PROBLEME DE TERMINOLOGIE.

STANDARDE ȘI PRINCIPII

Pentru conturarea unei imagini de ansamblu cât mai detaliate referitoare la tema abordată
în prezenta lucrare, găsim ca fiind imperios necesară definirea și clarificarea termenilor și
conceptelor ce urmează a fi utilizate. După cum bine știm, de cele mai multe ori în definirea unor
principii, de imens ajutor este legislația în vigoare. Astfel, vom face referire în cele ce urmează
atât la corpusurile legislative care reglementează problematica la nivel internațional.
Plecând de la general la particular, se cade să enunțăm câteva organizații internaționale/
globale care își focusează atenția spre studiul muzeelor și al principiilor de conservare și
restaurare a diferitelor bunuri culturale existente.
Primul exemplu în acest caz este ICOM (Consiliul Internațional al Organizării Muzeelor),
entitate non-guvernamentală înființată în anul 1946. Cu sediul la Paris, acesta funcționează pe
lângă UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură), ca organism
al său. Menirea sa de căpătâi este aceea de a stabili anumite standarde etico-profesionale care să
vizeze diversele forme de activitate din cadrul unei instituții muzeale1. O primă definiție deosebit
de importantă pentru subiectul prezentei lucrări a fost adoptată de ICOM în august 2007. Ea
stipulează că muzeul este o instituție permanentă, aflată în serviciul societății, deschisă publicului
și creată pentru conservarea, cercetarea și punerea în valoare prin diferite mijloace a
patrimoniului cu scopul de a educa, de a încânta și de a instrui (t. n.). Dinamica dezvoltării
societății actuale a adus cu sine nevoia de modificări aduse definiției de mai sus, pentru aceasta
formându-se un comitet special care a activat în perioada 2017-2019. Rezultatele muncii acestuia
ni se vor revela cel mai probabil în decursul anului curent, schimbările realizate referindu-se la
conturarea unei maniere mai eficace prin care muzeul sa răspundă noilor trend-uri2. În strânsă
legătură cu cele expuse în rândurile de mai sus este și ICOFOM (Consiliul Internațional al
Organizării Muzeelor- Comitetul Internațional pentru Muzeologie), fondat în anul 1977 cu scopul
de a ajuta la dezvoltarea muzeologiei ca disciplină academică și știință de sine stătătoare3.
Muzeologia este astfel definită drept știința despre muzee, tratând toate activitățile care vin în

1
https://icom.museum/en/about-us/missions-and-objectives/, accesat la data de 15.01.2020, ora 20:15.
2
https://icom.museum/en/activities/standards-guidelines/museum-definition/, accesat la data de 15.01.2020, ora
20:35.
3
André Desvallées, François Mairesse, Key Concepts of Museology, editura Armand Collin, Paris, 2010, p. 11.

1
 contact cu instituția muzeală4. Trebuie totuși făcută distincția între acest termen și muzeografie,
aceasta din urmă fiind utilizată în lucrările de specialitate începând cu secolul al XVIII-lea, făcând
referire la aspectul practic, aplicat al muzeologiei5.
Printre numeroasele alte comitete care gravitează în jurul ICOM, se remarcă ICOM-CC
(Consiliul Internațional al Organizării Muzeelor- Comitetul Internațional pentru Conservare),
acesta din urmă grupând peste 2600 de specialiști în domeniul conservării din întreaga lume. Creat
în anul 1967, în cadrul său au fost schițate definițiile a mai multor termeni uzitați în domeniul
aferent al conservării și restaurării. Conservarea preventivă are ca scop încercarea de a crea
anumite condiții care să încetinească procesul de îmbătrânire la care este supus, în mod natural,
orice bun cultural, indiferent de tipologia sau de materialul din care este realizat. Prin conservare
curativă se înțeleg acele tratamente prin care un obiect este adus la o stare de echilibru necesară
pentru a nu se degrada galopat într-un viitor apropiat6.
Toate obiectele supuse acțiunilor detaliate mai sus se constituie în colecții, care pot fi
publice sau private. O colecție este acel ansamblu de bunuri culturale constituite în mod coerent
și sistematic cu scopul de a fi etalată7. Expoziția vizează finalitatea acțiunii de etalare
(prezentare/afișare) a obiectelor, dar și locul unde aceasta este pusă în scenă8.
În paragrafele anterioare am încercat, într-o oarecare măsură, schițarea câtorva date
generale și realizarea unor clarificări terminologice minimale. La nivelul țării noastre, multe
dintre definiții sunt preluate de la organismele internaționale emitente, încercându-se, așa cum
știm, adaptarea lor la realitățile interne ale României.

4
ibidem, p. 54.
5
ibidem, p. 52.
6
http://www.icom-cc.org/330/about-icom-cc/what-is-conservation/conservation:-who,-what-amp;-
why/#.XiR5CsgzbIV, accesat la data de 15.01.2020, ora 21:00.
7
André Desvallées, François Mairesse, Key Concepts of Museology, editura Armand Collin, Paris, 2010, p. 26.
8
ibidem, pp. 34-35.

2
 COLECȚIA DE CERAMICĂ

Prezentare generală

Colecția imaginată de noi cuprinde un număr de 22 de specimene. Pentru a putea înțelege

mai lesne fenomenul depunerii vaselor în morminte și deci pentru a avea o mai bună
comprehensiune asupra subiectului colecției, se cade să menționăm câteva informații pe care noi
le considerăm a fi necesare în actualul demers. Dacă la început ceramica se utiliza cu precădere în
bucătărie, servind diverselor scopuri domestice, odată cu evoluția societății, vasul ceramic a primit
noi atribuții. Întâlnim vasele ceramice în așa-numitele rituri de trecere: nașterea, nunta, moartea.
Însă, în cimitire, ceramica este miniaturală, reprezentând la o scară mai mică vesela utilizată în
viața cotidiană de către defunct. Astfel, putem lesne contura caracterul unei comunități, dar și
concepțiile acesteia despre viața care urmează morții9.

Odată informațiile de ansamblu fiind asimilate, procedăm la aplecarea atenției asupra

materialului din care sunt realizate vasele ceramice. Argila, căci la ea facem referire, este un silicat
bazic de aluminiu pe care-l putem lesne întâlni în natură. Aceasta, supusă unor situații termice
diferite, suportă modificări substanțiale: în prezența umezelii devine ușor modelabilă și în prezența
căldurii suferă o transformare ireversibilă, devenind în fapt ceramică10. Atunci când ne ocupăm de
o astfel de colecție, trebuie să evaluăm minuțios starea în care se află vasele ceramice. Acestea pot
fi supuse unor vicii de tehnologie, fiind fisurate, sfărâmicioase sau insuficient arse, ajungându-se
astfel la o fragilitate mai crescută la care specialistul în domeniu trebuie să se raporteze cu precauție
și prevenție11.

