NUMĂR

I. Folosirea lui în general

Ca şi majoritatea vecinilor lui de la Mediterană şi din Orientul Apropiat, de ex. Asiria,

Egiptul, Grecia, Roma şi Fenicia, Israelul a avut sistemul decimal de numărat. Numerele
pe care le găsim în textul ebraic al VT sunt scrise în cuvinte, aşa cum găsim de altfel şi
cifrele în greaca NT. Numeralele mai sunt scrise sub formă de cuvinte şi pe Piatra
moabită cât şi pe Inscripţia de la Siloam.

În ebr., numărul unu este un adjectiv. O serie de substantive sunt simbolul numerelor
de la 2 la 10. Combinaţia acestor numere cu 10 ne dau numeralele de la 11 la 19. După
20, zecile se formează după un model similar cu cele din limba română, adică 3, 30.
Există un cuvânt separat pentru 100; 200 este forma dublă a acestui cuvânt, iar de la 300
la 900, există din nou un model similar cu cel existent în limba română. Cel mai mare
număr exprimat printr-un singur cuvânt este 20.000, forma dublă a lui 10.000.

Papirusurile în aramaică ce s-au găsit în Egipt şi care aparţin perioadei dintre sec. al 6-
lea şi sec. al 4-lea î.Cr., confirmarea în aramaică a tabletelor cu scriere cuneiformă din
Mesopotamia cât şi greutăţile evreieşti sunt dovezi ale existenţei unui sistem timpuriu
de notaţii numerice din perioada VT. Liniile verticale erau folosite pentru unităţi, iar
cele orizontale pentru zeci, scrise unele peste altele pentru multipli lui 10, deseori cu o
liniuţă în jos în partea dreaptă. Un memstilizat a simbolizat cifra 100, cu liniuţe verticale
pentru alte sute. Pentru a indica cifra 1000, s-a folosit o prescurtare a cuvântului „o
mie". Se consideră că materialul existent în ebr. ne arată că un semn asemănător cu
lambda grecesc a fost simbolul folosit pentru cifra 5 şi un semn similar cu un gimel din
scrierea timpurie era simbolul cifrei 4. Vezi Y. Yadin, Scripta Hierosolymitana, 8, 1961, p.
9-25. (*GREUTĂŢI ŞI MĂSURĂTORI).

H.L. Allrick (BASOR 136, 1954, p. 21-27) propune că iniţial listele din Neemia 7 şi Ezra 2
au fost scrise în sistemul primitiv de notare a numeralelor în ebr.; aram. şi sugerează că
acest lucru poate explica anumite diferenţe care apar între liste. Vezi A.R. Miliard,
TynB11, 1962, p. 6-7, pentru date cu privke la simbolurile numeralului în ebraică.

Ideea folosirii literelor alfabetului pentru numerale aparţine grecilor sau cel puţin a
originat în perioada influenţei greceşti şi, după toate datele care ne sunt cunoscute,
această scriere a numeralelor a apărut pentru prima dată pe monezile din perioada
Macabeilor. Totuşi, pentru sugestii privitoare la o origine şi mai timpurie, vezi G.R.
Driver, Textus 1, 1960, p. 126; 4, 1964, p. 83. Primele 9 litere au fost folosite pentru cifrele
de la 1 la 9, multipli lui 10 - de la 10 la 90 - au fost simbolizaţi prin următoarele nouă
litere, iar sutele, de la 100 la 400 au fost simbolizate prin cele patru litere care au mai
rămas. Cifra 15, însă, a fost simbolizată printr-o combinaţie a lui teth (9) şi a lui waw (6),
întrucât cele două litere yod (10) şi he (5) sunt consoane ale lui Yah, o formă sacră a
numelui Iahve. Celelalte numere au fost formate prin combinaţii de litere. În ebraica
biblică mai există şi numerale ordinale de la 1 la 10, după care sunt folosite numeralele
cardinale. Mai există şi cuvinte pentru fracţii de la o jumătate la o cincime. Numerele
din ebr. biblică urmează şablonul folosit în greaca elenistă.

Un indiciu cu privire la conceptul matematic de infinit poate fi găsit în afirmaţia care se

găseşte în Apocalipsa 7:9, unde cei răscumpăraţi sunt „o gloată pe care nu putea s-o
numere nimeni". Acest concept este exprimat în VT, printr-un tablou concret ca, de ex.
în Geneza 13:16. De asemenea, în Geneza 15:5.

