INVESTIGAŢIA RADIOLOGICĂ

Introducerea examenului radiologic în investigarea aparatului respirator a

contribuit la progresul cunoaşterii patologiei pulmonare în general şi a tuberculozei
pleuro pulmonare în special.

Imaginea radiologică este polimorfă datorită faptului că leziunea tuberculoasă este

complexă, incluzând leziuni exudative, proliferative, necrotice şi destul de precoce
modificări fibroase. In ierarhia procedurilor radilogice se înscriu:

- cele standard, sintetice (microradiofotografia, radioscopia, radiografia), care oferă

date generale de ansamblu ale leziunilor examinate, şi
- analitice, untilizate în completarea celor standard (tomografia convenţională şi
computerizată, bronhografia, scintigrafia, etc) care oferă date de detaliu adresându-se
caracterelor restrânse lezionale, elemente care vin să precizeze cu date detaliate
imaginile obţinute prin procedurile standard.
Notă: Aspectele radiologice caracteristice pentru fiecare tip de leziune
tuberculoasă sunt descrise în cărţile de tuberculoză ale aceluiaşi autor.
In cazul suspiciunii unei suferinţe tuberculoase, stabilite clinic, va fi necesară
investigaţia radiologică, atît în diagnosticul cît şi urmărirea în dinamică a leziunilor.
Radioscopia: este necesară în cazurile noi de tuberculoză, cînd pacientul nu este
încă cunoscut, cu toate că prezintă o serie de dezavantaje
- nu oferă un document obiectiv de referinţă,
- este o metodă subiectivă, calitatea informaţiilor obţinute depinde de gradul de
pregătire profesională al examinatorului,
- imaginile mici sub 3 mm diametru scapă examinării
- metoda provoacă o iradiere mult mai mare decît radiografia.
Totuşi despre această metodă se poate arăta că :
- oferă un aspect panoramic, general al cutiei torcice împreună cu conţinutul
acesteia,
- alege incideţa optimă pentru studiul ulterior de detaliu al leziunii,

1
 - permite evidenţierea relaţiilor dintre leziune şi elementele anatomice toracice,
metoda realizîndu-se în rotaţie continua a pacientului, pornindu-se de la poziţia
frontală în incidenţa postero-anterioară, trecîndu-se prin oblicele anterioare,
profil, posterioare pînă la poziţia frontală în incidenţa antero-posterioară, în tot
acest timp pacientul respirînd cît mai profund.
Microradiofotografia, metodă utilizată larg în trecut pentru depistarea
tuberculozei folosind caravanele mobile şi vizînd fie populaţia unui teritoriu, fie grupuri
populaţionale cu risc, este astăzi abandonată datorită unui cost-beneficiu nesatisfăcător şi
desfăşurări unor resurse umane şi materiale care nu şi-au demonstrat utilitatea practică.
Conform orientărilor OMS – 716/01, din anul 2002 acest control a devenit facultativ,
fiind adresat doar simptomaticilor respiratori sau celor care prezintă antecedente bacilare
(selectaţi de medicul generalist) iar, din noiembrie 2006, interzis.
Radiografia pulmonară. Datorită calităţilor pe care le prezintă, această metodă
este obligatorie în bateria de investigaţii imagistice ale oricărei patologii pleuro-
pulmonare:
- fixează imaginea radiologică pe un document, care poate fi comparată cu
imaginile de la examenele anterioare  şi de mai mulţi specialişti;
- evidenţiază leziuni mici, care scapă examinări scopice (miliara tuberculoasă,
leziuni minime apicale, etc).
Radiografia va fi efectuată cel puţin în două incidenţe perpendiculare, în plan
frontal şi sagital, pentru a obţine relaţii, tridimensionale cu contraste electrice cît mai
coborîte, la 180 cm diatanţă focar – film (FF). Pe o radiografie corect executată nu
trebuie să transpară imaginea coloanei vertebrale prin umbra cordului.
Intr-o primă etapă are loc aprecierea unei calităţi corespunzătoare a clişeului
radiologic, ce impune :
- poziţionarea corectă este apreciată pe simetria extremităţilor interne ale
claviculelor în raport cu apofizele spinoase ale primelor vertebre dorsale
- inspirul profund necesită vizibilitatea cel puţin a primelor cinci arcuri costale
anterioare proiectate deasupra diafragmului
- apnee strictă cu absenţa fluxului cinetic