Descrierea colecției

Colecția Ceramică este formată, așa cum menționam, din 22 de vase ceramice, lucrate la
roata cu viteză medie. Din punct de vedere tipologic, avem 10 amfore, 6 vase borcan cu două toarte
și 6 vase borcan, reprezentând atât specimene de ceramică fină (lustruite și negru-cenușii), cât și
de ceramică grosieră (degresate cu macroprundiș, având o culoare maroniu-roșcată).

9
Călin Cosma, Funerary Pottery of the 7th-10th Centuries în seria Interferențe etnice și culturale in mileniile I a.
Chr. - I p. Chr, 18, Cluj-Napoca, 2011, p. 126.
10
Dan Fârtâiș, Ceramica - factorii de degradare, în Hierasus, VI, 1986, p. 259.
11
ibidem, p. 260.

3
 Pentru categoria amforelor, media diametrului maximal (d. m.) este de 13 cm, cea mai mare
valoare a diametrului fundului (d. f.) este de 9 cm. Cea mai înaltă amforă din colecție are 27 de
cm.

În ceea ce privește vasele borcan cu două toarte, media d. m. este de 14 cm, cea mai mare
valoare a d. f este de 9. Înălțimea maximă pentru acest tip de vas este de 16.

Vasele borcan au o medie de 13 cm pentru d. m., cea mai mare valoare a d. f. fiind de 9
cm. Înălțimea maximă este de 15 cm.

Informațiile tehnice prezentate în paragraful anterior sunt departe de a fi futile. Pentru a

avea o mai bună imagine de ansamblu a colecției care urmează a fi depozitată și pentru a avea toate
elementele necesare proiectării unor module de depozitare cât mai potrivite, a fost nevoie de aceste
date. Luându-le pe toate acestea în considerare vom fi capabili să poziționăm vasele în modulul de
depozitare fără a le periclita în vreun fel. Totuși, vom discuta pe îndelete problema depozitării în
subcapitolul hărăzit ei, rămânând pentru acum doar cu imaginea vaselor indusă în subconștient de
măsurătorile pomenite, asta în lipsa unor desene aferente, lacună datorată lipsei noastre de talent
în această arie.

Din punctul de vedere al ornamentării, amforele și vasele borcan cu două toarte sunt
lustruite, iar vasele borcan grosiere prezintă fie benzi de linii vălurite, fie registre de linii orizontale.
Interesantă pentru categoria tipologică a amforelor este prezența pe fundul lor a unor semne și
mărci de olar, dintre care amintim: roți cu 4 sau 6 spițe și semne cruciforme, prezența acestora în
cimitirele de secol IX-X fiind un posibil apanaj al dezvoltării creativității meșterilor olari, sau
poate fi chiar considerată drept o manifestare a unei tendințe culturale din perioada respectivă.

Datarea elementelor componente ale colecției se face, așa cum putem observa în rândurile
de mai sus, în decursul secolelor IX-X.

Înregistrarea, inventarierea și etichetarea

În cazul oricărei colecții este necesară existența unui inventar foarte bine pus la punct,
principiu ce apare și în legislația europeană, în Convenția de la Valleta (art. 2.1)12. În țara noastră,
primul text legislativ care reglementează problematica inventarului este Legea privind protejarea

12
https://rm.coe.int/168007bd25, accesat la data de 15.01.2020, ora 8:20.

4
patrimoniului cultural național mobil (Legea nr. 182/2000), care menționează în art. 13.1 că orice
instituție publică care deține bunuri culturale are obligația de a le inventaria analitic și
sinoptic. Articolul 10.1 al Legii muzeelor și colecțiilor publice (Legea nr. 311/2003) face referiri
asemănătoare cu cele prezentate înainte. Mult mai specifice sunt principiile instituite prin Ordinul
nr. 2035 din aprilie 2000 pentru aprobarea Normelor metodologice privind evidența, gestiunea și
inventarierea bunurilor culturale deținute de muzee, colecții publice, case memoriale, centre de
cultură și alte unități de profil. În primul articol este definit registrul pentru evidenţa analitică a
bunurilor culturale ca fiind un document oficial obligatoriu, cu caracter permanent, în care se
înregistrează totalitatea bunurilor culturale deţinute de o instituţie specializată, precum şi
principalele elemente de identificare, datare, provenienţă şi valoare ale acestora13. Altfel spus, se
dorește evidența integrală a bunurilor, fiind necesar ca registrul să fie privit ca o bază de date
unitară ce are compatibilitate la nivel național. Și colecția de ceramică și celelalte două vor respecta
de la bun început legislația în vigoare.

CIDOC (Comitetul Internațional de Documentare pentru Muzee) a oferit un model de fișă

tehnică cu ajutorul căreia se poate urmări povestea înregistrării obiectelor în muzeu. Ulterior
aducerii unui bun cultural în incinta instituției muzeale, acesta este înregistrat în sus amintitul
registru. Se trece apoi la completarea unei fișe de inventar, obiectului fiindu-i dat un număr unic
de inventar, urmând să fie fotografiat și/sau desenat. Odată acestea fiind realizate, obiectul este
transportat la locul său de depozitare, pe fișă înscriindu-se locația sa. O copie a instrumentelor de
inventariere trebuie păstrată, daca este posibil, în afara muzeului, din rațiuni ce țin de securitate14.
Toate vasele ceramice din colecția prezentată au trecut prin acești pași, întocmindu-li-se în plus și
o fișă de conservare.

Etichetarea obiectelor (cu scopul de a atașa numărul de inventar) s-a făcut în concordanță
cu materialul vaselor ceramice și cu starea sa de conservare. Specialiștii în domeniu din cadrul
muzeului nostru imaginat au urmat în linii generale principiile fundamentale ale procesului de
etichetare, așa cum este el descris de conservatorii de la Arizona State Museum din USA. Astfel,
s-a încercat alegerea unui loc accesibil pentru amplasarea numărului de inventar, dar care totodată
să nu interfereze cu estetica obiectului, ținându-se totodată cont de materialul și forma acestuia.

13
http://www.cimec.ro/Colectii-Muzeale/pdf/Legislatie/ORDnr2035.htm, accesat la data de 15.01.2020, ora 8:34.
14
http://cimec.ro/muzee/etichetare/Inregistrarea-CIDOC.htm, accesat la data de 15.01.2020, ora 9:00.

