaanite au primit pentru un timp de la Dumnezeu o ţară frumoasă, dar apoi au fost
vărsaţi din gura ei datorită spurcăciunilor de care s-au făcut vinovaţi înaintea Domnului (Levitic
18; 20:23; Ţefania 2:5; Zaharia 14:21)
2. Influenţa canaaniţilor asupra evreilor prin relații a fost strategia diavolului, care este folosită în
orice generaţie, datorată interferenţei poporului lui Dumnezeu cu popoarele lumii acesteia, între
care cea mai ispititoare este căsătoria (Ezra 10; 2 Corinteni 6:14-20)
Neamuri de oameni
Lecţia 6
INTRODUCERE
1. Neamul filistenilor s-a format din urmaşii lui Ham, prin Miţraim (Geneza 10:14). Ei erau deja
un neam organizat în vremea patriarhilor (Geneza 21; 26). Istoria lor a curs paral istoriei evreilor
până la vremea robiei babiloniene (Ieremia 25)
2. Sirienii apar ca neam organizat în istora biblică în perioada sosirii evreilor în Canaan, după
eliberarea din Egipt şi pentru următoarele secole, până la cucerirea Siriei de către asirieni în anul
732 î.e.n. (Isaia 7:1-9)
I. NEAMUL FILISTENILOR
1. Ţinutul lor a fost repartizat evreilor ca şi al celorlalte popoare canaanite, dar totuşi ei au scăpat
păstrându-şi autoritatea celor cinci cetăţi de reşedinţă: Asdod, Ascalon, Ecron, Gat, Gaza (Iosua
13:3). Filistenii au reuşit să asuprească pe evreii prin forţa militară, dar aceasta a fost un efect a
acceptării poporului ales a idolilor canaaniţi între care şi cei ai filistenilor (Judecători 3:1-6; 10:6-
7; 1 Samuel 4:1-10). Cazul Samson evidenţiază felul de provocare satanică şi urmările
adandonării poporului ales, ca urmare a apostaziei (Judecători 13-16)
2. În perioada Samuel – Saul – David, cu excepţia apostaziei lui Saul când a funcţionat regula
asupririi prin păcat (1 Samuel 31), filistenii au fost întrânţi treptat şi apoi total în pofida tehnicii
avansate de care dispuneau prin industria fierului, biruinţele fiind urmare a hotărârilor divine de
eliberare a poporului evreu şi nimicire a neamului filistean, alături de alte neamuri canaanite (1
Samuel 7:1-14; 9:16; 13.19-20; 14:20-22, 52; 18:30; 19:8; 2 Samuel 5:17-25; 8:1; 21:15-22, 1
Regi 4:21). Cazul Goliat – David a fost nu numai ocazia prezentării noului rege în Israel, ci în
primul rând dovada apartenenţei evreilor la Domnuil ca popor al Lui (1 Samuel 17). Paradoxul
locuirii lui David la Gat, în ţara filistenilor, locul originii lui Goliat şi al fraţilor lui uriaşi!
3. Autoeliberarea chivotului Domnului din robia filisteană a fost o lecţie de supremaţie a lui
YHWH pentru toţi închinătorii falşi, fie ei filisteni fie evrei, dar şi o lecţie pentru toţi părinţii, în
primul rând pentru cei din slubă, pentru a a avea o închinare şi slujire Domnului în sfinţenia
cerută de Lege nu în funcţie de mofturile şi dorinţele celor din familie (1 Samuel 2:12-36; 5-6)
4. După epoca de glorie a lui David şi Solomon, filistenii s-au refăcut treptat, apărând în istoria de
mai târziu a Israelului în diferite conflicte militare, dar nu s-au mai ridicat niciodată la puterea de
asuprire asupra evreilor ce au avut-o înaintea acestei perioade (1 Regi 15.27; 2 Regi 18:8; 2
Cronici 17:11; 21:16; 26:6-7; 28:18). Filistenii au împărtăşit soarta nimicirii ca şi celelalte
popoare canaanite pierzându-se în negura istoriei, împreună cu dumnezeii lor (Ieremia 47;
Ezechiel 25.16; Amos 1:8; Ţefania 2:5)
ÎNCHEIERE
1. Filistenii au constituit împreună cu sirienii, vecinii cei mai puternici ai evreilor (Isaia 9:12-13).
Istoria lor a avut un rol de contral al evreilor şi împreună cu celelalte neamuri studiate până aici şi
altele ce vor fi studiate în continuare au contribuit la îndeplinirea planurilor divine la nivel de
naţiuni şi indivizi (Luca 4:25-27)
2. Războaiele evreilor cu filistenii şi sirienii au avut întotdeauna un final decis nu în funcţie de
fosrţele aruncate în luptă, ci de planul divin stabilit în funcţie de blestemul sau binecuvântare cu
teama sau încrederea inimii care aparţinea sau nu Domnului (1 Samuel 17:37, 42-47; 2 Cronici
16:7-9; 24:23-24)
Neamuri de oameni
Lecţia 7
NEAMUL EGIPTENILOR
INTRODUCERE
1. Neamul egiptenilor s-a constituit timpuriu într-o împărăţie însemnată în antichitate. Despre
păstrarea lor ca naţiune s-a profeţit, fapt ce autentifică, odată în plus, veridicitatea scrierilor sfinte
ale Bibliei (Ieremia 25:15-19, 19; 46:24-26; Ezechiel 29:6-16)
2. Neamul egiptenilor a interferat frecvent cu poporul lui Dumnezeu, ceea ce oferă aspecte
importante în cunoaşterea realităţilor lumii noastre, a trecutului, prezentului şi viitorului omenirii
(Levitic 18:3-4; Deuteronom 6:20-23; Apocalipsa 11:18)
INTRODUCERE
1. Dintre neamurile Eufratului, zonă unde s-au aşezat multe triburi antice, datorită condiţiilor
favorabile de viaţă, asirienii, babilonienii şi medo – persanii au fost cele mai puternice
2. Aceste neamuri au o parte de istorie comună cu poporul lui Dumnezeu şi despre ele profeţia
biblică vorbeşte cu evidenţe detailate (Isaia 8:5-10; 52:4; Ieremia 50:17-18). Imperiul grec al lui
Macedon, a urmat acest curs stabilit de profeția biblică (Daniel 7-11)
I. NEAMUL ASIRIENILOR
1. După sfârşitul dinastiei lui Iehu imperiul asirian apare în istoria poporului lui Dumnezeu.
Regatul de nord a devenit tributar Asiriei (2 Regi 15:19-20), ceea ce s-a repetat şi în perioada
următoare, până la cucerirea treptată (2 Regi 15:29) şi în final totală a Israelului în anul 722 î.e.n.
(2 Regi 17:3-6). Regatul lui Iuda a ajuns şi el tributar faţă de imperiul ce cucerea toate entităţile
statale din zonă (2 Regi 16:7-8; 18:13-16), dar a scăpat prin intervenţia divină de cucerirea
asiriană, în timpul evlaviosului rege Ezechia (2 Regi 18:17-19:37; 2 Cronici 32:1-22; Isaia 36; 37)
2. Influenţa asiriană în plan religios a apărut la nivel naţional în Iuda, în timpul regelui Ahaz, care
a renunţat la cultul lui YHWH, în favoarea unei închinări străine (2 Regi 16:10-18; Ezechiel
16:28; 23:5-12), dar odată cu deportările practicate de asirieni, după cucerirea Samariei, influenţa
altor religii a devenit definitivă în fostul Regat de nord (2 Regi 17:24-41)
3. Asirienii au fost folosiţi de Dumnezeu pentru pedepsirea totală a celor 10 seminţii ce s-au
depărtat de Dumnezeu odată cu dezbinarea prin Ieroboam I, stare care au continuat pe toată
perioada existenţei Regatului de Nord, de la 931 la 722 î.e.n. (2 Regi 17:6-23; 18:9-12; Isaia 7:20)
4. După executarea lucrărilor îmncredinţate de sus, asirienii au fost pedepsiţi, în urma păcatelor
lor (Isaia 10:5-19; 14:24-25; 30:30-33; 31:8; Ezechiel 31:3; 32:22), deşi prin pocăinţă puteau
beneficia de îndurarea Domnului (Iona; Naum)
ÎNCHEIERE
1. Dumnezeu a realizat în raport cu planurile Sale, cu starea poporului Său şi a altor popoare
mişcările necesare de formare a unor neamuri puternice, care aveau menirea să subjuge alte
popoare pentru un timp, sau chiar să le nimiceacă definitiv (1 Cronici 5:6; Isaia 10:5-6). Babilonul
– ciocanul întregului pământ a fost folosit pentru pedepsirea tuturor popoarelor din jur, la fel și
celelalte imperii (Ieremia 27:1-8; 50:20-23). Cir persanul a fost robul Domnului, ca și
Nebucadneţar haldeianul (Isaia 44:28; 45:1, 13; Ieremia 27:6)
2. Babilonul a rămas ca un simbol al lumii, care va fi distrusă ca Babilonul antic (Apocalipsa
14:8; 16:9; 18). Chipul de aur şi fiarele cele mai puternice vor face lc mieilor/ sfinţilor lui
Dumnezeu conduşi de marele păstor (Daniel 2; 7)
Neamuri de oameni
Lecţia 9
NEAMUL ROMANILOR
INTRODUCERE
1. Imperiul roman s-a format din regatul Romei (753-510) şi Republica romană (510- 27 î.e.n) şi a
dominat lumea mediteraneană şi chiar alte teritori din jur între anii 27 î.e.n. şi 395, apoi s-a
împărţit între apus – Roma, până la 476 şi răsărit – Constantinopol, până la 1453. Cel mai extins
teritoriu a fost în vremea lui Traian, când a fost cucerită şi Dacia.
2. În Roma locuiau evrei (Fapte 2:10; 18:2) şi în casa cezarului erau creştini (Filipeni 4:22), iar
puterea şi influenţa romană a fost permanentă în primele secole, urmând ca prin ultimul corn al
acestei fiare să se încheie istoria umanității
ÎNCHEIERE
1. Numai cei ce au lumină de sus pot interpreta corect evenimentele globale, care evoluează
conform planului stabilit de Dumnezeu – imperiul roman a avut o contribuţie importantă la
pregătirea terenului pentru răspândirea Evangheliei (Ioan 11:47-52; Apocalipsa 14:6-7)
2. Imperiul roman ca fiară, arată permisiunea divină penTru forţele răului, dar în fond şi în final
tot cu scopul biruinţei adevărului şi binelui suprem şi etern (Apocalipsa 13:5-10, 18; 14:9-11;
15:2; 20:4)
Neamuri de oameni
Lecţia 10
NEAMUL EVREILOR
INTRODUCERE
1. Istoria evreilor de la Avraam la prima venire a Domnului Isus şi apoi până la a doua Lui venire
este o lucrare divină şi umană unică (Deuteronom 26:18-19; Psalmul 147:19-20; Romani 9:4-5)
2. Neamul evreilor poate fi împărţit în două, aşa cum va rămâne pentru eternitate: evreii numai
după trup şi evreii după trup (sorgintea tuturor este relativă în timp prin încuscriri, nu prea mai
există sânge pur evreiesc, oricum și evreii se trag din neamuri și toți din Dumnezeu) şi duh
(Isaia 28:1-6; Romani 9:6-13)
ÎNCHEIERE
1. Istoria evreilor a fost o temă de actualitate pentru profeţi şi apostoli, cei ce au scris Scripturile
(1 Samuel 12; Psalmul 78; 105, 106; Fapte 7; 13)
2. Poporul lui Dumnezeu - cei aleși, sunt cei ce păzesc poruncile Lui - cei ce ascultă de El
(Deuteronom 4:5-9, 32-40; Psalmul 112:2; Luca 11:27-28; Apocalipsa 12:17; 14:12)
Lecții din perioada postexilică'
Lecţia 1
LUCRĂRI EFECTUATE LA VREMEA LOR
INTRODUCERE
1. Scrierile postexilice (aprox 539-430 î.e.n.): Ezra, Neemia, Hahai, Zaharia și Maleahi se ocupă
de poporul evreu revenit în țară, în timp ce cartea Estera face referire la evreii încă rămași în
celelate provincii ale imperiului medo – persan
2. Evreii reveniți în țară, în baza decretului de repatriere emis de împăratul Cir, după exilurile la
care i-au supus asirienii și babilonienii, au avut dorința refacerii neamului lor ca entitate separată
de celelalte popoare și ca religie a revelației de pe Sinai, toate acestea regăsindu-se în
promisiunile lui Dumnezeu pentru protopărinții lor (2 Cronici 36:22-23; Neemia 9:6-8; Psalmul
137)
I. LUCRĂRI
1. Decretul de repatriere a evreilor și dreptul de rezidire a Templului de la Ierusalim, în vederea
reluării închinării înaintea Domnului Dumnezeului cerului - încadrarea în timpul și termenii
acestei lucrări a evidențiat aprox. 40000 de evrei care au revenit în țara lor (Ezra 1:1-4; 2:1-64). O
vorbă spusă la vreme! (Proverbe 15:23; 25:11)
2. Adunările de la locul național de închinare, după orarul și programul sărbătorilor – ocazii ce au
fost folosite de o parte din evrei, după ce li s-a oferit libertatea de practicare a religiei lor (Ezra
3:1-6; Neemia 8:1-18; Evrei 10:25)
3. Darurile necesare reconstruirii Templului și întreținerii slujbelor sfinte – oferte la vreme de
nevoie, ale evreilor și neevreilor (Ezra 1:4, 7; 6:8-10; 7:14-24). Slujbele nu puteau fi realizate
fără ofrandele poporului (Neemia 12:44-47)
4. Planul de rezidire a cetății Ierusalimului și realizarea lui, în condițiile existenței unei aprobări
legale, dar a unor împotriviri puternice din partea dușmanilor poporului evreu - o împotrivire nu
este o dovadă că acea lucrare nu trebuie efectuată (Neemia 2:11-18; 4:13-23; 6:15-16)
II. OBSERVAȚII
1. Numai evreii „al căror duh l-a trezit Dumnezeu” (Ezra 1:5 și peste care era mâna lui cea bună,
pentru a le pregăți inima au participat la întoarcerile ocazionate de decretele imperiale, și ele o
urmare a intervenției divine care era favorabilă refacerii țării (Ezra 7:27-28; 8:18). A fructifica
vremea / clipa potrivită este un har de la Domnul, dar care poate fi făcut zadarnic printr-o inimă
împietrită (Zaharia 1:7-21; Evrei 3:7-19; 4:1)
2. Fiecărei generație are vremea ei și lucrările rânduite ca ocazii, ce pot sau nu fi realizate la
vremea lor sau (unele) la o nouă vreme păstrată de Domnul (Ezra 7:7, 13; 8:1-20; Judwcători
2:10; 3:1-2)
3. O bună organizare este o necesitate de bază în vederea folosirii timpului favorabil diferitelor
lucrări spirituale sau materiale: terminarea zidului Ierusalimului în timp record prin modul în care
au fost conduse lucrările de guvernatorul Neemia (Neemia 4:16-22). Efortul înțelept este pasul al
doilea, după un start optim, în realizarea unei lucrări la vremea ei (Proverbele 24:27, 30-34; 2
Corinteni 6:1-10)
4. Realizarea unei lucrări la vreme potrivită oferă o împlinire / satisfacție /răsplată deplină
(Neemia 8:12, 14-17; 12:27-43; Galateni 6:9-10; Cazul: Haman – Mardoheu / Estera)
ÎNCHEIERE
1. Orarul fiecărui lucrări de sub soare este stabilit de planurile divine (Eclesiastul 3:11, 14), iar cei
călăuziți de Duhul Lui se încadrează în voia Lui la timpul potrivit (Neemia 6:16; Eclesiastul 8:5).
Cercetarea planurilor divine anunțate prin profeție și rugăciunile înălțate la vreme potrivită sunt
cheile înțelegerii corecte a vremurilor (Psalmul 32:6; 69:13; Daniel 9:1-3)
2. Lucrări efectuate la vremea lor se realizează prin oameni dedicați, conducători (Zorobabel,
Iosua, Ezra, Hagai, Zaharia, Neemia, Maleahi) și popor (Eclesiastul 10:17; Hagai 1:14)
Lecții din perioada postexilică
Lecţia 2
LUCRĂRI ÎNTÂRZIATE
INTRODUCERE
1. Lipsa de acțiune în libertatea oferită de Dumnezeu oamenilor și înfluențele demonice împiedică
realizarea unor lucrări de natură spirituala sau materială la timpul potrivit (2 Regi 12:4-12; 1
Tesaloniceni 2:18)
2. Dacă toate lucrurile sunt frumoase și bune numai la vremea lor, întârzierea lor este o pierdere
parțială sau totală (Luca 19:41-44). Scopul acestei lecții este reluarea, chiar cu întârziere a unor
adevăruri, a unor activități neînțelese, neglijate sau abandonate (Iosua 18:1-7)
I. LUCRĂRI
1. Amânarea rezidirii Templului de la Ierusalim, datotată împotrivirii oamenilor din regiune (Ezra
4:4-5; 6:15) și slăbiciunii poporului (Ezra 4:4). Lucrările au fost reluate sub impulsul profeților
Hagai și Zaharia (Ezra 5:1-2; Hagai 1:7-8, 12-15; 2 Cronici 15)
2. Amânarea rezidirii Ierusalimului, din lipsă de inițiativă, autorizare și efort. Scrisoarea către
regele Artaxerxe și scrisoarea răspuns au dus la sistarea lucrărilor de construcție (Ezra 4:7-23;
Neemia 1:1-4; 6.17-18; 13:23-28). Rugăciunea și acțiunea coodonată de guvernatorul Neemia a
făcut posibilă rezidirea cetății (Neemia 1:5-6)
3. Neglijarea slujbelor sfinte sub conducerea lipsită de sfințenie a unor preoți și leviți, care, e
drept, nu au beneficiat nici de susținerea materială a poporului (Neemia 13:4-7). Reașezarea
slujbelor sfinte s-a făcut prin reformele inițiate de Ezra și Neemia (Neemia 12:44-47; 13.8-14)
4. Îndepărtarea femeilor străine, a fost o acțiune ce a corectat înainte de a fi prea târziu o lucrare
foarte vinovată: căsătoriile dintre evreii ce slujeau lui YHWH și alte popoare idolatre și imorale
(Ezra 9:1-4; 10:1-44)
II. EXPLICAȚII
1. Vrăjmășia împotriva evreilor a determinat recurgerea la diferite mijloace pentru a împiedica
lucrarea de reconstruire a Templului (Ezra 4:1, 5) și de rezidire a Ierusalimului (Neemia 2:19; 4:1-
3, 7-8; 61-7). Pentru fiecare lucrare bună se dă o luptă spirituala (Daniel 10:12-13)
2. Lipsa de curaj și sacrificiu a poporului evreu (Ezra 4:4; Neemia 2:17-18; 4:10). Lucrările au
fost reluate după un început slab, realizate și finalizate prin Duhul Domnului, folosindu-se de cei
ce n-au putut-o face la vreme potrivită (Ezra 5:1-5; Zaharia 4:1-14) sau prin cei ce nu sperau s-o
facă, până nu au avut impulsul și organizarea necesară (Neemia 2-6)
3. Lipsa pasiunii pentru respectarea cerințelor Legii sfinte și a disciplinei conducătorilor, pe
fondul altor pasiuni materiale sau chiar păcătoase (Neemia 5:15; Hagai 1:9; 2:17; Zaharia 1:14-
16; Romani 1:9-15: 12:7-8)
4. Neînțelegerea vremii potrivite pentru o anume lucrare, pe motive de împotrivire și lipsa
resusselor umane și materiale (Exodul 6:6-9; Daniel 9:1-2; Hagai 1:2-4; Marcu 1:14-15).
5. Necunoșterea adevărului de către conducerea imperială, datorită informării subiective și
răutăcioase a dușmanilor evreilor (Ezra 4:17-27)
ÎNCHEIERE
1. Cele mai importante lucrări din perioda postexilică: restabilirea cultului lui YHWH de la
Templu și rezidirea Ierusalimului au foat întârziate atât prin împotrivirea exterioară cât și prin
lipsa de acțiune a celor din interior (Hagai 1:2; Ezra 4:23-24; Matei 24:1-14)
2. Lucrările întârziate au o limită până la care pot fi reluate, dar există și un prea târziu, cel puțin
pentru acea generație (Ezra 9:9-14; 10:2-3; Proverbe 13:12; Fapte 13:42-52; Evrei 4:1; 12:16-17)
Lecții din perioada postexilică
Lecţia 3
INTRODUCERE
1. Lucrările Domnului pe pământ se fac prin oameni cu „tragere de inimă” (Exodul 25:1-23;
5:21- construcția Cortului) și în funcție de chemarea fiecăruia (caz David / Solomon - construcția
Templului)
2. Perioada postexilică a necesitat refacerea identității sociale și religioase a poporului evreu,
lucrări realizate prin oameni dedicați scopurilor sfinte: conducătorii Zorobabel, Iosua, Ezra,
Neemia, prorocii Hagai, Zaharia, Maleahi și mulți alți conducători din structurile existente la
Ierusalim, cărora li s-au alăturat toți cei ce au dorit să slujească Domnului (Ezra 5:10-11; Zaharia
6:10-11, 15)
I. EXEMPLE
1. Zorobabel dregătorul, Iosua, marele preot, cei dintâi conducători în perioada postexilică /
începuturile slabe, oameni nedesăvârșiți, dar sfințiți de Domnul pentru lucrarea sfântă (Ezra 5:1-5;
6:14-15; Zaharia 3:1-8; 4:1-14). O altă generație s-a pus la îndemână pentru lucrarea sfântă cu
ocazia rezidirii Ierusalimului (Neemia 3:1-32)
2. „Ezra preotul și cărturarul iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor” - omul care „își pusese
inima să adâncească și să împlinească Legea Domnului și să învețe pe oameni” (Ezra 7:1-6, 10-
12; 9:13-15)
3. Neemia – drumul de la a întreba / afla starea nenorocită a evreilor repatriați la a organiza și
realiza rezidirea cetății și organizarea socială și religioasă, în colaborare cu Ezra și alți evrei
credincioși (Neemia 1:2-11; 2:1-20; 5:14-19; 7:1-5; 12:44-47)
4. Prorocii postexilici care au fost dedicați prin slujba lor planului mesianic realizat în acea
perioadă prin poporul evreu și în perspectivă (Ezra 5:1-2; Hagai 2:20-23; Zaharia 3:8-10; 12-14;
Maleahi 3-4)
5. Preoții și leviții care s-au întors în țară și și-au preluat slujbele după Lege (Ezra 6:18-22; 8:24-
30). Conducători, capii de familie și alții din popor care au adus daruri de bunăvoie pentru Casa
Domnului sau au muncit / plătit muncitori pentru ridicarea edificiului religios național. Ei au
înțeles că lucrarea sfântă este o prioritate permanentă (Ezra 2:68-69; 3:6-8; 6:16-17; Proverbe 3:9-
10)
II. CARACTERISTICI
1. Rugăciunile lui Ezra și Neemia dovedesc pasiunea dusă până la lupta spirituală și împlicarea
definitivă și totală în lucrarea sfântă (Ezra 9:5-15; Neemia 1:5-11; 6:9, 14), după modelul
practicat și de Daniel, omul care direct sau indirect a avut o contribuție pentru anii ce au urmat
după el (Daniel 9:4-19) și alți oameni implicați în lucrarea sfântă (Romani 9:1-3; 10:1)
2. Legămintele înaintea Domnului – angajamente de slujire sfintă, potrivit ofertei divine revelate
(Exodul 24:6-8; 2 Cronici 34:29-33; Ezra 10:3, 5; Neemia 9:38; Maleahi 2:10-16)
3. Dăruirea prin eforturi grele, în condiții de adversitate și lipsuri materiale pentru realizarea
obiectivelor sfinte (Neemia 4:16-23; 5:1-13; 2 Corinteni 11:23-33)
4. Cunoașterea planurilor divine – descoperiri, urmate de îndemnările / încurajările sistematice pe
parcursul efectuării lucrărilor sfinte (Ezra 6:14; Neemia 4:14, 19-20; Zaharia 2:1-13)
ÎNCHEIERE
1. Oamenii dedicați cu adevărat lucrărilor sfinte fac totul până la realizarea lor, conștienți că sunt
lucrători împreună cu Dumnezeu, că lucrarea este a Lui (Neemia 1:4, 11; 6:16; Fapte 20.24, 1
Corinteni 15:10)
2. Organizarea interdependentă întregește lucrarea sfântă: Zorobabel / Iosua, Neemia / Ezra
(Proverbe 24:3-4; Fapte 15)
Lecţii din perioada postexilică
Lecţia 4
INTRODUCERE
1. Neparticiparea sau executarea lucrărilor sfinte în mod formal sau sub motivaţii vinovate
dovedeşte o inimă fără dragoste pentru cele sfinte, lipsită de „râvna Domnului oştirilor” (Esau –
Geneza 25-33, Isaia 9:7; 37:31-32; Efeseni 6:15)
2. Unii evreii din perioada postexilică sunt surprinşi de textele sfinte, prin comportamentul pasiv
şi vinovat care a dus fie la întârzierea lucrărilor necesare refacerii spirituale şi sociale a naţiunii
lor, fie la căderea în dizgraţie a slujbelor sfinte de la Templul Domnului, fenomene înregistrate în
toată istoria poporului lui Dumnezeu (Judecători 5; Luca 15:14-25)
I. EXEMPLE
1. Evreii care amânau reconstrucţia Templului – ce diferenţă între ei şi regele David, care deşi ştia
că fiul său Solomon este rânduit pentru lucrarea aceasta, a fost pasionat până la moartre de
lucrările de pregăţire a construcţiei (Hagai 1:1-9; 1 Cronici 22:14, 19; 28.11-21; 29:2-5)
2. Preoţii şi leviţii care n-au împlinit slujbele sfinte potrivit celor scrise în Legea Domnului
(Neemia 13:1-10). În acelaşi timp mulţi din popor practicau o închinare lipsită de valoare şi
respect faţă de Domnul oştirilor (Maleani 1:6-14; 3:7-10)
3. Slujitorii Templului, dregătorii şi alţi evrei care colaborau cu duşmanii cauzei sfinte: Sanbalat,
Tobia, Gheşem şi alţii, încheiind cu ei relaţii de rudenie şi prietenie, repetând greşeala unirii cu
popoare străine, păcate comise frecvent de înaintaşii lor care au comis adulter spiritual (Neemia
6:10-14, 17-19; 13:23-31; 2 Regi 17)
ÎNCHEIERE
1. Oamenii care părăsesc Casa Domnului sunt pedepsiţi cu adandonarea din partea Lui, iar cei
care în mod vizibil continuă să slujească în ea, dar fără inimă şi fără sfinţire, fac slujbe spre
osândă, căci stârnesc gelozia Domnului, care nu le primeşte ofrandele (2 Cronici 15:1-2; Neemia
13:10-11; Isaia 1:10-15; matei 7:21-23)
2. Indiferenţa faţă de Domnul şi slujbele sfinte se va dovedi pe deplin „în ziua aceea” a venirii
Domnului cu răsplătirile Lui (Maleahi 3:14-18; 4.1-3; 2 Timotei 4.8)
Lecţii din perioada postexilică
Lecţia 5
INTRODUCERE
1. O familie credincioasă Domnului valorează foarte mult; bărbatul poate sluji cu autoritate,
femeia poate fi alături de el şi împreună pot oferi copiilor o educaţie aleasă (Iehoiada şi Ioşabeat –
2 Cronici 21-22; Efeseni 5:22-33)
2. În perioada postexilică au fost familii întregi care au decis să se întoarcă în „ţara promisă”, iar
dintre acestea s-au evidenţiat familii credincioase legămintelor sfinte prin care s-a perpetuat
neamul ales (Maleahi 2:15)
I. EXEMPLE
1. Familiile ce au primit mesajul de reluare a lucrărilor de la Templu şi de dedicare în slujba
Domnului, la câţiva ani de la întoarcerea din Babilon (Hagai 1:7-10; 2:15-19)
2. Familii care au acceptat apelul lui Ezra de a se întoarce împreună cu el la Ierusalim (Ezra 8:15-
21)
3. Familiile alipite de Ezra în durerea lui pentru cauza sfântă (Ezra 9:1-5; 10:1), familii (bărbaţi în
primul rând) care s-au angajat să se întoarcă la cerinţele sfinte a Legii prin despărţirea de femeile
străine, ceeace însemna a rămâne cu soţiile evreice pe care le aveau sau a lua numai soţii evreice
(Ezra 10.2-19)
4. Familiile care au lucrat la rezidirea cetăţii Ierusalimului (Neemia 3:12) şi la realizarea pazei
obiectivului (Neemia 4:13-14), familiile care au acceptat să se aşeze la Ierusalim pentru că era
lipsit de locuitori (Neemia 11:1-13)
II. EXPLICAŢII
1. Conştienţa vremii potrivite şi / sau că unele lucrări nu s-au efectuat la vreme şi după cele scrise
i-a condus la pocăinţă şi angajamente solemne (Ezra 10:2-3)
2. Credincioşia în familii a fost întotdeauna o cerinţă divină fundamentală (Proverbe 5:15-20;
Maleahi 2.10-16). Dumnezeu este fidel legămintelor Sale şi aşteaptă ca şi omul să-şi respecte
cuvântul dat (Ieremia 31:35-37; Hagai 2:5; Iacov 1:6-8, 16-17)
3. Prezenţa întregii familii la slujbele sfinte potrivit cu specificul sărbătorii, în condiţia dedicării
sfinte a familiilor slujitorilor (atunci a preoţilor şi leviţilor) este cea mai bună şcoală sfântă (Ezra
8:2). O atitudine pozitivă faţă de adunarea Domnului (Psalmul 122)
4. Respectarea angajamentelor sfinte aduce pace şi prosperitate în familii, de la bunici la copii
(Zaharia 8:1-23)
ÎNCHEIERE
1. Orice familist are două legăminte şi păstrarea lor însemna respectarea legii sfinte: iubirea faţă
de Dumnezeu şi faţă de aproapele, dintre care partenerul de viaţă este primul (1 Ioan 4:20-21).
Există o interdependenţă naturală între cele două legăminte (Proverbe 2:16-22; Matei 23:36-40)
2. Familiile slujitorilor consacraţi: preoţi şi leviţi au avut o importanţă primordială în restabilirea
valorilor sfinte în ţară, dar asocierea altor familii din popor asigura perpetuarea legămintelor sfinte
în vederea împlinirii promisiunilor divine (Iosua, Ezra / Eliaşib)
Lecții din perioada postexilică
Lecţia 6
INTRODUCERE
1. O parte din familiile evreilor deportaţi n-au vrut să se întoarcă în ţara promisiunilor divine, iar
altele din cele ce s-au întors n-au fost gata să se întoarcă la Legea Domnului (Ezra 1:5; 9:1-2)
2. Preocupările materiale, interesele de moment sau influenţa popoarelor din jur au împiedicat
aceste famiilii să slujească Domnului cu adevărat, stări vinovate de lipsa progresului spiritual în
orice vreme (Neemia 13; Luca 8:14-16)
I. EXEMPLE
1. Familiile ce au rămas în împeriul medo-persan, au uitat că au fost deportați drept pedeapsă și că
prosperitatea din acele locuri era o îndurare divină doar pentru cei 70 de ani de robie (Ieremia
29:4-14); familia din Sunem (2 Regi 4; 8:1-6)
2. Familiile evreilor ce refuzau să contribuie la activităţile sfinte de la construcţia Templului şi
întreţinere slujbelor preoților și leviților (Hagai 1:2-4; Maleahi 3:7-12)
3. Familiile evreilor în frunte cu cele ale dregătorilor, ce exploatau sărăcia altor familii – un obicei
foarte păcătos din perioada premergătoare robiei (Neemia 5:1-13; Isaia 3; Amos 2:8; 3:10; 8:4-7)
4. Familiile mixte, afectate puternic de necredincioşie faţă de cele sfinte: părinţi şi copii (Neemia
6:17-19; 13:4-5, 28-29; Maleahi 2:10-16)
II. EXPLICAŢII
1. Preocupările exclusiv materiale au dus (întotdeauna) la afectarea relaţiei cu Domnul, prin
neparticiparea cu prioritate la activităţile sfinte şi apoi la pierderea harurilor Lui spirituale și
materiale (Proverbe 3:5-10; Hagai 1:5-7, 9-11; 2:15-17; Matei 6:33)
2. Nerespectarea cerinţelor sfinte în plan material - contribuțiile poruncite de Lege pentru
întreţinerea slujitorilor de la Templu şi a săracilor: zeciuiala, primele roade, ultimele roade, zilele
și anii de repaus pentru pământ și muncitori și darurile de bună voie au fost o dovadă a lipsei de
spiritualitate prin nerecunoașterea binecuvântărilor şi a drepturilor Creatorului (Deuteronom
12:210-19; Cronici 31:11-17; Neemia 13:11-14; Maleahi 3:9-10; Galateni 6:5)
3. Familiile necredincioase se destramă, efect întâlnit foarte frecvent şi în zilele
postmodernismului (Maleahi 4:6; 2 Timotei 3:1-7); corupţia generalizată la nivelul familiiilor
distruge casele vinovate (Isaia 3-4; Zaharia 5:1-11)
ÎNCHEIERE
1. Întotdeauna lucrurile materiale sunt strict legate de cele spirituale, iar în perioada postexilică
aceasta s-a văzut atât cu ocazia rezidirii Templului și a Ierusalimului cât și a respectării cerințelor
legii în plan material în întreținerea slujbelor sfinte (Hagai 2:18-19; Matei 6:19-24; Luca 16:11-
15)
2. Familiile ce nu se pun în slujba Domnului se autoexclud din viitorul poporului Lui (Ieremia
44:7-11), prin pierderea liniei biologice ferite de blestemul păcatului, care se transmite de la
părinţi la copii (Exodul 34:6-7). Sămânța dumnezeiscă se păstrează numai prin educație sfântă
(Psalmul 78:1-7; Ieremia 17:1-4)
Lecţii din perioada postexilică
Lecţia 7
INTRODUCERE
1. Adevărul este una din definirile Legii sfinte, a cerinţelor prin care omul reintră în comuniunea
cu Dumnezeu, cel care deţine măsura corectă a tuturor lucrurilor şi care nu acceptă nici o formă
de compromis, de minciună (Tit 1:1-2; 1 Ioan 1:1-10)
2. Dumnezeu a chemat oamenii din toate generaţiile, prin descoperirea adevărului, să participe la
lucrarea Lui într-o stare de sfintenie / neprihănire (Zaharia 8:16-17; 2 Tesaloniceni 2:9-12).
