Faur Daniel

Avantajele realizării obturației 3D de canal

prin tehnici verticale de condensare

Obiectivul oricărei obturații în endodonție ar trebui să fie sigilarea permanenta și

ireversibilă a canelelor radiculare curățate și preparate. Succesul tratamentului endodontic
este strâns legat de tehnica de sigilare a canalului endodontic. În general, a fost acceptat
faptul că cea mai bună obturație de canal trebuie să fie stabilă din punct de vedere
dimensional și să nu se resoarbă.
Tehnica verticală de condensare la cald a gutapercii, creată și descrisă de Schilder în
1967, combină o execuție ușoară cu o eficacitate maximă în obturația canelelor radiculare atât
în cazuri simple cât și în cazuri mai complexe.
Instrumentarul folosit în această tehnică este foarte similar cu instrumentarul folosit
în compactarea amalgamului. Totuși, ele diferă prin faptul ca sunt mai lungi și mai subțiri,
deoarece cavitatea în care trebuie să acționeze este mai lunga și mai îngustă. Aceste
instrumente se numesc „pluggere”, asemănătoare în mare parte sondelor endodontice, având
marcaje la fiecare 5 mm. În contrast cu tehnica de condensare laterală a gutapercii, unde
spreaderele ating pereții dentinari pentru a face loc conurilor accesorii, în tehnica de
condensare verticală, instrumentarul metalic nu atinge niciodată pereții canalului, ele sunt
doar introduse în masa preîncălzită de gutapercă.
Prima fază a obturației este proba conului de gutapercă, care trebuie scurtate în funcție
de lungimea ultimului instrument de lărgire al canalului, după care se verifică radiologic.
Conul de gutapercă trebuie să avanseze în canal fără a se răsuci și la extragerea lui din canal
trebuie să prezinte o oarecare rezistență. A doua fază este proba pluggerului astfel încât
extremitatea sa plată activă contactează o suprafață cât mai întinsă de gutapercă, fără a atinge
pereții canalului și a exercita o presiune laterală directă. În pasul următor se introduce o
cantitate minimă de ciment de sigilare în porțiunea apicală a canalului după care se introduce
conul Master în canal pana la 2-3 mm de constricția apicală. Se secționează conul cu
instrument încălzit, la baza orificiului de emergență a canalului radicular după care cu
ajutorul pluggerului se condensează vertical masa de gutapercă până canalul radicular este
obturat în totalitate.
 Avantaje și dezavantaje

Ca și orice altă tehnică de condensare a gutapercii în vederea obturației de canal,

