Proiect didactic

Unitatea de învățământ: Grup Școlar ”Constantin Brâncuși”, Petrila

Data:
Profesor: Gălățan- Nemeș Natalia
Clasa a X-a
Unitatea de învățare: Poezia
Obiectul: Literatura română
Subiectul: Romantismul, clasicismul, realismul, parnasianismul, expresionismul, simbolismul
(ermetismul), impresionismul, suprarealismul
Ion Barbu – etapele creației
”Riga Crypto și lapona Enigel”
”Joc secund”
”Timbru”
Analiza literară a poeziilor
Tipul lecției: aprofundarea cunoștințelor de analiză a unui text liric
Timp de desfășurare: 10 ore

1. Obiective operaționale:
1.1. Obiective informative: elevii trebuie să cunoască:
- Etapele creației barbiene;
- Geneza poeziilor ”Riga Crypto și lapona Enigel”, ”Joc secund” și ”Timbru”;
- Tematica poeziilor analizate;
- Motivele literare parnasiene, expresioniste, simboliste care se regăsesc în poeziile
sale;
- Motivele centrale cu valoare de simbol;
- Semnificația culorilor în opera barbiană;
- Structura compozițională a poeziilor;
- Secvențele lirice și tablourile poetice;
- Conceptele literare și filosofice cu care operează poetul;
- Speciile și genurile literare cărora le aparțin poeziile studiate.
1.2. Obiective formative: elevii trebuie să fie capabili:
- Să structureze creația lui Ion Barbu, evidențiind temele creației autorului;
- Să ilustreze fiecare temă a creației cu poezii reprezentative;
- Să identifice particularitățile de artă poetică ale poeziilor studiate;
- Să observe specificul operei barbiene;
- Să ilustreze specificul de artă poetică, geneza poemului, semnificația titlului,
structura și compoziția poemului;
- Să identifice temele și motivele literare, elementele expresioniste, parnasiene,
simboliste, ermetice, avangardiste prezente în poeziile studiate;
- Să recunoască motivul central al fiecărei poezii, care stă la baza titlului și a
structurii sale compoziționale (cu referire la geneza poeziei);
- Să identifice ideea care stă la baza poeziei;
- Să identifice elementele de compoziție ale unui text liric sau epic (titlu, vers,
tablou poetic, secvență poetică, strofă);
- Să argumenteze că textul dat aparține genului liric sau epico-lirico-dramatic;
- Să identifice și să compare idei, atitudini diferite în dezvoltarea aceleiași teme;
- Să analizeze un text liric sau epic din punct de vedere stilistic, prozodic și al
imaginilor artistice;
 - Să analizeze un text liric sau epic din perspectiva lexicului folosit, al limbajului
poetic;
- Să argumenteze cărei specii literare îi aparține textul;
- Să aplice elementele de teorie literară specifice creației lui Ion Barbu;
- Să identifice particularitățile unei epoci culturale și ideologii literare în vederea
definirii artei poetice a lui Ion Barbu
1.3.Obiective afective: elevii trebuie să fie capabili:
- Să aprecieze situarea poeziilor în cadrul operei poetice barbiene;
- Să aprecieze situarea poeziilor în cadrul literaturii române și universale;
- Să dovedească receptivitate față de valoarea operei studiate;
- Să aprecieze valoarea estetică și universul de semnificații al poeziilor.
2. Strategia didactică
2.1. Metode și procedee didactice: lectura expresivă, expunerea didactică, discuția,
conversația, întrebări frontale, individuale, comentariu pe text, studiu individual,
lucrul cu textul, analiza literară, învățarea prin descoperire, problematizarea,
argumentarea, exemplificarea, observarea dirijată, analogia, metoda inducției și a
deducției
2.2. Forme de organizare a activității elevilor: activitatea frontală, îmbinată cu
activitatea individuală.
2.3. Mijloace de învățământ: manualul, volume de versuri de Ion Barbu, fișe de
lucru

Desfășurarea activității didactice:

1. Organizarea clasei:
1.1. Profesorul face prezența elevilor.
1.2. Crearea unui cadru adecvat desfășurării în bune condiții a activității.
2. Momentul I: reactualizarea cunoștințelor dobândite anterior.
- Se aduc în discuție cunoștințele-ancoră privind temele și motivele clasice,
romantice, realiste, reprezentanți, trăsături și caracteristici ale clasicismului,
romantismului și realismului (curente literare studiate în clasa a IX-a). De
asemenea, profesorul discută cu elevii despre curentul simbolist și avangardist,
despre temele și motivele literare întâlnite în creația barbiană;
- Verificarea temei.
3. Momentul II: anunțarea subiectului lecției:
- În primele două ore de curs vom discuta despre principalele curente literare care
se intersectează în creația literară barbiană: parnasianismul, expresionismul,
simbolismul (ermetismul), impresionismul;
- În orele următoare vom discuta despre etapele creației barbiene, vom face analiza
literară a poeziilor ”Riga Crypto și lapona Enigel”, ”Joc secund” și ”Timbru”,
urmărind tablourile poetice, secvențele lirice ale textului, temele și motivele
literare care se intersectează în fiecare poezie. Pe parcursul orelor se va evidenția
geneza textului, semnificația titului poeziei, temele și motivele prezente, ideea
poeziei, structura poeziei, curentele literare care se îmbină în textul dat, genul și
specia literară căreia îi aparține fiecare poezie studiată, semnificațiile textului,
analiza stilistică a textului, analiza prozodică a textului și analiza lexicului și a
limbajului folosit.
4. Momentul III: dirijarea învățării:
 - În primele două ore de curs profesorul va preda cele patru curente literare,
folosind în expunerea sa didactică metoda prelegerii, a discuției, a conversației, a
analogiei, a exemplificării;
- În următoarele două ore de curs, profesorul va preda etapele creației barbiene,
urmărind curentul literar, teme și motive întâlnite, conceptele literare și filosofice
cu care lucrează poetul;
- În următoarele ore se va lectura fiecare poezie de către elevi și se evidențiază
conceptele literare și filosofice cu care lucrează poetul, semnificația culorilor,
teme și motive literare, cuvintele cu valoare de simbol, tablourile poetice și
secvențele lirice, semnificațiile textului. Se vor urmări valențele tematice ale
poeziilor, geneza și titlul poeziilor, valoarea de artă poetică a poeziilor etc., în
fișele de lucru pe care elevii le vor completa individual. Timpul de rezolvare a
cerințelor pentru fiecare poezie este de o oră, după care profesorul va face o
scurtă sinteză cu privire la valoarea de artă literară a poeziilor studiate și va
aprecia activitatea elevilor cu note în catalog.

