Studiul individual

ELEV: CAZACU GHEORGHE

AMG. CLASA a - III – a A
PROFESOR: BURCA JELESCU MARIA
 Definitie:
Astmul bronșic este o boală cronică care se manifestă prin crize repetitive de obstrucție
reversibilă a bronșiilor datorată unei hiperreactivități a mucoasei bronșice. Crizele pot fi declanșate
de diverși alergeni respiratori (polen, acarieni, mucegaiuri), fum de țigară, deodorante, substanțe
volatile, etc., efort fizic, infecții ale tractului respirator, medicamente (ex. aspirina, alte AINS).
Astmaticii folosesc in timpul exacerbarilor mici spray-uri care conțin substanțe bronhodilatatoare.
Etiologie - o gamă variată de agenţi de la locul de muncă care se comportă fie ca alergeni,
fie ca iritanţiai mucoasei bronşice
Clasificare etiopatogenică:
 astm bronsic alergic,
 astm bronşic iritativ,
 astm bronşic mixt
Astmul bronşic alergic şi cel iritativ pot fi însoţite de astmul bronşic de efort.
Pulberi organice de provenienţă animală şi vegetală
Produse animale:
 pene, puf, proteine aviare (ser sau dejecte)
 păr de animale, blănuri, descuamaţii epidermice, păr uman
 insecte şi acarieni:
 gărgăriţa şi căpuşa grâului
 toxine de albine, scuame sau praf de chitină
 viermi de mătase (păr, scuame de fluturi, sericină)
 dafnii, molii
 cleiuri de peşte
 extracte de provenienţă animală: ACTH, pulbere de retrohipofiză, pulbere
de peptonă, tripsină
 mucegaiuri, spori
 enzimele bacilului subtilis: subtilizine, subtilpeptidaze
Produse vegetale pulberi de:
 bumbac, in, iută, cânepă
 făină, praf de grâu sau alte cereale
 lemn: stejar, brad, pin, fag, nuc, mahon, cedru roşu, abanos, palisandru, teck,
tuia,acajou, samba
 hârtie
  boabe de ricin, soia, hamei
 boabe de cafea verde frunzede tutun
 plante medicinale
 condimente
 polenur
Substanţe chimice de natură organică şi anorganică
Substanţe anorganice:
 crom
 cobalt
 sulfat de nichel
 pentaoxid de vanadiu
 tungsten
 săruri complexe de platină (tetracloroplatinat de amoniu,hexacloropalatinat)
 clor, amoniac
 var, ciment
 gaze de sudură

Substanţe organice
 izocianaţi: toluendiizocianat (TDI), fenilmetandiizocianat (MDI),
naftalendiizocianat (NDI),hexametilendiizocinat (HDI)
 antibiotice: penicilină, ampicilină, streptomicină, spiramicină etc.
 medicamente: aspirină, chinină, piramidon, ipeca, rhubarba, codeina, cocaina,
novocaina,sulfamidele etc.
 esteri organofosforici, piretru
 anhidride: ftalică, trimelitică, hexahidroftalică, tetracloroftalică
 formaldehidă, poliuretani
 colofoniu, propilen glicol, răşini organice
 produse cosmetice: soluţii de permanent, vopsele, spray, fixatori
 parafenilendiamina
 piperazina, etilenoxid, etilendiamina, sulfoncloramida, fenol, cloramina, acid tanic
etc.
 solvenţi organici: diluant, acetonă, petroxin etc.
