Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Facultatea de Psihologie
Departamentul de învățământ la distanță
MODUL
PSIHOLOGIA CUPLULUI ȘI A
SEXUALITĂȚII
- 2019 -
CUPRINS
Introducere 3
Unitatea de studiu1: 9
Delimitări conceptuale
Unitatea de studiu2: 16
Puțină istorie pe tărâmul relațiilor de cuplu
Unitatea de studiu 3: 25
Psihologia bărbatului vs psihologia femeii
Unitatea de studiu 4: 32
Identitatea de gen și implicațiile ei în viața de cuplu
Unitatea de studiu 5: 49
Mit și realitate în relațiile de cuplu
Unitatea de studiu 6: 57
Tranzacții eficiente și ineficiente în cuplu
Unitatea de studiu 7: 72
Elemente de psihosexologie
Unitatea de studiu 8: 85
Consilierea și psihoterapia de cuplu
Bibliografie 89
2
INTRODUCERE
Obiective generale
Obiective operaționale
3
2.Cerinţe preliminare
Subiecte
Unitatea de studiu 1: Delimitări conceptuale
4
fundamentale. Comunicarea eficientă la nivelul cuplului este cea care permite
respectarea acestora.
5
deseori de o intimitate nesatisfăcătoare pot altera sentimentul profund, iubirea.
Cercurile vicioase care se crează astfel pe tărâmul relației de cuplu îl pot distruge.
4. Recomandări de studiu
6
OBIECTIVE
CUNOȘTINȚE
PRELIMINARE
RESURSE
BIBLIOGRAFICE
DURATA MEDIE DE
PARCURGERE A
UNITĂȚII DE STUDIU
EXPUNEREA TEORIEI
AFERENTE UNITĂȚII
REZUMAT
CUVINTE CHEIE
TESTE DE
AUTOEVALUARE
RĂSPUNS CORECT
CONCLUZII
5. Recomandări de evaluare
8
UNITATEA DE STUDIU 1
Delimitări conceptuale
Obiective 10
Cunoștințe preliminarii 10
Resurse necesare și recomandări de studiu 10
Durată medie de parcurgere a unității 10
Expunerea teoriei aferente unității de studiu 11
1.1. Yin și Yang 11
1.2. Cuplu 13
1.3. Căsătorie 13
1.4. Familie 14
1.5. Psihosexologie 14
Rezumat 15
Cuvinte cheie 15
Teste de autoevaluare 15
Concluzii 15
9
Obiectiv
Cunoștințe preliminare
Se impune ca studenții să-şi fi însuşit, cel puţin la nivel mediu, noțiuni fundamentale
ale următoarelor discipline: psihologia generală, psihologia dezvoltării, psihologia
socială, psihologia personalității.
10
Expunerea teoriei aferente unității de studiu
1.1. Yin şi Yang
Este deci vorba, la origine, de versantul umbros şi de cel însorit al unei văi, al
cărui studiu a putut constitui una din bazele geomanţiei.
Prin extensie, YIN şi YANG desemnează aspectul întunecat şi aspectul luminos
al tuturor lucrurilor; aspectul pământesc şi aspectul ceresc; aspectul negativ şi
aspectul pozitiv; aspectul feminin şi cel masculin. Este de fapt EXPRESIA
DUALISMULUI ŞI COMPLEMENTARISMULUI UNIVERSAL.
(J. Chevalier, A. Gheerbrant, Dicţionar de simboluri)
Yin şi Yang nu există decât unul în raport cu celălalt. Sunt de nedespărţit, iar
ritmul lumii este însuşi ritmul alternanţei lor. Nu am putea cunoaşte noaptea dacă nu
ar exista ziua; nu am putea vorbi despre inspiraţie dacă nu ar exista expiraţia.
Ambele forţe conţin în ele însele potenţialul de a se transforma în forţă opusă.
Yin este descrisă ca fiind senzaţia de rece, odihna, pasivitatea, întunericul,
receptivitatea, orientarea centripetă (către interior) şi descreşterea.
Yang este descrisă ca fiind senzaţia de cald, mişcarea, activitatea, strălucirea,
stimularea, mişcarea centrifugă (către exterior) şi creşterea.
Linia care desparte cele două suprafeţe indică faptul că cele două aspecte
fuzionează tot timpul unul cu celălalt. Micile puncte de culoare contrastantă indică
potenţialul de transformare.
Linia sinusoidală, de forma unui şarpe sau a unei spirale, reflectă acelaşi
concept de echilibru la care se poate ajunge prin unificarea celor doi poli ai
existenţei.
11
“Nici un bărbat nu este numai bărbat şi nici o femeie nu este numai femeie.
Fiecare este şi bărbat şi femeie. Adam o are pe Eva în el, Eva îl are pe Adam în ea.
Nimeni nu este Adam sau Eva. Cu toţii suntem Adam-Eva. Aceasta este una dintre
cele mai profunde viziuni care există.” Osho
Existenţa omului are câteva coordonate clare, precise, care sunt atinse,
inevitabil, mai devreme sau mai târziu.
Ne naştem, de obicei, într-o matrice bipolară (cuplul parental), substitut
arhetipal al “diadei divine” (C. Jung, 1994). Continuăm marea aventură a existenţei
devenind noi înşine personalităţi polarizate masculin sau feminin, identităţi
psihosexuale conştiente de sine. Ne exprimăm prin sex-roluri şi ne integrăm social,
sub semnul a ceea ce ne rămâne specific întreaga viaţă: apartenenţa fundamentală la
12
unul dintre sexe. Apoi încercăm să ne găsim perechea, deoarece dimensiunea
noastră psihologică este marcată profund de şansa de a fi şi a te revela în cadrul
convieţuirii, ca bărbat sau ca femeie. Aspirăm către structura arhetipală (“masculin-
feminin”, “bărbat-femeie”) bazată pe polaritatea principiilor, pe complementaritate,
căutând partenerul cu ajutorul căruia să ne dezvoltăm sexual, afectiv, mental şi
spiritual unul prin intermediul celuilalt.
Descoperim erotismul şi iubirea, nu neapărat în această ordine, iar când
satisfacţia generată de unul dintre cei doi factori sau chiar de amândoi este destul de
intensă şi încrederea în celălalt destul de mare începem să ne gândim la căsătorie.
Când facem acest pas, înseamnă că deja valorizăm instituţia familiei, înseamnă că ne
putem pune (mai mult ca oricând) problema descendenţilor, înseamnă că simţul
responsabilităţii devine tot mai accentuat. Apoi încercăm să păstrăm unitatea
familiei, încercăm să socializăm eventualii urmaşi pentru a le uşura integrarea în
societate. Reluăm cu alte cuvinte ciclul.
Plecând de la acest ciclu putem înţelege mai bine triada “cuplu, căsătorie,
familie.”
Însă, dincolo de experimentarea diverselor combinaţii ale coordonatelor
prezentate, nu putem ignora nici faptul că această triadă este dependentă de
dezvoltarea societăţii. Ea reprezintă un produs al societăţii, se modifică o dată cu
aceasta fiind supusă unei continue deveniri, ale cărei forme viitoare nu pot fi
prevăzute cu precizie.
1.2. Cuplu
1.3. Căsătorie
13
mai superficiale, la cele mai profunde, ale comportamentelor nostre. În cuplu
învăţăm ce este iubirea erotică, ce înseamnă intimitatea cu o altă fiinţă, total străină
de noi, învăţăm ce este iertarea, toleranţa dar învăţăm şi să ne manifestăm emoţiile
negative: furia, mânia, frustrarea, ura, dezgustul etc. Tot în cuplu, ne împlinim
sexualitatea.
De aceea, a trăi în cuplu este o mare provocare pentru fiecare om. Este o
provocare pentru autodezvoltare şi autoevoluţie. Nici o relaţie, fie ea de căsătorie sau
nu, nu anulează diferenţele dintre parteneri, ci dimpotrivă, atunci când relaţia este
foarte profundă şi satisfăcătoare, aceste diferenţe se completează reciproc. E drept că
până se ajunge la acestă completare, poate trece şi prin perioade de supărări,
dezamăgiri, certuri, conflicte, momente de separare emoţională şi reveniri.
1.4. Familie
Familia reprezintă „o formă de comunitate umană alcătuită din doi sau mai
mulţi indivizi, uniţi prin legături de căsătorie şi/sau paterne, realizând, mai mult sau
mai puţin latura biologică şi/sau cea psihosocială” (I. Mitrofan, C. Ciupercă). Acest
lucru presupune că există doi parteneri, cu sau fără copii, sau un partener cu unul sau
mai mulţi copii proprii. Cred însă că merită subliniată funcţia fundamentală a familiei
de a forma personalitatea copiilor apăruţi în cadrul ei. În cadrul familiei, fiecare
dintre noi dobândim caracterisicile care ne vor defini ca persoane. Aici învăţăm şi ne
dezvoltăm identitatea sexuală, exprimată prin sex-roluri, adică acel set coerent de
comportamente care derivă din condiţia noastră de bărbat sau femeie şi la care
ceilalţi se aşteaptă, tocmai datorită apartenenţei noastre la un sex sau altul.
1.5. Psihosexologie
14
Rezumat
Cuvinte cheie:
Yin și Yang
Cuplu
Căsătorie
Familie
Psihosexologie
Teste de autoevaluare
Concluzie
15
UNITATEA DE STUDIU 2
Puțină istorie pe tărâmul relațiilor de cuplu
Obiective 17
Cunoștințe preliminarii 17
Resurse necesare și recomandări de studiu 17
Durată medie de parcurgere a unității 17
Expunerea teoriei aferente unității de studiu 18
2.1. Războiul sexelor 18
2.2. Istoria relațiilor dintre sexe 20
2.3. Redefinirea rolurilor masculine și feminine 21
Rezumat 24
Cuvinte cheie 24
Teste de autoevaluare 24
Concluzii 24
16
Obiective
Cunoștințe preliminare
Se impune parcurgerea unității anterioare, însușirea conceptelor de bază.
17
Expunerea teoriei aferente unității de studiu
Divergenţele motivaţionale
Conflictul intermotivaţional este generat, de obicei, de nivelurile diferite de
raportare la un obiectiv comun sau de raportările simultane la obiective diferite.
Pe de altă parte, conflictul intermotivaţional poate fi cauzat de neînţelegerea
ideii că un cuplu funcţional este acela în care fiecare dintre parteneri contribuie la
stisfacerea, atât a propriilor trebuinţe, cât şi ale celuilalt.
Divergenţle motivaţionale pot să aibă un rol tot mai important în societatea
contemporană, în condiţiile accentuării independenţei economice a femeii, a atenţiei
acordate carierei profesionale şi a consolidării poziţiei acesteia în familie şi societate.
Insatisfacţia sexuală
Cuplul contemporan acordă o importanţă tot mai mare performanţelor sexuale.
