Sunteți pe pagina 1din 10

Scoala postliceala "Intellectum"

Asistent medical generalist 2-A

RECTOCOLITA ULCEROHEMORAGICA

elev: Dumitru
Andreea

RECTOCOLITA ULCEROHEMORAGICA

Rectocolita ulceroasa este cunoscuta si sub alte denumiri: colita


ulceroasa, rectocolita ulcero-hemoragica, rectocolita ulceroasa grava.

Definitie:
Este o boala inflamatorie nespecifica, cu caracter ulcerativpurulent, localizata de preferinta in regiunea recto-sigmoidiana, dar
care poate sa cuprinda colonul in intregime.
Varsta la care apare cel mai frecvent se situeaza intre 24 - 45 de
ani, dar poate surveni si inainte de 20 sau peste 50 de ani. Apare in
aceeasi masura la ambele sexe.
Etiopatogenia rectocolitei ulceroase este inca necunoscuta. S-au
facut numeroase studii, dar incercarile de a-i gasi o etiologie
bacteriana, alergica, imunitara sau enzimatica au ramas
neconfirmate.Factorul genetic este acreditat de incidenta familiala
crescuta a rectocolitei ulcero-hemoragice. Este probabil expresia unei
hiperreactivitati familiale crescute a mucoasei colonului fata de diferiti
factori.
Factorul infectios este controversat. Desi antibioticele cu spectru
larg sunt ineficiente in puseu, este totusi incontestabil ca infectia
nespecifica reprezinta un element important in intretinerea si

dezvoltarea leziunilor.
Factorul enzimatic joaca rol prin indepartarea sau digerarea
mucusului protector.
Factorul psihosomatic este justificat de existenta unor stari
conflictuale in etapa premergatoare primului puseu.
Factorul imunologic este tot mai incriminat in geneza bolii, in
ultimele decenii. Ar contribui o hipersensibilitate de tip alergic si in
mod deosebit mecanisme autoimune. Se discuta mult si de anticorpii
anticolon.
Rectocolita ulcero-hemoragica este considerata o stare
precanceroasa, pentru cancerul recto-smoidian. Cea mai frecventa
complicatie a rectocolitei ulcero-hemoragice este pseudopolipoza, care
reprezinta de fapt starea precanceroasa propriu-zisa. Se pare ca cel
mai mare factor de risc pentru dezvoltarea cancerului este rectocolita
totala si evolutia indelungata a bolii. Riscul cancerigen apare cam dupa
10 ani.

Anatomie patologica: la examenul macroscopic se constata


initial o mucoasa hiperemiata, edematiata si cu hemoragii
punctiforme, iar ulterior ulceratii, de forme si dimensiuni variate, cu
fund hemoragie, apoi purulent, mucoasa foarte friabila; mai tarziu se
ivesc procese reparatoare de scleroza.

Simptomatologie: rectocolita ulceroasa cunoaste trei forme


clinice: benigna, in care localizarea este numai recto-sigmoidiana;
medie, cea mai frecventa; grava, in care localizarea este intinsa.
Rectocolita ulcero-hemoragica se manifesta clinic prin simptome
digestive, dominate de sindromul recto-sigmoidian si prin fenomene
generale: subfebrilitate, chiar febra septica uneori (febra si pulsul
crescut arata severitatea bolii), astenie, deprimare, anemie, emaciere,
uneori edeme. Sindromul recto-sigmoidian este caracterizat prin
scaune sanghinolente, cu mucus si puroi, cu tenesme si diaree, care
poate varia de la 2-3 scaune/zi la peste 15 emisiuni imperioase.
Debutul poate fi acut, subacut (cel mai frecvent) si insidios.

Clinico-evolutiv se descriu trei forme:


- forma acuta fulminanta (5 - 15%), cu debut febril dizenteriform,
dureri abdominale difuze, rapida alterare a starii generale, tulburari
hidro-electrolitice si denutritie proteica;
- forma cronica continua (5 - 15%), cu persistenta atenuata a
simptomelor din faza acuta;
- forma cronica intermitenta, care evolueaza cu recaderi si remisiuni
variabile in timp. Este tipul cel mai obisnuit.
Debutul bolii, care in general este insidios, mai rar cu aspect de
boala infec-tioasa, se caracterizeaza prin dureri abdominale si scaune
frecvente, moi, in numar de 3 - 10 - 30 pe zi, cu dureri la si dupa
defecatie. Scaunele sunt cu fecale sau afecaloide, cu mucus, cu sange
si puroi, ultimele doua aspecte fiind pretioase pentru diagnostic. in
regiunea ano-rectala bolnavul are o jena permanenta, cu senzatia de
arsura sau de usturime. Starea generala este alterata, cu paloare,
astenie, stare febrila, tahicardie. Apetitul este pastrat sau redus. Cu
timpul, bolnavul se deshidrateaza, pierde electroliti, scade in greutate,
poate ajunge casectic.
Simptomele evolueaza cu un aspect de periodicitate. Primul puseu
dureaza 2 - 3 saptamani pana la 2 - 3 luni, apoi intervine o perioada de
liniste relativa, in carebolnavul mai are doar mici tulburari. Puseul
urmator are o durata mai lunga si o simptomatologie mai grava,
perioada de liniste se scurteaza, apoi acalmiile sunt tot mai rare si pe
un rastimp mai scurt.
La examenul obiectiv se constata - pe langa aspectul general
descris - limba saburala si ori abdomen excavat si sensibil la palpare.
Ficatul poate fi marit si sensibil.
Explorari paraclinice: examenul de baza este
rectosigmoidoscopia, care se face pana la 30 cm si arata scurgeri de
mucus, sange si puroi, o mucoasa deosebit de fragila ("mucoasa
plange cu sange"), prezenta ulceratiilor, aspectul unui tub dilatat cu
disparitia jonctiunii recto-sigmoidiene, abcese, zone de necroza.
Irigogralia deceleaza si leziunile situate mai sus de 30 cm si poate
evidentia abcese, ulceratii mari, scurtari, retractii si stenoze.

Biopsia rectosigmoidiana necesita multa prudenta si se face doar


cand exista o suspiciune de cancer.
Coproculturile se fac sistematic si repetat, pe ele bazandu-se
antibioterapia. Examenul sangelui arata o viteza de sedimentare
crescuta, leucocitoza, anemie hipocroma. In formele prelungite se
constata hipoproteinemie, pierdere de sodiu si potasiu si alterari ale
testelor functionale hepatice.
Evolutia este grava, cu perioade din ce in ce mai lungi si mai
accentuate, cu mers catre casexie si exitus, iar complicatiile sunt
numeroase si pot sa provoace chiar moartea.
Complicatiile pot fi acute sau cronice, la nivelul intestinului
sau extraintestinale. Complicatiile intestinale acute apar mai ales in
formele grave: colectazia acuta este o dilatatie enorma si brutala a
intestinului si necesita o interventie chirurgicala imediata; perforatia
colonului poate fi spontana sau dupa corticoterapie si impune un
Tratament chirurgical prompt; hemoragiile mari, brutale, dicteaza
interventia chirurgului si terapia intensa. Complicatiile intestinale
cronice survin mai ales in formele de lunga durata: abcesele si fistulele
sunt foarte frecvente; stenoza este o complicatie aproape in toate
cazurile; cancerizarea este semnalata din ce in ce mai des (4 - 6%).
Complicatiile extraintestinale sunt si ele numeroase: hepatice,
articulare, cutanate si mucoase, oculare, renale, rar cardiovasculare;
se pot ivi amiloidoza, stari septice, avitaminoze.
Diagnosticul pozitiv se bazeaza pe aspectul scaunelor, pe
alterarea starii generale, pe caracterul periodic progresiv si pe
examenele paraclinice, in special rectosigmoidoscopia.
Diagnosticul diferential se face cu: dizenteria (examen
bacteriologic), enteroco-litele acute si cronice, colopatia mucomembranoasa, limfogranulomatoza Nicolas-Favre; important este sa
deosebim rectocolita ulceroasa de cancerul rectal si sigmoidian (varsta
mai inaintata, rectosigmoidoscopia, biopsia, irigografia).
Prognosticul este grav. Formele cronice evolueaza spre casexie sau
complicatii si, prin aceasta, spre exitus. in formele foarte grave,
supraacute, moartea poate surveni in 2 - 3 luni.

