Atenagora Atenianul- Solie în favoarea creştinilor

Solie este adresată împăraţilor Marcu Aureliu Antoninul şi Lucius Verus Commodus.

Fiecare popor îşi are obiceiurile şi legile lor proprii, astfel acest lucru nu a înpiedicat ca oricare om sã-şi
pãstreze identitatea. Fiecare popor aduce jertfe şi se închină, după tradiţie unor zei sau unor eroi care ( cã
de exemplu oameni oraşului Troia îl numeau pe Hector eroul lor un zeu sau spartanii îl preamãreau pe
fostul lor rege Agamemnon ca pe un al doilea Zeus), odată, au fost oameni asemenea lor. Altele, precum
egiptenii se închină la animale (pisici, crocodili, şerpi, vipere, câini sunt considerate zeităţi ). Toate aceste
culte sunt acceptate în Imperiu de către împăraţi. Numai faţă de creştini ei nu au nicio consideraţie. Chiar
dacă ei nu împlinesc nicio nedreptate, totuşi sunt prigoniţi doar pentru că poartă numele de creştini.
Autorul ia atitudine şi spune că creştinii se simt persecutaţi pe nedrept, împotriva oricărui temei legal sau
raţional. El spune însă că dacă un creştin ar fi vinovat de vreo nedreptate, mică sau mare, el nu ar fugi
de pedeapsă, ci, dimpotrivă, ar accepta-o să i se dea osînda oricât de grea şi de necruţătoare ar fi. El
militează pentru ca şi creştinii să fie ascultaţi asemenea celor care acceptă credinţa zeilor, pentru că ei
trebuie să ţină cont de legi, nu de credinţă.

Creştinilor li se aduc trei mari învinuiri: că sunt atei(deoarece nu respectă zeii), că participă la ospeţe
thiestice, în care se hrănesc cu carne din trupul copiilor sau fraţilor de acelaşi sânge cu noi, şi că ar trăi în
incest şi fărădelegi. Nu există însă nicio dovadă că vreun creştin ar putea duce o asemenea viaţă. Nici
animalele între cele de acel fel nu se mãnâncã între ele.

Atenagora arată că Dumnezeu este veşnic şi că nu există nici un idol care să nu fi fost confecţionat de
mâna omului, căci dacă ar fi fost ei zei cu adevărat, explicând faptul că cei care spun că creştinii se
înşeală.

Creştinii sunt învinuiţi că fac ospeţe criminale şi orgiastice este doar un motiv pentru a-i putea osândi. Se
aduc aceste motive şi pentru a-i face pe creştini să le slăbească credinţa. Argumentul pentru care creştinii
nu fac aceste ospeţe este că ei nu cred că trăiesc doar în această lume, iar pentru a ajunge la Dumnezeu ei
trebuie să ducă o viaţă virtuoasă. Pentru creştini este aproape acelaşi lucru sã vadã un om ucis sau sã-l
ucida, de aceea ei se feresc sa participe la aceste lupte de gladiatori organizate de pãgâni. Şi în acest caz
cum ar fi capabili creştini sã ucida dacã nu sunt nici capabili sã asiste la astfel de spectacole.

Oamneii au pus pe seama creştinilor ceea ce au moştenit ei de la zeii lor, pe când creştinii, până şi privirea
cu gând păcătos a cuiva o socotesc păcat. Ei, pentru că sunt conştineţi de viaţa veşnică, se căsătoresc
pentru a naşte copii, fără să trăiască în desfrâu, şi pentru a-şi întemeia familii. Ei nu ar fi niciodată
capabili să ucidă pentru a mânca carne de om, pentru că, în primul rând ei nu ucid deoarece cred în
învierea trupurilor.

Creştini sunt convinşi cã nimic in faţa lui Dumnezeu nu va rãmînea necercetat şi ca trupul care a servit
desfrâului va fi judecat şi el împreunã cu sufletul, tocmai pentru acesta nu existã nici o justificare pentru
sãvârşirea pãcatului. Chiar dupa pãrerea lui Pitagora şi a lui Platon odatã cu descompunerea trupurilor,

1
nimic nu ne-ar putea împiedica sã credem ca trupurile noastre nu s-ar compune din nou în elementele din
care fuseserã la început.

Creştinii îndrăgesc ziua de azi, însă îşi pun nădejdea în viaţa veşnică. Dacă n-ar exista înviere, atunci nici
omul ca atare n-ar putea dăinui. Dacă omul n-ar ajunge aproape de Dumnezeu, însăşi creare lui şi toate
darurile ar fi fost în zadar.