Niciodată nu s-a discutat ca acum despre “satisfacţie sexuală”, “potenţial orgasmic”,
“apetit sexual” etc. Dorinţa împlinirii sexuale a devenit atât de obsedantă, încât
incapacitatea individului de a-şi conduce partenerul la orgasm provoacă stări de
nemulţumire, latente într-o primă perioadă, dar acut manifeste dacă insatisfacţia
sexuală se menţine timp mai îndelungat. De altfel, o serie de cercetări evidenţiază
faptul că frecvent, tensiunilor generate de insatisfacţia sexuală a cuplului, li se
adaugă şi celor provenite dintr-o eventuală relaţie extraconjugală. Conflictualitatea
apare ca fiind iminentă şi justificată, cu consecinţe mai mult sau mai puţin grave.
19
această perspectivă egalitatea pare a fi doar o iluzie. Însă, individul contemporan, de
orice sex ar fi el, nu mai acceptă dominaţia.
Femeia s-a săturat de ea şi, emancipată fiind, vrea să conducă. Bărbatul s-a
obişnuit să domine şi, orgolios fiind, nu vrea să fie condus. Întrebarea este „dacă un
blestem originar îi condamnă să se sfâşie între ei sau dacă nu cumva conflictele care-
i fac să se opună, nu exprimă decât un moment de tranziţie al istoriei umane” (S. De
Beauvoir).
Pobabil, cu soţul, femeia reia lupta niciodată terminată cu tatăl. Astfel, cu cât
tatăl a fost mai puternic, cu atât mai zbuciumată va fi această luptă.
Probabil, cu soţia, bărbatul reia lupta niciodată terminată cu mama. Asfel, cu
cât mama a fost mai posesivă, cu atât mai zbuciumată va fi această luptă... (W.
Stekel).
Nevoiţi sau nu, bărbatul şi femeia au convieţuit de-a lungul istoriei, indiferent
de gradul de dezvoltare al societăţii, indiferent de gradul de implicare al celor două
sexe în realizarea funcţionalităţii diadei din care făceau parte.
Sociologul P. Andrei ne prezintă evoluţia relaţiilor dintre sexe pornind de la
cea mai primitivă formă de familie.
Clanul nediferenţiat este prima formă de familie, aflată sub semnul
matriahatului, femeia fiind centrul grupării social – familiale. A urmat apoi clanul
diferenţiat caracterizat tot prin existenţa matriarhatului, în care însă s-a împiedicat
progresiv unirea dintre mamă şi fiu, tată şi fiică, soră şi frate. Matriarhatul, însă n-a
reprezentat exercitarea autorităţii de către femeie, ci recunoaşterea descendenţei
uterine.
A urmat apoi familia pereche în care se afirmă pentru prima dată dominaţia
bărbatului asupra femeii şi o dată cu care se face trecerea la monogamie.
Familia patriarhală a cunoscut de-a lungul timpului o multitudine de
transformări. La început ea funcţiona sub autoritatea celui mai în vârstă adult de sex
masculin şi cuprindea pe lângă soţ şi soţie, descendenţii necăsătoriţi indiferent de sex
şi descendenţii căsătoriţi de sex masculin, soţiile şi copiii acestora. Soţia nu era
privită ca parteneră de viaţă a bărbatului, ci ca o fiinţă marginală, ca una din
persoanele casei, care nu contribuia cu nimic la rolul public jucat de soţul ei.
În perioada Evului Mediu şi a Renaşterii vorbim deja de un nou tip de familie,
familia tradiţională. Diferenţele dintre bărbat şi femeie au devenit tot mai mari,
fiind ierarhizate în folosul bărbatului. Bărbatul era administrator unic al bunurilor
familiei. Se ocupa de educaţia soţiei sale care avea nevoie de experienţele şi de
cunoştinţele lui. El era singurul care putea decide asupra viitorului copiilor lui.
Îndatoririle fundamentale ale soţiei erau maternitatea şi conducerea gospodăriei, iar
faţă de soţ, răbdarea şi obedienţa. Femeia rămâne în continuare o persoană
defavorizată în raport cu bărbatul.
Specifică secolelor XVI – XIX, a fost familia redusă numeric la cei doi soţi şi
copiii lor necăsătoriţi. Se baza pe o complementaritate a rolurilor de soţ-soţie, pe o
mai mare independenţă faţă de familiile de apartenenţă ale soţilor.
20
Secolul al XIX- lea a exilat femeia în viaţa privată, bărbatul dominând în
întregime spaţiul public, puterile lui extinzându-se şi asupra gospodăriei şi asupra
viitorului copiilor. Femeia nu putea să cunoască o promovare socială prin muncă
decât sacrificându-şi viaţa privată. Numai celibatarele şi văduvele puteau intra în
afaceri în nume propriu. Drept urmare, la începutul secolului XX, au avut loc
mişcările feministe, ce au facilitat emanciparea şi promovarea femeii.
Secolelor XX –XXI cuprind o pluralitate de configuraţii familiale adaptate
realităţii sociale contemporane: familii nucleare, familii monoparentale, familii
reconstituite, concubinaj, cupluri fără descendenţi, căsătorii deschise. Se impune
aşadar un nou tip de familie, familia restructurată. Sunt promovate astfel opţiunea
individuală şi permanenta modelare a rolurilor în funcţie de context, structură de
personalitate a individului, pregătire profesională, etc. Acest tip de familie pare a fi
cel mai potrivit pentru afirmarea individualităţii – în special pentru femei – dar, în
acelaşi timp, pare a avea consecinţe printre cele mai nefaste pentru societate, în
ansamblul ei. Si aceasta pentru că după o perioadă destul de lungă de stabilitate şi
rigiditate privind percepţia şi comportamentul efectiv de rol sex din cadrul cuplului,
s-a produs o schimbare bruscă, generată în special de procesul de emancipare a
femeii.
21
Acest fapt a generat, evident, frustrare şi disensiune pentru că bărbatul a
resimţit o undă de insatisfacţie în faţa unui comportament de rol-sex ce i se părea
inadecvat şi înjositor.
Mai mult, faptul că ceea ce făcea nu atingea nivelul calitativ cu care fusese
obişnuit până să preia sarcinile de la sexul feminin (indiferent că se raporta la mamă,
soţie sau iubită), atingea destul de puternic orgoliul său personal, fie datorită
incapacităţii sale, fie datorită neputinţei de a înţelege de ce femeia încearcă să-şi
dovedească sieşi că poate îndeplini şi rolul partenerului său, obligându-l în acelaşi
timp pe acesta să îndeplinească rolul deţinut până nu demult de ea.
Timp de milenii, patriarhatul le-a ţinut pe femei în inferioritate, dar asta numai
la suprafaţă. În clar obscurul inconştientului, am putea spune că lucrurile stau exact
invers: în compensaţie femeia a căpătat un sentiment de superioritate. Forţa de
afirmare a femeilor se sprijină adesea pe această convingere lăuntrică în
superioritatea lor. La bărbaţi se întâmplă exact contrariul. Mulţi cred în superioritatea
lor, credinţă ce le-a fost susţinută, din copilărie, din cultura patriarhală. Dar
superioritatea afişată ascunde o mare vulnerabilitate. Aşa se explică de ce, la un eşec
amoros, bărbaţii reacţionează abuzând de droguri, de alcool sau de sex,
comportamente ce trădează slăbiciunea interioară. În multe cupluri moderne,
dinamica tradiţională a puterilor a fost deja inversată.
Când femeia se afirmă cu pasiune, mândră de noua forţă ce se naşte în ea,
bărbatul se pomeneşte deodată anihilat fără motiv. Comunicarea între ei devine
atunci foarte dificilă. De o parte se află pasiunea şi mânia zeiţei, de cealaltă un
băieţel care se teme să nu-şi piardă privilegiile. „Sosirea amazoanelor” a determinat
în planul cuplului schimbări surprinzătoare. Feminismul le-a permis multor femei să-
şi manifeste latura masculină, să-şi întărească amorul – propriu şi să nu mai aştepte
de la bărbat o confirmare ce întârzia să vină. Inversarea rolurilor tradiţionale este tot
mai frecventă şi mai ales la tânăra generaţie. Tot mai mulţi bărbaţi tineri îşi acuză
partenerele că sunt dure, intransigente şi dominatoare. Fiind ei înşişi fiii primelor
feministe, sunt mai sensibili la revendicările femeilor şi depun armele lăsându-şi
iubitele să le decidă soarta. Acestea au învăţat însă de la mamele lor să nu se mai
încreadă total în propriul sentiment de iubire. Au învăţat să fie tari şi uneori merg
foarte departe în direcţia asta. Ele ucid relaţia, urmând să înţeleagă abia mai târziu
aspectul inconştient al dramei.
Secole de-a rândul, masculinitatea părea ceva evident şi firesc pentru bărbat.
Însă interdicţiei tradiţionale de a-şi manifesta feminitatea i se adaugă acum şi
interdicţia de a-şi manifesta masculinitatea, total negată de mişcarea feministă, ceea
ce a făcut ca o întreagă generaţie de bărbaţi să-şi piardă sentimentul identităţii.
Aşadar, lipsit de vechile puncte de referinţă, bărbatul modern se simte descumpănit.
„Bărbatul aparţine focului, care este stins uşor de apă, de care aparţine în schimb
femeia.” (E. Leonelli). Din această perspectivă, bărbatul, care şi aşa este mai
vulnerabil decât femeia, pare a fi cel ce are astăzi mai multă nevoie de ajutor.
Deci, cuplul modern a devenit un câmp de luptă, iar comunicatele de război ne
vin acum din dormitoare, din bucătării şi din saloane.
Familia modernă se caracterizează aşadar, printr-o accentuată flexibilitate a
structurii de autoritate şi putere. Relaţia modernă surprinde reciprocitatea puterii şi
22
autorităţii, pe diferite nivele şi în diferite intensităţi, în contextul mai general al unui
egalitarism afirmat şi, tot mai des, pus în practică. Dar, „egalitatea este posibilă doar
cu ajutorul diferenţelor, printr-o complementaritate a rolurilor, atitudinilor şi
comportamentelor celor două sexe, printr-o echilibrare a domeniilor şi nivelurilor în
care cei doi îşi exercită autoritatea şi puterea. Altfel spus, autoritatea şi puterea între
cele două sexe pot fi relativ egal distribuite, în condiţiile în care suma activităţilor şi
importanţei acestora desfăşurate de o femeie ar fi echivalentă cu suma activităţilor şi
importanţei acestora desfăşurate de un bărbat.” (I. Mitrofan)
Activităţile nu trebuie să fie identice pentru bărbat şi femeie. Ele variază în
funcţie de caracteristicile, aptitudinile şi disponibilităţile fiecăruia şi pot fi supuse
procesului de re-negociere. Când atât femeile cât şi bărbaţii vor descoperii gustul
dulce al unei astfel de convieţuiri, şansele ca RAZBOIUL SEXELOR SĂ
INCETEZE vor creşte substanţial.
Până atunci putem discuta despre influenţele nefaste pe care un astfel de climat
familial, tensionat de luptele încrâncenate mai ales pe arena cuplului conjugal, le au
asupra formării identităţii psihosexuale a copiilor şi adolescenţilor.