Curente literare:
- Parnasianismul este un curent literar apărut în Franța, la mijlocul secolului al
XIX-lea, care cultivă o poezie impersonală, obiectivă, un joc al formei și al
imaginii, manifestându-se ca reacție fermă împotriva romantismului, care
suprasaturase lumea literară prin exces de sentimentalism și fantezie. Poezia lui
Ion Barbu, exprimată într-un vocabular dur, pe un ton grav, se deosebește totuși
de lirica parnasiană prin aceea că poetul român evocă antichitatea greacă, din
care se revarsă o vitalitate frenetică, în deplină concordanță cu ritmurile vii ale
naturii;
- Parnasianismul, derivat din ”parnasian”, fr. ”parnassien”, este un curent poetic
constituit în deceniul al șaptelea al secolului al XIX-lea, ale cărui principii sunt
opuse atât principiilor naturalismului, cât și celor ale literaturii romantice. Poetul
exclude din poemele sale orice preocupare de viață socială și refuză să-și
dezvăluie emoțiile și sentimentele intime. Poezia lor este impersonală, obiectivă,
rece, reținută. Numele de parnasieni l-au adoptat poeții ale căror versuri s-au
publicat în culegerea antologică ”Parnasul contemporan” (fr. ”La Parnasse
Contemporain”);
- Parnasienii își proclamă ”impersonalitatea în artă”, poezia lor devenind nu
”mărurisire a sentimentelor”, ca la romantici, ci descriere poetică, repovestire a
unor mituri sau legende, comentariu sau meditație filosofică. Acestea sunt temele
predilecte ale parnasianismului. Negând fondul emotiv și retoric al versurilor,
parnasienii acordă deosebită atenție formei, perfecțiunii versificației, cultivării
unor specii lirice cu formă fixă cum sunt sonetul, rondelul, pantumul și folosirii
unui vocabular strălucitor, ”prețios”. Ei reclamă retragerea artistului ”în turnul
său de fildeș” și idealul ”artei pentru artă””. Versul parnasian este plastic și se
remarcă prin rigoare canonică, prin sonoritatea cuvintelor și rimele inedite și
bogate;
- Obs. Pantum este o poezie cu formă fixă, alcătuită din catrene, în care versul al
doilea este repetat de versul cinci, șase, nouă, zece, treisprezece, apoi versul patru
 e repetat de vesrul șapte, opt, de unsprezece, doisprezece, cincisprezece ș.a.m.d.,
iar facultativ ultimul vers îl repetă pe primul. În plus, primele două versuri ale
fiecărui catren enunță o idee care e reluată, într-o paralelă, în celelalte două. Este
o poezie care cere virtuozitate;
- Principalii poeți parnasieni sunt: Leconte de Lisle, considerat șeful școlii
parnasiene, franceze (”Poeme antice”, ”Poeme barbare”), Theophile Gautier, a
cărui capodoperă poetică, ”Emailuri și camee” se distinge prin riguroasă
obiectivitate picturală a descrierilor, rafinament coloristic, arhitectonică
impresionantă a versurilor, Jose Maria de Heredia, reprezentant principal al
parnasianismului, maestru al sonetelor ș.a.;
- Leconte de Lisle își afirmă atitudinea individualistă și reținută, care constituie și o
dominantă a parnasianismului: : ”În orgoliul meu crunt, în mormântul meu fără
glorie, / Chiar de-aș fi înghițit de neagra veșnicie, / Nu-mi voi vinde lumii durerea
sau entuziasmul”;
- În literatura română Alexandru Macedonski sfârșește ca parnasian, iar Ion Barbu
debutează cu versuri de factură parnasiană. În 1943 Nicolae Davidescu publică o
”Antologie a poeziei parnasiene”;
- Expresionismul a fost un curent artistic modernist, avangardist, inițial prezent în
poezie și pictură, avându-și originea în Germania, la începutul secolului al XX-
lea. Aceasta este caracterizată de prezentarea lumii din perspectivă strict
subiectivă, distorsionată intenționat, pentru a crea momente emoționale care să
transmită idei și stări de spirit. Artiștii de orientare expresionistă caută să exprime
înțelegerea lumii prin propria lor perspectivă sau experiență emoțională, prin
comparație cu înțelegerea ”obișnuită” sau rațională a lumii materiale;
- Apărut ca reacție împotriva realismului și a extensiei acestuia, naturalismul,
expresionismul a apărut inițial de la ideologiile unui grup de pictori germani,
împotriva academismului și a convențiilor estetice rigide. Acest curent literar ia
naștere în Germania, într-un moment de extremă tensiune socială a anilor 1911-
1925, înainte și în timpul primului război mondial;
- Arta plastică expresionistă păstrează temele tradiționale pe care le expune într-o
formulă nouă, prin excesul de culaore, cromatica stridentă, contrastantă, linii
frânte și curbe. Această estetică se răsfrânge și asupra literaturii, care cultivă cu
precădere trăiri covârșitoare, puternice, aspirația eului spre absolut;
- Eul liric se reîntoarce la origini, spre paradigma mitică, spre timpurile
primordiale, când ființa se contopea cu cosmosul, formând un întreg. Astfel, apare
negarea orașului, poetul căutând refugiu în mituri, credințe, ritualuri străvechi.
Crezul artistic reprezintă o întoarcere în timp, în zonele arhetipale ale culturii și
ale omenirii;
- Trăirile sufletești, sentimentul inutilității, subiectivitatea apar constant în poezia
expresionistă. Salvarea vine prin reîntoarcerea eului la originar, la timpurile
mitice, primordiale;
- Filosofia lui Nietzsche influențează tehnica expresionistă prin frenezia dionisiacă
a sentimentelor, potențarea ideii de destin implacabil, de dezlănțuire, de eliberare
a eului;
- Lucian Blaga, poate cel mai valoros expresionist român, surprinde esența acestui
curent literar: ”De câte ori un lucru e astfel redat încât puterea, tensiunea sa
interioară, îl întrece, îl transcendează, trădând relațiuni cu cosmicul, cu absolutul,
