Sunteți pe pagina 1din 87

Introducere in Marketing

True/False
Indicate whether the sentence or statement is true or false.

1. Marketingul este foarte important doar pentru organizatiile mari, cu profit, nationale sau
internationale.F
2. Marketingul presupune adaptarea firmei la mediu. Prin mediu de marketing se intelege mediul extern
firmei.F
3. Discordanta cognitiva (disonanta cognitiva) apare in etapa testului de marketing in dezvoltarea
produselor
noi.F
4. Discordanta cognitiva (disonanta cognitiva) apare in etapa evaluarii alternativelor in timpul procesului
decizional al cumparatorului.F
5. Marketingul este important mai ales pentru organizatiile mari, producatoare sau distribuitoare. F
6. Nevoile umane sunt forma pe care o iau dorintele dupa cum sunt modelate de cultura si
personalitatea individului.F
7. Oamenii au dorinte limitate, dar resurse aproape nelimitate. F
8. Demarketingul poate fi necesar pentru a reduce temporar sau permanent cererea .A
9. In zilele noastre firmele pun accent pe realizarea de conexiuni pe viata cu clientii lor. A
10. Prin conexiuni cu partenerii de marketing se intelege doar relatiile pe care firma le are cu partenerii
din exteriorul companiei.F
11. Conceptul celor 4 P (mixul de marketing) ia in considerare viziunea cumparatorului asupra pietei,
nu pe cea a vanzatorului.F
12. Un plan de marketing incepe printr-un scurt rezumat al principalelor scopuri si recomandari ale
planului de revizie a organizarii, ajutand conducerea de top sa gaseasca rapid punctele majore ale
planului.A
13. Planul de marketing este o etapa a programului de actiune .F
14. O strategie de marketing este logica de marketing prin care o companie spera sa isi indeplineasca
obiectivele de marketing.A
15. Perceptia este procesul prin care indivizii selecteaza, organizeaza si interpreteaza informatiile pentru
a-si construi o imagine unitara despre lume. A
16. Sigmund Freud a incercat sa explice de ce oamenii sunt animati de anumite nevoi in anumite
momente. El a aratat ca nevoile umane sunt aranjate pe o scara ierarhica, incepand de la cea mai
imperioasa pe treapta de jos, pana la cea mai putin imperioasa pe cea de sus. Aceste nevoi includ
nevoile fiziologice, nevoia de siguranta, nevoile sociale, nevoia de a fi respectat si nevoia de ajustare
a sinelui.F
17. Cultura, clasa sociala si familia reprezinta factorii culturali care influenteaza comportamentul
consumatorilor.F
18. Comportamentul unei persoane este influentat de multe grupuri restranse. Grupurile care au o
influenta directa si al caror membru este persoana in cauza sunt numite grupuri de referinta .F
19. Liderii de opinie reprezinta acei indivizi din cadrul unui grup de referinta care, datorita unor abilitati
speciale, a cunostintelor pe care le poseda, a personalitatii sau a altor caracteristici exercita o
influenta puternica asupra celorlalti membri ai grupului. A
20. Prima etapa a procesului decizional al cumparatorului o reprezinta cautarea de informatii.?
21. In procesul decizional al cumparatorului poate sa o stare de disconfort numita disonanta cognitiva .A
22. Grupa majoritatii adoptorilor timpurii achizitioneaza produsele mai repede decat grupa adoptorilor
timpurii.F
23. Prima etapa a procesului decizional al cumparatorului o reprezinta cautarea de informatii. F
24. Satisfactia clientului nu depinde de performanta perceputa a unui produs in livrarea valorii legate de
asteptarile cumparatorului.F
25. Factorii care formeaza macromediul influenteaza activitatea intreprinderii indirect, permanent si
slab.A
26. Conceptul de marketing sustine faptul ca majoritatea clientilor vor favoriza produsele care sunt
disponibile si convenabile si de aceea managementul trebuie sa se concentreze pe imbunatatirea
productiei si pe eficienta distributiei.F
27. Primul concept al managementului marketingului este conceptul de produs. F
28. Societatile comerciale de astazi isi selecteaza mai cu grija consumatorii si construiesc relatii de
scurta durata si directe cu acesti consumatori tinta. F
29. Segmentele de piata sunt subgrupe ale niselor de piata. F
30. Primul concept al managementului marketingului este conceptul de produs. F
31. Aliantele strategice fac parte din conexiunile cu lumea din jur. F
32. Pozitionarea pe piata presupune dezvoltarea unei pozitii a produsului pentru fiecare segment tinta si
dezvoltarea mixului de marketing.
33. Pentru ca segmentarea sa fie utila, trebuie ca segmentele carora ea se adreseaza sa se poata preta in
practica la tratamente distincte din partea intreprinderii. Aceasta presupune mai intai ca ele sa fie cat
mai numeroase si ca fiecare dintre ele sa aiba o marime cat mai mare. A
34. Definitia data de A. Denner „marketingul cuprinde analiza permanenta a cererii, pe de o parte si, pe
de alta parte, stabilirea si punerea in actiune a mijloacelor de satisfacere a acesteia, in conditiile unui
profit optim.” este o definitie clasica.F

Multiple Choice
Identify the letter of the choice that best completes the statement or answers the question.

35. Oamenii au:


a. dorinte limitate, dar resurse aproape nelimitate
b. dorinte si resurse nelimitate
c. dorinte aproape nelimitate, dar resurse limitate
d. dorinte si resurse limitate
36. Multi vanzatori fac greseala sa acorde mare atentie produselor specifice pe care le ofera in
comparatie cu avantajele aduse de aceste produse. Ei se vad mai degraba vanzand un produs decat
oferind o solutie pentru o nevoie. In marketing acest fenomen poarta numele de:
a. hipermetropie de marketing
b. demarketing
c. miopie de marketing
d. sincromarketing

37. In ceea ce priveste legatura dintre marketingul tranzactiei si marketingul de relatii este adevarat ca:
a. marketingul de relatii este parte a marketingului tranzactiei
b. marketingul tranzactiei este parte a marketingului de relatii
c. nu exista nici o legatura intre marketingul tranzactiei si marketingul de relatii
d. marketingul tranzactiei si marketingul de relatii reprezinta acelasi concept

38. Demarketingul este o solutie a managementului marketingului in cazul:


a. unei cereri excesive fata de capacitatea organizatiei de a o satisface si are ca scop
reducerea temporara sau permanenta a cererii prea mari
b. lipsei cererii cand consumatorii vizati pot manifesta indiferenta fata de produs
c. unei cereri fluctuante care variaza de la un anotimp la altul si are ca scop gasirea unor
modalitati de modificare a manifestarii cererii in vederea sincronizarii ei
d. nici un raspuns nu este correct

39. Practica de marketing trece prin trei stadii:


a. marketing prenorial, marketing antreprenorial, marketing intreprenorial
b. marketing antreprenorial, marketing in formule, marketing intreprenorial
c. marketing antreprenorial, marketing prenorial, marketing in formule
d. marketing direct, marketing antreprenorial, marketing indirect

40. Stadiul practicii de marketing care se refera la infiintarea societatilor de catre indivizi care traiesc pe
baza
inteligentei lor, care vizualizeaza o oportunitate si bat la orice usa pentru a capta atentia, se numeste:
a. marketing prenorial
b. marketing antreprenorial
c. marketing intreprenorial
d. marketing in formule

41. Exista cinci concepte alternative ale managementului marketingului conform carora organizatiile isi
conduc
activitatile de marketing:
a. conceptul de productie, conceptul de marca, conceptul de vanzare, conceptul de
marketing, conceptul de relatie
b. conceptul de produs, conceptul de pret, conceptul de vanzare, conceptul de marketing,
conceptul de marketing relational
c. conceptul de productie, conceptul de produs, conceptul de vanzare, conceptul de
marketing, conceptul de marketing societal
d. conceptul de produs, conceptul de productie, conceptul de vanzare, conceptul de
marketing, conceptul de marketing relational

42. Care dintre conceptele managementului marketingului sustine ca majoritatea clientilor vor favoriza
produsele
care sunt disponibile si convenabile si de aceea managementul trebuie sa se concentreze asupra
imbunatatirii
productiei si eficientei distributiei:
a. conceptul de productie
b. conceptul de produs
c. conceptul de vanzare
d. conceptul de marketing

43. Care dintre conceptele managementului marketingului sustine faptul ca utilizatorii (clientii) vor
favoriza
produsele care ofera cel mai mult din punct de vedere al calitatii, performantei si trasaturilor inovatoare
si de
aceea managementul trebuie sa se concentreze pe imbunatatirea produselor:
a. conceptul de productie
b. conceptul de produs
c. conceptul de vanzare
d. conceptul de marketing

44. Care dintre conceptele managementului marketingului poate conduce la miopia de marketing:
a. conceptul de productie
b. conceptul de produs
c. conceptul de vanzare
d. conceptul de marketing

45. Conceptul de productie este inca o filosofie utila:


a. cand cererea pentru un produs depaseste oferta
b. cand costul produsului este foarte mare si este nevoie de o productivitate imbunatatita
pentru a-l reduce
c. cand oferta pentru un produs depaseste cererea
d. a si b

46. Care dintre conceptele managementului marketingului sustine ca utilizatorii (consumatorii) nu vor
cumpara
suficiente produse ale organizatiei daca aceasta nu se angajeaza intr-un efort de vanzare si promotional
la
scara larga:
a. conceptul de marketing
b. conceptul de vanzare
c. conceptul de marketing societal
d. conceptul de promovare

47. Care dintre conceptele managementului marketingului sustine ca realizarea scopurilor


organizatorice depinde
de stabilirea nevoilor si dorintelor pietelor tinta si livrarea satisfactiilor dorite mai eficient decat
concurenta:
a. conceptul de vanzare
b. conceptul de marketing
c. conceptul de marketing societal
d. conceptul de marketing relational

48. Din categoria conexiunilor de marketing cu clientii fac parte:


a. conectarea cu clienti selectati mai atent, conexiuni largite, conectare directa
b. legaturi globale, contactul direct, conectare pe viata
c. conectare directa, largirea conexiunilor, legaturi globale
d. conectarea cu clienti selectati mai atent, relatii care dureaza o viata, contactul direct

49. Conectarea cu furnizorii si distribuitorii face parte din:


a. conexiunile cu clientii
b. conexiunile cu partenerii de marketing
c. conexiunile cu lumea din jur
d. nici un raspuns correct

50. Conexiunile de marketing cu lumea din jur presupun:


a. conexiuni largite, contactul direct, conexiuni globale
b. alinate strategice, legaturi globale, conectare mai selectiva
c. conexiuni globale, conexiuni cu valori si responsabilitati sociale, largirea conexiunilor
d. conectare mai selectiva, conectare globala, conectare directa

51. O metoda de analiza a portofoliului de afaceri curent este si metoda matriceala Boston Consulting
Group, care
evalueaza domeniile strategice tinand cont de dua criterii importante:
a. pozitia pe care o detine domeniul strategic pe piata (cota relativa de piata) si atractivitatea
pietei in care se incadreaza domeniul strategic respectiv (rata de crestere a pietei)
pietei in care se incadreaza domeniul strategic respectiv (rata de crestere a pietei)
b. pozitia pe care o detine domeniul strategic pe piata si cota de piata
c. atractivitatea pietei si potentialul organizatiei
d. cota relativa de piata si potentialul organizatiei
52. Reteaua globala de computere care conecteaza consumatorii de toate tipurile din toata lumea fara
sa aiba o
conducere sau proprietate centrala se numeste:
a. intranet
b. extranet
c. internet
d. companii dot.com

53. Relatiile dintre afacerile electronice, comertul electronic si marketingul electronic sunt:
a. afacerile electronice >comertul electronic, marketingul electronic>afacerile electronice;
b. marketingul electronic>comertul electronic, comertul electronic>afacerile electronice;
c. afacerile electronice>comertul electronic, comertul electronic>marketingul electronic;
d. marketingul electronic>afacerile electronice, comertul electronic=marketingul electronic

54. Intre beneficiile aduse vanzatorilor de comertul electronic si de internet nu se includ:


a. construirea relatiilor cu clientii
b. cresterea costurilor, reducerea vitezei si a eficientei
c. comunicarea electronica de cele mai multe ori costa mai putin decat cea prin posta
d. ajustarea din mers a ofertelor si programelor de catre vanzator

55. Din categoria companiilor click-only fac parte:


a. firmele punct com (dot.com), care vand produse prin intermediul internetului direct la
consumatorul final
b. mecanismele de cautare si portaluri precum Yahoo, Go care ofera si servicii precum: stiri,
meteo etc;
c. furnizorii de servicii pe internet care asigura internet si conexiuni e-mail in schimbul unei
taxe
d. a+b+c

56. Din categoria reclamelor si promotiilor publicitare pe internet nu fac parte:


a. interstitialele
b. tickerele
c. zgarienorii si dreptunghiurile
d. webcastingul

57. Versiunea pe internet a comertului prin mijloace orale care implica ideea unui mesaj e-mail care este
atat de
reusit incat clientii vor dori sa-l transmita mai departe prietenilor lor se numeste:
a. webcasting
b. marketing viral
c. interstitale
d. marketing societal
58. Este considerata forma de reclama pe internet:
a. webcastingul
b. crearea unui site web
c. sponsorizarile pentru continutul site-ului
d. participarea la comunitatile web

59. Printre dificultatile cu care se confrunta comertul electronic nu se afla:


a. haos si neoranduiala
b. securitatea
c. cumpararea limitata
d. conexiuni directe cu clientii

60. Compania face parte din:


a. micromediu
b. macromediu
c. mediul extern
d. mediul demografic

61. Clientii fac parte din:


a. mediul demografic
b. macromediu
c. micromediu
d. mediu intern

62. Ce grupa cuprinde doar factori ai micromediului:


a. clientii, furnizorii, firmele de distributie, factorii tehnologici
b. clientii, concurentii, factorii naturali, furnizorii
c. compania, concurentii, clientii, intermediarii
d. factorii demografici, intermediarii, compania, factorii naturali

63. Ce grupa cuprinde factorii macromediului:


a. demografici, economici, naturali, tehnologici, culturali, concurenti
b. clienti, furnizori, distribuitori, compania, concurentii
c. demografici, concurenti, tehnologici, furnizori, naturali
d. naturali, economici, tehnologici, culturali, politici, demografici

64. Din tipologia pietelor de consum fac parte:


a. pietele consumatorilor, pietele de afaceri, pietele de distribuitori, pietele guvernamentale,
pietele internationale
b. pietele consumatorilor, pietele industriale, pietele de servicii, pietele globale, pietele de
afaceri
c. pietele consumatorilor finali, pietele intermediarilor, pietele distribuitorilor, pietele
agentilor de vanzari, pietele de afaceri
d. nici un raspuns correct

65. Inventiile si inovatiile sunt elemente specifice prin care se poate exprima evolutia:
a. mediului economic
b. mediului tehnologic
c. mediului natural
d. micromediului

66. Mediul demografic reprezinta unul din factorii:


a. cei mai importanti ai micromediului
b. cu o evolutie usor previzibila
c. care formeaza cererea de marfuri, creaza pietele
d. care afecteaza direct, permanent si puternic capacitatea companiei de a-si satisface clientii

67. Elementele care exprima resursele de care dispune intreprinderea definesc:


a. mediul natural al intreprinderii
b. micromediul intreprinderii
c. mediul intern
d. mediul tehnologic al intreprinderii

68. Resursele umane ale unei firme fac parte din:


a. mediul demografic al firmei
b. mediul natural al firmei
c. mediul intern
d. macromediul

69. Cea mai folosita metoda de colectare a informatiilor despre cunostinte, atitudini, preferinte,
motivatia
consumatorilor este:
a. cercetarea observationala
b. cercetarea sondaj
c. cercetarea experimentala
d. simularea

70. Care sunt instrumentele de colectare a datelor principale:


a. cercetarea observationala si cercetarea sondaj
b. chestionarul si instrumentele mecanice
c. sondajul si experimentul
d. nici un raspuns corect
71. Pentru o cercetare de marketing comercianti pot obtine informatiile necesare din urmatoarele surse:
a. datele interne, cercetarea de marketing
b. datele interne, cercetarea observationala, cercetarea sondaj, cercetarea experimentala
c. datele interne, inteligenta de marketing, cercetarea de marketing
d. datele interne, datele secundare

72. Sursa de informatii care reprezinta colectarea si analiza sistematica a informatiilor disponibile public
despre
competitori si despre dezvoltarile din mediul de marketing este:
a. sondajul
b. inteligenta de marketing
c. cercetarea de marketing
d. datele interne

73. Baza de date interna a companiei face parte din:


a. datele principale
b. datele secundare
c. datele curente
d. datele statistice

74. Datele care constau in informatii stranse special pentru scopul specific al cercetarii de marketing in
derulare
se numesc:
a. date curente
b. date principale (primare)
c. date interne
d. date secundare

75. Intreprinderile mici cu buget restrans si organizatiile non-profit pot folosi urmatoarele metode de
strangere a
informatiilor:
a. strangerea de date secundare
b. observatiile
c. studiile si experimentele
d. toate metodele de la a la c

76. Cati pasi cuprinde procesul cercetarii de marketing:


a. doi pasi
b. patru pasi
c. opt pasi
d. sapte pasi
77. Este adevarat ca:
a. subculturile cuprind grupuri de oameni care au in comun aceleasi sisteme de valori
determinate de situatii si experiente de viata similare
b. subculturile includ nationalitati, grupuri rasiale si zone geografice
c. fiecare cultura cuprinde mai multe subculturi
d. a+b+c

78. Nu este adevarat urmatorul enunt:


a. cultura este cauza principala care determina nevoile si comportamentul unei persoane
b. comportamentul uman este in general invatat
c. fiecare subcultura cuprinde mai multe culturi
d. toate enunturile sunt corecte

79. Stilul de viata se defineste prin masurarea dimensiunilor AIO care predomina la un consumator si
care se
refera la:
a. abilitati, interese, observatii
b. activitati, interese, opinii
c. afaceri, implicare, observatii
d. afinitati, implicare, opinii

80. Pentru clasificarea stilurilor de viata se poate utiliza modelul:


a. B.C.G.
b. SWOT
c. AIO
d. GE

81. In general, consumatorul acumuleaza cea mai mare parte a informatiilor despre un produs prin
intermediul:
a. surselor personale
b. surselor comerciale
c. surselor publice
d. surselor experimentale

82. Care sunt factorii care pot sa se interpuna intre intentia de cumparare si decizia de cumparare:
a. atitudinea celorlalti si factorii situationali surpriza
b. deformarea selectiva si factorii situationali surpriza
c. publicitatea subliminala si atentia selectiva
d. atitudinea celorlalti si retentia selective
83. Firmele inteligente au ca scop:
a. sa isi incante clientii promitandu-le mai putin decat ceea ce pot livra
b. sa isi incante clientii promitandu-le mai mult decat ceea ce pot livra
c. sa dezamageasca clientii promitandu-le numai ce pot livra
d. sa isi incante clientii promitandu-le numai ce pot livra

