Destramarea Iugoslaviei si interventia Comunitatii Europene

Introducere:

Lucrarea de fata reprezinta un studio, o analiza obiectiva a unui segment din

istoria relativ recenta a Europei si anume perioada zbuciumata de dupa caderea
regimurilor comuniste de pe batranul continent. Fiind o perioada extreme de zbuciumata,
cu o avalansa de evenimente care mai de care cu intorsaturi mai spectaculoase, am decis
sa ne oprim asupra Estului continentului si anume asupra statului iugoslav.
Caderea Cortinei de Fier a schimbat complet situatia geopolitica a Iugoslaviei.
Daca pana in 1989 Iugoslavia a fost unul dintre pilonii miscarii de nealiniere,
reprezentand principala schisma comunista din Europa, dupa 1989 importanta ei
geostrategica s-a diminuat simtitor. In timp ce toate tarile blocului comunist au cunoscut
diverse miscari politice care vizau democratizarea lor si inlaturarea dictaturilor
comuniste, Iugoslavia a cunoscut un proces invers, paradoxal la o prima vedere, insa
explicabil la o analiza mai atenta. Principalul regizor al destramarii sangeroase a
Iugoslaviei ramane, in mod indiscutabil, Slobodan Milosevici. Milosevici a incarnat
spiritul revansard al sarbilor, care, dupa aproape 40 de ani de dictatura a sloveno-
croatului Tito, considerau ca statutul lor in cadrul federatiei era mult diminuat fata de
adevarata lor pondere. Primele alegeri democratice postbelice din Iugoslavia au adus la
suprafata vechea problema nerezolvata a tarii: nationalismul, pentru ca partidele
nationaliste din republicile federale au castigat cele mai multe voturi, in detrimentul celor
democratice, liberale si transnationale.

1
 Comunitatea Europeana a fost surprinsa de evolutia intregii parti estice a
continentului si mai ales a Iugoslaviei, caci procesul generalizat din Est era invers in
Iugoslavia.
Prin aceasta lucrare ne-am propus a face o trecere in revista cat mai obiectiva a
evenimentelor ce au dus la destramarea statului iugoslav.
De-a lungul efortului realizarii lucrarii de fata, piedicile intampinate au fost
diverse. O prima problema a fost cantitatea mare de informatii pe anumite directii, ceea
ce ne-a obligat la o atenta si riguroasa munca de selectare. Totodata, in alte directii,
cantitatea materialelor a fost disponibila intr-un volum redus. Totusi, lucrarile avute in
vedere la intocmirea acestui material ne-au ajutat in intelegerea si deslusirea
substraturilor evenimentelor de la sfarsitul secolului trecut. Atat lucrarile scrise, cat si
informatiile disponibile pe internet ne-au ajutat in intocmirea lucrarii de fata.
In cateva cuvinte acesta ar fi subiectul, obiectivele urmarite si dificultatile
intampinate in lucrarea pe care o propunem.

