Sunteți pe pagina 1din 10

Caracteristicile învăţării.

Tipuri de învăţare, învăţarea şcolară

Invatare este definita diferit de la un autor la altul. Dupa Dors si Mercier, „invatarea
consta in a dobandi sau a modifica o reprezentare a mediului”. Acest caracter elimina latura
afectiv-motivat a vietii psihice. Dupa Leontiev, invatarea e „procesul dobandirii experientei
individuale de comportare”. Adica, datorita invatarii nu se acumuleaza numai informatie, ci
se formeaza gandirea, sentimentele, vointa – personalitatea. Tot ceea ce nu este innascut este
invatat, se formeaza in experienta, prin contactul cu mediul social si cel natural.

Procesul invatarii se desfasoara in mai multe faze:

- receptarea si inregistrarea materialului pe fondul unei stari de atentie si activare cerebrala;


- intelegerea si generalizarea prin formarea de notiuni, principii etc.;
- fixarea in memorie, actualizarea prin reproducere a cunostintelor si transferul acestora.

Invatarea este un proces complex la care participa intreaga scoarta cerebrala.

Tipurile de invatare au fost clasificate pe baza mai multor criterii:

- in functie de analizatorul care participa la invatare, distingem: invatare vizuala, auditiva,


verbo-motorie, olfactiva, gustativa si kinestezica. Cea mai eficienta este cea combinata;
- dupa eficienta, invatarea poate fi: receptiv-reproductiva, inteligibila si creativa;
- dupa modul de organizare a materialului de invatare, distingem: invatare programata,
euristica, algoritmica, prin modelare si rezolvare de probleme, prin descoperirea inductiva,
deductiva si analogica;
- dupa operatiile si mecanismele gandirii: invatare prin observare, imitare, prin conditionare
reflexa, conditionare operanta, prin identificare.

Forme ale invatarii:

- invatare spontana, neorganizata, care se petrece in familie, in grupurile de joaca etc.;


- invatare sistematica ce se realizeaza in special in scoli ori in cadrul diferitelor strategii de
instruire.

Invatarea spontana (sau invatare sociala) este neorganizata , are loc in familie, in grupul de
joaca, in timpul exercitarii profesiei.Invatarea spontana este indeosebi o invatare sociala. In
cadrul acestei forme de invatare are loc in special dezvolarea afectivitatii, formarea
sentimentelor si a vointei. Invatarea sistematica e realizata in scoala sau in diferite strategii de
instruire. Efectele invatarii sistematice se resimt in planul dezvoltarii intelectuale si mai putin
in planul motivatiei, al valorilor, al sentimentelor. Latura afectiva se dezvolta mult in cadrul
invatare sociale. Invatarea realizata in scoala se clasifica in :

- invatare senzo-motorie – consta in formarea de priceperi si deprinderi motorii (invatare


scris, desen tehnic, a manuirii unor aparate, instrumente, invatarea practicarii unor sporturi).
- invatare verbala – cuprinde insusirea de cunostinte si forme de capacitati, priceperi
intelectuale (memorarea unor formule, legi ,date).

Intre aceste tipuri de invatare exista o legatura : instruirea verbala e foarte importanta in
dobandandirea unei priceperi motorii complexe; in memorare. ne ajutam de scris, de scheme.

Nucleul principal al invatarii sistematice este invatarea scolara, cuprinzand procesul de


educare al copiilor si tinerilor, ce are loc in scoli si institute. In invatarea scolara accentul
principal cade pe formarea intelectuala.

In invatare exista doua etape:

1-se urmareste rezolvarea unei probleme (implica gandirea, perceptia, memoria si imaginatia)
2-se realizeaza fixarea solutiei .

Invatare scolara.

