Litium

Sărurile de litiu se folosesc în tratamentul și profilaxia tulburărilor bipolare (50% din compușii
folosiți pentru tratamentul acestora sunt săruri de litiu, carbonat de litiu sau citrat de litiu). Mai
mult, acest tip de medicament psihotrop, poate fi folosit și împotriva depresiei, schizofreniei,
tulburărilor compulsive și a anumitor boli psihiatrice care afectează copiii. Litiul este disponibil
în comerț pentru utilizare pe cale orală, de obicei sub formă de tablete, capsule, tablete cu
eliberare prelungită sau soluții.

Mecanism de acțiune

Mecanismul acţiunii Li+ nu este pe deplin cunoscut (încă). După ingerarea acestuia, litiul ajunge
la nivelul sistemul nervos central și interacționează cu o serie de neurotransmițători și receptori,
scăzând eliberarea de noradrenalină și crescând sinteza serotoninei.
Pentru a se stabili mecanismul de acţiune la nivelul sistemului nervos, a fost studiat efectul
litiului asupra sistemelor de neurotransmiţători.
1. Pacienţii cu psihoză bipolară prezintă niveluri scăzute de GABA în sânge, niveluri reduse la
normal în urma tratamentului cu litiu. S-a demonstrat că la nivelul hipocampusului are loc o
creştere a numărului de receptori de tip GABAB ca urmare a administrării cronice de litiu
(Lenox şi Hahn, 2000).
2. Tratamentul de scurtă durată cu litiu creşte concentrarea glutamatului la nivelul fantei sinaptice
prin inhibarea recaptării acestuia în sinaptozomi (Lenox şi Hahn, 2000). Spre deosebire de
acesta, tratamentul cronic cu litiu creşte recaptarea glutamatului în neuronul presinaptic şi
conduce la scăderea şi stabilizarea transmiterii sinaptice a mesajului nervos. Efectul administrării
prelungite a litiului a fost dovedit şi de observaţia că litiul blochează excitotoxicitatea indusă de
agoniştii glutamatului (Lenox şi Hahn, 2000). Studii recente au propus implicarea litiului prin
intermediul acţiunii sale asupra receptorilor NMDA în mecanisme de neuroprotecţie şi
antiapoptotice. Acţiunea neuroprotectoare a litiului ar putea fi datorată creşterii recaptării
glutamatului la nivelul fantei sinaptice, urmată de scăderea concentraţiilor intracelulare de calciu.
Recent s-a demonstrat implicarea litiului în reglarea proteinei Bcl-2 (B-cell lymphoma/leukemia
2).
3. Efectul litiului asupra sistemului dopaminergic. Litiul scade capacitatea de transmitere a
impulsului nervos la nivelul sinapselor dopaminergice prin acţiunea pe care o exercită asupra
elementului presinaptic. La nivelul acestuia, acţiunea litiului se concretizează prin reducerea
vitezei de sinteză a dopaminei şi creşterea turn-overului neuromediatorului (Lenox şi Hahn,
2000). Receptorii dopaminergici sunt cuplaţi cu proteina G, a căror hipersensibilizare a fost
asociată cu stările maniacale. Experimental s-a demonstrat că hipersensibilizarea receptorilor
indusă prin tratare cu haloperidol poate fi prevenită prin tratament cronic cu litiu. Tratamentul cu
litiu previne şi auto-stimularea electrică intracraniană a şoarecilor trataţi cu haloperidol. Litiul
acţionează asupra receptorilor dopaminergici postsinaptici, sugerând existenţa unui situs de
acţiune în aval de aceştia. S-a demonstrat că administrarea litiului după hipersensibilizarea
receptorilor nu are nici un efect, dovedind o acţiune profilactică a acestuia.
4. Serotonina este indicată în reglarea comportamentului alimentar, sexual, a capacităţii de învăţare
şi a agresivităţii. Litiul determină creşterea transmiterii impulsului nervos la nivelul sinapselor
serotoninergice prin scăderea capacităţii de recaptare a serotoninei în elementul presinaptic
(Lenox şi Hahn, 2000).

Folosirea litiului este limitată de reacțiile sale adverse cum ar fi: afecțiuni ale rinichilor
ajungându-se după administrarea îndelungat la insuficință renală, boli de piele (cum ar fi
psoriasis) sau diaree cronică. Se recomandă monitorizarea tratamentului.

Efecte secundare

La inceputul tratamentului pot aparea fenomene toxice majore si trecatoare: greata, voma, diaree,
retentie hidrosalina; uneori, in timpul tratamentului cronic, pot surveni: gusa, rareori cu
fenomene de hipotiroidism (reversibil la oprirea medicatiei), diabet insipid nefrogen cu poliurie
si polidipsie, tremor fin si oboseala musculara, leucocitoza, eruptii psoriaziforme. La litemie
apropiata de 2 mEq/l pot aparea fenomene toxice acute grave, survin varsaturi si diaree severa,
hiperreflexie, slabiciune musculara marcata.
Intoxicatia acuta se manifesta prin: confuzie mentala, in coordonare motorie, dizartrie, aritmii,
hipotensiune arteriala, albuminurie. In final bolnavul intra in coma si poate muri in colaps cu
anurie.
Agomelatina

Mecanism de acțiune
Agomelatina este un agonist melatoninergic (receptorii MT1 şi MT2) şi un antagonist al
receptorilor 5- HT2C. Studiile de afinitate indică faptul că agomelatina nu are niciun efect asupra
recaptării de monoamine şi nicio afinitate faţă de receptorii alfa şi beta adrenergici,
histaminergici, colinergici, dopaminergici şi ai benzodiazepinelor. Agomelatina resincronizează
ritmul circadian la modelele animale care prezintă afectarea ritmului circadian. Agomelatina
intensifică eliberarea dopaminei şi noradrenalinei în cortexul frontal şi nu influenţează
concentraţiile extracelulare de serotonină.

Efecte secundare
În general, reacţiile adverse au fost uşoare sau moderate şi au apărut în primele două săptămâni
de
tratament. Cele mai frecvente reacţii adverse au fost cefaleea, greaţa şi ameţelile, somnolența.
Aceste reacţii adverse au fost de regulă tranzitorii şi, în general, nu au necesitat întreruperea
tratamentului.