Logistica

produselor
agricole
Iordache Ionut-Gratiel
Iaurum Christian Andrei
ECTS
Evoluţia istorică a conceptului de
logistică a mărfurilor
Orice întreprindere producătoare de bunuri materiale sau
nemateriale, orice instituţie guvernamentală şi orice
organizaţie neguvernamentală pentru desfăşurarea activităţii
de bază trebuie să se aprovizioneze cu resurse materiale şi
servicii de la furnizori şi să-şi distribuie rezultatele activităţii sale
clienţilor. Aprovizionarea, distribuţia şi diversele activităţi pe
care acestea le implică alcătuiesc împreună mixul logistic.

Logistica este un termen militar prin care se

desemnează activitatea de asigurare la
timpul şi locul potrivit, cu materialele
necesare. Prin preluare în domeniul
economic ea nu a pierdut sensul iniţial ci
doar la adaptat şi îmbogăţit.
O autoritate mondială în logistică,
John L. Gattorna definea logistica la
începutul anilor ΄90 ca fiind procesul
de gestionare strategică a
achiziţionării, deplasării şi depozitării
materialelor, semifabricatelor şi
produselor finite (alături de fluxurile
informaţionale corespunzătoare
acestor procese) în interiorul firmei şi al
canalelor de marketing, cu scopul
satisfacerii comenzilor cu cele mai mici
costuri pentru firmă …”
Logistica îşi desfăşoară activitatea nu numai în corelaţie cu
marketingul ci şi cu producţia. Logistica îşi stabileşte necesarul
de aprovizionat şi resursele pe care le va folosi în funcţie de
cerinţele cuprinse în planul de producţie.
Este adevărat că în acest moment în România,conceptul de
logistică nu numai că nu este bine cunoscut dar nici acceptat în
totalitate. Întreprinderile româneşti păstrătoare ale „tradiţiei”
orientării spre producţie şi nu spre client, nu înţeleg necesitatea
şi importanţa gestionării achiziţiilor şi distribuţiei integrat de către
un departament logistic.

Iniţial activitatea logistică a fost des confundată fie cu

achiziţiile fie cu distribuţia mărfurilor. Concret activitatea
logistică include trei mari tipuri de activităţi : aprovizionarea,
desfacerea şi activităţile logistice de susţinere a producţiei.
Oricare ar fi viziunea managerilor
intreprinderii despre necesitatea unui
departament logistic, persoana care
conduce activitatea de aprovizionare,
transport şi desfacere poate transforma
ţelurile mai sus amintite ale logisticii în
obiective concrete. Pentru aceasta va
trebui coreleze obiectivele proprii cu cele
ale intreprinderii, şi cu resursele de care
dispune, prin planurile anuale.
Departamentul logistic este el însuşi o
componentă a structurii intreprinderii.
Obiectivele şi structura
departamentului de logistică
Când costurile de aprovizionare reprezintă peste 70-80% din
cifra de afaceri, furnizorii sunt foarte diversificaţi şi intreprinderea
oferă pe piaţă mai multe produse odată, este evident că
activităţile de aprovizionare şi desfacere la care se adaugă
activităţile logistice de susţinere directă a secţiilor productive
trebuie gestionate coordonat de un singur departament
logistic, pentru că ele sunt omogene şi complementare.
Logistica integrată este un concept care implică, la nivel intern,
gestionarea concomitentă a activităţilor logistice de bază iar, la
nivel extern, corelarea activităţii logistice a intreprinderii cu cea
a furnizorilor şi clienţilor ei.

Obiectivele departamentului logistic vizează reducerea

costurilor acestei activităţi şi crearea de valoare adăugată în
corelaţie cu obiectivele de ansamblu ale intreprinderii.
Activităţile logistice – delimitare
conceptuală şi conţinut

Structura departamentului logistic trebuie să cuprindă cele trei

activităţi logistice : aprovizionarea, distribuţia şi activităţile
logistice de susţinere a producţiei.Primele două activităţi sunt
considerate activităţi de bază şi se organizează pe principii
asemănătoare pentru toate intreprinderile.
Aprovizionarea are drept obiectiv asigurarea intreprinderii cu
resurse materiale şi servicii necesare desfăşurării activităţii de
bază în cantitatea şi la calitatea necesară , la termenul dorit şi cu
continuitate

Distribuţia are drept obiectiv satisfacerea cerinţelor clienţilor prin

livrarea la timp, la locul, în calitatea şi calitatea dorite a
produselor solicitate.