2
Destramarea Iugoslaviei si interventia Comunitatii Europene:

Statul Iugoslav independent s-a infiintat in anul 1918, la sfarsitul primului razboi
mondial, prin unificarea unor teritorii si populatii eterogene, ce avusesera pana in acel
moment o istorie comuna in unele momente, si distincta in altele1.
Teritoriul Serbiei si al Muntenegrului era locuit in antic de catre triburi ilire si
trace fiind transformat in secolele II-I i.Hr in provincie romana, iar dupa 395 in posesiune
bizantina. Triburile slavilor meridionali, stabilite aici in secolele VI-VII, constitue
primele formatiuni statale in secolele VIII-IX in regiunea Rasa si in secolele X-XI in
sudul Muntenegrului, in regiunea Zeta. La mijlocul secolului IX este adoptat ca religie
crestinismul in haina bizantina. Marele principe Stefan Nemanja intemeiaza dinastia care-
i poarta numele si pune bazele unui stat care devine in timpul domniei lui Stefan Dusan
cel mai important stat suveran al Serbiei medievale, hegemonul peninsulei Balcanice.2
In timul razboilui bizantino-maghiar din 1165-1167, este pomenit jupanul Stefan
Nemanja, care in urma conflictului cu fratele sau Tihomir, devine mare jupan peste
Raska, exitinzandu-si astfel stapanirea.Ambitiosul jupan nu se opreste aici si incepe un
raboi de independenta impotriva imperiului, este insa infrant de imparatul Manuel I
Comnenul care il duce in prizonierat la Constantinopol. In 1180 Nemanja este eliberat si
lasat sa se reintoarca in patria sa, nu inainte de a se recunoaste vasal al imparatului
Manuel I. Intre 1180-1190, profitand de problemele pe care le avea imperiul cu cruciatii,
Nemanja isi extinde stapanirea cucerind Kossovo, Metohia, regiunea Nis-ului, Zeta si alte
teritorii, de la Kotor in vest, pana la Sofia in Est, esueaza insa in incercarea de a cuceri
Dubrovnik-ul. Stefan Nemanja moare in 1199, lasand mostenire celor trei fii ai sai
(Vukan, Stevan, si Rastko) bazele statului sarb. Curand incep luptele pentru putere intre
Stefan si Vukan, arbitrate de fratele cel mic, Rastko(cunoscut mai mult sub numele de
calugar, Sava).Transferarea osemintelor lui Stefan Nemanja de la Athos(manastirea
Hilandar), la manastirea Studenica, aduce reconcilierea intre cei doi frati.In final, Stevan
este recunoscut drept sef al statului sarb, in timp ce Vukan va primi in administrare Zeta.
Regatul sarb Cucerirea Constantinopolului de catre latini in timpul cruciadei din 1204 si
1
Emil Suciu, Drama iugoslava. Culisele unui incendiu tragic, Ed. Militara, Bucuresti, 1992, p.9.
2
Florian Garz, Iugoslavia in flacari, Casa Editoriala ODEON, 1993, p.20.

3
crearea imperiului latin de Constantinopol, schimba centrul de putere in Balcani,
impartind regiunea in doua sfere de influenta: bizantina si apuseana.Casatoria lui Stefan
cu printesa venetiana Ana Dandolo in 1207, indica clar noua sa politica externa de
orientare spre Apus a jupanului sarb.Insintentele pe langa papa Inocentiu III de a-l
incorona ca rege, dau rezultat abia in 1217 cand, sub papa Honorius, Stevan primeste
coroana adusa de la Roma de fratele sau Sava.3
In 1217 Serbia devine regat iar Stefan va fi numit Primul Incoronat.Incoironarea
are loc la manastirea Zica unde Sava il incoroneaza pe fratele sau Stevan. In 1219 Sava
calatoreste la Niceea de unde obtine de la imparatul bizantin Theodor I Lascaris si de la
patriarhul Manuel Saranten Hariopul, atutocefaliea Bisericii Ortodoxe Sarbe.Sava devine
primul arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sarbe si se ocupa de organizarea acesteia la
nivelul intregului stat sarb. La moarte lui Stevan Primul Incoronat, in 1228, ii urmeaza la
tron fiul sau Radoslav, asa cum lasase Stevan cu limba de moarte.Casatoria lui Radoslav
cu fiica guvernatorului bizantin al Epirului marcheaza o reintoarcere la politica
probizantina, ceea ce ii nemultumeste profund pe boierii sarbi.Acestia din urma reusesc
sa-l indeparteze de la tron pe Radoslav(care se va calugari aidoma unchiului sau Sf.Sava)
si sa-l incoroneze in locul lui pe fratele sau mai mic Vladislav.Inca o data politica externa
sarba se intoarce la 180 de grade, Vladislav casatorindu-se cu fiica imparatului bulgar
Ioan Assan II (pe nume Beloslava).Aceatsa casatorie coincidea cu o reintoarcere spre
Apus caci tarul Ioan Assan II fusese incoronat de catre papa primind catolicismul.
Sf.Sava se retrage din scaunul arhiepiscopl si porneste intr-un lung pelerinaj la Locurile
Sfinte, moare in 1236 la Tarnovo in Bulgaria, iar moastele sale sunt aduse in Serbia de
Vladislav in 1237 si ingropate la manastire Mileseva. Bazandu-se pe alianta cu Ioan
Assan II, Vladislav se va afla in mare dificultate la moartea socrului sau, ca si cum nu ar
fi fost de ajuns, incep incursiunile mongole in Serbia 4.In aceste conditii, boierii sarbi isi
reasuma fraiele puterii si il detroneaza pe Vladislav in favoarea unui al 3 lea fiu al regelui
Stevan Primul Incoronat, anume, Uros I(1243). Uros I s-a dovedit a avea abilitati politice
innascute, a dus o politica echilibrata reusind sa mentina stabilitatea Serbiei in ciuda
cresterii puterii Ungariei si a restauratiei bizantine din 1261.Principala amenintare a venit