Operaţiile aritmetice elementare sunt menţionate în VT, de ex. adunarea în Numeri 1:17
ş.urm. şi în 1:45; scăderea în Levitic 27:18; înmulţirea în Levitic 25:8. În anumite pasaje
este evident că numerele sunt folosite cu un sens aproximativ. Cifrele 2, „2 sau 3", „3
sau 4", „4 sau 5" sunt folosite uneori cu sensul de „câţiva, câteva" - de ex. în 1 Împăraţi
17:12, unde văduva din Sarepta spune: „Strâng două bucăţi de lemne", şi la fel în Levitic
26:8 - „Cinci din voi vor urmări o sută". Utilizări similare mai pot fi găsite în 2 Împăraţi
6:10; Isaia 17:6; pentru expresia „trei sau patru", vezi Amos 1:3 ş.urm. şi Proverbe 30:15
ş.urm. În NT, putem cita folosirea numerelor rotunde de către Pavel în i.Cor. 14:19.
„Dar în biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înţelese, ca să învăţ şi pe alţii,
decât să spun zece mii de cuvinte în altă limbă". Cf. de asemenea, Matei 18:22.

Se pare că cifra „10" a fost folosită ca un echivalent al expresiei „de mai multe ori" şi
putem cita cuvintele lui Iacov din Geneza 31:7, unde scrie că Laban i-a schimbat simbria
„de zece ori"; vezi, de asemenea, Numeri 14:22. Faptul că despre Saul, David şi Solomon
ni se spune că au domnit fiecare 40 de ani şi afirmaţia care apare repetat în cartea
Judecătorilor că ţara a avut linişte 40 de ani (Judecători 3:11; 5:31; 8:28) par să indice că
numărul 40 a fost folosit în sensul unei generaţii, sau al unei perioade lungi de timp.
100, de ex. Eclesiastul 6:3, este echivalentul unui număr mare, iar alte cifre cum ar fi
1.000 sau 10.000 (Deuteronom 32:30; Levitic 26:8), şi 40.000 (Judecători 5:8) sunt numere
rotunde care reprezintă un număr foarte mare, nedefinit. În cazul cifrelor mari care au
fost folosite pentru a exprima tăria unei oştiri, de ex. 2 Cronici 14:9, acestea sunt după
toate probabilităţile nişte cifre aproximative, aşa cum se pare că stau lucrurile şi cu
numărătoarea poporului făcută de David (2 Samuel 24:9; cf. 1 Cronici 21:5), şi poate cu
cele 7.000 de oi sacrificate în Ierusalim (2 Cronici 15:11).

II. Numere mari în Vechiul Testament

Numerele mari care apar în anumite părţi ale VT au dat naştere la dificultăţi
considerabile. Acestea au de-a face în special cu cronologia perioadelor primare din
istoria VT, unde problema este complicată şi mai mult de prezenţa unor cifre diferite
care apar în diferite texte şi versiuni, cu numărul israeliţilor în perioada exodului şi cu
numărul războinicilor din diferite armate, în special cu numărul celor omorâţi din
oştirile duşmane. Cu privire la prima problemă, textul ebr. ne dă 1.656 de ani între
creaţie şi potop, LXX 2.262 de ani, iar textul Samaritean 1307 ani. Sau, în ce priveşte
vârsta lui Metusala, textul ebr. ne dă 969 de ani, iar cel Samaritean 720 de ani
(*GENEALOGIE; *CRONOLOGIA VECHIULUI TESTAMENT.) O problemă similară
există în NT privitor la numărul de persoane care erau la bordul corăbiei cu care Pavel a
călătorit spre Roma. Unele manuscrise ne dau 276, iar altele 76 (Faptele Apostolilor
27:37). La fel, numărul fiarei (Apocalipsa 13:18) apare diferit ca 666 sau 616.

Un indiciu că numerele pot fi denaturate în procesul de transmitere al unui text ne este

pus la îndemână de numerele care în anumite texte paralele sunt diferite; de ex. vârsta
pe care a avut-o Ioiachin la începutul domniei este de 18 ani în 2 Împăraţi 24:8 şi 8 în 2
Cronici 36:9.

Descoperirile arheologice ne-au furnizat informaţii preţioase cu privire la perioada

exodului şi a cuceririi Palestinei, cât şi cu privire la populaţia de atunci. Dat fiind faptul
că israeliţii au fost mai puţini la număr decât canaaniţii, aşa cum se poate deduce din
Exod 23:29 şi Deuteronom 7:7, 17, 22, numărătoarea poporului din Numeri 1 şi 26 care
se referă la o populaţie de 2-3 milioane, necesită investigaţie.

