Sunteți pe pagina 1din 13

Universitatea București

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

Sociologia instituțiilor de aplicare a legii

Studentă: Brînceanu Laura-Cristina


Master: Probațiune
An: I
Probațiunea – instituție cheie în reabilitarea
minorilor delincvenți

Introducere

Pentru societate, tineretul reprezintă cea mai de preț valoare de care depinde atât viitorul
cât și prezentul generațiilor și al universului. El trebuie să înnobileze prin însăși existența sa,
deținând valori culturale și spirituale. Cele mai importante elemente care conturează conștiința
minorului se construiesc în urma unor diferite influențe cum ar fi cele din partea familiei, a
prietenilor etc. Pe măsură ce se dezvoltă capacitatea psihică și se formează propria personalitate,
fiecare percepe diferit normele de conduită și deprinde o anumită atitudine față de acestea.
În societatea actuală, tineretul, prin formele sale de manifestare joacă un rol foarte
important în definirea unui set de valori sociale care cuprind interese și aspirații și care de cele
mai multe ori intră în conflict direct cu cele ale adulților. Deși se dorește o uniformizare, prin
mecanismele ei, societatea nu poate de fiecare dată să acorde aceleași condiții de dezvoltare a
tineretului existând astfel restricții și obstacole și de aici și comportamentele diferite de
manifestare ale minorilor. Multe din aceste comportamente nu sunt observate sau de cele mai
multe ori sunt clasificate drept secundare ignorând factorii care pot fi responsabili ai
comportamentului deviant al unui adolescent.
Situația economică, socială și politică din multe țări a determinat ca problema protecției
minorilor și a delincveței juvenile să devină un subiect principal în preocupările Organizației
Națiunilor Unite, dar și a instituțiilor specializate în domeniu care au elaborat diferite documente
referitoare la afirmarea drepturilor fundamentale ale copiilor, la protecția acestora, definirea
vieții social-economică și asigurarea educației (Stănișor, 2003).
Societatea noastră este într-o continuă dezvoltare și astfel apar diferite probleme sociale
generate de aceste transformări pe parcursul anilor și care se pot reflecta în comportamentul
copiilor și adolescenților.

1
Conceptul de delincvență juvenilă

Într-o societate există norme și reguli care îi obligă pe indivizi să adopte comportamente
dezirabile cât și acțiuni pe măsura acestora. Nerespectarea acestora a creat fenomenul de
delincvență a indivizilor.
„Delincvența este definită ca totalitatea delictelor și crimelor considerate pe plan social,
delictul este un act nepermis de lege și sancționat printr-o pedeapsă corecțională, în timp ce
infracțiunea este privită ca violarea unor legi penale având deci în înțelesul limbii române aceeași
semnificație ca și crima” (Stănișor,2003, pg. 13).
Delincvența juvenilă reprezintă ansamblul faptelor de natură antisocială, încălcarea de la
normele societății care sunt încadrate juridic și săvârșite de către minori până la 18 ani intrând
ssub consecințele sancțiunilor penale. Acestea diferă în funcție de gravitatea faptei comise.
Pedepsele aplicate reprezintă un component al controlului social menit să apere și să asigure
siguranța unei comunități (Banciu, Rădulescu, 2002).
Delicvența juvenilă este fenomenul care a determinat în ultima perioadă orientarea și
cercetarea către mai multe domenii de studii (sociologie, psihologie, criminologie, medicină,
pedagogie etc.) în vederea explicării comportamentelor deviante și delincvente ale adolescenților
și de combatere a acestora.
Fenomenele de infracționalitate din țara noastră apar în strânsă legătură cu nivelul și
amploarea proceselor de dezvoltare economică și socială fiind dependente totodată, de efectele
negative ale acestora asupra organizării structurii și coeziunii grupurilor sociale, asupra relațiilor
dintre membrii acestora și condiților de viață. Acest fenomen problematic s-a amplificat încă din
perioada anului 1990, numărul minorilor care intră în contradicție cu legea penală crescând
considerabil de la an la an.
Diminuarea și controlul delicvenței juvenile, ca fenomen are multiple consecințe atât la
nivel macrosocial și microsocial cât și la nivel individual și poate fi realizată doar în urma
înțelegerii și explicării etiologiei, a dinamicii și evoluției comportamentelor infracționale dublate
de predicția asupra evoluției ulterioare a acestui fenomen.
Dincolo de modificările și evoluția incontestabilă a adolescentului din punct de vedere
psihologic există trei faze importante:
1. Dezvoltarea conștiinței de sine;