2
 - o bună expunere este recunoscută prin vizibilitatea ramurilor de diviziune ale
arterelor pulmonare în sînul parenchimului pulmonar şi o bună vizualizare a
mediastinului, a plămînului retrocardiac.
Intr-o a doua etapă se trece la lecturarea clişeului radiologic şi cuprinde analiza:
- conţinătorului - coloană vertebrală, omplaţi, coaste, părţi moi toracice (perete, sîn,
regiuni axilare, diafragm, abdomenul subdiafragmatic)
- conţinutului – caile aeriene, plămînul şi vasele, pleura (reperaj scizural,
desfăşurarea sinusurilor costodiaqfragmatice)
- mediastinului.
Dacă radiografia pulmonară de faţă este efectuată corect, permite vizualizarea
detailată
- a două porţiuni transparente (datorate cantităţii mari de aer din alveole şi
densităţii reduse a opacităţii parenchimului pulmonar), simetrice situate de-o parte şi de
alta a umbrei mediastinale – cimpul pulmonar drept şi stîng, fiecare de formă
triunghiulară cu vîrful la deschiderea superioară a toracelui şi baza la diaphragm, iar
- pe lina mediană aceste cîmpuri sunt separate de umbra mediastinului, îngustă
cranial şi mai largă spre diafragm. Pe clişeul de faţă bordul stîng al mediastinului este
esenţialmente « arterial », de sus în jos fiind artera subclaviculară stîngă, butonul aortic,
infundibulul pulmonar cu trunchiul arterei pulmonare şi atriul stîng, conturul
ventriculului stîng. Bordul drept este « venos » de sus în jos fiind prezente trunchiul
venos brahio-cefalic drept, vena cavă superioară, urechiuşa dreaptă, vena cavă inferioară,
atriul drept.
In regiunea hilară şi a cîmpului pulmonar mijlociu, se proiectează în condiţii
normale, opacităţi în formă de virgulă care pornesc dinspre hil şi se orientează în jos
spre cupola diafragmatică. Opacităţile sunt determinate de ramurile arterelor pulmonare
şi într-o mai mică măsură, de venele pulmonare, ramificaţiile acestora alcătuind desenul
pulmonar. In dreapta opacităţile sunt mai evidente şi mai nete decît în stînga, unde sunt
parţial mascate de umbra cordului. Din această cauză imaginea radiologică a hilului stîng
scapă uneori descrierii.

3
 Figura 1. Constituţia hilurilor pulmonare :
1. trahee, 2. artera pulmonară dreaptă cu ramurile sale, 3. artera pumonară stîngă cu
ramurile sale, 4. spaţiul intercardiovascular, 5. bronhia lobului inferior stîng mascată de
umbra cordului.

- Pe radiografia de faţă, la adult şi în inspirul profund, domul cupolei

diafragmatice drepte este situat la nivelul extremităţii anterioare a celei de-a 5 a coaste ;
cupola este în general mai înaltă în dreapta cu aproximativ 1 – 3 cm; grosimea cupolei
normale este redusă în jur de 1 – 3 mm; poate fi polilobată fără a avea semnificaţie
patologică. La subiecţii longilini şi în inspirul profund, cupolele pot fi aplatizate sau cu
aspect festonat în raport cu inserţia diferitelor fascicule musculare.
La baza hemitoracelui se constată două unghiuri, sinusul costodiafragmatic şi
sinusul cardio –frenic. In cel cardiodiafragmatic stîng se poate decela o « umbrire »
triunghiulară dată de paniculul adipos de la vîrful cordului (descris de către Schwarz).