 poliester fibre
Patogenie
Hiperreactivitatea bronşică nespecifică (HRBN) este anomalia care caracterizează toate
formele etiopatogenice de astm bronşic în tot cursul evoluţiei maladiei. Ea persistă chiar
dupăremisiunea clinică prelungită. HRBN se manifestă printr-o bronhoconstricţie ca răspuns la
stimuli care sunt bine toleraţi de persoanele normale. Astmaticul este de 10-100 ori mai sensibil la
acţiunea bronhoconstrictivă aacetilcolinei şi histaminei şi de 100 ori mai sensibil la acţiunea
PgF2α.Mecanismele care explică hiperreactivitatea bronşică nespecifică:
 •anomalia muşchilor netezi bronşici:
 hipertrofie
 hiperplazie
 localizări aberante în submucoasă
 hipercontractilitate
•anomalia mucoasei bronşice:
 prezenţa mastocitelor în epiteliul bronşic
 îngroşarea membranei bazale
 inflamaţia mucoasei
 perturbarea permeabilităţii
•dezechilibrul nervos între sistemul simpatic şi parasimpatic:-hipertonie vagală:
 ractivitate anormală a receptorilor iritanţi
 dereglare cortico-bulbară
 hiperreactivitatea muşchilor bronşici la acetilcolină-hipertonie
 α-adrenergică, diminuarea sensibilităţii β-adrenergice.
Mecanismele care duc la declanşarea crizei de astm bronşic
• Inhalarea de alergeni: alergen + IgE ⇒mastocite degranulate din
submucoase⇒eliberareade mediatori⇒histamină
Histamina:
-creşte permeabilitatea vasculară,
-contractă muşchiul bronşic
-stimuleazăreceptorii parasimpatici.
Durata de acţiune lungă:
 eliberarede leucotrine: LTC4, LTD4, LTE4 care cresc inflamaţia, accelere
ază bronhoconstricţia, atrag polinuclearele neutrofile şi eozinofilelor;
 eliberare defactor activator plachetar;
 eliberare de factori chemotactici pentru polinuclea re le
neutrofile şi eozinofile.
 inhalarea de substanţe iritante: o acţiune directă pe receptorii iritativi
⇒bronhoconstricţie blocajul receptorilor β bronşici
 mecanism de haptenă: izocianaţii, anhidrida aftalică, anhidridatrimelitică,
unele săruri de platină, coloranţi, formaldehida, solvenţiorganici etc.
•în astmul de efort:
o implicarea reflexă a sistemului parasimpatic;
o eliberarea de mediatori din mastocite
Diagnostic pozitiv
Diagnosticul pozitiv al oricarei boli profesionale cuprinde clasic 3 elemente:
1. demonstrarea expunerii profesionale la agentul etilologic principal al bolii;
2. tabloul clinic;
 3. examenele paraclinice si de laborator, care confirma expunerea profesionala si/sau
efectele biologice ale acesteia.
Pentru astmul bronsic profesional, aceste elemente sunt cuprinse in „Ghidul de diagnostic
in astmul profesional“, elaborat de Comitetului de Alergie profesionala al Academiei Europene de
Alergologie si Imunologie Clinica; acesta detaliaza elementele de diagnostic ale astmului bronsic
profesional pe parcursul a 5 etape succesive, considerate a fi obligatorii:
1. anamneza profesionala sugestiva pentru astmul bronsic profesional;
2. confirmarea diagnosticului de astm bronsic prin demonstrarea: reversibilitatii
obstructiei bronsice, a hiperreactivitatii bronsice nespecifice evidentiate prin teste bronhomotor ii
nespecifice si a cresterii variabilitatii diurne a debitului expirator de varf (PEF);
3. confirmarea legaturii dintre aparitia bronhoconstrictiei si locul de munca, prin
determinari succesive ale debitului expirator de varf si ale hiperreactivitatii bronsice nespecifice;
4. confirmarea sensibilizarii subiectilor la diferiti alergeni profesionali prin: teste
cutanate, si/sau teste „in vitro“de determinare a IgE specifice;
5. confirmarea rolului cauzal al agentilor profesionali prin teste de provocare bronsica
specifica.
Anamneza profesionala sugestiva pentru astmul bronsic profesional. Anamneza
completa a pacientului astmatic se refera - pe de o parte - la istoricul bolii (debut, evolutia
simptomatologiei, terapia utilizata de pacient) si - pe de alta parte - la particularitatile legate
de expunerea profesionala (meseria pacientului, caracteristicile procesului tehnologic, noxele
profesionale existente la locul de munca etc).
