MINISTERUL SĂNĂTĂŢII AL REPUBLICII MOLDOVA

Aprobat prin
Hotărîrea MSSS RM nr.3
„ 15 ” mai 2012

Echinococoza(hidatidoza): etiologie, patogenie, tabloul

clinic, diagnostic, tratament, epidemiologie şi profilaxie
(Indicaţii metodice)

Chişinău – 2012

1
Prezentele Indicaţii metodice au fost elaborate de Viorel Prisăcari, prof. univ., dr.hab., V.
Pântea, dr.med., profesor universitar, USMF ”Nicolae Testemiţanu”, Vera Lungu - şefa
secţiei supravegherea parazitozelor şi a malariei, P. Iarovoi, dr.hab., Centrul Naţional de
Sănătate Publică şi sunt destinate pentru epidemiologi, infecţionişti, medici de familie şi
chirurgi. Ele pot fi utilizate şi ca material didactic pentru pregătirea universitară şi
postuniversitară a lucrătorilor medicali.

Referenţi
LauraŢurcan, dr. în medicină, şef secţie epidemiologia bolilor prevenibile prin
vaccinări, CNSP
Gabriel Obreja, dr. în medicină, conferenţiar universitar, USMF „N. Testemiţanu”

Aprobate la Şedinţa Consiliului de Experţi ai Ministerului Sănătăţii al Republicii

Moldova
Din 29 martie 2012, Proces verbal nr 1

2
3
4
 CUPRINS
1 Caracteristica agentului patogen şi ciclul biologic 6-9
2 Patogenie 9 - 10
3 Tablou clinic 10 - 12
4 Diagnostic 12 - 14
5 Tratament 14
6 Epidemiologie şi epizootologie 14 - 22
7 Managementul cazului chirurgical de echinococoză 22 - 23
8 Măsuri de combatere şi profilaxie 23 - 27
9 Bibliografie 27 - 29

5
 Echinococoza (hidatidoza, boala hidatică, echinococoza chistică) prezintă o
boală parazitară cronică cu implicaţii medicale şi socio-economice severe. Invazia
interesează, în principal, prin afectarea distructivă a organelor şi ţesuturilor, în
special a ficatului şi pulmonului, prin potenţialul invalidizant, recidive frecvente şi
letalitatea relativ înaltă, precum şi prin complexitatea tratamentului şi măsurilor de
combatere. Problema dată îşi impune prezenţa permanentă în centrul atenţiei şi
preocupărilor medicilor, instituţiilor administrative şi nu în ultimă instanţă - întregii
societăţi. Actualmente, pe plan mondial, se consideră că, în medie, din 100 cazuri de
hidatidoză umană 5,1 cazuri se termină cu deces, 18,8 cazuri necesită intervenţii
chirurgicale repetate, iar 76,1 pacienţi sunt trataţi medicamentos timp de ani de zile.
Consecinţele hidatidozei poartă caracter nu numai medico-sanitar, dar şi economic.
Conform bazelor de date a Oficiului Internaţional de Epizootii, costurile datorate
dezabilităţilor produse de parazit, în aspect global, constituie mai mult de 700 mln
dolari pe an. Pierderile producţiei animaliere sunt şi mai mari şi se estimează în jurul
a 2 mld dolari pe an. Această evaluare iniţială demonstrează că necesitatea de
monitorizare şi control global al echinococozei chistice (EC) este foarte actuală.
Boala are o răspândire cosmopolită, însă este mai frecventă în ţările unde
agricultura, în special oieritul, ocupă un loc de bază în economia naţională,
prevalenţa cea mai mare fiind înregistrată în zonele unde standardele de igienă şi
dezvoltare sunt relativ scăzute.
În Republica Moldova problema echinococozei, la etapa actuală, capătă o
importanţă semnificativă în legătură cu înrăutăţirea situaţiei epidemiologice şi
epizootice, condiţionată, în regiunile rurale, de dezvoltarea continuă a sectorului
zootehnic privat pe fondalul carenţei supravegherii medico-veterinare, iar în cele
urbane – de majorarea vagabondajului canin.
Prejudiciile morale şi materiale, cauzate de această maladie populaţiei şi ţării,
pun în faţa autorităţilor medicale şi veterinare o problemă majoră: îmbunătăţirea,
ştiinţific argumentată, masurilor de profilaxie a echinococozei (hidatidozei).

Caracteristica agentului patogen. Agentul etiologic al hidatidozei este reprezentat

de de forma larvală a teniei Echinococcus granulosus – vierme din încrengătura
Plathelmintes, clasa Cestoda, ordinul Cyclophyllidae, familia Taeniidae, genul
Echinococcus. Parazitul are forma de tenie cu dimensiunile ce variază între 2 şi 6,5
cm (Fig. 1). Este compus din cap (scolex), care este uşor globulos şi măsoară
aproximativ 0,5 cm. cu 4 ventuze rotunde şi un rostru proeminent (trompă)
înconjurat de o coroană dublă de cârlige, 36- 38 la număr, gât scurt şi gros cât şi
strobilă care este formată din 3-4 proglote. Prima şi a doua proglotă sunt asexuate, a
treia este hermafrodită, iar a patra – distală, cea mai bătrână, este şi cea mai lungă,
fiind mai mare de cât jumătate din lungimea parazitului. Această ultimă proglotă, cu
proeminenţe laterale, are un uter în care se găsesc de la 400- 800 până la 2000 ouă.
Ouăle de Echinococcus granulosus (oncosferele), după criteriile morfologice, nu se
deosebesc de ouăle altor specii de tenii: ele sunt ovalare, de culoare galben –
cafenie, măsoară 30-35 mcm, au un înveliş gros radiar şi un embrion hexacant.

6
 Figura nr.1 Echinococcus granulosus-adult

Stadiul larval al parazitului prezintă o masă protoplasmatică multinucleară

sub formă de veziculă, numită chist hidatic, cu dimensiunile ce variază de la câţiva
milimetri până la 30-40 cm. ce conţine lichid hidatic.
Sub raport structural chistul, pe lângă un înveliş extern, numit adventiţial (o
membrană de izolare care rezultă din reacţia inflamatorie a organului gazdă), mai
are şi propriile membrane: membrana cuticulară, alcătuită din mai multe lame
concentrice, rezistentă, groasă până la 1-5 mm, de culoare mată ca albuşul de ou,
stratificată, elastică; cuticula este impermiabilă, însă permite dializa unor substanţe
minerale şi organice, cu rol în imunologia bolii, şi o membrană germinativă sau
proligeră foarte subţire – 20-25 mcm, care este o masă protoplasmatică cu mai multe
nuclee; această membrană este elementul viu, proliferativ al chistului şi din ea se
formează veziculele proliferative şi veziculele fiice; tot ea secretă lichidul hidatic şi
formează cuticula.
Veziculele proligere, de 250-300 mcm în diametru, se formează prin
înmugurirea membranei germinative către interiorul hidatidei, în interiorul cărora se
formează protoscolecşii. În interiorul fiecărei vezicule proligere se formează
maximum 120 de protoscolecşi. Veziculele proligere pot fi dispuse şi sub formă de
conglomerate, formate prin înmugurire.
Protoscolecşii (scolecşii vii) sunt ovalari şi fiecare reprezintă un mic cap de
tenie. Ei au central o coroană de 30-40 cârlige. Scolecşii liberi provin din veziculele
proligere rupte. Veziculele proligere şi scolecşii se sedimentează în hidatidă,
formând „nisipul” hidatic; 1 cm3 de “nisip” hidatic conţine aproximativ 400 de mii
astfel de formaţiuni.
În interiorul chistului primar (matern) apar vezicule secundare (fiice) sau
terţiare (nepoate) care au structura exactă ca a hidatidei, dar respectiv sunt mai mici.
Ele pot evolua către interiorul larvei, sau către exterior, dând chistului aspectul
polilobar. Veziculele fiice, împreună cu protoscolecşii, sunt responsabili de
hidatidoza secundară, care apare după ruperea unui chist. Uneori, hidatida rămâne
7
sterilă ani de zile, adică nu formează scolecşi în interiorul ei – acefalochistul, care
posedă capacitatea de creştere şi poate ajunge până la dimensiuni mari.
Lichidul hidatic care umple cavitatea hidatidei este uşor alcalin (pH 7,4),
limpede, incolor, comparat cu apa de stâncă. El conţine săruri minerale, glucide şi
substanţe albuminoide. Lichidul hidatic este antigenic şi foarte toxic, iar când este
absorbit provoacă şocul anafilactic. El este un bun mediu de cultură pentru
microorganisme, dar se menţine steril timp cât membranele chistului sunt intacte.

