Lucrare de Disertație

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA”
IAȘI
FACULTATEA DE DREPT
SEPARAȚIA
PUTERILOR ÎN STAT
Coordonator științific: Absolvent:
Conf.dr. Marius Nicolae Bălan Lisenco Cristian
Iași
2019
Cuprins
CAPITOLUL I. ORIGINE, CONCEPT, VIZIUNE .................................................................. 4

I.1 Originea și conținutul acestui principiu ........................................................................... 4
I.2 Principiul separaţiei puterilor în viziunea lui C.L. Montesquieu ..................................... 6
I.3 Separaţia puterilor în concepţia lui Jean-Jacques Rousseau ............................................ 6
I.4 Controlul reciproc al puterilor in stat ............................................................................... 7
I.5 Organizaea, statală contemporană. a puterii publice ...................................................... 11
I.6 Consacrarea separației puterilor în stat în România ....................................................... 12
CAPITOLUL II. SEPARAȚIA PUTERILOR ÎN STAT ........................................................ 14
II.1 Separația puterilor în stat în viziunea constituțiilor române ......................................... 14
II.1.1 Constituția din anul 1866. ...................................................................................... 14
II.I.2 Constituția din martie 1923 .................................................................................... 15
II.I.3 Constituția din anul februarie 1938 ........................................................................ 15
II.I.4 Constituția din anul 1948........................................................................................ 15
II.1.5 Constituța din anul 1952 ........................................................................................ 16
II.1.6 Constituția din anul 1965 ....................................................................................... 16
II.I.7 Constituția din 1991 ( revizuită în 2003 prin referendum) ..................................... 16
II.2. Puterea legislativă ........................................................................................................ 17
II.2.1 Structura Parlamentului ......................................................................................... 17
II.2.2 Organizarea parlamentului ..................................................................................... 18
II.2.1 Funcția deliberativă................................................................................................ 20
II.2.2 Funcția constituantă ............................................................................................... 20
II.2.3 Functia legislativă a parlamentului ....................................................................... 20
II.2.4. Stabilirea directiilor principale ale activității social-economice, culturale, statale si
juridice ............................................................................................................................. 22
II.2.5. Alegerea, formarea, avizarea formării, numirea sau revocarea unor autorități
statale ............................................................................................................................... 23
II.2.6 Funcția de Control ................................................................................................. 23
II.2.7 Actele parlamentului .............................................................................................. 26
II.2.8 Procedura legislativă .............................................................................................. 27
2
II.2.8 Hotărârile parlamentului ........................................................................................ 28
II.2.9 Moțiunile parlamentului ....................................................................................... 28
II.3 Puterea executivă .......................................................................................................... 28
II.3.1 Raporturile dintre Guvern și Parlament ................................................................. 29
II.3.2 Președintele României ........................................................................................... 31
II.4 Puterea judecătorească .................................................................................................. 32
II.4.1 Organizarea sistemului judiciar ............................................................................. 33
II.4.2 Raporturile dintre autoritatea judecătorească și cea legislativă ............................. 34
II.4.3 Raporturile dintre autoritatea judecătorească și executiv ..................................... 35
CAPITOLUL III. ..................................................................................................................... 35
STUDIUL PRIVIND PRINCIPIUL SEPARAȚIEI PUTERILOR ÎN STAT ÎN ȚĂRILE
EUROPENE ................................................................................ Error! Bookmark not defined.
III.I Marea Britanie.............................................................................................................. 36
III.2 Germania ..................................................................................................................... 38
III.3 Elveția.......................................................................................................................... 39
III.4 Franța .......................................................................................................................... 40
III.5 Suedia .......................................................................................................................... 41
III.6 Rusia ............................................................................................................................ 41
III.7 Portugalia..................................................................................................................... 41
III.8 Malta............................................................................................................................ 42
III.9 Marele Ducat de Luxemburg ....................................................................................... 42
III.10 Austria ....................................................................................................................... 43
III.11 Belgia......................................................................................................................... 43
III.12 Danemarca ................................................................................................................. 43
III.13 Bulgaria ................................................................................................................. 44
III.14. Irlanda ................................................................................................................... 44
III.15 Cehia ...................................................................................................................... 45
III.16 Spania .................................................................................................................... 45
III.17 Cipru ...................................................................................................................... 45
III.18 Croația ................................................................................................................... 46
Bibliografie.............................................................................................................................. 48
3
CAPITOLUL I. ORIGINE, CONCEPT, VIZIUNE
I.1 Originea și conținutul acestui principiu
Principul separației puterilor în stat își are originea încă din cele mai vechi
timpuri deoarece se dorea o specializare a activităților statului mai precis, se dorea să
se stabiliească organele, instituțilei care să aibă atribuții specifice și care să desfășoare
anumite activități care să protejeze în principal anumite drepturi. Această cerință este
importantă și impetuos necesară în orice stat pentru ca procesul decizional și de
conducere să fie unul eficient1. De asemenea, se consideră că dacă s-ar fi atribuit toate
puterile statului unei singure persoane sau unui grup de persoane s-ar fi ajuns la
tiranie și haos și ar fi constituit o amenințare pentru libertatea individuală și drepturile
persoanelor2.
Statului îi corespunde în principal trei puteri care sunt în strânsă concordanță

cu funțiile pe care acesta le îndeplinește:
 Funcția legislativă-puterea legislativă;

 Funcția executivă-puterea executivă;
 Funcția jurisdicțională-puterea judecătorească.
Punerea în echilibru a acestor puteri prin intermediul mijloacelor de control a

uneia față de alta pentru ca niciuna să nu le domine pe cealaltă nu reprezintă o
separație a puterilor ci mai degrabă un echilibru al puterilor3 așa numitul principiu
folosit atât de mult în statele democratice europene „check and balance”
Părintele acestui concept al separaţiei puterilor în stat, ca principiu este John

Locke. Sursele acestui princpiu se află în antichitate unde mulţi dintre istoricii,
filosofii, şi scriitorii acelelor timpuri ne-au lăsat dovezi şi reflecţii despre organizarea
puterilor şi începuturile divizării statului în formele sale de organizare din acea
perioadă. Locke, a avut ca reper cutuma constituţională britanică şi cerinţele noii clase
sociale de a i se garanta nu numai libertatea filozofică a gândirii, dar şi libertatea
1
Bianca Selejan-Guțan, Drept Consituțional și Instituții Politice, Editura Hamagiu, 2008, pg.180
2
Tudor Drăganu, Drept Constituțional și Instituții Politice, Tratat elementar, vol.1, ed. Lumina Lex,
2000, pg.253
3
Ion Deleanu, Drept Constituțional și Instituții Publice, Teoria Generală I, București, 1991, pg.25-26
4
politică, Locke4 argumentând că puterea ar putea fi diminuată prin separarea unor
funcţii ale Coroanei şi exercitarea lor de către instituții diferite. Locke distingea la
acea vreme trei puteri: puterea legislativă, puterea executivă şi puterea federativă.
Potrivit concepţiei lui Locke puterea executivă şi puterea legislativă nu trebuie să
aparțină unei aceași persoane dar puterea executivă şi federativă pot fi unite în cadrul
unei singure instituții.
Un alt autor care nu a elaborat teoria separaţiei puterilor în stat, însă a sugerat-
o prin descrierea pe care a făcut-o statului atenian este Aristotel, care deși nu a vorbit
în mod direct despre această teorie, aceasta reiese din înclinaţia sa spre principii
precum proporţionalitatea şi echilibru. Priceperea lui de a constata clasa, de a p
sistematiza şi compara l-au determinat să se focuseze şi asupra modalității de
organizare al statului. Aristotel afirma că atribuţiile statului erau atribuite unor
organisme diferite: Adunarea generală (care delibera hotărârile cu privire la afacerile
publice), Corpul magistraţilor (care execută ce ce s-a deliberat), Corpul judecătoresc
(care avea atribuții de supraveghere) În „Constituţia Atenei”, Stagiritul distinge cele
„trei părţi ale statului” care, odată bine organizate, „statul întreg este, în mod necesar,
bine organizat în el însuşi”5.
Evul Mediu, a fost dominat în mare parte de o luptă pentru supremaţia puterii
între Biserica (papalitate) şi Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană, unde se
remarcă o organizare puterii apropiată cu cea din antichitate. Cu toate acestea din
momentul în care a apărut conceptul de monarhie absolutistă, principiul separației
puterilor era guvernat de o așa numită „confuzie a puterilor”, deoarece monarhul care
era și șeful statului deținea întreaga putere și o exercita după bunul lui plac. Însă, chiar
dacă puterea politică absolută aparţinea regelui, se impunea o distribuire şi
specializare a diferitelor activităţi de conducere, inclusiv la nivel local. Jean Bodin, a
preluat modelul gândit de aristotel cu privire la formele de guvernare și susţinea că
suveranitatea aparţine, din punct de vedere teoretic, fie unei multitudini de organisme
susținând ca aceasta este democraţia, fie unei anumite clase sociale și anume,
aristocraţia, fie unui singur om, monarhia. Fiindcă monarhul nu poate să guverneze
singur, acestea este ajutat de un ansamblu de instituţii cum ar fi: Consiliul permanent
care era numit Parlament sau Senat, Stările Generale şi adunările provinciale, care
4
Ioan Muraru, Elena-Simina Tănăsescu, Constituția României, Comentariu pe articole, București, Ed.
C.H.Beck, 2008, pg.13
5
Ion Deleanu, Drept Constituţional şi Instituţii Politice, Teoria Generală I, Bucureşti, 1991, p.26
5
desfăşoarau diferite activităţi cu caracter statal, în numele și pe seama Coroanei6. În
concepţia lui Bodin7 atributele suveranităţii sunt: puterea legislativă, puterea
executivă, puterea judecătorească, puterea de a declara război şi de a încheia tratate,
dreptul „de a bate monedă”, dreptul de a numi în funcţii publice.
I.2 Principiul separaţiei puterilor în viziunea lui C.L. Montesquieu

Montesquieu era de părere că „într-un stat, adică într-o societate în care există
legi, libertatea nu poate consta decât în a putea face ceea ce trebuie să vrei să faci şi
de a nu fi constrâns să faci ceea ce nu trebuie să vrei”8. Așadar, Montesquieu,
înțelegea prin libertate dreptul de a face tot ceea ce este permis de lege însă, cu
condiţia ca legea să nu fie tiranică. Montesquieu nu susținea părerea că libertatea
politică există doar atunci când nu se face abuz de putere.
Montesquieu susţinea că în fiecare stat există trei feluri de puteri: puterea
legislativă, puterea executivă și puterea care ține de dreptul civil. În continuare
Montesquieu descria puterea executivă ca fiind cea care aparţine monarhului şi
constata anumite drepturi ale acestuia: dreptul de a declara război sau de a încheia
pacea, de a trimite sau primi ambasadori, de a apăra teritoriul.
Montesquieu era interesat în special, de separarea celor trei puteri, deoarece
prin modalitatea în care acestea erau separate şi se exercitau dacă se realizează sau nu
libertatea politică. Chiar dacă acesta foloseşte termenul de „puteri”, el are în vedere
funcţii diferite ce erau distribuite unor organisme distincte care acţionau în mod
separat unul faţă de altul9. Între cele trei puteri, trebuie sa existe însă o colaborare,
deşi acestea sunt separate. Această colaborare există în special atunci când între
acestea este o relație de colaborare și intervine pentru a o înfăptui pe cealaltă. Putem
spune că de aici a plecat principiul care este folosit și astăzi și anume „check and
balance”, unde toate aceste trei puteri conlucrează una cu cealaltă.
I.3 Separaţia puterilor în concepţia lui Jean-Jacques Rousseau
O altă concepţie despre separaţia puterilor în stat aparține lui J.J. Rousseau
care afirma că voinţa generală a poporului car era reprezentată de puterea legislativă
trebuie să fie suverană, celeorlalte puteri în stat. Rousseau accepta exsitența
6
Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice, București, Ed.Hamangiu, 2012, pg.141
7
Gheorghe Iancu, Drept Constituțional și instituții politice, București, Ed. C.H.Beck, 2014, pg.327
8
Montesquieu, „Despre spiritul legilor”, vol.1, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1964, p.193
9
Tudor Drăganu, Drept Constituţional şi Instituţii politice, vol. 1, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2000, p.254-255.
6
principiului separației în stat și arata că acestea sunt: Parlamentul, care stabilea legile
şi Guvernământul, care punea în executare legile. Executivul era deci un mijloc de
executare a legilor care sunt votate de Parlament, neavând așadar o putere proprie.
Puterea legislativă era puterea supremă de unde rezultă că puterea executivă era
supusă acesteia, cea ce excludea conceptul de independenţa a puterilor. În ceea ce
priveşte puterea judecătorească aceasta era, în concepţia filozofului francez, o putere
aparte, ce funcționa distinct atât de putere legislativă, cât şi de cea executivă.
executive.
I.4 Controlul reciproc al puterilor in stat
În funcţie de persoana, instituția, organismal care deține puterea, mijloacele

