UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA ŞTIINŢE ECONOMICE

Departamentul „Economie, Marketing şi Turism”

Referat

Metode de analiză financiară

 Metoda de cercetare  vine de la cuvantul grecesc 'methodos' (cale, drum) si
desemneaza modul sistematic de investigare si aprofundare a obiectului/domeniului de
studiu. Adaugam principii, procedee si reguli, cayz in care metoda
devine metodologia stiintei respective.
Metodologia stiintei economice a evoluat odata cu progresele tehnologice ale umanitatii dar a
fost influentata si de celelalte domenii ale stiintei. Intr-o prima etapa ea a constat in
inregistrarea fenomenelor economice si descrierea legaturilor dintre ele (empirismul). In cea
de a doua etapa a evolutiei stiintei economice s-a trecut la cunoasterea si masurarea
fenomenelor si proceselor economice utilizandu-se inductia, deductia, analiza si sinteza,
precum si alte metode: modelari matematice, abstractizari, s.a.m.d.
Analiza reprezintă o metodă de cunoaştere bazată pe descompunerea fenomenului, a
întregului, în părţile sale componente, în elementele sale constitutive, după care se studiază
fiecare parte componentă, se stabilesc relaţiile de cauzalitate, se determină factorii care le
generează , se formulează concluziile cu privire la mersul activităţii viitoare.
Analiza economico-financiară a unităţilor economice se ocupă cu studierea
fenomenelor şi proceselor economice care au loc la nivelul acestor unităţi, a rezultatelor
economico-financiare obţinute, în raport cu sarcinile programate, stabilirea cauzelor care
provoacă abateri şi desfăşurarea fenomenelor analizate şi luarea măsurilor pentru reglarea şi
optimizarea întregii activităţi.
Analiza se poate grupa după diferite criterii:
A. din punct de vedere al momentului la care se efectuează analiza şi al momentului
desfăşurării fenomenului:
 Analiza post factum sau analiza – operatorie sau analiza activităţii (analiza realizării
obiectivelor);
 Analiza previzională sau analiza prospectivă. Analiza activităţii se referă la trecut şi
prezent, iar analiza previzională priveşte viitorul.
Un exemplu de analiză post – factum este considerat analiza diagnostic, prin care se obţin
aprecieri, pe ansamblul întreprinderii, asupra unei subdiviziuni organizatorice sau asupra unei
probleme economice.
Analiza previzională urmăreşte evoluţia viitoare a unui fenomen economic, având la
bază relaţiile cauzale dintre factori.
Dacă analiza activităţii se bazează pe variabile cunoscute, certe, analiza previzională
se bazează pe variabile presupuse, incerte. Ca atare, analiza activităţii studiază o singură
variantă a fenomenului, cea de execuţie, pe când analiza previzională studiază mai multe
variante în care apar frecvent legături de tip determinist.
Analiza previzională reprezintă o etapă premergătoare, hotărâtoare în elaborarea
programului activităţii economice. Programarea activităţii economice înseamnă mai mult
decât previziunea activităţii economice, înseamnă utilizarea previziunii de către un centru de
decizie economică, în vederea realizării obiectivului propus.
B. din punct de vedere al urmăririi însuşirilor esenţiale sau al determinărilor
cantitative:
 analiza calitativă;
 analiza cantitativă.
Analiza calitativă are ca scop stabilirea esenţei fenomenului, a însuşirilor sale
esenţiale, principalilor factori ce determină fenomenul.
Analiza cantitativă cercetează latura cantitativă a fenomenelor economice, exprimată
prin determinări cantitative, precum şi prin modificări structurale intervenite în compoziţia
fenomenelor. Extinderea analizei cantitative necesită folosirea metodelor matematicii
moderne. Cu toate acestea, succesul aplicării metodelor matematicii moderne în modelarea
fenomenelor economice depinde de adâncirea (gradul de detaliere) a analizei calitative, care
trebuie să preceadă şi să devanseze analiza cantitativă.
C. după nivelul la care se desfăşoară analiza:
 analiza microeconomică;
 analiza macroeconomică.
Analiza microeconomică cercetează fenomenele economice care au loc la nivelul
individului sau unui agent economic. Acest tip de analiză se ocupă cu studierea rezultatelor
obţinute, a factorilor de influenţă şi a rezervelor de sporire a eficienţei activităţii desfăşurate.
Analiza macroeconomică cercetează fenomenele economice care au loc la nivelul ramurii,
al economiei naţionale sau al economiei mondiale şi operează cu mărimi agregate (produs
intern brut, produs social, venit naţional, etc.)

Ca un corelativ al analizei apare sinteza, prin care se realizează reunirea părţilor, a