Ciclul biologic. Echinococoza chistică, cauzată de stadiul larval al Echinococcus

granulosus, este o zooantroponoză perorală. Fiind biohelmintiază, evoluţia necesită
două gazde: gazda definitivă - în intestinul căreia vieţuiesc paraziţii adulţi şi gazda
intermediară – în care se dezvoltă protoscolecşii (Fig .2).
Parazitul adult se dezvoltă doar în gazda definitivă – câinele şi alţi
reprezentanţi ai familiei caninelor (lupul, şacalul, hiena etc.). Un câine infestat poate
să adăpostească în intestin câteva sute sau mii de tenii, care generează în
permanenţă ouă mature. În calitate de gazdă intermediară pentru Echinococcus
granulosus servesc animalele domestice şi sinantrope (oile, caprele, vitele cornute
mari, porcii, cămilele, unele rozătoare) cât şi omul, care prezintă o gazdă
intermediară facultativă. De contactele între gazdele definitive, parazitate de
Echinococcus granulosus şi gazdele intemediare, inclusiv omul, este dominată,
preponderent, epidemiologia hidatidozei.
Echinococoza la canine, cauzată de paraziţii maturi care vieţuiesc în intestinul
subţire, trece neobservată. Odată cu excrementele, câinele răspândeşte în jur
segmente de parazit pline cu ouă embrionate sau acestea pot migra activ din orificiul
anal şi să se mişte, provoacănd o diseminare a oncosferelor pe blană sau pe obiectele
mediului ambiant. Ruperea proglotidei distale în care se găsesc ouăle embrionate are
loc, aproximativ, la interval de 14 zile. Nimerind pe sol, în condiţii favorabile,
proglotida se poate mişca pe o rază de 0,25 m, iar oncosferele se pot împrăştia cu
praful sau prin intermediul insectelor (vectori mecanici) la distanţe destul de mari.
Ouăle de pe sol, iarbă sunt ingerate de gazdele intermediare, la care în tractul gastro-
intestinal, sub acţiunea sucurilor digestive, se eliberează embrionii hexacanţi, care
cu ajutorul cârligelor străbat peretele intestinal, nimeresc în circuitul sangvin şi prin
vena portă ajung în ficat. Majoritatea din ei se reţin în ficat, iar cei ce depăşesc
bariera hepatică pe cale circulatoare ajung în plămâni, unde se opresc. Unii embrioni
depăşesc şi reţeaua pulmonară, nimeresc în circuiitul mare şi se pot localiza în orice
organ sau ţesut. În locul unde s-a oprit, embrionul hexacant se transformă în
hidatidă.

8
 Ciclul biologic la E. granulosus: A - stadiul adult în organismul caninelor (gazda
definitivă), B – mediul poluat cu excrementele caninelor, C - stadiul larval, chistul hidatic, în
organismul omului şi animalelor agricole (gazde intermediare), D – chisturi hidatice în ficat şi
plămân

Dezvoltarea iniţială a hidatidelor în primile 3-5 luni are loc destul de intens,
însă mai apoi procesul încetează parţial şi se poate prelungi ani în şir.
Dacă hidatida este ingerată de gazda definitivă, cu ficatul sau alte organe
parazitate, protoscolecşii se fixează de peretele intestinal, evoluând în tenii adulte.
Numărul lor poate fi destul de mare, deoarece, după cum s-a menţionat, fiecare
hidatidă conţine un număr foarte mare de protoscolecşi. Durata de dezvoltare a
paraziţilor până la faza matură, la diferite gazde, este diferită şi constituie 35-96 zile,
iar durata de viaţă este de 5-10 luni.

Patogenie. Dezvoltarea chistului hidatic în organismul uman se poate realiza în

două circumstanţe: prin ingerarea oncosferelor ce formează o hidatidoză primară,
localizată în diferite organe, în funcţie de migrarea pasivă a parazitului cu torentul
circulator. Cea mai mare parte a embrionilor este reţinută de reţeaua capilară
hepatică, 60 – 70%, în special lobul drept; 20 – 30% sunt reţinuţi de filtrul pulmonar
şi numai 10 – 15% trec în circuitul mare, fiind diseminaţi în muşchi, splină, creer,
rinichi, tiroidă, orbită, oase şi altele. De obicei, se localizează într-un singur organ,
dar se întâlnesc şi localizări multiple (poliorganice).
9
 Cealaltă modalitate de producere a hidatidozei este prin ruperea unii chist
hidatic primar în organismul gazdei intermediare cu eliberarea protoscolecşilor, care
dau naştere la noi hidatide, producând astfel echinococoza secundară locală sau dacă
diseminează la distanţă de focarul primar - echinococoza secundară sistemică.
Organul parazitat îi influenţează dezvoltarea ulterioară, determinîndu–i atât
forma, cât şi perioada de latenţă, în care va deveni simptomatic. Ritmul dezvoltării
chistului hidatic este foarte diferit, variind după gazdă şi ţesutul parazitat, fiind
condiţionat de fertilitatea chistului şi de toleranţa organismului în care se află
hidatida.
Odată constituit, chistul hidatic are următoarea evoluţie: iniţial, este
univezicular, iar peste 6-8 luni vezicula devine fertilă, formând vezicule proligere cu
protoscolecşi. Treptat, cuticula se îngroaşă, iar cavitatea chistului creşte. După mai
mulţi ani, datorită compresiunii exercitate de chist asupra ţesuturilor adiacente,
irigarea sangvină descreşte, compromiţând funcţiile iniţiale, ca urmare cuticula se
desprinde de adventice, producând degenerarea membranei germintative. Treptatat,
lichidul hidatic se tulbură şi devine o masă cazeoasă cu aspect gelatinos. După un
timp oarecare hidatida poate să moară. Modificările morfologice ale peretelui
chistului hidatic pot provoca tulburarea permeabilităţii membranei, favorizând
infectarea hidatidei, ea fiind un mediu de cultură bun şi ca rezultat - transformarea
lui în abces, în special în ficat şi plămâni, cu complicaţiile respective. Chisturile cu
dimensiuni mici după moarte, de obicei, se calcinează.

Tabloul clinic. Deoarece molipsirea cu E. granulosus se poduce mai frecvent în

copilărie, iar boala evoluează mai mulţi ani, hidatidoza se depistează mai frecvent la
persoanele de vârstă tânără (20-49 ani) aproape în 60% cazuri şi mai rar la bătrâni şi
copii. Boala poate fi dobândită pe toată durata vieţii şi decurge îndelungat. Evoluţia
clinică şi pronosticul sunt determinate de localizarea şi numărul chisturilor hidatice,
dimensiunile lor şi caracterul complicaţiilor.
Echinococoza chistică hepatică este bine tolerată, graţie localizării întru-un
organ cu dimensiuni mari şi într-o regiune distensibilă a corpului. Provoacă
hepatomegalie, în general bine tolerată, depistată, adesea, întâmlător cu prilejul unui
examen clinic ocazional de rutină sau apare ca o formaţiune tumoroasă abdominală
rotundă, netedă, cu hotare clare, sensibilă la presiune, care modifică hipocondrul
drept sau epigastrul. Dacă formaţiunea (hidatida) hepatică se situează superficial,
atunci are loc distensia capsulei şi apar dureri surde în hipocondrul drept. În cazul
când formaţiunea se situează în lobul drept, durerile iradiază în umărul drept şi
omoplat, simulând clinica unei colecistite. La afectarea lobului stâng durerile
persistă în hipocondrul drept şi epigastru, fiind asociate de senzaţie de greaţă şi
vomismente.
Moartea echinococului poate iniţia dezvoltarea unui focar necrotic septic sau
aseptic (abces), însoţit de febră, intensificarea durerilor, sporirea în dimensiuni a
ficatului, leucocitoză, mărirea vitezei de sedimentare a hematiilor (VSH); în absenţa
intervenţiei chirurgicale se complică cu colangită purulentă sau abces hepatic. Alte
complicaţii pot fi: empiema, peritonita (în cazul ruperii chistului hidatic infectat),
icterul mecanic, ciroza biliară secundară (în cazul compresiei canalelor biliare
10
magistrale), apariţia ascitei cu toate simptomele caracteristice (în cazul compresiei
sistemei vena portă).
Chistul hidatic pulmonar poate fi primar sau secundar unei hidatidoze
hepatice. Adesea el este asimptomatic, fiind descoperit la un examen radiologic de
rutină (au forma rotundă cu contur clar). În cazul chisturilor hidatice masive, la
compresia bronşiior şi vaselor sangvine mari apar dureri în cutia toracică, tuse,
hemoptizie. Ruperea chistului hidatic în lumenul bronşiilor este însoţită de o tusă
chinuitoare, expectorarea unei cantităţi variate de lichid cu pelicule semitransparente
(asemănătoare cu foiţele de ceapă). În spută se pot depista fragmentele de capsulă,
protoscolecşi sau cârlige. Ruperea chistului hidatic în cavitatea pleurală poate
provoaca, pe lângă simptomele alergice, apariţia unei vome hidatice cu diseminarea
parazitului în cavitatea pleurală sau pneumotorax închis.
Hidatidoza cerebrală se prezintă sub două forme anatomo-clinice: primară,
apare atunci când embrionul hexacant se deplasează cu torentul sangvin şi se
implantează în creer (de obicei sunt solitare) şi secundară sau metastatică,
determinată de protoscolecşii proveniţi din ruptura unui chist hidatic intracardiac,
mai rar hepatic sau pulmonar (de obicei sunt multiple, situate bilateral, în regiunile
corticale şi subcorticale). În hidatidoza cerebrală primară tabloul clinic este diferit,
în funcţie de vârsta pacientului şi de localizarea parazitului. La copii chistul hidatic
creşte încet, într-un ritm de 1 cm pe an, perioada asimptomatică durând până la 6-8
ani. Mai târziu la ei se constată o formă disproporţională a craniului, hipertensiuine
intracraniană, hidrocefalie, cefalee unilaterală care diminuă după vomă. Treptat,
apar tulbutrări de sensibilitate, de vedere sau de vorbire, de echilibru, crize de
epilepsie, uneori, tulburări de comportament şi modificări psihice. La adulţi
perioada de debut până la apariţia manifestărilor neurologice este mai scurtă.
Majoritatea cazurilor debutează prin crize sensitivo-motorii sau hemiplegice.
Evoluţia poate avea aspectul unei tumori cerebrale, unui accident vascular cerebral
sau altor tulburări clinice. Simptomatologia hidatidozei cerebrale se produce în
funcţie de localizarea chistului hidatic: localizarea în regiunea frontală provoacă
deficit motor, cu asocierea hemihipoesteziei, tulburărilor de vorbire; localizarea în
regiunea posterioară (lobii occipitali, parietali) în afară de hipertensiunea cerebrală
se poate manifesta şi prin sindrom cerebelos. Tulburările psihice sunt apatia sau
agitaţia, tulburările de compartament, dezorientarea temporo-spaţială. Aceste forme,
de obicei, sunt grave, cu posibilităţi de tratare limitate.
Hidatidoza cardiacă poate provoca rupturi ventriculare, pericardită,
tamponament cardiac cu diseminarea parazitului în alte organe şi ţesuturi.
Hidatidoza osoasă, chistul hidatic în oase, este semisolid, invadează cavitatea
medulară şi erozează lent osul, producând fracturi patologice.
Echinococoza chistică splenică ocupă, ca frecvenţă, locul al treilea. Este bine
tolerată, cu excepţia situaţiei când se rupe în rezultatul unui traumatism sau a unei
puncţii. Debutează cu dureri moderate în hipocondrul stâng, care pot iradia în
regiunea lombară sau umărul stâng. Localizările inferioare prezintă tulburări gastro-
intestinale, iar în cele la nivelul polului superior se mai asociază şi semnele
pulmonare.