5
Numerele au fost printate (font Arial, mărimea sa fiind diferită în funcție de măsurătorile obiectului
sa în funcție de obiect) pe hârtie non-acidă cu o imprimantă cu laser. S-a încercat ca acest proces
să fie reversibil, putând fi înlăturat, dacă este nevoie, și după o perioadă de 50-100 de ani.
Personalul care a realizat această acțiune a respectat normele de protecție necesare, asigurând o
bună ventilație a spațiului unde a avut loc procesul de etichetare și purtând echipamentul
corespunzător în astfel de situații 15. Ca materiale necesare pentru alte categorii de obiecte, se pot
utiliza cele observabile în Imaginea 116. Un astfel de kit de etichetare ajunge totuși la o sumă destul
de ridicat la achiziționare, elementele sale componente putând fi cumpărate separat, astfel
diminuându-se într-o oarecare măsură costurile.

Imaginea 1. Kit de etichetare.

Factori de degradare
Factorii care degradează bunurile culturale sunt în număr de cinci: factori fizico-chimici ai
mediului ambiant, factori biologici, factori interni, factorul uman și cataclismele naturale17. Ținând

15
https://sustainableheritagenetwork.org/digital-heritage/collection-labeling-safely-applying-accession-numbers-
museum-objects, accesat la 15.01.2020, ora 9:30.
16
Sursa: https://www.collectioncare.org/collections-labeling-kit.
17
Aurel Moldoveanu, Conservarea preventivă a bunurilor culturale, editura Cetatea de Scaun, 2009, pp. 32-36.

6
cont de toți aceștia, se va încerca crearea unui depozit a cărui stabilitate microclimatică să fie
propice ceramicii. Pentru a realiza un mediu stabil în care să fie depozitate vasele colecției noastre
se cade să ținem seamă de toate cele enunțate mai sus, chiar dacă ceramica face parte din acele
materiale al căror nivel de sensibilitate la ambient nu este atât de mare18. Supusă însă degradării,
ceramica se poate fragmenta, zgâria sau exfolia (în cazul în care este smălțuită), își poate rotunji
muchile, degrada ornamentica sau poate prezenta depuneri minerale insolubile. Toate aceste pot fi
cauzate de unul sau de mai mulți dintre factorii prezenți mai jos19.
 Umiditatea
Aerul conține apă în stare de gaz. Moleculele sale, în mod inevitabil, intră în contact cu
suprafața bunurilor, fiind adsorbite, creându-se astfel așa-numita umiditate higroscopică a fiecărui
specimen în parte. Umiditatea este parte a tuturor proceselor de sorginte chimică și fizico-
biologică. Pentru specialiștii în domeniu este importantă U. R. (umiditatea relativă), prin care este
exprimat gradul de saturare al aerului cu vapori de apă20.
Pentru ceramică, este necesar ca valorile să nu depășească 65%, dar să nici nu scadă sub
30%21. Articolul 4 al Normelor de conservare și restaurare a bunurilor culturale mobile clasate
(în continuare vor fi numite Norme de conservare și restaurare) menționează același prag maximal
(de 65%) și adaugă aceea că umiditatea trebuie corelată permanent cu temperatura. Mai noile
cercetări arată că o măsură preventivă poate fi aceea de a păstra valorile U. R. sub 50%22 O valoare
a U. R. crescută poate duce la apariția mucegaiurilor, producând astfel degradarea biologică a
vaselor ceramice, din păcate, petele provocate de micromicete neputând fi șterse fără a lăsa urmă
pe suprafața obiectelor. U. R. scăzută duce la diminuarea rezistenței mecanice a vaselor, acestea
fragilizându-se, fiind astfel susceptibile oricând crăpăturilor23. Fluctuațiile de orice natură trebuie
evitate.
De luat în considerare atunci când facem referire la spațiile de depozitare este și umiditatea
ascensională, cunoscută sub termenul comun de igrasie. Există situații în care pereții unui depozite
prezintă urme caracteristice de igrasie, acest fapt datorându-se mai multor condiții care duc la

18
NPS, Museum Handbook¸ Part I, 2001, p. 6.
19
Aurel Moldoveanu, Conservarea preventivă a bunurilor culturale, editura Cetatea de Scaun, 2009, p. 49.
20
Aurel Moldoveanu, Conservarea preventivă a bunurilor culturale, editura Cetatea de Scaun, 2009, p. 63.
21
NPS, Museum Handbook¸ Part I, 2001, p. 7.
22
https://www.canada.ca/en/conservation-institute/services/preventive-conservation/guidelines-
collections/ceramics-glass-preventive-conservation.html#a3a1, accesat la data de 16.01.2020, ora 8:30.
23
Aurel Moldoveanu, Conservarea preventivă a bunurilor culturale, editura Cetatea de Scaun, 2009, pp. 66-67.

7
ascensiunea apei prin capilare în structura de cele mai multe ori poroasă a zidului. Cu cât procesul
de evaporare al apei este mai dinamic, cu atât mai extensivă este paguba realizată. În cazul în care
există astfel de fenomene, se procedează treptat la înlăturarea lor, eliminând mai întâi prezența
apei de la temelia zidului și mai apoi eliminând sărurile rămase, acestea din urmă putând lesne să
se dizolve și să devină o soluție (din punct de vedere chimic) agresoare pentru obiecte24. În cadrul
muzeului nostru imaginat nu există astfel de probleme, personalul avizat fiind totodată instruit în
preîntâmpinarea și, la nevoie, soluționarea lor.
 Temperatura
Considerată a fi un factor secundar în fenomenul de degradare a bunurilor culturale,
parametrii săi pot să fie destul de generoși în ceea ce privește valoarea lor. Trebuie însă avută mare
grijă la diferitele obiecte culturale a căror stare de conservare este sensibilă, mai ales că
temperatura aduce cu sine o energie termică, catalizator al altor procese. Mai mult, temperatura
este cea care influențează fluctuațiile U. R., mai ales în perioada anotimpurilor de toamnă și iarnă.
Există deci un raport de cauzalitate între cele două, care trebuie luat în considerare pentru a exista
un microclimat stabil25.
Pentru ceramică se va opta ca temperatura (t.) să nu depășească 22 °C, fiind in permanență
corelată cu U. R26.
 Lumina
În funcție de gradul de sensibilitate al fiecărui obiect la degradarea fizico-chimică, sunt
admise valori bine definite. Valori între 50 și 80 de lucși sunt admise pentru obiectele mai sensibile,
pe când pentru cealaltă categorie de obiecte se preferă valori între 150 și 200 de lucși. optându-se
ca razele UV să nu depășească 75 de microwați/lumen27. Personalul muzeului nostru va avea grijă
ca aceste valori să fie respectate atât în depozite și mai ales în cadrul spațiului expozițional. Mai
multe detalii despre acest factor vor fi date în cadrul capitolului hărăzit expoziției.
 Poluanți
Particulele de praf și poluanții din aer se pot depune pe suprafața vaselor ceramice. În
cazul în care suprafața este poroasă și particulele de praf nu sunt îndepărtate în timp util, vor apărea
inerent pete. Cei mai cunoscuți contaminanți sunt sarea și uleiul. Primul element trebuie cunoscut

24
ibidem, p. 81.
25
Aurel Moldoveanu, Conservarea preventivă a bunurilor culturale, editura Cetatea de Scaun, 2009, pp. 99-101.
26
Norme de conservare și restaurare, art. 4. b.
27
Norme de conservare și restaurare, art. 4. d.