folosite şi obiectul exercitării acesteia, se pot distinge diferite concepte de putere:
putere politică, putere de stat, putere militară, putere economică etc. De exemplu,
puterea de stat se realizeaza prin mijloace specifice, inclusiv forţa de coercitudine,
prin instituții, şi funcţionari publici, cu ajutorul unui sistem de legi. C.G.Rarincescu
arată ca noțiunea de putere are trei sensuri:10
1. Puterea văzută ca p funcţie, de exemplu, puterea legislativă este exercitată de

către Parlament.
2. Puterea vizează noţiunea de organ de control, de exemplu atunci când puterea
executivă prin excesul de ordonanţe, încalcă domeniul puterii legiuitoare.
3. Prin cuvâtul putere se înțelege elementele constitutive ale voinţei naționale
Puterea a fost şi este principaul scop al revolutiilor, mişcărilor şi răscoalelor

sociale precum și a diertielor divergențe între state care și în ziua de azi deși se
acționează mai diplomatic încă exsite confilcte din cauza acesteia. Uneori conceptul
de putere este exprimată prin cea de suveranitate, de aceea unele constituţii stabilesc
că suveranitatea sau puterea aparţine poporului.11 În acest fel sunt redactate
constituţiile Spaniei (art. 1 pct. 2), Franţei (art. 3), Romaniei (din anii 1948 art. 3 si
10
Cristian Ionescu, Drept Constitutional si Institutii Politice, Vol. I, Editura Lumina Lex, Bucuresti-
1997,pg. 207-201 si 263-288;
11
Tudor Draganu -Drept Constitutional si Institutii Politice, Vol.I, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1996.
pg.79
7
1965 art. 2) și altele. Alte constituții folosesc expresia de suveranitate care aparţine
naţiunii sau „pleacă” de la naţiune. Constituţia actuală a Romaniei prin art. 2
stabileste că "Suveranitatea națională aparţine poporului român, care se exercită prin
organele sale reprezentative şi prin referendum."
Totuşi, poporul şi statul sunt subiecte distincte de drept, conceptul de popor este
folosit în cel putin 6 accepțiuni fiind delimitată noțiunea de popr de cea de stat de
drept.
1. Poporul reprezintă toată lumea;

2. Popor, este văzut ca o majoritate,o mare parte a mulțimii;
3. Popor este reprezentat de clasele inferioare;
4. Poporul este văzut ca o entitate indivizibilă, ca un întreg organic;
5. Popor, ca parte exprimată prin intermediul majorității absolute;
6. Popor, ca parte exprimată cu ajutoul principiului majorității limitate.
Atunci când vorbim de popor trebuie să ne referim la toata lumea însă de

multe ori practica a arătat că este foarte greu ca statul să își îndeplinească obiectivul
său principal și anume statisfacerea interesului general al societății tocmai pentru că
noțiunea de popor are un termen atât de general existând diferențe de ordin etnic,
apartenență politică și de ce nu religios. Deci, ar fi foarte dificil să se stabilească ceea
ce este important și esențial pentru toată lumea însă practica a demonstrat există
soluții și anume acea situație când hotărârea se ia cu majoritatea simplă ajungând
până la majoritatea absolută atunci când vine vorba de vot.
Sunt cazuri când în anumite situaţii majoritatea simplă hotărâşte, dar aceasta numai
în limitele şi domeniile stabilite, conform voinţei exprimate prin referendumulr, cât şi
prin reprezentanţii societăţii, din Adunarea Constituantă atunci cand aprobă
Constituţia. De exemplu, o lege ordinară poate să fei aprobată în Parlament de
majoritatea simplă a parlamentarilor, dar aceasta se face în conformitate cu
prevederile Constituţiei, votată de majoritatea calificată şi prin referendum.. Chiar
statul şi puterea sa, inclusiv dimensiunile acesteia trebuie să îşi aibă originea în
Constituţie care este votată atât de Adunarea Constituantă cât şi prin referendumul
popular.
Noţiunea de "stat" cunoaşte două accepţiuni. Într-o accepţiune mai mult politică,
sociologică, prin stat se întelege suma a trei elemente distincte şi anume: teritoriul,
8
populaţia (naţiunea) şi suveranitatea (în sensul puterii statale, de fapt statul în
accepţiunea strict juridică).12
În accepţiunea aceasta, statul este sinonim cu ţara el incluzând civilizaţia,

resursele, oamenii, teritoriul, frontierele, autorităţile etc. Într-un sens mai restrâns,
prin stat se înţelege forma organizată a puterii poporului, mai exact mecanismul sau
aparatul.
Aceasta este accepţiunea strict juridică. Așa văzute lucrurile, următorul

raţionament ne permite explicarea edificiului statal. Poporul, naţiunea, deţin puterea
politică. Pentru a putea exercita această putere poporul creează statul, ca ansamblu
sistematizat de organe de stat legiuitoare, administrative, judecătorești, armată, poliţie
etc., deseori denumite autoriăți statale (publice).
Puterea statală nu se confundă cu puterea politică.13
Ca trăsături generale ale puterii de stat trebuie să reţinem: caracterul de

putere; putere de constrângere; putere socială; putere de a exprima şi realiza voinţa ca
voinţa de stat; caracterul organizat; suveranitatea;
1. Caracterul de putere: definirea puterii de stat, constă în aceea că puterea reprezintă

o capacitate de a exprima şi realiza voinţa ca voinţă obligatorie pentru toți aomenii.
Dar pentru a defini puterea de stat sunt necesare şi alte elemente, respectiv cele care o
diferenţiază de alte puteri. 14
2. Puterea de stat este o putere de constrangere: fiind o putere socială, puterea de stat
se distinge în cadrul conceptului de putere prin faptul că este o putere de
constrângere, de coerciție. În realizarea obiectivelor cei car se află la conducere
apelează la diferite mijloace, inclusiv forţa de constrângere legală, denumită şi
"constrângerea de stat" împotriva celor care nu se supun și care nu respectă
reglementările legale. Elementul de constrângere este ceea ce definește puterea, ca și
putere de stat, deoarece, în momentul în care nu există constrângere nu există nici stat
iar în societate există haos pentru că nu se cunoaște diferența între ceea ce este corect
12
Ioan Deleanu - Drept Constitutional si Institutii Politice, Tratat vol. I, Editura Europa -1966, pg.59-
99
13
Ioan Muraru - Drept Constitutional si Institutii Politice, Editura Actami, Bucuresti 1997, pg.263-285
14
Ibidem
9
și ceea ce este incocrect, dintre libertate și privațiune de libertate. Ceea ce
diferențiază puterea de constrângere de celălalte concepte ale termenului de putere de
exemplu, puterea pe care o au partidele politice, organizații sociale sau chiar
organizațiile religioase este tocmai faptul că statul are dreptul să constrângă la
repspectarea legilor însă acest drept nu trebuie folosit în mod abuziv ci trebuie
„pedepsiți” doar cei care nu se conformează relgementărilor legale și de asemenea,
această putere de constrângere trebuie folosită în ultimă insntanță15.
Constrângerea de stat se realizează prin intermediul anumitor instituții , care

trebuie să funcţioneze numai pe baza şi în limitele legii, adică numai în cazurile şi
condiţiile expres prevăzute de lege după proceduri stricte şi numai prin intermediul
organele abilitate de lege. În cazul cand constrângerea de stat este folosită în afara
legii, este necesară tragerea la raspundere civilă administrativă sau penală dupa caz,
atât a functionarului public vinovat căt şi a autoritaţii publice în cauză.
3. Caracterul social al puterii statale: nu exista noțiunea de stat dacă nu exista

puterea socială, putere ce a contribuit la formarea statului în sensul că anumite grupuri
de oameni ori clase s-au unit pentru a forma un întreg în intermediul căruia drepturile
lor erau respectate, unde exista o ordine de drept dar și socială care asigura atât
liniștea dar și apartenența.
4. Puterea de stat este puterea de a exprima şi realiza voinţa guvernaţilor ca voinţa

general-obligatorie. Aceasta trăsătură exprima capacitatea puterii de a fi organizată
din punct de vedere statal. Trebuie subliniat că voinţa oamenilor, a grupurilor sociale,
a poporului, a naţiunii exprimată prin lege, nu este voinţa membrilor, grupurilor sau
claselor sociale. În lege trebuie să fie exprimate interesele fundamentale, precum şi
celelalte elemente care au caracter general pentru categoria celor care conduc.
Raportul lege-voinţa reală. a poporului, este în stransa legatură cu caracterul
democratic al statului. Prin urmare, nu întotdeauna legea exprima exact voinţa
poporului, a cetățeanului fie din cauza unor alegeri ce nu au fost realizate în mod
corect fie din cauza faptului că cei aleși nu își îndeplinesc promisiunile făcute în
campaniile electorale.
5. Caracterul organizat al puterii statale. Puterea de stat este şi există numai ca o

putere organizată sub forma unui anasamblu, a unui mecanism a unei autorităţi
15
Ibidem
10
investite cu "puteri" ce are competență pentru a exercita întocmai această putere.
Puterea de stat nu poate exista decat dacă este foarte bine organizată. Organizarea
puterii statale, pe principiul separării, egalităţii, cooperării şi controlului reciproc al
acestora prezintă incontestabile avantaje în exerciţiul democratic al funcţiilor
încredinţate, structurilor acestuia (autorităţii publice, funcţionarii publicii, instituţii
publice
6. Suveranitatea puterii de stat. Este o altă trăsătură a puterii organizate statal,

caracterizată ca fiind supremaţia şi independenţa puterii în exprimare şi realizarea
voinţei guvernaţilor ca voinţă de stat. Aceasta trăsătură este analizată sub denumirea
de suveranitate de stat pentru a putea fi deosebită de suveranitatea poporului şi
suveranitatea natională.
I.5 Organizaea, statală contemporană. a puterii publice
Menținerea structurilor tradiționale, unde se putea observa diferența dintre

puterea legislativă și puterea executivă rămâne una din trăsăturile fundamentale ale
regimurilor politice. Aceste structuri au cunoscut de-a lungul timpului numeroase
modifcări datorate tendinței de a se da puterii executive atribuții în ceea ce privește
puterea decizională și în ceea ce privește deciziile politce, Parlamentul având doar
rol de a controla Guvernul. În prezent, se vorbește din ce în ce mai mult de un
echilbru al puterilor arătându-se că un guvern care dispune de o majoritate
parlamentară va lucra în strânsă colaborare cu puterea legsilativă16.
16
Stefan Deaconu, Instituții politice, București, Ed. C.H.Beck, 2015, pg.18
11
I.6 Consacrarea separației puterilor în stat în România
Principiul separației puterilor în stat a fost prevăzut chiar și înainte de reviziuriea

Constituției din anul 2003, acesta fiind reglementat și în Constituția din anul 1991, fiind invocate
mai multe argumente care reglementau acest principiu precum și cel al echilbrului puterilor în
stat17:
 Cele trei puteri se regăseau exprimate în Constituție unde legislativul aparținea