3
http://www.probyzantinum.org/content/ , 21.04.2008, 16:30.
4
Centrul de Analiza si Documentare al Fundatiei Nationale pentru Romanii de Pretutindeni, Razboi in
Balcani. Iugoslavia, Ed. ALDO PRESS, Bucuresti, 1999, pp. 96-98.

4
acum din Bulgaria, dar dupa moasrtea tarului Michael Assan, aceasta amenintare se
diminueaza treptat. Cel mai mare esec al regelui Uros I a fost atacul asupra Macvei(o
feuda a regelui maghiar), vasalul Ungariei, cu ajutorul protectorului sau regele Bella IV
al Ungariei, reuseste sa-l infranga si sa-l ia prizonier pe Uros care va fi eliberat doar in
urma unei rascumparari.Casatoria lui Dragutin, fiul lui Uros, cu printesa maghiara
Catalina (in 1270), stinge conflictul dintre cele doua regate. In 1276, Uros e detronat de
fiul sau Dragutin (protejat de mama sa), nemultumit de faptul ca nu primeste de la tatal
sau conducere uneia din provinciile statului sarb.Uros se calugareste si moare un an mai
tarziu. Dragutin va avea insa o domnie scurta, in 1282 sufera un accident de calarie in
urma caruie ramane olog.Datorita acestui accident, renunta la tron in favoasrea fratelui
sau Milutin.Milutin se va dovedi a avea cea mai lunga domnie din istoria statului
medieval sarb, aproape 40 de ani (1282-1321). In 1319, profitand de conflictul dintre
regele Milutin si nepotul sau(fiul lui Dragotin), regele Ungariei Carol Robert de Anjou,
intervine de partea rudei sale(fiul lui Dragotin, Vladislav).Campanie maghiara in Serbia
va fi una nedecisa, Milutin reusind sa contraatace si sa respinga armata maghiara dar
Carol Robert va pastra in continuare cetatea Macva. La fel ca inaintasii sai, Milutin se va
razboi cu cetatea Dubrovnik fara insa a reusi sa o aduca sub ascultarea sa. Principala
mostenire a lui Milutin sunt ctitoriile sale, nici un alt rege al dinastiei Nemanja nu a lasat
Serbiei o asa salba de manastiri cu o arhitectura atat de bogata.5
Stefan Dusan petrece 7 ani din tineretea sa la Constantinopol unde ia contact cu
civilizatia bizantina care ii va marca profund viata.Inca din tinerete se dovedeste un bun
soldat, il infrange in 1329 pe banul bosniac, iar in 1330 pe tarul bulgar Mihail III Sisman.
In 1331 urca pe tronul Serbiei in locul tatalui sau.Un an mai tarziu se va insura cu
printesa bulgara Jelena.Exploateaza razboiul civil din Bizant dintre Ioan V Paleologul si
Ioan Cantacuzino si incepe o ofensiva impotriva imperiului incepand cu 1342, cucereste
astfel intinse teritorii in Bancani, cu exceptia Peloponezului si a Salonicului.De asemeni
poarta razboaie cu Ungaria(cu precadere defensive).In 1345 se proclama imparat(tar) si
este incoronat in 1346 in Scopje ca “tar autocrat” al sarbilor si romeilor.In acelasi timp
ridica rangul Bisericii Sarbe de la Arhiepiscopta la Patriarhat.Astfel ia nastere Imperiul
Sarb. Tot in 1345 are loc prima batalie cu turcii la Stefaniana, bizantinii aliindu-se cu

