Capitolul I Conţinutul şi componentele logisticii

Planul temei

I.1 Evoluţia istorică a conceptului de logistică a mărfurilor

I.2 Obiectivele şi structura departamentului de logistică
I.3 Activităţile logistice – delimitare conceptuală şi conţinut

Obiectivele temei
 Descrierea evoluţiei conceptului de logistică integrată din
punctul de vedere al rolului economic şi organizatoric în
intreprinderi

 Definirea obiectivelor şi evidenţierea locului în întreprindere a

departamentului logistic

 Clasificarea activităţilor logistice şi cunoaştereaa

caracteristicilor definitorii a acestora

1
 I.1 Evoluţia istorică a conceptului de logistică a mărfurilor

Orice întreprindere producătoare de bunuri materiale sau nemateriale, orice

instituţie guvernamentală şi orice organizaţie neguvernamentală pentru desfăşurarea
activităţii de bază trebuie să se aprovizioneze cu resurse materiale şi servicii de la
furnizori şi să-şi distribuie rezultatele activităţii sale clienţilor. Aprovizionarea,
distribuţia şi diversele activităţi pe care acestea le implică alcătuiesc împreună mixul
logistic
Logistica este un termen militar prin care se desemnează activitatea de
asigurare la timpul şi locul potrivit, cu materialele necesare. Prin preluare în domeniul
economic ea nu a pierdut sensul iniţial ci doar la adaptat şi îmbogăţit.
O autoritate mondială în logistică, John L. Gattorna definea logistica la
începutul anilor ΄90 ca fiind „… procesul de gestionare strategică a achiziţionării,
deplasării şi depozitării materialelor, semifabricatelor şi produselor finite (alături de
fluxurile informaţionale corespunzătoare acestor procese) în interiorul firmei şi al
canalelor de marketing, cu scopul satisfacerii comenzilor cu cele mai mici costuri
pentru firmă …”.
Până a ajuns să fie considerată o „activitate strategică” a firmei logistica a
trecut în secolul trecut prin mai multe transformări. Iniţial, activitatea de gestionare a
materialelor a fost împărţită, după natura materialelor gestionate, în două activităţi de
bază ale întreprinderii : aprovizionarea (sau achiziţiile) pentru materii prime şi
materiale, şi, distribuţia (considerată ca o componentă a departamentului de
marketing) pentru produse finite şi mărfuri.
Totuşi, chiar în perioada economiei centralizate intreprinderile româneşti
aveau sectoare ADT adică de aprovizionare, desfacere şi transport ca o recunoaştere
implicită a conexiunii strategice dintre cele trei tipuri de activităţi. Întradevăr, nu are
sens să gestionezi separat aceste activităţi atâta timp cât se folosesc aceleaşi mijloace
pentru transportul materiilor prime sau mărfurilor, respectiv aceleaşi utilaje şi uneori
acelaşi tip de depozite pentru manipularea şi depozitarea materiilor prime, produselor
finite sau mărfurilor.
În plus, ca urmare a creşterii competiţiei între firme atât pentru materii prime
mai ieftine şi mai uşor de găsit cât şi pentru păstrarea segmentelor de piaţă deja
câştigate, aprovizionarea, transportul şi desfacerea integrate în activitatea strategică
denumită logistică devin noi surse de valoare adăugată.
Pe la începutul anilor΄80, firmele mari au început să fie foarte interesate de
reducerea costurilor de distribuţie. Ca urmare, au început prin măsuri ca : reducerea
stocurilor, reducerea costurilor de transport şi alte măsuri considerate clasice,
continuând cu utilizarea calculatoarelor pentru manipularea mai rapidă a informaţiilor
privind clienţii, termenele, cantităţile, etc, şi atragerea distribuitorilor într-o relaţie de
parteneriat strategic pentru avantajul ambilor parteneri (furnizor şi distribuitor).

2
 Iată cum poate fi reprezentată evoluţia logisticii până azi :

Până în 1960 Integrarea activităţilor 1960-2000 2000+

Controlul stocurilor

Achiziţii

Planificarea aprovizionării

Planificarea producţiei

Stocuri de producţie (gestiunea) ACHIZIŢII

Depozitarea

Manipularea materialelor LOGISTICA

Ambalarea

Stocuri de produse finite (gestiunea) MLA

Planificarea distribuţiei

Lansarea comenzilor

Transport

Servicii pentru clienţi

Planificarea strategică

Servicii de informare

Marketing-vănzări

Finanţe

Unde MLA –managementul lanţului aprovizionării

Sursa : Ronald Ballou – Bussines logistics/Supply chain management , pag 9.

3
 Au apărut, în acest timp o serie de tehnici şi concepte cu un impact ce a
transformat atitudinea managerilor faţă de distribuţie şi achiziţii. În concepţia
autorilor unei cărţi clasice în Europa „Principiile şi managementul achiziţiilor” există
şapte metode şi concepte moderne care transformă achiziţiile în activitate strategică a
intreprinderii1 :
1. Evaluarea prin comparaţie cu cele mai bune practici dintr-o ramură
2. Managementul calităţii totale (Total quality management –TQM)
3. Filozofia producţiei în timp real (Just-in-time – JIT)şi a producţiei
„degresate”(reduse la minimul necesar)
4. Conceptele „lanţului de aprovizionare”
5. Stratificarea şi împuternicirea furnizorilor
6. Managementul relaţiilor
7. Orientarea spre client

Conceptele şi tehnicile enumerate mai sus au toate un caracter integrator şi

sunt potenţate de progresul tehnic, mai ales din domeniul prelucrării computerizate a
informaţiilor.Ele au ajutat o serie de firme de talie mondială : Nissan, IBM, Ford, etc ,
să obţină valoare adăugată din activitatea logistică.
Iniţial activitatea logistică a fost des confundată fie cu achiziţiile fie cu
distribuţia mărfurilor. Concret activitatea logistică include trei mari tipuri de
activităţi : aprovizionarea, desfacerea şi activităţile logistice de susţinere a producţiei.
În special primele două activităţi au dat naştere multor discuţii ca urmare a
faptului că fie erau confundate cu logistica fie erau considerate activităţi componente
ale marketingului sau chiar producţiei. Totul a pornit de la faptul că, în practică,
marketerii nu doresc să se ocupe de transport, manipulare sau depozitare pentru că nu
sunt activităţi de marketing. Aceste activităţi au intrat în gestiunea logisticienilor care,
pentru a putea avea o percepţie reală asupra costurilor de logistică au preluat şi
negocierea contractelor de transport, selectarea modului de transport, ambalare,
depozitare a produsului, stabilirea contactelor cu clienţii şi furnizorii şi crearea de
parteneriate strategice cu aceştia.
Dar, deşi logisticienii şi marketerii au căzut de acord cu stabilirea majorităţii
responsabilităţilor lor, există o serie de activităţi la interfaţa logisticii cu marketingul
care produc uneori conflicte2 : proiectarea produsului; prognozarea pieţei şi a
vânzărilor; numărul şi localizarea depozitelor; strategiile privind stocurile; etc.
Bineânţeles că în cadrul echipei logistică-marketing logisticii îi revine rolul de
a asigura îndeplinirea cererilor generate de marketing. Rezolvarea conflictului dintre
logistică şi marketing ţine mai degrabă de viziunea managerului asupra obiectivelor
intreprinderii.
Dacă managerul orientează activitatea intreprinderii către client va fi tentat să
creeze un departament de logistică pentru a putea ţine sub control partea de cost care
rezultă din lanţul valorii aşa cum l-a definit Michael Porter.Dacă însă va avea în
vedere doar costurile de distribuţie, care într-adevăr tind să fie tot mai mari,
managerul va prefera existenţa unui sector de aprovizionare şi includerea distribuţiei
în departamentul de marketing.
1
Peter Baily, David Farmer, David Jessop, David Jones – „Principiile şi managementul achiziţiilor”,
Ed. Arc, 2004
2
John L. Gattorna- coordonator , „Managementul logisticii şi distribuţiei”, Ed. Teora 2001, Bucureşti

4
 Logistica îşi desfăşoară activitatea nu numai în corelaţie cu marketingul ci şi
cu producţia. Logistica îşi stabileşte necesarul de aprovizionat şi resursele pe care le
va folosi în funcţie de cerinţele cuprinse în planul de producţie.
Pe de lată parte, logistica, influenţează mărimea şi localizarea secţiilor
productive prin doi factori : localizarea şi caracteristicile furnizorilor de materii prime,
materiale, servicii, etc. ; localizarea şi caracteristicile clienţilor spre care îşi îndreaptă
rezultatele activităţii.
Dacă la început conceptul de integrare logistică viza numai integrarea, în
interiorul intreprinderii, a celor trei activităţi de bază (aprovizionarea, desfacerea şi
activităţile logistice de susţinere a producţiei), cu timpul acest concept a început să
includă şi relaţiile din afara intreprinderii, cu clienţii şi furnizorii.
Specialiştii logisticieni şi managerii intreprinderilor şi-au dat seama că
logistica integrată capătă o importanţă strategică prin stabilirea cu clienţii şi furnizorii
a unor relaţii de parteneriat reciproc avantajoase.
Este adevărat că în acest moment în România,conceptul de logistică nu numai
că nu este bine cunoscut dar nici acceptat în totalitate. Întreprinderile româneşti
păstrătoare ale „tradiţiei” orientării spre producţie şi nu spre client, nu înţeleg
necesitatea şi importanţa gestionării achiziţiilor şi distribuţiei integrat de către un
departament logistic.
Această stare de fapt este mai evidentă în agricultură unde fostele ferme de
stat erau învăţate să fie aprovizionate printr-o reţea unică la nivel naţional şi nu au fost
obişnuite să-şi selecteze furnizorii după regulile economiei de piaţă şi nici să se
angajeze în relaţii strategice cu clienţii.
Regulile economiei de piaţă, dar şi limitarea tot mai accentuată a resurselor,
contactul intreprinderilor româneşti cu furnizori interni şi externi din ce în ce mai
mari şi puternici pe piaţă, aderarea la UE şi, nu în ultimul rând, legislaţia care
ocroteşte mediul natural vor determina intreprinderile româneşti, indiferent de ramură,
să accepte noile concepte de gestionare a afacerilor, inclusiv pe cele care ţin de
logistică.
Bineânţeles că legile economiei de piaţă nu se bazează exclusiv pe competiţia
care situează clientul şi furnizorul pe poziţii opuse şi implicit divergente ci şi pe
reciprocitatea care transformă cei doi actori ai pieţei în parteneri strategici,
complementari, care lucrează în comun pentru obţinerea unor rezultate satisfacătoare.

Noua tendinţă de creştere a responsabilităţii achizitorilor din sectorul

public românesc, sub influenţa directivelor UE, va duce şi mai mult la sporirea
importanţei achiziţiilor, implicit a logisticii, ca practică, subiect de cercetare şi
obiect de studiu.

În concluzie:

Iniţial activitatea logistică a fost des confundată fie cu achiziţiile fie cu

distribuţia mărfurilor. Concret activitatea logistică include trei mari tipuri de
activităţi : aprovizionarea, desfacerea şi activităţile logistice de susţinere a
producţiei.

5
 Există o serie de activităţi la interfaţa logisticii cu marketingul care
produc uneori conflicte : proiectarea produsului; prognozarea pieţei şi a
vânzărilor; numărul şi localizarea depozitelor; strategiile privind stocurile; etc .

Logistica îşi stabileşte necesarul de aprovizionat şi resursele pe care le va

folosi în funcţie de cerinţele cuprinse în planul de producţie.

Logistica integrată capătă o importanţă strategică prin stabilirea cu

clienţii şi furnizorii a unor relaţii de parteneriat reciproc avantajoase.

Regulile economiei de piaţă, dar şi limitarea tot mai accentuată a

resurselor, contactul intreprinderilor româneşti cu furnizori interni şi externi
din ce în ce mai mari şi puternici pe piaţă, aderarea la UE şi, nu în ultimul rând,
legislaţia care ocroteşte mediul natural vor determina intreprinderile româneşti,
indiferent de ramură, să accepte noile concepte de gestionare a afacerilor,
inclusiv pe cele care ţin de logistică.

6
 I.2 Obiectivele şi structura departamentului de logistică

Pentru a stabili obiectivele propriului sector, managerul logistician trebuie să

pornească de la ţelurile activităţii logistice: reducerea costurilor şi obţinerea de
valoare adăugată ca două aspecte ale scopului oricărei intreprinderi de a obţine profit.
Dacă urmărim circuitul materialelor sub aspect sistemic se poate acţiona
pentru economisire şi pentru creare de valoare astfel :

INTREPRINDERE
INTRĂRI: IEŞIRI:
Materii prime, materiale, Produse finite,
combustibili, etc. semifabricate,
mărfuri,etc,

INFORMAŢII VALOARE
ECONOMISIRE:
Reducerea costurilor de ADĂUGATĂ:
transport şi depozitare Servicii de instalare,
Controlul stocurilor TRANSPORT reparare, ajustare, piese
Valorificarea informaţiei de schimb, etc.
Parteneriate strategice cu Valorificarea informaţiei
furnizorii implicând şi MANIPULARE Parteneriate strategice cu
schimburi electronice de distribuitorii implicând şi
date schimburi electronice de
Etc. DEPOZITARE date
Etc.

Fig. 1 Modalităţi de economisire şi creare de valoare în circuitul pe care

resursele materiale îl parcurg prin orice întreprindere

7
 Oricare ar fi viziunea managerilor intreprinderii despre necesitatea unui
departament logistic, persoana care conduce activitatea de aprovizionare, transport şi
desfacere poate transforma ţelurile mai sus amintite ale logisticii în obiective
concrete. Pentru aceasta va trebui coreleze obiectivele proprii cu cele ale
intreprinderii, şi cu resursele de care dispune, prin planurile anuale.
Departamentul logistic este el însuşi o componentă a structurii
intreprinderii.Importanţa care i se acordă, obiectivele pe care le îndeplineşte, precum
şi propria structură organizatorică prin care răspunde acestor obiective depind de
structura intreprinderii. După cum am amintit, departamentul logistic a apărut abia de
aproape 20 de ani, sub această denumire, în structura unor intreprinderi.
Multe intreprinderi păstrează şi azi în structura lor compartimente (sectoare)
de aprovizionare, şi, includ desfacerea printre activităţile desfăşurate de
departamentele de marketing. În viziunea acestor intreprinderi funcţia de
aprovizionare nu este o funcţie de bază care operează integrat cu cea de producţie şi
cu celelalte funcţii ale intreprinderii.
Această viziune nu este greşită atunci când, întradevăr, întreprinderea este
foarte mică, are puţine tipuri de produse vândute pe un segment mic de piaţă,
foloseşte tipuri puţine de materii prime prelucrate prin tehnologii simple.
Când costurile de aprovizionare reprezintă peste 70-80% din cifra de afaceri,
furnizorii sunt foarte diversificaţi şi intreprinderea oferă pe piaţă mai multe produse
odată, este evident că activităţile de aprovizionare şi desfacere la care se adaugă
activităţile logistice de susţinere directă a secţiilor productive trebuie gestionate
coordonat de un singur departament logistic, pentru că ele sunt omogene şi
complementare. Sunt prezentate mai jos două organigrame care includ/nu includ
departamentul de logistică în structura de producţie :
Sef atelier de reparatii
Coordonator depozite
Coordonator achiziţii
Coordonat. transport

DIRECTOR
Administr. vânzări

Sef serv. financiar

Asist. manager

Sefi secţie

Contabili

Alţii

Director de marketing Director de logistică Director tehnic Director economic

Soferi

8
 Sefi ferme zootehnice
DIRECTOR

Sefi ferme vegetale

Mecanici de întreţ.