11
 Eccinococoza renală se depistează într-o proporţie de 2-7%. Chisturile
necomplicate au o evoluţie lentă, bolnavii acuzând dureri locale surde, persistente.
La majoritatea pacienţilor se dezvoltă chisturi solitare, în 10-15% cazuri pot fi
localizări poliorganice.
Diagnostic. Diagnosticul hidatidozei se bazează pe date epidmiologice, clinice şi
paraclinice.
 Datele epidemiologice au o importanţă deosebită, fiind cunoscut faptul
că i s-a stabilit statutul de zooantroponoză endemică. Deşi boala este
mai frecventă în localităţile rurale la persoanele tinere, purtând
caracterul de boală profesională (păstori, crescători de animale etc.),
apar destule cazuri de hidatidoză şi în mediul urban, la persoanele care
nu au avut în anturajul lor animale.
 Datele clinice. Aspectul clinic este, de obicei, necaracteristic.
Hidatidoza, indiferent de localizare, debutează cu o simptomatologie
generală comună, necaracteristică: inapetenţă, scăderea capacităţii de
muncă, astenie, scaderea în greutate etc. la care asociază semne clinice
determinate de localizarea hidatidei. În caz de complicaţii, apar
manifestări clinice şi paraclinice comune altor boli. Tabloul sângelui
periferic, la începutul bolii sau în cazurile de recidive, poate semnifica
o eozinofilie moderată care, odată cu trecerea timpului sau cu moartea
chistului hidatic, poate să descrească până la valori normale.
 Examinări paraclinice. Hidatidoza este depistată, mai frecvent, la un
examen radiologic ocazional de rutină, în special în localizările
pulmonare. Examenului radiologic (simplu sau prin contrast) i se mai
pot asocia o varietate de metode imagistice sensibile, care pot identifica
şi caracteriza prezenţa chistului într-un organ: ultrasonografia (USG),
tomografia computerizată (TC), scintigrafia, cercetarea endoscopică,
colecistocolangiografia intravenoasă şi colangiografia retrogradă pot
evidenţia mai multe detalii ale hidatidei, distingând-o de chisturile de
altă geneză. Ecografia este metoda de elecţie pentru toate localizările,
cu excepţia celei toracice. Rezonanţa magnetică nucleară (RMN)
permite detectarea chisturilor foarte mici, fiind utilă în stabilirea
diagnosticului diferenţia între echinococoză şi leziunile de altă origine.
Testele pentru imunodiagnosticul EC se bazează pe detectarea
anticorpilor anti-E.granulosus în sângele pacientului. Timp de decenii,
multe companii au fost furnizatoare de truse cu antigeni comerciali
Echinococcus si teste de echinococoză bazate pe diferite metode, cum
ar fi testul de fixare a complementului (RFC) şi metoda electroforetică
(IEF) în trecut şi testul RHAI, enzimatic (ELISA) şi testul Western Blot
(WB) - în ultimii ani. Cu toate că posedă o sensibilitate şi o specificitate
înaltă, s-a dovedit că toate, în proporţie diferită, au unele dezavantaje,
cum ar fi discrepanţa în rezultatele şi ratele mari de seropozitivitate
falsă, provocând divergenţe semnificative între clinicişti şi laboratoare.
Deseori rezultatele pot fi şi fals negative sau fals-pozitive: se considră
că aproximativ 10% din pacienţii cu EC hepatică şi 40% din cei cu EC
12
 pulmonară nu propduc anticorpi serici decelabili. Deşi testele
serologice au aceste limitări, detectarea anticorpilor specifici rămâne o
metodă indispensabilă în evaluarea pacienţilor cu suspecţie de chist
hidatic. Numeroasele studii ştiinţifice, efectuate la acest compartiment,
au demonstrat că sensibilitatea maximă aparţine testului ELISA, iar
specificitatea – testului WB. De aceea, pentu confirmarea diagnosticului
de EC trebuie de folosit testele de înaltă sensibilitate ELISA, iar pentru
a verifica rezultatele positive - metoda Western Blot.
Reacţiile serologice contribuie şi la supravegherea bolnavilor după
intervenţia chirurgicală. Dacă excizia chistuluia a fost completă, iniţial
se produce o creştere a titrului de anticorpi, urmată de o scădere
progresivă şi la dispariţia lor completă în 12-14 luni.
Diagnosticul specific, de certitudine, prin evidenţierea parazitului, se
realizează înaintea intervenţiei chirurgicale numai în cazuri
excepţionale, din motiv că puncţia exploratorie este, formal,
contraindicată din cauza riscului diseminării secundare. Ocazional, se
pot întâlni protoscolecşi, cârlige sau fragmente de membrană în scaun,
spută sau masele vomitante, dar acest fenomen se întâlneşte foarte rar.

Conform ordinului MS al RM nr. 385 din 12 octombrie 2007 ”Cu privire la

aprobarea definiţiilor de caz pentru supravegherea şi raportarea bolilor transmisibile
în Republica Moldova”, criteriile de diagnostic pentru EC sunt:
a) tabloul clinic compatibil cu echinococoza, care poate provoca unul sau
mai multe sindroame clinice, variind în funcţie de mărimea şi
localizarea chistului;
b) histopatologia;
c) combinaţia de tehnici imagistice şi teste serologice.

Clasificarea cazurilor
Posibil: Nu se aplică
Probabil: Nu se aplică
Confirmat: Un caz compatibil cu descrierea clinică şi confirmat în
laborator.

Cazurile de echinococoză care se încadrează în parametrii definiiţilor de caz se

raportează în sistemul de supraveghere a maladiilor transmisibile.
Diagnostic diferenţial. Echinococoza se diferenţiază cu polichistoza renală, ciroza
hepatică, hemangioma, tumorile maligne şi benigne la ficat, plămâni, cât şi cu alte
afecţiuni de focar. În cazul polichistozei se observă afectarea continuă a ficatului şi
rinichilor, dereglările funcţionale ale ficatului fiind minime, un rol important având
dereglările renale. În cazul cirozei – starea funcţională a ficatului este dereglată,
maladia decurge cu acutizări şi remisii. În anamneza bolnavilor cu ciroză hepatică,
foarte frecvent, se constată suportarea hepatitelor virale B, C, şi D, folosirea în
abundenţă a alcoolului. Tumorule maligne hepatice se caracterizează printr-o
13
 evoluţie rapidă, metastazare activă, dezvoltarea cahexiei. Utilizarea indicatorilor
vasculari în investigaţiile cu izotop şi determinarea proteinei embriospecifice permit
diferenţierea sigură a proceselor maligne de cele parazitare. În cazul hemanghiomei
hepatice diagnoza finală este stabilită la efectuarea anghiogramei. Metastazele
hidatice în plămăni pot fi uşor confundate cu tuberculomele: în comparaţie cu
ultimele ele mai des se localizează în regiunile medii şi bazale, des pot fi multiple şi
apar pe fondalul ţesutului pulmonar schimbat, cu tendinţa spre formarea de cavităţi.
În cazul chistului hidatic extrahepatic diagnosticul diferential este dificil şi necesită
o investigare complexă.