2
2. Afirmarea propriei identități;
3. Integrarea socială.
În funcție de modalitatea de socializare, la nivelul familiei, școlii sau grupurilor de
apatenență, adolescentul poate confrunta unele dificultăți care pot orienta comportamentul
acestuia într-o direcție greșită. Analiza multidimensională a delincvenței crează posibilitatea
ințelegerii fenomenului la diferite nivele:
- Dimensiunea statistică ce ne arată amploarea si evoluția fenomenului în corelație cu
diverși indicatori sociali (economici, culturali, geografici);
. - Dimensiunea juridică evidențiază tipuri de norme încălcate, gravitatea prejudiciilor
aduse, tipurile de sancțiuni aplicate si modalitațile de resocializare;
- Dimensiunea sociologică pune delincvența în raport cu multiple fenomene de
dezorganizare socială, de inadaptare și marginalizare;
- Dimensiunea psihologică evidențiază structura personalizații delincvente, motivațiile
comiterii delictului, atitudinea delincventului în raport cu fapta comisă;
- Dimensiunea economică arată costul delictului prin evidențierea consecințelor directe
și indirecte ale infracțiunilor;
- Dimensiunea prospectivă se referă la viziunea dinamicii în viitor a fenomenului
(Banciu, Rădulescu, 2002).
Ca urmare a celor spuse anterior putem concluziona că procesul de identificare a cauzelor
cât și al diminuării este unul dificil, presupunând o analiză atentă a contextului în care a avut loc
infracțiunea, a traseului social al minorului înainte și după comiterea faptei, a discernamântului și
a gradului de maturizare socială.

Conceptul de probațiune

Denumirea de „probațiune” este preluată din latinescul „probatio” care constituia o


perioadă de încercare sau de probă în care se demonstra schimbarea celor condamnați pe
perioada stabilită. Prin îndeplinirea condițiilor stabilite de probațiune, aceștia erau iertați și în
urma acesteia li se oferea libertatea de către implicațiile justiției penale.

3
Probațiunea reflectă evoluția societății omenești cu privire la sancționarea celor care
încalcă normele și regulile de comportament impuse de aceasta. Practic, prin probațiune s-a
trecut de la un sistem de sancționare superior, bazat pe vechiul principiu și anume pedeapsa cu
închisoarea, la o altă alternativă prin care infractorul este sancționat în comunitate, în cazul în
care infracțiunea săvârșită este de un pericol social redus, cu scopul de a fi reintegrat social, de a
contribui la dezvoltarea societății și de a preveni riscul de recidivă (Durnescu, 2011).
Altefel spus, probațiunea a contribuit practic la socializarea și resocializarea infractorilor
și creșterea generală a calității societăților prin diminuarea ratei de infracțiuni. Aceasta reprezintă
un component al legăturii dintre pedepsele privative de libertate și cele neprivative de libertate
deoarece pedeapsa cu închisoarea poate fi redusă simultan cu aplicarea probațiunii pentru restul
duratei rămasă neexecutată din pedeapsă. Deși apare ca și o sancțiune,aceasta este mai mult un
proces de asistență și consiliere al infractorului pentru a-l ajuta să se reintegreze social și să nu
mai comită alte infracțiuni. Deci este firesc să se poată individualiza cu greu în aplicarea sa ,
aflându-se în contradicția dintre a ajuta și a pedepsi pe cineva (Abraham,2001).
În literature de specialitate, Robert M. Bohm și Haley au definit probațiunea ca fiind o
hotărâre luată de instanță cu privire la indivizii care au comis infracțiuni și care fie și-au
recunoscut vinovăția fie au fost găsiți vinovați și în loc să fie condamnat la pedeapsa închisorii,
acesta era luat în evidență sub supraveghere de către serviciul de probațiune,dar liber să trăiască
în comunitatea din care face parte. Continuarea și respectarea măsurilor și condițiilor de
supraveghere și totodată evitarea de a fi încarcerat depinzând de individul căruia i-au fost
aplicate.
Dintr- o altă perspectivă sociologică și anume cea a lui M. Tomic-Malic și a lui D.
Kalogeropoulos, care definesc probațiunea ca fiind “ o modalitate de penalizare cu 20 fundament
socio-pedagogic, caracterizată printr-o combinație între supraveghere și asistență. Ea este
aplicată în regim de libertate delincvenților selecționați în funcție de personalitatea lor
criminologică cât și de receptivitatea lor în raport cu regimul, scopul principal fiind acela de a
oferi subiectului posibilitatea de a-și modifica atitudinea față de viața în societate și de a se
reintegra în mediul social, la libera sa dorință și fără riscul de a încălca din nou o normă penală”
Probațiunea ar însemna pentru infractori oportunitatea de a li se acorda o ” a doua șansă”
pentru îndreptarea comportamentului. Infractorul , pe lângă faptul că trebuie pedepsit, el trebuie