23
Cuvinte cheie
cuplul modern
cuplul partenerial vs cuplul tradițional
redefinirea rolurilor masculine și feminine
Teste de autoevaluare
Concluzii
24
UNITATEA DE STUDIU 3
Psihologia bărbatului vs psihologia femeii
Obiective 26
Cunoștințe preliminarii 26
Resurse necesare și recomandări de studiu 26
Durată medie de parcurgere a unității 26
Expunerea teoriei aferente unității de studiu 27
3.1. Psihologia bărbatului vs psihologia femeii 27
Rezumat 31
Cuvinte cheie 31
Teste de autoevaluare 31
Concluzii 31
25
Obiective
Cunoștințe preliminare
26
Expunerea teoriei aferente unității de studiu
Bărbaţii sunt foarte mândrii de ei atunci când reuşesc să-şi rezolve lucrurile ei
înşişi. Autonomia este un simbol al eficienţei, puterii şi competiţiei. A oferi unui
bărbat sfaturi pe care nu le-a cerut înseamnă să presupui că el nu ştie ceea ce are de
făcut sau că nu se poate descurca singur. Un bărbat înţelept va solicita cu adevărat
ajutorul atunci când îşi dă seama că are nevoie de el şi se va adresa pentru aceasta
unei persoane pe care el o consideră competentă şi pe care o respectă.
În virtutea celor enunţate, un bărbat va oferi instinctiv soluţii unei femei care
vorbeşte despre necazurile/problemele sale. El vrea să o facă să se simtă mai bine,
rezolvându-i problemele şi dovedindu-şi în felul acesta dragostea. Ea ar avea nevoie
doar să fie ascultată. A vorbi despre porblemele proprii nu constituie o invitaţie de a
oferi soluţii.
Aşadar:
O femeie ar trebui să se abţină de a da orice sfat nesolicitat sau de a aduce
critici. Bărbatul nu numai că va aprecia acest lucru, dar va deveni mai atent şi mai
grijuliu cu femeia de lângă el.
27
Un bărbat va trebui să exerseze arta de a asculta o femeie când vorbeşte cu
singura intenţie de a o înţelege. Ar fi de dorit să se abţină să furnizeze vreo soluţie
sau să încerce să-i schimbe starea de spirit. Femeia va aprecia cu siguranţă un astfel
de bărbat.
Când bărbatul nu se simte necesar în cadrul unei relaţii, el devine treptat pasiv
şi apatic, cu fiecare zi ce trece are mai puţin de oferit. În schimb când i se oferă
încredere să facă tot ce poate şi i se apreciază eforturile, se mobilizează şi are mai
multe de oferit. Când este îndrăgostit oferă tot ceea ce poate bucurându-se de
câştigurile partenerei, care se simte în felul acesta respectată, protejată şi apreciată.
El simte împlinirile partenerei ca şi cum ar fi ale sale. Poate îndura uşor orice greutăţi
28
pentru a o face fericită, deoarece fericirea ei îl face şi pe cel fericit. Îi este mai uşor să
lupte. Este dinamizat, având o motivaţie mai înaltă.
Femeia se mobilizează atunci când se simte apreciată. Dacă nu se simte
apreciată de partener, ea se epuizează şi nu prea mai are de oferit prea mult. În
schimb, când simte că i se acordă atenţie şi respect, este mulţumită şi poate oferi tot
mai mult.
Puţini bărbaţi sunt conştienţi de importanţa pe care o are pentru o femeie faptul
de a se simţi susţinută de cineva care ţine la ea. Femeile sunt fericite când cred că
nevoile lor vor fi bine întâmpinate. Când o femeie este supărată, copleşită,
dezorientată, epuizată sau disperată, are nevoie să simtă că nu este singură. Vrea să
se simtă iubită şi preţuită.
Aşadar, bărbaţii trebuie să-şi înfrângă reţinerea de a oferi afecţiune, în timp ce
femeile trebuie să-şi depăşească reţinerea de a o primi.
29
Exemplu: Sunt în faţa ta, mă simt extrem de prost pentru că am vărsat cafeaua
pe cămaşa ta cea nouă, am nevoie să fac ceva pentru a-mi repara greşeala, îţi propun
să intrăm în primul magazin pentru a-ţi cumpăra o cămaşă nouă.
Procesul CNV
•Exprimarea onestă prin cele patru componente;
•Primirea empatică prin cele patru componente.
30
Rezumat
Cuvinte cheie
- Psihologia bărbatului
- Psihologia femeii
- Comunicarea nonviolentă (CNV)
Teste de autoevaluare
Concluzii
31
UNITATEA DE STUDIU 4
Identitatea de gen și implicațiile ei în viața de cuplu
Obiective 33
Cunoștințe preliminarii 33
Resurse necesare și recomandări de studiu 33
Durată medie de parcurgere a unității 33
Expunerea teoriei aferente unității de studiu 33
4.1. Formarea identității de gen ca o construcție psihologică 34
4.2. Familia nucleară și contribuția ei la formarea identității de gen 34
4.3. Familia monoparentală și implicațiile ei în construcția identității de gen 37
4.4. Familia reconstituită și implicațiile ei în formarea identității de gen 42
4.5. Inițierea erotică componentă importanță în formarea identității de gen 44
Rezumat 45
Cuvinte cheie 47
Teste de autoevaluare 47
Concluzii 48
32
Obiective
Cunoștințe preliminare
33
Expunerea teoriei aferente unității de studiu
34
sexului opus (în plan psihologic o extinde, o spiritualizează prin unificarea
contrariilor).
Soarele evaporă apa şi o transformă în nor (adică în aer – masculin care conţine
apa – femininul transformat), adică îi conferă o nouă calitate: cea de dublu Eu,
masculin şi feminin deopotrivă (norul este un unificator sau conţinător al celor două
principii: Aer – Apă).
Odată unificată cu principiul masculin, prin intermediul transformării catalizate
de tată-Foc, feminitatea, după o primă integrare iniţiatică, cea paternă, se exprimă şi
tinde către o a doua integrare iniţiatică, cea maternă, participând la actul gestaţiei şi
generării.
În planul realităţii cosmice, norul redevine Apă (ploaie sau zăpadă), care se
revarsă, se amestecă sau se topeşte în Pământul-mamă, tinzând la o nouă fuziune
iniţiatică, de data aceasta cu participarea şi autotransformarea Apei-feminin matur
prin fuziune cu Pământul-mamă (potenţial gestant), în scopul asumării noului rol
identitar creator - maternitatea
În plan psihologic, relaţia pozitivă, iubitoare şi protectivă sau forma acceptării,
confirmării şi căldurii emoţionale transformatoare a tatălui faţă de fiică (inclusiv
relaţia dintre un bărbat care îşi asumă rolul patern şi o femeie care îşi asumă rolul
filial) conduce la dezvoltarea, transformarea şi unificarea părţilor polare ale Egoului
unei femei (masculin-feminin), maturizând-o şi permiţându-i ulterior să-şi asume
maternitatea în raportul egalitar cu un alt bărbat (un partener, cel iubit) care, la rândul
său, îşi asumă şi îşi dezvoltă, în consecinţă, rolul patern.
E un fel de ştafetă care se transmite de la un rol patern pozitiv la un alt rol
patern potenţial, care se activează sau „pozitivează” de către un alt bărbat, prin
intermediul aceleiaşi femei (fiica ce integrează masculinitatea tatălui şi pe care o
identifică sau o transferă în cea a partenerului, oferindu-i, cel puţin teoretic, acestuia
oportunitatea asumării noului rol – paternitatea).
Relaţia tată-fiică patogenă (de tip incestuos sau de deficit) sau absentă are
efecte nefaste asupra asumării şi integrării feminităţii şi cu atât mai mult a
maternităţii. Acestea sunt sever stopate, blocate, pervertite sau regresate (infantile),
ceea ce are un impact defavorabil, inclusiv la nivel transgeneraţional.
Nivelul de autoîncredere al unei astfel de persoane (ca parteneră de cuplu şi ca
femeie, în general) este scăzut, iar capacităţile ei de afirmare sunt blocate, chiar dacă
potenţialul său intelectual sau energetic este crescut. Timiditatea, conduitele evitante,
ostilitatea nemotivată, dependenţa emoţională versus nonimplicare, lipsa de
rezonanţă afectivă şi trăirea compensatorie în fantasmă, susceptibilitatea şi anxietatea
de relaţie pot fi câteva dintre manifestările cele mai frecvente, simptomatice pentru o
feminitate neintegrată .
Lucrurile se complică „la distanţă”, pentru că, în cazul unei feminităţi
neintegrate, chiar dacă se produce modificarea biologică de rol – respectiv
maternitatea, aducând pe lume copii –, din punct de vedere psihologic femeia poate fi
inaptă să-şi asume corespunzător, matur şi hrănitor emoţional rolul matern, ceea ce
crează efecte patogene în relaţia sa de parteneriat şi în cea cu proprii săi copii. Istoria
relaţională ulterioară creşte progresiv riscul repetiţiilor distructive în raporturile
părinţi–copii, pentru că neintegrarea feminităţii, ca şi a masculinităţii, prin
35
intermediul Elementelor-Sursă, originare, este greu de compensat spontan prin
intermediul unui eventual partener de substituţie, reparator sau terapeutic. „Mimarea”
unei relaţii paterno-filiale (ca şi cea de tip fratern, incestuos) în context partenerial
erotic nu face decât să agraveze confuziile şi deficitele de confirmare mutuală,
favorizând anumite deconectări sau dependenţe afective blocante pentru ambii
parteneri. (Acestea sunt „capcane” ale parteneriatului erotic).
Există şi un alt tip de perturbare a relaţiei tată-fiică, legat de Excesul de
„feminitate” ca urmare a unei coaliţii profunde, simbiotice între mamă şi fiică,
orientată negativ faţă de tată, ca urmare a frustrării emoţionale şi sexuale a mamei
faţă de tată. O relaţie partenerială în care deficitul de ofertă masculină antrenează o
receptivitate neconfirmată, nesaturată, neîmplinită a femininului, crează premisele
unei coaliţii nefireşti între mamă şi copiii săi.
Dacă fiica este mai curând „unificată” cu mamă, ea se contaminează de
sentimente de respingere inconştientă şi ranchiună faţă de tată, identificându-se cu
mama şi opunându-i-se Eului patern cu toată forţa generată de energia unificată a
două roluri identitare de tip feminin – Apa şi Pământul. Ca şi în natură, în acest caz,
Focul poate fi „stins” de excesul de Apă, de furia apei dezlănţuite, aşa cum potopul
sau inundaţia sunt generate de acumulări excesive de nori care slăbesc, evident,
contactul cu Soarele, aparent atenuându-i puterea.
Excesul de feminin subminează Eul patern (inclusiv cel masculin), ceea ce în
plan psihologic se reflectă în neintegrarea atributelor ce ţin de acest rol şi accentuarea
distructivă ale celor polare de tip feminin şi matern cu efecte nefaste asupra relaţiei
de cuplu.
Relaţia mamă-fiu- I. Mitrofan
RELAŢIA MAMĂ–FIU (MATERN-MASCULIN) se accesează simbolic pe
axa Pământ-Aer. În natură, relaţia este gestionată prin intermediul celorlalte două
elemente, în special prin acţiunea directă a Focului (Soare) asupra Pământului.
