Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Caracteristicile Clorului Si A Compusilo
Caracteristicile Clorului Si A Compusilo
NAPOCA
Disciplina:
ECOLOGIE
Tema :
CARACTERISTICILE CLORULUI
ŞI A COMPUŞILOR SĂI
Coordonator Masterand
Cluj – Napoca
2010 - 2011
Chimia clinică are ca obiect de studiu determinarea diverşilor metaboliţi şi bioconstituenţi din
lichide biologice şi din ţesuturi în relaţie cu stările :
-proteinemie,
-glicemie,
-lipemie,
-bioelectroliţietc .
La aceasta se adaugă şi determinări asupra unor xenobiotice chimice prezente în sânge sau
ţesuturi : compuşi organocloruraţi, micotoxine, elemente cu potenţial toxicogen, etc. care pot
interacţiona cu metaboliţii
Chimia sanitară a mediului are ca obiect de studiu determinarea diverselor substanţe din mediu
(compuşi naturali şi contaminanţi chimici), interesând: solul, apa, alimentele şi aerul. În acest mod
sunt evaluate nivelele de concentraţie, urmărindu-se limitele normale – lipsite de nocivitate –
pentru diverşi contaminanţi:
- nitraţi şi nitriţi (din sol, apă şi alimente);
- hidrocarburi policiclice (din aer);
-pesticide (din alimente) etc.
Reiterând, la modul general, definiţia Xenobiochimiei reţinem faptul că această ştiinţă are
drept obiect de studiu compoziţia şi structura xenobioticelor chimice (de interes alimentar,
farmacologic şi strict toxicologic) provenite prin aport exogen şi transformările fizico-
chimice la care acestea sunt supuse în organism (biotransformarea) .
Halogenii
Reprezinta elementele fluor ,clor ,brom ,iod şi astat (astatiuniu) se numesc halogeni , adică
generatori de săruri (de la grecescul halos – sare şi genes – generator) . Această numire li s-a dat
datorită proprietăţii lor de a se combina direct cu metalele ,formînd săruri .
Cea mai raspandita combinattie a clorului este clorura de sodium(NaCl). Alti compusi
continand clor sunt: KCl, MgCl2, KCl, 6H2O. Sub forma de ioni de clorura, clorul se gaseste in apa
de mare alatiri de ionii Na+, Mg+, K.
Forma de depozite de clorura de sodiu (sare gema, halita) in tara noastra se gasesc saline, in
formatiunile tertiarului la : Ocnele Mari, Slanic, Targu Ocna, Praid, Cacica, Ocna Dej, Ocna
Muresului, Ocna Sibiului etc.
Sursa cea mai importanta este apa marii in care se gasesc 3% saruri din care circa 80% este
clorura de sodiu si alte cloruri in proportie mai mica (clorura de potasiu, magneziu, calciu).
Lacurile sarate (marile lacuri sarate din Utah), Marea Caspica, Marea Moarta contin concentratii
mult mai mari de cloruri si alte saruri.
Clorul se gaseste atat in regnul vegetal cat si in cel animal. Se regaseste in cenusa plantelor si
animalelor sub forma de cloruri si in lichidele organismului (sange, limfa, lapte, urina). Acidul
clorhidric se gaseste de asemenea liber in concentratie mica (0,03%) in sucul gastric impreuna cu
pepsina si fosfati acizi. El initiatza procesulde digestie ( in special al substantelor albuminoide )
care se continua apoi in intestinul subtire. Sarurile acidului clorhidric sunt mult mai raspandite.
Obtinere
Clorul se obtine atat in laborator cat si in industrie.
Reactiile chimice de obtinere a clorului in laborator se bazeaza pe oxidarea acidului clorhidric cu
dioxid de mangan, dioxid de plumb, clorura de var, clorati permanganati, dicromati etc.
Obtinerea clorului din cloruri
Au fost folosite in acest sens diclorura de magneziu diclorura de calciu, clorura de amoniu si
clorura de sodiu.
Clorura de sodiu se poate calcina in curent de aer cu sulfat de fier(II) are reactia :
8NaCl + 4 FeSO4 +3O2 = 4Na2SO4 + 2Fe2O3 +4Cl2
Reactia se aplica atunci cand clorul respectiv se foloseste pe cale umeda pentru tratarea
minereurilor de cupru.
Clorura de amoniu se poate disocia la 350-400 oC in amoniac si acid clorhidric. Acidul
clorhidric reactioneaza cu oxidul de nichel depus pe caolin formand apa si diclorura de nichel.