4
să înțeleagă și faptul că a greșit, că acel comportament antisocial adoptat de el este grav
problematic.
Dezvoltarea puternică în domeniul sociologiei și al psihologiei s-a reflectat clar și în
evoluția acestui domeniu, al probațiunii, acesta asimilând noi valori, morale, asistențiale,
justificând de aici și definiția atribuită probațiunii ca fiind o “asistență socială pentru justiție”.
În sistemul de servicii ofeite, aceasta înglobează programe și activități destinate în
creșterea eficienței sistemului de justiție penală în limita în care să susțină și să încurajeze
drepturile omului și să crească importanța ideii de individualizare ca apoi să poată favoriza
comportamentul corespunzător al infractorilor, cooperând de asemeea și cu alte servicii care fac
parte din cadrul sistemului de justiție (Durnescu,2011).
Principalele activități pe care servicul de robațiune le întreprinde sunt:
- Supravegherea delincventului în respectarea măsurilor și obligațiilor stabilite de
instanță;
- Acordarea de consiliere, asistență și sprijin delincventului pe tot parcursul
supravegherii; - Întocmirea referatelor de evaluare pentru instanșa de judecată
- Colaborarea cu instituții publice în vederea nevoilor sau a executării unor măsuri și
obligații pe care instanța le-a impus;
- Inițierea și derularea de programe speciale de reintegrare, de asistență social și juridică
a tinerilor delincvenți.
În cazul minorilor, când vorbim despre probațiune, există o clasificare aparte a factorilor
de risc, unde se analizează preponderent anumite domenii problematice:
 Familia și cercul de prieteni
Cu toții știm că din primii ani de viață, educația atât fizică cât și mentală a unui copil se
formează prima dată în cadrul familiei.
Sănătatea emoțională depinde de atmosfera familială. Relații de conflict dintre părinți și copii sau
dintre părinții înșiși, lipsa de comunicare în familie, practicile parentale și maternale, calitatea
implicării familiei, consumul de alcool, de droguri în familie cât și neglijarea și nesupravegherea
minorului și lipsa de monitorizare a comportamentului pe care acesta îl are reprezintă factori de
risc ai unui comportament delincvent .

