Sunteți pe pagina 1din 1

Cruciada a treia

Cruciada a doua a dovedit lumii musulmane cât de puţin erau pregătite armatele occidentale să
susţină lupta. Constatarea nu putea decât să încurajeze jihadul. Contraofensiva, începută de Zengi,
fost guvernator al Irakului, a fost continuată între anii 1146-1173, cu şi mai multă forţă, de către fiul
său, Nur al Din, vestit pentru fanatismul său religios, fapt ce-l făcea pe istoricul Rene Grousset să-l
numească un adevărat Ludovic cel Pios musulman.

Nur al Din, la preluarea puterii a proclamat jihad-ul contra cruciaţilor, singurul ideal al vieţii sale.
Moştenirea părintească îl îndreptăţea să creadă că îl va şi înfăptui. Unificarea politică
a Siriei musulmane era aproape săvârşită. Alepul devenise centrul acestui stat, pe cale de
centralizare, Damascul şi Mosul erau acum legate de Alep, emirii şi beii din vecinătate, la rândul lor
erau dispuşi să se alăture politicii lui Nur al-Din. Dar nici Regatul Ierusalimului nu era lipsit de forţă.
Sub guvernarea abilă a lui Balduin al III-lea (1143-1162), statul încheiase alianţe avantajoase, regele
ajungând la o înţelegere cu vasalii săi. Balduin al III-lea a înlăturat cu îndemânare
rivalitatea Bizanţului, căsătorindu-se cu o rudă a bazileului, Theodora Comnen. Bun militar, Balduin
al III-lea salvase Antiohia în 1149 de trupele lui Nur al-Din. Intervenţia promptă şi hotărâtoare,
deoarece Raymond de Poitiers, principele, fusese ucis în luptă. După încoronarea sa, în 1152, cu
prestigiul sporit, Balduin s-a proclamat regent în Antiohia şi Tripoli, a refăcut alianţa cu Damascul şi,
profitând de situaţia şubredă a Fatimizilor din Egipt, a ocupat Gaza, în vederea unei înaintări
spre Ascalon.

Lui Nur al-Din, în faţa alianţei cruciato-damaschine, nu-i rămânea, pentru a ieşi din strâmtoare, decât
o colaborare cu Fatimizii, a doua cunoscută dintre şiiţi şi sunniţi (prima avusese loc în 1118 între
suniţii din Damasc şi şiiţi din Cairo). Rezultatul a fost cucerirea Damascului de către turcii zengişti şi
desprinderea lui din alianţa cu cruciaţii. Totuşi, Balduin a rămas puternic. Nur al-Din, pentru a
câştiga timp, a încheiat o înţelegere cu regele Ierusalimului prin care se stabilea că musulmanii turci
şi arabi să-şi poată paşte liber turmele până la izvoarele Iordanului şi în alte părţi stabilite de comun
acord. Regele nu a respectat tratatul şi acesta a fost un motiv suficient pentru a declanşa războiul
dintre Nur al-Din şi Balduin al III-lea, un jihad lung de 30 de ani (1157-1187) cu pierderi mari în vieţi
omeneşti, un război în care, când musulmanii, când creştinii erau masacraţi. Balduin al III-lea moare
în 1162, fiind succedat de Amaury I (1162-1174), care va continua lupta şi alianţa cu Bizanţul,
căsătorindu-se cu Maria Comnena. Nici lui Nur al Din nu i-a fost dat să vadă crezul vieţii sale
împlinit. Succesul jihadului s-a datorat unui general al său de origine kurdă, Salah al-Din, intrat în
istorie cu numele deSaladin.