Aceasta clorura se descompune in curent de aer la 500-600 oC, furnizand clor si din nou oxid de
nichel. Mai exista si alte reactii de obtinere a clorului din cloruri. Astazi clorul se prepara exclusiv
prin metoda electrolitica din clorura de sodiu. Pana in anul 1890, clorul si hidroxidul de sodiu s-au
obtinut prin procedee pur chimice. Fabricare sodei dupa M.Leblanc era baza industriei alcaliilor si
a clorului. Carbonatul era caustificat iar acidul clorhidric servea la obtinerea clorului si a
compusilor sai. Procedeul E.Solvay a lipsit chimia clorului de baza sa practica.
Punerea in functiune a procedeului electrolitic (1894) de fabricare a clorului a insemnat si
nasterea elecrochimiei moderne.Prin electroliza se obtine in acelasi timp clor hidroxid alcalin si
hidrogen. Electroliza clorurii de sodiu s-a dezvoltat ca urmare a cresterii necesitatii de clor in
clururarea benzenului si in general in procesele de clorurare in chimia organica, industria lacurilor
si materialelor plastice, a fabricari polistirenului (care necesita AlCl3), a policlorurii de vinil (care
foloseste HCl ) a oxidului de etilena pentru industria detergentilor (care utilizeaza Cl 2). Productia
de matase artificiala necesita hidroxid de sodiu.
Proprietati fizice
Clorul este un gaz de culoare galben-verzuie (hloros=verde ) si miros sufocant si iritant. In stare
lichida este tot galben-verzui.O proportie mai mare decat 0,04% ataca caile respiratorii.
La 0oC si 760 mm Hg un litru de clor cantareste 3,214g, deci este de circa 2,7 ori mai greu decat
aerul. Densitatea sa este un indiciu ca molecula este diatomica.
Gazul se lichefieaza sub presiunea de o atmosfera, la temperatura de -34,6 oC (la 0oC sub
presiune de 3,66 atmosfere, la 15oC sub presiune de 5,8 atmosfere si la 20 oC sub presiune de 6,57
atmosfere).
Temperatura critica este 144oC, presiunea critica 76,1 atm si densitatea critica 0,57.
Clorul prezinta sapte izotopi 33Cl, 34Cl, 35Cl(75,4%), 36Cl, 37Cl(24,6%), 38Cl .
Este un gaz putin solubil in apa. Un volum de apa dizolva circa 2,15 volume de clor la 20 oC.
Solubilitatea sa mica este atribuita lipsei de polaritate a moleculei respective. Trecand un curent
de clor prin apa racita cu gheata s-a putut separa un hexahidridat Cl 2 . 6H2O (cristale verzui-
deschis) si un octahidrat Cl2 . 8H2O. Compozitia ultimului s-a stabilit calculand caldura de
disociere in clor gazos si gheata si in clor gazos si apa (I.Harris – 1943). Deoarece clorul se
dizolva in apa, iar mercurul este atacat, el se culege pe o solutie saturata de clorura de sodiu, in
care este putin solubil.
Clorul se poate lichefia in mod simplu cand este vorba de cantitati mici, trecandu-l in forma de
hidrat si introducandu-l intr-un tub M.Faraday in V rasturnat si inchis la capete. In apa calda
clorul se degaja si se lichefieaza sub actiunea propriei sale presiuni.
Solubilitatea clorului in apa , caldura de dilutie densitatea, conductibilitatea electrica varieaza cu
temperatura ceea ce reflecta procese chimice si faptul ca legea lui V.Henry nu se aplica.
In unele cloruri lichide si in unii dizolvanti organici solubilitatea este mai mare.Clorul lichid
dizolva o serie de cloruri si nu este ionizat.
Clorul activ se poate prepara prin descacari electrice sub presiune redusa sau pe cale
fotochimica. Clorul activ pare sa fie un clor atomic. Clorul se combina cu hidrogenul la intuneric
dupa ce a fost supus radiatiilor unei lampi cu vapori de mercur. Clorul activat transforma benzenul
in hexaclorbenzen.
Proprietati chimice
Clorul se combină la temperatura obişnuită cu toate nemetalele, cu excepţia carbonului,
azotului şi oxigenului. El atacă de asemenea multe metale. La incălzire clorul umed atacă
platina şi aurul. Clorul uscat nu atacă fierul şi plumbul. La lumină clorul interacţio nează cu
hidrogenul cu explozie (reacţie în lanţ). Hidrogenul arde în clor, formîd clorură de
hidrogen. Clorul poate substitui hidrogenul din hidrocarburi. El poate substitui hidrogenul şi
în alţi compuşi organici.
Desi mai putin activ decat fluorul totusi clorul se combina cu cele mai multe elemente clorul se
combina cu hidrogenul rezultand acid clorhidric gazos. Reactia este influentata de lumina de
anumite radiatii de caldura .Faptul ca procesul continua dupa expunerea la lumina, indica o reactie
in lant.
Cu sulful formeaza compusii : S2Cl2 , SCl4 .
