Sunteți pe pagina 1din 5

Imitație nonverbală

Obiective:
1. Copilul va invăța să imite acțiunile altora.
2. Imitația va deveni baza dezvoltării altor abilități importante (cum ar fi
verbalizarea, jocul, socializarea, autoservirea etc.)
3. Imitația îl va invăța pe copil unul din cele mai importante tipuri de
prompt: promptul prin exemplificare.
4. Imbunatațirea relației parinte-copil (devine recompensator sa te asemeni
cu părintele)
5. Copilul va deveni mai conștient de mediul înconjurător.
6. Stimularea atenției
7. Să îl faceți pe copil mai compliant și atent și să iși dorească să facă
activitatea
Procedeu:
Părintele arată cum se face o acțiune și spune ”Fă așa”. Copilul trebuie să imite ”în
oglindă”, de exemplu, daca părintele ridică mâna stângă, copilul va ridica mâna dreaptă. Se va
porni de la ușor la greu, de exemplu manevrarea unui obiect (punerea unui cub într-o găleată) sau
care produc o senzație senzorială (scuturarea unui clopoțel), sunt mult mai ușor de învățat decât
mișcarea unor părți ale corpului pe care el le vede (maini/picioare) sau și mai greu, o parte pe
care copilul nu o vede (nasul, gura, capul).
Este foarte util să aveți o oglindă mare, în care copilul se poate vedea, în felul acesta
creierul inregistrează și asociază atât vizual mișcarea, cât și la nivel senzorial, ce simte în
momentul în care face mișcarea respectivă.
Pe măsură ce copilul progresează, comanda verbală va varia pentru a generaliza, plecând
de la ”Fă ca mine”, ”Fă ce fac eu” până ajuneți la a denumi în mod direct acțiunea pe care doriți
să o facă, de exemplu ”bate din palme”. În acest fel puneti bazele programului receptiv de
instrucțiuni verbale. ”Fă așa” se folosește la inceput pentru stabilirea conceptului de imitație, o
abilitate esențială, care oferă un mijloc nonverbal de a preda o diversitate de alte abilități.
Prompt:
Promptul va incepe cu cel fizic, ghidând copilul sa îndeplinească acțiunea cerută. Acesta
se va diminua în timp, până la o atingere ușoară, apoi doar un gest subtil.

Imitația nonverbală va fi dobândită în următoarele etape:

Etapa 1: Manevrarea unui obiect


La început se vor face exerciții repetate cu același obiect, fără alte obiecte prin preajmă.
Odată ce copilul îndeplinește cu succes o acțiune fără a fi promptat, introduceți la fiecare
exercițiu câte unul sau mai multe obiecte distractoare. Fiecare obiect va fi folosit în mai multe
feluri, pentru a capta atenția copilului și pentru a-l ajuta să diferențieze acțiuni diferite. De
exemplu, puteti să ii cereți sa loveasca cu ciocănelul bile de jucărie și din când în când sa imite si
alta acțiune, cum ar fi să-l pună într-o găleată. Și treptat introduce-ți itemi noi, la itemii deja
învățați.

Manevrarea obiectelor:
Pune un cub într-un vas Face să sune un clopoțel (îl scutură sau îl bate)
Apasă un buton ca să sară o jucărie Amestecă cu lingura în castron
Bate inr-o tobă Aruncă mingea
Pune un inel pe un cilindru Își piaptănă/perie părul
Își pune pălăria pe cap Flutură un steguleț
Scutura o tamburină Învârtește un titirez
Bate cu cubul in masă Apasă un claxon
Face un turn din cuburi Lovește două bețe
Duce cana la gură Ciocnește două mașini
Scutură un glob cu ”zăpadă” Lovește două cuburi
Plimbă o mașinuță Leagănă păpușa
Își pune ochelarii de soare Suflă într-un fluier
Încarcă/descarcă un camion Răspunde la telefon
Cântă la pian

Etapa 2: Imitații de motricitate grosieră


După ce copilul stapanește cel puțin 3 acțiuni din etapa 1, puteți trece la motricitatea
grosieră. La fel ca și mai sus, plecați de la un singur element. După cce îl stăpânește, puteți
adăuga câte un element nou.

Mișcări de motricitate grosieră:


Ridică mâinile Se ridica în picioare
Bate din palme Își întinde brațele lateral
Își atinge nasul Bate din picior
Se bate pe burtică Face cu mâna
Își loveste ușor capul Îți atinge gura
Își pune mâinile la urechi Își atinge genunchii
Își atinge cotul Își scutură părul
Își atinge umerii Își atinge ochii
Bate cu palma în masă Își atinge degetele de la picioare

Etapa 3: Imitații pentru care copilul se ridică de pe scaun.