Tratament. Tratamentul optimal pentru pacienţii cu chisturi hidatice viabile active

este cel chirurgical. Cea mai optimală este extirparea întregului chist, urmată de
obliterarea cavităţilor pentru a preveni infecţiile postoperatorii, fapt ce se poate
realiza în cazul hidatidozei solitare intacte necomplicate.
Riscul provocării şocului anafilactic sau a diseminânării protoscolecşilor pe
parcursul intervenţiei chirurgicale poate fi evitat prin izolarea ţesuturilor din jurul
chistului hidatic cu tampoane de vată îmbibate în soluţie hipertonică de 30% de
NaCl, mai apoi prin aspirarea parţială a lichidului hidatic şi substituirea lui cu
substanţe dezinfectante pentru inactivarea protoscolecşilor: soluţie salină hipertonică
de 30% sau etanol 95%. Alt procedeu este şi chimioterapia cu un derivat al
benzimidazolului (preferabil-albendazolul) înainte şi după intervenţia chirurgicală.
Cu toate progresele înregistrate în domeniul chirurgiei şi utilizarea
tehnologiilor moderne, tratamentul chirurgical al echinococozei mai prezintă unele
dificultăţi. Drept dovadă a acestui fapt sunt complicaţiile postoperatorii, care se
înregistrează în 4,6-23% cazuri şi frecvenţa înaltă a recidivelor, 8,5-22%.
În cazul chisturilor hidatice inoperabile se foloseşte aşa numitul procedeu cu
PAIR (puncţie, aspiraţie, instilare şi reaspiraţie). Pentru reducerea riscului
diseminării chistice se administrează, preoperator, o chimioterapie. Tratamentul
conservativ poate fi aplicat şi în cazul chisturilor mici. Se administrează
albendazolul (sau alţi derivaţi ai benzimidazolului) în doză de 400 mg de 2 ori/zi
timp de 28 de zile: în total 3 cure cu interval de 14 zile. Tratamentul se va petrece
sub controlul leucogramei şi transaminazelor. Moatrea chisturilor poate iniţia o
necrotizare cu evoluţie în abces, deaceia tratamentul se va efectua cu precauţie, sub
permanentă supraveghere.
Ruperea chistului hidatic şi diseminarea lichidului hidatic este apreciat ca cel
mai grav accident operator.

Epidemiologie şi epizootologie. Sursa de invazie pentru E. granulosus sunt

animalele din familia caninelor, preponderent câinii, care poluează mediul ambiant
cu proglote şi oncosfere ale parazitului. Au fost stabilite următoarele căi de
infestare. Prima: câinele infestat (sursă de invazie şi gazda definitivă pentru
echinococ),  elementele mediului ambiant, diseminate cu ouă şi proglote ale
parazitului (factorul de transmitere)  animalele domestice şi sinantrope sau omul
(organismul receptiv). A doua: animalele domestice şi sinantrope (gazde
intermediare) a căror organe afectate de chisturi hidatice, servesc în calitate de
14
factor de transmitere, iar organismul cel receptiv este câinele sau alt reprezentant al
familiei caninelor (gazde definitive). Pentru E.granulosus omul este un impas
biologic.
Intensivitatea transmiterii invaziei în diferite regiuni este diversă şi se
determină de complexul factorilor biotici şi sociali. La ei se referă în primul rând
numărul surselor de invazie şi cantitatea materialului invaziv eliminat. Perioada de
dezvoltare preimagală a Echinococcus granulosus la canine, în diferite zone
geografice, oscilează între 31 şi 83 zile, însă la infestarea câinilor cu tulpini de la
taurine ating stadiul imago mai repede decât cu cele de la ovine. Un câine infestat
poate să adăpostească în intestin câteva sute sau mii de tenii, care generează în
permanenţă ouă mature.
Persistenţa parazitului în mediul înconjurător este influenţată şi de capacitatea
oncosferelor de a supravieţui: oncosferele suportă un diapazon de temperatură de la
+380 C până la –300.C; în condiţii favorabile de temperatură (+10 – +260C) îşi
păstrează viabilitalitatea în sol o lună, iar în alte substrate (fân de ex.), în lipsa
razelor solare directe, până la 10 luni; la soare (temperatură +18 - +500C) mor timp
de 1-5 zile. În iarbă capacitatea vitală a oncosferelor se măreşte: la temperatura de
+14 - + 280 C ele mor nu mai devreme de 1,5 luni. Oncosferele suportă bine
temperaturile joase la care se pot păstra câţiva ani, dar sunt foarte instabile la uscare.
În dependenţă de nivelul de umiditate ele se pot menţine viabile de la 3 zile până la
1 an.
Intensitatea transmiterii invaziei în mare masură depinde atât de numărul
animalelor infestate, cât şi de productivitatea protoscolecşilor. Se cunoaşte că
tulpinile de provenienţă ovină şi porcină sunt mai productive şi formează mai mulţi
protoscolecşi, pe când cei de la bovine se caracterizează printr-o productivitate
scăzută. La ultimele sunt frecvente aşa numitele acefalochisturi – chisturi sterile,
care nu conţin protoscolecşi. Aceasta se explică prin rezistenţa genetic condiţionată
a organismului şi gradul de adaptare a parazitului la una sau altă specie.
Transmiterea agentului parazitar de la gazda intermediară la cea definitivă are
loc pe diverse căi: câinii se infestează cu resturile culinare, cu deşeurile de la
abatoare şi terenurile de sacrificare a animalelor, în rezultatul hrănirii cu organe ale
animalelor bolnave, sacrificate în condiţii casnice sau alimentîndu-se cu cadavrele
animalelor din gropile neamenajate.
Căile de infestare a gazdelor intermediare la fel sunt diverse: animalele
agricole erbivore se infestează în urma ingerării ouălor şi proglotidelor parazitului
cu iarbă, fân, apă inpurificată cu materii fecale ale câinilor infestaţi. Un rol mare îl
au câini de păstorie care poluează locurile de păşunat. Porcii, fiind coprofagi şi
omnivori, de obicei, se infestează cu diferite resturi culinare sau de pe solul poluat
cu excremente canine.
Rolul major în infestarea omului îl joacă câinii, blana cărora poate fi
contaminată cu ouă şi proglote de echinococ. Animalele domestice intervin ca
vectori mecanici în transmiterea invaziei, dat fiind faptul că blana lor adesea este
contaminată cu germeni. Contaminarea omului se mai poate realiza prin utilizarea
legumelor şi fructelor nespălate, consummate în stare crudă, precum şi prin
intermediul apei crude din surse nesigure, alimentelor poluate (s-a stabilit că
15
insectele sunt capabile să transfere mecanic oncosferele la distanţă); pericol prezintă
şi folosirea în alimentaţie a laprelui crud, îndeosebi de oaie şi capră.
În zonele de dezvoltare intensă a oieritului circulaţia agentului patogen se
produce, mai frecvent, între câini şi oi, motiv din care riscului de contaminare sunt
expuşi ciobenii şi păstorii care însoţesc turmele, precum şi membrii familiilor lor.
Molipsirea se petrece pe tot parcursul sezonului de păşunat, mai ales dacă turma este
însoţită de câini. În localităţile unde numărul de câini e sporit riscului de infestare
este supusă toată populaţia.
Înfestarea cu Echinococcus granulosus poate avea loc pe tot parcursul anului
şi este determinată de rezistenţa oncosferelor la factorii mediului ambiant. Totuşi
există perioade cu un risc sporit de infestare, în funcţie de particularităţile
gospodăreşti şi de trai (de exemplu – sezonul păşunatului, sezonul fructelor,
pomuşoarelor de pădure, sezonul de vânătoare, sacrificării în masă a animalelor).
În funcţie de specia animalelor afectate se deosebesc 2 tipuri de cicluri:
 ciclul antropozoonotic, reprezentat de animalele domestice: câine –
animale agricole –câine, formând focare antroponogice;
 ciclul xenotrop, care are loc între diferite canine şi erbivore xenantrope şi
asigură perpetuarea bolii în focarele naturale.
Cele două cicluri pot exista separat sau se pot intercala, înfluienţându-se reciproc.
Trecerea din focarul natural la om se poate realiza prin infestarea directă a omului
de la animalele sălbatice sau prin infestarea câinilor de la animalele sălbatice, câinii
devenind astfel, la rândul lor, sursă de infecţie pentru om, precum şi prin apă din
bazinele acvatice silvice, pomuşoarele poluate de animalele sălbatice parazitate, în
timpul vânătorii sau în timpul prelucrării pieilor animalelor vânate.
Receptivitatea la invazia hidatică este universală. Omul se infestează,
preponderant, în copilărie, în perioada în care copilul n-a însuşit încă deprinderile
igienice: se târăşte pe sol, se joacă cu câinele, astfel contaminîndu-şi mîinile.
Imunitatea în EC nu este suficient studiată şi elucidată. Prezenţa unui răspuns
imun este condiţionată de localizarea, integritatea şi viabilitatea chistului. Astfel,
chisturile localizate în ficat stimulează producerea de anticorpi într-o măsură mai
mare decât cei localizaţi în plămân iar chisturile cu membrana intactă provoacă o
slabă stimulare antigenică. Ca urmare, se apreciază că până la 50% din persoanele
cu chisturi intacte pulmonare pot fi serologic negative. Fisurarea sau ruperea
chistului este urmată de o stimulare antigenică bruscă cu formarea anticorpilor
specifici. Chisturile bătrâne sau moarte încetează de a mai stimula antigenic gazda,
de aceea purtătorii lor sunt sero-negativi.
Echinococcus granulosus poate fi considerat un parazit cosmopolit, fiind
întâlnit pe toate continentele populate (Fig 3).
Se consideră că acest fapt a fost favorizat de comercializarea animalelor
domestice, preponderent a ovinelor, din Europa în alte ţări ale lumii, determinând
larga răspândire geografică a invaziei. Astfel, acest cestod este întâlnit în toate
zonele climaterice, la o mare varietate de specii de animale. Hidatidoza umană este
recunoscută ca o problemă pentru toate comunităţile crescătoare de oi, prevalenţa
cea mai mare fiind înregistrată în zonele unde standardele de igienă şi dezvoltare
sunt relativ scăzute.
16
 Zone

Figura 3 Distribuirea geografică a Echinococcus granulosus (WHO/OIE, 2002)

