HORMONII TIROIDIENI

Conf. dr. Carmen Chitescu

HORMONII TIROIDIENI
 Tiroida
• Tiroida = cea mai mare glandă endocrină
• Greutate: 15-30 g
• Localizare: imediat sub laringe, anterior şi lateral
faţă de trahee, într-o capsulă fibroasă
• Alcătuire: 2 lobi laterali uniţi prin istmul tiroidian
• Vascularizaţie abundentă: artere tiroidiene
superioare şi inferioare
• Constituentul major al coloidului: tireoglobulina,
glicoproteină mare care conţine în molecula sa
hormonii tiroidieni
FOLICUL TIROIDIAN
• Hormonii secretaţi la nivelul tiroidei:
• hormoni sintetizaţi de celulele foliculare:
tiroxină (T4) şi triiodotironină (T3) - efect
puternic asupra intensităţii reacţiilor
metabolice din organism
• hormon sintetizat de celulele parafoliculare
(celulele „C”): calcitonină – hormon important
în metabolismul calciului
• Sinteza hormonilor tiroidieni
• Celulele foliculare tiroidiene sintetizează şi secretă
în foliculi tireoglobulina (1 molec tireoglobulină
conţine 140 aminoacizi tirozină).
• Hormonii tiroidieni se formează în interiorul
moleculei de tireoglobulină
• Pe lângă secreţia tireoglobulinei, celulele glandulare
furnizează iodul, enzimele şi alte substanţe necesare
pentru sinteza hormonilor tiroidieni.
• Necesarul de iod pentru o sinteză normală de
tiroxină şi triiodotironină: 60-100 μg /zi
STRUCTURA CHIMICA
 ETAPELE SINTEZEI H TIROIDIENI
1. Captarea activa a iodului
2.Sinteza tireoglobulinei
3.Organificarea cu formarea
tirozinelor
4.Cuplarea tirozinelor
5.Secretia in circulatie a
hormonilor tiroidieni
 Captarea Iodului
• Iodul patrunde in organism sub forma de iodura prin
absortie intestinala din apa, alimente, impuritati din sarea
de bucatarie.
• Din plasma ionii de iod sunt captati printr-un mecanism
activ, cu participarea ATP si a pompei de iod.
• Concentratia iodului in coloidul folicular este mai mare de
30-50 de ori mai mare decat in sange si poate atinge valori
de 250-350 in conditiile iodocaptariii maxime.
• Sinteza normala de hormoni tiroidieni necesita la un adult
un aport zilnic de 60-100 μg iod anorganic – ingestia a 250-
300 μg iod/z
• Captarea iodului in interiorul celulei foliculare reprezinta o
prima etapa limitativa a sintezei de hormoni tiroidieni si
poate fi inhibata de ioni perclorat ClO4- si tiocianat SCN-1.
• Iodul este transportat activ din lichidul extracelular în celulele
tiroidiene prin membrana bazală a acestora.
• Pompa de iod poate realiza în interiorul celulei o concentraţie
de iod de 30-250 de ori maimare faţă de cea sanguină.
• Iodul este transformat în formă oxidată (capabilă să se
combine direct cu tirozina), de către peroxidază, care alături
de peroxidul de hidrogen furnizează un sistem capabil să
oxideze ionul de iod. Produsul reacţiei de cuplare rămâne în
componenţa moleculei de tireoglobulină.
Fiecare moleculă de tireoglobulină
conţine 1-3 molecule de tiroxină, la
fiecare 10 molecule de tiroxină
existând şi una de triiodotironină. Sub
această formă, hormonii tiroidieni
sunt stocaţi în foliculi. Totalul stocat
este suficient pentru a asigura
necesarul organismului pentru 2-3
luni
Iodurarea tireoglobulinei
are loc etapizat:
- resturile de tirozina din
tireoglobulina sunt iodurate
la MIT (monoiontirozina) si
apoi la DIT (diiodtirozina)
- condensarea a doua
momecule de DIT T4
- condensarea unui molecule
de MIT cu o molecula de DIT
- T3
• Atunci cand iodul se afla in cantitati suficiente
se sintetizeaza predominant T4
• Cand exista cantitati limitate de iod – T3
• T4 reprezinta 10% din hormonii tiroidieni
circulanti, T3 fiind doar 10%.
• Depozitarea se face la nivelul coloidului iar
eliberarea se realizeaza prin degradarea
proteolitica a coloidului (tireoglobulinei) si
captarea de catre celula foliculara
Sinteza T3, T4
• actiunile metabolice ale T3 sunt de 3-4 ori mai
puternice decat ale tiroxinei la nivelul celulelor
tinta.
• durata actiunii T4 este de 4-5 ori mai lunga
decat a T3.
• La nivelul tesuturilor cea mai mare parte din
tiroxina (T4) este deiodurata (enzima –
deiodaza) formand T3 – forma activa a H
tiroidieni
 Reglarea secreţiei hormonilor tiroidieni
• Se realizează in principal printr-un
mecanism de feedback hipotalamo-
hipofizo-tiroidian (A)
• La nivelul adenohipofizei, TRH
(Thyrotropin-releasing hormone) are
un efect direct asupra celulelor
glandulare determinând creşterea
eliberării de către acestea a
hormonului tireostimulant TSH
(Hormonul de stimulare tiroidiană )
• Efectul primar al TSH = activarea
adenilat ciclazei din membrana
celulei tiroidiene => formarea AMPc
în celulă (mesager secund) =>
activarea sistemelor din celula
tiroidiană
Reglarea secretiei de T3, T4
B. Mecanisme de autoreglare,
independente de TSH
- In deficienta de iod, tiroida
secreta mai mult T3 - mai
sarac in iod dar este mai
activ biologic. Totodata are
loc o crestere a captarii
iodului in tiroida.
- In cazul cresterii
concentratiei de iod scade
viteza etapelor de
organificare a iodului.
 Transportul T3, T4
• predominant sub forma legata de proteine plasmatice:
 2/3 se combina cu TBG – tiroxine binding globulin
 1/4 cu o prealbumina
 1/10 cu o albumina
 doar 0.03% T4 si 0.3% T3 se gasesc in stare libera