5
Ghe. Zbuchea, Istoria Iugoslaviei, Ed. Corint, Bucuresti, 2000, pp. 17-28.

5
turcii impotriva lui Dusan.Noul stat sarb avea nevoie de un cod de legi adecvat noilor
realitati, astfel in 1349 Stafen Dusan emite Zakonikul(cod de legi).
     Stefan Dusan moare in 1355 si este ingropat la manastirea Sfintii Arhangheli de la
Prizren, in prezent osemintele lui se odihnesc la Belgrad.Succesorul sau, Uros II, numit si
“Cel Salb” nu poate mentine imperiul creat de parintele sau si curand Serbia se cufunda
in anarhie.Concomitent un nou pericol apare in balcani, imperiul otoman.
Dupa moartea lui Stefan statul se destrama, armatele sarbe fiind infrante de catre
turci in bataliile de la Marita si Kossolvipoje, Serbia fiind transformata astfel in 1459 in
provincie a Imperiului Otoman. Serbia obtine in anul 1812 autonomia interna, iar in
1878, impreuna cu Muntenegru isi dobandeste deplina independenta. In 1912-1913
Serbia si Muntenegru participa la cele doua razboaie balcanice. Razbopiul declarat de
catre Imperiul Austro-Ungar la 28.07.1914 Serbiei dezlantuie in luna urmatoare prima
conflagratie mondiala. In timpul razboilui Serbia de invadata de armatele germane,
austro-ungare si bulgare.O puternica miscare de rezistenta ia nastere in munti iar mare
parte din armata si autoritati se refugiaza pe insula Korfu traversand Albania.De aici vor
debarca la Thesalonic unde vor lupta alaturi de fortele Antantei. In octormbrie 1918,
Adunarea Voievodinei voteaza la Novi Sad unirea cu Serbia, tot atunci Adunarea
Nationala din Muntenegru voteaza unirea cu Serbia, cateva zile mai tarziu uniunea
croatilor si slovenilor in Austro-Ungaria isi exprima dorinta de a se uni cu Serbia, astfel
ia nastere “Regatul sarbilor, slovenilor si croatilor”, proclamat de printul Alexandru
Karageorgevici la 1 decembrie 1918. Regatul era compus din regatele Serbia si
Muntenegru, statele Croatia, Slavonia si Voievodina si din provincia regala Bosnia si
Hertegovina. Orasul Rieka/Fiume de pe coasta dalmata era declarat “statul liber Fiume”,
va fi anexat de Italia in 1924.6
In 1912 Iugoslavia incheie cu Romania si Cehoslovacia Mica Antanta iar in 1934
impreuna cu Grecia, Romania si Turcia, Intelegerea Balcanica. Constitutia din
31.01.1946 proclama Republica Federativa Iugoslavia, stat alcatuit din republicile Serbia,
Muntenegru, Croatia, Macedonia, Slovenia si Bosnia-Hertegovina. In cadrul statului
iugoslav proclamat in 1918, Serbia a constituit cea mai importanta provincie istorica, iar