Au fost propuse diferite interpretări ale cifrelor, de la acceptarea valorii nominale, de

ex. NBC, 1953, p. 165, şi lucrarea lui J. Bright, A History of Israel, 1972, p. 130: „Aceste
liste... reprezintă o perioada de mai târziu a istoriei lui Israel". S-au făcut încercări de a
retraduce cifrele şi astfel, de a le micşora. Cuvântul ebr. ‘elep, „o mie", poate fi tradus cu
„familie", „grupul dintr-un cort" sau „clan": de ex. Judecători 6:15, „clanul meu" (‘alpi)
este cel mai slab din Manase". Pot fi consultate următoarele lucrări: F. Petrie, Egipt and
Israel, 1911, p. 42 ş.urm.; G. E. Mendenhall, „The Census Lists of Numbers 1 and 26", JBL
77, 1958, p. 52 ş.urm.; C.S. Jarvis, Yesterday and Today in Sinai, 1936; R.E.D. Clark, „The
Large Numbers of the OT", JTVI 87, 1955, p. 82 ş.urm.

J.W. Wenham (TynB 18, 1967, p. 19-53), urmândul pe R.E.D. Clark care retraduce ‘elep,
„o mie" cu‘allup, „ofiţer" sau „războinic instruit" şi care interpretează me’ot, „sute", cu
„contigente", numerele mari constau dintr-o contopire a acestor doi termeni într-un
raport specific. Numărul luptătorilor s-ar reduce la 18.000 şi, luându-i în considerare pe
leviţi şi pe cei care erau prea bătrâni ca să lupte, numărul bărbaţilor din popor ar fi
urcat la 36.000, compatibil cu cifra noilor născuţi de parte bărbătească (22.273) pe care o
găsim în Numeri 3:43. Această cifră, dublată ca să includă şi femeile, ne dă o populaţie a
Israelului de 72.000 de persoane.

Revocalizarea lui ‘elep în ‘allup, „ofiţer", „căpitan", ne dă o soluţie posibilă la numărul

enorm al celor căzuţi în bătălie, arătat în mii, şi se potriveşte practicii din timpul
bătăliilor din antichitate, când vitejii au repurtat cea mai mare parte a bătăliei, de ex.
David şi Goliat.

III. Numere semnificative

Numere sunt folosite de asemenea cu semnificaţie simbolică sau teologică.

Cifra UNU este folosită să redea conceptul de unitate şi unicitate a lui Dumnezeu, de ex.

Deuteronom 6:4, „Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn". Rasa umană a ieşit
dintr-un singur om (Faptele Apostolilor 17:26). Păcatul a intrat în lume printr-un singur
om (Romani 5:12). Darul harului ne-a fost dat print-un singur om, Isus Cristos (Romani
5:15). Jertfa pe care a depus-o prin moartea Sa este o jertfă depusă o dată pentru
totdeauna (Evrei 7:27), iar El este cel întâi născut dintre cei morţi (Coloseni 1:18), pârga
celor adormiţi (1 Corinteni 15:20). Cifra „unu" mai simbolizează unitatea dintre Cristos
şi Tatăl (Ioan 10:30), unitatea dintre credincioşi şi Dumnezeire, şi unitatea care există
între credincioşi (Ioan 17:21; Galateni 3:28). Mai departe, „unu" exprimă singuralitatea
unui scop (Luca 10:42). Conceptul de unitate se găseşte de asemenea şi în cuvintele pe
care le are Isus de spus cu privire la căsătorie, „cei doi vor fi un singur trup" (Matei
19:5).

DOI este o cifră care poate simboliza atât unitate cât şi diviziune. Bărbatul şi femeia
formează celula de bază a familiei (Geneza 1:27; 2:20, 24). Animalele se asociază în
perechi şi intră în corabie două câte două (Geneza 7:9). Deseori doi oameni muncesc
împreună, de ex. iscoadele lui Iosua (Iosua 2:1), iar Cei doisprezece cât şi Cei şaptezeci
sunt trimişi doi câte doi (Marcu 6:7; Luca 10:1). În plus, la Sinai au fost două table de
piatră, şi de multe ori animalele au fost aduse ca jertfă în perechi. Prin contrast, cifra
„doi" este folosită cu o conotaţie de divizare în 1 Împăraţi 18:21, sens pe care implicit îl
găsim şi în cele două căi din Matei 7:13-14.