• Eliberarea tiroxinei la nivelul tesuturilor se face lent, astfel

incat, concentratia tiroxinei din sange se reduce la jumatate
in aprox 6.5 zile in timp ce T3 necesita doar 1.3 zile.
• La mentinerea concentratiei sanguine normale (80 ng/ml
T4 totala si 1.2 ng/ml T3 totala) participa atat procesele de
biosinteza si eliberare cat si reactiile enzimatice de
inactivare si eliminare
• Latenţa şi durata de acţiune a hormonilor
tiroidieni:
- Triiodotironina (T3): perioadă de latenţă scurtă
6-12 ore
- activitate celulară maximă 2-3 zile
- Tiroxina (T4): perioadă de latenţă lungă 2-3 zile
- activitate maximă după 10-12 zile
- perioadă de înjumătăţire după 15 zile
 Catabolismul T3, T4
• deiodurarea progresiva la nivelul tesuturilor
periferice ca rinichi, ficat, muschi pana la acizii
triiodo- si tetraiodo-tioacetic excretabili in
urina
 Mecanismul de actiune al hormonilor
tiroidieni
Hormonii tiroidieni strabat membrana
plasmatica si nucleara si actioneaza prin
intemediul unui receptor nuclear.
Receptorul hormonilor tiroidieni (TR) este
localizat aproape exclusiv nuclear fiind este
asociat cu receptorul retinoidic X (retinoid-X
receptor) (RXR).
Receptorul activat de hormon se leaga la
elementele de raspuns la hormonii tiroidieni
(hormone response elements TRE’s) pentru
a altera sau stimula transcrierea genelor (gene
ce codifica proteine implicate evolutia
embrionului, pentru anhidraza carbonica,
miozina, gene implicate in cai catabolice etc).
 Funcţiile hormonilor tiroidieni în ţesuturi