elementelor unui fenomen într-un tot unitar. In timp ce analiza presupune o dezmembrare a
unui rezultat, sinteza vizează o examinare a elementelor în unitatea lor. Caracterizarea
deplină a unei activităţi sau fenomen, necesită îmbinarea într-o unitate a analizei cu sinteza,
ca mijloace ale cunoaşterii
Sinteza urmeaza un drum invers in raport cu analiza, adica reuneste pe plan mental
elementele analizate, pentru a descoperiri legaturile cauzale si functionale ce fac din
respectivele fenomene economice un intreg.
Corelativul analizei îl reprezintă sinteza, care defineşte procesul prin care are loc
reunirea într-un tot unitar a părţilor şi a elementelor disparate ale unui obiect sau fenomen
cercetat. Dacă analiza presupune descompunerea unui fenomen în elementele sale simple
(inclusiv determinarea relaţiilor structural-funcţionale şi a celor cauză-efect), sinteza constă
în examinarea acestora în unitatea lor. Cunoaşterea deplină a proceselor sau fenomenelor
economico-financiare necesită îmbinarea într-o unitate a analizei şi sintezei, ca mijloace ale
cunoaşterii.
Unitatea inducţie-deducţie. Inducţia presupune trecerea de la cercetarea faptelor
unice la concluzii generale (de la particular la general, de la fapte la generalizări
teoretice). Deducţia presupune trecerea de la generalizări comune la concluzii particulare (de
la general la particular, de la teorie – la fapte).
Întemeietorul logicii inductive este considerat gânditorul britanic FRANCIS BACON
(1561 – 1626), cel care a avertizat asupra riscului argumentului autorităţii (logica aristotelică,
tradiţională) în ceea ce priveşte blocarea progresului ştiinţei.
Caracterizare generală
Argumentele inductive prezintă următoarele caracteristici generale:
1. Concluzia depăşeşte ca grad de generalitate (este mai generală decât) premisele din
care a fost obţinută = caracterul amplificator al concluziei;
2. Se trece de la particular (în premise), la general (în concluzie);
3. Concluzia nu decurge cu necesitate, ci doar cu probabilitate din premise, astfel încât
dacă premisele unui argument inductiv sunt adevărate, concluzia nu este cu necesitate,
ci doar cu probabilitate adevărată (există şi posibilitatea ca din premise adevărate să
rezulte o concluzie falsă) = caracterul probabil al concluziei.

Principalele tipuri de argumente inductive:

Inducţia completă - generalizare în cadrul unei clase finite de obiecte, unde sunt
analizate toate toate cazurile posibile. Este singurul argument inductiv unde concluzia este
certă. Presupunerile pe care se bazează: clasa de obiecte nu este mare şi este finită; fiecare
obiect poate fi examinat individual; fiecare obiect are o proprietate; conchidem că întreaga
clasă are respectiva proprietate.
 Inducţia completă nu este atât de importantă pentru cunoaştere întrucât concluzia nu
face altceva decât să repete, într-o formă mai concisă, ceea ce s-a spus în premise. Inducţia
completă este un tip de argument inductiv aflat la limita dintre argumentele deductive şi cele
nedeductive, şi constă într-o generalizare în cadrul unei clase finite de obiecte, unde sunt
analizate toate cazurile posibile. Este singurul argument inductiv în care concluzia este certă.

Inducţia incompletă / amplificatoare - tip de raţionament inductiv în care

generalizarea se face pornind doar de la o parte din obiectele unei clase.
Spre deosebire de inducţia completă, unde concluzia este certă, în cazul inducţiei
incomplete, concluzia este doar probabilă, iar probabilitatea acesteia creşte o dată cu creşterea
numărului de cazuri care o confirmă; dacă apare cel puţin un caz care o infirmă, atunci
concluzia unei inducţii incomplete este falsă.
Inducţia prin simplă enumerare - deducerea unei concluzii generale despre o clasă
de obiecte, pornind de la enumerarea aleatorie a unor cazuri particulare, ceea ce conduce la o
probabilitate mai scăzută a concluziei.
Este cea mai simplă formă de inducţie, se bazează pe simpla trecere în revistă a unui
număr cât mai mare de cazuri din care niciunul nu contrazice rezultatul către care tindem.
Inducţia ştiinţifică - formă de inducţie bazată pe o analiză organizată a datelor
obţinute prin observaţie şi experiment ştiinţific, ceea ce creşte gradul de probabilitate al
concluziei. Inducţia ştiinţifică este o formă de raţionament nedeductiv bazată pe reguli stricte,
pe utilizarea observaţiei riguros organizate, a experimentului ştiinţific şi unor metode speciale
de cercetare inductivă (numite şi metode cauzale). Scop: ceea ce se repetă în mai multe cazuri
are un caracter necesar.
Deducția este un proces interpretant de mesaj, care extrage toate sau majoritatea
informațiilor conținute în mesaj. Procedura deductvă se poate aplica mesajelor asamblate în
limbaje fenomenale, naturale, în limbaje specializate de tip matematic, sau în limbaje criptice,
codificante de conținut. Spre exemplu cineva poate deduce o schimbare climatică observând
și interpretând diferiți parametri naturali sau observând și interpretând comportamentul
diferitelor viețuitoare. Cineva poate deduce o anumită informație primind și identificând un
anume marcaj-simbol criptic, care celor neavizați, nu comunică ceva determinat și relevant

Tipuri:
Se pot face deducții de existență și deducții de manifestare, identificând și
interpretând corect diferite urme lăsate în ambient de un agent ascuns. Sub aspect logic
deducția are structura: dacă A, atunci B. Deducerea diferitelor proprietăți, interacțiuni sau
evenimente, funcție de spațiul de localizare, de limbajul comunicant și de strategiile
interpretante, poate fi realizată prin cunoștințe elementare și abilitate deductivă majoritar
accesibilă. Există deducții de extremă complexitate procedurală realizabile numai prin
posesia unei înalte specializări cognitive și a unui potențial mental de excepție capabil să
manipuleze limbajele formale prin intermediul cărora se modelează un segment fenomenal și
se fac predicții de eveniment. Deducții de existență se realizează în fizică, atunci când pe
baza unor premize formale rezultă necesitatea unor noi particule elementare, iar
experimentele uneori confirmă ipotezele și descoperă particule formal deduse. Printre
deducțiile celebre menționăm descoperirea planetei Neptun și calcularea coordonatelor ei pe
bolta cerească, numai prin analiza matematică a perturbațiilor produse de această ipotetică
planetă asupra planetei Uranus. Descoperirea denumită din vârful condeiului, a fost făcută
simultan de doi astronomi, unul francez și altul englez.