Cuprins

HIPOTIROIDISMUL.................................................................................................................1
Introducere..............................................................................................................................1
Metabolimsul hormonilor tiroidieni........................................................................................1
Cauze.......................................................................................................................................1
Semne clinice..........................................................................................................................2
Diagnostic................................................................................................................................4
Diagnostic diferențial..............................................................................................................4
Tratament................................................................................................................................4
Prognostic................................................................................................................................5
XANTOMATOZA.....................................................................................................................5
Introducere..............................................................................................................................5
Cauze.......................................................................................................................................5
Semne clinice..........................................................................................................................5
Diagnostic................................................................................................................................6
Tratament................................................................................................................................6
ERITEMUL MIGRATOR NECROLITIC.................................................................................7
Prezentare................................................................................................................................7
Patogeneza...............................................................................................................................7
Semne clinice..........................................................................................................................8
Pisică.......................................................................................................................................8
Diagnostic diferențial..............................................................................................................8
Diagnostic................................................................................................................................8
Analize de sânge......................................................................................................................9
Ecografic.................................................................................................................................9
Histopatologic.........................................................................................................................9
Tratament................................................................................................................................9
Prognosticul.............................................................................................................................9
Concluzie.................................................................................................................................9
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................10

0
 HIPOTIROIDISMUL

Introducere
Tiroida este o glandă endocrină, în formă de fluture, localizată la nivelul gâtului.
Tiroida secretă un hormon numit tiroxină, care reglează funcțiile  majorității organelor și
țesuturilor din organism. Secreția tiroidei este la randul ei influențată de hipofiză, prin
hormonul TSH.Secreția deficitară a acestei glande poartă numele de hipotiroidism; o
afecțiune întâlnită frecvent la câini și sporadic la pisici, cai și alte mamifere mari. Simptomele
hipotiroidismului nu sunt specifice, astfel că de cele mai multe ori boala poate trece
neobservată de catre stapan, cel puțin în prima fază..
Hipotiroidismul este cea mai frecvent întâlnită tulburare endocrină (hormonală) la
câini și adesea se dezvoltă în jurul vârstei de 4-10 ani. Incidența hipotiroidismului la câine
este între 0,2 și 0,8%.Nu există diferențe între sexe, animalele castrate (atât femelele cât și
masculii) având un risc de îmbolnăvire mai mare. Dintre rasele mai frecvent afectate amintim
Golden Retriever, Doberman Pinscher și Beagle.(2)

Metabolimsul hormonilor tiroidieni

Hormonii tiroidieni sunt reprezentați de T3 (triiodotironina)-10-20% și T4(tiroxina)-
80-90%.
Numai 20% din cantitatea de T3(triiodotironina) este produsă de către tiroidă, restul
este derivat din enzimele extratiroidiene și din deionizarea T4 circulant(procesul are loc la
nivel hepatic), pe când T4 este produs în totalitate de către tiroidă. 99% din cantitatea de T4
circulant se găsește legată de proteinele plasmatice și numai 1% se găsește liberă în sânge.
Numai fracțiunea nelegată(liberă) de proteinele plasmatice pătrunde în celule și produce efect
biologic și feedback negativ asupra tiroidei și hipotalamusului. T3 pătrunde în celule mai
rapid, acționează mai rapid și este de 3-5 ori mai potent decât T4.
Secreția și sinteza hormonilor tiroidieni sunt reglate primar, la nivel hipofizar, de
concentrația de TSH circulant și secundar la nivel hipotalamic, de concentrația de TRH
circulant.
Hipotiroidismul apare ca urmare a unor dereglări ale axului hipotalamo-hipofizo-
tiroidian.(2)