• Funcţiile hormonilor tiroidieni sunt aceleaşi din

punct de vedere calitativ, dar diferă mult in ceea ce
priveşte intensitatea şi rapiditatea acţiunii.
• Triiodotironina este de patru ori mai puternică
decât tiroxina, dar este prezentă în sânge în
cantităţi mai mici şi persistă în sânge un timp mai scurt
decât tiroxina.
• Înainte de a-şi exercita rolurile, la nivel celular
aproape toată tiroxina este deiodată de un ion de
iod, transformându-se în triiodotironină.
• Actiunea la nivel celular
- prin intermediul receptorilor specifici
care sunt fie ataşaţi de lanţurile de
ADN, fie se află în imediata lor
vecinătate => activarea receptorilor =>
iniţierea procesului de transcripţie =>
sinteza a sute de tipuri noi de proteine.
• Hormonii tiroidieni determină
-cresterea cantitatii de protein-enzime, proteine
structurale, proteine de transport etc în toate
celulele din organismului.
-creşterea numărului, dimensiunii şi activităţii
mitocondriilor în majoritatea celulelor din corp.
-stimularea transportului ionilor prin membranele
celulare.
 Hormonii tiroidieni
• cresc activităţile metabolice creştere a
metabolismului bazal cu 60 -100% faţă de normal.
• accelereaza semnificativ rata utilizării alimentelor pentru
producţia de energie
• accelereaza activitatea glandelor endocrine
• intensifica procesele mentale
• cresc mult rata sintezei proteice şi catabolismul proteic.
• accelereaza ritmul de creştere la persoanele tinere
• stimulează creşterea şi dezvoltarea creierului în timpul
vieţii intrauterine şi în primii ani ai vieţii postnatale.
• Efecte asupra metabolismului glucidic:
- stimulează absorbţia glucidelor din tractul gastro-intestinal, glicoliza,
gluconeogeneza, creşterea secreţiei de insulină şi captarea glucozei de către
celule.

• Efecte asupra metabolismului lipidic:

- Este stimulată mobilizarea lipidelor din rezervele de grăsimi => creşte
concentraţia acizilor graşi liberi din plasmă
- Este accelerată oxidarea acizilor graşi liberi la nivel celular.
- Creşterea secreţiei tiroidiene scade concentraţia plasmatică de colesterol,
fosfolipide şi trigliceride.
- Scăderea secreţiei tiroidiene creşte concentraţia de colesterol, fosfolipide şi
trigliceride şi determină formarea de depozite lipidice în ficat, fiind de
asemenea asociată cu ateroscleroza.

• Efectul asupra greutăţii corporale:

- Creşterea secreţiei hormonilor tiroidieni => scăderea greutăţii organismului
(nu mereu pentru că determină şi creşterea apetitului)
- Scăderea secreţiei hormonilor tiroidieni => creşterea greutăţii organismului
Efectul asupra sistemului cardiovascular

- Creşterea secreţiei hormonilor tiroidieni => creşterea

metabolismului tisular => creşterea utilizării O2 =>
creşterea cantităţii de produşi finali de metabolism
=> vasodilataţie => creşterea fluxului sanguin în
majoritatea ţesuturilor.
- Creşterea metabolismului tisular => creşterea
producţiei de căldură => necesităţi crescute de
eliminare a căldurii => creşterea fluxului sanguin
cutanat
- Creşterea fluxului sanguin => creşte debitul cardiac cu
până la 60% faţă de valorile normale Frecvenţa
cardiacă creşte considerabil în hiperproducţia
hormonilor tiroidieni => semn clinic
• Efectul asupra respiraţiei
- Rată crescută a metabolismului => creşte utilizarea O2 şi producţia de
CO2 => activează creşterea frecvenţei şi profunzimii respiraţiei

• Efectul asupra tractului gastrointestinal

- Secreţia crescută a hormonilor tiroidieni creşte apetitul, rata de secreţie a
sucurilor digestive şi motilitatea tractului gastrointestinal (adesea diaree).
- Diminuarea producţiei hormonilor tiroidieni => constipaţie.

• Efectul asupra activităţii musculare:

- Creşterea uşoară a hormonilor tiroidieni => creşterea forţei contractile a
muşchilor
- Creşterea importantă => creşte catabolismul proteic => muşchii devin
slăbiţi
- Scăderea producţiei hormonale => scăderea forţei contractile, relaxare
lentă după o contracţie
• Efectul asupra SNC
- Creşterea secreţiei hormonilor tiroidieni creşte rapiditatea
proceselor cerebrale dar şi disociaţia lor.
- În hipertiroidie => nervozitate, tendinţă psihonevrotică,
anxietate, paranoia

• Efectul asupra metabolismului bazal:

- Hormonii tiroidieni cresc metabolismul în aproape toate
celulele din corp => pot creşte rata metabolismului bazal cu
60-100% peste normal
- În hipotiroidie= scăderea metabolismului bazal cu 30-50%
 Evaluarea functiei tiroidiene

• Determinarea valorilor hormonilor tiroidieni

(T4, T3, legati de proteinele plasmatice sau
liberi)
• Evaluarea axului hipotalamo - hipofizo-
tiroidian(TSH)
• Evaluarea metabolismului iodului si a
biosintezei hormonale (RIC)
• Determinarea anticorpilor tiroidieni (ATPO,
AcTgl, TRAb)
 Variatii ale valorilor normale ale
hormonilor tiroidieni
• Varsta (TSH si T4 sunt mai crescute la nou nascuti,
la batrani apare o usoara scadere a T4)
• Sarcina – T3 si T4 crescute
• Post – concentratii T3 plasmatice mai scazute
• Administrarea de diferite medicamente –
glucocorticoizii inhiba secretia de TSH si conversia
T4 – T3; dopamina inhiba secretia de TSH; litiul
inhiba eliberarea hormonilor tiroidieni;
carbamazepina inhiba legarea T3/t4 de proteinele
serice transportoare si cresc clearance-ul
hormonilor
METABOLISMUL CALCIULUI SI FOSFORULUI
 Reglarea metabolismului calciului
• principalii factori implicaţi în homeostazia
calciului sunt:

– Parathormonul -  calcemia

– Calcitonina -  calcemia

– Vitamina D -  calcemia
 Glandele paratiroide - sunt în număr de patru
 Sunt situate superior şi inferior pe faţa postero-
laterală a lobilor tiroidieni, aflându-se în loja
tiroidiană;
 Sunt cele mai mici glande din organism, (130
mg);
 Paratiroidele sunt constituite dintr-o stromă
conjuctivă bogat vascularizată şi inervată şi din
parenchim glandular (epiteliu secretor);
 Parenchimul glandular este reprezentat de două
tipuri de celule: celule principale, şi celule
parafoliculare, identice cu celulele C de la
tiroidă;
 Celulele principale secretă parathormonul, iar
celulele parafoliculare secretă calcitonina;
 Rolul fiziologic al paratiroidelor se exercită prin
intermediul acestui hormon, care acţionează
atât asupra oaselor, cât şi asupra rinichilor,
menţinând în limite fiziologice raportul
calciu/fosfor.
Ionii de Ca si P au importanta fundamentala pentru
toate sistemele biologice:

• Metabolismul energetic
• Excitabilitatea membranara
• Osteogeneza
• Contractia musculara
• Secretiile glandulare
• Coagularea sangelui
Homeostazia
Calciul plasmatic este alcatuit din trei
fractiuni:
- Calciu Ca+2 complexat de anioni cu
molecula mica (citrate, fosfat) - 6%
- Calciu Ca+2 complexat de albumina
- Calciu Ca+2 liber ionizat –reprezinta
aprox ½ din total – forma active a
calciului a carui concentratie e foarte fin
reglata
• Calciul intracelular reprezinta doar o mica fractie din calciul total,
concentratia sa fiind de 1000-10 000 ori mai mica decat a calciului
extracelular
• impermeabilitatea membrane plasmatice pentru calciu si prin
functionarea active a unor mecanisme f eficiente de scoatere a
calciului din celula (pompa de calciu)
• Stocarea calciului intracelular se face in mitocondrii si reticulul
endoplasmatic si poate fi mobilizat la cerere
• Sub influenta hormonilor, neuro-transmitatorilor are loc cresterea
calciului citosolic fie prin eliberarea lui din depozitele intracelulare,
fie prin intrarea calciului din lichidul extracelular.
• Cresterea calciului citosolic determina raspunsuri specifice:
contractia musculara, secretia glandulara, raspunsuri corelate cu
existenta in celule a unor proteine fixatoare de calciu: troponina,
calmodulina, calbindina.
• Calciul citosolic este mesager secund intracelular de importanta
vitala
 PARATHORMONUL (PTH)
• PTH –polipeptid, 84 AA, este produs de glandele paratiroide
• Biosinteza sa se realizează sub forma unui pre-pro-hormon cu 115
resturi de aminoacizi. Din clivarea acestuia la nivel ribozomal rezultă pro-
hormonul cu 90 aminoacizi in aparatul Golgi şi convertit în PTH
propriu-zis. Secretia in celulele paratiroide este AMPc dependenta.
• Principala funcţie a PTH-ului este menţinerea concentraţiei calciului ionic
în lichidul extracelular - prin următoarele mecanisme:
 Stimularea resorbţiei osoase, cu eliberarea calciului şi fosforului din
oase;
 Stimularea reabsorbţiei calciului şi inhibarea reabsorbţiei fosforului la
nivelul tubilor renali; creste absorbtia tubulara a magneziului; scaderea
eliminarii de H+ si NH4+
 Stimularea sintezei de 1 alfa-hidroxilaza renală cu creşterea consecutivă
a producţiei de alfa-(OH) vitamina D
 La nivel intestinal efectele PTH se realizeaza prin intermediul calci-
triolului, crescand absorbtia intestinala de calciu si fosfat.
• Actiunile PTH-ului se realizeaza prin fixarea sa pe
receptorii specifici cuplati cu proteine G, si cu adenilat
ciclaza, cresterea AMPc in nefrocite, osteoclaste.
AMPc induce: sinteza de enzime lizozomale in
osteoclaste, sinteza 1-alfa hidroxilazei in nefrocite.

