Curs Finante

Finante Publice [UNIVERSITATEA ATHENAEUM DIN BUCURESTI]
FINANłE PUBLICE
2012
Cuprins
Capitolul I.............................................................................................................................................................................. 2
FINANłELE: NOłIUNI GENERALE............................................................................................................................... 2
1.1 CONłINUTUL ECONOMIC ŞI FUNCłIILE FINANłELOR PUBLICE.............................................................. 3
1.2 MECANISMUL FINANCIAR .............................................................................................................................. 5
1.3 POLITICA FINANCIARĂ .................................................................................................................................... 7
Capitolul II............................................................................................................................................................................. 8
SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE ........................................................................................................................ 9
2.1 CONłINUTUL CHELTUIELILOR PUBLICE ........................................................................................................ 9
2.2 CLASIFICAREA CHELTUIELILOR PUBLICE ..................................................................................................... 9
2.3 NIVELUL, STRUCTURA ŞI DINAMICA CHELTUIELILOR PUBLICE ............................................................. 11
2.4 DEZVOLTAREA UMANĂ: CONCEPT, INDICATORI ŞI METODOLOGIE DE DETERMINARE..................... 15
CAPITOLUL III .................................................................................................................................................................. 19
S I S T E M U L R E S U R S E L O R F I N A N C I A R E P U B L I C E ......................................................... 19
3.1 CONłINUTUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE.................................................................................... 19
3.2 STRUCTURA RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE...................................................................................... 19
3.3 CONłINUTUL IMPOZITELOR ........................................................................................................................... 20
3.4 Calcularea impozitelor......................................................................................................................................... 25
CAPITOLUL IV .................................................................................................................................................................. 26
Î M P R U M U T U R I L E D E S T A T . D A T O R I A P U B L I C Ă . D A T O R I A E X T E R N Ă . .......................... 26
4.1 ÎMPRUMUTURILE DE STAT – caracterizare generală ........................................................................................ 26
4.2 ELEMENTELE TEHNICE ALE ÎMPRUMUTURILOR DE STAT ....................................................................... 26
4.3 DATORIA PUBLICĂ. INDICATORII DATORIEI PUBLICE ............................................................................... 29
4.4 DATORIA EXTERNĂ ......................................................................................................................................... 31
CAPITOLUL V ................................................................................................................................................................... 33
BUGETUL DE STAT ...................................................................................................................................................... 33
5.1 CONłINUTUL BUGETULUI DE STAT.............................................................................................................. 33
5.2 PRINCIPII BUGETARE........................................................................................................................................ 34
5.3 DIFERENłIERI ÎNTRE BUGETUL DE MIJLOACE ŞI BUGETUL PE PROGRAME.......................................... 36
Bibliografie.......................................................................................................................................................................... 37
Capitolul I
FINANłELE: NOłIUNI GENERALE
Note de curs si aplicatii Pagina 2
1.1 . CONłINUTUL ECONOMIC ŞI FUNCłIILE FINANłELOR PUBLICE
FinanŃele reprezintă relaŃiile economice, exprimate valoric, apărute în procesul repartiŃiei
produsului social şi a venitului naŃional pentru satisfacerea nevoilor colective ale societăŃii.
FinanŃele publice constituie acea categorie a relaŃiilor financiare care este asociată statului,
unităŃilor administrativ-teritoriale si care urmăresc satisfacerea necesităŃilor publice şi se bazează pe
normele de drept public.
La nivelul societăŃii se disting următoarele categorii de nevoi:
• nevoi individuale;
• nevoi colective (sociale);
• nevoi intermediare.
Nevoi individuale:
- sunt nevoile care depind de preferinŃele fiecărui om şi diferă în funcŃie de vârstă, ocupaŃie, zonă
etc.;
- pot fi satisfăcute pe seama bunurilor private (alimente, haine, locuinŃă, transport etc.) prin
mecanismul pieŃii.
Nevoi colective sau sociale:

- presupun existenŃa unor instituŃii publice capabile să ofere cetăŃenilor utilităŃile publice de care
au nevoie;
- apar în domeniile: învăŃământ, sănătate, armată, ordine publică, asigurări sociale ş.a.
Nevoi intermediare (cvasipublice, semipublice):

- întrunesc trăsături specifice atât nevoilor intermediare, cât şi nevoilor sociale;
- pot fi satisfăcute pe seama bunurilor private, fie pe seama utilităŃilor publice (educaŃie şi
instrucŃie, cultură, ocrotirea sănătăŃii ş.a.).
Având în vedere nevoile, bunurile sau serviciile care asigură satisfacerea lor se clasifică în:
• bunuri sau servicii private;
• bunuri sau servicii publice (sociale);
• bunuri sau servicii cvasipublice, respectiv cvasiprivate.
Bunurile sau serviciile private se caracterizează prin:
- rivalitate: un bun (serviciu) consumat de un individ nu mai este disponibil pentru alt individ;
- excludere prin preŃ: cine nu plăteşte un bun (sau serviciu) nu-l poate consuma;
Bunurile sau serviciile publice (sociale) se caracterizează prin:
- non rivalitate: consumarea de către un individ nu împiedică cu nimic consumarea lui de către
alt individ;
- non excludere: bunurile sau serviciile publice nu se cumpără;
- obligativitatea utilizării bunului sau serviciului public respectiv: nimeni nu se poate sustrage
de la bunurile sau serviciile respective.
Bunurile cvasipublice sau serviciile cvasipublice: ele nu respectă decât unul din principiile de mai
sus: ori rivalitatea (dar nu se exclud prin preŃ) sau excluderea prin preŃ (dar atunci nu mai există rivalitatea
consumatorilor).
FuncŃiile finanŃelor publice

FinanŃele publice îndeplinesc două funcŃii:
- funcŃia de repartiŃie;
- funcŃia de control.
FuncŃia de repartiŃie se manifestă în două etape distincte: constituirea fondurilor financiare şi

distribuirea acestora.
• constituirea fondurilor de resurse

financiare publice
– de repartiŃie
FuncŃiile • distribuirea, (utilizarea, repartizarea)
finanŃelor publice resurselor financiare publice
– de control
În prima etapă se constituie fondurile de resurse financiare publice prin prelevări:
● impozite
● taxe
● contribuŃii pentru asigurările sociale
- sub formă de: ● vărsăminte din venitul instituŃiilor publice
● venituri din valorificarea unor bunuri ale statului
● împrumuturi de stat
● dobânzi încasate
● alte venituri
● sectorul public
- de la: ● sectorul privat
● sectorul mixt
● populaŃie
În cadrul celei de-a doua etape a funcŃiei de repartiŃie se distribuie fondurile financiare constituite
către diferiŃi beneficiari:
- persoane fizice
- persoane juridice
Practic fluxurile de resurse financiare îmbracă forma cheltuielilor pentru:

a) plata salariilor şi a altor drepturi de personal;
b) procurări de materiale şi plata serviciilor;
c) subvenŃii acordate unor instituŃii publice şi unor întreprinderi;
d) transferuri către diverse persoane fizice;
e) investiŃii şi rezerve materiale.
Constituirea şi dirijarea fondurilor publice de resurse financiare, prin urmare, constituie un proces
unitar şi neîntrerupt, ce se realizează cu ajutorul funcŃiei de repartiŃie a finanŃelor având un rol important
în înfăptuirea reproducŃiei sociale lărgite.

Procesul de constituire şi dirijare a fondurilor de resurse financiare publice dă naştere la multiple
fluxuri, dintre care unele pornesc de la locurile de creare a resurselor financiare, către cele în care se
constituie fondurile publice, iar altele pornesc de la aceste fonduri către beneficiarii resurselor respective.
De altfel, fondurile de resurse financiare publice sunt în continuă modificare ca dimensiune,
provenienŃă şi destinaŃie.
Dimensiunea fondurilor publice este influenŃată de mărimea produsului intern brut, de rata
acumularii şi, respectiv a consumului, de raportul între consumul individual şi cel social, de regimul
amortizării capitalului fix, precum şi de alŃi factori.
Însă, importanŃa funcŃiei de repartiŃie a finanŃelor publice trebuie apreciată prin prisma
transferurilor de valoare operate de la diverse persoane juridice şi fizice la fondurile publice şi de la
aceştia către diverşi beneficiari.
FuncŃia de control a finanŃelor publice este în strânsă legătură cu funcŃia de repartiŃie, dar are o
arie de manifestare mai largă, pentru că are în vedere nu numai constituirea şi repartizarea fondurilor din
economie, dar şi modul de utilizare a resurselor. Controlul financiar se exercită nu numai în faza de
repartiŃie, ci şi în fazele de producŃie, schimb şi consum.
Însă, între cele două funcŃii ale finanŃelor publice există raporturi de intercondiŃionare şi anume:
funcŃia de repartiŃie oferă câmp de manifestare funcŃiei, iar funcŃia de control la rândul său, generează de
multe ori forme de manifestare a funcŃiei de repartiŃie.
FuncŃia de control se realizează prin activitatea de control financiar, iar acest control este efectuat
sub formă banească.
Formele pe care le imbracă controlul financiar sunt: preventiv, concomitent şi ulterior. Dintre
acestea, cel mai important este controlul preventiv, întrucât prin acesta se opreşte efectuarea de
operaŃiuni ilegale, ineficiente care aduc atingere banului public.
Organele, care alături de atribuŃiile lor specifice (legislative sau executive), exercită şi atribuŃii de
control, sunt: Parlamentul, Guvernul – ca organe centrale, precum şi organele corespunzătoare lor în plan
local.
Organele specializate de control sunt: Curtea de Conturi, Ministerul Economiei şi FinanŃelor,
organele specializate de control ale ministerelor, departamentelor şi instituŃiilor publice.
De asemenea, la nivelul unităŃilor administrativ-teritoriale, există direcŃii generale ale finanŃelor
publice şi ale controlului financiar.
În domeniul finanŃelor publice se desfăşoară activitate de audit de performanŃă (inter şi extern).
1.2 . MECANISMUL FINANCIAR

Mecanismul finanŃelor publice, respectiv mecanismul financiar prezinta acea parte integrantă a
mecanismului de funcŃionare al economiei naŃionale.
Mecanismul financiar asigură constituirea şi utilizarea eficientă a fondurilor financiare publice şi
private în concordanŃă cu obiectivele dezvoltării la nivelul tuturor structurilor organizatorice şi în profil
teritorial, cuprinzand toate fluxurile financiar-monetare şi de credit, din economie.
Mecanismul de funcŃionare al economiei naŃionale exista in fiecare tara si cuprinde structuri
proprii de ramură, forme specifice de organizare a activităŃii, principii şi metode de conducere,
instrumente diverse de intervenŃie.
Mecanismul economic reprezintă mai exact ansamblul metodelor şi instrumentelor de reglare şi
conducere a economiei naŃionale şi obiectivele ce guvernează această conducere precum şi sistemul
organizaŃional prin care se efectuează conducerea economiei.