84. Un cumparator este multumit:


a. daca performanta produsului nu se ridica la asteptarile clientului
b. daca performanta produsului se potriveste cu asteptarile clientului
c. daca performanta produsului depaseste asteptarile clientului
d. daca produsul este ieftin

85. Care este ordinea etapelor procesului de adoptare a unui produs nou:
a. manifestarea interesului, constientizarea, evaluarea, adoptarea, testarea
b. constientizarea, manifestarea interesului, testarea, adoptarea, evaluarea
c. manifestarea interesului, constientizarea, evaluarea, testarea, adoptarea
d. constientizarea, manifestarea interesului, evaluarea, testarea, adoptarea

86. Conceptul de „marketing mix“ include elemente specifice referitoare la:


a. produs, personal, promovare, distributie
b. produs, pret, publicitate, distributie
c. produs, pret, distributie, promovare
d. produs, pret, personal, promovare

87. In cazul strategiei de demarketing rolul marketingului este de:


a. creare a cererii
b. distrugere a cererii
c. dezvoltare a cererii
d. reducere a cererii

88. In raport cu gradul de receptivitate fata de noutate, primele trei grupe de consumatori (adoptatori)
care accepta
noutatea sunt:
a. inovatorii, adoptatorii timpurii, majoritatea adoptatorilor tarzii
b. inovatorii, majoritatea adoptatorilor timpurii, majoritatea adoptatorilor tarzii
c. inovatorii, adoptatorii timpurii, majoritatea adoptatorilor timpurii
d. inovatorii, inovatorii timpurii, invatorii tarzii

89. Decizia unui individ de a deveni utilizator permanent al unui produs reprezinta:
a. manifestarea interesului fata de produs
b. adoptarea produsului
c. evaluarea
d. testarea produsului

90. Persoanele care adopta un produs nou parcurg mai multe etape. Etapa in care consumatorul este
stimulat sa
inceapa sa caute informatii despre produsul nou reprezinta etapa:
a. constientizarii
b. manifestarii interesului
c. evaluarii
d. testarii

91. Persoanele care adopta un produs nou parcurg, de obicei, mai multe etape. Etapa in care
consumatorul se
gandeste daca merita sa incerce si el acest produs reprezinta etapa:
a. constientizarii
b. evaluarii
c. testarii
d. adoptarii

92. In ceea ce priveste comportamentul de dupa cumparare, in urma realizarii cumparaturilor majore
apare de
obicei o stare de disconfort care este intalnita sub denumirea de:
a. deformare selectiva
b. nemultumire acuta
c. discordanta cognitiva (discrepanta cognitiva)
d. retentie selective

93. Nevoile umane sunt aranjate pe o scara ierarhica („piramida nevoilor“), incepand de la cea mai
imperioasa pe
treapta de jos, pana la cea mai putin imperioasa pe treapta de sus in cazul:
a. teoriei lui Freud
b. teoriei lui Maslow
c. teoriei lui Herzberg
d. teoriei lui Kotler

94. Primii adoptatori ai unui produs nou, care sunt tineri, bine educati, cu venituri de obicei mari, se
disting prin
indrazneala, manifesta mai mare deschidere fata de lucrurile cu care nu sunt obisnuiti si sunt dispusi sa-
si
asume un risc, poarta numele de:
a. inovatori
b. adoptatori timpurii
c. majoritatea adoptatorilor tarzii
d. majoritatea adoptatorilor timpurii

95. Cum se numeste categoria adoptatorilor care se ghideaza dupa respect si sunt lideri de opinie in
comunitatile
in care traiesc:
a. inovatorii
b. adoptatorii timpurii
c. majoritatea adoptatorilor timpurii
d. majoritatea adoptatorilor tarzii

96. Deosebirile dintre pietele intreprinderilor si cele ale consumatorilor se refera la:
a. structura si cererea pietei
b. natura unitatii de cumparare
c. tipurile de decizii si procesul decizional
d. a+b+c

97. In ceea ce priveste piata intreprinderilor fata de cea a consumatorilor este adevarat enuntul:
a. comerciantul care lucreaza pentru intreprinderi are de regula de-a face cu mult mai multi
cumparatori decat pietele de consumatori
b. pietele intreprinderilor sunt mult mai dispersate ca localizare geografica decat pietele de
consumatori
c. achizitiile societatilor presupun de obicei mai putini participanti la procesul decizional si
un efort de cumparare mai putin profesional fata de achizitiile realizate de cumparatorii
persoane fizice
d. cumparatorii persoane juridice se confrunta de obicei cu decizii de cumparare mai
complexe decat cumparatorii consumatori

98. Principalele tipuri de situatii de cumparare in cazul intreprinderilor-cumparatoare sunt:


a. recumpararea directa, sarcina noua, recumpararea modificata
b. recumpararea indirecta, sarcina noua, cumpararea modificata
c. recumpararea directa, recumpararea modificata
d. recumpararea noua, sarcina veche, recumpararea modificata

99. Toti membrii unei organizatii care joaca un rol in procesul de achizitionare formeaza un grup care
include
utilizatori efectivi ai produsului, oameni care iau decizia de cumparare efectiva, oameni care
influenteaza
decizia de cumparare, cei care se ocupa de documentarea asupra produsului si cei care se ocupa cu
cumpararea propriu-zisa. Acest grup poarta numele de:
a. centru de cumparare
b. nucleu de cumparare
c. nisa de piata
d. grup de aprovizionare

100. In cazul achizitiilor de rutina toate rolurile centrului de cumparare legate de luare deciziei de
cumparare pot fi
asumate de:
a. o singura persoana
b. doua persoane
c. patru persoane
d. minim patru persoane

101. Factorii cu influente majore in comportamentul intreprinderilor cumparatoare sunt:


a. factorii individuali, factorii interpersonali, factorii organizationali, factorii tehnologici
b. factorii demografici, factorii economici, factorii tehnologici, factorii naturali
c. factorii legati de mediul inconjurator, factorii organizationali, factorii interpersonali,
factorii individuali
d. factorii referitori la varsta, structura organizationala, factorii tehnologici, factorii specifici

102. O metoda de analiza a portofoliului de afaceri curent este si metoda matriceala Boston Consulting
Group, care evalueaza domeniile strategice tinand cont de doua criterii importante:
a. pozitia pe care o detine domeniul strategic pe piata si cota de piata
b. atractivitatea pietei si potentialul organizatiei
c. pozitia pe care o detine domeniul strategic pe piata si atractivitatea pietei
d. cota relativa de piata si potentialul organizatiei

103. O metoda de analiza a portofoliului de afaceri curent este si metoda matriceala Boston Consulting
Group, care
evalueaza domeniile strategice tinand cont de dua criterii importante:
a. pozitia pe care o detine domeniul strategic pe piata (cota relativa de piata) si atractivitatea
pietei in care se incadreaza domeniul strategic respectiv (rata de crestere a pietei)
b. pozitia pe care o detine domeniul strategic pe piata si cota de piata
c. atractivitatea pietei si potentialul organizatiei
d. cota relativa de piata si potentialul organizatiei

104. Conceptul care sustine ca utilizatorii (consumatorii) vor achizitiona mai ales produsele care ofera
cel
mai mult din punct de vedere al calitatii, performantei si trasaturilor inovatoare este:
a. conceptul de vanzare
b. conceptul de produs
c. conceptul de marketing
d. conceptul de productie
105. Nu este element al macromediului firmei:
a. nivelul tehnologic
b. legislatia
c. organismele publice
d. mediul natural
e. toate variantele fac parte din macromediu

106. In ceea ce priveste legatura dintre marketingul tranzactiei si marketingul de relatii este adevarat ca:
a. marketingul tranzactiei este parte a marketingului de relatii
b. marketingul de relatii este parte a marketingului tranzactiei
c. nu exista nici o legatura intre marketingul tranzactiei si marketingul de relatii
d. marketingul tranzactiei si marketingul de relatii reprezinta acelasi concept

107. Este metoda de analiza a portofoliului de afaceri al unei firme:


a. Analiza SWOT
b. GE (General Electric)
c. AIO
d. a+b+c
e. nici un raspuns correct

108. La baza piramidei ierarhice a lui Abraham Maslow se situeaza:


a. nevoile de siguranta
b. nevoile sociale
c. nevoile fiziologice
d. nevoile de autorealizare

109. Practica de marketing trece prin trei stadii:


a. marketing antreprenorial, marketing prenorial, marketing intreprenorial
b. marketing antreprenorial, marketing prenorial, marketing in formule
c. marketing antreprenorial, marketing in formule, marketing intreprenorial
d. marketing direct, marketing antreprenorial, marketing indirect

110. Relatiile dintre afacerile electronice, comertul electronic si marketingul electronic sunt:
a. marketingul electronic > comertul electronic, comertul electronic > afacerile
electronice
b. afacerile electronice > comertul electronic, marketingul electronic > afacerile
electronice
c. marketingul electronic > afacerile electronice, comertul electronic = marketingul
electronic
d. afacerile electronice > comertul electronic, comertul electronic > marketingul
electronic
111. Nu este concept al management marketingului:
a. conceptul de vanzare
b. conceptul de productie
c. conceptul de promovare
d. conceptul de marketing

112. Versiunea pe internet a comertului prin mijloace orale care implica ideea unui mesaj e-mail care
este
atat de reusit incat clientii vor dori sa-l transmita mai departe prietenilor lor se numeste:
a. webcasting
b. marketing viral
c. interstitale
d. marketing societal

113. Segmentarea pietei reprezinta:


a. divizarea pietei in grupuri mai mici de cumparatori, cu un comportament, nevoi si
caracteristici distincte care necesita produse si mixuri de marketing distincte
b. este o metoda de analiza a unei piete (sau la modul general al publicului) constand
in a o descompune intr-un oarecare numar de subansamble distincte si eterogene in
cadrul lor
c. a + b
d. nici un raspuns correct

114. Daca o firma foloseste prea multe campanii publicitare separate in acelasi timp, crandu-se o
imagine
confuza in mintea consumatorilor inseamna ca eroarea majora de pozitionare pe piata pe care o face
firma se numeste:
a. suprapozitionare c. pozitionare confuza
b. subpozitionare d. a + b + c

115. Este considerata forma de reclama pe internet:


a. crearea unui site web
b. sponsorizarile pentru continutul site-ului
c. webcastingul
d. participarea la comunitatile web

116. Baza de date interna a companiei face parte din:


a. datele principale
b. datele statistice
c. datele curente
d. datele secundare
117. Disonanta cognitiva (discordanta cognitiva):
a. apare in etapa de cautare a informatiilor deoarece consumatorul nu are acces la
informatii despre produs
b. apare in comportamentul de dupa cumparare atunci cand produsul se strica dupa
prima utilizare
c. apare in etapa de cautare a informatiilor deoarece consumatorul ar trebui sa caute
mai multe informatii si nu are timp
d. nici un raspuns correct

118. In cazul strategiei de demarketing rolul marketingului este de:


a. creare a cererii
b. reducere a cererii
c. dezvoltare a cererii
d. distrugere a cererii

119. Cel mai avansat concept al managementului marketingului este:


a. conceptul de promovare
b. conceptul de marketing relational
c. conceptul de marketing societal
d. conceptul de intreprindere de marketing

120. Tintirea pietei are loc:


a. dupa pozitionarea pe piata
b. dupa segmentarea pietei
c. dupa realizarea mixului de marketing
d. dupa ce firma are un grup de clienti fideli

121. Care dintre conceptele managementului marketingului poate conduce la miopia de marketing:
a. conceptul de productie
b. conceptul de marketing
c. conceptul de produs
d. conceptul de vanzare

122. Nu este element al micromediului de marketing:


a. clientii
b. organismele publice
c. legislatia
d. concurentii
123. Dupa Abraham Maslow nevoile cele mai importante se considera a fi:
a. nevoile sociale
b. nevoile de siguranta
c. nevoile fiziologice
d. nevoile de autorealizare

124. Pentru o cercetare de marketing comerciantii pot obtine informatiile necesare din urmatoarele
surse:
a. datele interne, cercetarea de marketing
b. datele interne, inteligenta de marketing, cercetarea de marketing
c. datele interne, datele secundare
d. datele interne, cercetarea observationala, cercetarea sondaj, cercetarea
experimentala

125. Stilul de viata se defineste prin masurarea dimensiunilor AIO care predomina la un consumator si
care se refera la:
a. activitati, interese, opinii
b. abilitati, interese, observatii
c. afaceri, implicare, observatii
d. afinitati, implicare, opinii

126. Nu este concept al management marketingului:


a. conceptul de marketing
b. conceptul de marketing societal
c. conceptul de marketing relational
d. toate variantele sunt concepte ale management marketingului

127. In ce etapa din procesul de adoptare a unui produs nou de catre o persoana poate apare disonanta
cognitiva (discordanta cognitiva):
a. decizia de cumparare
b. evaluarea alternativelor
c. cautarea de informatii
d. comportamentul de dupa cumparare

128. Care este ordinea etapelor procesului de adoptare a unui produs nou:
a. manifestarea interesului, constientizarea, evaluarea, adoptarea, testarea
b. constientizarea, manifestarea interesului, evaluarea, testarea, adoptarea
c. manifestarea interesului, constientizarea, evaluarea, testarea, adoptarea
d. constientizarea, manifestarea interesului, testarea, adoptarea, evaluarea
129. Decizia unui individ de a deveni utilizator permanent al unui produs reprezinta:
a. manifestarea interesului fata de produs
b. testarea produsului
c. evaluarea
d. adoptarea produsului

130. Aliantele strategice fac parte din:


a. conectarea cu lumea din jur
b. conexiunile cu clientii
c. conexiunile cu partenerii de marketing
d. conexiunile largite

131. Demarketingul este o solutie a managementului marketingului in cazul:


a. unei cereri fluctuante care variaza de la un anotimp la altul si are ca scop gasirea
unor modalitati de modificare a manifestarii cererii in vederea sincronizarii ei
b. lipsei cererii cand consumatorii vizati pot manifesta indiferenta fata de produs
c. unei cereri excesive fata de capacitatea organizatiei de a o satisface si are ca scop
reducerea temporara sau permanenta a cererii prea mari
d. nici un raspuns nu este correct

132. Nu este metoda de analiza a portofoliului de afaceri al unei intreprinderi:


a. General Electric
b. Boston Consulting Group
c. Analiza SWOT
d. toate variantele sunt metode de analiza a portofoliului de afaceri al unei
intreprinderi

133. Clientii fac parte din:


a. mediu intern
b. micromediu
c. macromediu
d. mediul demografic

134. Din categoria reclamelor si promotiilor publicitare pe internet nu fac parte:


a. interstitialele
b. webcastingul
c. zgarienorii si dreptunghiurile
d. tickerele
135. In ceea ce priveste piata intreprinderilor si comportamentul de cumparare al acestora nu este
adevarat ca:
a. piata intreprinderilor este foarte vasta
b. comerciantul care lucreaza pentru intreprinderi are de regula de-a face cu
cumparatori mult mai multi dar mai importanti decat pietele de consum
c. pietele intreprinderilor sunt mai concentrate ca localizare geografica decat pietele
de consum
d. achizitiile societatilor comerciale presupun mai multi participanti la procesul
decizional decat achizitiile consumatorilor persoane fizice
e. sunt adevarate toate variantele

136. Care dintre conceptele managementului marketingului sustine ca majoritatea clientilor vor favoriza
produsele care sunt disponibile si convenabile si de aceea managementul trebuie sa se concentreze
asupra imbunatatirii productiei si eficientei distributiei:
a. conceptul de productie
b. conceptul de produs
c. conceptul de vanzare
d. conceptul de marketing

137. Cati pasi cuprinde procesul cercetarii de marketing:


a. patru pasi
b. sase pasi
c. opt pasi
d. nici un raspuns correct

138. Exploatarea comerciala a sarbatorii Craciunului este expresia influentei componentei


macromediului:
a. mediul demografic
b. mediul natural
c. mediul institutional
d. mediul cultural

139. Tintirea pietei apare:


a. dupa realizarea mixului de marketing
b. dupa ce firma are un grup de clienti fideli
c. dupa pozitionarea pe piata
d. dupa segmentarea pietei

140. O strategie de marketing este logica de marketing prin care o companie spera sa isi indeplineasca:
a. obiectivele de marketing
b. tacticile de marketing
c. mixul de marketing
d. a + b
e. a + b + c

141. Analiza BCG (Boston Consulting Group) este:


a. o metoda pentru clasificarea stilurilor de siata
b. o analiza prin care firma isi identifica pozitia fata de concurenta
c. o analiza prin care firma isi identifica punctele tari, punctele slabe, oportunitatile si
amenintarile
d. o metoda de analiza a portofoliului de afaceri al unei firme

142. Este etapa a planului de marketing:


a. platforma de marketing
b. generarea ideilor
c. strategiile de marketing
d. testarea produsului

143. Printre dificultatile cu care se confrunta comertul electronic nu se afla:


a. haos si neoranduiala
b. securitatea
c. conexiuni directe cu clientii
d. cumpararea limitata

144. Cea mai folosita metoda de colectare a informatiilor despre cunostinte, atitudini, preferinte,
motivatia consumatorilor este:
a. cercetarea observationala
b. simularea
c. cercetarea experimentala
d. cercetarea sondaj

145. Este element al mixului de marketing din perspectiva vanzatorului:


a. piata
b. planificarea
c. pretul
d. personalul

146. Faptul ca marketingul se aplica si in organizatiile care nu sunt constituite in vederea obtinerii de
profit (ex: in scoli, spitale, muzee, etc.) reprezinta:
a. legaturi globale
b. aliante strategice
c. largirea conexiunilor
d. legaturile cu valorile si responsabilitatile sociale

147. In raport cu gradul de receptivitate fata de noutate, primele trei grupe de consumatori (adoptatori)
care accepta noutatea sunt:
a. inovatorii, adoptatorii timpurii, majoritatea adoptatorilor timpurii
b. inovatorii, majoritatea adoptatorilor timpurii, majoritatea adoptatorilor tarzii
c. inovatorii, adoptatorii timpurii, majoritatea adoptatorilor tarzii
d. inovatorii, inovatorii timpurii, invatorii tarzii

148. Este forma de publicitate pe internet:


a. merchandisingul
b. agentii de vanzari
c. zgarienorii
d. agendele

149. Printre componentele micromediului intreprinderii se numara:


a. echipamentele industriale
b. structura pe grupe de varsta a clientilor
c. furnizorii de forta de munca
d. legislatia referitoare la exportul produselor firmei

150. Persoanele care adopta un produs nou parcurg mai multe etape. Etapa in care consumatorul este
stimulat sa inceapa sa caute informatii despre produsul nou reprezinta etapa:
a. testarii
b. constientizarii
c. evaluarii
d. manifestarii interesului

151. Principalele tipuri de situatii de cumparare in cazul intreprinderilor-cumparatoare sunt:


a. recumpararea noua, sarcina veche, recumpararea modificata
b. recumpararea indirecta, sarcina noua, cumpararea modificata
c. recumpararea directa, recumpararea modificata
d. recumpararea directa, sarcina noua, recumpararea modificata