Sef serv. financiar

Magazioneri

Contabili
Şef ADT

Alţii
Director adj. tehnic Director comercial Ing. mecanic Contabil sef
Inginer chimizare
Muncitori, tractorişti

Muncitori, tractorişti

Muncitori, tractorişti

Achizitor, soferi

Fig. 2 Organigrame ale unor intreprinderi cu departament de logistică –

întreprindere de producere şi comercializare a uleiului de masă- şi fără
departament de logistică – întreprindere agricolă fostă IAS

Funcţia de aprovizionare şi cea de distribuţie sunt integrate alături de

marketing, după legislaţia românească3, în funcţiunea de marketing-comercializare a
intreprinderii şi, ca urmare, în structura organizatorică a multor întreprinderi vom găsi
un departament de marketing care gestionează intreprinderea şi activitatea logistică a
intreprinderii.În concluzie multe intreprinderi uită de rolul activ al logisticii în crearea
de valoare adăugată, de economisire şi realizare a unor parteneriate strategice cu
furnizorii, sub impactul creşterii rolului marketingului.
Acolo unde activităţile de aprovizionare şi desfacere au un impact redus
asupra activităţii intreprinderii se poate proceda la externalizarea acestor activităţi
urmând să se apeleze la serviciile unor firme .

3
Letiţia Zahiu, Mircea Năstase – „Economia întreprinderii”, Ed. ASE, Bucureşti, 2003

9
 În concluzie:

Logistica integrată este un concept care implică, la nivel intern,

gestionarea concomitentă a activităţilor logistice de bază iar, la nivel extern,
corelarea activităţii logistice a intreprinderii cu cea a furnizorilor şi clienţilor ei.

Obiectivele departamentului logistic vizează reducerea costurilor acestei

activităţi şi crearea de valoare adăugată în corelaţie cu obiectivele de ansamblu
ale intreprinderii.

Locul pe care îl ocupă departamentul logistic într-o întreprindere depinde

de volumul pe care activităţile de aprovizionare şi distribuţie îl ocupă între
activităţile firmei, de structura organizatorică a acesteia şi de viziunea
managerială asupra relaţiei producţie - piaţă.

10
 I.3 Activităţile logistice – delimitare conceptuală şi conţinut

Structura departamentului logistic trebuie să cuprindă cele trei activităţi

logistice : aprovizionarea, distribuţia şi activităţile logistice de susţinere a
producţiei.Primele două activităţi sunt considerate activităţi de bază şi se organizează
pe principii asemănătoare pentru toate intreprinderile.
Aprovizionarea are drept obiectiv asigurarea intreprinderii cu resurse
materiale şi servicii necesare desfăşurării activităţii de bază în cantitatea şi la calitatea
necesară , la termenul dorit şi cu continuitate. Ea cuprinde la rândul ei o serie de
activităţi :
 Stabilirea necesarului de aprovizionat (GI)
 Alegerea furnizorilor şi evaluarea periodică a performanţelor acestora
(GI)
 Negocierea şi încheierea contractelor (GI)
 Planificarea modului de realizare în timp a aprovizionării (GI)
 Alegerea rutelor şi mijloacelor de transport (GI)
 Efectuarea transportului şi asigurarea integrităţii pe timpul
transportului (GM)
 Alegerea echipamentului şi manipularea materialelor (GM)
 Depozitarea (GM)
 Gestionarea stocurilor, etc.(GM)
Distribuţia are drept obiectiv satisfacerea cerinţelor clienţilor prin livrarea la
timp, la locul, în calitatea şi calitatea dorite a produselor solicitate şi cuprinde
următoarele tipuri de activităţi :
 Preluarea şi prelucrarea comenzilor (GI)
 Facturare (GI)
 Manipularea produselor (GM)
 Ambalarea de protecţie (GM)
 Efectuarea transportului (GM)
 Controlul creditului (GI)
 Asigurarea serviciilor oferite clienţilor în preţul produsului, etc.
(GI/GM)
Activităţile de susţinere a producţiei se referă la fluxurile materiale ce se
desfăşoară în afara procesului propriuzis de producţie între diferitele secţii şi sectoare
ale intreprinderii, şi anume :
 Depozitarea şi gestionarea stocurilor de semifabricate şi produse finite
(GM)
 Manipularea semifabricatelor şi produselor finite (GM)
 Transportul între secţii şi sectoare (ferme), etc (GM)
Iniţialele trecute în paranteză reprezintă : GM – gestiunea materialelor, GI –
gestiunea informaţiilor. Am apelat la această împărţire a activităţilor enumerate pentru
a sublinia asemănările dintre cele trei tipuri de activităţi dar şi pentru a face mai
uşoară însuşirea algoritmilor pe care îi respectă resursele materiale, serviciile ,
mărfurile, etc. întregul lanţ al valorii, de la furnizor la întreprindere şi apoi la clienţi.În
gruparea mare de activităţi denumită Gestiunea materialelor vom studia aspectele
care ţin pe de o parte despre stocurile de resursele materiale achiziţionate care sunt

11
depozitate şi manipulate, despre stocurile de produse finite şi mărfurii ce trebuie să
ajungă la client şi despre materii şi materiale ce sunt depozitate, manipulate şi
transportate între diferitele faze ale procesului de producţie.
În gruparea Gestiunea informaţiilor ne vom referi la programul de
aprovizionare, negocierea şi încheiere de contracte, preluarea şi prelucrarea
comenzilor, facturare, etc.
Toate aceste activităţi sunt desfăşurate cu ajutorul infrastructurii logistice :
 Centre de distribuţie şi depozite
 Instrumente de manipulare a materialelor
 Mijloace de transport
 Sisteme electronice de prelucrare a datelor :pentru datele contabile,
gestionarea materialelor, evidenţa clienţilor , furnizorilor şi a creanţelor
şi datoriilor faţă de aceştia, pentru susţinerea activităţii
manageriale,etc.
Personalul departamentului logistic : manager, operatori pentru sistemele de
calcul, achizitori, distribuitori şoferi, magazioneri, manipulanţi, etc, au nevoie de
cunoştinţe, aptitudinişi atitidini.
Dintre aceştia specific logistic pregnant îl au achizitorii şi distribuitorii. Ei
defăşoară cam acelaşi tip de activitate. Ar fi necesară existenţa atât a distribuitorilor
cât şi achizitorilor dacă firma are un asemenea obiect de activitate încât pentru
aprovizionare e nevoie de cunoştinţe tehnice de specialitate( spre exemplu în industria
chimică ). În afară de cazurile excepţionale achizitorul şi distribuitorul pot fi aceeaşi
persoană pentru că are nevoie de aceleaşi cunoştinţe şi aptitudini.Iată cum este
prezentat necesarul de cunoştinţe şi aptitudini specifice şi generale pentru un achizitor
în viziunea unor specialişti englezi cu renume în domeniul achiziţiilor4:
Cunoştinţe:
1. Cunoştinţe privind produsul ( după specificul intreprinderii)
2. Cunoştinţe tehnice legate de infrastructura logistică
3. Cunoştinţe economice privind piaţa de aprovizionare
4. Cunoştinţe economice privind piaţa de desfacere
5. Cunoştinţe economice privind compania
Aptitudini specifice :
1. Informatică
2. Analiza costurilor
3. Analiza financiară
4. Managementul întrunirilor
5. Lucrul în echipă
6. Raţionament conceptual
7. Raţionament creativ
8. Raţionament logic
9. Modelare
10. Previziune
11. Cercetare
12. Evaluare
13. Motivare
14. Delegare
4
Peter Baily, David Farmer, David Jessop, David Jones – „Principiile şi managementul achiziţiilor”,
Ed. Arc, 2004

12
 15. Chestionare
16. Ascultare
17. Pregătire
18. Planificarea activităţii
19. Scrierea rapoartelor
20. Selectare
21. Intervievare
22. Relaţii umane
Aptitudini generale
1. Calcul
2. Analiza datelor
3. Luarea de decizii
4. Comunicarea cu proiectanţii
5. Conducere
6. Managementul personalului
7. Negociere
8. Soluţionarea problemelor
9. Planificare
10. Management strategic
11. Selecţia furnizorilor
12. Relaţiile cu utilizatorii

După cum se poate observa cea mai mare parte a cunoştinţelor vin din
domeniul economic de aceea este mai uşor pentru manageri să pregătească economişti
pentru funcţiile de achizitor-distribuitor. Aşa cum am subliniat înainte, acest lucru e
mai puţin valabil pentru intreprinderile unde achizitorul are nevoie de o mai mare
cantitate de cunotinţe tehnice de specialitate.
Nu în toate intreprinderile este nevoie de achizitori-distribuitori cu studii
superioare. Nivelul de cunoştinţe cerut depinde de mărimea intreprinderii şi de rolul
activităţii logistice din cadrul acesteia. S-a constatat că, pe măsură ce intreprinderea e
mai mare şi rolul logisticii devine de la administrativ (funcţie reactivă) la
producătoare de valoare adăugată (funcţie proactivă) sunt căutate persoane care să
corespundă cerinţelor prezentate mai sus.

În concluzie:
Departamentul logistic trebuie structurat pentru gestionarea celor trei
activităţi logistice : aprovizionarea, distribuţia şi activităţile logistice de susţinere
a producţiei.
S-a constatat că, pe măsură ce intreprinderea e mai mare rolul logisticii
devine de la administrativ (funcţie reactivă) la producătoare de valoare adăugată
(funcţie proactivă) .

13
 Capitolul II Infrastructura logistică

Planul temei

II.1. Centre de distribuţie şi depozite

II.2. Instrumente de manipulare a materialelor
II.3. Mijloace de transport
II.4. Sisteme electronice de prelucrare a datelor

Obiectivele temei

 Prezentarea principalelor locuri de depozitare a resurselor

materialelor lor şi a caracteristicilor definitorii ale acestora;

 Familiarizarea cu principalele mijloace manuale şi tehnice

de manipulare a resurselor materiale şi diferenţierea
acestora prin prisma efectului pe utilizarea lor îl are asupra
costurilor;

 Cunoaşterea rolulului şi caracteristicilor cu efect asupra

costurilor a mijloacelor de transport

 Prezentarea caracteristicilor unui sistem electronic de

prelucrare a datelor logistice

14
 II.1. Centre de distribuţie şi depozite

Importanţa depozitului vine din faptul că la nivelul acestuia intreprinderea

poate acţiona în sensul reducerii costurilor şi a stocurilor precum şi în sensul
creşterii profitabilităţii prin ridicarea nivelului de servire a clienţilor ca urmare a
aplicării unor tehnici moderne de servire.
Iniţial
termenul de
depozit se referea
la locul în care
resursele
materiale
staţionau un timp
mai scurt sau mai
îndelungat în
drumul lor spre
locul de prelucrare
sau , mai ales,
spre client.
În timp, prin
apariţia tehnicilor
de vânzare
moderne de tip just-in-time, scade importanţa sarcinii depozitării crescând cea a
deplasării constante, într-un timp din ce în ce mai scurt şi în condiţii tot mai bune
a resurselor spre clienţi.
Totodată creşte importanţa depozitelor pentru că, pe lângă funcţia depozitării,
acestea o capătă şi pe aceea a preluării şi livrării comenzilor, mai ales prin
mijloace informatice, ceea ce duce la transformarea depozitului într-un centru de
distribuţie.
Principalele funcţii ale unui centru de distribuţie sunt5 :
 Recepţia – constă în activităţile de verificare a calităţii şi cantităţii
mărfurilor, materiilor prime, utilajelor, etc. primite de la furnizori.
 Depozitarea – cuprinde activitatea de deplasare a mărfurilor de la
locul de recepţie la cel de depozitare
 Preluarea comenzilor – cuprinde activitatea de şi adesea pe cea de
transport al mărfurilor de la locul de depozitare la cel de încărcare a
mărfurilor, efectuarea unor verificări suplimentare şi ambalarea lor.
 Expedierea mărfurilor – cuprinde activitatea de transport şi adesea,
pe cele de stivuire sau depozitare intermediară a mărfurilor.

5
John L. Gattorna- coordonator , „Managementul logisticii şi distribuţiei”, Ed. Teora 2001, Bucureşti

15
 Următoarele elemente trebuie luate în considerare în construirea şi gestiunea
depozitelor:
1. Numărul centrelor de distribuţie şi a depozitelor în funcţie
de poziţionarea faţă de piaţa furnizorilor respectiv a
clienţelor. Cu cât există mai multe depozite apropiate de piaţa
furnizorilor sau clienţilor cu atât scad costurile de transport
dar fiind mai multe depozite cresc costurile de depozitare. De
regulă, intreprinderile care se aprovizionează cu mărfuri spre
revânzare îşi poziţionează centrele de ditribuţie pe lângă
pieţile clienţilor. Pe de altă parte, intreprinderile producătoare
preferă aşezarea centrelor de distribuţie aproape de centrul de
producţie.

2. Tehnicile de recepţionare a mărfurilor şi volumul

mărfurilor
recepţionate pentru
a se stabili mărimea
şi dotarea tehnică
( cîntare,
laboratoare, etc) a
depozitelor; multe
firme moderne
preferă ambalarea în
containere cu o
capacitate de 100 de
cutii iar în fiecare cutie se află 20 de cutii mai mici cu o
capacitate de 100 de unităţi dintr-un produs.

3. Caracteristicile fizice ale mărfurilor ce vor fi depozitate

pentru a construi depozitul dotat în funcţie de tipul resuselor
materiale- depozit pentru resurse, chimice, toxice sau
periculoase, depozit dotat cu instalaţie de aclimatizare pentru
resurse foarte perisabile, depozit pentru resurse în vrac,
depozit pentru resurse stivuite paleţi, etc, depozit dotat cu
utilaje şi linii de asamblare automată.

16
4. Volumul prevăzut al
stocurilor pentru a
stabili suprafaţa de
depozitare
necesară.Este bine
cunoscut că
depozitele pe verticală
costă mai puţin dar
ele nu pot fi folosite
decât pentru anumite
resurse materiale.Pe de altă parte investiţia iniţială va fi mai
mare pentru că trebuie să prevadă dotarea depozitului cu
echipamente de depozitare şi manipulare la înălţime.Înălţimea
considerată optimă în acest caz este cea de 10 metri.

5. Care mărfuri şi în ce cantitate trebuie ambalate,

reambalate, verificate pentru a stabili încă din faza de
proiectare spaţii speciale pentru desfăşurarea acestor
activităţi.

6. Care activităţi se pot face manual şi care cu mijloace

tehnice pentru a stabili zestrea tehnologică a depozitului.

7. Care sunt modalităţile de acces la platforma de încărcare a

mijloacelor de transport pentru a stabili construirea acestor
rampe cu o zonă de manevră suficientă.

8. Ce tip de podea va trebui să aibă depozitul ţinând cont de :

- greutatea statică a celor mai grele a celor mai grele
încărcături ce pot apărea ( la greutatea echipamentelor
de depozitare se adaugă greutatea încărcăturii)
- greutatea mobilă exercitată în special de
echipamentele de preluare şi manipulare a mărfii care se
va adăuga la greutatea statică a celei mai grele
încărcături;

9. Din ce materiale este constituită pardoseala pentru a face

faţă uzurii fizice intense şi pentru a nu elibera în aer particule
de ciment, praf, etc. periculoase pentru unele mărfuri.