TREI. Este normal să asociem cifra trei cu Trinitatea Persoanelor din Dumnezeire, şi

următoarele sunt câteva trimiteri biblice unde această învăţătură este subînţeleasă:
Matei 28:19; Ioan 14:26; 15:26; 2 Corinteni 13:14; 1 Petru 1:2. Cifra 3 este de asemenea
asociată cu câteva dintre faptele măreţe ale lui Dumnezeu. La Muntele Sinai, Domnul a
coborât „a treia zi" să dea poporului Legea (Exod 19:11). În prorocia lui Osea, Domnul
va ridica pe poporul Său „a treia zi", însemnând probabil „pentru o perioadă scurtă"
(Osea 6:2). Există un mod similar de utilizare a cifrei 3 în Luca 13:32, unde expresia „a
treia zi" este o formă „poetică pentru momentul când ceva este terminat, completat, şi
perfectat" (N. Geldenhuys, Commentary on the Gospel of Luke, 1950, p. 384, n. 4). Iona a
fost aruncat afară (Iona 1:17; Matei 12:40) a treia zi, iar Dumnezeu L-a înviat pe Cristos
din morţi tot a treia zi (1 Corinteni 15:4). Numărul ucenicilor care au avut acces la o
părtăşie mai intimă cu Cristos a fost de trei (Marcu 9:2; Matei 26:37), iar la Calvar au fost
trei cruci. Pavel a subliniat trei virtuţi creştine (1 Corinteni 13:13). Un alt caz când cifra
trei este folosită privitor la perioade de timp este atunci când lui David i se pun în faţă
trei alternative din care să aleagă: trei zile de ciumă, trei luni de înfrângere sau trei ani
de foamete (1 Cronici 21:12). Desfăşurarea oastei lui Ghedeon ne dă un alt exemplu de
împărţire în trei (Judecători 7:16), iar fracţia „a treia parte" este folosită în Apocalipsa
8:7-12.

PATRU, numărul laturilor unui pătrat, este în Biblie un simbol al întregului, în ebr.
numele divin Iehova are patru litere (YHWH). Au existat patru râuri care ieşeau din
grădina Edenului (Geneza 2:10) şi există patru colţuri ale pământului (Apocalipsa 7:1;
20:8), de unde bat cele patru vânturi (Ieremia 49:36; Ezechiel 37:9; Daniel 7:2). În
vedenia pe care a avut-o atunci când a văzut slava Domnului, Ezechiel a văzut 4 făpturi
vii (cap. 1) şi cu acestea putem compara cele 4 creaturi din Apocalipsa 4:6.
Istoria lumii începând cu perioada Imperiului babilonian este împărţită în patru
perioade în care au dominat patru împărăţii (Daniel 2:7). Patru este un număr de bază
în simbolismul profetic şi în literatura apocaliptică, aşa cum arată şi următoarele
trimiteri: 4 fierari şi patru coarne (Zaharia 1:18-21), 4 cară (Zaharia 6:1-8), 4 coarne ale
altarului (Apocalipsa 9:13), 4 îngeri nimicitori (Apocalipsa 9:14). În plus, avem patru
evanghelii, iar la vremea când Evanghelia a fost dată Neamurilor, Petru a văzut într-o
vedenie coborându-se o faţă de masă care era ţinută de cele 4 colţuri.

CINCI şi ZECE, cât şi multipli lor, apar frecvent datorită sistemului zecimal folosit în
Palestina. În perioada dinainte de potop, VT vorbeşte despre 10 patriarhi. Asupra
Egiptului s-au abătut 10 plăgi şi poporului Israel i s-au dat 10 porunci. Fracţia o zecime,
„a zecea parte" a fost folosită privitor la zeciuială (Geneza 14:20; 28:22; Levitic 27:30; 2
Cronici 31:5; Maleahi 3:10). În pilda din Luca 15:8, femeia are 10 monede, iar pilda
polilor vorbeşte despre 10 poli, 10 slujitori şi 10 cetăţi (Luca 19:11-27). Din cele 10
fecioare, 5 au fost înţelepte şi 5 neînţelepte (Matei 25:2). Cinci vrăbii s-au vândut pentru
2 bani (Luca 12:6). Bogatul nemilostiv a avut cinci fraţi (Luca 16:28); femeia de la fântână
a avut 5 bărbaţi (Ioan 4:18), iar atunci când cei 5.000 au fost hrăniţi, băiatul a avut cinci
pâini. Sunt 10 lucruri care nu-l pot despărţi pe credincios de dragostea lui Dumnezeu
(Romani 8:38 ş.urm.) şi 10 păcate care-i răpesc dreptul de a intra în Împărăţia lui
Dumnezeu (1 Corinteni 6:10). De aceea, cifra 10 semnifică întregul, desăvârşirea; 10
bătrâni formează o adunare (Rut 4:2).