Ţările cu cele mai active focare de echinococoză se consideră cele din

America de Sud: Argentina, Brazilia, Chile, Peru şi Uruguay. Indicele cel mai
ridicat de pe continent a fost raportat de Uruguay - 20,7 cazuri la 100000 locuitori.
În Argentina indicele morbidităţii constituie 6,8 la 100000 populaţie, iar studiul
efectuat la 36 ferme a depistat echinococoza la câini la 27 (75%) din ele cu o rată de
infestare de 8,3%. În Brazilia câinii rurali sunt infestaţi în 11,36-27,69% cazuri.
În America de Nord majoritatea pacienţilor la care s-a înregistrat
echinococoza au fost emigranţi, care s-au infestat în ţara de baştină. Cazurile
indigene sunt sporadice şi se înregistrează, de obicei, în nordul ţării la crescătorii de
oi.
Pe continentul african echinococoza a fost înregistrată în majoritatea ţărilor.
Această cestodoză a devenit o problemă majoră de sănătate în Maroc, Algir, Tunisia
şi Libia. În Tunisia şi Libia, de exemplu, incidenţa prin hidatidoză constituie 1,0-
2,0%. În anii 1985-1987 examenul ultrasonografic pe 18 565 persoane, originare din
Sudan, Etiopia, Kenia şi Tanzania, a pun în evidenţă o incidenţă a hidatidozei de
1,8% (cu diapozonul între 0 şi 5,6, in diferite zone şi grupe de populaţie). O
răspândire înaltă a fost înregistrată în Nord-Estul Keniei: aproximativ 7,5% copii de
vârtsta până la 10 ani. În Arabia Saudită ponderea echinococozei în cazurile
chirurgicale constitue 0,3%. Prevalenţa invaziei este de 32.85%, 8,28%, 12.61% şi
6,56% respectiv la cămile, bovine, ovine şi caprine. Procentul mai mare de chisturi
fertile au fost la ovine (47.67%) şi caprine (23.99%), indicând faptul că ovinele şi
caprinele sunt cele mai importante gazde intermediare pentru Echinococcus
granulosus. La câini invazia se întâlneşte cu o frecvenţă de 5%. În Iran şi Irak acest
indice este respectiv de 0,5 şi 2,0 la 100000 populaţie. Iordania, Palestina, Izraelul,
17
Siria şi Libanul sunt consederate zone endemice prin echinococoză atât la om cât şi
la animale.
În Australia în perioada 1991-1995 au fost înregistrate 170 cazuri de
echinococoză umană, ce constitue 0,23 la 100000 populaţie. În zona de Sud-Est
Echinococcus granulosus coproantigen a fost depistat la 17,5% - 29% câini de la
fermele de oi.
Din 31 regiuni ale Chinei – 21 sunt endemice prin echinococoza, cele mai
afectate fiind regiunile de Vest. Studiul efectuat pe 15289 cazuri, diagnosticate în
perioada 1951-1990 în regiunea Xinjiang, denotă o morbiditate medie de 8,7 cazuri
la 100000 populaţie, care în unele prefecturi ating cota de la 24,8 până la 42,2 la
1000000 populaţie. Un studiu pe câini în Shiqu County, provincia Sichuan, în
perioada 2002-2003 a denotat o prevalenţă a E. granulosus de 8%.
Hidatidoza la fel este răspândită în Afganistan, Pakistan, Nepal, Butan,
Bangladeş, India şi Şri-Lanca.
Echinococoza chistica este o boală endemică şi în Asia Centrală:
Uzbekistanul, Kazahstanul, Kyrgystanul şi Tadjikistanul înregistrează o incidenţă
între 5,0 şi 25,0 cazuri la 100 000 populaţie.
În Federaţia Rusă indicele mediu al morbidităţii constituie de la 0,01 până la
1,0 la 100 000 de populaţie, în funcţie de regiune. Cele mai nefavorabile sunt
regiunile Ural, Kaukazul de Nord şi Răsăritul Depărtat, care înregistrează 70% din
totalul de îmbolnăviri pe ţară.
În Europa hidatidoza are o răspândire neuniformă, ţările nordice prezentând o
morbiditate relativ mai redusă. Graţie Programului Naţional de combatere a
hidatidozei aplicat, Echinococcus granulosus a fost lichidat în Islanda, cândva o
zonă hiperendemică, unde boala o făcea fiecare al 5-lea locuitor, ultimul caz de
hidatidoză umană fiind înregistrat în anul 1960. În Marea Britanie cazurile de
hidatidoză umană sunt legate de focarele înregistrate la ovine. Sporadic,
echinococoza se înregistrează şi în Polonia, Elveţia, Austria şi Germania.
Cu totul altă situaţie se constată în Europa de Sud. Ţările din această regiune
(Italia, Grecia, fosta Iugoslavie, Bulgaria, România) sunt socotite endemice şi chiar
hiperendemice la echinococoză. În Italia incidenţa înaltă prin EC este cauzată de
dezvoltarea intensivă a oieritului, sacrificările ilegale şi numărul mare de câini
ciobanesti. Investigaţiile recente au marcat apariţia cazurilor de EC umană în
regiunile muntoase cu o incidenţă anuală medie între 5,6 şi 9,4 la 100 000 populaţie.
În aceeaşi regiune prevalenţa constituie 15,3% la bovine şi 31% la câini. În
provinciile Campania şi Sardinia prevalenţa EC la bovine constituie 14,8% şi
41,5%, în Sardinia 70.6 - 92.8%. În nordul Italiei, aceasta nu este depăşeşte 0,5%.
Rata maximală de incidenţă a cazurilor clinice de ≈14,0 la 100.000 este
caracteristică pentru zonele păstorale unde indicele ovine/locuitor este > 6.
Şi Grecia este considerată endemică pentru EC, având probleme serioase atât
pentru sănătatea publică cât şi pentru economia ţării. Supravegherea animalelor,
iniţiată din anul 1998, ca parte a unui proiect al Uniuni Europene (UE), a
documentat o prevalenţă a EC de 31,3% la ovine, 10,3% la caprine şi 0,6% la
porcine. Punerea în aplicare a campanii naţionale pentru controlul EC a dus la
scăderea ratelor de detectare a EC.
18
 În Bulgaria, în perioada anilor 1950-1962, incidenţă anuală prin EC era de 6,5
la 100.000 de populaţie, iar rata de infestarea la animalele domestice era foarte
înaltă (gradul de infestare la ovine constituia 20% în zonele de platou şi peste 50%
în regiunile montane). Cele mai frecvente surse de infecţie erau câinii domestici
(57.76%), urmaţi de cainii de vanatoare (28.58%) şi câini ciobăneşti (13.56%).
Organizarea unei campanii de control, iniţiată în 1960, a condus la o îmbunătăţire
considerabilă a situaţiei, morbiditatea printre oameni, scăzând treptat, până la 2,0
cazuri la 100.000 locuitori. Încetarea măsurilor de control şi reducerea activităţilor
de campanie au condus la intensificarea transmiterii Echinococcus granulosus şi la o
revenire în forţă a echinococozei la nivelurile anterioare. Situaţie similară a fost şi în
Turcia şi Cipru.
Endemică prin echinococoză este considerată şi regiunea Odesa, mai cu
seamă raioanele sudice Tarutin, Tatarbunar, Reni, Izmail, Belgorod-Dnestrovsc.
Anual în această regiune se tratează chirurgical în jurul a 40 de bolnavi cu
hidatidoză, între vârsta de 17-57 ani. Extensivitatea invaziei în ultimii ani costutuie
de la 9,3 până la 13,2% la porcine; de la 12,3 până la 41,6% la bovine şi de la 15,8
până la 46%- la ovine,iar în unele gospodării până la 100%. Ca factori care menţin
răspândirea largă a acestei cestodoze sunt: sporirea esenţială a eşantionului de
animale domestice, mai cu seamă a ovinelor, în sectorul privat, numărul excesiv de
câîni aflaţi în posesia ciobenilor, căt şi vagabondajul înalt al câinilor. La examenul
selectiv al câinilor în raioanele sus menţionate s-au depistat 20% infestaţi cu
cestodoze.
Ţară endemică prin hidatidoză este considerată şi România. În perioada 1979-
1988, au fost spitalizaţi cu chist hidatic 8557 de pacienţi, 516 (6.03%) din care au
decedat. Indicele morbidităţii constituie 5,60 la 100 mii populaţie, cele mai afectate
fiind judeţele Caraş Severin /10,50/, Brăila/8,23/, Timiş/6,0/, Sibiu/5,93/. Din toate
zooantroponozele parazitare în România, sub aspectul prevalenţei la om şi animale -
echinococcoza ocupă I loc. Prevalenţa bolii în efectivele de animale în perioada
1983-1994 a variat între 24,3% şi 92,9% la ovine, 31,2% şi 43,6% la bovine, şi
20,4% şi 73,8% la porcine. Studiul efectuat la câini din mediul rural a pus în
evidenţă faptul că cei mai parazitaţi sunt câinii vagabonzi, în proporţie de 5-80%,
urmând câinii ciobăneşti 4-50%, câinii de pază în gospodărie 1-10% şi cei de
apartament 1-5%.
În Republica Moldova, conform studiilor ştiinţifice, indici de morbiditate au
constituit 4,08 cazuri la 100000 populaţie în perioada 1980-1996 şi 15,5 cazuri la
100000 populaţie în perioada 1990-1996. Un studiu complex, bazat pe cazurile
chirurgicale de hidatidoză, înregistrate în republică în perioada anilor 1980-2010, a
constatat că în această perioadă au fost spitalizate cu EC 4703 persoane între vârsta
de 2-76 ani, 20,1% din care - copii cu vârsta până la 17ani. Pe parcursul anilor
numărul cazurilor de îmbolnăviri s-a aflat într-o creştere continuă, de la 47 cazuri în
1980, până la 233 cazuri în anul 2003 (Fig. 4).