Actiunea clorului asupra amoniacului sta la baza prepararea hidrazinei.
Acidul hipocloros
HClO este un acid foarte slab (Kdis. = 3 . 10-8). El este cunoscut numai în soluţii apoase. La
lumina solară HClO se descompune cu degajare de oxigen. Hipocloriţii în prezenţa cata -
lizatorilor (sărurile de cobalt) se descompun cu degajare de oxigen:
Ca(ClO)2 = CaCl2 + O2.
Acidul hipocloros şi hipocloriţii sînt oxidanţi puternici. Ei se întrebuinţează la înălbirea celulozei,
a ţesăturilor de bumbac, in, a hîrtiei etc. Cu acest scop în practică se foloseşte apa de Javel:
Cl2 + 2NaOH = NaCl + NaClO + H2O.
La interacţiunea clorului cu varul stins se obţine clorură de var CaOCl2:
CI
Ca(OH)2 + Cl2=Ca +H20.
OC1
Clorura de var este un praf alb cu miros înţepător cu proprietăţi oxidante puternice. Clorura
de var se întrebuinţează la înălbirea celulozei, bumbacului şi ca agent de degazare.
Incălzirea hipocloriţilor arc loc reacţia de disproporţionare: = 3KClO = KC1O3 + 2KC1
Acidul cloros.
Acidul cloros se obtine prin actiunea acidului sulfuric asupra cloritului de bariu.
Ba(ClO2)2 + H2SO4 = 2HClO2 + BaSO4
Acidul cloros se poate obtine reducand dioxidul de clor cu apa oxigenata :
2Cl2O + H2O2 = 2HClO2 + O2
Acidul cloros fiind un acid monobazic formeaza un singur fel de saruri, numite cloriti.Cloritul
de sodiu este folosit la decolorarea celulozei, pentru albirea bumbacului si inului. Se utilizeaza la
decolorarea fibrelor poliamidice , a celor din poliacrilonitril si a fibrelor poliesterice etc.
Dioxidul de clor.
Dioxidul de clor ClO 2 a fost descoperit in anul 1815 de H.Davy prin actiunea acidului sulfuric
asupra cloratului de potasiu.
Dioxidul de clor este un gaz galben-verzui pana la rosu-galbui cu miros patrunzator. Mirosul
este similar celui al clorului sau ozonului. Gazul se poate lichefia cu o culoare rosie-bruna cu
punct de fierbere 110C.
Dioxidul de clor reactioneza cu apa cu formare de acid cloros si cloric :
2ClO2 + H2O = HClO2 + HClO3
Un amestec de fluor si dioxid de clor reactioneaza exploziv la 250C.
Dioxidul de clor serveste la albirea pastei de hartie, a produselor alimentare ca faina, uleiuri,
grasimi.
Este superior clorului si sloritilor, deoarece nu distruge materiile respective.Are actiune
bactericida si serveste la sterilizarea apei de baut. Puterea sa dezodorizanta este mare. Este folosit
pe scara redusa in chimia organica de sinteza si analitica.
Acidul cloric.
Acidul liber HClO3 a fost preparat in anul 1812 prin actiunea acidului sulfuric asupra cloratului
de bariu.Acidul cloric consta in tratarea unei solutii de clorat de bariu cu acid sulfuric diluat.
Ba(ClO3)2 + H2SO4 = BaSO4 + 2HClO3
Acidul cloric nu e cunoscut in stare libere. Solutiile diluate sunt incolore, inodore, cele
concentrate au miros picant. Acidul cloric este puternic ionizat in solutie asa cum rezulta din
determinarile de conductibilitate electrica. El este considerat un oxidant energic. Ataca metalele
cu degajare de hidrogen. Este redus de oxidul de carbon si o solutie de acid sulfuros :
HClO3 + 3SO2 + 3H2O = 3H2SO4 + H2
Acidul cloric este un monoacid. Cloratul de potasiu se foloseste la fabricarea chibriturilor,
expozibililor, a rachetelor de semnalizare in pirotehnie etc.
Hexaoxidul de diclor.
Cl2O6 a fost descoperit in anul 1925.
Hexaoxidul de diclor este un lichid rosu inchis care fumega in aer. Densitatea de vapori arata ca in
stare gazoasa este total disociat in trioxid de clor. In prezenta alcoolului explodeaza chiar la –
78oC. Deasemenea , explodeaza in prezenta lemnului si a altor substante organice.
Heptaoxidul de diclor Cl2O7
Acest oxid este anhidrida acidului percloric.Desi este cel mai stabil oxid al clorului, el
explodeaza la incalzire sau prin socuri. Este un lichid uleios care fierbe la circa 82 oC si se
solidifica la –91,5 oC. Reactioneaza violent cu iodul oxidandu-l la anhidrida ionica.