• Reglarea secretiei de PTH

Principalul factor ce reglează secreţia de PTH este calciul
ionic din plasmă.
Hipocalcemia are efecte stimulatorii,
Hipercalcemia inhibă secreţia hormonului, prin acţiunea
directă a calciului asupra celulelor principale din ţesutul
glandular paratiroidian, la nivelul unui receptor membranar
cu rol de „senzor” pentru nivelul calciului.
• Deficitul de PTH (hipoparatiroidism) determina hipocalcemie
cu parestezii, palpitatii, tulburari neuropsihice,
hiperexcitabilitate neuromusculara manifestata clinic prin crize
tetanice, posibil atrofie de nerv optic. Hipoparatiroidismul este
cel mai adesea consecinţa intervenţiilor chirurgicale pe tiroidă,
dar se poate produce de asemenea şi printr-un mecanism
autoimun.

• Excesul de PTH (hiperparatiroidism) determina:

demineralizarea osoasa, hipercalcemie, calciurie, calculoza
renala, etc.
Consecinţele pe termen lung sunt: deshidratare, litiaza renală,
hipertensiune, tulburări gastrointestinale, osteoporoză şi uneori
tulburări neuropsihice.
Cel mai frecvent hiperparatiroidismul este primar fiind cauzat de
adenoame paratiroidiene.
Hiperparatiroidismul secundar se dezvoltă ca răspuns la
hipocalcemie şi hiperfosfatemie; cauza cea mai frecventă este
insuficienţa renală cronică.
 Calcitonina
• Calcitonina este un polipeptid cu greutate molecuiara de
3400, contine 32 AA, este sintetizat de celulele
parafoliculare din tiroida, timus, paratiroide.
• In celulele parafoliculare se sintetizeaza ca pre-pro-
calcitonina din care apoi se cliveaza calcitonina si
katacalcina (factor activ ce potenteaza actiunile
calcitoninei)
• Timpul de injumatatire al
calcitoninei este de mai
putin de 10 minute, de aceea
ea intervine in reglarea de
scurta durata a calcemiei
 CT este degradata la nivel
renal si eliminta prin urina
 Calcitonina
• la om ,continutul plasmei de calcitonina variaza intre 10 -100
pg/ml si creste de de 2-10 ori dupa cresterea calcemiei cu 1 mg/dl

Efecte ale calcitoninei

 efectul major al CT este scaderea rapida a Ca plasmatic
 inhiba procesul de osteoliza si resorbtie de la nivelul
osteoclastelor mai ales cand acestea sunt stimulate de PTH.
 absortia intestinala si renala de calciu este mai putin afectata de
CT.
 asupra fosfatului, CT actioneaza ca si PTH , in sensul scaderii sale in
plasma , ca urmare a preluarii de catre celulele osoase si
complexarii cu Ca la acest nivel.
 calcitonina isi exercita efectele mai rapid decat parathormonul
• Reglarea secretiei calcitoninei este calciu
dependenta printr-un mecanism de feed-back
invers celui care regleaza secretia de PTH:
cresterea concentratiei plasmatice de Ca2+
determina o crestere importanata a eliberarii
de calcitonina
scaderea concentratiei plasmatice de Ca2+
determina o scadere a eliberarii de calcitonina
 ACTIVAREA SI ROLUL VITAMINEI D

