CANCERUL HEPATIC

Tumorile hepatice benigne, sunt rare, după‚ ţesutul de origine pot fi parenchimatoase (adenom,
colangiom), mezenchimatoase (angiom, fibrom, lipom).
Tablou clinic:
- hepatomegalie nedureroasă, stare generală bună, probe funcţionale hepatice normale
Investigaţii paraclinice:
- scintigrafie: evidenţiază o formaţiune lacunară
- PBH este contraindicată
- Laparoscopia pune ex. de certitudine
Evoluţie: Tumorile hepatice benigne pot degenera
Tratament: Hepatectomie parţială
Tumorile hepatice maligne sunt mai frecvente decât cele benigne, pot fi de origine epitelială
(hepatom din celulele hepatice, colangiom din epiteliul biliar), şi mezenchimale(sarcom,
fibrosarcom, etc)
Frecvenţa cancerului hepatic este din ce în ce mai mare în ultimii ani. Vârsta la care apare cel mai
des este 45 - 55 de ani. Sexul masculin predomină.
Factori favorizanţi în apariţia cancerului hepatic: litiaza biliară, unele substanţe chimice, paraziţi,
carenţe nutritive, tulburări endocrine, ciroza postnecrotică.
Clasificare:
1. Macroscopic, cancerul hepatic poate îmbrăca trei aspecte:
Cancerul masiv: poate prinde ficatul în totalitate sau numai lobul. Este o formă mai rară.
Cancerul nodular, în care ficatul este presărat cu nodozităţi de mărimi diferite, cu depresiuni
centrale (datorite necrozei din centrul nodulului). Seamănă cu cancerul secundar metastatic.
Adenocancerul cu ciroză, în care peste cancer se suprapune o ciroză, sau peste ciroză se suprapune
un cancer, sau apar concomitent. Ficatul prezintă noduli adenomatoşi albi-gălbui pe un fond cirotic;
este foarte dur, lemnos.
2. Microscopic, se disting două varietăţi:
Hepatomul sau carcinomul hepatocelular, care prezintă în structură celule care şi-au păstrat
aspectul hepatic.
Colangiomul sau carcinomul colangiocelular, care are o structură histologică biliară, glandulară,
microchistică sau densă.
Simptomatologia variază în funcţie de forma anatomopatologică pe care o îmbracă neoplasmul.

1
Hepatomul sau carcinomul hepatocelular:
Carcinomul hepatocelular (CHC) este o boală răspândită în anumite arii endemice din Asia, datorită
incidenţei mari a hepatitei cu virus B.
Etiopatogenie:
- Infecţii virale: cu virus B, cu virus C şi cu virus D
- Boli hepatice cronice:
- ciroza alcoolică;
- boli metabolice;
- hemocromatoza;
- tirozinemia ereditară;
- deficitul de alfarantitripsină;
- glicogenoze;
- boala Wilson;
- hepatita autoimună;
- ciroza criptogenetică;
- boala veno-ocluzivă la nivelul venei cave inferioare.
- Toxine, medicamente şi substanţe chimice: - aflatoxine; - steroizi androgeni; - steroizi estrogeni; -
bioxid de toriu; - arsenic anorganic; - Metotrexat.
Simptomatologia clinică este de cele mai multe ori săracă şi nespecifică: vagi dureri în hipocondrul
drept, astenie, fatigabilitate, slăbire. Uneori tumorile devin palpabile şi pot atinge chiar dimensiuni
impresionante, ajungând până la nivelul ombilicului sau chiar sub acesta (în asemenea cazuri
prognosticul este, de regulă, foarte rezervat). În rare cazuri tumorile pot debuta acut, cu ruptura
spontană, ceea ce se traduce clinic prin tabloul unui abdomen acut şi al unei hemoragii interne.
Debutul cu obstrucţie biliară şi icter este de asemenea rar, ca şi debutul sub forma metastazelor.
CHC se poate însoţi de diverse sindroame paraneoplazice: hipoglicemie, hipercalcemie,
eritrocitoză, osteoartropatie pulmonară hipertrofică, sindrom carcinoid, porfiria cutanea tarda,
pubertate precoce, ginecomastie, feminizare, hipercolesterolemie etc.
Investigaţii paraclinice:
1. Screening: testele utilizate au fost determinarea nivelului de alfa-fetoproteina plasmatică şi
ecografia hepatică
2. Teste biologice biologice: hemoleucograma arată o anemie accentuată, cu leucocitoză şi
neutrofilie; viteza de sedimentare a hematiilor este crescută; colesterolul seric total şicel
esterificat prezintă scăderi în aproape jumătate din cazuri; TGO şi TGP sunt crescute; fosfataza
alcalină este crescută; bilirubinemia de asemenea, chiar când icterul rămâne inaparent; în
icterele manifeste este foarte crescută; alfa, feto proteina serică este prezentă.
2
3. Examenul radiologie - radiografie simplă după retropneumoperitoneu - poate arăta existenţa şi
mărimea tumorii.
4. Scintigrafia (cu roz bengal marcat cu I, cu Au sau cu molibdat radioactiv) este un examen
extrem de preţios, el arătând prezenţa tumorii sau a metastazelor, silueta şi chiar structura ei.
5. Laparoscopia pune în evidenţă tumoarea, arată forma anatomopatologică şi gradul ei de
extindere. Totodată permite executarea puncţiei-biopsii dirijate şi fotografierea.
6. Puncţia-biopsie este un examen indispensabil, punând diagnosticul histopatologic al tumorii. De
preferat să se facă prin laparoscopie.
Evoluţia este foarte rapidă, moartea survenind în câteva luni (3 - 5), iar în formele de
adenocarcinom cu ciroză, chiar în 2 - 3 săptămâni. în cursul evoluţiei, cancerul primitiv hepatic
poate să producă metastaze. Metastazele se fac pe cale hematogenă (hepatomul) sau limfatică
(colangiomul).
Tratamentul chirurgical poate fi încercat în formele localizate, făcându-se hepatectomii selective
pe baza segmentelor Haley. Rezultatele nu sunt încurajatoare.
Chimioterapia nu s-a dovedit eficientă. Aurul coloidal radioctiv a fost încercat, dar fără rezultate.
Cancerul hepatic secundar
Este mult mai frecvent decât cancerul primitiv şi constă în prezenţa în ficat a unor metastaze
prevenite de la diferite neoplasme. De obicei în ficat metastazează cancerele situate în stomac,
vezicula biliară, pancreas, intestin, urmând apoi în ordine: sân, rinichi, prostată, uter, ovare.
Aspectul clinic este asemănător cu cel al cancerului hepatic primitiv, forma nodulară. Depistarea
localizării primare va putea da certitudinea cancerului secundar. în acest scop se vor face toate
investigaţiile posibile. Hepatomegalia este mai mare decât în cancerul primitiv nodular, ocupând
aproape tot abdomenul. Suprafaţa este acoperită de noduli de mărimi şi consistenţe diferite. Icterul
este frecvent în circa 70% din cazuri, având caracter de icter mecanic. Durerile sunt permanente,
localizate în hipocondrul drept sau în regiunea epigastrică. Ascita însoţeşte frecvent cancerul
secundar şi are un caracter hemoragie.
Evoluţia este mai rapidă decât în cancerul primar.
Bibliografie:
1. Nicolae Angelescu: Tratat de patologie chirurgicală, Editura medicală, Bucureşti, 2003
2. L. Domnişoru: Compendiu de Medicină internă, Editura ştiiţifică, Bucureşti, 1994