Acidul percloric.
HClO4 a fost descoperit in 1816 , distiland un amestec de perclorat de potasiu si acid sulfuric.
Acidul percloric este un lichid incolor foarte mobil, volatil care fumega in aerul umed prin
fierbere la presiune atmosferica se descompune partial. Distilatul se coloreaza in rosu din cauza
dioxidului de clor. El este foarte stabil in solutie diluata chiar in prezenta reducatorilor. Este un
agent clorurant si oxidant energic. Acidul percloric si percloratii servesc la polarizarea
electrolitica a otelului a lamei nichelului, cuprului etc.
Clorinarea apei potabile
Apa potabilă din reţelele publice trebuie să îndeplinească anumite bareme
(să fie limpede, să nu conţină germeni patogeni sau substanţe toxice, etc.)
pentru a nu pune în pericol sănătatea populaţiei. Din acest motiv, ea este
filtrată şi tratată cu diverşi compuşi. Deşi apa "de robinet" este sigur ă (nu
produce boli infecţioase şi nu este, cel puţin în mod direct, toxică), din cauza
tratamentelor la care a fost supusă, îşi pierde proprietăţile naturale [ vezi
surse de apă (ce bem?)].
Cel mai adesea apa potabilă din reţelele publice se tratează cu clor, proces
care poartă numele de clorinare sau clorizare a apei (vezi clorul din apă).
Cel mai important rol al clorului în organismul uman este acela de a forma
acidul clorhidric din stomac, dar clorul prezint ă activitate biologică şi în
sânge.
Dacă în cantitate mare, clorul poate este periculos pentru
organism (creează acidoză, irită rinichiul), la un nivel optim participă activ la
realizarea echilibrului acido-bazic, la eliminarea prin urină a produşilor de
catabolism azotat şi la activarea unor enzime, dintre care cele mai importante
sunt amilazele. La o concentraţie normală, clorul mai stimulează funcţia
antitoxică a ficatului, reduce glicemia şi nivelul acidului uric din sânge,
participă la formarea şi consolidarea ţesuturilor care alcătuiesc oasele, dinţii
şi tendoanele şi prezintă o acţiune dezinfectantă.
Peste un anumit nivel plasmatic, ca şi bromul, clorul concurează cu iodul,
având efect inhibant asupra tiroidei. Atât prin efectul antitiroidian, cât şi prin
faptul că inhibă lipazele, clorul şi clorurile, inclusiv sarea de bucăt ărie,
contribuie la creşterea în greutate. De asemenea, clorul intr ă în competi ţie cu
un alt halogen, şi anume cu fluorul. Din acest motiv, dacă se află în
concentraţii prea mari, clorul şi clorurile, pot provoca carenţă fluorică, cu
efecte negative asupra smalţului dentar.
Clorul se elimină masiv din corp prin vărsături şi prin transpira ţie şi
moderat prin urină. Deoarece în alimentaţie se foloseşte uzual sarea de
bucătărie, cu excepţia unor episoade acute, carenţa de clor este rară.
Situaţiile de exces în schimb, sunt mai frecvente decât cele în care se
constată deficitul acestui element în organism.
Valoarea serică normală pentru clor este de 340 - 400mg./100ml.
Clorul şi eritrocitul
Alături de ionul bicarbonat (HCO 3-), clorul ionic (Cl -) este un important şi
activ anion extracelular. Relaţia dintre cei doi anioni este important ă la
nivelul suprafeţei eritrocitului. Atunci când eritrocitul cedeaz ă un ion
bicarbonat şi acceptă un clor ionic, aciditatea plasmei scade, deoarece
bicarbonatul eliberat în ser se comportă ca un alcalinizant puternic (ca acid
slab, formează săruri bazice)]. Tot la nivelul hematiilor, clorul participă la
fixarea şi cedarea oxigenului şi dioxidului de carbon.
Proprietatea declorurantă a unor substanţe şi produse naturale.
Unele principii de origine vegetal ă, prezintă proprietatea de a neutraliza
clorul ionic şi clorurile din plasmă şi din urina primară, fără a afecta
concentraţia acidului clorhidric din sucul gastric şi fără a încărca organismul
cu baze. Prin această proprietate, substanţele declorurante, numite şi
substanţe anticlor, exercită o acţiune de protecţie renală, combătând în
acelaşi timp acidoza metabolică şi chiar hipertensiunea arterial ă
Intoxicaţia cu clor
Clorul este un gaz toxic, cu efecte nocive asupra organismului uman. Sunt
expuşi la intoxicaţie, persoanele care vin în contact cu clorul industrial, de
obicei muncitorii din metalurgie (clorul este folosit ca decapant), personalul
din spălătorii, lucrătorii din industria celulozei (clorul este folosit ca în ălbitor),
persoanele care lucrează în laboratoare, cei expuşi unor accidente ale
rezervoarelor de clorinare (clorizare) a apei.