Mecanismul economic cuprinde elemente de natură financiară sau care produc efecte financiare,
care împreună alcătuiesc mecanismul financiar.
Mecanismul financiar cuprinde:
1. sistemul financiar;
2. pârghiile financiare utilizate de stat pentru influenŃarea activităŃii economiei;
3. metodele administrative de conducere folosite în domeniul finanŃelor;
4. cadrul instituŃional (organe şi instituŃii cu activitate în domeniul finanŃelor);
5. planificarea financiară;
6. cadrul juridic format din legi, hotărâri şi alte reglementări cu caracter normativ în domeniul
finanŃelor.
Cu ajutorul mecanismului financiar se exercită şi un control riguros asupra întregii activităŃi

economico-sociale.
Sistemul financiar reprezintă o componentă de bază a mecanismului financiar:
- cuprinde relaŃii financiare reflectate în:

- bugetul de stat
- bugetele locale
- cuprinde relaŃii financiare reflectate în:
a) PUBLIC
- bugetul asigurărilor sociale de stat
SISTEM - bugetul asigurărilor sociale de sănătate
FINANCIAR - cuprinde relaŃii financiare reflectate în
constituirea şi repartizarea fondurilor
speciale
- relaŃii de credit bancar

b) PRIVAT - relaŃii de asigurare şi reasigurare
- relaŃii generate de constituirea şi
repartizarea fondurilor la dispoziŃia
agenŃilor economici
Pârghiile economico-financiare reprezinta instrumente cu ajutorul cărora statul acŃionează pentru

stimularea interesului economic al unei colectivităŃi determinate (ramura sau subramura economică, grup
socio-profesional, zona geografică etc.) sau al membrilor acesteia luaŃi în mod individual (producători,
consumatori, salariaŃi, locuitori ai unei anumite zone geografice) pentru realizarea unui anumit obiectiv.
Pârghiile economico-financiare:
- constituie categorii valorice folosite în procesul de constituire şi repartizare a fondurilor de resurse
financiare care:
a) îndeplinesc funcŃii economice;
b) se angrenează organic în mecanismul de funcŃionare a economiei;
c) contribuie la soluŃionarea pe baze economice a diferitelor probleme, în condiŃii mai bune
decât s-ar putea face prin metode administrative.
- Reprezentate de:
- impozite;
- taxe;

- împrumuturi;
- subvenŃii;
- majorări, penalităŃi ş.a.
Utilizarea pârghiilor economico-financiare nu exclude necesitatea utilizării, în completare, a unor

metode administrative.
PerfecŃionarea pârghiilor economico-financiare, nu presupune renunŃarea la folosirea anumitor
măsuri de natură administrativă în conducerea economiei, ci o îmbinare judicioasă a metodelor economice
cu cele administrative, care se completează reciproc.
1.3 . POLITICA FINANCIARĂ

Politica financiară contine activitatea desfăşurată de autorităŃile publice în domeniul economic,
social şi în alte domenii pentru a pune în practică programul de guvernare.
Politica financiară actionează asupra relaŃiilor din sfera repartiŃiei, ce iau naştere în procesul de
formare şi de dirijare a fondurilor publice de resurse financiare pentru satisfacerii nevoilor sociale.
Politica financiară ca parte integrantă a politicii generale a statului este chemată să contribuie la
creşterea potenŃialului economic al Ńării şi, pe această bază, la satisfacerea cât mai deplină a nevoilor
sociale ale populaŃiei.
Politica financiară a statului trebuie adoptată la cerinŃele fiecărei etape istorice bine determinate
pentru îndeplinirea în condiŃii cât mai bune a rolului ce revine finanŃelor publice.
Politica financiară este diferită în funcŃie de interesele categoriilor sau grupurilor sociale pe care le
exprimă partidul (partidele) aflate la putere şi de condiŃiile interne şi internaŃionale specifice fiecărei
perioade.
Politica financiară diferă şi de la o Ńară la alta în funcŃie de potenŃialul economic, de gradul de
dezvoltare economică, de resursele naturale de care dispune, de orânduirea socială, de metoda de
conducere a economiei şi de alŃi factori.
Metodele şi mijloacele concrete privind procurarea şi dirijarea resurselor financiare precum şi
instrumentele, instituŃiile şi reglementările financiare utilizate de stat pentru influenŃarea proceselor
economice şi a relaŃiilor sociale constituie componente ale politicii financiare.
Repartizarea din produsul intern brut a unei importante părŃi, prin intermediul finanŃelor publice,
creează efecte utile atât pentru societate, dar şi pentru unele grupuri sociale sau pentru anumite persoane
luate individual. De aceea, intervenŃia statului în economie, cu ajutorul finanŃelor, nu are un caracter
neutru, ci îndeplineşte un rol activ.
Însă, redistribuirea de finanŃe are un impact favorabil asupra economiei numai în măsura în care
acŃiunile publice se fac cu luarea în considerare a priorităŃilor din fiecare etapă determinată, asigură efecte
economice, sociale sau de altă natură corespunzator efortului financiar cerut de realizarea lor, îmbină
armonios avantaje imediate (raŃionalizate pe termen scurt) cu cele de perspectivă (raŃionalizate pe termen
mijlociu şi lung).
Efectele utile ale acŃiunilor sociale, economice şi de altă natură, finanŃate din fondurile publice nu
sunt direct proporŃionale cu efortul reclamat de acestea.
Deciziile luate de autorităŃile publice cu privire la volumul şi structura bunurilor sociale
(colective) oferite membrilor societăŃii şi agenŃilor economici nu sunt întotdeauna cele mai pertinente. De
altfel, acest lucru se explică prin necunoaşterea dimensiunii reale a nevoilor sociale a acestora dar şi prin
contradicŃiile existente între interesele participanŃilor la formarea fondurilor publice, de a ceda o parte cât
mai mică din puterea lor de cumpărare şi cele ale beneficiarilor acestor fonduri, de a primi prestaŃii în
natură (bunuri publice) sau transferuri în bani.

Întrucât în economia de piaŃă nu există o concurenŃă perfectă, nici deciziile luate de agenŃii
economici, în calitate de producători autonomi, nu asigură dimensionarea corectă a producŃiei de bunuri
private (ofertă) în raport cu necesarul pentru consum (cererea) de asemenea produse.
În scopul influenŃării proceselor economice, al corectării ciclului economic, al înlăturării
dezechilibrelor economice, autorităŃile publice folosesc instrumente financiare.
Redistribuirea unei părŃi din PIB se realizează nu prin măsuri birocratice, ci prin pârghii
financiare, folosindu-se fie mijloace specifice ale politicii de impunere, fie mijloace care au la bază
tehnica cheltuielilor bugetare.
Prin urmare, când analizăm rolul finanŃelor publice trebuie să avem în vedere:
- satisfacerea unor nevoi de ordin social şi nevoi intermediare;
- modificarea raporturilor sociale;
- asigurarea efectelor economico-sociale, corespunzător efortului financiar necesar realizării lor;
- asigurarea redistribuirii veniturilor şi averii în rândurile populaŃiei, întreprinzătorilor, prin
intermediul impozitelor şi taxelor;
- realizarea în mod judicios, privind repartizarea unor părŃi din PIB, în mod corect;
- realizarea unei dezvoltări economico-sociale a Ńării într-un cadru echilibrat;
- realizarea unor acŃiuni, activităŃi cu caracter economic;
- asigurarea bunei funcŃionări a instituŃiilor statului;
- dezvoltarea relaŃiilor internaŃionale.
Aşadar, finanŃele publice sunt utilizate în scopul realizării unei dezvoltări economice şi sociale a
Ńării pe cât posibil într-un cadru echilibrat.
Domeniile de manifestare a politicii financiare a statului sunt:
- domeniul cheltuielilor publice;
- domeniul resurselor financiare publice;
- domeniul creditului bancar;
- domeniul asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere civilă.
Obiectivele politicii financiare în domeniul cheltuielilor publice sunt:

a) dimensionarea mărimii optime a cheltuielilor publice;
b) stabilirea destinaŃiei optime a cheltuielilor publice;
c) stabilirea structurii optime a cheltuielilor publice;
d) utilizarea resurselor financiare în condiŃii de maximă eficienŃă şi creşterea sistematică a
eficienŃei cheltuielilor publice;
e) stimularea beneficiarilor de cheltuieli publice prin metode de finanŃare şi gestionare ori prin
alte instrumente specifice.
Obiectivele politicii financiare în domeniul resurselor publice sunt:

a) stabilirea volumului resurselor financiare publice;
b) provenienŃa resurselor financiare publice: satisfacerea nevoilor sociale trebuie să se bazeze în
primul rând pe resurse financiare interne şi în subsidiar pe resurse financiare externe;
c) numărul şi tipul modalităŃilor de prelevare a resurselor financiare la fondurile publice;
d) folosirea resurselor financiare publice, şi în special, impozitele şi taxele, ca instrumente de
influenŃare a proceselor economico-sociale.
Cele 2 domenii sunt strâns legate între ele, se întrepătrund şi se completează reciproc.
Capitolul II

SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE
2.1. CONłINUTUL CHELTUIELILOR PUBLICE

Cheltuielile publice, reprezintă practic, relaŃii de repartizare a fondurilor financiare către instituŃii
publice, populaŃie şi agenŃi economici.
Cheltuielile publice se caracterizează în diferite plăŃi pe care statul le efectuează din resurse
mobilizate pentru cumpărări de bunuri, executări de lucrări şi prestări de servicii necesare pentru
îndeplinirea diverselor obiective ale statului.
Totodată, ele sunt un instrument de alocare a resurselor financiare şi în acelaşi timp şi un
instrument de intervenŃie în activitatea economică şi socială.
În acest context, cheltuielile publice exprimă relaŃii economico-sociale în forma bănească, relaŃii
care se manifestă între stat, pe de o parte şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte cu ocazia repatizării
şi utilizării resurselor financiare ale statului în scopul îndeplinirii funcŃiilor acestuia.
Cheltuielile publice formează un sistem, cu diferite componente interdependente.
Sistemul cheltuielilor publice cuprinde:
- cheltuieli ale administratiei publice centrale efectuate prin: bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat, fonduri speciale;
- cheltuieli ale administraŃiei publice locale efectuate prin bugetele locale;
- cheltuieli extrabugetare;
- cheltuieli efectuate din credite externe;
- cheltuieli efectuate din fonduri externe nerambursabile.
Primele două componente constituie cheltuielile bugetare care se caracterizează prin:

- caracter nerambursabil;
- efectuarea lor se realizează cu îndeplinirea condiŃiilor legale;
- sunt influenŃate de condiŃii economice, politice, istorice;
- finanŃarea lor se realizează în raport cu gradul de subordonare al beneficiarului;
- presupune exercitarea permanenetă a unui riguros control preventiv;
- manifestă tendinŃe de creştere datorită unor factori demografici, economici, sociali, financiari.
Cheltuielile publice pot fi:
- neconsolidate, compuse din suma cheltuielilor din toate componentele sistemului cheltuielilor
publice;
- consolidate, calculate ca suma a tuturor componentelor din care se scad transferurile de resurse
financiare între diferitele categorii de bugete.
2.2. CLASIFICAREA CHELTUIELILOR PUBLICE
În literatura şi practica financiară, există mai multe criterii de clasificare a cheltuielilor publice şi
anume: clasificarea administrativă, economică, functională, financiară, în funcŃie de rolul lor în procesul
producŃiei sociale, după conŃinutul de consum de produs intern brut sau avans de produs intern brut,
clasificarea folosită de instituŃiile specializate ale ONU.
Clasificarea administrativă, are la bază criteriul instituŃiilor prin care se efectuează cheltuielile
publice: ministere, unităŃi administrativ-teritoriale etc.
Dar acest criteriu are un dezavantaj esenŃial prin faptul că, un minister, judeŃ sau oraş reuneşte
cheltuieli cu destinaŃii variate, iar structura ministerelor şi subordonarea instituŃiilor publice se modifică
periodic, ceea ce nu permite comparabilitatea cheltuielilor publice în timp.
Clasificarea economică a cheltuielilor publice are în vedere influenŃa pe care o exercită asupra
economiei, diferitele categorii de cheltuieli şi distingem:

a) cheltuieli curente (de funcŃionare) care cuprind: cheltuieli de personal, cheltuieli materiale
destinate achiziŃionării de bunuri şi servicii, cheltuieli cu subvenŃii, transferuri şi altele. Sunt cheltuieli
care reprezintă un consum definitiv de produs intern brut şi trebuie să se reînnoiască anual.
De aceea, în cea mai mare parte a lor cheltuielile publice sunt cheltuieli curente.
b) cheltuielile de capital (de investiŃii) cuprind sumele alocate din buget pentru construirea de
şcoli, spitale, modernizări, informatizare.
Clasificarea economică este folosită în toate Ńările.
Clasificarea funcŃională
Această clasificare foloseşte drept criteriu, domeniile, ramurile, sectoarele de activitate, spre care
sunt îndreptate resursele financiare publice. Ele reflectă obiectivele politicii bugetare ale statului şi se
referă la: apărarea naŃională, ordine publică şi siguranŃă naŃională, educaŃie, sănătate, cultură, securitate
socială şi bunăstare, acŃiuni economice, protecŃia mediului, cercetare ştiinŃifică, plăŃi de dobânzi etc.
Clasificarea financiară
Potrivit acestei clasificări cheltuielile publice se grupează în: cheltuieli definitive (cele care deŃin
ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor publice, deoarece se repetă în fiecare exerciŃiu financiar);
cheltuieli temporare (sunt evidenŃiate în conturile speciale ale trezoreriei şi sunt denumite operaŃiuni de
trezorerie, de exemplu rambursarea împrumuturilor); cheltuieli virtuale (se mai numesc şi cheltuieli
posibile, sunt cheltuieli pe care se angajează să le efectueze în anumite condiŃii, de exemplu, garantarea
de către stat a unor credite externe).
Clasificarea după rolul lor în procesul reproducŃiei sociale