• Vitaminele D cuprind mai multi compusi

sterolici, dar din punct de vedere fiziologic
numai doi prezinta importanta pentru om :
vitamina D2 (ergocalciferol) si vitamina D3
(colecalciferol)
• Sursa endogena de vitamina D - 7-dehidrocolesterol
• Vitamina D de la nivelul pielii si intestinului este
transportata la ficat
• La nivelul ficatului sufera o hidroxilare in pozitia 25
si da nastere compusului 25-OH-D3
• 25-OH-D3 trece in circulatie si este transportat la
rinichi, unde, sufera o noua hidroxilare sub actiunea
1-α-hidroxilazei cu formarea de 1α-25-dihidroxi-D3,
hormonul activ.
• Hormonul activ are o viata foarte scurta, fiind
inactivat la nivel renal prin hidroxilari suplimentare
ce dau nastere unor compusi inactivi.
• Calea de eliminare este bila.
Calcitriolul determina cresterea calcemiei prin
actiune la trei nivele:

 la nivelul epiteliului intestinal activeaza proteinele

calcipexice, fosfataza ATP-aza calciu dependenta,
determinand astfel cresterea absorbtiei intestinale a
calciului. Efectele proteinelor calcipexice dureaza
cateva saptamani dupa ce s-a sintetizat calcitriolul;
 la nivel renal determina reabsorbtia calciului si
fosforului in tubul proximal;
 la nivel osos stimuleaza cresterea numarului si functiei
osteoclastelor, mobilizeaza calciu si fosforul din os,
favorizeaza transportul activ al calciului din osteocite in
lichidul
• Mecanismul intracelular de actiune al
calcitriolului

• Calcitriolul se leaga de receptori specifici

intracitoplasmatici formand complexul calcitriol-
receptor. Acest complex patrunde in nucleu,
activeaza ADN-ul celular inducand formarea unui
ARNm specific, care migreaza in citoplasma,
declansand sinteza de proteine specifice
calcipexice si pentru pompa de calciu.
Reglarea sintezei de calcitriol

• Scaderea calcemiei induce stimularea secretiei de

parathormon ce activeaza 1-alfa hidroxilaza renala si deci
sinteza de calcitriol.
• Scaderea fosfatemiei stimuleaza activitatea renala a 1-alfa
hidroxilazei. De asemenea estrogenii, prolactina activeaza
enzima 1-alfa hidroxilaza si sinteza renala de calcitriol.
• Sarcina, lactatia, hormonul somatotrop, hormonii
corticosuprarenali, calcitonina, hipertiroidismul activeaza
sinteza de calcitriol. Cresterea fosfatului sanguin, acidoza,
hipoinsulinemia inhiba sinteza de calcitriol.
ALTI HORMONI CU ROL IN REGLAREA METABOLISMULUI CALCIULUI

• Hormonii glucocorticoizi
Glucocorticoizii intervin in metabolismul fosfo-calcic prin efecte
antivitamina D, stimuleaza eliberarea de PTH si inhiba secretia de
calcitonina. Excesul de glucocorticoizi determina scaderea calcemiei ceea
ce duce la stimularea secretiei de parathormon care faciliteaza resorbtia
osoasa prin activarea osteoclastelor.

• Hormonii tiroidieni
Tiroxina mareste viteza de reinnoire a structurilor osoase prin stimularea
directa a osteoclastelor si resorbtia osoasa.