Stadiul de
După estomparea manifestărilor stadiului de iritare,
remisiune
2. timp de 6-24 de ore, intoxicatul pare că îşi revine complet.
înşelătoare
Măsuri
Victima se scoate cât mai repede la aer curat, fiind dezbr ăcat de haine,
care mai pot degaja vapori. I se va asigura repaos absolut, chiar dacă
semnele intoxicaţiei sunt minore şi se va chema ambulanţa.
Antidotul clorului este tiosulfatul de sodiu (Na 2S2O3).
SĂRURI HALOIDE
Haloidele sunt minerale sau roci, formate din metale alcaline sau alcalino-
pământoase în combinaţie cu elemente halogene ( clor, fluor, brom, iod). Cele
mai cunoscute haloide sunt: clorurile, fluorurile, iodurile şi bromurile.
Ca săruri minerale haloidele sunt alcătuite din cationii din prima sau a
doua grupă, precum şi din anionii ultimei grupe , elemente deosebit de
reactive.
Halitul, silvina şi fluorina
Halitul (sarea gemă) [NaCl], silvina (sarea potasică) [KCl] şi fluorina [CaF2]
sunt cele mai întâlnite haloide din natură.
Sarea gemă
În natură, sarea gemă (halitul, sarea de mină) este o rocă care poate
forma depozite la suprafaţa sau în profunzimea solului. Pe lângă clorur ă de
sodiu (sare de bucătărie propriu-zisă), sarea gemă conţine şi alte minerale
(magneziu, calciu, iod, etc.).
Faţă de sarea fină (purificată), sarea gemă este mai închisă la culoare, dând
spre cenuşiu. Ca orice produs nerafinat, şi sarea gemă se potriveşte mai bine
alimentaţiei omului. În scopuri alimentare se foloseşte ca şi condiment ori ca
şi conservant.
Sarea potasică
Sarea potasică (silvina) este un mineral cristalin mai rar întâlnit în natur ă în
comparaţie cu halitul, cu care se însoţeşte. Gustul acestui mineral este amar-
sărat-astringent. Silvina din zăcăminte este extrasă ca materie prim ă pentru
industria chimică sau se utilizează ca îngrăşământ natural. În România,
zăcăminte mai importante de săruri de potasiu, se găsesc în jurul localit ăţii
Târgu Ocna (jud. Bacău).
Fluorina
Fluorina este un mineral alcătuit din cristale mari, cubice. Prin raritate şi
frumuseţe intră în categoria pietrelor preţioase. Deoarece cristalele de
fluorină sunt foarte dure, ele se întrebuinţează în metalurgie - ca fondant, în
industria chimică - pentru obţinerea acidului fluorhidric (HF) şi în industria
optică. În România, fluorina însoţeşte filoanele de baritină sau filoanele
metalifere, întâlnindu-se la Cavnic (jud. Maramureş).
Definiţie şi caracteristici:
Clorul este un electrolit, o moleculă încărcată negativ ce acţionează împreună cu alţi
electroliţi precum potasiu, sodiu şi dioxidul de carbon, pentru a regla cantitatea de fluid
din orgamism şi a menţine echilibrul acid-bază.
Este prezent în toate fluidele din organism, dar cea mai mare concentraţie a sa se
găseşte în sânge şi în substanţele excretate. Nu acţionează niciodată singur ci împreună
cu alţi electroliţi de sodiu şi potasiu, formând ionograma.
Insoteste de obicei sodiul in organism deoarece este legat de acesta sub forma de
clorura de sodiu (sarea de bucatarie).
De regula, clorul din organism creste sau scade concomitent cu sodiul. Clorul
reprezinta cca 0,5% din greutatea corpului. Proprietatile acestui macroelement sunt
urmatoarele: contribuie la formarea oaselor, a dintilor si tendoanelor; intervine in
reglarea presiunii osmotice, a balantei hidrice si a echilibrului acido-bazic; contribuie la
formarea acidului clorhidric, acid cu rol important in procesul de digestie (acidifiant);
are actiune depurativa asupra ficatului; ajuta la scaderea glicemiei, la reducerea
concentratiei ureei si a acidului uric din sange, ca si a nivelului colesterolului; intervine
in buna desfasurare a activitatilor fizice, precum si in reducerea potentialului de efort in
perioadele de odihna.
Ce indică:
Testarea clorului din sânge este efectuată frecvent împreună cu alte analize uzuale.
Aceste teste pot evalua şi simptome precum: diareea, stări de vomă, insuficienţă
respiratorie.