Soarele, alias paternul, „evaporă” Apa din Pământ, în extremis arde, secătuieşte
pământul (v. seceta), transformându-l în deşert (neroditor). Excesul de Foc
transformă distructiv Pămîntul, creând deficit de Aer (fiu). Căldura copleşitoare face
aerul „sufocant”, adică îl vitregeşte de atributele „hrănitoare”, sănătoase,
purificatoare, dinamice. Ca urmare a „arderii” Pământului de către Foc, Aerul este
îmbâcsit, impur, toxic, greoi, adică alterat cu atributele unei maternităţi negative,
neroditoare, deci transformat distructiv prin fuziune cu partea negativă a maternităţii
(„aer stătut, greoi”).
În plan psihologic, un tată hiperautoritar crează condiţiile unei „fuziuni”
nefireşti, toxice între mamă şi fiu, acesta identificându-se cu o parte a Eului matern
(cea negativă – victima) şi dezidentificându-se parţial cu tatăl (partea negativă –
agresorul). În consecinţă, fiul adoptă un comportament slab, anxios, evitant sau rebel.
Asumarea masculinităţii în aceste condiţii devine dificilă, ataşamentul şi
culpabilitatea de separare de o mamă-victimă sunt crescute, favorizând o condiţie
fizică şi psihică precară, nonasertivitate sau conduite de control excesiv, dar poate
conduce compensator şi la comportamente protestatare fără finalitate, retracţie
socială, imprevizibilitate, comportament autodistructiv, toxicodependenţe
36
Prin contrast, o relaţie creatoare, iniţiatică a mamei cu fiul confirmă
autoîncrederea, iniţiativa, canalizarea impetuoasă a energiei, puterea de exprimare şi
transmitere a informaţiei, precum şi capacitatea de acţiune creatoare.
Un fiu care îşi integrează „maternitatea” în sens pozitiv îşi exprimă şi îşi
asumă masculinitatea creator. Cu alte cuvinte, un fiu bine hrănit emoţional de o
mamă-femeie echilibrată, integrată la rându-i (poate fi şi o bunică care îl „iniţiază” în
primii 7 ani) are şanse mai mari să-şi exprime latura creativă, originală, expresivă şi
afirmativă, pentru că resursa sa energetică va fi înaltă.
Canalizarea forţei şi resurselor de care dispune, orientarea valorică, inteligenţa
şi discriminarea, structurarea acţiunilor în vederea atingerii anumitor scopuri,
rezistenţa la efort şi capacitatea de a lupta inteligent, responsabilitatea, disciplina şi
puterea concentrării şi finalizării, voinţa focalizată cunoscător şi creator vor fi
catalizate însă semnificativ de relaţia transformatoare, iniţiatică (a doua iniţiere) cu
tatăl (bunicul) său.
Integrând pozitiv rolul patern (Focul), rolul masculin (Aerul) îşi creşte
considerabil şansele autotransformatoare prin integrarea atributelor creatoare ale
acestuia. Masculinitatea devine astfel „Solară”, aspirând legitim la centralitate,
recunoaştere, disponibilitate şi generozitate, împlinindu-se pe Sine şi unificându-se
optim cu femininul (a treia iniţiere, „instrumentată” generic de partenera de cuplu).
38
n-o vor vindeca şi nu-i vor oferi posibilitatea să-şi integreze o identitate psihosexuală
aducătoare de satisfacţii personale în viaţa de cuplu.
Tatăl tiran: Tatăl tiranic sau despotic este cel care îşi terorizează fiicele prin
rigiditatea regulilor pe care le impun adolescentelor, din nevoia de a-şi exercita
controlul absolut asupra lor, gândindu-se că în acest fel le pot proteja mai mult. Nu
reuşesc însă decât să-i alimenteze orgoliul de a stăpâni şi de a dispune şi de a sădi în
inima fiicelor lor puternice sentimente de ură şi dorinţă de răzbunare. Adevărate
amazoane ele se vor lupta cu stoicism cu toţi bărbaţii din viaţa lor, ne-reuşind să se
împlinească ca femei lângă nici unul dintre ei.
Psihanalista americană, Linda Shierse-Leonard în cartea sa „Fiica tatălui său”
surprinde o serie de atitudini pe care femeile le adoptă ca reacţie la traumele
provocate de tată. Din perspectiva autoarei fetele pot rămâne „eterne adolescente”
sau, dimpotrivă, pot devenii „amazoane”
Eternele adolescente sunt acele fiice care, private de sprijinul patern în
dezvoltarea lor psihologică, rămân prizoniere nevoii lor de a plăcea bărbaţilor sau
adoptă o atitudine de revoltă, construindu-şi o armură de nepătruns. Ele îi lasă pe alţii
să le creioneze viaţa. Unei astfel de femei îi este foarte greu să aibă iniţiativă şi să ia
hotărâri. În loc să acţioneze în propriul ei interes, preferă să se adapteze la
schimbările pe care viaţa sau bărbaţii le hotărăsc pentru ea şi se refugiază într-o lume
de fantasme când situaţia devine prea greu de controlat.
Linda Shierse-Leonard identifică patru tipuri de eterne adolescente:
• păpuşica dulce
• fata de sticlă
• seducătoarea
• marginala
Păpuşica dulce este cea care deşi pare foarte sigură pe ea, fiind mândră şi
încrezătoare trăieşte o permanentă teamă de abandon, angoasa fetei neglijate de tatăl
ei. Deşi se poate revolta uneori, acuzându-şi partenerul, ea va rămâne pasivă şi
dependentă.
Fata de sticlă este cea care se refugiază în cărţi sau în lumi imaginare,
invocând pretextul fragilităţii şi hipersensibilităţii şi devenind în felul acesta o
fantomă a celei care este.
Seducătoarea trăieşte din plin bucuria momentului prezent, refuzând orice
fel de responsabilitate şi de obligaţii, devenind astfel varianta feminină a lui Don
Juan. Îi vine deci foarte greu să se angajeze într-o relaţie durabilă. În relaţie cu mama
şi tatăl ei, această femeie nu a căpătat simţul propriei valori, iar revolta o împiedică
să realizeze o relaţie adevărată cu bărbatul care-i place.
Marginalele, spune autoarea se identifică cu un tată ajuns obiect de ruşine, care
s-a revoltat împotriva societăţii sau a fost respins de aceasta. Fetiţa a fost mişcată de
drama tatălui şi a rămas prinsă în ea. În orice situaţie ea va simţi nevoia să critice şi
să-şi afirme diferenţa, fiind combativă dar niciodată nu va acţiona în consecinţă. Se
va refugia în alcoolism, drog, prostituţie sau sinucidere, fiind extrem de deprimată.
Printre ele se numără şi cele agresate sexual de tată, fete care nu mai reuşesc să-şi
capete respectul de sine.
39
Eternele adolescente suferă, după cum s-a putut observa, de pasivitate,
amazoanele procedează exact invers, fiind hiperactive. O femeie care a trăit teroarea
unui tată tiranic va încerca să reuşească în lume uzând de aceeaşi autoritate
despotică, ea le va face celorlalţi ceea ce tatăl i-a făcut ei, le va impune ceea ce el i-a
impus.
Amazoanele devin femei ale datoriei şi ale principiilor. În loc să caute
privirea bărbaţilor, cum fac seducătoarele, ele resping avansurile masculine şi merg
uneori până la a dispreţui toţi bărbaţii din lume. „Amazoana este o femeie care a
adoptat caracteristicile asociate în general temperamentului masculin şi identificate
cu puterea masculină. Simultan, renunţă la capacitatea sa de a stabili relaţii
afectuoase, capacitate care, de regulă, a fost asociată cu feminitatea. În consecinţă,
amazoana care preia puterea negându-şi capacitatea de a se lega afectiv de alte fiinţe,
rămâne unidimensională şi devine victima caracteristicilor pe care a vrut să le
acapareze.” – ne spune psihanalista June Singer.
Amazoanele Lindei Shierse-Leonard sunt:
• femeia superstar
• fata ascultătoare
• femeia martir
• regina războinică
41
inflaţionat de complexul contrasexual, iar identitatea sa psihosexuală să aibă de
suferit.
Psihologia analitică susţine că legăturile de tip heterosexual nu pot fi formate
sau eşuează datorită dezvoltării patologice a complexului contrasexual. O astfel de
dezvoltare depinde deci de experienţele existenţiale nefericite pe care copilul le are
în relaţionarea cu părintele de sex opus.
• „Prin intermediul unei intense identificări cu părintele de sex opus, eul este
inflaţionat de arhetipul contrasexual ceea ce duce la eşecul actualizării
principiului sexual care corespunde genului biologic al individului. Acest fapt va
conduce fie spre o femeie dominată de animus, fie spre un bărbat slab, dominat
de anima, care vor sfârşi în legături de tip homosexual.
• Băiatul deprivat de mamă sau fata deprivată de tată suferă de o atrofiere a animei
sau animusului, lipsindu-le astfel organul psihic pentru formarea legăturilor
heterosexuale.
• O relaţie prea apropiată de părintele de sex opus, poate conduce, de asemenea la
o dezvoltare hipertrofiată a complexului contrasexual şi la o identificare a eului
cu acesta, mai ales dacă părintele de sex opus a fost absent în perioadele critice
ale copilăriei, sau relaţia cu el a fost neimplicată afectiv. Bărbaţii de acest tip tind
să fie capricioşi, cu un comportament greu previzibil, moale, fără să se afirme.
Femeile dominate de animus sunt agresive, dogmatice, încăpăţânate. Identificarea
cu complexul contrasexual poate duce în aceste cazuri spre transsexualism.” -
Mihaela Minulescu
42
De asemenea, acestea vor experimenta mai puţine dificultăţi comparativ cu cele
cu venituri mici şi nivel scăzut de educaţie. Părinţii singuri sunt puşi în situaţia de a
educa singuri copilul, dar de regulă ei apelează şi la persoane din familia extinsă
(bunici, alte rude, bone etc.). Există însă o diferenţă între mamele singure şi taţii
singuri. Mamele singure tind să nu apeleze la fel de mult la alte persoane pentru
ajutor, ajungând de aceea la suprasolicitare şi tensiuni interioare care se pot
transforma în simptome, atât la ele, cât şi la copii şi datorită fenomenului de contagiu
emoţional. De asemenea, ele tind să preia şi rolul tatălui, ceea ce se întâmplă foarte
rar în cazul bărbaţilor părinţi singuri.
În aceste familii este foarte evidentă:
1. modificarea regulilor (D. Vasile, 2006) - de exemplu, mamele singure au
uneori tendinţa de a deveni mai autoritare, mai rigide în aplicarea regulilor, încercând
să suplinească lipsa tatălui; taţii, dimpotrivă, au uneori tendinţa de a deveni mai
delicaţi, mai afectuoşi, dar şi mai restrictivi în unele reguli (de exemplu, venirea
acasă seara a fetelor);
2. modificarea graniţelor dintre membri şi subsisteme (D. Vasile, 2006) –
de exemplu graniţele dintre părinte şi copilul unic sau copilul cel mare tind să devină
difuze, transformând relaţia lor fie în una de prietenie exagerată, fie în una de
parteneriat. „Datorită acestor caracteristici, mama se aşteaptă de la copil să fie mult
mai matur decât este el sau ea, actualmente. Mama obişnuieşte să-i facă, astfel,
confidenţe, să-i mărturisească variatele ei sentimente, ceea ce îi conferă copilului
rolul de confident. Aşa încât, treptat şi subtil, mama îi atribuie copilului rolul de
partener, de suport emoţional substitutiv al părintelui absent. Ca urmare, copilul este
forţat, în cadrul patternurilor interacţionale, să-şi dezvolte maturitatea în devans, în
perioade în care, el sau ea, nu este pregătit(ă) s-o facă.