Activităţile de susţinere a producţiei se referă la fluxurile materiale

ce se desfăşoară în afara procesului propriu-zis de producţie între
diferitele secţii şi sectoare ale intreprinderii
 Personalul departamentului logistic : manager, operatori pentru
sistemele de calcul, achizitori, distribuitori şoferi, magazioneri,
manipulanţi, etc, au nevoie de cunoştinţe, aptitudinişi atitidini.

Centre de distribuţie şi depozite

Importanţa depozitului vine din faptul că la nivelul acestuia

intreprinderea poate acţiona în sensul reducerii costurilor şi a
stocurilor precum şi în sensul creşterii profitabilităţii prin ridicarea
nivelului de servire a clienţilor ca urmare a aplicării unor tehnici
moderne de servire.

Iniţial termenul de depozit se referea la locul în care resursele

materiale staţionau un timp mai scurt sau mai îndelungat în
drumul lor spre locul de prelucrare sau , mai ales, spre client.
Principalele funcţii ale unui centru de distribuţie sunt :

Recepţia – constă în activităţile de verificare a calităţii şi

cantităţii mărfurilor, materiilor prime, utilajelor, etc. primite
de la furnizori.
Depozitarea – cuprinde activitatea de deplasare a
mărfurilor de la locul de recepţie la cel de depozitare
Preluarea comenzilor – cuprinde activitatea de şi adesea
pe cea de transport al mărfurilor de la locul de depozitare
la cel de încărcare a mărfurilor, efectuarea unor verificări
suplimentare şi ambalarea lor.
Expedierea mărfurilor – cuprinde activitatea de transport şi
adesea, pe cele de stivuire sau depozitare intermediară a
mărfurilor.
Instrumente de manipulare a
materialelor

Manipularea materialelor se făcea iniţial doar manual. În ultimii

ani acest tip de manipulare nu mai este preferat decât în cazul
materialelor foarte fragile sau periculoase. În rest este eficient să
se manipuleze materialele cu ajutorul dispozitivelor mecanice şi
chiar electronice de manipulare a materialelor:
• Cărucioarele de mână
• Paleţii rulanţi
• Cărucioare mecanice
• Motostivuitoarele
• Macaralele pentru depozitare
• Benzile rulante
Mijloace de transport

Aşa cum un sistem evoluat, modern şi profitabil al transporturilor

caracterizează ţările dezvoltate din punct de vedere economic, şi
în ceea ce priveşte intreprinderile se poate spune că un sector
dezvoltat de transport le caracterizează pe acelea care vor reuşi
să facă faţă competiţiei impuse de piaţă.
Transportul auto: acest mod de transport este preferat pentru
deplasarea produselor finite şi semifabricate ambalate în
încărcături relativ mici faţă de încărcăturile preferate de alte
moduri de transport( ex. calea ferată). Avantajul principal al
acestui mod de transport este diminuarea sau eliminare pierderilor
datorate deprecierilor la încărcarea-descărcarea de mai multe ori
care intervine în alte moduri de transport.
Modul de transport pe calea ferată este considerat relativ mai lent
decât cel auto şi este preferat mai ales pentru deplasarea pe
distanţe mari a unor încărcături din materii prime brute : cărbune,
lemn, substanţe chimice, cereale, etc.În acest mod de transport se
pierde timp din cauza încărcării-manipulării-descărcării
materialelor de mai multe ori, la diverse terminale.
Modul de transport pe apă este considerat cel mai ieftin dar mai
lent chiar decât cel pe calea ferată. Valoarea mică a pagubelor
din deprecieri contribuie la costul redus al acestui tip de transport
folosit mai ales pentru materii prime brute şi mai puţin pentru
produse finite ambalate.

Modul de transport pe calea aerului este considerat cel mai eficient

din punct de vedere al timpului, diversităţii încărcăturii, accesibilităţii
oricărui punct de origine sau destinaţie, lungimii distanţei, siguranţei
transportului şi, dacă la început existau constrângeri privind volumul
transportului, prin apariţia unor avioane cargo gen Lockheed 500(
150-125 tone încărcătură) s-a rezolvat şi acest aspect.
Stocurile în întreprinderile
agroalimentare.

