Medicația endocrino-metabolică

Medicația tiroidiană și antitiroidiană

Hormonii tiroidieni

Biosinteza hormonilor tiroidieni se produce sub influenţa stimulatoare a hormonului

tireotrop adenohipofizar (TSH) și cuprinde următoarele etape:
- captarea din sânge a iodului ionizat de celulele foliculare în tireocit proces activ ,
stimulat de TSH
- oxidarea enzimatică a iodului ionizat în iod atomic
- iodarea tirozinei din tireoglobulină, cu trecerea iodului într-o formă organică,
reprezentată de MIT( monoiod tirozină) şi DIT (diiodtirozina) cu ajutorul unor
peroxidaze
- condensarea combinaţiilor organice ale iodului, cu formarea hormonilor tiroidieni
(triiodtironina T3) şi (tetraiodtiroxina T4) cu ajutorul oxidazelor şi a apei
oxigenate.
- legarea hormonilor tiroidieni la tiroglobulină (glicoproteină, cu compoziţia
constantă în AA, dar cu concentraţie variabilă de iod)
Tiroglobulina – reprezintă o formă de depozit a hormonilor tiroidieni, nu se găseşte în
sânge ci numai în coloidul folicular. Tiroglobulina suferă un proces de proteoliză sub
influenţa TSH - eliberând aminoacizii iodaţi.

Mecanismul de acţiune al hormonilor tiroidieni

- T4 se transformă prin deiodinare (sub acţiunea deiodinazelor) în T3, cel care este
hormonul activ
- Au acţiune CITOPLASMATICĂ, NUCLEARĂ şi MEMBRANARĂ
- în citoplasmă se fixează de receptori mitocondriali: cresc consumul de
oxigen şi favorizează formarea de căldură , decuplând fosforilarea
oxidativă
- În celule care nu au mitocondrii T3-ul se fixează de o proteină
transportoare şi migrează din citosol înspre nucleu, trece de membrana
nucleară şi se leagă de un receptor nuclear: intensifică expresia genică,
stimulează transcripţia şi sinteza proteinelor
- la nivelul membranei celulare creşte captarea glucozei şi a aminoacizilor

Efectele hormonilor tiroidieni

• Cresc metabolismul bazal, stimulează eliberarea hormonului de creştere, au efect
anabolizant: stimulează sinteza protidică, lipidică şi au efect hiperglicemiant
• Rol esenţial în creşterea, dezvoltarea întregului organism: lipsa lor determină
NANISM, HIPOTROFIE la nivelul tuturor ţesuturilor şi încetinirea globală a
funcţiiilor.
• Rol în diferenţierea neuronală: lipsa lor determină CRETINISMUL.
• Asupra aparatului cardiovascular exercită efect tireo-catecolic: efecte inotrop,
cronotrop, dromotrop pozitive prin mecanism direct şi prin inducerea creşterii nr.
de receptori beta-adrenergici, stimularea afinităţii lor faţă de catecolamine.
– Lipsa de T3:bradicardie, insuficienţă cardiacă
 – Excesul de T3: tahicardie, aritmii: extrasistole

Bolile tiroidiene

 INSUFICIENŢA TIROIDIANĂ PRIMARĂ

– Afectarea directă a glandei- valoarea TSH-în ser este crescută- consecinţă
a scăderii concentraţiei de hormoni tiroidieni.↓ T3,T4.
– Deficitul de hormoni tiroidieni este urmată de scăderea oxidărilor la
nivelul ţesuturilor,organelor, scăderea metabolismului bazal,şi
calorigeneza, scade temperatura corpului, cu senzaţie de frig,
bradicardie,,bradipnee,apatie somnolenţă, cu deficit de memorie, voce
răguşită.
– Hipotiroidismul prezintă 2 forme clinice – mixedemul, cretinismul.
– Mixedemul- (adult)- inflamaţie mucoidă a pielii şi mucoaselor—în ţesutul
subcutanat,se depun mucopolizaharide , aspect îngroşat caracteristic.
– Hipofuncţia congenitală,cauzată de absenţa sau atrofia tiroidei în perioada
fetală - duce la cretinism (copil) – cu retardare mintală. , idioţie
mixedematoasă.
– Hipotiroidism secundar- se caracterizează prin TSH scăzut ,sau lipsa TSH
,rezultă că hormonii sunt slab stimulaţi sau de loc.
– Hiperfuncţia tiroidiană- hipertiroidism- apare în cadrul unor dizordini
imunitare,a unor anticorpi cu rol stimulator tiroidian.(activarea
receptorilor specifici).
 Deficitul de iod: determină defecit în sinteza hormonilor tiroidieni cu apariţia
guşei endemice, apoi a hipotiroidiei. Dacă lipseşte în viaţa fetală apare
cretinismul endemic.
 Lipsa dobândită a hormonilor tioridieni: hipotiroidie
 Excesul de hormoni tiroidieni: hipertiroidie cauzată de autonomie, autoimunitate
 Inflamaţia glandei tiroidiene: tiroidită autoimună, infecţioasă
 Guşa: hipertrofia glandei tiroidiene, care poate fi difuză sau nodulară (uni-, şi
multi-nodulară)
 Tumorile tiroidiene: pot fi benigne şi maligne
Iodul ca medicament
• Necesarul zilnic de iod depinde de vârstă
– La sugari 50-80 micrograme/zi
– Copii mici 100-200 micrograme/zi
– Şcolari, adolescenţi 140-200 micrograme/zi
– Tineri sub 35 ani 200 micrograme/zi
– Adulţi peste 35 ani 180 micrograme/zi
– Sarcină şi alăptare 200-230 micrograme/zi
• Indicat: în profilaxia guşii, tratamentul guşii, în combinaţie cu LT4 în tratamentul
hipotiroidismului, în doze mari (peste 6 mg/zi) în anumite forme de hipertiroidism
(pregătirea preoperatorie a pacienţilor timp de maximum 7-14 zile)
• Mecanismul acţiunii antitiroidiene este:
– Blocarea transportorului activ care asigură iodocaptarea
– Împiedicarea sintezei derivaţilor iodaţi
– Blocarea procesului de eliberare a hormonilor tiroidieni
• Farmacocinetica iodului
– Absorbţie bună din tubul digestiv
– Se concentrează în tiroidă (captare prin mecanism transportor activ
stimulat de către TSH)
– Trece în salivă, laptele matern, difuzează bariera placentară
– Excreţie preponderent renală, în cantităţi foarte mici: bilă, salivă, secreţii
bronşice
• Farmacotoxicologie
– Alergie
– Iodism: hipersalivaţie, rinită, conjunctivită, erupţii acneiforme
– hipo-. şi hipertiroidie
Agravare bolii autoimune tiroidiene

Iodul radioactiv
Produce iradierea locală a tiroidei prin emiterea radiaţiilor beta(penetrabilitate mică,
superficială), şi mai puţin gama
– Folosit în scop diagnostic I123, I132- (au T1/2 scurt) –
radioiodocaptare+tireoscintigramă
– Folosit în scop terapeutic I131 (are T1/2 de 8 zile)- în cc. tiroidian,
metastaze tiroidine, anumite forme de hipertiroidie, guşă voluminoasă,
când prin pătrunderea unor cantităţi mai mari de iod-radioactiv radiaţiile
emise distrug foliculul tiroidian

Hormonii tiroidieni sintetici

LEVOTIROXINA – LT4 (Euthyrox, L-Thyroxin)
Absorbţie perorală uşor variabilă (70-90%), influenţată de alimente. Se leagă de
globuline plasmatice în procent de 99%. Se metabolizează hepatic prin deiodare,
dezaminare oxidativă şi conjugare. La nivelul ţesuturilor cu conţinut de deiodinază se
transformă în hormonul activ T3. Eliminare este efectuată prin cale biliară şi renală
Efectul apare după o latenţă de 12-20 ore, efect maxim după 10 zile şi durează cca 2-3
săptămâni
• Indicaţii:
– Substituţie în hipotiroidism cu doze variabile (25-100 micrograme/zi) la
copii, adulţi (prudenţă la vârstnici, cardiaci- doze mici, progresiv
crescânde)
– Supresia TSH-ului după tiroidectomie pentru cancer tiroidian (deobicei
dozele necesare sunt mai mari- 150-200 micrograme/zi)
– În coma mixedematoasă sub formă i.v (NUMAI ÎN ASOCIERE CU
HCHS)
• Mod de administrare
– Peroral, dimineaţa într-o singură priză cu 30 min înaintea micului dejun
– I.v. - LT4 sodică în coma mixedematoasă

LIOTIRONINA-T3
– Are o absorbţie perorală mai bună, Bd 95%
– Se leagă puternic de proteinele plasmatice
– Metabolizare hepatică prin conjugare
– Eliminare biliară şi renală
Efectul apare mai repede decât după LT4, durata de acţiune e mai scurtă, potenţa e mai
mare. Doza utilizată este 25 micrograme/zi.
Rareori se utilizează singur, mai degrabă în combinaţie cu LT4.
Novothyral: produs combinat de T3/LT4 într-o proporție de 1/4 sau 1/5 (25 micrograme
T3+ 100 sau 125 micrograme LT4). Prezintă risc cardiovascular sporit
• Farmacotoxicologie:
– Alergie
– Creşterea apetitului
– Tremurături
– Insomnie
– Tahicardie, aritmii
• Contraindicaţii:
– Hipertiroidie
– Angină pectorală netratată
– infarct miocardic acut
– insuficienţă corticosuprarenaliană necorectată