19
 Figura .4 Dinamica morbidităţii prin hidatidoză în R. Moldova aa. 1980-2010

De remarcat faptul că numărul bolnavilor a crescut nu numai din cauză că

boala a devenit mai frecventă, ci şi din motiv că s-au modernizat metodele de
diagnostic, cât imagistice atât şi testările de laborator.
Indicele mediu al morbidităţii pe republică în ultimul deceniu constitue 4,3 la
100 000 populaţie.
Distribuirea cazurilor pe raioane (fig. 5) demonstrează că cea mai afectată este
zona de Vest a republicii, preponderent raioanele climato-geografice de Nord şi de
Sud, aferente râului Prut. Hiperendemice sunt considerate raioanele Cimişlia
(11,01), Leova (13,81), Cantemir (10,85), Comrat (18,06), Basarabesca (17,83),
Ciadâr-Lunga (20,22), Taraclia (22,13), Vulcăneşti (19,66) Teleneşti (11,85), unde
indicele morbidităţii este mai mare de 10,0 la 100000 populaţie şi depăşeşte de 2-4
ori media pe republică. Indici înalţi, 5,1-10,0 la 100000 populaţie, sunt caracteristici
raioanelor nordice (Edineţ, Rîşcani, Glodeni, Făleşti, Floreşti, Ungheni) şi de Centru
(Nisporeni, Hînceşti, Căuşeni, Ştefan-Vodă). Raioanele Călăraşi, Străşeni şi cele din
partea stângă a Nistrului prezintă cea mai joasă morbiditate, cuprinsă între 0,1-1,0 la
100000 populaţie.

20
 Joasă 0,1-1,0

Figura 5 Evaluarea echinococozei în R. Moldova pe perioada

anilor 2000-2007 în funcţie de morbiditate
Majoritatea cazurilor de îmbolnăviri în R.Moldova au fost înregistrate la copii
şi adulţii tineri, cota parte a cărora constituie 75,5% în incidenţa generală,
persoanelor mai în vârstă revenindu-le 24,5% din cazurile de hidatidoză. Majoritatea
cazurilor de îmbolnăviri, 89,7%, provin din mediul rural unde, evident, persistă
riscul îmbolnăvirii cu acest cestod. Repartiţia cazurilor pe sexe demonstrează că
bărbaţii şi femeile fac boala aproximativ cu aceiaşi frecvenţă, rata lor constituind,
respectiv, 50,7 şi 49,3%. Frecvenţa unui singur caz de îmbolnăvire în focar a
constituit 97,7 la sută, cu două şi mai multe cazuri – respectiv în 2,3%.
Un studiu recent al anchetelor epidemiologice a constatat că boala o fac toate
categoriile de populaţie. Mai frecvent, 35,8%, este întâlnită la persoanele antrenate
în agricultură (cota ciobenilor şi lucrătorilor sectorului zootehnic fiind de 2.9%),
urmat de muncitori şi slujbaşi cu 27.2%, de elevii şi studenţii cu 21,9% şi de
pensionarii şi invalizii cu 15.10%.
Acest fapt denotă circulaţia intensă a agentului etiologic în mediul ambiant.
Din datele anchetelor epidemiologice rezultă că transmiterea invaziei a avut
loc în 32.4% cazuri în rezultatul contactului cu câinele; în 42.8% cazuri - de la
animale agricole la spălatul lânii, dubitul pieilor de oaie, contactul cu animalele
bolnave la sacrificare, la consumul laptelui crud şi caşului dulce.

21
 S-a constatat o corelaţie directă între numărul animalelor domestice (inclusiv
ovinelor) la cap de locuitor şi indicele morbidităţii în această localitate, coeficientul
de corelare fiind de 0,72 (cu referinţă la numărul mediu total de animale domestice
la cap de locuitor) şi de 0,71(cu referinţă la numărul de ovine la cap de locuitor).
Rezultatele cerecetărilor parazitologice obţinute în anii 1981-82 demonstrează
că echinococoza la bovinele adulte se stabilea la complexele zootehnice în 33,65%
cazuri, la ferme- în 60,6% , în sectorul individual – în 76,5% cazuri, iar la tauri (23-
25 luni) respectiv – în 8,3%, 17,7% şi 21,1% cazuri. În perioada anilor 2006-2007,
după restructurările efectuate în sectorul zootehnic, rezultatele obţinute denotă că
nivelul de infestare a bovinelor adulte a crescut, în medie, cu 20,95%, iar a taurilor
cu - 19,5% şi demonstrează existenţa diverselor focare de agenţi parazitari (gazde
definitive), precum şi despre lipsa sau efectuarea neregulată a dehelmintizărilor (D.
Erhan, 2009). La ovine ponderea invaziei variază de la 31,14 până la 82,06%, cea
mai înaltă extensivitate a invaziei fiind înregistrată în raioanele Nisporeni şi Hînceşti
(Lidia Bondari,1992). Cercetările efectuate pe câini vagabonzi de vârstă diferită, din
diverse biotopuri (520 probe) denotă următoarele: în mun. Chişinău Echinococcus
granulosus se întâlneşte cu o frecvenţă de 3.3% la tineretul canin (4-12 luni) şi circa
14,3%. la câinii adulţi; în sectoarele rurale acest indice constitue, respectiv, 6,3 şi
42,7%.(Ş. Rusu, 2009).
Cele expuse mai sus denotă că actualul sistem de supraveghere
epidemiologică a invaziei nu asigură stoparea creşterii îmbolnăvirilor, fapt ce
impune perfectarea lui, adaptând-ul la noile relaţii economice.
Evidenţa condiţiilor ce determină intensitatea transmiterii invaziei, durata
sezonului epidemic dar şi a contingentelor, supuse unui risc sporit de infestare, sunt
necesare pentru elaborarea unor planuri, ştiinţific argumentate, de luptă cu
echinococoza. Centrele de Sănătate Publică (CSP) raionale trebuie să studieze (cu
implicarea specialiştilor de profil a instituţiilor ştiinţifice) particularităţile
epidemiologice a acestei helmintiaze în teritoriul supravegheat.
Direcţiile prioritare a acestei activităţi sunt:
 Determinarea gazdelor definitive şi intermediare.
 Studierea morbidităţii populaţiei pe baza datelor statistice.
 Screeningul serologic la categiriile cu risc sporit de infestare.
 Caracteristica şi tipizarea (determinarea hotarelor) focarelor şi
microfocarelor de echinococoză.

Managementul cazului chirurgical de echinococoză.

Activităţile întreprinse de serviciul curativ.

 Notificarea cazului chirurgical de echinococoză – se efectuează de
medicul de familie (sau chirurg) la locul de reşedinţă a pacientului, care
notifică cazul în Sistemul Informaţional Automatizat (SIA) şi/sau
completează pe suport de hârtie Fişa de notificare urgentă a cazului de
boală infecţioasă (forma 058/e) şi îl expediază în CSP teritorial,
efectuează înregistrarea cazului în Registrul de evidenţă a bolilor
infecţioase (forma 060/e).
22
  Dispensarizarea pacientului pe o durată de 8 ani cu examene clinic-
paraclinice la interval de 2 ani. Se efectuează de un chirurg din secţia
consultativă de ambulator, desemnat prin ordinul directorului IMSP SR
territorial, responsabil de această activitate.

Activităţile întreprinse de colaboratorii CSP.

 Anchetarea epidemiologică a focarului de echinococoză se efectuează de
medicii şi asistenţii epidemiologi, de comun cu colaboratorul serviciului
veterinar, cu întocmirea Fişei de anchetare epidemiologică a focarului de
boală infecţioasă (forma nr. 362/e).
 Stabiirea persoaneler care au contactat cu pacientul şi organizarea
controlului medical, inclusiv examinarea serologică la echinococoză.
 Recoltarea probelor din focar (sol, legume, fructe etc.) pentru
investigarţiile sanitaro-helmintiologice. Rezultatele investigaţiilor se vor
înregistra în Registrul de evidenţă a investigaţiilor sanitaro-
helmintologice (forma 377/e).
 Completarea tuturor planşelor din SIA cu clasificarea finală a cazului.
 Evaluarea dispensarizării.

Măsuri de combatere şi profilaxie. Măsurile de combatere a echinococozei sunt

ţintite spre întrerupera ciclului de viaţă al agentului patogen. Aceasta este posibil
numai în cazul în care toate activităţile vor fi efectuate exhaustiv, luând în
considerare particularităţile biologice ale cestodului la toate stadiile de dezvoltare.
Din acest motiv ele se vor efectua de comun cu serviciul medico-veterinar. Setul de
măsuri pentru prevenirea şi eliminarea echinococozei larvale trebuie să includă:
 Activităţile veterinaro-sanitare referitoare la gazda definitivă.
 Activităţile veterinaro-sanitare referitoare la gazda intermediară.
 Activităţile de protecţie a mediului.
 Activităţile sanitare referitoare la om.

Activităţile veterinaro-sanitare referitoare la gazda definitivă.

