Proiect finanțat din Fondul Social European prin

Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

FINANTAREA ŞI RISCUL IN AFACERI
Lector Albu Mihaela Madalina
 Riscurile se pot manifesta continuu, din
momentul în care o afacere este demarată şi pe
tot parcursul desfăşurării activităţilor specifice.
Stabilirea eronată a obiectivelor, adoptarea unor
decizii manageriale greşite sau în neconcordanţă
cu obiectivele, sunt principalele aspecte
generatoare de riscuri la nivelul unei afaceri.
Numărul riscurilor crește proporțional cu nivelul
de complexitate al organizaţiei și cu numărul
activităților desfășurate pentru atingerea
obiectivelor acesteia.
 Antreprenorul este persoana care activează în
interesul firmei, sau al său personal,
asumându-şi un anumit risc presupunând
elaborarea noilor idei şi implementarea
operativă a celor mai importante, cu scopul
obţinerii profitului.
 Factorii interni apar în interiorul
organizaţiei. Antreprenorul poate interveni
asupra acestor factori prin minimizarea
consecințelor negative şi maximizarea tuturor
oportunităţilor identificate.
• Managementul
firmei
FACTORI • Resursele şi
INTERNI modul lor de
GENERATORI utilizare
DE RISCURI • Strategia firmei
• Activitatea de
marketing
 Factorii externi sunt generaţi de aspecte
exterioare ale afacerii, ce nu pot fi influențați
de antreprenor, însă de care acesta trebuie să
ţină seama în luarea deciziilor. Factorii
externi pot fi împărţiţi în două categorii:
factori externi cu influenţă directă şi factori
externi cu influenţă indirectă.
 Legislaţie