Medicația antitiroidiană
Tireostatice
Tioamide:
1. Derivaţi de tiouracil:
Metiltiouracil, Propiltiouracil
2. Derivaţi de 2-mercaptoimidazol:
Carbimazol, Tiamazol
• Farmacocinetica:
– Absorbţie digestivă bună-70-80%
– Se distribuie preferenţial în tiroidă
 – Trec prin bariera placentară şi în laptele matern (mai puţin
propiltiouracilul)
– T1/2 variabil:
• Propiltiouracil 2 h
• Tiamazol 6h
– Metabolizare hepatică
– Eliminare renală
• Mecanism de acţiune
– Împiedicarea oxidării şi organificării iodului
– Împiedicarea cuplării monoiodtirozinei şi diiodtirozinei
• Specific pentru propiltiouracil
Inhibă conversia T4-T3
• Specific pentru tiamazol
Inhibă formarea anticorpilor anti-receptor TSH
• Indicaţii
– Hipertiroidie
• Mod de administrare
– Doză de atac
– Doză de întreţinere
Terapia este prelungită (12-18 luni)
• Farmacotoxicologie
– Hipotirodie
– Efect guşogen
– Tulburări digestive: greaţă, vomă, rar citoliză hepatică
– Alergie
– Leucopenie, agranulocitoză
• Contraindicaţii
– Leucopenie
– Prudenţă la femeile gravide şi care alăptează
– Tireotoxicoză tranzitorie
PERCLORATUL
• Ionul de perclorat (ClO4-) inhibă transportorul (Na+/I- simporter) iodului, prin
urmare captarea iodului şi sinteza hormonilor tiroidieni scade.
• Nu influenţează organificarea iodului
• Datorită toxicităţii are utilizare resitrânsă (anemie aplastică, cardio- şi
nefrotoxicitate)
Indicat în hipertiroidia indusă de iod şi intoleranţă la tioamide
LITIUL
• Inhibă:
– Captarea iodului, biosinteza şi secreţia hormonilor tiroidieni
– Împiedică transformarea T4 în T3
• Are indice terapeutic mic
Indicaţii limitate: hipertiroidii induse de iod, hipertirodii cu leucopenie
 Medicația disfuncțiilor metabolice

MEDICAŢIA HOMEOSTAZIEI GLUCIDICE

1. Medicaţia diabetului zaharat

Clasificarea diabetului zaharat

• Diabetul zaharat tip 1 (DZ1): rezultat al unei deficienţe absolute a secreţiei de

insulină, apărută ca urmare a distrugerii celulelor betapancreatice.
• Diabetul zaharat tip 2 (DZ2): rezultat ca urmare a asocierii rezistenţei periferice
crescute la insulină cu un răspuns compensator inadecvat al secreţiei de insulină.
• Alte tipuri specifice de diabet, prin alte cauze cum ar fi: defecte genetice ale
celulelor betapancreatice, sau ale procesului de acţiune al insulinei, boli ale
pancreasului exocrin, endocrinopatii, diabetul indus prin medicamente sau
substanţe chimice, etc.
• Diabetul gestaţional – diagnosticat în cursul sarcinii.

Definiţia diabetului zaharat

• Diabetul este definit ca un grup de boli de metabolism caracterizate în principal
prin hiperglicemie indusă de secreţia deficitară de insulină, rezistenţă la insuliă
sau ambele entităţi în proporţii variabile.
• Diabetul zaharat a devenit o problemă de importanţă majoră pentru individ,
medicină şi societate. Aceasta deoarece este o boală frecventă, perfidă, de lungă
durată şi devastatoare dacă nu este bine ingrijită.

Criterii de diagnostic

DIABETUL ZAHARAT = cel puţin două determinări ale glicemiei

bazale, cu valori > 126 mg/dl în absenţa
simptomatologiei sau se efectuează TTGO
TTGO- interpretare:
glicemie bazală < 100 mg/dl, la 2h <140 mg/dl – NORMAL
100-126 <140 IFG
100-126 140-199 IFG+IGT
şi/sau > 126 > 200 DIABET ZAHARAT

*IFG = impaired fasting glucose

*IGT = impaired glucose tolerance

Diabetul zaharat tip 1

• Distrugerea celulelor beta printr-un mecanism autoimun
• Apare în special la tineri
• Prezenţi anticorpi antiinsulari
• Instalare bruscă
• Cetonemie, cetonurie sau ambele
 • Necesită insulină pe viaţă

Diabetul zaharat tip 2

• 80-90% din persoanele cu diabet
• Rezistenţa la insulină
• Acivitate ineficientă a celulelor beta
• Istoric familial/genetic
• 90% din persoanele nou diagnosticate sunt obeze
• Vârste inaintate dar acum intâlnim şi la copii
• Risc major de IMA si AVC

Complicații
Hiperglicemia cronică a diabeticilor este asociată cu disfuncţia şi insuficienţa diferitelor
organe in special a: ochilor, rinichilor, nervilor, inimii, vaselor sanguine -
Macrovasculare
• Boală vasculară periferică
• AVC
• Boală cardiovasculară
Microvasculare
• Retinopatia cu posibila pierdere a vederii
• Nefropatia urmată în timp de apariţia insuficienţei
renale  dializă
• Neuropatia cu riscul ulceraţiilor piciorului şi
amputarea acestuia.

INSULINA
1. Fiziologia insulinei

Insulina este un hormon, secretat de celulele β insulele lui Langerhans, ce particip ă la

metabolismul glucidelor.
Insulina este o proteină mică cu masa de 5734 daltoni și cuprinde 51 resturi
aminioacidice. Este alcătuită din două lanțuri, un lanț A (cu 21 resturi aminoacidice) și
unul B (cu 30 resturi aminoacidice) legate prin două punți disulfurice (A7-B7 și A20-
B19); o a treia legătură disulfurică leagă restul Cys-A6 cu Cys-A11. Aceste molecule tind
să formeze dimeri în soluție. Insulinele altor specii diferă de cea umană. Diferența cea
mai mică există între insulina umană și cea de porc, acesta deosebindu-se numai prin
natura restului C-terminal al lanțului B. La om este treonina, la porc alanina. Insulina de
porc din care s-a detașat treonina terminală este practic lipsită de antigenicitate și este
folosită în tratamentul diabetului. Prin tehnologia ADN recombinant s-a obținut insulina
umană pentru uz terapeutic. Insulina formează cu ionii Zn 2+ agregate, dimeri, tetrameri,
hexameri. În pancreas insulina se află sub formă de hexameri. Forma activă circulantă
este probabil monomerul.
 a. Mecanismul de acțiune al insulinei

Insulina se leagă de receptori specifici situați la nivel membranar, alcătuit din 4

subunități: 2 α și 2 β. Receptorul este cuplat cu o enzimă - tirozin kinaza - , care odată
activată fosforilează o serie de proteine și enzime intracelulare, care asigură modificarea
permeabilității membranare pentru glucoză, aminoacizi și diferiți ioni (potasiu, fosfat)
Stimulează expresia transportorului GLUT-4 la nivel membranar, care la nivelul
țesuturilor insulinodependente, permite captarea glucozei din sânge.

b. Efectele și rolurile insulinei

Este un hormon anabolizant, denumit “hormon al abundenţei”.Este singurul hormon

hipoglicemiant. Creşte utilizarea periferică a glucozei; scade glicogenoliza; scade
gluconeogeneza hepatică; scade nivelul de AGL în plasmă; scade nivelul aminoacizilor
plasmatici; creşte depozitele musculare şi hepatice de glicogen.
Efecte pe metabolismul glucidic. La nivel hepatic stimulează glicogenogeneza;
stimulează glucokinaza, fosfofructokinaza şi glicogensintetaza. La nivel muscular
stimulează acumularea de glicogen. La nivelul ţesutului adipos stimulează pătrunderea
glucozei în adipocit, stimulează fosfofructokinaza, creşte producţia de alfa-glicerofosfat.
Efecte asupra metabolismului lipidic. La nivel hepatic, creşte sinteza de AG şi TG. La
nivelul ţesutului adipos creşte activitatea lipoproteinlipazei din peretele capilar, AG, TG
şi glicerolul rezultate fiind reconvertite şi stocate în adopocit. Creşte transportul glucozei
în adipocit, din care se sintetizează AG şi alfa-glicero-fosfat.
Efecte pe metabolismul proteic. Insulina are efect anabolizant proteic indiferent de
stimularea transportului glucozei.
Efecte asupra electroliţilor. Scade kaliemia, creşte transportul intracelular al Mg şi
fosfaţilor, creşte reabsorbţia renală a sodiului.

c. Reglarea secreției

Principalul reglator este glicemia, alături de care intervin aminoacizii circulanți și alți
factori. La cresterea bruscă a glicemiei peste 110 mg/dl, se eliberează insulina în primele
5 minute. După 15 minute, insulinemia crește
din nou. Răspunsul este mai amplu la glucoza administrată per os comparativ cu calea
intravenoasă. Explicația fenomenului este datorată efectului stimulant al hormoniilor
gastrointestinal, precum gastrina, secretina, CCK, GIP și GLP-1. Arginina, lisina,
fenilalanina potențează efectele hipergli cemiei. Fructoza și corpii cetonici sunt capabile
să stimuleze sinteza de insulină. Sistemul nervos vegetativ influențează sinteza insulinei,
scăzând prin componenta simpatică și crescând prin cea parasimpatică. STH, GC,
progesteronul, estrogenii, adrenalina sînt hormoni hiperglicemianti. Hormonii
hiperglicemianți prin creșterea glicemiei stimulează secreția de insulină. Glucagonul
stimuleaza iar SS inhibă secretia de insulina.
Clasificarea antidiabeticelor

Antidiabetice orale
Sunt folosite doar în terapia DZ tip 2:
1. Insulinotrope (stimulează eliberarea insulinei, sunt secretagoge,
hipoglicemiante)
2. Non- insulinotrope (au efect euglicemiant, antihiperglicemic)

1. ADO INSULINOTROPE
a. Derivaţii de sulfoniluree
b. Meglitinide

Derivaţii de sulfoniluree
Clasificare: din punct de vedere structural
-SU generaţia I: SU+ substituţie - Cl,CH3, acetil
• tolbutamid, tolazamid, clorpropamid
SI generaţia II: SU+substituţie heterociclică
• glipizid, gliquidon, gliclazid – durată scurtă de acţiune
• glimepirid, glibenclamid-durată lungă de acţiune