8
mai ales în cazul ceramicii care riscă, prin valori fluctuante ale U. R. să producă fenomene repetate
de cristalizare care vor duce la degradarea rapidă a obiectului. În cazul uleiului se poate observa
că lasă urme de culoare cenușiu-închis28. În depozitele noastre toate măsurile necesare pentru
îndepărtarea unor astfel de particule sunt puse riguros în aplicare. În plus, nu sunt detectate semne
ale poluării alcaline.
 Viciile de fabricare
În timpul fenomenului de fabricare al vaselor ceramice se pot întâmpla diverse greșeli. Fie
arderea este una neuniformă, vasele urmând a fi slab rezistente, fie pasta utilizată are în
componența sa un grad mare de impurități , dezvoltând un aspect granular, legăturile dintre
componente fiind slăbite. Și uscarea insuficientă a ceramicii înainte ca aceasta sa fie arsă duce la
fisuri ulterioare ale vaselor29. Toate aceste aspecte au fost luate în considerare de personalul
specializat al muzeului.
 Forțele fizice. Factorul uman
Cel mai frecvent agent de deteriorare este reprezentat de forțele fizice. Ceramica, este, după
cum știm, fragilă, astfel că în timpul unor activități care presupune mânuirea vaselor se pot
întâmpla accidente. Acestea sunt inerente, omul fiind ca regulă generală supus greșelilor și
neatenției, nu de puține ori oboseala jucând un rol important30.

Depozitarea
Luându-se în considerare toate informațiile de mai sus și în conformitate cu legile în
vigoare am încercat să ne imaginăm depozitul în care va fi adăpostită colecția de ceramică.
Așa cum prevăd Normele de conservare și restaurare, spațiul nostru este salubru, nu
prezintă noxe sau alte gaze toxice. Cele trei tipuri de instalații (iluminat, canalizare, apă și
încălzire) au fost cu rigurozitate verificate și sunt în perfectă stare de funcționare. Microclimatul
este stabil și clădirea muzeului se bucură de un sistem de izolare termică. Proiectul de amenajare
a fost în prealabil avizat de un conservator acreditat (art. 11 și art. 12).

28
https://www.canada.ca/en/conservation-institute/services/preventive-conservation/guidelines-
collections/ceramics-glass-preventive-conservation.html#a3a1, accesat la data de 16.01.2020, ora 9:45.
29
Dan Fârtâiș, Ceramica - factorii de degradare, în Hierasus, VI, 1986, p. 259.
30
https://www.canada.ca/en/conservation-institute/services/preventive-conservation/guidelines-
collections/ceramics-glass-preventive-conservation.html#a3a1, accesat la data de 16.01.2020, ora 9:45.

9
 Ideal în amplasarea unui depozit este ca acesta să se afle la un nivel deasupra pământului,
fiind în acest caz mai lesne de păstrat U. R. și t. la un nivel constant. Cum însă idealurile revin
adesea spațiului oniric, depozitele muzeului nostru se află, cum este obișnuința la noi în țară, la
subsol. S-a încercat, pe cât posibil, să se realizeze un acces cât mai facil la spațiile de depozitare,
existența scărilor ducând, nu de puține ori, la deteriorări ale obiectelor atunci când sunt cărate în
depozit31. Privitor la normele de securitate și PSI, acestea au fost puse în aplicare. În cadrul unui
depozit, acele sisteme-sprinkler așezate pe tavan cu scopul de a împrăștia apă în cazul unui
incendiu nu trebuie întâlnite. Apa eliberată de acestea fiind, după cum știm, atât de nocivă
obiectelor culturale. S-a optat în acest caz pentru un sistem care să utilizeze un gaz special cu
halon, activat în momentul în care se detectează căldură intensă sau fum32. Costurile au fost
considerabile, dar s-au găsit fondurile necesare.
Înălțimea depozitului pentru ceramică este de 2 m 30 și are 25 de m pătrați (Anexa 1).
Spațiul este uscat, curățat și dezinfestat33. Modulele de depozitare sunt funcționale și materialul
din care sunt fabricate este compatibil cu bunul cultural34.
S-a optat pentru utilizarea unor module de depozitare realizate dintr-un metal emailat35.
Modulul de depozitare are rafturi, nu prezintă uși, primul raft situându-se la o distanță de 40 de
cm de podea. Această măsură s-a luat pentru a se proteja vasele ceramice în cazul unei inundații.
Față de perete, modulele se găsesc la o distanță de aproximativ 10 cm, pentru a exista ventilația
necesară. Fiecare raft are o înălțime de aproximativ 40 de cm, întregul modul o lungime de 127,5
cm, prezentând la mijloc o poliță de departajare situată la 60 de cm de ambele tăblii laterale.
Lățimea polițelor este de 30 de cm. Aferentă fiecărui raft este o bara fixă, de 10 cm, gândită acolo
cu scopul de a preîntâmpina căderi ale vaselor pricinuite de orice fel de vibrații sau unde seismice.
Pentru a nu intra în contact cu suprafața vaselor și a nu lăsa urme pe aceasta, pe bara fixă este
așezat un strat subțire de polietilenă albă, acoperită la rândul său cu foiță japoneză. Tot pe aceasta
bara fixă sunt lipite și numerele de inventar aferente vaselor expuse. Etichetarea s-a făcut în
concordanță cu normele în vigoare, așa cum am observat într-un subcapitol anterior, folosindu-se

31
Nathan Stolow, Procedures and Conservation Standards for Museum Collections in Transit and on Exhibition,
UNESCO, 1981, pp. 18-19.
32
ibidem, p. 18.
33
Norme de conservare și restaurare, art. 15.
34
Norme de conservare și restaurare, art. 14.
35
Nathan Stolow, Procedures and Conservation Standards for Museum Collections in Transit and on Exhibition,
UNESCO, 1981, p. 18.