Cauze
Tumori la nivel hipotalamic-influențează producția de TRH-hipotiroidism terțiar.
Tumori la nivel hipofizar-influențează producția de TSH-hipotiroidism secundar sau la nivel
tiroidian-influențează secreția de T3 și T4-hipotiroidism primar.
Genetice-hipotiroidismul congenital (cretinism).
Hipotiroidismul iatrogenic-se poate întâlni în urma aplicării unor tratamente
îndelungate cu doze mari de iod, medicamente antitiroidiene și în tiroidectomii.
Tiroidita limfocitară este o inflamație a glandei tiroide ce apare atunci când sistemul
imunitar atacă glanda tiroidă. Există o prevalența crescută a acestei boli la Setterul englez,
Boxer, Dalmațian, Spanielul Brittany, precum și la alte rase pure de câini.
Atrofia foliculară idiopatică este o degenerare a glandei tiroide fără existența unei
inflamații. Cauza acestei afecțiuni este necunoscută, dar poate reflecta stadiul terminal al
tiroiditei (inflamația tiroidei).
Radioterapia și tratamentele cu iod radioactiv pentru tumorile tiroidiene pot, de
asemenea, determina apariția hipotiroidismului.
Utilizarea unor medicamente, în special a antibioticelor ce conțin sulf (sulfonamidele),
afectează activitatea glandelor tiroide și poate avea ca rezultat o scădere a secreției de

1
tiroxină. Această formă de hipotiroidism poate fi tranzitorie, deoarece glanda își poate reveni
la normal în momentul în care administrarea respectivului medicament este oprită. (2)

Semne clinice
Din cauza faptului că hormonii tiroidieni afectează funcțiile mai multor sisteme și
organe, semnele clinice sunt extrem de variate și insidioase. Semnele clinice sunt atribuite în
special scăderii ratei metabolice.
SEMNELE NERVOASE - sunt reprezentate în special de neuropatia periferică-
intoleranță la efort, slăbiciune musculară, ataxie, putând merge până la tetrapareză și chiar
paralizie. Se pot întâlni și leziuni ale nervilor cranieni (facial, trigemen, vestibulocochlear) cu
pareze și hipofuncții ale regiunilor deservite.
MODIFICĂRILE SANGVINE - frecvent raportate sunt hipercolesterolemie,
hiperlipidemie, hipertrigliceridemie. Se mai întâlnește o creștere media a
alaninaminotransferazei-ALT, a fosfatazei alcaline, dar și a creatinkinazei.
SEMNELE CLINICE DIN SFERA GENITALĂ - frecvent raportate au fost: avorturi
spontane, călduri liniștite, anestru prelungit, produși de concepție cu greutate redusă și
mortalitate ridicată. La masculi-libidou scăzut, atrofie testiculară, calitate redusă a spermei.
SEMNELE OCULARE - frecvent întâlnite la câinii cu hipotiroidism sunt lipidoza
(distrofia) corneană, uveite, depozite lipidice localizate în camera anterioară, glaucomul
secundar. Poate apărea scăderea secreției de lacrimi, cu conjunctivita sicca.
SEMNELE DERMATOLOGICE - întâlnite la 60-80% din cazuri, sunt reprezentate
de: piele uscată, piodermită superficială recurentă, alopecie-este de obicei simetrică
(bilaterală) și apare inițial pe laturile trunchiului, partea inferioară a toracelui și coadă(coada
de șobolan), hiperkeratoză, hiperpigmentare, otite ceruminoase recidivante, mixedemul
(mucinoza cutanată)-îngroșarea pielii(cauzată de acumularea acidului hialuronic la nivelul
dermului), localizată la nivelul gușii, ochilor și frunții.
Principalul semn al instalării bolii este alterarea calității blănii. Năpârlirea excesivă,
mai abundentă decât este normal. Blana se subtiaza, parul devine friabil, uscat si isi pierde
stralucirea. Pielea este uscată, ingroșată, aspră și poata avea o pigmentație abundentă. Pielea e
mai sensibilă și se irită mai ușor.  Câinele se va scărpina mult, își va provoca răni, care se pot
infecta. (4)

Fig.1. Alterarea calității blănii (4) Fig.2. Mixedem, căderea pleoapelor (4)

2
 Fig.3. Alopecie la nivelul cozii-coada de șobolan (4)

Fig.4. Hiperpigmentare (4) Fig.5. Alopecie la nivelul toracelui (4)

Fig.6. Hiperpigmentare (4) Fig.7. Hiperpigmentare în regiunea inghinală (4)