152. Cel mai intalnit tip de site este cel care apartine:
a. unui consumator de produse de lux
b. unei companii
c. unei persoane fizice
d. unui spital
e. a + b + c + d
153. Toti membrii unei organizatii care joaca un rol in procesul de achizitionare formeaza un grup care
include utilizatori efectivi ai produsului, oameni care iau decizia de cumparare efectiva, oameni care
influenteaza decizia de cumparare, cei care se ocupa de documentarea asupra produsului si cei care
se ocupa cu cumpararea propriu-zisa. Acest grup poarta numele de:
a. nisa de piata
b. centru de cumparare
c. grup de aprovizionare
d. nucleu de cumparare

154. Mediul demografic reprezinta unul din factorii:


a. care afecteaza direct, permanent si puternic capacitatea companiei de a-si satisface
clientii
b. care formeaza cererea de marfuri, creaza pietele
c. cu o evolutie usor previzibila
d. cei mai importanti ai micromediului

155. Motivul de cumparare:


a. este o perceptie
b. este o dorinta
c. este o nevoie cand ajunge la un anumit nivel de intensitate
d. este procesul prin care indivizii selecteaza si interpreteaza informatiile pentru a-si
construi o imagine unitara despre lume

156. Statutul si rolul social al unei persoane este un factor al:


a. mediului intern
b. mediului demografic
c. micromediului
d. macromediului firmei

157. In ceea ce priveste comportamentul de dupa cumparare, in urma realizarii cumparaturilor majore
apare de obicei o stare de disconfort care este intalnita sub denumirea de:
a. deformare selectiva
b. nemultumire acuta
c. discordanta cognitiva
d. retentie selective

158. Este element al mixului de marketing din perspectiva cumparatorului:


a. promovarea
b. cantitatea cumparata
c. distributia
d. costul
159. Este forma de promovare pe internet:
a. participarea la targuri si expozitii
b. sponsorizarea
c. cuponul
d. agendele

160. Ce grupa cuprinde doar factori ai micromediului:


a. clientii, furnizorii, firmele de distributie, factorii tehnologici
b. compania, concurentii, clientii, intermediarii
c. clientii, concurentii, factorii naturali, furnizorii
d. factorii demografici, intermediarii, compania, factorii naturali

161. Familia este cel mai tipic exemplu de:


a. grup de adeziune
b. grup de referinta
c. grup aspirational
d. a + b + c

162. Nu este adevarat ca:


a. fiecare cultura cuprinde mai multe subculturi
b. subculturile sunt grupuri de oameni care au diferite sisteme de valori determinate
de situatii si experiente de viata tipice fiecarei persoane
c. multe subculturi alcatuiesc segmente de piata importante, iar comerciantii
proiecteaza adesea produse si programe de marketing adaptate nevoilor acestora
d. subculturile sunt grupuri culturale distincte constituite de cele mai multe ori dupa
criterii geografice

163. Pozitionarea pe piata:


a. este un concept sinonim cu tintirea pietei
b. apare inainte de tintirea pietei
c. apare dupa tintirea pietei
d. nu exista un astfel de concept

164. Din tipologia pietelor de consum fac parte:


a. pietele consumatorilor, pietele industriale, pietele de servicii, pietele globale,
pietele de afaceri
b. pietele consumatorilor finali, pietele intermediarilor, pietele distribuitorilor, pietele
agentilor de vanzari, pietele de afaceri
c. pietele consumatorilor, pietele de afaceri, pietele de distribuitori, pietele
guvernamentale, pietele internationale
d. nici un raspuns corect
165. Cele mai multe tranzactii comerciale pe internet au loc:
a. B B – tranzactii comerciale pe internet intre firme
b. C C – tranzactii comerciale pe internet intre clienti
c. B C – tranzactii comerciale de la firma la client
d. C B – tranzactii comerciale pe internet conduse de clienti care iau initiativa in a
contacta firmele

166. Conform teoriei lui Sigmund Freud:


a. comportamentul consumatorului pentru a fi inteles trebuie studiat procesul de
perceptie a unor stimuli de catre acesta
b. indivizii nu constientizeaza de cele mai multe ori adevaratele resorturi psihologice
care le contureaza comportamentul
c. nevoile umane sunt aranjate pe o scara ierarhica, incepand de la cea mai
imperioasa pe treapta cea mai de jos, pana la cea mai putin imperioasa pe treapta
de sus
d. comportamentul consumatorului este diferit in functie de ciclul de viata al
produsului achizitionat

167. Conexiunile de marketing cu lumea din jur presupun:


a. conexiuni largite, contactul direct, conexiuni globale
b. conexiuni globale, conexiuni cu valori si responsabilitati sociale, largirea
conexiunilor
c. alinate strategice, legaturi globale, conectare mai selectiva
d. conectare mai selectiva, conectare globala, conectare directa

168. Relatiile dintre afacerile electronice, comertul electronic si marketingul electronic sunt:
a. afacerile electronice > comertul electronic, marketingul electronic > afacerile
electronice;
b. marketingul electronic > afacerile electronice, comertul electronic = marketingul
electronic
c. marketingul electronic > comertul electronic, comertul electronic > afacerile
electronice;
d. comertul electronic > marketingul electronic, afacerile electronice > comertul
electronic;

169. Consumatorii se tem ca vor fi afectati de mesaje de marketing fara sa-si dea seama, fenomen ce
este
cunoscut sub denumirea de:
a. publicitate gratuita
b. publicitate excesiva
c. publicitate subliminala
d. publicitate mascata
170. Grija unei firme producatoare, a unui tip de deodorant care nu este tip aerosol, pentru nepoluarea
mediului inconjurator tine de:
a. mediul natural
b. mediul cultural
c. mediul intern
d. mediul tehnologic

171. Sursa de informatii care reprezinta colectarea si analiza sistematica a informatiilor disponibile
public
despre competitori si despre dezvoltarile din mediul de marketing este:
a. cercetarea de marketing
b. sondajul
c. inteligenta de marketing
d. datele interne

172. Deformarea selectiva se refera la:


a. tendinta oamenilor de a filtra majoritatea informatiilor la care sunt expusi
b. tendinta oamenilor de a interpreta informatiile intr-un mod care se pliaza pe
conceptiile lor anterioare
c. tendinta oamenilor de a retine informatiile care nu intra in conflict cu atitudinile si
parerile lor
d. tendinta oamenilor de a fi nepasatori la mesajele promotionale

173. Liderii de opinie sunt acei indivizi care datorita unor abilitati speciale, a cunostintelor pe care le
poseda, a personalitatii sau a altor caracteristici exercita o influenta puternica asupra celorlalti
membrii ai:
a. grupului de adeziune
b. grupului de referinta
c. grupului modal
d. a + b + c

174. Baza de date interna a companiei face parte din:


a. datele principale
b. datele statistice
c. datele curente
d. datele secundare

175. Micromediul firmei face parte din:


a. mediul intern
b. mediul demografic
c. macromediul firmei
d. mediul extern
176. Nu este etapa a procesului decizional al cumparatorului:
a. cautarea informatiilor
b. generarea ideilor
c. evaluarea alternativelor
d. recunoasterea nevoii

177. Procesul de adoptare a unui produs pe piata se realizeaza prin mai multe etape: 1) etapa de
evaluare; 2) etapa
de manifestare a interesului; 3) etapa de testare; 4) etapa de adoptare; 5) etapa de constientizare.
Ordinea de
succesiune a acestor etape este urmatoarea:
a. 5 – 3 – 1 – 2 – 4
b. 2 – 5 – 1 – 3 – 4
c. 2 – 3 – 5 – 4 – 1
d. 5 – 2 – 1 – 3 – 4

178. Tintirea pietei apare:


a. dupa ce firma are un grup de clienti fideli
b. dupa segmentarea pietei
c. dupa pozitionarea pe piata
d. dupa realizarea mixului de marketing

179. Care dintre conceptele managementului marketingului sustine faptul ca utilizatorii (clientii) vor
favoriza produsele care ofera cel mai mult din punct de vedere al calitatii, performantei si trasaturilor
inovatoare si de aceea managementul trebuie sa se concentreze pe imbunatatirea produselor:
a. conceptul de productie
b. conceptul de vanzare
c. conceptul de produs
d. conceptul de marketing

180. Datele care constau in informatii stranse special pentru scopul specific al cercetarii de marketing in
derulare se numesc:
a. date interne
b. date curente
c. date principale
d. date secundare

181. Este etapa a planului de marketing:


a. platforma de marketing
b. strategiile de marketing
c. generarea ideilor
d. testarea produsului
182. Declaratia de misiune trebuie sa fie orientata mai ales:
a. catre produs
b. catre concurenta
c. catre piata
d. toate variantele de mai sus in acelasi timp

183. Versiunea pe internet a comertului prin mijloace orale care implica ideea unui mesaj e-mail care
este
atat de reusit incat clientii vor dori sa-l transmita mai departe prietenilor lor se numeste:
a. marketing societal
b. webcasting
c. interstitiale
d. marketing viral

184. Nevoile umane sunt:


a. un motiv ce are o anumita intensitate
b. date de cultura si personalitatea fiecarui individ
c. stari de privatiune resamtita
d. mai numeroase decat dorintele

185. In care din situatiile urmatoare de cumparare a intreprinderilor, actul de achizitionare implica o
decizie de rutina, cumparatorul inaintand o comanda noua fara a opera modificari:
a. recumpararea directa
b. sarcina noua
c. recumpararea modificata
d. sarcina modificata

186. Consumatorii se tem ca vor fi afectati de mesaje de marketing fara sa-si dea seama, fenomen ce
este
cunoscut sub denumirea de:
a. publicitate gratuita
b. publicitate mascata
c. publicitate excesiva
d. publicitate subliminala

187. Un segment de piata trebuie sa fie:


a. cel mai mic grup omogen posibil de identificat
b. cel cai vast grup eterogen posibil de identificat
c. cel mai vast grup omogen posibil de identificat
d. cel mai mic grup eterogen posibil de identificat
188. Stadiul practicii de marketing care se refera la infiintarea societatilor de catre indivizi care traiesc pe
baza inteligentei lor, care vizualizeaza o oportunitate si bat la orice usa pentru a capta atentia, se
numeste:
a. marketing prenorial
b. marketing intreprenorial
c. marketing in formule
d. marketing antreprenorial

189. Care dintre conceptele managementului marketingului sustine ca realizarea scopurilor


organizatorice
depinde de stabilirea nevoilor si dorintelor pietelor tinta si livrarea satisfactiilor dorite mai eficient
decat concurenta:
a. conceptul de marketing societal
b. conceptul de marketing
c. conceptul de vanzare
d. conceptul de marketing relational

190. Pentru o firma este mai important sa cunoasca:


a. micromediul
b. macromediul
c. mediul de marketing
d. mediul intern

191. Din tipologia pietelor de consum fac parte:


a. pietele consumatorilor, pietele industriale, pietele de servicii, pietele globale,
pietele de afaceri
b. pietele consumatorilor, pietele de afaceri, pietele de distribuitori, pietele
guvernamentale, pietele internationale
c. pietele consumatorilor finali, pietele intermediarilor, pietele distribuitorilor, pietele
agentilor de vanzari, pietele de afaceri
d. nici un raspuns correct

192. Familia este cel mai tipic exemplu de:


a. grup de adeziune
b. grup de referinta
c. grup aspirational
d. a + b + c

193. Ultimele trei etape ale procesului de adoptare de catre consumatori a unui produs nou sunt:
a. etapa de manifestare a interesului, etapa de testare, etapa de adoptare
b. etapa de evaluare, etapa de testare, etapa de adoptare
c. etapa de adoptare, etapa de testare, etapa de cumparare
d. etapa de testare, etapa de evaluare, etapa de adoptare

194. Care sunt factorii care pot sa se interpuna intre intentia de cumparare si decizia de cumparare:
a. deformarea selectiva si factorii situationali surpriza
b. publicitatea subliminala si atentia selectiva
c. atitudinea celorlalti si factorii situationali surpriza
d. atitudinea celorlalti si retentia selective

195. Persoanele care adopta un produs nou parcurg, de obicei, mai multe etape. Etapa in care
consumatorul se gandeste daca merita sa incerce si el acest produs reprezinta etapa:
a. testarii
b. constientizarii
c. evaluarii
d. adoptarii

196. Nevoile umane sunt aranjate pe o scara ierarhica, incepand de la cea mai imperioasa pe treapta de
jos, pana la cea mai putin imperioasa pe treapta de sus in cazul:
a. teoriei lui Freud
b. teoriei lui Kotler
c. teoriei lui Herzberg
d. nici un raspuns correct

197. In ceea ce priveste segmentele de piata nu este adevarat ca:


a. trebuie sa fie distincte si sa raspunda diferit la programe diferite de marketing
b. trebuie sa fie suficient de mari pentru a fi profitabile
c. trebuie sa fie cat mai mici pentru a fi profitabile
d. trebuie sa fie usor de abordat si de servit

198. Este considerata forma de reclama pe internet:


a. crearea unui site web
b. participarea la comunitatile web
c. webcastingul
d. sponsorizarile pentru continutul site-ului

199. Liderii de opinie sunt acei indivizi care datorita unor abilitati speciale, a cunostintelor pe care le
poseda, a personalitatii sau a altor caracteristici exercita o influenta puternica asupra celorlalti
membrii ai:
a. grupului de adeziune
b. grupului de referinta
c. grupului modal
d. a + b + c

200. O strategie de marketing este logica de marketing prin care o companie spera sa isi indeplineasca:
a. obiectivele de marketing
b. tacticile de marketing
c. mixul de marketing
d. a + b
e. a + b + c

201. Cel mai avansat concept al managementului marketingului este:


a. conceptul de intreprindere de marketing
b. conceptul de marketing relational
c. conceptul de marketing direct
d. conceptul de marketing societal

202. Grija unei firme producatoare, a unui tip de deodorant care nu este tip aerosol, pentru nepoluarea
mediului inconjurator tine de:
a. mediul cultural
b. mediul natural
c. mediul intern
d. mediul tehnologic

203. Conceptul de productie este inca o filosofie utila:


a. cand oferta pentru un produs depaseste cererea
b. cand cererea pentru un produs este egala cu oferta
c. cand cererea pentru un produs depaseste oferta
d. a + b

204. Nu este element al macromediului firmei:


a. nivelul tehnologic
b. mediul natural
c. organismele publice
d. legislatia
e. toate variantele fac parte din macromediu

205. Nu este element al mixului de marketing din perspectiva cumparatorului:


a. costul
b. solutia clientului
c. distributia
d. comoditatea
e. toate variantele sunt elemente ale mixului din perspectiva cumparatorului

206. Conceptul de marketing nu este similar cu cel de distributie. Scopul final al marketingului este:
a. satisfacerea nevoilor si dorintelor consumatorului
b. vanzarea si promovarea
c. obtinerea de profituri de pe urma volumului de vanzari
d. obtinerea de profituri de pe urma satisfaceri clientului

207. Nivelul cel mai avansat pe care-l poate atinge organizarea de marketing este:
a. crearea de directii de marketing
b. constituirea in cadrul structurii organizatorice a intreprinderii a unui compartiment
specializat de marketing
c. „intreprinderea de marketing”
d. gruparea majoritatii activitatilor de marketing intr-unul din compartimentele
traditionale

208. La nivelul unitate strategica de activitate este realizat mai intai:


a. planul de afaceri
b. planul strategic al unei firme
c. planul de marketing
d. programul de marketing

209. Capacitatea potentiala a pietei unei firme fata de capacitatea efectiva a pietei acesteia este:
a. inferioara
b. superioara
c. egala
d. nu se pot compara

210. Celor 4P ai mixului de marketing din perspectiva vanzatorului ii corespund 4C din punctul de vedere
al clientului. Unui din urmatoarele elemente nu este element al mixului clientului:
a. cheltuielile acestuia
b. comoditatea
c. comunicarea
d. cunostintele acestuia

211. Care din urmatoarele exemple pot fi considerate puncte tari, in cadrul analizei SWOT efectuate de o
anumita firma:
1. cererea mare pentru produsele firmei
2. o strategie de marketing coerenta si eficienta
3. cota mare de piata
4. ritmul inalt de crestere economica
5. intensitatea scazuta a concurentei
6. imaginea favorabila a produselor firmei
a. 2,3,6
b. 1,3,4
c. 3,4,5
d. 4,5,6

212. Nu este modalitate de control a planurilor de marketing:


a. controlul pe baza planului anual
b. controlul profitabilitatii
c. controlul strategic
d. controlul costurilor

213. …………………….. este procesul social sau managerial prin care indivizii sau grupurile de indivizi obtin
ceea ce
au nevoie si ceea ce isi doresc prin producerea, oferirea si schimbul de produse ce au o anumita valoare.
a. marketingul c. marketingul clasic
b. managementul marketingului d. demarketingul

214. Marketingul modern presupune ………………………………contra unui profit.


a. productia de bunuri c. dezvoltarea tehnica a produselor
b. satisfacerea nevoilor consumatorului d. toate variantele sunt corecte

215. Astazi conexiunile cu clientii au urmatoarele caracteristici:


– conectarea se realizeaza cu clienti selecti mai atent
– …………………………………………
– …………………………………………
a. – relatii care sa dureaze o viata
– contactul direct organizatie clienti
c. – realizarea de catre organizatie a unor
relatii profitabile pentru ea
– contact prin cat mai multi intermediari
specializati
b. – contactul direct organizatie clienti
– relatii cu alti agenti economici
pozitionati strategic
d. – relatii organizatie clienti imediate
– contact prin cat mai multi intermediari
specializati
216. Din punctul de vedere al cumparatorului, intr-o lume a conexiunilor, cei 4 P (mixul de marketing) ar
putea fi descrisi ca 4 C:
Produs – solutia clientului (customer solution)
Pret – …………………….
Plasament (distributie) – convenienta (comoditatea)
Promovare – …………………….
a. – costul clientului
– comunicarea
c. – cheltuiala
– convingere
b. – costul pretului produsului
– feed-back-ul clientului
d. – cost
– cumparare

217. Nu este element al mixului de marketing din perspectiva cumparatorului:


a. cost c. comunicare
b. cumparare d. comoditate

218. ………………………………… consta in oameni, echipamente si proceduri menite sa adune, sa sorteze si sa


analizeze informatiile necesare luarii unor hotarari de marketing.
a. Marketingul c. Sistemul informational de marketing
b. Managementul-marketingului d. AIDA

219. Folosirea inadecvata a cercetarii de marketing poate sa faca rau sau sa enerveze consumatorii. Care
din
variantele de mai jos reprezinta o problema majora a eticii in cercetarea de marketing?
a. amestecul in intimitatea consumatorului c. dezvaluirea scopului cercetarii
b. intocmirea chestionarului unui sondaj d. clarificarea problemei de cercetat

220. Cea mai des utilizata metoda pentru clasificarea stilurilor de viata este cea elaborata de firma SRI
CONSULTING. Cum se numeste aceasta metoda?
a. AIO c. tipologia valorilor si stilurilor de viata
(VALS)
b. SWOT d. BCG