10. Care este gradul permis de înclinaţie a pardoselii pentru a

nu periclita depozitarea pe stelaje înalte, etc.

17
 În concluzie :

Importanţa depozitului vine din faptul că la nivelul acestuia

intreprinderea poate acţiona în sensul reducerii costurilor şi a stocurilor
precum şi în sensul creşterii profitabilităţii prin ridicarea nivelului de servire
a clienţilor ca urmare a aplicării unor tehnici moderne de servire.

Principalele funcţii ale unui centru de distribuţie sunt :

 Recepţia.
 Depozitarea
 Preluarea comenzilor
 Expedierea mărfurilor

Următoarele elemente trebuie luate în considerare în construirea şi

gestiunea depozitelor:
a. Numărul centrelor de distribuţie şi a depozitelor
b. Tehnicile de recepţionare a mărfurilor şi volumul
mărfurilor
c. Caracteristicile fizice ale mărfurilor
d. Volumul prevăzut al stocurilor
e. Care mărfuri şi în ce cantitate trebuie ambalate,
reambalate, verificate
f. Care activităţi se pot face manual şi care cu mijloace
tehnice
g. Care sunt modalităţile de acces
h. Ce tip de podea este necesar
i. Din ce materiale este constituită pardoseala
j. Care este gradul permis de înclinaţie a pardoselii

18
 II.2. Instrumente de manipulare a materialelor

Manipularea materialelor se făcea iniţial doar manual. În ultimii ani acest tip de
manipulare nu mai este preferat decât în cazul materialelor foarte fragile sau
periculoase. În rest este eficient să se manipuleze materialele cu ajutorul
dispozitivelor mecanice şi chiar electronice de manipulare a materialelor:

Cărucioarele – pot fi :
 Cărucioarele de mână şi sunt eficiente pentru deplasarea unor cantităţi mici
pe distanţe mici şi dacă această operaţiune este însoţită de o serie de alte
oparţiuni care se fac cu necesitate tot manual. Ele se construiesc cu diverse
forme pentru a se adapta materialelor transportate.
 Paleţii rulanţi – sunt o combinţie între un palet şi un cărucior îmbinând
funcţia de ambalare a paletului cu cea de manipulare a căruciorului. Are
avantazul de a fi încărcat –descărcat din mijloacele de transport fără
motostivuitor.
 Cărucioare mecanice care au apărut pentru deplasarea
unor materiale mai grele pe distanţe din ce în ce mai
mari şi pot fi : cărucioare cu motor şi cu remorcă ( pot
deplasa până la 5-6 remorci), cărucioare ataşate
benzilor rulante şi vehicule ghidate automat sau
cărucioare fără operator. Acestea din urmă economisesc
forţa de mună , cele mai eficiente fiind sistemele de
vehicule ghidate automat care funcţionează pe baza
unor baterii electrice şi urmează un traseu
predeterminat. Toate tipurile de cărucioare mecanice
pot transporta diferite materiale, ambalate distinct, cu
volum şi greutate mai mari ce trebuie deplasate pe distanţe mari.

Motostivuitoarele – au apărut odată cu metoda ambalării în paleţi şi loturi

unitare.Astăzi se fabrică într-un număr mare de tipuri şi sunt considerate utilajul
universal de manipulare a materialelor în orice depozit. Ele pot nu numai deplasa
materiale diferite , voluminoase şi grele pe diverse distanţe dar le şi încarcă-descarcă
din alte mijloace de transport sau le ridică la înălţimi mari pentru a le depozita. Dacă
materialele sunt recepţionate şi redistribuite în aceleaşi ambalaje şi paleţi este cel mai
eficient mijloc de manipulare.Dacă nu vor creşte costurile de manipulare cu
ambalarea sau paletizarea materialelor. Utilizarea lor presupune existenţa unor
coridoare mari în cadrul depozitului care nu mai pot fi folosite pentru
depozitare.Principalele tipuri de motostivuitoare sunt :

 Motostivuitoare cu picioare de sprijin deplasabile – acestea dispun de două

picioare de sprijin cer pot intra dedesubtul paletului (dacă acesta este înălţat) şi
desupra paletului oferind o mai mare stabilitate motostivuitorului.Ele pot fi
conduse manual cu ajutorul volanului, sau, controlate de la sol.Ele pot deplasa
paleţi până la 2 tone , pe care îi poate ridica până la 5 metri înălţime.

19
 Motostivuitoarele de prindere – sunt dotate nu cu piciaore de sprijin ci cu un
sistem de prindere. Ele pot urca încărcătura până la maxim 9 metri.

 Motostivuitoare cu contrabalansare- nu foloseşte picioare de sprijin ci îşi

susţine echilibrul printr-o contragreutate dispusă deasupra roţilor din spate.

 Motostivuitoare pentru intervale înguste – spre deosebire de cele de
dinainte acetea nu au muşcări de rotire
deplasându-se mereu în acelaşi sens. Pentru
a manipula paleţii ele sunt dotate cu furci
prinse pe un suport rotativ care le deplasează
în toate direcţiile.Dacă înălţimea la care
trebuie manipulat paletul depăşeşte 8 metri
şi, în plus e necesară o recunoaştere ( o
alegere) a materialului din stelaj, utilajul
poate fi dotat cu o cabină pentru opartor, cu
aparate automate de selectare a înălţimii, cu
camere video ce ajută oparatorul la orientare,
etc.

 M a c a r a
situată pe podea şi a doua desupra
intervalului pe care se deplasează macaraua. Pot manipula până la 2 de tone de

20
 paleţi şi le pot ridica până la înălţimea de 20 de metri ( sunt eficiente în
depozitele foarte înalte- până la 30 m).Pot fi conduse de operator sau automat
de la sol.

Benzile rulante – sunt eficiente dacă deplasarea materialelor se poate face în linie
dreaptă, într-un flux neântrerupt, mai ales dacă încărcarea şi descărcarea se execută
automat.Benzile rulante devin costisitoare pe măsură ce creşte lungimea lor şi, dacă
nu se folosesc pentru deplasarea unor cantităţi prea mici de materiale.Ele pot fi
orizontale, verticale sau în curbă şi chiar se pot înclina în sus sau în jos.

În concluzie:

21
 Este eficient să se manipuleze materialele cu ajutorul dispozitivelor
mecanice şi chiar electronice de manipulare a materialelor:
Cărucioarele – pot fi :
Cărucioarele de mână
Paleţii rulanţi
Cărucioare mecanice
Motostivuitoarele – pot fi :
Motostivuitoare cu picioare de sprijin deplasabile
Motostivuitoarele de prindere
Motostivuitoare cu contrabalansare
Macaralele pentru depozitare
Benzile rulante

22
 II.3. Mijloace de transport

Aşa cum un sistem evoluat, modern şi profitabil al transporturilor

caracterizează ţările dezvoltate din punct de vedere economic, şi în ceea ce priveşte
intreprinderile se poate spune că un sector dezvoltat de transport le caracterizează pe
acelea care vor reuşi să facă faţă competiţiei impuse de piaţă.
O întreprindere care nu are un sector propriu de transport sau îl are nedezvoltat
riscă să nu aibă acces la piaţă decât în zonele imediat apropiate sau să apeleze la
intermediari indiferent de cost. O altă consecinţă este imposibilitatea de a aplica
forme de competiţie legate de satisfacerea dorinţelor clientului în ceea ce priveşte
momentul, frecvenţa şi locul unde vrea să primească marfa.
Alegerea modului de transport atât pentru aprovizionare cât şi pentru
distribuţie este cea mai importantă decizie pe care o ia logiaticianul în ceea ce priveşte
activitatea de transport.
Intreprinderea poate să apeleze la un singur mod de transport sau la servicii de
transport intermodale :
a. Transportul auto: acest mod de transport este preferat pentru deplasarea
produselor finite şi semifabricate ambalate în încărcături relativ mici faţă de
încărcăturile preferate de alte moduri de transport( ex. calea ferată). Avantajul
principal al acestui mod de transport este diminuarea sau eliminare pierderilor
datorate deprecierilor la încărcarea-descărcarea de mai multe ori care intervine în alte
moduri de transport. Serviciul door-to-
door elimină aceste pierderi şi
economiseşte timp prin deplasarea
incărcăturii direct între punctul de
origine şi cel de destinaţie.
Deşi modul de transport auto şi
cel pe calea ferată îşi oferă serviciile,
de multe ori, pentru produse
asemănătoare există anumite diferenţe
care îi fac pe logisticieni să prefere să
le folosească după necesităţi :
- dacă e vorba de încărcături
mici se va prefera modul auto pentru
că, în cel pe calea ferată, o garnitură de tren nu poate fi închiriată sau deplasată dacă
nu e încărcată complet.
- nu se foloseşte modul auto dacă e
vorba de încărcături care prin dimensiuni şi
greutate nu se încadrează în restricţiile impuse
de utilizarea drumurilor şi şoselelor.
- se va utiliza modul rutier dacă e vorba
de a transporta cu rapiditate.
Mijlocul de transport auto preferat e
autocamionul, cu sau fără remorcă, pentru
transportul descoperit al unor produse agricole
mai puţin sensibile cum e sfecla, autocamioane
acoperite dar fără instalaţii speciale de
temperatură pentru cartorfi, morcovi, varză, etc., autofrigorificele pentru fructe şi
legume ,autocisterne pentru lapte, etc.;

23
 b.Modul de transport pe calea ferată este considerat relativ mai lent decât
cel auto şi este preferat mai ales pentru deplasarea pe distanţe mari a unor încărcături
din materii prime brute : cărbune, lemn, substanţe chimice, cereale, etc.În acest mod
de transport se pierde timp din cauza încărcării-manipulării-descărcării materialelor
de mai multe ori, la diverse
terminale.În general,
produsele transportate nu
au o valoare foarte mare dar
au volum sau greutate mari
pentru a se echivala, cel
puţin, încărcătura unui
vagon.În acest mod de
transport se folosesc :
vagoane de marfă acoperite
pentru cereale şi alte
produse mai puţin
perisabile ce pot fi
transportate în vrac, vagoane izoterme pentru fructe, legume, etc.,, vagoane
refrigerante pentru carne şi peşte,etc.;

c. Modul de transport pe apă este considerat cel mai ieftin dar mai lent chiar
decât cel pe calea ferată. Valoarea mică a pagubelor din deprecieri contribuie la costul
redus al acestui tip de transport folosit mai ales pentru materii prime brute şi mai puţin
pentru produse finite
ambalate.Pentru a se diminua şi
mai mult deprecierile datorate
manipulării se folosesc vapoare
containerizate în care mărfurile
( închise în containere) nu sunt
afectate de eventuale încărcări-
decărcări la terminale.Pentru
acest mod de transport se
folosesc - vasul cargo pentru
transport în vrac sau cu
compartimente frigorifice
pentru produse perisabile,
barjele de până la 40000 tone
trase de remorchere, vase
containerizate dotate cu macarale pentru încărcare-descărcare şi chiar cu sisteme de
navigaţie prin satelit.

d. Modul de
transport pe calea aerului
este considerat cel mai

24
eficient din punct de vedere al timpului, diversităţii încărcăturii, accesibilităţii oricărui
punct de origine sau destinaţie, lungimii distanţei, siguranţei transportului şi, dacă la
început existau constrângeri privind volumul transportului, prin apariţia unor avioane
cargo gen Lockheed 500( 150-125 tone încărcătură) s-a rezolvat şi acest aspect. Este
considerat modul de transport cu cea mai rapidă dezvoltare dintre toate., cu toate că
este sensibil la schimbările vremii, probleme tehnice şi chiar blocajelor în trafic
pentru că este un mod de transport foarte aglomerat.

e. Serviciile de transport intermodale au apărut oadată cu crearea unor

echipamente care să
permită schimbul
liber de încărcături
între diferitele moduri
de transport. Astfel,
datorită utilizării
containerelor se poate
transporta marfa pe
calea apei după care
se poate reîncărca în
vagoane-platformă
pentru a se continua
deplasarea în modul
cale ferată, etc.
Acelaşi
scenariu e valabil
pentru transportul pe
apă continuat cu cel
rutier sau cu cel pe calea aerului.
Acest gen de servicii au dus la dezvoltarea rapidă a comerţului internaţional
prin dotarea porturilor şi aeroporturilor internaţionale cu terminale extrem de
sofisticate din punct de vedere logistic, tehnologic şi informatic.

În alegerea unui mod de transport sau altul, intreprinderea va trebui să ia în

calcul următoarele aspecte :
1. tipul de produse ce urmează a fi transportate;
2. volumul de resurse materiale ce trebuie transportate;
3. condiţiile de servire cerute de client;
4. echipamentul şi tehnicile de manipulare implicate de
activitatea de transport;
5. numărul de depozite şi suprafaţa de depozitare;
6. poziţia faţă de piaţa furnizorilor sau clienţilor, etc.

25
 Întreprinderea poate avea propriul parc auto adaptat nevoilor sale şi poate
apela la servicii de transport ale unor firme specializate. În primul caz important
pentru logistician va fi costul activităţii de transport în timp ce, în al doilea caz,
important va fi preţul serviciului de transport.
În general intrepriderile agricole dotează parcul propriu de transport cu
autovehicole pentru transportul în afara intreprinderii, în timp ce, pentru transporturi
între sectoare şi ferme se preferă mai ales tractoarele cu remorcă.

În concluzie

Un sector dezvoltat de transport caracterizează intreprinderile care vor

reuşi să facă faţă competiţiei impuse de piaţă.

Alegerea modului de transport atât pentru aprovizionare cât şi pentru

distribuţie este cea mai importantă decizie pe care o ia logiaticianul în ceea ce
priveşte activitatea de transport:
a. Modul de transport auto
b. Modul de transport pe calea ferată
c. Modul de transport pe apă
d. Modul de transport pe calea aerului
e. Serviciile de transport intermodale

Întreprinderea poate avea propriul parc auto adaptat nevoilor sale şi

poate apela la servicii de transport ale unor firme specializate.

II.4. Sisteme electronice de prelucrare a datelor

Sistemele electronice de prelucrare a datelor se folosesc cu scopul de integra

diferitele activităţi cu ajutorul unei baze de date comune.Ele se folosesc deja de peste
patruzeci de ani şi contribuţia lor la performanţele logisticii a crescut constant.
Aplicaţiile practice pe calculator pentru activitatea logistică efectuează
următoarele operaţii :

26
1. Controlul operaţiilor fizice :

 Aplicaţii pentru manipulare-depozitare :

- aplicaţie pentru gestionarea unor operaţii ca : reînnoirea
comenzii de aprovizionare, recepţia, controlul
stocurilor, primirea comenzilor, expedierea comenzilor,
etc. (exemplu modulele Gestiune şi Clinţi-Furnizori ale
programului Light);
- aplicaţie pentru controlul manipulării automatizate a
materialelor indiferent că este vorba de macarale de
mare capacitate cu care se deplasează automat
containere sau de mijloace automate de mare fineţe care
manipulează şi împachetează produse perisabile sau de
mare valoare.