ŞASE. În relatarea despre creaţie, Dumnezeu l-a creat pe bărbat şi pe femeie în ziua a
şasea (Geneza 1:27). Şase zile i-au fost date omului să muncească (Exod 20:9; 23:12;
31:15; cf. Luca 13:14). Un rob evreu trebuie să slujească 6 ani înainte să fi fost eliberat.
Numărul 6 este, de aceea, strâns asociat cu omul.

ŞAPTE. Cifra 7 are un loc de frunte printre numerele sacre din Scripturi, şi simbolizează
întregul, împlinirea şi perfecţiunea. În relatarea despre creaţie, în ziua a 7-a Dumnezeu
s-a odihnit în urma lucrării pe care a făcut-o şi a sfinţit această zi. Acesta a fost modelul
Sabatului evreiesc, zi în care omul trebuia să nu lucreze (Exod 20:10), al anului sabatic
(Levitic 25:2-6), şi de asemenea al anului de veselie care se ţinea din 7x7 ani (Levitic
25:8). Praznicul pâinii nedospite şi cel al corturilor durau fiecare 7 zile (Exod 12:15, 19;
Numeri 29:12). Ziua ispăşirii se ţinea în cea de-a 7-a lună (Levitic 16:29), iar cifra 7 apare
frecvent asociată cu ritualul VT, de ex. trebuia să se stropească de 7 ori cu sângele
taurilor (Levitic 4:6), iar ca ardere de tot trebuiau aduşi 7 miei (Numeri 28:11). Leprosul
curăţat trebuia stropit de 7 ori (Levitic 14:7), iar Naaman a trebuit să se scufunde de 7
ori în Iordan (2 Împăraţi 5:10). În Cortul întâlnirii, sfeşnicul avea 7 braţe (Exod 25:32).

Alte trimiteri pe care le putem nota sunt: mama celor 7 fii (Ieremia 15:9; 2 Macabei 7:1
ş.urm.); 7 femei pentru un bărbat (Isaia 4:1); o noră care face mai mult decât 7 fii (Rut
4:15). Saducheii I-au prezentat lui Isus un caz când o femeie s-a căsătorit cu şapte fraţi
(Matei 22:25). Preoţii au înconjurat Ierihonul de 7 ori (Iosua 6:4). Slujitorul lui Ilie s-a
uitat de 7 ori dacă nu vine ploaia (1 Împăraţi 18:43). Psalmistul l-a lăudat pe Dumnezeu
de 7 ori pe zi (Psalmul 119:164), iar Geneza 29:18; 41:29, 54 şi Daniel 4:23 vorbesc despre
7 vremi. Biserica primară a avut 7 diaconi (Faptele Apostolilor 6:3), iar Ioan se adresează
în Apocalipsa celor 7 biserici, unde mai sunt menţionate şi 7 sfeşnice de aur (1:12) şi 7
stele (1:16). La hrănirea miraculoasă a celor 4.000 de persoane din cele 7 pâini şi câţiva
peştişori (Marcu 8:1-9), cele 7 coşuri de firimituri care s-au ridicat pot fi un indiciu că
Isus îl poate satisface pe om complet. Maria Magdalena a fost posedată complet de 7
demoni (Luca 8:2), în timp ce balaurul din Apocalipsa 12:3 şi fiara din Apocalipsa 13:1;
17:7 au avut 7 capete.

OPT. 1 Petru 3:20 ne aminteşte despre 8 persoane care au scăpat în corabia lui Noe.
Tăierea împrejur a unui băiat evreu avea loc în ziua a 8-a (Geneza 17:12; Filipeni 3:5). În
vedenia pe care a avut-o Ezechiel cu privire la Templu, preoţii aduc jertfele a 8-a zi
(43:27).

ZECE. Vezi CINCI.

DOISPREZECE. Anul evreiesc a fost împărţit în 12 luni, ziua în 12 ore (Ioan 11:19).