 Câinii aflaţi în posesie (de paza, de ciobănie, de serviciu şi al.), care sunt în
uz, indiferent de forma de proprietate, trebuie să fie luaţi la balanţa
întreprinderii sau instituţiiei, iar numărul lor să fie redus la minim.
 Pentru fiecare câine trebuie să fie emis un paşaport cu înregistrări detaliate a
investigaţiilor şi tratamentelor curativ-profilactice efectuate.
 Fără permisiunea specialistului veterinar este interzisă aducerea câinilor noi
în proprietate sau permutarea lor.
 Toţi câinii fără stăpân se socot vagabonzi şi necesită a fi capturaţi şi izolaţi.
 Categoric se interzice prezenţa câinilor la abatoare şi în locurile de desecare
şi îngropare a carcaselor de animale.
 Este strict interzis să se hrănească câinii cu deşeuri de la sacrificarea
animalelor, fără o inspecţie aprofundată la prezenţa formelor larvare de
cestode sau o prelucrare termică.
23
 Este strict interzis să se hrănească câinii cu viscerele animalelor desecate la
vânătoare.
 Examinarea helminthologică obligatorie a tuturor câinilor, cel puţin, o dată
pe trimestru.
 -La detectarea proglotelor sau ouălor de E. granulosus se va efectua
deparazitarea animalelor.
 -Toţi câinii aflaţi în posesie (de serviciu, de pază, ciobăneşti şi al.) trebuie să
fie supuşi, în mod obligatoriu, dehelmintizării profilactice:
 din decembrie până în aprilie – o dată la 45 de zile;
 din mai până în noiembrie – o dată la 30 de zile.
 Câinii de vânătoare se vor dehelmintiza înainte de începutul sezonului de
vânătoare şi lunar pe tot parcursul sezonului de vânătore.
 Pentru dehelmintizare pot fi folosite preparatele: praziquantel, drontsit,
drontal, triantelm, prazimec, panacur, fenbendazol şi altele. Pentru a preveni
obstrucţia intestinală cu cestode peste 40-60 minute după antihelmintic se
recomandă de administrat laxative saline.
 Procedura de dehelmintizare a câinilor se va efectua pe un teren izolat pentru
accesul altor animale. După administrarea preparatului câinii vor fi ţinuţi
legaţi până la descărcarea totală de cestode.
 Timp de 3-5 zile după dehelmintizare excrementele animalelor se vor
decontamina prin ardere sau cu soluţie de 5-10 % de clorură de var, hipoclorit
de sodiu, hidroxid de natriu sau alte dezinfectante de uz casnic.

Activităţile veterinaro-sanitare referitoare la gazda intermediară.

 Sacrificarea animalelor agricole (bovine, porcine, ovine, etc. ) trebuie
efectuată numai în locuri special desemnate.
 Serviciul veterinar va asigura o inspecţie sanitaro- veterinară completă a
cărnii şi viscerelor animalelor sacrificate.
 Organele afectate cu formele larvare de Echinococcus se vor înlătura şi utiliza
în gropi biotermale sau se vor arde.
 Se interzice sacrificarea animalelor în condiţii casnice fără examinarea
preliminară a animalelor de către medicul veterinar şi fără expertiza post-
sacrificare a carcaselor şi viscerelor.
 Vânătorilor se interzice de a arunca în pădure carcasele şi viscerele animalelor
vânate; ele se vor arde sau îngropa cât mai adânc.
Activităţile de protecţie a mediului.
 Amenajarea WC-lor la unităţile zootehnice.
 Serviciile veterinare şi medicale vor asigura controlul amenajării şi menţinerii
condiţiilor sanitaro-igienice la unităţile zootehnice şi în localităţi.
 Terenurile pe care a fost realizată dehelmintizarea câinilor se vor curăţa
mecanic apoi se vor neutraliza cu flacăra lămpii de benzină sau cu soluţie 5-
10% de clorură de var (1 l/m2), hidroxid de natriu fierbinte (70-80 ° C) în
aceiaşi proporţie, soluţie de 9% de dezonol fierbinte (0,5 l/m2) et al.
24
  Întregul material invaziv (excrementele de câini după deparazitare, organele
interne afectate cu larve de cestode) vor fi arse sau utilizate în gropi
biotermale.
 Serviciul veterinar va asigura controlul sistematic asupra respectării normelor
de sacrificare, stării abatoareor, punerii în aplicare a măsurilor de utilizare a
materialului invaziv.

Activităţile medico-sanitare referitoare la om.

 Angajaţii unităţilor zootehnice şi membrii familiilor lor vor fi supuşi anual
examenului medical periodic la echinococoză (razele X, ultrasonografia şi
testul serologic la echinococoză).
 Spălarea minuţioasă a mâinilor după contactul cu animalele domestice.
 Evitarea contactului apropiat cu câinii, spălarea minuţioasă pe mâini după
fiecare contact cu ei.
 Nu se va permite copiiilor să se joace cu animalele fără stăpân.
 Vânătorii vor respecta cu stricteţe măsurile de igienă personală la manipularea
pieilor de animale sălbatice.
 Fructele, legumele, pomuşoarele se vor spăla bine înainte de consum.
 Se interzice utilizarea în alimentaţie a laptelui crud, mai cu seamă de oaie şi
capră.
 Apa din sursele nesigure se va consuma numai după fierbere.
 Educaţia pentru sănătate în rândul populaţiei (în special printre locuitorii de la
sate, angajaţii unităţilor zootehnice) cu explicarea modului de contaminare şi
a metodelor de profilaxie şi combatere.

Până în prezent, la nivel global, există practica unor ţări, care au elaborat
programe de combatere a echinococozei. La moment există cinci variante, care
diferă prin: partea administrativă, resursele utilizate, metodele aplicate şi rata
declinului transmiterii. Spre exemplu, în Tasmania s-a demonstrat (fig. 6) că
reducerea esenţială timp de 10 ani a cazurilor de infestări la câini a avut ca efect
reducerea evidentă a frecvenţei înregistrării cazurilor de boală la ovine şi la oameni.

25
numărul de cazuri chirurgicale la persoane cu vârsta între 1-19 ani.
numărul de cazuri chirurgicale la persoane cu vârsta >19 ani

Figura nr.6 Rata reducerii infestaţiei cu Echinococcus granulosus la câini,

ovine şi oameni în timpul programului de combatere din Tasmania
(modificare după Beard 1987, 1988)

Aplicarea cu succes a acestor programe a contribuit la eradicarea hidatidozei în

Islanda, Cipru, Insulele Falkland, Noua Zelandă şi două regiuni din Cili. La baza
acestor programe stau două modele. Primul creează, prin intermediul unei legislaţii
specifice, o autoritate executivă naţională sau regională, care are responsabilitatea
programului de combatere. Al doilea utilizează o organizaţie guvernamentală
existentă (de exemplu Ministerul Sănătăţii sau Agriculturii). Până la un anumit
nivel, primul ar putea fi finanţat de taxele pentru câini, iar al doilea prin lege. În
funcţie de programul care se adoptă, domeniile unde legislaţia este necesară, includ:
 controlul cărnii şi distrugerea eficientă a deşeurilor de abator şi prevenirea
scoaterii clandestine a acestor deşeuri;
 interzicerea circulaţiei cîinilor în abatoare.
 prevenirea hrănirii câinilor cu deşeuri de abator crude, inclusiv inspecţia
locurilor de depozitare a deşeurilor din ferme sau alte locuri unde sunt
sacrificate ovinele;
 controlul câinilor, inclusiv înregistrare, tratament antiparazitar şi eliminarea
celor neutili;
 carantina efectivelor infectate.
Practica acumulată a demonstrat clar că cei mai importanţi factori care contribuie la
combaterea hidatidozei sânt:
 Finanţarea adecvată.
 Educarea populaţiei prin participarea comunităţii.
 Supravegherea populaţiei de câini, deparazitarea lor şi prevenirea de către
personalul tehnic a accesului lor la deşeuri din carne crudă.