Sistemul fiscal

Factori cu influenţă directă Relaţiile cu partenerii

Concurenţa

Corupţia

Factori externi generatori de riscuri

Situaţia politica

Situaţia economica la nivelul economiei

naţionale

Situaţia economica din ramura de

Factori cu influenţă indirectă
activitate a firmei

Factorii internaţionali

Calamităţi naturale
 În funcţie de diferitele surse de riscuri, pot
fi generate următoarele tipuri de riscuri în
afaceri:
 Riscul de piaţă
 Riscul economic
 Riscul financiar
 Riscul tehnologic
 Riscul de faliment
 Principalele metode utilizate pentru
identificarea riscurilor sunt:
 Chestionare
 Metoda Brainstorming
 Jurnalele
 Metoda bilețelelor Crawford
 Şedinţe periodice cu personalul
 Analiza SWOT
 Chestionarele sunt utilizate în fazele iniţiale ale
proiectării unor activităţi din cadrul firmei. Ele
sunt realizate de specialişti în domeniul în care
sunt aplicate şi se prezintă sub forma unor liste
cu întrebări, numite şi liste de verificare. Aceste
întrebări au rostul ca, prin răspunsurile generate,
să conducă la identificarea riscului înainte ca o
activitate să se desfăşoare. În general,
chestionarele sunt utilizate în cadrul unei firme
pentru a stabili nivelul de risc al unei activităţi
viitoare. El se foloseşte pentru a stabili ce
variantă a desfăşurării activității implică
asumarea riscurilor cele mai mici în vederea
obţinerii beneficiilor cele mai mari.
 Metoda Brainstorming oferă oportunitatea de a
înlătura punctele slabe ale aplicării
chestionarelor, prin identificarea potenţialelor
surse de risc.
 Metoda constă în realizarea unei sesiuni de lucru
în care liderul prezintă o problemă după care
participanții contribuie cu idei de soluționare a
problemei respective. Brainstorming-ul îşi
propune să identifice sursele de risc posibile ce
pot apare la nivelul activităţii unei firme.
Ședințele de tip brainstorming ajută decidenţii în
identificarea posibilelor riscuri.
 Jurnalele sunt înregistrări ale
evenimentelor petrecute de la sfârşitul unei
perioade anterioare până în prezent. Există
două variante:
◦ să nu apară evenimente notabile – în acest caz în
jurnal nu se consemnează nimic
◦ să apară evenimente notabile ce pot genera abateri
de la desfăşurarea planificată a activităților firmei –
în acest caz, toate aceste evenimente sunt notate în
jurnal, şi se propun măsuri care să împiedice
efectele posibile ale acestor evenimente
 Metoda bilețelelor Crawford este foarte des
întâlnită în identificarea şi analizarea riscurilor.
Avantajul metodei constă în faptul că poate duce
la un număr mare de idei într-un timp foarte
scurt. Mediatorul va repeta aceeaşi întrebare de
zece ori, fiecare participant trebuind să treacă pe
bileţele diferite răspunsuri diferite de fiecare
dată. De exemplu se repetă de zece ori
întrebarea: „Care credeţi că este cel mai mare risc
pentru proiect?”, fiecare participant va avea la
final zece răspunsuri diferite.
 Şedinţele periodice cu personalul reprezintă una
dintre cele mai utilizate metode. De asemenea,
reprezintă metoda care duce la obţinerea
rezultatelor cele mai concludente în identificarea
riscurilor.
 Metoda constă în realizarea unor întâlniri
periodice între managerul firmei şi personalul
implicat în activitatea sau proiectul analizat. Toți
participanţi au oportunitatea de a-şi prezenta
opiniile proprii. Aceste întâlniri pot avea loc şi în
vederea analizării activităţilor generatoare de
riscuri ce au fost înregistrate în jurnalul de
activități.. În urma acestor întâlniri se pot lua şi
decizii de abordare a riscurilor identificate.
 Analiza SWOT este un instrument managerial
deosebit de important în identificarea
problemelor cu care firma se confruntă, dar şi a
aspectelor din mediul intern şi extern care îi pot
furniza avantaje. În cazul activității de identificare
a riscurilor, analiza SWOT colectează şi
organizează informaţiile în vederea identificării
punctelor forte, punctelor slabe, a oportunităţilor
şi ameninţărilor. Analizele SWOT pot fi realizate
şi în cadrul sesiunilor Brainstorming.
 Ca o concluzie, se poate aprecia că este
oportună utilizarea simultană a mai multor
metode de identificare a riscurilor pentru a se
reuşi relevarea a cât mai multe surse de risc.
 Managementul riscului reprezintă unul dintre
conceptele de bază responsabile de succesul
unei afaceri. Atunci când au fost identificaţi
toţi factorii de risc, specifici unei afaceri,
devine oportună implementarea unei strategii
de abordare a riscului. Orice afacere sau
organizație are la baza ei o strategie. Se
poate considera că există anumite strategii
generale pe care le are la dispoziţie un
antreprenor atunci când doreşte să reducă
riscurile din cadrul afacerii sale.
 În conformitate cu standardul ISO 31000, managementul riscului
poate fi aplicat întregii organizaţii, în toate domeniile şi la toate
nivelurile sale, în orice moment, precum şi funcţiilor, proiectelor
şi activităţilor specifice.
 Managementul riscului se bazează pe analiza mediului intern şi
extern în care organizaţia îşi desfăşoară activitatea. Ca urmare a
realizării acestor analize, se desfăşoară etapele de identificare a
riscurilor, şi de evaluare calitativă şi cantitativă a acestora.
Succesul managementului riscului depinde de integrarea acestui
concept în planificarea strategică a întregii afaceri.
 SR ISO 31000:2018 – Managementul riscurilor. Linii directoare.
Acest standard internațional recomandă organizațiilor să
dezvolte, să implementeze și să îmbunătățească continuu un
cadru organizațional al cărui scop este integrarea procesului de
management al riscului în procesele de conducere, de strategie
și planificare, de management, de raportare ca și în politicile,
valorile și cultura întregii organizații.
 Standardizarea din domeniul managementului
riscului defineşte cadrul organizaţional de
management al riscului ca fiind ansamblul de
componente care furnizează elementele
fundamentale şi prevederile organizaţionale
pentru proiectarea, implementarea,
monitorizarea, revizuirea şi îmbunătăţirea
continuă a managementului riscului în întreaga
organizaţie (ISO 31000, 2018).