10
hârtie non-acidă și imprimantă cu laser. La capătul lateral drept al acestei bare sunt trecute toate
numerele de inventar care se regăsesc pe raftul respectiv. Pentru că avem vase ceramice cu
înălțimi mari, s-a procedat la crearea unei bare de 8 cm detașabile, care se poate atașa în locașurile
sale, alese de specialistul în domeniu în funcție de necesități. Urechile de prindere pentru această
bară sunt puse pe lateralele modulului, existând posibilitatea să fie mutate în sus sau. Se va
preîntâmpina astfel eventuala baleiere a vreunui vas ceramic mai înalt Și pe bara detașabilă s-a
pus un strat de polietilenă albă, urmat de unul de foiță japoneză, din aceleași considerente ca cele
enunțate mai sus. Colecția noastră fiind compusă din vase ceramice cu funduri plate, nu este cazul
să creăm instrumente prin care pot să fie susținute pe raft eventualele vase cu fund rotund. Totuși,
pentru a ne asigură că suprafața metalului nu interferează cu fundul vasului, deteriorându-l, se va
aplica pe raft foiță japoneză.
Odată cu procesul de creare al modulelor din această sală de depozitare au fost create și
două scărițe cu două trepte fiecare, necesare în cazul în care este necesară manipularea vaselor
ceramice de către o persoană a cărui înălțime nu-i permite o raportare propice la raft.
Referindu-ne acum la modul în care sunt așezate obiectele pe raft, de mare ajutor ne sunt
informațiile prezentate în primele paragrafe ale subcapitolului Descrierea colecției. În funcție de
măsurile fiecărui vas în parte se vor pune cumva într-o manieră grupată pe raft, după
caracteristicile lor specifice. Pe primul raft (de jos în sus) vor fi amplasate cele 6 vase borcan cu
două toarte, luându-se în considerare și faptul că prezența toartelor adaugă câțiva centimetri la
diametrul specimenelor. Ținând seamă că diametrul lor maximal este de 14 cm și de faptul că au
și toarte (punem pentru fiecare încă doi cm în plus, ca marjă de eroare), distanța între ele va fi de
aproximativ 5 cm, acestea neatingându-se între ele. Pe raftul secund (de jos în sus) vor fi
amplasate cele 6 vase borcan al cărui diametru maximal este de 13 cm. Pe cel de-al treilea raft al
primului modul sunt expuse 5 din cele 10 amfore ale colecției, tot la o distanță de 5 cm între ele.
Se va proceda de această dată la atașarea barei de 8 cm, amforele având înălțimea maximă de 17
de cm. Bara se va fixa la 12 cm față de polița de sus a raftului, fiind eliminată astfel posibilitatea
ca acestea să cadă. Un risc totuși există în acest caz, prin aceea că persoana care va manevra bara
ar putea lovi vasele de pe raft. Se va încerca deci o mânuire foarte atentă a barei, de fiecare dată
când va fi nevoie. Pe primul raft al celui de-al doilea modul vor fi puse celelalte 5 amfore rămase,
realizându-se aceiași pași ca și în cazul de mai sus. Locurile rămase pe rafuri vor putea fi ocupate
de vasele care vor întregi în viitorul apropiat colecția noastră imaginată.

11
 Trebuie menționată că în decursul întregii activități de mânuire a vaselor, s-au respectat
prevederile articolului 20 din Normele de conservare și restaurare, personalul specializat purtând
de fiecare dată echipament specializat (mânuși și halat).
Pentru a se asigura stabilitatea microclimatului sunt utilizate diferite instrumente de
măsurare. Printre cele mai folosite se numără termohigrograful cu înregistrator cu grafica, acesta
asigurând, pe o perioadă extinsă de timp, înregistrarea continuă a valorilor umidității și
temperaturii. Noi folosim în depozitul de ceramică modelul produs de Synchro Comp care
salvează și tipărește folosind imprimanta termică incorporată numeroasele valori, acestea putând
fi salvate pe un memory stick și apoi vizualizate pe orice laptop sau PC. Interesant la acest aparat
este că generează o alarmă atât acustică, cât și vizuală, în momentul în care parametrii setați sunt
depășiți, fiind astfel foarte util pentru specialistul în domeniu36. Vom amplasa acest instrument în
interiorul oricărui modul, având însă grijă să fie pus în poziție stabilă37. Datorită faptului că
ceramica nu este atât de vulnerabilă și pretențioasă în ceea ce privește conservarea preventivă, nu
considerăm că ar trebui aduse în depozit umidificatoare sau dezumidificatoare, această decizie
luându-se în cazurile speciale în care nu mai există echilibru microclimatic.

Transport și ambalare
Pentru situația în care un bun din colecția noastră urmează a fi transportat se va ține seamă
de legislația în vigoare. Normele de conservare și restaurare ne precizează că asamblarea trebuie
realizată în raport cu particularitățile morfologice și cu proprietățile fizico-mecanice ale
bunurilor culturale mobile implicate, trebuind să asigure protecția deplină a obiectelor împotriva
următorilor factori de risc: variații microclimatice, în special fluctuații ale U.R.; pătrunderea
lichidelor și a gazelor nocive; șocuri și trepidații; degradări mecanice (art. 23). Pe cale de
consecință, specialiștii noștri au parcurs toate etapele legale (se întocmește un proces verbal),
stabilindu-se încă de la bun început că vasul are o stare de conservare care îi permite să fie
transportat. Toată documentația privitoare la nevoile obiectului a fost completată. S-a luat în
considerare fișa de conservare a amforei și i s-au făcut fotografii de ansamblu38. Împachetarea se
face în prezența unui membru al muzeului.

36
https://www.synchro.ro/ro-ro/Termograf-Inregistrator-cu-printer-termic, accesat la 16.01.2020, ora 11:23.
37
Aurel Moldoveanu, Conservarea preventivă a bunurilor culturale, editura Cetatea de Scaun, 2009, pp. 92-93.
38
Norme de conservare și restaurare, art. 22.

12
 Obiectul ce urmează a fi transportat este o amforă cu fund plat. Dimensiunile sale sunt
următoarele: h=19 m, d,g=6,7 cm, d.f=6,6 cm., d.m=10 cm. Nu prezintă decor. În ambalarea sa
s-au urmat diverși pași, mai întâi personalul operant echipându-se corespunzător (Anexa 2).

Pasul 1: amfora este învelită în hârtie japoneză neacidă, încercându-se astfel să se

îndepărteze pericolul ca suprafața vasului să fie zgâriată.

Pasul 2: se procedează la crearea scheletului care va susține amfora în timpul transportului.

Pentru început se alege o placă albă din polietilenă expandată, cu o grosime de 5 cm, o lungime de
25 de cm și o lățime de 20 de cm.