221. Care din urmatoarele variante nu reprezinta proces perceptual care poate determina perceptia
oamenilor in
mod diferit a aceluiasi stimul?
a. atentia selectiva c. intalegerea selectiva
b. deformarea selectiva d. retentia selectiva
222. Nu face parte din etapele procesului decizional de cumparare:
a. recunoasterea nevoii c. evaluarea alternativelor
b. intelegerea nevoiii d. decizia de cumparare

223. Nu face parte din etapele procesului decizional de cumparare:


a. cautarea de informatii c. perceptia dorintei
b. decizia de cumparare d. comportamentul de dupa cumparare

224. …………………………… reprezinta analiza, planificare, implementarea si controlul programelor


proiectate sa
creeze, sa construiasca si sa mentina schimburi profitabile cu cumparatorii tinta in scopul realizarii de
obiective organizationale.
a. Marketingul c. Demarketingul
b. Managementul marketingului d. Remarketingul

225. Aliantele strategice reprezinta:


a. parteneriate cu clientii profitabili c. parteneriate intre firme puternice, chiar
intre firme ce erau concurente in trecut
b. parteneriate cu ministerele d. o parte esentiala a relatiilor publice

226. Este element al mixului de marketing din perspectiva vanzatorului:


a. produs c. comoditate
b. cost d. piata

227. Evaluarea de catre o organizatie a nivelului de atractivitate al fiecarui segment de piata si selectarea
unuia sau mai multor segmente pe care doreste sa le abordeze reprezinta:
a. segmentarea pietei c. tintirea pietei
b. pozitionare pe piata d. mix de marketing

228. Instrumentele tactice de marketing, referitoare la produs, pret, distributie (plasament) si


promovare,
pe care firma le combina ca sa produca o anumita reactie din partea pietei vizate constituie:
a. marketingul c. mixul de marketing
b. demarketingul d. managementul marketingului

229. Stabilirea in mintea consumatorilor vizati, a unui loc clar, distinct si favorabil pentru un anumit
produs, vizavi de produsele concurente reprezinta:
a. segmentarea pietei c. tintirea pietei
b. pozitionare pe piata d. mix de marketing
230. Divizarea pietei in grupuri mai mici de cumparatori, cu nevoi, un comportament si caracteristici
distincte, care vor necesita produse sau mixuri de marketing diferite reprezinta:
a. segmentarea pietei c. tintirea pietei
b. pozitionare pe piata d. mix de marketing

231. Nu este nivel de segmentare a pietei:


a. marketing pe segmente c. marketing pe nise
b. marketing local d. marketingul de masa

232. Mai este denumit si one-to-one marketing:


a. marketingul local c. marketingul pe segmente
b. marketingul individual d. marketingul pe nise

233. Segmentarea psihografica imparte cumparatorii pe grupuri in functie de:


a. zona geografica c. varsta
b. stilul de viata d. atitudinea cumparatorului

234. In procesul de evaluare a segmentelor de piata o companie trebuie sa aiba in vedere:


a. obiectivele si propriile sale resurse c. marimea si imposibilitatile de
dezvoltare ale unui segment
b. gradul de eterogenitate a unui segment
pornind de la structura sa
d. resursele si strategia de dezvoltare a
concurentilor

235. Daca o firma hotaraste sa ignore diferentele dintre segmente si sa aiba o oferta unica pentru
intreaga
piata este folosit:
a. comertul nediferentiat c. marketingul concentrat
b. comertul diferentiat d. demarketingul

236. Daca o firma se bazeaza pe oferte separate pentru fiecare segment de piata ales de ea foloseste:
a. comertul nediferentiat c. marketingul concentrat
b. comertul diferentiat d. remarketingul

Yes/No
Indicate whether you agree with the sentence or statement.
237. Exista cinci pasi importanti in identificarea pietei tinta? N
238. Intranetul este o retea care leaga a companie de furnizorii si distribuitorii sai? N
239. Programele de actiune sunt o etapa a planului de marketing? D
240. Amestecul in intimitatea consumatorului este considerata o problema majora in cazul cercetarilor
de marketing?D
241. Exista cinci pasi importanti in identificarea pietei tinta ?N
242. Segmentarea pietei, identificarea consumatorilor tinta si pozitionarea se realizeaza pentru
obtinerea unui avantaj competitiv?D
243. Organismele publice sunt o componenta a macromediului firmei? N
244. Veniturile din sponsorizari sunt o sursa de venit in comertul pe internet? D
245. Astazi se considera ca marketingul este mult prea important pentru a fi lasat in sarcina exclusiva a
departamentului de marketing?D
246. Astazi cele mai multe companii vor sa cunoasca foarte bine nevoile consumatorilor si de aceea este
recomandabil ca ele sa aplice un marketing de masa? N
247. Conexiunile indirecte fac parte din conexiunile cu clientii? N
248. Programele de actiune sunt o etapa a planului de marketing? D
249. Nevoile umane sunt mai numeroase decat dorintele umane? N
250. General Electric este o metoda de analiza diagnostic, fiind o etapa a planului de marketing, ea
aratand punctele tari si slabe, atuurile si slabiciunile firmei ?N

True/False
Indicate whether the sentence or statement is true or false.

1. In mediul concurential actual firmele trebuie sa aleaga segmentele pentru care au avantajul
concurential cel mai mare.A
2. Cumpararea unui produs este comoda datorita comertului electronic. A
3. Cumpararea on-line a unui produs prin internet este interactiva. F
4. Sponsorizarile pentru continutul site-ului sunt o alta forma de reclama pe internet. A
5. Printre obtacolele pe care comerciantii online le au de infruntat se numara securitatetea datelor
firmei si conturilor clientilor.A
6. Factorii macromediului influenteaza toti ceilalti factori din micromediu si indirect pe organizatia
analizata.F
7. Decizie de cumparare este doar o etapa a procesului decizional de cumparare, in care consumatorul
achizitioneaza efectiv produsul.F
8. Planificarea strategica poate aduce beneficii tuturor tipurilor de firme, mari sau mici, nou infiintate
sau mature.A

Multiple Choice
Identify the letter of the choice that best completes the statement or answers the question.

9. Cand resursele companiei sunt limitate, in loc sa incerce sa acopere un procent redus dintr-o piata
vasta firmele incearca sa obtina un procent mare dintr-un segment mic de piata folosind:
a. comertul nediferentiat c. marketingul concentrat
b. comertul diferentiat d. demarketingul

10. Este eroare majora de pozitionare pe piata pe care o companie trebuie sa o evite:
a. suprapozitionarea c. pozitionarea fata de concurenta
b. ultrapozitionarea d. pozitionarea in avans

11. Aparitia notiuni de segment de piata (masa de cumparatori ce prezinta caracteristici comune) a atras
dupa sine elaborarea a trei strategi de marketing. Nu este o astfel de strategie:
a. Marketing nediferentiat c. Marketing strategic
b. Marketing concentrat d. Marketing diferentiat

12. Este conditie ca segmentarea pietei de catre firma sa fie eficienta:


a. numarul cat mai mare de segmente
descoperite
c. in cadrul segmentelor populatia sa fie
cat mai eterogena
b. pertinenta segmentarii d. este eficienta oricum numai ca firmele
nu cunosc importanta ei

13. Daca o firma foloseste prea multe campanii publicitare separate in acelasi timp, creandu-se o
imagine confuza in mintea consumatorilor inseamna ca eroarea majora de pozitionare pe piata pe
care o face firma se numeste:
a. suprapozitionare c. pozitionare confuza
b. subpozitionare d. a + b + c

14. Tintirea pietei are loc:


a. dupa pozitionarea pe piata c. dupa realizarea mixului de marketing
b. dupa segmentarea pietei d. dupa ce firma are un grup de clienti
fideli

15. …………………… reprezinta un grup mai restrans obtinut in urma divizarii unui segment de piata in
subsegmente sau prin definirea unui grup cu un set distinctiv de trasaturi si care doreste o combinatie
speciala de beneficii.
a. segmentul de piata c. personalizarea pietii
b. nisa de piata d. tintirea pietii

16. Procesul de creare, mentinere si intretinere a relatiilor cu clientii firmei, dar si cu toti ceilalti
detinatori de interese (distribuitori, furnizori, etc.) este obiectul:
a. marketingului direct c. marketingului relational
b. marketingului serviciilor d. marketingului transactional

17. Conceptul potrivit caruia o firma ar trebui sa ia decizii de marketing tinand seama de nevoile
consumatorilor, de interesele lor pe termen lung, de nevoile firmei si de interesele de perspectiva ale
societatii in ansamblu este:
a. marketing relational c. marketing social
b. marketing direct d. marketingul serviciilor

18. Marketingul modern reprezinta


a. satisfacerea consumatorilor c. satisfacerea consumatorilor contra unui
profit
b. maximizarea profitului d. incheierea unor tranzactii profitabile

19. Procesul de creare si mentinere a unui echilibru strategic intre obiectivele si capacitatile organizatiei
si ocaziile de piata in continua schimbare constituie:
a. marketingul operational c. mixul de marketing
b. planificarea strategica d. sincromarketingul

20. Misiunile nu trebuie:


a. sa fie realiste c. schimbate des
b. sa fie specifice d. sa fie motivante, fara sa se refere la
obtinerea de profituri

21. Obiectivele strategice trebuie sa fie:


a. testate c. ambigue
b. rigide d. masurabile

22. Planul strategic defineste:


a. demarketing c. misiunea si obiectivele generale ale
companiei
b. mixul de marketing d. sistemul informational de marketing

23. Un segment de piata consta in:


a. consumatori care raspund la fel unui
set dat de eforturi de marketing.
c. consumatori care raspund diferit unui
set dat de eforturi de marketing.
b. consurenti strategici care copiaza modul
de abordare a pietelor
d. consumatori care raspund la fel unui
set dat de eforturi de marketing si in
aliantele strategice ale organizatiei

24. Verificarea performantelor actuale in functie de planul anual si luarea de masuri corective acolo
unde este necesar reprezinta controlul:
a. operational c. individual
b. strategic d. de grup

25. Un instrument major pentru controlul strategic care consta intr-o examinare cuprinzatoare,
sistematica, independenta si periodica a mediului, obiectivelor, strategiilor si activitatilor unei
companii pentru a determina zonele problema si oportunitatile reprezinta:
a. mixul de marketing c. miopia de marketing
b. auditul de marketing d. marketingul operational

26. Totalitatea activitatilor si produselor unei organizatii formeaza:


a. misiunea organizatiei c. portofoliul organizatiei
b. auditul de marketing d. planul strategic

27. Retea care conecteaza oamenii dintr-o companie unul cu celalalt si cu reteaua companiei constituie:
a. internetul firmei c. web marketing
b. extranetul firmei d. intranetul firmei

28. Factorii din exteriorul organizatiei care influenteaza direct capacitatea firmei de a-si desfasura
activitatea formeaza:
a. micromediul c. micromarketingul
b. macromediul d. macromarketingul

29. Totalitatea factorilor din interiorul sau exteriorul organizatiei care influenteaza activitatea acesteia
direct sau indirect, pe termen lung sau scurt constituie:
a. micromediul c. mediul de marketing
b. sistemul informetional de marketing d. planificarea strategica

30. Micromediul reprezinta totalitatea factorilor care afecteaza activitatea firmei:


a. indirect, pe termen lung si slab c. direct si puternic
b. direct, permanent si slab d. direct, permanent si puternic

31. Grupul care au o influenta directa (prin contact nemijlocit) asupra atitudinilor si comportamentului
unei persoane reprezinta:
a. grup de adeziune c. liderii de opinie b. grup de referinta
d. centrul de cumparare

32. Ansamblul persoanelor si unitatilor care participa la procesul decizional de cumparare desfasurat in
cadrul unei firme reprezinta:
a. grup de adeziune c. liderii de opinie
b. grup de referinta d. centrul de cumparare

33. Acei indivizi din cadrul unui grup de referinta care, datorita unor abilitati speciale, a cunostintelor pe
care le poseda, a personalitatii sau a altor caracteristici exercita o influenta puternica asupra celorlalti
membri ai grupului se numesc:
a. lideri de opinie c. acceptanti timpurii
b. grup de adeziune d. centru de cumparare

34. Membrii centrului de achizitionare al unei organizatii carora le revine sarcina de a-i selecta sau
aproba pe furnizorii finali se numesc:
a. lideri de opinie c. decidenti
b. formatori ai cererii d. grup de referinta

35. Este conditie ca segmentarea pietei de catre firma sa fie eficienta:


a. numarul cat mai mare de segmente
descoperite
c. in cadrul segmentelor populatia sa fie
cat mai eterogena
b. pertinenta segmentarii d. este eficienta oricum numai ca firmele
nu cunosc importanta ei

36. Mediul extern va influenta actiunile de marketing ale intreprinderii prin urmatoarele tipuri de
comportamente:
a. comportamentul cumparatorilor si
comportamentul distribuitorilor
c. comportamentul cumparatorilor si
comportamentul guvernamental
b. comportamentul comerciantilor,
comportamentul si pozitia concurentei
d. toate variantele de la punctul a, b, c

37. Este element al macromediului:


a. micromediul c. mediul cultural
b. micromarketingul d. mediul de marketing
38. Clasa sociala poate fi operationalizata prin urmatoarele caracteristici:
a. nivelul de educatie c. veniturile
b. ocupatia d. toate variantele

39. Rezumatul planului de marketing presupune:


a. descrierea succinta a continutului planului c. lista obiectivelor de marketing
b. precizarea sintetica a misiunii firmei d. situatia predenta de pe piata

40. Programele de actiune sunt:


a. o etapa in elaborarea strategiei de
marketing
c. o etapa in dezvoltarea noilor produse
b. o etapa a unui plan de marketing d. o etapa a ciclului de viata a unui produs

41. Analiza SWOT reprezinta:


a. rezumatul planului de marketing c. sinteza analizei mediului de marketing
b. analiza portofoliului de produse d. instrumentul de control al politicii de
marketing

42. Conceptul de vanzare al management-marketingului pune accentul pe:


a. necesitatea productiei de masa c. imbunatatirea calitatii si performantelor
produsului
b. generarea de vanzari repetate de la clientii
satisfacuti
d. utilizarea unor mijloace de promovare
larga, de desfacere a ceea ce a produs o
intreprindere, de convingere a
cumparatorilor

43. Linerii de opinie sunt:


a. persoane care, datorita unor abilitati
speciale, a cunostintelor pe care le
poseda, a personalitatii sau a altor
caracteristici exercita o influenta
puternica asupra celorlalti membri ai
grupului
c. persoane care realizeaza actul cumpararii
la punctul de vanzare
b. persoane care iau decizia de cumparare d. persoane care platesc bunurile sau
serviciile cumparate sau achizitionate
44. Mediul de marketing reprezinta un concept:
a. sinonim celui de mediu extern c. definit de relatiile in care opereaza o firma
b. care include atat mediul extern cat si
mediul intern
d. sinonim celui de mix de marketing

45. Investitiile si inovatiile sunt elemente specifice prin care se poate exprima evolutia:
a. mediului economic c. mediului natural
b. mediului tehnologic d. micromediului

46. Care dintre conceptele management marketingului poate duce la miopie de marketing:
a. conceptul de productie c. conceptul de vanzare
b. conceptul de produs d. conceptul de promovare

47. Mediul demografic presupune:


a. structura pe grupe de varsta a populatiei c. resursele naturale si clima
b. nivelul de instruire al populatiei unei tari d. inovatiile si inventiile din domeniul de
interes al organizatiei

Yes/No
Indicate whether you agree with the sentence or statement.
48. Analiza BCG este o metoda pentru clasificarea stilurilor de viata? N
49. Analiza BCG este o sinteza a analizei mediului de marketing? D
50. Analiza BCG este o metoda de analiza a portofoliului de produse (portofolilului de activitati), ca si
analiza SWOT?N

Grila cu bife (Multiple Choice)


1. In ceea ce priveste raportul dintre dorinte si resurse care sunt mai numeroase?
Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 2 Dorintele sunt virtual
nelimitate.

2. Multi vanzatori fac greseala sa acorde mare atentie produselor specifice pe


care le ofera in comparatie cu avantajele aduse de aceste produse. Ei se vad
mai degraba vanzand un produs decat oferind o solutie pentru o nevoie. Cum se
numeste in marketing acest fenomen? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note
de curs, pg. 3Miopie de Marketing.

3. Care este raportul dintre marketingul tranzactiei si marketingul de relatii?


Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 4 Marketing-ul
tranzactiei e
o componenta punctuala a marketing-ului de relatii. Mai multe tranzactii = o
relatie.

4. In ce situatie strategia in functie de cerere numita demarketing este o solutie a


management marketingului? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs,
pg. 6In conditii de cerere excesiva.

5. Care sunt stadiile prin care trece de obicei practica de marketing? Bondrea
Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 7 Antreprenorial, apoi in formule,
apoi intreprenorial (= antreprenorial + in formule).

6. Cum se numeste stadiul practicii de marketing care se refera la infiintarea


societatilor de catre indivizi care traiesc pe baza inteligentei lor, care
vizualizeaza o oportunitate si bat la orice usa pentru a capta atentia? Bondrea
Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 7 Antreprenorial.

7. Care sunt conceptele alternative ale management marketingului conform


carora organizatiile isi conduc activitatile de marketing? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 9Productie, produs, vanzare, marketing si
marketing societal.

8. Care dintre conceptele managementului marketingului sustine ca majoritatea


clientilor vor favoriza produsele care sunt disponibile si convenabile si de aceea
managementul trebuie sa se concentreze asupra imbunatatirii productiei si
eficientei distributiei? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg.
9Conceptul de productie.

9. Care dintre conceptele managementului marketingului poate conduce la


miopia de marketing? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg.
9Conceptul de produs.

10. Care dintre conceptele managementului marketingului sustine faptul ca


utilizatorii (clientii) vor favoriza produsele care ofera cel mai mult din punct de
vedere al calitatii, performantei si trasaturilor inovatoare si de aceea
managementul trebuie sa se concentreze pe imbunatatirea produselor? Bondrea
Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 9 Conceptul de produs.

11. In ce conditii conceptul de productie este inca o filosofie utila? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 9In conditiile cererii mai mari decat oferta,
sau in conditiile nevoii de eficientizare a procesului de productie.

12. Care dintre conceptele managementului marketingului sustine ca utilizatorii


(consumatorii) nu vor cumpara suficiente produse ale organizatiei daca aceasta
nu se angajeaza intr-un efort de vanzare si promotional la scara larga? Bondrea
Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 10 Conceptul de vanzare.

13. Care dintre conceptele managementului marketingului sustine ca realizarea


scopurilor organizatorice depinde de stabilirea nevoilor si dorintelor pietelor tinta
si livrarea satisfactiilor dorite mai eficient decat concurenta? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 10Conceptul de marketing.

14. Care sunt categoriile de conexiuni de marketing cu clientii? Bondrea Aurelian –


Introducere in marketing, note de curs, pg. 13Clienti selectati atent, pe viata si
directe.

15. Din ce tip de conexiune face parte conectarea cu furnizorii si distribuitorii?


Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 15 Conexiuni cu partenerii
de marketing.