 Aplicaţii pentru transport – care se vor ocupa cu programarea

încărcăturilor ce vor fi transportate, cu încărcarea pe vehicul, cu
stabilirea rutelor geografice, a caracteristicilor drumurilor,
etc.Acest tip de programe pot crea hărţi cu baze de date în care
printr-un simplu click se accesează informaţii legate de atributele
punctului ales pe hartă: tipul drumurilor, distanţe între diferite
localităţi, numărul locuitorilor unui oraş, numărul furnizorilor de
pâine din oraş şi localizarea acestora, numărul şi localizarea
depozitelor unui anume furnizor ( ca în imaginea de mai jos),etc.
(spre exemplu ArcGIS - un sistem informaţional pentru date
geografice.).

27
 Holt Logistics Client Warehouses Holt Logistics Client Companies
1 Kvaerner Philadelphia Shipyard
Pa
ck
er
Av
en
ue
M
ari
ne
Te
rm
in
al Intermodal Facility
4
Gl
ou
ces
ter
M
ari
ne
Te
rm
in
al
2
Glo Gloucester Terminals-Perishables
uce

28
ste
r
Ter
mi
nal
s-
Bre
ak
bul
k/P
roj
ect
Ca
rgo
53
6

7
8
Pie
rs Pier 98 Annex Auto Terminal
96/
98
9 Broadway Terminal
10
11
Pie
Pier 82
r
94
12 Piers 78/80
13
14 Piers 38/40
Beckett Street Terminal

Ce este un GIS?6

6
ESRI ROMÂNIA SRL -Introducere in tehnologiile GIS - curs

29
 Cea mai simpla definitie, un Sistem Informatic Geografic (GIS) combina
informatia sub forma de straturi ce caracterizeaza o anumita locatie pentru a o
reprezenta la o scara cat mai reala. Straturile de informatii pe care le combinam,
depind de scopul propus - de ex: determinarea celui mai bun amplasament pentru
sediul unei noi banci, analiza distrugerilor produse in urma unui dezastru, si multe
altele.

Componentele unui GIS (Sistem Informatic Geografic) sunt:

1. Hardware (calculatoare şi periferice)

2. Software GIS

Aplicatiile software GIS asigura instrumentele si functiile necesare pentru

stocarea, analiza si afisarea informatiilor anumitor obiecte/situatii. Componentele
cheie caracteristice aplicatii software GIS sunt:
o Instrumentele pentru introducerea si manipularea informatiilor
geografice cum ar fi: adrese sau limite administrative
o Un sistem de gestiune a bazelor de date (DBMS - Data Base
Management System)
o Instrumente ce permit crearea de harti digitale "inteligente" ce permit
analiza, interogarea informatiilor, sau imprimarea acestora pentru a le putea
prezenta
o interfata grafica utilizator foarte usor-de utilizat

Solutiile software GIS sunt caracteristice atat aplicatiilor de cartografie de tip

"low-end" cat si "high-end" ce permit gestionarea si analiza datelor.

30
 Date

Aplicatiile GIS pot utiliza date din surse si standarde diferite, formate grafice,
imagine, fisiere CAD, baze de date relationale, si alte surse. Datele pot fi oferite
gratuit sau contra-cost atat de catre organizatiile guvernamentale, comerciale, de
educatie, sau cele non-profit, de la alti utilizatori de aplicatii GIS, cat si din cadrul
propriei organizatii. Lista datelor digitale comercializate de catre distribuitorul local
ESRI Romania.

Geography Network

Geography Network este un sistem multiparticipant dedicat publicarii,

distribuirii, si utilizarii datelor digitale geospatiale pe Internet.

Persoane

Mii de organizatii din domenii de aplicatii diverse sunt in continua cautare de

personal cu cunostinte teoretice si practice GIS.

Persoanele din domeniul GIS pot ocupa diferite pozitii/functii cum ar fi:
manager de proiect, programator, administrator de baze de date, administrator de
sistem, cartograf, si alte functii cu caracter managerial sau administrativ.

Instruire si educare

Chiar daca utilizati o solutie GIS simpla sau una profesionala, educarea si
instruirea tehnica este necesara si recomandata intotdeauna. O mai buna instruire va
permite intelegerea cat si aplicarea proceselor stiintifice necesare realizarii
aplicatiilor GIS.

2. Operaţii contabile – sunt aplicaţiile care ţin evidenţa contabilă a

tranzacţiilor, respectiv, debite şi credite către furnizori şi clienţi, facturare,
încasare şi eliberare de chitanţe, etc.

31
 3. Operaţii de sinteză necesare managerilor ( privind costuri totale şi
parţiale, nivelul stocurilor, eficenţa parcului de autovehicule, acoperirea totală
a depozitelor, etc.), calcularea efectelor diferitelor variante alese de manager
în efectuarea unor activităţi logistice şi chiar propunerea unei anumite
alternative pe baza elaborării unor modele matematice.

4. Transfer de date intraintreprindere şi între aceasta şi furnizori sau

clienţi ( e-commerce) reprezintă cea mai nouă metodă de a face comerţ şi
afaceri , preferată pentru eliminarea documentaţiei excesive, a birocraţiei şi
timpilor morţi, pentru costul mic de tranzacţionare şi accesibilitatea non-stop
şi de la mai multe surse odată a informaţiilor:
a. Achiziţii prin internet – în această situaţie se poate folosi Internetul
pentru a :
 Strânge informaţii şi a face comparaţii:
- despre resursele disponibile pe piaţă – calitatea resurselor, fotografii,
localizarea surselor, cantităţi disponibile, preţuri, condiţii de transport,
distanţe, frecvenţa aprovizionării, servicii suplimentare oferite clienţilor,etc.;
- despre furnizori – locul pe piaţă, renume, situaţie financiară, etc.;
- despre târguri şi expoziţii unde pot fi contactaţi furnizorii;
- despre organisme guvernamentale sau neguvernamentale cu impact
asupra comerţului cu resursele vizate;
- despre apariţia a noi resurse ca rezultat al cercetării ştiinţifice;
- despre legislaţia care vizează circuitul în economie al resurselor .
 Primi oferte, cataloage, fotografii demonstrative, invitaţii la
demonstraţii , etc.
 Purta negocieri , încheia tranzacţii, controla felul în care răspunde
furnizorul la termene de livrare, cerinţe de calitate, oferirea de
servicii adiţionale, etc.

b. Distribuţie prin internet în această situaţie se poate folosi

Internetul pentru a :
 Strânge informaţii şi a face comparaţii:
- despre cererea pieţei: cantităţi cerute, preţuri, condiţii de calitate
preferate de clienţi, condiţii de transport,etc.;
- despre concurenţă – locul pe piaţă, renume, situaţie financiară, etc.;
- despre târguri şi expoziţii unde pot fi contactaţi clienţii;
- despre legislaţie, organisme guvernamentale şi neguvernamentale cu
impact asupra comerţului cu produsele văndute;
- despre apariţia a noi produse ca rezultat al cercetării ştiinţifice;
 Trimite oferte, cataloage, fotografii demonstrative, invitaţii la
demonstraţii , etc.
 Purta negocieri , încheia tranzacţii, controla felul în care se
răspunde la dorinţele clintului privind la termenele de livrare,
cerinţele de calitate, oferirea de servicii adiţionale, etc
Intreprinderea poate opta pentru folosirea doar a unui modul sau două din cele de
interes maxim aparţinând unui soft sau, din folosirea unui sistem integrat de module
care să acopere întreaga activitate logistică.

32
 Oricare ar fi varianta aleasă, dezvoltarea însăşi a intreprinderii dar şi evoluţia
activităţilor de transport, aprovizionare, distribuţie, etc şi a mijloacelor tehnice
automatizate impun folosirea sistemelor informatizate în activitatea logistică.

În concluzie

Aplicaţiile practice pe calculator pentru activitatea logistică, contribuie la

creşterea performanţele logisticii şi efectuează următoarele operaţii :

2. Controlul operaţiilor fizice :

Aplicaţii pentru manipulare-depozitare de resurse materiale
Aplicaţii pentru transportul resurselor materiale

2. Operaţii contabile

3. Operaţii de sinteză necesare managerilor

4. Transfer de date intraintreprindere şi între aceasta şi furnizori sau

clienţi ( e-commerce):
a. Achiziţii prin internet
b. Distribuţie prin internet

Capitolul III Gestiunea materialelor în aprovizionare,

distribuţie şi susţinerea producţiei

Planul temei

33
 III.1. Stocurile – definire şi clasificare. Stocurile în
întreprinderile agroalimentare.
III.2. Depozitarea, ambalarea şi manipularea stocurilor
III.3 Gestiunea stocurilor şi controlul acestora. Casarea
stocurilor redundante a rebuturilor şi revalorificarea deşeurilor

Obiectivele temei

 Clasificarea stocurilor şi cunoaşterea caracteristicilor

definitorii ale acestora pentru a stabili corelaţia stocuri/metode
şi mijloace de depozitare, manipulare şi transport

 Prezentarea principalului tip de lot unitar- paletul

 Prezentarea obiectivelor şi câtorva metode de gestionare a

stocurilor

 Prezentarea caracteristicilor şi principiilor normării

III. 1. Stocurile – definire şi clasificare. Stocurile în

întreprinderile agroalimentare.

34
 Stocurile sunt resurse materiale depozitate în aşteptarea fie a consumării lor
într-un proces de producţie fie în distribuirea lor către clienţi.
Caracteristicile lor sunt : cantitatea- care influenţează costurile de transport şi
mai ales de depozitare prin volumul ocupat în spaţiu - viteza de rotaţie – care
influenţează costurile prin durata ocupării spaţiului în depozite- conţinutul- care
influenţează metodele şi tehnologia de manipulare , depozitare şi transport- şi forma
de prezentare – ambalat sau neambalat.
În funcţie de rolul lor stocurile se clasifică în :
 Stoc curent – stocul strict necesar pentru consum între două
aprovizionări
 Stocul de siguranţă – are rolul de a proteja intreprinderea de
încetinirea sau întreruperea activităţii productive sau a distribuţiei.
Concret el reprezintă cantitatea necesară pentru consum zilnic
înmulţită cu numărul de zile dintre momentul ales de aprovizionare
şi cel în care se va putea efectua aprovizionarea. În general se
consideră că volumul stocului de siguranţă, mai ales în activitatea
de distribuţie, are influenţă asupra nivelului de servire a clienţilor
prin faptul că i se poate pune la dispoziţie acestuia marfa de tipul şi
ăn cantitatea dorită în orice moment. Dar, pe de altă parte, această
concepţie poate duce la prezenţa în depozite a unor stocuri peste
nevoile imediate care duc la costuri ineficiente.
 Stocul iniţial – este stocul de la care se porneşte la începutul unei
perioade de gestiune – rolul lui este mai important în contabilitate
de cât în activitatea logistică.
 Stocul final – de asemenea se datorează metodelor contabile d
evidenţă a stocurilor şi reprezintă stocul cu care se încheie perioada
de gestiune. Normal acest stoc ar trebui să fie egal cu stocul de
siguranţă.
 Stocuri supranormative (stoc inutil) care blochează bani plus
spaţiu şi care, deşi contabilitatea le consideră active, produc
pierderi. Tehnicile just-in-time şi TQC vizează în mod deosebit
reducerea acestui tip de stoc.
Evidenţa cantitativă a mişcării stocurilor priveşte activitatea logistică, în timp
ce, evidenţa valorică a acestora este folosită de contabilitate şi în final de managerii
intreprinderii.

După cum aparţin uneia sau alteia dintre activităţile logistice stocurile se
claisifică în :
 Stoc de aprovizionat ( de la terţi sau din producţie proprie) pentru
intreprinderi productive - în cazul unităţilor agricole aceste stocuri pot fi
reprezentate de : materii prime, materiale, combustibili piese de schimb,
materiale de plantat şi seminţe, furaje şi aşternut, îngrăşăminte chimice şi
organice, obiecte de inventar şi ambalaje, etc.
 Stoc de producţie : produse finite şi subproduse rezultate în urma procesului
tehnologic dar şi semifabricate depozitate între fazele procesului de producţie.

35
  Stoc ce urmează a fi distribuit la clienţi : produse finite care vor fi vândute
sau mărfuri cumpărate pentru a fi revândute.
Această clasificare este importantă mai ales pentru stabilirea responsabilităţilor în
intreprinderile unde activităţile logistice de bază sunt gestionate de sectoare diferite.
După substanţa stocurilor care în final va duce la specializarea depozitelor şi la
adapatrea zestrei tehnice a acestora materialelor pe care le vor adăposti, avem :
 Stocuri organice – de o mare importanţă pentru intreprinderile agroalimentare
– acestea pot fi : materii prime şi materiale organice ( seminţe , material de
plantat, făină, carne, lapte, ouă, fructe, vin, etc)
 Stocuri industriale : substanţe chimice ( îngrăşăminte, amendamente,
medicamente), metale, piese de schimb, materiale de construcţie, produse din
cauciuc, etc.
După forma de prezentare – ceea ce va afecta în special alegerea mijloacelor tehnice
de manipulare, a metodelor de aranjare în depozite şi alegerea mijlocului de transport
folosit, stocurile pot fi :
 Ambalate : în cutii,flacoane, sticle, palete, loturi, containere, etc.
 Neambalate : vrac, depozitarea pe categorii aşezate pe rafturi sau stelaje
(exemplu : cauciucurile), depozitarea în cisterne, etc.
Există mai multe criterii de clasificare a stocurilor dar cele prezentate sunt
considerate reprezentative pentru activitatea logistică.

III. 2. Depozitarea, ambalarea şi manipularea stocurilor

Prin depozitare materialele sunt pe de o parte protejate iar pe de altă parte

trebuie să participe eficient la fluxul material din întreprindere. Protecţia materialelor
se face prin construirea şi înzestrarea depozitelor cu tehnologia necesară păstrării
calităţilor materialelor şi prin ambalarea de protecţie.

36
 Participarea eficientă la fluxul material presupune anumite forme de ambalare
dar şi metode de aşezare în depozit pentru utilizarea la maxim a spaţiului de
depozitare şi pentru maximizarea accesului la mărfuri.
Ambalarea în loturi unitare a fost concepută acum 100 de ani pentru a
răspunde cerinţei de uşurare a manipulării, de reducere a spaţiului pentru depozitare şi
de transport în mai multă siguranţă a materialelor. Ambalarea în loturi unitare a
însemnat de fapt standardizarea ambalajelor, la început pentru a corespunde
posibilităţilor de manipulare de către om, apoi manipulării de către maşini.Astăzi
loturile unitare sunt concepute pentru a fi manipulate mecanic. Cele mai multe loturi
unitare sunt reprezentate de paleţi.
Paletul este alcătuit dintr-o platformă rigidă care poate fi apucată uşor de
motostivuitor şi care este făcută din plastic, metal sau chiar lemn (în imagine paleţi
din plastic obişnuiţi şi paleţi din plastic pentru fructe).