Pasul 3: se măsoară cu un subler dimensiunea gâtului, a burții și a fundului.

Pasul 4: se procedează la alegerea unor cuburi din placă albă din polietilenă expandată în
care se încrustează dimensiunile pe care le-am înregistrat mai devreme. Astfel se vor crea două
mânere, unul care să susțină zona gâtului și a buzei vasului, iar celălalt să susțină partea de jos a
sa. Aceste așa-numite amortizoare rezultate se alipesc plăcii de polietilenă.

Pasul 5: se alege o altă placă de polietilenă ca cea enunțată mai sus, fiind partea a doua a
scheletului care susține amfora. Aceasta placă nu va mai avea adăugate amortizoarele.

Pasul 6: se alege/confecționează o cutie din lemn (compatibilă cu materialul nostru),

conform cu dimensiunile pe care le-am menționat deja.

Pasul 7: se așază în cutia de lemn, pe fundul acesteia, placa pe care este fixată amfora.

Pasul 8: se adaugă, pentru o mai bună amortizare, se adaugă punguțele cu chips-uri de

polistiren. În prealabil, chips-urile au fost introduse în săculeți/punguțe de polietilenă.

Pasul 9: capacul cutiei se prinde în holțșuruburi.

Pasul 10: se lipesc pe cutie emblemele care semnalează fragilitatea, rezistența scăzută la
intemperii și sensul orientării cutiei.

13
 COLECȚIA DE STICLĂ

Prezentare generală. Descrierea colecției

Colecția noastră este formată din 4 vase de sticlă de Murano, donate muzeului nostru de o
italiancă stabilită după căsătorie în zona județului Alba. În onoarea acesteia, colecția va primi
numele de Chiara de Rivombrossa.
După cum știm, vetro veneziano, adică sticla venețiană, este una dintre cele mai fine
existente, centrul fabricării sale fiind insula Murano. Sticlarii au lucrat acolo începând cu secolul
al XIII-lea și continuând până astăzi. Vasele noastre sunt perioada în care sticlăria venețiană și-a
atins apogeul, adică din secolele XV-XVII. Centrul sticlăriei venețiene a introdus pe scena artistică
conceptul de sticlă smălțuită, această tehnică fiind asemănătoare cu tehnicile dezvoltate în zona
Siriei actuale. Scenele reprezentate pe vase sunt numeroase și sunt rezultatul imaginației luxuriante
cu care poporul italian a fost înzestrat din cele mai vechi timpuri. Departe, cea mai mare realizare
a lor a fost sticla colorată transparentă, care se asemăna izbitor cu cristalul. Totalitatea tehnicilor
specifice de fabricare a acestui tip de sticlă nu sunt necesare demersului nostru, încercând în cele
ce urmează să prezentăm câteva date generale despre materialul vaselor39.
Principalele materii componente ale sticlei sunt siliciul și un oxid alcalin. Acesta din urmă
interacționează cu siliciul și scade temperatura totală de topire a materialului. Unicitatea sticlei
constă în aceea că este un lichid rigid, prin lichid înțelegând un material amorf care nu prezintă o
structură cristalizată. Culoare sa depinde de celelalte elemente incluse în acest amestec40.
În ceea ce privește colecția, aceasta este formată din:
 cupă, paleta sa coloristică cuprinzând albastru-deschis, galben și cenușiu. Pe marginea
cupei sunt reprezentați șase dragoni în zbor.
 cupă, are o culoare alb-transparentă și pe marginea sa e decorată cu patru delfini.
 un bol transparent, decorat cu ferigi ale căror culori variază de la verde-închis spre verde
deschis, fiind prezent chiar și albastrul.
 vază galben-aurită, cu linia buzei ondulate.

39
https://www.britannica.com/art/glassware/Mid-15th-to-mid-19th-century, accesat la 16.02.2020, ora 20:37.
40
NPS, Museum Handbook, Part I, 2000, p. 5-7.

14
 Dimensiunile acestora nu ne sunt de folos, ca în cazul precedent, pentru că am optat
pentru un alt mod de depozitare. În pofida faptului că nu este numeroasă, colecția Chiara de
Rivombrossa are hărăzit un modul special în depozitul care adăpostește sticlăriile la noi în muzeu.

Înregistrarea, inventarierea și etichetarea

Aceste activități se realizează exact ca cele efectuate pentru colecția de ceramică,

respectându-se aceleași legi și norme în vigoare. Considerăm futilă repetiția principiilor deja
prezentate în capitolul anterior.

Factorii de degradare
În cadrul colecției de ceramică am abordat extensiv și general factorii de degradare, în
prezenta situație optând să-i menționăm doar în legătură cu sticla, cu menținea că aceasta face
parte din categoria acelor materiale mai vulnerabile la schimbările microclimatice, fiind din punct
de vedere chimic instabile.
 Umiditatea
Nivelul U. R. trebuie păstrat stabil, eliminându-se astfel riscul de apariție al bolii sticlei, în
care elementele componente adsorb vapori de apă, căpătând o culoare cenușie. Când valoarea U.
R. este mare, apar pe suprafața vaselor așa-numitele picături de lacrimi. În cazul de față, U. R.
trebuie păstrată între valorile de 30%, fără a depăși 42%41.
 Temperatura
Valorile temperaturii sunt cuprinse între 10 și 22 de °C, păstrându-se raportul important cu
U. R42.
 Lumina
Ținându-se cont de faptul că oxidul de mangan a fost folosit pentru ca sticla să fie
transparentă, implică un pericol în plus. Uneori, prin expunere la lumina UV, acest tip de sticlă
capătă o tentă de mov, iar în cazul în care au fost folosite arsenicul și seleniul, culoarea va fi
maronie. De aceea se cere ca în expuneri să existe filtre UV, care pot împiedica procesele de mai
sus.

41
https://www.canada.ca/en/conservation-institute/services/preventive-conservation/guidelines-
collections/ceramics-glass-preventive-conservation.html#a3b5, accesat la data de 16.02.2020, ora 21:00.
42
NPS, Museum Handbook, Partea I, 2001, p. 5.

15
  Poluanți
Orice particulă de praf este lesne vizibilă pe suprafața unui vas de sticlă. Dând un aspect
deloc estetic și aducând după sine activitatea de curățare ce implică manipulare (și eventuale
accidente) este mai bine să se evite intrarea vaselor în contact cu aerul.
 Vicii de fabricare
În timpul fabricării pot interveni diverse procese care pot rezulta în defecte ale obiectelor.
Bulele fac parte din categoria defectelor, atunci când sunt concentrate în număr mare într-un singur
loc, pot duce la slăbirea locului respectiv. Defectele de compoziție sunt și ele întâlnite, însă efecte
lor se pot observa în decursul unei perioade îndelungate de timp43.
 Forțe fizice. Factorul uman
Întâlnim aceleași probleme ca și în cazul ceramicii.