Israel a avut 12 fii (Geneza 35:22-27; 42:13, 32) şi au existat 12 seminţii ale lui Israel,
poporul lui Dumnezeu (Geneza 49:28). Cristos a ales 12 apostoli (Matei 10:1 ş.urm.). De
aceea, cifra 12 este asociată cu alegerile pe care le face Dumnezeu.

PATRUZECI. Cifra 40 este asociată cu aproape fiecare eveniment din istoria faptelor

măreţe ale lui Dumnezeu, în special cu istoria legată de mântuire (scăpare), cum ar fi
potopul, ieşirea din Egipt, Ilie şi era profetică, venirea lui Cristos în lume şi naşterea
Bisericii. Pot fi enumerate următoarele perioade de 40 de zile: căderea ploii din timpul
potopului (Geneza 7:17); trimiterea corbului (Geneza 8:6); posturile lui Moise pe munte
(Geneza 24:18; Geneza 34:28; Deuteronom 9:9); iscodirea ţării Canaanului de iscoade
(Numeri 13:25); rugăciunea lui Moise pentru Israel (Deuteronom 9:25); hulirea lui Israel
de către Goliat (1 Samuel 17:16); călătoria lui Ilie spre Horeb (1 Împăraţi 19:8); Ezechiel
stă culcat pe partea dreaptă (Ezechiel 4:6); propovăduirea lui Iona în Ninive (Iona 3:4);
şederea lui Cristos în pustie înainte de ispitirea Lui (Matei 4:2); arătările Lui după
înviere (Fagtele 1:3).

În ce priveşte perioada de 40 de ani cu sensul de o generaţie, următoarele pasaje pot fi

citate: perioadele principale în care poate fi împărţită viaţa lui Moise (Faptele
Apostolilor 7:23, 30, 36; Deuteronom 31:2); rătăcirea lui Israel în pustie (Exod 16:35;
Numeri 14:33; Iosua 5:6; Psalmul 95:10); repetarea perioadelor de robie şi libertate din
vremea judecătorilor (de ex. Judecători 3:11; 13:1); domnia lui Saul, David şi Solomon
(Faptele Apostolilor 13:21; 2 Samuel 5:4; 1 Împăraţi 11:42); pustiirea Egiptului (Ezechiel
29:11).

ŞAPTEZECI. Cifra 70 este deseori asociată cu modul în care Dumnezeu administrează

afacerile în lume. După potop, lumea a fost repopulată prin 70 de urmaşi ai lui Noe
(Geneza 10); 70 de persoane au coborât în Egipt (Geneza 46:27); 70 de bătrâni au fost
numiţi să-l ajute pe Moise în pustie să-l conducă pe Israel (Numeri 11:16); poporul lui
Iuda a stat 70 de ani în exil în Babilon (Ieremia 25:11; 29:10); 70 de săptămâni au fost
decretate de Dumnezeu ca perioadă în care lucrare de răscumpărare a lui Mesia va fi
dusă la îndeplinire (Daniel 9:24); Isus i-a trimis pe Cei şaptezeci (Luca 10:1); El a
poruncit să iertăm de „şaptezeci de oricâte şapte" (Matei 18:22).

666 (sau 616) este numărul fiarei în Apocalipsa 13:18. Au fost propuse multe interpretări
ale acestui număr, şi prin geometria în care cifrelor li se dă valoarea corespunzătoare a
literelor, numărul 666 a fost identificat cu valorile numerice ale mai multor
personalităţi, de la Caligula şi Nero încoace şi asociat cu balaurul care aduce nimicire.

Pentru o discuţie completă a acestei cifre şi a cifrei 1.000, vezi comentarii asupra cărţii
Apocatipsei, în special NBCR; H.B. Swete, The Apocalypse of St. John, 1906, p. 175-176; J.-J
von Allmen, art. Number în Vocabulary of the Bible, 1958; D.R. Hillers, BASOR 170, 1963,
p. 65.

Apocalipsa 7:4; 14:1 aminteşte de 144.000 de persoane „care fuseseră pecetluite".

Această cifră este de fapt numărul 12, numărul asociat cu alegerea pe care o face
Dumnezeu, ridicat la pătrat şi înmulţit cu 1.000, un număr nedefinit de mare şi
simbolizează numărul deplin al sfinţilor din ambele legăminte care sunt protejaţi de
Dumnezeu.

BIBLIOGRAFIE
E.D. Schmitz, C.J. Hemer, M.J. Harris şi C. Brown, NIDNTT 2, p. 683-704 (bibliografie
vastă).