Mecanism de acţiune: dependent de prezenţa insulinei

-se leagă printr-un singur situs de R –SU specifici situaţi pe suprafaţa cel. beta, unde
inhibă K-ATP-aza, determinând depolarizare, deschiderea canalelor de Ca++-voltaj
dependente şi secreţie rapidă de insulină preformată cu exocitoza masivă a insulinei din
cel pancreatice - după adm. cronică scad secreţia de glucagon şi închid canalele de K + în
celule extrapenacreatice.
Farmacocinetica SU:
-A: rapidă per os
-D: se leagă puternic (90-99%) de proteinele plasmatice
-M: hepatică, SU gen II foarte rapidă
-E: majoritatea renal, glibenclamida 50% biliar, gliquidona total biliar. Trec prin bariera
placentară şi în laptele matern.
Efecte/reacţii adverse:
- Hipoglicemia
- Creştere ponderală
- Acuze gastrointestinale
- Alergie
- Afectarea hematopoezei
- Toleranţă: “rezistenţă tardivă”,
 un fel de tahifilaxie
Contraindicaţii:
- Gravide
- Alăptare
- Insuficienţa hepatică şi renală gravă
 - prudenţă la vârstnici în cazul adm. preparatelor cu durată lungă de acţiune

Indicaţiile SU:
- Numai la pacienţii cu DZ tip 2 cu sau fără alte AD

Mod de administrare, doze:

Gen I: potenţa mică, doze mari- nu sunt folosite
Gen II: potenţa mai mare, doze mai mici- 5-20 mg
t1/2 scurt: adm de 2-3 x/zi, î.m
t1/2 lung: adm într-o singură priză

Interacţiuni:
-potenţează efectul insulinei
-Inh E scad eficacitatea SU
-competiţie pe situsurile de legare AINS, sulfonamide

Meglitinide:
REPAGLINID, NATEGLINID

• Mecanism de acţiune: prin două situsuri de legare se leagă de R din cel. beta-
pancreatice modulând efluxul de K+ şi astfel secreţia de insulină. Practic
influenţează hiperglicemia postprandială, cu risc minor de hipoglicemie
• FC: se absorb şi se elimină rapid, durata de acţiune fiind de 4-5 ore,
metabolizarea este hepatică, eliminarea biliară în cazul repaglinidei, renală în
cazul nateglinidei. Se adm. imediat înaintea meselor principale (“one meal one
dose, no meal no dose”)
• EA/RA: rar hipoglicemie, creşterea greutăţii
• IND: DZ Tip 2 cu ADO non-secretagoge
• CI: gravide, copii

2. ADO Non-insulinotrope
• Biguanidele
• Tiazolidindionele
• Inhibitorii de alfa-glucozidază

Biguanidele
BUFORMIN, METFORMIN

Mecanism de acţiune: independent de prezenţa celulelor beta pancreatice

– Stimulează glicoliza tisulară şi captarea glucozei
– Inhibă gliconeogeneza hepatică şi renală
– Scad absorbţia glucozei din intestin şi diminuă pofta de mâncare
Scad nivelul glucagonului
Farmacocinetica:
A: perorală bună
D: nu se leagă de proteinele plasmatice, t1/2 2-3 ore
M: nu se metabolizează
E: sub formă nemodificată pe cale renală
Efecte/reacţii adverse: NU DAU HIPOGLICEMIE
- acidoza lactică
- tulburări gastrointestinale: gust metalic, diaree
- inapetenţă, scădere ponderală
deficit de Vit B12 şi ac folic
Indicaţii:
- la pacienţii cu DZ tip 2 obezi, singuri sau în asociere cu alte non-secretagoge,
secretagoge, insulină
- pentru prevenirea DZ tip 2 la persoanele obeze
- La femeile cu SOP
Contraindicaţii:
- sarcină, lactaţie
- insuficienţă renală şi hepatică
- alcoolism
- pancreatită
- -tări hipoxice cronice (afecţiuni pulmonare şi cardiace grave)
- Din cauza riscului de lactacidoză
- -anemii prin deficit de Vit B12 şi acid folic
Interacţiuni:
- -cimetidina şi substanţele de contrast pe bază de iod scad eliminarea renală a
metforminei

Tiazolidindionele (glitazonele)

Mecanism de acţiune.
-agonişti ai PPAR-gamma
Rolul PPAR-gamma: receptor nuclear
- localizaţi la niv. ţes adipos cu rol în lipogeneză, ficat, muşchi
- activarea lor creşte captarea glucozei şi a acizilor graşi la nivelul
musculaturii, ficatului cu scăderea nivelului de ac. graşi liberi (AGL)
- prin legarea agoniştilor de PPAR-gamma se formează un complex care
stimulează transcripţia unor gene responsabile pentru efectului
insulinei : stimularea căii GLUT 4 (transportul glucozei)
-restabilind echilibrul ac graşi/ glucoză scad rezistenţa la insulină ( scad
nivelul insulinei)

Farmacocinetica:
A: perorală bună
D: legare puternică de proteinele plasmatice
M: hepatică partială
E: pioglitazona-biliar, rosiglitazona-renal

Efecte/reacţii adverse:
- NU DAU HIPOGLICEMIE
 - retenţie hidrică
- creşterea greutăţii
- scad hemoglobina
- eventual hepatotoxicitate (tro-
glitazona)
Indicaţii:
-DZ tip 2 cu insulinorezistenţă, în special în
combinaţie cu metformin
-inducerea ovulaţiei la persoanele cu sindrom
metabolic
Contraindicaţii:
- sarcină, lactaţie
-copii
-insuficienţă cardiacă
-insuficienţă hepatică

Inhibitorii de alfa-glucozidază

Mecanism de acţiune:
Antagonişti competitivi, reversibili ai alfa-glucozidazelor: maltazei, glucoamidazei,
izomaltazei, zaharazei
Reduc descompunerea dizharadelor, a amidonei, a dextrinei, diminuă absorbţia glucozei-
astfel reduc hiperglicemia postprandială
reduc nivelul leptinei
Reprezentanţi: ACARBOSE, MIGLITOL- la începutul meselor
Indicaţii: în asociere cu alte ADO la cei cu DZ tip 2, obezi, eventual în obezitatea simplă
Efecte/ reacţii adverse: acuze gastrointestinale: meteorism, diaree, dureri, în asociere cu
ADO SU hipoglicemie
Contraindicaţii: gastrite, duodenite, copii, gravide, lactaţie, boli hepatice

Rolul incretinelor în terapia DZ tip 2

Hiperglicemia cronica ce caracterizeaza diabetul zaharat tip 2 (DZ tip 2) rezulta

din asocierea a doua mecanisme patogenetice care se influenteaza reciproc: scaderea
secretiei de insulina si insulinorezistenta. În plus, datorita afectarii celulelor a pancreatice,
exista o concentratie crescuta de glucagon care, in mod paradoxal, se amplifica dupa
administrarea de glucoza sau dupa ingestia de carbohidrati. Din păcate, nici una din
clasele de agenti antihiperglicemianți disponibile în momentul actual nu acționează pe
toate aceste componente patogenetice. Din această cauză există o serie de limitări ale
eficienței lor, manifestate prin: controlul inadecvat al hiperglicemiei postprandiale, la
care se adaugă efectele secundare: creșterea în greutate, intoleranta digestivă sau riscul
crescut de hipoglicemii. În ultimii 40 de ani un interes deosebit a suscitat legatura
fiziopatologica dintre hormonii intestinali (incretine) și secreția de insulina,
demonstrându-se că acești hormoni au un rol cheie în homeostazia glicemică la
persoanele fără diabet, datorită actiunii de stimulare dependența de glucoza a secreției
postprandiale de insulină. Denumirea incretinelor este un acronim provenit din ”Intestinal
Secretion of lnsulin”. Studii relativ recente au evidențiat o reducere marcată a activităț ii
incretinelor (glucagon-like peptide 1 -GLP-l si polipeptidul insulino tropic glucozo-
dependent- GIP) la persoanele cu DZ tip 2. Această scădere a acțiunii incretinice apare
tocmai datorită hiperglicemiei cronice, reprezentând, deci, o consecință și nu o cauză a
DZ tip 2.
O strategie recent dezvoltata in scopul obtinerii unui control glicemic optim, vizează
utilizarea unor clase noi de medicamente antihiperglicemiante care potențează activitatea
GLP și care sunt reprezentate de analogii de GLP-l (incretin mimetice) și de inhibitorii
dipeptidil-peptidazei-4 (DPP-4) (gliptine). DPP-4 este enzima responsabilă de inactivarea
incretinelor endogene.
Analogi GLP-1
Reprezentanți:
1. EXENATID (Byetta ®, Bydureon ®)
- Analog GLP-1, rezistent la degradarea de către DPP-IV
- Încetineşte golirea stomacului
- Scade pofta de mâncare
Indicaţii
-tratamentul DZ tip 2 la cei care nu răspund la monoterapia ADO şi terapia combinată cu
ADO
ES/RA
- pancreatitiă, constipaţie, flatulenţă
- cancer medular tiroidian
Contraindicaţii
-alergie, sarcină, copii, în asociere cu insulina

2. LIRAGLUTID (Victoza ®)
- Ca analog GLP1 este agonist al R- GLP1
Indicaţii
- Tratament DZ tip2 la cei care nu răspund la monoterapia ADO şi terapia
combinată cu ADO
ES/RA - ca la exenatid
Contraindicaţii - ca la exenatid
Gliptine

• Mecanism de acțiune: - inhibitorii DPP-IV

– inhibă inactivarea GLP-1 și GIP
• Farmacocinetica: - se administrează oral
• Preparate combinate cu metformina
• Reprezentanți:
• Sitagliptina (Januvia®)
• Vildagliptina (Galvus®)
• Linagliptina (Trajenta®)
• Saxagliptin (Onglyza®)
• Efecte secundare – Reacții adverse
• – inhibarea DPP-IV stimulează evoluția anumitor tipuri de cancer
• - nazofaringită, hipersensitivitate
 2. Medicaţia hipoglicemiilor

Glucagonul e secretat de celulele A ca pre-pro-glucagon. Glucagonul are 29 aminoacizi.