 Succesul managementului riscului depinde de

eficacitatea cadrului organizațional şi de modul
în care acesta garantează că informaţiile de risc
rezultate din procesul de management al riscului
sunt raportate şi utilizate în mod adecvat pentru
luarea deciziilor.
 Modul în care antreprenorii reuşesc să utilizeze
eficient toate resursele pe care le au la dispoziţie
pentru a adopta decizii optime cu privire la risc,
poate constitui un avantaj competitiv. Dacă, în
general, marile companii au un departament
specializat pentru managementul riscului, în
cazul antreprenorilor ce îşi gestionează propria
afacere, este necesar ca aceştia să se ocupe de
stabilirea tuturor scenariilor posibile de evoluţie a
afacerii în viitor şi de identificarea riscurilor şi a
modalităților de tratare a acestora. De aceea,
perfecţionarea antreprenorilor în domeniul
managementului riscului devine o oportunitate.
 comunicare şi consultare
 stabilirea contextului:
 stabilirea contextului intern
 stabilirea contextului extern
 stabilirea contextului procesului de management al riscului
 definirea criteriilor de risc
 evaluarea riscului:
 identificarea riscului
 analiza riscului
 estimarea riscului
 tratarea riscului:
 alegerea opţiunilor de tratare a riscului
 elaborarea şi implementarea planurilor de tratare a riscului
 monitorizare şi revizuire.
 managementul riscului trebui să creeze valoare
 să facă parte din procesul de luare a deciziilor
 să identifice în mod special incertitudinile
 să fie sistematic şi structurat
 să se bazeze pe cele mai bune informaţii ce pot fi
disponibile
 să poată fi modificat în funcţie de necesităţi
 să ia în considerare factorii umani
 să fie transparent
 să fie dinamic şi sensibil la schimbare
 să fie capabil de o îmbunătăţire şi dezvoltare
continuă
 să fie reevaluat periodic
 Strategia aplicată ca răspuns la apariţia
riscului trebuie să ia în considerare
necesitatea de a limita efectele riscului asupra
afacerii, prin eliminarea surselor generatoare
de risc, prin diminuarea riscului sau
transferarea acestuia.
 Atunci când riscurile unei afaceri au fost
identificare trebuie să se definească modul de
răspuns la aceste riscuri. Strategiile de
răspuns la risc definesc atitudinea şi
abordarea antreprenorului faţă de risc.
1. ACCEPTAREA RISCULUI
 Aşa cum am precizat în capitolele anterioare, principalele
componente ale riscurilor sunt impactul şi probabilitate.
Rezultatul combinaţiei dintre probabilitate şi impact este
reprezentat de expunerea la risc.
 Strategia ce are la bază acceptarea riscului este considerată ca
fiind oportună în cazul riscurilor pentru care impactul şi
probabilitatea calculate sunt mici. Acest tip de riscuri sunt
monitorizate în permanenţă şi au alocate resurse pentru
diminuare în cazul apariţiei lor. Acceptarea riscurilor se face
pentru riscurile ce sunt asumate de antreprenor şi pentru care,
aplicarea unui alt tip de strategie nu ar fi posibilă.
 Modul în care antreprenorul înțelege riscul, probabilitatea sa de
realizare şi consecințele estimate ce decurg din manifestarea
riscului, constituie factorul determinant în decizia de a nu iniţia
măsuri nu pentru îndepărtarea riscului.
2. MONITORIZAREA ŞI CONTROLUL RISCURILOR
 Strategiile de monitorizare şi control ale riscurilor implică
elaborarea unui plan de reacţie la situaţiile imprevizibile şi
au la bază stabilirea unui set de indicatori ce sunt urmăriţi
în permanenţă pentru a se identifica evoluţia lor, pe toată
durata desfăşurării activităţilor proiectului, pe baza
controalelor de rutină.
 O caracteristică a acestui tip de strategie constă în faptul
că se va stabili un plan de rezervă, aşa numitul „plan B”,
care va avea rolul să ofere o alternativă de evoluţie a
afacerii în vederea diminuării pierderilor generate de
planul iniţial. În general acest plan de rezervă se stabileşte
pentru acele activităţi identificate ca făcând parte din
drumul critic.
 În general, acest tip de strategie se aplică în cazul
riscurilor cu probabilitate mică de apariţie dar care au un
impact ridicat.
3. EVITAREA RISCURILOR
 Această strategie constă în refuzul de a demara o
activitate în care s-a apreciat că riscul este prea
mare, sau în eliminarea circumstanţelor
generatoare de risc, dacă nu există alte căi de a
menţine riscul în limite tolerabile. Strategia de
evitare a riscurilor se aplică în special pentru
activităţile suport, atunci când costurile
menţinerii tolerabilităţii riscurilor depăşesc
beneficiile obţinute.
 Aplicarea acestui tip de strategie este limitată în
cazul activităţilor specifice proiectului, care prin
nerealizarea lor ar conduce la nefinalizarea
acestuia.
4. TRANSFERUL RISCURILOR
 O variantă de strategie aplicată în
managementul riscurilor constă în
transferarea riscului către un terţ ce are
capacitatea de a gestiona riscul respectiv. În
general, acest intermediar este o organizație
specializată în asigurări, care, contra unei
sume de bani, preia asupra sa riscul şi
despăgubește în cazul în care riscul s-a
manifestat.
 Acest tip de strategie este aplicabilă cu
succes în cazul riscurilor financiare şi
patrimoniale.
5. TRATAREA RISCURILOR
 Strategia prevede aplicarea tuturor metodelor,
tehnicilor de diminuare a riscurilor, până când
acestea sunt eliminate, tratate sau ajung la un nivel
de toleranţă acceptabil. Tratarea riscurilor înseamnă a
acţiona prin măsuri de atenuare a probabilităţii, a
impactului sau a ambelor.
 Tratarea riscurilor implică selectarea uneia sau mai
multor opţiuni de modificare a riscurilor şi
implementarea respectivelor opţiuni (ISO31000,
2018).
 În practică, aplicarea acestei strategii presupune
parcurgerea următoarelor etape:
◦ stabilirea modului de tratare a riscului
◦ determinarea nivelului de risc rezidual sau tolerabil, după
aplicarea metodei de tratare
◦ dacă se stabileşte că riscul nu este tolerabil se aplică o
nouă metodă de tratare
◦ evaluarea noului mod de tratare a riscului
 Se ia decizia de a nu iniţia măsuri
Acceptarea riscului
nu pentru îndepărtarea risculuie