Parlamentului, executivul în normele cu privire la Președinte și Guvern iar justiția
aparținea autorității judecătorești.
 Ordinea puterilor era una clasică și anume: Parlamentul, Guvernul și în final
puterea judecătorească.
 Parlamentul avea prerogative mari fiind instituția ce avea atribuții exclusive în
ceea ce privește domeniul legislative, având funcții de formare, alegere, numire,
învestire a altor autorități statele și cu funcții de conducere.
 Parlamentul este organul reprezentativ supreme al statului roman, structura sa
bicamerală fiind o dovadă a principiului echilibrului puterilor18.
 În procesul de revizuire a Constituției s-a simțit nevoia instituționalizării și din
punct de vedere juridic, astfel în articolul 1 a fost completat cu două aliniate, din
care unul consacră principiul separației puterilor în stat și democrația
constitutională.
În România, autoritatea deliberativă aparține Parlamentului care este compus din două
camere, Camera Senatorilor și Camera Deputaților. Memrbi acestor două camere sunt aleși prin
vot universal, direct, secret, egal , liber exprimat, durata mandatului fiind de 4 ani. Parlamentul
este la rândul lui alcătuit din grupuri parlamentare, birouri permanente ( președinte,
vicepreședinte, secretari, chestori). De asemenea, în cadrul Parlamentului funcționează comisiile
parlamentare, comisii comune, comisii speciale de ancheta și structuri organizatorice pentru
ședințe comune precum și un aparat tehnic propriu.
17
Ion Muraru, Elena Simina Tănăsescu- Drept constituțional și instituții politice, ediția a 13a, volumul II, Ed.
C.H.Beck, București 2009, pg.11
18
Ibidem
12
Autoritatea executivă se exercită prin intermediul Guvernului care este condus de un prim-
ministru, minștri și alți membri ce sunt stabiliți prin lege organică. Guvernul este numit de
președintele României și este investit de Parlament și are în subordide autoritățile administrației
publice.
Președintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber expirmat pe
o perioadă de 5 ani având dreptul la două mandate.
Instanța supremă în România este Înalta Curte de Casație și Justiție care lucrează împreună
cu celălte instanțe judecătorești și cu Ministerul Public la înfăptuirea actului de justiție, vegherea
și respectarea legii.
Teoria separației puterilor este o teorie renumită, cu o largă răspândire fiind foarte des
amintită. Este necesară cunoașterea acestei teorii pentru a înțelege mai bine cum funcționează
statul și care sunt atribuțiile fiecărei instituții. Ceea ce este de remarcat în cazul acestei teorii
este că nu este una nouă aceasta având origini în antichitate și numeroși „părinți”, fiind menită să
aducă acea schimbare necesară acelor timpuri, adică să combată excesele abuzive ale șefilor de
stat, monarhiilor sau a partidelor comuniste unde puterea aparține unei singure persoane fapt ce
provoacă de multe ori teroare, abuz și cenzură. În ziua de azi, deși predomină democracția iar
principiul separației puterilor în stat este foarte bine structurat mai există state unde puterea
aparține unei singure persoane iar cel mai cunoscut exemplu este Corea de Nord.
Odată ce au fost acceptate succesiv unele acte ce au valoare constituțională în

majoritatea țărilor europene, s-a instituit și acceptat acest principiu, al separării puterilor în stat,
de tip fundamental. Indiferent de particularităţile și diferențele întâlnite de la o ţară la alta,
principiul separaţiei puterilor în stat a avut un impact puternic şi asupra altor ramuri din sfera
politicului. De exemplu, există o multitudine de regimuri politice ce au rezultat din modul de
aplicare al acestui principiu. Ideea de bază este una simplă: cu cât principiul separaţiei este
aplicat mai strict cu atâta regimul politic tinde spre democratție, iar cu cât este mai neglijat
regimul politic cade în sfera totalitarismului.
13
CAPITOLUL II. SEPARAȚIA PUTERILOR ÎN STAT
II.1 Separația puterilor în stat în viziunea constituțiilor române
II.1.1 Constituția din anul 1866.
Este prima constituție a României, votată și pusă în vigoare exclusiv de statul roman19,
consacrând următoarele principii:
 Principiul monarhiei ereditare;

 Principiul inviolabilității monarhului;
 Principiul guvernării representative;
 Principiul responsabilității ministeriale;
 Principiul separației puterilor în stat;
 Principiul rigidității Constituției;
 Principiul supermației Constituției.
În ceea ce privește principiul separației puterilor în stat, acesta era reglementat în felul
următor:
 Puterea legislativă: se exercita de comun accord de către domnitor și de către

Reprezentanța Națională (Parlamentul țării). Reprezentarea națională era compusă din
Adunarea Deputaților ( camera inferioară) și din Senat ( camera superioară);
 Puterea executivă: aparținea domnitorului, exista regimul monarhiei ereditare
(dinastie);
 Puterea judecătorească: era exercitată de curți și de tribunal.
Domnitorul, în calitatea sa de șef al puteri executive, deținea de prerogative importante în

cadrul puterii legislative.
19
I.Ceterchi, Istoria dreptului românesc, vol.II, Ed.Acadamiei, București, 1987, pg.67
14
II.I.2 Constituția din martie 1923
După înfăptuirea unităţii naţionale în anul 1918, se impunea adoptarea unei noi
Constituţii care să fie conformă cu realităţile societăţii româneşti din acea perioadă şi care să
asigure procesul de dezvoltare generală a României.
Puterea legislativă:a fost reglementată în cap. I (art. 42-76) fiind încredinţată

Reprezentanţei Naţionale şi Regelui. Regele poseda dreptul de a sancţiona legile şi dreptul de a
convoca şi de a închide sesiunile Parlamentului.
Puterea executivă: a fost reglementată în cap. II (art. 77-100) fiind exercitată de rege şi
de miniştri. Doar miniştrii erau responsabili în faţa autorităţilor legislative. Erau reglementate
atribuţiile îndeplinite de rege (art. 88) şi instituţia regenţei (art. 83 - 85).
Puterea judecătorească:consacrată în cap. III „Despre autoritatea judecătorească) (art.

101 – 107) avea în atribuţii exercitarea controlului constituţionalităţii legilor şi controlul actelor
cu caracter administrativ. Era instituit juriul în materie criminală şi pentru delictele politice şi de
presă (art. 105). Se interzicea înfiinţarea unor instanţe extraordinare20.
II.I.3 Constituția din anul februarie 1938
Această Constituţie este cunoscută sub denumirea de Constituţia Regelui Carol al II-lea al
României. Ea inaugurează al cincilea val al consituţionalismului românesc care mai include şi
actele cu caracter constituţional din septembrie 1940. Regele era capul statului, puterea
legislativă se exercita de Rege prin Reprezentațiunea Națională care împărțea în două adunări:
Senatul și Adunarea Deputaților. Regele sancționa și promulga legile. Puterea executivă este
încredințată Regelui, care o exercita prin Guvern iar puterea judecătorească se exercita de
organele ei, hotărârile judecătorești se pronunțau în virtutea legii și ele se excutau în numele
regelui.
II.I.4 Constituția din anul 1948
20
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/15014
15
Adoptată în urma abdicării forţate a regelui Mihai (30 decembrie 1947) şi a proclamării
Republicii Populare Române, o „democraţie populară” impusă, Constitutia din 1948 evidenţiază
instituţionalizarea comunismului prin transformarea treptată a societăţii româneşti după modelul
stalinist. n Republica Populară Română organul suprem al puterii se stat este Marea Adunare
Naţională (M.A.N.), organul legislativ. Prezidiul M.A.N. este răspunzător faţă de M.A.N.
Guvernul este organul executiv şi administrativ şi dă seama în faţa M.A.N. şi a Prezidiului
M.A.N. în perioada dintre sesiuni. Instanţele judecătoreşti sunt Curtea Supremă, tribunalele şi
judecătoriile populare; se suprimă inamovibilitatea (calitate a unui demnitar de a nu putea fi
transferat, înlocuit sau destituit din funcţia pe care o ocupă) judecătorilor21.
II.1.5 Constituța din anul 1952
Organul executiv suprem al R.P.R. este Consiliul de Miniştri. Justiţia este realizată de
către Tribunalul Suprem al R.P.R., tribunalele regionale şi tribunalele populare, şi de către
tribunalele judecătoreşti, înfiinţate prin lege.
Unicul organ legiuitor este Marea Adunare Naţională (M.A.N .), aleasă pe o perioadă de
4 ani. M.A.N. alege Tribunalul Suprem pe o perioadă de 5 ani.
II.1.6 Constituția din anul 1965
Constituția Republicii Socialiste România confere rolulul conducător Partidului

Comunist, organul supreme în stat era Marea Adunare Națională fiind singurul organ legiuitor/
II.I.7 Constituția din 1991 ( revizuită în 2003 prin referendum)
Potrivit acestei Constituții, România este un stat national, suveran, independent, unitar și
indivizibil. Forma de guvernământ este republica semiprezidențială, suveranitatea națională
aparține poporului roman care o exercită prin vot și prin rerferendum.
Puterea executivă este reprezentată de Preşedintele României (veghează la respectarea

Constituţiei) şi de guvem (asigură realizarea politicii interne şi exteme şi conducerea generală a
administraţiei publice).
21
http://legislatie.just.ro/public/detaliidocument/14931
16
Puterea legislativă o exercită Parlamentul bicameral, organ reprezentativ şi singura
autoritate legiuitoare; legile adoptate de Parlament se trimit spre promulgare preşedintelui
României.
Puterea judecătorească o reprezintă instanţele judecătoreşti – Curtea Supremă de Justiţie
II.2. Puterea legislativă
Consacrarea expresă a prinicpiul separației puterilor în stat în România a avut loc prin
intermediul Constituției din anul 2003 stipulând acest lucru chiar în art.1 din Constituție care
prevede că „ Statul se organizează potrivit principiului separației puterilor și echilibru puterilor-
legislativă, executivă și judecătorească- în cadrul democrației constituționale22”
Puterea legislativă reprezintă una din cele trei puteri fundamentale independente care
asigură dezbaterea și aprobarea legilor și care are atribuții în ceea ce privește controlul asupra
executivului. În România, puterea legislative aparține Parlamentului acesta având un rol deosebit
în ceea ce privește înfăptuirea statală.
Cuvântul parlament provine din cuvântul francez parler care semnifică a vorbi iar după ce
aceștia au fost cuceriți de normanzi a părtuns în limba engleză și era folosit pentru organul ale
cărui scopuri principale era de a vorbi cu monarhul. În România, această instituție a evoluat atât
în ceea ce privește componența sa (Adunările Organice) la instuția modernă de azi. Parlamentul
bicameral a fost inaugurat în perioada lui Alexandru Ioan Cuza însă a fost modificat în perioada
comunistă când era instituit conceptul de parlament unicameral fiind reluat în anul 1991.
II.2.1 Structura Parlamentului
În România, Paralemntul este alcătuit din Camera Deputaților și Camera senatului acestea
două fiind independente una față de cealaltă23 acestea desfășurându-și activitatea potrivit
propriului regulament în ședințe separate cu excepția deciziilor care se iau de către ambele
22
Bianca Selejean-Guțan, Drept Constituțional și instiuții politice, Ed.Hamangiu, 2008, pg.186
23
Genoveva Vrabie, Marius Bălan, Organizarea Politică a României, Ediția a patra, revăzută și adăugită, Institutul
European, 2004
17
camere în ședință comună. În ceea ce privește acestă structură în doctrină s-au precizat avantajele
atât a parlamentului unicameral cât și a celui bicameral. Printre avantajele parlamentului
unicameral24:
 Principul democrației se adaptează mai greu parlamentului bicameral;

 Existența a două camere în cadrul parlamentului dă naștere la rivalități și la
competiție între acestea două.
 Ambele camre sunt alese din voința poporului având aceași vocație fapt ce face
foarte greu diferenețierea acestora din punct de vedere a competențelor.
 Indepedența camerelor în procesul legislativ dă naștere la divergențe între acestea
ceea ce conduce la difucultăți în adoptarea unei legi și un timp mai mare de
așteptare.
Deși s-au prezentat avantajele unui parlament unicameral, se consideră că cel bicameral
funcționează mai bine prin prisma următoarelor raționamente: fiecare proiect de lege este
dezbătut de două ori și în plus se respectă tradița constituțională a parlamentului bicameral.
Diferențele celor două camre constau în:
Pentru a putea fi deputat trebuie îndeplinite următoarele condiții:
 Limită minimă de vârstă: 23 de ani;

 Norma de reprezentare: un deputat la 70.000 de locuitori;
 Numărul de parlamentari în birourile permanente: 13;
 Numărul de deputați care reprezintă minoritățile naționale:1 deputat.
Pentru a putea fi senator trebuie îndeplinite următoarele condiții:
 Limită de vârstă:33 de ani;