16. Ce presupun conexiunile de marketing cu lumea din jur? Bondrea Aurelian –


Introducere in marketing, note de curs, pg. 16Conexiuni globale, cu valori si
responsabilitati sociale, largite.

17. O metoda de analiza a portofoliului de afaceri curent este si metoda matriceala


Boston Consulting Group, care evalueaza domeniile strategice tinand cont de
doua criterii importante. Care sunt aceste criterii? Bondrea Aurelian – Introducere in
marketing, note de curs, pg. 23Pozitia pe care o detine domeniul strategic pe piata
si atractivitatea pietei.

18. Cum se numeste reteaua globala de computere care conecteaza consumatorii


de toate tipurile din toata lumea fara sa aiba o conducere sau proprietate
centrala? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 33Internet.

19. Cum sunt relatiile dintre afacerile electronice, comertul electronic si


marketingul electronic? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs,
pg.35Afacerile electonice presupun folosirea platformei online, comertul
electronic este partea specifica a afacerilor care descriu tranzactiile, iar
marketing-ul electronic este partea de vanzare electronica a acestui tip de
comert.

20. Ce beneficii aduc vanzatorilor comertul electronic si internetul? Bondrea Aurelian


– Introducere in marketing, note de curs, pg. 36 Relationare mai facila cu clientii si
furnizorii, profilare a acestora prin care companiile le satisfac mai eficient
nevoile pe termen scurt si lung. Reducerea costurilor, sporirea vitezei,
eficientei si flexibilitatii.

21. Ce categorii de companii click-only cunoasteti? Bondrea Aurelian – Introducere in


marketing, note de curs, pg. 42Dotcom-uri B2C, search engine-uri cu servicii
conexe, furnizori de servicii pe Internet, etc.

22. Ce categorii de reclame si promotii publicitare pe internet cunoasteti? Bondrea


Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 47 Bannere, advertoriale,
marketing viral, marketing direct, marketing social.

23. Cum se numeste versiunea pe internet a comertului prin mijloace orale care
implica ideea unui mesaj e-mail care este atat de reusit incat clientii vor dori sa-l
transmita mai departe prietenilor lor? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note
de curs, pg. 48Marketing viral.

24. Care sunt formele de reclama pe internet? Bondrea Aurelian – Introducere in


marketing, note de curs, pg. 47-48Bannere: skyscraper, leaderboard, square,
interstitial, overlay, L-shaped, video, etc. (sunt mai mult de 50 de standarde
adoptate de IAB Europa)

25. Care sunt dificultatile cu care se confrunta comertul electronic? Bondrea Aurelian
– Introducere in marketing, note de curs, pg. 52 Reach si putere de cumparare limitate,
profil psiho-demografic aparte, haos (???), securitatea datelor firmei si
clientilor, preocupari etice (???).

26. Din ce element al mediului de marketing fac parte clientii? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 54Micromediu.

27. Ce grupa cuprinde doar factori ai micromediului? Bondrea Aurelian – Introducere in


marketing, note de curs, pg. 54Furnizori, intermediari, clienti, concurenti, public.

28. Ce grupa cuprinde doar factori din macromediu? Bondrea Aurelian – Introducere in
marketing, note de curs, pg. 54Mediu demografic, economic, natural, tehnologic,
politic, cultural.

29. Ce cuprinde tipologia pietelor de consum? Bondrea Aurelian – Introducere in


marketing, note de curs, pg. 55-56Pietele consumatorilor, de afaceri, de
distribuitori, guvernamentale, internationale.

30. Carui element al mediului de marketing ii sunt specifice inventiile si inovatiile?


Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 60 Macromediul, Mediul
tehnologic.

31. Ce caracteristici au factorii din mediul demografic? Bondrea Aurelian – Introducere


in marketing, note de curs, pg. 57Dimensiune, densitate, locatie, varsta, gen, rasa,
ocupatie, etc.

32. Ce componenta a mediului de marketing definesc elementele care exprima


resursele de care dispune intreprinderea? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing,
note de curs, pg. 54Macromediul - Mediul natural.

33. Din care componente esentiale ale mediului de marketing fac parte resursele
umane ale unei firme? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg.
57Mediul intern.

34. Care este cea mai folosita metoda de colectare a informatiilor despre
cunostinte, atitudini, preferinte, motivatiile consumatorilor? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 71-72Sondajul.

35. Care sunt instrumentele de colectare a datelor principale? Bondrea Aurelian –


Introducere in marketing, note de curs, pg. 72Observarea, sondajul si experimentul.
36. Din ce surse pot obtine comercianti informatiile necesare pentru o cercetare de
marketing? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 71Datele
interne, observatiile de marketing (Inteligenta e prost tradusa) si cercetarea
de marketing.

37. Care este sursa de informatii care reprezinta colectarea si analiza sistematica
a informatiilor disponibile public despre competitori si despre dezvoltarile din
mediul de marketing? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg.
71Observatiile de marketing (sau "inteligenta", dupa cum a tradus-o
stimabilul nostru profesor din Engleza).

38. Carui tip de date ii apartine baza de date interna a companiei? Bondrea Aurelian
– Introducere in marketing, note de curs, pg. 71 Date interne.

39. Cum se numesc datele care constau in informatii stranse special pentru scopul
specific al cercetarii de marketing in derulare? Bondrea Aurelian – Introducere in
marketing, note de curs, pg. 71Cercetarea de marketing.

40. Ce metode de strangere a informatiilor pot fi folosite de catre intreprinderile


mici cu buget restrans si organizatiile non-profit? Bondrea Aurelian – Introducere in
marketing, note de curs, pg. 78Cumpararea datelor statistice stranse de alte
entitati.

41. In ceea ce priveste comportamentul consumatorului, ce caracteristici au


subculturile? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg.
84Nationalitati, religii, grupuri rasiale, zone geografice.

42. In ceea ce priveste comportamentul consumatorului, care este relatia dintre


cultura si subcultura? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 84 O
cultura cuprinde mai multe subculturi.

43. Stilul de viata se defineste prin masurarea dimensiunilor AIO care predomina
la un consumator, la ce se refera aceasta metoda? Bondrea Aurelian – Introducere in
marketing, note de curs, pg. 88Activitati, interese si opinii.

44. Ce model se poate utiliza pentru clasificarea stilurilor de viata? Bondrea Aurelian
– Introducere in marketing, note de curs, pg. 88 Tipologia Valorilor si Stilurilor de
Viata.

45. Prin intermediul caror surse consumatorul acumuleaza, in general, cea mai
mare parte a informatiilor despre un produs? Bondrea Aurelian – Introducere in
marketing, note de curs, pg. 94Personale, comerciale, publice, experimentale.

46. Care sunt factorii care pot sa se interpuna intre intentia de cumparare si
decizia de cumparare? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg.
95Atitudinea celorlalti si factori stationali surpriza.
47. Care este ordinea etapelor procesului de adoptare a unui produs nou? Bondrea
Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 97 Constientizare, manifestarea
interesului, evaluare, testare, adoptare.

48. Ce elemente include conceptul de "marketing mix"? Bondrea Aurelian – Introducere


in marketing, note de curs, pg. 254C / 4P, adica: Customer solution, Customer
cost, Commodity, Communication / Produs, Pret, Plasare, Promovare.

49. Care este rolul marketingului in cazul strategiei de demarketing? Bondrea


Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 6 Micsorarea cererii pentru a se
potrivi cu capacitatea de oferta.

50. In raport cu gradul de receptivitate fata de noutate, care sunt primele trei grupe
de consumatori care accepta noutatea? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing,
note de curs, pg. 98Inovatorii, adoptatorii timpurii si majoritatea adoptatorilor
timpurii.

51. Persoanele care adopta un produs nou parcurg mai multe etape. Cum se
numeste etapa in care un individ ia decizia de a deveni utilizator permanent al
unui produs? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 97 Adoptarea.

52. Persoanele care adopta un produs nou parcurg mai multe etape. Cum se
numeste etapa in care consumatorul este stimulat sa inceapa sa caute informatii
despre produsul nou? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg.
97Manifestarea interesului.

53. Persoanele care adopta un produs nou parcurg, de obicei, mai multe etape.
Cum se numeste etapa in care consumatorul se gandeste daca merita sa
incerce si el acest produs? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg.
97Evaluarea.

54. In ceea ce priveste comportamentul de dupa cumparare, in urma realizarii


cumparaturilor majore apare de obicei o stare de disconfort. Sub ce denumire
este intalnita aceasta stare? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg.
96Disonanta cognitiva.

55. Nevoile umane sunt aranjate pe o scara ierarhica ("piramida nevoilor"),


incepand de la cea mai imperioasa pe treapta de jos, pana la cea mai putin
imperioasa pe treapta de sus. Cine a dat aceasta teorie? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 90Abraham Maslow.

56. Primii care adopta un produs nou sunt tineri, bine educati, cu venituri de obicei
mari, se disting prin indrazneala, manifesta mai mare deschidere fata de lucrurile
cu care nu sunt obisnuiti si sunt dispusi sa-si asume un risc. Cum sunt acestia
cunoscuti in marketing? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg.
98Inovatorii.
57. Cum se numeste categoria adoptatorilor unu produs nou care se ghideaza
dupa respect si sunt lideri de opinie in comunitatile in care traiesc? Bondrea
Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 98 Acceptantii timpurii.

58. Ce trasaturi are piata intreprinderilor fata de cea a consumatorilor? Bondrea


Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 99-100 Structura si cererea pietei,
natura unitatilor de cumparare, tipurile de decizii si procesul decizional.

59. Care sunt principalele tipuri de situatii de cumparare in cazul intreprinderilor -


cumparatoare? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg.
99Recumparare directa, recumparare modificata, sarcina noua.

60. Toti membrii unei organizatii care joaca un rol in procesul de achizitionare
formeaza un grup care include utilizatori efectivi ai produsului, oameni care iau
decizia de cumparare efectiva, oameni care influenteaza decizia de cumparare,
cei care se ocupa de documentarea asupra produsului si cei care se ocupa cu
cumpararea propriu-zisa. Sub ce denumire este cunoscut in marketing acest
grup? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 100Centrul de
cumparare.

61. Care sunt factorii cu influente majore in comportamentul intreprinderilor


cumparatoare? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 101Mediul
inconjurator, factori organizationali, interpersonali si individuali.

62. Care este conceptul care sustine ca utilizatorii (consumatorii) vor achizitiona
mai ales produsele care ofera cel mai mult din punct de vedere al calitatii,
performantei si trasaturilor inovatoare? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing,
note de curs, pg. 9Conceptul de produs.

63. Care sunt elementele macromediului de marketing al firmei? Bondrea Aurelian –


Introducere in marketing, note de curs, pg. 54Demografici, economici, naturali,
tehnologici, politici si culturali.

64. Care sunt metodele de analiza a portofoliului de afaceri ale unei firme? Bondrea
Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 22 Metoda matriceala - Boston
Consulting Group si metoda falimentara :)) General Electric.

65. Care sunt nevoile care se situeaza la baza piramidei ierarhice a lui Abraham
Maslow? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 90Fiziologice, de
siguranta, sociale, de respect si de ajustare a sinelui.

66. Care sunt relatiile dintre afacerile electronice, comertul electronic si


marketingul electronic? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs,
pg.35(ne repetam) Afacerile electonice presupun folosirea platformei online,
comertul electronic este partea specifica a afacerilor care descriu
tranzactiile, iar marketing-ul electronic este partea de vanzare electronica a
acestui tip de comert.
67. Care sunt conceptele management marketingului? Bondrea Aurelian – Introducere
in marketing, note de curs, pg. 9-11(ne repetam) Productie, produs, vanzare,
marketing si marketing societal.

68. Cum se numeste versiunea pe internet a comertului prin mijloace orale care
implica ideea unui mesaj e-mail care este atat de reusit incat clientii vor dori sa-l
transmita mai departe prietenilor lor? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note
de curs, pg. 48(ne repetam) Marketing viral.

69. Ce reprezinta segmentarea pietei? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note


de curs, pg. 25Procesul de impartire a pietei in grupuri diferite de consumatori
cu nevoi, caracteristici si comportamente diferite, care pot necesita
produse sau mixuri de marketing separate.

70. Cum se numeste eroarea majora de pozitionare pe piata pe care o face firma
daca ea foloseste prea multe campanii publicitare separate in acelasi timp,
crandu-se o imagine confuza in mintea consumatorilor? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 21Pozitionare confuza.

71. Care sunt formele de reclama pe internet? Bondrea Aurelian – Introducere in


marketing, note de curs, pg. 47-48(ne repetam) Bannere: skyscraper, leaderboard,
square, interstitial, overlay, L-shaped, video, etc. (sunt mai mult de 50 de
standarde adoptate de IAB Europa)

72. Din ce categorie de date face parte baza de date interna a companiei? Bondrea
Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 71 (ne repetam) Date interne.

73. Cand apare disonanta cognitiva (discordanta cognitiva) in cadrul procesului de


adoptare a unui produs nou? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs,
pg. 96La achizitiile majore.

74. Care este rolul marketingului in cazul strategiei de demarketing? Bondrea


Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 6 (ne repetam) Micsorarea cererii
pentru a se potrivi cu capacitatea de oferta.

75. Care este cel mai avansat concept al management marketingului? Bondrea
Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 11 Marketingul societal.

76. Cand are loc tintirea pietei? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs,
pg. 26Dupa ce o companie si-a definit segmentele de piata.

77. Care dintre conceptele management marketingului poate conduce la miopia de


marketing? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 9 (ne repetam)
Conceptul de produs.

78. Care sunt elementele micromediului de marketing al unei firme? Bondrea


Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 54 Compania, furnizorii,
distribuitorii, clientii, concurentii si publicul.
79. Dupa piramida lui Abraham Maslow care sunt nevoile considerate cele mai
importante? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 90(ne repetam)
Fiziologice, de siguranta, sociale, de respect si de ajustare a sinelui.

80. Cum se numeste etapa in care un individ ia decizia de a deveni utilizator


permanent al unui produs? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg.
97Adoptare.

81. Din ce categorii de conexiuni fac parte aliantele strategice? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 15-16Conexiuni cu partenerii de
marketing.

82. Expresia influentei carei componente a macromediului este exploatarea


comerciala a sarbatorii Craciunului? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de
curs, pg. 63Culturale.

83. Ce spera sa isi indeplineasca o companie printr-o strategie de marketing?


Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 29 Obiectivele de
marketing.

84. Ce este in marketing analiza BCG (Boston Consulting Group)? Bondrea Aurelian
– Introducere in marketing, note de curs, pg. 23 Metoda de plnificare a portofoliului.

85. Care sunt etapele planului de marketing? Bondrea Aurelian – Introducere in


marketing, note de curs, pg. 29Analiza, planificare, implementare, control.

86. Care sunt elementele mixului de marketing din perspectiva vanzatorului?


Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 28 4P : Produs, promovare,
pret si plasament.

87. Din ce tip de conexiune se considera a face parte aplicarea marketingul in


organizatiile care nu sunt constituite in vederea obtinerii de profit (ex: in scoli,
spitale, muzee, etc.)? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg.
18Largirea conexiunilor.

88. Care sunt componentele micromediului intreprinderii? Bondrea Aurelian –


Introducere in marketing, note de curs, pg. 54(ne repetam) Compania, furnizorii,
distribuitorii, clientii, concurentii si publicul.

89. Persoanele care adopta un produs nou parcurg mai multe etape. Cum se
numeste etapa in care consumatorul este stimulat sa inceapa sa caute informatii
despre produsul nou? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 97 (ne
repetam) Manifestarea interesului.

90. Care este cel mai intalnit tip de site? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note
de curs, pg. 45Dupa profu', este site-ul care apartine unei companii. In
realitate, este (a devenit) site-ul personal.
91. Ce reprezinta motivul de cumparare? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing,
note de curs, pg. 90O nevoie care ajunge la nivel de intensitate notabila.

92. Statutul si rolul social al unei persoane este considerat un factor al carui
element al mediului de marketing? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de
curs, pg. 85Micromediu > Clienti SAU Macromediu > Mediul cultural.

93. In ceea ce priveste comportamentul de dupa cumparare, in urma realizarii


cumparaturilor majore apare de obicei o stare de disconfort, sub ce denumire
este intalnita aceasta stare? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg.
96Disonanta cognitiva.

94. Care sunt elementele mixului de marketing din perspectiva cumparatorului?


Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 28 3C : Customer solution,
Customer cost, Convenience, Communication.

95. Care este grupul din care face parte familia? Bondrea Aurelian – Introducere in
marketing, note de curs, pg. 85Grup de adeziune.

96. Care sunt caracteristicile teoriei lui Sigmund Freud? Bondrea Aurelian – Introducere
in marketing, note de curs, pg. 90Indivizii nu constientizeaza de cele mai multe ori
adevaratele resorturi psihologice care le contureaza comportamentul.

97. Consumatorii se tem ca vor fi afectati de mesaje de marketing fara sa-si dea
seama, Sub ce denumirea este cunoscut acest fenomen? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 91Publicitate subliminala.

98. De ce element al mediul de marketing tine cont o firma producatoare, a unui tip
de deodorant prin grija pentru nepoluarea mediului inconjurator? Bondrea Aurelian
– Introducere in marketing, note de curs, pg. 59 Ecologic / natural.

99. Cum se numeste sursa de informatii care reprezinta colectarea si analiza


sistematica a informatiilor disponibile public despre competitori si despre
dezvoltarile din mediul de marketing? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note
de curs, pg. 71(ne repetam) Observatiile de marketing (sau "inteligenta", dupa
cum a tradus-o stimabilul nostru profesor din Engleza).

100. La ce se refera deformarea selectiva? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing,


note de curs, pg. 91Tendinta de a interpreta informatiile intr-un mod care se
pliaza pe conceptiile anterioare.

101. Liderii de opinie sunt acei indivizi care datorita unor abilitati speciale, a
cunostintelor pe care le poseda, a personalitatii sau a altor caracteristici exercita
o influenta puternica. Asupra membrilor carui grup au influenta cea mai puternica
liderii de opinie? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 85Grup de
referinta si aspirational.
102. Din ce face parte micromediul firmei? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing,
note de curs, pg. 54Mediul de marketing.

103. Care sunt etapele procesului decizional al cumparatorului? Bondrea Aurelian –


Introducere in marketing, note de curs, pg. 97Recunoasterea nevoii > Informare >
Evaluarea alternativelor > Decizia de cumparare > Comportamentul
postcumparare.

104. Procesul de adoptare a unui produs pe piata se realizeaza prin mai multe
etape: 1) etapa de evaluare; 2) etapa de manifestare a interesului; 3) etapa de
testare; 4) etapa de adoptare; 5) etapa de constientizare. Care este ordinea de
succesiune a acestor etape? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs,
pg. 975) Constientizare > 2) Manifestarea interesului > 1) Evaluare > 3)
Testare > 4) Adoptare

105. Cum se numesc datele care constau in informatii stranse special pentru scopul
specific al cercetarii de marketing in derulare? Bondrea Aurelian – Introducere in
marketing, note de curs, pg. 71Date principale.

106. Spre ce trebuie orientata declaratia de misiune? Bondrea Aurelian – Introducere in


marketing, note de curs, pg. 20Catre piata.