cu ilimitatul, avem de-a face cu un produs artistic expresionist.” (Lucian Blaga,
”Filosofia stilului”).
- Elemente definitorii ale expresionismului:
- Permanenta nevoie de absolut, aspirația spre ideal;
- Anularea vechilor dogme ale realismului care nu fac nimic altceva decât să
surprindă realitățile factice, logice ale vieții, în favoarea căutării unei realități
spirituale;
- Căutarea originalului, a increatului, a ineditului;
- Reîntoarcerea la primordial, la origini, la universul mitic;
- Tragismul existențial surprins și depășit, odată ce ființa reușește să atingă
absolutul, prin spiritualizarea trăirilor, acestea devenind cosmice, metafizice;
- Teme și motive predilecte: tristețea și neliniștea metafizică, disperarea, absența,
neantul, moartea, dezagregarea eului, natura halucinantă; categorii estetice
cultivate: fantasticul, macabrul, grotescul, miticul, magicul;
- Imaginile poetice sunt vii, stranii, constrastante, asemenea picturilor
expresioniste;
- Limbajul este uneor violent, șocant;
- În literatura universală, reprezentanții expresionismului sunt: Gottfried Bien,
Georg Heym, Georg Kaiser (Germania), Georg Trackl, Franz Werfel, Franz
Kafka, Theodor Daubler (Austria), August Strindberg (Suedia);
- Simbolismul, curent literar inițiat în Franța prin articolul program al lui Jean
Moreas la 18 septembrie 1886, în revista ”Le Figaro litteraire – Le Symbolisme.
Specificarea obiectivelor, a scopului curentului: ”A sugera, iată visul! Mișcarea
simbolistă, promovată de mai multe grupări poetice (simbolismul instrumentalist –
Rene Ghil, simbolismul magic, esoteric, evazionist, social etc.) s-a impus prin
două direcții: cea a simbolismului propriu-zis și a decadenților.
- Prima grupare, a lui Mallarme, a simbolismului propriu-zis, criptic, s-a dezvoltat
în jurul revistei ”Le symbol”, scoasă de Gustav Kahn și Jean Moreas. Gruparea a
adoptat estetica simbolului propusă de Jean Moreas, o modalitate de comunicare
și sugestie prin intermediul unui cuvânt care să traducă o stare sufltească,
inexprimabilă.
- Cea de-a doua direcție, a decadenților, s-a cristalizat în jurul revistei ”Le
decadent” și a personalității lui Verlaine. Poezia decadenților se baza pe
atmosferă, promovând o estetică a urâtului prin explorarea mediilor famate, a
evadării din real și cultivarea misterului, reveriei, obsesiei, nevrozei. Ei sunt
”poeții blestemați”: Verlaine, Laforgue, Rollinat, Rimbaud, Corbiere.
- Dacă parnasianismul, cu solemnitatea și răceala sa programatică, a fost un neo-
clasicism, născut ca reacție antiromantică și reproșând romantismului exprimarea
predilectă a eului, interesul pentru social, atracția spre pitoresc și excesiv,
simbolismul, antiparnasian, este un neoromantism. Ideologia simbolistă ține de
idealism. Poeții simboliști caută o realitate transcendentă, dincolo de aparențe.
Lumea sensibilă nu-i decât reflectarea unui univers spiritual, ideea trebuind să se
exprime numai prin analogii exterioare. Simboliștii, grupați în jurul lui Mallarme
 (care a înzestrat poezia cu sensul misterului și al inefabilului), consideră poezia
drept instrument de cunoaștere metafizică.
- Simbolismul românesc a apărut și s-a dezvoltat mai târziu, ca o împotrivire față de
sămănătorism și literatura minoră de la începutul secolului al XX-lea, cu tendințe
de izolare tradiționalistă. Simbolismul românesc nu a fost o simplă variantă a
celui francez, un fenomen de imitație, ci o manifestare a spiritului autohton, a
sensibilității românești. El cunoaște mai multe etape în desfășurarea sa, fără ca
acestea să fie precis delimitate. O caracteristică fundamentală a simbolismului
românesc, care îl deosebește de cel francez, este aceea că își asimilează
parnasianismul;
- Poeți români care se arată receptivi față de experiențele simboliste sunt: Mircea
Demetriad, Tudor Arghezi, Traian Demetrescu, Iuliu Săvescu, Ștefan Petică,
Dimitrie Anghel, George Bacovia, Ion Minulescu, Elena Farago.
- În literatura română precursorul simbolismului poate fi considerat Mihai
Eminescu, mai ales prin muzicalitatea ce-l apropie de poezia simbolistă.: ”Dintre
sute de catarge”, ”Melancolie”, ”Ondină”, ”Se bate miezul nopții” etc.
- Simbolismul autentic, bacovian: George Bacovia este cel mai mare poet simbolist
român, unul dintre cei mai profunzi, mai originali, mai adânci poeți după
Eminescu. Poezia sa, reunită în volumele ”Bucăți de noapte” (1916), ”Plumb”
(1916), ”Scântei galbene” (1926), ”Cu voi” (1930) ” Comedii în fond” (1936),
”Stanțe burgheze” (1946), reunește aproape toate trăsăturile esențiale specifice
simbolismului. Inadaptat la societatea burgheză, Bacovia dă expresie unui
simbolism depresiv, izvorât din situația precară a proletarului intelectual, care a
corespuns structurii sale sufletești ultrasensibile. Poetul cultivă frecvent simbolul,
ca modalitate de surprindere a corespondențelor eului cu lumea, natura,
universul. Poetul evocă idei, sentimente, senzații, pe calea sugestiei. Preferința
merge îndeosebi spre culorile întunecate, Bacovia explicând chiar, într-una din
mărturisirile sale, ce este audiția colorată: adică principiul după care senzațiile
diverse, coloristice și muzicale, își corespund, în plan afectiv, ceea ce se mai
numește și sinestezie.
- În poezia sa se întâlnesc teme și motive tipic simboliste: târgul provincial, element
al claustrării, izolării, însingurării (”Seară tristă”), nevroză (”Nevroză”,
”Plouă”); peisajul interiorizat (”Amurg de toamnă”), descompunerea,
dezagregarea materiei (”Cuptor”, ”Lacustră”), dragostea, sentimentul funebru,