Radiografia de profil este importantă pentru că permite localizarea mai concretă a

diferitelor organe sau leziuni patologice, precum şi aprecierea lor tridimensională.
Imaginea de profil a toracelui are aspect de ogivă, fiind ocupată de două formaţiuni
opace, posterior coloana vertebrală, iar anterior cordul şi pediculul vascular.
De asemenea profilul permite lecturarea celor două zone transparente, una (a) în
formă de bandă la nivelul mediastinului posterior, între coloană şi limita posterioară

4
 a siluetei cardiovasculare (spaţiul retrotraheal şi retrocardiac) şi o a doua (b) în formă
triunghiulară cu baza în sus, situată între stern şi faţa anterioară a pediculului
vascular (spaţiul clar retrosternal al lui Grawitz).
In mediastin se vizualizează imaginea traheei care se traduce printr-o bandă
transparentă ce coboară din porţiunea superioară a regiunii cervicale şi se bifurcă la
nivelul corpului vertebral D4 (D5). Bronşiile principale se pot urmări pe o lungime de
2 – 3 cm, iar cele mai înguste se observă ortograd. Bifurcaţia traheei constituie hilul
aerian (c) al plămînului care schematic apare ca un cerc.
In faţa acestuia se proiectează o opacitate (d) de la care pornesc prelungiri spre
lobul superior şi inferior ale plămînului. Această opacitate denumită hilul vascular,
este constituită din arterele pulmonare, vizibile ortograd şi suprapuse (dreapta cu
stînga), iar prelungirile sunt ramurile acestora.

Figura 2. Aspectul normal al radiografiei

de profil.

Pe clişeul de profil cupolele diafragmatice sunt de regulă convexe spre apex, treimea
anterioară fiind mai înaltă decît cele 2/3 posterioare.
La nivelul pleurei, fundurile de sac posterioare sunt ascuţite şi profunde, dreptul
fiind mai mare decît în stînga. Fundurile de sac anterioare sunt asimetrice, dreptul fiind
mai rotunjit, iar stîngul este variabil, fiind absent uneori.
Pleura normală nu determină imagine radiologică decît în situaţiile cînd este
surprinsa tangenţial (ortograd) sau cînd este contrastată negativ prin aer pe ambele ei feţe,
situaţie frecventă în cadrul pneumotoracelui. Scizurile pulmonare cînd devin vizibile

5
radiologic, permit identificarea pe imaginea de profil a lobilor şi segmentelor de
ventilaţie.

Imaginile pulmonare patologice prezintă valoare semiologică de ordin

radiologic, însă pentru precizarea diagnosticului necesită a fi completate de anamneză,
examinarea fizică şi de laborator.
Schematic, aceste imagini, se prezintă ca
- opacităţi în care transparenţa normală pulmonară este diminuată sau absentă
- clarefieri, unde transparenţa este accentuată
- imagini mixte, constituite din opacităţi şi transparenţe.
Opacitătile constatate radiologic sunt de origine pulmonară sau pleurală.

A. Opacităţile pulmonare, ca dimensiuni şi formă pot fi :

Imagini micronodulare, miliarele diseminate de exemplu, sunt vizibile pe o
radiografie bine executată în apnee, precedată de o inspiraţie profundă. Sunt imagini mici
rotunde, de mărimea unui grăunte de mei (diametrul 0,5-2mm), relativ bine delimitate,
volum aproape uniform, intensitate subcostală, costală, uneori supracostală, răspîndite pe
întreaga suprafaţă pulmonară. Acest aspect este caracteristic pentru tuberculoza miliară
acută, granulia rece, pneumoconioze (silicoza), carcinomatoză, limfogranulomatoza
miliară, etc.
Opacităţile macronodulare constituite din focare de alveolită, cu tendinţă la
confluare, au dimensiuni mai mari, cu contur neregulat şi intensitate relativ redusă. Sunt
mai puţin numeroase decît cele micronodulare, ocupă suprafeţe pulmonare mai reduse şi
sunt întîlnite în bronhopneumopatiile nespecifice, tuberculoase, diseminări tumorale
hematogene, limfogranulomatoză, etc.
Intre aceste opacităţi sunt enumerate şi cele nodulare dense, impregnate cu săruri
de calciu, cu mărime variabilă contur neregulat şi intensitate costală sau supracostală,
reprezenînd leziuni bacilare vindecate, sechele - complex primar, metastaze postprimare,
tuberculoza fibrozată, etc.
Imaginile sferice, ovalare şi policiclice sunt omogene, cu mărime diferită, contur
net sau difuz, de intensitate costală sau supracostală. Pot fi unice sau multiple, fiind