107. Ce reprezinta nevoile umane? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de


curs, pg. 2Stari de privatiune resimtita.

108. Cum se numeste situatia de cumparare a intreprinderilor in care actul de


achizitionare implica o decizie de rutina, cumparatorul inaintand o comanda noua
fara a opera modificari? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg.
101Recumpararea directa.

109. Cum trebuie sa fie un segment de piata pentru a fi util pentru o organizatie?
Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 25 Masurabile, accesibile,
substantiale, diferentiabile si eficace.

110. Care dintre conceptele managementului marketingului sustine ca realizarea


scopurilor organizatorice depinde de stabilirea nevoilor si dorintelor pietelor tinta
si livrarea satisfactiilor dorite mai eficient decat concurenta? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 10(ne repetam) Conceptul de marketing.

111. Care sunt ultimele trei etape ale procesului de adoptare de catre consumatori a
unui produs nou? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg.
97Evaluare, testare, adoptare.

112. Persoanele care adopta un produs nou parcurg, de obicei, mai multe etape.
Care este etapa in care consumatorul se gandeste daca merita sa incerce si el
acest produs? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 97 Evaluare.
113. Conceptul de marketing nu este similar cu cel de distributie. Care este scopul
final al marketingului? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 1 A
creea relatii avantajoase cu clientii, livrand o valoare superioara.

114. In ceea ce priveste planificarea strategica, ce se realizeaza mai intai la nivelul


unitatii strategice de activitate? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs,
pg. 20Analiza de marketing.

115. Celor 4P ai mixului de marketing din perspectiva vanzatorului ii corespund 4C


din punctul de vedere al clientului. Care sunt aceste elemente ale mixului
clientului? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 28(ne repetam)
3C : Customer solution, Customer cost, Convenience, Communication.

116. Care sunt modalitatile de control ale planurilor de marketing? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 29Masurarea rezultatelor, evaluarea lor si
luarea masurilor corective.

117. Definiti marketingul conform lui Philip Kotler. Bondrea Aurelian – Introducere in
marketing, note de curs, pg. 2Procesul social si managerial prin care indivizii si
grupurile de indivizi obtin ceea ce au nevoie si ceea ce isi doresc prin
creearea, oferirea si schimbul de produse ce au o anumita valoare cu altii.

118. Ce presupune marketingul modern? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note


de curs, pg. 214Crearea valorii si satisfacerea clientului contra unui profit.

119. Ce caracteristici au astazi conexiunile cu clientii? Bondrea Aurelian – Introducere in


marketing, note de curs, pg. 12Selectia atenta, relatii care dureaza o viata,
contactul direct.

120. Din punctul de vedere al cumparatorului, intr-o lume a conexiunilor, cei 4 P


(mixul de marketing) ar putea fi descrisi ca 4 C. Care sunt cei 4 C? Bondrea
Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 28 (ne repetam) 3C : Customer
solution, Customer cost, Convenience, Communication.

121. Definiti sistemul informational de marketing. Bondrea Aurelian – Introducere in


marketing, note de curs, pg. 67SIM = Oameni, echipamente si proceduri menite sa
adune, sorteze si analizeze informatiile necesare luarii unor hotarari de
marketing.

122. Folosirea inadecvata a cercetarii de marketing poate sa faca rau sau sa


enerveze consumatorii. Care sunt problemele majore ale eticii in cercetarea de
marketing? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 80Amestecul in
intimitatea consumatorului, folosirea inadecvata a descoperirilor cercetarii.

123. Cea mai des utilizata metoda pentru clasificarea stilurilor de viata este cea
elaborata de firma SRI CONSULTING. Cum se numeste aceasta metoda?
Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 88 Tipologia valorilor si
stilurilor de viata. (VALS)
124. Care sunt procesele perceptuale care pot determina perceptia oamenilor in
mod diferit a aceluiasi stimul? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs,
pg. 91Atentia, deformarea si retentia selectiva.

125. Care sunt etapele procesului decizional de cumparare? Bondrea Aurelian –


Introducere in marketing, note de curs, pg. 93(ne
repetam) Recunoasterea nevoii >
Informare > Evaluarea alternativelor > Decizia de cumparare >
Comportamentul postcumparare.

126. Definiti managementul marketingului. Bondrea Aurelian – Introducere in marketing,


note de curs, pg. 6Analiza, planificarea, implementarea si controlul
programelor proiectate sa creeze, sa construiasca si sa mentina schimburi
profitabile cu cumparatorii tinta in scopul realizarii de obiective
organizationale.

127. Cum se numeste procesul de evaluare de catre o organizatie a nivelului de


atractivitate al fiecarui segment de piata si selectarea unuia sau mai multor
segmente pe care doreste sa le abordeze? Bondrea Aurelian – Introducere in
marketing, note de curs, pg. 109Legatura cu consumatorii - Identificarea pietei-
tinta.

128. Ce formeaza instrumentele tactice de marketing, referitoare la produs, pret,


distributie (plasament) si promovare, pe care firma le combina ca sa produca o
anumita reactie din partea pietei vizate? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing,
note de curs, pg. 26Mixul de marketing.

129. Ce reprezinta stabilirea in mintea consumatorilor vizati, a unui loc clar, distinct
si favorabil pentru un anumit produs, vizavi de produsele concurente? Bondrea
Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 109 Pozitionarea pe piata.

130. Ce reprezinta divizarea pietei in grupuri mai mici de cumparatori, cu nevoi, un


comportament si caracteristici distincte, care vor necesita produse sau mixuri de
marketing diferite? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg.
109Segmentarea pietei.

131. Care sunt nivelele de segmentare a pietei? Bondrea Aurelian – Introducere in


marketing, note de curs, pg. 109-110Marketingul de masa (piata nesegmentata),
micromarketing (segmentare totala), faze intermediare (marketing pe
niste/segmente).

132. Ce nivel de segmentare a pietei mai este denumit si one-to-one marketing?


Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 112 Marketing individual.

133. In functie de ce criterii imparte cumparatorii pe grupuri segmentarea


psihografica? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 113Clasa
sociala, stil de viata si personalitate.
134. Ce criterii trebuie sa aiba in vedere o companie in procesul de evaluare a
segmentelor de piata? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg.
117Marimea si posibilitatile de dezvoltare ale unui segment, gradul de
atractivitate a unui segment pornind de la structura si obiective si propriile
resurse.

135. Ce strategie adopta o firma care hotaraste sa ignore diferentele dintre


segmente si sa aiba o oferta unica pentru intreaga piata? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 118Comert nediferentiat.

136. Ce strategie adopta o firma care se bazeaza pe oferte separate pentru fiecare
segment de piata ales de ea? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs,
pg. 118Comert diferentiat.

137. Ce strategie adopta o firma cand resursele ei sunt limitate si, in loc sa incerce
sa acopere un procent redus dintr-o piata vasta, incearca sa obtina un procent
mare dintr-un segment mic de piata? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note
de curs, pg. 118Marketing concentrat.

138. Care sunt erorile majore de pozitionare pe piata pe care o companie trebuie sa
le evite? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg.
121Subpozitionarea, suprapozitionarea si pozitionarea confuza.

139. Aparitia notiuni de segment de piata (masa de cumparatori ce prezinta


caracteristici comune) a atras dupa sine elaborarea a trei strategii de marketing.
Care sunt aceste strategii? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg.
117Marketing nediferentiat, diferentiat si concentrat.

140. Care este una din conditii ca segmentarea pietei de catre firma sa fie eficienta?
Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 117 Segmentarea trebuie
sa releve segmente care pot fi tratate diferit de organizatie. Segmentele
trebuie sa fie masurabile, accesibile, substantiale, diferentiabile, eficace.

141. Cum se numeste eroarea majora de pozitionare pe piata pe care o firma o


poate face, daca o firma foloseste prea multe campanii publicitare separate in
acelasi timp, creandu-se o imagine confuza in mintea consumatorilor? Bondrea
Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 121 Pozitionarea confuza.

142. Ce presupun segmentarea pietei, tintirea pietei, pozitionarea pe piata? Bondrea


Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 109 Segmentarea = identificarea
de criterii de segmentare, dezvoltarea de profile ale segmentelor
identificate.
Tintirea = dezvoltarea unui sistem de masurare a atractivitatii segmentului,
selectarea segmentelor tinta.
Pozitionarea = dezvoltarea unei pozitii a produsului pentru fiecare
segment-tinta, dezvoltarea mixului de marketing pentru fiecare segment.
143. Cum se numeste conceptul de marketing potrivit caruia o firma ar trebui sa ia
decizii de marketing tinand seama de nevoile consumatorilor, de interesele lor pe
termen lung, de nevoile firmei si de interesele de perspectiva ale societatii in
ansamblu? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 16-17Marketing
societal.

144. Ce presupune marketingul modern? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note


de curs, pg. 214(ne repetam) Crearea valorii si satisfacerea clientului contra
unui profit.

145. Cum se numeste analiza care reprezinta procesul de creare si mentinere a


unui echilibru strategic intre obiectivele si capacitatile organizatiei si ocaziile de
piata in continua schimbare? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs,
pg. 20Planificarea strategica.

146. Cum trebuie sa fie obiectivele strategice ca sa fie viabile pentru o organizatie?
Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 24 Concrete, masurabile,
accesibile.

147. Ce defineste planul strategic? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de


curs, pg. 25In ce domenii de activitate va lucra compania si care sunt
obiectivele pentru fiecare.

148. In ce consta un segment de piata? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note


de curs, pg. 25Consumatorii care raspund la fel unui set dat de eforturi de
marketing.

149. Cum se numeste tipul de control care vizeaza verificarea performantelor


actuale in functie de planul anual si luarea de masuri corective acolo unde este
necesar? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 32Controlul
operational.

150. Cum se numeste instrumentul major pentru controlul strategic care consta intr-
o examinare cuprinzatoare, sistematica, independenta si periodica a mediului,
obiectivelor, strategiilor si activitatilor unei companii pentru a determina zonele
problema si oportunitatile? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg.
32Auditul de marketing.

151. Ce constituie retea care conecteaza oamenii dintr-o companie unul cu celalalt
si cu reteaua companiei? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg.
33Intranet.

152. Ce formeaza factorii din exteriorul organizatiei care influenteaza direct


capacitatea firmei de a-si desfasura activitatea? Bondrea Aurelian – Introducere in
marketing, note de curs, pg. 53Micromediul.
153. Ce formeaza totalitatea factorilor din interiorul sau exteriorul organizatiei care
influenteaza activitatea acesteia direct sau indirect, pe termen lung sau scurt?
Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 53 Mediul de marketing.

154. Cum influenteaza factorii din micromediu activitatea firmei? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 54Direct, puternic, permanent.

155. Cum se numeste grupul care au o influenta directa (prin contact nemijlocit)
asupra atitudinilor si comportamentului unei persoane? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 85Lideri de opinie.

156. Cum se numeste ansamblul persoanelor si unitatilor care participa la procesul


decizional de cumparare desfasurat in cadrul unei firme? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 102Centrul de cumparare.

157. Cum se numesc acei indivizi din cadrul unui grup de referinta care, datorita
unor abilitati speciale, a cunostintelor pe care le poseda, a personalitatii sau a
altor caracteristici exercita o influenta puternica asupra celorlalti membrii ai
grupului? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 85Lideri de
opinie.

158. Cum se numesc membrii centrului de achizitionare al unei organizatii carora le


revine sarcina de a-i selecta sau aproba pe furnizorii finali? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 102Decidenti.

159. Care sunt conditiile ca segmentarea pietei de catre firma sa fie eficienta?
Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 109 Segmentarea trebuie
sa releve segmente care pot fi tratate diferit de organizatie. Segmentele
trebuie sa fie masurabile, accesibile, substantiale, diferentiabile, eficace.

160. Care sunt elemente macromediului? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note
de curs, pg. 54Factori demografici, economici, naturali, tehnologici, politici si
culturali.

161. Care sunt elemente micromediului? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note
de curs, pg. 54(ne
repetam) Compania, furnizorii, distribuitorii, clientii,
concurentii si publicul.

162. Care sunt caracteristicile de operationalizare a clasei sociale? Bondrea Aurelian –


Introducere in marketing, note de curs, pg. 85Ocupatie, venit, educatie, nivelul de
bunastare, etc.

163. Ce presupune rezumatul planului de marketing? Bondrea Aurelian – Introducere in


marketing, note de curs, pg. 29Trecere in revista a principalelor evaluari, scopuri
si recomandari.
164. Ce reprezinta programele de actiune? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing,
note de curs, pg. 29Explica felul cum vor fi transformate strategiile de
marketing in programe de actiune specifica - este o etapa a planului de MK.

165. Ce reprezinta analizele BCG, GE si SWOT? Bondrea Aurelian – Introducere in


marketing, note de curs, pg. 22-23BCG, GE = analiza portofoliului de afaceri.
SWOT (Strengths, Weaknesses, Opportunities and Threats) = analiza
situatiei strategice.

166. Pe ce pune accentul conceptul de vanzare al management-marketingului?


Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 10 Pe efortul de vanzare si
de promovare la scara larga.

167. Ce sunt liderii de opinie? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg.
85Liderii de opinie sunt acei indivizi care datorita unor abilitati speciale, a
cunostintelor pe care le poseda, a personalitatii sau a altor caracteristici
exercita o influenta puternica.

168. Ce se intelege prin conceptul de mediu de marketing? Bondrea Aurelian –


Introducere in marketing, note de curs, pg. 54Actori si forte externe sferei comerciale
care afecteaza capacitatea de management a marketingului de a dezvolta si
mentine relatii de succes cu clientii tinta.

Intrebari binare (Da sau Nu):


1. Marketingul este foarte important doar pentru organizatiile mari, cu profit,
nationale sau internationale? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs,
pg. 1NU

2. Marketingul presupune adaptarea firmei la mediu. Prin mediu de marketing se


intelege mediul extern firmei? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs,
pg. 54NU

3. Discordanta cognitiva (disonanta cognitiva) apare in etapa testului de


marketing in dezvoltarea produselor noi? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing,
note de curs, pg. 96NU

4. Discordanta cognitiva (disonanta cognitiva) apare in etapa evaluarii


alternativelor in timpul procesului decizional al cumparatorului? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 96NU

5. Marketingul este important mai ales pentru organizatiile mari, producatoare


sau distribuitoare? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 1 NU
6. Nevoile umane sunt forma pe care o iau dorintele dupa cum sunt modelate de
cultura si personalitatea individului? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de
curs, pg. 2NU

7. Oamenii au dorinte limitate, dar resurse aproape nelimitate? Bondrea Aurelian –


Introducere in marketing, note de curs, pg. 2NU

8. Demarketingul poate fi necesar pentru a reduce temporar sau permanent


cererea? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 6 DA

9. In zilele noastre firmele pun accent pe realizarea de conexiuni pe viata cu


clientii lor? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 19 DA

10. Prin conexiuni cu partenerii de marketing se intelege doar relatiile pe care


firma le are cu partenerii din exteriorul companiei? Bondrea Aurelian – Introducere in
marketing, note de curs, pg. 15NU

11. Conceptul celor 4 P (mixul de marketing) ia in considerare viziunea


cumparatorului asupra pietei, nu pe cea a vanzatorului? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 26-27NU

12. Un plan de marketing incepe printr-un scurt rezumat al principalelor scopuri si


recomandari ale planului de revizie a organizarii, ajutand conducerea de top sa
gaseasca rapid punctele majore ale planului? Bondrea Aurelian – Introducere in
marketing, note de curs, pg. 29DA

13. Planul de marketing este o etapa a programului de actiune? Bondrea Aurelian –


Introducere in marketing, note de curs, pg. 29NU

14. O strategie de marketing este logica de marketing prin care o companie spera
sa isi indeplineasca obiectivele de marketing? Bondrea Aurelian – Introducere in
marketing, note de curs, pg. 29DA

15. Perceptia este procesul prin care indivizii selecteaza, organizeaza si


interpreteaza informatiile pentru a-si construi o imagine unitara despre lume?
Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 91 DA

16. Sigmund Freud a incercat sa explice de ce oamenii sunt animati de anumite


nevoi in anumite momente. El a aratat ca nevoile umane sunt aranjate pe o
scara ierarhica, incepand de la cea mai imperioasa pe treapta de jos, pana la
cea mai putin imperioasa pe cea de sus. Aceste nevoi includ nevoile fiziologice,
nevoia de siguranta, nevoile sociale, nevoia de a fi respectat si nevoia de
ajustare a sinelui? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 90NU

17. Cultura, clasa sociala si familia reprezinta factorii culturali care influenteaza
comportamentul consumatorilor? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de
curs, pg. 84NU
18. Comportamentul unei persoane este influentat de multe grupuri restranse.
Grupurile care au o influenta directa si al caror membru este persoana in cauza
sunt numite grupuri de referinta? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de
curs, pg. 85NU

19. Liderii de opinie reprezinta acei indivizi din cadrul unui grup de referinta care,
datorita unor abilitati speciale, a cunostintelor pe care le poseda, a personalitatii
sau a altor caracteristici exercita o influenta puternica asupra celorlalti membri ai
grupului? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 85DA

20. Prima etapa a procesului decizional al cumparatorului o reprezinta cautarea de


informatii? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 93NU

21. In procesul decizional al cumparatorului poate sa apara o stare de disconfort


numita disonanta cognitiva? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg.
96DA

22. Grupa majoritatii adoptorilor timpurii achizitioneaza produsele mai repede


decat grupa adoptorilor tarzii? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs,
pg. 98DA

23. Prima etapa a procesului decizional al cumparatorului o reprezinta cautarea de


informatii? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 93NU

24. Satisfactia clientului nu depinde de performanta perceputa a unui produs in


livrarea valorii legate de asteptarile cumparatorului? Bondrea Aurelian – Introducere in
marketing, note de curs, pg. 3NU

25. Factorii care formeaza macromediul influenteaza activitatea intreprinderii


indirect, permanent si slab? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg.
54DA

26. Conceptul de marketing sustine faptul ca majoritatea clientilor vor favoriza


produsele care sunt disponibile si convenabile si de aceea managementul
trebuie sa se concentreze pe imbunatatirea productiei si pe eficienta distributiei?
Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 10 NU

27. Primul concept al managementului marketingului este conceptul de produs?


Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 9 NU

28. Societatile comerciale de astazi isi selecteaza mai cu grija consumatorii si


construiesc relatii de scurta durata si directe cu acesti consumatori tinta? Bondrea
Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 25 NU

29. Segmentele de piata sunt subgrupe ale niselor de piata? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 109-110NU

30. Primul concept al managementului marketingului este conceptul de produs?


Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 9 NU
31. Aliantele strategice fac parte din conexiunile cu lumea din jur? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 16-19NU

32. Pozitionarea pe piata presupune dezvoltarea unei pozitii a produsului pentru


fiecare segment tinta si dezvoltarea mixului de marketing? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 26DA

33. Pentru ca segmentarea sa fie utila, trebuie ca segmentele carora ea se


adreseaza sa se poata preta in practica la tratamente distincte din partea
intreprinderii. Aceasta presupune mai intai ca ele sa fie cat mai numeroase si ca
fiecare dintre ele sa aiba o marime cat mai mare? Bondrea Aurelian – Introducere in
marketing, note de curs, pg. 25DA