Nivelul seric este 30-150 pg/mL.
Efecte fiziologice: asupra metabolismului glucidic – stimuleaza glicogenoliza si
gluconeogeneza hepatica. Efecte asupra metabolismului lipidic: efect lipolitic prin
activarea lipazei glucagon-sensibile din adipocit. Este un prim factor cetogenetic, datorita
stimularii beta-oxidarii AG. Efecte asupra metabolismului proteic. Stimuleaza proteoliza
hepatica prin gluconeogeneza si inhiba sinteza proteica, avînd efect antianabolic.
Reglarea secretiei de glucagon. Aminoacizii în concentratii crescute postprandial
stimuleaza secretia deglucagon, ca si scaderea AGL plasmatici, stressul, stimularea
vagala, cortizolul, inanitia, efortul fizic, CCK si gastrina. Secretia de glucagon este
inhibata de hiperglicemie, catecolaminele prin stimulare alfa adrenergica, insulina, SS,
secretina, cresterea concentratiei plasmatice a AG si a corpilor cetonici.

Somatostatina este secretata de celulele D ale insulelor Langherhans. Este un polipeptid

cu 14 aa si timp de înjumatatire de 3 minute.
Rolul fiziologic. Are numeroase efecte inhibitorii. Local, scade secretia de insulina,
glucagon si PP. Scade motilitatea gastroduodenala si a veziculei biliare. Scade secretia si
absorbtia lanivelul tractului digestiv. Aceste roluri integrate duc la cresterea timpului de
asimilare a nutrientilor, scazînd totodata utilizarea tisulara a principiilor alimentare care
devin disponibile pentru maimult timp. SS inhiba secretia de STH si TSH la nivelul
adenohipofizei. Inhiba secretia de hormoni gastrointestinali: gastrina, secretina, VIP,
CCK, secretia clorhidropeptica gastrica si creste absorbtia apei si a electrolitilor.
Reglarea secretiei de somatostatina. Toti factorii implicati în ingestia de alimente
stimuleazasecretia de SS: hiperglicemia, cresterea niveluluim plasmatic de aa, de
AGL,cresterea secretiei de hormoni gastrointestinali.
Se utilizează analogii de SS - OCTREOTIDA, în special în tumorile
gastroenteropancreatice.

HORMONII ANDROGENI

În această grupă de medicamente- aparţin hormonii androgeni naturali, precum si cîţiva

steroizi de sinteză cu proprietăţi virilizante şi anabolizante.
Hormonii androgeni sunt secretaţi de testicul , dar în măsură mai mică şi de ovar şi de
corticosuprarenale.
Androgenii naturali sunt:
- testosteronul - secretat de celulele interstiţiale (Leydig) ale testicolului
- androsteronul - un metabolit mai puţin activ care se elimină prin urină
Ambii hormoni – sunt steroizi cu 19 C care se formează în celulele interstiţiale (Leydig)
ale testicolului,CSR, ovar, placentă.
Steroidogeneza testiculară – este sub controlul gonadotrofinelor adenohipofizare.
- Hormonul luteinizant (LH) – este în acelaşi timp stimulant al celulelor
interstiţiale testiculare (ICSH) crescînd formarea androgenilor.
 - Hormonul (FSH) foliculostimulant – are o oarecare acţiune de stimulare a
secreţiei de testosteron şi favorizează acţiunea hormonului luteinizant(LH).
Testosteronul începe să fie secretat în cantităţi mari la pubertate (sub influenţa LH),
provoacă maturarea organelor genitale masculine şi dezvoltarea caracterelor sexuale
caracteristice. La rîndul său testosteronul în cantităţi mari, suprimă secreţia de
gonadotrofine. Testosteronul şi alti androgeni provoacă 2 categorii de efecte- virilizante
si anabolizante
Acţiunea androgenă- (virilizantă)- determină caracterele primare şi secundare ale
bărbatului.Influenţează dezvoltarea caracterelor sexuale masculine- morfologia şi
troficitatea organelor sexuale.Efectul androgenilor asupra testicolului diferă cu
vîrsta,starea funcţională şi doza. La doze mici stimulează spermatogeneza în insuficienţa
testiculară de origine hipofizară (acţiune gametogenă),doze mari – pot inhiba
spermatogeneza - împiedicînd secreţia gonadotrofinelor hipofizare.
Antagonizează efectele estrogenilor - producînd la femei semne de virilizare,îngroşarea
vocii,creşterea bărbii, ( particularităţi masculine).
De asemenea – prezintă – particularităţi ale activităţii nervoase superioare, instinct
sexual, voinţă,
Acţiunea anabolizantă – evidentă mai ales la nivelul muşchilor striaţi şi oaselor;
stimulează sinteza proteică mai intens în celulele ţintă ale organelor receptoare. Efectul
anabolic se exercită asupra tramei proteice a osului şi asupra muşchilor striaţi. Efectul
anabolizant este antagonist acţiunii glucocorticoizilor.
Alte acţiuni metabolice – androgenii diminuă adipozitatea care apare după castrare şi
favorizează depunerea glicogenului în muşchi. La diabetici , creşte toleranţa pentru
glucide .În doze mari produc retenţie de apă şi electroliţi prin creşterea reabsorbţiei
tubulare de sodiu şi clor (mai slab decît estrogenii).
Influenţează pozitiv absorbţia intestinală a calciului, şi fixarea lui în oase,avînd efect
favorabil în creşterea scheletului dar şi în osteoporoză.
Androgenii pot produce osificarea prematură a cartilajului epifizar la adolescenţi.
Alte acţiuni - androgenii- stimulează hematopoeza în special eritropoeza.Testosteronul
contribuie la menţinerea tonusului SNC caracteristic stării de sănătate,la menţinerea
libidoului, -stimulează secreţia glandelor sebacee, pierderea părului de pe scalp şi
creşterea părului pe corp.
Farmacocinetică;- androgenii se absorb bine din tubul digestiv,prin mucoasa bucală, şi
după injectare i.m. Sunt inactivaţi în ficat şi eliminaţi pe cale renală, conjugaţi şi 40%
ca 17- cetosteroizi.
Efecte secundare ; -androgenii sunt capabili să producă –edeme- prin retenţie de sodiu şi
apă, mai evidente la cei cu insuficienţă cardiacă. Administraţi timp îndelungat
testosteronul poate produce modificări ale epiteliul vezical şi calculi urinari ,poate
favoriza dezvoltarea cancerului de prostată.La băieţi înainte de pubertate pot determina
masculinizare precoce şi tulburări de creştere.
Indicaţii: - la bărbaţi în insuficienţă testiculare, hipogonadism masculin, după castrare,
climacterium masculin ,tulburări circulatorii periferice, sterilitate prin tulburări de
spermatogeneză,osteoporoză. La femei în neoplasm mamar,mastodinie,metroragii,
dismenoree.(prin inhibarea secreţiei de gonadotrofine).
Contraindicaţii:- neoplasm de prostată,sarcină, hipersuprarenalism.
Precauţii:- în HTA,edeme , insuficienţă hepatică, cardiacă, renală, epilepsie.
 STEROIZII FOLOSITI PREDOMINANT PENTRU PROPRIETAŢILE
VIRILIZANTE

Testosteronul - are acţiuni virilizante şi anabolizante intense. Din cauza cineticii sale
nefavorabile este puţin folosit ( T1/2 = 10-20 minute), injectat i.m. se absoarbe, se
metabolizează şi se elimină repede, iar la administrare orală este inctivat în proporţie
mare la primul pasaj hepatic .Se poate administra sub formă de pelete – s.c. 600 mg la
6 luni, care eliberează lent hormonul.
Esterii testosteronului la gruparea 17-OH - acetat, propionat,fenilacetat,fenilpropionat.
Injectaţi i.m. în soluţie uleioasă au acţiune prelungită.
Testosteronul propionat-injectat i.m. 25mg de 3 ori / săptămînă utilizat în hipogonadism
Testosteronul fenilpropionat-i.m. 5-25 mg de 1-2 ori pe săptămînă în
hipogonadism,cancerul de sîn la femeie, în aplazia medulară.
Testosteronul enantat- ester cu efect prelungit- i.m. 200 mg la 1-2 săptămîni.
Mesterolona- derivatul alfa- metil al 5 alfa- dihidrotestosteronului mult mai activ decît
testosteronul- se administrează oral.
Danazolul - derivat de 17 alfa –etiniltestosteron (etisteron) – are proprietăţi androgenice
şi progestative slabe. Acţiunea principală constă în inhibarea secreţiei hipofizare de
gonadotrofine- este împiedicată creşterea secreţiei de gonadotrofine.Se metabolizează
lent, T1/2= 15-16 ore) Unul din metaboliţii principali etisteronul –are acţiuni
androgenice şi progestative slabe.Se utilizează în endometrioză.,boala fibrochistică a
sînului cu manifestări dureroase. Mai este utilizat pentru prevenirea crizelor la bolnavii
cu edem angioneurotic ereditar. Efectul se datoreşte corectării - defectului biochimic
propriu acestei stări patologice, creşte nivelul seric al componentei C4 a sistemului
complementului. Se administrează: iniţial 200 mg de 2-3 ori/zi, apoi doza se scade la 1-3
luni.
Nu se utilizează în sarcină ,pentru că produce virilizarea fătului feminin, și nu se
administrează nici în timpul alăptării.
Fluoximesteron - este un derivat fluorurat al metiltestosteronului, cu proprietăţi
virilizante, şi potenţă mai mare comparativ cu metiltestosteronul.Este indicat în
hipogonadism şi ca stimulator al hematopoezei.