„Adesea prin lume, minciuna umblă îmbrăcată în haine de adevăr, iar adevărul umblă gol goluţ”
I. EXEMPLE
1. Conducătorii religioşi şi sociali ai evreilor, care prin implicarea lor au contribuit la afirmarea
celor scrise în Legea Domnului, reafirmate de prin prorocii Lui: Zorobabel şi Iosua – conducătorii
care şi-au asumat responsabilitatea restaurării adevărurilor sfinte prin închinarea adevărată şi
aplicarea Legii Domnului în poporul revenit în ţară (Hagai 2:4; Zaharia 3:6-7; 4:6-9); Ezra – omul
pasionat total de legea adevărului (Psalmul 119; V. T.; Ezra 7:10, 25-26), dovadă şi atitudinea în
cazul femeilor străine (Ezra 9:5-15; 10:5-6, 10-11); Neemia – dregătorul luptător pentru bine şi
dreptate (Neemia 2:10; 5.19; 13:14, 31)
2. Profeţii, oameni prin care Domnul a reiterat adevărul revelat (Zaharia 7:8-12; Maleahi 2:6-8) şi
care au descoperit adevărul despre starea reală a contemporanilor lor (Hagai 2:10-14; Zaharia 5:3;
Maleahi 3:5)
3. Demnitari străini, care prin exercitarea autorităţii lor au recunoscut drepturile evreilor şi au
restituit ceea ce luase / distrusese predecesorii lor: Cir (Ezra 1:7-11); Dariu (Ezra 6:1-12);
Artaxerxe (Ezra 7:12-26; Neemia 2:4-9), dregătorii „de dincoace de râu” (Ezra 5; 6:13)
explicare aşi împlinirea Legii (Neemia 8:3-8, 18; Ezra 10:3)
4. Evreii care au respectat cerinţele Legii, oameni din diferite triburi ale lui Israel (Neemia 7:2;
13:13) şi ulterior şi alţii care şi-au mărturisit păcatelor şi au acceptat abandonarea lor (Ezra 10:2-
3; Neemia 9:1-2), după Legea adevărului (Neemia 9:3)
II. EXPLICAŢII
1. Recunoaşterea intervenţiilor / lucrărilor divine în istorie – a face diferenţa dintre a respecta sau
nu cerinţele Legii Domnului, de la cauze la efecte (Neemia 9:7-37; Daniel 9)
2. Rugăciunile Ezra şi a lui Neemia i-au dovedit ca oameni doritori de adevăr, prin realizările lor,
pentru că ei căutau fără nici un interes propriu ci se luptau pentru cauza lucrărilor sfinte (Ezra 9:6,
14; Neemia 4:4-5; 5:14-19; 13:14)
3. Fermitatea / statornicia pentru o cauză sfântă trebuie dovedită şi prin angajarea la păstrarea
departe de păcat (Neemia 10:28-39). Încredinţarea lucrărilor sfinte se face numai oamenilor
doritori de adevăr şi neprihănire - credincioşi (Neemia 13:10-13, 22, 31). În primul rând slujitorii
trebuie să respecte adevărul divin şi să-l proclame nealterat (Maleahi 2:4-7)
ÎNCHEIERE
1. Oamenii iubitori de adevăr nu rămân la cele existente, tradiţionale sau formale, dacă află mai
aproape voia / calea Domnului (Ezra 7:10; Neemia 13:3; Fapte 18:24-28)
2. Un legământ sfânt nu este facultativ – păzirea celor sfinte este o cerinţă absolută „pentru tot
timpl cât vor ţinea vremurile” (Neemia 9:38; Psalmul 93:5). Un comportament bun este tot ceea
ce cere Dumnezeu (Proverbe 12:22; 24.25; Zaharia 7:9-10; 8:16-17)
Lecţii din perioada postexilică
Lecţia 8
INTRODUCERE
1. Încă de la începutul istoriei umane diavolul a pus la îndoială afirmaţiile legilor divine, de aici
sincretismul religios – cea mai mare înşelare posibilă; bătălia dintre lucrarea sfântă şi cea profană
este specifică oricărei perioade istorice (Geneza 3:1-6; Apocalipsa 12:9)
2. Cei înşelaţi de Satan prin păcat se constitue în pricini de păcătuire – modele ale păcatului, fapt
pentru care şi în perioada postexilică lucrurile au denaturat în permanenţă (Maleahi 2:8; 2 Timotei
3:13)
I. EXEMPLE
1. Sanbalat şi Tobia şi alţi duşmani ai evreilor – oameni urâtori de bine (Neemia 2:10, 19), ce
apelau cu duşmănie la diplomaţie (Ezra 4:1-5; Neemia 6:1-2), dispreţ (Neemia 4:1-3) sau forţă
(Neemia 4:7-8).
2. Colaboratorii celor de afară, dintre ei chiar dregători şi slujitori ai Templului, ce nu respectau
sfinţenia lucrurilor de la Templu şi cerinţele Legii (Neemia 6:9-14, 17-19; Hagai 2:10-14)
3. Bărbaţii căsătoriţi cu femei străine, oameni care nu au respectat legile sfinte ale căsătoriei, dar
pretindeau că sunt slujitori ai Săi (Ezra 9:1-2, 15; 10:1-2, 15; Neemia 13:23-27; Maleahi 2:10-17)
4. Evrei care făceau compromisuri legate de Sabat şi afaceri – oameni corupţi de comercianţi
străini şi având un spirit de lăcomie (Neemia 5:1-11; 13:15-22; Maleahi 3:5)
II. EXPLICAŢII
1. Lipsa cunoaşterii adevărului îşi are originea în lipsa cercetării, apoi a interpretării corecte a
Bibliei (Neemia 13:1-3; 2 Corinteni 4:1-6). Teoria zonelor gri indică întâi lipsă de cunoaştere,
apoi de compromis, starea în care propunerile vrăjmaşilor iudeilor erau acceptate de unii din
poporul sfânt (Ezra 4:1-2; Neemia 13:4-9)
2. Pierderea valorilor de adevăr (Maleahi 2:7-8, 17) conduce la aducerea unor jertfe cu cusur şi
slujbe vinovate, care nu sunt de nici un folos, fiind o vinovăţie şi mai mare (Maleahi 1:7-14; Isaia
1:10-15; Matei 7:21-23; 2 Tesaloniceni 2.9-13)
3. Compromisul duce în final la păcat deliberat – oamenii răi se bucură să facă răul apelând la
orice metodă (Ezra 4:1, 8, 11; Geneza 4:7-8; Proverbe 1:10-19; 4:16; 1 Ioan 3:11-15; Tit 3:10-11)
4. Oamenii păcatului nu doresc binele altora, dar din răul făptuit ei nu câştigă mare lucru,
pierzând favoarea divină eternă şi alegându-se cu insatisfacţii aici pe pământ (Neemia 2:10, 20;
4:5; Isaia 57:20-21)
ÎNCHEIERE
1. Oameni păcatului şi compromisului pot să fie din afara poporului lui Dumnezeu (Sanbalat şi
ceilalţi), dar şi din poporul sfânt sau ceea ce este mai grav, să fie dintre cei angajaţi în slujbele
sfinte (Neemia 13:28-31; Proverbe 1:10-19; 2 Petru 2)
2. Păcatul este o greşire a ţintei, o încercare înşelătoare de a amesteca binele cu răul, cursă în care
vor fi prinşi toţi cei care acceptă vreo formă de compromis (Ezra 9:13-14; Eclesiastul 2; 12:13-14;
Romani 1:21-22)
3. Îngăduinţa divină pentru cei răi este îndelungă răbdare dar în final se lasă cu mânie şi urgie
(Romani 2:5-8)
O VIAȚĂ CU FOLOS
INTRODUCERE
1. Viaţa (timpul) nu poate fi economisit, el poate fi doar folosit sau nefolosit (Eclesiastul 3:1, 11,
14; 11:4, 6; Galateni 6:9-10)
2. Întrebuinţarea corectă a timpului se poate realiza numai în acord cu orarul şi voia lui Dumnezeu
pentru orice lucrare; folosul vieţii are la bază o hotărâre divină de îndurare (Zaharia 8:1-15)
I. EXEMPLE
1. Evreii care au înţeles că Domnul şi Legea Lui sunt partea lor de moştenire şi şi-au subordonat
scopurile vieţii cauzei sfinte (Hagai 1:13-14; Neemia 10:28-29; Deuteronom 33:4; Psalmul 16;
Matei 6:33; Luca 12:29-34)
2. Preoţii şi leviţii puteau fi cei mai folositori Domnului prin chemarea lor specială, în limita
vârstei de slujire 20-50 de ani (Numeri 12:23-26; 1 Cronici 23:27; Ezra 8:15-30; Neemia 7:1;
12:23-25). În Adunarea Domnului toţi, în funcţie de dar, de vârstă putem sluji (1 Petru 2:1-11)
3. Străini care au contribuit, de departe, prin legi şi daruri la lucrarea sfântă de la Ierusalim. Cu
siguranţă Dumnezeu nu le-a rămas dator, dar a face ceva pentru Domnul nu înseamnă a fi al
Domnului (Ezra 1:1-2; 7:12-26; Isaia 44:28; 45:1-5; Daniel 4; 6)
II. EXPLICAŢII
1. Necesitatea încredinţării că o lucrare vine de a Domnul, El deţine cheia înţelegerii exacte a
fiecărei activităţi de sub soare la vreme potrivită (Neemia 2:18-20; 6:16; Isaia 48:17; Luca 19:41-
44; Fapte 26:15-20)
2. Rugăciunile sunt sursa pentru câştigarea biruinţei / atingerea obiectivelor din planul divin
(Neemia 2:4-6; Ezra 8:21-23, 31; Ioan 14:13-14; 1 Ioan 5:14-15)
3. O viaţă cu folos este o viaţă în bine organizată şi hotărâtă, în care nu primează nici
comoditatea, nici pasivitatea, ci altruismul şi dreptatea (Ezra 7:10; Neemia 5:14-19; Tit 2:14; 3:8);
slujirea potrivit cu chemarea specifică fiecăruia şi o viaţă de fapte bune înseamnă nu să-ţi pierzi
viaţa ci să o câştigi (Matei 19:16-29; Ioan 12:24-26)
4. În viaţă trebuie să trăieşti prin credinţă, pentru că uneori nu se vede uneori folosul slujirii, dar
totul se notează într-o carte cu folos etern (Maleahi 3:14-17; 4:2-3; Evrei 11)
ÎNCHEIERE
1. O viaţă bine cu folos este o viaţă dedicată, o slujire oficializată printr-un legământ sfânt
(Neemia 5:12-13; 9:38)
2. O viaţă dăruită Domnului, pe baza încrederii în El, în Cuvântul Lui este o viaţă cu folos etern, o
viaţă cu „aducere aminte” (Ezra 8:22b; Neemia 13:14, 22b, 31b; Maleahi 3:16-18)
INTRODUCERE
1. O viaţă fără de folos se poate consuma în lume sau în poporul lui Dumnezeu, ca în cazul
evreilor care nu au contribuit cu nimic bun la lucrările Domnului în perioada postexilică (Matei
20:1-6; 1 Corinteni 3:10-15)
2. O viaţă fără de folos poate fi o constatare tardivă, la bătrâneţe sau chiar numai la înviere
(Proverbe 5:11-14; Eclesiastul 2:17-23; Matei 16:25-27)
I. EXEMPLE
1. Anii de amânarea lucrărilor de construcţie a Templului (Ezra 4:24), ani cu muncă fără
binecuvântare (Hagai 1:5-6, 9-11) şi chiar dacă am câştiga material, aceasta nu aduce mare folos
(Eclesiastul 5:10-11; 1 Timotei 6:7-8)
2. Generaţia compromisă prin căsătorii mixte şi neiniţiere, neimplicare în lucrări sfinte (Ezra 9:1-
2; Neemia 13:23-27; Numeri 35:55-56; Judecători 3:4-6)
3. Neevrei fără aducere aminte la Ierusalim (Neemia 2:10); oameni din care nu va rămâne
niciunul (Maleahi 4:1-3), dar şi evrei care n-au revenit la Ierusalim şi n-au contribuit cu nimic la
planul lui Dumnezeu cu poporul Lui în acea etapă, ca în cazul celor 40 de ani de călătorie prin
pustie, care a „consumat” fără folos o generaţie de oameni (Numeri 14:32-33; Psalmul 137; Isaia
52:8-12; Ieremia 51:50)
4. Cei ce jetfeau „degeaba” nerespectând condiţiile de sacralitate cerute de Lege (Maleahi 1:10-
14; Matei 15:1-6; Marcu 7:1-13)
II. EXPLICAŢII
1. Paradoxul spiritual postexilic a constat şi în faptul că unii din cei ce au venit de peste tot la
Ierusalim şi a trăit ca neamurile de peste tot (Ezra 9:1-2). Paradoxul de a fi membru în adunarea
Domnului şi a trăi ca cei de afară - influenţa din familie sau / şi de afară (Solomon – Eclesiastul
2; Isaia 1:10-15; 1 Corinteni 15:34)
2. Dumnezeu a atenţionat şi în vremea aceeea pe popor de consecinţele păcatului, dându-le ca
exemplu şi generaţiile părinţilor lor, a căror viaţă s-a scurs fără realizări, dar nu fără să sufere
pedeapsa Domnului care a culminat cu robia – îndepărtarea din ţara făgăduită (Ieremia 12:11-13;
Zaharia 1:2-6; 7:11-14)
3. Necunoaşterea vremii şi necredinţa (2 Regi 5:26; Hagai 1:2-3) cauzează trăirea „fără grijă” în
Sion (Amos 6:1, 3-7; Maleahi 3:13-18). Starea celor din Laodicea dovedeşte o inconştienţă
vinovată, care duce inevitabil, dacă nu intervine pocăinţa, la lepădare (Apocalipsa 3:15-19)
4. Materialismul – a nu şti să-ţi alegi partea care rămâne, pentru că unele lucruri materiale se
pierd imediat altele se pierd în timp (Hagai 2:15, 18; Luca 10:38-42)
ÎNCHEIERE
1. O viaţă fără de folos înseamnă o viaţă fără viitor: „nici rădăcină, nici ramură” (Maleahi 4:1)
2. Pentru a nu trăi o viaţă fără de folos trebuie să ştim care este vremea potrivită pentru lucrările
ce ne sunt repartizate şi să fim dedicaţi toată viaţa şi cu toată familia, cauzei sfinte, în adevăr şi
neprihănire; lecţiile1-10 (Hagai 2:21-23; Daniel 11:32; Galateni 6:7-8)
Alternative
Lecția 1
INTRODUCERE
1. Istoria umană a fost o metamorfoză complexă, determinată în prim plan de domeniu religios,
astfel s-a ajuns la o multitudine de idei foarte diverse şi chiar contrare şi la practici ce
conflictuează relaţia omului cu Dumnezeu şi a oamenilor între ei (Marcu 7:1-13; Fapte 16:20-21)
2. Istoria biblică este o pedagogie teoretică şi practică prin care se poate face diferenţa între
original şi tradiţional (1 Corinteni 10:11)
I. ORIGINAL
A. Explicaţii
1. Originalul este forma în care Creatorul şi Stăpânul universului a aşezat legile şi principiile
pentru orice lucrare - legalitate (Matei 19:3-8; Ioan 1:1-2; 1 Ioan 1:1; 2:7, 13-14; 2:24; 3:11; 2
Ioan 1:6)
2. Originalul se poate verifica prin surse istorice, între care Biblia este cea mai sigură – revelaţia
ei reduce la maxim orice bâjbâială în căutarea adevărului iniţial - autenticitate (Isaia 8:19-20;
Matei 5:17-19; Luca 1:1-4)
B. Exemple.
1. Iosia – regele care a căutat adevărul la Dumnezeu, a aceptat mesajul Scripturilor şi al prorocilor
(2 Regi 23:21-25; 2 Cronici 34:1-7, 14-28)
2. Ezra - „ preotul şi cărturarul iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor” (Ezra 7:10; Neemia 8:2-
3, 14-18)
II. TRADIŢIONAL
A Explicaţii
1. Tradiţionalul este păstrarea unei forme de gândire şi manifestare fizică (în special ocazionate de
evenimente deosebite: naştere, căsătorie, moarte, victorii etc), peste ani şi peste generaţii şi poate
fi ceva original sau fals; în general tradiţia conţine şi adevăr şi mitologie (Geneza 29:26;
Judecători 11:39-40; 1 Regi 3:3; 2 Regi 17:8, 19, 33-34, 40; Ioan 19:40)
2. O practică greşită nu devine corectă prin tradiţie, de aceea orice tradiţie ca şi orice inovaţie
trebuie analizată prin contextul general şi specific al revelaţiei (Exodul 12:25-28; Levitic 18:30;
19:28; 20:23/ 1 Regi 18:28; Iov 1:5; Ezechiel 20:18-19)
B Exemple
1. Regii lui Israel - „calea lui Ieroboam” - închinarea la viţeii de aur (2 Regi 10:31)
2. Unii regi ai din Iuda – înălţimile păstrate de la canaaniţi – obiceiuri lipsite de evlavie (2 Regi
14:3-4; 15:3-4)
ÎNCHEIERE
1. O analiză de fond, pentru a deosebi originalul de tradiţional, trebuie să facă referiri la origini, la
autoritatea care o coordonează şi la conţinutul unei lucrări (Exodul 12:25-28; Ieremia 10:1-5)
2. Originalul este recunoaşterea autorităţii lui Dumnezeu pe când tradiţionalul este respect şi
încredere în oameni (Ieremia 17:5-8)
Alternative
Lecţia 2
INTRODUCERE
1. Mântuirea este o lucrare reuşită, o intervenţie de salvare a omului din diferite situaţii negative;
dintre toate salvările necesare şi posibile mântuirea din păcat este cea mai importantă (Isaia 51:6-
8; 63:9; Evrei 7:25; Iacov 5:15)
2. Mărturia este dovada informări, a şansei de salvare care se poate finaliza cu au fără reuşită
(Ioan 3:11, 32-36)
I. MÂNTUIREA
A. Explicaţii
1. Mântuirea este un act al graţiei divine, al iubiri şi alegeri Lui suverane, în care trebuie să avem
încredere (Deuteronom 33:29; 1 Samuel 22:20; 1 Cronici 16:35; Marcu 10:26-27; 2 Timotei
4:18), dar suntem chemaţi şi noi să ne luptăm pentru salvarea oamenilor (Fapte 16:29-33; 1
Corinteni 7:12-16; Iuda 1:22-23)
2. Dumnezeu mântuieşte pe cei ce au o atitudine corectă faţă de El şi faţă de oamenii şi lucrările
respective (Psalmul 7:10 18:27; 50:23; 80:13-16, 118:15; Proverbe 28:18, 26; Matei 24:9-13;
Marcu 8:35; 10:52; 16:16)
3. În cazul unei atitudini incorecte, „mântuirea nu ne ajunge” (Isaia 59:1-14; Ieremia 4:14; 2
Tesaloniceni 2:9-12)
B. Exemple
1. Ierusalimul (Ezechia) - salvarea prin intervenţia unui înger în tabăra asiriană (2 Regi 18:28-32;
19:32-37
2. Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria – salvări repetate prin intervenţi supranaturale (Daniel 2:13-
23; 3:14-30; 6:16-27)
3. Iona şi niniveni – salvarea în urma schimbări atitudini faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni
(Iona 2:1-10; 3:1-10)
II. MĂRTURIA
A. Explicaţii
1. Mărturia (în prima fază) poate fi o informare scrisă sau verbală - chivotul mărturiei: locul unde
era aşezată cartea legământului şi totodată locul unde Dumnezeu îi vorbea lui Moise pentru a
informa poporul (Exodul 25:21-22; 31:18; 2 Regi 11:12)
2. Mărturia (în prima fază) poate fi un o lucrare vizibilă şi concretă, realizată de Dumnezeu sau
de trimişii Lui, prin care părţile implicate sunt conştientizate şi care trebuie respectată (Geneza
21:30; 31:44-48; Numeri 17:10; Psalmul 93:5; Marcu 6:11; Ioan 5:36-39; 19:35; 21:24; Fapte
14:17; 1 Corinteni 1:6; Apocalipsa 1:2)
3. Mărturia (în ultimă fază) poate fi lucrare în care cei în cauză şi toţi cei din jur constată în mod
conştient cine a fost mântuit şi cine a fost pedepsit pentru că s-a făcut vinovat (Iosua 7:1-26;
Psalmul 64:1-10; Romani 2:15-16; 2 Corinteni 1:12; 2 Tesaloniceni 1:5-10)
B. Exemple
1. Călăreţul împăratului lui Israel - a vedea dar a nu avea parte (2 Regi 7:1-20)
2. Israel – pierderile generaţiilor de evrei în urma nerespectării legământului sfânt (Psalmul 78:5-
33)
3. Împotrivitorii necredincioşi – mărturia creştinilor respinşi şi persecutaţi (Matei 10:18; Marcu
13:9-10; Luca 9:5; 21:12-16; Fapte 13:38-46)
ÎNCHEIERE
1. Mântuirea este lucrarea divină pe care o poate face numai Dumnezeu pentru cei ce intră în
graţia Lui prin ascultare necondiţionată de Cuvântul Lui (1 Corinteni 1:21; 15:1-2; 1 Timotei
4:10, 16)
2. Dumnezeu niciodată nu a lucrat fără mărturii, de aceea în ziua judecăţii nimeni nu va putea să
se scuze că nu a fost informat sau că nu putea fi salvat (Isaia 30:8-18; Matei 24:14)
Alternative
Lecția 3
DUHOVNICESC SAU FIRESC
INTRODUCERE
1. Omul duhovnicesc este sub autoritatea, călăuzirea şi puterea Duhului Sfânt; omul firesc este
supus raţiunii şi poftelor umane, dar în fond spiritelor rele (Efeseni 2:1-21; Iuda 1:19-21)
2. Cronologia vieţii naturale începe cu firescul, pământescul, fără perspectivă, în condiţiile firii
umane decăzute, dar poate fi schimbată cu duhovnicescul (Romani 8:12-13)
I. DUHOVNICESC
A. Explicaţii
1. Omul duhovnicesc are o înţelepciune primită de la Dumnezeu, în acord cu planul Său etern, în
baza căreia poate interpreta corect toate lucrurile (1 Corinteni 2:6-16)
2. Omul duhovnicesc are pasiuni specifice şi este capabil (prin Duhul) să facă fapte bune (Tit 2:1-
14; 1 Petru 3:1-6) şi să primească daruri duhovniceşti prin care va efectua slujiri sfinte (Romani
7:6; 1 Corinteni 14:12)
3. Omul duhovnicesc are o confruntare interioară cu natura lui veche şi cu ispitele ce-i accesează
poftele, dar în care iese biruitor controlând poftele şi orice altă ispită (Romani 8:1-4; 13:14; 2
Corinteni 10:2-3; 1 Petru 4:1-6;)
B. Exemple
1. Biserica din Ierusalim – oameni plini de Duhul Sfânt (Fapte 2:4, 42-47; 4:32-34; 8:4)
2. Barnaba – un ucenic plin de Duhul Sfânt (Fapte 4:36-37; 9:27; 11:22-26; 13:1-4)
II. FIRESC
A. Explicaţii
1. Omul firesc nu poate avea o înţelegere corectă a lucrurilor şi nu poate face ceea ce este bine,
nici dacă ştie şi vrea să facă, motive pentru care nici nu poate fi plăcut Domnului (Romani 7:5,
14-23; 8:5-8; 1 Corinteni 2:14; Iacov 3:11-16)
2. Omul firesc este într-o împotrivire faţă de tot ceea ce este duhovnicesc, prin adversitatea
generală dintre faptele firii şi roada Duhului lui Dumnezeu (Matei 12:33; Galateni 4:29; 5:16-25)
B. Exemple
1. Corinteni - oameni fireşti printre oameni duhovniceşti (1 Corinteni 3:1-4; 6:1-11; 15:33-34; 2
Corinteni 12:20-21
2. Dima – omul firesc care părăseşte adunarea / Diotref – omul firesc care rămâne în adunare (2
Timotei 4:10; 3 Ioan 1:9-10)
ÎNCHEIERE
1. Comunităţile de credincioşi trebuie să fie formate din oameni duhovniceşti activi, scop în care
fiecare trebuie să fie atent cu sine şi cu alţii (Romani 8:9; 1 Timotei 5:21-22; Evrei 12:1-16)
2. Viaţa se consumă în permanenţă pe principiul secerării şi semănării – cauză / efect, omul find
în permanenţă sub ameninţarea judecăţii sau a perspectivei eterne de slavă (Galateni 6:7-8; 1
Corinteni 15:40-54)
Alternative
Lecția 4
INTRODUCERE
1. Slujirea este o activitate în folosul altora, în domeniul spiritual sau material (1 Petru 4:10-11)
2. A fi slujit poate fi ceva normal şi necesar, dar poate fi şi ceva opţional, omul având adesea
posibilitatea de a sluji sau de a fi slujit (Matei 20:26-28)
I A SLUJI
A. Explicaţii
1. A avea capacitatea prestării de servicii - a putea să slujeşti, a avea maturitatea, calificarea
necesară în a face ceea ce trebuie (Daniel 1:3-5; Efeseni 4:11-16; 1 Timotei 4:6; 2 Timotei 2:20-
22; Evrei 5:12-14)
2. A avea bunăvoinţa efectuării lor – a vrea să slujeşti (Geneza 18:1-8; 29:20; Rut 2:2-23; 3:9;
Matei 21:28-31; Galateni 5:13; 6:2; Efeseni 6:5-8). A dori să slujeşti lui Dumnezeu din toată
inima (Deuteronom 11:13; 28:47-48; Iosua 24:14-16). A sluji nu înseamnă şi a face lucruri rele
doar de dragul de a fi un slujitor ascultător (1 Samuel 22:13; 2 Samuel 13:28-29; 14:30)
B. Exemple
1. Femeile „diaconiţe” – slujitoare ale Domnului şi ale ucenicilor Lui (Luca 8:1-3; 23:55-56; 24:1;
1 Timotei 5:10)
2. Pavel – a sluji cu duhul şi cu trupul (Fapte 20:18-35; 1 Corinteni 9:13-17; 2 Corinteni 12:14-
17)
II. A FI SLUJIT
A. Explicaţii
1. A avea puterea de a pretinde sau moftul / dorinţa de a fi slujit (1 Samuel 17:8-9; 25:2-41; Luca
12:45-46; Apocalipsa 19.10; 22:9)
2. Există o slujire reciprocă, normală, ca între organele trupului: cap – trup; trup – trup (2 Regi
4:11-15; 6:1-7; Fapte 13:5), care este diferită de pretenţia de a face alţii ceea ce poţi şi chiar
trebuie să faci (2 Cronici 9:7 / 10:4; Neemia 4:1-19; Matei 23:11-12; Fapte 6:2)
B. Exemple
1. Casele regale – slujirea robilor şi a famenilor (1 Samuel 8:11-17; Estera 1-7; Daniel 2:1-12)
2. Potifar – un om bine slujit care şi-a condamnat slujitorul credincios (Geneza 39:1-20)
ÎNCHEIERE
1. Slujirea va fi răsplătită, în primul rând de Dumnezeu, chiar în viaţa aceasta şi cu atât mai mult
în eternitate, în funcţie de calitatea inimii celui ce slujeşte, calitate care adesea se transferă şi
slujirii efectuate (Matei 25:14-30, 34-46; Marcu 10:28-30; Coloseni 3:16-17, 23-24)
2. Cel slujit nu va avea nici o răsplată, dimpotrivă va fi dator multora (Habacuc 2:5-12; Fapte
20:35)
Alternative
Lecția 5
INTRODUCERE
1. Înşelat: păgubit, nedreptăţit sau trădat, în diferite domenii ale vieţii; înşelătoria este un păcat
complex (Levitic 19:11; 25:14; Proverbe 24:28; 1 Petru 3:10)
2. Există şi posibilitatea de a te înşela singur (Galateni 6:3; Iacov 1:16-26; Evrei 3:13)
I. ÎNŞELAT
A. Explicaţii
1. Situaţii în care am fost / putem fi înşelaţi: mărturii mincinoase, practici economice înşelătoare,
căsătorie ( Proverbe 14:25; 31:30; Iacov 5:4-6)
2. Atitudini recomandată în cazul în care am fost sau riscăm să fim înşelaţi:
a) în cazul constatătii înainte: evitarea dacă este posibil, apelarea la Dumnezeu cu
rugăciune (Psalmul 55:6-11;120:1-2)
b) în cazul constatării în timpul procesului de înşelare: oprirea colaborării, dacă nu e pra
târziu (2 Samuel 3:24-27; 20:9-10; 1 Corinteni 15:33)
c) în cazul constatăriii ulterioare: în funcţie de posibile corecţii şi urmări (Exodul 22:9, 16;
Iosua 9:1-27; 1 Corinteni 6:1-10)
d) niciodată în viaţa aceasta (2 Samuel 11:1-27)
3. În domeniul religios trebuie să veghem pentru a nu fi înşelaţi (Matei 24:4-5, 11, 24; Romani
16:18; 1 Corinteni 3:18; 2 Corinteni 11:13; Efeseni 5:6; Coloseni 2:4; 2 Timotei 3:10-17; 2 Petru
2:1-3; Apocalipsa 12:9; 20:10)
B. Exemple
1. Iosif, fiul lui Iacov – înşelat de mai multe ori şi îzbăvit triumfător de Dumnezeu (Geneza 37;
39)
2. Tamar – Amnon – seducţiile şi violurile, înşelările imoralităţii (2 Samuel 13:1-22)
II. ÎNŞELĂTOR
A. Explicaţii
1. Stări de înşelăciune:
a) învoluntare, înconştiente (Geneza 21:22-32)
b) conştiente, premeditate (Geneza 29:23-26; 31:7; Psalmul 10:7-10; 35:20; Proverbe
12:20a; Osea 12:1, 7; Obadia 1:7)
2 Stări posibile ale înşelătorilor: în funcţie de împrejurări şi starea spirituală (Marcu 4:19):
a) îndreptare lucrurilor, repararea daunelor (Levitic 5:14-19; 6:1-7)
b) tergiversarea îndreptării lucrurilor înşelătoare sau chiar continuarea îndârjită în
înşelăciune (Exodul 8:29; Proverbe 11:1, 18; 20:14; 26:18-19)
3. Oamenii încearcă să-L înşele şi pe Dumnezeu (Maleahi 1:14; 3:8-9; Galateni 6:7-8)
B. Exemple
1. Ţiba / Mefiboşet / David – declaraţii şi dovezi înşelătoare (2 Samuel 16:1-5; 19:24-30)
2. Regatele lui Israel – o stare generală de practicare a înşelătoriiilor economice şi spirituale
(Ieremia 6:13; 8:5, 10; 9:4; 14:14; 23:26; Plângeri 2:14; Ezechiel 13:6-23)
INCHEIERE
1. Angajamentul ferm de a nu practica înşeăciunea şi acceptare posibilităţilor de a fi înşelat, dar
nu în plan spiritual (Iov 31:4-23; Psalmul 24:3-5; 101:6-8)
2. Înşelăciunea este o practică a celor ce nu cunosc pe Dumnezeu, Cel care va îndrepta toate
lucrurile, chiar dacă permite înşelătorilor să-şi împlinească pentru un timp pornirile păcătoase
(Levitic 25:17; 1 Cronici 12:17-18; Iov 5:12-15; Mica 6:9-13)
Alternative
Lecția 6
INTRODUCERE
1. A te judeca este o o alternativă favorabilă păcătosului, a fi judecat este o consecinţă a
păcatuluui (Isaia 1:18; Romani 2:1-5)
2. Amânarea judecăţii divine este harul celui vinovat, pentru a se judeca singur, dar de o judecată
nu scapă nimeni (Psalmul 142:2; Osea 5:11; Ioan 3:17-19; 5:24)
I A TE JUDECA
A. Explicaţii
1. A evalua lucrurile corect, în perspectivă imediată şi îndepărtată (Psalmul 73:1-28; Isaia 59:4;
Mica 6:8), cu o gândire capabilă să judece (Proverbe 1:1-7; 2:1-17; 21:3; Eclesiastul 8:5; Evrei
5:11-14)
2. Fiecare trebuie să se judece întâi pe sine, pentru ceea ce a făcut şi pentru ceea ce trebuie să
facă, fără să găsească vinovaţi pe alţi pentru el, chiar dacă sunt şi pricini de păcătuire şi vinovăţii
colective (Eclesiastul 11:9; Matei 7:24-27; Ioan 8:1-11; Romani 14:1-21; 1 Corinteni 10:14-33)
B. Exemple
1. Abigail – „o femeie cu judecată” (1 Samuel 25:1-35)
2. David – a te judeca pe tine, crezând că judeci pe altul (Geneza 38:12-26; 2 Samuel 12:1-14;
Isaia 5:1-7; Luca 7:36-50)
II. A FI JUDECAT
A. Explicaţii
1. De oameni, în funcţie de statutul şi starea lor spirituală (Exodul 23:1-9; Deuteronom 16:18-20):
a) în instanţă eclesiastică (Deuteronom 17:8-11; Ezra 10:1-14; 1 Corinteni 5.1-13)
b) în instanţă seculară (Romani 13:1-7)
2. De Dumnezeu (Geneza 18:25; Numeri 27:21; Psalmul 7:11; 9:8; 75:2; 89:14; Eclesiastul 3:17;
12:14), din oficiu, dar adesea o cer şi oamenii (1 Samuel 24:12, 15; 2 Cronici 24:22):
a) în veacul acesta, la timpul şi în modul hotărât de El (Geneza 15:13-14; Exodul 6:6; 1
Cronici 16:14)
b) în veacul viitor (Evrei 9:27; 10:26-27)
3. Atitudini faţă de judecata rostită (Psalmul 1:1-6):
a) aceptare (1 Samuel 7:2-6; 2 Samuel 12:1-14; Psalmul 51:1-4)
b) refuz, contestare, cu sau fără drept de recurs (Exodul 2:13-14; Deuteronom 17:12-13)
B. Exemple
1. Moise - omul care stătea toată ziua să judece (Exodul 18:13-26)
2. Israel – primele generaţii în Canaan - vremea judecătorilor (Judecători 2:11-19)
ÎNCHEIERE
1. Judecata de sine este cea mai bună şi trebuie făcută dreaptă şi la vreme (Matei 7:1-2; 1
Corinteni 11:31-32). Un om duhovnicesc s-a judecat şi nu mai poate fi judecat (1 Corinteni 2:15;
1 Corinteni 4:3-5)
2. Judecata lui Dumnezeu nu permite nici o imixtiune umană (Iov 11:10; 34:23; Psalmul 58:11;
94:15; Apocalipsa 15:3-4; 16:5)
Alternative
Lecția 7
INTRODUCERE
1. A birui nu este o opţiune directă şi una rezultantă în urma unei lupte; a fi înfrânt poate fi prin a
nu lupta, abandona / pierde pe parcurs sau în final bătălia (Proverbe 24:10; Luca 11:24-26)
2. A fi biruitor sau a fi înfrânt înseamnă, în final, o veşnicie câştigată sau o veşnicie pierdută (2
Timotei 4:7; Apocalipsa 2:7, 11, 17, 26; 3:5, 12, 21)
I A FI BIRUITOR
A. Explicaţii
1. Adevăratele lupte de pe pământ se dau între bine şi rău, în toate domeniile existenţei umane:
gândire, vorbire, trăire, de aceea biruinţa înseamnă viaţă, aceasta este lupta cea bună (Deuteronom
30.15-20; Ioan 16:33; Romani 12:17-21; 1 Timotei 1:18; 6:12). Martirajul este o biruinţă pentru
sfinţi (Daniel 7:21; Apocalipsa 11:7; 13:4; 15:2)
2. Armele biruinţei spirituale:
a) rugăciunea stăruitoare (Geneza 32:24-28 / Osea 12:4; Exodul 17:9-13; Psalmul 13:1-6;
20:1-5; Romani 15:30; Closeni 4:12). Ex.: Cine renunţă pierde
b) ascultarea de Dumnezeu, Cel care decide soarta tuturor bătăliilor (Proverbe 21:31; Saul,
omul care „ori încotro se întorcea, era biruitor” - 1 Samuel 14:47; 2 Samuel 1:10, a murit înfrânt
prin neascultare; David, omul biruinţelor care asuportat dureros o înfrângere spirituală - 1 Samuel
17:9, 47; 26:25; 2 Samuel 8:11; 2 Cronici 25:7-8; Psalmul 118:15-16 )
c) încrederea în Dumnezeu, în condiţia ascultării de El (2 Cronici 13:1-18; 14:11; Psalmul
33:9-22; 78:9-11; Matei 12:20-21; Romani 8:36-37; 1 Ioan 4:4; 5:4-5; Apocalipsa 12:11)
d) chibzuinţa înţelepciunii (Proverbe 11:14; 24:3-6)
B. Exemple
1. Ieremia – copilul, tânărul, prorocul pus să ţină piept unei naţiuni păcătoase (Ieremia 1:17-19;
15:20; 20:11)
2. Domnul Isus Hristos – marele biruitor, prin cruce (Psalmul 45:3-7; 1 Corinteni 15:54-58;
Coloseni 2:!5; Apocalipsa 19:11)
II. A FI ÎNFRÂNT
A. Explicaţii
1. Păcatul – ispita nebiruită, lucrare a celui rău, este înfrângerea spirituală (Estera 2:21-23; Iacov
1:12-15; ), care în timp duce la înfrângere totală (Iov 20:4-8; Psalmul 94:2-3)
2. Compromisul este premiza înfrângerilor spirituale şi de altă natură (Judecători 14:1-20; 16:1-
21; 1 Samuel 4:1-22; Eclesiastul 10:1; 1 Petru 2:11; 2 Petru 2:19-22)
B. Exemple
1. Primul război al alinaţelor militare – biruitori înfrânţi (Geneza 14:1-16)
2. Fii lui Sceva – vorbe fără acoperire (Fapte 19:13-16)
ÎNCHEIERE
1. Dumnezeu şi prin El adevărul, dreptatea şi toate valorile sfinte împreună cu cei ce le acceptă
vor fi biruitori (Psalmul 60:4; Ioan 1:5; 1 Ioan 2:13-17; Apocalipsa 17:14)
2. Lupta cu armele sfinte din dotare / lupta după rânduieli este biruinţă sigură (Efeseni 6:10-18; 2
Corinteni 9:24-27; 10:3-5; 2 Timotei 2:5; Evrei 12:4)
Alternative
Lecția 8
INTRODUCERE
1. A fi familist sau nefamilist sunt opţiuni permanente sau temporare, în funcţie de planurile şi
poruncile divine, pe de o parte şi condiţiile şi hotărârile umane pe de alta (1 Corinteni 7:7, 10-11,
25)
2. Statutul de familist / nefamilist presupune drepturi şi îndatoriri specifice (1 Corinteni 7:3, 32-
34)
I FAMILIST
A. Explicaţii
1. Dreptul / libertatea de a se căsători îl au toate persoanele ce nu au un legământ valabil, adică
nu au un partener de căsătorie în viaţă (Matei 19:7-10; Marcu 10:7-12; 1 Corinteni 7:8-15)
2. Persoanele căsătorite trebuie să realizeze / păstreze unitatea familiei şi să trăiască în favoarea
partenerului şi a celorlaţi membrii ai familiei (Geneza 2:24; Deuteronom 6:1-9; 14:26; 15:20;
24:1-5; Psalmul 78:5-7; Proverbe 14:1; 21:20; 31:10-31; Maleahi 2:14-16; 1 Corinteni 7:3-6, 33-
34; 1 Timotei 2:15)
B. Exemple
1. Iacov – omul cu familie mare (Geneza 29:31-35; 30:29-30; 32:9-32; 33:5; 46:6-7)
2. Naomi – femeia care preţuia viaţa de familist (Rut 1:1, 9; 3:1, 4:14-17)
II. NEFAMILIST
A. Explicaţii
1. Dreptul / libertatea de a nu se căsători a unei persoane se întemeiază pe condiţiile naturale,
spirituale şi sociale (Matei 19:12; 1 Corinteni 7:25-28, 36-40; 1 Timotei 5:11-14)
2. O persoană necăsătorită, în absenţa îndatoririlor faţă de părinţi, are posibilitatea de a „sluji
Domnului fără piedici”, nu a trăi egoist şi singuratic (Isaia 56:3-5; Fapte 9:36-40; 1 Corinteni
7:32-35; 1 Timotei 5:4-16)