Această clasificare împarte cheltuielile în: reale (negative) care cuprind: cheltuieli cu întreŃinerea
aparatului de stat, întreŃinerea şi dotarea armatei etc. Ele reprezintă un consum definitiv de produs intern
brut; economice (pozitive) care se referă la: investiŃiile efectuate de stat productive sau neproductive,
modernizări etc.
Cheltuieli economice au ca efect crearea de valoare adaugată şi reprezintă o avansare de produs
intern brut.
Clasificarea folosită de instituŃiile specializate ale ONU

La baza acestei clasificări stau două criterii principale: clasificaŃia funcŃională şi clasificaŃia
economică.
ClasificaŃia funcŃională a cheltuielilor publice cuprinde cheltuielile pentru: servicii publice
generale, aparare, ordine internă şi securitate civilă, educaŃie, sănătate, securitate socială, locuinŃe şi
servicii comunale, recreere, cultură şi religie, acŃiuni economice, alte acŃiuni.
ClasificaŃia economică a cheltuielilor publice cuprinde cheltuieli care reprezintă consum final,
grupate astfel: bunuri şi servicii, dobânzi aferente datoriei publice, subvenŃii de exploatare şi alte
transferuri curente, formarea brută de capital (investiŃii brute şi creşterea stocurilor materiale).
În România, în legea bugetului de stat, cheltuielile sunt grupate în funcŃie de patru tipuri de
clasificare: clasificarea economică, clasificarea funcŃională, clasificarea administrativă, clasificarea pe
surse de finanŃare.
Înscrierea cheltuielilor publice în buget se efectuează potrivit principiului “ cheltuielile sunt limite
maxime“, iar nivelul cheltuielilor aprobate de Parlament, ca limită maximă, poartă denumirea de credite
bugetare.

2.3. NIVELUL, STRUCTURA ŞI DINAMICA CHELTUIELILOR PUBLICE
2.3.1. Nivelul cheltuielilor publice
O analiză atentă a cheltuielilor publice contribuie la caracterizarea politicii financiare şi bugetare a
fiecărui stat în diferite perioade de timp.
Nivelul cheltuielilor publice se poate exprima prin intermediul următorilor indicatori:
a) volumul cheltuielilor publice anuale în monedă naŃională, se poate exprima în preŃuri curente
ale anului respectiv sau în preŃuri constante, folosind indicele PIB deflator1 sau indicele preturilor de
consum.
b) ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut este indicatorul care ajută la caracterizarea
nivelului cheltuielilor publice în fiecare stat într-o perioadă de timp şi se exprimă cu ajutorul relaŃiei:
Ch publ totale
* 100
PIB
c) cheltuielile publice medii pe locuitor exprimate în dolari SUA (pentru comparabilitate

internaŃională) sau euro (pentru comparabilitate europeană), se calculează pe baza relaŃiei:
Ch publ totale
nr. populatie * curs schimb u.m. nationale / dolari SUA
2.3.2. Structura cheltuielilor publice

Din punct de vedere al structurii cheltuielilor publice se pot calcula atât indicatori ai structurii
economice (reflectă ponderea cheltuielilor curente şi a cheltuielilor publice), cât şi indicatori ai structurii
funcŃionale (reprezintă ponderea fiecărei categorii de cheltuieli din punct de vedere al structurii
functionale).
a) Indicatorii structurii economice se calculează cu ajutorul relaŃiilor:
Ch curente
*100
Ch publ totale
Ch de capital
* 100
Ch publ totale
b) Indicatorii structurii funcŃionale se pot calcula astfel (de exemplu):

Ch pt aparare
*100
Ch publ totale
Ch pt educatie
* 100
Ch publ totale
Ch cu actiuni economice
*100
Ch publ totale
Cu ajutorul ponderilor diferitelor categorii de cheltuieli publice, în totalul cheltuielilor publice se

poate stabili în ce proporŃie au fost orientate resursele financiare ale statului spre anumite obiective :
1
Transformarea valorilor din preturi curente în preŃuri constante se efectuează cu ajutorul indicelui PIB deflator, care măsoară
modificarea nivelului general al preŃurilor în anul considerat 0 sau 1, faŃă de anul de bază.
sociale, administrative, militare, economice. De asemenea, determinarea structurii cheltuielilor publice
serveşte la urmărirea în dinamică a modificării opŃiunilor bugetare sau extrabugetare ale statelor.
Mai mult, pe seama structurii cheltuielilor, se pot efectua comparaŃii între statele cu niveluri
diferite de dezvoltare.
2.3.3. Dinamica cheltuielilor publice

Dinamica cheltuielilor publice poate fi exprimată cu ajutorul anumitor indicatori care reflectă
modificările care intervin într-o anumită perioadă de timp.
Indicatorii dinamicii cheltuielilor publice sunt:
a) creşterea absolută a cheltuielilor publice (arată cu cât au crescut cheltuielile publice de la o
perioadă la alta în mărime absolută).
Creşterea absolută se calculează (în perioada 0…1) atât în preŃuri curente (nominale):
Ch publ1 − Ch publ0
cât şi în preŃuri constante (reale):

Ch publ1 Ch publ0
−
I1 I0
unde :
I0 si I1 = indicii de creştere a preŃurilor din perioada respectivă
b) creşterea relativă a cheltuielilor publice (arată nivelul creşterii cheltuielilor publice în mărimi
relative de la o perioadă la alta (%).
Există doi indicatori ai creşterii relative:
• Indicele creşterii relative
- în preŃuri curente (nominale):
Ch publ1
* 100 − 100
Ch publ0
- în preŃuri constante (reale):

Ch publ1
I1
* 100 − 100
Ch publ0
I0
• Creşterea în mărime relativă:

- în preŃuri curente (nominale):
* 100
Ch publ0
- în preŃuri constante (reale):

Ch publ1 Ch publ0
−
I1 I0
* 100
Ch publ0
I0
Pentru o perioadă considerată, mai pot fi calculaŃi următorii indicatori:

- modificarea ponderii cheltuielilor publice în produsul intern brut;
- modificarea nivelului mediu al cheltuielilor publice pe locuitor;
- modificarea structurii cheltuielilor publice (atât a structurii economice cât şi funcŃionale);
- indicatorul privind corespondenŃa dintre creşterea cheltuielilor publice şi creşterea produsului
intern brut (K)
Ch publ1
Ch publ0
k=
PIB1
PIB0
- elasticitatea cheltuielilor publice faŃă de produsul intern brut.

Ch publ0
ecp =
PIB1 − PIB0
PIB0
Când ecp>1, aceasta exprimă tendinŃa de utilizare într-o mai mare masură a PIB pentru finanŃarea
cheltuielilor publice (cheltuielile publice sunt elastice faŃă de creşterea PIB).
Când epc<1, aceasta exprimă tendinŃa de reducere a cheltuielilor publice în PIB (cheltuielile publice
sunt inelastice faŃă de creşterea PIB).
2.4. APLICAłII REZOLVATE
AplicaŃ ia 1
Se cunosc următoarele date referitoare la Luxemburg:
INDICATORI 2000 2002

Cheltuieli publice totale (mil. euro, preŃuri curente) 7871 9419
Indicele preŃurilor de consum (1995=100) 104,8 111,0
Cursul de schimb (euro/$) 0,99 1,13
Produsul Intern Brut (mil. euro, preŃuri curente) 18.400 21.200
PopulaŃia (mil. locuitori) 0,430 0,437
Pe baza acestor date să se calculeze:

a) creşterea absolută în preŃuri nominale şi reale;
b) creşterea relativă în preŃuri nominale şi reale;
c) ponderea cheltuielilor publice în PIB;
d) cheltuiala publică medie pe locuitor în dolari SUA;
e) indicatorul privind corespondenŃa dintre creşterea cheltuielilor publice totale şi creşterea PIB;
f) elasticitatea cheltuielilor publice totale faŃă de PIB.
Rezolvare:
a) creşterea absolută în:
- preŃuri nominale:
Ch publ1 − Ch publ0 = 9.419 – 7.871 = 1.548 mil euro
- preŃuri reale:
Ch publ1 Ch publ0 9.419 7.871
− = − = 985,09 mil euro
I1 I0 1,11 1,048
b) creşterea relativă:
● indicele creşterii relative:
- preŃuri nominale:
Ch publ1 9.419
* 100 − 100 = * 100 − 100 = 19,66%
Ch publ0 7.871
- preŃuri reale:
Ch publ1 9.419
I1 111,0
* 100 − 100 = * 100 − 100 = 12,98%
Ch publ0 7.871
I0 104,8
sau
● creşterea în mărime relativă

- preturi nominale:
Ch publ1 − Ch publ0 9.419 − 7.871
* 100 = * 100 = 19,66%
Ch publ0 7.871
- preŃuri reale:
Ch publ1 Ch publ0 9.419 7.871
− −
I1 I0 111 104,8
* 100 = = 12,98%
Ch publ0 7.871
I0 104,8
c) ponderea cheltuielilor publice în PIB

Ch publ0 7.871
2000: * 100 = * 100 = 42,77%
PIB0 18.400
Ch publ1 9.419
2002: * 100 = * 100 = 44,42%
PIB1 21.200

d) cheltuiala publică medie pe locuitor:
Ch publ0 7.871
2000: = = 18.489$ / loc
Populatie0 * Curs de schimb0 0,430 * 0,99
Ch publ1 9.419
2002: = = 19.074$ / loc
Populatie1 * Curs de schimb1 0,437 * 1,13
e) indicatorul privind corespondenŃa dintre creşterea cheltuielilor publice totale şi creşterea PIB:
Ch publ1 9.419
Ch publ0
K= = 7.871 = 1,03
PIB1 21.200
PIB0 18.400
f) elasticitatea cheltuielilor publice totale faŃă de PIB:
Ch publ1 − Ch publ0 Ch publ0 9.419 − 7.871 7.871

ecp = = = 1,27
PIB1 − PIB0 PIB0 21.200 − 18.400 18.400
Când ecp>1 cheltuielile publice sunt elastice faŃă de PIB; exprimă tendinŃa de utilizare într-o
mai mare măsură a PIB pentru finanŃarea cheltuielilor publice.
2.4. DEZVOLTAREA UMANĂ

Programul NaŃiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) a întocmit, începând cu 1990, Raportul
privind Dezvoltarea Umană, care cuprinde studii aprofundate ale diferiŃilor factori (economici, culturali,
politici) ai dezvoltării, pe baza cărora se calculează Indicatorul Dezvoltării Umane (IDU) şi se
ierarhizează Ńările lumii în funcŃie de nivelul său.
Indicatorul Dezvoltării Umane ia în calcul următoarele trei elemente:

1. speranŃa de viaŃă la naştere
2. nivelul educaŃiei, reflectat într-un indicator combinat în raport de gradul de alfabetizare şi gradul
de cuprindere în învăŃământul de toate grupele
3. standardul de viaŃă, măsurat prin indicatorul PIB/locuitor, exprimat în USD
Sunt stabilite o serie de norme şi etape:
- pentru elementele de mai sus sunt precizate valori minime şi maxime

• speranŃa de viaŃă este cuprinsă între 25 şi 85 de ani2;
2
În 2005, Ńara cu cea mai mare speranŃă de viaŃă a fost Japonia (82,3 ani), iar cu cea mai mică speranŃă de viaŃă Zambia (40,5
ani).
• gradul de alfabetizare este cuprins între 0% şi 100%
• gradul de cuprindere în învăŃământul de toate gradele este cuprins între 0% şi 100%
• PIB/loc are valori între 100 USD şi 40.000 USD3
- ToŃi indicatorii, cu excepŃia indicelui nivelului de educaŃie, se calculează după formula:

Valoarea _ efectiva − Valoarea _ min imă
Indicator =
Valoarea _ max ima − Valoarea _ min imă
- Indicele nivelului de educaŃie este un indice compozit, care se calculează după următoarea
formulă:
2 × indicele _ grad _ de _ alfabetizare + 1 × indicele _ grad _ cuprindere _ invatamant
Indicenivel _ educatie =
3
Clasificarea Ńărilor lumii în funcŃie de nivelul IDU se realizează în cadrul a trei grupe:
IDU ≥ 0,800 łări cu nivel ridicat al dezvoltării umane

IDU ∈ [0,500;0,799] łări cu nivel mediu al dezvoltării umane
IDU ≤ 0,500 łări cu nivel scăzut al dezvoltării umane
APLICAłIE REZOLVATĂ
Să se calculeze IDU pentru Norvegia, China, Senegal pe baza următoarelor date:

Elemente de calcul Valori efective 2002
Norvegia China Senegal
SperanŃa de viaŃă (ani) 78,9 70,9 52,7
Gradul de alfabetizare (%) 99,0 90,9 39,3
Rata brută de cuprindere în învăŃământ (gradul de cuprindere în învăŃământ
%) 98,0 68,0 38,0
PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare
36.600 4.580 1.580
Rezolvare:
1. Calculăm indicele speranŃei de viaŃă pentru cele trei Ńări după formula:
Valoarea efectivă − Valoarea minimă
Indicator =
Valoarea maximă − Valoarea minimă
78,9 − 25
Norvegia: Indicelespv = = 0,898
85 − 25
70,9 − 25
China: Indicelespv = = 0,765
85 − 25
3
În 2005, cel mai mare nivel al PIB / loc se înregistrează în Luxembourg (60.228 USD / loc), iar cel mai scăzut nivel în
Malawi (667 PIB / loc).
52,7 − 25
Senegal: Indicelespv = = 0,461
85 − 25
2. Calculăm indicele nivelului de educaŃie.

Indicele nivelului de educaŃie este un indice compozit care se calculează după următoarea
formulă:
2 * indicele gr. de alfabetizare + 1 * indicele gr. de cuprindere in invatamant

Indice =
3
a) calculăm indicele gradului de alfabetizare pentru cele trei Ńări:
99 − 0
Norvegia: Indicegr.alfab. = = 0,990
100 − 0
90,9 − 0
China: Indicegr.alfab. = = 0,909
100 − 0
39,3 − 0
Senegal: Indicegr.alfab. = = 0,393
100 − 0
b) calculăm indicele gradului de cuprindere în învăŃământ:

98,0 − 0
Norvegia: Indicegr.c.i = = 0,980
100 − 0
68,0 − 0
China: Indicegr.c .i = = 0,680
100 − 0
38,0 − 0
Senegal: Indicegr.c.i = = 0,380
100 − 0
c) calculăm indicele nivelului de educaŃie pentru cele trei Ńări:

2 * 0,990 + 1 * 0,980
Norvegia: Indiceniv.ed = = 0,986
3
2 * 0,909 + 1 * 0,680
China: Indiceniv.ed = = 0,832
3
2 * 0,393 + 1 * 0,380
Senegal: Indiceniv.ed = = 0,388
3
3. Calculăm indicele PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare după formula de utilitate marginală
a venitului (formula lui Atkinson).

lg y − lg y min
Indice =
PIB lg y max − lg y min
loc
lg 36.600 − lg 100
Norvegia: IndicePIB = = 0,985
loc lg 40.000 − lg 100
lg 4.580 − lg 100
China: IndicePIB = = 0,637
loc lg 40.000 − lg 100
lg 1.580 − lg 100
Senegal: IndicePIB = = 0,460
loc lg 40.000 − lg 100
4. calculăm indicatorul dezvoltării umane IDU pentru cele trei Ńări după formula:
Ind sp.v + Ind niv.ed + Ind PIB

IDU = loc
3
0,898 + 0,986 = 0,985

Norvegia: IDU = = 0,956
3
0,765 + 0,832 + 0,637

China: IDU = = 0,740
3
0,461 + 0,388 + 0,460

Senegal: IDU = = 0,436
3
Norvegia se încadrează din punct de vedere al IDU în grupa Ńărilor cu nivel ridicat al dezvoltării
umane, China în grupa Ńărilor cu nivel mediu al dezvoltării umane, iar Senegal în grupa Ńărilor cu nivel
scăzut al dezvoltării umane.

CAPITOLUL III
SISTEMUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE
3.1. CONłINUTUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE

Resursele financiare, constituie totalizarea mijloacelor băneşti necesare realizării obiectivelor
economice şi sociale într-un interval de timp determinat4.
În categoria resurselor financiare sunt cuprinse resursele autorităŃilor şi instituŃiilor publice,
resursele întreprinderilor publice şi private, resurselor organismelor fără scop lucrativ şi resursele
populaŃiei.
Resursele financiare publice cuprind:
- resursele administraŃiei de stat centrale şi locale;
- resursele necesare protecŃiei şi asigurărilor sociale de stat;
- resursele instituŃiilor şi autorităŃilor publice cu caracter autonom.
Resursele financiare publice împreună cu resursele financiare private alcătuiesc resursele
financiare ale societăŃii.
3.2. STRUCTURA RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE

Privite din punctul de vedere al conŃinutului lor economic, principalele categorii de resurse
financiare publice sunt: prelevările cu caracter obligatoriu (impozitele, taxele, contribuŃiile), resursele de
trezorerie, resurse provenind din împrumuturi publice şi finanŃarea prin emisiune monetară fără acoperire.
Structura organizatorică a statelor reprezintă un alt mod de grupare a resurselor financiare publice.
În statele de tip feudal resursele financiare publice sunt structurate pe trei niveluri:
- resurse ale bugetului federal;
- resurse ale bugetelor statelor, regimurilor sau provinciilor membre ale federaŃiei;
- resurse ale bugetelor locale.
În statele de tip unitar, se deosebesc:
- resurse publice ale bugetului central;
- resurse ale bugetelor locale.
Privită prin prisma bugetului general consolidat, structura resurselor financiare publice include:
- resurse financiare ale bugetului de stat;
- resurse financiare ale asigurărilor sociale de stat;
- resurse financiare cu destinaŃie specială;
- resurse financiare ale bugetelor locale aparŃinând unităŃilor administrativ-teritoriale.
În funcŃ ie de ritmicitatea încasării lor la buget, resursele financiare publice formează două
categorii şi anume:
- resurse ordinare (curente);
- resurse extraordinare, incidentale sau întâmplătoare.
După provenienŃa lor, resursele financiare publice cuprind:
- resurse interne;
- resurse externe.
În România, resursele financiare publice sunt structurate pe criterii economice, în conformitate cu
structura sistemului bugetar. Resursele financiare publice se constituie şi se gestionează printr-un sistem
unitar de bugete şi anume: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondurilor speciale,
bugetul trezoreriei statului, bugetele instituŃiilor publice autonome, bugetele instituŃiilor publice finanŃate
4
I. Văcărel (coordonator), FinanŃe publice, Editura Didactică şi Pedagogică BUCUREŞTI, 2007, p. 348.
integral sau parŃial din bugetul de stat, bugetele instituŃiilor publice finanŃate integral din venituri proprii,
bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare,
dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice şi bugetul fondurilor externe nerambursabile, în
condiŃiile asigurării echilibrului financiar5.
Principalele categorii de resurse publice sunt:
I. Resursele bugetului de stat
• Venituri curente
A. Venituri fiscale
A.1. Impozite directe
A.2. Impozite indirecte
B. Venituri nefiscale
• Venituri din capital
• Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate
II. Resursele bugetului asigurărilor sociale de stat

A.Venituri fiscale
A.1. ContribuŃia angajatorilor şi a angajaŃilor
A.2. Alte contribuŃii
B. Venituri nefiscale
III. Resursele bugetelor locale

1.Venituri proprii (fiscale şi nefiscale)
2. Cote şi sume defalcate din venituri ale bugetului de stat.
3. Cote adiŃionale la unele venituri ale bugetului de stat şi ale bugetelor locale.
4. Transferuri cu destinaŃie specială de la bugetul de stat.
IV. Resursele fondurilor speciale

În categoria resurselor financiare publice se includ şi veniturile instituŃiilor şi autorităŃilor publice
cu caracter de venituri curente.
În conformitate cu legea privind finanŃele publice „InstituŃiile publice includ Parlamentul,

AdministraŃ ia PrezidenŃială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraŃiei publice, alte
autorităŃi publice, instituŃiile publice autonome, precum si institutiile din subordinea acestora, indiferent
de modul de finanŃare a activităŃii acestora”.
3.3. CONłINUTUL IMPOZITELOR

3.3.1. Continutul şi elementele impozitului
Impozitele, reprezint ă o formă de prelevare a unei părŃi din veniturile şi/sau averea persoanelor
fizice sau juridice la dispozitia statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice.
Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu definitiv (nerambursabil) şi fără
contraprestaŃie directă din partea statului.
Tot prelevări cu caracter obligatoriu sunt şi taxele şi contribuŃiile.
Taxele, reprezintă plăŃi obligatorii către stat, efectuate de persoane fizice şi juridice pentru un
serviciu efectuat, la cererea lor, de către instituŃii de stat.
5
I. Văcărel (coordonator), FinanŃe Publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007, p.354
ContribuŃiile, reprezintă plăŃi obligatorii efectuate către stat de persoane fizice şi juridice, care
beneficiază de unele servicii ale instituŃiilor statului, fără să le fi solicitat direct (exemplu: contribuŃii de
asigurări sociale.
Printre elementele impozitului se numară:
- subiectul (platitorul);
- suportatorul (destinatarul);
- obiectul impunerii – îl reprezintă materia supusă impunerii;
- sursa impozitului – arată din ce anume se plăteşte impozitul;
- unitatea de impunere (unitatea de masură: m², bucata, kg, litru etc.);
- cota (cotele impozitului) – impozitul poate fi stabilit în suma fixă sau în cote procentuale
(proporŃionale, progresive sau regresive);
- asieta (modul de aşezare a impozitului);
- termenul de plată – indică data până la care impozitul trebuie achitat statului.
3.3.2. Clasificarea impozitelor

În practica fiscală se întâlneşte o diversitate de impozite care se deosebesc nu numai ca formă, ci
şi în ceea ce priveşte conŃinutul lor.
3.3.3. Impozitele directe
Impozitele directe, reprezintă forma cea mai veche de impunere.
Acestea se împart în:
- impozite reale;
- impozite personale – se întâlnesc sub forma impozitelor pe venit şi respectiv a impozitelor pe
avere.
Impozitul pe veniturile persoanelor fizice

În practica fiscală se întâlnesc două sisteme de aşezare a impozitelor pe veniturile persoanelor
fizice:
- sistemul impunerii separate (se impune fiecare sursă de venit separat);
- sistemul impunerii globale (se cumulează toate sursele de venit şi se impune venitul cumulat cu
un singur impozit).
Pentru calcularea impozitului pe veniturile persoanelor fizice pot fi utilizate cote proporŃionale sau
progresive.
Cea mai frecvent utilizată este impunerea în cote progresive pe tranşe de venit. Numărul tranşelor
şi nivelul cotelor de impunere diferă de la o Ńară la alta. De exemplu, în Germania se practică impunerea
pe baza unor cote progresive pe tranşe de venituri al căror nivel variază între 15% şi 42%. În Italia, cotele
de impozit variază între 23 % şi 43%, iar în Polonia între 19% şi 40%.
În România şi Slovacia se practică sistemul cotei unice care reprezintă 16%, respectiv 19%.
În SUA, se utilizează două cote de impozit, respectiv 15% pentru cei care realizează venituri între
2001 şi 30.000 de dolari şi 28% pentru cei cu venituri de peste 30.000 de dolari.
Categoriile de venituri care sunt supuse impozitului pe venit sunt %:
- venituri din: activităŃi independente, din salarii, din cedarea folosinŃei bunurilor, din investiŃii, din
pensii, din activităŃi agricole, venituri sub forma premiilor şi din jocurile de noroc, venituri din
transferul proprietăŃilor imobiliare, venituri din alte surse.
Impozitul pe profit
Pentru stabilirea impozitului pe profitul realizat de persoanele juridice (societăŃile de capital), în
unele Ńări se foloseşte acelaşi sistem de impunere ca în cazul persoanelor juridice, iar în altele se practică
un sistem distinct.