Invatarea poate fi invatarea spontana (sau sociala, neorganizata, are loc in familie, in grupele
de joaca, in timpul exercitarii profesiei) si invatarea sistematica (realizata in scoala).
Invatarea scolara e un proces organizat, institutionalizat si obligatoriu pentru cei care invata ;
conţinutul invatarii scolare e fixat in functie de particularitatile de varsta si sarcinile invatare.
Invatarea scolara e un proces orientat spre obiective precise, pentru ca pregatirea tinerilor sa
se realizeze in perspectiva (prezent si viitor). Invatarea scolara e un proces dirijat de cadre
special pregatite. Invatarea scolara are caracter educativ, formativ, nu urmareste numai
transmiterea de informatii ci si dezvolta morala si intelectul persoanei. Invatarea scolara are
caracter bilateral, se realizeaza sub indrumarea profesorului. Invatarea scolara e un proces
organizat de asimilare de catre scolari a unor informatii, de formare a unor priceperi si
deprinderi si a atitudinilor care sa le permita adaptarea la societate si modelarea propriei
persoane.

Forme, tipuri si nivele de invatare

In stabilirea formelor invatarii se au in vedere criteriile:

1) modul de efectuare a învatarii

a) incercare si eroare (la animale);


b) invatarea prin repetare;
c) invatarea prin generalizarea reactiei dobandite;
d) invatarea prin discriminare multipla ;
e) invatarea prin asocierea stimulilor ;
f) invatarea mediata ( pe baza experientei altora);
g) invatarea prin imitatie ;
h) invatarea prin actiunile efectuate de altii (fotbal);
i) invatarea prin identificatie ( invatarea pe baza de model)

2) componenta psihica dominanta:

a) invatarea perceptuala ;
b) invatarea motrica (sport);
c) invatarea verbala;
d) invatarea pe baza de simboluri (la circulatia rutiera);

3) modul de transmitere a experientei umane celor care invata:

a) invatarea algoritmica (pe baza de reguli);


b) invatarea euristica ;
c) invatarea programata ;
d) invatarea prin analogie si modelarea proceselor;

Tipurile de invatare sunt delimitate dupa obiectivele invatarii si finalitatea ei sociala. :

a) invatarea scolara;
b) instruire militara;
c) invatarea sociala;
d) reciclare.

Nivele de invatare:

1) invatare de semnale (sugarul incepe sa-si recunoasca mama si dupa imaginea ei vizuala, nu
numai dupa sunetul vocii ei)
2) invatare stimul-raspuns (sugarul invatareata singur sa-si tina biberonul)
3) inlantuire de miscari (mersul pe bicicleta, scrisul, inotul)
4) asociatiile verbale
5) invatare prin discriminare (cand se fac distinctii fine, intre o insecta si un paiajen de ex)
6) invatare conceptelor concrete pentru a utiliza cuvintele
7) invatarea regulilor, a legilor, a formulelor matematice, a noţiunilor abstracte
8) rezolvarea de probleme este tipul de invatare cel mai complicat ; trebuie sa combinam
regulile pentru a solutiona probleme noi; uneori se impune imaginarea unor reguli.

Nivelele determina o clasifiscare:

-învatare latenta, neintetionata;


-învatarea hipnotica;
-învatarea constienta
2. Orientari principale in teoriile contemporane ale invatarii si relevanta lor pentru
instruirea scolara

Fiind un proces complex, oamenii de ştiinta au studiat invatarea pe animale, rezultand diferite
teorii.

Teorii asociationiste: Teoriile asociationiste exagerau mult rolul asociatiilor, a acelor


conexiuni stabilite intre doua imagini ori idei, daca se produc simultan si sunt intarite prin
repetare. Pavlov a demonstrat prin coincidenta repetata a doi stimuli se produc in creier
„legaturi temporare“, pe care Thorndike le-a numit „conexiuni“. Pavlov , a descoperit
reflexul conditionat in timp ce studia problema digestiei. A constatat aparitia unei legaturi
intre un centru senzorial si unul motor. Pavlov a reusit sa substituie stimulii astfel incat
animalul saliva cand auzea un anumit sunet. Stimulul devine un semnal de hrana. Alt
exemplu: puiul de vulpe descopera hrana dupa cotcodacitul gainilor.