B. Exemple
1. Ieremia – omul căruia Dumnezeu i-a recomandat să nu fie familist (Ieremia 16:1-3; 29:4-7.)
2. Tinerii din Babilon – tineri obligaţi (fizic) să devină nefamilişti (Isaia 39:6-7; Daniel 1:3-6)
ÎNCHEIERE
1. Statutul omului terestru este limitat, nefamilist sau familist, fiecare stare având avantaje şi
dezavantaje (Luca 20:27-36; 1 Corinteni 7:1-2, 7)
2. Sfinţirea, cinstea, dragostea şi celalte virtuţii sunt imperatice atât pentru nefamilişti cât şi
pentru familişti (Efeseni 5:22-33; 1 Tesaloniceni 4:3-7; 1 Timotei 2:8-10; Evrei 13:4)
Alternative
Lecția 9
I A TĂCEA
A. Explicaţii
1. A te putea controla pentru a vorbi chibzuit (2 Regi 2:3, 5; Fapte 15:6-21); a respecta generale
de vorbire, ascultare şi tăcere (Proverbe 23:9; Eclesiastul 10:20; 1 Corinteni 14:34; 1 Timotei
2:11-12)
2. A putea tăcea în momente speciale de:
a) ispită (2 Regi 18:36; Iov 4:2 / 13:5; Amos 5:13)
b) durere (Levitic 10:3; 2 Samuel 13:20; Psalmul 37:7; 39:1-2; Ezechiel 24:17)
c) a nu comenta a nu te împotrivi adevărului (Neemia 5:8; Galateni 2:12-14)
d) când trebuie păstrat un secret (1 Samuel 10:14-16; Marcu 9:9-10; Luca 9:36)
B. Exemple
1. Domnul Isus Hristos – a fi desăvârşit în vorbire (Isaia 53:7; Matei 26:63; Luca 19:48; 20:26;
Ioan 6:60-61)
2. Estera – fata care se putea controla să nu vorbească înainte de vreme (Estera 2:10, 20; 5:6-8)
II. A VORBI
A. Explicaţii
1. A vorbi cu înţelepciune în toate împrejurările, pentru a fi înţeles, pentru a fi de folos (Geneza
11:7; 22:7-8; 24:33; Rut 2:12-13; 2 Cronici 32:6; Iov 29:21-25; Psalmul 49:3; Proverbe 10:32;
17:9; 24:28 Matei 5:37). Atenţie la felul în care vorbim lui Dumnezeu sau despre Dumnezeu
(Geneza 18.30-32; Iov 13:7 Eclesiastul 5:1-2, 7; 2 Corinteni 2:17; 1 Tesaloniceni 2:4-5)
2. A vorbi în momente speciale:
a) când informaţia transmisă salvează (2 Regi 7:9; Estera 4:14; 7:4), vestirea mântuirii
(Psalmul 119:46; Fapte 4:18-20, nu a ereziilor şi a nimicurilor (Romani 16:18; Efeseni 5:6))
b) când trebuie recunoscut adevărul, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor (Psalmul
32:3; 58:1; Matei 21:25; Marcu 3:4; 9:33-34; Luca 20:26)
c) când avem drept să ne plângem, solicitând ajutor (1 Samuel 24:9; 1 Regi 12:7; Iov
19.23; 21:3; 40:1-5; 42:3)
B. Exemple
1. Moise – omul care greu dar care vorbea cu Dumnezeu (Exodul 4:10; 19:19; 33:9)
2. Abigail – vorbirea femeii înţelepte (1 Samuel 25:6, 17, 24)
ÎNCHEIERE
1. A tăcea întotdeauna trebuie analizat înaintea Domnului (Plângeri 3:26-28; Habacuc 2:20;
Ţefania 1:7; Zaharia 2:13; Matei 12:37)
2. A vorbi trebuie cu un scop nobil pentru că vorbele au efecte multiple, aceasta se poate numai
sub călăuzirea Duhului Sfânt (Proverbe 18:20-21; 26:4-5; Matei 10:20; Coloseni 4:6; Tit 2:8)
Alternative
Lecția 10
INTRODUCERE
1. A fi împreună sau despărţit este determinat de nevoi fundamentale specifice creaţiei şi
existenţei răului şi binelui în această lume; unirea este determinată de dragoste, dar nu pot fi iubiţi
doi stăpâni (Isaia 11:6-8; Luca 16:13; Romani 8:35-39)
2. A fi împreună sau a fi despărţit implică diferite aspecte totale sau parţiale: desfăşurarea unor
activităţi spirituale, economice, sociale; relaţi de căsătorie sau prietenie (Exodul 12:38; Levitic
19:33-34 / Numeri 11:4-6; Amos 3:3; Matei 10:34-39; Luca 5:27-32; Fapte 15:36-40)
I ÎMPREUNĂ
A. Explicaţii
1. Uniri recomandate:
a) în Hristos, prin Duhul (Romani 6:6-8, 17; 1 Corinteni 1:9-11; Efeseni 2:11-22; 4:3)
b) în adunări sfinte (Deuteronom 12:4-7; Psalmul 34:3; 133:1-3; Luca 2:13; Fapte 2:46;
4:24; 10:2; Romani 15:6)
c) în lupte spirituale: „Iosua şi tot Israelul” - 10 referinţe (Judecători 1:1-3; Romani 15:30;
2 Timotei 2.22)
d) în nevoi (1 Timotei 6:18-19; Evrei 10:32-24; 11:24-26)
2. Uniri rele:
a) în căsătorii mixte (Geneza 34:11-16, 22)
b) în acţiuni păcătoase (Numeri 16:1-3, 32; 25:1-2; Iosua 9:1-2; 2 Samuel 15:31; Matei
27:62; 18:12; Luca 11:26; Fapte 5:1-10; 19:24-32)
c) în plăceri lumeşti (Judecători 14:10-11; Psalmul 141:4; 1 Petru 4:3-4)
B. Exemple
1. Rut – nora împreună cu soacra (Rut 1:7-18)
2. Iosafat – regele care şi-a pierdut familia şi chiar ţara prin unirea cu casa lui Ahab (2 Regi 22.48-
49; 2 Cronici 18:1-3; 19:1-2; 20:35-37)
II. DESPĂRŢIŢi
A. Explicaţii
1. Despărţiri recomandate:
a) în slujiri speciale (Numeri 6:1-8; 8:13-16)
b) în depărtarea de acţiuni păcătoase (Numeri 16:21-35; Isaia 1:13)
c) în separarea poporului lui Dumnezeu de cei apostaţi, de lume (2 Cronici 25:5-10; Ezra
9:1-2; 10:1-17; Neemia 9:1-2; Psalmul 26:4-5)
2. Despărţiri rele:
a) în căsătorie (Maleahi 2:16; Matei 19:4-8; 1 Corinteni 7:10-15, 27a)
b) în adunare, pe motive neîntemeiate (Fapte 10:28-29; 11:1-11; Efeseni 3:6; Iuda 1:22-
23)
B. Exemple
1. Avraam – o despărţire pentru a evita certurile (Geneza 13:1-12)
2. Pavel – o despărţire pe motive doctrinare importante (Fapte 19:8-9; Filipeni 3:2, 13-19)
ÎNCHEIERE
1. A fi unit cu sfinţi în activităţi plăcute Domnului, înseamnă a fi despărţit de păcătoşi în
activităţile lor păcătoase (Neemia 10:28-31; Psalmul 101:1-8; Ieremia 15:19; 2 Corinteni 6:14-18)
2. O unire şi respectiv o despărţire eternă se va realiza la trecerea în veacul viitor (Matei 13:24-
30, 47-50; 25:32-46; Ioan 14:3, 23; 17:24; 1 Tesaloniceni 4:17)
Alternative
Lecția 11
INFORMAT SAU IGNORANT
INTRODUCERE
1. Omul se naşte cu nevoia şi posibilitatea de a cunoaşte, iar informaţia adevărată provine de la
Creator şi din creaţie; informaţia falsă are sursă minciunile (adevăruri falsificate) diavolului; totul
este ca în grădina Edenului (Geneza 2:15-3:13)
2. A fi informat sau a fi ignorant, în plan spiritual, nu este doar o chestiune de ştiinţă sau de
cultură ci de viaţă sau de moarte (Proverbe 15:14; Eclesiastul 11:9; 12:12-14; Apocalipsa 3:17-19)
I INFORMAT
A. Explicaţii
1. Informaţii despre Dumnezeu şi lucrările Sale (Geneza 28:16-17; 1 Samuel 6:1-12; Iov 37:10-
18; 38:4-6; Isaia 40:12-26; Romani 2:17-20; 2 Timotei 3:14-17; 1 Ioan 2:29, 27, 29)
2. Informaţii profetice – informaţii despre viitor, în limitele stabilite de Dumnezeu care
controlează evenimentele (Geneza 15:13-16; Eclesiastul 9:1; Daniel 2:1-45; Matei 24:36-45;
Fapte 1:7-8; 1 Tesaloniceni 5:1-3). Descoperirea planurilor ui Dumnezeu în paralel cu
contracararea planurilor întunericului (1 Regi 14:1-18; 2 Regi 6:8-12; 7:1-20; Isaia 44:25-26;)
3. Datoria transmiteri informaţiilor adevărate la timp, în vederea mântuirii sufletului şi a realizării
la timp a oricăror lucrări pe pământ – strigarea înţelepciunii (1 Samuel 19:2; 20:9-13; Proverbe
8:1-36; 9:1-12; Ezechiel 3:16-27; matei 24:11)
4. Oamenii pot acţiona şi sunt responsabili în funcţie de informaţia de care dispun (Geneza 21:25-
26; Iosua 9:3-17; 1 Samuel 22:12-15; Luca 12:47-48; Romani 2:15-16; 1 Corinteni 13:1-3)
B. Exemple
1. Iosif şi fraţii lui – informaţia reală este întotdeauna în acord cu planurile lui Dumnezeu (Geneza
37:5-11, 19-20; 42:6-13, 21-23; 43:19-22; 45:3-11)
2. Solomon – informaţia multă (înţelepciunea în tainele lui Dumnezeu şi ale creaţiei) oferă dar nu
obligă la un comportament înţelept (1 Regi 10:1-9; 11:1-9)
II. IGNORANT
A. Explicaţii
1. Nerecunoaşterea lui Dumnezeu în lucrările lui de creaţie şi de întreţinere a creaţiei şi de
mântuire (Deuteronom 8:2-5, 10-19; 9:6; Luca 20:1-8; Ioan 4.9-14, 22-26). Necesitatea lucrării de
iluminare a Duhului lui Dumnezeu (1 Corinteni 2: 9-14)
2. Ignoranţa celui ce păcătuieşte – nebunia păcatului (Proverbe 5:1-14; 7:1-27; Proverbe 24:12;
Ieremia 4:22). Ninive – un centru politic şi cultural vestit lipsit de cunoaşterea binelui, dar care au
crezut în informaţia transmisă de profetul Domnului (Iona 3:1-10; 4:11)
3. Vinovăţia transmiterii informaţiilor ireale, cu sau fără rea intenţie – strigarea nebuniei
(Proverbe 9:13-17; Matei 5:19; 28:2-4, 11-15). Lipsa informaţiei adevărate este o ignoranţă,
adesea, sub titlul de informaţie (Proverbe 12:23; Matei 12:1-8; 1 Corinteni 8:1-3; 1 Timotei 6:3-5)
B. Exemple
1. Fariseii – oameni orbiţi pentru că n-au vrut să recunoască ceea ce vedeau toţi (Ioan 9:1-41;
12:35)
2. Atenienii – ignoranţa înţelepţilor veacului acestuia (Fapte 17:16-34; 1 Corinteni 2:6-8)
ÎNCHEIERE
1. Dumnezeu a făcut informările necesare prin creaţie şi revelaţie, dar nu toţi oamenii primesc şi
păstrează informaţia, astfel devin ignoranţi (Psalmul 78:1-7; Ioan 13:17; Romani 1:19-28)
2. Informaţia pe care o primeşte şi o transmite un om este prestabilită de Dumnezeu în funcţie de
starea lui spirituală: „şti că Eu sunt Domnul” (51 de ref. în Ezechiel), pentru mântuire sau pentru
mărturie (Ieremia 9:23-24; Daniel 12:10; Ioan 7:17)
Alternative
Lecția 12
INTRODUCERE
1. Legile lui Dumnezeu sunt eterne ca şi El şi caracterul Lui imuabil; legile omeneşti sunt limitate
ca timp şi conţinut (Iov 38:33; Psalmul 119:91, 160; Ieremia 33:25; Matei 5:17-19; Ioan 1:17)
2. Fărădelegile sunt nerespectarea legilor divine sau umane (Daniel 6:3-5, 22; Ţefania 3:4-5;
Romani 2:14-16)
I LEGE
A. Explicaţii
1. Legile sunt un pachet de intrucţiuni necesare convieţuirii spirituale şi sociale; universul şi viaţa
au legi fără de care haosul ar duce la distrugere (Geneza 26:5; Exodul 24:12; Deuteronom 6:1-9;
Psalmul 119:165; Isaia 42:21; 51:4, 7-8; Romani 2:17-20) Ex.: A merge cu maşina după legile
circulaţiei sau a face abstracţie de ele
2. Necesitatea cercetării, înţelegerii legilor lui Dumnezeu, scop în care cercetarea Scripturilor cu
rugăciune este o disciplină spirituală primordială (1 Regi 8:57-58; Psalmul 1:2; 78:5-7; 119:18,
34, 44, 72, 97-100; Fapte 6:4)
3. Legile ceremoniale aparţineau sistemului preoţiei aaronice, dar legile lui Dumnezeu care
exprimă voia şi caracterul Lui, au fost şi sunt etern valabile, în forma explicată de Domnul Isus
Hristos (Romani 7-8; 10:4; Galateni 3:24; 5:2-6; Evrei 7:12)
4. Respectarea legilor lui Dumnezeu oferă binecuvântarea Lui care are în vedere viaţa în condiţii
normale, nerespectarea lor este fărădelege şi atrage după sine blestemul (Exodul 15:26;
Deuteronom 11:18-28; 30:15-20; 1 Regi 9:1-9; 2 Regi 17:7-20; Psalmul 19:7-11; Ieremia 31:33;
Ezechiel 36:26-27)
B. Exemple
1. Iosua – împlinirea legilor sfinte şi observarea împlinirii făgăduinţelor divine aferente (Iosua
1:7-8; 8:32, 34-35; 11:15; 22:5-6; 23:14-16)
2. Iosia – atitudinea omului evlavios la auzul cuvintele cărţilor sfinte (2 Regi 22:8-20; 23:24-25; 2
Cronici 34:29-33)
3. Ezra - „preot şi cărturar iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor” (Ezra 7:6, 10, 25; 9-10)
II. FĂRĂDELEGE
A. Explicaţii
1. Fărădelegea este o stare de abatere de la voia / Legea / Cuvântul lui Dumnezeu, manifestată în
gând, vorbă sau faptă şi care trebuie încadrată şi de oameni în acord total cu gândirea divină (Iov
31:7-34; 34:21-23; 1 Ioan 3:4). Istoria acestei lumi se va termina cu domnia fărădelegii (2
Tesaloniceni 2:3-12)
2. Dumnezeu consemnează orice fărădelege şi fie cel vinovat, fie prin substituire fărădelegea se
pedepseşte (Levitic 16:21-22; 26:40-43; Psalmul 90:7-9). Aşa se explică ceea ce a zis Dumnezeu
despre Sine că „... iartă fărădelegea... şi pedepseşte fărădelegea...” (Exodul 34:7; Numeri 14.18).