6
Emil Suciu, op.cit., pp. 12-14.

6
sarbii elementul etnic cel mai numeros. Dupa 1955 situatia sociala-economica a
Iugoslaviei se deterioreaza continuu, conflictele intre nationalitati adancindu-se.7
Sub presiunea interna si a fortelor mai mult sau mai putin oculte din exterior,
federatia Iugoslava cunoaste in ultimul deceniu al secolului XX, dezastrul.8
Caderea Cortinei de Fier a schimbat complet situatia geopolitica a Iugoslaviei.
Daca pana in 1989 Iugoslavia a fost unul dintre pilonii miscarii de nealiniere,
reprezentand principala schisma comunista din Europa, dupa 1989 importanta ei
geostrategica s-a diminuat simtitor. In timp ce toate tarile blocului comunist au cunoscut
diverse miscari politice care vizau democratizarea lor si inlaturarea dictaturilor
comuniste, Iugoslavia a cunoscut un proces invers, paradoxal la o prima vedere, insa
explicabil la o analiza mai atenta. Principalul regizor al destramarii sangeroase a
Iugoslaviei ramane, in mod indiscutabil, Slobodan Milosevici. Milosevici a incarnat
spiritul revansard al sarbilor, care, dupa aproape 40 de ani de dictatura a sloveno-
croatului Tito, considerau ca statutul lor in cadrul federatiei era mult diminuat fata de
adevarata lor pondere. Primele alegeri democratice postbelice din Iugoslavia au adus la
suprafata vechea problema nerezolvata a tarii: nationalismul, pentru ca partidele
nationaliste din republicile federale au castigat cele mai multe voturi, in detrimentul celor
democratice, liberale si transnationale.9

Prima dintre republici care s-a separat de federatie si care si-a dobindit
independenta relativ pasnic a fost Slovenia. Prin intermediul unui referendum, la data de
23 decembrie 1990, 88% dintre sloveni s-au aratat a fi in favoarea independentei,
eveniment proclamat jumatate de an mai tarziu (25 iunie 1991). Zece zile mai tarziu,
Armata populara iugoslava (JNA) se retrage din Slovenia, care este recunoscuta de
Comunitatea Economica Europeana (CEE) si de peste 30 de tari la 15 ianuarie 1992, si
apoi de SUA la 7 aprilie.10
In data de 30 mai 1990, Franjo Tudjman vine la presedintie in Croatia. Unele
schimbari aduse de acesta Constitutiei, trezeste ample nemultumiri Serbiei. Regiunile

7
Ibidem, p. 15.
8
http://www.probyzantinum.org/content , 22.04.2008, 15:30.
9
http://www.revista22.ro/html/index.php?nr=2006-06-02&art=2764 , 22.04.2008, 15:55.
10
http://www.ziarulfaclia.ro/Cum-si-au-dobindit-independenta-fostele-republici-iugoslave+6065 ,
22.04.2008, 16:00.

7
croate populate cu sirbi isi proclama autonomia la 21 decembrie 1990. La referendumul
din 19 mai 1991, boicotat de sirbii care reprezentau atunci aproximativ 12,6% din
populatie, independenta obtine 92% din voturi. Este anuntata in aceeasi zi cu cea a
Sloveniei (25 iunie 1991) si devine oficiala la 7 octombrie. Insa conflicte armate intre
formatiunile croate, pe de-o parte si formatiunile sirbe ale JNA, de cealalta, se transforma
in august 1991 in razboi deschis, care va dura pina in august 1995. CEE, SUA si peste 30
de tari recunosc Croatia in acelasi timp cu Slovenia. Croatia si Republica federala a
Iugoslaviei se recunosc reciproc in august 1996.
Macedonia si-a dobindit independenta fara sa fie varsata nicio picatura de singe.
Aprobata cu 95 % din voturi la referendumul din 8 septembrie 1991, independenta este
proclamata la 15 septembrie.
Parlamentul bosniac proclama suveranitatea la 15 octombrie 1991. In 1992 dupa
negocierile de la Lisabona sub egida comunitatii internationale, bosniacii, croatii si sirbii
semneaza tratatul care imparte Bosnia-Hertegovina in trei cantoane. Insa doua zile mai
tirziu, presedintele bosniac Alija Izetbegovic isi retrage semnatura si organizeaza un
referendum la 29 februarie 1992.11 Sirbii il boicoteaza, dar independenta este aprobata cu
62,8 % din voturi. Independenta este proclamata la 5 aprilie 1992, in timp ce conflictele
armate deja incepusera. Bosnia-Hertegovina este recunoscuta a doua zi de "Cei 12" si la 7
aprilie de SUA. Dar la 6 aprilie incepe asediul de la Sarajevo care va dura pina la sfirsitul
razboiului, in 1995. Belgradul recunoaste Bosnia la acordurile de pace de la Dayton, care
au pus capat razboiului, la 21 noiembrie 1995.12
Muntenegru este ultima republica iugoslava ramasa legata de Serbia, dupa
razboaiele din anii 90. In aprilie 1992 cele doua tari formeaza Republica Federala a
Iugoslaviei (RFI) care devine, in februarie 2003, o uniune supla denumita statul Serbia-
Muntenegru. Dar cei ce doresc independenta isi spun cuvantul si se organizeaza un
referendum, la 21 mai 2006, in cadrul caruia independenta obtine 55,5% din voturi si care
este proclamata, la 3 iunie 2006.13
Asadar, toate republicile care au compus federaţia iugoslavă şi-au câştigat
independenţa în decursul anilor.