STEROIZI FOLOSIȚI PREDOMINANT PENTRU PROPRIETĂŢILE

ANABOLIZANTE

Sunt derivaţii semisintetici ai androgenilor, realizaţi cu scopul de a reduce acţiunea

virilizantă dar cu păstrarea activităţii anabolizante. Disocierea completă a acestor 2
proprietăţi biologice nu s-a reuşit .
Anabolizantele stimulează în primul rînd ,sinteza de proteine din aminoacizi, creînd un
bilanţ azotat pozitiv. Concomitent are loc o fixare sporită de P , Ca, K, Na în organism.
Sub efectul lor creşte apetitul şi greutatea corporală, se accentuează troficitatea
diferitelor ţesuturi.Astfel exercită un efect miotrofic- mărind masa unor grupe
musculare.(dopaj la sportivi, dozarea din urină )
Intensifică osteogeneza, - favorizează formarea matricei proteice şi depunerea sărurilor
de Calciu în oase. Pe baza acestui efect se pot utiliza pentru uşurarea vindecării
fracturilor şi în tratamentul osteoporozei.
Anabolizantele favorizează regenerarea ţesuturilor, vindecarea plăgilor, în urma
distrugerii unei mase tisulare mari. Ameliorează eritropoeza –în unele anemii cu
regenerare slabă, pot avea şi efect renotrofic.
Efecte secundare; sunt evidente mai ales după doze mari şi tratamente prelungite.
Acţiunea androgenică virilizantă are consecinţe nedorite la femei şi copii, la gravide-
masculinizarea fătului feminin, poate prolifera cancer de prostată.
Indicaţii:
- ameliorarea stării de nutriţie a bolnavilor caşectici
- în infecţii cronice
- stare de convalescenţă, după traumatisme mari, arsuri, fracturi
- osteoporoză
- insuficienţă renală cronică recuperabilă
- sindromul nefrotic
- tratamentul sugarilor şi copiilor distrofici
- în tratament prelungit cu cortizonice
- tratamentul tulburărilor de climacterium.
Contraindicaţii:
- cancer de prostată
- graviditate
- bolnavi hepatici
- precauţii la bolnavii cardiaci şi hipertensivi.

Steroizii anabolizanţi sunt derivaţi de testosteron, 19 –nortestosteron şi 5 alfa –

dihidrotestosteron.
Nandrolona, Noretandrolon,Etilestranolul - derivaţi de 19-nortestosteron au aţiune
progestativă şi antiestrogenică slabă.
Nandrolon –Norbetalon, Durabolin, - conţine nandrolon fenilpropionat f a 25mg. de
nortestosteron.
Nandrolon decanoat- (Decanofort, Deca-durabolin) –un preparat de depozit cu efect
prelungit.
Metandienon (Naposin) –derivat de 17 alfa –metiltestosteron.
.Se administrează oral 5-20 mg /zi în cure de 4-6 săptămîni. Poate provoca icter colestatic
la administrare prelungită, potenţează efect anticoagulantelor cumarinice.
Stanozolul – derivat de 17 alfa –metil-dihidrotestosteron- preparat stromba- se
administrează oral 6 mg/zi sau i.m. 5o mg la 1-2 săptămîni.Are efecte anabolizante şi
androgenice.Poate produce icter colestatic.Este şi fibrinolitic.

Antagoniști hormonali
1. Antiadrogenii

CIPROTERON ACETAT un derivat de clormadinonă(progestativ de sinteză) ,are

activitate antiandrogenică marcată. Are proprietăţi progestative şi inhibă secreţia de
gonadotrofine,cu scăderea consecutivă a nivelului plasmatic al testosteronului.Acţiunea
antiandrogenică se manifestă atît la periferie cît şi la nivelul sistemului nervos central şi
se datorează blocării receptorilor citoplasmatici ai dihidrotestosteronului.
Se utilizează la bărbaţi pentru combaterea deviaţiilor sexuale cu hipersexualitate şi a
sexualităţii psihopatice de natură hormonală, provocînd scăderea capacităţii funcţionale
sexuale.O altă indicaţie este cancerul de prostată.Se administrează oral în doză de 50 mg
de 2 ori pe zi.La nevoie se injectează i.m. La femeie ciproterona este indicată pentru
combaterea fenomenelor de virilizare, hirsutism excesiv, alopecia androgenică,
seboree.La băieţi se utilizează în caz de pubertate precoce.- 5o mg /zi împiedică
dezvoltarea sexuală precoce,permite dezvoltarea somatică normală.
FLUTAMIDA-(Flutamide) o anilidă substituită, are efect antiandrogenic,asemănător
ciproteronei .Se foloseşte în cancerul de prostată ,poate produce ginecomastie, afectare
toxică a ficatului.
BICALUTAMID – Bicalutamida este un antiandrogen nesteroidian lipsit de orice altă
activitate endocrină. Acesta se leagă de receptorii androgenici, fără a activa expresia
genică şi astfel, inhibă stimulii androgenici.
Din această inhibare rezultă regresia tumorilor de prostată.

2. Inhibitori de 5 α reductază

FINASTERIDA ( Finasteride) împiedică formarea -dihidrotestosteronului- acţionînd

prin inhibarea 5 alfa-reductazei. Este utilizată pentru tratamentul adenomului şi
cancerului de prostată, tumori a căror dezvoltare este dependentă de dihidrotestosteron.

Hormonii estrogeni
Aceasta grupă cuprinde hormonii steroizi naturali si compusi de sinteza,care au
proprietati feminizante si contribuie la asigurarea ciclului menstrual normal pregătind
tractul genital pentru fertilizare.
a) –Estrogenii naturali - se formează în ovar - în foliculii Graaf
Principalul estrogen natural – Estradiolul – are drept precursor testosteronul (din care
rezulta prin aromatizarea inelului A)
Alţi 2 estrogeni naturali se formează în ficat (din estradiol şi din steroizii androgeni), dar
sunt mai putini activi:
- Estrona (foliculina) considerată standard pentru estrogeni (de 7-10 ori mai slabă
decât estradiolul)
- Estriolul – care este de 10 ori mai slab decât estrona (cel mai slab ca activitate)
b) Estrogenii semisintetici – Etinilestradiolul – stabil in tubul digestiv
c) Estrogenii sintetici - derivat de la difeniletilena ( stilbena)
- Dietilstilbestrol si Hexestrol( Sintofolin)

BIOSINTEZĂ. REGLARE

- Estradiolul – începe să fie secretat de ovar la pubertate, sub influenţa hormonului

adenohipofizar - foliculostimulant - FSH (folitropina), din colesterol prin transformări în
androstendion/testosteron. Secreția se menține crescută pe durata vieții reproductive și
scade brusc în menopauză. În ciclul menstrual secreţia este maximă înaintea zilei a 14-a
atunci când se produce ovulaţia. În timpul sarcinii sunt produşi mai ales de către placentă,
principalul hormon secretat de placenta fiind Estriolul.
Estrogenii naturali circulă în sânge ca atare şi sub formă conjugată-legată de o globulină -
SHBC (sex hormon binding protein) și de albumină.
Reglarea secreției se face prin mecanism feed-back, hormonii periferici controlând
activitatea axului hipotalamo-hipofizo-ovarian. Au efect stimulator asupra secreției în
prima fază a ciclului menstrual (zilele 1-12) și efect inhibitor după ovulație (zilele 14 -28).

Actiuni de tip estrogen

Estrogenii – au acțiune morfogenetică asupra organelor corelate cu reproducerea,
determină la femeie dezvoltarea caracterelor sexuale primare și secundare, mențin funcția
normală a aparatului genital, produc creşterea miometrului în timpul pubertăţii.
Estrogenii intervin in reglarea morfogenezei scheletului, favorizînd depunerea calciului în
oase. Doze mici stimuleaza creşterea, dozele mari o inhibă - determinând osificarea
cartilajelor.
Stimulează maturarea endometrului – modificări ciclice determinate de ei și progesteron -
care duc la apariţia menstruației (ciclu estral cu durata de 28 de zile – normal), interrelație
hipofiză-ovar-uter-
Ciclul estral are 2 perioade egale de cîte 14 zile, caracterizat prin: -modificari structurale
la nivelul ovarului,- variatii in secreţia de hormoni(estrogeni si gestageni) , modificari
ale mucoasei uterine etc .’

În ce priveşte modificările la nivelul ovarului şi secreţia hormonală se disting 2 faze;

- faza foliculinică (sub influenţa hormonului foliculostimulant (FSH) se
dezvoltă un folicul devenind o cavitate care conţine ovulul şi lichidul
folicular. Secreţia foliculinei creşte treptat, până la jumătatea ciclului, apoi are
loc spargerea foliculului şi faza următoare,
- faza luteinizantă – sau foliculo-progesteronică în care foliculul spart, se
transformă în corp galben, secretînd progesterona. În sânge se găsesc atât
estrogeni cât şi progesteron secreţia lor crescând treptat până la sfârşitul
ciclului, când se produce o scădere bruscă, o dată cu ciclul menstrual. (Stratul
funcţional de la nivelul mucoasei uterine – sub acţiunea foliculinei, se
dezvoltă treptat şi continuu până în cea dea 28-a zi când are loc ruperea
acestui strat şi eliminarea lui cu apariţia ciclului menstrual.
Dereglările ciclului menstrual sunt reprezentate de:
- hiperfoliculinemie ( prelungirea duratei ciclului şi eliminarea cantităţilor
mari de sânge)
- hipofoliculinemie (insuficienţă ovariană, ciclul menstrual scurt cu
perioade de amenoree)
Când, la nivelul ovarului, încetează maturarea foliculilor, se instalează menopauza
(climacterium – insuficienţă ovariana fiziologică), depunerea de glicogen şi acumularea
de acid lactic în vagin.
În glanda mamară – estrogenii – favorizează depunerea de lipide, proliferarea celulară a
canalelor lactifere şi a ţesutului conjunctiv.
Alte acţiuni:
- cresc permeabilitatea capilară
 - produc bilanţ hidroelectrolitic pozitiv şi edeme, prin creşterea reabsorbţiei
tubulare a apei şi a Na+, Cl-
- au acţiune hipoglicemiantă
- diminuă colesterolul şi beta lipoproteinele plasmatice
- lipoproteinele plasmatice pot fi modificate în sensul măririi cantităţii de
HDL şi micşorării cantităţii de LDL şi colesterol
- estrogenii cresc cantitatea de factori ai coagulării: II protrombina, VII
convertina, IX glob. antihemofilică, factorul X Stuart-Prower în sânge –
favorizând coagularea sângelui
- stimulează sinteza factorilor coagulării,diminuă antitrombina III,
stimulează sinteza globinei, produc retenţia calciului, stimulează
osteogeneza
- în menopauză apare osteoporoza
- estrogenii – stimulează miometru,creşte sensibilitatea la oxitocină
- au relaţii de sinergism faţă de progesteron - în funcţie de doze, la bărbaţi
produc ginecomastie, diminuarea libidoului,
- au efect anabolic direct prin inhibarea proceselor de oxidare
- în doze mici stimulează secreţia stimulinelor hipofizare (FSH, ICSH), iar
în doze mari au efect opus
- în doze mici stimulează secreţia de hormon luteotrop ( prolactină,LTH)
- în doze mari administrat leuzelor, scad secreţia de prolactină şi inhibă
lactaţia
Efecte secundare: la nivel hepatic pot creşte transaminazele serice, la nivelul aparatului
cardio-vascular pot creşte presiunea arterială. În doze mari - produc metroragie
(estrogenii naturali şi sintetici), retenţie de Na+ și apă cu apariţia de edeme, tensiune
dureroasă a sânilor.
Stimularea estrogenică prelungită poate determina distrofii ale mucoasei endometriale,
Riscul de cancer de endometru ar fi de 4,5 -10 ori mai mare la femei tratate prelungit (
peste 2 ani) cu estrogeni. Riscul ar fi diminuat prin administrarea clinică a unui
progestativ. Un tratament de 10 ani cu estrogeni creşte riscul cancerului mamar.
Alte riscuri: sângerări uterine, tulburări biliare, reacţii adverse digestive, greţuri, vome,
colici abdominale.