Presiunile acestui copil, fiind inadecvate nu pot fi satisfăcute decât prin şi
pentru mamă, deşi aceasta nu este conştientă de faptul că nu i le poate acoperi în
totalitate. Când unele dintre aceste mame atribuie copilului rolul tatălui absent,
conflictul părinte-copil ajunge până la a imita conflictele maritale ale mamei cu
fostul soţ. Copilul găseşte el însuşi modalităţi de a se implica în noua situaţie
câştigată, dar el se simte presat de asumarea noului rol şi „pedepsit” pentru că începe
să îi placă rolul soţului anterior. (...) Copiii în astfel de situaţii, în mod frecvent, nu
sunt capabili să-şi exprime sentimentele lor conflictuale, tensive sau resentimentele
faţă de plasarea lor în această păziţie de către propriile mame. Mai mult se pot
observa numeroase îmbolnăviri psihosomatice şi comportamente explozive, ca
semnal al numărului mare de griji şi temeri ale acestor copii.” (I. Mitrofan, C.
Ciupercă, 1997) Ajunşi la vârsta adolescenţei aceşti copii vor avea mari probleme în
asumarea identităţii de gen-rol. Astfel, fetele îşi vor respinge mamele, care le-au
tracasat ani la rândul şi implicit îşi vor respinge propria feminitate datorită procesului
de identificare.
De asemenea asumarea identităţii psihosexuale poate fi vitregită de absenţa
tatălui. Băieţilor le va fi, de asemenea, dificil să-şi integreze o bună identitate de gen-
rol, din lipsa modelului masculin sau din aderenţa la o critică deseori prezentă la
mamele singure: „bărbaţii nu sunt buni de nimic” sau „eşti ca taică-tu: incapabil,
insensibil, iresponsabil”. Toate acestea vor modela negativ atitudinea ulterioară a
43
adolescentului devenit adult faţă de partener şi, eventual, faţă de proprii copii. În
ceea ce-i priveşte pe taţii singuri, putem spune că adesea aceştia păstrează o distanţă
mai mare faţă de proprii copii decât mamele singure, astfel încât graniţele dintre
părinte şi adult sunt mult mai clar conturate. „Taţii singuri au un rol adecvat în
susţinerea nevoilor emoţionale, fiind recunoscută abilitatea lor de a furniza „hrană
emoţională” copiilor lor. (...) Ei, deseori, abandonează tradiţionalismul în abordarea
copiilor, sunt mai puţin directivi în disciplinare, fiind mai preocupaţi de calitatea
factorilor de îngrijire a copiilor, mai interesaţi de experienţele educaţionale ale
acestora şi mult mai protectivi faţă de ei. O preocupare deosebită o vădesc taţii-
singuri pentru fiicele lor, în privinţa dezvoltării lor ca „stăpâne şi mame” ale casei.
Cercetările remarcă o anumită preocupare anxioasă pentru o socializare adecvată a
fetelor şi a dezvoltării lor sexuale. Aceşti taţi sunt şovăielnici în privinţa discutării
chestiunilor sexuale şi îşi exprimă îngrijorarea cu privire la adecvarea modelului
social al fiicei lor” (I. Mitrofan, C. Ciupercă.
3. modificarea întregii structuri familiale (D. Vasile, 2006) – adică
subsistemul adulţilor este redus la un singur adult. De aceea vor exista lacune în
modelarea intimităţii erotico-sexuale, ceea ce va determina dificultăţi în manifestarea
intimităţii la copii atunci când ei se vor implica într-o relaţie de parteneriat şi în
viitoarea lor familie.
Pentru copiii din aceste familii se pune următoarea problema: cum se formează
identitatea lor sexuală? Cine reprezintă modelul feminin şi cine cel masculin? Cum
vor introiecta ei modelul mamei şi cel al tatălui? Iată de ce prezenţa ambelor modele,
indiferent de gradul de rudenie, este foarte necesar, chiar dacă vor rămâne încă unele
lacune în identitatea sexuală a copilului şi în abilităţile lui de manifestare a
intimităţii.
Se formează dacă părinţii au mai fost căsătoriţi şi au divorţat sau şi-au pierdut
partenerul. Ei vin cu proprii copii în noua căsătorie, dar pot avea şi copii comuni.
Familiile reconstituite întâmpină o serie de dificultăţi pe care vor trebui să le
depăşească şi care provin din pierderile suferite anterior formării lor. Iată prezentate
mai jos câteva dintre cele mai întâlnite obstacole sau probleme întâlnite de familiile
reconstituite ca şi efectele lor asupra formării identităţii de gen la copii.
Neacceptarea părintelui vitreg de către copil (copii) din simplul fapt că îl
percepe ca "înlocuind-ul" pe cel natural este însoţită adesea de sentimente de
respingere, furie, ură, gelozie. Aceste sentimente sunt însă destul de fireşti pentru
copil. Ele se pot diminua în timp. La această situaţie pot contribui şi atitudinea sau
greşelile de comportament ale părinţilor, cum ar fi devalorizarea părintelui vitreg în
faţa copiilor, retragerea dreptului de a educa sau admonesta copilul, tehnicile
educative dure sau pur şi simplu diferite pe care părintele vitreg le foloseşte etc. În
astfel de condiţii implicaţiile nefaste în ceea ce priveşte formarea şi integrarea unei
identităţi de sex-rol vor exista cu siguranţă atât în cazul fetelor cât şi al băieţilor.
Fetele vor pacta fie cu mama, fie cu tatăl natural datorită fenomenului de loialitate
familială şi vor respinge celălalt partener. Vor învăţa că toţii bărbaţii pot fi răi şi
44
nepricepuţi în ale educaţiei, sau că toate femeile sunt periculoase şi este cazul să te
fereşti de ele.
În alte cazuri, copilul poate considera că părintele său natural îi oferă mai
puţină atenţie şi iubire după recăsătorire, mai ales dacă părintele nu explică diferenţa
dintre iubirea parentală şi cea conjugală. Şi în aceste condiţii poate respinge şi
sancţiona inconştient în orice tip de relaţie persoanele de acelaşi sex cu părintele
„trădător”. Evident se autosabotează şi pe sine, dacă întâmplarea face ca părintele cu
pricina să fie de acelaşi sex cu el.
Neacceptarea copilului de către părintele vitreg este o altă problemă care crează
mari probleme copiilor în formarea identităţii de gen, indiferent de faptul că părintele
este sau nu de acelaşi sex cu el. Într-adevăr este uneori foarte dificil pentru părintele
vitreg să manifeste afecţiune pentru copilul partenerului, mai ales dacă acesta îl
respinge sau chiar se revoltă şi luptă împotriva sa. De multe ori, părintele este cel
care are nevoie să îşi ajusteze comportamentul astfel încât să poată să facă faţă
acestei situaţii.
Respingerea copilului poate afecta stima de sine a acestuia şi în plus poate
atrage o serie de resentimente ale copilului faţă de acesta. Se creează aşadar un cerc
vicios din care copilul înţelege că persoanele de acelaşi sex cu părintele vitreg sunt
rele şi deci trebuie evitate.
Conflictele fraterne dintre copiii proprii ai celor doi parteneri şi/sau copiii
proveniţi din căsniciile lor anterioare sunt un alt tip de obstacol cu care se pot
confrunta familiile reconstituite. Copiii din căsătoriile anterioare se pot simţi mai
puţin importanţi, mai puţin doriţi sau iubiţi decât noul copil al cuplului. Sau se pot
considera dezavantajaţi sau mai pedepsiţi atunci când greşesc decât fratele sau sora
lor vitregă. Şi în acest caz vor exista urmări nefaste în formarea şi asumarea
identităţii de gen.
45
Există un anume paralelism între relaţiile de iubire dintre copil şi mama sa pe
de o parte şi relaţiile intime ale adultului, pe de alta. (S.Gilfillan, 1985). Astfel un
copil care niciodată nu a putut stabili un raport de încredere deplină şi de satisfacţie
cu mama sa, care s-a simţit victima agresivităţii, indiferentismului sau inconsecvenţei
afective, va reuşi foarte greu, ca adult, să dezvolte un bun nivel de intimitate cu
partenerul. În mod inconştient va încerca mereu să se apere.
La rândul lor părinţii care în relaţia conjugală au probleme şi deficite de
realizare a intimităţii, nu pot stabili raporturi adecvate, autentice, cu copiii lor,
transmitându-le acestora „modelul handicapului de intimitate”, cu toate inhibiţiile şi
suferinţele sale ulterioare. (J.D.West, J.J.Zorski şi R.Hervill, 1986). Problemele
intimităţii copiilor pot fi o metaforă a problemelor intimităţii părinţilor, având în
vedere că reprezentările privind raporturile parteneriale se creează încă din primii ani
de viaţă prin introiectarea comportamentului părinţilor unul faţă de altul şi faţă de
propriul copil. Riscul unei transmiteri transgeneraţionale a modelului de intimitate
este suficient de crescut pentru a nu ne lăsa indiferenţi în faţa acestei provocări a
dezvoltării umane.” (L. Mitrofan, 2002).
Aşadar se impune cu necesitate un program de intervenţie psihologică care să
permită dezvoltarea personală timpurie a adolescenţilor, program care să permită
rezolvarea unor astfel de probleme: problema ataşamentului, a acceptării de sine şi a
abandonului emoţional. În felul acesta ei vor putea dezvolta o relaţie de cuplu
armonioasă, ştiut fiind că intimitatea determină calitatea vieţii şi a dragostei. Aşadar
o bună intimitate este garanţia unei vieţi de cuplu reuşite şi de durată.
„Acceptarea propriului corp şi posibilitatea de a comunica prin intermediul
acestuia, de a exprima, arăta sau dezvălui în sens natural, lipsit de pudoare şi inhibiţii
inutile, condiţionează realizarea unui bun nivel de intimitate în cuplu” (L. Mitrofan,
2002,) care corelează cu o bună imagine de sine şi o acceptare a propriei identităţi
psihosexuale. Toate acestea se intâmplă în condiţiile unei autentice comunicări
verbale şi nonverbale şi în acelaşi timp menţin o astfel de comunicare la nivelul
relaţiei de cuplu.
46
Rezumat
Cuvinte cheie
Identitate de gen
Identitate de sex-rol
Identitate psihosexuală
Familie nucleară
Familie monomarentală
Familie reconstitutiă
Cuplul mamă-fiu
Cuplul tată-fiu
Inițere erotică
Teste de autoevaluare
47
2. Enumerați tipurile de relații deficitare tată-fiică care împiedică asumarea de către
aceasta a identității sale psihosexuale.
3. Evidențiați caracteristicile tipului de relație patologică mam-fiu care conduce la
neasumarea masculinității de către acesta din urmă.