11
C. I. Christian, Sangeroasa destramare. Iugoslavia, Ed. Sylvi, Bucuresti, 1994, pp. 297-298.
12
Ibidem, p. 300.
13
Ghe. Zbuchea, op.cit., pp. 62-69.

8
 In tot acest timp, Comunitatea Europeana a fost surprinsa de evolutia intregii parti
estice a continentului si mai ales a Iugoslaviei, caci procesul generalizat din Est era invers
in Iugoslavia. Pentru Comunitatea Europeana, slavii sudici care locuiau in Iugoslavia
formata si construita de Tito pareau a fi meniti sa convietuiasca in relativa armonie pentru
totdeauna. Primul gest politic al Comunitatii Europene fata de procesul de disolutie
iugoslav a fost exprimat de Troica europeana care a vizitat Belgradul in martie 1991 si
care viza sprijinul pentru statul iugoslav, extinderea aplicarii principiului inviolabilitatii
frontierelor externe, conform Acordurilor de la Helsinki, din 1975, asupra frontierelor
interne dintre republicile federale componente ale Iugoslaviei. In ciuda acestor semnale
externe de sustinere a federatiei, slovenii si croatii si-au dat seama ca pot profita de noul
context geopolitic pentru a-si dobandi independenta totala. Motivele slovenilor erau
destul de simple si usor de inteles: fiind cea mai prospera republica federala, slovenilor
nu le convenea ca impozitele lor sa fie directionate pentru dezvoltarea unor zone sarace
precum Kosovo si Macedonia.14
Cand primele incidente in care Slovenia si Croatia au fost implicate s-au facut
“auzite”, Comunitatea Europeana a reactionat rapid si a trimis pe teren o Troica - formata
din ministrii Afacerilor Externe ai Luxemburgului, Jacques Poos, Olandei, Hans van den
Brock, si Italiei, De Michelis - care a reusit sa impuna celor trei parti combatante
semnarea acordurilor de la Brioni. Acestea prevedeau suspendarea timp de trei luni a
intrarii in vigoare a celor doua declaratii de independenta, revenirea Armatei Federale in
cazarmi si trimiterea de observatori europeni la fata locului. Acest acord s-a dovedit a fi
inoperabil, conflictul din Croatia escaladand in luna august si septembrie. In Croatia,
minoritatea sarba era mult mai numeroasa, ajungand la aproape 30% din populatia
republicii, asezata in zone compacte, destul de aproape de Serbia.
Comunitatea Europeana a fost depasita de situatia care se schimba rapid si nevoita
sa adopte o atitudine pasiva, reflexiva, fiind din ce in ce mai clar ca atat Slovenia, cat si
Croatia nu doreau altceva decat independenta totala. Comunitatea Europeana era insa
ingrijorata in legatura cu soarta minoritatilor. La 7 septembrie 1991, au inceput lucrarile
Conferintei de la Haga asupra Iugoslaviei. La 6 octombrie 1991, Comunitatea Europeana
a declarat in mod oficial ca dreptul de autodeterminare al popoarelor din Iugoslavia nu

14
http://www.revista22.ro/html/index.php?nr=2006-06-02&art=2764 , 24.04.2008, 22:00.