5
Cel mai important factor al unui comportament adecvat îl reprezintă armonia
familială.Sprijin,grijă,atenție,comunicare permanentă, toate aceste cuvinte se reflectă frumos în
comportamentul excepțional al unui minor.
 Educația și școala
Lipsa de consistență a disciplinei școlare exprimată printr-un tratament discriminatoriu,
dobândirea etichetei de “copil problemă” prin abundența absenșelor nemotivate și a nesatisfacerii
performanțelor școlare, relația degradată dintre minor și profesori, înlăturarea sistemului
educațional și nemotivarea dorinței de școală pot conduce la deprinderea unui comportament
delincvent.
Imposibilitatea de a desfășura activități care să corespundă vârstei, de multe ori intrarea
în cercuri de prieteni de vârste mai mari, intrarea în găști de vegebonzi și inexistența reacției
adulților cu privire la indivizii care încalcă legea, rezultă factori de risc favorizanți.
 Stilul de viață
Fiecare trăiește diferit, lipsa unor bunuri sau a unor bani de buzunar poate provoca
anumite dificultăți în rutina zilnică la care la un momentdat se așterne plictiseala, lipsa implicării
în activități ori influențe negative din parte grupului de prieteni care uneori conduc la ștrengării,
hoinăreală, golănie.
Imposibilitatea de a desfășura activități care să corespundă vârstei, de multe ori intrarea
în cercuri de prieteni de vârste mai mari, intrarea în găști de vegebonzi și inexistența reacției
adulților cu privire la indivizii care încalcă legea, rezultă factori de risc favorizanți.
 Gândirea și comportamentul
Un caracter cu o slabă rezistență contra stresului, frustrării, furia necontrolată, pe fundalul
unor alte stări de iritabilitate și plictiseală, imposibilitatea de a rezista presiunii grupului și
tendința de a imita alte comportamente, dorința de senzații tari, acțiunile pripite și riscante
conturează imainea delincventului.
În toate aceste cazuri legate de comportamentul delincvent al minorilor, resursele
principale în efectuarea planului de intervenție sunt familia și educația.
Noul Cod penal reconstituie profund sistemul care se ocupă de sancționarea minorilor
care adoptă un comportament antisocial. Măsurile adoptate sunt de două tipuri și anume: măsuri
educative privative de libertate și măsuri educative neprivative de libertate.

6
Măsurile educative neprivative de libertate

Noul Cod Penal pune în ordinea rigurozitații următoarele măsuri educative neprivative
de libertate:
1. Stagiul de formare civică – această măsură educativă îi impune minorului obligația
de a urma un program pe o durată de 4 luni pentru a-l ajuta pe acesta să înțeleagă gravidatea
problemei și consecințele la care se expune în urma comiterii de infracțiuni precum și a-l ajuta sî
devină mai responsabil pe viitor. (Art.117, alin. (1) din noul Cod penal).
2. Supravegherea - în cadrul acestei măsuri, se efctuează de către servicul de probațiune
atât controlarea cât și îndrumarea adecvată a minorului în desfășurarea programului zilnic pe o
durată de la două și până la șase luni pentru a garanta participarea acestuia la cursuri școlare sau
de formare profesională și pentru a putea preveni difeite activități antisociale care ar putea să
pună în dificultate procesul de reabilitare. (Art.118 din Noul Cod penal)
3. Consemnarea la sfârșit de săptămână - impune minorului obligația de a nu abandona
locuința în zilele de sâmbătă și duminică pe o durată de 4-12 săptămâni doar dacă cumva are
obligația de a participa la anumite programe sau activități impuse de către instanță. (Art. 119,
alin. (1) din Noul Cod penal)
4. Asistarea zilnică – în cadrul acestei măsuri, minorul este obligat să urmeze un
program pe care îl stabilește serviciul de probațiune cu anumite condiții cât și interdicții impuse
de către acesta minorului. (Art. 120, alin (1) din Noul Cod penal).
Pe durata executării acestor măsurilor educative neprivative de libertate, instanţa îi poate
impune minorului una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
- urmarea unor cursuri de pregătire şcolară/formare profesională;
- să nu părăsească teritoriul;
- să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări (sportive, culturale, publice)
stabilite de instanţă;
- să nu comunice cu victima (familia acesteia) sau cu participanţii cu care a săvârșit
fapta;
- să se prezent la serviciul de probaţiune la datele și orele stabilite de acesta;
- să accepte măsurile de control, tratament, medicală;

7
Toate aceste obligații și măsuri impuse de către instanță se execută sub coordonarea și
supravegherea serviciului de probațiune. (Art. 122, alin (1) din Noul Cod Penal) Modificarea sau
încetarea obligaţiilor:
Dacă intervin motive care să justifice impunerea de noi obligații sau diminuarea/sporirea
condițiilor de executare impuse inițial, instanța le poate modifica în așa fel încât șansele de
reabilitare a persoanei supravegheate să crească. (Art. 122, alin (1) din Noul Cod Penal)