Teoria invatarii cumulativ-ierarhice: Gagne a descris opt tipuri de invatare de complexitate


crescanda:

- invatarea de semnale (tip Pavlov), cand sugarul incepe sa-si recunoasca mama dupa
imaginea ei vizuala si nu doar dupa voce;
- invatarea stimul-raspuns (tip Thorndike), cand sugarul invata sa-si tina singur biberonul. La
un anume stimul stim sa inlocuim o miscare cu alta;
- inlantuirea de miscari, cand o miscare o declanseaza pe cea urmatoare (de exemplu, mersul
pe bicicleta, inotul, scrisul);
- asociatiile verbale sunt acelea foarte complexe, implicate in vorbire;
- invatarea prin discriminare, atunci cand facem distinctii fine (de exemplu, deosebirea dintre
o insecta si un paianjen);
- invatarea conceptelor;
- invatarea regulilor (gramaticale, a formulelor matematice);
- rezolvarea problemelor constituie tipul de invatare cel mai complicat.

R. Gagne pastreaza influente din gandirea asociationista. Meritul sau este de a atrage atentia
ca nu putem aborda o anumita tema, daca elevii nu si-au format in prealabil asociatiile,
discriminarile, conceptele pe care ea le presupune. Profesorul trebuie sa gandeasca analitic un
proiect de lectie, obiectivele propuse.

Teoria psihogenezei operatiilor intelectuale (a lui J. Piaget): Piaget a studiat evolutia gandirii,
formarea gandirii abstracte, demonstrand cum gandirea are loc mai intai in planul actiunilor
reale, pentru ca treptat acestea sa poata fi efectuate mental.

Teoria operationala a invatarii: formarea operatiunilor mentale parcurge, cel putin in varsta
scolara mica, urmatoarele etape:
- faza de orientare (in care copiii asista cum invatatorul aduna un grup de 3 bile, apoi altul de
4 bile, le reuneste si numara din nou, constatand existenta a 7 bile);
- faza actiunii reale, in care elevii insisi executa operatia cu betisoare sau alte materiale;
- faza verbalizarii aduna cu glas tare, fara sa mai foloseasca materiale;
- faza interiorizarii aduna in minte, la inceput mai incet, apoi din ce in ce mai rapid.

Elevul trebuie sa fie activ daca dorim ca gandirea sa se dezvolte, sa fie pus in fata unor
probleme, mobilizandu-i toate resursele existente pentru formarea si dezvoltarea de operatii
mintale.

Teoria genetic-cognitiva si structurala (Bruner): copilul descopera lumea dinafara lui in trei
moduri:
- modalitatea activa realizata prin actiunea sa, prin manipulare libera, prin exersare;
- modalitatea iconica, bazata pe imagini;
- modalitatea simbolica.

Copilul utilizeaza treptat aceste modalitati, iar cand ajunge la deplina stapanire a modalitatii
verbale inseamna ca a ajuns la maturitate intelectuala. Bruner este printre primii care au
subliniat necesitatea problematizarii, ca metoda, si a invatarii prin descoperire.

Prin invatare se obtine o modificare a comportamentului. Limbajul reprezinta principalul cod


de insusire, transmitere a informatiei ceaa ce confera invatarii un caracter constient .

Conditii interne si externe ale invatarii eficiente. Motivatia invatarii scolare-conditie


interna integrativa; geneza, dinamica, forme si structuri; legea optimului motivational;
strategii de formare, dezvoltare

Conditionarea psihologica a invatarii scolare

Realizarea obiectivelor invatarii scolarea are loc in conditiile care pregatesc psihic elevul
pentru activitate, il stimuleaza sa isi fixeze cele invatate. Aceste conditii care guverneaza
procesul invatarii se numesc conditii interne, dependente de cel ce invata (exemplu:
motivatia, implicarea procesului de cunoastere, atentia, intelegerea si consolidarea celor
invatate prin memorie). Conditiile care acţioneaza asupra scolarului, din afara se numesc
conditii externe (exemplu: personalitatea profesorului, pregatirea lui, organizarea invatarii,
factorii ergonomici (materiale didactice de ex.), influenta relatiilor de grup, ambianta,
climatul afectiv, timpul in care se efectueaza invatarea, factori perturbatori.)