Mecanism de acţiune
Hormonii estrogeni acţionează asupra unor receptori specifici situaţi în uter, vagin,
glanda mamară, sistem hipotalamo-hipofizar, oase, ficat . Mecanismul este asemănător
hormonilor steroizi. Estrogenii liberi (după desfacerea de pe proteinele plasmatice)
pătrund în celulă, şi se leagă de receptori intracelulari. După formarea complexului cu
receptorul –intră în nucleu se leagă de ADN ( de o secvenţă nucleotidică specifică
numită ERE – element de răspuns estrogenic) –influenţând transcripţia. Estradiolul şi
derivaţii de sinteză au afinitate mare pt. receptori - acţiunea lor fiind intensă.

Farmacocinetica estrogenilor
Estrogenii naturali se absorb bine la nivelul mucoasei bucale, realizează concentraţii utile
terapeutic,
-se absorb şi din tubul digestiv dar sunt metabolizaţi intens la nivelul ficatului rezultînd
metaboliţi inactivi,se elimină urinar glucuronoconjugaţi.
Grefarea unui inel alchil în poziţia 17 duce la formarea etinil estradiolului activ pe cale
orală ( poate induce icter colestatic)

Indicaţii terapeutice
- tulburari ale ciclului menstrual datorită insuficienţei ovariene,amenoree
- insuficienţă hormonală la menopauză
- dismenoree
- osteoporoză din climacterium - estrogenii pot opri evoluţia osteoporozei la
menopauză dar sunt activi numai în perioada administrării
- în cancer de prostată-estrogenii provoacă uneori remisiuni inhibând atît
dezvoltarea cît şi a metastazelor ( prin inhibarea secreţiei de
gonadotrofine hipofizare )

Reacţii adverse
Estrogenii pot produce o serie de reacţii adverse cum ar fi - greaţa la începutul
tratamentului, anorexie sau creştere în greutate, diaree, creşterea transaminazelor serice
(rar icter colestatic), calculoză biliară - în tratament de lungă durată, deoarece cresc
concentraţia colesterolului, cresc presiunea arterială, produc edeme datorită retenţiei
hidrosaline, cresc riscul afecţiunilor tromboembolice deoarece cresc sinteza factorilor
coagulării şi a fibrinogenului şi scad antitrombina III.
La tratament îndelungat induc hiperplazia anormală a celulelor endometriale cu apariţia
carcinomului endometrial , de asemenea cresc riscul de cancer mamar după tratament
prelungit (mai mult de 5 ani).

Contraindicaţii absolute
- neoplasm mamar, antecedente de tromboză, boli hepatice acute, fibrom uterin
hiperfoliculinemie, TBC pulmonar evolutiv, sarcină în primul trimestru
(produc malformaţii ale inimii şi membrelor), alăptare, porfirie (stimuleză
sinteza porfirinelor)
Contraindicaţii relative
- HTA, perioada de alăptare, cicluri neregulate, fumat, insuficienţă hepatică,
epilepsie.

ESTRADIOLUL

Estradiolul este principalul estrogen secretat de ovar, se absoarbe mai repede în proporţie
mare din intestin. Este repede metabolizat, mai ales în ficat, efectul fiind de durată
scurtă. Doza substitutivă medie este de 1-2 mg /zi ,în cancerul de prostată sunt necesare
3-6 mg/zi.Se poate administra oral sub formă micronizată.
Se administrează în tulburările de menopauză, 2mg zilnic, în amenoree , în endometrite
postpartum la interval de 2 zile 3mg, în vaginite atrofice, cancerul de prostată.
Estradiolul benzoat (Progynon B ) este un preparat de dopozit ,se administrează la
intervale de 1-2 săptămâni.
Estradiolul undecilat ( Progynon depot )- folosit pentru tratamentul cancerului de
prostată inoperabil,se injectează i.m. cîte 100 mg la intervale de 2-4 saptămîni.
Estradiolul dipropionat, Estradiolul enantat,Estradiolul valerat injectat în soluţie
uleioasă are efect prelungit.

ESTRIOLUL - OVESTRIN( OESTRIOL)- este un estrogen natural activ îndeosebi la

nivelul vaginului.Se administrează oral sau în injecţii i.m. de asemenea se aplică local.
DIETILSTILBESTROLUL - compus de sinteză nesteroidic, inactivat lent în ficat este
eficace pe cale orală. Doze echivalente 1mg dietilstilbestrol şi 50 micro grame
etinilestradiol. Reacţii adverse ; cancer vaginal la fetele a căror mame au fost tratate cu
estrogeni în timpul sarcinii.!!! Este recomandat în cancerul de prostată în doze de
100mg/zi
ETINILESTRADIOLUL _este un derivat sintetic al estradiolului,foarte eficace şi activ
pe cale orală,biodisponibilitate de 60%,este inactivat lent şi în alte ţesuturi (deosebire faţă
de hormonul natural),timpul de înjumătăţire de 7 ore.Intră în compoziţia a numeroase
preparate anticoncepţionale.

MESTRANOLUL- un derivat de etinilestradiol.In organism se transformă în

etinilestradiol îin proporţie de 50%.Se utilizează în preparate în combinaţie cu
progestative .
HEXESTROL- estrogen de sinteză înrudit cu dietilstilbestrolul,este mai bine suportat,
potenţa mai mică, eficace pe cale orală.In menopauză se administrează 1-2 mg/zi. Intră in
compoziţia preparatelor Sintofolin şi Ovestrol.

Interrelaţii
- estrogeni – progesteron - efect doză dependent, în doze mici acţiune sinergică, iar la
doze mari efecte contrarii
- estrogeni – androgeni – efecte antagonice, estrogenii produc la bărbaţi ginecomastie,
diminuarea libidoului
- estrogeni - hormoni hipofizari - la doze mici stimulează secreţia de FSH, LH iar la doze
mari o inhibă, secreţia de prolactină este stimulată la doze mici şi inhibată la doze mari.
Administraţi în perioada de alăptare scad secreţia de prolactină şi inhibă lactaţia.

GONADOTROFINELE – GONADOTROPINELE

Sunt hormoni cu rol important în reglarea funcţiei ovariene şi testiculare.

Hipofiza – secretă- gonadotrofine- substanţe care influenţează dezvoltarea glandelor
sexuale şi menţine capacitatea lor funcţională.
Adenohipofiza - prin celulele bazofile gonadotrope - secretă hormonul
foliculostimulant (FSH) şi hormonul luteinizant (LH).
Gonadotropinele se formează şi în ţesutul carionic placentar, acţiunea acestor substanţe se
manifestă numai când gonadele (glandele sexuale – testicolul, ovarele ) îşi păstrează
capacitatea funcţională.
-gonadotropina corionică - HCG este secretată de sinciţioblaştii placentari
-gonadotropina umană de menopauză - HMG se obţine din urina femeilor după
instalarea menopauzei cînd se elimină cantităţi mari de gonadotropine , secretate în exces
în lipsa acţiunii inhibitoare a estrogenilor, avînd activitate predominant
foliculostimulantă.
-gonadotropina corionică umană HCG- se obţine din urina de femeie gravidă la care
placenta secretă cantităţi mari de gonadotrofină---are activitate luteinizantă de tip LH
-gonadotropinele serice –obţinute din serul de iapă gravidă sunt puţin folosite din cauza
antigenităţii
La femei-
Hormonul foliculostimulant- induce dezvoltarea şi maturarea foliculilor ovarieni,- si
impreună cu hormonul luteinizant- stimulează biosinteza şi secreţia estrogenilor de către
celulele foliculare .
Hormonul luteinizant- declanşează ovulaţia,induce formarea corpului galben şi
stimulează biosinteza şi secreţia progesteronului de către celulele luteinice.
Gonadotropina corionică- HCG – are acţiune predominantde tip LH, favorizează
menţinerea corpului galben şi secreşia progesteronului pînă în luna a treia a sarcinii,
cînd placenta preia funcţia secretorie de steroizi hormonali feminini.
Gonadotropina de menopauză- HMG – Menotropin - acţiune predominant FSH
foliculo-stimulantă

La bărbaţi-
Hormonul foliculostimulant - stimulează gametogeneza, respectiv producţia de
spermatozoizi.
Hormonul luteinizant - stimulează producerea şi secreţia de testosteron de către celulele
interstiţiale (de unde şi denumirea de hormon stimulator al celulelor interstiţiale ICSH )
Secreţia hipofizară de gonadotrofine- este controlată stimulator de către hipotalamus,
prin intermediul unui hormon eliberator specific- gonadorelina –LH/FSH_RH –
Estradiolul exercită o acţiune inhibitoare- asupra secreţiei de hormon eliberator
controlînd prin mecanism feedback negativ funcţia sistemului gonadotrofinic.
Testosteronul are de asemenea influenţă inhibitoare prin intermediul unor cataboliţi cu
proprietăţi estrogenice.
Folitropin alfa şi Folitropin beta – conţin FSH uman recombinat.
Lutropin alfa - conţine hormon luteotrop uman recombinat.Se asociază cu FSH pentru
stimularea dezvoltării foliculilor ovarieni în caz de insuficienţă severă a secreţiei de FSH
şi LH.