6
însoţite de reacţii inflamatorii. Aceste aspecte pot fi determinate de tuberculom, caverna
plină, infiltrat precoce, dar şi de chist hidatic, cancerul bronhopulmonar, etc.
Tinînd cont de importanţa diagnosticului topografic al proceselor patologice
pulmonare, localizarea cît mai precisa a opacitatilor lobare şi segmentare se impune, iar
în cele ce urmează vor fi descrise imaginile radiologice ce difera in functie de situaţia
sgmentului cercetat şi de natura procesului analizat.
Pentru studiul segmentelor de ventilaţie, pacientul este examinat în mai multe
incideţe şi radiografiile vor fi realizate obligatoriu din faţă şi profil.

Segmentele de ventilaţie ale plămînului drept

Lobul superior drept (LSD) ocupă porţiunea anterioară a jumătăţii superioare a

hemitoracelui şi corespunde superior vîrfului cutiei toracice, iar posterior, lateral şi
anterior, primelor 4 coaste. Baza lobului este delimitată de marea şi mica scizură, care fac
între ele un unghi obtuz.
LSD este format din 4 segmente de ventilaţie – apical, posterior, anterior şi axilar.
1. Segmentul apical în caz de afectare patologică se proiectează din faţă ca o
umbrire triunghiulară juxtamediastinală cu baza superior şi vîrful la hil, are o latură la
mediastin cu care se confundă şi o alta (limita externă) imprecisă, pierzîndu-se treptat
spre luminozitatea plămînului. Clavicula împarte segmentul în două regiuni
- a vîrfului (supraclaviculară)
- intercleido-hilară (Leon – Bernard)

Figura 3. Segmentul apical al lobului

superior drept în proiecţia din faţă şi de profil

7
 Pe profil apare ca o opacitate triunghiulară, localizată median şi în sens antero-
posterior este situată în acelaşi plan cu hilul aerian:
- baza este cranial
- vîrful orientat în jos, spre hil
- limita anterioară spre segmentul anterior al LSD
- limita posterioară spre segmentul posterior al LSD
2. Segmentul posterior al LSD (dorsal) are anatomic aspectul de piramidă
trunchiată, iar pe imaginea din faţă apare ca o opacitate triunghiulară cu baza la peretele
axilar toracic şi vîrful spre hil. Marginea inferioară este netă datorită unei porţiuni a
scizurii orizontale, iar latura superioară se pierde în regiunea subclaviculară spre
segmental apical.

Figura 4. Segmentul de ventilaţie

posterior al LSD din faţă şi profil

Din profil are acelaşi aspect, însă baza triunghiului se proiectează la peretele
posterior toracic şi coloană, iar vîrful trunchiat este orientat anterior spre hil. Limita
inferioară este netă formată din marea scizură şi o parte a micii scizuri. Limita superioară
se pierde spre segmental apical. Acest segment este interesat frecvent în pneumonii,
abcese, tuberculoză.
3. Segmentul anterior (ventral) apare pe imaginea din faţă de aspect triunghiular
cu baza la peretele axilar toracic şi vîrful spre hil.

8
 Figura 5. Segmentul de ventilaţie
anterior al LSD din faţă şi profil

Din profil se proiectează ca un triunghi

- cu baza la peretele anterior toracic
- vîrful orientat posterior spre hil
- limita inferioară este constituită din mica scizură
- limita superioară se pierde spre segmental apical.

4. Segmentul axilar superior este ventilat de o bronşie cu origine variabilă, de

aceea şi teritoriul segmentului poate avea sediu şi forme variabile.
Din faţă are aspectul unui triunghi sau bandă întinsă între
- peretele axilar toracic şi hil, în lungul scizurii orizontale
- limita inferioară este netă, scizurală
- limita superioară se pierde spre regiunea subclaviculară.