Profitul obŃinut de o societate de capital se repartizează atât acŃionarilor sub formă de dividende
(proporŃional cu participarea lor la capital), cât şi la dispoziŃia societăŃii pentru constituirea unor fonduri.
Această repartizare a profilului permite luarea în considerare a mai multor modalităŃi de impunere
a veniturilor realizate de societăŃile de capital şi anume:
a) se impune mai întâi profitul total obŃinut de societatea de capital şi apoi separat profilul
repartizat acŃionarilor sub forma de dividende.
În prezent, sunt puŃine Ńări care mai practică acest sistem. Printre ele figurează Irlanda şi România.
b) se impun numai dividendele în timp ce partea din profit lăsată la dispoziŃia societăŃii de capital
este scutită de impozit. Acest sistem se practică în prezent în majoritatea Ńărilor membre ale UE.
c) se impune numai partea din profit care rămâne la dispoziŃia societăŃii de capital, iar dividendele
repartizate acŃionarilor nu sunt supuse impozitării. Se practică în Grecia, Letonia, Slovenia.
d) se impun separat mai întâi dividendele repartizate acŃionarilor şi apoi se impune partea din
profit rămasă la dispoziŃia societăŃii de capital.
Printre cei scutiŃi de impozit pe profit figurează Trezoreria Statului, Banca NaŃională a României,
instituŃiile publice, asociaŃiile de proprietari constituite ca persoane juridice, fundaŃiile române, culturale,
religioase, instituŃiile de învăŃământ particular acreditate.
Profilul impozabil se calculează scăzând din veniturile realizate din orice sursă cheltuielile făcute
pentru realizarea acestora.
În România, microintreprinderile sunt impozitate în anul 2008 cu 2,5%, iar în anul 2009, vor fi
impozitate cu 3%.
Calculul şi plata impozitului pe venitul microintreprinderilor se face trimestrial.
Impozitul pe avere
În practica fiscală din diferite Ńări, impozitele pe avere se întâlnesc sub % forme: impozite asupra
averii propriu-zise, impozite pe circulaŃia averii, impozite pe sporul de avere sau pe creşterea valorii
averii.
Toate impozitele pe avere din România (cele prezentate mai sus) intră în categoria impozitelor şi
taxelor care alimentează bugele locale.
3.3.4. Impozitele indirecte

Pentru procurarea resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice, statul instituie pe
lângă impozitele directe şi impozitele indirecte.
De regulă, în Ńările dezvoltate, contribuŃia impozitelor indirecte la veniturile fiscale ale statului
este mai redusă decât în cazul impozitelor directe.
Impozitele indirecte se manifestă sub următoarele forme: taxe de consumaŃie, venituri din
monopoluri fiscale, taxe vamale şi diferite alte taxe.
Cel mai important impozit indirect în Ńările dezvolate îl reprezintă taxele de consumaŃie.
Acestea sunt impozite indirecte care se includ în preŃul de vânzare al mărfurilor fabricate şi
realizate în interiorul Ńării care percepe impozitul.
Printre aceste mărfuri întâlnim: zahărul, pastele făinoase, orezul, sarea, uleiul, vinul, berea, ceaiul,
cafeaua, cacao, textilele, încălŃăminte etc.
Taxele de consumaŃie îmbracă forma taxelor de consumaŃie pe produs cunoscute sub denumirea
de taxe speciale de consumaŃie sau accize, fie sub forma unor taxe generale pe vânzări, când se percep la
vânzarea tuturor mărfurilor.
Accizele – sunt instituite asupra unor produse care se consumă în cantităŃi mari şi care nu pot fi
înlocuite de cumpărători cu altele, pentru ca impozitul să aibă un randament fiscal cât mai ridicat.

Accizele se instituie asupra unor produse care au o cerere neelastică cum sunt: alcoolul, vinul,
berea, tutunul, cafeaua, ceaiul, uleiurile minerale, spirtul etc.
Conform Codului Fiscal, în România se practică accize armonizate şi accize nearmonizate.
Accizele armonizate – au stabilite nivelurile minime prin legislaŃia comunitară şi trebuie
respectate de toate Ńările membre.
Accizele nearmonizate – pot fi practicate pentru anumite produse (altele decât cele supuse
accizelor armonizate), iar stabilirea nivelului acestora este de competenŃa statului român.
În viitor, nivelurile accizelor nearmonizate vor putea fi reduse treptat, iar în unele cazuri vor putea fi chiar
eliminate, în funcŃie de înŃelegerile cu autorităŃile comunitare.
Accizele se instituie, de regulă asupra produselor la care:
- producŃia şi vânzarea sunt supravegheate de stat;
- elasticitatea cererii în raport cu venitul este supraunitară;
- consumul lor conduce la externalităŃi de ordin negativ (afectează starea de sănătate şi conduce la
cheltuieli suplimentare pentru refacere, influenŃeaza mediul înconjurător).
În categoria acestor produse întâlnim: băuturile alcoolice, produsele din tutun şi produsele
petroliere. Plata accizelor are loc în statele în care produsele impozitate se consumă indiferent unde s-au
fabricat.
Taxa pe valoarea adaugată

Obiectul taxei pe valoarea adaugată îl reprezintă livrările de mărfuri către terŃi şi pentru consumul
propriu, achiziŃie de bunuri, prestaŃiile de servicii, bunurile importate.
T.V.A. – se poate calcula prin aplicarea cotei de impozit:
- fie asupra valorii adăugate în fiecare stadiu, pe care îl parcurge marfă de la producător la
cumpărător ;
- fie asupra preŃului de vânzare din stadiu respectiv, obŃinându-se astfel taxa asupra preŃului de
vânzare, din care se deduce taxa aferentă preŃului de vânzare din stadiul anterior.
DiferenŃa rezultată este taxa pe valoarea adaugată aferentă stadiului respectiv. În practică, se
utilizează cu precădere a doua variantă de calcul. Baza de calcul a TVA o reprezintă preŃul de vânzare al
diferitelor mărfuri sau valoarea serviciilor prestate. Pentru calcularea taxei se stabileşte volumul total al
vânzărilor sau prestărilor de servicii (cifra de afaceri/pe perioada de impunere (luna, trimestru), la care se
aplică cota de impozit.
TVA este vărsată la buget de către fiecare întreprindere (care apare în calitate de vânzător) şi se
suportă de consumatorii mărfurilor sau servciiilor respective o dată cu cumpărarea lor.
Numărul şi nivelul cotelor TVA în UE, diferă de la o Ńară la altă, iar în aceeaşi Ńară pot diferi de la o
perioadă la alta.
Din punct de vedere al regimului de impozitare privind TVA practicat în România, operaŃiunile
impozabile se clasifică astfel:
a) operaŃiuni supuse impozitării în baza cotei standard de 19%;
b) operaŃiuni impozabile supuse impozitării cu o cotă redusă de 9%. Se aplica pentru următoarele prestări
de servicii şi/sau livrări de bunuri cum sunt:
- livrarea de produse ortopedice;

- livrarea de proteze dentare;
- livrarea de manuale şcolare, cărŃi, ziare şi reviste cu excepŃia celor destinate exclusiv sau în
principal publicităŃii;
- serviciile care se referă la accesul la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice etc.
c) operatiuni scutite de TVA, care au ca obiect exportul sau alte operaŃiuni similare ;

d) operaŃiuni din interiorul Ńării scutite de TVA ;
e) operaŃiunile de import de bunuri şi pentru achiziŃii intracomunitare scutite de plata TVA.
Orice decizie cu privire la TVA în general şi la numărul cotelor de impozitare, în special, trebuie
temeinic fundamentată, având în vedere multiplele implicaŃ ii pe care le are.
Monopolurile fiscale - se instituie de către stat atât asupra producŃiei cât şi asupra comerŃului cu
ridicata ori cu amănuntul a unor mărfuri. Printre Ńările în care monopolurile fiscale au adus încasări la
buget, putem menŃiona: Italia (asupra tutunului şi chibriturilor), Germania (asupra alcoolului sau
băuturilor alcoolizate), Spania (asupra tutunului şi petrolului).
Taxele vamale – Pot fi percepute de către un stat asupra importului, exportului şi tranzitului de
mărfuri.
În practica fiscală internaŃ ională, taxele vamale care se utilizează cel mai frecvent sunt cele asupra
importului de mărfuri.
Taxele vamale de import se instituie asupra importului de bunuri şi se calculează asupra valorii
acestora în momentul când trec frontiera Ńării importatoare.
Taxa are rolul unui impozit de egalizare, întrucât conduce la apropierea nivelului preŃului mărfii
importate de nivelul preŃului mărfii (similare) indigene.
După forma lor de exprimare, taxele vamale de import pot fi ad-valorem, specifice şi compuse.
Taxele vamale ad-valorem se exprimă ca procent din valoarea mărfii importate.
Taxele vamale specifice sunt stabilite ca sumă fixă pe unitatea fizică de marfă importată (de
exemplu pe tonă, pe bucată).
Taxele vamale compuse apar ca o combinaŃie a primelor două.
În România, persoanele juridice plătesc taxe vamale numai pentru mărfuri importate care se
calculează prin aplicarea cotei procentuale asupra valorii mărfii în vamă.
Regimul taxelor vamale în Ńara noastră a fost stabilit în concordanŃă cu prevederile dintre
acordurile adoptate în cadrul OrganizaŃiei Mondiale de ComerŃ, organizaŃie din care face parte şi
România, dintre Acordul de asociere a României la ComunităŃile Europene din Acordul dintre România ş i
statele AsociaŃ iei Europene a Liberului Schimb şi Acordul privind adererea Roamaniei la Acaordul
central – European de Comert Liber. Din 01 ianuarie 2007, România nu mai face parte din acordul central
european de Comert liber (CEFTA).
Odată cu intrarea României în UE, aceasta a dobândit statutul de membru cu drepturi depline în
UE, s-a aliniat la politica vamală promovată de aceasta încă din 1968, caracterizată prin eliminarea
taxelor vamale din comerŃul între statele membre şi practicarea unui tarif vamal unic în relaŃiile
comerciale cu Ńările din afara uniunii.
Începând cu 01 ianurie 2007 când România a intrat în UE, s-a început restrângerea încasărilor din
taxele vamale, deoarece la importul intracomunitar s-a desfiinŃat taxarea importurilor.
Taxele
Acestea reprezintă plăŃile pe care le fac diferite persoane fizice şi/sau juridice pentru serviciile
efectuate în favoarea lor de anumite instituŃii publice.
Taxele au un caracter obligatoriu, titlu nerambursabil, urmărirea în caz de neplată.
După natura lor, taxele pot fi clasificate in: taxe judecătoreşti, taxe de notariat, taxe consulare ş i
taxe de administraŃie.