În cazul pacienţilor cu cantităţi mai mari de baze, măsurarea clorului din urină poate
arăta medicului dacă elementul cauzator este pierderea de sare sau excesul anumitor
hormoni, precum cortisolul sau aldosteronul.
De asemenea, testul clorului din urină împreună cu cel al sodiului, ajută la
monitorizarea pacienţilor care urmează o dietă slabă în săruri. Dacă nivelurile clorului şi
sodiului sunt ridicate, medicul îşi poate da seama că pacientul nu respectă dieta.
Când se efectuează:
Analiza pentru Ionogramă este efectuată şi în cazul în care se doreşte o monitorizare
a unui tratament pentru anumite probleme medicale cum ar fi: tensiune arterială
crescută, atac de cord, boli renale sau ale ficatului.
Testarea clorului din urină se poate efectua împreună cu cea a sodiului din urină sau
sânge pentru a evalua cauza nivelului scăzut sau crescut al clorului.
Valori normale 345-395 mg/100 mL
Scaderi patologice - hipocloremia
Un nivel scăzut al clorului(hipocloremia) apare în cazul afecţiunilor care cauzează un nivel
scăzut de sodiu.
pierderi digestive
insuficienta renala acuta sau cronica
administrari de diuretice de tipul furosemidului
alcaloze metabolice
stări de vomă prelungite,
diaree cronică,
emfizemă
pierderi ale acidului din sânge
Cresteri patologice – hipercloremia
Un nivel crescut al clorului (hipercloremia) indică, de obicei, deshidratarea dar poate
apărea şi împreună cu alte probleme care cauzează creşterea nivelului de sodiu din
sânge:
aport salin crescut
deshidratari si hiperhidratari hipertone
nefropatii intestinale
intoxicatie cu acetazolamid
Hipercloremia apare şi când se pierde prea multă bază din organism sau când
pancientul hiperventilează.
Alte informaţii:
Medicamentele care afectează nivelul de sodiu din sânge pot să cauzeze şi schimbări ale
nivelului de clor.
Sursa: Medcenter si FocusLab
Intoxicatia cu insecticide organo-clorurate (IOC)
Se obt prin clorurarea unor hidrocarburi in % de 33-67%.
Sunt fol in agricultura impotriva daunatorilor, plantelor si paraz ext la anim si oameni, si in
tratarea adaposturilor.
Exista un nr enorm de produse pe piata internationala.
Clasificare:
1) grupa DDT: DDT (d 17417h720r iclor difenil tricloretan), DDD (diclor difenil dicloretan),
pertan (dietil difenil dicloretan), metoxiclor (triclor parametooxifenol etan)
Folosirea lor prin legislatia Rom este interzisa, dar inca sunt folositi
2) grupa HCH (hexaclor ciclo hexan): HCH, gamexan (izomerul gama al HCH comercial =
Lindan, Lindavet)
3) grupa dienelor clorurate: aldrin (hexaclor hexahidro-endo-exo-dimetan naftalen), dieldrin
(hexaclor epoxi-octa-hidro-endo-exo-dimetan naftalen), endrin (izomer al dieldrin), izodrin
(izomer al aldrin)
4) grupa indenelor clorurate: clordan, hexaclor, heptaclor
5) grupa terpenelor clorurate: toxafen, stroban
6) grupa endosulfonilor: tiodan
Excretia: absorbite pe cale dig, sunt excretate aproape total ca atare in fecale, absorbtia fiind
redusa.
O cale majora de excretie a DDT este laptele. Ex: prezenta a 7-8 ppm DDT in fan (reziduu
normal dupa tratarea durajelor) are ca urmare elim a 3ppm in laptele vacilor, gratie
liposolubilitatii laptelui, regasindu-se in unt in cant de 65ppm (doza toxica)
Se mai elim pe cale urinara si biliara.
Dieldrinul travers placenta la vaca, scroafa, cobai si om, regasindu-se in tes fetusilor.
Bovinele adulte sunt de 2-10x mai rezistente decat viteii la IOC. Oile si caprele pot tolera mai
bine IOC decat bovinele adulte.
Daca mamiferele sau pasarile se intoxica intr-un complex de conditii, pesticidul nu poate fi
definit ca nefiind toxic indiferent de cat de mica a fost doza. Toxicitatea IOCeste influentata de
factori care sunt mai importanti decat doza = varsta (anim tinere sunt mai sensibile), sexul
(clordanul este mai toxic la femele), specia, starea fiziologica (animalele slabe si nelactante sunt
mai sensibile), stresul si starile morbide, prezenta altor pesticide sau medicamente in organism,
calea de administrare si durata expunerii (constanta lui Haber), marimea particulelor folosite in
emulsie, in aerosoluri sau in spray-uri (particulele > aderea mai bine la par si piele decat
particulele <), integritatea pielii.