Măsurile educative privative de libertate

1. Internarea într-un centru educativ


„Internarea într-un centru educativ” presupune plasarea minorului într-o instituție
competentă în reabilitarea minorilor unde ei desfășoară programe de reintegrare în societate
precum și programe de pregătire școlară sau de formare profesională în funcție de caz și de
aptitudinile lor.
Internarea este cuprinsă între unu și trei ani. În comparație cu măsurile educative
neprivative de libertate, se poate observa rigurozitatea și termenul de timp mult mai mare.
Dacă minorul, cât timp este internat, mai săvârșește o altă infracțiune sau este judecat
pentru o infracțiune comisă anterior, instanța poate interveni prin menținerea măsurii respective
în centrul educativ, dar prelungind durata acesteia, însă nu mai mult decât este 24 prevăzut în
lege, ori în altă situație, poate să înlocuiască măsura respectivă cu cea a internării într-un centru
de detenție.
Dacă pe parcursul internării, minorul dă dovadă de schimbare și de interes permanent cu
privire la asimilarea cunoștințelor educative, profesionale și a progresat în vederea reabilitării
sociale, după ce execută cel puțin jumătate din durata care i s-a impus, instanța de judecată poate
să înlocuiască această măsură privativă de libertate cu măsura educativă a asistării zilnice, dar
care să fie egală cu durata perioadei internării care a rămas neexecutată, însă nu mai mult de șase
luni și cu condiția ca persoana să nu fi împlinit 18 ani. Tot aici se mai poate dispune și liberarea
din central educative în cazul în care persoana a împlinit vârsta de 18 ani.

8
În cazul în care se dispune înlocuirea sau liberarea, instanța cere să fie respectate una sau
mai multe obligații, respectiv cele menționate mai sus, până când se împlinește durata măsurii de
internare.
Prin urmare, dacă minorul se abate de la condițiile impuse la măsura asistării zilnice sau
nu respect obligațiile pe care le are, instanța revizui înlocuirea sau liberarea și hotărăște să fie
executat restul rămas neexecutat din durata măsurii internării în central educative.
Dacă se săvârșește o nouă infracțiune, până să fie împlinită durata internării, de către un
individ care nu a împlinit vârsta de 18 ani și căruia i s-a decis înlocuirea măsurii internării într-un
centru educative cu asistarea zilnică, atunci instanța poate să impună executarea care a rămas din
durata internării inițiale chiar cu posibilitatea ca aceasta să fie prelungită, dar nu mai mult de
maximul prevăzut în lege, ori aplicarea măsurii de internare într-un centru de detenție.

2. Internarea într-un centru de detenţie


Respectiva măsură educativă presupune ca minorul să fie internat într-o instituție care
este specializată în reabilitarea minorilor și care spre deosebire de măsura educativă a internării
într-un centru educative, aceasta dispune de un sistem de pază și de supraveghere, unde minorul
va trbui să urmeze intens programele de reintegrare și de pregătire școlară sau formare
profesionalăconform cu aptitudinile acestuia.
Perioada internării este cuprinsă înre 2-5 ani, dar nu și în cazul în care infracțiunea
comisă este pedepsibilă cu închisoarea de 20 de ani au mai mare de atât ori detențiunea pe viață ,
pentru că în astfel de situație se ia o perioadă de la 5 și până la 15 ani.
În cazul în care minorul mai săvârșește o pedeapsă pe perioada internării, ori este judecat
pentru o faptă comisă anterior, instanța dispune de prelungirea internării, dar fără ca aceasta să
depășească maximul impus de lege conform cu pedeapsa considerată ca fiind cea mai grea dintre
toate infracțiunile săvârșite.
Când se dovedește ă minorul, pe durata internării dă dovadă de interes și asimilare a
cunoștințelor profesionale sau școlare și a făcut progrese clare în vederea reabilitării. După ce
execută cel puțin o jumătate din durata internării, instanșa poate să înlocuiască internarea cu
asistarea zilnică pe o perioadă care să fie egală cu durata internării care a rămas neexecutată, însă
nu mai mult de 6 luni și liberarea dacă persoana a împlinit vârsta de 18 ani.

