Coacăzul negru (Ribes nigrum) este un arbust care face parte din genul Ribes, familia

Grossulariaceae.

Morfologie
Coacăzul negru crește sub formă de tufe de 1 - 2 m înălțime, el are frunze care cad toamna.
Frunzele în formă de inimă au o lățime maximă de 10 cm, care pe fața dorsală sunt netede, având
peri și nervuri evidente pe fața ventrală. Tulpinele sunt lipisite de ghimpi, arbustul fără fructe
putând fi ușor diferențiat de coacăzul roșu, prin mirosul caracteristic penetrant al coacăzului
negru. Florile sunt grupate în ciorchini, ele fiind de culoare verde gălbuie. În Europa Centrală
arbustul înflorește în lunile aprilie mai. Fructele se prezintă ca boabe negre cu un diametru de 8-
12 mm, în interior ele conțin semințe, care sunt răspândite de animalele care consumă fructele.

Areal
Coacăzul negru crește în regiunile temperate boreale din Euroasia, din vest din Anglia, Franța,
până spre est în Manciuria. Limita de nord fiind Laponia, iar cea de sud, Armenia și Himalaya.

Compoziție chimică
Coacăzul negru conține taninuri, rutozid, vitamina C, urme de ulei volatil de culoare verde (până
la 0,2%) format din carburi terpenice. Fructele conțin cca 150 mg% vitamina C, vitamine din
complexul B, acizi organici (citric, malic), pectine, zaharuri, antociani, ulei gras, flavonoide
(miricetol, cvercetol, carnferol), calciu, fier, potasiu, fosfor, vitamina PP[1].

Utilizare
Coacăzul negru este cunoscut ca plantă de cultură în Europa din secolul al XVI-lea. Fructele lui
sunt bogate în glucide, acizi grași, proteine și substanțe minerale, printre altele terpene, flovone,
vitamina C și pectine. Din fructe se prepară sucuri, siropuri, jeleuri, sau marmeladă. Fructele au
acțiune tonică generală, vitaminizantă, remineralizantă, fiind recomandate și în cazurile de
surmenaj, în stările anemice, în cazurile de deficit de fier. Un extract din flori este utilizat în
parfumerie. Frunzele sunt utilizate în medicina naturistă ca diuretic, în afecțiuni cardiace,
reumatism, gută.