Anamneza profesionala este totdeauna necesara, avand un rol important in cadrul
investigatiilor efectuate pentru diagnosticul pozitiv al astmului bronsic profesional, dar niciodata
suficienta pentru stabilirea acestuia in absenta unor masuratori obiective. Alaturi de
simptomatologia comuna, relatata obisnuit de majoritatea bolnavilor astmatici (tuse seaca, adesea
cu caracter nocturn, dispnee paroxistica si wheezing), anamneza profesionala releva elemente
particulare, caracteristice astmului profesional, cum sunt: aparitia simptomatologiei la locul de
munca sau dupa cateva ore de la incetarea schimbului de lucru, remisiunea simptomelor in timpul
sfarsitului de saptamana sau al vacantelor etc; trebuie sa se tina seama insa de faptul ca astmul
agravat in conditii de expunere profesionala face exceptie de la caracteristicile enumerate mai sus.
Astfel, se considera ca anamneza, atat profesionala cat si neprofesionala, constituie o etapa
obligatorie in diagnosticul pozitiv al astmului bronsic profesional, capabila sa furnizeze detalii
complete despre simptomatologia bolnavului, despre activitatile acestuia la locul de munca si
despre relatia temporala dintre simptomatologie si expunerea profesionala. Mai mult, este necesara
consemnarea rutei profesionale a pacientului, din cauza posibilitatii declansarii crizelor de astm in
conditiile unei expuneri profesionale anterioare; de asemenea, trebuie precizate detaliile referitoare
la procesele tehnologice si la substantele utilizate in cadrul acestora de catre alti muncitori din
aceeasi sectie, in cadrul aceluiasi schimb de lucru. Nu trebuie omise datele referitoare la factorii
predispozanti ai astmului (terenul atopic, obiceiul de a fuma etc).
 In concluzie, anamneza prezinta avantajul de a identifica simptomele tipice, a
agentilor potential ofensivi si a relatiei dintre simptome si expunerea profesionala; in acelasi timp,
insa, are dezavantajul de a fi o metoda subiectiva, deoarece pacientul poate minimaliza sau poate
exagera simptomatologia, iar relatia dintre aparitia simptomelor, uneori atipice, si expunerea
profesionala nu este totdeauna relevanta (de ex., aparitia reactiilor alergice semiintarziate sau
tardive, persistenta simptomatologiei fara perioade de acalmie, expunerea profesiona la
intermitenta, prezenta unor agenti nocivi la locul de munca a caror natura este inca necunoscuta).
Confirmarea diagnosticului de astm bronsic prin demonstrarea reversibilitatii
obstructiei, a hiperreactivitatii bronsice nespecifice si a cresterii variabilitatii diurne a
debitului expirator de varf. Demonstrarea caracterului reversibil al obstructiei bronsice, la
pacientii care prezinta o reducere a volumelor de aer, respectiv a VEMS, prin cresterea cu cel putin
20% a acestuia dupa inhalarea unui beta–2 agonist (test bronhodilatator nespecific pozitiv),
confirma diagnosticul de astm bronsic. Avantajele metodei sunt reprezentate de faptul de a fi o
metoda simpla, sigura, rapida si ieftina. Metoda are insa si limite, in sensul ca nu este aplicabila la
pacientii cu valori spirografice normale (situatie relativ frecventa in conditiile in care probele
functionale respiratorii se efectueaza de regula in afara locului de munca); o alta limita a metodei
se refera la categoria bolnavilor cu disfunctii ventilatorii severe, la care reversibilitatea valorilor
VEMS de peste 20% dupa administrarea unui beta–simpatomimetic inhalator nu implica
obligatoriu diagnosticul de astm bronsic.