Iertarea se face la cerere în condiţii de căinţă şi angajamentul renunţării la acea fărădelege (Ezra
9:1-15; 10:1-19; Psalmul 25:6-7; 32:1-5; Proverbe 28:13; Isaia 55:7; Ezechiel 18:20-23, 30-31; 1
Ioan 1:9)
3. Atenţie la amestecul de lege şi fărădelege determinat de ispitele eului (Isaia 1:10-15; Luca
14:25-33; 2 Corinteni 6:14-18; 7:1)
B. Exemple
1. Casa lui Eli – fărădelegea deliderată nu poate fi iertată (1 Samuel 2:12-36; 3:11-14; 4:1-21)
2. Mulţi „creştini”– oamenii cu „Doamne, Doamne!” şi fărădelegi (Matei 7:21-27; 13:41-42;
23:23-28; Luca 13.23-28)
ÎNCHEIERE
1. Legile lui Dumnezeu sunt desăvârşite şi sunt date în favoarea noastră (Deuteronom 4:6, 8;
10:12-13, Psalmul 119:1-5), de aceea trebuie să fim pasionaţi în a le învăţa şi împlini, fapt
realizabil în viaţa noastră prin prezenţa Duhului lui Hristos în noi (Iosua 1:8; Matei 7:12; Romani
13:8-10; Glateni 5:22-23)
2. Dumnezeu a hotărât o vreme şi o formă de îndepărtare a fărădelegilor oamenilor – ferice de cel
ce va beneficia de oferta aceasta (Psalmul 51:1-2; Isaia 43:25; 44:22; 53:4-6, 12; Daniel 9:24;
Romani 4:6-9, 23-25; 2 Timotei 2:19)
Alternative
Lecția 13
A TĂINUI SAU A DESTĂINUI
INTRODUCERE
1. A tăinui: a ascunde, a păstra secret, este ceva natural pentru Dumnezeu, dar mai greu de realizat
între oameni (2 Regi 2:1-18; Daniel 12:8-9; Matei 11:25-27; 24:36)
2. A destăinui: a divulga, a da la iveală, a mărturisi, a trăda este uşor şi ofertant dar nici legea lui
Dumnezeu nici legile oamenilor nu permit orice destăinuire (Romani 1:29; 1 Timotei 5:13)
I A TĂINUI
A. Explicaţii
1. Taine:
a) taine perfecte: informaţii codificate ale lui Dumnezeu (2 Regi 4:25-27; Matei 13:10-12;
Marcu 4:11; Luca 18:31-34; 1 Corinteni 14:2; Apocalipsa 10:5-7)
b) secrete de serviciu şi clauze de confidenţialitate, în diverse domenii ale vieţii: politic,
militar, economic, social, sanitar etc (1 Regi 18:3-4, 13; Neemia 2:11-12; Proverbe 21:14; 25:9-
10)
c) confidenţe familiale (Exodul 2:1-9; Matei 1:19; Luca 1:24-25)
d) confesiuni pastorale, protejate prin lege (Proverbe 11:13)
2. Tăinuirea (umană) se face prin capacitatea umană de stocare ascunsă a datelor, în minte, în
computere sau în seifuri speciale (Geneza 24:63; 42-45; 1 Samuel 9:16; Estera 2:10, 20)
3. Scopul stocării informaţiilor secrete este dat de dreptul de proprietate şi de riscul folosirii
datelor secrete în scop negativ (Ioan 16:12-13). Comori ascunse (Deuteronom 33:19)
B. Exemple
1. Dumnezeu – cel căruia îi place să (se) ascundă (Iov 23:8-9; 34:29; Psalmul 30:7; Proverbe
25.2; Ieremia 36:26; Coloseni 1:26-27), deşi ştie totul (Psalmul 139:1-24; Eclesiastul 12:14;
Ieremia 23:24; Romani 2:16)
2. Iehoiada şi Ioşeba – ascunderea lui Ioas (2 Regi 11:1-20)
II. A DESTĂINUI
A. Explicaţii
1. Dezvăluiri de taine:
a) dezvăluiri corecte: informaţii pe care Dumnezeu le oferă unui om sau unui grup de
oameni prin Duhul Său (1 Samuel 3:11-18; 2 Regi 6:9-12; Iov 12:22; Isaia 48.6-8; Ieremia 33:3;
Romani 11:25-26; 1 Corinteni 4:1; 15:51; Efeseni 3:3-7)
b) informaţii necesare exercitării unei lucrări, unui serviciu; învăţătură (2 Regi 7:1-20;
Psalmul 78:1-7; Ioan 18:20; Fapte 20:20, 25-27)
c) informaţii prin care se demască şi se împiedică o lucrare rea, obţinute pe cale naturală
sau supranaturală, oricum prin providenţa divină (Deuteronom 13:6-11; 27:15, 24; 1 Samuel 19:1-
3; 20:9; Neemia 4:12-15; Ieremia 40:13-16; Evrei 4:12-13)
d) informaţii personale prezentate în funcţie de necesitate - confesiuni (Numeri 5:12-13;
Psalmul 32:5; 44:21; Proverbe 28:13), informaţii ce nu pot rămâne ascunse dacă nu sunt
mărturisite şi iertate (Psalmul 90:8; Isaia 29:15-16; Ieremia 16:17; 1 Corinteni 14:25)
2. Destăinuirea tainelor trebuie să fie în concordanţă cu planul lui Dumnezeu şi să aibă un scop
bun (Geneza 18:17-19; 1 Corinteni 14:24-26)
3. Destăinuirea din slăbiciune sau sub forţă este vinovată înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor şi
depinde în fond de starea spirituală omului (Proverbe 20:19)
B. Exemple
1. David – omul care a încercat să tăinuiască, dar apoi şi-a destăinuit corect păcatul şi a fost iertat,
suportând în parte pedeapsa divină (2 Samuel 11:1-1-27; 12:11-12; Psalmul 32:5; 51:1-19)
2. Daniel – descoperiri profetice (Daniel 2:3-30; 4:9)
ÎNCHEIERE
1. Oamenii lui Dumnezeu se aseamănă Lui şi prin tăinuirea sau destăinuirea înţeleaptă a tuturor
informaţiilor de care dispun (Deuteronom 29:29; Iosua 2:1-6; 6:17-19, 25; 7:11, 19-22)
2. A tăinui ceea ce trebuie destăinuit sau a destăinui ceea ce trebuie tăinuit este păcat (Luca 12:2;
1 Corinteni 4:5; 1 Timotei 5:24-25)
Alternative
Lecția 14
INTRODUCERE
1. A fi folositor este un subiect de cercetare pentru un om înţelept (Eclesiastul 1:3)
2. A nu fi folositor înseamnă a nu face ceva bun sau a face ceva rău (Deuteronom 23:18; Matei
20:1-6; Luca 17.1-2; Iacov 4:17)
I FOLOSITOR
A. Explicaţii
1. A fi folositor familiei: a te dărui cu întreaga fiinţă, spiritual şi material, fără a afecta niciuna din
funcţiile vieţii (Psalmul 127:1-2; Eclesiastul 5:10-16; 1 Timotei 6:6-11)
2. A fi folositor adunării: în vederea mântuirii sufletelor (1 Corinteni 14:1-6; Filipeni 3:1; Evrei
13:17) şi întreţinerii trupurilor (2 Corinteni 8:7-15; 2 Timotei 4:11; Iacov 2:15-16)
3. A fi folositor societăţii după voia lui Dumnezeu, adică după vreme şi nevoile reale (Eclesiastul
3:11; 6:8-12; 8:5-6; Matei 25:14-30; Tit 2:11-14; 3:8)
4. Există posibilitatea de a fi folositor numai în / pentru viaţa de aici şi nefolositor pentru viaţa
viitoare (Isaia 44:9-11; Matei 16:26; Marcu 8:36; Ioan 12:24-26; 1 Corinteni 7:31)
5. Instrucţiunile Scripturilor fac pe om folositor, adică îl califică pentru orice activitate a vieţii
(Iosua 1:8; 2 Timotei 3:16-17). Dumnezeu poate şi vrea să ne facă folositori (Isaia 48:17; 2
Tiumotei 2:19-22)
B. Exemple
1. Pavel – omul care a făcut totul pentru Evanghelie (Fapte 20:20, 27; 1 Corinteni 9:15-27; 2
Corinteni 12:11-19)
2. Filipenii – oameni care au folosit la maxim mijloacele disponibile (2 Corinteni 8;1-5; Filipeni
4:10-20)
II. NEFOLOSITOR
A. Explicaţii
1. A trăi pasiv între oamenii care au nevoie de tine: credinţă fără fapte (Iacov 2:14); însensibilitate
şi indiferenţă pentru cei din jur (1 Corinteni 8:8-13; 10:31-33)
2. A te îndeletnici cu „lucruri de nimc” (1 Samuel 12:21): ocultism – speranţe imaginare (Isaia
47:12; Habacuc 2:18); sincretism religios (Isaia 57:11-13; 58:2-3; 1 Corinteni 13:1-3); profeţii
false (Ieremia 23:31-32); laude (2 Corinteni 12:1); certuri şi alte vorbării goale (2 Timotei 2:14-
18, 23-26
3. A încerca să înşeli sau a încerca să intri forţat în posesia muncii de care ar trebui să se
folosească cel ce a ostenit (Iov 20:17-19; Proverbe 1:10-19; 10:2; 15:6; 21:6); a abuza de viaţa
cuiva (Geneza 37:26; Habacuc 2:5-12)
4. A munci fără binecuvântarea lui Dumnezeu (Levitic 26:19-20; Isaia 55:1-3; Hagai 1:5-6; 2:15-
19; Evrei 6:7-8)
B. Exemple
1. Solomon – omul care a recunoscut că a trăit (şi) fără folos (Eclesiastul 2:1-20)
2. Lumea fără Dumnezeu – eforturi fără putinţa (folosul) de a-şi îmbunătăţii şi salva viaţa
(Ieremia 51:58; Habacuc 2:13; Apocalipsa 18:1-24)
ÎNCHEIERE
1. „Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare?” intelectual sau fizic (Eclesiastul
3:9;7:12). Regula utilităţii (1 Corinteni 6:12; 10:23) – starea de evlavie (1 Timotei 4:8)
2. Pentru a fi folositor trebuie dobândeşti înţelepciunea şi să-i urmezi sfaturile (Proverbe 3:13-26),
să fi născut din nou şi să trăieşti sub călăuzirea Duhului Sfânt (Ioan 6:63; Romani 8:1-16; Filimon
1:10-11)
Alternative
Lecția 15
PROFUND SAU SUPERFICIAL
INTRODUCERE
1. A fi prodund1 este o recomandare şi o necesitate, scop în care se înscrie orice învăţătură
temeinică (Proverbe 22:20-21; Luca 1:1-4)
2. A fi superficial2 este specific celor ce nu au gânduri sfinte şi adevărate, celor ce se lasă duşi de
pofte şi ispite, de imagini trecătoare (Evrei 12:16; Apocalipsa 3:17-22)
I PROFUND
A. Explicaţii
1. A cunoaşte cu adevărat în diferite domenii ale vieţii, a fi înţelept, a şti şi să aplici ceea ce
cunoşti, a fi profesionist (1 Regi 10:1-3; 2 Cronici 1:10; Proverbe 1:1-6; 2:1-22; Eclesiastul 7:23-
28; Daniel 1:3-5, 17; 2:45; 5:12; 7:16)
2. A căuta să aprofundezi prin cercetare şi meditaţie Scriptura, cartea „redactată” de o minte şi de
scopuri perfecte (Iosua 1:8; 11:15; Psalmul 1:1-4; 77:3, 6; 119:15, 23, 48, 148, 160; Iacov 1:22-
25). Omul aprofundat în cunoaştere este un bun învăţător; a prezenta / transmite informaţii
concrete, de valoare (1 Samuel 17:17-18; Iov 36:3-4; 1 Corinteni 2:7-13)
3. A avea caracter puternic, dovedit prin calităţi şi statornicie în virtuţii (1 Corinteni 13:1-3;
Efeseni 3:14-21) - o casă zidită pe stâncă (Matei 7:24-25; 1 Corinteni 3:10-15)
4. A intreprinde o cercetare (pocăinţă) ce cuprinde întreaga realitate personală (2 Cronici 33:12-
16; Psalmul 51:1-17; Evrei 6:1-2)
5. A privi lucrurile în perspectiva eternităţii (Psalmul 39:3-6, 12; 73:1-28; 2 Corinteni 4:16-18)
B. Exemple
1. Iov - omul profund este rezistent în orice circumstanţe (Iov 1:1-22; 19:25-27; 29-31)
2. Ezra – omul care a aprofundat cercetarea Scripturilor (Ezra 7:10; 9-10)
II. SUPERFICIAL
A. Explicaţii
1. Oamenii care se călăuzesc în viaţă fără principii sfinte, fără să se gândească la Dumnezeu: şi la
existenţa umană în toate etapele şi dimensiunile ei (Geneza 26:10; Psalmul 82:5; 94:5-11; Isaia
29:14-16; Iona 4:11; 2 Timotei 3:6-9)
2. Oamenii superficiali sunt foarte uşor de manipulat, ca şi copii (1 Regi 18:30-39; Marcu 4:5-6,
16-17; Efeseni 4:11-16); nebunul (omul neinstruit, fără înţelepciune) din Proverbele lui Solomon
este superficial (Proverbe 7:6-24; 14:15; Eclesiastul 10:14)
3. Oamenii superficiali umblă cu nebăgare de seamă, ce nu respectă instrucţiunile specifice unei
lucrări (1 Samuel 15:3, 8-9, 13, 24; Eclesiastul 5:1-7; Efeseni 5:15-18)
4. Culmea superficialităţii: a crede că eşti profund (Ioan 9:13-34; Fapte 17:19-32; 1 Corinteni 8:1-
2; 1 Timotei 6:3-5; Apocalipsa 3:17)
B. Exemple
1. Belşaţar – un rege „uşor” (Daniel 5:1-29)
2. Efesenii – oameni care s-au adunat, dar nu ştiau de ce, au strigat, dar nu ştiau ce (Fapte 19:21-
41)
ÎNCHEIERE
1. Sfinţii sunt cei mai profunzi oameni, relaţia lor cu Dumnezu i-a îmbogăţit, experimentat,
făcându-i să trăiască o viaţă de valoare (Romani 11:33; 2 Timotei 2:19; Evrei 4:12-13)
2. Păcătoşii sunt superficiali şi seduşi cu lucruri de moment (Prverbe 9:13-18; 14:9)
. Care analizează temeinic lucrurile; pătrunzător, perspicace... care dovedește profunzime, seriozitate,
inteligență. (https://dexonline.ro/definitie/profund)
2
. (Despre oameni) Care tratează problemele fără să le adâncească, care trece ușor peste lucruri; lipsit de
adâncime (https://dexonline.ro/definitie/superficial)
Alternative
Lecția 16
INTRODUCERE
1. A fi prietenos este ceva plăcut Domnului (Proverbe 15:26), Scripturile având reglementări
concrete referitoare la raporturile de prietenie dintre oameni (Proverbe 18:24)
2. A fi duşmănos este ceva specific lumii aflate sun influenţa celui ce este „duşmanul" (1 Petru
5:8; 1 Ioan 3:11-15)
I PRIETENOS
A. Explicaţii
1. A prietenos, excluzând situaţiile / persoanele de care trebuie să fim separaţi pentru a ne ferii de
păcat, căci prieteniile rele duc întotdeauna la rău (Geneza 38:12, 20; Judecători 14:10-11, 20; 2
Samuel 13:1-29; Estera 5:9-14; 1 Corinteni 15:33; Iacov 4:4-5)
2. O prietenie este bună dacă este favorabilă prieteniei cu Dumnezeu (Deuteronom 13:6-11;
Psalmul 119:63; Proverbe 3:32)
3. Scopul unei atitudini prietenoase este socializarea şi ajutorarea reciprocă (Proverbe 12:26; 16:7;
17:17; 27:5-6, 9-10; Luca 11:5-8; Fapte 10:24; 3 Ioan 1:14)
4. A fi prietenos în permanenţă, de durată, în diferite circumstanţe nu este un lucrur uşor,
implicând caracter nobil nu doar un comportament protocolar - testul prieteniilor (Iov 2:11; 6:14,
27; 12:4; 16:20-21; 19:21; 32:3; 42:7, 10-11; Psalmul 35:14-15; 38:11; 55:12-14; Proverbe 16:28;
17:9 Ieremia 12:6; Obadia 1:7; 21:16; Luca 7:1-7; Filimon 1:17-18)
B. Exemple (prietenii lui David - Psalmul 122:8)
1. Ionatan – un prietenie din dragoste altruistă (1 Samuel 18:1-4; 20:17, 30, 41; 23:16-18)
2. Huşai – un prieten lângă tron dar şi în exil (2 Samuel 15:32-37; 16:17; 17:5-16; 1 Cronici
27:33)
II. DUŞMĂNOS
A. Explicaţii
1. A nu se confunda duşmănia cu separarea noastră de lume (Matei 10:34-38; Romani 12:17-21)
2. Duşmănia se manifestă prin stării şi vorbelor batjocoritoare; omul duşmănos este iritabil,
susceptibil, ţâfnos, recalcitrant, capricios, cu sau fără motiv (Geneza 37:1-28; Numeri 35:20-23;
Iov 36:18; Psalmul 27:12; 35:19; 56:2; 69:4; 140:1-3; Proverbe 18:1; 27:3; Fapte 13:10)
3. Stările de duşmănie se pot agrava prin ură până la crimă, gândită, aşteptată sau chiar comisă
(Geneza 4:4-8; Exodul 23:4-5; Estera 8:11; 9:16, 21-24), chiar pe fond religios (Efeseni 2:14-16;
1 Tesaloniceni 2:15-16)
4. Cel mai greu de suportat un om supărăcios şi duşmănos este în familie (Proverbe 21:19)
5. Dumnezeu intervine pentru prietenii Lui, ori ne face vrăjmaşii prieteni, ori devine El vrăjmaşul
vrăjmaşilor noştrii, caz în care au „încurcat-o” rău de tot (Exodul 23:22; Ezra 8:22-23, 31;
Psalmul 41:11; 109:4; Proverbe 25:21-22)
B. Exemple
1. Saul - o duşmănie de o viaţa, deşi fără motive (1 Samuel 18:29; 19:17; 24:4, 19; 26:8; 2 Samuel
22:4)
2. Efraimiţii – un neam recalcitrant (Judecători 8:1-4; 12:1-6)
ÎNCHEIERE
1. A fi prietenos este „sănătos” pentru suflet şi pentru trup (Proverbe 15:30; 16:24), dar numai cei
născuţi de sus sunt cu adevărat prietenoşi (Ioan 15:13) şi se ştiu purta şi cu vrăjmaşii (2 Timotei
2:24-26)
2. A fi duşmănos – supărăcios este întotdeauna păgubos pentru om (Psalmul 37:7-8; Coloseni 3:8)
Alternative
Lecția 17
INTRODUCERE
1. Credinţa este simţul minţii, simţul existentei noastre spirituale (Habacuc 2:4; Romani 1:16-17;
16:25-27; 1 Timotei 1:5)
2. Împietrirea este un refuz dârz de a veni la lumina adevărului (Ioan 3:18-21; Efeseni 4:18)
I. CU CREDINŢĂ
A. Explicaţii
1. O atitudine pe care Dumnezeu o aşteaptă de la om şi care nu are alternativă pozitivă (Isaia
43:10; Marcu 1:15; 16:16; Ioan 1:12-13; 6.28-29; 2 Corinteni 5:7; Evrei 11:1, 6; 1 Petru 1:5-9)
2. A accepta Cuvântul lui Dumnezeu (Psalmul 119:66; Luca 24:11, 25-27; 2 Corinteni 4:13), nu
„orice vorbă”, chiar dacă este „dulce” (Proverbe 14:15; 26:24-25; Ieremia 12:6; Mica 7:5; Matei
24:23-26)
3. A te putea raporta corect şi activ la lucrările lui Dumnezeu (Matei 21:21-22; Marcu 11:22-24;
16:17-18; Ioan 14:12-14; Romani 12:3-6)
B. Exemple
1. Sutaşul roman – o credinţă mai mare ca a evreilor (Matei 8:5-13; Luca 7:2-10)
2. Bolnavi vindecaţi de Domnul Isus Hristos prin credinţă:
a) doi orbi - „Da, Doamne” (Matei 9:27-30)
b) orbul din naştere – „Cred, Doamne” (Ioan 9:35-38)
c) femeia canaaneancă „mare este credinţa ta” (Matei 15:21-28)
d) femeia bolnavă de 12 ani - „credinţa ta te-a mântuit” (Marcu 5:25-34)
II. ÎMPIETRIT
A. Explicaţii
1. A nu te lăsa înduplecat şi convins de adevăr, a fi încăpăţânat (1 Samuel 6:6; Matei 19:8; Marcu
3:1-5; Fapte 19:9; Tit 1:7), a nu accepta lucrările lui Dumnezeu (Numeri 14:11; Matei 21:32;
Marcu 8:17; 16:14)
2. Împietrirea survine pe fond de mândrie sau de păcate pe care omul nu vrea să se lase
(Deuteronom 17:12-13; 2 Cronici 25:14-16; Daniel 5:18-23)
3. Situaţii în care Dumnezeu împietreşte inima omului – stare de osândă, fără drept la credinţă:
a) în cazul păcătuirii repetate (Geneza 15:16; Deuteronom 2:30; Evrei 3:12-13)
b) în cazul respingerii descoperirilor divine repetate (Matei 13:13-15; Ioan 9:39-40; 12:39-
40; Fapte 28:24-27; Evrei 3:15; 4:7)
B. Exemple
1. Faraon – omul împietrit total: „Eu voi împietri inima” (Exodul 7:3; 9:7, 12; 10:20, 27; 11:10;
14:4, 8, 17); „inima s-a împietrit” (Exodul 7:13, 22; 8:15, 19, 32; 9:34-35); „are inima împietrită”
(Exodul 7:14)
2. Israel – respingerea apelurilor profetice de întoarcere la Dumnezeu (2 Cronici 36:11-13; Isaia
48:4; Ezechiel 2:4; 3:7; Romani 11:7-10, 25)
ÎNCHEIERE
1. Cu credinţă se primeşte viaţa veşnică şi răsplătirile aferente lucrărilor realizate prin credinţă
(Ioan 3:16, 36; 5:24; 6:47; 1 Ioan 5:10-12)
2. Împietrirea este păcat în formă continuată, stare care duce la necredinţă totală / apostazie (Isaia
46:12; Romani 2:4-6)
Alternative
Lecția 18
LIBER SAU ROB
INTRODUCERE
1. Libertatea este starea în care nu depinzi în mod neplăcut de nimeni (Iov 36:16) stare ce şi-o
doresc toate fiinţele (Iov 39:1-9), nu libertatea de a păcătui (Ieremia 2:31)
2. Robia, de orice natură este ea, este specifică păcatului şi păcătoşilor, ea nefiind iniţiată de
Dumnezeu, dar îngăduită de El (Galateni 4:22-23)
I LIBER
A. Explicaţii
1. Promisiunile divine cuprind eliberarea oamenilor de toate opresiunie spirituale şi fizice, lucrare
realizată prin puterea mântuitoare a Domnului Isus Hristos şi executată prin Duhul lui Dumnezeu
(Isaia 40:1-5; 61:1; 2 Corinteni 3:17; Efeseni 3:12)
2. Liberatea spirituală se obţine prin înfierea în familia Tatălui ceresc, orice revenire la robie este
o acţiune vinovată a omului (Ioan 8:31-36; Romani 6:6-7; Galateni 4:6-7). „Legea slobozeniei”
trebuie aprofundată şi evitată orice întoarcere la robie (Iacov 1:25; 2:12; 2 Petru 2:18-22)
3. Libertatea creştină presupune nerespectarea cerinţelor omeneşti tradiţionale sau ocazionale
(Galateni 2:3-5; 5:1), dar cere ca fiecare să se raporteze la comunitatea în care trăieşte, cu scopul
mântuirii şi neafectării libertăţii altora (1 Corinteni 6:12; 8:1-13; 10:24-33; Galateni 5:13-15)
4. Viaţa de credinţă permite diferite libertăţi specifice vieţii pe pământ, în plan profesional,
economic, social, familial, dar nicio robie pământeacă nu poate împiedica mântuirea omului (Isaia
58:6; 1 Corinteni 7:20-24, 39; Efeseni 6:5-9)
B. Exemple
1. Domnul Isus Hristos – modelul libertăţii şi realizatorul ei (Luca 4:18-19; 1 Corinteni 15:28;
Evrei 10:19-22)
2. Pavel – părintele doctrinei libertăţii spirituale, în baza revelaţiei şi inspiraţiei primite de la
Domnul (Romani 7:1-25; 1 Corinteni 9:1-27)
II. ROB
A. Explicaţii
1. Istoria umanităţii curinde multă teroare şi suferinţă în robirile la care oamenii s-au supus unii pe
alţii (2 Regi 4:1-7; Neemia 5:5; Estera 7:4). Sistemul sclavagist antic a fost cel mai benefic robilor
prin reglementării legii lui Moise, care limitau anii de robie şi oferea posibilitatea revenirii la
moşia părintească în fiecare generaţie (Exodul 21:2-11; Levitic 25:8-55; Deuteronom 15:12-18;
23:15-16; 24:18, 22). Nerespectarea legilor de libertate a atras pedeapsa divină peste toată ţara (2
Cronici 36:20-21; Ieremia 34:8-22)
2. Toate robiile sufleteşti şi fizice sunt urmări ale robiei spirituale exercitate de diavolul şi îngerii
săi (Deuteronom 28:15-68; Neeemia 9:33-37; Luca 9:37-39; Titit 3:3; Evrei 2:14-15)
3. Poporul Domnului, fiecare sfânt în parte este robul Domnului, după modelul îngerilor, în sensul
unei ascultării totale de Stăpânul care face toate lucrurile în mod desăvârşit (Psalmul 103:19-22;
Romani 6:8-23)
B. Exemple
1. Evreii – robia egipteană şi alte robii, toate ca urmre a păcatului (Exodul 1:8-14; 2:23; 6:6;
Levitic 26:14-17; 1 Regi 8:46-51; 2 Regi 17:22-23; 24:14-16)
2. Demonizatul din Gadara – chinuri sau libertate? (Marcu 5:1-20)
ÎNCHEIERE
1. Libertatea totală şi eternă se va realiza prin proslăvirea de a înviere şi răpire (Isaia 14:3-4;
Romani 8:19-23)
2. Robia cea mai cruntă este robia păcatului, sub titlul libertăţii de a păcătui, urmată de o
condamnare eternă în închisoarea morţii (Matei 25:41; Efeseni 2:1-3)
Alternative
Lecția 19
INTRODUCERE
1. Curajul pozitiv este o necesitate în viaţa de credinţă, fiind îndrăzneala şi demnitatea credinţei
(Ioan 16:33; 2 Timotei 1:6-8)
2. Laşitatea nu este doar frică ci şi mişelie motivată de stări şi scopuri păcătoase (Marcu 15:43;
Ioan 19:38)
I CURAJOS
A. Explicaţii
1. A acţiona prin credinţă şi nădejde în situaţii grele sau chiar imposibile (Matei 9:2, 22; 2
Corinteni 3:12; 1 Tesaloniceni 1:2-5)
2. A veni înaintea lui Dumnezeu în rugăciune cu cereri îndrăzneţe, însoţite de credinţă (2 Samuel
7:27-29; 1 Cronici 17:25-27; 1 Ioan 3:21-22; 5:14-15). A interveni în favoarea cuiva la o
autoritate (Geneza 18:23-32; Neemia 1:4-11; 2:1-6)
3. A te implica / a sluji in diferite activităţi sfinte, cu încredere în autoritatea divină (Judecători
4:17-22; Neemia 4:14-23; 6:9-13; Fapte 4:13, 29, 31; 18:26; Romani 15:15-19; 2 Corinteni 10:1-
2; Efeseni 6:18-20; Filipeni 1:14; 1 Timotei 3:13)
4. A intra într-o lucrare fără autoritate este o îndrăzneală negativă; a face afirmaţii curajoase fără
acoperire (Deuteronom 18:20-22; 1 Samuel 13:11-14; Ieremia 23:31-32; Osea 7:15-16; Mica
3:11; 2 Corinteni 10:12)
B. Exemple
1. David – curajul în faţa animalelor fioroase şi a mulţimilor de duşmani (1 Samuel 17:34-37, 45-
47; 24:2-8; 26:5-12)
2. Pavel - îndrăzneala în slujirea sfântă (Fapte 9:22, 27-29; 19:8; 23:11; 26:26; 28:31)
II. LAŞ
A. Explicaţii
1. Trecere sub tăcerea adevărului cu bună ştiinţă, din motive ascunse (Deuteronom 22:13-19; Iov
17:5; Matei 28:2-4, 11-15; Ioan 8:2-9)
2. Abandonarea acţiunilor ce presupun risc, deşi sunt necesare şi corecte (Deuteronom 20:8-9;
Judecători 7:3; 18:18-20; 1 Samuel 17:11, 24; 2 Samuel 10:12-14; Matei 25:24-30)
3. Tergiversare rezolvării unor probleme, potrivit responsabilităţilor încredinţate (Neemia 13:4-11;
Fapte 24:22-27; Apocalipsa 2:14-15, 20)
B. Exemple
1. Iş Boşet – împăratul fără curaj şi demnitate (2 Samuel 2:8-10; 3:11, 14-15;4:1)
2. Amnon – laşitate în sentimente şi responsabilitate (2 Samuel 13:1-18)
ÎNCHEIERE
1. Curajul bun este dat de starea spirituală pozitivă şi de credinţă, adică de autoritatea oferită de
Dumnezeu copiilor / slujitorilor Săi (Proverbe 1:32-33; 3:24-26; 28:1; 1 Ioan 2:28)
2. Laşitatea este starea omului fără Dumnezeu, fără demnitate de sine şi fără iubire (Proverbe
29:25)
Alternative
Lecția 20
INTRODUCERE
1. Cuvincios: decent, politicos, respectuos; necuvincios: arogant, impertinent, insolent,
ireverențios, neobrăzat, nerespectuos, nerușinat, obraznic, semeț, sfidător, deșănțat, imoral,
impudic, indecent, obscen, pornografic, trivial, vulgar, porcós3
2. Fiecare om alege între cuvincios şi necuvincios, între cinste şi ruşine (Efeseni 5:8-13; 1
Tesaloniceni 4:3-5; 2 Timotei 2:20-21)
I CUVIINCIOS
A. Explicaţii
1. Respect pentru Dumnezeu Creatorul şi toate fiinţele create, adică pentru Cuvântul şi scopurile
Sale:
a) în familie (Proverbe 12:4; 1 Timotei 3:4; 1 Petru 3:1-7)
b) în societatea eclesiastică şi în cea seculară (Proverbe 31:29-31; Matei 1:18-19; Luca
14:7-11; 1 Corinteni 14:35, 40; 1 Tesaloniceni 4:12; 1 Timotei 5:1-2)
2. Comportament adecvat, cu norme morale corecte, în plan fizic:
a) în cuvinte (Efeseni 4:29; 5:4; Coloseni 3:8)
b) în îmbrăcăminte şi purtarea părului (Exodul 28:42-43; 1 Corinteni 11:1-16; 1 Timotei
2:9-10; 1 Petru 3:2-4)
c) în gesturi (Deuteronom 22:5; Isaia 3:16; 1 Corinteni 11:22)
B. Exemple
1. Sem şi Iafet – evitarea privirol necuvincioase (Geneza 9:20-27)
2. Boaz şi Rut – bunacuviinţă, împlinirea Legii în mod practic (Rut 2.4)
II. NECUVIINCIOS
A. Explicaţii
1. Lipsă de cunoştiinţă şi de operare normală a conştiinţei, o lipsă de respect şi ruşine faţă de sine
şi faţă de alţi oameni (Levitic 18; 20; 2 Samuel 13:13; Proverbe 28:7; Ieremia 8:12; Ezechiel
23:29; Daniel 8:23; Ţefania 3:5; Luca 18:4; Romani 1:26-28; 1 Corinteni 6:12-18; Efeseni 4:17-
19)
2. Comportament inadecvat principiilor sfinte în comunicarea verbală şi nonverbală (2 Regi 9:30;
Proverbe 5:24-25; 7:11-21; Ieremia 3:2-3; Iuda 1:12-13)
3. Îmbrăcăminte indecentă în raport cu normele eticii biblice (Geneza 38:14-15; Proverbe 7:10;
Naum 3:5; Marcu 5:15; Luca 8:27; Apocalipsa 3:18; 17:4-5)
B. Exemple
1. Zimri şi Cozbi – imoralitate publică, pedepsită pe loc (Numeri 25:6-15)
2. Hanun şi căpeteniile fiilor lui Amon – o faptă ruşinoasă ce n-a rămas nepedepsită (2 Samuel
10.1-5; 1 Cronici 19:1-19)
ÎNCHEIERE
1. Cuviinţa este un comportament specific civilizaţiei sfinte (Romani 2:7, 10; Filipeni 4:8)
2. Necuviinţa este stări şi fapte de ruşine urmate de ruşine veşnică (Daniel 12:2; Ţefania 2:1-2)
3
https://dexonline.ro/definitie/necuviincios
Domnul Dumnezeu
Lecția 1
„PLIN DE ÎNDURARE”
INTRODUCERE
1. Cum este Domnul Dumnezeul cel adevărat / nostru? (Exodul 34:6-7)
2. Cunoaşterea îndurării Domnului Dumnezeu este o ofertă plenipotenţială pentru poporul Lui
(Numeri 6:25; Psalmul 23:6; Plângeri 3:21-23, 31-33)
I. AFIRMAŢII
1. Afirmaţia proprii despre pasiunea îndurării (Exodul 20:6; 33:19; Deuteronom 5:10; Romani
9:15)
2. Afirmaţiii inspirate ale profeţilor despre oferta îndurării divine (Deuteronom 6:25; 7:12; Isaia
30:18-19; Mica 7:18)
3. Afirmaţii certificate de vieţile sfinţilor, despre Părintele îndurărilor (1 Regi 8:23; Neemia 1:5;
Psalmul 84:11; 86:5, 15; 103:4, 8, 13, 17; 130:7; 145:8-9; Proverbe 28:13; Daniel 9:4; Iona 4:2;
Luca 1:50; 2 Corinteni 1:3)
III. APLICAŢII
1. Cunoaşterea îndurărilor lui Dumnezeu trebuie să determine laudele ce I se cuvin (1 Cronici
16:34-36, 41; 2 Cronici 5:13; 7:3, 6; Psalmul 40:9-10; 42:8; 89:1-2; 106:1, 107:1; 118:1-4; 136:1-
23; Romani 15:9)
2. Harul apelării la scaunul îndurării în toate problemele vieţii (1 Cronici 28:11; 2 Cronici 20:21;
Iov 33:19-28; Psalmul 6:2-4; 30:5; Daniel 2:18; Evrei 4:16)
3. Posibilitatea mijlocirii pentru a a avea parte şi alţii de îndurarea Domnului (Numeri 14:19; Rut
1:8; 2:20; Daniel 9:9, 16; Ioel 2:13, 17; Habacuc 3:2; 1 Timotei 1:1; 2 Timotei 1.2, 16-18)
4. Natura îndurărilor divine nu obligă efectuarea oricărui serviciu cerut de oricine (2 Samuel
12:22; Psalmul 78:38; Ieremia 13:14; 16:5; Ezechiel 7:4, 9; 8:18, 9:10)
ÎNCHEIERE
1. Recunoaşterea îndurării Domnului la nivel personal, familial... în cuvintele rugăciunilor,
cântărilor şi exclamaţiilor pentru trecut (Geneza 32:10; 1 Timotei 1:13-16)
2. Încrederea (în funcţie de starea spirituală) în îndurările Domnului pentru prezent şi viitor
(Psalmul 5:7; 33:22; 40:11; Iuda 1:20-21)
Domnul Dumnezeu
Lecția 2
„MILOSTIV”
INTRODURERE
1. Mila Domnului Dumnezeului nostru este o manifestăre liberă a naturii Sale (Exodul 33:19;
34:6)
2. Domnul Dumnezeu vrea să fie cunoscut ca milostiv (Ieremia 9:24; Matei 9:13; 12:7)
I. AFIRMAŢII
1. Afirmaţiile Domnului Dumnezeu despre mila Sa (Exodul 22:27; Romani 9:15, 16, 18)
2. Afirmaţii ale celor ce L-au cunoscut prin experienţele vieţii lor (2 Cronici 30:9; Neemia 9:17,
31; Psalmul 86:15; 103:8; 111:4; Isaia 30:18; Osea 14:3; Ioel 2:13; Iacov 5:11)
III. APLICAŢII
1. Mila Domnului poate fi cerută în nevoile şi necazurile vieţii: 17 „Ai milă de mine” în
rugăciunle psalmiştilor (Psalmul 4:1; 6:2; 9:13; 25:16; 26:11; 27:7; 30:10; 31:9; 41:4, 10; 51:1;
56:1; 57:1; 86:3, 16; 119:58, 132; Isaia 33:2; Luca 18:13; Evrei 2:17)
2. Mila Domnului trebuie să ne motiveze în a o cere şi pentru alţi şi a fi şi noi milostivi (Geneza
43:29; Psalmul 90:13; 112:5-9; 123:2-3; Mica 6:8; Matei 15:22; 17:15; 18:21-35; Luca 6:36;
10:30-37; Efeseni 4:32; Filipeni 2:27; Iacov 2:13)
3. Mila Domnului are limite în cazul stăruinţei în neascultare şi păcat (Ezechiel 5:11; 7:4, 9; 8:18;
9:10)
ÎNCHEIERE
1. Mila lui Dumnezeu este în acord cu celelalte atribute ale Sale, El este desăvârşit (Psalmul
116:5; 145:7-10, 17)
2. Mila Domnului este dovedită cel mai puternic în bunăvoinţa mântuirii (Isaia 55:7; Mica 7:19;
Maleahi 3:16-18)
Domnul Dumnezeu
Lecția 3
„ÎNCET LA MÂNIE”
INTRODUCERE
1. Mânia divină este reacţia divină la păcat - neascultare (Deuteronom 4:25-26; 6:13-15; 7:3-4;
Psalmul 7:11; 90:7-8, 11; Romani 1:18)
2. „Încet la mânie” - atitudinea lui Dumnezeu prin care amână executarea pedepsei pentru păcat
(Mica 2:7a; Psalmul 78:38-39)
I. AFIRMAŢII
1. Afirmaţii divine despre manifestarea mâniei lui Dumnezeu (Exodul 34:6) şi corelarea ei cu
celelalte atribute ale Sale (Isaia 60:10; Mica 7:18-20; Naum 1:2-3)
2. Afirmaţii rostite de Domnul înaintea lui Moise, reluate de sfinţi în rugăciunile lor (Numeri
14:17-19; Neemia 9:16-17)