 Norma de reprezentare: un senator la 160.000 de locuitori;
 Numărul de parlamentari în birourile permanente: 11;
 Reprezentarea minorităților: doar deputați
II.2.2 Organizarea parlamentului
24
Ibidem
18
Organizarea internă a Parlamentului României este prevăzută în art.64 din Constituție,
acestea fiind alcătuit din:
 Birouri permanente: sunt organe interne ale camerelor fiind conduse de către un
președinte, vicepreședinte, secretari și cehstori. Princpalele atribuții atribuții ale
acestor birouri: propune Camerei data la care începe și la care se termină sesiunea
parlamentară, solicită președintelui camerei convocarea unei sesiuni extaordinare,
prezintă Camerei Deputaților proiectul de buget, întocmește proiectul ordinii de zi
a ședințelor camerelor25;
 Grupurile parlamentare: reprezintă structuri interne organizatorice ale camerelor
și sunt alcătuite pe criterii politice a deputaților și senatorilor fiind constituite din
cel puțin 10 deputați care au candidat la alegeri pe listele aceluiași partid politic.
Rolul acestor grupuri parlamentare este acela de a propune membri pentru biroul
permanent, propun amendamente la proiectele de legi ori la propunele legislative,
sesizează Curtea Constituțională cu privire la controlul constituționalității
regulamentului camerelor.
 Comisiile parlamentare: comisiile parlamentare sunt organele interne de lucru ale
camerelor și au un rol important în activitatea parlamentului deoarece cea mai
mare parte a activității parlamentare se desfășoară în cadrul acestora. De
asemenea, acestea se pot clasifica în comisii permanente ori comisii temporare,
comisii speciale, de anchetă și comisii de mediere, comisii comune și comisii
proprii. Cele mai importante comisii sunt comisiile permanente acestea fiind
alcătuite de persoane ce sunt specializate într-un anumit domeniu, de exemplu în
cadrul Camerei Deputaților funcționează următoarele comisii: Comisia pentru
buget, finanțe, bănci; Comisa pentru cultură, artă, mijloace de informare în masă;
Comisia pentru industrie și servicii; Comisia pentru politică externă; Comisia
pentru sănătate și familie; Comisia pentru apărare ordine publică și siguranță
națională; Comisia pentru muncă și protecție socială26 ș.a
Pentru a întelege mai mai bine cum funcționează Parlamentul este important să studiem
funcțiile pe care acesta le îndeplinește. De asemenea, aceste funcții au fost prevăzute și într-un
25
26
http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.co
19
raport pentru Conferința președinților paralamentelor din U.E iar doctrina românească amintește
că principalele funcții pe care parlamentul le îndeplinește sunt următoarele:
II.2.1 Funcția deliberativă.
Unicitatea si specificitatea parlamentului constă în faptul că în exercitarea variatelor sale

funcții el procedează prin aceeași operațiune de voință, care este deliberarea. În plus, avantajul
definirii unei puteri publice prin modul sau de operare este că puterea ramâne deasupra funcțiilor
pe care le îndeplinește și că, în concret, puterea deliberativă nu este absorbită de funcția de a face
legi, nici de altfel, de cea de control al guvernului27.
II.2.2 Funcția constituantă
Trebuie să menționăm că această funcție este diferită de funcția legislativă întrucât, în

principiu parlamentul legiferează. Au fost situatii, și mai pot fi, în care parlamentul poate primi
functii constituante.
De exemplu, Parlamentul României ce a fost ales la data de 20 mai 1990, a fost organizat
prin legea electorală, act cu caracter constituțional, ca adunare constituantă. Rolul sau stabilit
prin lege a fost acela de a elabora Constituția. Pâna la adoptarea Constitutiei el a îndeplinit,
potrivit legii electorale și rolul de adunare legiuitoare. Tot un element constitutiv al funcției
constituante poate fi considerată si atribuția Parlamentului de a revizui Constituția (art. 150-152
din Constitutie). Aceasta atribuție îi este conferită de puterea constituantă, care îi poate stabili și
limitele. Parlamentul României a exercitat aceasta functie în anul 200328
II.2.3 Functia legislativă a parlamentului
Funcția legsilativă este cea mai importantă funcție a parlamentulu29 aceasta fiind
prevăzută și în Constituție care prevede în art. 61 alin (1) că Parlamentul este unica autoritate
27
Ion Muraru, Elena Simina Tănăsescu- Drept constituțional și instituții politice, ediția a 13a, volumul II, Ed.
C.H.Beck, București 2009, pg.153
28
Ibidem
29
20
legiuitoare a țări. Funcția legislativă înseamnă redectarea de norme juridice, obligatorii pentru
executiv iar, în caz de litigii și pentru puterea jurisdicțională. Vom observa însă ca în principiu,
noțiunea de legea are două înțelesuri. O accepțiune largă în sensul de act juridic normativ și o
accepțiune restrânsă de act al parlamentului. Pentru a înțelege corect funcția legislativă, trebuie
să precizăm că atunci când vorbim de funcția legislativă a Parlamentului ne referim la sensul
restrâns al conceptului de lege, adică la sensul de act juridic normativ al parlamentului, în aceasta
accepțiune adoptarea legilor aparține numai parlamentului. De altfel, în acest sens trebuie
interpretat si art. 61 alin. (1) din Constitutia României potrivit caruia Parlamentul este unica
autoritate legiuitoare a țării.
Exercitarea acestei funcții, aparține teoretic numai parlamentului, care de regulă o

exercită singur, însă practica ne demonstrează că acestea "împarte" aceasta funcție, sau unele
prerogative ale acestei funcții, fie cu executivul, fie cu electoratul (referendum), cu comisiile
proprii. Executivul se implica în funcția legislativă îndeosebi prin inițiativă legislativă, legislația
delegată, promulgarea legilor, dreptul de veto.
Art. 73 din Constituția României stabileste ca Parlamentul poate adopta trei categorii de
legi: legi constitutionale, legi organice si legi ordinare. Potrivit acestui articol, legile
constituționale sunt cele de revizuire a Constituției, iar legile organice se adoptă pentru30:
 sistemul electoral și Autoritatea Electorală Permanentă;

 organizarea, funcționarea și finanțarea partidelor politice;
 statutul deputatilor și senatorilor și drepturile acestora;
 organizarea și desfășurarea referendumului;
 organizarea Guvernului și a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
 regimul starii de mobilizare partiala sau totala si al starii de razboi;
 regimul starii de asediu si al celei de urgenta;
 infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora;
 acordarea amnistiei sau a grațierii colective;
 statutul funcționarului public; contenciosul administrativ;
 organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor
judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi;
30
https://www.constitutiaromaniei.ro/art-73-categorii-de-legi/
21
 regimul juridic general al proprietăiți și al moștenirii;
 regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială;
 organizarea generală a învățământului;
 regimul general al cultelor; statutul minorităților naționale;
 reglementarea celorlalte domenii pentru care, în Constitutie, se prevede adoptarea de legi
organice.
II.2.4. Stabilirea directiilor principale ale activității social-economice, culturale, statale si

juridice
Exercitând împuternicirile de conducere statală ce-i sunt delegate de către popor,
parlamentul poate decide în problemele cele mai importante. Aceste împuterniciri sunt prevăzute
în Constitutie și se realizează prin lege.
Parlamentul are urmatoarele atribuții:
 adoptă bugetul,
 aprobă programul guvernului;
 declararea mobilizării generale sau partiale;
 reglementarea alegerilor;
 reglementarea organizării și desfășurarii referendumului;
 organizarea și funcționarea organelor de stat precum și a partidelor politice;
 organizarea forțelor armate și a apărarii naționale;
 stabilirea regimului juridic al stării de asediu și a celei de urgență;
 stabilirea infractiunilor si pedepselor; acordarea amnistiei;
 reglementarea cetățeniei;
 stabilirea regulilor privind statutul și capacitatea persoanelor fizice și juridice;
 stabilirea sistemului general al impozitelor si taxelor; emisiunea de monedă;
 stabilirea regimului proprietății și al moștenirii; stabilirea regulilor generale
privind raporturile de muncă, sindicatele și securitatea socială;
 organizarea învățământului;
 organizarea administrativă a teritoriului;
22
 stabilirea statutului funcționarilor publici; stabilirea procedurilor jurisdicționale
etc31.
II.2.5. Alegerea, formarea, avizarea formării, numirea sau revocarea unor autorități statale
Este o funcție complexă, iar exercitarea unor asemenea atribuții diferă de la un sistem
constituțional la altul. Parlamentul României, potrivit Constituției, poate suspenda din funcție
Președintele României32, acordă votul de încredere Programului si întregii liste a Guvernului33,
poate retrage încrederea acordata Guvernului (art. 113), numește judecători la Curtea
Constituționala prin votul Camerei Deputatilor și al Senatului (art. 142), numește directorii
serviciilor de informații, numește Avocatul Poporului etc
II.2.6 Funcția de Control
Realizarea controlului de către parlament prezintă o mare importanță. Acest control este
necesar și deplin și se manifestă în mod diferit. Acest tip de control este necesar deoarece
parlamentul ca organ de stat căruia poporul îi delega funcția deliberativă, trebuie să constate,
direct, cum sunt respectate și aplicate Constituția și legile, cum autoritățile statale își realizează
rolul ce-1 au în mecanismul statal. Controlul exercitat de către parlament este un control deplin.
De principiu, el se întinde asupra întregii activități desfășurate potrivit constituției și legilor,
Parlamentul având dreptul de a anula acte ilegale, de a revoca organe de stat sau înalți
funcționari, a căror activitate este nesatisfacătoare. Acest control este diferențiat atât în funcție de
natura activității controlate, cât și de poziția în sistemul statal a autorității controlate. Controlul
parlamentar cuprinde activități, organe de stat, acte normative etc. El se exercită fie direct de
catre întregul parlament, fie de către una din camerele sale (în sistemul bicameral), fie prin alte
mijloace și forme de control. Constituția României conține multe dispoziții în acest sens, printre
care amintim: obligația Avocatului Poporului de a prezenta celor două Camere ale Parlamentului
rapoarte (art. 60), raspunderea politică a Guvernului (art. 109), obligația Guvernului de a
prezenta în cadrul controlului parlamentar informațiile și documentele cerute (art. 111)
31
Art.73-Constituția României
32
33
23
În legătură cu formele și mijloacele specifice prin care se exercită controlul parlamentar
acestea pot fi sistematizate astfel:
a) controlul exercitat prin dări de seama, mesaje, rapoarte, programe prezentate parlamentului;
b) controlul exercitat prin comisiile parlamentare;
c) controlul exercitat prin întrebari și interpreătări;
d) dreptul deputaților și senatorilor de a cere și obține informațiile necesare;
e) controlul exercitat prin rezolvarea petițiilor cetățenilor;
f) controlul exercitat prin avocatul poporului (ombudsman).
A) Controlul parlamentar exercitat prin dări de seamă, mesaje, rapoarte, programe
Acesta, este un mijloc de control ce este exercitat direct asupra activității autorităților
statale. Potrivit Constituției unele organe de stat au obligația de a prezenta parlamentului sau
uneia din camerele acestuia mesaje, rapoarte, dări de seamă,, programe. Astfel Parlamentul
României, ascultă anual mesajul Presedintelui României cu privire la principalele probleme
politice ale cetățenilor34, ascultă și aprobă programul Guvernului35; ascultă anual raportul Curții
de Conturi36 ascultă rapoartele Avocatului Poporului37
B) Controlul exercitat prin comisiile parlamentare
Acesta este un control foarte eficient ce este practicat destul de des, pein intermediul
comisiilor parlamentare care pot efectua control, dar aceste funcții sunt ca regulă încredințate
unor comisii de anchetă sau comisii speciale38.
C) Controlul exercitat prin întrebari si interpelări
Acesta reorezintă un important mijloc de control, ce reglementat de Constituția