4.Evidențiați implicațiile familiei monoparentale în construirea identității de se-rol.
5.Evidențiați care sunt influențele familie reconstituite în formarea identității de gen
6. Explicați legătura dintre inițierea erotică și o identitate de sex-rol bine asumată
Concluzii
48
UNITATEA DE STUDIU 5
Mit și realitate în relația de cuplu
Obiective 50
Cunoștințe preliminarii 50
Resurse necesare și recomandări de studiu 50
Durată medie de parcurgere a unității 50
Expunerea teoriei aferente unității de studiu 51
5.1. Relația de cuplu între mit și realitate 51
Rezumat 55
Cuvinte cheie 55
Teste de autoevaluare 55
Concluzii 55
49
Obiective
Cunoștințe preliminare
50
5.1. Relația de cuplu între mit și realitate
Când se simt împotmoliţi în relaţia în care se află, blocaţi într-o problemă sau
într-un conflict care nu se lasă rezolvat orice ar face, partenerii de cuplu se confruntă
cu un “curent puternic din trecut”. Criza care aduce o relaţie de cuplu pe punctul
dizolvării a fost pusă în mişcare cu ani mulţi înainte să se cunoască partenerii. Ea îşi
are rădăcinile în modelele lor familiare. Aşadar, atracţia către partenerul/a de cuplu
este, de fapt, atracţia dintre modelele familiare compatibile şi, de asemenea, de valori
compatibile. Atracţia dintre cei doi constă într-o combinaţie complexă de impulsuri:
de a vindeca trecutul şi de a rămâne blocat în el, de a accepta provocarea prezentului
şi de a conspira cu partenerul pentru a evita prezentul. Iubirea pe care un partener o
simte pentru celălalt într-un cuplu exprimă deopotrivă cele mai înalte idealuri şi cele
mai profunde răni.
Iubirea înseamnă multe lucruri minunate dar nu reprezintă o soluţie. Când o
relaţie de cuplu se împotmoleşte în tipare distructive cu rădăcini în trecutul
îndepărtat, valorile comune sunt cele care îi împing pe cei doi către un prezent mai
fericit. Valorile nu şterg suferinţa din trecut dar oferă posibilitatea de a lua hotărâri
noi mai bune. Cu cât poţi recunoaşte mai deplin influenţa trecutului tău asupra a ceea
ce simţi în prezent, cu atât devii mai liber să acţionezi în concordanţă cu valorile tale.
Când aceste valori sunt împărtăşite şi de partener şi acţionaţi împreună în virtutea lor,
te simţi atras de partener din cele mai bune motive. Il respecţi, îl admiri, te bucuri de
prezenţa lui şi te respecţi pe tine însuţi pentru că îl iubeşti.
3. Mit: Trebuie să lucrezi asupra relaţiei tale dacă vrei să fie o relaţie bună.
Realitate: Nu relaţiile, ci oamenii au probleme.
51
Reactivarea unor “afaceri emoţionale neîncheiate” din trecut de către
evenimente similare, umbresc prezentul trăit alături de partenerul de cuplu. “Oricât
de paradoxal ar părea, a jeli trecutul constituie calea către fericire în prezent. Când
începi să intri în legătură cu durerea proprie, vei descoperi că partenerul tău nu e
sursa simţămintelor tale negative. Partenerul nu constituie o problemă, şi până la
urmă nu trebuie să lucraşi la relaţia voastră.” - Moriie & Arleah Shechtman
4. Mit: Altruismul şi dăruirea faţă de alţii dau naştere la cele mai bune relaţii.
Realitate: Limitele clare şi graniţele dau naştere la respect reciproc şi relaţii
durabile.
Relaţia simbiotică dintre cei doi parteneri face aproape imposibilă impunerea
unor limite sau graniţe clare care să contribuie la păstrarea şi protejarea
individualităţii. A nu ştii cine eşti, a nu ştii ce-ţi doreşti, a nu ştii ce aştepţi din parte
celuilalt sunt premize ale unei vieţi de cuplu furtunoase, nesatisfăcatoare, care nu
facilitează propria dezvoltare ciâ este o garanţie sigură pentru involuţie, “parazitare”.
Când fiecare partener îi arată celuilalt care sunt graniţele sale, îl invită la parteneriat
deplin şi la o intimitate mai profundă. “Când ne încălcăm valorile fzndamentale, ne
încălcăm şi graniţele. Dacă ne concentrăm la a trăi potrivit valorilor noastre, vom
putea să vedem foarte clar care ne sunt limitele. De pildă, dacă preţuieşti
devotamentul deplin faţă de misiunea ta în viaţă, acest lucru va impune o limită
firească măsurii în care eşti dispus să devii dădaca, terapeutul sau sclavul sexual al
partenerului tău, fiindcă trebuie să te trezeşti dimineaţa şi să te apuci de treabă. Dacă
preţuieşti răspunderea, există o limită pentru cât de departe vei merge ca să salvezi
un partener care se distruge singur. Dacă preţuieşti comunicarea de calitate, asta
înseamnă că nu vei minţi despre ceea ce simţi ca să-i faci pe plac partenerului tău. ”
- Moriie & Arleah Shechtman
Şi în plus, aducând de fiecare dată în relaţie ceva nou, care te bucură, te
împlineşte, menţine treaz interesul partenerului/partenerei pentru tine. Noutatea,
dinamismul se află de data aceasta în interiorul relaţiei, iar riscul ca monotonia –
monstrul care distruge totul- să apară, este aproape inexistent.
52
primească iubirea ta. Puneţi partenerul pe lista celor care primesc ajutor de şomaj
afectiv – sau aşteaptăţte ca partenerul să te pună pe tine pe listă – şi o să vă treziţi că
trăiţi într-o mahala relaţională.” - Moriie & Arleah Shechtman
A-ti provoca partenerul/a prin cerinţe foarte clar formulate înseamnă a te
provoca şi pe tine însăţi/însuţi. Şi aceasta pentru că e de datoria ta să fii consecvent în
cerinţe şi să oferi exact ceea ce pretinzi. Asta vă va ajuta să vă iubiţi şi să va apreciaţi
reciproc multă, multă vreme.
7. Mit: E foarte important ca cei doi parteneri să petreacă mult timp împreună.
Realitate: Cele mai bune relaţii se întreţin cu efort puţin şi multă intimitate.
“Când aud expresi “mai multă intimitate”, mulţi oameni (îndeosebi bărbaţi) se
gândesc “mai mult la sex”. În cultura noastră, bărbaţii n-au învăţat nici o altă metodă
de a cultiva intimitatea. Mulţi dintre ei caută contactul sexual mult mai des decât le
cere libidoul fiindcă e singura modalitate în care ştiu să simtă apropierea. Femeile, în
ansamblu, nu sunt prea receptive la aşa ceva. Sexul ca înlocuitor al intimităţii
adevărate le pare o înşelătorie.
Femeile sunt mult mai înclinate să pună semnul egal între intimitate şi a
vorbi. Pentru că ele se pricep la a vorbi, există o presupunere larg acceptată (cel puţin
de către femei) cum că sunt mai pricepute la intimitate decât bărbaţii. Multe femei
consideră că a avea intimitate înseamnă a face o “evacuare a minţii”, adică să le
povestească partenerilor, într-o singură şedinţă, tot ce li s-a întâmplat de când au
vorbit ultima oară. Bărbaţii, în ansamblu, nu sunt prea receptivi la aşa ceva.
Povestirile ca înlocuitor al intimităţii adevărate îi plictisesc teribil.”
53
- Moriie & Arleah Shechtman
Terapeuţii de cuplu au constatat că femeile au nevoie de tot atâta consiliere ca
şi bărbaţii cu privire la felul cum ar trebui să vorbească şi că o dată ce învaţă, bărbaţii
sunt l fel de capabili ca şi ele să se achite de partea lor. Ar fi de dorit ca fiecare să
exprime cee ce simte cu privire la
cele petrecute în loc să spună unul altuia ceea ce s-a întâmplat. Secretul relaţiilor cu
un grad mare de intimitate şi un grad mic de efort constă în a învăţa să separi ceea ce
este esenţial de ceea ce nu este, a învăţa să ajungi direct la miezul lucrurilor. Această
capacitate decurge din permanenta conştientizare a propriilor simţăminte. Cu eşti mai
apropiat de tine însuţi, cu atât poţi fi mai apropiat de partener.
54
Rezumat
Cuvinte cheie
Cuplu
Intimitate
Încredere în sine
Disponibilitate
Valori comune
Limite clare
Granițe clare
Test de autoevaluare
1. Enumeră și descrie principiile care stau la baza unei relații de cuplu funcționale
Concluzii
55
asupra relației. Demitizarea are loc în acest fel, iar drumul către o intimitate autentică
este deschis pentru cei doi.
56
UNITATEA DE STUDIU 6
Tranzacții eficiente și ineficiente în cuplu
Obiective 58
Cunoștințe preliminarii 58
Resurse necesare și recomandări de studiu 58
Durată medie de parcurgere a unității 58
Expunerea teoriei aferente unității de studiu 59
6.1. Ce este Analiza Tranzacțională (AT)? 59
6.2. AT o teorie a personalității 59
6.2.1. Starea eului: Părinte 59
6.2.2. Starea eului: Adult 60
6.2.3 Starea eului: Copil 61
6.3. AT o teorie a comunicării 63
6.3.1. Tipuri de tranzacții 63
6.3.2. Tipuri de tranzacții eficiente în cuplu 64
6.3.3. Tipuri de tranzacții ineficiente în cuplu 66
6.4. AT o psihoterapie centrată pe optimizare și dezvoltare personală 67
6.4.1. Scenariul de viață 67
6.4.2. Poziții de viață 67
6.4.3. Stiluri de relaționare în cuplu 68
6.4.4. Triunghiul dramatic: persecutorul, salvatorul, victima 69
Rezumat 70
Cuvinte cheie 70
Teste de autoevaluare 70
Concluzii 70
57
Obiective
Cunoștințe preliminare
58
Expunerea teoriei aferente unității de studiu
P
A
C
Stările eului sunt sisteme de emoţii, gândire şi de comportament legate de
diferite etape de dezvoltare a unui individ şi chiar ale unui grup, o familie sau o
organizaţie.
59
Subdiviziuni
• Părintele Normativ
• Părintele Întreţinător / Hrănitor
Părintele Normativ
1.Părintele normativ: reprezintă judecăţile de valoare şi normele sociale. El spune
copilului ce trebuie să facă. Este determinat de scenarii culturale şi familiale (scări de
valori şi scheme de comportament). El facilitează executarea automată a sarcinilor
repetitive.
Exemple:
• Când intri pe uşă trebuie să spui bună-ziua.
• Trebuie să ajungi la timp când ai o întâlnire.
• Nu ai voie să faci asta.
• Niciodată nu faci ceva ca lumea.
Exemple:
•Dacă aveţi vreo problemă veniţi să mă vedeţi.
•Aşa trebuie să faceţi, aţi înţeles?
•Bravo!
•Te pot ajuta cu ceva?
•Nu te nelinişti!