solitudinea, însingurarea (”Plumb”). Critica literară subliniază, ca dominantă a
liricii bacoviene, neliniștea continuă, Bacovia înscriindu-se astfel într-o zonă mai
largă a sensibilității moderne, depășind în unele privințe simbolismul.
- Teme și motive simboliste: motivul citadin, tema naturii, motivul ploii și al
toamnei, motivul anotimpurilor, tema morții, motivul (tema) iubirii și al
instrumentelor muzicale, solitudinea, condiția nefericită a creatorului (un motiv
tipic romantic).
- Trăsături: cultivarea simbolurilor și a sugestiei, corespondența între cuvinte și
elementele naturii, muzicalitatea versurilor (refrenul, repetarea unor cuvinte,
alternața vocale-consoane, cultivarea versului liber, rima perfectă, cromatica
(”audiție colorată”), olfactivul;
- Ermetismul este un curent mistic-ocult, apărut în Antichitate, al cărui nume
provine de la controversatul personaj Hermes Trismegistul , autorul unor scrieri
ermetice, considerat totodată și ca părinte al alchimiei. Ermetismul a influențat
modul de gândire a unei părți a lumii până în secolul al XVII-lea.
- Principii ale ermetismului: precum sus, tot astfel și jos, principiul mentalismului,
principiul ritmului, principiul vibrației, principiul cauzei și al efectului, principiul
polarității, principiul genului; principiul opoziției, principiul unirii contrariilor
(coincidentia oppositorum), principiul identității contrariilor (complexio
oppositorum), principiul cifrei (numărului) mistic, principiul microcosmosului
lăuntric, principiul animei, principiul unirii mistice bărbat-femeie (mysterium
coniuctionis) etc.
- În literatură, ermetismul este curentul literar caracterizat de caracterul neînțeles,
ermetic (de unde derivă și numele curentului) al unei opere literare. Ca trăsătură
principală, ermetismul folosește un limbaj extrem de încifrat, de intelectualizat,
care de cele mai multe ori este de neînțeles, ermetic.
- Reprezentanți: George Bacovia, Ion Barbu (etapa ermetică) ș.a.
- Impresionismul este o mișcare artistică, manifestată la început în pictură, mai
târziu și în muzică, mai ales în Franța, și care marchează desprinderea artei
moderne de academismul tradițional. Pictura impresionistă s-a dezvoltat în
perioada cuprinsă între 1867 și 1886, caracterizată prin concentrarea asupra
impresiilor fugitive produse de o peisaj sau de un obiect, asupra mobilității
fenomenelor, mai mult decât asupra aspectului stabil și conceptual al lucrurilor,
preferând pictura în aer liber și folosind o cromatică pură și tușeuri fine de penel
pentru a simula lumina reală. Impresionismul literar a apărut în literatura de
limbă germană ca reacție împotriva naturalismului, considerat exagerat și
neartistic. Formele preferate sunt poezia lirică, proza scurtă, piese dramatice într-
un act, toate slujind modului de exprimare subiectiv. Printre reprezentanții cei mai
importanți se numără Arthur Schnitzler, Hugo von Hoffmannstahl, Rainer Maria
Rilke. În Franța, corespondentul impresionismului în literatură este de fapt
simbolismul, la fel ca și în literatura română;
- Suprarealismul este termenul care denumește curentul artistic și literar de
avangardă care proclamă o libertate totală de expresie, întemeiat de Andre Breton
(1896-1966) și dezvoltat mai ales în deceniile trei și patru ale secolului trecut, cu
aspecte și prelungiri ulterioare;
- Primul care a utilizat termenul într-o accepție legată de creația artistică a fost
Guillaume Apollinaire în ”Les Mamelles de Tiresias”, subintitulată ”dramă
suprarealistă” (reprezentată în 1916);
- Începuturile mișcării se leagă de grupul nonconformist și de evident protest
antiburghez de la revista pariziană ”Litterature” (1919), condusă de Andre
Breton, Louis Aragon și Phillipe Soupault, care, reclamându-se de la tutela
artistică a lui Arthur Rimbaud, Lautreamont, și Stephane Mallarme, captează tot
mai mult din îndrăzneala și spiritul înnoitor al dadaismului;
- Referitor la geneza suprarealismului, Andre Breton a susținut întotdeauna că este
inexact și cronologic abuziv să se prezinte suprarealismul ca o mișcare ieșită din
dadaism;
 - În 1942 Andre Breton publică primul său ”Manifest al suprarealismului” în care,
fixând net anumite repere ale mișcării: antitradiționalism, protest antiacademic,
explorarea subconștientului, deplină libertate de expresie, înlăturarea activității
de premeditare a spiritului în actul creației artistice, la care am mai putea adăuga
înfățișarea realității ultime, suprafirești, a naturii exterioare și interioare, umane,
o definește astfel: automatism pishic prin care își propune să exzprime, fie verbal,
fie în scris, fie în orice alt chip, funcționarea reală a gândirii, în absența oricărui
control exercitat de către rațiune, în afara oricărei preocupări estetice sau morale.
Suprarealsimul susține că adevărul și arta se află ”în realitatea superioară a
anumitor forme de asociație” (vezi metoda asociațiilor libere a lui Carl Gustav
Jung), bazate pe atotputernicia visului, ”pe jocul dezinteresat al gândirii”
eliberate de constrângeri;
- În România suprarealismul a fost teoretizat și practicat de revistele ”Alge ” și
”Urmuz”. Suprarealismul urmărea prin programul său pătrunderea artei în
planul subconștientului, al visului, al delirului, în care spațiile umane scapă de
controlul conștiinței. Cel mai de seamă poet suprarealist român rămâne Gellu
Naum, supranumit ultimul mare poet suprarealist european.
- Obs. Profesorul poate condensa această materie și să solicite elevilor notarea
numai a ideilor principale (definiție, trăsături, reprezentanți).