Figura 6. Segmentul de ventilaţie

axilar al LSD (faţă şi profil)

9
 Din profil are aspectul unei opacităţi rombice deasupra hilului aerian, în faţa
coloanei, romb care are două laturi inferioare nete scizurale şi două superioare pierdute
spre sgmentul posterior şi anterior (Waremburg şi Graux).

Lobul mijlociu (LM)

Faţa anterioră a LM se proiectează la peretele toracic anterior drept între
cartilajele costale 4 si se întinde de la stern spre linia axilară anterioară.
Pe imaginea din faţă în cazul afectări patologice, LM apare ca
- o umbră ce ocupă jumătatea inferioară a hemitoracelui, de la hil la diafragm, pe
care-l respectă în parte ca şi transparenţa sinusului costodiafragmatic respectiv ;
- limita superioară este netă (scizura orizontală)
- limita inferioară se pierde spre diafragm şi sinusul costo-diafragmativ.
Prin aşezarea pacientului în lordoză incidenţa Fleischner din faţă, umbra LM se
« contractă », devine mai densă şi are formă triunghiulară cu baza la mediasin şi vîrful
spre peretele axilar toracic, cu ambele laturi nete, scizurale, realizînd imaginea « în
pană » descrisă de Kopstein.

Figura 7. Lobul mijlociu (LM) - a) faţă, b) lordoză , c) profil

Imaginea caracteristică a LM este din profil o opacitate triunghiulară

- cu baza la peretele toracic anterior şi
- vîrful orientat posterior, la hil.

10
- laturile nete, scizurale, cea superioară constituită de mica scizură, iar cea inferioară din
marea scizură.
Segmentele LM sunt
- antero-intern sau ventral mijlociu care pe radiografia din faţă apare ca o opacitate
în ½ inferioară a hemitoracelui, iar din profil ca o umbră triunghiulară trunchiată
spre hil, nefiind interesat parenchimul segmentului axilar mijlociu, care rămîne
transparent

Figura 8 Segmentul anterointern al

LM – faţă şi profil

- postero-extern sau axilar mijlociu se traduce pe imaginea din faţă ca o umbrire

triunghiulară (în bandă) ce se întinde între peretele axilar al toracelui şi hil, cu
limita superioară netă (mica scizură), iar cea inferioară pierdută. Pe profil descrie
un mic triunghi constituit din porţiunea lobului mijlociu care nu era ocupată de
segmentul antero-intern, delimitat de scizuri, cu vîrful posterior la hil, cu baza
anterior pierdută spre segmental alăturat.

Figura 9. Segmentul postero-extern

al LM (din faţă şi profil)

11
 Lobul inferior (LI) ocupă partera infero-laterală şi posterioară a plămînului. Cînd
este prins în totalitate în cadrul proceselor patologice, LI apare pe imaginea din faţă ca o
opacitate a celor 2/3 inferioare ale hemitoracelui, vîrful acestuia ajungînd în spatele
lobului superior pînă la coasta a 3a.
Din profil se observă că porţiunea cea mai importantă a lobului se află la peretele
poarteior al toracelui şi ocupă aproape jumătatea postero-inferioară a plămînului, fiind net
delimitat anterior şi superior prin marea scizură.

Figura 10 Lobul inferior (LI)

faţă şi profil

LI cuprinde 5 segmente de ventilaţie, cel mai important fiind cel superior (vîrful
lui Fowler), care pe imaginea din faţă apare ca o umbrire asemănătoare LM, deoarece
aria de proiecţie a acestora este aproape aceeaşi. In numeroase situaţii acest segment se
proiectează la nivelul hilului.