La început paleţii erau construiţi după standarde impuse de fiecare ţară.Astăzi

mărimea lor este impusă de Organizaţia Internaţională pentru Standardizare. În
general, pentru a răspunde cerinţei de a fi transportaţi în şiruri de câte doi şi celei de a
nu depăşi dimensiunile unui container, paleţii sunt costruiţi pătraţi cu latura de 1100
mm.Se flosesc şi paleţi dreptunghiulari, care pot fi depozitaţi mai eficient. În Europa
paletul standard are dimensiunile de 1200×1200×800 şi pot fi accesaţi din patru părţi
având o mai mare mobilitate, în special în spaţii înguste.
Paleţii au nu numai dimensiuni şi sisteme de prindere diferite dar şi greutăţi
diferite, după materialul şi după cât de rezistentă este construită baza paletului.Nu e
obligatorie folosirea paleţilor standard decât dacă aceştia ies din depozitul pentru care
au fost concepuţi spre exemplu prin trimitere la partener, care îi închiriază.Dacă este
eficient se pot construi paleţi după nevoile de depozitare ale intreprinderii. Sau, de
asemenea, se pot închiria de la terţi.
Mărfurile sunt depozitate în înălţime pe palet atât cât greutatea totală nu
depăşeşte forţa maşinii de manipulare şi nu se pericliteză stabilitatea paletului.
Dacă mărfurile nu sunt ambalate standardizat sau cer protecţie suplimentară se
poate folosi pe lângă palet o cuşcă de protecţie. Aceasta va trebui să suporte aşezarea
deasupra a altor paleţi cu cuşti de protecţie.Folosirea cuştilor de protecţie duce pe de
altă parte la încetinirea fluxului materialelor.
Există şi paleţi cu bare de susţinere sau cu stelaj folosiţi mai mult în producţie
decât în distribuţie. Pentru depozitarea suprapusă indicate sunt containerele.

37
 Depozitarea paleţilor este operaţiunea prin care se urmăresc două
obictive care la un moment dat pot intra în contradicţie : pe de o parte se doreşte
o depozitare care să folosească eficient spaţiul existent, pe de altă parte sistemul
de depozitare folosit trebuie să asigure accesul optim la mărfuri.
Cele două obiective intră în contradicţie când: sistemul de depozitare asigură
accesul uşor la mărfuri dar rămâne mult spaţiu gol nefolosit dar care poartă şi acesta
cheltuieli de depozitare, şi, când spaţiul este folosit la maximum dar accesul la
mărfuri este îngreunat şi deci este încetinit şi ritmul de procesare a marfurilor.

Sistemul care permite cel

mai mare acces la mărfuri este cel
care depozitează paleţii direct pe
sol şi cu spaţii mari de acces între
rânduri. Acest sistem este cel mai
ineficient din punct de vedere al
utilizării spaţiului. Pentru
îmbunătăţirea utilizării spaţiului s-a
apelat la depozitarea selectivă a
paleţilor cu ajutorul stelajelor pe
un singur şir sau pe două şiruri în
adâncime.

Acest sistem permite şi un bun acces la mărfuri ( prin intervalele libere dintre
stelaje), şi o utilizare mai bună a spaţiului prin aşezarea pe verticală a paleţilor în
stelaj. Este necesară dotarea depozitului cu motostivuitoare.
Dacă se preferă depozitarea pe înălţime, cum e cazul depozitelor foarte mari,
devine eficientă folosirea macaralelor pentru depozitare. Acestea pot ridica
încărcături până la 20-30m şi pot opera pe intervale mai înguste decât cele necesare
motostivuitoarelor.
Cel mai eficent sistem de depozitare din punct de vedere al suprafeţei utilizate
este depozitarea pe stelaje mobile, alimentate
de la reţea şi deplasate cu ajutorul unui motor
electric pe şine. În acest caz stelajele nu mai
trebuie înşiruite pe un rând, maxim două, pentru a
avea acces la mărfuri ci se poate folosi un singur
interval de acces pentru până la 10 şiruri de stelaje
mobile.Acest sistem presupune însă mari
cheltuieli de capital.
Dacă mişcarea mărfurilor se face cu
rapiditate cel mai eficient sistem este depozitarea
paleţilor în stelaje prin care vor fi deplasate de
la capătul de intrare spre cel de ieşire, ceea ce
presupune utilizarea unor benzi rulante sistem
care, de asemenea, presupune costuri de capital
mari.
Mărfurile de mici dimensiuni şi
neambalate se vor depozita în sertare
compartimentate sau tăvi. Mărfurile cu
dimensiuni neregulate se pot depozita

38
în lăzi, rafturi sau dulapuri. Mărfurile foarte lungi se pot depozita pe verticală pe
stelaje de forma literei A, pe orizontală pe stelaje divizate de jos în sus, sau direct pe
sol dacă natura lor o permite.
Utilizarea unui anume sistem ( doar cele mai răspândite au fost
prezentate aici) depinde de necesităţile de depozitare ale intreprinderii :viteza de
mişcare a mărfurilor prin depozit, tipul şi caracteristicile mărfurilor, şi de
posibilităţile acesteia de a investi în spaţii, sisteme şi utilaje pentru depozitare.
Manipularea stocurilor presupune
intrarea/ieşirea din depozit folosindu-se munca
manuală, motostivuitoarele, benzile rulante, etc
precum şi selectarea în funcţie de tipul lor şi
destinaţie.
Selectarea se face de obicei înainte de
ambalare pentru orientarea mărfurilor spre
destinaţii, dar, şi când nu e necesară ambalarea,
pentru fluidizarea circuitului stocurilor în
interiorul depozitelor. Această operaţiune se
poate executa manual sau, când numărul
operaţiilor de sortare creşte la câteva mii pe zi,
se poate apela la sortarea automată cu ajutorul
benzilor rulante. Pentru identificarea şi
orientarea stocului sortat spre destinaţia sa se
folosesc etichete, plăcuţe de identificare sau
coduri ce pot fi citite de laser.

Ambalarea se poate face manual sau, mai eficient, automat cu ajutorul APC
(Automated Packaging Systems) create special pentru diferite sortimente de produse
şi care utilizează pungi de plastic de grosimi şi mărimi diferite.

Tot o operaţie de manipulare şi selectare a stocurilor o reprezintă preluarea

comenzilor. Din momentul în care au fost identificate cerinţele clientului trebuie
executate o serie de operaţii cum ar fi :
1. Identificarea stocului care conţine mărfurile , materiile prime, materialele,
etc., cerute ;
2. Dezmembrarea din stoc ( palet, cutie, vrac, etc) a stocului;
3. O nouă marcare, verificare şi ambalare a stocului selectat;
4. Deplasarea stocului spre locul de acces al mijloacelor de transport.
Ca urmare a numărului mare de operaţii, preluarea comenzilor constituie o
parte importantă a cheltuielilor cu munca. Folosirea unui sistem automat de preluare
a comenzilor presupune costuri foarte ridicate care se justifică în puţine situaţii. De
obicei se preferă îmbinarea muncii fizice pentru selectare cu folosirea mijloacelor
mecanice pentru ambalare şi deplasare mai rapidă.

39
 În concluzie:

Prin depozitare materialele sunt pe de o parte protejate iar pe de

altă parte trebuie să participe eficient la fluxul material din întreprindere.
3. Protecţia materialelor se face prin construirea şi înzestrarea
depozitelor cu tehnologia necesară păstrării calităţilor materialelor şi
prin ambalarea de protecţie.
4. Participarea eficientă la fluxul material presupune anumite forme de
ambalare dar şi metode de aşezare în depozit pentru utilizarea la
maxim a spaţiului de depozitare şi pentru maximizarea accesului la
mărfuri.

Manipularea stocurilor se face cu ajutorul următoarelor mijloace :

Palet
Containere
Macarale pentru depozitare
Stelaje mobile
Benzi rulante

Tot o operaţie de manipulare şi selectare a stocurilor o reprezintă

preluarea comenzilor.

40
 3. Gestiunea stocurilor şi controlul acestora
Normarea consumului de resurse materiale; casarea stocurilor
redundante, a rebuturilor şi revalorificarea deşeurilor

Gestiunea stocurilor are drept obiectiv reducerea stocurilor fără a se

reduce gradul de deservire a clienţilor.
Logisticienii trebuie să aibă în vedere următoarele variabile în utilizarea unui
model anume de gestiune a stocurilor:

A. Cantitatea de comandă ( sau cantitatea de aprovizionat ) - reprezintă în

cazul aprovizionării cantitatea de aprovizionat pentru continuarea activităţii
intreprinderii iar în cazul distribuţiei cantitatea comandată de clienţi şi care va fi
livrată acestora.
Toate intreprinderile agroalimentare au stocuri rezultate din aprovizionarea cu
materii prime şi materiale sau mărfuri şi din producţia proprie de produse finite şi
semifabricate. Scopul constituirii lor este de a asigura fluiditatea livrărilor către clienţi
( în cazul distribuţiei) sau necesarul de consum al sectorului productiv ( în cazul
aprovizionării) şi de a proteja intreprinderea în faţa unor erori de previziune( abaterile
vânzărilor şi producţiei fizice creează stocuri ) şi planificare sau în faţa fluctuaţiilor
preţurilor. Dimensiunea stocurilor are efecte negative fie prin subdimensionarea
acestora fie, mai des, prin supradimensionarea lor ceea ce pune intreprinderea în
situaţia de a ajusta permanent această dimensiune la o cantitate optimă.
Cantitatea optimă denumită Dimensiunea lotului economic optim de
comandă7 sau Cantitatea de Comandă Economică CCE este aceea care are drept
rezultat cel mai scăzut nivel al costurilor variabile totale 8. Formula de bază pentru
CCE este următoarea :
unde : u -cantitatea anuală cerută de clienţi sau utilizată de sectorul productiv
p -costul de documentare şi costul administrativ asociate unei comenzi
c -costul unitar sau preţul unui articol
s -costul deţinerii stocului ca o fracţiune zecimală din valoarea medie
a stocului.

7
Aurelian Simionescu, Mihai Schvab, Nicolae Bud – „Managementul apovizionării”, Ed.
Economică,2004
8
Peter Baily, David Farmer, David Jessop, David Jones – „Principiile şi managementul achiziţiilor”,
Ed. Arc, 2004

41
 Această formulă nu poate fi folosită decât în condiţiile în care preţurile nu
fluctuează, cererea pieţei de produse agroalimentare sau cererea sectorului de
producţie sunt aproximativ constante şi nu există timpi morţi între momentul livrării şi
cel al cererii de reaprovizionare.Modelele matematice care ţin cont de variabilele
enumerate mai sus sunt excelent prezentate de Aurelian Simionescu, Mihai Schvab şi
Nicolae Bud în lucrarea „Managementul aprovizionării”, Ed. Economică,2004.
Controlul stocurilor presupune mai mult decât utilizarea unor formule
matematice sau programe informatice. Logisticianul trebuie să îmbine folosirea
matematicii şi a programelor de gestiune cu o evidenţă contabilă continuă a stocurilor,
o programare eficientă a inventarelor, metode eficiente de depozitare şi reacţie
promptă la informaţiile interne şi externe legate de activităţile logistice.
O influenţă majoră asupra dimensiunilor stocurilor o are cantitatea comandată
la o aprovizionare şi momentul pentru care a fost făcută comanda. O cantitate mai
mare decât necesarul şi o durată prea mică între aprovizionări pot duce la
supradimensionarea stocurilor.

B. Perioada de stocare - reprezintă perioada în care se previzioneză prezenţa

unui anumit stoc în depozitele intreprinderii . Costurile cu stocarea sunt direct
proporţionale cu perioada de stocare.

C. Perioada de gestiune - pentru prognozarea aprovizionării această perioadă

este considerată ca fiind egală cu un an calendaristic.

D. Perioada dintre două aprovizionări succesive – adică numărul de zile

dintre intrarea ultimului stoc în depozite şi intrarea următorului stoc de acelaşi fel în
depozite. El se calculează astfel în cât să nu pericliteze fluiditatea aprovizionării
producţiei sau cea a distribuirii la clienţi.Pentru ca noua aprovizionare să se execute la
timp , stabilirea momentului noii aprovizionări se va face ţinând cont de intervalul sau
perioada de procurare.

E. Perioada de procurare este perioada dintre momentul comandării noii

aprovizionări şi momentul reaprovizionării (în care noul stoc comandat a intrat în
depozit).
Momentul reaprovizionării este ales în mai multe modalităţi:
a. se înregistrează stocurile pe fişe de magazie şi se cere o reaprovizionare în
funcţie de momentul în care se prevede să se termine stocul existent.
b. se controlează permanent (faptic) nivelul stocului şi când acesta scade sub
un anumit punct se cere o cantitate fixă, întotdeauna mai mare decât cea strict
necesară pentru consum.
c. se împarte stocul în două părţi egale şi când prima s-a consumat este imediat
comandată şi înlocuită.
d. aprovizionare cu punct de comandă - se fac calcule statistice din care rezultă
un punct de comandă ( un moment optim sau o cantitate optimă) care când este atins
declanşează o nouă aprovizionare.

42
 e.planificarea necesarului de materiale – pe baza Programului vânzărilor sau al
producţiei. Se execută Programul de aprovizionare şi, conform Programului de
aprovizionare, se stabilesc atât cantităţile de aprovizionat cât şi momentele
reaprovizionării.

Q
Smax.
Stoc consumat

Stoc în depozit

Pc.

Ssig.

O T
Mc1 Mra1 Mc2 Mra2 Mc3 Mra3

1 ian. Perioada de gestiune 31 dec.

Q - cantitate
T – timp
Ssig. - stoc de siguranţă
Smax. – stoc maxim
Pc. – punct de comandă
Mc - momentul comandării
Mra – momentul reaprovizionării

Fig 3. Principalele variabile ale unui model de gestiune a materialelor cu

perioade egale de reaprovizionare

43
 Normarea consumului de resurse materiale

Normarea consumului de resurse materiale este importantă pentru

sectorul logistic pentru informaţiile pe care le oferă în momentul planificării
cantităţilor de aprovizionat.Pentru acest calcul logisticienii se pot baza pe
normele de consum stabilite pentru producţie.
Norma de consum reprezintă9 cantitatea maximă de resurse materiale sau
energie ce trebuie consumată pentru realizarea unei unităţi de produs finit, lucrare sau
serviciu în condiţii normale de producţie şi pentru o perioadă de gestiune determinată
(lună, trimestru, an).
Norma tehnică de consum este norma de consum admisă în condiţii de
profitabilitate şi ar trebui să fie mai mică decât norma de consum pentru că se
stabileşte pentru condiţii optime de organizare a proceselor tehnologice, de încărcare a
utilajelorşi instalaţiilor, de respectare strictă a parametrilor proiectaţi, etc.
Norma de consum se stabileşte înaintea perioadei de activitate la care se referă
şi are caracter obligatoriu pentru toţi participanţii care vor realiza noul produs,
serviciu sau lucrare.
Concret, norma de consum trebuie să cuprindă valori pentru : materii prime şi
materiale, combustibili, energie, material săditor, substanţe chimice, îngrăşăminte,
obiecte de inventar, piese de schimb, etc. Acestea se pot afla deja în diverse cantităţi
în depozite, pot fi pe punctul de a fi aprovizionate, pot fi materiale refolosibile sau
recuperabile sau pot fi obţinute de întreprindere din producţie proprie.
Fără normele de consum nu se pot fundamenta planurile sectoarelor
productive şi a celui logistic. Pe de altă parte ele stau la baza analizelor de cost ce se
pot face în timpul şi la sfârşitul perioadei de gestiune având, deci, un rol deosebit în
controlul costurilor.
Norma de consum pentru sectorul productiv reprezintă norma de consum
tehnologic şi este doar o parte a normei de consum de aprovizionare pe care o
calculează sectorul logistic. În aceasta din urmă sunt incluse şi eventualele pierderi
netehnologice :

Greutatea utilă (netă) consumată

din resursă
Pierderi tehnologice în timpul
procesului de muncă Norma tehnologică
Pierderi netehnologice datorate
unor situaţii speciale
Norma de
aprovizionare

Pierderi în timpul transportului

Pierderi în timpul depozitării
9
David N., Istudor N. – „Asigurarea şi gestionarea resurselor materiale” ed. Tribuna Economică 2000

44
Pierderi în timpul ambalării Pierderi netehnologice
Pierderi în timpul manipulării
Pierderi din furturi

Principiile normării10 sunt cele care îl ghidează pe logistician în stabilirea

obiectivelor, nivelului cantitativ sau valoric şi elementelor constituiente care stau la
baza elaborării unor norme ce vor fi folosite în activitatea de planificare a logisticii şi
de control a consumului:

1. Fundamentarea tehnico-economică a normelor de consum – presupune

luarea în consideraţie a parametrilor tehnico-economici, a caracteristicilor
tehnico-productive ale mijloacelor fixe, respectiv, al potenţialului de producţie
al animalelor.
De asemenea, fundamentarea tehnico-economică înseamnă adoptarea
unor norme de consumdeterminate ştiinţific.În cazul utilizării unor norme
globale, acestea trebuie să rezulte ca o medie ponderată a normelor de consum
individuale pentru diferite categorii de lucrări, animale dintr-o specie, etc.,
astfel încât aceste norme să reflecte fidel necesarul de resurse materiale pentru
realizarea unei unităţi de produs sau pentru executarea unei unităţi de lucrare.