3. Mânia Domnului se poate amâna (1 Regi 11:9-13; 21:27-29), limita la pedepse parţiale (2
Samuel 24:1, 15-16; 2 Cronici 12:6-8, 12; Iov 42:7) sau poate duce la nimicire totală (Exodul
15:6-7; Deuteronom 29:19-20; 32:22; Iosua 7:1, 25-26) şi nimeni nu-I poate sta împotrivă
(Psalmul 76:7; Daniel 4:35; Naum 1:6)
II. APLICAŢII
1. Atenţia de a nu păcătui pentru a declanşa mânia divină – teama sfântă (Geneza 18:30, 32;
Numeri 1:52-53; Judecători 6:39)
2. Acţiuni de pocăinţă, ispăşire şi judecată proprie pentru nedeclanşarea mâniei Domnului sau
oprirea ei (Numeri 25:3-11; 2 Cronici 29:10; 30:8; Iona 3:9-10)
3. Rugăciunea de a nu ne pedepsi Dumnezeu în mânia Lui (Psalmul 6:1; 27:9; 38:1; 39:10;
Ieremia 10:24) şi mijlociri pentru potolirea mâniei Domnului faţă de alţii (Exodul 32:11-14;
Deuteronom 9:18-20; Psalmul106:23; Ieremia 18:20)
4. Eliminarea mâniilor nemotivate (Geneza 39:19; Numeri 22:27; 1 Samuel 17:28) şi amânarea
acţiunilor de mânie motivată (Proverbe 14:17, 29; 15:18; 16:32; Efeseni 4:26-27, 31)
ÎNCHEIERE
1. Mânia Domnului va conduce „încet” dar irevocabil evenimentele apocaliptice spre judecata
finală (Isaia 13:5, 9, 13; Ieremia 30:24; Romani 2:5-8; Apocalipsa 6:16-17; 14:9-11; 15:1, 7; 16:1)
2. Domnul fiind „încet la mânie” permite pocăinţa oamenilor, ceea ce face ca să scăpăm de mânia
viitoare (Psalmul 85:1-8; Ţefania 2:1-2; Ioan 3:36)
Domnul Dumnezeu
Lecția 4
„PLIN DE BUNĂTATE”
INTRODUCERE
1. Scripturile şi sfinţii au vorbit mult despre bunătatea Domnului (Isaia 63:7; Efeseni 2:4-7)
2. Ce înseamnă „plin de bunătate”? (Psalmul 145:7) Cum operează aceasta în cadrul caracterului
şi atributelor divine? (Geneza 18:25; Psalmul 62:11; Romani 2:4-5; 11:22)
I. AFIRMAŢII
1. Afirmaţii divine despre bunătatea deplină a Domnului (Exodul 34:6; Ieremia 31:11-14)
2. Afirmaţiile Domului Isus Hristos despre desăvârşita bunătate a lui Dumnezeu (Marcu 10:18;
Luca 18:19)
3. Afirmaţii ale sfinţilor despre acţiunile plinătăţii de bunătate divină (Psalmul 33:5; 36:5, 7;
57:10; 100:5; 103:4-5, 8, 11, 17; 108:4); „Căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci!” (2
Cronici 5:13; 7:3); „bogat în bunătate” (Neemia 9:17); „bunătatea cea mare” (Neemia 9:25)
II. APLICAŢII
1. Încrederea în bunătatea Domnului, este dovedită prin rugăciunea cu credinţă şi nădejde
(Psalmul 13:5; 17:8; 36:10; 40:11; 61:7; 65:2, 5; 66:19-20; 69:13, 16; 109:21), chiar în momente
critice (Psalmul 77:8-9; 85:5-7, 86:5-7; 94:18; Plangeri 3:22-25)
2. Un comportament plin de bunătate, dacă am avut parte de bunătatea Domnului „cea minunată”
(Geneza 47:29; 1 Samuel 20:14-15; 24:17-18; 2 Samuel 9:1-3; Proverbe 3:3; 19:22; 20:6; Osea
6:6; Zaharia 7:9; Filipeni 4:8; Coloseni 3:12; 2 Tesaloniceni 1:11; Tit 2:14)
3. Oferind ca dar Domnului „tot ce va fi mai bun”, daruri de „bună voie” (Numeri 18:26-29, 32;
Deuteronom 12:6) şi lăudând pe Domnul pentru bunătatea Lui (Psalmul 59:16-17; 92:1-2; 101:1;
107:1, 8, 15, 21, 31; 115:1; 117:1-2; 118:1, 29; 135:3)
4. Mijlocind pentru alţii, înaintea Domnului, ca să lucreze în bunătate şi El va decide măsura
îndurării (Numeri 14:11-19; 2 Cronici 30:18-20)
ÎNCHEIERE
1. Domnul Dumnezeu analizează tot ce face pentru a face numai lucruri „foarte bune” (Geneza
1:31; Iacov 1:17); El îşi păstrează tronul de domnie şi prin bunătate (2 Cronici 10:7; Psalmul
85:10-11; 89:14; Proverbe 20:28)
2. Bunătatea Domnului este motivaţia în baza căreia ne apropiem de El, harul pe care îl au cei ce
cred în El, cu dorinţa sinceră de a deveni şi ei la fel de buni (Psalmul 25:6-8; 26:3; 48:9; 90:14;
107:43; 119:24; 143:8)
Domnul Dumnezeu
Lecția 5
„PLIN DE CREDINCIOŞIE”
INTRODUCERE
1. Credincioşia lui Dumnezeu apare frecvent în asociere cu bunătatea pentru că exprimă constanta
celorlalte caracteristici divine (Psalmul 85:10-11; 89:14)
2. Ce valoare are pentru noi credincioşia lui Dumnezeu (1 Corinteni 1:8-9; 10:13; 1 Ioan 1:9)
I. AFIRMAŢII
1. Afirmaţii divine despre credincioşie desăvârşită a Domnului (Exodul 34:6; Psalmul 89:24, 33;
Isaia 61:8)
2. Afirmaţii ale sfinţilor despre credincioşia lui Dumnezeu: Moise (Deuteronom 7:9; 32:4);
Neemia (Neemia 9:33); David (Psalmul 86:15); Pavel (1 Tesaloniceni 5:23-24; 2 Tesaloniceni
3:3)
II. APLICAŢII
1. Încrederea în credincioşia angajamentelor divine, exprimată în rugăciuni şi alte declaraţii
(Psalmul 40:11; 43:3; 57:3; 61:7; 143:1; Plângeri 3:21-24; Evrei 11:11; 1 Petru 4:19)
2. Lauda pentru credincioşia Domnului (Psalmul 40:9-10; 71:22; 89:1-2, 5; 108:1-4; 115:1; 138:1-
3; Isaia 38:18-19)
3. Statornicie şi stăruinţă în lucrarea sfântă, stare cerută şi apreciată de un Dumnezeu credincios
(Numeri 12:7; Evrei 3:2, 5; Iosua 1:7; 24:14; 1 Samuel 2:35; 12:24; 1 Regi 2:4; 3:6; 2 Cronici
31:12, 15; Matei 24:45-47; 25:21, 23; Luca 16:10-12; 1 Corinteni 4:2)
4. O atitudine de „bunăvoinţă / bunătate şi credincioşie” în relaţiile cu ceilalţi oamenii (Geneza
24:49-50;47:29-30; 50:21; Numeri 5:27; Iosua 2:14; Proverbe 3:3; Ieremia 3:20; Daniel 6:4;
Matei 23:23; Tit 2:10); fidelitate în relaţii familiale (Judecători 19:1-3; Proverbe 20:6; Maleahi
2:14)
5. Rugăciunea, urarea, binecuvântarea ca Domnul să se poarte cu credincioşie faţă de semenii
noştri (2 Samuel 2:6;15:20)
ÎNCHEIERE
1. Credincioşia Domnului este dovedită în pasiunea şi exactitatea cu care împlineşte toate
angajamentele şi toate lucrările planurilor Sale (Psalmul 33:4; 119:138)
2. Credincioşia Domnului este deplină pentru cei ce-L acceptă în desăvârşirea Lui (Psalmul 25:10;
91:1-7; 119:75; Proverbe 27:6)
Domnul Dumnezeu
Lecția 6
„ÎŞI ŢINE DRAGOSTEA”
INTRODUCERE
1. Dragostea este manifestarea cea mai puternică a fiinţelor vii, fapt valabil pentru Creator:
„Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:8) şi pentru oameni (C. Cântărilor 8:6)
2. Cum iubeşte Dumnezeu? (Ioan 3:16); Cum ne cere Dumnezeu să iubim? (Matei 22:36-40; Ioan
13:34)
I. AFIRMAŢII
1. Afirmaţii ale lui Dumnezeu: „Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni” (Exodul
34:7)
2. Afirmaţii despre dragostea lui Dumnezeu ale celor ce L-au cunoscut: Moise (Deuteronom
33:3); Domnul Isus Hristos (Ioan 14:21, 23); Pavel (Efeseni 2:4-5; 2 Tesaloniceni 3:5)
3. Iubirea lui Dumnezeu este desăvârşită, îmbinând mila cu dreptatea (Deuteronom 10:17-18;
Psalmul 45:7; 127:1-2; Proverbe 3:11-12; Isaia 61:8; Evrei 12:6; Apocalipsa 3:19)
II. APLICAŢII
1. Cunoaşterea iubirii lui Dumnezeu, a naturii Lui iubitoare este siguranţa fericirii Lui şi a
Împărăţiei Lui (Ieremia 31:3; Romani 8:38-39)
2. Aprecierea dragostei Lui este o onoare şi o bucurie pentru toţi cei ce-L cunosc (Deuteronom
7:9; 1 Cronici 29:2-3; Ioan 4:9-11, 16)
3. Iubirea reciprocă, a omului pentru Dumnezeu, este dovedită în raport cu alte iubiri, prin
ascultarea fără rezerve - cu toată fiinţa, o pasiune de o viaţă (Geneza 22:1-18; Deuteronom 6:5;
13:1-4, 6-10; Psalmul 18:1; Matei 6:24; 10:37; Luca 14:26; Romani 8:28; 1 Corinteni 8:3; 2
Tesaloniceni 2:9-17; Iacov 1:12; 1 Ioan 2:15)
4. Iubirea noastră pentru oameni trebuie să fie ca a Domnului (Matei 5:44-48; 1 Corinteni 16:14;
Filipeni 1:8)
ÎNCHEIERE
1. „Bogăţia dragostei Lui” izvoreşte din natura şi scopurile Sale (Isaia 63:7)
2. Iubirea lui Dumnezeu este păstrată pentru eterniate numai pentru cei ce o acceptă şi aleg să-L
iubească (Exodul 20:6; Psalmul 91:14-16), pentru că acceptarea iubirii divine este prin sine
purtătoare de binecuvântări, de bine şi fericire (Deuteronom 30:15-20; 1 Ioan 2:5; 5:3; Iuda 1:1,
21)
Domnul Dumnezeu
Lecția 7
„IARTĂ”
INTRODUCERE
1. Iertarea este marea favoare acordată de Dumnezeu omenirii păcătoase (2 Samuel 12:13;
Psalmul 32:1-2; 103:3)
2. Iertarea este oferită de Dumnezeu oamenilor în condiţiile caracterului Său (Mica 7:18; Matei
18:21-35)
I. AFIRMAŢII
1. Afirmaţii proprii despre iertare (Exodul 34.7; Ieremia 3:22)
2. Afirmaţii ale sfinţilor: Moise (Numeri 14:18); psalmişti (Psalmul 78:38; 86:5; 130:4); Neemia
(Neemia 9:17)
II. APLICAŢII
1. Harul apelului la iertare cu acceptarea pedepsei şi a corectării stărilor rele, pe fond de smerire,
de pocăinţă (Deuteronom 13.17; Psalmul 19:12; 79:8-9; 99:8; Ieremia 36:3; Osea 14:2; 1 Ioan 1:
9)
2. Conştienţa iertării acordate de Dumnezeu prin jertfa Domnului Isus, acceptată prin botez, oferă
o nouă stare, un nou statut omului (Marcu 1:4; Fapte 2:38; 10:43; Romani 6:3-9; Coloseni 1:13-
14)
3. Conştienţa iertării „obligă” la iertarea tuturor greşiţilor noştri (Geneza 50:17-21; Matei 6:12,
14-15; Marcu 11:25-26; Luca 6:37; 17:3-4; 2 Corinteni 2:5-11; Efeseni 4:32; Coloseni 3:!3),
inclusiv la graţierea unor datorii financiare (Deuteronom 15:1-11; Luca 11:4)
4. Posibilitatea iertării oferă harul mijlocirii (2 Cronici 30:18-20, 27; Daniel 9:9, 19; Luca 23:34;
Iacov 5:15)
5. Nu toate / orice păcat se poate ierta (Deuteronom 29:18-20; 2 Regi 24:3-4; Isaia 22:12-14;
Matei 12:31-32; Marcu 3:28-29; Evrei 10:2629)
ÎNCHEIERE
1. Domnul este un Dumnezeu iertător pentru cine vrea să renunţe definitiv la păcat (Isaia 55:7;
26:10)
2. Iertarea desăvârşită, un act al naturii şi voii lui Dumnezeu se dovedeşte / manifestă prin iubire,
ceea ce face posibilă convieţuirea fericită împreună a părţilor aflate în conflict (Ioan 3:16; Luca
7:47). Cina Domnului este simbolul cauzei şi efectelor iertării divine (Matei 26:26-29)
Domnul Dumnezeu
Lecția 8
INTRODUCERE
1. Domnul Dumnezeu se prezintă în Scripturi ca judecătorul cel drept, pentru că natura şi
posibilităţile Sale de identificare a stării de vinovăţie / neinovăţie sunt desăvârşite (Psalmul 89:14;
Apocalipsa 15:4-5)
2. Socotelile divine nu sunt toate publice şi nici execuţia judecăţilor Sale imediată, de aceea
analizele şi hotârârile sunt adesea neînţelese de oameni - „Morile lui Dumnezeu macină încet, dar
macină mărunt de tot.” (Numeri 32:23; Psalmul 50:16-22)
I. AFIRMAŢII
1. Afirmaţii divine: „nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat” (Exodul 34:7)
2. Afirmaţii ale sfinţilor: Avraam (Geneza 18:25); Moise (Numeri 14:18); David (2 Samuel 22:23-
28); Solomon (1 Regi 8:31-32; 2 Cronici 6:22-23); Elihu (Iov 37:23)
II. APLICAŢII
1. Cunoaşterea faptului că Domnul Dumnezeu „socoteşte... vinovat / nevinovat” trebuie să ne
încredinţeze de justeţea judecăţilor Sale (Exodul 9:27; Psalmul 35:28; 37:28; 51:3-4; Proverbe
2:7-8; Isaia 5:18-23; 29:20-21)
2. Să lăudăm dreptatea lui Dumnezeu, care-i însoţeşte bunătatea (Psalmul 7:17; 33:5; 101:1;
111:1-4; Romani 2:4-5)
3. Să fim drepţi în analizarea faptelor şi aplicarea sentinţelor (Exodul 23:6-8; Deuteronom 1:16-
17; 2 Cronici 19:1-11; Psalmul 15:5; 24:3-4; Proverbe 17:15; Matei 12:7; 1 Corinteni 11:27)
ÎNCHEIERE
1. Domnul Dumnezeu urmăreşte totul în vederea îndreptării / răsplătirii tuturor faptelor
oamenilor, ceea ce trebuie să ne determine să fim corecţi (Mica 6:8; 1 Timotei 5:7, 21; 6:13-14; 2
Petru 3:14)
2. Încredinţarea că Dumnezeu este corect, dar dreptatea Lui operează în contextul caracaterului şi
planurilor Sale, trebuie să ne conducă la coparticiparea activă în dobândirea asemănării cu El şi
implicării în lucrarea Lui (Psalmul 11:7; Ieremia 9:23-24)
Domnul Dumnezeu
Lecția 9
„PEDEPSEŞTE FĂRĂDELEGEA”
INTRODUCERE
1. Pedepsele divine pentru păcat au fost enunţate şi aplicate de la creaţie, operează în prezente şi
vor fi definitivate în plăgile apocaliptice şi judecata din ziua de apoi (Psalmul 94:8-10; Isaia
26:21; Apocalipssa 20:11-15)
2. Pedepsele părinţilor în copii (în generaţiile imediat următoare, pentru ca să-i doară pe părinţi şi
copii să aibă cunoştinţă de acele păcate) cu explicaţiile necesare sunt prezentate în istoria
poporului evreu (Isaia 14:21; Plângeri 5:7)
I. AFIRMAŢII
1. Afirmaţii divine despre pedepsele pentru păcate (Exodul 20:5; 34:7; Deuteronom 32:40-41;
Isaia 13:11; Ezechiel 14:21)
2. Afirmaţii ale sfinţilor despre pedepsele aplicate de Dumnezeu:
a) pentru păcate proprii, particulare sau generale (Psalmul 99:6-8; Isaia 65:15-16, 18)
b) pentru păcatele părinţilor: Moise (Numeri 14:18); Ieremia (Ieremia 32:18)
II. APLICAŢII
1. Pedepsele divine au orarul lor de execuţie (Exodul 32:34; Iov 35:14-15; Isaia 24:21-22; Ieremia
11:22-23; 50:31)
2. Pedepsele divine pot fi temporare şi limitate sau aspre, eterne şi definitive, aspre (2 Samuel
7:14-15; Ieremia 10:24; Ezechiel 5:15-17). Oamenii cereau asprimea judecăţilor divine când
credeau că nu vor avea parte de ele: „Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea” (2
Samuel 19:13; 1 Regi 2:23; 2 Regi 6:31) „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor” (1 Regi
19:2; 20:10)
3. Putem apela la Domnul pentru iertare şi cere anularea / suspendarea / comutarea pedepsei (2
Samuel 24:11-14; Psalmul 6:1; 32:5; 51; 1 Ioan 1:9). Pedeapsa cu moartea pentru păcate a fost
suportată de Domnul Isus Hristos (Isaia 53:1-12)
4. Pedepsele de disciplinare sunt benefice (Psalmul 94:12-13; Proverbe 3:11-12; 1 Corinteni
11:32; Evrei 12:5-11; Apocalipsa 3:19), dar unii nu răspund cu pocăinţă (Osea 5:2; 7:10)
5. Părinţii şi respectiv copii pot opri perpetuarea pedeapsei divine peste generaţii printr-o
recunoaştere a dreptăţii pedepselor divine şi o viaţă după voia lui Dumnezeu (2 Cronici 29:6-10;
Neemia 9:2; Isaia 65:6-7; Ieremia 14:20; 44:8-10; Osea 9:12-13, 16)
ÎNCHEIERE
1. Pedepsele rostite şi executate de Dumnezeu prin îngeri sunt conforme cu caracterul Său şi vor
fi înţelese pe deplin doar la consumarea întregului plan de mântuire (Iov 24:1; Ieremia 30:11, 24;
Matei 25:46; 2 Tesaloniceni 1:6-9)
2. Pedepsele copiilor pentru părinţii nu vizează mântuirea – viaţa veşnică ci sunt doar efecte opuse
binecuvântării copiilor prin părinţi, după cum nici mântuirea copiilor nu depinde întru-totul de
părinţi (Deuteronom 24:16; Ezechiel 18:1-22; Romani 11:28; 1 Corinteni 7:14)
Domnul Dumnezeu
Lecția 10
„SFÂNT”
INTRODUCERE
1. Sfinţenia este atributul fundamental al lui Dumnezeu, aşa cum atestă fiinţele din intimitatea
tronului divin, care-i preamăresc neîncetat sfinţenia (Apocalipsa 4:6-8)
2. Oferta şi cerinţa Domnului Dumnezeu pentru păcătoşi este sfinţirea (1 Petru 1:15-16)
I. AFIRMAŢII
1. Afirmaţii divine despre sfinţenia Domnului Dumnezeu (Levitic 11:44-45)
2. Afirmaţii ale îngerilor şi ale oamenilor despre sfinţenia lui Dumnezeu: serafimii (Isaia 6:1-3);
demonii (Marcu 1:23-24, 34); Moise (Exodul 15:11); Iosua (Iosua 24:19); Asaf (Psalmul 77:13)
II. APLICAŢII
1. „Făliţi-vă cu Numele Lui cel Sfânt!” (1 Cronici 16:10, 35; Psalmul 30:4; 71:22; 97:12; 103:1;
105:3; 106:47; 145:21); o bucurie cu teamă sfântă (Psalmul 68:35; 89:7; 99:3; Proverbe 9:10)
2. Conştienţa că Domnul Dumnezeu cere să fim sfinţi (Exodul 19:6; Levitic 11:44-45), ceea ce
cere un proces de sfinţire printr-o procedură stabilită de Dumnezeu; El este sfânt şi sfinţeşte
(Levitic 21:23; 22:9; 1 Tesaloniceni 5:23) prin credinţa în jertfă – umbre şi imagini ale Domnului
Isus Hristos (Exodul 19:10; 1 Corinteni 1:30; Efeseni 5:26; Evrei 10:10)
3. Odată sfinţiţi noi trebuie să ducem o viaţă sfântă, separată de lume (Exodul 6:4; Romani 1:7; 1
Corinteni 1:2; 2 Corinteni 6:14-18), deosebind sacrul de profan (Levitic 10:8-10; Ezechiel 22:26;
1 Tesaloniceni 4:3-4; 2 Timotei 2:19-21) şi plină de activităţi sfinte (Exodul 12:16; Levitic 23:1-
2), da
4. Sfinţirea este şi un proces de ardere, de curăţire a tot ce a fost întinat prin păcat (Levitic 10:1-3;
Isaia 5:15-16; Ezechiel 38:16)
5. Cei sfinţiţi / aleşi sunt un har pentru familie (Iov 1:5; 1 Corinteni 7:14, 32-34) şi pentru
societate – temple sfinte (1 Corinteni 3:16-17; 6:19-20; 2 Corinteni 1:12), pentru că au „duhul
dumnezeilor sfinţi” (Daniel 4:8, 18)
ÎNCHEIERE
1. Sfinţenia divină este criteriul şi condiţia fericirii şi dragostei desăvârşite; păcatul poartă în sine
răul şi nefericirea (Psalmul 65:4; 96:6; 1 Timotei 6:15-16; 2 Petru 3:11-12; Apocalipsa 20:6)
2. Sfinţirea primită trebui păstrată (2 Corinteni 7:1), a merge pe „calea cea sfântă” (Isaia 35:8) şi
în final a primi împărăţia (Daniel 7:17-18, 22-27)
Gânduri
Lecția 1
INTRODUCERE
INTRODUCERE
1. Omul ca fiinţă creată de Dumnezeu a fost înzestrat cu capacitatea de a gândi 4, însă mintea
umană, localizată în creierul omului – sediul tuturor comenzilor pentru întreg trupul a fost afectată
prin căderea în păcat, ceea ce face ca acest sediu central cu tot ce cuprinde el să fie mai aproape
de starea şi scopul pentru care a fost creat sau mai îndepărtat şi întunecat în bezna păcatului,
necredinţei şi necunoaşterii (Romani 1:19-25)
2. În procesul gândirii Duhul lui Dumnezeu poate opera în (re)dobândirea gândirii divine, scop în
care se înscrie şi acest studiu (1 Corinteni 2:8-16)
I. GENERALITĂȚI
1. Gândurile omului cuprind informaţile primite prin simţuri spirituale şi fizice la care se adaugă
propriile emanaţii ale minţii - memoria5. În aceste condiţii există posibilităţi frecvente de a greşi
prin necunoaşterea totală a unui caz sau fenomen, lipsa capacităţii de analiză, subiectivitate sau
uitare – incapacitatea reţinerii integrale a celor auzite şi a redării lor în orice moment datorate unui
lapsus sau uitării definitive (Geneza 40:23; Eclesiastul 9:15; Marcu 14:72; 1 Corinteni 13:11)
2. Gândirea umană are şi o dimensiune critică, de analiză şi de judecată a fiinţelor şi fenomenelor
care se realizează prin asimilarea de informaţii necesare, observarea cauzelor şi efectelor,
cercetarea scopului celui ce prezintă o informaţie sau emite o judecată precum şi analiza
argumentelor şi contraargumentelor, toate contribuie la elaborarea unei concluzii cât mai corectă
şi constructivă - înţelepciunea (Exodul 33:13; 2 Samuel 14:13; Iov 34:34; Proverbe 8:12-15;
Fapte 10:29)
3. Gândirea umană se dimensionează pe un segment scurt – gândirea rapidă şi un segment lung –
gândirea lentă. Cercetătorii în domeniu au dovedit prin diverse studii de specialitate că omul
greşeşte atât în gândirea rapidă cât şi în cea de durată, fiind influenţat adesea de factori externi –
creierul nostru are limitele lui (Estera 2:1; Proverbe 20:25; Ioan 9; Fapte 17.32), ceea ce solicită
asistenţă permanenţă, omul a fost creat cu Stăpân nu independent (Proverbe 16:9; 20:24; Isaia
55:7-9; Fapte 10:19-20)
ÎNCHEIERE
1. Hotărârile omului (în bine sau rău) se iau întâi în minte, în gândire se nasc vorbele şi planurile
omului, de aceea este foarte important să avem gânduri adevărate şi o gândire înţeleaptă (Exodul
16:28; Iosua 24:16; Romani 1:21, 28)
. Facultate superioară a creierului omenesc, care reflectă în mod generalizat realitatea obiectivă prin noțiuni,
judecăți, teorii etc.. DEX '09 (2009)
5
1. Proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor,
cunoștințelor etc. din trecut. ♦ Minte (considerată ca sediu al procesului de memorare). 2. Păstrare în amintire,
reprezentare mintală, aducere-aminte, amintire. DEX '09 (2009)
2. Dumnezeu Creatorul cercetează şi judecă un om în gândurile lui, rostindu-i destinul cu
dreptate, chiar înainte de a trece la înfăptuirea a ceea ce şi-a pus în gând (1 Cronici 28:9; Isaia
66:18; 1 Corinteni 4:5; Evrei 4:12)
Ganduri
Lecția 2
GANDURI DE MANDRIE
INTRODURERE
1. Mandria este întotdeauna mai întâi un păcat al minţii ce se poate manifesta sau nu în mod
vizibil (Proverbe 16:30; Marcu 7:21-23)
2. Gândurile de mândrie, o gândire – concepte de slavă deşartă sunt un pericol foarte mare pentru
om (Psalmul 19:13; Coloseni 2:18)
ÎNCHEIERE
1. Gândurile de mândrie sunt cauza multor păcate şi a pierderii relaţiei cu Dumnezeu cu tot ce
decurge din aceasta (Psalmul 10:3-4; Romani 1:21-32)
2. Mândrie cu toate formele ei de manifestare ori este eliminată şi înlocuită cu gândirea Domnului
Isus Hristos (Matzei 11:29; Filipeni 2:3-11), ori este eliminată prin pedeapsa divină (Psalmul
31:23; Proverbe 16:5; Isaia 2:11-17; Maleahi 3.15; 4:1)
Ganduri
Lecția 3
GANDURI DE URĂ
INTRODURERE
1. Ura este opusul / absenţa dragostei şi este specifică lumii aflate sub influenţa demonică (1 Ioan
3:10-18)
2. Gândurile de ură germinează în minte dezvoltându-se în forme variate de păcat (Isaia 59:7)
ÎNCHEIERE
1. Gândurile de ură sunt o provocare demonică, un duh rău (1 Samuel 16:14-15; 18.10; 19:9) ce
poate umple fiinţa omului de păcate şi vinovăţie (Proverbe 24:8 )
2. Biruinţa asupra urii şi răului care-l provoacă se realizează la nivelul gândirii, în duhul minţii,
acolo unde trebuie să se instaleze Duhul lui Dumnezeu cu dragostea Sa (Proverbe 14:22 1 Ioan
2:9-10; 4:7-8)
Gânduri
Lecția 4
GANDURI IMORALE
INTRODUCERE
1. Domeniul cel mai provocator de ispitire în vremea noastră este cel imoral, datorită filozofiilor
şi legilor libertine şi a practicilor degradante promovate video prin internet şi prin alte miljloace
media (2 Petru 3:3; Iuda 1:14-15, 18)
2. Ce posibilităţi de păstrare a purităţii – sfinţeniei au familiile creştine în acest neam „preacurvar
şi păcătos”? (Marcu 8:38; Coloseni 2:11-13)
ÎNCHEIERE
1. Controlul firii pământeşti prin răstignire, ceea ce înseamnă neacceptarea nici sub formă de
gând a tot ceea ce este imoralitate, stare realizabilă prin Legea Duhului de viaţă în Hristos este
oferta divină pentru orice fiu al Tatălui ceresc (Romani 8:1-4, 14; 13:14; Galateni 5:24)
2. Pocăinţa prin mărturisirea oricărui gând şi tentaţi imorale şi lupta pentru sfinţenie este harul
celui ce se apropie de Dumnezeu, har fără de care omul ajunge şi rămâne robul imoralităţii (2
Corinteni 7:1; 12:21)
Gânduri
Lecția 5
GÂNDURI DE DEPRESIE
INTRODUCERE
1. Gândurile negre de tristeţe frământare, melancolie, apatie, anxietate, îngrijorare, frică etc – stări
cu tendinţe depresive, ce provoacă stări foarte neplăcute şi dăunătoare pentru toată fiinţa umană şi
pot merge până la peirderea credinţei şi suicid au devenit un fenomen pandemic în vremea noastră
şi vor fi de actualitate până la sfârşitul istoriei umane (Luca 21:25-26)6
2. Dumnezeu poate trata cu succes şi astfel de boli printr-o identificare corectă a cauzelor (Evrei
4:12) i un tratament corespunzător (Ieremia 17:5-14)
.Conform studiilor epidemiologice, prevalenţa maxima a depresiei majore variază între 5-9% la
femei şi 2-3% la barbaţi, cu valori mai mari între 25 şi 44 de ani şi un mic vârf în adolescenţă.
Riscul aparitiei unui episod depresiv major, pe toata durata vietii, ajunge pana la 25% pentru femei si 12%
pentru bărbaţi.
Pentru a putea determina dacă o persoană suferă de depresie, Organizaţia Mondială a
Sănătăţii a decis că prezenţa pe o perioadă de cel puţin 15 zile a 5 din următoarele 9 simptome indica
instalarea acestei boli: senzaţie d
e tristeţe în mare parte a zilei, aproape în fiecare zi; plângeţi cu uşurinţă; pierderea interesului în
activităţile cotidiene în mare parte a zilei, aproape în fiecare zi; modificarea apetitului, urmată de creşterea
sau scăderea greutăţii corporale; insomnie sau somnolenta excesivă; senzaţie de oboseală aproape în
fiecare zi; senzaţie de agitaţie, percepută de cei din jur; dificultăţi de gândire sau de concentrare, referitor
la sarcini sau decizii simple, aproape în fiecare zi; senzaţie de inutilitate sau vinovăţie aproape în fiecare zi;
stare tensionată; gânduri despre moarte sau sinucidere. http://e-psihiatrie.ro/depresia/
7
Depresia perinatală include episoade depresive minore sau majore ce pot apărea în cursul sarcinii sau în
primele 12 luni după naştere. Depresia perinatală afectează 1 din 7 femei. Anxietatea este o caracteristică
a tulburărilor de dispoziţie perinatale, precum insomnia. http://www.sanatateatv.ro/articole-
medicale/obstetrica-ginecologie
suntem în afara Grădinii Edenului (Iov 1:11; 2:5, 9 / 1:21-22; 6:8-11; 17:11-16; 27:1-4;
Eclesiastul 7:14; Plângeri 3:34-38)
2. Rugăciunea cu încredere în Dumnezeu, pe baza promisiunilor Lui elimină îngrijorările
referitoare la ceea ce ni s-ar putea întâmpla (Psalmi 37:5-7; 42:1-11; 50:15; 77:1-15, 20; Isaia 7:5-
7; 38:14; Plângeri 3:21-33; Matei 6:25-32; Luca 12:22; Efeseni 3:20-21, 1 Petru 5:7-9)
3. Lecturarea Scripturilor şi meditarea la lucrările providenţei divine dovedite generaţii la rând
face bine şi generaţiei prezente chiar dacă avem de-a face cu probleme noi (Geneza 41:51; Iov
5:15-27; 15:11; 36:15; Psalmul 48:9; 90:1-2; 94:19; 119:52)
4. Păstrarea unei atmosfere de dragoste, bucurie şi pace în familie şi alte relaţii (Iov 2:13; 16:2;
31:22-25; 42:8; Proverbe 15:13; 18:14; Isaia 50:4); eliminarea judecăţilor şi sfaturilor „reci” şi
superficiale, prin observarea profundă şi binevoitoare a situaţei şi stărilor depesive (Iov 4:1-8)
ÎNCHEIERE
1. Fiecare gând depresiv are o explicaţie, dela slăbirea fizică sau spirituală sau de la o ispită la o
problemă sau alta, de aceea mai întâi trebuie identificată cauza nu doar interzise manifestările
depresieri (Luca 24:38)
2. Vindecarea depresiei conform Scripturilor diferă fundamental de gândirea pozitivă ca şi
concept filozofic, aceasta fiind utopică şi iluzionistă şi anulează principii fundamentale ale lui
Dumnezeu, care deşi este „prea bun” şi are îndelungă răbdare pedepseşte răul şi răsplăteşte binele
(Isaia 3:10-11). O gândire pozitivă reală este dată de sănătatea spirituală a minţii (Iov 17:9;
Psalmul 91; Proverbe 1:23-27, 33; 4:23)
Gânduri
Lecția 6
GÂNDURI DE BINE
INTRODUCERE
1. Mintea omului este ca un pământ din care răsar plantele - gândurile, ele pot fi bune sau rele,
intenţii care se materializează în timp în vorbe şi fapte bune sau rele (Matei 3:10; 7:16-20; 12:25,
33-35)
2. Atenţie la ceea ce poate părea bun şi se dovedeşte a fi rău (Geneza 3:6; Proverbe 14:12 / Mica
6:8;1 Tesaloniceni 5:21)
I. IDENTIFICARE
1. Gânduri de bună vecinătate (Geneza 34:21; Proverbe 3:29)
2. Gânduri de pace / împăcare în situaţii tensionate(1 Samuel 16:4; 1 Regi 2:13; 1 Cronici 12:16-
18, 38; Psalmul 34:12-14; 1 Petru 3:8-14)
3. Gânduri cu intenţii bune / favorabile în diferite împrejurări ale vieţii (Proverbe 21:21; Matei
1:19-20; Fapte 28:19; Romani 12.17, 1 Tesaloniceni 5:15). Oameni de bine (2 Samuel 18:27;
Fapte 11:24)
4. Gânduri fără prejudecăţi şi fără bănuieli rele (1 Timotei 5:21; Iosua 22)
5. Gânduri de dreptate, de îndreptare a unor stări de lucruri rele (Proverbe 12:5; 31:8-9; Iov 29)
6. Gânduri – planuri de implicare / dăruire în lucrarea Domnului (Exodul 35:21; 1 Regi 5:5 8:17-
19 1 Cronici 22:7; 28:2; 29:17; 2 Cronici 29:10)
7. Gânduri sincere în conformitate cu declaraţiile verbale sau scrise (Psalmul 17:3-4, 15; Galateni
2:4; 4:17; caz. Ioab / Abner, Amasa)
ÎNCHEIERE
1. Binele trebuie ales, căutat şi înfăptuit începând cu gânduri de bine (Iov 34:4 / Psalmul 36:4;
Proverbe 14:22 )
2. O minte sănătoasă operează numai cu gânduri de bine şi are ca rezultat un caracter ales şi
mântuirea (Proverbe 2:10; 1 Timotei 1:5; Evrei 13:20-21)
Gânduri
Lecția 7
INTRODUCERE
1. Complexitatea fiinţei umane are ca bază fizică şi chimică activitatea neuronală a creierului, dar
taina minţii cu funcţiile ei întrece capacitatea neuroştiinţelor de a explica toate fenomenele ei, care
trec dincolo de conţinutul biologic al substanţelor componente8 (Luca 2:35; 1 Corinteni 2:11; 4:5)
2. Mintea este locul unde gândurile omului se formează sau se destramă sub stimuli interni şi
externi omului9 (Geneza 3:6; 2 Corinteni 11:3; Efeseni 4:23-24)
I. OPERAŢII OBSERVATE
1. Elaborarea gândurilor - conceperea unor acţiuni programe gen computer10 (1 Cronici 28.12;
Ioan 6:6; Fapte 19:21; 2 Corinteni 2:9) şi dezbateri între bine şi rău, în a accepta o variantă sau
alta (Daniel 6:3; Fapte 5:4; 8:6; 2 Corinteni 10:2)
2. Importul gândurilor - imixtiunea Duhului lui Dumnezeu şi a spiritelor rele în mintea omului – o
acţiune spontană, frecventă şi puternică (Iov 4:13-16; 12.17, 20; Daniel 4:19; 7:1, 28; Matei
10:19; 16:17, 23)
3. Permanentizarea gândurilor - determinate de prezenţa spirituală posesivă – stăpânirea /
cârmuirea Duhului lui Dumnezeu sau a diavolului (Proverbe 24:9; Isaia 10:7; 32:6-8; Romani 8:1-
14; Coloseni 1:21)
4. Potenţialitatea gândirii – imaginaţia ce crează scenarii posibile ce se pot constitui în fapte bune
sau în păcate, în primul rând, în funcţie de conţinutul lor intrisec nu imaginea creată (Judecători
5:28-30; Daniel 2:29; 2 Corinteni 1:9; Evrei 11:19)
8
.