9
Ca și la internarea în centrul educativ, din moment ce a fost dispusă liberarea sau
înlocuirea atunci sunt impuse a se respecta anumite măsuri și obligații.Nerespectarea acestora
presupune efectuarea executării restului rămas neexecutat din durata măsurii internării în central
de detenție.
Atunci când se săvârșește, de către o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani o nouă
infracțiune până să fie împlinită durata internării și pentru care a fost dispusă înlocuirea măsurii
într-un centru de detenție cu asistarea zilnică trebuie executat restul rămas din durata măsurii
internării într-un centru de detenție ori prelungirea duratei acesteia.

CONCLUZII

Fenomenul de delincvență juvenilă a luat amploare în decursul anilor datorită


evenimentelor existențiale a procesului educațional dar și prin modalitatea în care o persoană
interacționează cu mediul înconjurător.
Pentru a corecta un comportament delincvent sunt necesare masuri care să îl determine pe
acesta să desiste, printre care putem menționa programele de consiliere care îi ajută pe aceștia să
schimbe comportamentul infracțional, corectarea conduitei prin tehnici și exerciții specifice,
reintroducerea acestora, prin diferite activitați, în societate.
În funcție de mediul în care individul se dezvoltă și mediul social cu care ia contact, pot
aparea deprinderi nu tocmai pozitive care pot duce la delincvența juvenilă. Din acest motiv
trebuie să cunoaștem și să avem acces la metode și tehnici de corectare a acestora, cu cât
depistam din timp cauzele cu acceași rapiditate se pot gasi soluții care să faciliteze corectarea
unor astfel de comportamente.
Prin urmare, tratarea și prevenirea infracționalității juvenile presupune în mod direct o
responsabilitate la toate nivelele sociale.
Se impune clar necesitatea de intervenire a societății, a instituțiilor abilitate pentru a
construi un cadru legislativ care să analizeze și să soluționeze problema delincvenței juvenile
prin elaborarea măsurilor legislative, administrative, sociale și educative pentru protejarea
minorilor și combaterea oricăror forme de violență.

10
Eficiența oricărui demers în acest domeniu ține de urmărirea evoluției fenomenului în
permanență, aplicarea de acțiuni și măsuri specifice care să servească factorilor educaționali. Un
rol important îl joacă familia, școala, organizațiile de tineret, dar și instituțiile specializate în
educare și reeducare.
S-a constatat faptul că devianța cât și delincvența nu reprezintă fenomene autonome ci
sunt clasificate ca atare de sistemul normativ în cadrul societății noastre, iar lipsa unor valori
sociale și deprinderea unor fapte antisociale ale minorilor duc la intensificarea noțiunii de
delincvență juvenilă.
În „Criminologie” R. Gassin citează o formulă celebră a lui E. Lemert, reprezentat de
seamă al curentului interacționist potrivit căruia „nu devianța conduce la controlul social ci
controlul social însuși conduce la devianță” (Stănișor, 2003, pg. 7).
În concluzie, evoluția omenirii se află în mâinile adolescentului de astăzi, căci în privința
delincvenței juvenile este uitat un ucru extrem de important și anume “… copilul nu creează
lumea adulților, ci este creat de ea”(“Reponses a la violance”, vol II, p. 314).

11
Bibliografie

1. Abraham, P., (2001), Introducere în probațiune.Supraveghere, asistență și consiliere a


infractorilor condamnați în sancțiuni neprivative de libertate, București, Editura
Națională.
2. Banciu, D. Rădulescu, S.M., (2002), Evoluții ale delincvenței juvenile în
România.Cercetare și prevenire socială, București, Editura Lumina Lex.
3. Durnescu, I. (2011), PROBAȚIUNEA – Teorii, legislație și practică, București, Editura
Polirom.
4. Stănişor, E. (coord), Bălan. A, Mincă, M. (2003), Penologie, Bucureşti, Editura Oscar
Print.
5. Stănişor, E., (2003), Delincvența juvenilă, București, Editura Oscar Print.

12