2. Dinamicitatea normelor de consum – presupune urmărirea evoluţiei

normelor de consum în vederea reducerii, în perspectivă, a consumurilor
specifice.Pentru aceasta, pe de o parte este necesar ca normele de consum să
ţină pasul cu performanţele noi ale mijloacelor fixe ca urmare a progresului
tehnic.
Pe de altă parte, în logistică şi în producţie, apar permanent alte resurse
materiale care le înlocuiesc pe cele vechi pentru a se obţine un spor de
randament sau de calitate.

3. Progresivitatea normelor de consum- este dată de necesitatea permanentă de

a reduce consumul de resurse materiale şi energetice care constituie de multe
ori un procent mate şi foarte mare din costurile totale.

4. Zonarea consumurilor materiale – este un principiu specific normării în

intreprinderi producătoare de produse agricole. Condiţiile naturale de climă,
sol, relief, etc. impun consumuri diferite de resurse materiale.Normele de
consum trebuie elaborate ţinând cont de aceste diferenţe, care apar spre
exemplu la : necesarul de îngrăşăminte aplicate pe o anumită suprafaţă,
necesarul şi tipul de hrană pentru o anumită rasă de animale, etc.

5. Adaptarea normelor de consum la condiţiile concrete ale intreprinderii

impuse de tehnologia folosită, dotarea tehnică existentă, calificarea forţei de
muncă, condiţii speciale de climă pe perioade scurte, etc.

10
David N., Istudor N. – „Asigurarea şi gestionarea resurselor materiale” ed. Tribuna Economică 2000

45
 Norme de aprovizionare specifice intreprinderilor agricole :

Norma de aprovizionare cu furaje : este foarte importantă pentru

determinarea necesarului de furaje, a suprafeţei şi condiţiilor de depozitare, a
momentului maxim de solicitare şi a volumului ce va trebui transportat de mijloacele
de transport.
Prin normă de consum de furaje este determinată cantitatea de furaje ce poate
fi consumată de un animal, într-o perioadă de gestiune stabilită (săptamână.,lună, an),
pentru realizarea unei producţii maxime în condiţii normale de producţie.
În afară de calculul pe perioadele de gestiune obişnuite, această normă se mai
calculează şi pe perioada de creştere, perioada de îngrăşare, de lactaţie, etc., pe
unitatea de produs ( litru de lapte, kg. spor de creşter), sau pe unitatea de produs
(găini/ouă, vaci/lapte, taurine/carne).
Ultimele tipuri de norme se folosesc de către sectorul productiv pentru
gestionarea activităţii acestuia dar pot fi folosite şi de logisticieni, de exemplu :
Norma de consum pe unitate de produs-Ncp

Ncp =

în care:
Nczf = norma de consum pe ziua furajată
Pzf = producţia pe ziua furajată

Pe baza normei de consum se va calcula norma de aprovizionare care va

mai include pierderile datorate transportului, depozitării, condiţionării,
deshidratării, etc:

Na = Ncp Numărul produselor (animale crescute) +Pierderi din

transport, depozitare, condiţionare, etc

Norma de aprovizionare cu seminţe şi materiale de plantat : este foarte

importantă pentru determinarea cantităţii de seminţe şi material de plantat, a
suprafeţei şi condiţiilor de depozitare, a momentului maxim de solicitare şi a
volumului ce va trebui transportat de mijloacele de transport.

Mărimea ei depinde de :
1. caracteristicile materialului bilogic :
- soiul materialului
- greutatea hectolitrică a seminţelor la 1 000 boabe
- puterea de germinaţie a boabelor
2. condiţii de climă şi sol
3. tehnologia de cultivare
4. diferite tipuri de pierderi :
- pierderi în timpul semănatului

46
 - pierderi în timpul vegetaţiei datorate dăunătorilor sau distrugerilor
din timpul lucrărilor de întreţinere
- pierderi din exces de umiditate din atmosferă
- pierderi datorate consumului de apă neadaptat tipului lucrărilor :
irigate sau neirigate
- pierderi datorate sistemului de îngrăşare a solului

Norma de consum de seminţe şi materiale de plantat se calculează la hectar

astfel :

Nc/ha =

În care :
D = densitatea plantelor la hectar însămânţat
Qa = greutatea absolută la 1 000 boabe
V = valoarea culturală a seminţelor care depinde de gradul de puritate a
materialului biologic P şi de puterea de germinaţie a boabelor G:

V=

În care : P = indice de puritate ; G = indice de germinaţie .

Pe baza Nc/ha se stabileşte Nct = norma de consum tehnologică

Nct = Nc/ha +Pierderi în timpul însămâmţării + Pierderi în timpul
vegetaţiei

Sectorul logistic va folosi Nct pentru a afla mărimea normei de

aprovizionare

Na = Nct Numărul hectarelor + Pierderi din transport, depozitare,

condiţionare, etc

Norma de aprovizionare cu combustibil - în agricultură trebuie să includă

atât aprovizionarea cu combustibil şi lubrifianţi a activităţii de transport cât şi cea a
lucrărilor agricole.
Norma de aprovizionare pentru lucrările agricole se poate fundamenta cu
ajutorul a două norme tehnologice specifice :

a. Norma de consum de combustibil şi lubrifianţi pe hectar arătură

normală – reprezintă cantitatea de carburanţi sau lubrifianţi ce se consumă în medie
pentru executarea unui volum de lucrări echivalent unui hectar arătură normală
( unitate de măsură convenţională – hantru).

47
 b. Norma de consum pe un hectar lucrare -reprezintă cantitatea maximă de
carburant necesară pentru executarea unei unităţi de măsură dintr-o lucrare bine
determinată, executată cu un anumit tip de tractor sau maşină agricolă în anumite
condiţii de lucru. Această normă este folosită în unităţile agricole pentru repartizarea
carburanţilor pe ferme şi apoi pe formaţiuni de lucru.

Nc/ha=

În care :
C/HPh - consumul orar al tractorului care execută lucrarea şi care se stabileşte
în funcţie de calităţile constructive ale tractorului.
HPt - puterea tractorului exprimată în cai putere
Tos - timpul operativ pe schimb care are o valoare cât mai apropiată de timpul
total al unui schimb
Rs - randamentul pe schimb care reprezintă volumul de lucrări care se
realizează în mod normal în condiţii obişnuite de producţie de către un agregat pe un
schimb.
Rs = L V Ts 0,1
În care :
L = lăţimea de lucru a agregatului în metri
V = viteya de deplasare a agregatului în kilometri pe oră
Tos = timpul operativ pe scimb
0,1 = coeficient de transformare a kilometrilor în hectare

Stocurile redundante sunt stocuri rămase în depozite fie dintr-o

aprovizionare în exces fie pentru că nu mai sunt necesare în urma schimbării
tehnologiei sau înlocuirii produsului fabricat cu un altul . Ele ocupă spaţiu de
depozitare şi creează costuri.
Cel mai simplu mod de a scăpa de aceste stocuri este să fie returnate
furnizorului, dar, de multe ori nu mai e posibil. În acest caz tot sectorul logistic va
trebuie să le elimine alături de deşeuri şi de rebuturi.
Modalităţile la care se poate apela sunt :
a. vinderea pe piaţă - când e posibil şi dacă nu e cumva mai costisitor să se
procedeze aşa decât să se renunţe pur şi simplu la ele;
b. recupararea fragmentelor utile prin dezmembrare ;
c. vinderea acestor stocuri unei firme de recuperare şi reciclare a deşeurilor.
Aceste variante sunt valabile dacă nu creează costuri mai mari decât veniturile
obţinute, şi dacă este vorba de cantităţi importante ( acestea ocupă şi spaţiu mare de
depozitare) şi care se acumulează periodic. În oricare din variantele prezentate mai
sus este absolut necesar să se conceapă un sistem de colectare a deşeurilor şi
rebuturilor , necostisitor, în conteinere sau recipiente ieftine pentru ca acestea să poată
fi uşor şi în siguraţă manipulate atât pentru mediu, pentru personal dar şi pentru o
eficientă eliminare a acestor stocuri nedorite din spaţiile de depozitare.

48
 In concluzie

Gestiunea stocurilor are drept obiectiv reducerea stocurilor fără a se

reduce gradul de deservire a clienţilor.

Logisticienii trebuie să aibă în vedere următoarele variabile în utilizarea

unui model anume de gestiune a stocurilor:
A. Cantitatea de comandă ( sau cantitatea de aprovizionat )
B. Perioada de stocare
C. Perioada de gestiune
D. Perioada dintre două aprovizionări succesive
E. Perioada de procurare

Normarea consumului de resurse materiale este importantă pentru

sectorul logistic pentru informaţiile pe care le oferă în momentul planificării
cantităţilor de aprovizionat.Pentru acest calcul logisticienii se pot baza pe
normele de consum stabilite pentru producţie.

Stocurile redundante sunt stocuri rămase în depozite fie dintr-o

aprovizionare în exces fie pentru că nu mai sunt necesare în urma schimbării
tehnologiei sau înlocuirii produsului fabricat cu un altul . Ele ocupă spaţiu de
depozitare şi creează costuri.

49
 Capitolul IV. Gestiunea informaţiilor

Planul temei
IV.1. Planul de aprovizionare şi Planul distribuţiei.
IV.2. Alegerea furnizorilor .Negocierea şi încheierea contractelor
IV.3. Aprovizionarea şi livrarea la timp. Preluarea comenzilor, livrare
just in time facturarea şi controlul creditului
IV.4. Alegerea rutelor şi mijloacelor de transport . Calcularea
necesarului de mijloace da transport
IV.5. Folosirea informaticii pentru gestionarea informaţiilor logistice
IV.6. Evaluarea performanţei sectorului logistic

Obiectivele temei

 Definirea Planului de aprovizionare şi a Planului distribuţiei şi

descrierea etapelor de elaborare a acestora

 Descrierea procesului de alegere a furnizorilor în contextul

tendinţei actuale de creare a unor parteneriate strategice cu
furnizorii şi clienţii

 Evidenţierea aportului sectorului logistic la îndeplinirea

obiectivelor impuse de conceptele moderne de marketing

 Prezentarea modalităţilor de calcul a unor indicatori necesari

gestionării activităţilor de aprovizionare şi distribuţie.

 Prezentarea modului de utilizare a programuluia aplicaţiei Arc gis

în alegerea rutelor în funcţie de distanţă, tipul drumului, existenţa
depozitelor în teritoriului, etc.

50
 IV.1. Planul de aprovizionare şi Planul distribuţiei.

Planificarea activităţii logistice este absolut necesară în condiţiile

incertitudinilor mediului economic.
Procesul în sine poate fi descris astfel:
1. Conducerea intreprinderii elaborează un Plan general de activitate în care
se specifică strategia generală a firmei din care se detaliază obiectivele pentru
perioada de gestiune următoare.
2. Aceste obiective sunt preluate de departamentul de marketing care va
elabora propriul Plan de marketing detaliat pe produse ce vor fi fabricate, servicii şi
mărfuri ce vor fi vândute.
3.În funcţie de datele Planului de marketing se elaborează Planul de
producţie şi Planul distribuţiei.
4.Planul de producţie va sta la baza elaborării Planului de aprovizionare.
Sectorul logistic îşi va elabora propriile Planuri de aprovizionare şi distribuţie având
în vedere atât strategia intreprinderii şi obiectivele rezultate din celelalte planuri dar şi
infrastructura şi resursele proprii.

Conducerea
intreprinderii

Planul general al intreprinderii

Dep. de marketing Dep. economic

Plan de marketing Plan financiar

Dep. de res. umane Dep. de producţie

Planul forţei de muncă Planul producţiei

Dep. de logistică
Planul distribuţiei Planul aprovizionării

51
 Fig.4 Fundamentarea Planului distribuţiei şi Planului aprovizionării pe
baza datelor preluate din Planul general , Planul de marketing şi Planul
de producţie

Prin activitatea de planificare intreprinderea agroalimentară anticipează

schimbările ce pot interveni în activitatea sa în noua perioadă de gestiune, îşi
controlează mai bine costurile şi, extrem de important, coordonează concertat
activitatea tuturor sectoarelor incluse
Planul de aprovizionare şi cel de distribuţie vor fi elaborate pornind de la
faptul că logistica integrată este un concept care implică, la nivel intern,
gestionarea concomitentă a activităţilor logistice de bază iar, la nivel extern,
corelarea activităţii logistice a intreprinderii cu cea a furnizorilor şi clienţilor ei.
Obiectivele departamentului logistic vizează reducerea costurilor acestei
activităţi şi crearea de valoare adăugată în corelaţie cu obiectivele de ansamblu
ale intreprinderii.

Planul de aprovizionare va fi elaborat în următoarele etape :

a. Extragerea din planul de producţie a datelor de fundamentare a necesarului
de consum pentru fiecare dintre resursele materiale.
b. Stabilirea cantităţilor economice de comandă pe fiecare tip de resursă;
stabilirea suprafeţelor şi condiţiilor de depozitare; stabilirea metodei de gestionare a
stocurilor.
c. Analiza stocurilor existente şi a posibilităţilor de a produce în interior o
parte din resursele cerute pentru a putea stabili cât din necesar va fi acoperit din
interiorul intreprinderii agroalimentare; elaborarea schemei circuitului intern al
resurselor din producţie proprie.
d. Stabilirea cantităţilor de achiziţionat de la furnizori, cercetarea pieţii de
resurse materiale, selectarea furnizorilor şi stabilirea strategiei de integrare logistică
cu furnizorii, negocierea şi încheierea contractelor; astabilirea necesarului de mijloace
de transport şi forţă de muncă.
e. Elaborarea formei finale a Planului de aprovizionare.