Hipotiroidismul la pisici

3
 Hipotiroidismul la pisici este întâlnit mai des la animalele ce au suferit intervenții
chirurgicale la glanda tiroidă sau care au fost supuse unor terapii radiologice pe bază de iod.
Tratamentul cu iod radioactiv pentru o pisică ce suferă de hipertiroidism poate duce la
declanșarea hipotiroidismului, însă boala se poate dezvolta uneori fără nicio cauză clară. La
un numar foarte redus de pisici, boala este congenitală
Simptomele întâlnite cel mai des la pisicile ce suferă de hipotiroidism includ creșterea
poftei de mâncare, letargia si schimbarile in aspectul blănii. Deși animalul petrece la fel de
mult timp sau chiar mai mult cu îngrijirea blănii, aceasta își poate pierde strălucirea și poate
deveni mată și uscată. În unele cazuri, blana poate cădea în anumite zone de pe corpul pisicii.
Alt simptom întâlnit adesea la pisici este scăderea temperaturii corpului, ce îndeamnă pisica
să-și petreacă tot mai mult timp în locuri calde din casă.
Diagnostic

Se stabilește prin coroborarea semnelor clinice cu examenele de laborator.

TT4 (total T4) este un foarte bun indicator pentru evaluarea funcțiilor tiroidei.Totuși,
scăderea valorilor de T4 este un indicator relativ al hipotiroidismului, întrucât s-au raportat
valori scăzute ale T4 și în unele afecțiuni netiroidiene sau secundar administrării de
medicamente antitiroidiene.Alți factori care influențează valoarea T4 sunt reprezentați de
momentul recoltării probei(valori scăzute în timpul nopții), vârsta animalului (în primele
săptămâni de viață, valoarea T4 este mai mică), rasa (valoarea T4 este mai mare la rasele
mici, comparativ cu rasele medii și mari, iar la ogari, valorile normale sunt sub limitele
speciei), starea fiziologică ( T4 crește în timpul gestației, dar și la animalele obeze).
fT4-pentru că numai fracțiunea liberă a T4 intră în celule și se leagă de receptorii
celulari (și determină efect biologic), determinarea fT4 este un indicator fidel pentru evaluarea
funcției tiroidiene. Cu ajutorul acestui test, tiroxina este separată de către proteinele
transportoare, fapt ce elimină efectele altor boli și ale celor mai multe medicamente. O
valoare scăzută a acestui test este mult mai elocventă pentru diagnosticarea hipotiroidismului.
TT3-întrucât o mare parte din cantitatea de TT3 este produsă de surse extratiroidene,
dozarea lui are o importanță redusă în stabilirea diagnosticului.
TSH-măsurarea TSH-ului are următorul principiu: la câinii cu valori scăzute ale
hormonilor tiroidieni, hipofiza secretă o cantitate mai mare de TSH, în speranța stimulării
tiroidei. Totuși, acest test are o valoare limitată, întrucât studii recente au arătat că 25% din
câinii hipotiroidieni nu au valoarea TSH-ului crescută. Se produce o creștere a acestui test
deoarece hipofiza detectează faptul că nivelurile sangvine de tiroxină circulantă sunt scăzute,
astfel că ea secretă mai mult TSH, care va ajunge la tiroidă pentru a o stimula să producă mai
multă tiroxină. Mulți dintre medicii veterinari preferă să măsoare nivelurile T4, fT4 și cTSH,
toate în același timp, și apoi să le evalueze în comparație. Nivelurile scăzute ale T4 și fT4 în
prezența unui TSH crescut confirmă diagnosticul de hipotiroidism în majoritatea cazurilor.
Profilul biochimic sangvin poate dezvălui prezența unor niveluri crescute ale
colesterolului și ale altor tipuri de lipide (grăsimi). Uneori, parametrii hepatici și creatinkinaza
(CK), pot fi, de asemenea, crescute.
Radiografii toracice și abdominale, în anumite cazuri. Aceste examene pot fi normale
(punând în evidență cel mult starea de obezitate), dar au rolul important de a exclude alte
afecțiuni care prezintă simptome similare hipotiroidismului.(4)