tehnica de condensare verticală prezintă o serie de avantaje și dezavantaje. Dezavantajele
acestei tehnici sunt reprezentate de faptul că este o tehnică laborioasă, care necesită mult timp
și care necesită o lărgire excesivă a canalului în vederea obturației corespunzătoare.
Comparativ cu celelalte tehnici de condensare a gutapercii, respectiv condensarea
laterală a gutapercii, la rece sau la cald, tehnica condensării verticale prezintă o serie de
avantaje cum ar fi faptul ca reprezintă o tehnică excelentă, cu rezultate foarte bune. Alt
avantaj al acestei tehnici este faptul că obturația obținută este o obturație omogenă.
Un dezavantaj al altor tehnici de obturație care presupun ramolirea conului de
gutapercă în soluții precum cloroformul este faptul că folosind aceste tehnici apare o
dificultate în controlul gutapercii ramolite în proximitatea apexului, potențialul iritant al
cloroformului și micșorarea materialului de obturație după ce cloroformul se evaporă. Aceste
dezavantaje nu le avem la obturația prin condensare verticală, ceea ce îi oferă un mai bun
succes terapeutic.
În tehnica de condensare laterală a gutapercii în conjuncție cu un ciment de sigilare
insolvent este cea mai folosită tehnică de obturație a canalelor radiculare, deși prezintă o serie
de dezavantaje. Tehnica de condensare laterală a gutapercii presupune presarea conurilor de
gutapercă lateral către alte conuri de gutapercă sau către peretele dentinar astfel încât să se
producă o obturație densă și omogenă, bine adaptată canalului. Din punct de vedere tactil, o
masă omogenă de material de obturație se formează, dar din păcate conurile de gutapercă nu
pot niciodată sa formeze o masă omogenă de material prin această tehnică. Prin aceasta
tehnică, conurile de gutapercă alunecă unele lângă celelalte pana când cimentul de sigilare se
întărește. Aceasta conduce la o cantitate mare și nedorită de ciment în obturația finală. Un alt
dezavantaj al acestei tehnici este faptul ca prin condensarea laterală este forte greu a se adapta
materialul de obturație în porțiunea apicală a canalului. Toate aceste dezavantaje nu le găsim
la tehnica de condensare verticală a gutapercii.
Tehnica de condensare verticală a gutapercii depinde, într-o mare măsură, de
abilitatea de a putea plasa pluggerele compactoare direct în canalele radiculare. În prezent,
tehnicile de preparare a canelelor radiculare și instrumentarul folosit permite o bună
deschidere și curățire a canalelor radiculare astfel încât instrumentarul de condensare poate fi
ușor introdus în canalele radiculare, chiar în cele mai adânci porțiuni.
 Prin această tehnică, de condensare verticală, majoritatea canelelor accesorii din
porțiunile mijlocii și apicale ale canalelor, cât și canalele bifide apical sunt incluse în
obturație.
Pe de altă presiunea verticală asupra materialului de obturație este esențială la
condensarea lui în canal pentru a compensa potențialul acestuia de contracție după ce ajunge
la temperatura corpului. Orice tehnica termoplastică care nu include o condensare verticală o
sa rezulte o reducere graduală în volum a masei de obturație. Tehnica de condensare verticală
este o tehnică simplă dar trebuie urmați pașii exact pentru a avea un rezultat optim în fiecare
caz.
Un alt avantaj este necesitatea de a folosii o cantitate minimă de ciment de sigilare
pentru a asigura o sigilare maximă a canalului. Studii arată că o cantitate mare de ciment
precum în condensarea laterală, duce în timp la dizolvarea acestuia și micșorarea a
materialului de obturație, efect ce duce la un eșec terapeutic.
Din punctul de vedere al obturației în treimea apicală, tehnica de condensare verticală
prezintă cele mai bune rezultate, aceste rezultate le avem chiar și când prin secțiune
transversale canalul radicular are formă ovoidă sau excentrică. Aceste rezultate apar datorită
faptului că, materialul de obturație, conul de gutapercă, nu este niciodată topit, controlul
apical fiind excelent.
Aceste tehnici de obturație(condensare laterală/verticală) ale canalelor radiculare sunt
folosite de mult timp, ele fiind intensiv studiate și comparate. Prin metoda de condensare
verticală se obține o gutapercă condensată uniform și omogen.
În concluzie ambele tehnici sunt larg folosite, fiecare prezentând anumite avantaje și
dezavantaje. Privind raportul dintre succese și eșecuri putem spune că tehnica de condensare
verticală a gutapercii în vederea obturației canelelor radiculare este o tehnică mai bună, cu
rezultate mult mai satisfăcătoare.
Bibliografie
1. Castelluci Arnaldo, Endodontics Vol. II, Editura IL Tridente, 1990, Firenze, Italia.
2. Schilder, H., Filling Root canals în three dimensions, Dent. Clin. North America,
1997.
3. Kenneth M. Hargreaves, Louis H. Berman, Cohen’s Pathways of the Pulp Expert
Consult, Elsevier, 2015, Philadephia, SUA.
4. Brooke Blicher, Rebekah Lucier Pryles, Jarshen Lin, Endodontics Review: A study
Guide, Quintessence Publishing Company Incorporated, 2016, Berlin, Germania.
5. Memet Gafar, Andrei Iliescu, Endodonție clincă și practică, Editura Medicală, 2004,
București, România.