Hiperreactivitatea bronsica nespecifica. Testele inhalatorii de provocare bronsica cu
histamina, acetilcolina sau metacolina isi gasesc aplicabilitatea la pacientii cu functie pulmonara
normala si cu anamneza sugestiva pentru astm bronsic. In aceste situatii, demonstrarea prezentei
unui inalt grad de hiperreactivitate bronsica nespecifica confirma prezenta astmului. Este nevoie
insa ca metoda sa fie standardizata si reproductibila, fiind esential sa se pastreze constante
conditiile de provocare bronsica (nebulizarea, concentratiile utilizate si durata inhalarii). Totodata,
pentru pacientii in tratament cronic bronhodilatator, este necesara intreruperea acestuia inainte de
testare, pentru o perioada de timp adecvata. In interpretarea rezultatelor testelor de provocare
bronsica, trebuie de asemenea sa se tina seama de efectele corticoterapiei pe termen lung asupra
hiperreactivitatii bronsice nespecifice. Valoarea diagnostica a hiperreactivitatii bronsice moderate
este discutabila, aceasta necesitand o interpretare prudenta, in concordanta cu rezultatele altor
teste, cum sunt: inregistrarile repetate ale debitului expirator de varf (PEF), pletismografia, testele
de provocare bronsica nespecifica repetate, radiografia pulmonara etc. Pe de alta parte, absenta
hiperreactivitatii bronsice, mai ales la pacientii care au intrerupt activitatea profesionala pentru o
perioada mai lunga de timp (concediu de odihna, de ex.), nu este neobisnuita si deci nu exclude
diagnosticul de astm bronsic profesional.
Avantajele testelor de provocare bronsica constau in faptul ca sunt simplu de
executat, iar - ca metoda - sunt sigure si reproductibile. Limitele metodei se refera la faptul ca o
reactivitate bronsica nespecifica in limite normale nu exclude diangosticul de astm bronsic
profesional. Pe de alta parte, prezenta hiperreactivitatii bronsice nespecifice severe impune
prudenta, in ceea ce priveste reluarea expunerii acestor pacienti la agentii nocivi de la locul de
munca sau evaluarea lor privind relatia dintre simptomatologie si expunerea profesionala (deci
confirmarea rolului cauzal al agentilor profesionali, prin teste de provocare bronsica specifica). De
asemenea trebuie mentionat faptul ca, pentru testele bronhoconstrictoare, exista contraindicatii,
absolute si relative, de care trebuie sa se tina seama. Atunci cand testele de provocare bronsica
sunt contraindicate, se aplica testele bronhodilatatoare. Acestea se efectueaza prin administrarea
unor agenti beta–simpatomimetici pe cale inhalatorie, cu determinarea VEMS (sau PEF, MEF50,
Raw), inainte si dupa 10–15 minute de la administrare. Variatiile acestor parametri in sensul invers
celor descrisi anterior pentru testele bronhoconstrictoare, atesta pozitivitatea testelor de
bronhodilatatie.
In concluzie, este de retinut faptul ca hiperreactivitatea bronsica specifica in astmul
bronsic profesional este esentiala pentru diagnosticul de profesionalitate al astmului, dar nu
trebuie neglijat faptul ca ea recunoaste variatii legate de expunerea la agentul cauzal, in sensul
agravarii in cursul activitatii profesionale si al ameliorarii dupa incetarea expunerii.
Debitul expirator de varf (PEF). Inregistrarile repetate ale PEF, realizate in vederea
calculului variabilitatii diurne a acestuia, constituie una dintre metodele obiective cele mai
sugestive pentru diagnosticul de astm bronsic. In particular, in astmul bronsic profesional,
aceasta metoda permite evaluarea relatiei dintre bronhoconstrictie si expunerea profesionala la
locul de munca, mai ales atunci cand se fac determinari repetate ale PEF, atat pe parcursul
schimbului de lucru, cat si in urmatoarele ore dupa incheierea acestuia. Se considera, ca daca
media variatiilor diurne ale PEF este mai mare de 20%, aceasta reprezinta un indicator de astm
acut si, totodata, o manifestare a hiperreactivitatii bronsice, exacerbate in cadrul decompensarii
bolii.
Variabilitatea debitului expirator de varf se calculeaza in functie de valoarea cea mai
mare si de valoarea cea mai joasa pentru fiecare zi, realizandu-se cel putin 4 determinari/zi, pe o
perioada de cel putin 2 saptamani.