4
 Diagnostic diferențial
Hiperadrenocorticismul (sindromul Cushing) este o tulburare endocrină care apare
atunci când organismul produce prea mult cortizon. Problemele dermatologice (de piele) și ale
blănii asociate acestei boli sunt frecvent întâlnite și pot apărea similare cu cele sesizate în
hipotiroidism.
Deficiența hormonului de creștere este o tulburare hormonală rară, care frecvent este
asociată cu căderea părului și apare la câinii de vârstă mijlocie din rasele mici și medii.(4)
Tratament
Odată cu stabilirea diagnosticului, tratamentul hipotiroidismului implică administrarea
dozelor zilnice de tiroxină sintetică pe tot parcursul vieții animalului.
Administrarea de L-tiroxină (T4) este de preferat față de T3, întrucât timpul de
înjumătățire este de 10-14 ore (la T4). Tratamentul cu T3 este indicat doar dacă absorbția
gastrointestinală de T4 este deficitară (absorbția intestinală de T3 este de aproape 100%).Doza
de L-tiroxină recomandată este de 0,02 mg/kg/12 ore și este ajustată în funcție de valoarea T4.
Dacă răspunsul terapeutic este favorabil, iar valoarea T4 ajunge la valori normale, se poate
reduce numărul administrărilor la o singură dată pe zi.
Răspunsul terapeutic favorabil este observat cam la două săptămâni de la debutul
tratamentului, iar îmbunătățirea calității pielii, cât și a modificărilor neurologice se observă
după câteva luni. (6)
Prognostic
Prognosticul în ceea ce privește regresia și ținerea sub control a hipotiroidismului
primar este favorabil. Hipotiroidismul asociat tulburărilor hipotalamusului sau ale hipofizei
sau tumorilor de glandă tiroidă are un prognostic defavorabil. (8)

XANTOMATOZA

Introducere
Xantoamele cunoscute și ca xantomatoză sau xantogranuloame apar ca niște noduli
discreți de culoare galbenă sau îngroșări ale pielii care pot crește în timp și pot deveni
invazive. Xantoamele sunt compuse din colesterol, esteri de colesterol și alte lipide care induc
o reacție inflamatorie granulomatoasă. Acestea au, de obicei, o bază pedunculată cu o

5
suprafață papilară sau granulată. Culoarea xantoamelor poate varia de la roz până la maro.
Din punct de vedere microscopic, acestea pot fi papiliare, verucoase sau plate.
Xantomatoza a fost descrisă cel mai frecvent la păsări dar apare și la câini, pisici, cai,
reptile și oameni. Chiar dacă cel mai frecvent sunt observate pe piele, acestea mai pot apărea
și la nivelul conjunctivei, cavității orale, organelor interne. La pisici apar cel mai frecvent în
zonele perioculare și periorbitale, membre, trunchi, pernițe în timp cel la câini frecvența cea
mai mare se găsește la nivelul feței, urechilor, regiunii ventrale a abdomenului. (1)
Cauze
Cauzele xantomatozei nu sunt foarte bine cunoscute. Xantoamele cutanate solitare sunt
cel mai frecvent idiopatice. Când xantoame cutanate solitare sau multiple (xantomatoză) sunt
identificate la animale se evaluează dieta pentru a observa nivelul de lipide prezent în aceasta,
se determină colesterolul din ser și trigliceridele. Xantoame cutanate au fost raportate la pisici
cu hipertrigliceridemie idiopatică și hiperlipidemie.
Semne clinice
La câini și pisici leziunile sunt reprezentate de noduli, papule, plăgi. Acestea pot fi
solitare sau multiple localizate în derm, alopecie, culoare alb-galbenă a pielii. (5)
La păsări vârfurile aripilor, regiunea toracelui și zona ventrală a abdomenului sunt cele
mai comune locații ale xantoamelor. Ele sunt deseori invazive și distructive la nivel local.
Acest țesut infiltrativ este slab sau friabil și poate fi ușor deteriorat sau ulcerat, în special pe
măsură ce acesta proliferează și devine mai mare. Păsările se pot automutila uneori încercând
să tragă de ele. (1,10)

6
 Fig.8. Xantoame ulcerante la piscă (5) Fig.9. Xantoame pisică (5)

Fig.10. Noduli ulceranți-pisică (5) Fig. 11. Noduli papulari-câine (5)