34. In mediul concurential actual firmele trebuie sa aleaga segmentele pentru care
au avantajul concurential cel mai mare? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing,
note de curs, pg. 25DA

35. Cumpararea unui produs este comoda datorita comertului electronic? Bondrea
Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 36 DA

36. Cumpararea on-line a unui produs prin internet este interactiva? Bondrea
Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 36 DA

37. Sponsorizarile pentru continutul site-ului sunt o alta forma de reclama pe


internet? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 43-44DA

38. Printre obstacolele pe care comerciantii online le au de infruntat se numara


securitatetea datelor firmei si conturilor clientilor? Bondrea Aurelian – Introducere in
marketing, note de curs, pg. 36-37DA

39. Factorii macromediului influenteaza toti ceilalti factori din micromediu si indirect
pe organizatia analizata? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg.
54DA

40. Decizie de cumparare este doar o etapa a procesului decizional de cumparare,


in care consumatorul achizitioneaza efectiv produsul? Bondrea Aurelian – Introducere
in marketing, note de curs, pg. 93DA

41. Planificarea strategica poate aduce beneficii tuturor tipurilor de firme, mari sau
mici, nou infiintate sau mature? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs,
pg. 19DA

42. Exista cinci pasi importanti in identificarea pietei tinta? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 109NU

43. Intranetul este o retea care leaga a companie de furnizorii si distribuitorii sai?
Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 33 NU
44. Programele de actiune sunt o etapa a planului de marketing? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 29DA

45. Amestecul in intimitatea consumatorului este considerata o problema majora in


cazul cercetarilor de marketing? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de
curs, pg. 80DA

46. Exista cinci pasi importanti in identificarea pietei tinta? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 109NU

47. Segmentarea pietei, identificarea consumatorilor tinta si pozitionarea se


realizeaza pentru obtinerea unui avantaj competitiv? Bondrea Aurelian – Introducere
in marketing, note de curs, pg. 108DA

48. Organismele publice sunt o componenta a macromediului firmei? Bondrea


Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 53 NU

49. Veniturile din sponsorizari sunt o sursa de venit in comertul pe internet?


Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 43 DA

50. Astazi se considera ca marketingul este mult prea important pentru a fi lasat in
sarcina exclusiva a departamentului de marketing? Bondrea Aurelian – Introducere in
marketing, note de curs, pg. 15DA

51. Astazi cele mai multe companii vor sa cunoasca foarte bine nevoile
consumatorilor si de aceea este recomandabil ca ele sa aplice un marketing de
masa? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 111NU

52. Conexiunile indirecte fac parte din conexiunile cu clientii? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 12NU

53. Programele de actiune sunt o etapa a planului de marketing? Bondrea Aurelian –


Introducere in marketing, note de curs, pg. 29DA

54. Nevoile umane sunt mai numeroase decat dorintele umane? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 2DA

55. General Electric este o metoda de analiza diagnostic, fiind o etapa a planului
de marketing, ea aratand punctele tari si slabe, atuurile si slabiciunile firmei?
Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 22 NU

56. Analiza BCG este o metoda pentru clasificarea stilurilor de viata? Bondrea
Aurelian – Introducere in marketing, note de curs, pg. 23 NU

57. Analiza BCG este o sinteza a analizei mediului de marketing? Bondrea Aurelian –
Introducere in marketing, note de curs, pg. 23DA
58. Analiza BCG este o metoda de analiza a portofoliului de produse (portofolilului
de activitati), ca si analiza SWOT? Bondrea Aurelian – Introducere in marketing, note de
curs, pg. 23NU

Introducere in marketing
Multiple Choice
Identify the letter of the choice that best completes the statement or answers
the question.

1. Marketingul relational este:


a. orientat pe productie si profit
b. parte din ideea mai ampla a marketingului tranzactiilor
c. orientat pe satisfacerea imediata a nevoilor consumatorilor
d. orientat mai mult pe termen lung
ANS: D

2. Conceptul management marketingului care sustine faptul ca majoritatea


clientilor vor favoriza produsele care sunt disponibile si convenabile este:
a. conceptul de productie
b. conceptul de produs
c. conceptul de vanzare
d. conceptul de marketing
ANS: A

3. Conceptul de marketing societal:


a. pune accent pe satisfacerea superioara a nevoilor consumatorilor
b. crearea unei retele de marketing formata din companie, precum si toti
detinatorii de
interese: clienti, angajati, furnizori, distribuitori, detailisti, agentii de
publicitate
etc., cu care organizatia a construit relatii de afaceri reciproc avantajoase
c. pune accent pe satisfacerea superioara a nevoilor consumatorilor si
maximizarea
profiturilor
d. sa ofere valoare superioara clientilor in asa fel incat sa mentina sau sa
imbunatateasca bunastarea viitoare a consumatorului si a societatii in
ansamblu
ANS: D

4. Este element al mixului de marketing din perspectiva cumparatorului:


a. produs
b. comunicare
c. pret
d. personal
ANS: B
5. Pozitia unui produs reprezinta:
a. liniile definitorii ale atitudinii si conduitei intreprinderii in vederea atingerii
anumitor
obiective
b. procesul de creare si mentinere a unui echilibru strategic intre obiectivele si

capacitatile organizatiei si ocaziile de piata in continua schimbare


c. locul pe care acel produs il ocupa relativ cu cele ale concurentei in mintea
consumatorilor
d. sinergia intreprinderii
ANS: C

6. Un segment de piata este reprezentat de:


a. un ansamblu al pietei globale, format din cumparatori de acelasi fel, grupati
dupa unul sau mai multe criterii de clasificare
b. un ansamblu al pietei potentiale, format din cumparatori diferiti, grupati
dupa
unul sau mai multe criterii de clasificare
c. un ansamblu al pietei globale, format din cumparatori eterogeni, grupati
dupa un
singur criteriu de clasificare
d. un ansamblu al pietei globale, format din cumparatori de acelasi fel, grupati
doar
dupa un criteriu de clasificare
ANS: A

7. Tintirea pietei are loc:


a. dupa pozitionarea pe piata
b. dupa segmentarea pietei
c. dupa realizarea mixului de marketing
d. dupa ce firma are un grup de clienti fideli
ANS: B

8. Este element al mixului de marketing din perspectiva cumparatorului:


a. promovarea
b. cantitatea cumparata
c. distributia
d. costul
ANS: D

9. Un segment de piata trebuie sa fie:


a. cel mai mic grup omogen posibil de identificat
b. cel cai vast grup eterogen posibil de identificat
c. cel mai vast grup omogen posibil de identificat
d. cel mai mic grup eterogen posibil de identificat
ANS: C
10. Care dintre conceptele managementului marketingului sustine ca
realizarea scopurilor organizatorice depinde de stabilirea nevoilor si dorintelor
pietelor tinta si livrarea satisfactiilor dorite mai eficient decat concurenta:
a. conceptul de marketing societal
b. conceptul de marketing
c. conceptul de vanzare
d. conceptul de marketing relational
ANS: B

11. In esenta, misiunea firmei este:


a. planul de afaceri
b. auditul de marketing
c. afirmarea scopului organizatiei, a ceea ce doreste aceasta sa realizeze
d. planul de marketing
ANS: C

12. Obiectivele strategice nu trebuie sa fie:


a. realiste
b. acceptabile
c. masurabile
d. orientate spre actiune
e. multe
ANS: E

13. Demarketingul este o solutie a managementului marketingului in cazul:


a. unei cereri excesive fata de capacitatea organizatiei de a o satisface si are
ca scop
reducerea temporara sau permanenta a cererii prea mari
b. lipsei cererii cand consumatorii vizati pot manifesta indiferenta fata de
produs
c. unei cereri fluctuante care variaza de la un anotimp la altul si are ca scop
gasirea unor
modalitati de modificare a manifestarii cererii in vederea sincronizarii ei
d. nici un raspuns nu este corect
ANS: A

14. Miopia de marketing poate apare:


a. in cadrul conceptului de produs al management marketing
b. dupa segmentarea pietei si se mai numeste pozitionare confuza
c. in cadrul conceptului de pret
d. in lipsa cererii cand consumatorii vizati pot manifesta indiferenta fata de
produs
ANS: A

15. O declaratie de misiune trebuie sa fie:


a. formala
b. o afirmare a scopului organizatiei
c. informala
d. extinsa
ANS: B

16. Etapa planului de marketing care explica cum vor fi transformate


strategiile de marketing in actiuni concrete, timpul alocat pentru fiecare
actiune este:
a. Analiza amenintarilor si oportunitatilor
b. Situatia prezenta de piata
c. Programe de actiune
d. Obiective si probleme
ANS: C

17. Comertul electronic este:


a. parte a marketingului electronic
b. parte a vanzarii electronice
c. parte a afacerilor electronice
d. parte a marketingului direct
ANS: C

18. Dintre beneficiile pentru cumparatori aduse de comertul electronic si de


internet se numara:
a. rupturile de stoc ce pot interveni in distributie
b. economiile scara si instiintarea rapida in cazul viciilor ascunse
c. cumpararea on-line este interactiva si imediata
d. sporirea vitezei si a eficientei, cresterea costurilor
ANS: C

19. Ideea unui mesaj e-mail care este atat de reusit incat clientii vor dori sa-l
transmita mai departe prietenilor lor reprezinta:
a. marketing direct
b. marketing societal
c. marketing viral
d. marketing relational
ANS: C

20. Pentru a atrage noi vizitatori si pt a incuraja reintoarecerea pe acelasi site,


comerciantii pe Internet ar trebui sa acorde atentie aspectului 7C al crearii
unui site web eficient. Nu trebuie sa tina cont de:
a. comunicare
b. conectare
c. cost
d. continut
ANS: C
21. Webcasting-ul reprezinta:
a. comert electronic prin e-mail
b. un canal atractiv prin intermediul caruia comerciantii online pot sa-si
trimita pe internet propriile lor reclame sau alte informatii
c. o strategie de marketing viral
d. tranzactii pe piata C2C
ANS: B

22. Mediul de marketing cuprinde:


a. mediul extern
b. punctele tari si punctele slabe
c. oportunitatile si amenintarile
d. micromediul, macromediul si mediul intern
ANS: D

23. Face parte din macromediu:


a. concurenta
b. cunostintele specialistilor firmei
c. cultura unei natiuni
d. clientii
ANS: C

24. Ce grupa cuprinde doar factori ai micromediului:


a. clientii, furnizorii, firmele de distributie, nivelul tehnologic
b. furnizorii, concurentii, clientii, intermediarii
c. clientii, concurentii, resursele naturale, furnizorii
d. rata natalitatii, intermediarii, compania, clima
ANS: B

25. Este etapa a planului de marketing:


a. platforma de marketing
b. generarea ideilor
c. strategiile de marketing
d. testarea produsului
ANS: C

26. Micromediul de marketing al firmei face parte din:


a. mediul intern
b. mediul demografic
c. macromediul firmei
d. mediul extern
ANS: D

27. Declaratia de misiune trebuie sa fie orientata mai ales:


a. catre produs
b. catre concurenta
c. catre piata
d. catre mediul de marketing
ANS: C

28. In alegerea numelui marcii unui produs se va tine cont de caracteristicile:


a. micromediului
b. micromarketingului
c. mediului cultural
d. mediului tehnologic
e. macromediului
ANS: C

29. Disonanta cognitiva:


a. apare in etapa de cautare a informatiilor deoarece consumatorul nu are
acces la
informatii despre produs
b. apare in comportamentul de dupa cumparare atunci cand produsul se strica
dupa
prima utilizare
c. apare in etapa de cautare a informatiilor deoarece consumatorul ar trebui
sa caute
mai multe informatii si nu are timp
d. apare in comportamentul de dupa cumparare
ANS: D

30. Stilul de viata se defineste prin masurarea dimensiunilor AIO care


predomina la un consumator si care se refera la:
a. activitati, interese, opinii
b. abilitati, interese, observatii
c. afaceri, implicare, observatii
d. afinitati, implicare, opinii
ANS: A

31. Conform teoriei lui Sigmund Freud:


a. comportamentul consumatorului pentru a fi inteles trebuie studiat procesul
de
perceptie a unor stimuli de catre acesta
b. indivizii nu constientizeaza de cele mai multe ori adevaratele resorturi
psihologice
care le contureaza comportamentul
c. nevoile umane sunt aranjate pe o scara ierarhica, incepand de la cea mai
imperioasa pe treapta cea mai de jos, pana la cea mai putin imperioasa pe
treapta
de sus
d. comportamentul consumatorului este diferit in functie de ciclul de viata al
produsului achizitionat
ANS: B

32. Tendinta oamenilor de a filtra majoritatea informatiilor la care sunt expusi


se numeste:
a. atentie selectiva
b. deformare selectiva
c. retentie selectiva
d. perceptie selectiva
ANS: A

33. In general, consumatorul acumuleaza cea mai mare parte a informatiilor


despre un produs prin intermediul surselor:
a. personale
b. comerciale
c. publice
d. experimentale
ANS: B

34. Experienta anterioara cu testarea unui produs, in cadrul procesului


decizional de cumparare, face parte din categoria surselor:
a. personale
b. comerciale
c. experimentale
d. publice
ANS: C

35. Care este ordinea etapelor procesului de adoptare a unui produs nou:
a. manifestarea interesului, constientizarea, evaluarea, adoptarea, testarea
b. constientizarea, manifestarea interesului, testarea, adoptarea, evaluarea
c. manifestarea interesului, constientizarea, evaluarea, testarea, adoptarea
d. constientizarea, manifestarea interesului, evaluarea, testarea, adoptarea
ANS: D

36. In etapa de manifestarea interesului in procesul de adoptare a unui


produs nou consumatorul:
a. constientizeaza existenta noului produs, dar nu detine informatii despre
b. incepe sa caute informatii despre produs
c. constientizeaza existenta noului produs si detine informatii despre acesta
acesta suficiente pentru al determina sa il testeze
d. testeaza noul produs pentru a-si forma o parere mai concludenta despre
acesta
ANS: B

37. Deciziile de cumparare pe piata intreprinderilor, fata de pietele de


consumatori, sunt:
a. mai complexe
b. mai usoare
c. mai transparente
d. mai directe
ANS: A

38. Situatia de cumparare a firmelor care implica o decizie de rutina se


numeste:
a. recumpararea directa
b. sarcina noua
c. recumpararea modificata
d. sarcina modificata
ANS: A

39. Nu are influente majore in comportamentul intreprinderilor cumparatoare:

a. politica firmei
b. structura organizationala
c. factorii individuali
d. factorii emotionali
ANS: D

40. De obicei, este recomandat ca o companie sa incerce sa:


a. adapteze produsele sale atitudinilor consumatorilor
b. modifice atitudinile consumatorilor
c. modifice pornirile consumatorilor
d. se adapteze la oferta concurentilor
ANS: A

41. Care din categoriile de informatii de mai jos permite, printre altele,
caracterizarea motivatiei cumpararii sau necumpararii:
a. de ce se cumpara?
b. ce s-a cumparat?
c. cine a cumparat?
d. ce intentii de cumparare exista?
ANS: A

42. In ce etapa din procesul de adoptare a unui produs nou de catre o


persoana poate apare disonanta cognitiva:
a. decizia de cumparare
b. evaluarea alternativelor
c. cautarea de informatii
d. comportamentul de dupa cumparare
ANS: D

43. Instrumentele tactice de marketing pe care firma le combina ca sa


produca o anumita reactie din partea pietei vizate constituie:
a. segmentarea pietei
b. strategia de marketing
c. mixul de marketing
d. misiunea firmei
ANS: C

44. Motivele de cumparare reprezinta:


a. nevoi care devin atat de presante incat imping persoana sa caute sa le
satisfaca
b. estimari probabilistice ale comportamentului viitor de cumparare al
clientelei
c. forma de manifestare a comportamentului de achizitionare a marfurilor si
serviciilor ce au dobandit un caracter de repetabilitate
d. forma a intentiilor de cumparare
ANS: A

45. Stabilirea unei pozitii competitive pentru produs si crearea unui mix de
marketing detaliat pentru fiecare segment de piata reprezinta:
a. segmentarea pietei
b. tintirea pietei
c. pozitionarea pe piata
d. planul de marketing
ANS: C

46. Atunci cand se aplica marketingul de masa piata:


a. nu este segmentata
b. este segmentata pe nise
c. este segmentata total
d. este segmentata partial
e. tine cont doar de un segment de piata
ANS: A

47. O nisa de piata este:


a. categorie de consumatori care reactioneaza in mod asemanator la
c. un grup mai restrans de consumatori obtinut in urma divizarii unui segment
anumiti stimuli de marketing de piata in subsegmente
b. un grup de consumatori mai mare decat segmentul de piata
d. numit si micromarketing
ANS: C

48. Micromarketingul include:


a. marketingul de masa
b. sincromarketingul
c. marketingul individual
d. marketingul viral
ANS: C

49. Consumatorii se tem ca vor fi afectati de mesaje de marketing fara sa-si


dea seama, fenomen ce este cunoscut sub denumirea de:
a. publicitate gratuita
b. publicitate excesiva
c. publicitate subliminala
d. publicitate mascata
ANS: C

50. Deformarea selectiva se refera la:


a. tendinta oamenilor de a filtra majoritatea informatiilor la care sunt expusi
b. tendinta oamenilor de a interpreta informatiile intr-un mod care se pliaza
pe
conceptiile lor anterioare
c. tendinta oamenilor de a retine informatiile care nu intra in conflict cu
atitudinile si
parerile lor
d. tendinta oamenilor de a fi nepasatori la mesajele promotionale
ANS: B

51. Pentru o firma este mai important sa cunoasca:


a. micromediul
b. macromediul
c. mediul de marketing
d. mediul intern
ANS: C

52. Nevoile umane sunt aranjate pe o scara ierarhica, incepand de la cea mai
imperioasa pe treapta de jos, pana la cea mai putin imperioasa pe treapta de
sus in cazul:
a. teoriei lui Freud
b. teoriei lui Kotler
c. teoriei lui Herzberg
d. nici un raspuns corect
ANS: D

53. Este o componenta a mixului de marketing din perspectiva vanzatorului:


a. clientii
b. micromediul
c. distributia
d. pozitionarea
ANS: C

54. De cele mai multe ori pentru segmentarea eficienta a pietelor se ia in


considerare:
a. un singur criteriu
b. criterii multiple: geografice, demografice, psihografice, comportamentale
c. doua criterii: geografice si psihografice
d. in jur de 10 criterii
ANS: B

55. Marketingul local:


a. face parte din marketingul pe nise
b. presupune personalizarea produselor si programelor de marketing in functie
de nevoile si preferintele fiecarul consumator individual
c. face parte din marketingul viral
d. presupune personalizarea marcilor si promotiilor in functie de nevoile si
dorintele unor orase
ANS: D