GONADORELINA

Gonadorelina - gonadotrophin releasing hormon (hormon eliberator de gonadotrofine)

Este o decapeptidă produsă la nivelul arcuat al hipotalamusului. Preparatele
medicamentoase folosite conţin gonadorelină obţinută prin sinteză.
Acţiunea fiziologică constă în controlul producerii şi eliberării gonadotropinelor
hipofizare. Gonadorelina se leagă de receptori specifici ai celulelor de la nivelul celulelor
gonadotrope activînd sistemul mesager secund fosfatidil inozididic,cu activarea
Calmodulinei şi a proteinkinazei C. Rezultatul este creşterea procesului de biosinteză a
gonadotropinelor (transcripţia, translaţia). Utilizată ca medicament, gonadorelina se
administrează pulsatil după modelul fiziologic şi stimulează secreţia de gonadotropine.
Acest hormon eliberator specific- gonadorelina- este indicat la inducerea fertilităţii la
femeile cu insuficienţă a gonadotropinelor endogene.Riscul stimulării ovariene excesive
este mai mic decît cu tratament cu gonadotrofine. De asemenea se utilizează şi pentru
diagnosticul hipogonadismului, hipogonadotrop la adolescenţii cu pubertate intîrziată.
Opioidele scad secreţia de gonadotropine.
Gonadotropinele sunt indicate în principal pentru combaterea sterilităţii, amenoreei şi
inducerea fertilităţii la femeile cu insuficienţă a secreţiei de gonadotrofine endogene şi
la băieţii cu criptorhidism mai ales bilateral (pînă cînd testiculele coboară în scrot)

Analogi agonişti ai gonadorelinei-

Sunt compuşi obţinuţi prin sinteză,au potenţă superioară şi efect mai durabil, datorită
afinităţii mai mari pt. Receptori şi stabilităţii moleculei.Se folosesc ca medicamente:
Buserelina (buserelin, suprecur), Goserelina (goserelin, zoladex), Nafarelina (nafarelin,
synarel), Leuprorelina (leuprorelin,lupron). Injectate i.m,s.c, sau aplicare ca spray nazal
asigură nivele continuui de hormoni ceea ce determină o acţiune inhibitoare asupra
eliberării de gonadotropine. Inhibiţia este atribuită dezvoltării fenomenului de - down
regulation-datorită prezenţei continue a agonistului la nivelul receptorilor specifici.
Analogii gonadorelinei sunt utilizaţi la bolnavii cu cancer de prostată, inhibînd secreţia de
androgeni,respectiv provocînd o castrare biochimică.Alte indicaţii : endometrioza,
sindromul ovarului polichistic, pubertetea precoce

MODULATORII SELECTIVI AI RECEPTORILOR PENTRU ESTROGENI

(SERM)

CLOMIFENUL- acţionează ca agonist parţial, împiedică stimularea receptorilor

hipotalamici specifici de către estrogenii endogeni. Consecutiv creşte secreţia de
gonadotropine hipofizare şi este stimulată funcţia ovarului. Indicaţia principală este
inducerea fertilităţii, cînd ovulaţia lipseşte ,dar funcţia hipofizei este păstrată.Se mai
utilizează în amenoreea secundară, dacă există secreţie de estrogeni endogeni.
Tratamentul cu clomifen trebuie supravegheat cu atenţie- mai ales cînd se administrează
în doze mari ,stimularea excesivă a ovarului poate produce hipertrofia acestuia,chiar
apariţia de chisturi. Contraindicaţii: sarcina, hemoragii genitale nediagnosticate,chisturile
de ovar( excepţie ovarul polichistic ) cancer genital, insuficienţă ovariană.

TAMOXIFENUL și TOREMIFENUL acţionează ca antagoniști ai receptorilor

estrogenici, sunt utilizați pentru tratamentul cancerului de sân. Se administrează oral,
produce frecvent reacţii adverse.

RALOXIFEN

Acţionează ca agonist ai receptorilor estrogenici la nivelul osului. Creşte matricea

proteică osoasă şi depunerea de calciu. Se utilizează în osteoporoza postmenopauzală.
 PROGESTATIVELE
Progesteronul este principalul hormon progestativ natural. Este secretat de către ovar la
nivelul corpului galben şi de către placentă. Cantităţi mici sunt produse în
corticosuprarenală şi testicul. Este un hormon indispensabil pentru implantarea oului şi
menţinerea sarcinii. Pe un fond pregătit de estrogeni, progesteronul transformă
endometrul proliferativ – în endometru secretor apt pentru nidaţia ovulului, - este
hormonul gravidităţii. Menţinerea sarcinii depinde de secreţia de progesteron de către
corpul galben la început apoi de către placentă. Este necesar pentru menţinerea sarcinii şi
dezvoltarea placentei, înhibă motilitatea uterină,scăzînd sensibilitatea miometrului faţă de
oxitocină, creşte glandele mamare În doze mari, inhibă ovulaţia printr-o retroacţiune
hipotalamo-hipofizară negativă. Creşte temperatura corporală bazală, influenţează
eliminarea de electroliţi.
Progesteronul are şi acţiuni metabolice: - stimulează lipoproteinlipaza, favorizează
depunerea glicogenului, scade nivelul plasmatic al unor aminoacizi. La doze mici
acţionează sinergic cu foliculina – acţionând mai ales pe fondul receptorilor pregătiţi în
prealabil cu estrogeni. Doze mari acţionează antagonist cu foliculina - scăzând
hemoragiile menstruale exagerate.
Indicaţii
În iminenţă de avort,(în deficit secretor al acestui hormon),în hipofuncţii ovariene, meno
şi metroragii,în dismenoree sau amenoree asociat la estrogeni (determină inducerea
menstruaţiei),în prevenirea avortului habitual,în tratamentul cancerului de
endometru.,dismenoree, penru contracepţie hormonală ( progestativele reduc riscul
hiperplziei şi cancerului de endometru)
Reacţii adverse
Progesteronul natural administrat timp îndelungat,în doze mari,poate produce fibroză
multiplă,retenţie hidrosalină cu edeme, administrat îin timpul sarcinii poate produce
virilizarea fătului de gen feminin.
Progestativele de sinteză –pot produce- tulburări digestive,graţă vomă, epigastralgii,
tulburări SNC (cefalee, iritabilitate), hipercolesterolemie, creştere în greutate, creșterea
tensiunii arteriale mai ales la utilizarea asocierii estro-progestative, flebite,
tromboembolii (mai ales la estrogeni), tulburări de vedere.

PROGESTERONUL
Este un hormon natural secretat la femeia negravidă în cantirăţi mai mari în a doua
jumătate a ciclului menstrual de cătr corpul galben.
La gravide ,progesteronul este secretat de către placentă. Biosinteza progesteronului în
organism porneşte de la colesterol-.Progesteronul deţine poziţia de placă turnantă în
biogeneza hormonilor steroizi,este precursor pentru hormonii estrogeni, androgeni,
corticosteroizi. Se leagă de proteinele plasmatice în procent mare, metabolizarea în ficat
prin hidroxilare şi reducere .Aproximativ 10 % din metaboliţi ,este pregnandiol ( care
pote fi dozat în urină).
Progesteronul- are următoarele acţiuni-
- acţiuni de tip progestativ- fixarea oului fecundat şi menţinerea sarcinii, scade
frecvenţa contracţiilor uterine, previne expulzia oului, pregăteşte glanda
mamară pt. secreţia lactată.
 - acţiune antiestrogenică - caracterizată prin scăderea proliferării celulelor
endometriale şi scăderea secreţiei glandelor endocervicale(datorită scăderii
numărului de receptori estrogenici, stimularea biotransformării estrogenilor în
produşi inactivi)
- acţiuni metabolice- stimulează lipoproteinlipaza ,favorizează depunerea
grăsimilor, creşte insulina circulantă, favorizează depunerea glicogenului în
ţesuturi, efect catabolic asupra proteinelor tisulare, creşte excitabilitatea
centrilor respiratori şi termoreglatori(creşte frecvenţa respiratorie,accelerează
pulsul,creştere temperaturii).
- Indicaţii- se administrează ca medicaţie de substituţie în sîngerări uterine
disfuncţionale datorate insuficienţei de hormon luteotrop