Există o relaţie încă neînţeasă de ştiinţă între conştiinţa, conştienţa şi cunoştiinţă
9
Psihoneuroimunobiologia este ştiinţa care studiază conexiunea care există între gândire, cuvânt,
mentalitate şi fiziologia fiinţei umane.
http://www.crestinortodox.ro/sanatate-stiinta/limitele-neurostiintelor-explicarea-mintii-constiintei-
umane
10
Ştiinţa şi tehnica actuală sunt mult inferioare capacităţii creierului uman, comparaţiile au de-a face doar
cu unele sisteme comparative de operare
11
Conştiinţa este: ceea ce suferă atunci când celalalte părţi ale tale se simt atât de bine; vocea interioară
care ne avertizează că cineva se uită; lumina inteligenței pentru a distinge binele de rău; oglinda sufletelor
noastre, care înfăţişează greşelile din vieţile noastre în forma lor completă; „glasul lui Dumnezeu” în om.
4. Operativitatea înţelepciunii12 gândirii dobândită prin aportul cunoaşterii adevărurilor revelate şi
păstarea lor printr-o trăire sfântă (Luca 8:15; 2 Corinteni 4:2-4); o cunoaştere, analiză şi rostiri
corecte, asigură pentru întreaga fiinţă umană o raportare corectă în orice situaţie a vieţii şi cu
perspective eterne sigure. Un om înţelept recepţionează bine, este prudent şi înţelegător, având
capacitatea cunoaşterii selective a problemelor şi judecarii cursului corect, într-o acţiune necesară
(Deuteronom 4:5-6; Psalmul 111:10; Proverbe 1:1-6)
5. Educaţia copiilor este o îndatorire sacră a părinţilor, căci pe baza ei se formează o gândire
corectă şi mai degrabă sau mai târziu copilul este cercetat de Dumnezeu şi va ajunge să-L
cunoască şi să poată întreţine o relaţie cu El la nivel de duh (Deuteronom 6:6-7, Psalmul 78:4-8; 1
Corinteni 6:17)
ÎNCHEIERE
1. Relaţia, raportul semnat / contrasemnat dintre gânduri şi conştiinţă este operaţia de control a
gândirii (Romani 2:14-16)
2. Judecata divină asupra gândurilor (care determină modul de viaţă) se lasă cu efecte care depind
de operaţiile ce au avut loc în minte, în raport cu Dumnezeu şi voia Sa (1 Cronici 28:9; Psalmi
139:2, 23-24)
-
12
În înţeles semantic înţelepciunea este:
a) sophia - cunoaşterea lucrărilor spirituale şi materiale precum şi a cauzelor lor – înţelepciune,
judecată (Matei 7:24)
b) phronesis - prudenţă practică în comportament, virtutea care judecă ce trebuie făcut. Luarea
deciziilor înţelepte (1 Corinteni 10:15)
c) sunesis - facultatea critică (analitică) care vede importanţa lucrurilor, distingere concluzivă,
judecată participativă (Deuteronom 32:29).
Gânduri
Lecția 8
CONTROLUL GÂNDURILOR
INTRODUCERE
1. Gândurile omului sunt nenumărate şi complexe – în ce măsură pot fi ele controlate? (Ieremia
17:9; Marcu 7:21)
2. Cum prezintă Biblia modul / capacitatea prin care omul poate trăi la nivelul gândurilor fără
păcat? (1 Ioan 3:6-9). Este gândirea pozitivă13 biblică?
I. CONFRUNTĂRI ÎN MINTE
1. Inventarul minții: gândurile (nu) vin şi rămân în minte din diferite cauze: viziunea sau
„orbirea”, existenţa sau lipsa perspicacităţii, prezenţa sau absenţa unei nevoi, diverse evenimente,
stări fizice şi sufleteşti etc; mintea poate fi sistematizată sau un hazard (Deuteronom 28:28; 2 Regi
6:18-20; Psalmi 94:19; Eclesiastul 4:8; 5:19-20; Ieremia 3:16; Ezechiel 38:10)
2. Gândurile minţii pot fi dominante – omul neputându-se împotrivi (posesiuni demonice, depresii
puternice) şi gânduri dominate, care pot fi controlate relativ uşor, printr-un alt gând sau mai greu,
în urma unor confruntări mai puternice în minte (Luca 9:38-39; Ioan 13:2, 27; 2 Corinteni 10:5a)
3. Unitatea în gânduri, a unui grup de oameni (la rău sau la bine) generează o forţă mai puternică
la nivelul minţii (2 Cronici 18:12; Fapte 15:25; Apocalipsa 17:13)
ÎNCHEIERE
13
.
Dacă este să găsim o ramură a ştiinţei în care să încadrăm curentul numit „gândirea pozitivă”,
aceasta este foarte dificil de realizat pentru că termenul este folosit în psihologie, în filozofie, în credinţele
orientale, în ezoterism şi mai nou, a fost adus şi în teologie. Iată două definiţii ale gândirii pozitive, care
descriu esenţă a ceea ce este ea la bază în contextul modern şi post-modern:
a) O atitudine mentală care pătrunde în gândurile minţii, cuvinte şi imagini, care duc la creştere,
expansiune şi success. Este o atitudine mentală prin care se astepata rezultate bune şi favorabile. O gândire
pozitivă anticipează fericire, bucurie, sănătate, bunăstare şi un efect pozitiv al fiecărei situaţii sau acţiuni
b) O disciplină care antreneza minea umană să schimbe o realitate percepută prin a face în mod
repetat declaraţii mentale pozitive. O persoană practică gândirea pozitivă când dobândeşte o stare de bine,
optimism, un simţ al apartenenţei, semnificaţiei şi scop, care derivă din a fi parte şi a contribui la ceva mai
mare şi mai constant decât ei însăşi. Gândirea pozitivă este un proces al alegerii emoţiilor pozitive din
stimulii mediului înconjurător şi aplicarea lor la percepţii şi credinţa. Obiectivul este crearea unei
perspective care se transformă într-o nouă realitate sau într-una mai bună, conform alegerii personale.
https://emizarnescu.wordpress.com/2011/01/08/este-gandirea-pozitiva-biblica
1. Gândirea profundă care păstrează controlul gândurilor împotriva ispitelor demonice şi a
deviaţiilor informaţionale se realizează prin conectarea la gândirea divină (Filipeni 2:1-5; 4:7)
2. Controlul gândurilor este premiza fundamentală implementării angajamentelor sfinte – trăirii cu
succes a vieţii. Spre deosebire de gândirea pozitivistă care solicită binele indiferent de planurile şi
voia divină, gândurile sfinte au acordul şi ajutorul lui Dumnezeu în realizarea lor verbală şi
faptică, ceea ce se va prezenta în lecţia a 9-a (Proverbe 14:22; 16:20)
Gânduri
Lecția 9
INTRODUCERE
1. Gândurile omului nasc vorbe şi fapte (bune sau rele) proces responsabil de modul de viaţă şi
destinul etern (Galateni 6:7-9)
2. Cum se pot forma şi promova gândurile bune la nivel de vorbire şi fapte? Cum se pot stopa
emanaţiile negative ale minţii şi efectele lor faptice (Eclesiastul 7:25; 2 Corinteni 10:3-5)
ÎNCHEIERE
1. Gândurile omului sunt responsabile de întreg comportamentul unui om: priviri, cuvinte,
atitudini acţiuni etc (Proverbe 4:23-27; 14:22)
2. Dumnezeu răsplăteşte sau pedepseşte gândurile în orice fază de materializare ar fi ele, în urma
unei evaluări care are în vedere capacitatea gândirii şi întreg contextul vieţii unui om (Ieremia;
17:10; 32:19; Luca 12:47-48; 1 Corinteni 4:5)
14
.
Un gând negativ păstrat în minte afectează sistemul imunitar
Gânduri
Lecția 10
INTRODUCERE
1. Gândul este „ochiul trupului” (Matei 6.22-23) şi „inima omului” (Proverbe 4:23)
2. Sfinţirea gândurilor revine fiecărui individ în parte în funcţie de curăţia care şi-o propune şi de
care va depinde mântuirea lui (1 Cronici 28:9; 1 Timotei 1:5, 18-19)
I. IDENTIFICAREA PROBLEMELOR
1. Conştienţa păcatului la nivel de gând acceptat, nu gând de ispită (Proverbe 16:30; Maleahi
2:16; 2 Corinteni 11:3-4)
2. Conştienţa puterii de materializare a gândurilor (Geneza 11:6; 1 Regi 5:5; Coloseni 1:21)
3. Conştienţa tendinţei păcătoase a omului (Geneza 6:5; 8:21; Romani 1:18-2:11)
4. Conştienţa că originea oricărei lucrări bune aparţine gândirii (Romani 1:13; Filipeni 2:5-7;
4:10)
ÎNCHEIERE
1. Fiecare om are o dimensiune internă care este cea mai reală şi care este analizată în totalitate, în
profunzime de Dumnezeu – la nivel de gând este baza relaţiei omului cu Dumnezeu (1 Cronici
28:9; Isaia 66:18; Evrei 4:12-13)
2. O viaţă curată pleacă de la gânduri curate ce pot fi obţinute de la Dumnezeu care ne-a creat
după chipul Lui, după cum o viaţă de păcat începe prin gânduri de păcat parvenite de la diavolul
(Psalmul 40:8; Proverbe 14:22; Isaia 55:7)
Pilde biblice
Lecția 1
INTRODUCERE
INTRODUCERE
1. Biblia prezintă diferite pilde / parabole, dintre care cele mai multe au fost rostite de Domnul
Isus Hristos. În acest studiu vor fi prezentate pildele rostite de El, altele decât cele referitoare la
Împărăție și alte pilde din cărțile Bibliei (Psalmul 78:2; Matei 13:34)
2. Pildele sunt o formă o formă de exprimare literară cu un cuprins religios sau moral, cu o
structură apropiată de alegorie sau fabulă. Parabole este un cuvânt grecesc tradus în N T prin
pildă, proverb, zicală sau asemănare și înseamnă a pune în evidență un lucru pentru a-l compara
cu altul (Marcu 4:30)
I. PREZENTARE. GENERALITĂȚI
1. Exemple de pilde biblice: copacii aleg un împărat (Judecători 9:7-15); cântarea viei Domnului
(Isaia 5:1-7); bogatul lacom (2 Regi 12, 1-4), spinul si cedrul (2 Cronici 25:18-19); pildele
Împărăției (Matei 13); pildele celor pierduți (Luca 15) etc. Biblia conține pilde scurte, de o frază
și imagine solitară dar și pilde al căror episoade se desfășoară în mai multe etape (Deuteronom
19:5; Eclesiastul 6:2; Ezechiel 18:2; Iacov 2:2; 3:3-4 / pildele Împărăției (Matei 13; 25)
2. De ce pilde? Pildele sunt o prezentare a gândirii în imagini, ceea ce le face deopotrivă simple și
enigmatice (Matei 13:10, 13, 34; Marcu 4:34)
3. Pildele stârnesc emoții, transferând omul din cotidian într-o altă lume, pentru a putea reflecta
mai profund la acel adevăr transmis, fiind o metodă pedagogică larg folosită în istorie, având un
adevăr înfățișat indirect dar care se deduce singur, fiind ușor de memorat și greu de tăgăduit
(Matei 7:21-29; 21:45-46)
4. Pildele pot fi rostite și ca o ghicitoare (Judecători 14:12-18) sau o alegorie (Isaia 5:1-7), ele pot
fi reale sau fictive dar diferă de fabule care conțin fantezii. Pildele pot fi și profetice (Ezechiel
24:3).
ÎNCHEIERE
1. Pildele / parabolele sunt pentru publicul larg cea mai iubită formă de narațiune, dar
transmiterea și receptarea lor necesită înțelepciune (Proverbe 1:1-6; 1 Regi 4:32) sau inspirație
profetică (Ezechiel 20:49; Osea 12:10)
2. Pildele au o aplicație directă și imediată angajând auditorul să procedeze corect, în special în
adevărurile spirituale supreme (Matei 18:21-35; Luca 10:25-37)
Pilde biblice
Lecția 2
PILDELE SEMĂNĂRII
INTRODURERE
1. Întotdeauna omul a fost legat de roadele pământului, de procesul semănării și secerării, prin
nevoia de hrănire a trupului, ceea ce face ca acst proces / o minune permanentă a creației, să fie
ușor de înțeles și potrivit pentru asemănarea naşterii şi dezvoltării omului spiritual (Geneza 1:11-
12; 8:22)
2. În acestă lecție vom studia următoarele pilde: pilda semănătorului (Matei 13; Marcu 4; Luca 8);
pilda cu sămânța (Marcu 4:26-29)
I. PILDA SEMĂNĂTORULUI
1. Prezentare în cele trei evanghelii sinoptice cu mici diferenţe nesemnificative. „Sămănătorul a
ieşit să-şi samene sămânţa. Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum: a fost
călcată în picioare şi au mâncat-o păsările cerului...” (Luca 8:5-8) „... O altă parte a căzut pe
locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ
adânc. Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat (pentru că
n-avea umezeală – Luca)....” (Matei 13:3-8). „.. O altă parte a căzut între spini; spinii au crescut
(împreună cu ea - Luca), au înecat-o şi n-a dat roadă. O altă parte a căzut în pământ bun: a dat
roadă, care se înălţa şi creştea; şi a adus: una treizeci, alta şaizeci, şi alta o sută .” (Marcu 4.3-8)
2. Explicaţii în fiecare evanghelie unde este scrisă:
a) sămânţa căzută lângă drum - „Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie şi nu-l
înţelege, vine Cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui.” (ca nu cumva să creadă şi să fie
mântuit - Luca) (Matei 13:19). Oameni care din diferite motive, de la lipsa de atenţie la
împotriviri motivate de păcat nu insistă nici la citire nici la ascultare pentru a se putea familiariza
în mod sistematic cu Scripturile (Fapte 17:32-33; Iacov 1:21)
b) sămânţa căzută în locuri stâncoase - „este cel ce aude Cuvântul şi-l primeşte îndată cu
bucurie; dar n-are rădăcină în el, ci ţine până la o vreme; şi, cum vine un necaz sau o prigonire
din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el.” (Matei 13:20-21); „cred până la o vreme, iar
când vine ispita, cad” (Luca 8:13). Oameni superficiali şi instabili care se pierd la scurt timp,
neaprofundând şi nemeditând la adevărurile sfinte (Fapte 14:8-19)
c) sămânţa căzută între spini - „este cel ce aude Cuvântul; dar îngrijorările veacului
acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor (şi poftele altor lucruri, năvălesc – Marcu) îneacă acest
Cuvânt şi ajunge neroditor (Matei 13:22); „îşi văd de drum, şi-l lasă să fie înăbuşit de grijile,
bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia şi n-aduc rod care să ajungă la coacere” (Luca 8:14). Oameni
care slujesc la doi stăpâni amestecând şi încurcând valorile, în detrimentul celor eterne (Ieremia
4:3; Fapte 5:1-10)
d) sămânţa căzută în pământ bun - „este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege (îl primesc –
Marcu), el aduce roadă: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.” (Matei 13:18-23); „îl
ţin într-o inimă bună şi curată şi fac roadă în răbdare.” (Luca 8:15). Oameni sinceri, serioşi şi
silitori în pocăinţă (Fapte 17:11 )
ÎNCHEIERE
1. Alte pilde ale semănării: pilda grăului şi neghinei şi pilda grăuntelui de muştar, ca şi aceste
două, evidenţiază faptul să dezvoltarea ulterioară prin procesul creşterii nu modifică natura
plantei (Matei 13:24-25; Marcu 4:31-32), de aici rezultă împortanţa semănării – vestirii
Cuvântului lui Dumnezeu (Fapte 5:28; 8:4; 11:19-21; 19:10)
2. Pildele prezentate evidenţiază faptul că sămânţa bună este sigură prin puterea ei, diferenţa este
dată de pământul întâlnit în cale; Cuvântui este viu şi lucrător, omul este responsabil de reuşita
sau nereuşita semănării (Psalmul 1:3; Ieremia 17:7-8; Galateni 6:7-8)
Pilde biblice
Lecția 3
PILDELE FIILOR
INTRODUCERE
1. Familia, în relația părinților cu copii este o complexitate ce surprinde fenomene spirituale în
relația dintre Tatăl ceresc și oameni, fiind în permnență o sursă de învățătură necesară în familie și
adunare (Isaia 1:2; Maleahi 1:6)
2. În acestă lecție vom studia pildele celor doi fii15 şi pilda fariseului și a vameșului, toate rostite
de Domnul Isus Hristos
15
..
Denumirile pildelor sunt relative, de exemplu pilda fiului rirsipitor poate fi numită la fel
de bine pilda celor doi fii sau pilda dragostei de tată
(mult) a parafat iertarea celui mai tânăr şi ieşirea afară pentru a discuta (l-a rugat) cu cel mare:
„Fiule” (Luca 15:31) a dovedit iubirea lui pentru ambii fii
ÎNCHEIERE
1. Din toate aceste pilde (inclusiv pilda femeii din Tecoa) rezultă că unii fii sunt mai păcătoşi, dar
cei ce-ţi recunosc păcatul, oricât ar fi de mare şi se pocăiasc devin de drept şi de fapt fii lui
Dumnezeu şi vor moştenii împreună cu fiul adevărat – Domnul Isus Hristos (Romani 8:29-39)
2. Fii care au doar o formă de evlavie şi anumite activităţi religioase sau doar o apartenenţă lipsită
de o viaţă de împlinire a voiei Tatălui, sunt excluşi din orice drept de moştenire, dacă nu-şi văd
nevoia de mântuire şi nu acceptă ispăşirea prin jertfa Domnului Isus Hristos – actul suprem al
dragostei divine (Fapte 10:43-44), fiind condamnaţi alături de cei mai păcătoşi care nu se pocăiasc
de păcatele lor, ca în cazul tâlharului batjocoritor (Matei 7:21-27; 12:50; Luca 7:29-35)
Pilde biblice
Lecția 4
PILDELE RODIRII
INTRODUCERE
1. Pomi roditori şi viţa de vie au fost în toată istoria biblică folosiți drept comparații pentru
oameni, prin observarea creșterii și în special a rodirii bune sau rele, puţină sau multă (Levitic
26.3-5; Psalmul 1:3; C C 2:3)
2. În acestă lecție vom studia următoarele pilde: pilda lui Iotam; pilda lui Ioas; pilda viei
Domnului; pilda lăstarilor de vie și a vulturilor; pilda smochinului neroditor şi pilda smochinului
înverzit
ÎNCHEIERE
1. Rodirea - rezultatul dobândirii unui caracter divin, a noii naturi, drept urmare a altoirii (Ioan
15:1-8); rodirea oferea proprietarilor bunăstare şi împliunire (1 Regi 4:25; Isaia 36.16; Mica 4:4;
Zaharia 3:10)
2. Nerodirea şi orice alt comportament nenatural al pomilor roditori duce la tăierea lor (Matei
7:16-19; Marcu 11:12-14, 20-21; Luca 3:9)
Pilde biblice
Lecția 5
PILDELE IUBIRII
INTRODUCERE
1. Iubirea este un fenomen natural și spiritual arhiprezent care identifică și determină poziția
inimii tuturor ființelor, ceea ce face ca iubirea să fie un domeniu de referință în procesul mântuirii
(Matei 5:46-48; 6:24; Marcu 12.28-31)
2. În acestă lecție vom studia următoarele pilde: pildele femeilor din cartea Ezechiel (16; 23)
pilda samariteanului milostiv; pilda celor doi datornici; pilda despărţirii turmei
ÎNCHEIERE
1. „Dragostea deci este împlinirea Legii” (Romani 13:10). Dragostea pentru Dumnezeu, drept
urmare a înţelegerii mântuirii şi ca natură divină, ceea ce include în mod practic dragostea pentru
aproapele eşte ceea ce se aşteaptă de la noi (1 Corinteni 13; Coloseni 3:14)
2. Lipsa iubirii - ura, nu-i permite nimănui să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu, fiind dovada
vieţuirii încă în cel rău (1 Iuoan 3:10-20)
Pilde biblice
Lecția 6
PILDELE STĂRUINȚELOR
INTRODUCERE
1. În lumea spirituală și în cea materială principiul repetării unei acțiuni / insistenței în realizarea
unei lucrări este purtător de suscese (Matei 7:8)
2. În acestă lecție vom studia următoarele pilde: pilda oi pierdute; pilda prietenului de la miezul
nopții; pilda banului pierdut; pilda judecătorului nedrept
I. PILDA OI PIERDUTE
1. Prezentare: Domnul Isus a luat ca exemplu, pentru a-şi susţine atitudinea faţă de cei m icuţi
(Matei 18:12-13) şi faţă de „păcătoşi” (Luca 15:3-6), un cioban bun (specific terenului accidentat
şi pericolelor din zona şi vremea aceea) pentru care contează nu doar turma ci fiecare oaie în parte
(Luca 15:1-2)
2. Explicaţii:
a) fiecare om are valoare înaintea lui Dumnezeu şi aşa ar trebui să-i privim şi noi pe toţi
oamenii, drept urmare, efortul de recuperare a păcătoşilor (mai de preţ decât oile) prin căutare şi a
copiilor prin educare trebuie să fie o preocupare intensă celor ce pot face o slujbă pentru Domnul,
urmând modelul Tatălui ceresc şi al Mântuitorului (Matei 18:11, 14; Iacov 5:19-20)
b) salvarea celor pierduţi este o bucurie pentru cer şi (Dumnezeu şi îngeri) şi va fi şi
pentru cei de pe pământ care înţeleg valoarea sufletelor ce pot fi mântuite (Luca 15:5-7, 32; Fapte
11:18; 15:3)
ÎNCHEIERE
1. Stăruinţa în rugăciune este susţinută de conştienţa dependenţei de Dumnezeu (Ioan 11:41-42;
15:7; Filipeni 4:6-7); „nu încetăm” (Coloseni 1:9-12) şi coparticiparea la luptele spirituale ale
conflictului cosmic (Romani 15:15:30-32; Coloseni 4:12)
2. Stăruinţa într-o lucrare încredinţată dovedeşte şi desăvârşeşte calităţile celui ce se luptă pentru
realizare unui obiectiv propus (Isaia 32:8; Daniel 3; Iacov 1:2-8)
Pilde biblice
Lecția 6
PILDELE STĂRUINȚELOR
INTRODUCERE
1. În lumea spirituală și în cea materială principiul repetării unei acțiuni / insistenței în realizarea
unei lucrări este purtător de suscese (Matei 7:8)
2. În acestă lecție vom studia următoarele pilde: pilda oi pierdute; pilda prietenului de la miezul
nopții; pilda banului pierdut; pilda judecătorului nedrept
I. PILDA OI PIERDUTE
1. Prezentare: Domnul Isus a luat ca exemplu, pentru a-şi susţine atitudinea faţă de cei m icuţi
(Matei 18:12-13) şi faţă de „păcătoşi” (Luca 15:3-6), un cioban bun (specific terenului accidentat
şi pericolelor din zona şi vremea aceea) pentru care contează nu doar turma ci fiecare oaie în parte
(Luca 15:1-2)
2. Explicaţii:
a) fiecare om are valoare înaintea lui Dumnezeu şi aşa ar trebui să-i privim şi noi pe toţi
oamenii, drept urmare, efortul de recuperare a păcătoşilor (mai de preţ decât oile) prin căutare şi a
copiilor prin educare trebuie să fie o preocupare intensă celor ce pot face o slujbă pentru Domnul,
urmând modelul Tatălui ceresc şi al Mântuitorului (Matei 18:11, 14; Iacov 5:19-20)
b) salvarea celor pierduţi este o bucurie pentru cer şi (Dumnezeu şi îngeri) şi va fi şi
pentru cei de pe pământ care înţeleg valoarea sufletelor ce pot fi mântuite (Luca 15:5-7, 32; Fapte
11:18; 15:3)
ÎNCHEIERE
1. Stăruinţa în rugăciune este susţinută de conştienţa dependenţei de Dumnezeu (Ioan 11:41-42;
15:7; Filipeni 4:6-7); „nu încetăm” (Coloseni 1:9-12) şi coparticiparea la luptele spirituale ale
conflictului cosmic (Romani 15:15:30-32; Coloseni 4:12)
2. Stăruinţa într-o lucrare încredinţată dovedeşte şi desăvârşeşte calităţile celui ce se luptă pentru
realizare unui obiectiv propus (Isaia 32:8; Daniel 3; Iacov 1:2-8)
Pilde biblice
Lecția 8
PILDELE MESELOR
INTRODUCERE
1. În mod special în istoria biblică o masă festivă era o ocazie specială de relaționare şi de
răsplătire în raportul gazdă - invitați, dar și mesele zilnice nu sunt lipsite de semficații spirituale
(Geneza 44:33-34)
2. În acestă lecție vom studia următoarele pilde: pilda lui Natan; pilda bogatului căruia i-a rodit
ţarina; pilda locurilor la mesele festive; pilda celor poftiți la cină; pilda bogatului nemilostiv și a
săracului Lazăr
ÎNCHEIERE
1. Nechibzuinţa tuturor acţiunilor firii pământeşti, pentru care a mânca şi a bea cu tot ceea ce
poate duce la acestea şi tot ceea ce urmează după ele (1 Corinteni 10:21; 2 Petru 2:12-13; Iuda
1:12-13)
2. Conştientizarea şi silinţa de a sta la masă într-un mod demn şi cu dorinţa de a împărtăşi bucuria
vieţii cu toţi cei care ştiu şi vor să o preţuiască aşa cum este – un dar de la Dumnezeu, pentru aici
şi pentru etrnitate (2 Cronici 9:3-7; Proverbe 9: Luca 22:28-30)
Pilde biblice
Lecția 9
PILDELE SLUJIRII
INTRODUCERE
1. Felul în care trebuie ne raportăm înaintea lui Dumnezeu, în diferite lucrări ce ne-au fost
încredinţate este evidențiat în Scripturi şi prin imagini ale adminstratorilor și robilor din
antichitate (Daniel 7:10; Romani 12:11; 1 Corinteni 4:1-2)
2. În acestă lecție vom studia următoarele pilde: pilda vierilor; pilda robului (ne)credincios; pilda
ispravnicului necredincios; pilda robilor;
I. PILDA VIERILOR
1. Prezentare: o semialegorie luată dintr-o realitate cotidiană (arendarea unei vii unor vieri
necinstiţi şi răi ; pilda notează comportamentul vinovat şi agresiv al vierilor în pofida bunătăţii şi
încrederii acordate , care s-a repetat şi a culminat cu crimă) amplificată de dimensiuni profetice
(Matei 21:33-41; Marcu 12:1-11; Luca 20:9-18)
2. Explicaţii:
a) via – poporul evreu (alegorie); atitudinea plină de ură a liderilor evrei din timpul venirii
lui Mesia, pe care l-au condamnat la moarte, s-a repetat de multe ori în istorie ori de câte ori
„urmaşii” Lui au folosit puterea pentru a-şi susţine scopurile lor pământeşti (Ioan 15:18-23; 16:1-
3; Apocalipsa 6:9)
b) judecarea vierilor / slujitorilor a fost (Psalmul 80:8-10; Isaia 5:5-6; Ieremia 2:21; Luca
21:22-24) / va fi pe măsura mandatului primit şi neonorat (Matei 25:24-30; Efeseni 3:7; 4:11-12;
Evrei 10:26-31)
ÎNCHEIERE
1. Pedeapsa pentru inactivitate în lucrul încredinţat, care se asociază cu un comportament păcătos,
va fi în funcţie statutul firecărui slujitor (Luca 12:46b-48)
2. Răsplata slujirii va fi în funcţie de efortul depus şi calitatea slujirii dovedită prin credincioşie,
dragoste etc (Exodul 23:25; Proverbe 22:2; 1 Corinteni 3:10-15; Apocalipsa 22:3)
Pilde biblice
Lecția 10
PILDELE VEGHERII
INTRODUCERE
1. Într-o lume aflată în conflict și plină de intenții rele vegherea este o necesitate permanentă
(Marcu 13:37)
2. În această lecție vom studia următoarele pilde: pilda lui Natan; pilda hoțului; pilda portarului;
pilda copiilor din piaţă
ÎNCHEIERE
1. Vegherea priveşte toate acţiunile spirituale şi umane (Iosua 23:11; Proverbe 8:34; 16:17; 19:16;
Filipeni 2:12; Apocalipsa 16:15)
2. Vegherea finală are ca obiectiv venirea Domnului (cazul răpirii lui Ilie şi al dorinţei lui Elisei 2
Regi 2; Psalmul 50:23; Matei 25:13; 1 Tesaloniceni 5:1-8)
Virtuţii sau vicii
Lecția 1
CUMPĂTAT SAU NECUMPĂTAT
INTRODUCERE
1. Cumpătarea sau necumpătarea însoţesc fiinţa umană (regele sau robul) în toate activităţile
vieţii, de la vorbire la muncă, de la mâncare la somn etc (Eclesiastul 10:17); universul material
este cumpătat prin creaţie prin limite naturale, iar ieşirea din aceste limite duce la dezastre
naturale (Geneza 1:14-18; Psalmul 136:7-9)
2. Cumpătarea este exercitarea controlului raţional asupra plăcerii; necumpătarea este
abandonarea raţiunii în favoarea simţurilor, care la rândul lor, cad pradă impulsuri interne şi
externe ale firii umane decăzute şi a ispitirilor duhurilor înşelătoare (2 Petru 1:2-11)
II. EXEMPLE
A. Oameni cumpătaţi
1. Daniel – evreul curat, ordonat şi sfânt până la sfârşitul vieţii (Daniel 1; 6; 9)
2. Sutaşul roman - omul cumpătat acceptă să fie stăpânit şi ştie să stăpânească (Luca 7:2-10)
3. Pavel – slujitorul echilibrat în condiţii dificile (2 Corinteni 4:8; 10:12-18; 2 Timotei 3:)
B. Oameni necumpătaţi
1. Solomon – monarhul necumpătat nefericit într-o împărăţie de aur (Eclesiastul 2)
2. Belşaţar – monarhul care a pierdut într-un moment de necumpătare împărăţia de aur (Daniel 5)
3. Babilonul apocaliptic – risipa de pâine şi setea nelimitată de circ (Apocalipsa 18: 3, 7, 9, 19)
ÎNCHEIERE
1. Cumpătarea este măsurea asiguratorie pentru o viaţă normală în orice etapă de vârstă (Tit 2:2,
5-6, 12)
2. Cumpătarea este controlul patimilor şi poftelor firii pământeşti, iar necumpătarea dovedeşte
nestăpânirea lor (Galateni 5:16-25)
Virtutii sau vicii
Lecția 2
STATORNIC SAU NESTATORNIC
INTRODURERE
1. Statornica (în bine) este specifică lui Dumnezeu şi tuturor fiinţelor ce se aseamănă cu El (2
Corinteni 1:17-20), fiind importantă în lucrurile văzute şi cu atât mai mult în cele nevăzute (Evrei
11:1)
2. Statornicia este o necesitate în toate domneniile vieţii: a hotărî, a te hotărî (corect) şi a nu-şi
schimba hotărârea sub nicio circumnstanţă (Proverbe 4.26-27)
II. EXEMPLE (Dumnezeu – Isaia 46:10; Daniel 4:17, 24; Evrei 6:17-20; Iacov 1:17)
A. Oameni statornici
1. Rut - o moabită hotărâtă să devină evreică (Rut 1:8-18; 2:1-23)
2. Mardoheu şi Estera – evrei mai statornici ca legea mezilor şi perşilor; bătălia dintre hotărârea
lui Haman / împăratului şi hotărârea lui Mardoheu s-a încheiat printr-o sărbătoare hotărâtă
(Estera 2:10, 20; 3:2-5, 8; 4:3; 9:27, 31)
3. Daniel – statornicia în plan spiritual şi disciplina în toate lucrurile (Daniel 1:8 – hotărârea lui
Daniel, 10 – hotărârea împăratului; 6)
B. Oameni nestatornici
1. Laban- înţelegeri nerespectate din interese personale (Geneza 29:19 / 25; 30:28 31:7, 41)
2. Faraon – angajamente nerespectate datorate atitudinii vinovate a inimii omului – împietrirea