Formula de calcul este urmatoarea:
Variabilitatea PEF = (Valoarea cea mai mare a PEF – Valoarea cea mai joasa a PEF) x
100 / (Valoarea cea mai joasa a PEF)
Confirmarea legaturii dintre aparitia bronhoconstrictiei si expunerea
profesionala la locul de munca, prin masuratori repetate ale PEF si ale reactivitatii
bronsice nespecifice. Confirmarea existentei unei relatii directe intre aparitia simptomelor de
astm si expunerea profesionala, in vederea evaluarii diagnosticului de astm profesional,
presupune utilizarea unor metode obiective, dintre care cea mai des folosita este determinarea
variabilitatii PEF. Aceasta consta in realizarea unor inregistrari repetate in timpul schimbului de
lucru si in compararea valorilor inregistrate cu variatiile PEF in perioadele in care pacientul este
in afara locului de munca. Este necesara consemnarea simptomatologiei pacientilor si a
medicatiei administrate, atat in zilele lucratoare cat si in cele nelucratoare; se efectueaza
determinari ale PEF cel putin pe parcursul a 3 zile lucratoare, in cele 3 schimburi de lucru si pe
parcursul unei perioade nelucratoare de cel putin o saptamana. In timpul schimbului de lucru,
determinarea PEF se face din 2 in 2 ore, fiecare determinare insemnand repetarea probei de cel
putin 3 ori; daca variatia PEF in cadrul unei determinari, prin repetarea probei, este mai mare de
10%, se vor efectua mai mult de 3 repetari (pentru o determinare).
Pentru analiza variabilitatii PEF in perioadele de lucru, fata de cele nelucratoare,
este necesara inregistrarea grafica a tuturor rezultatelor de la diferite determinari. Aceasta
reprezinta o cale facila de evaluare a aspectului circadian al obstructiei bronsice, atat la locul de
munca, cat si in afara acestuia, si de stabilire a relatiei dintre expunerea profesionala si aparitia
crizelor de bronhospasm, cu conditia insa ca pacientii sa fie corect informati si educati in vederea
efectuarii probelor. Este recunoscut faptul ca una dintre limitele acestei metode consta in
dependenta rezultatelor de corectitudinea citirilor si, deci, de complianta si onestitatea
pacientilor. Alte dezavantaje ale metodei constau in pericolul potential pe care il prezinta
reluarea expunerii acestor pacienti in mediul de munca si in necesitatea urmaririi lor pe o
perioada de timp relativ lunga, in vederea obtinerii unor rezultate interpretabile. Pe de alta parte,
in situatiile in care „aspectul“ obstructiei bronsice nu este tipic pentru diagnosticul de astm
bronsic, aceasta nu exclude in totalitate prezenta unui astm bronsic profesional. Este posibil de
asemenea, ca variabilitatea valorilor PEF intre perioadele lucratoare si cele nelucratoare, sa fie
nesemnificativa, obtinandu-se astfel un rezultat global fals negativ, din cauza unei perioade de
intrerupere a expunerii profesionale prea scurta, pentru a permite o imbunatatire a valorilor PEF.
Alaturi de masuratorile repetate ale PEF, a carui variabilitate diurna si nocturna se
asociaza diagnosticului de astm bronsic, determinarile repetate pentru evidentierea reactivitatii
bronsice nespecifice vin sa completeze acest diagnostic. Studii efectuate in acest sens au
demonstrat o scadere a reactivitatii bronsice nespecifice la bolnavii cu astm bronsic profesional
dupa o perioada de intrerupere a expunerii profesionale si o crestere a acesteia dupa reluarea
expunerii. Metoda presupune determinari ale reactivitatii bronsice nespecifice dupa o perioada
mai lunga de expunere profesionala continua (fara intreruperi prin concedii de odihna, medicale
etc.) si compararea rezultatelor cu cele ale determinarilor efectuate dupa o perioada de
intrerupere a expunerii profesionale de cel putin 4 saptamani. Este considerata semnificativa
situatia in care raspunsul pozitiv pentru prezenta hiperreactivitatii bronsice nespecifice, la
determinarile efectuate dupa expunere, se obtine la concentratii ale substantei folosite pentru
provocare, de 2 ori mai mici fata de cele folosite dupa intreruperea expunerii. Mentionam faptul
ca este necesara standardizarea acestei metode (dilutii ale substantei de provocare, timp de
inhalare, modalitate de pulverizare, intervalul de timp de la provocare la efectuarea probelor
functionale respiratorii, raportarea rezultatelor la functia pulmonara de baza, anterioara
provocarii, respectarea intreruperii administrarii de bronhodilatatoare, antihistaminice,
antiinflamatoare steroidiene etc), astfel incat metoda sa fie reproductibila.