26
Experienţa mondială a dovedit că progresul cel mai rapid se poate realiza prin
utilizarea administraţiilor sanitare veterinare decât a celor sanitare umane.
Rezultatele obţinute demonstrează clar că programele de combatere şi chiar de
eradicare sânt nu numai realizabile, dar aduc beneficii rapide întregii comunităţi.
Bibliografie
1. Palmer S. R., Lord Soulsby, D. I. H.Simpson // Zoonoze. Bucureşti, 2005.
2. Simona Radulescu //Parazitologie medicală.Bucureşti, 2000.
3. Ţîbîrnă C. // Chirurgia echinococozei. Chişinău, 2009
4. Virgina Zanc //Parazitologie clinică *Cestodoze* Trematodoze*, Editura Sincron, 2001.
5. Ordinul MS al RM nr. 385 din 12 octombrie 2007 ”Cu privire la aprobarea definiţiilor de caz
pentru supravegherea şi raportarea bolilor transmisibile în Republica Moldova”.
6. Ordinul MS al RM nr. 36 din 23. 01. 200“Cu privire la optimizarea supravegherii
epidemiologice şi sporirea eficienţi măsurilor de prevenire şi combatere a helmintiazelor în
Republica Moldova”.
7. Auer H, Stoeckl C, Suhendra S, Schneider R.// Sensitivity and specificity of new commercial
tests for the detection of specific Echinococcus antibodies, Wien Klin Wochenschr. 2009
Oct;121 Suppl 3:37-41.
8. Eris FN, Akisu C, Al U.// Evaluation of two ELISA and two indirect hemagglutination tests for
serodiagnosis of pulmonary hydatid disease Coreeană J Parasitol. 2009 Dec;47(4):427-429.
9. Feng X, Wen H, Zhang Z, Chen X, Ma X, Zhang J, Qi X, Bradshaw H, Vuitton D, Craig PS.//
Dot immunogold filtration assay (DIGFA) with multiple native antigens for rapid serodiagnosis of
human cystic and alveolar echinococcosis. Acta Trop. 2010 Feb;113(2):114-20.
10. Bruschi F, Castagna B.// The serodiagnosis of parasitic infections, Parassitologia. 2004
Jun;46(1-2):141-4.
11. Makni F, Hachicha L, Mseddi F, Hammami H, Cheikhrouhou F, Sellami H, Sellami A, Mzali
R, Boujelbène S, Rebaï R, Beyrouti I, Ayadi A.// Contribution of Western blotting to the diagnosis
of hydatidosi. Bull Soc Pathol Exot. 2007 Aug;100(3):171-3.
12. Sadjjadi SM, Abidi H, Sarkari B, Izadpanah A, Kazemian S // Evaluation of enzyme linked
immunosorbent assay, utilizing native antigen B for serodiagnosis of human hydatidosis, Iran J
Immunol,. 2007, Sep;4(3), p.1671-1672.
13. Carmena D, Benito A, Eraso E,// Recent advances in the immunodiagnosis of human cystic
echinococcosis, Enferm Infecc Microbiol Clin., 2007, Apr;25(4), p.263-269.
14. Budke CM, Deplazes P, Torgerson PR.// Global socioeconomic impact of cystic
echinococcosis. Emerg infecta Dis. Februarie 2006; 12 (2) :296-303..
15. Farias LN, Malgor R, Cassaravilla C, Bragança C, de la Rue ML.//Echinococcosis in southern
Brazil: efforts toward implementation of a control program in Santana do Livramento, Rio Grande
do Sul.Rev Inst Med Trop Sao Paulo. 2004 May-Jun;46(3):153-6.
16. Pérez A, Costa MT, Cantoni G, Mancini S, Mercapide C, Herrero E, Volpe M, Araya D,
Talmon G, Chiosso C, Vázquez G, Del Carpio M, Santillan G, Larrieu E., //Epidemiological
surveillance of cystic echinococcosis in dogs, sheep farms and humans in the Rio Negro Province,
Medicina (B Aires). 2006;66(3):193-200.
17. Shambech M. K., // Human cystic echinococcosis in North Africa (excluding Morocco).In
Compendium on cystic echinococcosis in Africa and in Middle Eastern Countries with special
reference to Morocco.Brigham Young University, Print Services, Provo, Utah,. 1997, p. 223-244.
18. Saeed I.,Kapelc et al. // Epidemiology of Echinococcous granulosus in Arbil province,
northern Iraq, 1990-1998, J. Helminthol., 2000, 74, p. 83-88.
19. Elshazly AM, Awad SE, Abdel Tawab AH, Haridy FM, Morsy TA. //Echinococcosis
(zoonotic hydatidosis) in street dogs in urban and rural areas, Dakahlia Governorate, Egypt. 19. J
Egypt Soc Parasitol. 2007 Apr;37(1):287-98.
20. Saeed I.,Kapelc et al. // Epidemiology of Echinococcous granulosus in Arbil province,
northern Iraq, 1990-1998, J. Helminthol., 2000, 74, p. 83-88.
27
21. Shi D., // Epidemiology and transmission of cystis echinococcosis China. Arch.int.Hidatid.,
1997,32, p. 50-54.
22. Lloyd S.et. col., // Use of sentinel lambs to survey the effect of an education programme on
control of transmision of Echinococcus granulosus in south Powys, Wales, Bull.WHO,76, 1998, p.
469-473.
23. Eckert J, Jacquier P, Baumann D, Raeber PA. //Human echinococcosis in Switzerland, 1984-
1992, Elveţia Med Wochenschr. 1995 21 10; 125 (42) :1989-98.
24. Logar J, Soba B, Kotar T.// Serological evidence for human cystic echinococcosis in Slovenia.
BMC Infect Dis. 2008 May 9;8:63.
25. Garippa G.// Updates on cystic echinococcosis (CE) in Italy. Parazitologie. Iunie 2006; 48 (1-
2) :57-59.
26. Conchedda M, Antonelli A, Caddori A, Gabriele F,// A retrospective analysis of human cystic
echinococcosis in Sardinia (Italy), an endemic Mediterranean region, from 2001 to 2005, Parasitol
Int. ,2010 Jun., p. 28.
27. Varbobitis IC, Pappas G, Karageorgopoulos DE, Anagnostopoulos I, Falagas ME.
//Decreasing trends of ultrasonographic prevalence of cystic echinococcosis in a rural Greek area.
Eur J Clin Microbiol Infect Dis. 2010 Mar;29(3):307-9.
28. Economides P.,Thresou K. // Echinococcosis/hydatidosis and programs for its control in the
Medirerranean countries. Arh. Int.Hidatid., 1999,33, p. 63-83.).
29. Todorov T, Boeva V.// Echinococcosis in children and adolescents in Bulgaria: a comparative
study. Ann trop Med Parasitol. 2000 Mar; 94 (2) :135-44.
30. Altintas N. // Alveolar echinococcosis in Turkey and middle-east countries, Arh. Int.Hidatid.,
1997,32, p. 150-154.
31. Yazar S, Ozkan AT, Hökelek M, Polat E, et al. //Cystic echinococcosis in Turkey from 2001-
2005,Turkiye Parazitol Derg. 2008;32(3):208-20..
32. Simsek S, Koroglu E.//Evaluation of enzyme-linked immunosorbent assay (ELISA) and
enzyme-linked immunoelectrotransfer blot (EITB) for immunodiagnosis of hydatid diseases in
sheep.Acta Trop. 2004 Sep;92(1):17-24.
33. Economides P, Christofi G, Gemmell MA.// Control of Echinococcus granulosus in Cyprus
and comparison with other island models. Vet Parasitol. 1998 Oct;79(2):151-63.
34. Torgerson PR, Oguljahan B, Muminov AE, Karaev RR, Kuttubaev OT, Aminjanov M,
Shaikenov B. //Present situation of cystic echinococcosis in Central Asia.Parasitol Int. 2006;55
Suppl:S207-12.
35. P.I.Hristianovskii, G.V Mamâkin,// Porajennosti s/h jivotnâh ăh-m i ţistiţercozami v
Orienburgsckoi oblasti, Медицинская паразитология , ном 3, 2007,стр.23-24.
36. Barabaş E.şi coaut. // Epidemiologia echinococozei cu E. granulosus şi E. multilocularis în
România. Rev. Rom. de Parazitologie.2007, vol 17, p. 79, 165.
37. Stancu M. şi coaut. // Materiale privind epidemiologia hidatidozei umane în Republica
Moldova. Materialele congresului IV al igieniştilor şi microbiologilor din R. Moldova ,11-12
septembrie, 1997, p.194-196.
38. Bondari L.,Bondari V. // The intensity of epidemiologic and epiyootologic progress of
echinococcosis/hydatidosis in Republic of Moldova. Rev. Rom. Parazitol., 1998, 7, p. 67-68.
39. D. Erhan //Epizootologia echinococozei şi modificările unor indici chimici în ţesutul muscular
şi ficat la bovine în Republica Moldova, Revista Română de Parazitologie ,2009,vol.XIX, p.36.
40. Ş. Rusu //Câinele (Canis familiaris)-importantă sursă de invazie pentru om şi mediu.
Diversitatea, valorificarea raţională şi protecţia lumii animale, Cişinău, editura Ştiinţa 2009,
p.216-219, Institutul de Zoologie al AŞM.
41. Vera Lungu, P. Iarovoi, Svetlana Neaga, A. Colofiţchi, //Aspecte privind epidemiologia E/H în
RM, Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei (ştiinţe medicale), 2008, nr.3, p. 163-167.
42. Vera Lungu, P. Iarovoi, Svetlana Neaga, A. Colofiţchi, //Echinococcoza/hidatidoza umană în
RM-studiu retrospectiv, Materiale congresului VI al igieniştilor, epidemiologilor şi
microbiologilor din RM 23-24 octombrie, 2008, Chişinău, p. 285-286.
28
43. Vera Lungu, //Epidemiology of hydatidisis in the Republic of Moldova, teza la Conferinţa
internaţională de parazitologie, Varna, Bulgaria, septembrie, 2009, p. 25-26.
44. Vera Lungu, O. Chihai, Ana Varticea, Nina Tălămbuţă, //Importanţa clinică a rezultatelor
serologice la hidatidoză prin testul ELISA, Revista Română de Parazitologie, 2009, vol. XIX, p.
55-56.
45.Vera Lungu, //Epidemiologia echinococcozei/hidatidozei umane în Republica Moldova,
Revista Sănătate Publică, Economie şi Management în medicină.2010, nr.3, p.44-48.
46. Бессонов А. // Эхинококкоз в Российской Федерации. Медицинская паразитология, ном
4, 2001,стр.3,60.
47. Гузеева Т. М. // Состояние заболеваемости паразитарными болезнями в Российской
Федерации и задачи в условиях реорганизации службы, Медицинская паразитология, ном 1,
2008,стр.3-10.
48. Засыпкина Л.И., Пилипеева Л.А., Бешко Н.И. и др., // Эхинококкоз людей и животных в
Одесской области, Медицинская паразитология, ном 4, 2001,стр.60-61.

29