Depozitarea
Spațiul de depozitare pentru obiectele din sticlă întrunește toate criteriile cerute de
legislația în vigoare, așa cum a făcut-o și cel anterior. Are aceleași dimensiuni, prezentând iluminat
central.
Modulul de depozitare (Anexa 3) este realizat dintr-un material compatibil cu vasele de
sticlă și este etanș, prezentând două uși. Are o înălțime de 130 de cm și o lățime de 60 de cm.
Rafturile sale au 40 de cm înălțime și 40 de cm adâncime. Cele patru vase de sticlă sunt manevrate
respectându-se normele de echipare. Pe fiecare raft este pusă o tăviță din plastic (inert din punct
de vedere chimic) în care sunt așezate vasele, înainte de asta zona fiind căptușită cu o cantitate
mare de foiță japoneză non-acidă. Pe ușă, în partea exterioară a sa, stau înscrise numerele de
inventar corespondente fiecărui raft. Un termohigrometru digital este amplasat în interiorul
modulului și dată fiind sensibilitatea obiectelor, alt termohigrometru este amplasat în încăpere. Ca
marcă a acestor instrumente utilizate am preferat-o pe cea deja folosită la ceramică. Așa cum
menționam la începutul acestei prezentări, modulul colecției Chiara de Ribombrossa este
amplasat alături de alte module asemănătoare în cadrul depozitului sticlăriilor, în crearea acestuia
din urmă optându-se pentru același sistem bazat pe gazul special cu halon.

43
NPS, Museum Handbook, Part I, 2000, p. 8.

16
 COLECȚIA DE TEXTILE

Prezentare generală. Descrierea colecției

Colecția noastră de covoare otomane țesute este formată din trei specimene din a doua
jumătate a secolului al XVII-lea, provenind din Anatolia occidentală. Media lor dimensională este
de 120x150 cm și ornamentica lor este spectaculoasă, recurente fiind diferitele simboluri
geometrice. Acestea provin dintr-o bisericuță Evanghelică din județul Alba și au fost arborate
acolo cel mai probabil în timpul alinierii la mișcarea reformată. Se pare că au intrat în inventarul
bisericii pe cale de donație și au fost utilizate pentru a acoperi bogatele reprezentări catolice de pe
pereți.

Înregistrarea, inventarierea și etichetarea

Această activitate se realizează în conformitate cu aceleași norme și reguli, schimbându-

se de această dată manieră în care numărul de inventar se adaugă obiectului, această acțiune
realizându-se prin coasere pe spatele covorului.

Factorii de degradare
Așa cum lesne am putut observa, factorii de degradare diferă în funcție de materialul
obiectului. Vom vedea că lucrurile se schimbă într-o oarecare măsură atunci când ne referim la
textile.
 Umiditate
Textilele sunt materiale higroscopice care pot tolera, în genere, diferite variații ale U. R.,
doar extremele punând în pericol astfel de colecții. Atunci când U. R. este mare, textilele adsorb
vapori de apă, în timp ce la valori scăzute ale U. R fibrele se micșorează. Trebuie avut în vedere și
pericolul apariției mucegaiului. Umiditatea relativă trebuie astfel menținută sub 50% și corelată cu
temperatura.
 Temperatura
Temperatura scăzută este propice pentru astfel de materiale, ținându-se cont de
sensibilitatea chimică a fibrelor.

17
  Lumina
Este bine-cunoscut faptul că lumina și radiațiile UV deteriorează textilele, adică
decolorează fibrele din care acestea sunt realizate. Schimbarea culorilor și îngălbenirea sunt și ele
forme de degradare. Există anumite tabele care menționează tipul de fibră și valorile necesare
corespondente fiecăruia. Specialiștii muzeului nostru le-au studiat și le-au pus în aplicare.

 Poluanți și insecte
Aceleași particule vătămătoare de praf trebuie evitate și în acest caz. Se adaugă aici
amenințarea atacului insectelor, care adesea confundă fibrele cu surse de hrană (exemplul
moliilor).
Forțe fizice. Factorul uman
Și asupra acestor tipuri de materiale intervin forțele fizice, deteriorându-le ireversibil.

Depozitarea
Depozitul de textile în care se află cele trei covoare corespunde normelor și legislației în
vigoare, fiind creat ca o copie la indigo a celorlalte două prezentate în ceea ce privește respectarea
cerințelor necesare existenței unui climat stabil.
Modulul de depozitare ale aceleași caracteristici ca cel prezentat în cazul colecției de sticlă,
fiind înlăturat deci pericolul ca textilele să fie puse unul peste celălalt. Pe raft, care de aceasta dată
va di adâncit și glisant, va fi depus perfect orizontal covorul (unul singur pe fiecare raft), sub el
fiind pus un strat de Tyvek, același strat întâlnindu-se și deasupra sa, ca într-un sandwich. Se
folosește Tyvekul pentu a proteja de particulele de praf și de eventualii vapori de apă. Covoarele
nu sunt supuse radiațiilor luminoase, raftul având uși metalice care nu lasă lumina să treacă. În
interiorul modulului se regăsește același model de termohigrometru. Pe ușa metalică, în partea sa
exterioară, se află înscris numărul de inventar corespunzător fiecărui raft în parte. Un alt
termohigrograf este amplasat în depozit.

18
 EXPOZIȚIA

În realizarea expoziției au fost luate toate precauțiile necesare, acționându-se conform