României. Întrebările reprezintă cereri ce sunt adresate de către deputați sau senatori organelor
de stat în legatură cu activitatea desășurată în parlament sau cu orice alte probleme sociale,
34
Art. 88 din Constituție
35
Art. 103 din Constitutie
36
Art.140 din Consttuție
37
Art.60 din Constituție
38
24
economice, culturale, juridice39. Prin întrebari se cer anumite informații, precizari etc.
Interpelarile se deosebesc de întrebari atât prin importanța lor sporită, cât și prin regimul lor
juridic deosebit stabilit de către regulamentele parlamentare. De regulă, obiectul interpelarii se
formulează în scris și se depune președintelui Camerei care o supune atenției acesteia spre a
hotarî dacă urmează a fi dezvoltată de îndată sau în care anume ședință. De asemenea, dacă se
socotește necesar, discuțiile asupra interpelarii se încheie printr-o moțiune [art. 112 alin. (2) din
Constitutie], în mod obisnuit, interpelarea presupune un vot, ea putând avea drept consecință
chiar punerea în joc a responsabilității guvernului în fata parlamentului. Regulamentul Camerei
Deputatilor arată că interpelarea este o cerere formulată fie de un grup parlamentar, fie de unul
sau mai multi deputați, adresată Guvernului, prin care se solicită explicații asupra politicii
Guvernului în probleme importante ale activitații sale interne și externe. Regulamentul Senatului
definește interpelarea ca o cerere adresată de un senator Guvernului sau unui membru al acestuia.
D) Dreptul Deputaților și senatorilor de a cere și obține informațiile necesare
Exercitarea eficientă a controlului parlamentar presupune și dreptul deputaților și senatorilor

de a solicita informații autorităților publice și desigur obligația legală acestora de a le furniza.
Este și motivul pentru care Constituția prin intermediul art. 111 stabileste că, în cadrul
controlului parlamentar al activității lor, Guvernul și celelalte organe ale administrației publice
sunt obligate să prezinte informațiile și documentele cerute de Camera Deputaților, de Senat sau
de comisiile parlamentare, prin intermediul presedinților acestora.
E) Controlul exercitat prin rezolvarea petitiilor cetatenilor
Cetățenii se pot adresa cu petiții deputatilor, senatorilor sau Camerelor Parlamentului, deoarece
aceștia reprezintă cetățenii și ca atare pot fi intermediari între cetățeni și guvern. Deputații și
senatorii au oblogația să rezolve petițiile cetățenilor, să acționeze și să intervină pentru ei la
administrație, la miniștri. Este un mijloc prin care miniștrii și guvernul pot cunoaște problemele
cetățenilor, fiind deci un aspect al apărarii intereselor cetățenilor. Rezolvarea petițiilor de către
Camerele Parlamentului, discutarea în ședințele acestora a unor probleme rezultând din petiții, au
o mare eficiență date fiind publicitatea dezbaterilor parlamentare, faptul că guvernul trebuie să se
39
Ibidem
25
explice în public, publicarea dezbaterilor în Monitorul Oficial, difuzarea acetora în presa, radio,
televiziune40.
F) Controlul exercitat prin avocatul poporului (ombudsman)
Ombudsmanul este o instituție de origine suedeză ce a apărut în anul 1766 și a cunoscut o

raspândire rapidă mai ales la nivelul european, în special dupa cel de-al doilea război mondial.
Acesta funcționează sub diferite denumiri precum: comisar parlamentar, apărator al poporului,
apărator public41, mediator public, avocat al poporului, procuror parlamentar. Ombudsman-ul,
este o persoană (sau un grup de persoane) independentă care numită de către Parlament pentru a
supraveghea administrația. În România, această instituție se regăsește sub denumirea de
Avocatul poporului. Avocatul poporului îsi găsește reglementarea constituțională în articolele
58-60. Rolul fundamental al avocatului poporului este de a apăra drepturile și libertățile
cetățenești, în genere în raport cu autoritățile publice și în special în raport cu cele executive.
Avocatul poporului este numit în sedinta comună a celor două Camere ale Parlamentului
pentru o durata de 5 ani. Această modalitate de numire, precum și prelungirea mandatului de la
4 la 5 ani sunt rezultatul revizuirii Constituției. Înainte de revizuirea Constituției din anul 2003
Avocatul Poporului era numit doar de Senat, această atributie specială a Camerei superioare fiind
singura ce făcea o difrență între cele două Camere ale Parlamentului. Pe durata mandatului său
avocatul poporului nu poate îndeplini nici o altă funcție public sau privată, însă este permis
cumulul unor funcții didactice în învățamântul superior. O altă noutate introdusă prin revizuirea
Constituției o reprezintă și posibilitatea numirii de adjuncți ai Avocatului Poporului, specializați
pe domenii de activitate. Avocatul Poporului42 îsi exercită atribuțiile fie din oficiu, fie la cererea
persoanelor interesate. Pentru ca activitatea sa să fie eficientă Constituția obligă autoritățile
publice sa-i asigure sprijinul necesar. Avocatul poporului raspunde doar în fata Parlamentului,
având obligația de a prezenta acestuia rapoarte. În aceste rapoarte Avocatul Poporului poate face
și recomandari privind legislația sau luarea unor măsuri pentru ocrotirea libertaților publice.
II.2.7 Actele parlamentului
40
Ibidem
41
Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, Vol.I, ed.3, pg.269
42
Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept Constituțional și instituții politice, ed.13, volumul II, Ed.C.H.Beck,
București, 2009, pg.162
26
Actele emise de parlament se împart în două categorii și anume, acte juridice din care fac
parte legile, hotărârile și moțiunile iar din a doua categorie fac parte declarațiile poltice,
mesajele rezoluțiile și apelurile.
Legea ca act juridic al Parlamentului: are un sens tehnico-juridic de act normativ43 care
poate fi adoptată doar de parlament. Constituția României, clasifică legile în trei categorii:
 legi constituționale: acestea se adoptă pentru reviziuirea constituției printr-o procedură

specifică;
 legi organice: acestea intervin în domeniile precizate de Constituție iar pentru a fi
adoptate este nevoie ca acestea să fie votate de majoritatea membrilor fiecărei camere;
 legi ordinare: reglementează relațiile sociale.
II.2.8 Procedura legislativă
În ceea ce privește procedura legislativă, există un adevărat proces fiecare etapă fiind
obligatorie și trebuie respectată o anumită ordine, astfel:
1. Prima etapă este reprezentată de inițiativa legislativă care poate aparține unei persoane
sau unui grup de persoane;
2. Această inițiativă este prezentată camerei competente în conformitate cu prevederile din
Constituție;
3. După ce a fost prezentat proiectul de lege, acesta este examinat și pe urmă avizat de către
comsii;
4. După ce a primit avizul, acesta este inclus pe ordinea de zi camerelor;
5. Proiectul de lege intră în dezbatere în plenul fiecărei camere;
6. După dezbatere, acestea este votat de fiecare cameră în parte;
7. Procedura de mediere reprezintă o situație excepțională și se aplică doar legilor
constituționale;
8. După ce a fost votat, proiectul de lege este semnat de președinții camerelor;
9. Președintele României promulgă legea;
10. Publicarea legii în Monitorul Oficial al României;
43
Genoveva Vrabie, Funcțiile parlamentului, Ed.Cugetarea, 2004, pg.36
27
11. O altă situație excepțională este aprobarea legii prin referendum doar în cazul legilor
constituționale.
II.2.8 Hotărârile parlamentului
Hotărârile parlamentului sunt reglementate în art.67 din Constituție și pot avea un caracter
normativ și nenormativ diferențele dintre cele două constau în: conținutul actului și procedura de
adoptare iar normele cuprinse în acestea au o forță juridică inferioară legilor și nu sunt aplicabile
regulile cu privire la initițativă, avizare și pot fi adoptate de o singură cameră.
II.2.9 Moțiunile parlamentului
Aceste acte ale parlamentului, sunt acte juridice cu caracter individual prin intermediul
cărora camerele parlamentului își expirmă opinia cu privire la un anumit aspect din activitatea
executivului acestea putând fi de două feluri: simple ( reglementate de art.112 Constituție) cu
ajutorul cărora Camera Deputaților și Senatul își pot exprima opinia cu privire la noțiuni de
politică internă sau externă și moțiuni de cenzură: reprezintă o categorie de moțiuni ce sunt
adoptate cu o procedură deosebită ce au efecte importante asupra executivului.
II.3 Puterea executivă
În regimurile constituționale moderne există două categorii de structuri ale executivului și

anume: executiv monist și executiv dualist. Executivul monist se carecterizează prin faptul că
puterea executivă aparține unei singure autorități statale unipersonale. Cel mai cunoscut exemplu
în acest senes este regimul american unde șeful statului este și șeful Guvernului.Executivul
dualist se regăsește în regimurile semi-prezidențiale unde puterea executivă este exercitată de
către un organ unipersonal care este și președintele țării și de un organ colegial, Guvernul
organul care conduce administrația publică44.
În România, este consacrat sistemul dualist a executivului format din Președintele României
și Guvern unde șeful Guvernului este și șef al executivului. Guvernul este alcătuit din prim-
44
Bianca Selejean-Guțan, Drept Constituțional și instiuții politice, Ed.Hamangiu, 2008, pg. 273
28
ministru, miniștri și alți membri. Administrația publică din România se împarte la rândul său în
administrația publică centrală și locală, prima fiind alcătuită din: ministere, alte organe de
specialitate și autorități administrative autonome. Administrația publică locală se bazează pe
principiul autonomiei locale și a deconcentrării serviciilor publice.
Guvernul, potrivit art.1 din legea 90/2001 privind legea de organizare și funcționare este
definit ca fiind autoritatea publică a puterii executive ce funcționează în baza votului de
încredere a Parlamentului și care se ocupă de realizarea politicii interne și externe a statului și
exercită totodată conducerea generală a adminsitrației publice. În România, Guvernul
îndeplinește următoarele funcții:
a) Funcția de strategie;
b) Funcția de autoritate de stat;
c) Funcția de reglementare;
d) Funcția de reprezentare;
e) Funcția de administrare a proprietății statului.
Guvernul este un organ colegial, ce este aclătuit din prim-ministru, miniștri și alți membri ce
sunt stabiliți prin lege organică (miniștri delegați).
II.3.1 Raporturile dintre Guvern și Parlament
Raportuile dintre Guvern și Parlament vizează exact care este relația dintre acestea două și
cum răspund aceste două instituții. Un aspect important este rolul pe care Parlamentul îl are în
formarea Guvernului deoarece în România un rol determinant în formarea și menținerea
Guvernului, Parlamentul deține un rol foarte important. În conformitate cu art.103 din Constiuția
României, Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru în
urma consultării cu partidul care deține majoritatea absolută în Parlament ori dacă nu exsită
această majoritate cu partidele reprezentate în Parlament. Candidatul ales de Președinte va cere
în termen de 10 zile, votul de încredere a Parlamentului. Această din urmă instituție acordă votul
de încredere cu votul majorității deputaților și senatorilor iar pe baza acestui vot de încredere,
29
Președintele numește Guvernul urmând ca membrii acestuia să depună jurământul indiviudual în
fața Președintelui45.
De asemenea, Parlamentul intervine în activitatea executivului pe mai multe paliere și

anume: adoptarea legilor, adoptarea programului executivului. Delegarea legsilativă permite
implcarea executivului în exercitarea funcției legsilative. Așadar, Guvernul este abilitate de către
Parlament să emită norme juridice în domenii rezervate legii. Potrivit art.115 din Constituție,
Guvernul se substituie în mod excepțional Parlamentului astfel încât prin ordonanțe el poate să
reglementeze, să modifice sau să abroge legile existente. Actele prin care Guvernul exercită
delegare legislativă se numesc ordonanțe ori ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare
după ce a fost depusă spre aprobare în procedură de urgență la camera competentă să fie sesizată.
Guvernul răspunde politic în fața Parlamentului pentru întreaga activitate46 prin

informarea Parlamentului, prin intermediul întrebărilor și răspunsurilor dar mai ales prin două
modalități care pot avea un factor decisiv în ceea ce privește existența Guvernului și anume:
moțiunea de cenzură și angajarea răspunderii Guvernului. Moțiunea de cenzură reprezintă cea
mai importantă responsabilitate a Guvernului în fața Parlamentului întrucât dacă aceasta este
adoptată principalul efect este demiterea Guvernului. Potrivit art.113 Din Constituție, Camera
Deputaților pot retrage încrderea acordată Parlamentului prin adoptarea unei moțiuni de cenzură.
Această procedură poate fi realizată cu o pătrime din numărul deputaților și sentatorilor și se
comunică Guvernului la data depunerii. În ceea ce privește moțiunea de cenzură există două
răspunsuri care afectează fie initțiatorii fie membrii Guvernului:
 Respingerea moțiunii: inițiatorii nu mai pot iniția în cadrul aceeași sesiuni

o nouă moțiune de cenzură cu excepția când Guvernul își angajează
raspunderea47.
45
Ibidem
46
Art.109 (1) Constituția României
47
(1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra
unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.
(2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a
declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113.
(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după
caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de
politică generală devine obligatorie pentru Guvern.
30
 Admiterea moțiunii de cenzură: demiterea Guvernului ca urmare a
retragerii votului de încredere.
Guvernul poate declanșa și el antrenarea răspunderii sale politice în fața Parlamentului,

art.114 din Constituție prevede că acesta poate deschide calea retragerii încrederii acordate pe
calea adoptării unei moțiuni de cenzură care poate fi depusă în termen de 3 zile de la prezentarea
programului de guvernarea, a proiectului de lege ori a declarației de politică generală, adoptarea
acesteei măsuri de către Guvern având ca efect demiterea acestuia.
II.3.2 Președintele României
În România evoluția șefului de stat o putem încadra încă de la prima Constituție din anul
1886 când puterile publice erau încredințate domnului acesta având puteri constituționale
ereditare iar puterea legsilativă se exercita colectiv de câtre domn și reprezentarea națională48.
Constituția din anul 1923 stabilește că șeful statului este regele stipulând în art.77 că puterea
legsilativă se exercită colectiv de către rege și reprezentanța națională iar puterea executivă este
înmânată regelui.49 Denumirea de rege ca șef al statului este păstrată în constituțiile din 1938 și
1940-1944 însă atribuțiile acestuia au fost restrânse. Prin legea 363/1944 atribuțiile șefului de
stat sunt încredințate Prezidiului Republicii care devine șef de stat colegial50. Prin Constituția din
anul 1948, funcția de șef de stat este încredințată Prezidiului Marii Adunări Naționale care era un
organ central, caracterizat ca organ suprem al puterii de stat și menținut până în anul 1965 când
este înlocuit cu Consiluil de Stat. Constituția din 1974, crează funcția de președinte de republică
îndeplintă de o singură persoană. Prin intermediul decretului de lege nr.92/1900, funcția de șef
de stat a României este încredințată Președintelui României.
Președinții României: Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian

Băescu ( Nicoale Văcăroiu președinte interimar, Crin Antonescu președinte interimar), Klaus
Iohannis.
(4) În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea
acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere. (https://www.constitutiaromaniei.ro/art-114-angajarea-
raspunderii-guvernului/)
48
Art. 33, Constituția din 1866 (http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=37755)
49
Art.77, Constituția din 1923 (http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=1517)
50
Ion Muraru, Elenea Simina Tănăsescu, Drept Constituțional și Instituții Politice, Ed.13, Vol.II, Ed.C.H.Beck,
București, 2009, pg.246
31
Mandatul Președintelui51: Președintele este ales pentru un mandat de 5 ani, are dreptul la
două mandate și este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. Președintele
României se bucură de imunitate și poate fi suspendat din funcție ori demis prin intermediul
referendumului.
În calitatea sa de președinte acesta îndeplinește următoarele atribuții:
a) Reprezintă statul român pe plan extern;

b) Este garantul independenței naționale;
c) Veghează la respectarea Constituției;
d) Este comandatul suprem al Armatei;
e) Numește Primul Ministru;
f) Numește juedcătorii de la Curtea Constituțională;
g) Numește în funcție magistrații;
h) Numește în funcție alte funcții publice;
i) Organizează referendum în probleme de interes național.
j) Acordă grade de mareșal general și amiral.
k) În exercitarea atribuțiilor Președintele emite următoarele acte: decrete, declarații, apeluri,
mesaje; semnează legi în vederea publicării lor în Monitorul Oficial52;
II.4 Puterea judecătorească
Potrivit Constituției, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin
celălalte instanțe judecătorești53. Activitatea judecătorească se bazează pe următoarele principii:
1. Principiul legalității: acest principiu este consacrat în art.124 din Constituție și se

referă la faptul că „justiția se înfăptuiește în numele legii”. Acest lucru se referă la
faptul că legalitatea trebuie înțeleasă prin prisma a două aspecte: legalitatea
instanțelor judecătorești și legalitatea aplicării pedespselor.
2. Principiul independenței și imparțialității judecătorilor și instanțelor judecătorești:
potrivit acestui principu consacrat de Constituția României în art.124, „justiția este
51
Ibidem
52
Ibidem
53
Art.126, Constituția României
32
unică, imparțială, egală și pentru toți”. Independența judecătorilor și a instanțelor
judecătorești reprezintă unul dintre principiile statului de drept fiind un imperativ al
aplicării teoriei separației puterilor în stat. Art.125 din Constituție stabilește
următoarele regululi:
 Judecătorii sunt numiți de Președintele României și sunt inamovabili în

condițiile legii, acest atribut al judecătorului semnifică că acesta nu poate fi
revocat, transferat, retrogradat sau avansat fără consimțământul său;
 Judecătorii sunt numiți, promovați, transferați și sancționați de către

Consiliul Superior al Magistraturii;
 Funcția de judecător este incomaptibilă cu orice altă funcție publică,

excepția fiind funcțiile didactice din învățământul superior.
3. Principiul procesului echitabil: dreptul la un proces echitabil este unul din cele mai
importante drepturi ale cetățenilor într-un stat de drept.
4. Folosirea limbii oficiale și a limbii materne în justiție: potrivit art.128 din
Constituție, procedura judiciară se desfășoară în limba română iar cetățenii români
care aparțin minorităților naționale au dreptul să se exprime în limba maternă în fața
instanțelor
II.4.1 Organizarea sistemului judiciar
Sistemul organelor judecătorești este format din: judecătorii, tribunale, curți de apel,
Înalta Curte de Casație și Justiție alături de acestea fiind și Ministerul Public și Consiliul
Superior al Magistraturii.
Judecătoriile judecă toate procesele și cererile cu excepția celor care sunt date prin lege în
comeptența altor instanțe, sunt instanțe de fond, funcționează în fiecare județ și Municipiul
București, numărul lor fiind stabilit prin lege54. Tribunalele judecă în primă instanță cererile date
prin lege în competența lor iar ca instanță de apel judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor
pronunțate de judecătorii în primă instanță în anumite cauzuri expres prevăzute de lege. Ca
instanță de recurs, judecă recursurile în cazurile expres enumerate de lege. Curțile de apel sunt
54
Genoveva Vrabie, Marius Balan, Organizarea politico-etatică a României, ed. a partra, revăzută și adăugită,
Institutul European, Iași, 2004, pg.302
33
15 la număr și judecă în primă instannță cauzele date în competența lor prin lege iar ca instanță
de apel hotărârile pronunțate de judecătorii și tribunale în prima instanță.
Instanțele judecătorești funcționează cu sprijinul Ministerului Public care reprezintă în

activitatea sa interesele generale ale societății și apără ordinea de drept precum și drepturile și
libertățile fundamentale ale cetățenilor55. Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori,
constituiți în Parchete pe lângă fiecare instanță juedcătorească. Această instituție exercită
atribuții privind sesizarea instanțelor judecătorești pentru judecarea cauzeleor penale privind
urmărirea penală, exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești.
Consilul Superior al Magistraturii este o instituție creată de Constituția României care a

suferit transformări substanțiale de-a lungul timpului. Consiliul este compus din 19 membri din
care 14 sunt aleși în adunările generale ale magistraților și sunt validați de senat și are
următoarele atribuții: propunere Președintelui României numirea în funcție a judecătorilor cu
excepția celor stagiari, este instanță de judecată penru cercetarea disciplinară a judecătorilor și
procurorilor.
Înalta Curte de Casație și Justiție reprezintă autoritatea supremă întrucât acest lucru este
prevăzut și în Constituție care stipulează că justiția se realizează prin ÎCCJ și celălalte instanțe
judecătorești. Așadar, Înalta Curte reprezintă a treia putere în stat și este garantul respectării
drepturilor și libertăților cetățenilor. Aceasta este împrățită în patru secții: secția civilă, penală,
comercială și contencios administrativ. Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează
recursurile introduse împotriva deciziilor curților de apel, recursurile în interesul legii de
asemenea este competentă să judece infracțiunile comise de înalți demnitari, senatori, deputați și
miniștri.
II.4.2 Raporturile dintre autoritatea judecătorească și cea legislativă
Parlamentul stabilește prin lege, organizarea judiciară și statului magistraților, competența

și procedura după care instanțele judecătorești și Ministerul Public își desfășoara activitatea iar
justiția poate interveni în activitatea legislativă a Parlamentului prin intermediul controlului
consituționalității legilr.
55
Art.131 Constituție
34
II.4.3 Raporturile dintre autoritatea judecătorească și executiv
Magistrații sunt nunmiți în funcție de Președintele României iar legalitatea actelor

administrative este supusă controlului jurisdcițional potrivit art.126 (6) din Constituție care
prevede: controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorirăților publice, pe calea
contenciosului administrativ este garantat
35
CAPITOLUL III.
STUDIUL PRIVIND PRINCIPIUL SEPARAȚIEI PUTERILOR ÎN STAT

ÎN ȚĂRILE EUROPENE
III.I Marea Britanie
Marea Britanie reprezintă o serie de particularități ce o face diferită față de celălalte state
europe în special prin faptul că nu există o lege care să să fie denumită Constituție și care să aibă
o forță juridică superioară actelor normative elaborate de Parlament. Constituția Marei Britanii se
bazează în principal pe un ansamblu de cutume la care se adaugă pe o serie de acte normative
elaborate de parlament. Cea mai marcantă dintre acestea este Magna Charta Libertatum și
reprezintă un simbol al dreptății, corectitudinii și drepturilor omului56.
Puterea legislativă a acestei țări aparține Parlamentului care este compus din camera
Lorzilor și Camera Comunelor.
Camera Lorzilor este un organ nobiliar și are prerogativa de a îl sfătui pe Rege. În trecut
mebrii care făceau parte din Camera Lorzilor erau numiți pe criteriul eredității însă în prezent
Regele dispune de dreptul de a numi lorzi. Membrei Camerei Lorzilor sunt: 26 de înalți prelați
(lorzi spirituali), nobilii, persoanele înobilate de Rege (titlu conferit de Rege cu titlu viager) și 12
lorzi care îndeplinesc funcții judicare. Camera Lorzilor îndeplinește următoarele funcții:
1. Funcția judiciară: această funcție are rolul Curții Supreme de Apel în materie
civilă și penală;
2. Este organ de deliberare a proiectelor ce îi sunt trimise de Camera Comunelor;
3. Funcție legislativă propriu zisă;
4. Funcție constituțională: servește monarhului pentru își face cunoscută pozișia
față de programul executivului, așa numitul „mesajul tronului”
56
https://www.salisburycathedral.org.uk/magna-carta/what-magna-carta
36
5. Simbol al dezvoltării constituționale a Marii Britanii și reprezintă un factor
decisiv al întăririi de încredere a poporului engelez în instituțiile publice57.
Camera Comunelor: este alcătuită din 665 membri și este condusă de un Speaker care la
rândul său este parlamentar și este ales pe un mandat de 5 ani de către cele două partide mari din
Marea Britanie, Partidul Laburist și Partidul Conservator. Principala atribuție a Camerei
Comunelor este aceea de a vota legile iar pe lângă aceasta de a exercita controlul asupra
parlamentului.
Puterea executivă este realizată prin intermediul Guvernului care este compus din
partidul care a câștigat alegerile care de asmenea, va ocupa majoritatea locurilor din Camera
Comunelor și va deține majoritatea parlamentară. Guvernul va propune proiectul său de
guvernare spre aprobare Parlamentul, acesta având următoarele atribuții:
 Aproximativ 90% din legile votate de către Parlament sunt inițiate de către
Guvern;
 Hotărăște asupra linei generale de dezvoltare a țării;
 Atribuții cu caracter financiar, acesta elaborează proiectul de buget.
Primul-Ministru are un rol dominant în guvernul britanic și acesta are următoarele

atribuții: este liderul partidului său atât în parlament cât și pe tot întregul țării; este speaker-ul
Camerei Comunelor; desemnarea miniștrilor numiți de regină și îi selectează pe acei minștri care
vor constitui cabinetul; coordonează politica și dezvoltă orientările de principiu pe care le
stabilește partidul său; este cel care comunică cu suveranul în toate problemele;
Regina: în Marea Britanie regele domnește dar nu guvernează, monarhul reprezintă un

simbol tradițional și are un rol pur formal deoarece acesta se conformează voinței Guvernului. În
principiu, monarhul are următoarele atribuții58:
 Numește primul-ministru;
 Prezintă mesajul tronlui la deschidrea fiecărei sesiuni parlamentare;
57
https://www.parliament.uk/lords/
58
Elena Simina Tănăsescu, Constituția Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, prezentare generală,
pg.209-209
37
 Înmânează ordinile și distincțiile;
 Dizvolva Camera Comunelor (la inițiativa prim-ministrului)
 Încheie tratate;
 Declară starea de război și încheierea păcii.
În Regatul Unit sunt aplicate trei sisteme juridice diferite și anume: scoțian, cel eneglez
cât și cel nord-irlandez.
Marea Britanie reprezintă în primul rând tradiție dar și ierarhie, obicieiuri care sunt
păstrate și în societatea modernă în care principiul separației puterilor în stat este respectat deși
diferă atât de mult de cel consacrat în România. După cum putem observa, Marea Britanie nu are
președinte deci șeful statului este monarhul care are însă puteri limitate acesta având mai mult un
rol onorific dar care cu siguranță are un cuvânt de spus în ceea ce privește conducerea țării.
III.2 Germania
Germania este o republică federală parlamentară formată din 16 state și trei niveluri de
administrație: federal, land și local. În Germania, principiul separației puterilor în stat este
asemenător cu cel din România în sensul că exsită puterea legsilativă, executivă și judecătorească
însă există bineînțeles că există unele diferențe în ceea ce privește atribuțiile, competențele.
Puterea legsilativă este a Parlamentului ( Bundestag) federal care este aclătuit din 709
deputați și are următoarele atribuții:emite și modifică legi, alege cancelarul federal, controlează
activitatea Guvernului, apropbă acroduri internaționale cu alte state sau organizații și nu în
ultimul rând adoptă bugetu59. Membrii parlamentului sunt aleși de către cetățeni pe o perioadă de
4 ani printr-un sistem de vot personalizat și anume, alegătorii dispun de două voturi care pot fi
atribuite și la partide diferite. Prin intermediulu primului vot se hotărăște cu un sistem majoritar
care candidat să reprezinte circumscripția electorală respectivă iar cu un al doilea vot se hotărăște
după un sistem proporțional partidul dorit în Parlament.
59
https://romde.eu/index.php/ro/capitol-1-germania/23-1-3-sistemul-politic-din-germania
38
Consiliul Federal (Bundesrat) reprezintă instituția care reunește reprezentanții prin care
landurile participă la activitatea legislativă a Federației în anumite domenii de activitate
(învățământ, aparare națională) acesta fiind aclătuit din membri ai guvernurilor landurilor.
Puterea executivă este a Guvernului Federal (Bundesregierung) care are ca principală

funcție este să pregătească deciziile politice și legislative
Cancelarul Germaniei: Germania este cunoscută că funcționează după sistemul