Domnului (Exodul 8:8, 15, 28, 32; 10:16-20; 14:4-5; Psalmi 105:25)
3. Samson – bărbatul înduplecat de femeile străine (Judecători 14:15; 16:5), nestatornicie repetată
şi de Solomon la bătrâneţe (1 Regi 11:1-13)
ÎNCHEIERE
1. Statornicia se vede şi dovedeşte maturitatea spirituală (2 Timotei 3:10-11; 1 Petru 5:9-10; 2
Petru 2:14; 3:16-18)
2. Fiecare om trebuie să-şi dorească şi să se lupte să dobândească statutul şi fericirea statorniciei
(Psalmi 51:10; Isaia 56:2; 1 Corinteni 15:58; Coloseni 1:21-23 )
Vituţii sau vicii
Lecţia 3
SPIRITUAL SAU SENZUAL
INTRODUCERE
1. Spiritualitatea este starea (umană) prin care sunt controlate, de mintea luminată de Duhul lui
Dumnezeu, toate funcţiile cu care am fost înzestraţi prin creaţie în plan sufletesc şi fizic în
limitele normale (1 Petru 4:1-3)
2. Senzualitatea este incapacitatea exercitării controlului minţii raţionale, sub presiunea simțurilor,
pasiunea dominantă pentru plăcerile trupești, desfătarea simțurile sexuale proprii şi provocarea
pofticioasă a altora (Romani 1:24-32)
ÎNCHEIERE
1. Spiritualitatea păstrează căsătoria „în toată cinstea şi patul să fie nespurcurat” (Evrei 13:4) şi
pentru toţi căsătoriţi sau necăsătoriţi sfinţenia „cărnii şi a duhului... până la capăt, în frică de
Dumnezeu” (2 Corinteni 7:1)
2. Spiritualitatea este procesul care poate reforma şi omul senzual – înnoirea omului „cel vechi
care se strică după poftele înşelătoare” (Efeseni 4:17-24)
Virtutii sau vicii
Lecția 4
INTRODURERE
1. Contextul cosmic al stăpânirii divine afectată de răzvrătirea demonică implică asocierea,
alinierea prin supunere sau răzvrătire faţă de Dumnezeu, fiecare stare cu efecte eterne (Exod
15:26; 1 Samuel 15:22-23; Ioan 8:47; 1 Ioan 4:6 )
2. Supunerea cerută de Dumnezeu nu cuprinde supunerea faţă de cei care se opun lui Dumnezeu
(2 Regi 18:7, 31; Galateni 2:5; 4:9)
II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Core Datan şi Abiram – răzvrătiri în serie urmate de pedepse în serie (Numeri 16; 17:10)
2. Saul – pierderea tronului şi a tuturor harurilor divine prin neascultări repetate (1 Samuel 13:13-
14; 15:24- 26; 1 Cronici 10:13-14)
3. Familiile iudeilor scăpate de sabia lui Nebucadneţar – răzvrătirea în grup, lecţia neînvăţată de
evrei în toată istoria lor (Ieremia 42-44; Evrei 3:15-18)
B. Exemple pozitive
1. Avraam şi Sara – supunerea dovedite în diverse ipostaze (Geneza 12-22; Evrei 11:8-19; 1 Petru
3:1, 5)
2. Moise – omul aflat sub autoritatea divină este cea mai competentă autoritate (Exodul 4:13, 17-
18; 18:19, 24; Evrei 3:2-5)
3. Domnul Isus Hristos – Marele supus – Cel care va reinstaura supunerea desăvârşită (Ioan 6:38;
8:29; Romani 5:19; Filipeni 2:5-11; Evrei 5:7-9)
ÎNCHEIERE
1. Răzvrătirea, oricare ar fi ea, este o influenţă demonică ce duce la lepădarea şi îndepărtarea de la
faţa lui Dumnezeu (Psalmi 37:38; Isaia 1:28; 66:24; Osea 14:9), după un timp de har şi cercetare
(Exod 34:6-7 Psalmi 68:18; Ieremia 3:14, 22; 33:8)
2. Supunerea este o atitudine de raportare corectă întâi faţă de Dumnezeu – Stăpânul care are
autoritate deplină, dar care oferă libertatea de asocierea fiinţelor create (Psalmi 119:91; Filipeni
3:21). Reordonarea şi atmosfera de fericire eternă se va constitui prin supunerea absolută faţă de
autoritatea – voia divină, cea „bună, plăcută şi desăvârşită” (Ioan 10:26-28; Romani 12:1-2; 1
Corinteni 15:24-28)
Virtutii sau vicii
Lecția 5
INTRODURERE
1. În univers există un conflict deschis şi între orarul şi organigrama lui Dumnezeu şi haosul
demonic al păcatului (Iov 10:22; 1 Corinteni 14:33)
2. Toate sunt frumoase la „vremea lor” (Eclesiastul 3:1), fapt valabil pentru toată creaţia şi pentru
planul de mântuire (Ieremia 8:7; Evrei 4:1)
II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Faraon (Exodul 8:29)
2. Fii lui Eli – a face lucrarea lui Dumnezeu fără respectarea exactă a cerinţelor sfinte (1 Samuel
2:12-17, 29)
3. Ispravnicul necredincios – slujitorul fără orar, omul dedat plăcerilor păcătoase (Luca 12:45-48)
B. Exemple pozitive
1. Samuel – copilul promt în ascultare a devenit omul consecvent până la moarte (1 Samuel 3:4-
10; 7:15-17; 12:1-5)
2. Daniel – studentul de nota 10/ bătrînul cu cazierul curat- punctualitatea de fiecare zi (Daniel 1:
12-15; 6:1-3, 10)
3. Îngerii – execuţii întocmai şi la timp (Psalmul 103:19-22); îngerii sunt sistemul cel mai
operaţional de intervenţii, evidenţiat în situaţii în care trebuie intervenit „degrabă” (Psalmul
40:13; 71:12; 102:2; 141:1)
ÎNCHEIERE
1. Nepunctualitatea în vorbire şi activităţi familiale sociale sau eclesiastice este dovada vizibilă a
unui viciu (poate) ascuns (Ţefania 3:4) „Pe calea lui „apoi” se ajunge la casa lui „niciodată”
2. „Buna rânduială” este de natură spirituală în primul rând, dar include şi lucrurile materiale,
angajând omul într-un orar ce se încadrează în organigrama divină şi care oferă tuturor un climat
de încredere şi fericire (Coloseni 2:5 / Amos 3:9)
Virtutii sau vicii
Lecția 6
INTRODURERE
1. A fi nepărtinitor este un imperativ, o cerinţă solemnă pentru cei ce cunosc pe Dumnezeu
(Proverbe 21:3; 1 Timotei 5:21a)
2. Scopul acestei lecţii este (in)formarea corectă a noţiunilor de nepărtinire şi a unui caracter
nepărtinitor (Proverbe 1:2-3)
II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Iacov – favoritisme în familie (Geneza 25:28; 29:31; 33:1-2; 37:3-4)
2. Mica, mama lui, fiul lui şi levitul Ionatan – reguli după faţa şi buzunarul oamenilor (Judecători
17-18)
3. Judecătorul nedrept – părtinirea ca lipsă de caracter (Luca 18:2-5; Fapte 24:24-27; 25:9)
B. Exemple pozitive
1. Iov – omul care „se abătea de la rău” (Iov 1:1; 27:1-6; 29:14-17; 31:13, 21)
2. Samuel – judecătorul imparţial, inclusiv în raport cu casa lui (1 Samuel 3:11-18; 8:1-3;12:1-5)
3. Dumnezeu – Fiinţa creatoare care se raportează fără părtinire faţă de orice fiinţă creată (Geneza
18:25; Psalmul 9:7-8; 75:2; Fapte 10:34; 1 Petru 1:17). El s-a angajat să creeze o lume fără
părtinire, fapt realizabil prin Domnul Isus Hristos (Isaia 11:3-4; 16:5; 32:1, 16; 33:5)
ÎNCHEIERE
1. Părtinirea este cauza multor probleme, fiind o păcat înaintea unui Dumnezeu nepărtinitor, un
focar de conflict şi alte rele între oameni (Ieremia 9:23-24; Iacov 3:14-18), iar în final o osândă
(Coloseni 3:25)
2. Nepărtinirea instaurează un climat de încredere, dreptate şi bucurie (Psalmi 67:4; Proverbe 2:7-
9; Isaia 64:5a)
Virtutii sau vicii
Lecția 7
ÎNDURĂTOR SAU NEÎNDURĂTOR
INTRODURERE
1. Îndurarea este o virtute absolut necesară în condiţiile lumii noastre pline de păcate şi nevoi
(Isaia 38:16-17) şi în comuniunile familiale şi frăţeşti (Osea 2:1; Filipeni 2:1-4; 1 Petru 3:8)
2. Lipsa acestei virtuţii este o actualitate accentată a vremii din urmă (Romani 1:31; 2 Timotei
3:3)
II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Sihon, împăratul Hesbonului – un duh „neînduplecat” (Numeri 21:23; Deuteronom 2:26-30)
2. Nebucadneţar, împăratul Babilonului - cum te comporţi când îţi permiţi să faci tot ce vrei?
(Ieremia 21:7; 50:17; 51:34; Daniel 4:27; 5:19)
3. Robul nemilostiv – când nu înţelegi îndurarea lui Dumnezeu o pierzi (Matei 18:23-35)
B. Exemple pozitive
1. Fata lui faraon – îndurare faţă de cei nou născuţi, într-o ţară fără îndurare faţă de ei (Exod 1:14,
22; 2:6-10)
2. Boaz – îndurarea de la vorbă la faptă (Rut 2-4)
3. Dumnezeu – cel „plin de îndurare” (Exod 34:6-7); „în veac ţine îndurarea Lui” (Psalmul 136);
„Îi place îndurarea” (Mica 7:18), dar nu fără limite sau criterii (Deuteronom 6:25; 7:12; 1 Regi
8:23; Neemia 1:5; Romani 2:4)
ÎNCHEIERE
1. Îndurarea este o atitudine spirituală complexă, cu materializare diversă: milă, îngăduinţă,
iertare, ajutorare, bunătate, răbdare etc (Osea 2:19-20; 10:12; Coloseni 3:12-13; Iacov 3:17)
2. Neîndurarea este dovada îndepărtării de Dumnezeu, absenţa unui caracter duhovnicesc vrednic
de lepădat (Osea 4:1-2, 6)
Virtutii sau vicii
Lecția 8
INTRODURERE
1. Ceice cunosc pe Dumnezeu, cei ce fac parte din poporul Lui, trăiesc după perceptele Împărăţiei
lui Dumnezeu, unde respectul este o realitate cotidiană (Romani 14:1-18)
2. Oamenii vremurilor din urmă sunt „obraznici” (Romani 1:30; 2 Timotei 3:4)
II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Fii lui Eli şi slujile lor – lipsă totală de respect faţă de lucrurile sfinte (1 Samuel 2:12-17, 22-30)
2. Sanbalat, Tobia şi alţii ca ei – oameni fără valoare şi fără aducere aminte la Ierusalim (Neemia
2:19-20; 4:1-4; 13:6-8)
3. Oamenii implicaţi în judecata, condamnarea şi execuţia Domnului Isus (Matei 26:67-68; 27:27-
31; Luca 23:11)
B. Exemple pozitive
1. Rut – respectul câştigat prin respect (Rut 1-4)
2. Mardoheu – evreul care respecta autoritatea cerească şi pământească şi care a ajuns să fie şi el
repectat (Estera 3-10)
3. Iosif, bărbatul Mariei – a nu face pe nimeni de ruşine înaintea lumii (Matei 1:19)
ÎNCHEIERE
1. Obrăznicia este o manifestare demonică – principiul răzvrătirii verbale şi faptice cultivat la
maxim sub conducerea ultimului guvernator planetar (Daniel 8:23; Iuda 1:15-16; Apocalipsa
13:5)
2. Respectul (adevărat nu formal - Isaia 29:13) este o virtute sacră care cuprinde cinstea ce i se
oferă lui Dumnezeu de către toată creaţia şi pentru toată creaţia (Romani 12:10; 1 Corinteni
12:14; 1 Petru 2:17)
Virtutii sau vicii
Lecția 9
INTRODURERE
1. Definiţii:
a) optimism: atitudine de speranţă şi entuziast; a privi cu încredere viața și viitorul; a
vedea latura bună, favorabilă a lucrurilor (Evrei 11:17-19)
b) pesimism: tendința de tristețe, de amărăciune, de neliniște, de deprimare; a vedea mai
ales latura nefavorabilă a lucrurilor; a privi viața, viitorul și pe semeni cu neîncredere; lipsa de
speranţă (Iov 4:3-7)
2. Dumnezeu dorește ca omenirea să trăiască într-o condiție de optimism imediat și de
perspectivă; Scripturile abundă în cuvinte de încredere în bunătatea lui Dumnezeu, dar cuprind şi
cuvinte de groază pentru cei ce nu vin la adăpostul Său (Psalmul 91; Proverbe 22:19; Isaia 30:15;
Evrei 11:1; 13:5-6)
II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Evreii eliberaţi din Egipt – relaţia dintre starea spirituală şi încrederea în Dumnezeu
(Deuteronom 1:27-36)
2. Evreii în perioade de asedii şi foamete – teama celor ce nu văd şi nu ştiu (2 Regi 6-7)
3. Marinarii în naufragiul pe M Mediterană – de la „stăpâni pe ţintă” la nicio „nădejde de
scăpare” (Fapte 27:13-25)
B. Exemple pozitive
1. Iosua şi Caleb – optimismul afirmat şi dovedit (Numeri 14:6-9; Deuteronom 3:28)
2. David – omul care a învins teama în multe şi diverse probleme ale vieţii (Psalmul 28:7; 31:1-
24; 56:4)
3. Ezechia – omul evlavios peste care s-au revărsat ape mari (2 Regi 18:5-6; 2 Cronici 32:10;
Isaia 38)
ÎNCHEIERE
1. Optimismul trebuie cultivat prin cercetarea promisiunilor divine și împlinirea lor (Psalmul
78:3-7); relația dintre optimism și ascultarea de Domnul - un optimism real nu înșelător sau
utopic ( Iov 17:9; Psalmul 34:4, 8; 84:12; 115:11; Proverbe 3:21-26; Ieremia 17:7)
2. Pesimismul celor răi este real (Proverbe 10:24), iar optimismul lor este utopic (Ieremia 17:5-6)
Trebuie stimulat opimismul real (1 Samuel 23:16)
Virtutii sau vicii
Lecția 10
INTRODURERE
1. Într-o societate cu virtuţii ce se pierd la tot pasul şi vicii ce se multiplică zilnic, a fi discret (a
păstra un secret, a fi rezervat) impune mai mult ca în restul istoriri, pentru că există mau multe
posibilităţi de a fi indiscret (a te amesteca în mod nedelicat și cu curiozitate în secretele cuiva şi a
le împărtăși și altora)
2. Tabloul biblic de virtuţii lăudate şi vicii condamnate cuprinde şi referiri despre discreţie şi
indiscreţie (1 Timotei 6:4)
II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Rabşache – răutatea şi mândria manifestate şi prin indicreţie totală (2 Regi 18:26-36)
2. Edomiţii – când fraţii uită că sunt fraţi, uită şi că le vine rândul (Obadia 1:11-15)
3. Evreii din Ierusalim – oameni curioşi doar de ce vorbesc oamenii nu Domnul (Ieremia 38:14-
27)
B. Exemple pozitive
1. Boaz şi Rut - a nu te expune public până la vremea potrivită (Rut 3-4)
2. Samuel şi Saul – secretul alegerii lui Saul ca împărat (1 Samuel 9:26-27; 10:14-16, 27; 11:12-
13)
3. Estera – regina care ştia ce şi când să vorbească şi cu colegele şi cu regele (Estera 2:10, 20; 5:1-
8; 7:1-6; 8:1-2)
ÎNCHEIERE
1. Discreţia este o viaţă şi activitate după modelul îngerilor – a nu atrage atenţia decât atunci când
este necesar, a nu vorbi decât la timp şi potrivit cu mandatul adevărului (Tit 2:1-10)
2. Indiscreţia este o slăbiciune ce trebuie tratată prin schimbarea pasiunilor şi controlul tuturor
acţiunilor fiinţei umane (Deuteronom 32:28; Proverbe 1:3; 1 Corinteni 13:4-7; 1 Tesaloniceni 4:4-
5)
Virtutii sau vicii
Lecția 11
INTRODURERE
1. Omul prudent este atent, prevăzător şi se ferește de vorbe, gesturi şi fapte ce ar putea cauza rău;
omul imprudent este nesocotit, nejudecat şi neprevăzător (Proverbe 14:15-16)
2. Într-o lume plină adversitate prudenţa umană este limitată, prudenţa desăvârşită este asigurată
de Dumnezeu (Psalmi 121:1-8; 127:1)
II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Saul şi soldaţi lui – neveghere în post cumulată cu „nevegherea” Domnului (1 Samuel 26:1-15)
2. Tamar – imprudenţa în faţa ispitelor trupului (2 Samuel 13:1-20)
3. Sisera – imprudenţa oboselii (Judecători 4:17-21; 2 Samuel 21:15-17)
B. Exemple pozitive
1. Iacov – aşteptarea preventivă şi efectivă a pericolului (Geneza 32:1-23; 33:1-8)
2. David – omul care a fost scăpat întotdeauna de Domnul de sabia ucigaşă, dar care s-a ferit şi el
(1 Samuel 18:10-11; 20:1-4; 23:1-14; Psalmul 144:10-11)
3. Neemia – un comportament prudent faţă prieteni şi faţă de duşmani (Neemia 2:1-18 / 4:6-23;
6:1-11)
ÎNCHEIERE
1. Prudenţa cere ajutorul înţelepciunii în tot ce face şi face (Proverbe 2:10-17; 22:3)
2. Prudenţa se realizează prin vegherea rugăciunii, prin a solicita asistenţa divină (Matei 26:36-42;
1 Petru 4:7)
Virtutii sau vicii
Lecția 12
INTRODURERE
1. Dumnezeu Creatorul a înzestrat omul cu capacitatea de a munci, dar după expulzarea din Eden,
munca a fost suplimentată (Geneza 2:15; 3:17-19; Proverbe 16:26; 2 Tesaloniceni 3:10)
2. A fi harnic sau leneş este mai întâi un concept, apoi un fapt fizic (Proverbe 26:13, 16; Matei
25:34-45)
II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Evreii ajunşi în Canaan – pasivitate în organizarea şi începerea activităţilor (Iosua 18:1-10)
2. Leneşul anonim – o grădină nelucrată (Proverbe 24:30-34)
3. Ispravnicul necredincios – şmecherii şi nedreptăţi ale celor ce nu muncesc (Luca 16:1-13)
B. Exemple pozitive
1. Iacov – familistul gospodar (Geneza 25:27-29; 30:29-30; 31:38-42)
2. Ozia – regele cu realizări notabile în domeniile: construcţii, militar şi agricol (2 Cronici 26:9-
15)
3. Femeia ideală pentru Lemuel – femeia intreprinzătoare, gospodină şi înţeleaptă Proverbe 31:10-
31)
ÎNCHEIERE
1. Lenea fizică este o robie voluntară; hărnicia fizică în normele naturale este o stăpânire sigură
(Proverbe 6:9-11; 12:24)
2. Lenea spirituala este un păcat asociat cu alte păcate; hărnicia spirituală este o datorie sfântă care
va fi răsplătită pentru eternitate (Matei 25:24-30; 1 Corinteni 3:10-15)
Virtutii sau vicii
Lecția 13
INTRODURERE
1. A fi liniştit este o dorinţă a oricărui om sănătos la minte şi bun la suflet (Psalmul 122:7;
Proverbe 14:30; 1 Timotei 2:1-2)
2. A fi neliniştit este o stare de tulburare interioară cu efecte distructive în plan individual,
familial, bisericesc şi social (Psalmul 35:20; Proverbe 3:29; Isaia 57:20; Mica 2:8)
II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Sodoma – o cetate neliniştită dar aparent liniştită (Geneza 19:4-12; Ezechiel 16:49)
2. Eli – nelinişte, abaterii de la Domnul şi de la legile Sale sfinte (1 Samuel 4:13-18)
3. Echipajul şi pasagerii corabiei din Alexandria – când neliniştea ia şi foamea şi somnul (fapte
27:18-25, 33-36)
B. Exemple pozitive
1. Iacov –un tânăr liniştit (Geneza 25:27-29; 33:12-15; Proverbe 24:15)
2. Abel Bet Maaca – o cetate liniştită (2 Samuel 20:15-19)
3. Femeia din Sunem – o femeie liniştită (2 Regi 4:8-37)
ÎNCHEIERE
1. Liniştea adevărată este dată de o relaţie bună cu Dumnezeu, de încrederea în El (Psalmul 4:8;
16:1-9; Isaia 32:17-18)
2. Neliniştea ca stare întotdeauna este asociată cu păcatul şi efectele lui (Deuteronom 28:65-67;
Iov 15:20; 1 Ioan 3:19-21)
Virtutii sau vicii
Lecția 14
INTRODURERE
1. Pe pământul pe care toţi oamenii sunt străini şi călători, ospitalitatea a fost o necesitate
permanentă în toate perioadele istorice (Geneza 18:1-11; 24:31; Exodul 2:30)
2. Ospitalitatea este o virtute de familie, iar în mediul creştin poate atinge cote desăvârşite (Evrei
13:1-3)
II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Locuitorii Sodomei – abuzuri imorale faţă de musafiri (Geneza 19:1-11; Judecători 19:11-25)
2. Nabal – bogatul rău, aspru şi neospitalier (1 Samuel 25:2-17)
3. Hanun şi curtea împărătească amonită – gazde neospitaliere şi răutăcioase (2 Samuel 10:1-4)
B. Exemple pozitive
1. Barzilai galaaditul – o slujire de proporţii în condiţii sociale nefavorabile (2 Samuel 17:27-29;
18:31-38)
2. Familia din Sunem – un angajament de slujire fără pretenţii dar cu răsplată (2 Regi 4:8-37)
3. Publius şi barbarii din Malta – un spirit ospitalier (Fapte 28:1-10)
ÎNCHEIERE
1. Ospitalitatea trebuie să devină un mod de viaţă (1 Timotei 5:10)
2. Ospitalitatea va fi răsplătită aici şi în eternitate (1 Regi 17:17-24; 2 Regi 4:12-17, 33-37; 8:1-6;
Matei 25:34-40)
3. Neospitalitatea se va dovedi a fi o eroare faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni (Levitic 25:23; 1
Cronici 29:14-15; Matei 25:41-46)
Virtutii sau vicii
Lecția 15
INTRODURERE
1. Termeni: evlavie, frică de Domnul – o taină a lumii spirituale (Iov 15:4; 28:1-28; Proverbe
9:10; 15:33a; 1 Timotei 3:16)
2. Evlavia este o virtute ce trebuie căutată pentru atributele şi beneficiile ei (Psalmul 12:1; 34:1;
Proverbe 10:27)
II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Efraim – formalismul religios al poporului evreu (Isaia 1:10-15; Osea 6:4, 6)
2. Simon fariseul – servicii de binefacere nedesăvârşite (Luca 7:36-47)
3. Tradiţionalişti din Colose – eforturi umane fără rezultate spirituale adevărate (Coloseni 2:18-
23)
B. Exemple pozitive
1. Ezechia – evlavia în relaţia cu Legea Domnului, Casa Domnului şi poporul Domnului (Cronici
29:2-5; 30:1; 31:2-4, 32)
2. Neemia – evlavia în domeniul administraţiei spirituale şi materiale a poporului lui Dumnezeu
(Neemia 1:1-11; 2:17-18; 4:14; 5:15; 13:1-14)
3. Iosif din Arimatea - „om bun şi evlavios” (Luca 23:50-53)
ÎNCHEIERE
1. Un om evlavios este o valoare preţuită de Dumnezeu şi de sfinţi (Psalmul 16:3; 111:10; Isaia
33:6)
2. Un comportament evlavios asigură „supravieţuirea” în orice condiţii (Proverbe 14:27; 19:23;1
Timotei 4:8; 6:6)
Virtutii sau vicii
Lecția 16
INTRODURERE
1. Prefăcătoria a apărut odată cu păcatul şi are o istorie greu de cercetat (Daniel 8:23, 25; Romani
1:28-29)
2. Neprefăcătoria este arătarea adevăratei feţe a tuturor oamenilor şi lucrurilor, o cerinţă a celor
conştienţi că au de-a face cu un Dumnezeu ce ştie totul pedepseşte răul (Matei 5:8; 1 Corinteni
5:8; Evrei 4:13; 1 Petru 2:1-2)
II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Gabaoniţii – prefăcătorie de teamă (Iosua 9:3-27)
2. Fariseii – o religie de imagine (Matei 23:13-33; Marcu 7:1-13; Luca 12:1; 13:15)
3. Iscoditorii Domnului Isus – prietenia de vânzare (Matei 16:1-4; 22:15-22; Luca 20:20-26)
B. Exemple pozitive
1. Asociaţii lui David – oameni cu inima curată (1 Cronici 12:1-40)
2. Timotei – un copil şi un slujitor de încredere (1 Timotei 1:5, 18-19; 2 Timotei 1:5)
3. Natanael - „un israelit în care nu este vicleşug” (Ioan 1:45-51)
ÎNCHEIERE
1. Prefăcătoria este un viciu folosit în ascunderea păcatului făcut şi a apăcatului în plan de
înfăptuire – o nefericire premeditată (Proverbe 17:20; Efeseni 4:14)
2. Neprefăcătoria este o virtute accesibilă şi celui păcătos ce nu vrea să se pocăiască, cu atât mai
mult celui ce abandonat faptele firii pământeşti (Romani 12:9; Iacov 3:17; 1 Petru 1:22-23)
Virtutii sau vicii
Lecția 17
INTRODUCERE
1. Altruismul sau egoismul sunt specifice oricărui om, fiecare alege să trăiască şi pentru alţii sau
numai pentru sine (Romani 12:3-5; Filipeni 2:4)
2. Profeţiile biblice pentru vremea sfârşitului indică o accentuare a fenomenului iubirii de sine
(Danel; 2 Timotei 3:1-2). Nestăpânirea de sine duce la excerbarea poftelor (Proverbe 16:32;
25:28)
II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Casa lui Eli – egoism familial (1 Samuel 212-17, 28-30)
2. Nabal – egoismul, o formă de răutate (1 Samuel 25:2-17)
3. Haman – bătălia pierdută a egoistului în faţa altruistului: Haman versus Mardoheu (Estera 3:1-
6; 5:9-14; 6:6)
B. Exemple pozitive
1. Avram – a lupta pentru interesele celor din jur, rudeniisau străini, fără nici o pretenţie (Geneza
13:5-9; 14:14-23)
2. Iov – un altruism educat şi pasionant (Iov 29:12-17; 31:13-22)
3. Ionatan – altruismul, dovada iubirii (1 Samuel 18:1-4; 20:4, 17; 23:16-18; 2 Samuel 1:26)
ÎNCHEIERE
1. Egoismul nu aduce nici o satisfacţie, nu împlineşte nici o nevoie personală sufletească şi nu
aduce nicio răsplată (Luca 9:23-25)
2. Altruismul este un câştig multiplu: material şi spiritual; bunăstarea comună se realizează printr-
o contribuţie altruistă: oamenii au fost creaţi să tră1ască în comuniune nu în izolare (Marcu 12:29-
31; 2 Corinteni 9:8-13)
Virtutii sau vicii
Lecția 18
INTRODURERE
1. Omul a fost creat cu capacitatea de a iubi cu plăcere, dar ispita diavolului a venit cu noi
plăceri, moment după care, în baza libertăţii oferite de Creator şi a provocărilor duşmanului, are
opţiuni diferite pentru plăceri (Geneza 2:16-17; 3:1-6; Deuteronom 14:26; Matei 6:24; 2 Timotei
3:4)
2. Iubirea de Dumnezeu sau orice formă încipientă sau ascunsă de păcat, între care şi plăcerile
lumeşti, sunt cunoscute total de Cel ce cunoaşte mai bine decât se cunoaşte un om pe sine (Ioan
5:41; 1 Corinteni 8:3)
II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Babilonul antic şi postmodern – rezedinţa plăcerilor lumeşti, oraşul destinat distrugerii
fulgerătoare (Isaia 47; Daniel 5; Apocalipsa 18:3, 9-10, 16-19)
2. Solomon – omul care a încercat să împletească fără succes cele două iubiri (1 Regi 3:3;
Eclesiastul 2:1-26)
3. Dima – abandonarea misiunii sfinte pentru lucrurile din lume (2 Timotei 4:10)
B. Exemple pozitive
1. Avraam – a iubi pe Dumnezeu mai mult decât orice (Geneza 22:1-18; 2 Cronici 20:7)
2. David – omul după inima lui Dumnezeu (1 Cronici 29:2-5; Psalmul 16:1-11)
3. Ana – o viaţă de slujire sfântă fără plăceri lumeşti (Luca 2:37-38))
ÎNCHEIERE
1. Fiecare om este cercetat de iubirea lui Dumnezeu, la care răspunde cu refuz sau acceptarea, poi
are opţiunea să o păstreze şi să se bucure de ea pentru eternitate sau să o părăsească pentru a iubi
din nou lumea (Exodul 20:6; Psalmul 91:14; 145:20; Ieremia 2:2; 1 Corinteni 13:8; Apocalipsa
2:4)
2. Paradoxul iubirii lumii, pentru unul care nu este iubit de lume şi lipsei iubirii pentru cel ce ne-a
iubit „atât de mult” va fi durerea eternităţii nefericite, de ceea să cercetăm ceea ce este vrednic de
iubit”, într-o viaţă scurtă cu efecte eterne (Eclesiastul 12:1; Ioan 15:19; Filipeni 4:8; Evrei 11:24;
1 Ioan 2:15-17)
Virtutii sau vicii
Lecția 19
INTRODURERE
1. Vorbirea de rău – ispita antică şi postrmodernă (Proverbe 26:22-23: Romani 7:18-21)
2. Vorbirea de bine - o chemare pentru cel ce doreşte viaţa (Psalmul 34:12-14; Psalmul 37:27;
Proverbe 11:27)
II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Duşmanii lui David – ura apărută şi întreţinută (şi) prin vorbiri de rău (1 Samuel 23:19-21;
24:9; 2 Samuel 10:2-3; 15:1-4; Psalmul 41:5-8)
2. Iudeii – duşmanii cei mai înverşunaţi ai apostolului Pavel (Fapte 19:8-9; 24:1-13; Romani 3:7-
8; 2 Corinteni 10:10)
3. Diotref – manifestări ale răutăţii (3 Ioan 1:9-10)
B. Exemple pozitive
1. Ionatan - puterea de a vorbi de bine între oameni răi (1 Samuel 19:1-7; 20:27-34)
2. Ahimaaţ - un om de bine (2 Samuel 15:36; 18:17)
3. Iosif, bărbatul Mariei – a nu dori să faci pe cineva de ruşine înaintea lumii (Matei 1:18-20)
ÎNCHEIERE
1. Trebuie să fim „oameni de bine” şi în vorbire (Proverbe 2:20; 12:2), dar să putem suporta atât
vorbirea de bine cât şi vorbirea de rău (2 Corinteni 6:8)
2. Trebuie evitată orice alipire de rău (1 Regi 3:9; Amos 5:14-15; Romani 12:9)
Virtutii sau vicii
Lecția 20
INTRODURERE
1. Economia este o necesitate generală într-o lume cu resurse limitate (Proverbe 27:23-27)
2. Pe plan mondial se face foarte multă risipă; de la timp la alimente şi de la cuvinte a alte
investiţii neînţelepte (Luca 16:1-7)
II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Solomon – încercarea de a sponsoriza deopotrivă înţelepciunea şi nebunia (Eclesiastul 2:1-22;
12:9-13)
2. Irozii – risipa domnitorilor antici (Marcu 6:17-26)
3. Fiul risipitor – risipa plăcerilor păcătoase (Luca 15:11-19)
B. Exemple pozitive
1. Rut – economie în lucruri mici (Rut 2)
2. Femeia recomandată lui Lemuel – administrarea înţeleaptă a casei (Proverbe 31:10-31)
3. Domnul Isus Hristos – inmulţirea pâinilor şi strângerea fărămiturilor (Matei 14:15-21; 16;32-
38; Ioan 6:5-13)
ÎNCHEIERE
1. Stop risipei, de orice natură! (1 Petru 4:1-4)
2. A fi econom, conform Scripturilor, înseamnă a şti să administrezi mult sau puţin în
conformitate cu nevoile reale ale vieţii (Filipeni 4:12; Tit 2:11-13)
Zile şi ani sub soare
Lecţia 1
VREMELNICIA VIEŢII SUB SOARE
INTRODUCERE
1. „Zile şi ani sub soare”, pentru că fiecare zi16 şi fiecare an sunt determinaţi de poziţia rotativă a
Pământului – locul existenţei umane – în raport cu Soarele 17. Energia provenită de la Soare (sub
forma luminii, căldurii ș.a.) face posibilă întreaga viaţă de pe Pământ. Mai mult, Soarele
realizează şi protecţia „grădinii” Pământului, în raport cu alte corpuri cereşti, fapt la care
contribuie întreg sistemul solar
2. Vremelnicia vieţii sub soare cuprinde „toate zilele” omului, fie mai puţin de o mie, fie mai
puţin de o sută, fie mai puţin (Geneza 5; Psalmul 39:4; 90:10; Isaia 65:20). „Cu vremea” se moare
(Eclesiastul 9:5a; Luca 16.22)
16
Rotaţia Pământului în jurul proprie sale axe are loc în 23 h 56 min 4 sec ; aceasta este durata unei zile
siderale. Masurată în raport cu mişcarea aparentă a Soarelui pe cer (ziua solara), durata este mai mare cu
aproape 4 min. Pentru necesitatile vieţii curente este folosită ziua civila care are o durata de 24 h.