După obiectul operaŃiunii care se efectuează şi urmează a fi taxată, taxele pot fi de două feluri:
taxe de timbru şi taxe de înregistrare.
3.4 Calcularea impozitelor

A. Pentru calcularea impozitelor se foloseşte formula:
Impozitul = baza impozabilă x cota de impunere
Baza impozabilă – presupune identificarea obiectului impozabil (venit, avere ş.a.) şi determinarea
mărimii lui, în urma evaluării directe, indirecte sau prin metoda normativă.
Cotele de impunere pot fi de mai multe feluri:

– fixe
cote de impunere – proporŃionale
– procentuale
– progresive
- cote proporŃionale = sunt cote procentuale al căror nivel rămâne constant, indiferent de mărimea
bazei impozabile (exemplu: 16% este cota la impozitul pe profit).
- cote progresive = sunt cote procentuale care cresc pe măsura creşterii bazei impozabile si pot fi:
a) simple (globale);
b) compuse (în tranşe).
a) cote de impunere simple = cota de impunere se aplică asupra
(globale) întregului venit din tranşa respectivă
b) cote progresive compuse (în = cota de impunere se aplică numai

tranşe) asupra venitului din tranşa respectivă

CAPITOLUL IV
ÎMPRUMUTURILE DE STAT. DATORIA PUBLICĂ. DATORIA EXTERNĂ
4.1. ÎMPRUMUTURILE DE STAT – caracterizare generală
Împrumuturile de stat reprezintă obligaŃiile generate de contractele de pe piaŃa financiară internă
şi/sau internaŃională prin care statul, în calitate de împrumutat, obŃine fonduri financiare de la o persoană
fizică sau juridică creditoare şi se angajează să le ramburseze, împreună cu dobândă şi cu alte costuri,
într-o perioadă specificată.
Aceste obligaŃii sunt rezultatul atât a împrumuturilor contractate direct de către stat, cât şi a
împrumuturilor garantate de stat.
Astfel, se disting următoarele forme ale împrumuturilor de stat:
- împrumuturi interne sau externe contractate/garantate de către autorităŃi ale administraŃiei publice
centrale;
- împrumuturi interne sau externe, contractate/garantate de către autorităŃi ale administraŃiei publice
locale.
Împrumuturile de stat prezintă următoarele caracteristici:
- au caracter contractual; exprimă acordul de voinŃa al părŃilor;
- au caracter rambursabil; se restituie la termenul fixat, persoanelor fizice şi juridice care l-au acordat;
- asigură o anumită contraprestaŃie.
Împrumuturile de stat generează, anumite cheltuieli suplimentare din parte a statului, cheltuieli
legate de plata dobânzilor, primelor de rambursare, câştigurilor şi altor avantaje acordate creditorilor
statului, precum şi cheltuieli legate de gestionarea datoriei publice.
4.2. ELEMENTELE TEHNICE ALE ÎMPRUMUTURILOR DE STAT

În momentul lansării unui împrumut de stat este necesară stabilirea catorva elemente tehnice care
îl definesc din punct de vedere juridic. Aceste elemente se referă la: denumirea împrumutului, valoarea
nominală, valoarea reală şi cursul, termenul de rambursare, dobânda, prima de rambursare, alte avantaje
oferite deŃinătorilor de înscrisuri ale împrumuturilor de stat.
Denumirea imprumutului
Denumirea poate fi legată de destinaŃia împrumutului (spre exemplu: ”Împrumuturi pentru
înzestrarea armatei”, ”Împrumuturi pentru reconstrucŃie”, iar când împrumuturile se contractează cu o
oarecare regularitate, pentru acoperirea deficitelor bugetare sau pentru alte destinaŃii, în denumirea lor se
precizează anul contractării (spre exemplu: ”Împrumutul de stat 2001”), nivelul dobânzii (”Împrumutul de
stat 71%”), forma pe care o îmbracă venitul (”Împrumutul de stat cu câstiguri”), după caz.
Valoarea nominală,valoarea reală şi cursul
Valoarea nominală reprezintă suma înscrisă pe titlul unui împrumut de stat. Se constituie în
valoarea de referinŃă în care se calculează dobânda cuvenită creditorilor.
Valoarea reală reprezintă suma cu care cumpără (se vinde) un înscris.
Acesta depinde de cursul de vânzare al înscrisurilor de stat şi poate fi mai mică, egală sau mai
mare decât valoarea nominală a acestora.
Deci, VR = VN * CP
unde:
VR = valoarea reală;
VN = valoarea nominală;
CP = cursul înscrisurilor în momentul plasării împrumutului.
Mărimea valorii reale depinde de cursul la care se cotează înscrisurile respective la bursă.
Cursul exprimă ”preŃul” cu care se cumpară şi se vând 100 de unităŃi monetare valoare nominală.
Acesta poate fi:
- al pari (egal cu 100);
- sub pari (mai mic decât 100);
- supra pari (mai mare decât 100).
La lansarea unui împrumut, cursul obligaŃiunii unui împrumut de stat este, de regulă sub pari şi
rareori al pari sau supra pari.
Mărimea cursului se stabileşte fie de către stat (acesta pune în vânzare înscrisurile la cursuri pe
care acesta le stabileşte), fie de către piaŃa (prin bursa de valori).
De altfel, mărimea cursului depinde de raportul dintre cererea şi oferta de capital de împrumut,
nivelul dobânzii, de cât de urgenŃă este deŃinerea de resurse sau de interesul pe care îl are statul în
răscumpararea propriilor înscrisuri.
Termenul de ramburasare
Împrumuturile de stat se pot contracta (dacă avem în vedere durata pentru care se contractează) pe
termene precise de rambursare şi fără asemenea termene.
Acestea pot fi contractate pe o perioada de până la un an inclusiv (pe termen scurt), pe o perioad ă
de peste un an până la cinci ani inclusiv (pe termen mediu) şi pe o perioadă de peste cinci ani (pe termen
lung).
În funcŃie de termenul pentru care s-a contractat împrumutul, înscrisurile de stat poartă denumiri
diferite:
- bonuri de tezaur, polite de tezaur, certificate de trezorerie, certificate (bonuri) de impozite - pentru
împrumuturile pe termen scurt;
- înscrisuri cunoscute sub denumirea de obligaŃiuni sau titluri de rentă - pentru împrumuturile pe termen
mediu şi lung;
- titluri de rentă perpetuă - pentru împrumuturile fără termen
Dobânda
”PreŃul” pe care statul se obligă să-l plătească creditorilor săi pentru folosirea sumei împrumutate
de către acesta.
Se stabileşte ca relaŃie între valoarea nominală şi rata anuală a dobânzii (rata nominală sau de emisiune a
dobânzii), astfel:
D = VN * Rn
unde:
D = suma absolută a dobânzii anuale
VN = valoarea nominală a înscrisurilor
Rn = rata nominală a dobânzii
Rata dobânzii este expresia procentuală a dobânzii plătite pe an pentru 100 de unităŃi monetare
valoare nominală şi depinde de: raportul dintre oferta şi cererea de capital de împrumut public; rata
dobânzii la creditele bancare; rata inflaŃiei.
Atunci când împrumutul de stat este plasat pe piaŃa la un curs sub pari, suma care este încasată de
la subscriitori (adică valoarea reală) este mai mică decât cea pe care o datorează acestora şi la care este
calculată dobândă (adică valoarea nominală). Caz în care rata reală a dobânzii este mai mare decât rata
nominală.
În consecinŃă, rata reală a dobânzii în funcŃie de mărimea cursului în momentul plasării
înscrisurilor se determină cu ajutorul relaŃiei:
D
Rrc = * 100
VR
unde:
Rrc = rata reală a dobânzii influentaŃă de cursul de plasare
D = suma absolută a dobânzii
VR = valoarea reală a împrumutului
Dar, rata reală a dobânzii se modifică ca urmare a influenŃei ratei inflaŃiei şi poate fi:
- reală pozitivă (când rata nominală depăşeşte rata inflaŃiei)
- reală negativă (când rata nominală este mai mică decât rata inflaŃiei)
Determinarea ratei reale a dobânzii în funcŃie de rata inflaŃiei, are la bază relaŃia:
1 + Rn
Rrd = −1
1 + Ri
unde:
Rrd = rata reală a dobânzii în funcŃie de rata inflaŃiei
Rn = rata nominală a dobânzii
Ri = rata inflaŃiei
Prima de rambursare
Prima de rambursare se calculează ca diferenŃa între suma de bani pe care statul a încasat-o în
momentul plasării înscrisurilor (sub pari) şi suma de bani pe care se angajează să o restituie la
rambursarea împrumutului (supra pari).
DiferenŃa apare când cursul de rambursare este mai mare decât cursul de plasare a înscrisurilor de
stat.
Se determină cu ajutorul relaŃiilor:
PR = VR r − VR p = (VN * C r ) − (VN n * C p ) ⇒ PR = VN * (C r − C p )
unde:
PR = prima de rambursare
VRr = valoarea reală a împrumutului în momentul rambursării
VRp = valoarea reală a împrumutului în momentul plasării
VN = valoarea nominală a împrumutului
Cr = cursul înscrisurilor în momentul rambursării
Cp = cursul înscrisurilor în momentul plasării
Dacă în momentul rambursării cursul este mai mic decat cel din momentul plasării, subscriitorii
nu vor obŃine o primă de rambursare ci o pierdere, întrucât VRr < VRp.
Alte avantaje conferite deŃinătorilor de înscrisuri ale împrumuturilor de stat

Pentru a face mai atractiv un împrumut de stat sunt situaŃii în care se procedează la înlocuirea
dobânzii cu căştiguri.
Însă, statul poate acorda si alte avantaje subsciitorilor cum ar fi:6
- scutiri sau reduceri de impozite şi taxe ale veniturilor ob Ńinute pentru împrumuturile subscrise, precum
şi a celor provenite din eventualele tranzacŃii la bursa cu înscrisurile publice negociabil;
6
M.,A.,Ungureanu (coordonator), FinanŃe publice. Sinteze şi aplicaŃii, Editura Conphys, Rm.Valcea, 2005, p.106.