Nu are nimic de-a face cu vârsta individului, ci priveşte mai degrabă domeniul
„ceea ce se gândeşte”. Este orientat spre „realitatea” obiectivă: culege, înregistrează
şi utilizează informaţiile din orice surse externe – din mediu (e urât afară, sunt în
întârziere, nu am informaţii) - ca şi interne – ale Părintelui şi Copilului (mi-e somn,
sunt conştient de..., vreau să învăţ mai mult, sunt responsabil pentru).
Adultul se serveşte de aceste informaţii pentru a enunţa fapte, a calcula
probabiltăţi, a emite soluţii, a lua decizii, a-şi preciza obiectivele, a-şi evalua
rezultatele şi fără judecată de valoare sau asumarea vreunei responsabilităţi
(Părintele). Adesea numit şi Calculator, Adultul înţelege realitatea fără afectivitate
(Copilul)
60
Originea Adultului: Deşi punctul său de plecare e situat în primul an de
viaţă, gândirea autonomă, „personală” a Adultului se afirmă cu adevărat pe la 12 ani.
Ea poate fi perfecţionată toată viaţa, mai ales în măsura în care şi mediul încurajează
acest lucru.
În aspectul său pozitiv este chiar centrul fiinţei umane. Exprimarea emoţională
onestă, perceperea nevoilor şi satisfacerea lor sunt acţiuni productive care îi permit
persoanei să evolueze.
2.Copilul Adaptat
Se exprimă ori de câte ori acţionăm pentru a câştiga „persoane cu
greutate” reale sau imaginare în anturajul nostru sau în scopul de a le face să
reacţioneze în felul dorit.
Copilul Adaptat
Copilul adaptat supus: vorbim despre el atunci când obiectivul este de
a trăi în armonie cu aceste persoane, de a le obţine aprobarea, sau de a fi supus lor.
Exemple:
• Da, sigur, facem cum vrei tu! (ce-mi vine să-ţi spun câteva vorbe de duh...)
• Da, domnule director! (aoleu, n-am înţeles nimic, ce o să mă fac?)
• Poate fi victima, cea care nu are încredere în ea, sau primeşte permanent
lovituri ale soartei.
62
6.3. AT – o teorie a comunicării
A. TRANZACŢII SIMPLE
2. Tranzacţii încrucişate
Se realizează atunci când starea eului căreia îi este transmis mesajul
diferă de cea care oferă răspunsul, sau, altfel spus, când individul căruia i-a fost
solicitată o stare a eului nu răspunde pornind de la acea stare a eului şi furnizează
interlocutorului lui un răspuns neaşteptat.
Ex:
(A) – (A): Unde erai ieri, când am avut nevoie de ajutorul tău?
R: (C) – (P): N-ai terminat de pus întrebări, doar sunt liber!
63
Este tot un tip de tranzacţie încrucişată, inversă , atunci când Părintele
este cel care răspunde stimulului adresat Adultului.
Ex:
(C) – (C) “Şi dacă am da o fugă în parc acum?”
R: (P) – (C) “Nu ti-e gândul la muncă! Te gândeşti numai la distracţie!”
Exemple:
1.I1: Nu ştiu dacă termin, mai e atâta de făcut . (A) - Nu mă ajuţi? (C -P)
Nu vii la sedinţă mâine? (A ) – Mă laşi singur in fata şefului? ( C –P)
2.I2: “Cred ca această variantă este peste posibilităţile dumneavoastră” (A) – Poate
că ar trebui să-ţi ofer ceva mai ieftin (P - C),
“Mi-ar placea să-mi mai adăugaţi câteva dotări” (A) – Ei, drept cine mă iei? (C-
P)
Regulile Comunicării
• Atâta timp cât tranzacţiile sunt complementare, comunicarea se menţine;
• Când tranzacţiile se încrucişează, comunicarea este fie întreruptă, fie ruptă;
• Rezultatul tranzacţiilor duble este determinat mai degrabă la nivel psihologic
decât la nivel social.
Steve & Shaaron Biddulph, (1999) prezintă patru modalităţi excelente în care
doi parteneri de cuplu pot interacţiona cu diferite părţi ale Eului lor pentru a obţine o
comunicare bună:
1. Afecţiunea;
2. Aprecierea reciprocă;
3. Cooperarea;
4. Apropierea.
64
Toţi avem nevoie, din când în când, de cineva de care să depindem, care
să aibă grijă de noi şi să ne dăruiască afecţiune. Nimic nu se compară cu a şti că
celălalt doreşte ca tu să fii
fericit(ă). Cuplurile recente fac asta frecvent: cei doi îşi spun cuvinte dulci, se ating
fizic, sunt atenţi unul la celălalt – toate acestea făcând parte din ritualul de curtare.
Când ne îndrăgostim, asemenea gesturi sunt uşor de oferit şi sunt preţuite de
partener.”
65
6.3.3. Tipuri de tranzacţii ineficiente în cuplu
1. Capcana salvării
2. Competiţia
3. Cuplul înstrăinat
66
6.4. AT – o psihoterapie centrată pe optimizarea și dezvoltarea personală
6.4.1.Scenariul de viaţă
- un plan de viaţă făcut în copilărie, întărit de părinţi, justificat de evenimente
ulterioare şi culminând într-o alternativă aleasă.
Caracteristici:
1.Scenariul este un plan de viaţă;
2.Scenariul este orientat către o plată finală – adulţii îşi joacă scenariul şi aleg
inconştient acele comportamente care să-i apropie de scena pe care ei înşişi au
proiectat-o în copilărie şi care reprezintă recompensa sau pedeapsa finală pentru
întreaga lor viaţă;
3.Scenariul este expresia unei decizii – sunt intemeiate pe trăiri
Emoţionale – si reprezinta cea mai bună strategie adaptativă pentru
copil;
4.Scenariul este întărit de părinţi;
5.Scenariul este stocat sub planul conştiinţei;
6.Realitatea este astfel interpretată încât să justifice scenariul.
Scenariul învingător
Conform lui Eric Berne, distingem patru poziţii de viaţă principale, adică patru
moduri de a vedea relaţiile cu sine însuşi şi cu ceilalţi. Frank Ernst a propus
reprezentarea acestora sub forma unui tabel pătrat, denumit „OK-ul Corral”
EU SUNT OK
67
devalorizez pe celălalt. îl accept şi pe celălalt.
TU NU EŞTI OK TU EŞTI OK
Mă devalorizez şi îl Mă devalorizez şi îl
devalorizez şi pe celălalt. supravalorizez pe
celălalt.
EU NU SUNT OK
1. EU SUNT OK, TU EŞTI OK, este soluţia cea mai constructivă. În această
poziţie persoana este conştientă de propriile ei calităţi, are încredere în forţele proprii
şi nu evită asumarea responsabilităţilor cerute de relaţia de cuplu. „Hai să vedem
împreună ce se poate face!”, „Să căutăm cea mai bună soluţie!”
2. EU NU SUNT OK, TU EŞTI OK, este situaţia persoanei care stă în umbra
partenerului de cuplu, complăcându-se în această ipostază. Se supune partenerului şi
depinde de el. Afecţiunea nu este gratuită. Ea cultivă de asemenea sentimentul
neputinţei sale, alegând de fiecare dată poziţia de victimă. Persoana se simte
deprimată, demnă de dispreţ, inferioară, vinovată şi aşteaptă mereu ca salvarea să
vină de la ceilalţi. Are de asemenea o nevoie puternică de a fi remarcată, solicitând
partenerul până la epuizare, nesuportând să fie singură. „Este din vina mea!”, „Gata,
o întind de aici!” „Eşti mai bun decât mine!”
68
6.4.4.Triunghiul dramatic
Ansamblul acestor trei roluri, jucat către o persoană (prin stările eului personale) sau
de către mai mulţi indivizi pe o scenă de teatru, constituie triunghiul dramatic.
Cuplurile prinse în acest triunghi sunt cupluri disfuncţionale, supuse unui risc mare
de a se destrăma în timp.
Persecutorul Salvatorul
Victima
(Rebelă sau Supusă - +)
69
Rezumat
Cuvinte cheie
Analiză tranzacțională
Starări ale Eului: Părinte, Adult, Copil
Tranzacții eficiente vs ineficiente în cuplu
Scenariul de viață
Poziții de viață
Stiluri de relaționare
Triunghiul dramatic
Teste de autoevaluare
Concluzii
71
UNITATEA DE STUDIU 7
Elemente de psihosexologie
Obiective 73
Cunoștințe preliminarii 73
Resurse necesare și recomandări de studiu 73
Durată medie de parcurgere a unității 73
Expunerea teoriei aferente unității de studiu 74
7.1. Iubirea, intimitatea și sexualitatea în cuplu 74
7.1.1. Iubirea 74
7.1.2 Intimitatea 75
7.1.3 Sexualitatea în cuplu 78
Rezumat 84
Cuvinte cheie 84
Teste de autoevaluare 84
Concluzii 84
72
Obiectiv
Cunoștințe preliminare
Se impune însușirea și operarea corectă cu conceptele prezentate în unitățile
de studiu anterioare.
73
Expunerea teoriei aferente unității de studiu
7.1. Iubirea, intimitatea şi sexualitatea în cuplu
7.1.1. Iubirea
Iubirea este sentimentul puternic de afecțiune, atracție și unire a celor doi
parteneri care formează cuplul. Actualmente iubirea este principala motivație pentru
transformarea cuplurilor erotice în cupluri conjugale (căsătorie).
E.Wheat (1980, apud I. Mitrofan, 1997, p. 177) descrie cinci forme de
manifestare a iubirii:
1. Epithumia - se referă la dorința fizică puternică, reciproc exprimată prin
dragoste sexuală plină de satisfacție. Satisfacția sexuală este un indicator sigur al
sănătății căsniciei, chiar dacă, după Wheat, relațiile sexuale nu sunt aspectul cel mai
important al căsătoriei.
2. Eros - este forma de dragoste ce implică cel mai mult romantismul. Eros
presupune mai ales ideea de contopire, unificare, fuziune cu ființa iubită, dar și
dorința de a o poseda total (fizic, mental, spiritual). De aici - romantismul. Este o
iubire pasională și sentimentală și reprezintă cel mai adesea punctul de plecare în
căsătorie.
3. Storge - este o formă de dragoste, descrisă ca relație confortabilă, care
înglobează o afecțiune naturală și sentimentul de apartenență reciprocă. Se bazează
pe loialitate mutuală și se manifestă în relațiile dintre soți, părinți și copii, frați și
surori, realizând sentimentul de apartenență la un grup unit.
4. Fileo - este genul de iubire care prețuiește pe cel iubit manifestând-se cu
gingășie, dar așteptând întotdeauna un răspuns. Se traduce prin prietenie,
reciprocitate. Fileo creează prieteni, în strânsă apropiere. Ei își mărturisesc și
împărtășesc gânduri, planuri, sentimente, atitudini, visuri, probleme intime, pe care
nu le-ar putea încredința altcuiva. Ei își împart timpul și interesele, ceea ce conferă
căsătoriei siguranță, atractivitate și recompense. Chiar dacă există multă pasiune în
sexualitate, absența lui Fileo înnegurează căsătoria și o face neinteresantă.