Planul distribuţiei va fi elaborat în următoarele etape:

a. Extragerea din planul de marketing a datelor privind volumul total al
produselor, serviciilor şi mărfurilor prevăzute a fi vândute.
b. Stabilirea suprafeţelor şi a condiţiilor de depozitare; alegerea mijloacelor de
transport, rutelor , modalităţilor de manipulare.
c. Alegerea clienţilor şi stabilirea strategiei de integrare logistică cu clienţii.
Urmează integrarea logistică internă a celor două Planuri sub următoarele
aspecte :
a. Stabilirea strategiei de depozitare şi manipulare:
 Folosirea depozitelor proprii atât pentru resurse materiale
aprovizionate cât şi pentru produse finite,semifabricate şi mărfuri.
 Închirierea altor depozite, dacă e nevoie sau proiectarea şi construirea
unor depozite noi.
 Stabilire necesarului de forţă de muncă pentru depozitare şi
manipulare.

52
  Stabilirea necesaruluide mijloace de manipulare şi de mijloce de
transport intern

b. Stabilirea strategiei de transport :

 Folosirea mijloacelor de transport atât pentru resurse materiale
aprovozionate cât şi pentru produse finite, semifabricate şi mărfuri.
 Închirierea sau cumpărarea unor mijloace de transport; apelarea la
servicii de transport din partea unui terţ.
 Stabilirea necesarului de forţă de muncă pentru transport.
 Selectarea serviciilor ce pot fi vândute odată cu mărfurile şi produsele
şi care produc valoare adăugată.
c. Alegerea metodelor de comunicare cu clienţii şi furnizorii.
d.Alegerea metodelor de evaluare a activităţii logistice şi de raportare către
conducere.

În concluzie

Prin activitatea de planificare intreprinderea agroalimentară anticipează

schimbările ce pot interveni în activitatea sa în noua perioadă de gestiune, îşi
controlează mai bine costurile şi, extrem de important, coordonează concertat
activitatea tuturor sectoarelor incluse.

Principalul scop al Planurilor este controlul costurilor, de aceea fiecare

segment al planului trebuie fundamentat nu numai cu obiective ci şi cu estimarea
acestora valorică şi cantitativă .

Planul de aprovizionare şi cel de distribuţie vor fi elaborate pornind de la

faptul că logistica integrată este un concept care implică, la nivel intern,
gestionarea concomitentă a activităţilor logistice de bază iar, la nivel extern,
corelarea activităţii logistice a intreprinderii cu cea a furnizorilor şi clienţilor ei.

53
 IV.2. Alegerea furnizorilor
Negocierea şi încheierea contractelor

Una dintre cele mai importante decizii care cad în grija logisticianului este
alegerea furnizorilor de la care se va face aprovizionarea.
De fapt, selectarea porneşte de la resursele materiale de care are nevoie
intreprinderea pentru activitatea sa. După ce sectorul productiv în primul rând, dar şi
celelalte sectoare ale intreprinderii, au stabilit tipurile, cantităţile şi calităţile resurselor
materiale de care au nevoie se face o selecţie a furnizorilor după ceea ce pot oferi dar
şi după preţurile pe care le practică.
Procesul în sine pare simplu dar, în practică, este vorba de multe acţiuni
complexe şi conexe care pun la încercare abilităţile logisticianului. El poate opta să
aprovizioneze intreprinderea de la un singur furnizor pentru o resursă sau un set de
resurse dar şi să se aprovizioneze de la mai mulţi furnizori în acelaşi timp, pentru
aceeaşi resursă.
Dacă viziunea (depăşită) a logisticianului priveşte acest proces de pe principiul
confruntării cu furnizorul, înseamnă că va prefera, la fiecare reaprovizionare, să facă o
nouă selecţie a furnizorilor după un număr cât mai redus de condiţii. Selecţia repetată
nu e un rău în sine însăşi dar, în faţa principiului parteneriatului cu furnizorii pierde ca
promptitudine, ca timp consumat, şi uneori chiar ca şi preţ şi calitate.
Logisticianul care va prefera să creeze parteneriate pe termen lung cu anumiţi
furnizori va fi asigurat în faţa golurilor de activitate datorate lipsei de resurse , şi
chiar, în faţa fluctuaţiilor de preţ, nu va mai pierde timp preţios în căutarea unui alt
furnizor şi, cel mai important, va avea un cuvânt greu de sspus în faţa furnizorului
partener în legătură cu resursele.
Nici stabilirea cu orice preţ a unor parteneriate nu este de dorit. Logisticianul,
ca în oricare aspect al activităţii sale va trebui să creeze un echilibru în dinamică între
cerinţele impuse de achiziţii. Adică, pe de o parte, va trebui să selecteze numai şi
numai furnizorii care să-i convină, iar pe de altă parte, să încerce să stabilească
parteneriate doar dacă intreprinderea lui are de câştigat din acest proces.
Ca multe altele, cele două situaţii par contrare dar ele au un punct comun în
care se întâlnesc : profitul atât pentru client cât şi pentru furnizor. Datoria
logisticianului este să creeze, în dinamică şi permanent acest echilibru.
Chiar dacă logisticianul va prefera să nu încheie parteneriate strategice cu
furnizorii, în spiritul actual al afacerilor, tot va fi obligat să menţină o permanentă
legătură, să comunice cu furnizorii săi, ceea ce demonstrează că achiziţia de resurse
nu este o simplă „cumpărare” de resurse, sau, cu alte cuvinte, capată o funcţie
proactivă.

54
 Iată cum este caracterizat un furnizor „bun” de unii economişti englezi 11:
 Livrează la timp
 Oferă calitate constantă în timp
 Cere un preţ adecvat
 Are un istoric de stabilitate
 Oferă servicii auxiliare adecvate
 Este receptiv la nevoile clientului
 Îşi ţine promisiunile
 Oferă sprijin tehnic
 Îşi ţine clientul la curent cu gradul de avansare a lucrărilor
Dintre toate caracteristicile de mai sus, cel puţin trei, pot fi considerate ca
ţinând de comunicare. Această comunicare intensă cu terţii este unul dintre factorii
care au adus logistica din poziţia de departament executiv în cea de departament de
decizie. Caracteristicile de mai sus sunt general dar, în practică, trebuie făcute analize
pornind de la:
 Tipul resursei – este o resursă locală, naţională sau trebuie procurată
din afara graniţelor.
 Modalitatea de achiziţi – prin forţe proprii direct de la sursă sau prin
intermediari
 Scopul utilizării – resursa va fi consumată în procesul tehnologic sau
nu / situaţie în care poate fi, eventual, închiriată)
 Distanţă faţă de furnizori
 Frecvenţa aprovizionărilor
 Existenţa condiţiilor de depozitare-dacă este cazul
 Existenţa condiţiilor de transport
 Existenţa resursei umane

Achiziţionarea propriuzisă ca proces comportă următoarele etape :

1. Existenţa unei cereri sau comenzi de achiziţionare pentru o
anumită resursă din partea sectorului productiv sau a altei
componente a intreprinderii;
2. Stabilirea tipului aprovizionării – este vorba de o
reaprovizionare, există deja un furnizor sau, este o resursă nouă
care cere aprovizionare de la un furnizor nou;
3. Identificarea tuturor furnizorilor ( producători sau intermediari)
apelând la diverse surse : liste de furnizori care sunt evaluaţi şi
aprobaţi după diverse standarde naţionale şi internaţionale, bază
proprie de date cu eventuali furnizori, publicaţii şi cataloage
care unesc toate firmele de profil sau din teritoriu cum ar fi
11
Peter Baily, David Farmer, David Jessop, David Jones – „Principiile şi managementul achiziţiilor”,
Ed. Arc, 2004

55
 Pagini aurii, reprezentanţe, târguri, expoziţii, organizaţii de
comerţ, terţi, etc.;
4. Selectarea furnizorilor care îndeplinesc condiţiile de bază şi
crearea unei liste de la care va porni etapa următoare
5. Conceperea şi expedierea unor cereri de ofertă pe adresa
furnizorilor din listă şi, chiar a cererea unei situaţii detaliate a
costurilor resursei la furnizor pentru a corela preţul cerut cu
costul de fabricaţie.
6. După primirea ofertelor se selectează oferta cea mai bună, care
nu întotdeauna înseamnă cel mai bun raport preţ / calitate ci
implică şi alte aspecte aşa cum se poate observa din enumerarea
de mai jos
7. Se trimite o comandă fermă furnizorului selectat
8. Urmărirea permanentă a activităţilor ce se finalizează cu
intrarea resurselor achiziţionate în intreprindere printre care şi
cea de monitorizare a calităţii resursei chiar la furnizor.

Logisticianul va trebui, odată trecute primele cinci etape, să stabilească o

relaţie de comunicare cu furnizorii, să discute permanent cu personalul implicat
în prelucrarea comenzii sale dar şi cu cei de care depinde, spre exemplu,
îmbunătăţirea calităţii resursei ce va fi aprovizionată.

Acest tip de relaţie nu reprezintă o „intruziune” în activitatea furnizorului ci

este un proces de cooperare numit „integrare cvasiverticală” sau „coproducţie” de
către marii actori ai economiei mondiale. Este lesne de înţeles că intreprinzătorul care
rămâne pe „dinafară” , într-o economie tot mai integrată, va avea de suferit.
Atunci când acest proces de integrare verticală implică firme mari şi solicită
sume imense, selecţia furnizorului-partener va fi mai riguroasă şi va implica multe
aspecte altele decât cele care ţin de resursă în sine12 :
1. este viabil pe termen lung din punct de vedere financiar,
tehnic şi în termeni de producţie;
2. va fi capabil să participe la fazele timpurii ale proiectării şi
conceperii produselor, în calitate de partener cu drepturi
depline în procesul de producţie;
3. va împărtăşi de o manieră deschisă informaţiile privind
caracteristicile funcţionale, de asamblare şi de utilizare ale
piselor componente, inclusiv privind obiectivele sale legate
de costuri şi de calitate;
4. va fi orientat spre eliminarea anumitor costuri din costul
total al produsului şi spre îmbunătăţirea performaţei de
ansamblu a sistemului, în avantajul ambelor părţi
contractuale;
5. va fi capabil atât să creeze prototipuri, cât şi să fabrice
produse în masă;
6. va fi pregătit să convină asupra unor niveluri-ţintă ai
indicatorilor din structura costurilor
12
Peter Baily, David Farmer, David Jessop, David Jones – „Principiile şi managementul achiziţiilor”,
Ed. Arc, 2004

56
 7. va colabora cu compania cumpărătoare astfel încât să-şi
mărească flexibilitatea prin prisma satisfacerii unor cerinţe
aflate în continuă schimbare şi să opereze mai curând ca un
factor de progres decât pe principiul „împinsului din urmă”,
iar în cursul acestui proces să-şi reducă atât propriile risipe,
cum ar fi deţinerea de stocuri excesive, efectuarea unor
activităţi de inspecţie care nu sânt necesare şi excesul de
produse în curs de fabricaţie, cât şi risipele companiei
cumpărătoare.

În concluzie

Logisticianul face o selecţie a furnizorilor după ceea ce pot oferi dar şi

după preţurile pe care le practică, după ce sectorul productiv în primul rând,
dar şi celelalte sectoare ale intreprinderii, au stabilit tipurile, cantităţile şi
calităţile resurselor materiale de care au nevoie

Logisticianul care va prefera să creeze parteneriate pe termen lung cu

anumiţi furnizori va fi asigurat în faţa golurilor de activitate datorate lipsei de
resurse , şi chiar, în faţa fluctuaţiilor de preţ, nu va mai pierde timp preţios în
căutarea unui alt furnizor şi, cel mai important, va avea un cuvânt greu de sspus
în faţa furnizorului partener în legătură cu resursele.

Logisticianul va trebui să stabilească o relaţie de comunicare cu

furnizorii, să discute permanent cu personalul implicat în prelucrarea comenzii
sale dar şi cu cei de care depinde, spre exemplu, îmbunătăţirea calităţii resursei
ce va fi aprovizionată.

57
 2. Aprovizionarea şi livrarea la timp.
Preluarea comenzilor, livrare just in time facturarea şi
controlul creditului

58
 3. Alegerea rutelor şi mijloacelor de transport

Costurile de transport sunt suma tuturor costurilor asociate deplasării

produsului de la furnizor la client.

De multe ori costul transportului ajunge a reprezenta până la 70% din

totalitatea costurilor activităţii logistice şi până la 30% din preţul produselor
alimentare.Acest tip de cost variază des sub influenţa unor factori ca : infalaţia, preţul
produselor petroliere, creşterea salariilor, fiscalitatea.
Transportul intern în intreprinderile agricole este absolut necesar pentru că
„orice proces de producţie agricolă începe şi se termină cu o operaţiune de
transport”13.
Particularităţile produselor agroalimentare sunt cele care dau transportului
acestor produse un caracter aparte:
a. Sezonalitatea producţiei agricole – impune folosirea mijloacelor de
transport cu intermitenţă creându-se tensiuni suplimentare asupra activităţii de
transport imediat după cules.În special în lunile de de toamnă atât
transportatorii dar şi intreprinderile agroalimentare sunt solicitate la maximum
pentru transportarea recoltelor.

b. Localizarea producţiei agricole foarte neuniform în spaţiu cere un efort

suplimentar activităţii de transport a intreprinderilor care prelucrează produse
agricole. Chiar transportul între ferme se face uneori la distanţe destul de mari
şi cu tractorul ceea ce fie produce pagube asupra calităţii produselor, dacă e
vorba de legume sau fructe, fie se desfăşoară cu viteză prea mică.Pentru
transportul produselor agricole perisabile la centrele de colectare sau de
prelucrare este de preferat să nu se folosească drept mijloace de transport
tractoarele.

c. Perisabilitatea producţiei agricole impune măsuri suplimentare de

protecţie pe timpul transportului dar şi de efectuare a acestuia în limitele
perioadelor în care produsele rămân proaspete.
La transportarea produselor agricole trebuie respectate anumite condiţii
care ţin de temperatură şi umiditate ceea ce impune utilarea mijloacelor de
transport cu instalaţii care să asigure aceste cerinţe. Chiar şi unele produse
agricole (cerealele)mai rezistente la efectele negative ale manipulării şi
transportului trebuie, cel puţin, protejate de factorii de mediu cum ar fi ploile.

13
Alexandru Tofan – „Organizarea unităţilor agricole” Ed. ECO ART Iaşi 1995

59
 În plus sensibilitatea unor produse agricole la condiţiile de transport şi
manipulare impun intreprinderilor luarea unor măsuri suplimentare şi la
preluarea acestora de la producător şi predarea la depozite .

Alegerea rutelor, în acest caz, este importantă din punct de vedere a

calităţii drumurilor şi a zonei climatice prin care trec acestea.

d. Transportul în condiţii speciale ( de manipulare, temperatură,

ambalare, etc.) şi la distanţă a unor produse agricole foarte ieftine nu este
eficient. Există
mijloace de
transport cu
instalaţie frigorifică
şi utilaje automate
de încărcare-
descărcare:
autofrigorifice,
vagoane-izoterme,
vagoane- frigorifice,
containere
frigorifice, etc.,dar
sunt foarte scumpe
şi nu se justifică
utilizarea lor decât
pentru produsele
mai scumpe din cauza cheltuielilor mari de transport pe care le produc.

e. Folosirea utilajelor din fermă pentru transport şi producţie în acelaşi

timp.Multe din intreprinderile agricole folosesc atât pentru transport cât şi
pentru producţie tractoarele, trebuind să facă un compromis între cele două
activităţi în timpul culesului.

Intreprinderile agricole pot desfăşura activitatea de transport în mai multe

moduri :
a. Cu propriile mijloace de transport.