Diagnostic
Diagnosticul definitiv al xantomatozei necesita teste histopatologice. Xantoamele apar
histologic ca niște fâșii de macrofage spumoase cu puține celule gigantice multinucleate
intercalate cu depuneri de colesterol și lipide. Diagnosticul histologic diferențial include
inflamația granulomatoasă datorată etiologiilor infecțioase, în special mycobacteriozei. Din
acest motiv, sunt recomandate colorări speciale și / sau diagnostice moleculare pentru a
exclude organismele fungice și micobacteriene ca o cauză a inflamației. Tipul celular
predominant găsit în eșantioanele citologice este reprezentat de macrofagele fin vacuolizate
(cu spumă sau cu lipide). De asemenea, pot fi prezente celule gigantice multinucleate și un
număr scăzut de neutrofile, eozinofile, limfocite și celule plasmatice. Fundalul are adesea
cristale de colesterol și zone rotunde, clare tipice pentru picăturile de grăsime. (5)
Tratament
Tratamentul de alegere pentru xantomatoză este excizia chirurgicală. Excizia
incompletă poate duce la recidivă sau vindecare dificilă. În unele cazuri, gradul de implicare a
țesutului și / sau localizarea xantomatozei poate exclude excizia chirurgicală. Cateterizarea
pentru a controla hemoragia și utilizarea unui guler elizabetan pentru a preveni auto-mutilarea
poate fi de ajutor. Xantoamele solitare care nu deranjează animalul nu sunt excizate, acestea
sunt doar monitorizate perioadic pentru a se observa daca prezintă creșteri. Tratamentul
condițiilor predispozante, inclusiv modificarea dietei, poate îmbunătăți xantomatoza.
Unele păsări pot răspunde la terapie nutrițională. Frecvent păsările care prezintă
xantomatoză sunt pe o dietă bogată în grăsimi.
7
 Trecerea pe o dietă de buna calitate (pelete, legume, fructe) și suplimentarea cu
vitamina A are un real succes. Dacă xantoamele continuă să crească sau devin ulcerante,
sângerânde, infectate sau dureroase, necesită îndepărtarea chirurgicală. Dacă masa este lăsată
netratată, ea poate deveni suficient de mare încât poate afecta mișcarea păsărilor. În plus,
pasărea devine susceptibilă la episoade de sângerare bruscă și poate sângera până la moarte.
(9)

ERITEMUL MIGRATOR NECROLITIC

Prezentare
Eritemul migrator necrolitic este o boală rară de piele întâlnită la câini. Această boală
se găsește cu precădere la câinii bătrâni, observându-se prezența crustelor, leziunilor
eritematoase ulcerative a pernuțelor.Acesta mai este cunoscut și ca sindromul hepatocutanat,
dermatita necrolitică superficială, necroză metabolică epidermică.
Câinii cu eritem migrator necrolitic se prezintă cel mai frecvent cu leziuni persistente
ale pielii. Câinii afectați au de obicei vârsta cuprinsă între 4 și 16 ani. Eritemul nu are
predilecție de rasă sau sex dar terrierii sunt mai predispuși. Eritemul migrator necrolitic este
caracterizat prin eroziuni, cruste, descuamare a pielii distribuite simetric la nivelul feței,
lăbuțe, aria ingvinală. Infecții bacteriene secundare apar frecvent.
Pe lângă acestea se mai poate observa hipercheratoză, fisuri și ulcerații la nivelul
pernuțelor. Față de semnele dermatologice animalul mai prezintă letargie, anorexie, pierdere
în greutate, dificultate în mers.
Eritemul migrator necrolitic a fost descris pentru prima oară în 1986 de Walton în
asociație cu diabetul. (3)
Patogeneza
Patogeneza acestei boli la câini este necunoscută. La oameni este asociată cu o tumoră
secretoare de glucagon, ca urmare la oameni leziunile pielii sunt considerate ca rezultat a
hiperglucagonemiei.Acesta este un aminoacid care mărește capacitatea ficatului de a realiza
gluconeogeneza. Hipoaminoacidemia apare secundar excesului de glucagon. Deoarece pielea
are nevoie constant de histidină și granule de keratohialină aceasta va fi afectată de deficiența
acestui aminoacid.
Creșterea nivelului de glucagon stimulează sinteza acidului arahidonic în keratinocite
cauzând eliberarea crescută a acestuia având ca și consecință inflamații și necroze ale pielii.
La câinii eritemul migrator necrolitic a fost asociat cu o tumoră secretoare de glucagon doar în
10% din cazuri. 90% din câinii care prezentau această boală aveau o hepatopatie.
Hipoaminoacidemia sau cantitatea crescută de glucagon pot să fie responsabile de probleme
hepatice.
La câini 94% din cazurile raportate rezultă dintr-o hepatopatie primară și doar 6%
rezultă dintr-o tumoră pancreatică. Hepatopatia duce la scăderea funcției hepatice ceea ce
duce la scăderea degradării glucagonului rezultând în creșterea cantității de glucagon în
circulația periferică.Cantitățile excesive de glucagon duc la creșterea gluconeogenezei și
hipoaminoacidemie, rezultând în deficiență de aminoacizi în epiderm. Din cauza scăderii
funcției hepatice poate apărea hipoalbuminemia. Cantitățile scăzute de albumină care poartă
zinc și acizi grași-nutrienți esențiali pentru epidermă-pot fi parțial responsabili de leziunile
pielii. (3)