9
poate sa se exercite fara a se tine seama de drepturile si interesele minoritatilor etnice din
fiecare republica. Consiliul de Ministri ai Afacerilor Externe din cele 12 tari membre ale
Comunitatii, din 6 octombrie 1991, a fost de acord ca negocierile de la Haga sa fie urmate
de recunoasterea acelor republici iugoslave care se angajau sa respecte drepturile omului,
principiul negocierii tuturor disputelor frontaliere si al inviolabilitatii frontierelor interne.
Sarbii nu au fost multumiti cu aceste conditii si au insistat ca regiunile populate in
majoritate de sarbi din Croatia sa se poata uni cu Serbia.
Catre sfarsitul anului 1991 si inceputul anului 1992, in interiorul Uniunii
Europene s-au cristalizat doua curente de opinie in legatura cu abordarea razboiului civil
iugoslav: unul favorabil accelerarii procesului de dezintegrare, care trebuia precedat de
recunoasterea noilor state, idee imbratisata de tari ca Germania, Danemarca, Belgia si
Italia, si altul care dorea mentinerea statu-quo-ului teritorial fie prin intermediul unei
federatii, fie al unei confederatii, idei sustinute de Franta, Marea Britanie, Spania si
Grecia.15

15
Ibidem.

10
Concluzii:

Fosta Iugoslavie, formata din republicile Slovenia, Croatia, Bosnia-Hertegovina,

Macedonia, Serbia si Muntenegru a incetat sa mai existe in anul 1991. Inceputul
destramarii a fost marcat de proclamarea Independentei Sloveniei si Croatiei in aceeasi
zi, 25 iunie 1991. Cele doua foste republici iugoslave au format state nationale
independente separate, iar exemplul lor a fost urmat de Macedonia, la 15 septembrie
1991.
Bosnia-Hertegovina s-a proclamat si ea stat independent la data de 3 martie 1992.
In aceste conditii, la 27 aprilie 1992 s-a format o noua federatie iugoslava, care cuprinde
doar Serbia si Muntenegru. Destramarea fostei Iugoslavii a fost sangeroasa, intre anii
1991 si 1995 in Croatia desfasurandu-se lupte puternice intre croatii si sarbii din aceasta
tara. Bosnia-Hertegovina a cunoscut si ea durerea razboiului civil incepand din 1992, in
acest stat situatia fiind chiar mai complicata din cauza faptului ca s-au confruntat trei
comunitati etnice: sarbii, croatii si musulmanii. Pacea instaurata in Bosnia-Hertegovina,
in anul 1996, a fost posibila, ca si in Croatia, numai dupa interventia internationala.16
In finalul lucrarii propuse, consideram ca obiectivele avute in vedere au fost
indeplinite, creionand o imagine cat de cat fidela a evenimentelor petrecute in fosta
Iugoslavie la sfarsitul celui de-al XX-lea secol.
Constienti de eventualele imperfectiuni, mentionam ca acest subiect ar putea fi
completat si dezvoltat in cadrul cercetarilor viitoare, atat pe verticala cat si pe orizontala.
Subiectul este unul vast, ce da frau liber multor lucrari si studii.

16
http://www.studentie.ro/19911992_DESTRAMAREA_IUGOSLAVIEI-a866-1194730.html , 12.05.2008,
17:20.

11
Bibliografie:

 Centrul de Analiza si Documentare al Fundatiei Nationale pentru Romanii de

Pretutindeni, Razboi in Balcani. Iugoslavia, Ed. ALDO PRESS, Bucuresti, 1999.
 Christian, C. I., Sangeroasa destramare. Iugoslavia, Ed. Sylvi, Bucuresti, 1994.
 Garz, Florian, Iugoslavia in flacari, Casa Editoriala ODEON, 1993.
 Suciu, Emil, Drama iugoslava. Culisele unui incendiu tragic, Ed. Militara,
Bucuresti, 1992.
 Zbuchea, Gheorghe, Istoria Iugoslaviei, Ed. Corint, Bucuresti, 2000.

Surse web:

 http://www.probyzantinum.org/content/ .
 http://www.revista22.ro/html/index.php?nr=2006-06-02&art=2764 .
 http://www.ziarulfaclia.ro/Cum-si-au-dobindit-independenta-fostele-republici-
iugoslave+6065 .

12
Republica Federativa Iugoslavia

*imagine preluata www.hartionline.ro

13