Sunteți pe pagina 1din 7

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ


SPECIALIZAREA SOCIOLOGIE
RESURSE UMANE, GRUPA I

Engleză
Erving Goffman – The Presentation of Self in Everyday Life

Profesori

Prof.univ. GHIȘOIU CLAUDIA

Student

BĂRBIERU ANDREEA-ELENA

Ianuarie 2020
Erving Goffman este acreditat pentru contribuții semnificative în domeniul sociologiei,
acesta fiind considerat unul dintre părinții micro-sociologiei, ce a studiat interacțiunile sociale
care compun viața de zi cu zi. Acesta a adus dovezi și a creat teorii pentru construcția sinelui
social, a creat conceptul de încadrare si perspectiva analizei cadrelor și a stabilit fundamentul
pentru studiul managementului impresiilor. Goffman și-a lăsat amprenta pe termen lung prin
studiul său asupra interacțiuni sociale și modul în care afectează viețile oamenilor.

Prima carte al lui Goffman a fost publicată în 1956 și a fost intitulată „The Presentation
of Self in Everyday Life”. După ce acesta a ocupat un loc de muncă la Institutul Național pentru
Sănătate Mintală în Bethesda, Goffman efectuează cercetări de observare participativă pentru
cea de a doua carte a sa intitulata „Asylums”: Eseuri privind situația socială a pacienților mentali
și a altor deținuți, care a fost publicată în 1961. Ulterior, în 1968 Goffman obține o funcție la
Universitatea din Pennsylvania în departamentul de sociologie, iar în 1974 acesta publică
lucrarea „Analysis: An essay on the Organization of Experience”. În 1982, Erving Goffman se
stinge din viață datorită cancerului la stomac.

“We are all just actors trying to control and manage our public image, we act based
on how others might see us.”

Erving Goffman „The presentation of


Self in Everyday Life”

Viata ca spectacol si lumea ca "scena de teatru" sunt clisee care au facut istorie.
Perspectiva sociologica subliniiaza insa ca "analogia teatrala" trebuie privita in parte ca
"retorica" si in parte ca "manipulare". A influenta inseamna a face sa apara, prin manipulari
contextuale, un sens care se impune interlocutorilor si ii determina sa actioneze in consecinta.
Daca sensul unui fenomen sau al unui obiect este relativ la contextul in care se gaseste - fiind
relativ la situatia din care face parte, atunci manipularea sensului devine o manipulare a situatiei.
Intr-adevar, modificand caracteristicile situatiei, modificam de fapt sensul fenomenului, de
vreme ce semnificatia lui depinde de situatie. Sensul nu este insa continut de actele performate
de "actorii sociali", ci se naste dintr-o punere in relatie, sau, altfel spus, sensul unui obiect se
creeaza din situarea lui in context, indiferent daca acest context este constituit din celelalte
obiecte sau din situatia care ii serveste drept cadru de existenta si de functionare.

2
Analizand ceea ce se intampla in cadrul comunicarii, realizam ca "actorii" aflati in relatie
de comunicare nu pot sa nu se refere la pozitiile lor relative. Acestea constituie elemente ale
situatiei, formand contextul "pozitionarii". A intelege felul in care o comunicare intervine asupra
sensului a ceea ce se petrece in cadrul situatiei se va transforma, partial, in a intelege felul in
care comunicarea respectiva a modificat "pozitionarea actorilor". Numerosi sociologi pun
accentul in special pe "locurile" relative ocupate de diferitii interlocutori in cadrul comunicarii,
pentru ca activitatea "actorului" nu se rezuma la emiterea mesajului, ci el performeaza si cu
identitatea celorlalti interlocutori, atribuindu-le diverse locuri. Notiunea de "loc" trebuie net
delimitata de notiunea de "rol" si de cea de "statut". Putem vorbi despre rol si statut intr-un
sistem social definit si organizat, in care regulile si legile sunt create de un grup social sau de o
parte a acestuia, determinand activitatile fiecarui membru. Insa, pentru a se realiza o comunicare
nu este necesar sa existe o organizare preconstruita, pentru ca regulile si legile pot lua nastere
in decursul schimbului de mesaje. Ceea ce este necesar este ca fiecare sa-l poata localiza pe
celalalt, ca locurile lor relative sa fie recunoscute. "Locul" este, intr-o oarecare masura,
identitatea pe care si-o asuma "actorul" in contexul comunicarii si fata de interlocutorii sai, aici
si acum, in functie de intentia sa de comunicare si de modul cum isi reprezinta mizele
schimbului.