Etapele creației barbiene

- Înțelegerea poetului asupra a ceea ce trebuie să fie poezia este mai aproape de
concepția unor poeți moderni și singulari ca Mallarme sau Valery, decât de
concepția, mai generală, impusă de romantism;
- Barbu însuși avansa ipoteza interferenței între poezie și matematică: ”Oricât ar
părea de contradictorii acești doi termeni la prima vedere, există undeva, în
domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se întâlnește cu poezia. Suntem
contemporanii lui Einstein care concurează pe Euclid în imaginarea de universuri
abstracte, fatal trebuie să facem și noi concurență demiurgului în imaginarea unor
lumi probabile... Ca și în geometrie, înțeleg prin poezie o anumită simbolică
pentru reprezentarea formelor posibile de existență... Pentru mine poezia este o
prelungire a geometriei, așa că, rămânând poet, n-am părăsit niciodată domeniul
divin al geometriei.”
- Starea poetică a lui Ion Barbu nu e provocată de evenimente autobiografice ca
iubirea, prietenia, durerea, ura etc., nici de încântarea în fața peisajului sau de
nostalgia copilăriei. Poezia lui e provocată de contemplarea lumii în totalitatea ei,
de dorința de comunicare cu Universul în ceea ce are el ca esență, dincolo de
înfățișările de suprafață. Starea poetică barbiană este o stare de intelectualitate,
toate acestea determină o tensiune sufletească puternică;
- De altfel, Ion Barbu a polemizat întotdeauna cu ”poezia leneșă”, cu poezia
”refuzată de Idee”, cu ”muritoarele melodii”, moderniste sau tradiționaliste,
tinzând să se așeze ”sub constelația și în rarefierea lirismului pur, depărtat cu mai
multe poduri de raze de zodia celeilalte poezii, genul hibrid, roman analitic în
versuri, unde, sub pretext de confidență, sinceritate, disociație, naivitate, poți
 ridica orice proză la măsura de aur a Lirei”. Oare se face acest gând al poetului o
replică la romanul psihologic din epocă, al lui Mircea Eliade mai cu seamă, numit
în romanul de răspuns al eroinei, Maitreyi Devi, ”Love never dies”, Euclid?... este
posibil. Poate acesta constituie unul dintre motivele lăuntrice care l-au determinat
pe savantul de mai târziu să-și restrângă somnul la patru ore pe noapte. Aspirația
sa către lirismul pur presupune o stare inițiatic (să ne amintim de ”Cartea
morților” a lui Mircea Eliade, cartea deplinei inițieri), ce nu poate fi exprimată
decât într-un limbaj încifrat, în care concizia este formula cea mai aleasă a
lirismului barbian, concretizată în imagini-sinteză, propoziții eliptice, asocieri de
cuvinte, deseori șocante. Versul lui Ion Barbu nu se supune nici unei reguli de
logică între cuvinte, făcând ca limbajul său să fie criptic și ermetic;
- Apropierea de lirica lui Barbu ne poate pasiona prin evoluția oarecum
surprinzătoare a creației lui, care cunoaște trei-patru etape principale. Dar peste
toate deosebirile există unul și același poet, mișcat într-un fel anumit de
spectacolul lumii și tocmai unitatea substanțială a acestei poezii e tulburătoare;
- Într-un interviu acordat lui Felix Aderca, în 1927, creația lui Ion Barbu era
împărțită în patru etape: parnasiană, antonpannescă, expresionistă și
”șaradistă”. În studiul din 1935, ”Introducere în poezia lui Ion Barbu”, Tudor
Vianu propune trei etape: parnasiană, baladic-orientală și ermetică;
- 1. Prima etapă este cea parnasiană, a versurilor publicate între 1919 și 1920 în
revista ”Sburătorul” a lui Eugen Lovinescu, din care fac parte poezii ca: ”Lava”,
”Munții”, ”Copacul”, ”Banchizele”, ”Panteism”, ”Pentru Marile Eleusinii”,
”Arca”, ”Pytagora”, ”Râul”, ”Umanizare” ș.a.;
- Scurte și riguroase ca formă – câteva sunt sonete, poeziile propun un univers
tematic restrâns. Barbu descrie peisaje mineralizate, forme ale geologicului și ale
florei, evocă zeități mitologice sau surprinde procese de conștiință. În acest
registru se înscrie poezia ”Panteism”, în care poetul face un legământ al
lepădării de păcatul contemplației abstracte a naturii în favoarea trăirii profunde
a vieții în conștiință;
- Evitând poezia-confesiune, exprimarea directă a năzuințelor sufletului său, Ion
Barbu le transferă unor elemente ale naturii: copacul, banchizele, munții,
pământul, ceea ce indică o tendință de a folosi simboluri obiective, elemente ale
naturii terestre cu valoare de simbol. Peisajele, pasteluri exotice și imaginare,
închid în ele elanuri și limite ale ființei umane, aspirații patetice și încrâncenate
refuzuri, ca în ”Copacul” sau”Banchizele”;
- Poezia ”Umanizare” scoate în evidență un conflict dramatic al ființei umane,
care, în aspirația ei spre absolut, trebuie să opteze între două principii: intelectual
și senzual, între contemplația ”apolinică” și trăirea ”dionisacă”. Poezia, spune
Barbu, le împacă pe amândouă, într-un proces unic, într-o sinteză, în care
Gândirea se transfigurează luând forme concrete de ”sunet, linie, culoare”. Ideea
devine ”muzică a formei în zbor, Euritmie”, deci intuiție a esenței lumii;
- 2. Etapa a doua, baladică și orientală (1921-1925), indică orientarea spiritului
poetului spre concretul lumii, cum și anunțase în ”Umanizare”. Aici pot fi
integrate poeme ca ”După melci”, ”Riga Crypto și lapona Enigel”, ”D-ra Hus”,
”Isarlâk”, ”Nastratin Hogea la Isarlâk,, publicate din a doua jumătate a a lui
 1921 până în 1925 în ”Viața românească” și ”Contimporanul” (”După melci”
apăruse în volum). Mai toate sunt lungi, datorită în bună măsură pasajelor
descriptive, consecință imediată a preocupării de concret; au un caracter narativ,
”baladic”, pentru că în ele ”se zice” o poveste, în sfârșit, evocă o lume
pitorească, de inspirație autohtonă sau balcanică, asemănătoare cu cea din
viziunea lui Anton Pann;
- Excepțională este acum sugestia picturală. Expresia e proaspătă și pregnantă,
dezvăluind în Ion Barbu un poet al cuvântului, nu numai al ideii și viziunii, cum îl
cunoscusem la început. Poezia ”Nastratin Hogea la Isarlâk” este o meditație și o
satiră, în același timp, asupra stării de solitudine;
- Isarlâk este o cetate ideală, așezată ”la mijloc de Rău și Bun”, populată cu
oameni care trăesc deopotrivă deliciile spiritului și pe cele ale vieții ”într-o slavă