In concluzie, determinarile repetate ale reactivitatii bronsice nespecifice pot orienta
in sensul decelarii unei reactii bronsice legate de locul de munca. Cu toate acestea, chiar in
situatia in care nu se observa modificari semnificative ale reactivitatii bronsice nespecifice in
conditiile de determinare amintite mai sus, prezenta unui astm bronsic profesional nu poate fi
exclusa; se impune insa, in aceasta situatie, reluarea expunerii pacientului la factorii nocivi.
 Obtinerea unor rezultate corecte impune:
– intreruperea terapiei medicamentoase pentru o perioada de timp corespunzatoare inainte
de provocarea bronsica;
– verificarea functiei pulmonare inainte de provocare;
– inregistrari repetate ale functiei pulmonare cel putin in perioada primelor 8 ore dupa
provocare;
– buna cooperare a pacientilor.
Testele de provocare bronsica specifica pozitive confirma rolul cauzal al unui agent
profesional in producerea astmului, prin demonstrarea sensibilizarii bronsice a organismului la
agentul respectiv. Ele permit, de asemenea, decelarea unor agenti etiologici ai astmului
profesional necunoscuti pana in prezent. In acelasi timp, testele de provocare bronsica prezinta
dezavantajul de a provoca inconveniente pentru pacienti, ele nefiind lipsite de riscuri si totodata
de a avea o durata relativ lunga; exista, de asemenea, situatii in care agentul etiologic poate
ramane nedeterminat. Din aceasta cauza, un test de provocare bronsica negativ nu exclude
obligatoriu diagnosticul de astm bronsic profesional (fie testarea se face cu un alt agent decat cel
responsabil, fie expunerea a fost facuta pe o durata prea mica de timp sau la concentratii prea
joase; de asemenea, prezenta unui tratament medicamentos antiastmatic, ca si metodele de
administrare improprie a agentului cauzal pot influenta rezultatele).
Dificultatile intampinate in realizarea diagnosticului de profesionalitate al
astmului sunt legate de diferite situatii; una dintre acestea este constituita de aparitia crizelor de
dispnee la un interval de 6–8 ore (reactie semitardiva) sau la 12–24 ore (reactie tardiva) de la
expunerea profesionala, astfel incat relatia dintre astm si activitatea profesionala devine dificil de
stabilit. Se considera ca pentru astmul bronsic profesional pur exista o scadere a volumelor
pulmonare dupa intoarcerea bolnavului de la locul de munca, incat modificarile functiei
pulmonare apar mai ales seara, daca bolnavul a lucrat in schimbul de dimineata. Crizele de
bronhospasm pot recidiva cateva seri succesive, chiar daca expunerea profesionala a fost
intrerupta, iar ameliorarea simptomatologiei survine progresiv, cu sau fara instituirea unei
medicatii foarte active. O alta situatie in care exista dificultati, in ceea ce priveste diagnosticul de
profesionalitate al astmului, se refera la anumite meserii, cum ar fi: blanarii, brutarii, pentru care,
in afara de expunerea profesionala la agentul etiologic principal incriminat in producerea bolii
(peri de animale, faina de grau etc), exista o expunere profesionala concomitenta la diferiti
contaminanti din aerul locului de munca (microbi, mucegaiuri etc.), care ar putea fi la randul lor
responsabili de sensibilizarea bronsica.