Următorul pas în imitația nonverbală, este învațarea copilului să se ridice de pe scaun, să
indeplinească o acțiune și apoi să revină pe scaun. Îi va fi exemplificată acțiunea și apoi promptat
doar daca este nevoie.
Exemple de imitații pentru care copilul se ridică de pe scaun:
Ciocăne la ușă Atinge un loc de pe perete cu mâna întinsă
Merge în pas de marș Se uită pe fereastră
Dă drumul unei biluțe pe un plan înclinat Pune un obiect pe raft
Deseneaza cu creta pe o tablă Deschide/închide un sertat
Pune un obiect într-un sertar Aruncă ceva la gunoi
Aprinde/stinge lumina Culcă o păpușică
Dă drumul unei mașinuțe pe o rampă Pune o forma geometrică într-un incastru

Etapa 4: Imită altă persoană


Pentru a generaliza, părintele indică o altă persoană, poate fi celalalt părinte, un bunic, un
frate, sau oricine este în încapere în momentul respectiv, cu indicația ”Fă așa”.

Etapa 5: Imitații de motricitate fină

Mișcări motorii fine:


Strânge în pumn plastilina Ruleaza plastilina
Își atinge bărbia Își atinge gura
Își atinge ochii Își atinge urechile
Ia o monedă și o pune într-un borcan Apasă un buton
Face semnul OK cu degetele Bate darabana în masă
Face semnul victoriei Ridică degetul mare
Desface un cârlig de rufe Strânge în mână o jucărie care piuie
Arată cu degetul Învârtește un titirez (cu degetele)

Aceasta etapă este dificilă pentru multi copii, așa că se va intervenii cu blandețe și multa
răbdare. Se va începe cu prompt, mână peste mână dacă este cazul, cu o mână executând
mișcarea, iar cu cealalta promptat. Pentru părțile corpului care nu se vad, se poate începe în fața
oglinzii.

Etapa 6: Înlănțuire continuă


După ce copilul stăpânește zece imitații pe partea de motricitate grosieră (etapa 2), îi
puteți cere să vă imite în timp ce înlănțuiți mai multe răspunsuri. Acestea trebuie sa varieze
pentru a menține atenția și inereseul copilului. Atât elementele, cât și ordinea acestora.
Exemple de înlănțuire continuă:
- mâinile sus, bate palmele, mainile jos.
- mâinile lateral, mâinile sus, mâinile la urechi.

Se va începe cu două sau trei acțiuni, în funcție de abilitățile copilului, pentru a nu


intervenii frustrarea, si se continuă cu serii mai lungi.

Etapa 7: Imitație avansată


După ce copilul stăpânește zece imitații pe partea de motricitate grosieră (etapa 2) și cinci
pe partea de motricitate fină (etapa 5), se va trece la imitație cu discriminări mai subtile.

Exemple de discriminări:
Ridică o mâna Ridică două mâini
Își atinge nasul cu un deget Își atinge nasul cu toată mâna
Face la revedere cu mâna dreaptă Face la revedere cu mâna stângă
Bate o singură dată palmele Bate de două ori
Bate din palme cu mâinile sus Bate din palme cu mâinile jos

Etapa 8: Înlănțuiri de două acțiuni


Acest tip de imitație necesită folosirea memoriei. După ce imitația nu mai implică mari
dificultăți de executare, și a dobandit deja cel putin 20 de acțiuni de la etapele de mai sus, îi
puteți cere copilului să execute două elemente.

Exemple de înlănțuiri de două acțiuni:


- pune-ți pălăria pe cap și ciocăne la ușă
- bate din palme și lovește genunchii cu palmele
Se vor demonstra ambele mișcări, în timp ce copilul privește, după care îi veți cere sa
imite cele două acțiuni. Ca în orice învățare a unei noi deprinderi, se pleacă de la ușor la greu, în
acest caz începându-se cu acțiuni de la manevrarea obiectelor(etapa 1) combinate cu acțiuni
pentru care copilul se ridică de pe scaun(etapa 3), și se va continua cu acțiuni de motricitate
grosieră(etapa 2) combinate cu cele de motricitate fină(etapa 5).

Etapa 9: Încrucișări
Această etapă se referă la acțiuni ce trec de axul median al corpului, adică o linie
imaginară care împarte corpul în două, stânga și dreapta.
Exemple de încrucisări:
- atinge piciorul drept cu mâna stângă
- atinge umărul stâng cu mâna dreaptă
- atinge urechea stânga cu mâna dreaptă

Etapa 10: Două acțiuni simultane


Exemple de două acțiuni simultane:
- atinge umărul stâng cu mâna dreaptă și genunchiul drept cu mâna stângă

Etapa 11: Înlănțuiri de trei acțiuni


La fel ca la etapa a 8a, doar că de data aceasta, copilul imită trei acțiuni în loc de două.

Etapa 12: Imită acțiuni din înregistrări video


Prezentați-i copilului filmulețul, insoțit de comanda ”Fă așa!”
a) O singură acțiune
b) O acțiune formată din doi pași (imitație simultană)
c) O acțiune formată din trei pași (imitație simultană)
d) Înlănțuire continuă
e) O acțiune formată din doi pași (imitație decalată)
f) O acțiune formată din trei pași (imitație decalată)
g) Imitația unui cadru dintr-o înregistrare video
h) Imitația unei acțiuni dintr-o fotografie

Etapa 13: Imită acțiuni din imagini

Arătați-i elevului imaginea unei persoane care face o acțiune, urmat de comanda ”Fă
așa!”.

S-ar putea să vă placă și