„democrației a canceralrului” de unde reiese rolul pe care Cancelarul îl are în statul german
acestea având cele mai puternice competențe politice din stat acesta având în ierarhia
protocolară locul 3 după președintele statului si Parlament însă practica demonstrează că
preorogativele acestuia sunt mult mai mari decât ale președintelui.
Președintele: deși se află pe primul loc fiind organul suprem din punct de vedere
constituțional puterea sa este limitată el având doar funcția de reprezentare și are următoarele
atribuții:
 Hotărăște dizolvarea Guvernului în momentul în care cancelarul primește un vot

de neîncredere;
 Reunește sau demite miniștrii la sugestia cancelarului;

 Aprobă și semnează legile federale60.
Autoritatea juridică: organul superor este Curtea Constituțională Federală care poate să
declare un act legislativ sau de administrație drept constituțional. În toate domeniilor legilor
publice deciziile administrative pot fi contestate. Sistemul curților din Germania conține cinci
tipuri de instanțe: Curțile ordinare care au competență în rezolvarea cauzelor penale și civile cu
excepția legilor regeritoare la dreptul muncii; Curțile pentru Muncă ( Curtea Locală de Muncă,
Curtea Regională de Muncă și Curtea Federală de Muncă); Curțile Administrative; Curțile
Sociale și Curțile Fiscale.
III.3 Elveția
Staul elvețian nu are conceptul clasic de separație a puterilor în stat ci mai degrabă se
bazează pe cooperare și control. Parlamentul este bicameral și este alcătuit din Adunarea
60
https://romde.eu/index.php/ro/capitol-1-germania/23-1-3-sistemul-politic-din-germania
39
Federală și Consiliul Statelor. Adunarea Națională reprezintă poporul iar Consiliul reprezintă
cantoaele ambele având puteri egale: putere legislativă deoarece elaborează legi și fac numirile
în Consiliul Federal, Curtea Federală și Comandantul șef al armatei61.
Consiliul Federal (Guvernul Elveției), constitutie adminstrația federală și îndeplinește

funcția colectivă de șef al statului, este alcătuit din 7 membri aleși pentru un mandat de 4 ani.
Președintele rămâne primul reprezentant al statului însă puterile acestuia sunt limitate iar
preșdenția este asigurată prin rotație pe o perioadă de un an de către un membru al Guvernului.
Parlamentul elvețian: este ales de către cetățeni și este format din două camere: Consilul
Statelor ( camera superioară) și are 46 de reprezentanți (2 din fiecare canton și 1 din fiecare
semicanton) și Consiliul Național format din 200 de membri aleși prin vot proporțional și
distribuiți în funcție de populația fiecărui canton. Această instituție propune legi ocazional, este
în sesiune doar de patru ori pe an timp de trei săptămâni. Parlamentarii nu sunt politicieni în
adevăratul sens al cuvântului aceștia având de fapt un loc de muncă diferit.
Autoritatea judecătorească: Tribunalul Federal Elvețian reprezintă autoritatea superemă a

confederației elvețiene având atât competențe în materile civilă, penală cât și administrativă.
III.4 Franța
Franța este o republică semi-prezidențială iar principiul separației puterilor în stat este
consacrat expre in Constituție însă ceea ce este specific acestui sistem este că nu există o ierarhie
clasică a autorităților publice (puterea legislativă, executivă și judecătorească) ci este
reglementată o altă ordine și anume, Președintele Republicii, Guvernul, Parlamentul. Puterea
executivă este reprezentantă de președinte. Puterea executivă este reprezentată de Președinte iar
Guvernul este condus de Primul-Ministru. Puterea legislativă se exercită de către Guvern și
Parlament. Parlamentul este bicameral fiind format din Adunarea Națională care are competența
de a demite Guvernul și Senat care are puteri limitate. Puterea judecătorească este indepedentă
față de cele două fiind bazată în principal pe Codul lui Napoleon ( sursă de inspirație și pentru
dreptul român)
61
The Swiss Confederation- a brief guide 2013, ghid publicat de Cancelaria Federarlă pp.18-20
(https://www.bk.admin.ch/dokumentation/02070/02480/08016/index.html?lang=en)
40
III.5 Suedia
Constituția Suedei nu reglementează în mod expres principiul separației puterilor în stat însă
acesta rezultă implicit din prevederile constituționale. Suedia este o monarhie constituțională,
șeful statului este Regele, puterea executivă a Regatului care este îndeplinită de Guvern acesta
din urmă răspunde în fața Parlamentului care este unicameral62. De asemenea Parlamentul
denumește un speaker care este reprezentantul principal al acestei instituții pe care o conduce.
Activitatea judecătorească este asgurată de Curtea Supremă fiind instanța cea mai înaltă în grad,
curțile de apel și instanțele/tribunalele districtuale iar în ceea ce privește contenciosul-
administrativ instanța competentă este Curtea Supremă Administrativă.
III.6 Rusia
Constituția Rusiei stabilește principiul separației puterilor în stat cele trei puteri fiind: putrerea
legislativă, executivă și judecătorească.
Puterea executivă: aparține Guvernului Federației Ruse fiind condus de un prim-ministru,

viceprim-miniștrii și miniștrii federali. Președintele Rusiei formează Cabinetul de minștri iar cu
acordul Dumei de Stat numește prim-ministru guvernul renunțând la atribuțiile sale în favoarea
președintelui.
Puterea legesilativă: Adunarea Federală reprezintă Palamentul Rusiei fiind organul

reprezentativ și legislativ al Guvernului63, este formată din două camere: Consiliul Federației și
Duma de Stat. Consiliul Federației este alcătuit din doi reprezentanți din fiecare entitate din
Federația Rusă: câte unul de la organul reprezentantiv și executiv ale puterii de stat.
Puterea judecătorească: Justiția este independentă, sistemul judiciar din Rusia fiind format din
curți federale, constituționale și magistrați. Sistemul judiciar este condus de: Curtea
Constituțională a Federației Ruse; Curtea Supremă a Federației Ruse și Curtea Supremă de
Arbitraj a Federației Ruse.
III.7 Portugalia
62
https://www.riksdagen.se/en/
63
http://md.russia.edu.ru/russia/goverment/
41
Portugalia este o republică semi-prezidențială iar puterile sunt exercitate prin cele patru
organiseme de suveranitate: Președintele, Guvernul, Adunarea Republicii și Instanțele
Judecătorești.
Puterea executivă: Guvernul este condus de Prim-Ministru care este numit de Președinte și
cuprinde unul sau mai muți viceprim-miniștri, miniștri, secretari de stat64. Guvernul reprezintă
atât organul suveran care executp politica generală cât și corpul superior al administrației
publice, având atât puteri executive cât și legislative deoarece acestea poate hotărâ propria
organizare. Președintele este ales pentru un mandat de 5 ani și are puteri limitate și de
supervizare.
Puterea legislativă: este reprezentantă de Parlamentul Național, este principalul organ

legislativ, unicameral.
Puterea judecătorească: instanțele supreme sunt Curtea Supremă de Justiție și Curtea

Constituțională.
III.8 Malta
Malta este o republică un parlament unicameral, șef de guvern care este prim-ministru și
președintele care are atribuții în principal ceremoniale65. Statul este împărțită în cinci regiuni,
fiecare dintre acestea având propriul comitet regional care reprezintă o instituție intermediară
între guvernul național și autoritățile locale. Puterea legiuitoare este exercitată de către
Președinte cu sprijinul Parlamentului unicameral, puterea executivă de către Președinte împreună
cu Cabinetul. Puterea judecătorească este exercitată de instanțele judecătorești.
III.9 Marele Ducat de Luxemburg
Marele Ducat al Luxemburg este o monarhie parlamentară constituțională, cu un șef de

guvern( primul ministru) și un șef de stat, Marele Duce care are puteri limitate. Puterea
legislativă aparține Camerei Deputților iar Consiliul de Stat care este format din 21 de cetățeni ce
sunt numiți de duce și are un rol consulatativ pentru Camera Deputaților în ceea ce privește
elaborarea legilor. Puterea executivă este exercitată de Marele Duce și de Guvernul constituit
64
https://ro.wikipedia.org/wiki/Portugalia#Guvernul
65
https://europa.eu/european-union/about-eu/countries/member-countries/malta_ro#sistem-politic
42
dintr-un Priim-miinistru și mai muți miniștri. Puterea judecătorească este exercitată de
judecătorii, tribunale iar cea mai importantă instanță este Curtea Superioară de Justiție.
III.10 Austria
Principiul separației puterilor în stat este consacrat expres în Constituție, astfel în art.49 din
aceasta este prevăzut că „puterea judecătorească și executivă sunt separate în cadrul tuturor
nivelurilor de procedură66” Austria este o republică parlamentară unde puterea legislativă este
exercitată de Consiliul Național împreună cu Consiliul Federal cele două alcătuind Adunarea
Federeală care are rol de Parlament al Austriei. Puterea executivă este exercitată de Președintele
Federal împreună cu Guvernul Federal iar puterea judecătorească aparține Curții Constituționale
aceasta având o serie de atribuții mai mari spre deosebire de cele pe care o instanță de acest fel le
are în mod tradițional.
III.11 Belgia
Belgia este o monarhie constituțională ereditară67 unde puterea legislativă aparține Regelui
care o exercită împreună cu Camerea Reprezentanților și Senat iar puterea executivă aparține
Regelui și miniștrilor săi. Autoritatea judecătorească aparține Curții Supreme care asigura o
practică uniatară fiind urmată de Înaltul Consiliu de Justiție.
III.12 Danemarca
Danemarca este o monarhie constituțională în care puterea legislativă aparține Parlamentului

și Regelui care are autoritatea supremă de conducere, deci nu are atribuții limitate ca în cazul
celorlalte monarhii. Regele își realizează această autoritate prin intermediul miniștrilor care sunt
numiți în funcție sau demiși de către Rege. Puterea executivă este la rândul său exercitată de
Rege singura putere independentă fiind cea judecătorească care este realizată de către instanțele
judecătorești.
66
Stefan Deaconu, Codex Constituțional.Constituțiile statelor membre ale Uniunii Europene, vol.I, București, pg.11-
12
67
Ibidem, pg.143-148
43
Indiferent dacă este consacrat expres în Constituție sau rezultă din anumite prevederi ori
cutume putem observa că principiul separației puterilor în stat este prezent în statele europene
sub diferite forme bineînțeles. Existența acestuia denotă faptul că democrația este respectată și de
ce nu drepturile oamenilor și libertățile fundamentale.
III.13 Bulgaria
Bulgaria este o republică parlamentară, un stat unitar fiind împărțită în 27 de provincii,