8
 Semne clinice
Câinii afectați sunt cu precădere cei de vârstă mijlocie sau înaintată fără predispoziție
de sex sau rasă. Eritemul migrator necrolitic este caracterizat prin eroziuni, ulcerații, cruste,
leziuni exudative, hiperkeratoză, hiperpigmentare la nivelul pernuțelor, periocular, perioral,
regiunii anale-genitale.Pernuțele sunt îngroșate și crăpate, cel mai frecvent durerea fiind
asociată cu leziuni de la nivelul pernuțelor, ducând adesea la apariția șchiopăturilor.

Fig.12. Cruste, eroziuni, fisuri (3) Fig.13. Cruste și eroziuni la nivelul nasului (3)
Pisică
Au fost publicate doar 4 cazuri de eritem migrator necrolitic la pisici. Una dintre ele
avea adenocarcinom pancreatic iar cealaltă amiloidoză timică. Celelalte două pisici aveau
probleme hepatice. Distribuția leziunilor pielii este diferită față de câini, leziunile au fost
prezente în regiunea inghinală și ventral abdominală, cât și la nivelul regiunii interdigitale.
(11)
Diagnostic diferențial
Diagnosticul diferențial include pemfigus foliaceu, lupus eritematos sistemic, erupții
cauzate de medicamente. (7)
Diagnostic
Diagnosticul este stabilit în urma semnelor clinice, analizelor de sânge, ecografiei
abdominale și biopsiilor realizate la nivelul pielii. Biopsia trebuie realizată din leziunile
recente, de la marginea leziunilor ulcerative sau de la nivelul crustelor.Este important să se
realizeze biopsii din mai multe leziuni deoarece nu se găsește mereu același lucru iar la
nivelul leziunilor vechi poate fi observată doar lichefierea.
La analizele de sânge se poate observa creșterea enzimelor hepatice și
hipoalbuminemie. Alcalin fosfataza și alaninaminotransferaza sunt crescute. Alte schimbări
sunt reprezentate de creșterea aspartataminotransferazei, hiperglicemie, anemie
neregenerativă, hiperglucagonemie, hiperinsulinemie. Un număr mare de câini prezintă și
diabet sau hiperadrenocorticism. La radiografie si ecografie se poate observa ficatul mărit.
Este necesară realizarea biopsiei pielii pentru a confirma diagnosticul. Leziunile
histopatologice sunt patognomonice și includ: hiperkeratoză, edem intracelular al celulelor
granulare epiteliale, hiperplazia celulelor bazale. În mod frecvent piodermita sau
Malassezioza este asociată acestei boli.(7)