In timpul comunicarii ne cautam o pozitie si incercam sa ne facem recunoscuti in acea


pozitie. Aceasta este o modalitate de interventie comunicativa legata de existenta sociala. Nu
putem exista fara a fi definiti in raport cu ceilalti - existam intotdeauna in raport cu pozitiile
globale ocupate de ceilalti si comunicam pornind de la locul pe care il ocupam. Astfel,
comunicarea devine principalul instrument al pozitionarii existentiale.

In orice situatie de comunicare interumana, fiecare "actor" interpreteaza un "rol" destinat


sa ii asigure controlul asupra situatiei sau recunoasterea in rolul pe care si l-a definit. Spre
deosebire de performerul teatral, actorul individual este un sine real ce se confrunta cu situatii
reale si imprevizibile, pe care trebuie sa le analizeze rapid si eficient, intrucat de rezultatul
interactiunilor pe care le instituie depinde propria integritate. Intervenind prin intermediul
comunicarii asupra pozitiilor ocupate de interlocutorii prezenti in cadrul situatiei, este posibil sa
dea nastere unui sens care-i determina pe ceilalti interlocutori sa faca ceea ce el doreste sa faca,
sau sa creeze si sa intretina in acestia impresia cultivata. Comunicarea trebuie vazuta ca un
proces complex, in care informatia si mesajul sunt mai putin importante decat chestiunea

3
esentiala de a sti cui te adresezi. Acest proces comunicational aparent este strans legat de
raporturile dintre "locuri", care se formeaza si se schimba in interactiune. Introducand notiunea
de "loc" in interactiune, este abordat de fapt un important aspect al dinamicii comunicarii.

Preocupat de dinamica proceselor comunicationale, Erving Goffman abordeaza in cartea


"Viata cotidiana ca spectacol" problematica "dramaturgiei sociale", deschiderea pe care
interactiunile sociale le instituie in permanenta vietii de zi cu zi. Pentru Goffman fiecare
individualitate este atat "actor" cat si "personaj", dar si o "masca" asumata pe scena
interactiunilor sociale. Actorul social se prezinta pe sine si este preocupat de generarea anumitor
impresii printr-o expresivitate specifica.

“And to the degree that the individual maintains a show before others that he
himself does not believe, he can come to experience a special kind of alienation from
self and a special kind of wariness of others.”

Erving Goffman, „ The Presentation of


Self in Everyday Life”

Aceasta abordare este si o cale de constientizare a importantei interactiunilor, a


comunicarii si scenei sociale pentru intelegerea modului in care individul se raporteaza la ceilalti
si chiar la grupul comunitar. Fluxul interactiunii releva un spectacol ce implica actorul,
auditoriul, decorul, observatorii si alti coparticipanti situati in regiunea scenei sau in culise.
Orice interactiune se produce intr-o situatie, iar performerul transmite informatii structurate prin
intermediul limbajului natural, dar si prin semnele limbajului nonverbal. Miza perspectivei
dramaturgice a lui Goffman nu o constituie expresia "oferita", construita verbal, ci expresia
"etalata", nonverbala, contextuala, putin controlabila. Tot acestei perspective ii corespunde si
delimitarea spatiului destinat performarii si etalarii impresiei dorite de "actorul" social. Goffman
plaseaza performarea unui actor pe scena relatiilor interumane atat in regiuni "expuse", cat si in
regiuni "ascunse" publicului.