HIDROXIPROGESTERONUL- progestativ de sinteză cu durată de acţiune lungă,utilizat

în – insuficienţă de corp galben, metroragii, prevenirea avortului habitual (2-4 fiole la
interval de 7 zile) prin insuficienţă de corp galben, amenoree, sterilitate.
MEDROXIPROGESTERONUL- progestativ de sinteză- se administrează bine pe cale
orală, şi perlinguală.Biotransformare în ficat prin hidroxilare.
Efectele sunt asemănătoare progesteronului natura l(inhibă ovulaţia ,are efecte
antiestrogenice şi antiandrogenice slabe)
Este unul dintre cele mai utilizate progestative, - în endometrioză,- administrare orală 10
mg timp de 4-6 luni, cencerul endometrial, în metroragiile funcţionale, cînd sîngerarea
este slabă( cicluri anovulatorii)
Reacţii adverse- graţă ,vomă , diaree sau constipaţie, colestază, migrene, depresie,
creşteri tensionale,flebite metroragii.
DIDROGESTRONA- are efect progestativ mai slab decît progesteronul- nu înhibă
ovulaţia,nici secreţia de gonadotropine.Nu are efecte androgenice.Se administrează oral,
în caz de insuficienţă a hormonului luteotrop 10 mg de 2 ori pe zi ,iminenţă de avort
,endometrioză.
LINESTRENOLUL- dervat de 19-nortestosteron, are efecte progestative
moderate,inhibă ovulaţia.Intră în compoziţia unor asociaţii estroprogestative
contraceptive.Nu se administrează pt. menţinerea sarcinii şi nici în graviditate deoarece
are acţiune androgenică (masculinizarea fătului feminin) Indicaţii- în meno şi
metroragii,dismenoree, preclimacterium ,mastodinie Comprimate a 5 mg se
administrează oral.
ALILESTRENOLUL-derivat de 19 –nortestosteron-cel mai activ hormon progestativ
natural-utilizat în prevenirea avortului habitual ,iminenţă de avort 10-30 mg /zi timp de
10 zile , acţiune intensă de tip gestagen-cu menţinerea sarcinii,-lipsit de efecte de
masculinizare a fătului.
LEVONORGESTRELUL- derivat sintetic de 19 –nortestosteron inhibă puternic ovulaţia
şi secreţia de gonadotrofine.

ANTIPROGESTATIVE

Antagoniştii progesteronului împiedică acţiunile hormonului la nivelul

uterului,importante pentru dezvoltarea sarcinii. Astfel - poate fi provocat avortul.
MIFEPRISTONA (Mifepristone) un derivat de 19-norsteroidic acţionează ca antagonist
competitiv la nivelul receptorilor progesteronului şi glucocoticoizilor.Prin blocarea
receptorilor progesteronului apar efecte luteolitice.Acţiunea antiprogesteronică se poate
utiliza pentru întreruperea sarcinii cu o doză de 600 mg ,în doză unică., în primele
săptămîni de la absenţa ciclului. Are timp de înjumătăţire lung. Asocierea cu o
prostaglandină va creşte la peste 95% şansa de avort. Reacţiile adverse ale asocierii –
mifepristonă- prostaglandină- sunt;greaţă vomă, dureri abdominale,ameţeli astenie,
sîngerări uterine.

CONTRACEPTIVE HORMONALE

Anticoncepţionalele – nu reprezintă o medicaţie propriu zisă, ele nu previn o stare

patologică şi nu suplinesc lipsa unor produse biologice.

Contraceptivele se clasifică în –
-A)- Combinaţii estroprogestative- care pot fi-
-combinaţii fixe, monofazice, care conţin un estrogen şi un progestativ
-combinaţii secvenţiale, bifazice sau trifazice, care conţin un estrogen şi doze
diferite de progestativ

-B)- Contraceptive care conţin numai progestative,

-C)- Contraceptive care conţin numai estrogeni .

Estrogeni activi utilizaţi- etinilestradiol,dietilstilbestrol, mestranol...

Progestative- derivaţi de 19 –nortestosteron- noretisteron,linestrenol,norgestrel
(levonorgestrel),etisteron.
Progestative –derivaţi de 17-alfa-hidroxiprogesteron-
medroxiprogesteron, desogestrel, gestogen
Substanţele diferă între ele prin intensitatea efectului.

Mecanismul de acţiune-
Combinaţiile estroprogestative realizează contracepţia,prin următoarele mecanisme ;
- inhibă funcţia hipofizei şi suprimă vîrfurile hormonale de la jumătatea ciclului
cu suprimarea ovulaţiei(efect datorat estrogenilor şi în măsură mai mică
progestativului)
- îngroaşă mucusul cervical şi îngreunează pătrunderea spermatozoidului (efect
datorat progestativului în cea mai mare măsură)
- modifică endometrul în sens nefavorabil implantării( efct datorat atît
estrogenilor cît şi progestativului).
Contraceptivele care conţin numai estrogeni- se administrează la scurt timp după actul
sexual şi în doze mari, efectul apare prin exfolierea rapidă a endometrului.
Contraceptivele care conţin numai progestative , produc îngroşarea mucusului cervical,
îngreunează pătrunderea spermatozoidului, modificarea corpului galben.
Anticoncepţionale care conţin combinaţii estroprogestative în asocieri fixe

Estrogenul pe care-l conţin frecvent este etinilestradiolul , iar ca progestativ se utilizează

levonorgestrel, desogestrel,
Deprimă funcţia ovarului, inhibînd dezvoltarea foliculilor şi a corpului galben. La
nivelul uterului produc hipertrofia cervixului,îngroşarea şi micşorarea cantităţii de mucus
cervical. La sfîrşitul ciclului cînd se întrerupe administrarea, mucoasa uterină se
descoamează şi apare sîngerarea de tip menstrual.
Efecte metabolice:
- cresc concentraţia hormonilor tiroxină şi hidrocortizon (cresc concentraţia
proteinelor transportoare specifice)
- cresc sinteza factorilor coagulării,VII,VIII,IX,X şi a fibrinogenului favorizînd
coagularea,
- cresc colesterolul şi trigliceridele;
- scad toleranţa la glucoză.

Farmacoterapie – preparatele se administrează într-o singură priză pe zi la aproximativ

aceeaşi oră timp de 21 de zile,se face o pauză de 7 zile – timp în care apare hemoragia,
apoi se reia administrarea. Dacă administrarea se întîrzie cu mai mult de 12 ore ,sau se
omite o zi , se continuă tratamentul dar protecţia nu este asigurată pentru următoarele 7
zile.
Reacţii adverse - greaţă, vomă,cefalee,ameţeli, edeme, creştere în greutate,pigmentarea
pielii,candidoze vaginale, erupţii cutanate, fotosensibilizare,alopecie,mai rar
tromboembolii cu accidente vasculare cerebrale şi coronare, hipertensiune arterială, icter
colestatic, depresie. Infarctul miocardic este crescut la femeile fumătoare, peste 40 de
ani, obeze cu hiperlipemie etc.
Contraindicaţii absolute: boli tromboembolice şi cardiovasculare, afectarea funcţiei
hepatice sîngerări uterine nediagnosticate, sarcină,carcinoame estrogeno dependente.
Femeilor peste 35 de ani cu probleme cardiovasculare se recomandă utilizarea altor
metode contraceptive.

Asociaţii estroprogestative secvenţiale

Acest tip de anticoncepţionale pot fii bifazice sau trifazice.

Preparatele bifazice – conţin 2 tipuri de comprimate cu doze diferite de hormoni,în
primele 10 zile se administrează primele 10 comprimate, apoi următoarele 11 cu un
conţinut de progestativ mai mare.Tratamentul se face timp de 21 zile cu 7 zile pauză.
Preparatele trifazice –conţin 3 tipuri de comprimate cu doze diferite de estrogeni şi doze
diferite de progestativ. Administrarea se face timp de 21 de zile ( 6-5-11),6 zile un tip de
comprimate , 5 zile următorul tip de comprimate etc...
Preparatele trifazice – au următoarele avantaje-
- conţinutul total de hormoni este redus (apropiat de secreţia fiziologică)
- riscul reacţiilor adverse este mult mai mic ( hipertensiune arterială,
hiperglicemie, creştere în greutate, dislipidemii)
Sunt preparatele cele mai utilizate ,respectiv mai bine suportate.
 Contraceptivele hormonale care conţin exclusiv progestative

Preparatele din această grupă conţin doze mici de progestative ca – levonorgestrel,

noretisteron, linestrenol. (ex. 0,35 mg noretisteron) , progestative orale
Mecanism de acţiune- modificarea mucusului cervical cu îngreunarea consecutivă a
pătrunderii spermatozoizilor , subţierea endometrului cu împiedicarea implantării
blastocitului şi modificarea corpului galben.
Preparatele de acest tip sunt bine suportate; lipsa estrogenului micşorează riscul
tromboemboliilor, hipertensiunii, tulburărilor metabiloce.
Nu inhibă lactaţia ,
Reacţii adverse- Pot produce mai frecvent sîngerări, hirsutism, creştere în greutate, edem
Progestative retard injectabile i.m utilizate în doze mari- realizează contracepţia prin
inhibarea ovulaţiei –prin împiedicarea creşterii secreţiei de hormon luteinizant.Sunt
indicate pentru contracepţia pe termen scurt,sau pe termen lung , atunci cînd nu pot fi
utilizate asociaţii estroprogestative orale.
Reacţii adverse- creştere în greutate, cefalee,nervozitate, greaţă , vomă ,retenţie
hidrosalină.
Implantele subcutanate- capsule cu 36mg levonorgestrel, eliberează mici cantităţi de
progestativ,lent pe o perioadă lungă.

Contraceptive hormonale care conţin exclusiv estrogeni

Estrogenii administraţi în doze mari la scurt timp după actul sexual sunt capabili să
asigure contracepţia. Efectul apare prin exfolierea rapidă a endometrului, ceea ce duce la
împiedicarea implantării oului. Dacă administrarea se face foarte repede după contact
(maxim 36-72 ore) eficacitatea acestor preparate este de 99%.
Estrogenii utilizaţi în contracepţie sunt: Etinilestradiolul 5mg/zi timp de 5 zile,
dietilstilbestrol 50 mg/zi, timp de 5 zile, estrogeni conjugaţi, estrogeni 30mg /zi,timp de
5 zile.
Reacţii adverse: greaţă, vomă ,cefalee ,ameţeli, colici abdominale ,crampe musculare.
Contracepţia post contact se foloseşte limitat- doar în cazuri de excepţie.In caz de
ineficacitate este necesară provocarea avortului - faptului că estrogenii pot fi cauză
de- carcinom vaginal- la fetiţele născute din mame, care au primit tratament cu doze
mari de estrogeni .