- acceptarea de către autorităŃile fiscale a unor înscrisuri ale împrumuturilor de stat ca plată a unor
impozite datorate de subscriitori;
- neadmiterea executării silite a înscrisurilor împrumuturilor de stat, în cazul declarării stării de faliment
pentru deŃinătorii acestora;
- garanŃii împotriva deprecierii monetare (exprimarea împrumuturilor într-o valută mai stabilă, mai cu
seamă în cazul împrumuturilor contractate în străinătate, indexarea împrumuturilor în funcŃie de evoluŃia
preŃurilor etc).
4.3 DATORIA PUBLICĂ

Datoria publică reprezintă totalitatea obligaŃiilor financiare interne şi externe ale statului, la un
moment dat, provenind din împrumuturi contractate directe sau garantate de Guvern, prin Ministerul
Economiei şi FinanŃelor, sau de autorităŃile administraŃiei publice locale de la diverşi creditori, persoane
fizice sau juridice rezidente sau nerezidente în România.7
ObligaŃiile reprezintă angajamentele care decurg din contractarea împrumuturilor şi anume:
rambursarea împrumutului, plata dobânzilor, a comisioanelor, a unor avantaje speciale acordate
creditorilor.
Datoria publică se stabileşte şi se gestionează în mod distinct pe cele două forme ale ei:
- datoria publică guvernamentală;
- datoria publică locală.
În funcŃie de gradul de exigibilitate datoria publică poate fi:
- datoria publică flotantă - cuprinde datoria publică exigibilă pe termen scurt;
- datoria publică consolidată - cuprinde datoria publică exigibilă pe termen mediu şi lung.
DATORIA PUBLICĂ
DATORIA PUBLICĂ DATORIA PUBLICĂ LOCALĂ
GUVERNAMENTALĂ *
* parte din datoria publică care reprezintă
parte din datoria publică, care reprezintă totalitatea obligaŃiilor financiare interne şi
totalitatea interne şi externe ale statului, la externe ale autorităŃilor administraŃiei
un moment dat, provenind din publice locale, la un moment dat, provenind
împrumuturile contractate direct sau din împrumuturi contractate direct sau
garantate de Guvern prin Ministerul garantate de acestea de pe pieŃele financiare.
Economiei şi Finantelor, în numele
României, de pe pieŃele financiare.
Fig. Forme ale datoriei publice
Sursa: T.,Mo şteanu (coordonator), Buget şi trezorerie publică, EdiŃia a III-a revizuită, Editura
Universitară Bucureşti, 2008, pp. 253
Indicatorii datoriei publice

I. Gradul de îndatorare a Ńării la un moment dat se determină prin:
- ponderea datoriei publice în PIB:
Soldul datoriei publ ( SDP)
* 100
PIB
7
T.,Moşteanu (coordonator), Buget şi trezorerie publică, EdiŃia a III-a revizuită, Editura Universitară Bucureşti, 2008, p. 252
- datoria publică medie pe locuitor exprimată în dolari:
Datoria publica totala
* 100
Populatie * curs de schimb u.m. nationale
dolar SUA
II. Serviciul datoriei publice reprezintă efortul financiar anual reclamat de datoria publică.
Serviciul datoriei publice cuprinde:

- cheltuieli cu ramburasarea datoriei propriu-zise;
- cheltuieli cu plata dobânzilor;
- alte cheltuieli aferente.
Serviciul datoriei publice poate fi exprimat cu ajutorul indicatorilor în forma absolută şi relativă.
Indicatori absolu Ńi:
- mărimea absolută a serviciului datoriei publice;
- mărimea medie pe locuitor a serviciului datoriei publice;
- volumul anual al dobânzii la datoria publică;
- volumul mediu pe locuitor a dobânzii la datoria publică
Indicatori relativi:
- ponderea serviciului datoriei publice în PIB:
Serviciul datoriei publ (SDP)
*100
PIB
- ponderea serviciului datoriei publice în cheltuieli publice:

*100
Chelt publice
- ponderea serviciului datoriei publice în cheltuielile bugetare:

*100
Chelt bugetare
- ponderea dobanzii în PIB:

Chelt cu plata dobanzilor
* 100
PIB
- ponderea dobanzii în cheltuielile publice:

* 100
Chelt publ
- ponderea dobânzii în cheltuielile bugetare:

* 100
Chelt bugetare
Privită în timp, datoria publică manifestă o tendinŃă de creştere continu ă, ceea ce atrage după sine
în mod inevitabil sporirea dobânzilor aferente, precum şi a cheltuielilor publice totale.
Datoria publică contractată în interiorul Ńării va fi considerată datorie internă, iar cea contractată
peste graniŃă, datorie externă.
4.4. DATORIA EXTERNĂ
Datoria publică externă este parte componentă a datoriei publice totale. Însă, no Ńiunea de datorie
externă nu se suprapune perfect aceleia de datorie publică externă.
De aceea, noŃiunea de datorie externă este mai largă decât aceea de datorie publică externă şi are
mai multe sensuri:
1) datoria externă brută în sens larg – cuprinde sumele de bani şi alte valori pe care rezidenŃii unei Ńări,
persoane fizice şi juridice, le datorează străinatăŃii la un moment dat.
2) datoria externă brută în sens restrâns – cuprinde obligaŃiile b ăneşti faŃă de străinătate cu câteva
excep Ńii: creditele pe termen scurt sub un an; investiŃiile străine directe care nu au stabilite termene de
rambursare sau de lichidare, ajutoare cu caracter nerambursabil, împrumuturile externe cu o perioadă de
10-15 ani sau mai mare; creditele contractate de persoanele fizice sau juridice negarantate de autorităŃile
publice competente.
3) datoria externă în interpretarea Băncii Mondiale şi a celorlalte instituŃii din sistemul său. Acesta
cuprinde:
- sumele datorate unor creditori publici şi privaŃi în valută, bunuri sau servicii cu o perioadă de
rambursare mai mare de un an;
- sumele datorate de persoane private, dar garantate de o autoritate publică.
4) datoria externă netă – cuprinde diferenŃa dintre activele publice şi private ale rezidenŃilor unei Ńări în
străinătate şi activele deŃinute de rezidenŃii străini în Ńara considerată.
Datoria externă totală
Datorie pe Datorie pe Credite de la

termen scurt termen lung F.M.I.
Din punctul de vedere al debitorului
Datorie privată Datorie publică şi

negarantată datorie garantată
de stat
Din punctul de vedere

al creditorului
Creditori publici Creditori privaŃi
Multilaterali Bilaterali Bănci comerciale ObligaŃiuni AlŃii
Fig. Datoria externă şi componentele sale

Sursa: I. Văcărel (coordinator), FinanŃe Publice, EdiŃia a VI-a, EDP, Bucuresti 2007, pp. 502
• Indicatorii datoriei externe:

I. Grad de îndatorare a unei Ńări faŃă de străinătate:
a) volumul absolut al datoriei externe totale

- în moned ă naŃională;
- în dolari SUA;
b) ponderea datoriei externe în PIB:
Soldul datoriei externe
x100
PIB
c) volumul datoriei externe medii pe locuitor în dolari SUA:
Datoria externă
x100
Populatie x curs de schimb u.m. nat. / $
II. Raportul între datoria externă şi încasări din export de bunuri şi servicii.
III. Serviciul datoriei externe:

SDE = rate scadente + dobânzi aferente în anul respectiv
a) valoarea absolută a serviciului datoriei externe;
b) ponderea serviciului datoriei externe în PIB:
Serviciul datoriei externe
x100
PIB
c) ponderea serviciului datoriei externe în exporturi;
Serviciul datoriei externe
x100
Încasari din exporturi
d) ponderea dobânzii la datoria externă în exporturi:
Cheltuieli cu plata dobanzilor la datoria externa
x100
Încasari din exporturi

CAPITOLUL V
BUGETUL DE STAT
5.1. CONłINUTUL BUGETULUI DE STAT
La definirea bugetului de stat concură 2 abord ări şi anume:
- una juridică şi alta economică.
Sub aspect juridic bugetul reprezintă un act prin care sunt prevazute şi autorizate veniturile şi
cheltuielile anuale ale statului.
Sub aspect economic bugetul subliniază corelaŃiile macroeconomice şi în special legătura cu
nivelul şi evoluŃia produsului intern brut.
Bugetul de stat exprimă relaŃiile economice în formă b ănească ce iau naştere în procesul
repartiŃiei PIB, în conformitate cu obiectivele de politică economică, socială şi de altă natură ale fiecărei
perioade. Aceste relaŃii se manifestă în dublu sens: pe de o parte, ca relaŃii prin intermediul cărora se
mobilizează resursele băneşti la dispoziŃia statului, iar pe de alta parte, ca relaŃii prin care se repartizează
aceste resurse.
În economia modernă, bugetul nu mai constituie un simplu document în care se înscriu veniturile
şi cheltuielile probabile ale statului pe o perioada de 12 luni, ci este un plan financiar la nivel
macroeconomic.
În Ńările cu economie de piaŃă dezvoltată sfera de cuprindere a noŃiunii de buget a fost extinsă. Pe
lângă bugetul de stat în forma sa clasică, poate fi elaborat şi un alt instrument mai cuprinzător denumit
buget al economiei naŃionale (în FranŃa) sau buget economic (în Marea Britanie şi SUA).
Bugetul economiei naŃionale este conceput ca un ansamblu de conturi ale naŃiunii, care reflectă
pentru anul în curs şi pentru anul următor previziunile asupra tuturor agenŃilor economici din Ńara
respectivă.
Forma în care se întocmeşte acest instrument cuprinzător diferă de la o Ńară la alta.
În România, nevoile de resurse la nivelul societăŃii şi posibilităŃile de acoperire a acestor nevoi
sunt reflectate în bugetul general consolidat.
Legea privind finanŃele publice precizează faptul că gestionarea resurselor financiare publice se
realizează printr-un sistem unitar de bugete care cuprinde (vezi figura 5.1).
În bugetul de stat, ca principală componentă a sistemului bugetar se reflectă resursele financiare
mobilizate la dispoziŃia statului, repartizate în principal pentru realizarea acŃiunilor social-culturale,
apărarea Ńării, asigurarea ordinei publice, autoritatea publică, ca şi pentru finanŃarea unor investiŃii şi
activităŃi de interes strategic, asigurarea protecŃiei şi refacerea mediului înconjurător, asigurarea măsurilor
de protecŃie socială a populaŃiei, realizarea programelor naŃionale de cercetare şi investiŃii publice.
Cheltuielile sunt structurate după destinaŃia lor, pentru a reflecta alocarea fondurilor publice către
activităŃi sau obiective care definesc nevoile fiscale şi nefiscale (cu precizarea veniturilor provenind din
impozite, taxe, contribuŃii şi alte vărsăminte), precum şi venituri din capital.
În afara bugetului de stat, şi ca o excep Ńie de la principiul clasic al unităŃii bugetare, anual sunt
aprobate veniturile şi cheltuielile fondurilor speciale, ce se constituie în afara bugetului de stat, şi care au
destinaŃii clar precizate prin legi speciale.
În prezent se constituie doar două fonduri speciale ale căror venituri şi cheltuieli se înscriu în
bugetul Fondului naŃional unic al asigurărilor sociale de sănătate şi respectiv, în bugetul Asigurărilor
pentru somaj.
Rolul bugetului general consolidat este pus în evidenŃă de modalităŃile de exercitare a funcŃiilor
finanŃelor publice.
Rolul bugetului este mult mai complex. El este considerat un intrument prin care se realizează
alocarea şi redistribuirea resurselor şi care prezintă utilitate în procesul reglării activităŃii economice şi
sociale.
Bugetul Bugetul Bugetul
Bugetul de stat asigurărilor fondurilor trezoreriei
sociale de stat speciale statului
Bugetul - Autonome
instituŃiilor - FinanŃate integral sau parŃial din:
publice - FinanŃate integral din venituri proprii
Bugetul fondurilor provenite din credite Bugetul fondurilor externe

externe contractate sau garantate de stat nerambursabile
Bugetele
locale
Fig. Sistemul bugetar al României

Sursa: I. Văcărel (coordonator), FinanŃe publice, EdiŃia a VI-a, EDP, Bucureşti, 2007, p.520
1) Rolul alocativ al bugetului decurge din însăşi natura statului, care în mod tradiŃional îşi asumă sarcina
finanŃării serviciilor publice.
2) Rolul redistributiv al bugetului este pus în evidenŃă tocmai de natura lui specifică, respectiv aceea de
instrument ce reflectă relaŃii de mobilizare a resurselor de repartizare a acestora pentru finanŃarea unor
activităŃi şi acŃiuni determinate expres. Bugetul este intrumentul prin care se redistribuie o parte din PIB.
Redistribuirea se realizează atât prin intermediul impozitelor şi taxelor cât şi al cheltuielilor.
3) Rolul de reglare a vieŃii economice decurge din importanŃa bugetului de stat ca instrument cu putere de
lege prin care se reflectă politica economică promovată de Guvern.
Prin orientările bugetului se poate acŃiona asupra economiei stimulând sau frânând o anumită activitate.
5.2. PRINCIPII BUGETARE

În scopul asigurării unei gestionări corecte a resurselor financiare publice se recomand ă
respectarea unor reguli tehnice cunoscute sub denumirea de principii bugetare.
Acestea sunt reprezentate, potrivit Legii finanŃelor publice, de principiile anualităŃii,
universalităŃii, unităŃii bugetare, neafectării veniturilor bugetare, specializării bugetare, echilibrului
bugetar, principiul unităŃii monetare şi principiul publicităŃii.