Dupa patrunderea in circuit se pot cupla cu lipoproteine serice, proces care este reversibili.
Acesti compusi pot traversa membrana leucocitara si eritrocitara.
Modificari anatomo-patologice: in forma acuta: leziuni hemoragice in toate tesuturile, mai ales
subepicardice. Miocard degenerat si oprit in sistola, hidropericard, pulmoni edematiati sau
congestionati, congestie/ edem medular, cresterea LCR, gastroenterita cand IOC a patruns pe cale
digestiva.
In forma cronica: aceleasi leziuni + degenerescenta hepatica si renala
Histopatologic, in intoxicatia cu DDT – necroza centrolobulara hepatica
Diagnosticarea: datele ananmetice (deparazitarea externa inainte de imbolnavire) ajuta la
orientarea diagnostic + tremur muscular.
Diagnosticul de laborator presupune dozarea IOC din lapte sau din tesutul adipos.
Diagnosticul diferentiat:
-intoxicatia cu sare
-intoxicatia cu Pb
-intoxicatia cu uree
-meningoencefalite
-tetanii
-turbare
-Aujesky
-necroza cortexului cerebral
Prognostic: nu trebuie sa fie influentat de severitatea simptomelor pentru ca dupa crize dramatice
animalele se pot remite.
In intoxicarea cu aldrin, dieldrin si clordan sunt posibile recidive chiar dupa 2-3 sapt.
Remisiunea in 24-36h poate fi considerata de bun augur.
Tratamentul: -izolarea animalelor intoxicate si punerea lor in conditii care sa le fereasca de
excitantii externi.
-spalarea corpului cu apa si sapun/detergenti
-administrarea de purgative saline
-gluconat de Ca i.v. pentru a opri leziunile hepatice
-combaterea semnelor nervotice folosind tranchilizante (barbiturice – fenobarbital 10mg/kg GV/zi
asociat cu carbune activat, cloralhidrat 5% i.v. lent)
-sunt contraindicate purgativele uleioase (cu exceptia uleiului de parafina) si laptele
Profilaxie: -adaparea la discretie inainte de imbaieri antiparazitare
-tinerea sub cheie a IOC
-neadministrarea de furaje tratate cu IOC decat dupa trecerea per de remanenta a IOC respectiv
-controlul riguros al depozit, manipularii si administrarea IOC
-analiza chimica a oricaror furaje introduse in hrana, fie ca sunt recoltate de pe terenuri cunoscute
ca fiind tratate, fie cumparate din alte unitati.
Legislatia celor de la( ISU) Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă privitor la manevrarea
subtantelor toxice in conformitate cu Agenţia pentru Protecţia Mediului
Prevederile art.14, alin.3 şi a anexei nr.5 din H.G.nr. 804 din 25.07.2007 privind controlul asupra
pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase
Prevederile H.G.nr. 804 din 25.07.2007, se întocmeste un Plan de Urgen ţă Internă, unde sunt prevăzute
măsurile de siguranţă.
Efectele clorului asupra sănătăţii şi mediului :
-Clorul gazos distruge vegetaţia şi contaminează bunurile materiale;
-Nu este inflamabil şi nici combustibil în amestec cu aerul.
-Clorul este un gaz mai greu decât aerul si are tendinţa de a se acumula in zonele joase (subsoluri clădiri).
-Efectele clorului asupra organismului uman nu sunt totdeauna semnificative, ele diferă de la caz la caz,
în funcţie de timpul şi intensitatea inhalării, aşa cum reiese din datele de mai jos
Intoxicatia cu ierbicide
Exista o mare varietate de substante cu proprietati ierbicide atat anorganice cat si organice. Una
si aceeasi substanta poate fi in acelasi timp ierbicid, insecticid, fungicid. Prin urmare, o clasificare
a substantelor ierbicide nu ar putea satisface exigentele de interes practic, in continuare fiind
prezentate cateva dintre cele mai des folosite ierbicide, toxicoze asociate, in functie de structura
lor chimica, modul loc de actiune si toxicitatea lor.
Cele mai importante substante cu actiune ierbicida sunt reprezentate de urmatoarele
substante sintetice organice:
Fenoxiderivatii acizilor grasi (acidul 2,4 – diclorfenoxiacetic si acidul 2,4,5 – triclorfenoxiacetic);
Compusi dipiridilici (Diquat si Paraquat);
Clorati (NaCLO4 – Travex si KCLO4 – Sarea Bertholet);
Compusi dinitrocrezolici si dinitrofenolici (DNOC, DNC, DNBP, DNHP);
Triazine si derivati ai acidului benzoic (Atrazin, Simazin).
Folosirea ca ierbicid a cloratilor incepe inca din anul 1900; incepand cu anul 1925 sunt utilizati ca
sterilizanti ai solului.