17
Caracteristicile mişcării de revoluţie
a. Faptul că orbita este o elipsă, face ca distanţa dintre Pământ şi Soare, pe timpul parcurgerii sale,
să fie diferită, situându-se între 147,1 mil. km (la periheliu – 3 ianuarie) şi 152,1 mil. km (la afeliu – 6
iunie). Viteza medie a deplasării Pământului pe orbită este 29,7 km/s (maximă la periheliu de 30,27 km/s).
Perioada în care Pământul îşi parcurge orbita (980 mil. km) este de un an. Anul sideral corespunde
timpului necesar (365 zile, 6 ore, 9 minute, 55 secunde), între două treceri ale Pământului prin acelaşi
punct în raport cu o anumită poziţie a unei stele; anul tropic constituie perioada necesară (365 zile, 5 ore,
48 minute, 46 secunde) trecerii succesive prin punctul corespunzător echinocţiului de primăvară (punctul
vernal).
b. Datorită oblicităţii, axa polilor Pământului realizează cu planul orbitei un unghi de 60°30’.
Aceasta face ca pe parcursul mişcării de revoluţie, planul ce conţine acestă axă să înregistreze, în raport cu
Soarele, poziţii diferite, din care patru au semnificaţie deosebită, ele împărţind anul în tot atâtea intervale
de timp caracteristice.
Solstiţiul din 22 decembrie. Planul axei realizează cu cel al orbitei un unghi obtuz şi, ca urmare,
razele Soarelui cad perpendicular pe Tropicul Capricornului şi sunt tangente la cercurile polare. Emisfera
sudică este mai apropiată de Soare, în raport cu cea nordică; aici fiind vară, iar în cealaltă iarnă.
Solstiţiu din 22 iunie. Emisfera nordică este orientată spre Soare, razele acestuia cad
perpendicular pe Tropicul Racului şi sunt tangente la cercurile polare. Cercul de lumină determină
intervale de noapte şi de zi diferite ca mărime. La Ecuator, ele sunt egale (12 ore). În emisfera sudică,
noaptea creşte, fiind de 24 ore la sud de Cercul Polar antarctic (noapte polară). În emisfera nordică, durata
zilei o depăşeşte pe cea a nopţii, iar de la Cercul Polar arctic spre pol ea va fi de 24 ore (zi polară).
Înălţimea Soarelui pe boltă va fi inversă în raport cu situaţia de la solstiţiul din 22 decembrie.
Echinocţiile de primăvară (21 martie) şi toamnă (23 septembrie). Razele Soarelui sunt
perpendiculare pe planul axei şi pe Ecuator şi tangente la poli. Ca urmare, cercul care separă cele două
emisfere – luminată şi întunecată – trecând prin poli asigură pe toată suprafaţa terestră, indiferent de
latitudine, o durată egală a zilei şi nopţii (12 ore).
http://www.terramagazin.ro/index.php/2013/09/miscarea-de-revolutie/
Cele patru anotimpuri se formează doar la latitudini medii. La poli, jumatate de an este vară
(„ziua polară”) şi jumătate este iarnă („noaptea polară”). Astfel, la echinocţiul de primavară, la Polul
Nord incepe ziua, care va dura până la echinocţiul de toamna. În tot acest timp este continuu lumină. În
celalaltă jumătate a anului va fi iarnă (noapte). La Polul Sud este invers.
4. Zilele omului şi chiar anii pot fi scurtaţi (Iov 22:15-16; Psalmul 55:23; Eclesiastul 7:17) sau
lungiţi, de Dumnezeu (2 Regi 20:1, 6; Psalmul 61:6; Proverbe 3:2; 4:10; 9:11). Există şi excepţii!
(Iov 24:22-25; Proverbe 10:27) Pilda: Zile de vânzare – în baza versetelor biblice
B. Imagini ale zilelor şi anilor sub soare
1. Efemeritatea şi vulnerabilitatea vieţii omului sub soare (Psalmul 144.3-4): „zilele sboară” (Iov
7:6); „viaţa este doar o suflare” (Iov 7:7, 16); „zilele aleargă” (Iov 9:25); „zilele sunt o umbră”
(Iov 8:9; Psalmul 39:6; 102:11); „zilele pier ca fumul” (Psalmul 102:3); „zilele sunt ca iarba, ca
floarea” (Psalmul 103:15-16), „zilele sunt cât un lat de mână” şi „viaţa o nimica” (Psalmul 39:5)
2. Viaţa este foarte trecătoare, omul nu poate „să-şi păstreze viaţa” (Psalmul 22:29). Omul este un
„străin, un pribeag” (Psalmul 39.12). Nimeni nu ştie ziua morţii lui, decât în situaţii speciale
profeţite (Geneza 27:2), totuşi în caz de bătrâneţe sau de boală există vestitori ai morţii (Geneza
47:29; Iov 33:22)
3. Vremelnicia noastră şi chiar a soarelui apare în modul cel mai contrastant în raport cu veşnicia
divină (Iov 10:5; 36:26; Psalmul 102:11-12, 24-27)
ÎNCHEIERE
1. „Răscumpăraţi vremea” (Efeseni 5:16), ceea ce înseamnă să trăieşti în comuniune cu Stăpânul
zilelor, este sfatul permanent dat omului, într-o viaţă atât de trecătoare (Eclesiastul 12:1-7, 12-14)
2. Întrucât viaţa este trecătoare, finalul este cel ce decide rostul vieţii, nu fără efecte rezultate din
anii care s-au scurs (Eclesiastul 7:1; Apocalipsa 14:13)
Zile şi ani sub soare
Lecţia 2
TRUDĂ ŞI DURERE
INTRODUCERE
1. În „anii vieţii... lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere...”
(Psalmul 90:10), datorită efemerităţii ei, adică realizările umane se fac cu efort lipsit de o fericire
statornică (Eclesiastul 2:23)
2. Odată cu căderea în păcat şi expulzarea din Eden, oamenii au fost condamnaţi de Creatorul
suveran la (multă) „trudă” şi „durere” (Geneza 3:16-19), dar nu fără speranţă (Geneza 5:29)
I. TRUDĂ
1. Truda naturală: Munca ce datorită slăbiciunii fiinţei umane este o trudă, este în primul rând o
supunere la porunca divină – fără muncă (şi suferinţă), pe pământ condiţia omului ar fi mult mai
periculoasă (Eclesiastul 1:13; 3:10). Truda omului este dată de nevoia de întreţinere a vieţii, lenea
şi exploatarea omului este condamnată ferm de Dumnezeu (Proverbe 16:26; Eclesiastul 11:6)
2. Truda voluntară / suplimentară: Unii oameni sunt mai trudnici, mai preocupaţi cu activităţile
vieţii, pentru ei, toată viaţa fiind o alergare fără odihnă (Eclesiastul 2:23; 8:16; 1 Timotei 6:9-10).
Cercetările oamenilor, urmate de diferite procese şi progrese tehnologice ce simplifică munca
existerntă sunt urmate de amplificări ale domeniilor de activitate: Ex.: Adevărul în discuţia dintre
pescarul modest şi antreprenorul de succes
3. Constatările lui Solomon, omul care a avut parte de posibilităţi materiale aproape nelimitate şi
timp de pace fără precedent, demonstrează că viaţa pe pământ fără perspectiva eternă şi fără
permanenţa părtăţiei sfinte cu Domnul şi cu sfinţii este o mare înşelare, „deşertăciune şi goană
după vânt!” (Eclesiastul 1:14; Luca 12:16-21). La Solomon truda a fost împletită cu înţelepciune,
dar şi cu nebunie, fenomen specific lumii şi a constatat că în aceste condiţii orice efort şi orice
rezultate nu aduc satisfacţie deplină (Eclesiastul 2:3-23; 4:4, 6:7), regretând că nu a pierdut
vremea mai degrabă (Eclesiastul 4:6, 9), gândindu-se şi la un posibil moştenitor lipsit de
înţelepciunea, ceea ce s-a şi întâmplat – o altă deşărtăciunii a trudei sub soare (Eclesiastul 2:18-
19, 21)
4. În condiţiile date şi în urma experienţele înaintaşilor noştri, este înţelept să ne cunoaştem
limitele şi să pricepem rostul lucrurilor: să nu uităm că nu este nimic trainic sub soare, pentru a nu
trudi degeaba şi a ne părea rău de felul în care ne-am trăit viaţa (Eclesiastul 1:3; 9:10):
a) efortul fizic ce revine familiştilor, în prim plan bărbaţilor, cuprinde în dimensiunea
dragostei o satisfacţie penru muncă (Geneza 3:17-19; Geneza 29:20; 30:30; 31:40-42; Psalmul
127:2; Eclesiastul 4:8; 9:9)
b) oferirea rezultatelor muncii noastre pentru Numele Domnului (aici incluzându-se şi
ceea ce facem în familie, peste norma naturală de întreţinere reciprocă a vieţii), este posibilitatea
de a „lua” cu noi ceea ce am dobândit prin truda de sub soare (Eclesiastul 11:1-2; Matei 6:19-21;
10:42; Luca 12:33-3; 14:12-14; Romani 6:6, 12; 2 Corinteni 11:27)
II. DURERE
1. Pe pământ durerea este omniprezentă „toate zilele lui sunt pline de durere” (Eclesiastul 2:23;
5:17), dar sunt şi zile şi ani în care durerea este accentuată (Exodul 18:8; Iov 38:23; Eclesiastul
4:1; Luca 23:29-31). Durerea oboselii intelectuale (Eclesiastul 1:18; 12:12)
2. Durerea fizică prin suferinţe: „durerile naşterii” (Geneza 35:16-17; 1 Samuel 4:19-20; 1
Cronici 4:9-10); durerile morţii – bătrâneţii, pe care Domnul le poate uşura (2 Cronici 16:12;
Psalmul 41:3); durerea pentru pedepsele păcatului – cele mai grele (2 Cronici 21:19; Psalmul
31:10; 38:7, 17; Isaia 50:11; Ieremia 30:15; Plângeri 1:12, 18). Darul durerii, de neînlocuit în
trupul uman – o protecţie împotriva distrugerii lui
3. Durerea sufletească, în special suferinţa pentru cei dragi (Geneza 42:38; 44:29, 31; 1 Samuel
1:16; Romani 9:2). Paradoxul suferinţei celor răi (Iov 21:7-20, Psalmul 73). Ultima pagină a
istoriei umane are mai multă durere datorată atingerii culmii păcatului (Matei 24;8; 1 Tesaloniceni
5:3; Apocalipsa 16:2, 10-11)
4. Când durerea sufletească se adaugă celei fizice, este atinsă culmea durerii, la care rezistă numai
cei neprihăniţi, care au nădejdea fericirii eterne şi care ştiu cum se explică şi consumă suferinţa
(Iov 2:9, 13; 6:2, 10; 7:1-5, 13-16; 17:15-16; 19:25-26; Ieremia 20:18; Romani 8:18; 2 Corinteni
1.3-10; 4.16-18). Dumnezeu vorbeşte omului în durere şi poate să întervină pentru binele omului
(Iov 33:14-30; 36:15)
ÎNCHEIERE
1. În viaţa trecătoare, „nimic trainic sub soare” (Eclesiastul 2:11b), ceea ce face ca truda însoţită
de durere să nu fie decât „deşertăciune” (Eclesiastul 2:23). „Neamurile se trudesc pentru foc!”
(Ieremia 51:58), pentru că omul nu poate lua nimic cu el (Ecleasiastul 5:15-16).
2. Care este atunci folosul vieţii sub soare, în condiţii de trudă şi durere? (Eclesiastul 3.9).
Dobândirea locului fără trudă şi durere (Isaia 35:10; 51:11; 65:16; Apocalipsa 21:4). Înţelegerea
vremii: natura este în durerile naşterii şi truda de sub soare poate fi răsplătită (Romani 8:18-23)
Zile şi ani sub soare
Lecţia 3
INTRODUCERE
1. Lucrurile rele de sub soare sunt multe şi frecvente datorită înclinaţiei umane spre păcat (Geneza
6.5; 8:21; Proverbe 21:10)
2. Relele de sub soare trebuie privite şi înţelese de sub soare şi de deasupra de soare (Psalmul 73)
ÎNCHEIERE
1. Relele de sub soare trebuie privite prin prisma vremelniciei vieţii, condiţii în care toate
biruinţele celor răi sunt scurte (Iov 20:4-9; Psalmul 37; Maleahi 3:14-4:1-3). Pe „muntele
Domnului” nu va nici un rău pentru eternitate (Isaia 11:9; 65:25)
2. Fericirea completă / adevărată nu-i pentru păcătoşi care comit rele sub soare ci pentru c3i ce se
abat de la rău (Psalmul 17:13-15; Proverbe 17:13; Eclesiastul 8:12-13)
Zile şi ani sub soare
Lecţia 4
INTRODUCERE
1. Istoria umană cuprinde până acum 6000 de ani, cât despre preistorie nu există referinţe
concrete, perioada de timp anterioară aşezării soarelui, ce a stabilit zilele şi anii, aparţine doar lui
Dumnezeu (Geneza 2:4; Psalmul 90:2) şi va avea o limită în viitor (Psalmul 102:24-27;
Apocalipsa 21:1)
2. Dorinţa naturală a oamenilor de a cunoaşte date istorice şi de a prezice viitorul este o dovadă
ontologică a originii şi scopului pentru care omul a fost creat (2 Reg 8:4-6; Fapte 17:21)
I. EVOLUŢII ISTORICE
1. Succesiunea: viaţa generaţiilor ce au trăit sute sau numai zeci de ani, în special prin prisma
evoluţiilor din diferite domenii: familial, politic, militar, social, economic, ştiinţific, cu accepte pe
unii oameni mai „puternici” sau mai „deştepţi”, prezintă un interes general, uneori în egală
măsură cu anticiparea evenimentelor viitoare în acele domenii – de la piramide la tehnologia
digitală (Deuteronom 32:7-8; Eclesiastul 1:4; Daniel 2:29-30; 11; Ioel 1:3)
2. Ciclicitatea: istoria se repetă la nivel de indivizi şi familie: „... Ce a fost, va mai fi şi ce s-a
făcut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare...” (Eclesiastul 1:5-10; Geneza 47:3, 30; 49:29;
1 Regi 19:4; 1 Cronici 29:15; > 30 de ori este scris „adormit cu părinţii”), dar şi perioadelor
istorice mai mari, în plan social (Geneza 15:13-16; Ieremia 25:8-29; 27:6-7)
3. Uitarea: o parte din evenimentele trecute se pierd în neantul istoriei, ceea ce permite avansarea
de variante istorice subiective, fapt care naşte legende şi teorii conspirative în domeniul religios,
social, politic etc (Eclesiastul 1:11; 2:16; Judecători 11:12-27; 2 Timotei 4:4). Cea mai negată şi
divers interpretată parte a istoriei umane şi a universului este începutul; Geneza 1-11, este cea mai
contestată parte a Scripturilor – importanţa transmiterii corecte a datelor istorice
ÎNCHEIERE
1. O înţelegere corectă a trecutului ajută la raportarea corectă faţă de prezent şi viitor. Să învăţăm
din istorie să nu repetăm greşelile înaintaşilor noştrii, ceea ce este posibil raportându-ne corect la
revelaţie (Psalmul 78). Istoria sfinţilor nu cuprinde trecutul păcătos, dar nu omite nici o faptă bună
(Evrei 6:9-12; 10:17; 11)
2. Pentru că şi existenţa nostră va deveni istorie – o parte de biografie - să ne trăim zilele şi anii
sub soare potrivit cu menirea pentru care am fost creaţi, pentru ca şi continuarea să se înscrie în
binecuvântarea Domnului (Matei 25:31-46; Romani 8:28)
Zile şi ani sub soare
Lecţia 5
INTRODUCERE
1. Fericirea de a trăi „bine” sub soare (Eclesiastul 3:12). „Cine ştie ce este bine pentru om...”
(Eclesiastul 6:12)
2. Reţeta divină pentru o viaţă bună (Psalmul 34:12-14; 11:10; Eclesiastul 8:11-13)
ÎNCHEIERE
1. „Bine” numai sub soare: a avea şi a te putea folosi şi bucura aici de ceea ce ai agonisit
(Eclesiastul 3:22), un dar de la Dumnezeu pentru omul plăcut Lui (Eclesiastul 2:24, 26; 3:13)
2. „Bine” sub soare şi pentru eternitate: formarea unui caracter sfânt (Psalmul 93:5; Isaia 6) şi
trăirea în atmosfera Împărăţiei lui Dumnezeu, unde lauda - mulţumirea pentru Dumnezeu
dovedesc însuşirea atributelor divine comunicative şi cu aceasta dobândirea naturii Sale fericite
(Psalmul 34:1; 63:3-4; 71.15; 107; 119:164; Matei 6:9-13)
Zile şi ani sub soare
Lecţia 6
INTRODUCERE
1. În lume există concepţii despre destin, care atribuie evenimentele vieţii zodiei în care omul s-a
născut sau chiar literelor cei compun numele, dar şi multor altor factori din viaţa prezentă sau din
încarnările anterioare; în aceste teorii se observă înterpretări foarte variate (religii, culturi) şi
numai în parte (redusă) validate de realitate (destinul gemenilor). În teologia creştină sau conturat
doi poli de interpretare şi o întrebare: predestiare sau alegere liberă? - o întrebare greşit formulată,
pentru că fatalismul şi voluntarismul nu sunt unicele variante posibile ale destinului
2. În istoria vieţii sub soare, atât în Israel cât şi la neamuri se observă destine foarte diferite, de la
generaţie la generaţie şi de la om la om, dar şi destine comune pentru vieţi foarte diferite, ceea ce
impune studierea vieţii trecătoare a oamenilor, dar şi raportul vieţii din lumea aceasta şi viaţa
veşnică (Eclesiastul 2:13-16; 11:9; 12:14)
VREMURI ŞI ÎMPREJURĂRI
INTRODUCERE
1. Sub soare există reguli și excepții de la reguli; regula după care se petrec excepţiile de la reguli
este regula „vremurilor şi împrejurărilor” (Eclesiastul 9:11)
2. Cercetarea acestei reguli de excepţie trebuie să răspundă la câteva întrebări referitoare la
responsabilităţile ce revin subiecţilor implicaţi în aceste procese necontrolate cu anticipaţie, ce se
petrec foarte frecvent (Daniel 2:8-9...)
I. VREMURI ŞI ÎMPREJURĂRI
1. Vremuri bune (conform aşteptărilor şi prognozelor) schimbate pe moment în vremuri rele
(grele) – surprize neplăcute (Proverbe 14:13; Eclesiastul 8:6b-7; 9:12; Ieremia 14:19; 1 Regi 1-2;
2 Regi 19:35-37; Marcu 2:18-20; Luca 13:1-5; Fapte 12:20-23)
2. Vremuri / situaţii rele transformate pe moment în situaţii favorabile (2 Regi 7; Fapte 12:1-18)
3. Vremuri rele care se dovedesc în timp a fi cu rezultate bune (Iosif – Geneza 37-50; Moise -
Exodul 2; Pavel – Filipeni 1:12-14)
4. Vremuri bune care se dovedesc că nu au fost o binecuvântare (2 Cronici 10-12; Estera 3-8 –
4:14; 6:13)
II. EXPLICAŢII
1. Vremurile şi împrejurările ce nu respectă regulile generale sunt determinate (în parte) de
nerespectarea vremurilor potrivite pentru diferite lucrări de sub soare (Proverbe 1:20-33,
Eclesiastul 8:5-6a; Isaia 58; 66:4-5, Ieremia 8.4-7; Evrei 3:7-19; 4:1-3; Fii lui Iacov – Geneza 37-
44; 1 Regi 13)
2. Intervenţiile divine explică în timp fenomenele ciudate – de excepţie, fie ca urmare a
judecăţilor Sale fie ca susţinere a lucrărilor şi oamenilor implicaţi în mod favorabil în planul Lui
(Proverbe 20:30-31; Eclesiastul 3:11, 14; Isaia 60:22; Ieremia 23:20; 30:24)
3. Înţelepciunea sau nebunia; binecuvântarea sau blestemul atitudinilor corecte sau greşite în
împrejurările de excepţie:
a) a cunoaşte / a accepta sau nu intervenţiile divine (Eclesiastul 7:10; 2 Regi 4; 8; Hagai 1;
Ieremia 9:23-24; Matei 26:18; Luca 9:51; 19:41; Fapte 20:23-24; 1 Petru 1:11)
b) a apela sau nu la Dumnezeu în situaţii critice (Psalmul 50:15; 62:8; 145:18-19; 146:4-5;
Luca 18:1-8; Evrei 4:14-16). În aceaste situaţii contează mult trecutul nu doar insistenţa sau
smerenia prezentului (Psalmul 20:1-5; 27:3-4; 2 Regi 20:3-4; 2 Cronici 33:13; Psalmul 37:22-25)
c) atenţie la juruinţe în momente dificile (Eclesiastul 8:4-6)
d) situaţiile de excepţie sunt teste administrate de Dumnezeu oamenilor ce trebuie să
dovedească importanţa rămânerii în voia Lui şi încrederea în El (2 Corinteni 1:6-11; 5:1-10; 8:11-
15, 22; Filipeni 4:11-13; 1 Tesaloniceni 3:1-5 / Matei 13:21; Luca 8:13)
ÎNCHEIERE
1. Excepţiile ca regulă sunt dovada intervenţiilor divine sub soare: planul şi providenţa divină care
veghează cu autoritate deplină – încurcături omeneşti – aranjamente dumnezeieşti (Eclesiastul
7:14; 11:5; Daniel 2:21-22)
2. Omul trebuie să fie smerit şi credincios înaintea lui Dumnezeu, acceptând suprizele vieţii ca
realităţi absolute în pregătirea eternităţii (Deuteronom 5:29; Proverbe 27.1; Romani 13:11-14;
Daniel 3; 6; Evrei 11)
Zile şi ani sub soare
Lecţia 8
DE LA CONCEPERE LA MOARTE
INTRODUCERE
1. Viaţa sub soare este o metamorfoză de la concepere la moarte, o trecere unică de călător.
(Psalmul 39:4, 6, 12; 78:39)
2. Care a fost scopul lui Dumnezeu în desenarea acestui curs al vieţii? (Isaia 46:3-4). Întrebarea
unui bătrân bolnav: „De ce Dumnezeu risipeşte viaţa cu tinerii şi împarte experienţa cu bătrânii”
I. ETAPELE VIEŢII
1. Perioada prenatală: perioada cea mai evolutivă de sub soare; de la două celule de provenienţă
diferită la o fiinţă complexă de 2-5 kilograme; de la viaţa intrauterină la viaţa ce vede soarele – de
la întuneric la lumină (Psalmul 139:13-16)18
2 Perioada copilăriei / adolescenţei: a doua perioadă puternic evolutivă; de la 2-5 kg la peste 20 de
ori mai mult şi de la 40-50 de centimetri la 3-5 ori mai mult (1 Corinteni 13.11)
3. Perioada adolescenţei / tinereţii: atingerea maturităţii intelectuale şi fizice deplin responsabile
(Eclesiastul 11:9-10)
4. Perioada maturităţii;: perioada cea mai lentă din metamorfoza vieţii, dar în care pot avea loc
„coborâri” brusce sau reveniri miraculoase (Iov 33:19-25; 2 Regi 20:1)
5. Perioada bătrâneţii / bolii: perioada în care „vestitorii morţii” sunt tot mai aproape (Iov 5:26,
33:21-22; Eclesiastul 12:1, 7)
18
..
MĂRTURII ALE OAMENILOR DE ŞTIINŢĂ PRIVIND ÎNCEPUTUL VIEŢII UMANE
"Din perspectiva ştiinţifică, este corect să afirmăm că viaţa umană începe la momentul concepţiei."
(Prof. Dr. Micheline Matthews-Roth, Universitatea Harvard)
"Faptul evident că după concepţie se formează o nouă fiinţă umană nu mai este o problemă de
preferinţe sau opinii. Natura umană a acestei fiinţe din momentul concepţiei până la vârsta bătrâneţii nu
este o declaraţie metafizică pe care să o putem discuta, ci un fapt experimental obişnuit." (Prof. Dr. Jerome
Lejeune, părintele citogeneticii moderne, Director al Institutului de Genetică al Universităţii Rene
Descartes din Paris)
"Ca om de ştiinţă, ştiu, nu cred, că viaţa umană începe la concepţie." (Dr. Bernard Nathanson,
Profesor asociat de obsterică şi ginecologie la New York Medical College, fost practician al avortului,
realizatorul documentarului "Strigătul mut")
"Omul nu devine om, ci este om de la început. El este om în fiecare moment al dezvoltării sale,
începând de la concepţie [...]. Deja prima celulă (oul fecundat) este un individ uman. Acest lucru este
demonstrabil prin cercetarea nucleului şi a cromozomilor pe care le conţine." (Prof. Dr. Erich
Blechschmidt, embriolog, Directorul Institutului de Anatomie al Universităţii din Gottingen; în Erich
Blechschmidt, Wie beginnt das menschliche Leben. Vom Ei zum Embryo, Christiana Verlag, Elveţia, 2008,
p. 31)
"Uniunea unui ovul cu un spermatozoid, numite gameţi feminin şi masculin, reprezintă începutul
unei vieţi noi, separate. Ca rezultat al fertilizării, este format un nou om care îşi dezvoltă propria viaţă.
Aşadar denumiri precum embrion, fetus, nou-născut, copil, adult, persoană în vârstă – se referă la fazele
biologice specifice dezvoltării uneia şi aceleiaşi persoane." (Dr. Antoni Marcinek, Director al Spitalului de
Obstetrică şi Ginecologie din Cracovia)
"Viaţa biologică este definită examinând faptele ştiinţifice ale dezvoltării umane. Acesta este un
teren unde nu există controversă şi nici dezacord. Există un singur set de fapte, o singură carte de
embrionologie care se studiază în şcolile medicale. Cu cât se ştie mai mult despre dezvoltarea fetală, cu
atât mai mult ştiinţa confirmă că viaţa oricărei fiinţe umane, biologic vorbind, începe la momentul unirii
spermei tatălui cu ovulul mamei, proces denumit fertilizare, concepţie sau fecundaţie. Aceasta întrucât
această fiinţă, începând de la fertilizare, este vie, umană, sexuată, completă şi în creştere." (Dr. John C.
Wilke, Barbara Wilke în Avortul – întrebări şi răspunsuri, Editura Provita Media, Bucureşti 2008)
"O persoană vie există din momentul concepţiei, adică al fertilizării, şi se încheie la moarte." (Prof.
Dr. R. Klimek, membru al Soc. Regale de Medicină din Londra)
http://www.strigatulmut.ro/pagina3/Nenăscutul-este-Om
II. PRINCIPII ÎN ÎNŢELEGEREA ETAPELOR VIEŢII
1. Conştietizarea faptului că în viaţă vitalitatea şi toate funcţiile fiinţei umane nu au aceaşi
intensitate toată viaţa – excepţiile temporare ale lui Moise şi Caleb (Deuteronom 34:7, Iosua
14:10-11; 2 Samuel 19:33-35; Psalmul 71:9; Eclesiastul 12:1-7)
2. În orice etapă a vieţii se poate eşua şi oricare dintre ele poate fii ultima, în consecinţă, fiecare
trebuie trăită frumos, ca şi cum ar fi ultima (Isaia 65:20; 1 Regi 11:4)
3. Responsabilităţile reciproce în etapele vieţii, în prim plan la nivel de familie (2 Corinteni 12:14;
1 Timotei 5:4, 8, 16; 2 :15). Înţelegerile celorlalte etape de vârstă, la care nu am ajuns sau datorită
modificării condiţiilor de viaţă pentru cele trecute (Proverbe 17:6; 1 Petru 5:5; caz Roboam – 1
Regi 12:4-14)
4. Alegerile proprii determinante pentru toată viaţa – predeterminări prin binecuvântare sau
blestem; auto / condamnarea prin greşelile unei perioade pentru următoarele (Geneza 25:27; Iov
36:14; Psalmul 25:7; Proverbe 5:7-13; Efeseni 6:1-3); necazurile cu urmări pe viaţă, din vinovăţie
proprie sau a înaintaşilor (2 Samuel 4:4;21:1-11; Plângeri 5:7-16 „Amintirile nu ţin de foame, dar
pot să nu-ţi permită să te saturi nici când ai ce mânca”
5. Relaţia dintre viaţa trecătoare şi înţelepciunea dobândirea vieţii netrecătoare (Proverbe 3:13-18;
4:22-23; 16:22; 2 Corinteni 4:16-18; 1 Petru 3:2-4; 1 Ioan 2:15-17)
ÎNCHEIERE
1. În viaţă toate se reportează pe pagina următoare – a fi fericit la moarte înseamnă o viaţă
câştigată (geneza 25:8; Iov 42:17; Psalmul 128:5-6)
2. Şansa îndurării pentru vremurile de neştiinţă a etapelor pierdute – îndurările divine ale iertării
trecutului şi innoirii tuturor lucrurilor (Fapte 17:30-31; 3:19-21; 2 Corinteni 5.1-4, 17)
Zile şi ani sub soare
Lecţia 9
INTRODUCERE
1. Viaţa sub soare va avea o limită nu numai pentru fiecare om în parte, ci pentru toată omenirea
împreină, pentru toată planeta (1 Petru 4:7a; Apocalipsa 11:15)
2. Ce ne spune Biblia despre ultimi ani şi zile sub soare? (2 Petru 3:3-10)
ÎNCHEIERE
1. Sfârşitul este programat de Dumnezeu şi toate fiinţele din Univers vor „respecta” orarul
planului Său, chiar dacă nu-l cunosc (Matei 24:36-51; Apocalipsa 17:17)
2. „Ce fel de oameni ar trebui să fiţi?” (1 Petru 4:7; 2 Petru 3:11-14)
Zile şi ani sub soare
Lecţia 10
INTRODUCERE
1. „Şi cine poate să spună omului ce va fi după el sub soare?” (Eclesiastul 6:12). Dar după ce nu
mai sunt zile şi ani sub soare? Care este „partea” omului în eternitate, pe lângă partea de sub
soare? (Eclesiastul 8:15; 9:9)
2. Biblia vorbeşte de două vieţi: „viaţa în lumea aceasta” şi „viaţa veşnică” (Ioan 12:26)
ÎNCHEIERE
1. Viaţa de sub soare („lucrurile dintâi” – Apocalipsa 21:1, 4), determină viaţa de dincolo de
soare - „lucrurile care nu se văd” - Evrei 11:1; „lucrurile făgăduite” - Evrei 11:13; „lucrurile
care nu se clatină” - Evrei 12:27; „lucrurile noi” – Apocalipsa 21:5)
2. Felul în care omul îşi trăieşte viaţa poate fi cu rost pentru timp şi eternitate, dar pot fi făcute şi
greşeli mari care să nefericească ambele vieţi (1 Timotei 4:8), de aceea trebuie orice lucrare
înţeleasă şi făcută corect la vremea ei (Psalmul 1:6; Efeseni 1:3-12)