Referat
la Educația și informarea parentală
pe tema
,,Istoria apariției jucăriilor,,
237
Bălți, 2019
Cuprins
1. Introducere
2. Istoria jucariilor pentru copii
3. Cronologia apariției jucăriilor
4. Jucăriile- principalele surse de distracție pentru cei
mici
5. Jucării educative populare în Moldova
6. Sfaturi privind siguranța jucăriilor
7. Concluzii
8. Galerie foto
9. Bibliografie
238
1. Introducere
Jucăriile sunt obiecte importante deoarece aceste produse sunt primele care intră în
contact cu o persoană. Sunt obiecte create în general pentru a reda la scară redusă
realitatea şi a oferi copiilor miniaturi reprezentative ale lumii adulților. Jucăriile pot
constitui un liant al relațiilor dintre copii şi chiar un suport moral oferit copiilor ca
indivizi. Există jucării pentru fiecare din stadiile de dezvoltare a copilului. Astfel, copiii
mici au jucării de obicei din cauciuc sau alt material elastic, care nu pot fi ingerate cu
uşurință. Cu cât copilul este mai mare, cu atât jucăriile destinate lui sunt mai
complexe.
Jucăriile, la fel ca jocul, îşi au rolul bine-definit atât pentru oameni cât şi pentru
animale. Ele sunt sursă de distracție dar sunt şi
educative.
Jucăriile stimulează creativitatea. Scopul este dezvoltarea inteligenței şi
perspicacității copilului, pentru a-l pregăti pentru viața de adult.
Plasarea in timp cu exactitate a originii jucariilor pentru copii este dificila, dar
putinele referinte arheologice care au ajuns in zilele noastre ne arata ca istoria acestora se
suprapune identic peste istoria umanitatii. Si asta pentru ca din toate timpurile jucariile
pentru copii au fost o reflectie fidela a realitatii fiecarei epoci si fiecarei civilizatii.
De asemenea, exista dovezi ale existentei jucariilor pentru copii in Egiptul antic.
Micii egipteni din familii bogate se jucau cu case miniaturale, arme si papusi, in timp ce
cei mai putin avuti se multumeau sa alerge mingi de carpe. Copiii aristocratilor se ocupau
si cu pictarea papusilor dupa imaginea Cleopatrei.
De altfel, papusile au fost printre cele mai intalnite si constante jucarii copii din
toate epocile. In epoca grecoromana erau papusi fabricate din pamant, din fildes, os sau
lemn, avand totodata si accesorii: leagane, casute si hainute.
Totusi, abia in secolul XX, s-a petrecut adevarata revolutie a jucariilor copii.
Preocuparea pentru igiena si materiale aseptice a dus la aparitia papusilor din plastic. In
1948 a fost realizata prima papusa din plastic, iar incepand de atunci papusile au devenit
jucarii pentru toti copiii, intrucat producerea lor in serie a facut ca pretul lor sa nu mai fie
unul prohibitiv.
Mai tarziu, au aparut jocurile video si jocurile pe calculator, iar evolutia acestor
jucarii pentru copii o vedem peste tot in jurul nostru in ziua de azi.
7. Concluzii 248
■ Este evident că istoria jucăriilor este la fel de veche ca istoria umanității. Printre jucăriile
Indiei Antice, găsite de arheologi se numără căruțe de jucărie şi fluiere în formă de
pasăre. Cele mai vechi jucării erau făcute din materiale găsite în natură, ca bețe şi lut.
Mii de ani în urmă, copiii egipteni se jucau cu păpuşi din piatră cu peruci. În Grecia
Antică şi Roma Antică, copiii se jucau cu păpuşi făcute din ceară sau teracotă, bețe,
arcuri cu săgeți şi yo-yo-uri.
■ Cum tehnologia a evoluat, şi jucăriile au evoluat, devenind din ce în ce mai complexe şi
sunt făcute din plastic, cauciuc sau chiar metal. Sunt de asemenea produse în masă şi
vândute pe toată suprafața globului. În primii ani din deceniul al XIX-lea, existau
deja păpuşi care puteau spune "mama". Mai târziu au apărut păpuşile care puteau spune
fraze mai complexe; apoi au apărut păpuşile care efectiv răspund interacțiunilor
copilului şi chiar vocii copilului.
8. Galerie foto
240
241
Bibliografie
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22130176-istoria-jucariilor-
pentru-copii.htm
https://www.totuldespremame.ro/stiati-ca/cum-au-aparut-jucariile
http://www.consumator.gov.md/libview.php?l=ro&idc=46&id=451
* * * ScienceDaily, Simple Retro Toys May Be Better For Children
Than Fancy Electronic Toys, Nov. 26, 2007.
* * * http://drtoy.com/toy_history/toy_history_timeline.html
* * * http://www.artline.ro
242