Figura 11. Segmentul apical al LI -

vîrful lui Fowler (faţă şi profil)

12
 Din profil imaginea este caracteristică, apare ca o umbră triunghiulară cu baza la
peretele posterior al toracelui şi vîrful spre hil, cu latura antero-superioară precisă dată de
marea scizură, iar cea inferioară pierdută sau delimitată de scizura supranumerară,
situaţie în care constituie un lob aparte (descis de DEVE).
Baza LI este împăţită în 4 segmente :
a. Bazal intern sau infracardiac se traduce pe radiografia de faţă ca o umbrire
triunghiulară de-a lungul mediastinului, în sinusul cardio-diafragmatic, iar din profil
triunghiul are baza pe diafragm, vîrful la hil şi laturile imprecise.

Figura 12. Segmentul bazal intern –

faţă şi profil

b. Bazal anterior sau ventral inferior produce pe imaginea din faţă o umbrire

difuză supradiafragmatică, iar pe profil un aspect triunghiular cu baza la diafragm, vîrful
spre hil, fiind delimitat precis anterior prin juma inferioară a marii scizuri.

Figura 13. Segmentul bazal

anterior (faţă si profil)

13
 c. Bazal lateral sau terminal proiectat la percuţia pulmonară între cele două linii
axilare, se traduce radiologic din faţă ca o umbrire a bazei plămînului spre sinusul
costodiafragmatic, iar din profil ca o opacitate triunghiulară situată înaintea coloanei, cu
baza pe diafragm şi vîrful spre hil.

Figura 14. Segment bazal lateral

(faţă şi profil )

d. Bazal posterior sau dorsal inferior ocupă pe imaginea din faţă jumătatea
medială a porţiunii bazale a plămînului (juxta-mediastinală), iar din profil apare ca o
opacitate triunghiulară în sinusul costo-diafragmatic posterior cu vîrful trunchiat superior.

Figura 15. Segment bazal posterior

(faţă şi profil)

Segmentele de ventilaţie ale plămînului stîng

Sunt asemănătoare celor din dreapta, dacă se ţine seama de modul de ramificaţie a
arborelui bronşic şi faptul că în stînga prin lipsa scizurii orizontale, segmentele situate
de–o parte şi de alta a acesteia nu sunt delimitate precis.

14
 Zona culmen a lobului superior stîng corespunde segmentelor echivalente ale
lobului superior drept, iar lingula, porţiunea lobului superior sting corespunde
segmentelor lobului mijlociu.
La nivelul lobului inferior stîng lipseşte segmentul infracardiac datorită
dezvoltării cordului spre stînga.

Tomografia convenţională este o metodă analitică care individualizează

modificări patologice ce aparţin unor imagini complexe, suprapuse, dificil de interpretat.
Prin tomografie sunt evidenţiate numai modificările aflate într-un strat de plămîn gros de
0,5 – 1 cm dintr-o anumită zonă.
Contraindicată în colecţiile pleurale, precizează datele obţinute pe imaginea
radiografică referitoare la:
- dimensiunile, forma, structura proceselor patologice
- relevă pierderile de substanţă din masa proceselor
- evidenţiază traheea, bronşiile mari, starea ganglionilor hilari şi ai grupului de
bifurcaţie prin secţiunea « în plan traheo – bronşic » (tehnica Frain)
- decelează eventuale modificări de calibru, statică, permeabilitate traheo-bronşică,
stenoză, infiltraţii ale pereţilor, proliferări endobroşice, etc..
Tinînd cont de gradul înalt al iradierii în timpul tomografiei, este necesară o
alegere cît mai bună a secţiunilor cu ajutorul radiografiei de profil şi nu mai mult de 3 – 4
secţiuni.

B. Opacităţile de origine pleurală sunt în general omogene, mai mult sau mai
puţin intense şi ocupă o parte sau în totalitate, cîmpul pulmonar. Sunt frecvent localizate
la bază, se confundă în dreapta cu umbra ficatului, iar în stînga contrastează cu
transparenţa bulei de gaz a stomacului.
Colecţiile pleurale din marea cavitate, în special cele sero-fibrinoase, determină
opacităţi omogene, de intensitate variabilă ce ocupă unghiul infero-extern al cimpului
pulmonar. Sinusul costo-diafragmatic apare opacifiat, iar lichidul determină la nivelul
cîmpului pulmonar o linie concavă orientată în sus şi spre interior care porneşte de la
cupola diafragmei, se orientează spre peretele toracic şi se pierde progresiv în axilă. In