Stocurile sunt resurse materiale depozitate în aşteptarea fie a

consumării lor într-un proces de producţie fie în distribuirea lor
către clienţi.
În funcţie de rolul lor stocurile se clasifică în :

Stoc curent – stocul strict necesar pentru consum între două

aprovizionări

Stocul de siguranţă – are rolul de a proteja intreprinderea de

încetinirea sau întreruperea activităţii productive sau a
distribuţiei.
Stoc de aprovizionat ( de la terţi sau din producţie proprie) pentru
intreprinderi productive - în cazul unităţilor agricole aceste stocuri
pot fi reprezentate de : materii prime, materiale, combustibili piese
de schimb, materiale de plantat şi seminţe, furaje şi aşternut,
îngrăşăminte chimice şi organice, obiecte de inventar şi ambalaje,
etc.

Stoc de producţie : produse finite şi subproduse rezultate în urma

procesului tehnologic dar şi semifabricate depozitate între fazele
procesului de producţie

Stoc ce urmează a fi distribuit la clienţi : produse finite care vor fi

vândute sau mărfuri cumpărate pentru a fi revândute.
Stocuri organice – de o mare importanţă pentru intreprinderile
agroalimentare – acestea pot fi : materii prime şi materiale organice
( seminţe , material de plantat, făină, carne, lapte, ouă, fructe, vin,
etc)
Stocuri industriale : substanţe chimice ( îngrăşăminte,
amendamente, medicamente), metale, piese de schimb, materiale
de construcţie, produse din cauciuc, etc.
Alegerea rutelor şi mijloacelor de
transport

Sezonalitatea producţiei agricole – impune folosirea mijloacelor de

transport cu intermitenţă creându-se tensiuni suplimentare asupra
activităţii de transport imediat după cules.În special în lunile de de
toamnă atât transportatorii dar şi intreprinderile agroalimentare sunt
solicitate la maximum pentru transportarea recoltelor.

Localizarea producţiei agricole foarte neuniform în spaţiu cere un

efort suplimentar activităţii de transport a intreprinderilor care
prelucrează produse agricole. Chiar transportul între ferme se face
uneori la distanţe destul de mari şi cu tractorul ceea ce fie produce
pagube asupra calităţii produselor, dacă e vorba de legume sau
fructe, fie se desfăşoară cu viteză prea mică.Pentru transportul
produselor agricole perisabile la centrele de colectare sau de
prelucrare este de preferat să nu se folosească drept mijloace de
transport tractoarele.
Perisabilitatea producţiei agricole impune măsuri suplimentare de
protecţie pe timpul transportului dar şi de efectuare a acestuia în
limitele perioadelor în care produsele rămân proaspete.
La transportarea produselor agricole trebuie respectate anumite
condiţii care ţin de temperatură şi umiditate ceea ce impune
utilarea mijloacelor de transport cu instalaţii care să asigure aceste
cerinţe. Chiar şi unele produse agricole (cerealele)mai rezistente la
efectele negative ale manipulării şi transportului trebuie, cel puţin,
protejate de factorii de mediu cum ar fi ploile.
În plus sensibilitatea unor produse agricole la condiţiile de transport şi
manipulare impun intreprinderilor luarea unor măsuri suplimentare şi
la preluarea acestora de la producător şi predarea la depozite .

Folosirea utilajelor din fermă pentru transport şi producţie în acelaşi

timp.Multe din intreprinderile agricole folosesc atât pentru transport
cât şi pentru producţie tractoarele, trebuind să facă un compromis
între cele două activităţi în timpul culesului.
Cu propriile mijloace de transport.
În această situaţie intreprinderea investeşte resurse financiare în
mijloacele de transport cu scopul de a obţine profit pe seama
acestei investiţii.La cheltuielile de investiţie trebuie adăugate cele
de întreţinere şi cele de exploatare a mijlocului de transport, inclusiv
cheltuielile cu forţa de muncă. În urma acestor calcule se poate
stabili costul transportului pe tonă-km . Dacă acest cost adăugat
costului produsului face nerentabil transportul cu mijloace proprii se
apelează la una din variantele de mai jos.

Apelând la serviciile unui transportator situaţie în care trebuie să se

decidă cu care dintre furnizorii de servicii de transport este rentabil
să se încheie contract.

Alegerea modului de transport se face pornind de la mărimea

stocului de transportat, distanţa la care acesta trebuie transportat
şi mai ales de la nivelul costului de transport.