Principii bugetare
Autorizarea dată prin lege privind efectuarea cheltuielilor şi încasarea

AnualităŃii veniturilor se referă la o perioada de 12 luni.
- Veniturile şi cheltuielile sunt înscrise în buget în totalitate, în sume

brute;
- Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare
UniversalităŃii anume, cu exceptia donaŃiilor şi sponsorizăriilor care au stabilite
destinaŃii distincte.
- veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu într-un singur document,
în vederea utilizării eficiente şi monitorizării fondurilor publice;
UnităŃii - veniturile din sistemul extrabugetar se introduc în bugetul de stat,
bugetare urmând regulile şi principiile acestui buget, cu excepŃia veniturilor
proprii ale instituŃiilor şi a acelora constituite pentru stimularea
personalului.
Veniturile încasate la buget se depersonalizează, astfel încât

Neafectării
veniturile în totalitatea lor se utilizează pentru acoperirea tuturor
veniturilor
cheltuielilor.
bugetare
Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu şi se aprobă în buget pe
surse de provenienŃă şi pe categorii de cheltuieli, dup ă conŃinutul lor
Specializării economic şi destinaŃia acestora, potrivit clasificaŃiei bugetare.
bugetare
Echilibrului Prevede acoperirea integrală în intervalulul anului bugetar, a
bugetar cheltuielilor din veniturile ordinare.
UnităŃii
monetare Toate operaŃiunile bugetare se exprimă în moned ă naŃională.
PublicităŃii TransparenŃa sistemului bugetar este asigurată prin: dezbaterea

publică a proiectelor de buget, a conturilor generale anuale de
execuŃie a bugetelor, cu ocazia aprob ării acestora; publicarea în
Monitorul Oficial a bugetelor şi a conturilor anuale de execuŃie a
acestora; mijloacele de informare în masă, pentru difuzarea
informaŃiilor asupra conŃinutului bugetului, exceptând informaŃiile şi
documentele nepublicate, prevazute de lege.
Fig. Definirea principiilor bugetare

Sursa: I.,Văcărel (coordonator), FinanŃe publice, EdiŃia a VI-a, EDP, Bucureşti, 2007; T., Mosteanu
(coordonator), Buget şi trezorerie publică, EdiŃia a III-a revizuită, Editura Universitară, Bucureşti, 2008,
p.43.
5.3. DIFERENłIERI ÎNTRE BUGETUL DE MIJLOACE ŞI BUGETUL PE PROGRAME
În timpul executării unui buget de mijloace, ordonatorii de credite sunt preocupaŃi să utilizeze în
totalitate creditele bugetare ce le-au fost aprobate, deoarece sumele necheltuite până la finele exerciŃiului
financiar nu se reporteaza în exerciŃiul următor, ci se anulează.
În cazul unui buget pe programe, preocuparea ordonatorilor principali participanŃi la realizarea
unui anumit program urmează să se deplaseze de la cheltuirea cu orice preŃ a banilor prevazuŃi în buget la
monitorizarea mersului realizării programului, la încadrarea în termenele stabilite şi în indicatorii de
eficienŃă (eficacitate) aprobaŃi. În caz contrar există riscul ca cei vinovaŃi de eşecul programului, său de
nerealizarea la termen a unor indicatori cantitativi sau calitativi, să suporte rigorile legii. Abandonarea
unui program sau întreruperea temporară a executării acestuia generează pierderi nerecuperabile,
imobilizări de resurse materiale şi băneşti, precum şi alte prejudicii pentru societate.
În acest context, se naşte în mod firesc întreabarea: dacă bugetul pe programe prezintă avantaje
incontestabile în comparaŃie cu bugetul de mijloace, de ce aplicarea acestuia nu s-a generalizat, iar
metodele folosite pentru raŃionalizarea opŃiunilor bugetare au fost supuse unor repetate ajustări ş i
reconsiderări în Ńările în care s-au înregistrat cele mai mari realizări? Aceasta, pentru că trecea de la un tip
de buget la altul se loveşte de o serie de obstacole greu de surmontat. Este vorba despre renunŃarea la
unele principii bugetare, acceptate de multă vreme ca indispensabile pentru promovarea disciplinei în
gestionarea banului public.8
8
I. Văcărel, Bugetul pe programe multianual, Editura Expert, Bucureşti, 2001, p. 26.
BIBLIOGRAFIE
1. Armeanu ,D., Stroe, R., Finanțe, Ediția a II-a, Editura ASE, București, 2005
2. Bodnar, M. – FinanŃe publice I, Editura UniversităŃii Titu Maiorescu, Bucureşti, 2007
3. Euzèby,A., Herschtel,M.,L., – Finances publiques, Dunod, Paris, 1990;
4. Mo şteanu, T. şi colectivul – FinanŃe publice – Sinteze teoretice, teste grilă şi aplicaŃii practice,
Editura Universului Bucureşti, 2004;
5. Mo şteanu, T. şi colectivul – FinanŃe publice – Note de curs şi seminar, Editura Tribuna Economică,
Bucureşti, 2002;
6. Mo şteanu, T. şi colectivul – FinanŃe publice – Sinteze şi aplicaŃii practice, Editura Lucman,
Bucureşti, 2001;
7. Mo şteanu, T. şi colectivul – Bugetul şi trezorerie publică, Editura Du Style, Bucureşti, 2000;
8. Mo şteanu, T. şi colectivul – Bugetul şi trezorerie publică, Editia a III-a revizuită, Editura
Universitară, Bucureşti, 2008;
9. Mo şteanu, T. şi colectivul – FinanŃe publice, Editura Universitară, Bucureşti, 2004;
10. Roman, D., – FinanŃe aplicate, Volumul I, Editura Economică, Bucureşti, 2001;
11. Percebois, J., – Economie de finances publiques, Editura Armand Collin, Paris, 1993;
12. Stroe, R., Armeanu, D., – FinanŃe, Editura ASE, Bucureşti, 2004;
13. Toulouse, J.,B.,Leusse, J., F., Rolland,Y., Pillot, X., – Finances publiques et politiques, Editura
Eonomică, 1987;
14. Ungureanu, M.A. (coordonator) – Sinteze şi aplicaŃii, Ed. CONPHYS, Rm. Vâlcea, 2005
15. Văcărel, I. şi colectivul – FinanŃe publice ediŃia a VI-a, Editura Didactică şi Pedagogică,
R.A.,Bucureşti, 2007;
16. Văcărel, I. şi colectivul – FinanŃe publice ediŃia aIV-a, Editura Didactică şi Pedagogică,
R.A.,Bucureşti, 2002;
17. Văcărel, I., – Bugetul pe programe multianual – concepŃii, reglementări, rezultate, perspective,
Editura Expert, Bucureşti, 2002;
18. Văcarel, I., – Politici fiscale şi bugetare în România, 1990-2000, Editura Expert, Bucureşti, 2001;
19. Văcărel, I., – Sistemul impozitelor şi taxelor în U.E. şi în România, Academia Română, Bucureşti,
2001;
20. Văcărel, I., – Politici economice şi financiare de ieri de azi, Editura Economică, Bucureşti, 1996;
21. Anuarul Statistic al României, Institutul NaŃional de Statistică, Bucureşti, 2003;
22. Government Finance Statistics, – FMI Yearbook, 2004;
23. Humain Developement Report – PNUD, 2004;
24. Ministerul FinanŃelor Publice – Cartea albă, 2002;
25. Legea bugetului de stat pe 2000, 2001, 2002, 2003, 2004;
26. Lege privind finanŃele publice, nr. 500/2002 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 597 din 13 august 2002;
27. Legea datoriei publice nr. 81/11 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 215/17
mai 1999;

Curs Finante

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Finante

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Finante Publice [UNIVERSITATEA ATHENAEUM DIN BUCURESTI]

Nevoi colective sau sociale:

Nevoi intermediare (cvasipublice, semipublice):

FuncŃiile finanŃelor publice

FuncŃia de repartiŃie se manifestă în două etape distincte: constituirea fondurilor financiare şi

• constituirea fondurilor de resurse

În prima etapă se constituie fondurile de resurse financiare publice prin prelevări:

Practic fluxurile de resurse financiare îmbracă forma cheltuielilor pentru:

Note de curs si aplicatii Pagina 4

1.2 . MECANISMUL FINANCIAR

Note de curs si aplicatii Pagina 5

Cu ajutorul mecanismului financiar se exercită şi un control riguros asupra întregii activităŃi

Sistemul financiar reprezintă o componentă de bază a mecanismului financiar:

- cuprinde relaŃii financiare reflectate în:

- relaŃii de credit bancar

Pârghiile economico-financiare reprezinta instrumente cu ajutorul cărora statul acŃionează pentru

Note de curs si aplicatii Pagina 6

Utilizarea pârghiilor economico-financiare nu exclude necesitatea utilizării, în completare, a unor

1.3 . POLITICA FINANCIARĂ

Note de curs si aplicatii Pagina 7

Obiectivele politicii financiare în domeniul cheltuielilor publice sunt:

Obiectivele politicii financiare în domeniul resurselor publice sunt:

Note de curs si aplicatii Pagina 8

2.1. CONłINUTUL CHELTUIELILOR PUBLICE

Primele două componente constituie cheltuielile bugetare care se caracterizează prin:

Note de curs si aplicatii Pagina 9

Clasificarea după rolul lor în procesul reproducŃiei sociale

Clasificarea folosită de instituŃiile specializate ale ONU

Note de curs si aplicatii Pagina 10

c) cheltuielile publice medii pe locuitor exprimate în dolari SUA (pentru comparabilitate

2.3.2. Structura cheltuielilor publice

b) Indicatorii structurii funcŃionale se pot calcula astfel (de exemplu):

Cu ajutorul ponderilor diferitelor categorii de cheltuieli publice, în totalul cheltuielilor publice se

2.3.3. Dinamica cheltuielilor publice

cât şi în preŃuri constante (reale):

- în preŃuri constante (reale):

• Creşterea în mărime relativă:

- în preŃuri constante (reale):

Note de curs si aplicatii Pagina 12

Pentru o perioadă considerată, mai pot fi calculaŃi următorii indicatori:

- elasticitatea cheltuielilor publice faŃă de produsul intern brut.

2.4. APLICAłII REZOLVATE

INDICATORI 2000 2002

Pe baza acestor date să se calculeze:

● creşterea în mărime relativă

c) ponderea cheltuielilor publice în PIB

Note de curs si aplicatii Pagina 14

f) elasticitatea cheltuielilor publice totale faŃă de PIB:

Ch publ1 − Ch publ0 Ch publ0 9.419 − 7.871 7.871

2.4. DEZVOLTAREA UMANĂ

Indicatorul Dezvoltării Umane ia în calcul următoarele trei elemente:

Sunt stabilite o serie de norme şi etape:

- pentru elementele de mai sus sunt precizate valori minime şi maxime

- ToŃi indicatorii, cu excepŃia indicelui nivelului de educaŃie, se calculează după formula:

IDU ≥ 0,800 łări cu nivel ridicat al dezvoltării umane

Să se calculeze IDU pentru Norvegia, China, Senegal pe baza următoarelor date:

2. Calculăm indicele nivelului de educaŃie.

2 * indicele gr. de alfabetizare + 1 * indicele gr. de cuprindere in invatamant

b) calculăm indicele gradului de cuprindere în învăŃământ:

c) calculăm indicele nivelului de educaŃie pentru cele trei Ńări:

Note de curs si aplicatii Pagina 17

Ind sp.v + Ind niv.ed + Ind PIB

0,898 + 0,986 = 0,985

0,765 + 0,832 + 0,637