Tratamentul este de foarte lunga durata (ani de zile) si necesita


ingrijire spitaliceasca si ambulatorie.
Tratamentul igieno-dietetic consta in repaus la pat si spitalizare,
in cursul perioadelor evolutive, si in repaus psihic si fizic, in restul
timpului.
Regimul alimentar va inlatura toate alimentele iritante, laptele,
glutenul, legumele si fructele bogate in celuloza. Va fi bogat din punct
de vedere caloric, avand continut suficient de proteine si vitamine. Se
vor da supe de zarzavat cu gris, orez, oua moi, branza de vaci, unt
proaspat, carne fiarta sau la gratar, peste slab, sucuri de fructe,
dulciuri putin concentrate, cartofi putini, piureuri de dovlecei, morcovi,
suficienta sare si, la nevoie, adaos de clorura de potasiu.
Tratamentul medicamentos. Tratamentul simptomatic va consta
in reechilibrare hidro-electrolitica, transfuzii cu sange si plasma,
perfuzii cu proteolizate, polivitamine; impotriva durerilor tinctura de
opiu (3 - 4 picaturi de trei ori/zi) si an:.^olinergice (Lizadon, Bergonal,
Pro-Banthine, Neopepulsan).
Tratamentul antiinfectios se bazeaza pe coproculturi repetate,
cu antibiograma. Se prefera la inceput sulfamidele: salazopirina, cu
doze de atac de 6 - 8 g/24 de ore, apoi se scade treptat pana la o doza
de intretinere de 1 - 2 g/zi, timp indelungat (6 luni pana la 2 ani). Se
mai incearca sulfaguanidina, ftalilsulfatiazol. La bolnavii la care nu se
obtin rezultate la sulfamide se prescriu antibiotice dupa antibiograma:
streptomicina, cloramfenicol, tetraciclina etc. Corticoterapia a dat
rezultate satisfacatoare, cu tot riscul de perforatie. inainte se prescriau
doze mai mari; in prezent se recomanda 20 mg prednison/zi, apoi 10
mg/zi, timp de 1 - 2 luni.
Tratamentul local prevede clisme medicamentoase, care pot
contine: prednison 10 mg/clisma, salazopirina, 2 g, Dermatol, tanin,
vitamine, tinctura de opiu, antispastice. Se mai incearca radioterapia
antiinflamatorie.
Concretizand, Tratamentul rectocolitei ulcero-hemoragice presupune
doua puncte:
- repaus in formele acute, mai ales in formele severe;
- alimentatie adecvata, de crutare a colonului, la inceput stricta,

ulterior mai larga, cu reducerea stimulilor termici, fizici si chimici,


saraca in reziduri, crescand
aportul proteic (3000 calorii/zi din care 150 g proteine) si excluderea
cu desavarsire a laptelui. Dieta trebuie sa fie si acceptata de bolnav;
Tratamentul medical, vizeaza reechilibrarea hidro-electrolitica si
nutritionala (uneori parenterala), cu reechilibrare acido-bazica
(glucoza, dextroza, sodiu, potasiu, calciu), hidrolizate de proteine,
polivitamine, anabolizante proteice (Madiol, Steranabol), transfuzii de
sange in caz de necesitate, uneori chiar gamaglobuline nespecifice;
- psihoterapia, tranchilizantele si sedativele sunt indicate anxiosilor
(meprobamat, hidroxizin, diazepam, tioridazin).
Tratamentul antiinflamator si antiinfectios se face prin:
- salazopirina (Azulfidine), 3 g/zi, dupa mesele principale, pana la 12
g/zi (24 tablete); in formele usoare si medii. Uneori microclisme cu 3 4 g salazopirina, in 100 ml apa calduta sau ceai de musetel;
- antibiotice cu spectru larg: tetraciclina si ampicilina;
- corticoterapie si ACTH (40 mg la 8 ore, eventual cu 100 mg
hemisuccinat de hidrocortizon in formele grave). Prednisonul se
administreaza cu prudenta (40 - 60 mg/zi);
Tratamentul chirurgical este aplicat din ce in ce mai des.
Indicatiile interventiei chirurgicale sunt urmatoarele: cancerizarea,
perforatia, colectazia, hemoragiile abundente si repetate, extinderea
leziunilor in inaltime pe colon si extinderea ulceratiilor in profunzime.