60
 În această situaţie intreprinderea investeşte resurse financiare în mijloacele de
transport cu scopul de a obţine profit pe seama acestei investiţii.La cheltuielile de
investiţie trebuie adăugate cele de întreţinere şi cele de exploatare a mijlocului de
transport, inclusiv cheltuielile cu forţa de muncă. În urma acestor calcule se poate
stabili costul transportului pe tonă-km . Dacă acest cost adăugat costului produsului
face nerentabil transportul cu mijloace proprii se apelează la una din variantele de mai
jos.
b. Apelând la serviciile unui transportator situaţie în care trebuie să se
decidă cu care dintre furnizorii de servicii de transport este rentabil să se încheie
contract.

c. Apelând la o formă de asociere cu alţi producători pentru efectuarea

colectivă a distribuţiei produselor lor.Aceasta poate duce chiar la constituirea unui
sector logistic puternic care să deservească toate membrele asociaţiei de
distribuţie.Aceste asociaţii pot doar să-şi vândă mărfurile unor angrosişti sau pot avea
propriile puncte de desfacere.
În mediul rural această formă de asociere prezintă multiple avantaje:
 Desfacerea produselor asociaţiei direct pe piaţă , fără a mai împărţi profitul cu
diverşi intermediari
 Crearea unui puternic sector logistic dotat cu mijloace care altfel ar fi depăşit
posibilităţile de investire ale fiecărui asociat în parte : mijloace de transport,
maşini de ambalat, benzi rulante, depozite, etc.
 Accesul la fonduri nerambursabile din surse guvernamentale sau europene
pentru dezvoltarea economiei rurale.
 Posibilitatea de a angaja marketeri şi logisticieni care să gestioneze activitatea
de distribuţie a asociaţie.
 Posibilitatea de a fi în timp util la curent cu oferta şi cererea, cu fluctuaţiile
preţurilor, etc.
 Posibilitatea de a încheia contracte în mod selectiv cu furnizorii şi clienţii.
 Posibilitatea de a integra activitatea logistică a asociaţiei cu cea a furnizorilor
şi clienţilor pentru a crea parteneriate strategice.

Alegerea modului de transport se face pornind de la mărimea stocului de

transportat, distanţa la care acesta trebuie transportat şi mai ales de la nivelul costului
de transport.
În principiu, la alegerea modului de transport, logisticianul se va orienta după
nivelul costurilor pe care fiecare mod de transport îl produce. Astfel, dacă atribuim
nivelului costului de transport următoarele calificative : mare, mediu, mic şi se iau în
considerare costurile variabile şi cele fixe se poate face următoarea diferenţiere între
modurile de transport :

Modul de transport Indicat pentru: Costuri fixe Costuri

variabile

mic Încărcături uşoare şi medii mic mediu

mare
Încărcături grele şi
voluminoase

61
AUTOTRANSPORT

CALEA AERULUI Bunuri de valoare mare şi mic mare

care trebuie distribuite rapid
CALE FERATĂ

CALEA APEI Încărcături grele şi mediu mic

voluminoase
Sursa : Keneth Lyson, Brian Farrrrington- Purchasing and Supply Chain
Management, Prentice hall, pag 528.
Alegerea mijlocului de transport se face pornind de la volumul, greutatea şi
particularităţile stocului ce trebuie transportat. Oricare ar fi varianta aleasă, din punct
de vedere al costului transportului se folosesc mijloace de transport cu :
 o anumită sarcină utilă şi densitate a încărcăturii,
 o valoare a productivităţii calculată în tone pe oră de muncă efectivă
 şi care se integrează activităţilor premergătoare transportului după
specificul mărfii transportate, cerinţele clienţilor şi cu costuri cât mai
reduse.

Determinarea necesarului de mijloacelor de transport se poate face cu

următoarea formulă de calcul14 :

Nmt = în care :

Nmt - numărul mijloacelor de transport

q – mărimea stocului ce trebuie transportat
t – durata transportului în zile
w – productivitatea zilnică a unui mijloc de transport care la rândul ei se calculează
astfel :

w= în care :

T – timpul de lucru pe zi în minute

c – coeficientul de utilizare a timpului de lucru zilnic
t1 – timpul necesar unei încărcări în minute
t2 – timpul necesar unei descărcări în minute
d1 – timpul necesar parcurgerii unui km, cu încărcătură, în minute
d2 - timpul necesar parcurgerii unui km, fără încărcătură, în minute
G – capacitatea nominală a unui mijloc de transport, în minute
k – coeficientul de utilizatre a capacităţii nominale ( în funcţie de produsul care se
transportă)

14
Alexandru Tofan – „Organizarea unităţilor agricole” Ed. ECO ART Iaşi 1995

62
Calcularea necesarului anual de mijloace de transport se face cu formula :

Nam = unde :

Q – mărimea totală a stocului ce trebuie transportat anual pe un km

cat – capacitatea anuală de transport a unui mijloc de transport în t/km şi se
calculează cu formula:

cat = unde :
tj – tonajul pe mijloc de transport
dap – distanţa anuală totală de parcurs pe mijloc de transport care se calculează cu
formula :

dap = unde :

nzl – numărul de zile de lucru pe an

dm – distanţa medie parcursă de un mijloc de transport într-o cursă
nzc – numărul zilnic de curse parcurse de un mijloc de transport şi se calculează cu
formula :

nzc = unde :

T – timpul de lucru pe zi în minute

C – coeficientul de utilizare a timpului de lucru zilnic
D – durata unei curse şi se calculează astfel :

D= unde :

D – distanţa de transport dus-întors, în km

v – viteza medie de deplasare , în km/h
t – timpul de încărcare şi descărcare, în minute

Utilizarea eficientă a capacităţii de transport a sectorului logistic se

controlează cu ajutorul unor indicatori :

4. Achiziţiile în interiorul intreprinderii. Achiziţiile de servicii.Achiziţiile

pentru revânzare
5. Folosirea informaticii pentru gestionarea informaţiilor logistice

6. Evaluarea performanţei sectorului logistic

Influenţa conflictului dintre costurile de depozitare şi cele de transport

63
 Influenţa relaţiei de parteneriat cu furnizorii asupra costurilor logistice

În situaţia în care se doreşte o relaţie partenerială cu furnizorul, devine

posibilă stabilirea unui cost de achiziţie pe termen lung sau cost „strategic” de
achiziţie. Cu alte cuvinte, se pune problema costului în funcţie de nivelul pe care l-ar
putea atinge în viitor o resursă achiziţionată pe termen lung dacă cei doi contractanţi
ar colabora pentru eliminarea costurilor inutile din lanţul de aprovizionare. Pentru
aceasta se face o reevaluare, de comun acord a tuturor costurilor care se pot ivi în
lanţul de aprovizionare pentru resursa vizată, inclusiv timpii morţi, golurile de
producţie, risipa, etc. În urma analizei se stabilesc care sunt costurile absolut necesare
şi ce sepoate face din partea ambelor părţi pentru a le reduce sau elimina pe celelalte.

64
 Cele două părţi îşi asumă răspunderea pentru reducerea costurilor, pe
segmentul lor al lanţului de aprovizionare dar, în acelaşi timp, şi pentru ajutorarea şi
susţinerea partenerului pentru a-şi îndeplini propriile sarcini.
Mai jos este prezentată o listă a unor cheltuieli care se adaugă preţului resursei
şi costului transportului ele formând ceea ce se numeşte cost de achiziţie adiţional :
 Costul golurilor de producţie
 Costul relansării producţiei
 Costul timpilor morţi
 Costul rebuturilor
 Costul neândeplinirii caracteristicilor de calitate
 Alte cheltuieli care participă indirect la achiziţie
Această enumarare poate continua dar mărimea ei este limitată de sinceritatea
cu care furnizorul participă la această evaluare.În urma evaluării se poate constata că
un cost logistic total care include doar preţ +transport+depozitare/manipulare sar
putea să fie de păşit semnificativ de cel care include şi costul de achiziţie adiţional:

Cost de achiziţie adiţional

Cost depozitare/manipulare

Cost transport
Cost real
Cost din ofertă

Preţul resursei

Influenţa caracteristicilor produselor asupra costurilor activităţilor

logistice

Caracteristicile produselor influenţează major deciziile ce trebuie luate în

planificarea activităţilor logistice prin efectul pe care îl au asupra costurilor logisticii
şi asupra costurilor totale. Ronald Ballou enumeră următoarele caracteristici
importante pentru procesarea logistică a produselor şi mărfurilor : greutatea, volumul,
valoarea, perisabilitatea, rezistenţa la foc şi nivelul pericolului de a fi substituit de un
produs similar.

65
 În funcţie de diversele combinaţii ale acestor caracteristici rezultă patru situaţii
în care relaţia directă dintre costurile logisticii şi costurile totale se poate cunatifica şi
analiza15 :
a. influenţa raportului greutate/volum asupra costurilor – în această situaţie se
poate constata că se produce o creştere a costurilor logistice şi a celor totale pe măsură
ce scade raportul greutate/volum. Cu alte cuvinte cu cât densitatea produselor sau a
pachetelor în care sunt acestea ambalate creşte cu atât scad cheltuielile de transport şi
depozitare.

Cost total

Costuri logistice

Costuri de transport

Costuri de depozitare

Raport greutate/volum

b. influenţa raportului valoare/greutate asupra costurilor – în această situaţie se

poate constata o creştere a costurilor depozitării pe măsură ce creşte valoarea
produsului ( de obicei produsele scumpe cer şi condiţii speciale de depozitare ) şi o
reducere a costului transportului pe măsură ce scade greutatea produsului . Costurile
logistice totale pot depinde de un compromis între costurile de transport şi cele de
depozitare

Cost total

15
Ronald H. Ballou – „Busines logistics/supply chain management” – Pearson Prentice Hall 2004 USA

66
 cost logistic

Costuri de depozitare

Costuri de transport

Raport valoare/greutate

c.influenţa nivelului de substituire asupra costurilor - nivelul pericolului de a

fi substituit de un produs similar este privit ca o posibilitate de pierdere. Dacă un
produs ( care a creat costuri de depozitare şi transport) nu mai este cumpărat de către
consumatori pentru că pe piaţă se găseşte unul cu care se poate substitui, dar mai
ieftin sau mai bun calitativ, va produce firmei pierderi. Ca atare, cu cât un produs este
mai substituibil cu atât trebuie luate în calcul eventualele pierderi pe lângă costurile
obişnuite de transport şi depozitare.În această situaţie logisticianul poate să
îmbunătăţească transportul crescând şi costul de transport până la limita la care se pot
acoperi pierderile ce pot fi create de un produs uşor substituibil (prima figură) sau să
îmbunătăţească depozitarea, ambalarea, manipularea crescând şi costurile aferente
(următoarea figură)

Cost total

Cost logistic

Pirderi create de substituire Costuri de transport

Costuri de depozitare

Nivel de substituire

Cost total

Cost logistic

Pirderi create de substituire Costuri de depozitare

67
 Costuri de transport

Nivel de substituire

d.influenţa caracteristicilor de risc (perisabilitate, rezistenţa la foc, uşurinţa de

a fi furate în timpul manipulării) asupra costurilor. Cu cât riscul ca un produs să se
deterioreze, să fie inflamabil sau să poată fi uşor furat în timpul manipulării este mai
mare cu atât vor creşte costurile de transport şi de depozitare în acelaşi timp

Cost total

Costuri logistice

Costuri de transport

Costuri de depozitare

Nivelul riscului

Influenţa ciclului de viaţă al produsului asupra costurilor logistice

Ciclul de viaţă al produsului trece prin patru etape neuniforme ca durată
:lansare, dezvoltare, maturitate şi declin. Fiecare dintre aceste etape influenţează
diferit costul logistic :
A. La lansare produsul nu este livrat pieţii în cantitaea maximă posibilă pentru
că nu se ştie încă ce reacţie vor avea cumpărătorii faţă de el.Nu numai cantitatea în
care este livrat produsul este redusă ci şi aria de distribuţie.
B.Faza de dezvoltare cere o creştere graduală a cantităţii livrate şi o
permanentă mărire a ariei de distribuţie.Această fază poate fi destul de scurtă ca

68
durată ceea ce implică o mărire destul de abruptă a cerinţelor de adaptare a activităţii
logistice.
C.În faza de maturitate produs este livrat în cantitatea maximă şi pe o arie
maximă de distribuţie variaţiile nefiind importante şi nesolicitând adaptări speciale ale
activităţii logistice.
D.În faza de declin se reduce şi cantitatea şi aria de răspândire a produsului
ceea ce poate să solicite la maximum readaptarea activităţii logistice .

Volumul vânzărilor

B D
A C

Timp

Trebuie subliniat că produsele agricole de primă importanţă pentru întreţinerea

biologică au o viaţă relativ lungă16. Un caz deosebit îl întâlnim la produsele
agroalimentare sezoniere la care putem asocia o astfel de curbă a ciclului -de data
aceasta – de solicitare logistică pe sezon. Astfel avem o fază de lansare în care
produsul solicită în măsură mai mică activitatea logistică, urmând o fază destul de
abruptă a dezvoltării (câteva zile în care distribuţia ca arie şi cantitate ajunge la
nivelul maxim), faza de maturitate în care se ditribuie cantităţi aproximativ constante
de produs şi faza de declin, iarăşi doar de câteva zile, în care se reduce repede
distribuţia, până la a se termina acest proces. În cazul intreprinderilor care prelucrează
produse agricole curba va fi aceeaşi - cu diferenţa că este vorba nu de distribuţie ci de
aprovizionare- de unde rezultă necesitatea ca intreprinderile producătoare şi cele
prelucrătoare de produse agricole să-şi integreze activităţile logistice.

16
Ion Lucian Mehedinţi – „Agromarketing” – Ed. Fundaţiei Universitare „Dunărea de Jos” Galaţi ,
2004

69
 Planul lucrării practice
la Logistica intreprinderilor agroalimentare – sem I –

1. Prezentarea pe scurt a firmei - ½ pag.

2. Structura departamentului de logistică : organigrama şi cui îi revine responsabilitatea
pentru următoarele activităţi:
Aprovizionarea:
 Stabilirea necesarului de aprovizionat
 Alegerea furnizorilor şi evaluarea periodică a performanţelor acestora
 Negocierea şi încheierea contractelor
 Planificarea modului de realizare în timp a aprovizionării
 Alegerea rutelor şi mijloacelor de transport
 Efectuarea transportului şi asigurarea integrităţii pe timpul
transportului
 Alegerea echipamentului şi manipularea materialelor
 Depozitarea
 Gestionarea stocurilor
Desfacerea, sau distribuţia
 Preluarea şi prelucrarea comenzilor
 Facturare
 Manipularea produselor
 Ambalarea de protecţie
 Efectuarea transportului
 Controlul creditului
Activităţile de susţinere a producţiei
 Depozitarea şi gestionarea stocurilor de semifabricate şi produse finite
 Manipularea semifabricatelor şi produselor finite
 Transportul între secţii şi sectoare (ferme
3. Infrastructura logistica :
 Centre de distribuţie şi depozite
 Instrumente de manipulare a materialelor
 Mijloace de transport
 Sisteme electronice de prelucrare a datelor :pentru datele contabile,
gestionarea materialelor, evidenţa clienţilor , furnizorilor şi a creanţelor
şi datoriilor faţă de aceştia, pentru susţinerea activităţii
manageriale,etc.
4. Costurile de aprovizionare reprezintă * % din costul total.

70