Monitorizarea şi controlul Elaborarea unui plan de reacţie la

riscurilor situaţiile imprevizibile

Strategii aplicabile Refuzul de a demara o activitate

în managementul Evitarea riscurilor sau eliminarea circumstanţelor
riscului generatoare de risc

Transferul riscurilor Transferarea riscului către un terţ

Aplicarea tuturor metodelor,

Tratarea riscurilor tehnicilor de diminuare a
riscurilor
 ] Bucoveţchi, O., (2018), Managementul riscurilor asociate
Adochiţei, M. N, (2000), Finanţele Întreprinderii, Editura Sylvi,
Bucureşti
 Anastasei, B., (2005), O modalitate particulară de utilizare a
analizei de senzitivitate, Analele Ştiinţifice ale Universităţii „A. I.
Cuza”, Ştiinţe Economice, tomul L/LI, p. 381-384
 Bârsan-Pipu, N., Popescu, I., (2003), Managementul riscului.
Concepte – Metode – Aplicaţii, Editura Universităţii „Transilvania”,
Braşov
 Junjan, V., (2003), Modele cantitative de luare a deciziei (II),
Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative, IX, p.117-125
 Havârneanu, C., Havârneanu, G., (2015), Psihologia riscului,
Editura Polirom, Iaşi
 Popa, V. (2014), Managementul proiectului, Editura Valahia
University Press, Târgovişte
 Stihi L., (2010), Managementul riscurilor în afaceri, Editura ASEM,
Chişinău
 Vintilă G., Armeanu, Ş. D., Filipescu, M. O., Moscalu, M.,
Lazăr, P., (2011), Analiza şi evaluarea riscurilor activităţii
antreprenoriale în mediul economic românesc, Economie
teoretică şi aplicată, Volumul XVIII No. 5(558), p. 119-131,
http://store.ectap.ro/articole/595_ro.pdf, [accesat:
12.10.2019
 Vose, D., (2008), Risk Analysis: A Quantitative Guide, 2nd Edition,
Wiley
 Zio, E., (2013), The Monte Carlo Simulation Method for System
Reliability and Risk Analysis, Springer Science & Business Media
 https://cantemir.ro/cursuriudc/1sem1/Master/GFA/Anul%202/Fina
ntarea%20afacerii/Vancea%20-%20Finantarea%20afacerii.pdf
 Stoina, C. N., (2008), Risc şi incertitudine în investiţii, Editura Teora,
Bucureşti
 SR ISO 31000:2018 – Managementul riscurilor. Linii directoare
 https://cantemir.ro/cursuriudc/1sem1/Master/GFA/Anul%202/Fina
ntarea%20afacerii/Vancea%20-%20Finantarea%20afacerii.pdf