Exista, de asemenea, situatii in care, intre momentul angajarii la locul de munca
respectiv si momentul de debut al astmului, exista un interval de timp foarte lung, suficient
pentru diverse schimbari ale procesului tehnologic; in aceste situatii, poate fi foarte dificil de
identificat agentul responsabil de crizele de bronhospasm.
Este de retinut ideea ca suspiciunea de profesionalitate a unui astm bronsic are la baza
mai ales periodicitatea tulburarilor clinice si modificarile functionale respiratorii in raport cu
activitatea profesionala. Se cunoaste faptul ca crizele de dispnee sunt ameliorate prin
intreruperea expunerii profesionale, dar nu totdeauna repaosul saptamanal este suficient pentru
acest lucru, de cele mai multe ori fiind necesara o intrerupere de lunga durata.
Diagnostic diferentiat
Diagnosticul diferential trebuie sa aiba în vedere astmul cardiac (dispnee inspiratorie
si polipneica, anamneza si semne cardiace de insuficienta cardiaca stânga), dispneea faringiana
(tiraj, cornaj), bronsita astmatiforma (episoade bronsitice care premerg cu ani, dispneea
paroxistica), dipneea nevrotica (senzatia de lipsa de aer nu are corespondent obiectiv).
Semne si simptome
Frecventa si severitatea semnelor variaza mult de la un individ la altul si de la o criza
la alta, la acelasi individ. Unii astmatici au uneori episoade usoare si scurte. Altii prezinta in cea
mai mare parte a timpului tuse usoara si wheezing, cu exacerbari severe dupa expunerea la
alergeni cunoscuti, infectii virale, efort fizic sau iritanti nespecifici. Factorii psihologici, in
special aceia care insotesc plansul, tipatul sau hohotele de ras, pot declansa simptomatologia.
De obicei, o criza incepe acut cu paroxisme de wheezing, tuse sau dispnee, sau insidios cu
manifestari ale detresei respiratorii, instalate lent. Cu toate acestea, in special la copii, senzatia de
prurit la nivelul fetei anterioare a gatului sau a partii superioare a toracelui poate fi un symptom
prodromal, iar tusea uscata, in special noaptea si in timpul efortului fizic, poate fi singurul
simptom prezent. De obicei, astmaticul resimte initial tusea, scurtarea respiratiei si senzatia de
incordare sau opresiune la nivel toracic si poate auzi suieraturi. In timpul unei crize, tusea este
,,stransă,, si nu produce, in general, mucus. Cu exceptia copiilor mici, care expectoreaza rareori,
la sfarsitul crizei apare o sputa mucoasa vascoasa.
Tratament
Astmul bronsic raspunde la o gama larga de preparate si proceduri, în general
tratamentul a fost expus la bronsita cronica. Si în aceasta afectiune masurile preventive sunt
foarte importante. Prima actiune vizeaza combaterea fumatului si propaganda antitabacica.
Evitarea atmosferei poluate, inclusiv expunerea la noxele respiratorii este o alta masura.
Sensibilitatea particulara a bolnavilor la infectii, impune de asemenea evitarea virozelor
respiratorii si în primul rând, aglomeratiilor în timpul epidemiilor. Chimioprofilaxia recidivelor
bronsitice, în astmul bronsic intricat se realizeaza cu Tetraciclina 1 g/zi, mai rar Penicilina V. S-
au încercat si eritromicina, Ampicilina si Biseptolul. Cu acesta din urma s-au obtinut rezultate
bune în lunile de iarna. Tratamenul cu aerosoli (Inhaloterapia), este indispensabil în anumite
forme. Se practica 2-4 inhalatii pe sedinta, uneori mai mult dar, fara a abuza. Metoda comporta si
anumite riscuri, în special inhalarea de diferiti germeni, ceea ce impune folosirea strict personala
si pastrarea în stare de sterilitate a aparatului.

Principalele medicamente folosite sunt betaadrenergicele, anticolinergicele si derivatii

metilxantinei.