15
cazul colecţiilor abundente, opacifierea se însoţeşte de deplasarea organelor din
vecinătate, cîmpul pulmonar apare lărgit, peretele toracic bombat, hemidiafragmul împins
în jos, iar componentele mediastinului sunt deplasate înspre partea opusă.
Colecţiile închistate în cavitatea pleurală determină opacităţi variabile ca formă,
sediu şi extindere în funcţie de localizarea lor – apical, axilar, anterior, posterior, etc.
Colecţiile lichidiene închistate
- apical realizează opacităţi omogene ce coafează vîrful pulmonar, sunt net delimitate
inferior printr-o curbă cu concavitatea orientată spre domul pleural;
- axilar, determină opacităţi fusiforme lipite de peretele toracic, cu contur net şi bombat
spre aria pulmonară, mai ales polul inferior al colecţiei care poate lua aspect de picătură;
- interlobar, din scizura mică determină opacităţi în formă de bandă transversală, extinsă
de la mediastin la peretele toracic; dacă lichidul este în cantitate mai mare scizura este
suflată, marginile sunt încurbate, cu aspectul unei lentile biconvexe (fusiforme). Cele din
scizura mare apar la examinarea din profil ca o umbrire fusiformă sau ovoidală, cu
marele ax orientat în lungul scizurii, un pol fiind orientat spre hil şi un altul spre sinusul
costo-diafragmatic anterior sprijinit pe diafragm. In poziţia de lordoză (Fleischner),
colecţiile interlobare au aspect de opacităţi triunghiulare (isoscel) cu baza la mediastin şi
vîrful la peretele toracic (spre axilă), cu marginile superioară şi inferioară net delimitate.
- mediastinal, în funcţie de localizare superioare şi inferioare, determină în prima situaţie
opacităţi juxtamediastinale care lărgesc pediculul vascular cu formă uşor triunghiulară şi
coboară de la vîrful plămînului pînă la hil, iar în a doua, mult mai frecvente, umbre
triunghiulare, cu vîrful la hil, avînd ipotenuza spre transparenţa plămînului, o latura spre
coloană cu care se confundă şi o alta spre diafragm;
- supradiafragmatic, apar ca opacităţi omogene sub formă de semilună ce coafează
cupola diafragmatică, sinusurile cardio şi costo-diafragmatice fiind libere, iar cele din
stînga fiind mai bine evidenţiate datorită bulei de gaz a stomacului ce serveşte ca mediu
de contrast.

C. Imaginile prin exces de transparenţă toracică se împart în

- difuze (generalizate) , ce pot interesa un plămîn, lob sau segment, fiind
determinate de emfizem, pneumotorace

16
- localizate (circumscrise), realizate de pierderile de substanţă din parenchimul
pulmonar, conducînd în final la apariţia cavernei.

BIBLIOGRAFIE selectivă

1. Nasta M. - „Tuberculoza” vol. I, Editura Medicală, Bucureşti, 1957, pag. 476-

410.
2. Chisleag Gheorghe – „Radiologie Medicală” , vol. 1, Editura Tera, Bucureşti
1986, pag. 122-147.
3. Michel Aubier, Michel Fournier, Rene Pariente – “Pneumologie”, Ed. Medecine-
Sciences, Flammarion, 1996, Deuxieme partie : Techniques d’investigation, pag.
202 -284.
4. Anastasatu C. – „Ftiziologie clinică” , Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti,
1972, 9 -27.
5. Barcan F. – Diagnosticul radiologic in patologia organelor toracale, Ed Medicala,
Bucuresti, 1980.
6. Armstrong P, Wilson AG, Dee Petal – Imaging of diseases of the chest, 3rd ed,
London – Mosby, 2000.
7. Trial Y – Guide pratique de radiologie, volI, Ed Masson, Paris, 1975.
8. Fraser RG, Muller NL, Colman N, Pare – Diagnosis of diseases of the chest, 4th
ed, Philadelphia, WB Saunders co, 1999

17