Conditii interne ale invatarii scolare:

- o evidenta insemnatate o are orientarea si concentrarea atentiei elevilor asupra celor ce se


discuta in cadrul unei lectii. Atentia este trezita imediat de ceea ce este nou, necunoscut.
Banalitatea adoarme atentia. Observam usor stimulii interni, obiectele mari, in culori vii. De
aceea materialul intuitiv trebuie sa fie mare, in culori contrastante. De asemenea, miscarea,
variatia atrage atentia. Dar mai i portanta decat toate aceste conditii este prezenta interesului.
De aceea, preocuparea de a trezi interesul copiilor are o importanta cruciala in procesul
invatarii.
Cunoasterea are insa la baza informatiile furnizate de simturi, sintetizate in perceptie. In
ciuda aparentei, perceptia este un act foarte complex, iar scolarii pot sa nu vada ceea ce
profesorului ii sare in ochi, datorita experientei lor reduse, a saraciei bagajului de
reprezentari. In acest scop nu trebuie subestimate metodele intuitive. O a doua dificultate
apare prin aceea ca elevii disting cu greu aspectele esentiale de cele neesentiale. Se
recomanda utilizarea desenului schematic si folosirea unui material intuitiv cat mai variat. Un
rol hotarator il are insa interventia profesorului prin cuvant. Memoria are, desigur, finetea
care asigura trainicia asimilarii cunostintelor si priceperilor. Memoria este cu atat mai
temeinica, cu cat mai activa este invatarea. In centrul preocuparilor formative in scoala va sta
totdeauna cultivarea gandirii verbal-abstracte.

Conditii externe ale invatarii:

- toti factorii din ambianta scolara influenteaza randamentul invatarii;


- cel mai important este profesorul, tinuta, atitudinea lui, maiestria didactica. El trebuie sa stie
sa aleaga cele mai adecvate obiective operationale, sa dozeze continutul lectiei, sa foloseasca
metode active care sa trezeasca interesul scolarilor si sa-i antreneze in solutionarea
problemelor;
- grupul scolar (fiecare elev sufera influenta mentalitatii clasei, fie ea pozitiva sau negativa);
- ambianta (cladirea scolii, aspectul clasei, linistea, igiena scolara);
- regimul de viata al elevului: respectarea unor ore fixe pentru masa, studiu, repaos, in
vederea crearii unui cadru extern optim al invatarii, dirigintele trebuie sa colaboreze cu
familia.

Invatarea eficienta

Valoarea, performanta si eficienta invatarii sunt influentate de anumite conditii.

1) Nivelul si participarea individuala a elevului (temperament, capacitate intelectuala,


participari afective, voluntare si caracteriale; motivatiile, aptitudinile, inclinatiile, interesele si
aspiratiile.)
2) Volumul, calitatea si inteligibilitatea (accesibilitatea) cunostintelor
3) Transferul de cunostinte
4) Exercitiul, repetitiile teoretice si practice , sistematice sunt conditii ale invatarii scolare
5) Calitatea strategiilor de presdare învatare, a mijloacelor, metodelor si formelor de activitate
didactica.
6) Competentele profesionale, pedagogice si moral-cetatenesti ale profesorului.
7) Calitatea vieţii scolare
8)Componenta procesului de invatamant: obiective, continuturi, mijloace si forme de
activitate didactica, relatia profesor–elev.
9)Influente socio-culturale: dezvoltarea culturii, a cartii, a acţiunii cultural artistice, gradul de
cultura, relatile intre famile, scoala si societate