stătătoare”, univers fabulos în care se echilibrează totul. Ciclul Isarlâkului
aprofundează mai mult ideea pătrunderii în lumea reflectată, într-o lume stranie,
de vis (aceasta ne amintește de arhetipul animei, din inconștientul nostru). Isarlâk
reprezintă astfel sacrificarea totală a trupului prin scufundarea sufletului în vis;
- 3. Ultima etapă a poeziei lui Ion Barbu este una de încifrare a semnificațiilor,
numită din această cauză etapa ermetică. Etapa ermetică este marcată de un
limbaj criptic, încifrat, o exprimare abreviată, uneori în cuvinte inventate.
Conceptul ”ermetic” înseamnă abscons, încifrat, la care accesul se face prin
revelație și inițiere, prin calea profundă a sufletului, care este eul reflectat,
amintind de Hermes, zeul grec care deținea secretele magiei astrologice;
- Mai întâi există un punct de tranziție, reprezentat de ”Oul dogmatic”, ”Ritmuri
pentru nunțile necesare” sau ”Uvedenrode”, publicate între 1925-1926. În ele se
păsterază încă legătura cu etapa anatrioară prin pasajele narative și descriptive,
care fac poezia mai ușor de descifrat. Călinescu susține că de fapt aici se face
simțit ermetismul autentic al poeziei lui Barbu, pentru că se bazează pe simboluri,
cel din ”Joc secund” nefiind decât un ermetism de ”dificultate filologică”, ținând
de o sintaxă poetică dificilă;
- Poeziile amintite se circumscriu, metaforic vorbind, în ideea ”nunții” înțeleasă ca
pătrundere în miracolul creației universale. ”Oul dogmatic” este chiar un simbol
al misterului ”nunții” pentru că în structura lui duală se reperezintă lumea
dinaintea nuntirii, creația de dinaintea Genezei. Banalul ou demonstrează că
”mărunte lumi păstrează dogma”, că macrocosmosul se repetă în microcosmos.
De aceea el este făcut să devină obiect de contemplație: ”E dat acestui trist
norod / Și oul sterp ca de mâncare / Dar viul ou, la vârf cu plod, / Făcut e să-l
privim la soare!”
- Văzut în lumina soarelui, oul relevă însăși esența universului, imaginea eternă a
increatului;
- În ”Ritmuri pentru nunțile necesare” se evocă trei căi de cunoaștere: prin eros
(sau senzuală), reprezentată astral prin Venus, prin rațiune, având ca simbol pe
Mercur, și prin contemplație poetică, care e tutelată de Soare: ”Roata Venerii /
Inimii / Roata capului / Mercur / În topire, în azur, / Roata Soarelui / Înspre tronul
moalei Vineri / Brusc, ca toți amanții tineri / Am vibrat / Înflăcărat.”
 - Fiecare experiență este o ”nuntă”, adică o comuniune cu esența lumii, dar prin
primele două contopirea nu e perfectă. Senzațiile permit numai un contact
fulgurant, iar intelectul ignoră, pentru a face operațiile proprii cunoașterii logice,
condiția fundamentală a Universului, care e devenirea continuă;
- Aspirația spre absolut se împlinește doar prin atingerea contemplației poetice,
prin viziunea directă a principiului universal, când ”intrăm / Să ospătăm/ În
cămara Soarelui / Marelui / Nun și stea, / Abur verde să ne dea, / Din căldări de
mări lactee, / La surpări de curcubee, / În firida ce scântee / eteree.” În termeni
mai simpli, poezia pune problema raportului dintre cunoașterea logică și cea
metaforică, așa cum o pusese și Blaga în ”Eu nu trivesc corola de minuni a
lumii”;
- N.B. apolinic și dionisiac (de la numele zeilor Apollo și Dionysos) sunt categorii
estetice formulate de Nietzsche în lucrarea” Nașterea tragediei din spiritul
muzicii” (1872). Ele reflectă, pe plan estetic, opoziția dintre cei doi zei ai artei la
greci: Apollo, zeul muzicii, al poeziei, al luminii, al artelor frumoase, al fanteziei,
visului și profeției, era identificat adesea cu soarele.
- Dionysos, tumultuosul zeu al beției extatice, patronul muzicii lirico-ditirambice,
sărbătorit în cântări și dansuri cu caracter orgiastic reprezintă principiul sumbru
și irațional al existenței, dominată de instincte, de dezlănțuiera firii. Dionysos, ca
zeu al extazului, al misterelor, personifica tulburarea, zbuciumul plin de fervoare,
bahic. Nietzsche, în ”Nașterea tragediei” folosește termenul de ”apolinic” în
sensul de atitudine meditativă, expresie a gândirii senine, întemeiată pe echilibru,
armonie, măsură, și pe cel de ”dionisiac” cu sensul de încordare, crispare
majoră. Principiul apolinic este aparența frumosului și visului care generează
contemplația pură, trăirile liniștitoare, a cumpătării și înțelepciunii. Opoziția
mitică dintre apolinic și dionisiac corespunde celor două categorii artistice: a
visului și mitului și a trăirii dezlănțuite, a forțelor inconștiente și abisale.
- O atmosferă de natură apolinică avem, de pildă, în ”Sara pe deal”, de Mihai
Eminescu sau cea dionisiacă în ”Dați-mi un trup, voi, munților” de Lucian Blaga.
În această ultimă poezie apolinicul se îmbină cu dionisiacul pentru a crea o
atmosferă tipic existențialistă, specifică poeziei de început a lui Blaga;
- Cele două ipostaze corespund tipului artistului oniric, visător, fantezist,
contemplativ și tipului de artist al beției. Interferate, cele două categorii estetice
duc la creația ”într-o lume a imaginii”, a unei opere de artă concomitent
apolinică și dionisacă: tragedia greacă antică, în care delirul dionisac se
sublimează în viziunea apolinică.
V. Asigurarea feedback-ului, a conexiunii inverse se face pe tot parcursul celor patru ore.
Etapele creației barbiene pot fi ilustrate cu poezii aparținând peoetului român. La sfârșitul
orelor se dă ca sarcină de lucru următoarele exerciții:
- Numiți două motive specific simboliste în poezia lui Barbu;
- Numiți două-trei poezii aparținând curentului expresionist;
- Identificați două trăsături ermetice în poezia lui Barbu;
- Explicați pe scurt semnificația culorilor roșu, albastru, galben și verde în poezia
barbiană;
- Explicați pe scurt conceptele de ”apolinic” și ”dionisiac”;
 - Evocați părerea voastră personală cu privire la opera poetului român.
VI. Asigurarea retenției și a transferului: analizați comparativ două poezii barbiene, relevând
curentele literare care se intersectează în operă, etapele creației lui Ion Barbu, semnificații
generale, trăsături și caracteristici.