5. Agape - este dragostea completă, lipsită de egoism, care are capacitatea de
a se oferi continuu, fără a aștepta nimic în schimb. Ea prețuiește și slujește
necondiționat, spre deosebire de Fileo care presupune reciprocitate. Este modelul
iubirii Christice, dincolo de emoții și sentimente pasionale, fiind profund infuzată
spiritual, rod al unei opțiuni conștiente, al unei alegeri libere. Este definită și ca o
dragoste a acțiunii, presupunând ajutorare, a face bine, a avea compasiune pentru
celălalt, fiind mai curând o atitudine și un comportament motivat spiritual, și aproape
deloc emoție.
Dincolo de aceste modalități, putem diferenția între o dragoste sau IUBIRE
IMATURĂ și una MATURĂ.
Iubirea imatură se caracterizează printr-o intenistate mare, printr-un amestec
de dependențe și deci de aștepări ca partenerul să satisfacă mult din nevoile
personale; este de fapt dragostea fuzională. Astfel, dragostea imatură este specifică
adolescenților și tinerilor.
Odată cu maturizarea emoțională, cu dezvăluirea reciprocă a partenerilor și
dezvoltarea încrederii în sine și în partener, apare și drasgostea matură. Dragostea
74
matură este mai puțin intensă (nu îți „dă fluturi în stomac”), dar este mult mai
profundă; implică încredere, respect și acceptarea partenerului așa cum este el (fără
tendințe de a-l schimba, a-l controla sau manipula); presupune a te bizui pe partener,
în orice situație, indiferent dacă este sau nu de acord cu tine, dacă îi place sau nu; știi
că este acolo și te va ajuta în ceea ce faci; presupune și admirație și valorizarea
partenerului așa cum este el. La o astfel de dragoste ajung persoanele care se iubesc
și pe sine, persoane cu un eu bine diferențiat, care pot să fie autonome și totuși să fie
implicate emoțional în relația cu partenerul.
Multe relații de cuplu trec de la dragostea imatură la cea matură. Altele se
destramă în această tranziție din cauza incapacității unuia sau ambilor parteneri de a
iubi matur. Trecerea nu se face ușor, ci dimpotrivă cu conflicte, suferințe adaptări.
Erich Fromm considera că iubirea este o artă, un mod de a trăi în artă” și
milita pentru învățarea acestei arte așa cum se procedează în oricare artă (muzică
pirctură etc.). Ceea ce ajută însă la transformarea iubirii imature în iubire matură,
după Fromm sunt:
Disciplina – adică angajarea responsabilă a timpului și eu-lui personal;
Concentrarea – asupra partenerului, pentru a-l putea cunoaște și înțelege;
Răbdarea – e nevoie de exercițiu, în timp și treptat, pentru a învăța să
iubești;
Sensibilitatea – legată mult de conștientizarea propriilor erori, fluctuații de
sentimente și auto-control;
Depășirea narcisismului – ieșirea din propriul eu, din propriile plăceri, din
egocentrism și egoism și a manifesta modestie și disponibilitate în relație.
Toți cei care au ajuns la dragostea matură afirmă că satisfacția maritală este
mult mai crescută, că intimitatea și satisfacția sexuală sunt incomparabil mai plăcute
și pline de satisfacții decât în timpul îndrăgostirii sau la tinerețe.
7.1.2. Intimitatea
D. Bagarozzi (2001) oferă o definiție a intimității din Random House
Dictionary of the Rnglish Language: o „relație personală apropiată, familară și de
regulă afectuoasă sau de dragoste cu o altă persoană care presupune o cunoaștere
detaliată sau o înțelegere profundă a celeilalte persoane, precum și o exprimare activă
a gândurilor și sentimentelor”.
Rezultă că adevărata intimitate este un proces dinamic, interactiv ce conține o
serie de componente bine structurate și interrelaționate. În centrul acestora stau
cunoașterea, înțelegerea și acceptarea celuilalt ca persoană unică.
Intimitatea este o nevoie umană de bază, ce derivă din nevoia fundamentală
de supraviețuire, de atașament. Acest lucru poate fi observat cu relativă ușurință la
persoanele care au fost private în perioada imediat după naștere de un atașament bun
față de mamă și care devenite adulte, au dificultăți de dezvoltare a intimității
(Ainsworth, Blehar, Waters, Wall, 1978, Bowlby, 1969, 1973, 1988, Horner, 1984).
Nevoia de intimitate poate fi conceptualizată, din punctul de vedere al
dezvoltării, ca o manifestare mai matură, mai diferențiată și mai avansată a nevoii
biologice universale de apropiere, de contact cu o altă ființă umană. De aceea,
această nevoie de intimitate va varia în intensitate de la o persoană la alta, astfel
75
încât, în fiecare cuplu, partenerii vor avea nevoi de intimitate diferite atât per global,
cât și pe fiecare componentă a intimității în parte.
D. Bagarozzi (2001) vorbește de nouă componente ale intimității:
• intimitate emoţională
• intimitate psihologică
• intimitate intelectuală
• intimitate sexuală
• intimitate fizică (non-sexuală)
• intimitate spirituală
• intimitate estetică
• intimitate socială şi recreaţională
• intimitate temporală
Intimitatea emoțională reprezintă nevoia de a comunica și împărtăși cu
partenerul toate sentimentele, atât pe cele pozitive, cât și pe cele negative. Există
câteva limite care pot influența manifestarea acestui tip de intimitate: credința că
numai sentimentele pozitive trebuie manifestate, sau dimpotrivă că, doar cele
negative, pentru a ști ce trebuie să îmbunătățești; credința că doar anumite tipuri de
sentimente pozitive sau negative pot fi exprimate, de exemplu, doar bucuria și
iubirea, dar nu și fericirea sau excitarea, sau doar tristețea și frustrarea, dar nu și furia
sau ura.
76
Intimitatea fizică (nonsexuală) reprezintă nevoia de apropiere fizică de
partener, fără a avea vreo tentă sexuală. Presupune atingere sau simple îmbrățișări,
mersul de mână, dans, masaje nonsexuale etc.
Intimitatea spirituală presupune nevoia de a împărtăși partenerului
gândurile, sentimentele, credințele și experiențele referitoare la religie, supranatural
și aspectele spirituale ale existenței, viață moarte, valori morale, etc. Spiritualitatea
este o chestiune foarte personală. De aceea, este nevoie de o mare deschidere din
partea ambilor parteneri pentru a ajunge la acest tip de intimitate, deoarece ea nu
înseamnă că cei doi împărtășeșsc aceleași valori, idei, practici.
78
7.2. Disfuncţii sexuale
Un exercițiu specific pentru cei care suferă de impotență în urma unor cauze
psihologice este concentrarea simțurilor, tehnică ce cuprinde trei stadii. Ea se
80
bazează pe contactul intim și căldura emoțională, punând un accent mai mic pe
raportul sexual și unul mai mare pe construirea relației.
Primul stadiu implică mângâiere; cuplul se concentrează pe oferirea de
plăceri fără atingerea zonelor genitale.
În cea de a doua fază se pot atinge organele genitale și zonele erogene, dar
raportul sexual va fi evitat.
În a treia fază are loc actul sexual.
Ambii parteneri trebuie să se bucure de fiecare nivel al intimității înainte să li
se permită trecerea la următorul stadiu.
Probleme legate de ejaculare
Ejacularea precoce este cea mai întâlnită problemă sexuală și afectează
aproximativ 40% dintre bărbați. Printre aceștia se întâlnec cu o frecvență mai mare
cei tineri și neexperimentați care asociază actul sexual cu o anumită anxietate. Dintre
cauzele de ordin psihologic ale acestei afecțiuni amintim: stresul, problemele de
acasa, frica de eșec, lipsa de experiență sexuală a partenerei, frigiditatea sau
indiferența, faptul că partenera are probleme ginecologice, depresia.
De obicei, bărbatul care suferă de ejaculare precoce nu insistă foarte mult
asupra preludiului, fapt care lasă partenerei sale un sentiment de excitare parțială care
la rândul său determină un act sexual dureros deoarece vaginul ei nu a fost lubrifiat
adecvat. Astfel de experiențe menținute pe o perioadă mai mare de timp pot
determina evitarea relațiilor de intimitate. Cu cât perioada dintre două contacte
sexuale e mai mare cu atât șansele ca bărbatul să aibă o ejaculare precoce sunt mai
mari. Ca urmare a unor astfel de cercuri vicioase create pe tărâmul intimității sexuale
a relației de cuplu, se pot naște o serie de tensiuni care nu sunt în favoarea unui
partenriat împlinător.
Ejacularea târzie are loc atunci când bărbatul continuă să aibă erecție pentru
o vreme, iar ejacularea are loc doar târziu. Asemenea cazuri sunt rare, însă este un
fapt cunoscut că bărbaților mai în vârstă le ia mai mult până să aibă un orgasm.
Unele antidepresive, unele pastile pentru reducerea tensiunii arteriale sau pentru
tratamentul persoanelor cu diabet pot afecta ejacularea. La acestea se pot adăugași
cauze psihologice precum teama față de penetrarea vaginală sau frica de a ejacula și
de a da naștere copiilor.
Anorexia sexuală sau lipsa dorinței de a se angaja într-un raport sexual
se regăsește atât la bărbați cât și la femei. Cei afectați se plâng de anxietate, frică
sau dezgust la gândul oricărui tip de relație sexuală.
Remedii:
Prevenția: Dezvoltarea personală a tinerilor în vederea integrării unei
identități de sex-rol corespunzătoare sexului biologic, pregătirea pentru viața
de cuplu și viața de familie
Consilierea și psihoterapia de cuplu
83
Rezumat
Cuvinte cheie:
Iubire
Intimitate
Sexualitate în cuplu
Disfuncții sexuale
Teste de autoevaluare
Concluzii
84
UNITATEA DE STUDIU 8
Consilierea și psihoterapia de cuplu
Obiective 86
Cunoștințe preliminarii 86
Resurse necesare și recomandări de studiu 86
Durată medie de parcurgere a unității 86
Expunerea teoriei aferente unității de studiu 87
8.1. Consilierea de cuplu 87
8.2. Psihoterapia de cuplu 87
Rezumat 88
Cuvinte cheie 88
Teste de autoevaluare 88
Concluzii 88
85
Obiectiv
Cunoștințe preliminare
86
Expunerea teoriei aferente unității de studiu
Consilierea și terapia de cuplu fac parte din acele tipuri de intervenții cu scop
de asistare psihologică a cuplurilor aflate în impas, care îmbină o anumită orientare
teoretică, cu un set de metode și tehnici specifice de intervenție. Diferența dintre ele,
deși nu toți autorii consideră acest lucru, constă în formularea scopului, durata,
efectele lor.
87
Rezumat
Consilierea și terapia de cuplu fac parte din acele tipuri de intervenții cu scop
de asistare psihologică a cuplurilor aflate în impas, care îmbină o anumită orientare
teoretică, cu un set de metode și tehnici specifice de intervenție. Diferența dintre ele,
deși nu toți autorii consideră acest lucru, constă în formularea scopului, durata,
efectele lor.
Cuvinte cheie:
Consiliere
Psihoterapie
Teste de autoevaluare
Concluzii
88
BIBLIOGRAFIE
89