56. Segmentarea transversala a pietei:


a. reprezinta segmentarea pietelor internationale care presupune formarea
de grupuri tinta cu nevoi si comportamente asemanatoare dar cu localizari
geografice extrem de diferite
c. reprezinta segmentarea pietelor individuale care presupune formarea de
grupuri tinta cu nevoi si comportamente asemanatoare dar cu localizari
geografice extrem de diferite
b. reprezinta segmentarea pietelor locale care presupune formarea de grupuri
tinta cu
nevoi si comportamente diferite dar cu localizari geografice apropiate
d. reprezinta segmentarea pietelor internationale care presupune formarea
de grupuri tinta cu localizari geografice apropiate dar cu nevoi si
comportamente diferite
ANS: A

57. Prin marketing concentrat se incearca sa se obtina:


a. un procent redus dintr-o piata vasta
b. un procent mare dintr-o piata vasta
c. un procent mare dintr-un segment mic de piata
d. un procent mic dintr-un segment mic de piata
ANS: C

58. O diferenta pentru un produs nu poate fi promovata daca:


a. este importanta
b. este distinctiva
c. este confuza
d. este abordabila
ANS: C

59. Faza imediat premergatoare declinului in cadrul ciclului de viata al


produsului este:
a. lansarea
b. maturitatea
c. cresterea
d. analiza ideilor
ANS: B

60. Numarul produselor distincte incorporate intr-o linie de produse formeaza:

a. lungimea gamei de produs


b. largimea gamei de produs
c. adancimea gamei de produs
d. complexitatea gamei de produs
ANS: C

61. Oferta restaurantelor este considerata:


a. oferta multicanal
b. oferta ce consta dintr-un serviciu pur
c. oferta hibrid
d. oferta intangibila
ANS: C

62. Etapa imediat premergatoare analizei afacerii in cazul etapelor dezvoltarii


produselor noi este:
a. dezvoltarea si testarea conceptului
b. testul de marketing
c. dezvoltarea strategiei de marketing
d. dezvoltarea produsului
ANS: C

63. In care etapa a ciclului de viata al produsului incep sa apara profiturile:


a. dezvoltarea produsului
b. maturitate
c. introducere
d. crestere
ANS: D

64. Lungimea canalului de marketing dintre producator si cumparatorul final


se diminueaza prin:
a. scaderea distantei dintre producator si cumparatorul final
b. renuntarea de catre producator la una dintre firmele similare care distribuie
produsul sau
c. concentrarea distributiei intr-o anumita zona geografica
d. renuntarea la un anumit nivel din canalul de marketing
ANS: D

65. Testul de marketing:


a. are loc atunci cand produsul este comercializat prima data
b. se face dupa crearea prototipului
c. are loc dupa dezvoltarea conceptului de produs nou
d. este o etapa imediat premergatoare comercializarii, in dezvoltarea noilor
produse
ANS: D

66. Este etapa in dezvoltarea produselor noi:


a. activitatea de creatie
b. validarea proiectului
c. analiza afacerii
d. platforma de marketing
ANS: C

67. Strategia marcii care presupune ca marca existenta sa fie extinsa la noi
forme, dimensiuni si arome ale produselor existente se numeste:
a. extindere de linie
b. extinderea marcii
c. multimarci
d. marci noi
ANS: A

68. Rolul carei etape a ciclului de viata a produsului este cel de realizare a
unei cote de piata cat mai mari pentru produs:
a. dezvoltarea produsului
b. introducere
c. crestere
d. maturitate
ANS: C

69. Numarul de versiuni oferite de fiecare produs al liniei reprezinta:


a. lungimea gamei
b. latimea gamei
c. profunzimea gamei
d. omogenitatea gamei
ANS: B

70. O versiune detaliata a unei idei exprimata in termeni de consum se


numeste:
a. idee de produs
b. marca de produs
c. imaginea unui produs
d. concept de produs
ANS: D

71. Modul in care consumatorii percep un produs real sau potential poarta
numele de:
a. idee de produs
b. imaginea unui produs
c. concept de produs
d. prototipul produsului
ANS: B

72. Batalia marcilor are loc intre:


a. marcile producatorilor si marcile private
b. marcile sub licenta si marcile private
c. marcile producatorilor si marcile sub licenta
d. marcile comune si marcile sub licenta
ANS: A

73. Se mai numeste marca a distribuitorului:


a. licentierea marcii
b. marca privata
c. marca producatorului
d. marca comuna
ANS: B

74. Printre calitatile dorite pentru un nume de marca nu se includ:


a. numele de marca trebuie sa sugereze ceva in legatura cu beneficiile si
calitatile
produsului
b. numele marcii trebuie sa fie usor de pronuntat, de recunoscut si de
memorat
c. numele marcii nu trebuie sa fie extensibil
d. numele marcii trebuie sa fie distinct
ANS: C

75. Care dintre conceptele managementului marketingului poate conduce la


miopia de marketing:
a. conceptul de productie
b. conceptul de produs
c. conceptul de vanzare
d. conceptul de marketing
ANS: B

76. Etapa numita testul de marketing:


a. are loc atunci cand produsul este comercializat prima data
b. se face dupa crearea prototipului
c. are loc dupa dezvoltarea conceptului de produs nou
d. este o etapa imediat premergatoare comerializarii pe piata a produsului, in
dezvoltarea
noilor produse
ANS: D

77. Atunci cand doua nume de marca ale unor companii diferite sunt folosite
pe acelasi produs este:
a. marca privata
b. marca a producatorului
c. colicentiere
d. marci autorizate
ANS: C

78. Atasarea numelor unor celebritati la produse de catre unii producatori,


contra unei taxe se numeste:
a. marca producatorului
b. marca privata
c. marca autorizata
d. marci comune
ANS: C

79. In ceea ce priveste micromarketingul nu este adevarat enuntul:


a. micromarketingul inseamna personalizarea produselor si programelor de
marketing astfel incat acestea sa se adreseze unor locatii diferite si gusturilor
fiecarui client in parte
b. micromarketingul include marketingul local si marketingul individual
c. micromarketingul presupune segmentarea totala a pietei
d. in cazul micromarketingului piata nu este segmentata
ANS: D

80. Furnizorii fac parte din:


a. mediul economic
b. micromediul firmei
c. mediul demografic
d. mediul intern
ANS: B

81. Conflictul din cadrul canalului de distributie poate fi:


a. conflict direct
b. conflict vertical
c. conflict contractual
d. conflict conventional
ANS: B

82. In etapa de introducere se ofera pe piata:


a. un produs de baza
b. un produs imbunatatit
c. un produs completat
d. un produs si servicii aferente
ANS: D

83. Marketingul direct:


a. consta in prezentarea facuta de agentii de vanzari ai firmei cu scopul de a
face vanzari si de a dezvolta relatii cu clientii
b. consta in legaturi directe cu anumiti clienti tinta, alesi cu grija pentru a
obtine atat o
vanzare imediata, dar si pentru a cultiva o relatie de durata
c. are ca scop construirea unor relatii bune cu diferitele tipuri de public ale
companiei
d. este un concept echivalent cu vanzarile directe
ANS: B

84. Este corect enuntul:


a. bunurile materiale sunt intangibile, iar serviciile nu pot fi depozitate
b. bunurile materiale si serviciile sunt tangibile, in timp ce serviciile sunt
inseparabile de
client
c. bunurile materiale sunt tangibile, in timp ce serviciile sunt intangibile, dar
produsele si
serviciile se livreaza in acelasi timp la client
d. serviciile nu pot fi separate de furnizorii lor, fie ca acestia sunt oameni sau
masini
ANS: D

85. Discount-ul functional este:


a. o reducere de pret pentru cumparatorii de volume mari
b. o reducere de pret pentru cumparatorii care isi platesc facturile cu
promtitudine
c. o reducere de pret oferita de vanzator membrilor retelei de comert care
indeplinesc diverse functii precum vanzarea si stocarea
d. o reducere de pret pentru cumparatorii care achizitioneaza produse in afara
sezonului
ANS: C

86. Strategia legata de marca, care se refera la indepartarea marcilor mai


slabe si concentrarea fondurilor de marketing numai asupra marcilor care pot
obtine in categoriile lor pozitiile unu sau doi din punct de vedere al cotelor lor
de piata poarta numele de:
a. strategie multibranding
b. strategie megabrand
c. strategie interbrand
d. strategie multicanal
ANS: B

87. Produsele de uz curent presupun:


a. preferinta si loialitate puternica fata de marca, efort de cumparare special,
comparatie scazuta intre marci, sensibilitate scazuta la pret
b. cumparari frecvente, planificare putina, comparatie sau eforturi de
cumparare reduse, implicare scazuta a clientului
c. cumparari mai rare, planificare putina, comparatie sau eforturi de
cumparare
reduse, implicare puternica a clientului
d. preferinta si loialitate slaba fata de marca, efort de cumparare special,
comparatie scazuta intre marci, sensibilitate scazuta la pret
ANS: B

88. Distinctia intre un produs de consum si un produs industrial se bazeaza


pe:
a. costurile de productie si distributie
b. volumul de marfuri produs si achizitionat
c. scopul pentru care produsul este cautat si intrebuitat
d. promovarea care trebuie realizata
ANS: C

89. Strategia marcii care presupune noi denumiri de marci introduse in


aceeasi categorie de produse poarta numele de:
a. extinderi de linie
b. extinderi ale marcii
c. multimarci
d. marci noi
ANS: C

90. Marketingul incepe cu:


a. studierea nevoilor potentiale ale consumatorului
b. procesul de productie
c. stabilirea profitului vizat
d. determinarea functiilor de conducere in intreprindere
ANS: A

91. Cadourile promotionale sunt forme de:


a. relatii publice
b. publicitate
c. promovarea vanzarilor
d. marketing direct
ANS: C

92. Un canal scurt este un canal de marketing:


a. direct
b. indirect cu un nivel de intermediari
c. direct cu latime mica
d. indirect, cu un singur intermediar
ANS: A

93. Lanturile de magazine sunt grupuri de doua sau mai multe magazine care:

a. sunt coordonate de un vanzator en-gros


b. au un proprietar comun
c. se mai numesc si lanturi corporatie
d. sunt sisteme conventionale de marketing
ANS: B

94. Este o forma a marketingului direct:


a. folosirea e-mail-ului
b. reducerile de pret
c. relatiile publice
d. demonstratia la locul vanzarii
ANS: A

95. Este forma a promovarii vanzarilor:


a. vanzarea personala
b. telemarketingul
c. pachete de produse cu pret redus
d. relatiile publice
ANS: C

96. Ca functii logistice indeplinite de intermediari pot fi enumerate:


1. transportul;
2. stocarea;
3. finantarea;
4.asumarea riscurilor;
5. depozitarea;
6. vanzarea;
7. manipularea marfurilor
a. 1 - 3 - 4 - 7
b. 1 - 2 - 5 - 7
c. 2 - 3 - 4 - 6
d. 3 - 4 - 6 - 7
ANS: B

97. Editarea unei reviste de catre firma reprezinta un instrument


comunicational care se inscrie in categoria:
a. publicitate
b. promovarea vanzarilor
c. marketing direct
d. relatii publice
ANS: A
98. Care dintre sistemele de marketing vertical presupune combinarea
stadiilor succesive ale productiei si distributiei sub o singura conducere:
a. SVM institutional
b. SVM contractual
c. SVM administrat
d. SVM conventional
ANS: A

99. Un canal de distributie reprezinta:


a. un concept echivalent cu cel de distributie fizica a marfurilor
b. deplasarea bunurilor si serviciilor de la producatori la consumatori
acoperind golurile
majore de timp, loc si posesie, datorita participantilor specielizati
c. totalitatea proceselor de prelucrare la care sunt supuse marfurile, in traseul
lor spre
consumatori
d. toate variantele sunt corecte
ANS: B

100. Nu este forma a marketingului direct:


a. marketingul prin posta
b. marketingul prin formule
c. marketingul prin televiziune
d. telemarketingul
ANS: B

101. Telemarketerul reprezinta agentul care prospecteaza piata si:


a. face vanzari prin telefon
b. promoveaza produsele la televizor
c. face vanzari prin internet
d. nici un raspuns corect
ANS: A

102. Conceptul de comunicare integrata de marketing presupune:


a. compania combina cu atentie si coordoneaza multiplele sale canale de
comunicare pentru a transmite un mesaj clar, consistent si convingator despre
organizatie si produsele sale
b. compania utilizeaza mai intai pubilicitatea si ulterior toate celelalte forme
de promovare: relatiile publice, vanzarile directe si marketing direct
c. compania realizeaza cultivarea unor relatii pe termen lung cu clientii
d. a + b + c
ANS: A

103. Principala tehnica de comunicatie in marketingul direct (tinand cont atat


de cheltuielile totale in marketingul direct, cat si de vanzarile in marketingul
direct) este:
a. marketingul TV cu raspuns direct
b. marketingul telefonic
c. marketingul direct prin posta
d. marketingul prin catalog
ANS: B

104. Nu este caracteristica a marketingului direct prin posta:


a. permite o selectare a publicului tinta
b. mesajul transmis poate fi personalizat
c. gradul de raspuns foarte mare din partea publicului tinta
d. promovarea este flexibila
ANS: C

105. Scopul utilizarii unor tehnici de marketing direct este:


a. vanzarea imediata a unui produs/serviciu
b. cultivarea relatiei pe termen lung cu clientii
c. crearea de trafic la magazine
d. toate variantele sunt corecte
ANS: B

106. In cele mai multe situatii tipul de canal de marketing intalnit in cazul
serviciilor este canalul de marketing:
a. lung
b. mediu
c. scurt
d. toate tipurile se intalnesc la fel de mult
ANS: C

107. Doua dintre componentele micromediului de marketing al organizatiei


sunt:
a. furnizorii si mediul natural
b. mediile de informare si cadrul legislativ
c. clientii si publicul
d. inflatia si intensitatea concurentei
ANS: C

108. Un element de referinta in analiza mediului tehnologic il reprezinta:


a. volumul prestarilor de servicii
b. numerul agentilor economici activi
c. cota de piata a organizatiei
d. volumul investitiilor in cercetare-dezvoltare
ANS: D

109. Comunicarea directa are ca suport implementarea principiului publicitar


AIDA. Conform acestuia, clientul potential vizat prin intermediul campaniei de
marketing direct parcurge urmatoarele stadii:
a. atentie - interes - dorinta - actiune
b. atractie - interes - documentare - atentie
c. actiune - informare - dorinta - atentie
d. atentie - informare - documentare - achizitie
ANS: A

110. Conflictul orizontal al canalului de marketing este conflictul care are loc:
a. diferitele niveluri ale aceluiasi canal de marketing
c. intre firme la acelasi nivel al canalului de promovare
b. diferitele niveluri ale aceluiasi canal de promovare
d. intre firme la acelasi nivel al canalului de marketing
ANS: D

111. Compania integreaza cu atentie si coordoneaza multiplele sale canale de


comunicare pentru a transmite un mesaj clar, consistent si convingator despre
organizatie si produsele sale prin:
a. publicitate
b. sistem informational de marketing
c. comunicare integrata de marketing
d. canalele de marketing
ANS: C

112. Numele marcii trebuie sa indeplineasca una din conditiile:


a. sa fie cat mai lung posibil
b. sa nu aiba semnificatii negative in alte limbi
c. sa fie apropiat de numele altei marci
d. sa poata fi folosit de altcineva
ANS: B

113. Marcile multiple reprezinta o strategie de marca care presupune:


a. introducerea de catre firma a unor articole noi din aceeasi categorie de
produse sub acelasi nume de marca
b. folosirea numelui unei marci existente pentru a lansa un articol apartinand
unei noi
categorii de produse
c. lansarea pe piata a unei marci noi pentru aceeasi categorie de produse
d. crearea unui nou nume de marca pentru o noua categorie de produse
ANS: C

114. Indicatorii specifici mediului demografic sunt:


a. numarul populatiei, dimensiunea medie a unei familii, nivelul veniturilor
banesti
b. numarul populatiei, structura pe sexe, rata natalitatii
c. structura pe sexe, structura ofertei de marfuri, nivelul concurentei
d. numarul de familii, miscarea preturilor, repartizarea teritoriala
e. rata natalitatii, marimea cererii de marfuri, nivelul concurentei
ANS: B

115. Relatiile dintre afacerile electronice, comertul electronic si marketingul


electronic sunt:
a. marketingul electronic > comertul electronic, comertul electronic >
afacerile
electronice
b. afacerile electronice > comertul electronic, marketingul electronic >
afacerile
electronice
c. marketingul electronic > afacerile electronice, comertul electronic =
marketingul
electronic
d. afacerile electronice > comertul electronic, comertul electronic >
marketingul
electronic
ANS: D

116. Multi vanzatori fac greseala sa acorde mare atentie produselor specifice
pe care le ofera in comparatie cu avantajele aduse de aceste produse. Ei se
vad mai degraba vanzand un produs decat oferind o solutie pentru o nevoie.
In marketing acest fenomen poarta numele de:
a. hipermetropie de marketing
b. demarketing
c. miopie de marketing
d. sincromarketing
ANS: C

117. Reteaua globala de computere care conecteaza consumatorii de toate


tipurile din toata lumea fara sa aiba o conducere sau proprietate centrala se
numeste:
a. intranet
b. extranet
c. internet
d. companii dot.com
ANS: C

118. Atunci cand o singura firma infiinteaza doua sau mai multe canale de
marketing pentru a ajunge la unul sau mai multe segmente de clienti, ea are:
a. sistem vertical de marketing
b. sisteme de distributie multibrand
c. sistem de distributie multicanal
d. sisteme de distributie total
ANS: C

119. Deplasarea produselor din fabrica catre revanzatori si in final, la clienti


se numeste:
a. distributie interna
b. distributie inversa
c. distributie externa
d. distributie indirecta
ANS: C

120. Returnarea produselor nedorite de la clienti la producatori se face prin:


a. distributie indirecta
b. distributie interna
c. distributie inversa
d. distributie externa
ANS: C

121. Intranetul reprezinta:


a. retea de computere folosita in scop industrial
c. retea care contecteaza oamenii dintr-o companie unul cu celalalt si cu
reteaua
companie unul cu celalalt si cu reteaua companiei
b. o retea locala de firme de publicitate pe internet
d. o strategie de marketing pe internet
ANS: C

122. Cumpararea on-line este:


a. interactiva si de durata
b. interactiva si imediata
c. spontana si standardizata
d. singulara si standardizata
ANS: B

123. Internetul si celelalte canale electronice au drept avantaje:


a. reducerea costurilor, scaderea numarului de tranzactii, sporirea vitezei
c. cresterea eficientei, reducerea numarului de tranzactii, cresterea costurilor
pe termen scurt
b. reducerea costurilor, sporirea vitezei si a eficientei
d. reducerea numarului de tranzactii, reducerea costurilor
ANS: B

124. Pe internet cumparatorul cauta facilitati legate de:


a. costuri mai scazute, modalitatea de transport
c. modalitatea de comanda, modalitatea de transport
b. modalitatea de comanda, costuri mai scazute
d. costuri mai scazute, control al marfurilor
ANS: B

125. Un site ar trebui sa capteze atentia vizitatorilor in:


a. primele 2 minute
b. primele 8 secunde
c. primul minut
d. primele 30 de secunde
ANS: B

S-ar putea să vă placă și