Fișe de lucru

”Riga Crypto și lapona Enigel”

Primul tablou poetic: strofele 1-4:

1. Identificați figurile de stil din versurile date și explicați semnificația lor;

2. Ce teme și motive simboliste regăsim în prima strofă a poeziei?
3. Care este semnificația acestei secvențe poetice?...
4. Referiți-vă în 3-5 rânduri la lexic și limbajul poetic folosit;
5. Numiți mărcile lexico-gramaticale ale eului liric din această strofă;
6. Relevați ideea care stă la baza acestor versuri;
7. Referiți-vă în 3-5 rânduri la semnificația titlului;
8. Comentați semnificația rimei masculine și feminine a versurilor;
9. Cărui plan al realității îi corespunde această secvență poetică?..
10. Relevați rolul limbajului și al lexicului în crearea universului de semnificații al
poeziei și a eufoniei versurilor;
11. Precizați de ce sunt folosite verbe la modul participiu, modul imperativ, modul
indicativ, timpul perfectul compus, modul condițional optativ, timpul prezent;
12. Care este figura de stil care stă la baza poeziei?...
13. Relevați semnificația semnului exclamării din strofa a doua și a patra;
14. Sub ce formă este structurat acest tablou poetic?... argumentați;
15. Relevați în 5-8 rânduri semnificația ultimelor două versuri;
16. Precizați rima, măsura și ritmul poeziei.