Parlamentul acesteia este unicameral fiind format din Adunarea Națională având 24 de membri
aleși o dată la patru ani. Adunarea Națională este în principiu responsabilă pentru formarea
legilor, aprobarea bugetului, numirea primului-ministru, ratificarea tratatelor internaționale.
Puterea executivă aparține Consiliului de Miniștri care este decis și format din partidul politic
majoritar în Parlament în măsura în care acestea există. În lipsa unui asemenea partid, Consiliul
de Miniștri este format din cel mai mare partid existent în Parlament care trebuie să facă o alianță
politică cu restul partidelor. Primul Ministru este șeful Consiliului având ca și responsabilitate
implementarea polticii statului, administrarea bugetului și menținerea justiției în țară.
Președintele Bulgariei este șeful statului si comandantul sef al armatei, fiind ales pe o perioada
de cinci ani. Acesta având ca si atribuții organizarea datelor pentru alegeri și referendum și
reprezentarea pe plan extern a țării.
Puterea judecătorească aparține celor mai înalte instanțe, precum Tribunalul Administratv
Suprem și Curtea Supremă de Casație care au rolul de a supraveghea aplicarea legii în instanțele
subordonate.
III.14. Irlanda
Irlanda este o republică parlamentară alcatuită din 26 de departamente având un Parlament

bicameral care este format din Senat și Camera Deputaților. Senatul este alcătuit din 60 de
membri dintre care 11 sunt numiți de Prim-Ministru Irlandei, 6 membri aleși de două universități
din țară și 43 sunt aleși de către reprezentanți publici. Camera deputaților este formată din 166 de
membri ce sunt aleși direcți și reprezintă electoratul.
44
Puterea executivă aparține Guvernului care este alcătuit din 15 memrbi din care maxim doi
pot fi aleși de Senat. Primul Ministru este ales de președinte dup decizia Parlamentului fiind
deobicei șeful partidului politic care câștigă cele mai multe locuri la alegerile naționale. Primul-
Ministru, Viceprim-ministru și Ministru de Finanțe trebuie să fie membri ai Parlamentului.
Președintele Irlandei este șeful statului ales pe o perioadă de 7 ani și nu mai poate fi ales pentru
încă un mandat, rolul acestuia fiind unul ceremonial. Puterea judecătoreasă a statului este
exercitată de instanțele judecătorești, instanța supremă fiind Curtea Supremă.
III.15 Cehia
Cehia este o republică parlamentră democratică având un parlament bicameral. Camera

Deputaților este formată din 200 de membrii ce sunt aleși pe o perioadă de 5 ani. Senatul este
compus din 81 de membri fiind aleși pe o perioadă de 6 ani. Puterea executivă aparține
Guvernului care deține puteri majore în ceea ce privește politica internă și externă. Președintele
este ales pentru o perioadă de 5 ani însă nu are voie să aibă mai mult de două mandate
consecutiv, este șeful de stat însă are puteri limitate. Desgiur, acesta are atribuții în ceea ce
privește aprobarea legilor, numirea judecătorilor de la Curtea Constituțională, dizolvarea
parlamentului în anumite condiții. În ceea ce privește puterea judecătorească, aceasta aparține
instanțelor judecătorești instanța supremă fiind Curtea Supremă.
III.16 Spania
Spania este o monarhie constituțională ereditară cu un parlament bicameral. Puterea

legsilativă este formată din Congresul Deputaților format din 350 de membri aleși prin vot, pe o
perioadă de 4 ani. Senat este alcătuir din 259 de membri din care 208 sunt aleși direct pe baza
votului popular iar 51 sunt trimiși de legsilaturile locale. Puterea executivă aparține Consilului de
Miniștri condus de Președintele Guvernului care îndeplinește atribuții de prim-minstru fiind ales
de monarh și de către Adunarea Națională. Șeful de stat este regele care este ales pe sistem
erediar acestea având atribuții onorifice dar și în desemnarea prim-ministrului.
III.17 Cipru
45
Constituția statului Cipru nu consacră în mod expres principiul separației puterilor în stat
acesta rezultă însp din modalitatea în care este structurat textul constituțional. Cipru este o
republică prezidențială unde președintele este șef al Guvernului. Puterea executivă este asigurată
de Președinte și Vicepresedinte împreună cu Consiliul de Miniștri compus din șapte minștri greci
și trei minștri turci. Puterea legislativă este deținută de Camera Reprezentanților având
competențe aproximativ în toate materiile cu excepția chestiunilor rezervate camerei grecești
precum și celei turcești. În ceea ce privește puterea judecătorească aceasta aparține instanțelor
judecătorești iar instanța supremă este Curtra Supremă care exercită și atribuțiile Curții
Constituționale.
III.18 Croația
Croația este o republică parlamentară unde puterea legislativă este exercitată de Parlamentul
unicameral iar puterea executivă aparține Guvernului care este compus din Prim Ministru și
miniștri. Puterea judecătorească se exercită cu ajutorul insntanțelor ce sunt organizate ierarhic
fiind aflate sub coordonarea Curții Supreme și prin intermediulu Consiliului Național Judiciar
care este un orag independent care are rolul de a se asgiura ca independența instanțelor este
respectată.
46
Concluzii
Teoria separației puterilor în stat este o teorie renumită ce își are izvorul încă din cele mai vechi
timpuri când părinții acestei teorii John Locke, Montesquieu și Rousseau încercau să observe
cum funcționează statul și care sunt puterile acestuia și dacă între acestea există o ierarhie sau o
colaborare.
Odată cu apariția succesivă a unor acte cu valoare constituțională în majoritatea țărilor

europene s-a instituit trepat și acest principiu al separării puterilor în stat și a căpătat un rol
fundamental în funcționarea statului de drept. Indiferent de particularitățile întâlnite de la o țară
la alta, principiul separației puterilor în stat a avut și are un impact asupra sistemului politic din
țară. Este bine cunocut că Europa a fost comunistă în mare parte iar la acea vreme acest principiu
„nu exista” ori dacă exista nu era respectat însă ideea este una simplă: cu cât principiul separației
puterilor în stat este aplicat mai strict cu atât mai mult regimul politic tinde spre democrație,
liberalism, stat de drept însă cu cât este aplicat mai neglijent sau nu este respectat regimul politic
cade în sfera comunismlului și a totalitarismului.
În ceea ce privește societatea modernă și situația actuală a separației puterilor în stat nu

putem spune că există o separare propriu zisă ci mai degrabă o relație de echilbru între cele trei
puteri acestea conclucrând pentru a asigura ordinea de drept, democrația și respectrarea
drepturilor fundamentale.
Din punct de vedere terminologic vorbim desigur despre o separare a celor trei puteri însă nu
acest lucru este esențial ci mai degrabă cum este aplicat. Acest principiu nu are o aplicabilitate
unitară și perfectă nu implică o soluție general valabilă și aplicabil însă reprezintă un etalon al
echitabiltăți și a progresului iar consecințele neaplicării acestuia pot fi de ce nu catastrofale
47
deoarece este bine cunoscut că puterea nu trebuie să stea doar în mâinile unui singur om ori a
unei singure instituții.
Bibliografie
A) Carți
1. Bianca Selejan-Guțan, Drept Constituțional și Instituții Politice, Editura Hamagiu, 2008;
2. Cristian Ionescu, Drept Constituțional și Instituții Politice, Editura Hamangiu, 2012;
3. Dana Apostol Tofan, Drept Administrativ, Vol.1, Ediția a III a, Editura C.H. Beck;
4. Genoveva Vrabie, Marius Bălan, Organizarea Politico-Etatică a României, Ediția a patra,
revăzută și adăugită, Institutul European, 2004;
5. Genoveva Vrabie, Funcțiile parlamentului, Ed.Cugetarea, 2004;
6. Gheorghe Iancu, Drept Constituțional și instituții politice, București, Ed. C.H.Beck;
7. Ioan Ceterchi, Istoria dreptului românesc, vol.II, Ed.Acadamiei, București;
8. Ioan Muraru - Drept Constitutional si Institutii Politice, Editura Actami, Bucuresti 1997;
9. Ioan Muraru, Elena-Simina Tănăsescu, Constituția României, Comentariu pe articole,
București, Ed. C.H.Beck, 2008;
10. Ion Deleanu, Drept Constituțional și Instituții Publice, Teoria Generală I, București,
1991;
11. Montesquieu, Despre spiritul legilor, vol.1, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1964;
12. Tudor Drăganu, Drept Constituțional și Instituții Politice, Tratat elementar, vol.1, ed.
Lumina Lex, 2000;
13. Stefan Deaconu, Instituții politice, București, Ed. C.H.Beck, 2015;
14. Stefan Deaconu, Codex Constituțional.Constituțiile statelor membre ale Uniunii Europene,
vol.I, București.
B) Articole de specialitate
48
1. Elena Simina Tănăsescu, Constituția Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord,
prezentare generală;
2. The Swiss Confederation- a brief guide 2013, ghid publicat de Cancelaria Federarlă.
C) Legislație
1. Constituția României.
D) Surse Web
1. http://legislatie.just.ro
2. http://www.cdep.ro
3. https://www.constitutiaromaniei.ro
4. https://www.parliament.uk
5. https://www.salisburycathedral.org.uk
6. http://codex.just.ro
7. https://romde.eu.ro
8. https://www.bk.admin.ch
9. https://www.riksdagen.se/en/
10. http://md.russia.edu.ru
11. https://europa.eu
49
50

Lucrare de Disertație

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Lucrare de Disertație

Titlu original:

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA”

Coordonator științific: Absolvent:

Conf.dr. Marius Nicolae Bălan Lisenco Cristian

CAPITOLUL I. ORIGINE, CONCEPT, VIZIUNE .................................................................. 4

Statului îi corespunde în principal trei puteri care sunt în strânsă concordanță

 Funcția legislativă-puterea legislativă;

Punerea în echilibru a acestor puteri prin intermediul mijloacelor de control a

Părintele acestui concept al separaţiei puterilor în stat, ca principiu este John

I.2 Principiul separaţiei puterilor în viziunea lui C.L. Montesquieu

I.4 Controlul reciproc al puterilor in stat

În funcţie de persoana, instituția, organismal care deține puterea, mijloacele

1. Puterea văzută ca p funcţie, de exemplu, puterea legislativă este exercitată de

Puterea a fost şi este principaul scop al revolutiilor, mişcărilor şi răscoalelor

1. Poporul reprezintă toată lumea;

Atunci când vorbim de popor trebuie să ne referim la toata lumea însă de

În accepţiunea aceasta, statul este sinonim cu ţara el incluzând civilizaţia,

Aceasta este accepţiunea strict juridică. Așa văzute lucrurile, următorul

Puterea statală nu se confundă cu puterea politică.13

Ca trăsături generale ale puterii de stat trebuie să reţinem: caracterul de

1. Caracterul de putere: definirea puterii de stat, constă în aceea că puterea reprezintă

Constrângerea de stat se realizează prin intermediul anumitor instituții , care

3. Caracterul social al puterii statale: nu exista noțiunea de stat dacă nu exista

4. Puterea de stat este puterea de a exprima şi realiza voinţa guvernaţilor ca voinţa

5. Caracterul organizat al puterii statale. Puterea de stat este şi există numai ca o

6. Suveranitatea puterii de stat. Este o altă trăsătură a puterii organizate statal,

I.5 Organizaea, statală contemporană. a puterii publice

Menținerea structurilor tradiționale, unde se putea observa diferența dintre

Principiul separației puterilor în stat a fost prevăzut chiar și înainte de reviziuriea

 Cele trei puteri se regăseau exprimate în Constituție unde legislativul aparținea

Odată ce au fost acceptate succesiv unele acte ce au valoare constituțională în

 Principiul monarhiei ereditare;

 Puterea legislativă: se exercita de comun accord de către domnitor și de către

Domnitorul, în calitatea sa de șef al puteri executive, deținea de prerogative importante în

Puterea legislativă:a fost reglementată în cap. I (art. 42-76) fiind încredinţată

Puterea judecătorească:consacrată în cap. III „Despre autoritatea judecătorească) (art.

II.I.3 Constituția din anul februarie 1938

II.I.4 Constituția din anul 1948

II.1.5 Constituța din anul 1952

II.1.6 Constituția din anul 1965

Constituția Republicii Socialiste România confere rolulul conducător Partidului

II.I.7 Constituția din 1991 ( revizuită în 2003 prin referendum)

Puterea executivă este reprezentată de Preşedintele României (veghează la respectarea

Puterea judecătorească o reprezintă instanţele judecătoreşti – Curtea Supremă de Justiţie

II.2. Puterea legislativă

II.2.1 Structura Parlamentului

 Principul democrației se adaptează mai greu parlamentului bicameral;

Diferențele celor două camre constau în:

Pentru a putea fi deputat trebuie îndeplinite următoarele condiții:

 Limită minimă de vârstă: 23 de ani;

Pentru a putea fi senator trebuie îndeplinite următoarele condiții:

 Limită de vârstă:33 de ani;

II.2.2 Organizarea parlamentului

II.2.1 Funcția deliberativă.

Unicitatea si specificitatea parlamentului constă în faptul că în exercitarea variatelor sale

II.2.2 Funcția constituantă

Trebuie să menționăm că această funcție este diferită de funcția legislativă întrucât, în

II.2.3 Functia legislativă a parlamentului

Exercitarea acestei funcții, aparține teoretic numai parlamentului, care de regulă o

 sistemul electoral și Autoritatea Electorală Permanentă;

II.2.4. Stabilirea directiilor principale ale activității social-economice, culturale, statale si

Parlamentul are urmatoarele atribuții:

II.2.6 Funcția de Control