legislației în vigoare, înainte cu 6 luni înaintea deschiderii acesteia muzeul întocmind o listă a
acelor bunuri ce vor fi expuse, cerându-se în același timp și opinia avizată a personalului specializat
cu privire la starea lor de conservare44.
Cel mai concludent articol de lege care face referire la spațiul expozițional este articolul
6 din Normele de conservare și restaurare, pe care-l vom reproduce în cele ce urmează: Folosirea
bunurilor culturale mobile în activitatea expoziţională se face cu stricta respectare a cerinţelor de
conservare. Pentru aceasta organizatorii expoziţiilor trebuie să respecte următoarele prevederi:
a) proiectarea prealabilă a oricărei expoziţii; proiectul trebuie să indice locul obiectelor în sala
de expoziţie, poziţia şi tehnica concretă în care acestea vor fi etalate; elaborarea proiectului
trebuie să se facă în echipă cu structură multidisciplinară (muzeograf, arhitect, conservator,
restaurator); b) la alegerea soluţiilor de etalare se interzic: tensionarea obiectelor (pe cât posibil,
acestea trebuie aşezate în poziţii de repaus), faldarea, împăturirea, agăţarea punctiformă, baterea
în cuie, folosirea benzilor adezive, lipirea documentelor şi a lucrărilor de grafică artistică,
plasarea obiectelor în imediata apropiere a surselor de iluminat, încălzit, deasupra elemenţilor
de calorifer; c) etalarea obiectelor în sălile de expoziţie trebuie făcută numai în momentul în care
s-au terminat lucrările de pregătire a spaţiilor, inclusiv montarea mijloacelor de etalare: vitrine,
panouri, postamente; d) după ce au fost conservate sau restaurate, obiectele se pregătesc pentru
etalare în spaţii speciale de tranzit, de unde sunt aduse pe rând în săli şi montate în locurile
indicate în proiect. Se interzic: aducerea obiectelor în săli cu mult timp înainte de etalare,
întinderea lor pe pardoseală, precum şi căutarea variantei optime de expunere. Astfel, în
concordanță cu el, vom realiza pașii prin care expoziția Multiculturalism secular în județul Alba
va prinde viață. Titlul acesteia este ales în manieră sugestivă, luându-se în considerare originea
obiectelor care trebuie etalate și diferitele secole din care acestea fac parte. Cele câteva vase
ceramice provenite din contexte arheologice de secol IX-X sunt atribuite de specialiști unor
populații neautohtone, posibil bulgari. Vasele de sticlă, donația Chiarei de Rivombrossa, aparțin
lumii venețiene și au parvenit muzeului doar prin dorința deloc puțin excentrice deținătoare a lor.

44
Norme de conservare și restaurare, art. 21. 4.

19
Covoarele otomane, exponent al unei culturi orientale atât de bogate vin să completeze tabloul
acelor elemente culturale care au gravitat, din diferite motive, în preajma orașului Alba-Iulia.
Spațiul necesar a fost pregătit cu cel puțin 6 luni înainte de etalarea obiectelor, pentru a
noastră expoziție fiind nevoie de o sală de 36 de metri pătrați și o altă sală mult mai mică, hărăzită
covoarelor otomane. Proiectul expoziției a fost întocmit de echipa multidisciplinară a muzeului
nostru, normele PSI fiind întrunite și optându-se pentru sistemul de protejare împotriva incendiilor
care funcționează pe bază de gaz halon. Fiabilitatea celor patru tipuri de instalații din încăpere a
fost verificată și au fost poziționate în sală extinctoarele necesare.
Prima sală (Anexa 4), cea de 36 de metri pătrați, va adăposti vasele ceramice și pe cele
de sticlă. Ca sistem de iluminare are mai multe grupuri de spoturi inserate pe bare, pentru a putea
fi mutate în funcție de necesități. Cele două ferestre existente au fost obturate pentru ca lumina
naturală să nu pătrundă în încăpere. Mascarea lor s-a făcut în conformitate cu estetica generală a
camerei. Pe zona peretelui din dreapta al sălii sunt amplasate trei moduli de depozitare care vor
adăposti două amfore și un vas borcan cu două toarte. Distanța dintre fiecare modul este de
aproximativ o jumătate de metru. Părți ale instalației electrice au fost și ele mascate. Față de sursele
de încălzire (caloriferii), structurile au fost amenajate la o distanță considerabilă. Modulii sunt tip
vitrină, construiți dint-un soclu de lemn (inert din punct de vedere chimic) pe care se inserează o
vitrină de plexiglas. Simeza celor trei moduli este gândită la o înălțime medie, pentru ca orice tip
de public vizitator să aibă o vedere bună asupra obiectului. Mărimea vitrinei este realizată în
funcție de dimensiunea vaselor. Etichetele care conțin date minimale despre fiecare obiect în parte
sunt printate cu imprimanta cu laser pe hârtie non-acidă, atât în limba română, cât și în limba
engleză. Adițional, un panou informativ poziționat în apropierea modulilor va oferi informații în
plus despre tehnicile de fabricare ale ceramicii și despre grupul etnic asociat acesteia.
În partea stângă a sălii se află modulele-vitrină pentru vasele de sticlă, poziționate ca
întru-un modul de tablă de șah. Există împotriva razelor UV. În interior, sunt există iluminare prins
sistem de fibră optică. Aceleași etichete și panouri explicative se întâlnesc și aici. Fiind foarte
sensibile aceste bunuri culturale, în fiecare vitrină este poziționat un micuț termohigrometru
digital. La nivelul întregii săli există un alt termohigrometru așezat într-o poziție care să-i permită
captarea valorilor din întreaga sală. Se adaugă acestuia un dezumidificator, care poate fi pus în
funcțiune în caz de necesitate.

20
 În cea de-a doua mini-sală se intră prin sala ceramicii și a sticlei, dimensiunile încăperii
destinate covoarelor fiind mult mai mici și nu există aici ferestre. Conservatorii au constatat că nu
este recomandabil ca cele trei covoare otomane să fie expuse într-o expoziție, fie ea și temporară,
astfel că s-a procedat la crearea unor replici. Ele au fost ulterior expuse în module-vitrină de
plexiglas. Etichetele și panoul informativ sunt și aici prezente. Iluminarea se realizează cu spoturi.
Există și aici un termohigrometru și un dezumidificator, care poate fi pus în funcțiune dacă
circumstanțele microclimatice o cer. De adăugat este ca fiecare sală în parte este supravegheată
prin sistem video și că datele de la instrumentele de măsurare enunțate mai sus sunt periodic
ridicate și interpretate de personalul de specialitate al muzeului.
Montarea și aducerea bunurilor în săli s-a făcut conform normelor. Echipele care au ajutat
la cestea au fost în număr de trei și au fost instruite și echipate în prealabil.
Expoziția noastră temporară se bucură și de o prezentare pe site-ul web al muzeului
nostru.

21
 REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

Aurel Moldoveanu, Conservarea preventivă a bunurilor culturale, editura Cetatea de Scaun, 2009.

Cosma, Călin, Funerary Pottery of the 7th-10th Centuries în seria Interferențe etnice și culturale
in mileniile I a. Chr. - I p. Chr, 18, Cluj-Napoca, 2011

Desvallées, André, Mairesse, François, Key Concepts of Museology, editura Armand Collin, Paris,
2010.

Fârtâiș, Dan, Ceramica - factorii de degradare, în Hierasus, VI, 1986, pp. 259-261.

NPS, Museum Handbook, partea I, 2000, 2001.

Stolow, Nathan, Procedures and Conservation Standards for Museum Collections in Transit and
on Exhibition, UNESCO, 1981.

22