"Culisele" sunt locul unde expresia cultivata de performare este cu buna stiinta
contrazisa - cancelaria spre exemplu este locul unde profesorul isi permite sa adopte atitudini
diferite performarii obisnuite. Regiunea ascunsa publicului este separata de locul performarii,
fiind dispusa intr-o zona greu accesibila intrusilor si pazita printr-o zona de trecere care
atentioneaza asupra eventualelor vizite neasteptate. Tocmai pentru ca este o regiune ascunsa, ea

4
constituie si o zona interzisa publicului, unde performerul isi permite sa se relaxeze
abandonandu-si pentru cateva momente "masca ceremoniala".

In cadrul activitatii de gestionare a impresiei un alt moment remarcabil este acela cand
performerul iese din regiunea ascunsa si intra in zona publicului, moment care surprinde cel mai
bine "imbracarea" si "dezbracarea" de personaj.

Unele spatii sunt "predispuse" mai mult ca altele spre a fi destinate zonelor expuse sau
celor ascunse - salonul si holul sunt spatii rezervate publicului, pe cand dormitorul si baia sunt
zone cu acces restrictionat. Exista si zone cu caracteristici mixte, care functioneaza la un anumit
moment si intr-un anumit sens ca regiuni expuse, iar intr-un alt moment ca regiuni ascunse.

Exista si o a treia regiune, o regiune "reziduala", care prezinta caracteristici diferite de


celelalte doua prezentate - "exteriorul" - regiune nici expusa si nici ascunsa.

„It would be ironic if we discussed Goffman solely on the basis of his theorizings or on
his contributions, or lack thereof to theoretical sociology. He did not consider himself a
theoretical sociologist or a theorist. He prided himself on being able to synthesize, make sense
of seemengly disparate observations, to find the signifiant in the seemingly insignifiant. He
used, borrowed, adapted and modified theories as these suited him in oder to organize his
observations and then abandoned the theories as he saw fit. His conceptualizations were always
based on empirical exemplars, gathered from Lord knows what sources, here, there and
everywhere. But they were not systematically organized into conceptual frameworks that
achieved a cogorence and overall systematicity. Gofman once said «I snipe at a target from
many different positions» or something to that effect. Meaning that he moved as he wanted,
trying to hit his target and stayng focused on it rather than on the consistency of his shooting
distance, his choice of weapon or perspective, that is, theoretical assumptions,

His introductions to his books and essays and his concluding sections are
masterfulefforts at evasion and disclaimer. He offered his essays as efforts to approach and
understand complex phenomena, social phenomena, that had not been given the attention they
diserved.” ( „Sociological Perspectives”, Vol. 39, page 383-384, Theoretical Perspectives on
Goffman: Critique and Commentary).

5
I consider the Goffman’s approach very original, because, in everyday life, we all have
to play ceratin roles.Some roles can characterize us in reality, but others cannot. Hence the idea
of managing the impressions we give to other people because, ultimately, each one of us is
trying at one point to be different than what actually is in front of a signifian autience to us. This
fact doesn’t make us any better or any worse than we are, although it is sometimes associated
with hypocrisy. In the end, this is how the society, the world and life are built. These changes
of personality and behavior are completely necessary so that we can adapt to suit different
situations. We cannot behave in the same way when it comes to a party with close friends and a
corporate party. Sometimes, giving up these conformations could mean disrespect, ignorance or
it could put us in unpleasant situations.

6
Bibliography

Erving Goffman, The Presentations of Self in Everyday Life ( 2003, Editura Comunicare.ro)

George Psathas, Sociological Perspectives Vol. 39, No. 3 (Autumn, 1996), Theoretical
Perspectives on Goffman: Critique and Commentary

http://ofz-dictionarexplicativ.blogspot.com/2011/03/erving-goffman-viata-cotidiana-ca.html

https://en.wikipedia.org/wiki/Erving_Goffman