• Hormonii sexuali
Estrogenii si androgenii au efect anabolizant asupra osului, accelereaza
cresterea si maturarea scheletului, cresc absorbtia intestinala a calciului,
stimuleaza mineralizarea osului, scad eliminarea de calciu in urina.
Hormonii sexuali potenteaza actiunea calcitoninei si calcitriolului.
Deficitul hormonal la menopauza se insoteste de osteoporoza.
 Absortia calciului si fosforului
• in segmentul proximal al intestinului subtire, in duoden,
prin mecanism activ cu participarea proteinelor calcipexice
si a ATP-azei Ca-dependenta care se sintetizeaza in
enterocite in prezenta vitaminei D
• Fosforul este absorbit sub forma de fosfat in jejun si colon.
Absorbtia fosfatilor este facilitata de pH-ul usor acid,
excesul de lipide din intestin, prezenta sodiului in intestin,
a lactozei, de PTH si vitamina D. Absorbtia fosfatului este
diminuata prin prezenta sarurilor alcaline, prezenta
cantitatilor crescute de calciu in intestin.
 Factorii ce infuenteaza absorbtia
intestinala a calciului
• in perioada de crestere rapida, la gravide, in timpul lactatiei este favorizata absorbtia de
calciu;
• la batrani scade absorbtia calciului datorita modificarilor tractului digestiv;
• prezenta glucidelor ca: lactoza, manitol, sorbitol, arabinoza, in intestin favorizeaza
absorbtia calciului;
• arginina, lizina, triptofanul, prezenta in lumenul intestinal cresc absorbtia calciului;
• sarurile biliare favorizeaza absorbtia calciului prin formarea de complexe solubile de
calciu si prin cresterea permeabilitatii straturilor lipidice ale membranei eritrocitului
pentru calciu;
• pH-ul mai acid favorizeaza dizolvarea sarurilor de calciu ceea ce face ca absorbtia
calciului sa fie facilitata.
• cresterea cantitatii de lipide in intestin determina scaderea absorbtiei de calciu deoarece
lipidele formeaza sapunuri cu calciu.
• prezenta sodiului in cantitate mare in intestin diminueaza absorbtia calciului;
• celuloza, oxalatii scad absorbtia de calciu;
• raportul Ca/P in continutul intestinal influenteaza absorbtia calciului deoarece excesul
de fosfat determina precipitarea intraluminala a calciului si scaderea absorbtiei;
 REGLAREA METABOLISMULUI FOSFO-CALCIC
• Metabolismul fosfo-calcic este controlat de factorii vitaminici si hormonali

• Receptorul calcic este un receptor proteic cu structura si functie

asemanatoare altor receptori cuplati cu proteina G, cu deosebirea ca
ligandul nu este o molecula organica ci un ion anorganic.
• Structura receptorului calcic include un domeniu extracelular mare, 7
domenii transmembranare si un domeniu intracitoplasmatic.
• Se remarca in portiunea extracelulara
expresia a patru regiuni cu reziduuri
aminoacidice caracteristice proteinelor
fixatoare de calciu
• Aceste regiuni pot fi implicate in
legarea calciului extracelular,
detectand modificarile fiziologice ale
calciului si astfel regleaza
functiile osteoclastelor, celulelor
paratiroidiene, parafoliculare C
 REGLAREA METABOLISMULUI FOSFO-
CALCIC
• Celulele paratiroidiene, parafoliculare, nefrocitele,
celulele G secretoare de gastrina contin receptor calcic
pe membrana celulara
• Cresterea locala a calciului extracelular determa fixarea
acestuia pe receptorul calcic al osteoclastelor, receptor
cuplat cu proteina Gq ce activeaza fosfolipaza C (PLC)
• PLC desface fosfatidilinozitol difosfatul (PIP2) in inozitol
trifosfat (IP3) si diacilglicerol.
• Rezultatul cresterii nivelului IP3 este mobilizarea
calciului din stocul nonmitocondrial - din reticulul
endoplasmic.
• De asemenea se semnaleaza un influx de calciu prin
canale operate de receptor.
 REGLAREA METABOLISMULUI FOSFO-
CALCIC
• Aceste fenomene induc cresterea calciului intracelular prin
eliberarea calciului din depozitele celulare si prin influx de
calciu operat pe receptor.
• Aceasta crestere a calciului intracelular produce inhibitia
secretiei de parathormon (PTH).
• Secretia de PTH este reglata si de proteinkinaza C prin:

 feed-back negativ amortizeaza semnalizarea pe calea

receptor-calcic proteina Gq — PLC;
 fosforilarea directa de catre proteinkinaza C a receptorului
calcic ceea ce induce scaderea sensibilitatii receptorului la
activare prin calciu extracelular ca scaderea capacitatii
receptorului calcic de a se cupla cu proteina Gq