Examenul
coproparazitologic

Examenul coproparazitologic - consta in examinarea directa a


materiilor fecale in vederea detectarii de chisti de protozoare, oua de
hemlinti, trofozoiti sau larve mobile (examen microscopic direct - cu
Lugol sau ser fiziologic), in acest fel stabilindu-se cauza parazitara a
gastro-enterocolitelor.
Examenul coproparazitologic este recomandat in cazul :
-tulburarilor gastro-intestinale - lipsa poftei de mancare (inapetenta),
greata, voma, eructatii, flatulenta, dureri abdominale, diaree cu sau
fara sange
- simptomelor neurologice - iritabilitate, insomnie, cefalee, ameteala,
crize convulsive si alergice - mancarimi (prurit) in zona anala, nazala
precum si simptomatologiei generale - astenie, stagnare ponderostaturala la copii, scadere ponderala uneori marcata la adulti,
subfebrilitate, hipertensiune arteriala
Virulenta agentului patogen, intensitatea infestarii cu respectivul
agent patogen si capacitatea de aparare a gazdei (organismului) vor
determina gravitatea bolii. Astfel, in cazul persoanelor cu un sistem
imunitar puternic, pot exista situatii in care boala este asimptomatica
(simptomele imbolnavirii nu se vad) - acestia se numesc "purtatori
sanatosi" - sau situatii in care boala are manifestari clinice minore sau,
in cazul persoanelor cu un sistem imunitar slabit, situatii in care boala
ia forme foarte grave.
Examenul coproparazitologic macroscopic furnizeaza date
asupra aspectului si consistentei materiilor fecale si a prezentei unor
eventuale elemente parazitare - proglote de tenie sau elemente adulte
de nematode (Ascaris lumbricoides, Enterobius vermicularis).
Coloratiile permanente sunt utilizate in identificarea trofozoitilor si
a chistilor de protozoare; una dintre coloratiile speciale se efectueaza
in cazul suspiciunii clinice de diaree produsa de cryptosporidium - in
special la persoanele imunocompromise.
Recomandari pentru recoltarea probei pentru examen
coproparazitologic :
- prelevarea probei se efectueaza din scaun emis spontan, fara
utilizare de purgative sau laxative pe baza de carbune

- se utilizeaza un coprorecoltor (recipient steril cu volum de 30 ml,


care poate fi procurat de la laboratorul nostru)
- recoltarea materiilor fecale se face in recipient fara mediu, cu
ajutorul spatulei, din diferite zone ale bolului fecal, fara a umple insa
recipientul
- nu contaminati bolul fecal cu urina, ulei sau bariu
-proba nu trebuie sa fie uscata; in cazul in care nu poate fi dusa
imediat la laborator, proba va fi pastrata la o temperatura de 2 - 8 C
- in cazul examenului de coprocultura (in care recoltarea se face pe
mediu de cultura), proba trebuie sa ajunga in maximum 2 ore la
laborator

Coprorecoltor - recipient colectare materii fecale


1) Cu mediu de cultura ;
2) Simplu ;
3) Spatula pentru colectare - este atasata de dop
Este necesara repetarea examenului mai multe zile la rand - cel
mai adesea de 3 probe intr-un interval de 10 zile, deoarece ouale,
larvele sau chistii unor paraziti nu se elimina zilnic.
Deoarece in emisia chistilor de Giardia lamblia intervin perioade
negative, examenul coproparazitologic se repeta de minimum 3 ori, la
interval de 6 - 10 zile.
Un singur rezultat negativ la examenul coproparazitologic nu poate
exclude posibilitatea existentei unui parazit - rezultate fals negative
pot sa apara in cazul in care in saptamana care precede testul,
pacientului i s-au administrat bariu, bismut sau uleiuri minerale,
tetraciclina, medicamente antidiareice, antiacide.
Exista cazuri in care, desi parazitul este prezent in tubul digestiv, nu
se poate stabili prezenta oualelor acestuia prin examenul
coproparazitologic. In aceste cazuri prezenta agentului patogen
trebuie diagnosticata pe alte cai - analize de sange.

In cazul in care, prin examen coproparazitologic, se identifica un


parazit in proba coprologica examinata, se confirma fie starea de
boala, fie starea de purtator, urmand ca medicul care a solicitat testul
sa ia decizia medicala.
Controlul dupa tratament se recomanda a se efectua la 3 - 4
saptamani dupa terminarea tratamentului - in cazul infectiilor cu
protozoare si la 1 - 2 saptamani - in cazul infectiilor cu helminti.