Referat

Jean-Honoré Fragonard

Autor: Deliu Eleonora

Profesor: Rotari Nadejda
 Jean-Honoré Fragonard a trăit între anii 1732 și 1806. A fost un pictor francez,
reprezentant al stilului rococo din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
Fragonard a fost un pictor al scenelor de dragoste subtile și frivole în genul „fêtes
galantes”, abordând teme îndrăznețe. Fragonard este considerat unul dintre
precursorii simbolismului. Din pricina naturaleții și a delicateții deosebite a
tablourilor sale, artistul a influențat și pe cațiva dintre impresioniști, cu precădere pe
Renoir. Cu toate acestea, stilul său era deja învechit. Fragonard se consacra
reprezentarilor galante sau libertine.
Stilul lui se remarca print-un decoratism amplu si printr-o ornamentare deseori
catalogată drept exagerată de către critici. Tablourile sale sugerează sinestezia.
Reprezentările se desfășoară într-o lumină vie, plină de culori puternice și expresive.
Tabloul „Leagănul” este replica unei compoziții mai vechi, plină de farmec, în
care, în jocul aparent nevinovat, se strecoară impulsiuni senzoriale tulburătoare,
operă realizată pe vremea când Fragonard lucra în atelierul lui Boucher. De data
aceasta, în mijlocul unei vegetații abundente și proaspete, o tânără femeie îl incită pe
bărbatul ascuns printre tufele de la picioarele statuii lui Cupidon, prin balansul
leagănului care îi descoperă goliciunea gambelor. Compoziția „Femei la scăldat”
influențează întreaga pictură franceză modernă a secolului al XIX-lea. Este un vârtej
amețitor, impetuos, în care artistul se lasă pradă culorii, înviorând personajele
feminine și pictând abundenta vegetație din jurul lor. „Zăvorul”, o operă târzie a lui
Fragonard, ne înfățișează în mod expresiv intenția artistului de a trata dorința
intempestivă de dragoste nu ca pe un motiv frivol, ci ca pe o scenă plină de
dramatism. Dorința îndrăgostiților este exprimată cu multă intensitate, rezultată și
din construcția transversală a tabloului, similară construcției tablourilor istorice, care
creează o tensiune vibrantă și vie, caracteristică pentru operele lui Fragonard.
În portrete, paleta lui Fragonard se concentrează în jurul albului, la care se
adaugă tonurile de cafeniu, auriu, roșu intens și verde întunecat. Culoarea este atât
de diluată, încât pe alocuri devine transparentă. Când pasta este groasă, se observă
urmele firelor de pensulă după fiecare trăsătură energică. Printre cele mai cunoscute
se numără „Portretul lui Denis Diderot”, unul din cei mai mari reprezentanți ai
iluminismului, pictat în aceeași tehnică vibrantă. „Inspirația”, sau „Portretul unui
tânăr artist”, unul dintre cele mai frumoase și mai vii portrete ale lui Fragonard,
prezintă un artist în momentul inspirației. Mult mai elaborat este „Portretul
Doamnei de Guimard”, cunoscută dansatoare pentru talent și suplețe.