9
 Analize de sânge
Creșterea enzimelor hepatice și hipoalbuminemia sunt cele mai comune schimbări
raportate.Dacă concentrația aminoacizilor din plasmă este măsurată se observă
hipoaminoacidemie. Dacă glucagonul din plasmă este măsurat acesta este puțin mărit.
Ecografic
La examenul ecografic se poate observa un ficat normal sau puțin mărit, o capsulă
iregulară și aspectul parenchimului de fagure de miere.Se observă zone hipoecogenice de
dimensiuni variabile înconjurate de regiuni cu ecogenitate ridicată.
Histopatologic
Biopsiile leziunilor recente sunt necesare pentru a confirma diagnosticul de eritem
migrator necrolitic. Leziunile histologice ale pielii sunt patognomonice fiind reprezentate de
hiperkeratoză difuză, edem intracelular și extracelular ale celulelor epiteliale, hiperplazia
celulelor bazale.
Histopatologic apar culorile roșu, alb și albastru. Roșu reprezintă hiperkeratoza
stratului superficial de keratină, albul reprezintă keratinocitele vacuolizate în mijloc iar
albastru reprezintă hiperplazia celulelor bazale. (11)
Tratament
Tratamentul este doar simptomatic și are succes limitat. Câinii trebuie trecuți pe o
dietă de foarte bună calitate, cu o cantitate mare de proteine sau o dietă hepatică suplimentată
frecvent cu gălbenuș de ou sau pudră cu aminoacizi. Suplimentarea hranei cu zinc, vitamina
E, omega 3 a dus la vindecarea rapidă a leziunilor cutanate.
Infecțiile secundare trebuie tratate cu antibiotic oral sau topic și medicamente
antifungice.
Terapie parenterală sau orală cu aminoacizi, zinc(zinc metionină 2mg/kg/zi) și acizi
grași duce la vindecarea leziunilor pielii. Administrarea de omega 3 este recomandată.
Administrarea intravenoasă de soluții cu aminoacizi (Aminosyn 10%, Crystalline Amino Acid
Solution) 25 ml/kg repetat o dată la 10 zile. (11)
Prognosticul
Prognosticul este defavorabil. Câinii sunt frecvent eutanasiați din cauza diabetului,
anorexiei, vomei, diareei, encefalopatiei hepatice.
Rata de supraviețuire este de 5 luni de la apariția semnelor de la nivelul pielii. (7)
Concluzie
Eritemul migrator necrolitic este o dermatopatie neobișnuită la câini și rară la pisici.
Este asociată frecvent cu probleme la nivelul ficatului. Un diagnostic definitiv poate fi realizat
în urma biopiei de la nivelul pielii, tratamentul este doar simptomatic. Suplimentarea cu
aminoacizi, suplimentare orală cu acizi grași și zinc, hrană cu proteine în cantitate crescută și
de bună calitate cu adăugarea gălbenușului de ou duce la amelioarea leziunilor pielii.
Prognosticul este defavorabil. (7)

10
 BIBLIOGRAFIE

1. Campbell TW, (2007)- Avian and Exotic Animal Hematology and Cytolog,
2. Deborah Greco, Autumn Davidson (2017)-Blackwells Five-Minute Veterinary
Consult Clinical Companion: Small Animal Endocrinogy and Reproduction
3. Devrim Șebnem Tufenk, Thierry Olivry-Necrolytic migratory erythema in a dog,
http://dergiler.ankara.edu.tr/dergiler/11/2020/21033.pdf
4. Edward Feldman, Richard Nelson, Claudia Reusch-Canine and Feline
Endocrinolog
5. Emmanuelle Balme, Celine Thuillez, Typhaine Lejeune (2009) - Multiple
Atypical Mucosal Xanthomas in a Dog Similar to Human Verruciform Xanthoma,
https://journals.sagepub.com/doi/full/10.1177/104063870902100120
6. Johan Schoeman (2011) - Canine Hypothiroidism,
https://www.vin.com/apputil/content/defaultadv1.aspx?id=5124220&pid=11343&
7. Ken Bollens, Mechelle Regester - Hepatocutaneous Syndrome,
http://cal.vet.upenn.edu/projects/dermpath/cases/hepato/hepato1.htm
8. Krista Williams, Ernest Ward - Hypothiroidism in Dogs,
https://vcahospitals.com/know-your-pet/hypothyroidism-in-dogs
9. Patty Ewing - Xanthoma: The Other Fatty Skin Mass,
https://www.mspca.org/angell_services/xanthoma-the-other-fatty-skin-mass/
10. Rick Axelson – Tumors - Xanthomas in Birds, https://vcahospitals.com/know-
your-pet/tumors---xanthomas-in-birds
11. Sinem Ulgen Saka, Kutay Yildiz, Murat Șaroglu (2017) - Superficial Necrolytic
Dermatitis in a Dog,
http://jomardpublishing.com/UploadFiles/Files/journals/RV/V1N3/SakaU.pdf

11