Al doilea tablou poetic: strofele 5-14:

1. Identificați ideea centrală a versurilor date;

2. Comentați în 9-12 rânduri semnificația structurilor ”Crai Crypto, inimă
ascunsă”, ”Crypto, mirele poienii”, ”Rigă spân, de la sân”, ”rigă blând...”;
3. Cum este descrisă lapona Enigel în acest tablou poetic?
4. Este prezent eul liric în aceste versuri?... în ce ipostază apare acesta?...
5. Numiți mărcile lexico-gramaticale ale eului liric din această strofă;
6. Comentați semnificația titlului poeziei făcând referire la conținutul poeziei și la
ipostaza în care apare eul liric în această strofă;
7. Care este semnificația acestei secvențe poetice?...
8. Referiți-vă în 3-5 rânduri la lexic și limbajul poetic folosit;
9. Cărui plan al realității îi corespund aceste versuri, cu raportare la structura
compozițională a poeziei?...
10. Numiți imaginile artistice pe care le puteți identifica în această secvență poetică;
11. Relevați rolul limbajului și al lexicului în crearea universului de semnificații al
poeziei;
12. Precizați de ce sunt folosite verbe la modul indicativ, timpul prezent;
13. Care este figura de stil care stă la baza poeziei?...
14. Care sunt speciile literare care se intersectează în poezie?...
 15. Sub ce formă este structurat acest tablou poetic?..
16. Comentați semnificația verbelor din această strofă, cu referire la modul și timpul
lor.

Al treilea tablou poetic: strofele 15-20

1. Identificați ideea centrală a versurilor date;

2. Comentați rolul rimei masculine și feminine din această strofă;
3. Realizați în 15-20 de rânduri portretul regelui Crypto și al laponei Enigel;
4. Este prezent eul liric în aceste versuri?... în ce ipostază apare acesta?...
5. Numiți mărcile lexico-gramaticale ale eului liric din această strofă;
6. Comentați semnificația titlului poeziei făcând referire la conținutul poeziei și la
ipostaza în care apare eul liric în această strofă;
7. Care este semnificația acestei secvențe poetice?...
8. Referiți-vă în 3-5 rânduri la lexic și limbajul poetic folosit;
9. Cărui plan al realității îi corespund aceste versuri, cu raportare la structura
compozițională a poeziei?...
10. Numiți imaginile artistice pe care le puteți identifica în această secvență poetică;
11. Relevați rolul limbajului și al lexicului în crearea universului de semnificații al
poeziei;
12. Precizați de ce sunt folosite verbe la modul indicativ, timpul prezent și timpul
perfectul-compus;
13. Sub ce formă este structurat acest tablou poetic?...
14. Relevați semnificația structurilor ”Mă-nchin la soarele-nțelept” și ”Sufletu-i
fântână-în piept”;
15. Comentați semnificația verbelor din această strofă.
16. Precizați rima, măsura și ritmul poeziei;

Al patrulea tablou poetic: strofele 21-27:

1. Identificați ideea centrală a versurilor date;

2. Realizați în 15-20 de rânduri portetul regelui Crypto și al laponei Enigel;
3. Sub ce formă este structurat acest tablou poetic?... argumentați;
4. Este prezent eul liric în aceste versuri?... în ce ipostază apare acesta?...
5. Numiți mărcile lexico-gramaticale ale eului liric din această strofă;
6. Comentați semnificația titlului poeziei făcând referire la conținutul poeziei și la
ipostaza în care apare eul liric în această strofă;
7. Care este semnificația acestei secvențe poetice?...
8. Referiți-vă în 3-5 rânduri la lexic și limbajul poetic folosit;
9. Cărui plan al realității îi corespund aceste versuri, cu raportare la structura
compozițională a poeziei?...
10. Numiți imaginile artistice pe care le puteți identifica în această secvență poetică;
11. Relevați rolul limbajului și al lexicului în crearea universului de semnificații al
poeziei;
12. Precizați de ce sunt folosite verbe la modul indicativ, timpul prezent și modul
conjunctiv, timpul prezent;
13. Precizați speciile și genurile literare care se întâlnesc în poezie;
 14. Relevați semnificația versurilor: ”Că-i greu mult soare să îndure / Ciupearcă
crudă de pădure, / Că sufletul nu e fântână / Decât la om, fiară bătrână, / Iar la
făptură mai firavă / Pahar e gândul, cu otravă.”
15. În ce secvențe lirice poate fi împărțit acest tablou poetic?... argumentați,
comentând semnificația lor;
16. Comentați semnificația verbelor din această strofă.

5. Momentul IV: realizarea conexiunii inverse (a feedback-ului):

- Are loc permanent pe parcursul lecției în cadrul analizei și se concretizează în
aprecieri verbale făcute de profesor în discuții pe marginea texului. La sfârșitul
lecției profesorul va face o scurtă sinteză, apoi propune elevilor următorul
exercițiu:
- Sub ce formă sunt structurate primele trei tablouri poetice ale baladei?....
- Dar al patrulea?...
- Care este tema fundamentală a versurilor date?...
- Numiți câteva motive prezente în poezie;
- Numiți figura de stil care stă la baza poeziei, care se constituie într-o viziune
poetică;
- Ce sprecii literare se întâlnesc în poezie?...
- Cărui gen (genuri literare) aparține poezia?...
- Poate fi numită o artă poetică?... argumentați.
6. Momentul retenției și al transferului: realizați un comentariu al poeziei, o analiză
literară, pe baza exercițiilor rezolvate în clasă.
7. În mod analog se procedează cu poeziile ”Joc secund” și ”Timbru”, accentuându-se
asupra caracterului lor de artă poetică.
- Bibliografie: Mariana Badea, literatura română pentru bacalaureat, editura Regis, 1999