Motivatia invatarii scolare

Motivatia resprezinta totalitatea motivelor care dinamizeaza comportamentul uman. Motivul


este o structura psihica, ducand la orientarea, initierea si reglarea actiunilor in directia unui
scop. Realizarea invatarii scolare are loc in cond care pregatesc psihologic elevul pentru
activitatea respectiva. Motivatia este totalitatea motivelor care determina elevul sa invete. Ele
sunt si cauzele conduitei. Motivatia are rolul de a activa mecanismele necesare efectuarii de
acţiuni constiente, sursa acesteia, asigurarea conditiilor realizarii ei. Declansarea actiunii
revine unor stimuli exteriori, care prezinta o anumita importanta pentru individ. Punctul de
plecare in procesul motivatiei revine trairii unor trebuinte, raportata la obiectele cu care ea
poate fi satisfacuta. Constientizarea acestor obiecte in mintea noastra da nastere motivului,
adica un sentiment de convigere, aspiratie ce determina actiunea sa se orienteze spre un
anumit scop. La baza motivatiei sta o mare varietate de trebuinte biologice si psihice ale
omului.

Relatia motivatie –invatare –scop delimiteaza doua categorii de motive:

a) –motivatia extrinseca – cand elevul se incadreaza in disciplina scolara fara vreun interes
direct pentru ceea ce se preda , ci pentru a primi direct sau indirect anumite recompense,
indeosebi morale (deci nu au legatura cu natura activitatii in invatare)

Motive extrinseci :
1) dorinta de afiliere(copilul merge la scoala, invata bine doar pentru a fi pe placul familiei) ;
dorinta de a fi pe placul profesorului
2) tendinte normative: parintii, profesorii ii cer copilului sa se supuna unei indoctrinari,
copilul deprins sa asculte, se supune. Supunerea este insotita de
3) teama consecintelor neascultarii( frica sentiment dominant in şcoala de acum 100 de ani)
4)- ambitia: dorinta de a fi printre primii (la copiii mai mici, exagerarile familiei duc la
nasterea rivalitatilor)

b) –motivatiile intrinseci - au legatura cu specificul invatarii:

1) interesul de cunoastere, curiozitatea. Are la baza un impuls nativ si este prezenta mai ales
in primii ani de viata. Mentinerea ei depinde de maiestria profesorului
2) aspiratia spre competenta, prin autodepasire;
3) motivul reciprocitatii ;
4) aptitudini speciale.

Care sunt motivele principale care il determina pe scolar sa vina la scoala?


Motive extrinseci:

- pentru a face pe placul parintilor;


- pentru ca si alti copii din cartier fac la fel;
- pentru ca exista impulsul de a se supune normelor (tendinte normative);
- pentru ca se poate teme de consecintele repetentiei, al excluderii din scoala (anxietate);
- impulsul afirmarii eului, dorinta de ridicare sociala.

Motive intrinseci:

- din curiozitate;
- aspiratia spre competenta;
- dorinta de a crea.

Profesorul e nevoit sa se sprijine pe toate formele de motivatie, insa el va cauta tot timpul sa
promoveze motivatia intrinseca, cea mai valoroasa.

Rolul profesorului este de a facilita motivatia elevului prin accentuarea atractiilor, prin


implicarea lor in sarcini captivante si evitarea situatiilor jenante sau de esec.

Formarea motivatiei:

- proces complex si de lunga durata;


- atitudinile parintilor sunt inoculate treptat si copiilor;
- conteaza exemplul, modelul profesorului; intervine intentia datorata autoritatii;
- bucuria succesului poate duce la o atitudine pozitiva fata de materia asimilata care a dus la
satisfactii;
- intr-o activitate scolara trebuie sa predomine momentele pozitive;
- educarea motivatiei atinge stadiul superior cand apar sentimentele trainice legate de
valoarea muncii si a culturii.

Randamentul intr-o activitate creste paralel cu forta motivatiei numai pana la un anumit


punct, cand dorintele sunt prea puternice, intevin inhibitii si randamentul nu mai creste, ba
chiar scade.

In legatura cu invatarea scolara se mentioneaza existenta unei „stari de invatare” exprimata


prin functii psihice implicate in acesta stare. In activitatea de invatare se formeaza procese
psihice , cum ar fi : atentia, perceptie, memorie, gandirea, vointa.