Denumiri comerciale
Tumbleaf, Chlorate of Soda, Atlacide, Shed-a-leaf, Kwik-Act, Kalium, Chloricum, Travex,
Vegerein.
Metoda de preparare
Cloratul de sodiu se obtine la electroliza solutiilor apoase de clorura de sodiu, in conditii care
permit formarea hipocloritului de sodiu, NaOCl, care la 70° C trece in clorat de sodiu
3NaOCl 2NaCl + NaClO3
Proprietati fizico-chimice
Cloratul de sodiu (Travex, Vegerein) si cloratul de potasiu (sare Bertholet, Anforston) se prezinta
sub forma de pulbere critalina, alba, inodora, cu punct de topire la 248-250°C (la 300°C se
descompune), au gust racoritor, putin sarat, sunt solubile in apa si alcool, hidroscopice, nu se
descompun la aer, fac explozie la incalzire si lovire si sunt frecvent utilizate in practica. Este un
puternic oxidant dar nu in solutie apoasa; actiunea oxidanta apare numai acidulare sau in prezenta
anumitor catalizatori. Absorbtia este radiculara. Are o anumita actiune coroziva fata de otel si
zinc. Volatilitatea este redusa la 20-30°C.
Forme de conditionare
Cloratul de sodiu se comercializeaza ca atare 99%, sub forma de pulberi 12-33%, si solutii apoase
4%, 19% si 28% si in amectec cu borati, arsenit de sodiu, nisip, clorura de calciu, clorura de
magneziu, clorura de sodiu, carbonat de sodiu acetat de sodiu, fosfati pentru a reduce pericolul de
incendiu. Se cunosc si amestecuri cu alte ierbicide ca de exemplu acidul 2,4 – D si Monuronul.
Modul de actiune
Cloratul de sodiu este un ierbicid total avand si actiune defolianta; actiunea ierbicida este de
contact si sistemica. Dupa aplicare este absorbit in scurt timp de plante prin radacini si prin
frunze. Prezinta o fitotoxicitate pronuntata fata de plantele verzi. In soluri alcaline, eficitatea
cloratului de sodiu este mai redusa. S-a constatat ca prezenta nitratilor in sol micsoreaza,
deasememea, actiunea ierbicida a produsului. Fiind solubil in apa, cloratul de sodiu este spalat
usor si in consecinta prezinta o remanenta redusa, la care contribuie si descompunerea la clorura
de sodiu care are loc sub actiunea microorganismelor din sol, descompunere favorizata de
umiditate si temperatura. Nu actioneaza negativ asupra microorganismelor din sol. Actiunea
ierbicida a acestuia este favorizata de prezenta abundenta a umiditati in sol; lipsa de umiditate
atrage dupa sine o reducere substantiala a eficacitatii si ca atare este contraindicata utilizarea sa in
perioadele secetoase.
Domenii de utilizare
Cloratul de sodiu se foloseste ca sterilizant al solului, pentru distrugerea completa a vegetatiei pe
terasamentele de cale ferata, terenuri industriale, sosele, drumuri, terenuri de sport, etc. Este
utilizat si ca defoliant. In culturile de fasole, orez, tomate, sorg, cartofi este utilizat ca desicant.
Buruieni combatute
Cu cloratul de sodiu se combat buruienile policarpice care se inmultesc prin rizomi, ca de
exemplu: costreiul mare (Echinochloa crus galli), pirul tarator (Cynodon dactylon), pirul gros
(Agrpyron repens), si prin lastarii de pe radacini, ca de exemplu volbura (Convolvulus arvensis),
palamida (Cirsium arvense), susaiul (Sonchus arvensis), papadia (Taraxacum officinale),
patlagina (Plantago sp.), coada calului (Equisetum sp.), podbal (Tussilago farfara), macris (Rumex
sp.), captalan (Petasites sp.), grozama (Genista sp.), iarba neagra (Calluna vulgaris), trestia
(Phragmites communis), papara (Typha sp.), rugina (Juncus sp.), rogoz (Carex sp.), tipirig
(Scirpus silvaticus) etc.
Bibliografie:
D.NEGOIU-"TRATAT DE CHIMIE ANORGANICA"
http://www.ipedia.ro/clor-cl--236/
http://www.apavital.ro/situatii_de_urgenta-1632-ro.html
http://www.bioterapii.ro/Articole/Produse/Detoxifierea_organismului.html
http://www.bioterapi.ro/aprofundat/index_aprofundat_index_enciclopedic_substanteClorul_si_
cloruri.html#in_organism
http://www.scritube.com/medicina/Intoxicatia-cu-insecticide-org24177208.php
Disciplina :ECOLOGIE
Tema: Caracterele Clorului si a compusilor sai
PROFESOR INDRUMATOR
CONF.DR Bogdan Georgescu