Atentia consta in orientarea si concentrarea activitatii psihice asupra unor obiecte si


fenomene pentru a le putea cunoaste cat mai clar si cat mai concret. Atentia e o conditie
indispensabila a oricarei activitati eficiente. Efectul atentiei depinde de nivelul de dezvoltare,
de calitatea ei: - concentrarea atentiei - volumul atentiei - stabilirea atentiei (durata de
mentinere a ei depinde de varsta , temperament interes pentru activitatea desfasurata) .

Distributia atentiei se refera la posibilitatea de extindere a ei asupra mai multor activitati .


Flexibilitatea atentiei se refera la usurinta cu care se poate trece de la o activitate la alta.

-Forme ale atentiei

1) atentia involuntara – (atentia in functie de stimuli externi –zgomote de afara )

2) atentia voluntara – (cand ne propunem sa fim atenti)

3) atentia postvoluntara – (apare ca rezultat al exersarii de a fi atent; starea de a fi atent


devine obisnuinta pentru momentul inceperi unei activitati, efortul de vointa nu mai este
necesar; acest tip de atentie este cel mai productiv )

Perceptia este un proces psihic care da informatii despre obiecte si fenomene , cu toate


insusirile lor, asigurandu-se imaginea lor integrala , atunci cand actioneaza direct asupra
receptorilor (organele de simt).

Memoria este procesul psihic de intiparire, pastrare in creier si reactualizare a ceea ce omul a


perceput, trait sau efectuat in trecut. Presupune 3 procese:

- intiparirea – memorarea propriu-zisa a imaginii – memorare involuntara si voluntara.

- pastrarea – stocarea propriu-zisa a informatiei

-reactualizarea – destocarea de informatii; are doua forme recunoasterea si reproducerea.

Reproducerea – logica (memorarea s-a facut logic) si mecanica .

Procesul opus memoriei este uitarea – imposibilitatea definitiva de a ne aminti ceva ce am


memorat candva; alte forme ale uitarii:
–lapsusuri – imposibilitatea de a ne aminti pe moment ceea ce s-a invatat ;
–recunoasterea sau reproducerea eronata a ceea ce s-a memorat candva.

Gandirea – este procesul psihic complex de reflectare generalizata si mijlocita a obiectelor si


fenomenelor si a relatiilor dintre ele sub forma de notiuni , judecati , rationamente.

Gandirea are doua componente:


- gandire operatorie – constituita din operatiile gandirii –analiza, sinteza, comparatie ,
abstractizare , generalizare , concretizare.

- gandirea informationala constituita din notiuni, judecati si rationamente .

Operatiile gandirii

- Analiza
–Sinteza
–Comparatia
–Abstractizarea
–Generalizare
–Concretizarea

Forme ale gandirii

– Gandireaa divergenta(la cercetare) ;


– Gandirea convergenta (pe care o folosim in mod obisnuit).

Vointa – este capacitatea omului de a-si mobiliza in mod constient intreaga activitate
psihologica in vederea realizarii unor scopuri dinainte fixate , adica a unor activitai voluntare.
Vointa este un proces psihic complex care le presupune pe toate celelalte procese psihice
(cognitive si afective). Procesele cognitive(gandirea, imaginatie , memorie, spirit de
observatie) participa la fixarea scopului si planului actiunii pe care urmeaza sa o realizeze.
Procesele afective insotesc actiunile la fixarea scopului pana la atingerea lui , manifestandu-
se atitudini de neincredere , teama , speranta , bucurie pentru fiecare pas pana la relizarea
scopului , culminand cu sentimentul de succes sau esec. Actiunile volitive difera de la individ
la individ sub aspectul calitatii (intervin aptitudinile), sub aspectul ratei de afectuare (intervin
trasaturile temperamentale) si sub aspectul organizarii finalitatii (intervin trasaturile de
caracter). Deci , vointa este o activitate voluntara , constienta, motivationala.

BIBLIOGRAFIE:

1. Roşca. A, Rolul motivaţiei în şcoală, Revista de psihologie, 1940, vol VIII, Cluj
2. Vintilescu D, Motivatia invatarii scolare, 1977, Ed Facla
3. Cosmovici A, Psihologie scolara, 1999, ed Polirom Iasi